ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Pacepa"

Pacepa

,

Un material – casajurnalistului.ro

Elena Ceaușescu stă cu barba-n palmă la Comitetul Central și face ochii cât cepele la un borcan de pe biroul soțului. Un borcan de zece kile pentru murături. Plin cu diamante.

Afară e sărbătoare. E ziua lui Nicolae Ceaușescu, face 56 de ani. Pionierii urlă osanale în toată țara. Haos organizat. Fiecare întreprindere trimite cadouri la Centru. Prin biroul cârmaciului trec un spic de aur de la un CAP, o pușcă de vânătoare de la Securitate, tot felul de opulențe. Așa ajunge și borcanul. Nimeni nu înțelege ce-i în el, România n-a avut niciodată mină de diamante.

1970. Ceaușeștii merg în vizită la Kremlin, la Brejnev. După ce beau vodka de protocol, rusul îi scoate la o plimbare într-un loc ultrasecret la marginea Moscovei. E o fabrică de diamante. Tovarășa se îndrăgostește pe loc de ele, iar soțul își dă seama cât de utile pot fi pietrele pentru industria românească – săpatul după petrol și gaze se făcea cu niște mașinării cu diamante pe cap.

ceausescu la kremlin

Ceaușescu la Kremlin (Sursa: Historia.ro)

Ceaușescu vrea și el o fabrică din asta, dar România nu are tehnologia, așa că trimite spionii în străinătate, să se “documenteze”. Agenții se întorc cu un camion de utilaje și kilograme de hârtie, planuri de construcție. Parchează pe bulvardul Timișoara, lângă niște hale dărăpănate. Totul e ultrasecret, toți se ascund.

Acolo se naște una din cele mai mari afaceri ale statului român din toate timpurile, Rami Dacia. Încep să producă și ajung să facă export în toată lumea. Când vine o comandă mai grasă, angajații cară diamante cu ligheanul și găleata de colo-colo.

După revoluție, ca mai toate afacerile țării, și fabrica se privatizează. O cumpără foștii angajați cu 8,4 milioane de euro. O parte dintre ei spun că banii au venit de la Răzvan Petrovici, un controversat om de afaceri. Halele încep să se golească și prin ele apar ba o florărie, ba un service, ba un print shop. Diamantele se cară în cutii mici cât flacoanele de Algocalmin.

Încep să se dărâme clădirile. Fabrica se vinde la fier vechi. Răzvan Petrovici își ridică pe ruinele ei cel mai mare parc de distracții din București.

Indicator în drum spre Terra Park

Am auzit de povestea asta prima oară de la portarul blocului meu din Piața Unirii. Mi-a spus tot ce știa între două fumuri de țigară. A fost mecanic în fabrica de diamante. Într-o întreprindere plină de chimiști și fizicieni era printre puținii murdari pe mâini.

Știu că fabrica de diamante a fost una dintre cele mai mari afaceri ale statului român, că a fost vândută la fier vechi de niște securiști și că tot ăia și-au ridicat un parc de distracții acolo“, mi-a zis nea Ion Pană.

Am mers la Terra Park, pe bd. Timișoara, să văd dacă Pană spune adevărul. A fost greu de găsit. La stradă erau o firmă de salubrizare, o stație de benzină și o reprezentanță auto. Nimeni nu știa nimic de diamante. O mamaie în capot care hrănea câinii a râs de mine: „Ce diamante, dom’le? Aici a fost o unitate militară, iar acum e parcul ăsta.

Începea să îmi fie jenă să tot întreb de pietre prețioase, dar am dat de unul dintre paznicii parcului. Plictisit, aștepta să treacă ziua:  „Am auzit ceva, da, a fost o fabrică de diamante aici. Acum e doar parcul de distracții.

Mi-am petrecut următoarele luni întorcând diamantul pe toate fețele. E o poveste cu spioni, mafioți și un stat incapabil. Povestea industriei românești.

Diamantele au apărut pentru petrol, nu pentru inele

După Al Doilea Război Mondial, industriașii aveau nevoie de diamante ca să foreze după petrol și gaze. Pietrele naturale erau tot mai scumpe și consumul era tot mai mare, așa că au început să producă diamante sintetice. Primele au fost create în Suedia, Statele Unite și Uniunea Sovietică.

Pentru asta era nevoie de carbon la temperaturi și presiuni extrem de mari. Cercetătorii aveau o singură problemă – nici un utilaj nu rezista presiunilor de mii de atmosfere. Mai multe documentare BBC arată că suedezii nu știau de americani, americanii de suedezi, nici rușii de primii doi.

Elena Ceaușescu și Pacepa

Doar românii știau de toți. Mai exact, știa generalul de Securitate Ion Mihai Pacepa.   El a trimis  echipe de spioni în fiecare dintre cele trei țări în care se produceau diamante. Cel mai rapid s-au mișcat cei trimiși în Suedia – locotenentul Alexandru și generalul Sârbu.

În 1974, ei au creat în mijlocul Bucureștiului o fabrică de diamante sintetice, pe bd. Timișoara, nr. 8A. A fost numită prin decret prezidențial secret Unitatea Militară Specială 0920.

Lt. Alexandru a botezat operațiunea de spionaj „Steaua“, așa cum numea Elena Ceaușescu diamantele – stele. A făcut naveta în Suedia doi ani de zile până a convins pe cineva să îi vândă planurile tehnologiei.

Acolo l-am găsit pe Cap Pătrat – așa i-am dat eu numele de cod suedezului care ne-a dat tot ce am avut de la ASEA (n.red.: compania de la care a fost furată tehnologia). Am purtat negocieri direct pentru două prese pe care le-am adus demontate și le-am asamblat la București“, spune astăzi colonelul.

A ieșit din branșă, e pensionat, vrea să fie liniștit. Se ocupă cu albinele, numai de ele vorbește. Brevetează unelte care scot mierea din fagure.

Nimeni nu a vrut să spună cum îl cheamă pe suedez. Alexandru îl aducea în România și îl escorta doar el, apoi îl caza în mare secret.

„Mai multe nu pot să vă spun pentru că, unu, mi-am dat cuvântul acelui om că nu va ști nimeni niciodată că ne-am întâlnit și, doi, am depus un jurământ la DIE (n.r.: Direcția de Informații Externe). Nu pot să trec peste aceste aspecte“, spune Alexandru astăzi. 

Am aflat, însă, povestea de la șase dintre primii angajați. Nu o știe multă lume, pentru că proiectul a fost ultrasecret. Nici cei mai importanți oameni din stat nu aveau habar ce e acolo, iar cei care știau îi spuneau „Copilul Securității.“

Începuturile

Cap Pătrat venea periodic să inspecteze montajul. În ’74 România producea primele diamante. Atunci, Pacepa l-a invitat pe Ceaușescu să vadă în ce a investit. Totul se petrecea într-o singură clădire, în care lucrau cinci oameni.

Îmi place creația ta, Pacepa“, ar fi spus Ceaușescu la terminarea inspecției, scrie spionul în cartea sa, „Orizonturi Roșii.“ Dictatorul și-a propus să intre pe piața internațională de diamante.

Gardul care împrejmuia fabrica

Gardul care împrejmuia fabrica

În acel an, inginerii din fabrică au început să înmulțească instalațiile suedezului ca Iisus peștii. Patru ani mai târziu, erau în fabrică 21 de prese de 2.000 tone forță.

Fabrica a ajuns pe locul trei în lume la calitatea pietrelor și pe locul patru la nivel cantitativ, spun foști angajați care mergeau la târguri internaționale.

Când mergeam la târguri noi nu ne puteam promova ca ceilalți concurenți pentru că eram sub embargo. Aveam containere neetichetate pe care le dădeam ca mostre, dădeam multe mostre ca să vadă potențialii cumpărători că avem diamante de foarte bună calitate, iar apoi să ne caute ei pe noi“, povestește unul din primii angajați ai fabricii, fost director.

Fuga lui Pacepa, bună pentru diamante

În vara lui 1978, Pacepa a lăsat Departamentul de Informații Externe, a fugit în America și a intrat în CIA. Când era în Germania pentru a pune la cale un atentat împotriva Radioului Europa Liberă a cerut azil politic în Statele Unite.

Gen. Ion Mihai Pacepa

Gen. Ion Mihai Pacepa (Sursa: Pacepa.ro)

Ieșiți din hotel. O să vedeți o sută de taxiuri care trec pe stradă. Suiți-vă în oricare, toate sunt ale noastre!“, i-ar fi zis un ofițer CIA românului în ultimul apel înregistrat către camera în care era el cazat.

În 48 de ore de la acel apel telefonic, toți spionii Republicii Socialiste România au fost chemați în țară pentru o situație de forță majoră. Nimeni nu știa ce se întâmplă.

Pacepa urma să dea americanilor toate listele cu spionii români, crede Giartu Istifie, fost director al fabricii, general SRI în rezervă.

O parte dintre spionii chemați atunci au ajuns la RAMI Dacia, numele comercial al fabricii. Toți erau ingineri bine pregătiți, care au fost infilitrați la companii industriale puternice din vest. Fabrica a primit un flux de profesioniști.

Urma producția la scară largă și ieșirea pe piața mondială.

Cine lucra în fabrică

Domeniul diamantelor era nou și nicăieri nu se învăța despre asta. Securitatea racola șefii de promoție de la facultățile de fizică, chimie și mecanică din toată țara, iar apoi le propunea un post de inginer în fabrică.

Nimeni nu putea refuza un astfel de loc de muncă, era tehnologie mai mult decât de ultimă generație, erau lucruri provocatoare de care nu mai auzise nimeni. Iar, pe lângă asta, mai era și un mediu interesant, totul era ultrasecret și nimeni nu știa ce faci“, explică Marcel Diaconu, unul dintre primii angajați.

Lui Diaconu îi tremură vocea cînd vorbește despre fabrica de pe bulevardul Timișoara. „Eu acolo m-am format profesional, acolo mi-am petrecut tinerețea. E aproape ca și cum mi-ar fi murit copilul odată cu privatizarea ălora“.

Toți foștii angajați încearcă să fie cât mai misterioși. Ion Marițescu, ofițer de securitate retras și fost director al fabricii în perioada 1991-1994, confirmă furturile de tehnologie:

Rep: Era foarte mare secret în jurul fabricii. Ion Marițescu: Păi, era. Pentru că tehnica de fabricație, de producere a lor are o tehnologie deosebită și îți trebuie documentație multă. Studii. Analize. Experimente. Alte motive nu erau. Rep: Cît timp a funcționat sub regim secret? I.M.: Pînă cînd a dispărut. Rep: E adevărat că tehnologia a fost furată din Suedia? I.M.: Nu din Suedia. De unde au găsit. De la unii tehnologie, de la alții aparatură. A, și din Germania.

Alți patru nici nu vor să afle cineva că am stat de vorbă cu ei. „Sub nici o formă să nu apară numele meu pe undeva“, mi-a zis unul dintre foștii angajați, ofițer în rezervă, la finalul unui interviu.

Toți pot fi găsiți, însă. Cei mai importanți au semnat brevete de invenție pentru produse ale fabricii de diamante.

Gen. rez. Giartu Istifie

Gen. rez. Giartu Istifie, singurul care s-a lăsat fotografiat

Astăzi, cei mai mulți dintre foștii angajați sunt „elefanți”  – termenul folosit de securiști pentru agenții retrași. Foarte puțini au mai rămas în branșă.

Cât de profitabilă era fabrica

Perioada de glorie a fabricii a fost în anii ’80, când „umblam cu gălețile de diamante prin fabrică, cu ligheanul le plimbam de colo-colo când trebuia să vindem sau să le transportăm undeva“, povestește Giartu Istifie, fostul director.

La începutul anilor ’80 se produceau zece milioane de carate pe an. Un carat era aproximativ nouă dolari. La jumătatea deceniului s-a atins apogeul productivității, douăzeci milioane carate, 12 dolari/carat. Se făceau încasări de 240 de milioane de dolari pe an.

Înainte de revoluție, România era un jucător important pe piața diamantelor, dar de la un punct încolo Ceaușescu n-a mai investit în „Copilul Securității.“ Competitorii, însă, și-au dezvoltat alte tehnologii, costurile lor de producție erau tot mai mici și deveneau mai eficienți.

La începutul anilor ’90, cel mai puternic producător de diamante sintetice era General Electric. Piața diamantelor naturale era dominată de compania sud-africană De Beers. Ei aveau o ramură dedicată diamantelor industriale.

Cei doi giganți au făcut o înțelegere prin care au ridicat foarte mult prețul pietrelor pe piață:

Americanii și De Beers au ridicat foarte mult piața, iar nouă ne convenea pentru că aveam tehnologie rămasă în urmă, care consuma mult și, vânzând mai ieftin decât ei, aveam o afacere profitabilă totuși“, povestește un fost director economic al fabricii.

Dar Departamentul de Justiție din SUA a aflat de pactul comercial dintre cele două mari companii și s-a pornit un proces împotriva lor. După anchetă, procurorii au aflat că în anii 1991-1992 prețurile au fost umflate.

Capturați ecranul complet 25.03.2013 161335

De Beers și General Electric, concurență neloială (Sursa: Department of Justice, United States of America)

Același fost director economic crede, însă, că înțelegerea se întinde pe mai mult timp. „Sigur a fost mai veche. Nu avea cum să fie un carat aproape zece dolari înainte de ’90, iar apoi, în câțiva ani, să scadă la câțiva cenți. Piața s-a stabilizat de la sine.“

Din momentul în care s-a prăbușit prețul a început și decăderea fabricii românești.

FabricA de diamante s-a privatizat pentru o afacere imobiliară

Când AVAS a anunțat privatizarea, fabrica nu mai era profitabilă de câțiva ani, tehnologia era depășită, Conexiunile comerciale nu mai existau, dar terenul pe care se afla aceasta valora aproape douăzeci de milioane de euro. Răzvan Petrovici, un om de afaceri controversat, a încercat să îl ia pe degeaba.

Contractul de privatizare a fost câștigat pe 28 decembrie 2006 de Asociația Salariaților RAMI Dacia (ASRD) pentru 8,4 milioane de euro. Organizația avea ca scop „asigurarea cadrului legal participării salariaților, membrilor consiliului de administrație și a pensionarilor cu ultimul loc de muncă la SC RAMI Dacia SA, la procesul de privatizare“, spune statutul lor.

doina gangoe

Doina Gângoe (Sursa: Profilul de Facebook)

Doina Gângoe, președintele asociației și directoarea RAMI Dacia, a coordonat procedurile de privatizare.

Ea se ocupa de tot“, spune unul dintre cei mai vechi angajați ai fabricii și membru al ASRD. El mai precizează că Gângoe ar fi primit, înainte de semnarea contractului, 3,5 milioane de euro de la Răzvan Petrovici, cel interesat să investeasă în terenul pe care se afla fabrica. Petrovici este cunoscut pentru mai multe afaceri pe care le-a falimentat, iar acum are mai multe procese cu păgubiții.

Contractul de privatizare lega Asociația de AVAS pentru o perioadă de cinci ani. În acest timp, profilul societății nu trebuia să se schimbe, trebuiau făcute investiții de aproape trei milioane de euro, terenul pe care se afla societatea trebuia cumpărat, numărul angajaților trebuia să crească, iar proprietățile fabricii nu trebuiau înstrăinate.

Terenul pe care se afla fabrica nu era printre active, ci doar în administrarea societății. În contract era prevăzut că RAMI Dacia, cu noii proprietari, trebuiau să cumpere terenul în maximum o lună de la semnare, 37.352 mp. Nu l-au cumpărat, dar au luat o altă parcelă de 2164 mp lângă.

Nici un bun al fabricii nu trebuia distrus, închiriat sau vândut pe toată perioada contractului.

După privatizare mai mult de zece firme au început să își mute sediul în clădirile RAMI Dacia. O parte dintre ele, chiar în halele în care se aflau prese pentru diamante.

Pe captura din Google Street View, în 2009, se vede cum, la intrarea în fabrică, apar mai multe reclame ale unor companii

În același ani, pe un site de mică publicitate, SC RAMI Dacia SRL anunța că vinde utilaj industrial. Am sunat la numărul postat pentru a verifica oferta, dar nu mai este valabil.

print screen eanuntul.ro rami dacia vinde utilaje

RAMI vinde utilaje (Sursa: eanunțul.ro)

Două carate de fier vechi

Toți foștii angajați știu că fabrica a fost vândută la fier vechi. Unul dintre ei a fost direct implicat în procesul de privatizare, membru în Asociația Salariaților, preciează și firmele: Coremetaliat și REMAT Chitila.

Am trecut odată prin Chitila și am văzut munții de fiare și-am zis, aoleu, dacă aveam un aparat de fotografiat, să văd peste ani – uite unde a ajuns fabrica!“, povestește unul dintre foștii angajați.

Contabila fabricii a amortizat tehnologie de milioane de euro la prețuri de câteva sute de lei. O presă Quintus de 2000 TF ca cea din poza de la începutul articolului poate fi cumpărată cu 300.000 dolari. În dosarul de privatizare era evaluată la 139 de lei.

Nici numărul angajaților la fabrică nu a fost același cu cel din contractul de privatizare. Aproape toți oamenii au fost dați afară.

Graficul numărului de angajați

Contractul mai prevede ca noii proprietari să investească 222.000 euro în protecția mediului și alte două milioane de euro în dezvoltare. Membrul ASRD citat mai sus precizează că nu s-a făcut nici o investiție de nici un fel.

Într-un răspuns oficial, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) spune că s-a respectat contractul:

Asociația Salariaților RAMI Daciaa realizat integral obligațiile investiționale asumate prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 81 din 2006 (n.a.: Contractul de privatizare RAMI Dacia), acestea fiind confirmate de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fostă AVAS) în baza documentelor de certificare prevăzute în contract.“ – AVAS

Instituția precizează că nu poate spune nimic despre inspecțiile pe care le-a făcut la fabrică, dar așteaptă documente de la RAMI Dacia care să confirme celelalte clauze.

Până să trimită RAMI Dacia rapoartele finale a apărut parcul de distracții pe locul fostei fabrici. Societatea comercială care îl administrează este SC World Park SRL, unde Răzvan Petrovici este asociat unic, iar Doina Gângoe este director.

Intrarea în parcul de distracții

Intrarea în parcul de distracții

  A cui a devenit, de fapt, fabrica și ce a s-a întâmplat cu terenul

Toți cei din fabrică știam că afacerea a devenit, de fapt, a lui Răzvan Petrovici pentru că el a dat banii pentru toată mișcarea chiar dacă nu apărea nicăieri în acte“, povestește alt vechi angajat în fabrică, revenit după privatizare.

După ce RAMI Dacia a intrat în posesia terenului, senatorul Ionuț Elie Zisu, din poziția de director general, și Doina Gângoe, administrator al fabricii, au închiriat terenul pentru o perioadă de 25 de ani unor firme ale lui Răzvan Petrovici, administrate prin interpuși. Soția senatorului, Daniela Zisu, este secretar în fundația lui Petrovici, „Fundația pentru Speranța Noastră“, iar fosta soție a lui Petrovici reprezintă în România offshore-urile din Cipru ale soțului.

Pentru tot terenul fostei fabrici au fost eliberate autorizații de construcție pentru un parc de distracții înainte de terminarea contractului cu AVAS.

Am vrut să o întrebăm pe Doina Gângoe de ce i-a pus pe tavă terenul lui Răzvan Petrovici. Am sunat-o timp de o săptămână, dar nu a răspuns. Așa că ne-am dus la ea acasă.

Din 2011, Gângoe se află în topurile Capital și Forbes, dar locuiește într-o casă mică din Rahova. Nu a vrut să stea de vorbă cu noi decât din spatele gardului. A spus că e doar o pensionară și că nu îl cunoaște pe Răzvan Petrovici.

La câteva zile de la întâlnire, însă, pe Facebook, interacționau ca și cum s-ar cunoaște. Își împart like-urile ca pe firme.

print screen gangoe petrovici facebook

L-am căutat și pe Răzvan Petrovici. La telefon nu răspunde, dar pe Facebook mă trimite la consilierul lui de imagine. I-am trimis pe mail întrebări despre cele 3,5 mil. de euro pe care le-ar fi dat Doinei Gângoe, despre firmele din Cipru și dacă a vrut de la începutul privatizării terenul pe care se afla fabrica. Mi-a răspuns astfel:

Dl Petrovici a fost de acord cu propunerea mea de a nu raspunde la intrebarile pe care le-ai trimis. Motivele acestei optiuni sunt urmatoarele:

  1. Nu am identificat foarte clar publicatia unde va aparea materialul. Prin urmare, nu avem nicio idee despre numarul cititorilor, profilul acestora si alte detalii care stii ca sunt utile atunci când transmiti un mesaj catre public.

  2. In al doilea rând, intrebarile propuse nu ajuta la atingerea scopului general pe care il are strategia de comunicare pentru Terra Park, si anume, atragerea unui numar cat mai mare de vizitatori.

  3. Nu in ultimul rand, framing-ul ostentativ al interviului propus ridica semne de intrebare atat cu privire la temeincia documentarii prealabile cat si la maniera generala de elaborare si incadrare a materialului.

    Răzvan Petrovici

    Răzvan Petrovici (Sursa: Profilul personal de Facebook)

O politică a distrugerii în masă e un studiu făcut de sociologi și economiști de la Harvard și Cambridge, arată că Europa de Est stă mai prost din punct de vedere economic decât Vestul și din cauza modului în care s-au făcut privatizările.

Lawrence King, David Stuckler și Patrick Hamm au arătat că privatizările pe un dolar, cuponiadele și împărțirea marilor companii de stat în zeci de mii de acțiuni au dus la crize economice.

Fabrica de diamante RAMI Dacia e pe lista privatizărilor grăbite care au îndepărtat România de Occident.

Reporter: Victor Ilie Editor: Vlad Ursulean Grafică: Octavian Niculescu Au contribuit: Ștefan Mako și Radu Ciorniciuc Cu ajutorul RISE Project

Această anchetă jurnalistică este derulată în cadrul programului „Grants for Investigative Journalism”, organizat de Fundația Freedom House România, cu sprijinul financiar al U.S Department of State si al Ambasadei Franței în România. Responsabilitatea pentru continutul acestei publicații aparține autorului și nu reflectă neapărat punctul de vedere sau poziția U.S. Department of State si a Ambasadei Franței in România.

SURSA:  casajurnalistului.ro

,

Nu acordați atenție omului din spatele cortinei”

Pe data de 28 iulie 2013, pe canalul românesc B1 TV s-a desfășurat un program maraton de 6 ore pentru lansarea ultimului efort literar al dezertorului român al Războiului Rece, Ion Mihai Pacepa, „Dezinformarea”, 2013), co-autor Ronald J.Rychlak, și pentru a aduce omagii lui Pacepa ca presupus responsabil de căderea comunismului în România și, aparent, în Europa.
„Diseminarea de informații false concepute pentru a induce în eroare factorii de decizie și/sau opinia publică cu scopul luării de măsuri dăunătoare pentru interesele lor”. Ca parte a acestei extravaganțe, completată de clipuri video de marketing și interviuri mass-media, domnii Pacepa, reporterul Andrei Badin, și Vladimir Tismăneanu au atacat persoana și cartea mea: „Ferește-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României” (2010).

Ironia face ca titlul și tema centrală a volumului lui Pacepa-Rychlak „Disinformation” sunt ideale pentru înțelegerea atacurilor lor împotriva lui  (prezentare Ria Novosti – n.r.).

Larry L. Watts - "CEI DINTÂI VOR FI CEI DIN URMĂ"

Larry L. Watts – „CEI DINTÂI VOR FI CEI DIN URMĂ”

Pentru acei cititorii care nu sunt familiarizați cu conceptul, dezinformarea este diseminarea de informații false concepute pentru a induce în eroare factorii de decizie și/sau opinia publică cu scopul luării de măsuri – inclusiv non-acțiune – dăunătoare pentru interesele lor. În cazul de față, acest lucru s-ar putea referi la prezentarea incorectă a unei surse ca fiind de încredere și demnă de consultare sau, exact invers, ca pe un șarlatan ale cărui rapoarte ar trebui să nu fie nici citite, nici luate în considerare. Deoarece dezinformarea nu poate rezista verificării temeinice, se fac toate eforturile pentru a descuraja analiza critică. Chiar și fabricațiile cele mai bizare pot fi vândute publicului atunci când dezinformarea face apel la idei preconcepute, suspiciuni, prejudecăți culturale sau politice ale receptorului.

Cele mai multe acțiuni de dezinformare au câteva caracteristici comune. În primul rând, în afară de mici detalii care oferă oarecare plauzibilitate, principalele acuzații sunt dificil sau imposibil de verificat. În al doilea rând, dezinformarea este dificil de a fi atribuită înapoi, până la la sursa originală. Chiar și atunci când sunt menționate referințe la sursa, ele sunt foarte generale, neînsoțite de citări specifice, numere de pagină, sau programe și ore de de difuzare. Această tactică deliberată face ca receptorul să creadă că acuzația este documentată, descurajându-l pe acesta să examineze sau să verifice referința astfel menționată. Un exemplu în acest sens: niciunul din citatele pe care Pacepa le prezintă ca venind din discuțiile sale cu șeful KGB, Yuri Andropov, șeful Informațiilor Externe K.G.B. Alexandru Saharovski, sau de la Nicolae Ceaușescu nu avea vreo bază documentară.

De asemenea, fabricațiile echipei Pacepa-Bădin-Tismăneanu privind colaborarea pe servicii de informații sovieto-română post-1963 și atacurile împotriva persoanei și muncii mele urmează același model. Deși ei susțin existența post-1963 a colaborării împotriva S.U.A., Vatican și Israel, din partea României, ei nu furnizează vreo dovadă care să o susțină în afara „autorității” lui Pacepa, insistând numai asupra a ceea ce a scris el în Orizonturi Rosii. Mai mult, ei inventează propriul lor „Larry Watts”, în scopul de a ataca afirmații pe care eu niciodată nu le-am exprimat verbal sau în scris, în timp ce încearcă să atragă personalități, nu direct implicate, din SUA să li se alăture în campania lor împotriva afirmațiilor atribuite mie pentru care aceștia sunt singurii responsabili. Această a doua tactică corespunde unui “joc” standard de dezinformare în care conflictul este aprins între țintă și o terță parte până când acesta ajunge să se autosusțină, deturnând astfel energiile țintei și slăbind poziția sa.

Fostul director al C.I.A., R. James Woolsey, a căzut în această capcană pentru că avea încredere în Pacepa și trebuie că nu a mai verificat acuzațiile lui Pacepa. Aceeași tehnică a fost folosită pentru a-l ademeni pe Albert Einstein și un număr de senatori și congresmeni americani în sprijinul naiv oferit organizațiilor din Frontul Sovietic ce pretindeau că lucrează pe probleme de asistență socială în perioada anilor 1920 si 1930.[1]

Domnii Pacepa și Tismăneanu au încercat să angajeze o autoritate din SUA pentru a discredita „Ferește-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României” încă de la publicarea ei. Aceasta nu a fost o sarcină ușoară având în vedere că această carte a primit recenzii favorabile de la specialiști de renume pe tema România și Războiul Rece.[2] „Ferește-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României” a primit de asemenea avize de susținere de la un fost analist șef al serviciilor secrete britanice, un analist senior CIA responsabil pentru Balcani, mai mulți foști înalți diplomați americani care au servit în zonă, și profesori atât din Statele Unite cât și din Europa. În România, cartea a fost bine întâmpinată și apreciată de academicieni, profesori universitari, arhiviști, directori din serviciile de informații post-comuniste, miniștrii Apărării, șefii Statului Major General, etc (pentru comentarii și extrase din cărți.[3]

Confruntați cu o o misiune aproape imposibilă, de a combate „Ferește-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României” , Pacepa si compania au ales să evite cartea cu totul. În schimb, ei dau impresia că se referă la carte citând critici și acuzații împotriva propriilor lor fabricații. În tentativa lor de a face acest șir de fabricații mai credibil, ei atribuie un caracter și un trecut autorului care au foarte puțină legătură cu realitatea. Pentru ei Larry Watts este un american neloial care a fugit din Statele Unite în timpul Războiului Rece, și care și-a vândut serviciile regimului comunist din România, și chiar și-a trădat țara – reprezentandu-mă pe mine ca pe un Pacepa pe invers. În acest timp, Pacepa este confortabil înfășurat în mai multe valuri de steagul american, compunând „scrisori de dragoste” către Statele Unite ale Americii. Astfel de fabricații se pot credibiliza deformând persoana-ținta, care altfel ar fi lipsită de orice motivație credibilă pentru comportamentul imputat. De exemplu, aproape imediat după publicarea „Ferește-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României”, Vladimir Tismăneanu a început să insinueze că fusesem un adept al stalinismului și că lucrasem pentru Securitate, el sugerând că am „devenit nativ” de la „prea mult contact” cu istoricii militari români înainte de 1989.[4]

Andrei Bădin, intervievatorul lui Pacepa în „evenimentul major de televiziune,” deformează prin exagerare povestea unui Larry Watts, care „s-a mutat în România lui Ceaușescu”, după ce a obținuse „azil politic din partea regimului” apoi a „îmbrățișat idealurile comunismului românesc” și „a colaborat cu Securitatea”.[5] Pacepa, sursa lor de informații „de încredere”, declară că „în realitate, Watts s-a stabilit în România în timpul domniei lui Ceaușescu și a lucrat pentru fratele lui Ceaușescu, generalul Ilie Ceaușescu.”[6] Niciuna dintre aceste fabricații nu ar putea rezista chiar unei simple verificări a faptelor. Diversele mele călătorii în România au fost întotdeauna organizate și finanțate sub egida Congresului sau Guvernului american. Astfel, am petrecut doi ani în România comunistă pe o bursa Fulbright, câteva luni pe burse IREX, și două luni pe ceea ce se cheamă de exemplu bursa pe Resurse Naționale. N-am întâlnit un singur membru al clanului Ceaușescu în acest timp si nu am acceptat vreun loc de munca de la ei. Nici nu m-am cuibărit într-un azil confortabil din care să conspir cu regimul Ceaușescu în timpul anilor 1980, cum pretind Pacepa și Bădin.

Lăsând la o parte universul alternativ creat de Pacepa și compania, în realitatea noasträ, cea în care traiectoria persoanelor poate fi retrasată conform cu documentele existente, eu am condus fie activitatea de cercetare la Woodrow Wilson Center în cadrul unui grant în Washington DC, fie mi-am finalizat lucrarea de doctorat în Los Angeles într-un program comun dintre R.A.N.D. și U.C.L.A., timp în care lucram ca și consultant R.A.N.D.. Am dat asistență de cercetare și analiză pentru studii comisionate de Pentagon cu privire la Uniunea Sovietică, Europa de Est și Pactul de la Varșovia. Aceste studii au fost conduse de catre expertul R.A.N.D. pe probleme K.G.B., Jeremy Azrael, și au fost efectuate cu diferiți specialiști R.A.N.D. în problematica țărilor Pactului de la Varșovia și a Europei de Est – de exemplu, JF Brown, A. Ross Johnson, John Van Oudernaren, și F. Stephen Larrabee. Am avut de asemenea privilegiul de a lua parte la ocazionalele episoade de „joc de război”, cu participarea lui McGeorge Bundy, Frank Fukuyama, Arnold Kantor etc.

În 1988 perspectivele României mi s-au părut atât de sumbre încât am părăsit-o temporar ca obiect de studiu, reorientându-mi atenția pe analiza evoluției extraordinară pe atunci de liberalizare a U.R.S.S.. Numai răsturnarea lui Ceaușescu în Revoluția din decembrie 1989 și persuasiunea personalului I.R.E.X. m-au convins să ma întorc la subiectul România de la postul de profesor la Washington University din Seattle.

Începând cu 1991 până azi, am locuit si activat în România cel puțin jumătate din timp, lucrând pe integrarea în N.A.T.O. și reforma serviciilor de securitate, iar din 2009 țin cursuri universitare și scriu. Pâna în prezent, șederea mea in România a fost întotdeauna pe baza unor vize temporare. Nu am cerut și nu am aplicat vreodată pentru cetățenia română. Pentru toate acestea există documente ce pot fi verificate la fiecare dintre instituțiile menționate.

Capacitatea lui Pacepa de a compune tirade de neadevăr este impresionantă. Într-o „revelație,” în mod evident considerată de el ca fiind „dovada peremptorie”, Pacepa proclamă ritos că versiunea în limba engleză a cărții mele ar fi fost publicată doar dupa un an de la ediția sa în română. „În mod clar”, spune gloriosul dezertor, „cartea lui Watts a fost mai întâi scrisă în limba română,” și așa se „demonstrează rolul ei de dezinformare”.[7]

Încă o dată, fabulația lui Pacepa se destramă chiar atunci când e supusă la verificarea cea mai sumară. Ediția engleză a cărții mele, incluzând prim-planuri ale coperților din față și spate, fragmente în engleză precum și hărți interioare a fost prezentă pe internet din noiembrie 2010. Ea a fost, de asemenea, prezentată la reuniunea din România a Comisiei Trilaterale, la acel timp. Prima ediție românească a fost lansată abia 7 luni mai târziu în mai 2011, fiind semnalată și pe internet.

„Calul” englez, într-adevăr, a venit înainte de „carul” românesc.

Verificarea cronologiei prezentate este un exercițiu trivial. Ignorarea de către Pacepa a acestei cronologii , insistând că ordinea de publicare a fost exact invers, ridică întrebări foarte serioase cu privire la alte informații care-l au pe el ca singura sursă. Faptul ca Pacepa a indus în eroare o serie de foști oficiali americani și alți americani nu reduce deloc problema lui serioasa de credibilitate. Pacepa se ocupa de cartea mea în capitolul final (înainte de epilog) al Dezinformarii sale, insistând că aceasta este destinată discreditarii lui. Cu toate acestea, în „Ferește-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României” (2010), care are 760 de pagini, Pacepa apare numai pe șapte pagini de text, prima dată doar de la pagina 550 [8] și, spre deosebire de practica sa, eu nu-l vizez cu atacuri la persoană. Cele câteva referințe scurte pe care le fac la trecutul său din România se bazează în principal pe propriile sale declarații, și pe descoperirile recente ale angajaților de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității din Romania.[9] )

Acestea fiind spuse, cartea mea detaliază războiul clandestin al Blocului Sovietic împotriva României până în 1978, bazându-se în principal pe documentele de arhivă din fostele membre ale Tratatului de la Varșovia. Iar descoperirea centrală, că independența regimului comunist din România a fost nu numai reală, dar chiar mult mai adevărat anti-sovietică decât ne-am dat noi seama la timpul potrivit in Occident, lovește din plin legenda lui Pacepa, atât de susținută de domnii Tismaneanu si Bădin.

Tema principală a lui Pacepa rămâne așa cum a fost întotdeauna – că România comunistă a fost un cal troian sovietic și că nimic din independența sa nu a fost real. Pe de altă parte, echipa Pacepa ne cere să respingem abundența de documente contrare tezei lor, ce au apărut din arhivele statelor Pactului de la Varșovia, și să ignoram „omul din spatele cortinei”, pe care daca l-am examina macar un pic s-ar distruge întregul mit creat de repetarea îndelungată a acestei minciuni.

După Pacepa, România i-ar fi legat la ochi pe președinții Kennedy, Johnson, Nixon, Ford, Carter si Reagan (în primul său mandat), și pe directorii respectivi ai C.I.A. John McCone (1961-1965), William Raborn (1965-1966), Richard Helms (1966-1973), James Schlesinger (1973), William Colby (1973-1976), George Bush, Sr (1876-1977), Stansfield Turner (1977-1981), și, se pare, pe William Casey pe durata primei jumătăți a mandatului său (1981-1987). Această poveste ar fi fost foarte improbabilă, chiar făra avalanșa post-comunistă de evidență documentară contrară de la autoritățile sovietice și ale Pactului de la Varșovia – documente acum disponibile publicului pe site-uri Proiectului Istoriei Internaționale a Războiului Rece de pe lângă Woodrow Wilson Center și de Istorii Paralele pentru Cooperare în Securitate.[10] În schimb, Pacepa aruncă o „cortina” de vinovăție asupra întregului aparat românesc de securitate, asupra diferitelor regimuri comuniste din România, asupra României însăși, în așa fel încât toate acestea să poată fi identificate, dupa teza lui Pacepa, ca reprezentând interesele KGB-ului și ale Kremlinului. Pacepa ar fi dorit să ne facă să credem ca bogăția de documente, disponibile în prezent datorită Biroului de Istorie al Departamentului de Stat al SUA și al Freedom of Information Act Reading Room de pe lânga CIA, sunt nesigure deoarece SUA ar fi avut ochii legați de la inceputul anilor ‘60 până la aproape o decadă după sosirea lui în Statele Unite.[11]

Întotdeauna, o propunere improbabilă, insistența asupra ei este acum ridicolă. Nu doar că inteligența securității americane poate fi comparată cu cea din cadrul Pactului de la Varșovia, dar este chiar posibil să triangulăm documentația din fostul bloc sovietic, pusă la dispoziție prin declasificare oficială și procesele de verificare cu improvizația scurgerii de informație din Germania de est, din timpul prăbușirii Republicii Germane Democrate, documentele KGB scoase ilegal de Vasili Mitrokhin, și documentele Comitetului Central Sovietic și ale KGB-ului au rămas în arhivele Republicii Moldova (și ale altor foste republici sovietice), pe care Moscova a fost disperată să le reclasifice (fără succes până în momentul scrierii acestui text).

– Va urma –

Sursa: Adevarul.ro, Ziaristii Online[12]


[1][[1]] http://www.foia.fbi.gov/foiaindex/einstein.htm, New York Times, 09/02/22

[2][2] vezi: Prof. Keith Hitchens, Prof. Dennis Deletant, și Directorul politicii de Securitate Națională și Strategie de la Colegiul de Război al Armatei SUA , colonelul Charles Van Bebber. (Europa de Sud-Est, 36 1 (decembrie 2012), Revista slavica si Est Europeana, 90 1 (ianuarie 2012); Parametrii, 41 3 (toamna anului 2011).

[3][3] vezi http://www.larrylwatts.com/

[4][4] Tismaneanu.wordpress.com 28/05/11, 30/05/11, 20/12/11 și 11/05/13

[5][5] Bădin.ro, 18 și 19/10/13, evz.ro, 29/07/13.

[6][6] „Disinformation” Pacepa și Rychlak, 2013, p.340.

[7][7] Ibidem

[8][8] Larry Watts, „Ferește-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României”,2010, p. 550-552, 554, 581-582, 660

[9][9] vezi Liviu Țăranu, Ion Mihai Pacepa în dosarele Securității 1978-1980, CSNAS 2009 și Ziaristi Online: EXCLUSIV: “Pacepa nu a fost agent CIA”. Interviu cu Liviu Taranu, cercetatorul CNSAS care i-a disecat viata fostului prim-adjunct al DIE “defectat” in SUA

[10][10] vezi: http://digitalarchive.wilsoncenter.org/și http://www.php.isn.ethz.ch/collections/index.cfm)

[11][11] vezi: http://history.state.gov/ și http://www.foia.cia.gov/

[12][12] adev.ro/mrkzv6, http://www.ziaristionline.ro/2013/08/25/larry-watts-combate-dezinformarile-cuplului-informativ-pacepa-tismaneanu-rolul-cel-mic-al-celor-doi-agenti-diseminarea-de-informatii-false-concepute-pentru-a-induce-in-eroare-factorii-de-decizie-s/#sthash.LNsBkkba.dpufVersiunea în limba engleză – See the English version at LarryWatts.blogspot.com

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press