Istoricul Larry L. Watts a deschis un capitol cu totul nou în istoriografia românească. Cele două volume ale Dr. Watts schimbă radical perspectivele solid statornicite privind raporturile dintre Blocul răsăritean și Republica Socialistă România. Recent lansatul volum “Cei dintâi vor fi cei din urmă”, continuare a volumului “Ferește-mă, Doamne, de prieteni”, (ambele apărute la Editura RAO) se constituie într-un demers necesar de clarificare a istoriei recente a României ca actor pe scena internațională. Interlocutor carismatic, istoricul Larry Watts a răspuns cu amabilitate întrebărilor lansate de editorii Power&Politics World.
– În volumul “Fereste-mă, Doamne, de prieteni”, dumneavoastră vorbiti despre discrepanța dintre politica interna restrictivă a României si ce externă de factura liberală. Nu cumva tocmai acest tip de discrepanță este cel care a generat și într-o atare măsură continuă să genereze neîncrederea și perceptiile eronate ale partenerilor externi (chiar dacă, admitem contextul în care politica internă nu influențează decisiv pe cea externă) ?
– Mi se pare că aceasta reprezintă cauza principală care generează influența nocivă ce duce apoi la o percepție greșită din partea partenerilor din afară. Mai mult, în volumul respectiv eu spun că aici s-a avut de-a face cu o anomalie. Este un lucru cunoscut că, deși comportamentul comunităților umane nu este identic peste tot în lume, în acelasi timp există o serie de așteptări, de previziuni privind un anumit tip de reacție, chiar admițând cel putin o condiție sau mai multe ce pot fi considerate ca necunoscute în politicile unei țări. Aici lucrurile au stat cu totul altfel, prin faptul că România a apărat înăuntru o alianța care în realitate a fost mult mai ostilă față de România decât NATO. Cu astfel de anomalii este foarte dificil să înțelegi care sunt rațiunile politicii unui stat. Și orice fel de explicație adusă de experți și care poate da indicii în acest sens nu face decât să aducă un plus de credibilitate statală.
– Mai dispune România de propriile instrumente de proiecție a puterii, dacă facem abstracție de apartența la Clubul euroatlantic?
– Da. Și am în vedere toate acele demersuri, inițiate în cadrul unor întâlniri foarte concrete, verificabile de către istorici, în care și-a prezentat opinia de pe poziția de lider. De exemplu, aici este asemeni diferenței dintre un naționalist și un patriot. Diferența constă în faptul că atunci când există un interes comun regional, global, un patriot face compromisuri cu toti cei care nu sunt partizanii aceluiași tip de gândire, pe când pentru un naționalist acest gen de abordare poate părea lipsit de importanță, el are un tip de orientare care îi vizează doar pe oamenii care trăiesc acolo cu el. Mi se pare că sunt foarte des întâlnite în istoria țării dvs. momentele de cumpănă în care românii au ieșit victorioși dintr-o situație imposibilă. Au știut să facă acele alianțe și acele compromisuri necesare între ei pentru a atinge o anumită țintă și cu asta au dovedit că sunt foarte puternici. Mult mai puternici decât sunt percepuți la prima vedere – cumnatul meu remarca într-o discuție că românii sunt maeștri la a alege mereu cea de-a treia cale….
– Să speram că nu este cea de-a treia cale a domnului Dughin…
– O, nu… (râsete)
– Credeți că, dacă după 1980 ar fi avut loc reformarea Pactului de la Varșovia, istoria lumii s-ar fi scris altfel ?
– Da, cred ca da. Cel puțin la nivel de time-line. Epoca Gorbaciov ar fi venit mult mai repede din cauza democratizării și ar fi blocat acel generator de tensiune dinspre Kremlin în demersul URSS de acaparare totală a puterii și a controlului alianței estice. Chiar dacă inițial a fost meritul României, pot intui că s-ar fi schimbat și atitudinea altor membri – din cei care au așteptat să vadă cum decurg lucrurile, iar evenimentele ar fi decurs altfel. Cel mai probabil pe repede-înainte.
– S-a schimbat ceva în abordarea “Obiectivului 24”, după prăbușirea URSS? În fond, Rusia este moștenitoare a blocului sovietic. Dar, iată, trăim într-un secol în care hărțile strategice se scriu si se rescriu cu un alt dinamism prin comparație cu anii ’70-’80. Sau cu alte cuvinte: mai este România “coșmarul strategic” al Rusiei ?
– Ar fi dificil să exprim o opinie certă în acest caz. De fapt, eu nu am văzut documentele recente, dar pot să spun urmărind cursul evenimentelor derulate după `89 că aceasta obsesie a rușilor blochează și în prezent relațiile dintre România și Moldova. S-a văzut că aici acomodarea între Europa și Rusia, și Germania a avut un impact foarte greu de gestionat de către OSCE. Trebuie să încercăm să rezolvăm acest blocaj, iar după cum se vede din perspectiva organizațiilor internaționale, acesta e un lucru deloc simplu.
– Volumele dumneavoastră trimit prin titluri (în viarianta română, desigur) la proverbe destul de bineînrădăcinate în mentalul colectiv al românilor, ca atare apte să provoace un anumit tip de reacție-reflex. A fost opțiunea dumneavoastră sau a editorului?
– Prima dată, titlul în engleză a fost opțiunea mea (de fapt și acel titlu – „With Friends Like These…„ face trimitere la un proverb, dar din cultura americanilor), însă care prin traducere din engleza ar fi pierdut din esență. Sau poate nu ar fi fost suficient de incitant. Atunci editorul român a venit cu alte propuneri mult mai apropiate de patrimoniu spiritual al țării dvs. Dacă îmi este permis să mărturisesc, comparativ cu edițiile apărute în Statele Unite, în limba română titlurile sunt mult mai nuanțate și mult mai adecvate la ce am dorit să exprim în cărți.
– Pentru că vorbeam de reacții, prima dumneavoastră carte a suscitat fie laude uriașe, fie critici extrem de agresive, iar cea de-a doua pare că va avea parte de un tratament identic. Sunt intelectualii români divizați între apartenența Est/Vest? Sau sunt doar confuzi încă?
– Exista aici o parte a lucrurilor care țin de raportarea la percepția colectivă: foarte mulți sunt complici într-un mod negativ, altii sunt pe principiul ca românii nu sunt apți să fie independenti. Unii consideră că românii nu au făcut nimic meritoriu în decursul istoriei, alții susțin că nu au fost lăsați să facă sau că s-au aflat la intersecția intereselor marilor puteri. Sunt trecute în revistă numeroase cauze și ratiuni. Mediul academic are tomuri întregi despre această dilemă. Iar reprezentanții săi sunt puși într-o poziție foarte dificilă. Unora chiar poți să Ie înțelegi reacția agresivă si pot să-l amintesc aici pe domnul Tismăneanu. Eu nu fac în cartea mea referințe la trecutul meu, la prietenii mei, dar accept că poate exista și un mod de abordare care vine din zona aceasta mai filozofică și mai puțin riguroasă. Îi înțeleg și îi respect pe foarte mulți din zona istoricilor cercetători. Știu că este dificil să accepți o altă interpretare, care nu se încadrează în propria ta viziune. Din cauza aceasta cartea mea este o “cărămidă” cu sute și sute de pagini. Trebuie ca aceste scrieri sa fie explicate caz cu caz și dovedite pagină cu pagină, cu documente care pot fi citite și verificate.
– Putem să ne gândim că feed-back-ul exagerat al unora dintre colegii dvs. istorici vine și din faptul că se tem să nu fie percepuți cu neîncredere, și plusează reactiv ?
– Este dificil pentru mine să răspund ce anume determină astfel de reacții. Când un istoric intră în astfel de proiecte de cercetare, consider că intră cu un anumit grad de umanitate (maturitate și onestitate) și atunci când se confruntă cu o alta abordare care este mult mai puternică decât interpretările comune acceptate, trebuie să înțeleagă că dacă opinia comună poate să fie contrazisă atunci si tu, cel care emiți o nouă teză poți fi contrazis la rândul tău, uneori chiar mai umilitor. Eu aduc dovezi că românii au fost considerați de sovietici nu doar ca un stat răzvrătit. Au fost considerați inamicul principal în Blocul estic. Dar pot accepta o opinie contrară cât timp ea este susținută cu dovezi și argumente. Nu am spus despre asta, dar la sfârșitul anilor ’70, transferarea de către KGB a României, de la departamentul pentru relațiile cu serviciile frățești la grupul statelor NATO, s-a datorat în principal politicii externe și de securitate a României. Dacă nu s-ar fi produs acel blocaj din cauza ideologiei diferite, România ar fi avut cu siguranță ale posibilități. De fapt, Ceaușescu a creat posibilități, dar el nu a fost în stare să și exploateze acele posibilități în relația cu Vestul.
,
