,
László Tőkés, Ungaria și Decembrie 1989 (1)
Recentele pasiuni și poziții publice stârnite de faptul că lui László Tőkés i-a fost retras Ordinul „Steaua României”, ca urmare a pozițiilor și declarațiilor sale constant anti-românești, ne-a readus în memorie biografia celui care avea să-și lege numele de izbucnirea revoltei populare de la Timișoara din 16 decembrie 1989, preludiu al derulării unui complex proces istoric ce avea să atingă apogeul prin înlăturarea regimului Ceaușescu pe 22 decembrie 1989.
László Tőkés pretextul pentru răbufnirea unor nemulțumiri latente ale cetățenilor Timișoarei
În contextul evenimentelor care se derulau în spațiul Europei Centrale și Est, respectiv prăbușirea glacisului strategic al URSS, cei peste 315.000 de locuitori ai Timișoarei erau în așteptarea producerii a ceva, a unei scântei, în contextul în care apăruseră în oraș ceva semne prevestitoare. Într-un astfel de context, „Cazul László Tőkés” avea să devină pretextul pentru răbufnirea unor nemulțumiri latente ale cetățenilor Timișoarei, pentru manifestarea dorinței de schimbare a vieții de zi cu zi și, de ce nu, chiar a regimului social-economic și politic. Referindu-se la „Cazul László Tőkés”, colonelul (r) Filip Teodorescu, fost adjunct al șefului Direcției a III-a Contraspionaj (UM 0625) din cadrul Departamentului Securității Statului (DSS), va menționa că, totuși,
Filip Teodorescu
„Securitatea română nu numai că nu a fost inspiratoarea măsurilor administrative, inclusiv a procesului de evacuare din locuința parohială intentat de superiorul lui László Tőkés pe linie de cult, dar a apreciat ca total inoportună o asemenea măsură”, însă având în vedere faptul că „hotărârile cuplului prezidențial erau inatacabile în concepția cvasitotalității colaboratorilor săi s-a procedat la aplicarea celei mai neinspirate măsuri”.
László Tőkés (n. 01.04.1952 în Cluj-Napoca) provine dintr-o familie de vechi preoți reformați și va absolvi Institutul Teologic Protestant de grad universitar din Cluj-Napoca. Își va începe activitatea profesională în calitate de capelan la biserica reformată din Brașov, în 1975, după care a plecat la Dej în 1977. În 1984 a fost îndepărtat din calitatea de preot pe cale disciplinară.
„În 1983 – 1984 am luat parte la editarea unei reviste samizdat, cred că prima revistă samizdat din România, numită Ellenpontok (Contrapunct). Eu am scris materialul privind viața bisericească, situația bisericii reformate din România. Pe de altă parte am redactat niște memorii în secret către biserica reformată din Ungaria și către centrul religios din Geneva unde se află sediul alianței mondiale reformate. Articolele din revistă nu erau semnate, dar Securitatea a aflat cine le-a scris”, va mărturisi László Tőkés.
După lungi și interminabile procese cu autoritățile ecleziastice din cadrul Bisericii Reformate, László Tőkés va deveni preot secundar, în 1986, în cadrul episcopiei Oradea, care i-a oferit un loc de muncă în Timișoara. Parohul principal Leo Peuker va muri în 1987 și László Tőkés va rămâne singur în relația cu comunitatea.
Gazda Árpád
„Cât era Leo Peuker preot, veneau la slujbă 40 – 50 de oameni. După ce Tőkés a preluat această sarcină, din săptămână în săptămână venea tot mai multă lume. Sala devenise arhiplină, în 1989 cred că veneau la fiecare slujbă în jur de 600 de oameni. Predicile sale erau un mod de împotrivire la regim. De pildă, cuvântul «libertate» era folosit foarte des. Nu spunea ceva direct, dar alegea din Biblie citate cu tâlc. Prima noastră înfruntare cu Securitatea a fost în 1988. La 31 octombrie, de ziua Reformației, am organizat în biserică un recital de poezie din Dsida Jeno. (…) Numele lui László Tőkés a apărut în presa din Ungaria pentru prima oară legat de această problemă”, mărturisea Árpád Gazda, redactor-șef al cotidianului maghiar Kronika.
Pe 21 februarie 1989, László Tőkés va trimite o scrisoare Uniunii Mondiale Reformate în care își va exprima acordul față de politica acestei organizații care apăra existența Bisericii Reformate în România socialistă și critica, totodată, planul de sistematizare a satelor. Trebuie menționat faptul că la cea de-a IV-a Conferință a președinților Consiliilor Populare din 3 – 4 martie 1988, Nicolae Ceaușescu a anunțat că trebuie să se reducă radical numărul de sate, de la circa 13.000 în acele momente, la 5.000, cel mult 6.000. Reacția comunității internaționale a fost extrem de vehementă, astfel încât 231 comune din Belgia, 95 din Franța și 42 din Elveția au adoptat sate românești. Alteța sa Regală Prințul de Wales a condamnat într-un discurs din 27 aprilie 1989, reprodus în The Times-ul din 28 aprilie, campania de sistematizare a satelor.
Războiul lui László Tőkés cu liderii Bisericii Reformate din România
În data de 3 martie 1989, László Tőkés va primi o primă informație referitoare la faptul că episcopul László Papp intenționează să-l mute din Timișoara. În perioada martie – mai 1989 se vor desfășura mai multe runde din războiul lui László Tőkés cu liderii Bisericii Reformate din România care încercau să-l schimbe din funcția de preot. Pe 17 mai 1989, o nouă delegație de preoți conduși de protopopul József Kovács sosește la Timișoara pentru a prelua parohia de la László Tőkés și a-i înmâna decizia de numire în Mineu, județul Sălaj, cu începere de la 1 mai 1989. László Tőkés va refuza efectuarea unui control financiar la parohia sa, iar pe 28 mai 1989, Radio Kossuth din Budapesta dă citire scrisorii lui László Tőkés către episcopul László Papp căruia i se cere sprijinul pentru studenții excluși din Teatrul Studențesc Thalia. Episcopul László Papp refuză să se implice, iar László Tőkés îi va cere demisia, pe 21 iunie 1989, printr-o „scrisoare deschisă”.
Începând din mai 1989, László Tőkés va deveni un invitat frecvent al celor de la Radio Budapesta, iar pe 24 iulie 1989 va apărea în cadrul emisiunii Panorama a televiziunii maghiare și va vorbi despre dărâmarea zidurilor comunismului. Contul bancar al Bisericii Reformate din Timișoara este blocat pe 23 iunie 1989 astfel încât parohia va ajunge în imposibilitatea de a plăti impozitul și a continua, în cadrul legal, lucrările de renovare a clădirii bisericii.
Video: Panoráma-interjú Tőkés Lászlóval, 1989
Gazda Árpád
„După ce a refuzat să se mute la Mineu, Tőkés n-a mai primit salariu, dar el totuși ținea slujba. Comunitatea îl ajuta. De nenumărate ori a fost vizitat de autorități. El, în fiecare săptămână după slujbă ținea o informare în care spunea cine a murit, cine a fost botezat, și, în afară de aceste știri normale el mai spunea că a fost vizitat în data cutare de inspectorul cultelor Țeperdel, în data cutare a fost invitat la Securitate de maiorul cutare… Puterea lui era tocmai faptul că n-a făcut taină din toate cele ce i se întâmplau”, rememorează Árpád Gazda.
Pe 26 iulie 1989 va fi deconectat telefonul din locuința lui László Tőkés, însă el va suna numai în cazul unor apeluri anonime de amenințare sau în cazurile în care ofițerii DSS se aflau la celălalt capăt al firului. În cursul zilei de 14 august 1989, episcopii reformați din România, László Papp (Oradea) și Gyula Nagy (Cluj-Napoca), vor trimite o scrisoare tuturor preoților reformați din România, prin care îi anunțau că László Tőkés este exclus atât din rândul preoților, cât și din Biserica Reformată.
Slujba din biserică de pe 20 august 1989 va fi ținută, totuși, de László Tőkés și nu de către noul preot venit de la Reșița, Botond Makay. Cu sprijinul presbiteriului, László Tőkés este proclamat preot cu statut definitiv în Timișoara. DSS-ul intră în alertă având în vedere evoluția evenimentelor și în condițiile în care, din august 1989, emisiunea „Vasárnapi Ujság” („Jurnal de Duminică”) a postului Radio Kossuth din Budapesta va începe să prezinte săptămânal evoluția evenimentelor din jurul Bisericii Reformate din Timișoara. Referindu-se la motivațiile înfruntării regimului comunist, László Tőkés va declara:
„Mi-am asumat responsabilitatea și pericolul să lupt pentru drepturile bisericii, ale minorității maghiare. N-am avut în vedre să joc un rol pe plan național. Așa trebuie înțeleasă chestia. Eu nu mi-am putut închipui ca un preot simplu reformat să lupt pentru cauza eliberării țării de sub asuprirea dictaturii comuniste”.
În revolta sa împotriva regimului comunist, László Tőkés va fi sprijinit de către Bela Sepssy și Ildiko Sepssy.
„L-am cunoscut pe László Tőkés la înmormântarea lui Leo Peuker. Înainte de asta nu prea frecventam biserica, deoarece nu-mi plăcea de preotul Peuker, care slujea interesele comuniste. Predica lui Tőkés m-a cucerit, am devenit apoi devotat bisericii, participam la orice acțiune a parohiei, chiar la ședințele presbiteriului unde doar soția era membră (n-aveam drept de vot dar îmi spuneam părerile). Acasă și la serviciu aveam laborator fotografic. Acolo am făcut microfilmele cu texte scrise de László Tőkés, care apoi ajungeau la Budapesta, unde erau prezentate la radio și TV”, mărturisea Bela Sepssy.
Cei doi soți Sepssy vor fi alături de László Tőkés, pe tot parcursul anului 1989, suportând perchezițiile și interogatoriile ofițerilor DSS privind relația cu preotul considerat a fi o problemă de securitate pentru regimul comunist.
„Când Tőkés avea ceva de transmis în străinătate, apela la soțul meu să facă microfilme. În 1990 am aflat că însăși fiica mea ducea microfilmele la Arad, la bunica fostei soacre, de unde altcineva (nu știu cine) aranja să ajungă mai departe”, declară Ildiko Sepssy.
László Tőkés mai mult împotriva României decât a lui Ceaușescu
În martie 1989 vor sosi la Timișoara doi reporteri canadieni, Michel Claire și Jean Le Roy, împreună cu prieteni de-ai lor din Ungaria, la recomandarea fratelui lui László Tőkés din Canada, Istvan Tőkés. În interviul acordat celor doi reporteri canadieni, László Tőkés va vorbi despre planul sistematizării satelor și va afirma că „trebuie zdrobit zidul tăcerii, cineva trebuie să înceapă”. Ofițerii DSS-ului au interceptat echipa celor doi reporteri canadieni, însă interviul filmat cu László Tőkés ajunsese în Ungaria. Reporterii au fost expulzați iar postul de televiziune canadian s-a temut să difuzeze materialul video. Prin intermediul lui Istvan Tőkés, caseta video va ajunge la Chrudinak Lajos, realizatorul programului Panorama al TV Budapesta, care o va difuza pe 24 iulie 1989.
Un apropiat al lui László Tőkés, tehnicianul dentar Iosif Kabai, membru al presbiteriului Parohiei Reformate Timișoara și, totodată, locatar al casei în care se afla biserica, consideră că era o situație ciudată să privești interviul lui László Tőkés la TV Budapesta în condițiile în care locuința era supravegheată permanent de către ofițerii DSS-ului „care se chinuiau să afle cum izbutește Tőkés să dea interviuri mass-mediei maghiare”.
Intervievat de către revoluționarul Marius Mioc în 17 și 20 septembrie 2001, Iosif Kabai va declara:
Marius Mioc
„După revoluție am aflat că videocamera cu care a fost filmat (László Tőkés – n. n.) stătea permanent în clădire, reporterii veneau fără aparatură, astfel încât securiștii să nu-și dea seama ce scop au. Ca să poată intra în clădire, uneori vizitatorii lui László spuneau că merg la mine. Atunci erau lăsați să intre, cei care păzeau clădirea aveau încredere în mine. Să adăugăm la cele spuse de martor faptul că, chiar intrarea în locuința lui Tőkés era supravegheată, exista o ușă care dădea spre subsol și care n-a fost niciodată supravegheată. De asemeni, vizitatorii mai puteau intra duminica, împreună cu mulțimea care venea la biserică pentru slujbă”. Referindu-se la acest aspect al „cazului László Tőkés”, Imre Borbely mărturisea: „Am reușit să facem asta (transmiterea de informații de la și către László Tőkés – n. n.) chiar și atunci când a fost păzit de milițieni în uniformă în fața casei, întrucât nora mea a reușit de fiecare dată după slujbe să intre la el în casă, a primit de acolo videocasetele, audi-casetele sau scrisorile pe care mi le-a adus mie. Eu am avut mulți prieteni RDG-iști cu care am cutreierat munții, și prin ei am reușit de cele mai multe ori să trimit informațiile până în Budapesta, întrucât ei nu au fost în vizorul vameșilor și securității de la graniță”.
Maiorul (r) Radu Tinu, fost locțiitor al șefului Securității Timiș în decembrie 1989, va scrie, cu referire la acțiunile lui László Tőkés:
Radu Tinu
„Fără a greși am spus-o în 8 martie 1990 și pot afirma și azi că László Tőkés nu a fost împotriva lui Ceaușescu ci împotriva României. Cultivat și inteligent, ambițios, extremist, T. L. a confirmat prin atitudinea sa postdecembristă că măsurile informativ-operative luate împotriva sa au fost îndreptățite, legale. Cazul său, tipic de trădare, a fost, zic eu, lucrat cu profesionalism. Nefinalizarea lui prin arestare în momentul în care aveam dovezile trădării – chitanța olografă pentru 20.000 lei (atenție! în ’89 octombrie) și două pagini cu informații, toate găsite la ieșirea din țară la doi cetățeni maghiari, cadre ale serviciilor de specialitate din țara vecină, s-a datorat lui N. Ceaușescu care nu a aprobat măsura propusă de noi, având în vedere situația politică, internațională din momentul respectiv”.
Iosif Kabai, colaboratorul lui László Tőkés, susține că un preot din Ungaria a venit la Timișoara, auzind de necazurile lui László Tőkés, și i-a adus 20.000 de lei cerându-i o confirmare scrisă pentru primirea banilor.
Iosif Kabai
„La scurt timp – declară Iosif Kabai – a venit un polițist (pe 20 noiembrie 1989 – n. n.) cu biletul iscălit de Tőkés spunând că l-au găsit în buzunarul unui cetățean străin care se întorcea acasă și dacă recunoaște semnătura, să aleagă: fie era vorba de banii bisericii pe care și i-a însușit, pedeapsă pentru delapidare; fie a primit banii pentru mesajele trimise în străinătate, pedeapsă pentru spionaj. Eu am vorbit despre acest subiect cu un procuror, care m-a sfătuit ca Tőkés să nu recunoască nimic”.
Pe 11 septembrie 1989, emisiunea Panorama a TV Budapesta va relata pe larg despre „Cazul László Tőkés”. Dispariția de la domiciliu, pe 12 septembrie 1989, a inginerului constructor Ernő Újvárossy, un apropiat al lui László Tőkés și șeful lucrărilor de renovare a bisericii, va amplifica atmosfera de teamă, neputință și revoltă surdă împotriva regimului comunist. Cadavrul lui Ernő Újvárossy va fi găsit peste două zile în Pădurea Verde și pe el se înregistrau urme de violență. După o investigație jurnalistică privind moartea lui Ernő Újvárossy, publicistul Marius Mioc va considera că László Tőkés a folosit moartea acestuia „pentru a crea în sânul comunității maghiare reformate din Timișoara o anumită stare de spirit care a ajutat la deznodământul din decembrie 1989”.
LazloTokes_interviu_PanoramaTV_1989
„Cazul Ernő Újvárossy” va fi folosit din plin de către autoritățile Republicii Ungare pentru a pune în dificultate pe plan internațional regimul lui Nicolae Ceaușescu. Mátyás Szűrös, președintele Parlamentului de la Budapesta, aflat în vizită oficială în SUA, îi va informa, pe 12 septembrie 1989, pe reprezentanții SUA despre moartea lui Ernő Újvárossy. Árpád Gazda, redactorul-șef de la Kronika, a confirmat faptul că Mátyás Szűrös a vorbit în SUA despre „Cazul Ernő Újvárossy” și László Tőkés, în pofida faptului că nu există nicio relatare în mass-media acelor timpuri din Ungaria și SUA. Informația lui Árpád Gazda provenea de la cetățeanul maghiar care i-a furnizat informațiile despre „Cazul Ernő Újvárossy” lui Mátyás Szűrös. În predica pe care o va rosti la funeraliile lui Ernő Újvárossy, László Tőkés va declara: „Asasinii lui Ernő Újvárossy se ascund printre noi, în mulțime”.
Începând din vara anului 1989, Ungaria începea să aibă și o agendă proprie în cadrul Tratatului de la Varșovia folosindu-se de problematica drepturilor omului și cele ale minorităților, miza fiind impunerea intereselor personale și o autoritate privilegiată asupra spațiului românesc.
Guvernul de la Budapesta insista pentru „coordonarea activității” unui nou Comitet Special al Pactului de la Varșovia pentru Drepturile Omului și Problemele Umanitare. În condițiile unei relații speciale între Moscova și Budapesta, amplificată de personalitatea lui János Kádár, oficialii de la Budapesta recomandau înființarea acestor noi organisme și implementarea anumitor „obligații comune” referitoare la drepturile minorităților, la reuniunea Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varșovia din iulie 1989, cu speranța unui eșec care putea să fie pus pe seama poziției intransigente a României cu privire la drepturile umane și la cele ale minorităților, și de a se asigura, astfel, că publicul internațional era informat pe canalele corespunzătoare. Un aspect relevant pentru aceste relații „speciale” sovieto-maghiare este oferit de ceremonia din 7 noiembrie 1987 când s-au aniversat 70 de ani de la izbucnirea și desfășurarea Marii Revoluții Socialiste din Octombrie 1917 din Rusia. La Budapesta au fost organizate ceremonii de depuneri de coroane de flori la statuia lui V. I. Lenin, din Dumbrava Orașului (Varosliget), la Monumentul Ostașului Sovietic, de pe dealul Gellert, urmate de o seară festivă la Opera Națională a Ungariei. Numeroși lideri din conducerea de partid și de stat a Ungariei au participat la recepția oferită de Ambasada URSS la Budapesta.
DSS-ul se afla în alertă totală având în vedere jocul politico-diplomatic al Ungariei, care își afișa, din nou, intențiile revizioniste, în contextul schimbărilor din spațiul Europei Răsăritene din vara – toamna anului 1989.
Numărul celor care căutau azil politic în Ungaria a sporit de la 6.500 în 1987 la 15.000 în 1988, în timp ce în 1985 fuseseră 1.700 de persoane și 3.300 în 1986. În 1988 au primit permis de ședere temporară în Ungaria un număr de 13.400 cetățeni români, dintre care doar 8% erau români, restul fiind maghiari din Transilvania.
În august 1989 se refugiaseră în Ungaria un număr de 25.000 de oameni, dintre care 25% erau români, iar în Iugoslavia se refugiaseră un număr de 5.000 de oameni în perioada ianuarie – mai 1989. În urma semnării de către Ungaria a Convenției Națiunilor Unite cu privire la refugiați, în martie 1989, doar 29 de azilanți au fost trimiși înapoi, în iulie 1989, în raport cu cei 1.650 de refugiați trimiși înapoi în 1988. În noiembrie 1989 se aflau în Ungaria, conform datelor oficiale, un număr de 24.000 de cetățeni români, dintre care o șesime erau etnici români.
Vasile Malureanu
„Competențele informative ale Direcției I în problematica acțiunilor de factură revizionistă au permis să se sesizeze reconfigurarea unor riscuri de acest gen din direcția Ungaria, cercurile revizionist-iredentiste din această țară încercând să introducă problema Transilvaniei în ecuația schimbărilor politice inevitabile din România. La nivelul Direcției I funcționa, din anul 1986, Comandamentul unic de luptă contra revizionismului și extremismului iredentist maghiar și erau monitorizate cazurile importante din această problematică (László Tökés, Sütő András, Szőcs Géza, Domokos Géza ș. a.). Informațiile obținute la sfârșitul anilor ’80 relevau că una dintre modalitățile de acțiune ale revizionismului ungar o reprezenta folosirea fugarilor români staționați în Ungaria în acțiuni vizând subminarea și răsturnarea regimului Ceaușescu. La Direcția I erau gestionate și informațiile privind faptele infracționale la regimul frontierei de stat cu relevanță pentru securitatea națională, ceea ce a permis să se sesizeze că, începând din vara anului 1989, autoritățile ungare au început să returneze sistematic cetățeni români trecuți ilegal în această țară”, mărturisește generalul de brigadă (r) Vasile Mălureanu din SRI.
În august 1988, televiziunea maghiară îi va avea ca invitați pe adjunctul ministrului de Externe al URSS, Vladimir Petrovski, și pe istoricul Roy Medvedev pentru o discuție privind necesitatea autonomiei teritoriale a etnicilor maghiari din Transilvania. Înaltul diplomat sovietic a declarat că există o asemănare între „tensiunile româno-ungare și situația naționalităților din Transilvania cu problema din Nagorno-Karabah”, în timp ce Roy Medvedev a criticat regimul Ceaușescu pentru „represiuni la adresa minorității maghiare” și a cerut reinstituirea „regiunii autonome Transilvania”. Încurajați de aceste afirmații, liderii politici de la Budapesta au trecut la o reiterare permanentă a cererii de autonomie pentru Transilvania.
Mátyás Szürös_Mihail Gorbaciov_1989
În iulie 1989, Mátyás Szürös, secretar al CC al PMSU cu probleme internaționale și, mai apoi, președinte al Parlamentului Ungariei din a doua parte a anului 1989, va declara unui jurnalist de la Radio Europa Liberă că „cea mai bună soluție pentru problemă (a Transilvanie – n. n.) ar fi fost să se acorde Transilvaniei «autonomie» după cel de-al Doilea Război Mondial”.
Omul politic și de stat maghiar va declara în mod foarte clar:
„Trebuie să facem totul pentru a proteja drepturile egale ale minorității naționale maghiare din Transilvania…În Ungaria nu există, de fapt, tendințe iredentiste sau revizioniste adevărate. Este posibil ca naționalismul să fie prezent în mintea unor indivizi sau în cadrul unor grupuri restrânse. Nu aceasta este problema. Problema apare atunci când naționalismul este ridicat la rangul de politică oficială. Și asta s-a întâmplat în România. Politicile românești nu sunt doar antimaghiare, ci și direcționate împotriva Uniunii Sovietice și împotriva slavilor de sud”.
(Va urma)
Publicat de autor: Constantin CORNEANU – romaniabreakingnews.ro / AESGS
