ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Nicolae Ceausescu"

Nicolae Ceausescu

,

*În continuarea articolului László Tőkés, Ungaria și Decembrie 1989 (1)

În continuarea declarațiilor ostile ale oficialilor de partid și de stat de la Budapesta, Ministerul Apărării al Ungariei a reformulat noua strategie militară maghiară, astfel încât, după cum observa un analist de la Radio Europa Liberă, Budapesta a impus redesfășurarea trupelor care timp de patru decenii au fost staționate la fron­tiera cu Austria, în Vest, spre regiunea de Sud-Est, adică de la frontiera cu Austria la aceea cu România.

Laszlo_Toke_Ungaria_si_Decembrie_1989_(1)

La începutul lui iulie 1989, un ofițer al armatei maghiare a declarat pentru mass-media că Ungaria nu mai este capabilă să respecte cerințele militare ale Tratatului de la Varșovia în condițiile în care toate investițiile din domeniul apărării au fost sistate. Nu mai fuseseră cumpărate avioane noi, iar tancurile care trebuiau înlocuite, în urmă cu 10 ani, se aflau încă în activitate. Unii observatori ai fenomenului militar maghiar menționaseră faptul că forțele armate ale Ungariei trebuiau reduse cu 30% – 40% dacă se dorea menținerea unui echilibru între eficiență și operativitate. În ianuarie 1989, Ungaria a anunțat că a planificat o reducere cu 8,8% a forțelor armate în următorii doi ani. Totodată, Csaba Tabajdi, adjunctul secției pentru relațiile cu partidele conducătoare din cadrul Departamentului Internațional al PMSU, va declara ziarului italian La Stampa, pe 14 iunie 1989, că „marea majoritate a ma­ghia­rilor știu că un atac nu va veni dinspre vest, ci dinspre sud-est”, adică din Ro­mânia socialistă. Colegul său din Departamentul Internațional al PMSU, Geza Kotai, va declara pentru Radio Budapesta, pe 26 iunie 1989, că, totuși, „Tabajdi a făcut o «eroare tactică» atunci când a vorbit despre asemenea probleme în străinătate fiind”.

După o atentă analiză, Serviciul de Documentare de la Radio Europa Liberă va afirma că amenințarea românească la adresa Ungariei era practic inexistentă, astfel încât declarațiile oficialilor de la Budapesta pot fi considerate ca făcând parte mai degrabă dintr-un joc politic. Pe 27 iulie 1989, analistul Douglas Clarke a concluzionat:

Având în vedere că relațiile dintre Ungaria și România s-au înrăutățit, oficialii maghiari continuă să facă referire la ceea ce ei susțin a fi amenințări militare ale României. Nu există nicio dovadă cu privire la o amenințare și nici un motiv să ne așteptăm la un conflict real”.

Totul se afla în legătură cu eșecul discuțiilor dintre Ungaria și România de pe 8 iulie 1989 din București, astfel încât ministrul de externe maghiar Gyula Horn se va alătura vocilor care susțineau o posibilă amenințare militară, chiar nucleară, a României la adresa Ungariei. La o conferință de presă din Budapesta din 10 iulie 1989, Gyula Horn a susținut ideea că oficiali români de rang înalt au anunțat că România este capabilă să producă arme nucleare și că, în curând, România va produce rachete cu rază medie de acțiune.

Pe 28 august 1988, Nicolae Ceaușescu se va lăuda în timpul întâlnirii de la Arad, cu Károly Grósz, că România poate produce sau fabrica orice, chiar dispozitive nucleare. Pe 14 aprilie 1989, Nicolae Ceaușescu informase CC al Frontului Unității Socialist-Demo­cratice despre faptul că România are capacitatea tehnologică” de a produce arme nucleare, dar că a ales să nu continue cercetările în acest domeniu deoarece „noi cerem eli­minarea armelor nucleare din toate statele din lume și vrem o lume fără arme și războaie.

Nicolae Ceausescu - Károly Grósz la Arad în 1989

Nicolae Ceausescu și Károly Grósz la Arad în 1989 / Sursa foto MTI Hungary

Analistul Douglas Clarke va concluziona:

„Este posibil ca îngrijorarea lui Horn legată de posibila amenințare cu rachete să se bazeze pe un articol apărut în ediția din 8 mai 1989 a săptămânalului german «Der Spiegel» care susținea că în România este în desfășurare un plan de construire de rachete nucleare cu rază medie de acțiune, utilizându-se proiectele furnizate de o companie din Germania de Vest. Niciun guvern sau agenție privată nu a confirmat aceste presupuneri, chiar și presa din Ungaria reacționând cu scepticism la aceste zvonuri. (…) Au existat speculații cu privire la faptul că Ceaușescu este interesat de producerea unor rachete nucleare cu rază medie de acțiune, dar nu în folosul României. Comerțul cu armament, în special cu țările Lumii a Treia, a fost o sursă importantă de venituri pentru economia strâmtorată a României. Rachetele cu rază medie de acțiune ar fi foarte căutate pe piață”.

Istoricul și diplomatul Alexandru Ghișa, atașat cultural la Ambasada Republicii Socialiste România din Budapesta în perioada 1987 – 1989 și, mai apoi, consilier politic în perioada 2000 – 2005, consideră că:

„Ofensiva ungară împotriva României s-a derulat în anii 1987 – 1989, pe trei segmente:

1) cultural-istoric, pentru a demon­stra apartenența Transilvaniei la spațiul ungar;

2) «Fenomenul refugiaților», prin care era atacată administrația de stat și dictatura ceaușistă;

3) Sprijinirea comunității maghiare din România, invocându-se privarea acesteia de drepturi și libertăți”.

Referindu-se la această problemă a „refugiaților”, diplomatul Alexandru Ghișa susține că „este vorba de o emigrație economică și mai puțin politică”. Foarte mulți cetățeni maghiari au emigrat în Occident, iar locurile lor de specialiști din școli, spitale, universități etc. au fost preluate de alți specialiști, cetățeni români de etnie maghiară cu precădere, ce se vor integra în societatea ungară. În 1987 se aflu în Ungaria 9.000 de refugiați, iar în 1990 erau circa 36.000 de cetățeni români astfel încât trecând peste situația dramatică a multora dintre ei, au fost o masă ușor de manevrat în scopuri propagandistice”.

Demonstratie a opozitiei politice ungare (1989)

Demonstrație a opoziției politice ungare (1989)

Cea mai amplă demonstrație anti-românească s-a desfășurat pe 27 iunie 1988, la Budapesta, când circa 200.000 de cetățeni maghiari au protestat în fața Am­basadei României socialiste împotriva regimului Ceaușescu, precum și, dar mai ales, pentru Transilvania fiind folosite toate elementele propagandistice de natură revi­zio­­nistă, cu acordul, bineînțeles, al conducerii ungare de partid și de stat. În contra-replică, pe 28 iunie 1988, Bucureștiul, printr-o decizie unilaterală, va închide Consulatul General al Ungariei de la Cluj-Napoca. Personalul urma să părăsească clădirea și teritoriul României în termen de 48 de ore. Motivul invocat de regimul de la București a fost demonstrația „antiromânească”, „naționalistă și șovinistă” de la Budapesta din ziua ante­rioară, iar la nivelul CC al PCR s-a luat în calcul inclusiv oportunitatea funcționării Ambasadei RSR la Budapesta.

Totodată, trupele sovietice din Ungaria și cele maghiare au început redislocarea de la granița vestică cu Austria spre frontiera de est cu România, în dorința de a crea o „zonă a păcii” cu Austria. Pe 25 aprilie 1989, trupele sovietice din Ungaria au început în mod oficial retragerea parțială din spațiul maghiar în prezența jurnaliștilor străini și a „reprezentantei de origine maghiară a Parlamentului italian, Ilona Staller”. La începutul lui iulie 1989, ministrul ungar al Apărării, Ferenc Karpati, va declara că rapoartele care menționau redesfășurări de trupe sovietice de la granița cu Austria la cea „cu România erau «știri panicarde» care nu aveau nicio bază”, uitând să men­ționeze faptul că un regiment motorizat de pușcași fusese redislocat, cu numai două săptămâni înainte, de la Szombathely, în jumătatea vestică a Ungariei, la Debrețin.

Trupe sovietice gata de retragerea din Ungaria (1989)

Trupe sovietice gata de retragerea din Ungaria (1989)

Alianța Nord-Atlantică fusese notificată de faptul că pe teritoriul Ungariei se aflau 62.000 de militari sovietici, însă oficialii NATO credeau că sunt 65.000 de militari sovietici, iar după anumite surse chiar 85.000. Secretarul general al Tratatului de la Varșovia, diplomatul sovietic Ivan P. Aboimov, va confirma unui jurnalist rus, pe 26 aprilie 2005, că „Ungaria voia ca noi să intervenim în România, fiindcă spera să soluționeze astfel problema Transilvaniei”. Pe 20 decembrie 1989, președintele provizoriu al Ungariei, Mátyás Szürös, a declarat într-un interviu pentru Radio Budapesta că țara sa sprijină „autonomia” și „independența” Transilvaniei. Referindu-se la aceste mișcări de trupe ungare spre frontiera cu România, Károly Grósz, premierul Ungariei și liderul PMSU, a mărturisit, după 22 decembrie 1989: „La momentul acela, relațiile noastre cu România erau foarte tensionate, din cauza problemelor pe care le aveau maghiarii din Transil­va­nia. Cum primisem amenințări nucleare din partea lui Ceaușescu, am ordonat transferul trupelor de la granița cu Austria spre cea cu România. Această mișcare de trupe a fost probabil percepută de serviciile de informații din Occident ca fiind pregătiri pentru o acțiune militară”. Pe 1 decembrie 1989, prim-ministrul ungar Miklós Németh a anunțat public că „o parte substanțială a forțelor armate va fi regrupată din regiunea de vest a țării” și că trupele vor fi transferate la granița română.

În contextul evenimentelor și declarațiilor publice din spațiul ungar, comunitatea informativă a României socialiste (DSS&DIA) începea să fie îngrijorată de turnura pe care o puteau lua evenimentele în condițiile în care, încă din anii ’80, exista și o linie de cale fe­rată cu ecartament lat, sovietic, în estul Ungariei ceea ce permitea desfășurări rapide de forțe militare direct din URSS la frontiera ungaro-română. Rememorând acele clipe fierbinți din confruntarea româno-ungară, generalul de brigadă (r) Vasile Mălureanu, fost ofițer specialist II în cadrul Serviciului V din Direcția I – Informații Interne, care avea în responsabilitate activitatea informativă antisubversiune în domeniile artă-cultură, presă, radioteleviziune și poligrafie, consemnează:

„Începând din 1987, autoritățile ungare s-au implicat în gestionarea fenomenului (refugiaților din România – n. n.). La Biserica «Sf. Ștefan» din Budapesta, preotul reformat Nemeth Geza îi primea pe transfugii români și-i dirija spre tabere organizate special în unități militare. După ce erau exploatați informativ de către autoritățile ungare, aceștia erau triați în funcție de pregătirea lor profesională, permițându-li-se continuarea drumului spre SUA și Canada doar celor care erau agreați de țările primitoare. Restul rămâneau la dispoziția lor pentru operațiuni speciale. Numărul transfugilor staționați în Ungaria ajunsese în 1989 la cca. 6.000. În septembrie 1987, Brigada «România» a Securității Republicii Populare Ungare (AVO) a creat la Budapesta organizația «România liberă», formată din români fugiți din țară. Sediul acestei organizații, care avea ca obiectiv declarat răsturnarea regi­mului comunist din România, a fost la început la Budapesta, apoi în tabăra din orașul Bicske, localitate situată la 40 de km de Budapesta, spre Tatabanya, într-o fostă cazarmă. Organizația «România liberă», care proiectase și «un guvern în exil al «României libere», a fost condusă la început de economistul timișorean Marian Roș­ca, după care au mai urmat alți 2-3 președinți. Marian Roșca a recunoscut ulte­rior că pentru acest lucru fusese recrutat și instruit de instructori profe­sio­niști.

Confruntați cu un val de acțiuni propagandistice, declarații publice ale liderilor de partid și de stat din Ungaria, precum și cu presiuni politico-diplomatice și militare, ofițerii DSS-ului remarcaseră cu îngrijorare faptul că și lideri ai Uniunii Mondiale a Românilor Liberi, îndeosebi Doru Novacovici și Sandu Pobereznic, acceptaseră să patroneze orga­nizația „România liberă” alături de oficiali de la Budapesta. UMRL, sprijinită de oficia­litățile ungare, va înființa pe teritoriul Ungariei tabere de transfugi români, începând din 1988, în contextul în care Ungaria aderase la Convenția de la Geneva pentru refugiați ceea ce implica primirea unor subvenții de la Comitetul ONU pentru refugiați. Organizația „România liberă” și UMRL au reprezentat paravanul sub care AVO va organiza instruirea în tabăra de la Bicske a unui număr de circa 400 de fugari români pentru acțiuni de gherilă urbană în România. Instructorii erau unguri originari din România, dar aceștia acționau doar ca intermediari ai unor servicii speciale. Șeful grupului de români instruiți aici era Manea Grigore, fost tehnician la o rafinărie din Ploiești. Conform unor informații obținute atunci prin infiltrările realizate de Securitate, Sandu Pobereznic, care avea să ajungă șeful secției UMRL din Marea Britanie, stătea perioade îndelungate în tabără.

cazarma de la Bicske

cazarma de la Bicske

În cazarma de la Bicske erau tipărite o parte dintre materialele de propagandă care erau trimise în România, cu scopul de a se determina apariția unor nuclee interne ale Organizației „România liberă”. Alte materiale de diversiune propagandistică erau pregătite în tipografiile PMSU și ale AVO. Prin luna septembrie 1989, DSS-ul a constatat o modificare a traficului ilegal la frontiera cu Ungaria. În fiecare noapte, numărul celor care intrau ilegal în România venind din Ungaria era deseori mai mare decât al celor ce voiau să iasă. Unii reușeau să intre, lăsând doar urme ori dispăreau după somațiile grănicerilor. În paralel cu acest aspect al fenomenului, autoritățile maghiare aduceau în punctele de control al trecerii frontierei grupuri de persoane, despre care pretindeau că sunt transfugi români prinși pe teritoriul Ungariei.

„Ofițerilor de informații le vine greu să-și explice de ce puterile occidentale, îndeosebi SUA și Franța, și-au luat aliat și partener împotriva regimului Ceaușescu tocmai Ungaria, a cărei prezență în această ecuație inducea temeri sau măcar semne de întrebare pentru toți românii”, scrie generalul de brigadă (r) Vasile Mălureanu.

Președinții Gorbaciov și Mitterrand, aliați în procesul de refomare a Europei Centrale și de Est

Președinții Gorbaciov și Mitterrand, aliați în procesul de refomare a Europei Centrale și de Est

În contextul în care regimul Ceaușescu refuza să se reformeze, chiar și în sensul ideilor de perestroika și glasnosti, iar DSS-ul împiedica, prin orice mijloace, constituirea unei aripi reformatoare în sânul PCR și, totodată, al unei autentice opoziții politice în societatea românească, putem înțelege de ce cancelariile din Occident și ale lor servicii de intelligence pactizau cu Ungaria reformatoare și, în același timp, revizionistă. Dintr-o astfel de perspectivă, putem înțelege faptul că președintele François Mitterrand și cancelarul Helmut Kohl au decis, la întâlnirea din 7 noiembrie 1989, să se intensifice „aplicarea măsurilor elaborate în cadrul NATO pentru stimularea evoluțiilor din Europa de Est, îndeosebi prin constituirea unui front comun al forțelor de opoziție din țările socialiste”. Totodată, trebuie menționat faptul că la încheierea reuniunii la nivel înalt a CEE de la Strasbourg, din 10 octombrie 1989, François Mitterand declarase că ,,problema unor provincii cum ar fi Silezia, Moravia, Prusia Orientală etc. trebuie să rămână intangibilă”, însă ,,nu trebuie să se omită problema divergențelor între Ungaria și România în problema Transilvaniei, sau problema Basarabiei”. Președintele François Mitterand va fi extrem de explicit când va declara că ,,Franța și URSS trebuie să-și reia rolul de asigurare a echilibrului în Europa, așa cum au făcut-o de secole”.

În Nota nr. 00257/815 a DSS/CIE din 13 noiembrie 1989, înaintată conducerii statului român, se menționa faptul că Administrația SUA a comunicat aliaților din NATO că având în vedere că ,,evenimentele din Europa de Est se desfășoară cu rapiditate este necesară o coordonare și mai strânsă între statele membre ale Alianței Nord-Atlantice pentru controlarea situației și accelerarea cursului favorabil intereselor Occidentului astfel încât trebuie să se asigure o redistribuire a rolurilor statelor occidentale și o mai mare implicare a lor în acțiunile de influențare a evoluțiilor din diferite țări socialiste. Analiștii CIE menționau că SUA se vor concentra îndeosebi asupra situației din URSS, urmând ca RFG și Marea Britanie să se ocupe mai mult de problemele legate de RDG, Polonia, Cehoslovacia, iar Franța și Italia de cele privind Ungaria, Bulgaria și România.

Radio Budapesta va lansa în eter, pe 18 noiembrie 1989, știrea, preluată, mai apoi, de către Radio Europa Liberă, potrivit căreia Partidul Socialist din Ungaria își anunța intenția de a nu participa la lucrările Con­gresului al XIV-lea al PCR. Temerile lui Nicolae Ceaușescu privind o posibilă înlăturare a sa erau alimentate de către CIE prin Nota nr. 00263/22.11.1989 în care se menționa faptul că șefii de stat și de guvern ai țărilor membre ale CEE au decis, în contextul pozițiilor concertate ale SUA și URSS cu privire la România, ,,intensificarea acțiunilor vizând crearea unor tensiuni interne destabilizatoare, prin folosirea unor stări de nemulțumire și incitări în mediul minorității maghiare, considerându-se că în acest fel România ar putea fi determinată să nu mai obstrucționeze procesele ce au loc în Est”.

Generalul de brigadă (r) Vasile Mălureanu, unul dintre foștii lideri ai DSS-ului, va mărturisi cu privire la neliniștea și îngrijorarea ce domnea în sânul aparatului de securitate al României socialiste:

 Vasile Malureanu

Vasile Malureanu

,,Când am mai aflat și că trupele maghiare făceau, la mijlocul lunii decembrie 1989, manevre de-a lungul graniței cu România, temerile la adresa integrității teritoriale a țării nu ni se păreau deloc exagerate. Acestea aveau să fie potențate de faptul că materializarea dispoziției lui Nicolae Ceaușescu de a trece Comandamentul Trupelor de Grăniceri tocmai în acea perioadă, începând cu 14 decembrie 1989, de la Ministerul Apărării Naționale la Ministerul de Interne, a des­ta­bilizat sistemul de protecție a frontierei de stat, deoarece, datorită evoluției eve­nimentelor, transferul nu a putut fi realizat adecvat. Ca urmare, Trupele de Gră­ni­ceri nu au avut în acele zile o comandă clară, iar logistica era total precară. La multe subunități de pe granița de Vest fuseseră retrase mijloacele de luptă și de transport ale Armatei și nu se primise în schimb dotarea necesară de la Ministerul de Interne. Pichetelor de grăniceri le rămăseseră în dotare numai armament ușor cu maxim 60 de cartușe de om și se vedeau în fața unui inamic ce se prefigura, dotat cu tancuri și transportoare blindate, care executa acțiuni de intimidare în fiecare noapte, cu efecte serioase asupra moralului grănicerilor români, mai ales că nu aveau legături funcționale cu restul trupelor MApN, cu care aveau planuri de cooperare”.

În cursul serii de 28 noiembrie 1989, Radio Vocea Americii, în buletinul de știri de la ora 20.00, aducea în discuție ,,cazul László Tökés. Comentatorii Vocii Americii menționau:

,,Noi știri îngrijorătoare s-au primit despre László Tökés. În timpul emisiunii a sosit în studio corespondența lui Bálint István din Debrecen. În procesul cazului Tökés din 28 noiembrie, tribunalul din Timișoara a adus sentința, și anume, că în decurs de 6 zile, Tökés László trebuie să părăsească biserica, credincioșii și copilul mic și [trebuie] dus într-un loc până acum necunoscut. În data de 20 octom­brie, oamenii Securității au descoperit într-o mașină maghiară o chitanță în care Läszló Tökés adeverește că a primit mai multe mii de lei de la cineva, într-un anumit loc. Evenimentul zilelor trecute este că iar a apărut această chitanță, în compania unui kilogram de zahăr, a 4 banane, o duzină de ouă și o margarină – bineînțeles, tot din mâna Securității. Aceste lucruri compromițătoare au fost fotografiate, iar foto­gra­fiile sunt răspândite în cercul timișorenilor, cu sutele. Aceste fotografii conțin și in­scripția că «în timp ce voi stați la rând, preotul vostru înoată în mijlocul bună­tăților». Oamenii Securității au încercat să-l înmoaie pe László Tökés făcându-i un in­te­rogatoriu de peste 5 ore”.

Președintele George W. Bush la Budapesta (iulie 1989)

Președintele George W. Bush la Budapesta (iulie 1989)

Pe 7 decembrie 1989, Radio Budapesta va informa, în timpul jurnalului de la ora 19.30, că:

„Președintele temporar al Republicii Ungaria, Szurös Matyas, a cerut lui Nicolae Ceaușescu să dea instrucțiuni autorităților române ca în viitor să nu-l mai amenințe și să nu-l mai hărțuiască pe László Tökés și familia sa. Szurös Matyas a intenționat să predea mesajul ambasadorului român la Budapesta care trebuia să-l transmită lui Ceaușescu. Traian Pop a refuzat însă preluarea mesajului. În mesaj, Szurös Matyas amintește lui Ceaușescu că contrar protestului făcut de Ungaria, László Tökés este în continuare insultat, din ce în ce mai dur. Acest lucru nu poate fi apreciat decât prin faptul că drepturile omului, ale minorităților naționale și practicarea liberă a religiei în Romania suferă îngrădiri din ce în ce mai mari. În mesaj își manifestă speranța că totuși câștig de cauză va avea bunăvoința, iar între cele două popoare va fi pace”.

Președintele Nicolae Ceaușescu era informat de către ambasadorul României de la Paris, Petre Gigea, pe 11 decembrie 1989, că François Mitterand și Mihail S. Gorbaciov au decis, la Kiev (6 decembrie 1989), că „este nevoie de noi mecanisme pentru a servi con­­s­trucția Case Comune Europene”. În timpul discuțiilor dintre François Mitterrand și Mihail S. Gorbaciov s-a abordat rolul SUA în noua dinamică a relațiilor internaționale avându-se în vedere „participarea Statelor Unite ale Americii – ca un element necesar și de anvergură – la noua etapă a construcției europene”. Cel mai fierbinte subiect al momentului, reunificarea Germaniei, a fost abordat de către cei doi lideri politici „într-o manieră detaliată”. Mihail S. Gorbaciov și-a exprimat, cu această ocazie, preocuparea pentru „viitorul continentului «nostru», care se pro­nunță tot mai activ în favoarea a ceea ce se poate numi noua mentalitate, noua gândire politică pentru dezvoltarea cooperării pe multiple planuri, pentru întărirea păcii pe continent, pentru dezarmare”.

Militarii maghiari înlătură gardul de la frontiera ungaro-austriacă 1989

Militarii maghiari înlătură gardul de la frontiera ungaro-austriacă 1989

Pe 8 decembrie 1989, la ora 17.00, Radio Europa Liberă comunica: 30.950 de refugiați au sosit în ultimii doi ani în Ungaria. Șeful Comisiei interministeriale maghiare pentru problema refugiaților, Zoltán Gall, a afirmat că peste jumătate din refugiați sunt de origine etnică maghiară, cifra refugiaților fiind în creștere. Zoltán Gall a mai afirmat că majoritatea refugiaților din România s-au stabilit în Un­garia. Numai 2.709 au plecat în alte țări, iar 540 s-au repatriat. Unui număr de 2.771 de refugiați li s-a respins din diferite motive cererea de a se stabili în Ungaria. Demnitarul de la Budapesta este de părere că în rezolvarea cererilor refugiaților din România nu ar trebui făcute discriminări datorită originii etnice, dar nu ar trebui să se permită ca fluxul acestora să creeze tensiuni sociale. În luna octom­brie, Zoltán Gall afirmase la o reuniune la Geneva că Ungaria are de făcut față unor condiții economice grele, printre care și lipsa de locuințe. Iar dacă exodul din România va continua, s-ar putea ivi grave probleme sociale și economice”.

În continuarea ,,cazului László Tökés”, Radio Budapesta va comunica, pe 14 decembrie 1989: „Colegiul etnic și pentru naționalități al guvernului maghiar a cerut ajutorul Parlamentului European și al Comunității Europene în cazul preotului László Tökés din Timișoara. Azi, în locuința preo­tului se face inventarul pentru ca mâine sau poimâine să poată fi evacuat. Cole­giul cere ca opinia publică maghiară și internațională să protesteze împreună pentru încălcarea drepturilor omului în România”. Efortul mediatic realizat de către posturile de radio occidentale, cu menirea de a insufla curaj și speranță celor care se aflau sub tirania regimului Ceaușescu, continuă și în cadrul emisiunii Program politic realizată de către Mircea Carp, pe 10 decembrie 1989, când Radio Europa Liberă va transmite: ,,Cu prilejul zilei internaționale a drepturilor omului, «Liga anticomunistă română», una dintre organizațiile românilor refugiați în Ungaria, a dat publicității un apel în care îi cheamă pe toți românii, precum și întreaga opinie internațională să condamne nerespectarea drepturilor omului în România. Pentru duminică seara, liga a organizat la Budapesta o manifestație de protest împotriva regimului de la București”.

În Nota înaintată de către șeful DSS-ului, pe 18 decembrie 1989, lui Nicolae Ceaușescu se menționa:

,,În perioada ur­mătoare guvernul român va fi supus la presiuni psihologice în scopul înlocuirii lui cu altul, în care PCR să nu mai aibă rolul conducător. URSS și Ungaria, prin intermediul radioteleviziunii, vor incita populația Transilvaniei la revoltă împotriva guvernului de la București. URSS va acționa pentru a obține sprijin în România în direcția «reactivării» unor români care au studiat în Uniunea Sovietică și simpatizează cursul politic din această țară”.

(Va urma)

Publicat de autor: Constantin CORNEANUromaniabreakingnews.ro  /  AESGS

,

Grecia este, in momentul de fata, in faliment tehnic, in sensul ca nu a platit o transa de 1,6 miliarde de euro dintr-un imprumut acordat de Fondul Monetar International (FMI).

Romania s-a aflat si ea intr-o situatie similara, respectiv in incapacitate de plata. Daca executivul elen cere acum o noua iertare de datorii si un alt imprumut pentru a iesi din impas, in 1981, autoritatile romane negociau la Paris cu creditorii o reesalonare a termenelor de plata.

Intalnire intre Nicolae Ceaușescu și un emisar al FMI

Intalnire intre Nicolae Ceaușescu și un emisar al FMI

Efortul platii restantelor a fost resimtit atunci de populatie. Ceausescu a majorat impozitele, a scumpit marfurile si a fortat exporturile, lasand magazinele goale, explica un fost oficial roman, anunta Gandul citat de romaniabreakingnews.ro.

Florea Dumitrescu, ministrul de Finanțe a povestit despre momentul când a semnat aderarea României la Fondul Monetar Internațional (FMI) în 1972, fost guvernator al Băncii Naționale a României (BNR) și fost ambasador al României în China.

Acesta a povestit  despre intrarea în incapacitate de plată în 1981, unul dintre cele trei momente în care România a fost în ”faliment tehnic”, respectiv nu a avut posibilitatea să onoreze datoriile pe care le avea. ”În 1981-1982, România a intrat în incapacitate de plăți, deși avea o datorie mult mai mică decât cea a Poloniei sau a Ungariei. Era vorba de circa 10-12 miliarde de dolari. România era o țară cu potențial, dar problema a fost structura datoriei. În structura creditelor, 20% erau credite pe termen scurt, care trebuiau plătite într-un an. Și atunci, pentru că veneau la scadență și împrumuturile pe termen mediu și lung și cele pe termen scurt, nu am mai putut să plătim un credit pe termen scurt de 2 miliarde de dolari”, a explicat Dumitrescu, la vremea respectivă ambasador al României în China.

Publicat de romaniabreakingnews.ro

,

Chiar si la 25 de ani de la caderea comunismului, inca mai planeaza intrebari legate de Revolutia din ’89, iar fiecare luna decembrie este un bun prilej pentru lansarea unei noi teorii conspirationiste.

Obiceiul s-a pastrat in anul acesta, dupa ce jurnalistul maghiar Arpad Szoczi a lansat o carte in care, printre altele, este detaliata ipoteza ca tara noastra era pregatita de razboi cu Ungaria, inainte de evenimentele din decembrie ’89.

Astfel, dupa ani intregi de investigatii prin arhivele securitatii romane si ungare, Szoczi sustine ca descoperit niste informatii care nu au fost facute publice niciodata: se pare ca Ceausescu ar fi ordonat fortelor armate sa aiba rachete pregatite, astfel incat sa poata riposta in cazul unui atac din partea Ungariei, in contextul in care la Budapesta existau ingrijorari legate de comunitatea maghiara din Romania.

Informatia a fost confirmata de catre premierul maghiar de la acea vreme, Miklos Nemeth, arata jurnalistul, adaugand chiar ca Romania ar fi cumparat sapte rachete fabricate in China, pe care le-ar fi indreptat catre centrala nucleara Paks din Ungaria.

Cum a devenit Ceausescu un personaj incomod

Despre tensiunile existente intre Romania si Ungaria inainte de Revolutia din 1989 ne-a vorbit istoricul si scriitorul Ovidiu Pecican, care a inceput prin a lamuri cum a reusit Nicolae Ceausescu sa devina un personaj incomod pentru liderii din regiune.

„Pot sa va spun cu precizie ce se intampla atunci. Intre Romania si Ungaria existau tensiuni alimentate de virajul progresiv, in a doua jumatate a anilor ’80, atat al Ungariei, cat si al Romaniei, catre nationalism, un nationalism xenofob. A coincis aceasta miscarea cu venirea lui Gorbaciov la putere, care, pentru rusi, a insemnat reforma, dar pentru tarile satelit a insemnat o deschidere a cutiei Pandorei.

Ceausescu a incercat sa se legitimeze prin ultranationalist, au aparut o serie de carti anti-maghiare, s-au reluat iarasi povestile despre masacrele de la 1848 ale magnatilor contra taranilor din Transilvania, apoi s-a reluat povestea cu hortismul si cu uciderile care s-au petrecut atunci printre romani.

Istoricii au reluat aceste povesti, la comanda Partidului, nimic nu misca fara partid, insa cu totii eram in ceea ce se chema lagarul socialist, adica eram membri ai CAR, ai organismului economic international din est, care a cazut odata cu Pactul de la Varsovia, insa abia dupa revolutiile rasaritene”, a explicat Ovidiu Pecican, pentru Ziare.com, preluat de România Breaking News – rbnpress.info

Istoricul a lamurit ca relatiile dintre Nicolae Ceausescu si liderii mondiali au avut de suferit cand dictatorul a jucat prea mult „cartea patriotismului”. Acestia din urma si-au dat seama ca presedintele roman nu mai era un om al dialogului.

Nimeni nu misca in front, de fapt, toate erau lucraturi prin care se legitimau anumiti lideri, cum era cazul lui Ceausescu atunci, care juca cartea patriotismului in timp ce lasa poporul roman sa moara de foame in intuneric si frig. Pentru ca el dorea sa plateasca datoria externa, a si platit-o de altfel, stiti cu ce pret, ca noi l-am indurat, si pentru ca interesele sale ideologice primau asupra celorlalte. Din acest motiv, din cauza nationalismului lui Ceausescu, s-a si stricat treaba intre el si Gorbaciov, Gorbaciov venind sa pledeze pentru o deshidere la Bucuresti.

A vazut ca nu are cu cine si, pana la urma, a consimtit, iar disparitia lui (Ceausescu – n.red.) de pe scena istoriei, asa cum a disparut, se datoreaza si acestei clare intelegeri a lui Gorbaciov, a americanilor si a vestului Europei ca Ceausescu nu mai este un om de dialog. El, care mediase intre americani, francezi si chinezi, intre anii 1968 – 1970, era un cu totul alt Ceausescu”, a detaliat istoricul.

Tensiunile dintre Ungaria si Romania inainte de ’89

Toate acestea au fost motive pentru adancirea tensiunilor dintre Ungaria si Romania, dar de aici pana la izbucnirea unui razboi este cale lunga, sustine Pecican, care pune nasterea acestor teorii conspirationiste pe seama incercarii de manipulare a Securitatii romane.

„Datorita acestui fapt se poate spune ca existau tensiuni intre regimuri, nu intre oameni, oamenii, dimpotriva… tot Ardealul era plin de familii mixte, familii maghiare care aveau membri dincolo de hotare, nu exista o asemenea poveste. Dar Securitatea avea tot interesul, la ordin de sus, sa pompeze teoria asta isterizanta a faptului ca noi o sa fim atacati.

Cat de ridicol era va puteti da seama, pentru ca Ungaria cate milioane de locuitori avea? Opt milioane. Iar noi cate aveam? Aveam 21 de milioane atunci. Deci nu se punea problema, cum nu se pune nici acum. Insa, asa cum spuneti, interese pentru teoria conspiratiei existau. Inca le vedem, dupa 25 de ani. La fiecare runda de alegeri se ascut antagonismele, iarasi maghiarii tradeaza, iarasi secuii isi fac de cap”, a spus scriitorul.

Budapesta, in prezent

El a vorbit si despre situatia actuala din Ungaria, amintind despre protestele recente fata de premierul Viktor Orban si fata de regimul de la Budapesta.

„Deci interesul este sa se arate ca ‘nu este bine domnilor sa-l schimbati pe Victoras, care este patriot’ – e substitutul lui Ceausescu acum, acolo – ‘pentru ca, iata, el ne apara de pericolele de la granita’. Romanii privesc cu un ochi ostil Ungaria, asa este ideea, ca niciodata nu dispar aceste tensiuni, ceea ce e o prostie.

Azi suntem cu totii in Uniunea Europeana, suntem parteneri in construirea unei alte Europe, a unui spatiu de securitate. Credeti ca misca cineva in felul asta? Nici vorba, mai ales acum, de cand cu Ucraina.

Dar Viktor Orban, care a mers pe mana lui Putin, spre deosebire de celelalte tari alte comunitatii europene, care au mers pe mana Occidentului, a lui Merkel si a lui Obama, sigur ca are acum tot interesul sa gaseasca ostilitate in imprejurimi. Asta e! Manipulare se cheama”, a conchis Ovidiu Pecican.

Cartea care vorbeste despre posibilitatea izbucnirii unui conflict armat intre Romania si Ungaria inainte de Revolutie, precum si despre rolul lui Laszlo Tokes in evenimentele din decembrie ’89, se numeste „Timisoara – Adevarata poveste din spatele Revolutiei Romane” si a fost lansata in acest oras, in limba romana, pe 19 decembrie. Volumul a aparut initial in maghiara si engleza.

Arpad Szoczi susține că a descoperit, după ani de investigații prin arhivele române și maghiare, informații care nu au fost făcute publice niciodată. Potrivit acestuia, Ceaușescu ar fi ordonat forțelor armate să aibă rachete pregătite, astfel încât să poată riposta în cazul unui atac din partea Ungariei, scrie ziare.com preluat de România Breaking News – rbnpres.info.

Această ipoteză a fost confirmată și de premierul ungar de la acea vreme, Miklos Nemeth, acesta precizând că România ar fi cumpărat șapte rachete fabricate în China, pe care le-ar fi îndreptat către centrală nucleară Paks din Ungaria.

Istoricul Ovidiu Pecican a comentat situația, explicând că între România și Ungaria existau tensiuni, care erau alimentate de virajul progresiv, în a două jumătate a anilor ’80, a ambelor țări către un naționalism xenofob.

„Pot să va spun cu precizie ce se întâmpla atunci. Între România și Ungaria existau tensiuni alimentate de virajul progresiv, în a doua jumătate a anilor ’80, atât al Ungariei, cât și al României, către naționalism, un naționalism xenofob. A coincis această mișcare cu venirea lui Gorbaciov la putere, care, pentru ruși, a însemnat reforma, dar pentru țările satelit a însemnat o deschidere a cutiei Pandorei”, a declarat Pecican.

Surse: Evenimentul Zilei . Ziare.com prin R.B.N. Press

,

Victor Ianukovici

Un fost membru al Partidului Regiunilor, aflat la guvernare în Ucraina, Inna Bohoslovskaia, a declarat într-un interviu pentru publicația Glavkom că președintele Viktor Ianukovici ar putea să aibă aceeași soartă ca dictatorul român Nicolae Ceaușescu.

Potrivit deputatului, cea mai bună soluție pentru Viktor Ianukovici ar fi să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, după care să-și dea demisia. „Doar în acest mod ar putea fi salvat. Asta este important pentru noi, înțelegeți? România încă nu și-a revenit după asasinarea lui Ceaușescu”, a subliniat politicianul.

Bohoslovskaia a menționat că Ianukovici este pe cale să se transforme în Ceaușescu, dar încă n-a repetat ceea ce a făcut dictatorul român.

„Astfel de semnale deja se resimt în societate. Dacă nu se va schimba situația, spiritele se vor încinge pe parcurs și vor deveni periculoase. N-ar trebui să admitem acest lucru. Astfel de răni nu se vindecă decît peste sute de ani, dar trebuie să recunoaștem că putem să ajungem aici”, a mai spus Bohoslovskaia.

În noaptea de sîmbătă spre duminică, forțele speciale de la Kiev au dispersat un protest pașnic al studenților, lovind cu picioarele și cu bastoanele în protestatari. Surse din cadrul Ministerului de Interne ucrainean au declarat că forțele speciale au acționat la comanda Primăriei Capitalei, întrucît aceasta avea misiunea să elibereze piața pentru a instalarea bradului de Crăciun, scrie Mediafax.

Circa 20 de deputați din cadrul Partidului Regiunilor, aflat la guvernare în Ucraina, intenționează să părăsească grupul parlamentar în cursul zilei de luni, în vederea formării unui nou partid politic.

Sursa: cripo.com.ua via Cer si pamant Romanesc

,

Un material – casajurnalistului.ro

Elena Ceaușescu stă cu barba-n palmă la Comitetul Central și face ochii cât cepele la un borcan de pe biroul soțului. Un borcan de zece kile pentru murături. Plin cu diamante.

Afară e sărbătoare. E ziua lui Nicolae Ceaușescu, face 56 de ani. Pionierii urlă osanale în toată țara. Haos organizat. Fiecare întreprindere trimite cadouri la Centru. Prin biroul cârmaciului trec un spic de aur de la un CAP, o pușcă de vânătoare de la Securitate, tot felul de opulențe. Așa ajunge și borcanul. Nimeni nu înțelege ce-i în el, România n-a avut niciodată mină de diamante.

1970. Ceaușeștii merg în vizită la Kremlin, la Brejnev. După ce beau vodka de protocol, rusul îi scoate la o plimbare într-un loc ultrasecret la marginea Moscovei. E o fabrică de diamante. Tovarășa se îndrăgostește pe loc de ele, iar soțul își dă seama cât de utile pot fi pietrele pentru industria românească – săpatul după petrol și gaze se făcea cu niște mașinării cu diamante pe cap.

ceausescu la kremlin

Ceaușescu la Kremlin (Sursa: Historia.ro)

Ceaușescu vrea și el o fabrică din asta, dar România nu are tehnologia, așa că trimite spionii în străinătate, să se “documenteze”. Agenții se întorc cu un camion de utilaje și kilograme de hârtie, planuri de construcție. Parchează pe bulvardul Timișoara, lângă niște hale dărăpănate. Totul e ultrasecret, toți se ascund.

Acolo se naște una din cele mai mari afaceri ale statului român din toate timpurile, Rami Dacia. Încep să producă și ajung să facă export în toată lumea. Când vine o comandă mai grasă, angajații cară diamante cu ligheanul și găleata de colo-colo.

După revoluție, ca mai toate afacerile țării, și fabrica se privatizează. O cumpără foștii angajați cu 8,4 milioane de euro. O parte dintre ei spun că banii au venit de la Răzvan Petrovici, un controversat om de afaceri. Halele încep să se golească și prin ele apar ba o florărie, ba un service, ba un print shop. Diamantele se cară în cutii mici cât flacoanele de Algocalmin.

Încep să se dărâme clădirile. Fabrica se vinde la fier vechi. Răzvan Petrovici își ridică pe ruinele ei cel mai mare parc de distracții din București.

Indicator în drum spre Terra Park

Am auzit de povestea asta prima oară de la portarul blocului meu din Piața Unirii. Mi-a spus tot ce știa între două fumuri de țigară. A fost mecanic în fabrica de diamante. Într-o întreprindere plină de chimiști și fizicieni era printre puținii murdari pe mâini.

Știu că fabrica de diamante a fost una dintre cele mai mari afaceri ale statului român, că a fost vândută la fier vechi de niște securiști și că tot ăia și-au ridicat un parc de distracții acolo“, mi-a zis nea Ion Pană.

Am mers la Terra Park, pe bd. Timișoara, să văd dacă Pană spune adevărul. A fost greu de găsit. La stradă erau o firmă de salubrizare, o stație de benzină și o reprezentanță auto. Nimeni nu știa nimic de diamante. O mamaie în capot care hrănea câinii a râs de mine: „Ce diamante, dom’le? Aici a fost o unitate militară, iar acum e parcul ăsta.

Începea să îmi fie jenă să tot întreb de pietre prețioase, dar am dat de unul dintre paznicii parcului. Plictisit, aștepta să treacă ziua:  „Am auzit ceva, da, a fost o fabrică de diamante aici. Acum e doar parcul de distracții.

Mi-am petrecut următoarele luni întorcând diamantul pe toate fețele. E o poveste cu spioni, mafioți și un stat incapabil. Povestea industriei românești.

Diamantele au apărut pentru petrol, nu pentru inele

După Al Doilea Război Mondial, industriașii aveau nevoie de diamante ca să foreze după petrol și gaze. Pietrele naturale erau tot mai scumpe și consumul era tot mai mare, așa că au început să producă diamante sintetice. Primele au fost create în Suedia, Statele Unite și Uniunea Sovietică.

Pentru asta era nevoie de carbon la temperaturi și presiuni extrem de mari. Cercetătorii aveau o singură problemă – nici un utilaj nu rezista presiunilor de mii de atmosfere. Mai multe documentare BBC arată că suedezii nu știau de americani, americanii de suedezi, nici rușii de primii doi.

Elena Ceaușescu și Pacepa

Doar românii știau de toți. Mai exact, știa generalul de Securitate Ion Mihai Pacepa.   El a trimis  echipe de spioni în fiecare dintre cele trei țări în care se produceau diamante. Cel mai rapid s-au mișcat cei trimiși în Suedia – locotenentul Alexandru și generalul Sârbu.

În 1974, ei au creat în mijlocul Bucureștiului o fabrică de diamante sintetice, pe bd. Timișoara, nr. 8A. A fost numită prin decret prezidențial secret Unitatea Militară Specială 0920.

Lt. Alexandru a botezat operațiunea de spionaj „Steaua“, așa cum numea Elena Ceaușescu diamantele – stele. A făcut naveta în Suedia doi ani de zile până a convins pe cineva să îi vândă planurile tehnologiei.

Acolo l-am găsit pe Cap Pătrat – așa i-am dat eu numele de cod suedezului care ne-a dat tot ce am avut de la ASEA (n.red.: compania de la care a fost furată tehnologia). Am purtat negocieri direct pentru două prese pe care le-am adus demontate și le-am asamblat la București“, spune astăzi colonelul.

A ieșit din branșă, e pensionat, vrea să fie liniștit. Se ocupă cu albinele, numai de ele vorbește. Brevetează unelte care scot mierea din fagure.

Nimeni nu a vrut să spună cum îl cheamă pe suedez. Alexandru îl aducea în România și îl escorta doar el, apoi îl caza în mare secret.

„Mai multe nu pot să vă spun pentru că, unu, mi-am dat cuvântul acelui om că nu va ști nimeni niciodată că ne-am întâlnit și, doi, am depus un jurământ la DIE (n.r.: Direcția de Informații Externe). Nu pot să trec peste aceste aspecte“, spune Alexandru astăzi. 

Am aflat, însă, povestea de la șase dintre primii angajați. Nu o știe multă lume, pentru că proiectul a fost ultrasecret. Nici cei mai importanți oameni din stat nu aveau habar ce e acolo, iar cei care știau îi spuneau „Copilul Securității.“

Începuturile

Cap Pătrat venea periodic să inspecteze montajul. În ’74 România producea primele diamante. Atunci, Pacepa l-a invitat pe Ceaușescu să vadă în ce a investit. Totul se petrecea într-o singură clădire, în care lucrau cinci oameni.

Îmi place creația ta, Pacepa“, ar fi spus Ceaușescu la terminarea inspecției, scrie spionul în cartea sa, „Orizonturi Roșii.“ Dictatorul și-a propus să intre pe piața internațională de diamante.

Gardul care împrejmuia fabrica

Gardul care împrejmuia fabrica

În acel an, inginerii din fabrică au început să înmulțească instalațiile suedezului ca Iisus peștii. Patru ani mai târziu, erau în fabrică 21 de prese de 2.000 tone forță.

Fabrica a ajuns pe locul trei în lume la calitatea pietrelor și pe locul patru la nivel cantitativ, spun foști angajați care mergeau la târguri internaționale.

Când mergeam la târguri noi nu ne puteam promova ca ceilalți concurenți pentru că eram sub embargo. Aveam containere neetichetate pe care le dădeam ca mostre, dădeam multe mostre ca să vadă potențialii cumpărători că avem diamante de foarte bună calitate, iar apoi să ne caute ei pe noi“, povestește unul din primii angajați ai fabricii, fost director.

Fuga lui Pacepa, bună pentru diamante

În vara lui 1978, Pacepa a lăsat Departamentul de Informații Externe, a fugit în America și a intrat în CIA. Când era în Germania pentru a pune la cale un atentat împotriva Radioului Europa Liberă a cerut azil politic în Statele Unite.

Gen. Ion Mihai Pacepa

Gen. Ion Mihai Pacepa (Sursa: Pacepa.ro)

Ieșiți din hotel. O să vedeți o sută de taxiuri care trec pe stradă. Suiți-vă în oricare, toate sunt ale noastre!“, i-ar fi zis un ofițer CIA românului în ultimul apel înregistrat către camera în care era el cazat.

În 48 de ore de la acel apel telefonic, toți spionii Republicii Socialiste România au fost chemați în țară pentru o situație de forță majoră. Nimeni nu știa ce se întâmplă.

Pacepa urma să dea americanilor toate listele cu spionii români, crede Giartu Istifie, fost director al fabricii, general SRI în rezervă.

O parte dintre spionii chemați atunci au ajuns la RAMI Dacia, numele comercial al fabricii. Toți erau ingineri bine pregătiți, care au fost infilitrați la companii industriale puternice din vest. Fabrica a primit un flux de profesioniști.

Urma producția la scară largă și ieșirea pe piața mondială.

Cine lucra în fabrică

Domeniul diamantelor era nou și nicăieri nu se învăța despre asta. Securitatea racola șefii de promoție de la facultățile de fizică, chimie și mecanică din toată țara, iar apoi le propunea un post de inginer în fabrică.

Nimeni nu putea refuza un astfel de loc de muncă, era tehnologie mai mult decât de ultimă generație, erau lucruri provocatoare de care nu mai auzise nimeni. Iar, pe lângă asta, mai era și un mediu interesant, totul era ultrasecret și nimeni nu știa ce faci“, explică Marcel Diaconu, unul dintre primii angajați.

Lui Diaconu îi tremură vocea cînd vorbește despre fabrica de pe bulevardul Timișoara. „Eu acolo m-am format profesional, acolo mi-am petrecut tinerețea. E aproape ca și cum mi-ar fi murit copilul odată cu privatizarea ălora“.

Toți foștii angajați încearcă să fie cât mai misterioși. Ion Marițescu, ofițer de securitate retras și fost director al fabricii în perioada 1991-1994, confirmă furturile de tehnologie:

Rep: Era foarte mare secret în jurul fabricii. Ion Marițescu: Păi, era. Pentru că tehnica de fabricație, de producere a lor are o tehnologie deosebită și îți trebuie documentație multă. Studii. Analize. Experimente. Alte motive nu erau. Rep: Cît timp a funcționat sub regim secret? I.M.: Pînă cînd a dispărut. Rep: E adevărat că tehnologia a fost furată din Suedia? I.M.: Nu din Suedia. De unde au găsit. De la unii tehnologie, de la alții aparatură. A, și din Germania.

Alți patru nici nu vor să afle cineva că am stat de vorbă cu ei. „Sub nici o formă să nu apară numele meu pe undeva“, mi-a zis unul dintre foștii angajați, ofițer în rezervă, la finalul unui interviu.

Toți pot fi găsiți, însă. Cei mai importanți au semnat brevete de invenție pentru produse ale fabricii de diamante.

Gen. rez. Giartu Istifie

Gen. rez. Giartu Istifie, singurul care s-a lăsat fotografiat

Astăzi, cei mai mulți dintre foștii angajați sunt „elefanți”  – termenul folosit de securiști pentru agenții retrași. Foarte puțini au mai rămas în branșă.

Cât de profitabilă era fabrica

Perioada de glorie a fabricii a fost în anii ’80, când „umblam cu gălețile de diamante prin fabrică, cu ligheanul le plimbam de colo-colo când trebuia să vindem sau să le transportăm undeva“, povestește Giartu Istifie, fostul director.

La începutul anilor ’80 se produceau zece milioane de carate pe an. Un carat era aproximativ nouă dolari. La jumătatea deceniului s-a atins apogeul productivității, douăzeci milioane carate, 12 dolari/carat. Se făceau încasări de 240 de milioane de dolari pe an.

Înainte de revoluție, România era un jucător important pe piața diamantelor, dar de la un punct încolo Ceaușescu n-a mai investit în „Copilul Securității.“ Competitorii, însă, și-au dezvoltat alte tehnologii, costurile lor de producție erau tot mai mici și deveneau mai eficienți.

La începutul anilor ’90, cel mai puternic producător de diamante sintetice era General Electric. Piața diamantelor naturale era dominată de compania sud-africană De Beers. Ei aveau o ramură dedicată diamantelor industriale.

Cei doi giganți au făcut o înțelegere prin care au ridicat foarte mult prețul pietrelor pe piață:

Americanii și De Beers au ridicat foarte mult piața, iar nouă ne convenea pentru că aveam tehnologie rămasă în urmă, care consuma mult și, vânzând mai ieftin decât ei, aveam o afacere profitabilă totuși“, povestește un fost director economic al fabricii.

Dar Departamentul de Justiție din SUA a aflat de pactul comercial dintre cele două mari companii și s-a pornit un proces împotriva lor. După anchetă, procurorii au aflat că în anii 1991-1992 prețurile au fost umflate.

Capturați ecranul complet 25.03.2013 161335

De Beers și General Electric, concurență neloială (Sursa: Department of Justice, United States of America)

Același fost director economic crede, însă, că înțelegerea se întinde pe mai mult timp. „Sigur a fost mai veche. Nu avea cum să fie un carat aproape zece dolari înainte de ’90, iar apoi, în câțiva ani, să scadă la câțiva cenți. Piața s-a stabilizat de la sine.“

Din momentul în care s-a prăbușit prețul a început și decăderea fabricii românești.

FabricA de diamante s-a privatizat pentru o afacere imobiliară

Când AVAS a anunțat privatizarea, fabrica nu mai era profitabilă de câțiva ani, tehnologia era depășită, Conexiunile comerciale nu mai existau, dar terenul pe care se afla aceasta valora aproape douăzeci de milioane de euro. Răzvan Petrovici, un om de afaceri controversat, a încercat să îl ia pe degeaba.

Contractul de privatizare a fost câștigat pe 28 decembrie 2006 de Asociația Salariaților RAMI Dacia (ASRD) pentru 8,4 milioane de euro. Organizația avea ca scop „asigurarea cadrului legal participării salariaților, membrilor consiliului de administrație și a pensionarilor cu ultimul loc de muncă la SC RAMI Dacia SA, la procesul de privatizare“, spune statutul lor.

doina gangoe

Doina Gângoe (Sursa: Profilul de Facebook)

Doina Gângoe, președintele asociației și directoarea RAMI Dacia, a coordonat procedurile de privatizare.

Ea se ocupa de tot“, spune unul dintre cei mai vechi angajați ai fabricii și membru al ASRD. El mai precizează că Gângoe ar fi primit, înainte de semnarea contractului, 3,5 milioane de euro de la Răzvan Petrovici, cel interesat să investeasă în terenul pe care se afla fabrica. Petrovici este cunoscut pentru mai multe afaceri pe care le-a falimentat, iar acum are mai multe procese cu păgubiții.

Contractul de privatizare lega Asociația de AVAS pentru o perioadă de cinci ani. În acest timp, profilul societății nu trebuia să se schimbe, trebuiau făcute investiții de aproape trei milioane de euro, terenul pe care se afla societatea trebuia cumpărat, numărul angajaților trebuia să crească, iar proprietățile fabricii nu trebuiau înstrăinate.

Terenul pe care se afla fabrica nu era printre active, ci doar în administrarea societății. În contract era prevăzut că RAMI Dacia, cu noii proprietari, trebuiau să cumpere terenul în maximum o lună de la semnare, 37.352 mp. Nu l-au cumpărat, dar au luat o altă parcelă de 2164 mp lângă.

Nici un bun al fabricii nu trebuia distrus, închiriat sau vândut pe toată perioada contractului.

După privatizare mai mult de zece firme au început să își mute sediul în clădirile RAMI Dacia. O parte dintre ele, chiar în halele în care se aflau prese pentru diamante.

Pe captura din Google Street View, în 2009, se vede cum, la intrarea în fabrică, apar mai multe reclame ale unor companii

În același ani, pe un site de mică publicitate, SC RAMI Dacia SRL anunța că vinde utilaj industrial. Am sunat la numărul postat pentru a verifica oferta, dar nu mai este valabil.

print screen eanuntul.ro rami dacia vinde utilaje

RAMI vinde utilaje (Sursa: eanunțul.ro)

Două carate de fier vechi

Toți foștii angajați știu că fabrica a fost vândută la fier vechi. Unul dintre ei a fost direct implicat în procesul de privatizare, membru în Asociația Salariaților, preciează și firmele: Coremetaliat și REMAT Chitila.

Am trecut odată prin Chitila și am văzut munții de fiare și-am zis, aoleu, dacă aveam un aparat de fotografiat, să văd peste ani – uite unde a ajuns fabrica!“, povestește unul dintre foștii angajați.

Contabila fabricii a amortizat tehnologie de milioane de euro la prețuri de câteva sute de lei. O presă Quintus de 2000 TF ca cea din poza de la începutul articolului poate fi cumpărată cu 300.000 dolari. În dosarul de privatizare era evaluată la 139 de lei.

Nici numărul angajaților la fabrică nu a fost același cu cel din contractul de privatizare. Aproape toți oamenii au fost dați afară.

Graficul numărului de angajați

Contractul mai prevede ca noii proprietari să investească 222.000 euro în protecția mediului și alte două milioane de euro în dezvoltare. Membrul ASRD citat mai sus precizează că nu s-a făcut nici o investiție de nici un fel.

Într-un răspuns oficial, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) spune că s-a respectat contractul:

Asociația Salariaților RAMI Daciaa realizat integral obligațiile investiționale asumate prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 81 din 2006 (n.a.: Contractul de privatizare RAMI Dacia), acestea fiind confirmate de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fostă AVAS) în baza documentelor de certificare prevăzute în contract.“ – AVAS

Instituția precizează că nu poate spune nimic despre inspecțiile pe care le-a făcut la fabrică, dar așteaptă documente de la RAMI Dacia care să confirme celelalte clauze.

Până să trimită RAMI Dacia rapoartele finale a apărut parcul de distracții pe locul fostei fabrici. Societatea comercială care îl administrează este SC World Park SRL, unde Răzvan Petrovici este asociat unic, iar Doina Gângoe este director.

Intrarea în parcul de distracții

Intrarea în parcul de distracții

  A cui a devenit, de fapt, fabrica și ce a s-a întâmplat cu terenul

Toți cei din fabrică știam că afacerea a devenit, de fapt, a lui Răzvan Petrovici pentru că el a dat banii pentru toată mișcarea chiar dacă nu apărea nicăieri în acte“, povestește alt vechi angajat în fabrică, revenit după privatizare.

După ce RAMI Dacia a intrat în posesia terenului, senatorul Ionuț Elie Zisu, din poziția de director general, și Doina Gângoe, administrator al fabricii, au închiriat terenul pentru o perioadă de 25 de ani unor firme ale lui Răzvan Petrovici, administrate prin interpuși. Soția senatorului, Daniela Zisu, este secretar în fundația lui Petrovici, „Fundația pentru Speranța Noastră“, iar fosta soție a lui Petrovici reprezintă în România offshore-urile din Cipru ale soțului.

Pentru tot terenul fostei fabrici au fost eliberate autorizații de construcție pentru un parc de distracții înainte de terminarea contractului cu AVAS.

Am vrut să o întrebăm pe Doina Gângoe de ce i-a pus pe tavă terenul lui Răzvan Petrovici. Am sunat-o timp de o săptămână, dar nu a răspuns. Așa că ne-am dus la ea acasă.

Din 2011, Gângoe se află în topurile Capital și Forbes, dar locuiește într-o casă mică din Rahova. Nu a vrut să stea de vorbă cu noi decât din spatele gardului. A spus că e doar o pensionară și că nu îl cunoaște pe Răzvan Petrovici.

La câteva zile de la întâlnire, însă, pe Facebook, interacționau ca și cum s-ar cunoaște. Își împart like-urile ca pe firme.

print screen gangoe petrovici facebook

L-am căutat și pe Răzvan Petrovici. La telefon nu răspunde, dar pe Facebook mă trimite la consilierul lui de imagine. I-am trimis pe mail întrebări despre cele 3,5 mil. de euro pe care le-ar fi dat Doinei Gângoe, despre firmele din Cipru și dacă a vrut de la începutul privatizării terenul pe care se afla fabrica. Mi-a răspuns astfel:

Dl Petrovici a fost de acord cu propunerea mea de a nu raspunde la intrebarile pe care le-ai trimis. Motivele acestei optiuni sunt urmatoarele:

  1. Nu am identificat foarte clar publicatia unde va aparea materialul. Prin urmare, nu avem nicio idee despre numarul cititorilor, profilul acestora si alte detalii care stii ca sunt utile atunci când transmiti un mesaj catre public.

  2. In al doilea rând, intrebarile propuse nu ajuta la atingerea scopului general pe care il are strategia de comunicare pentru Terra Park, si anume, atragerea unui numar cat mai mare de vizitatori.

  3. Nu in ultimul rand, framing-ul ostentativ al interviului propus ridica semne de intrebare atat cu privire la temeincia documentarii prealabile cat si la maniera generala de elaborare si incadrare a materialului.

    Răzvan Petrovici

    Răzvan Petrovici (Sursa: Profilul personal de Facebook)

O politică a distrugerii în masă e un studiu făcut de sociologi și economiști de la Harvard și Cambridge, arată că Europa de Est stă mai prost din punct de vedere economic decât Vestul și din cauza modului în care s-au făcut privatizările.

Lawrence King, David Stuckler și Patrick Hamm au arătat că privatizările pe un dolar, cuponiadele și împărțirea marilor companii de stat în zeci de mii de acțiuni au dus la crize economice.

Fabrica de diamante RAMI Dacia e pe lista privatizărilor grăbite care au îndepărtat România de Occident.

Reporter: Victor Ilie Editor: Vlad Ursulean Grafică: Octavian Niculescu Au contribuit: Ștefan Mako și Radu Ciorniciuc Cu ajutorul RISE Project

Această anchetă jurnalistică este derulată în cadrul programului „Grants for Investigative Journalism”, organizat de Fundația Freedom House România, cu sprijinul financiar al U.S Department of State si al Ambasadei Franței în România. Responsabilitatea pentru continutul acestei publicații aparține autorului și nu reflectă neapărat punctul de vedere sau poziția U.S. Department of State si a Ambasadei Franței in România.

SURSA:  casajurnalistului.ro

,

În continuarea volumului “Ferește-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România”,  reputatul istoric și analist american LARRY L. WATTS,  a lansat cel de-al doilea volum  “CEI DINTÂI VOR FI CEI DIN URMĂ – România și sfărșitul razboiului rece”, prilej cu care domnia sa a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări inedite .

Interviu Larry Watts:

Volumul  “CEI DINTÂI VOR FI CEI DIN URMĂ”, încearcă să restabilească adevărul istoric și să corecteze percepția occidentală vis-a-vis de rolului jucat de România în plan internațional în perioada Războiului Rece.Acest Volum , ajunge cu dezvăluirile până în prima săptămână din decembrie 1989, oprindu-se chiar înainte de revoluție.

Astfel se pot desprinde concluzii mai mult decât surprinzătoare pentru noi românii, învațați  în ultimii zeci de ani de către vectori obscuri ai neamului românesc să fim mereu puși la zid și aratați cu degetul:

*România prin politica externă a contribuit într-o mare măsură la sfârșitul „Războiului Rece” !

*România a fost cel mai de încredere partener pentru occident și SUA dintre toate țările  blocului comunist, fiind  deschizătoare de drumuri înconstruirea acestor relații !

*România nu a mimat independența față de Uniunea Sovietică, ci a chiar mai mult, a devenit un partener strategic important al SUA pe plan militar și informațional,  sfidând amenințarea tot mai mare din partea blocului comunist dirijat de Moscova care a trecut România la CATEGORIA INAMICI, devenind în acest sens o țintă majoră a unui uriaș, abil și perfid angrenaj pus în mișcare pentru distrugerea sa.

Sursele cărții  sunt documentele descoperite după 1989 în arhivele fostelor țări socialiste, fiind tratat în mod detaliat și susținut pe baza documentelor în cauză

 Modul eronat în care au fost percepute în Occident, România și atitudinea ei față de URSS și de ceilalți membri ai Pactului de la Varșovia, precum și cauzele acestor percepții eronate: tendințe cognitive care se manifestă în mod obișnuit în comunitățile analitice și de inteligence, precum și campaniile de dezinformare concepute și puse în practică de „aliații“ României din Blocul Sovietic sub comanda Moscovei.

Larry Watts, autor: ”Romania a devenit un partener de incredere al Occidentului, in special al Statelor Unite, pentru peste de 20 de ani. Oamenii au fost foarte preocupati dupa ’89 sa explice problemele interne, despre ce fel de abuz au facut niste romani asupra altor romani; povestea aceasta este despre cum a actionat Romania ca un actor international”.

Ziaristi Online:

Trilogia sa istorică, în elaborare, este o cascadă de revelații, însă fiecare riguros argumentată. Și toate converg, într-un final, în același punct esențial: România postbelică a fost, după înlăturarea de la putere a cominterniștilor de tipul Pauker, Luca etc., oponentul real și cel mai redutabil din interiorul Tratatului de la Varșovia al politicii imperiale a URSS. Oponent real și nu prefăcut, cum s-a tot bătut moneda falsă după 1989 (ceea ce nu-i împiedică nici acum, după noianul de mărturii produse de Larry Watts, pe detractorii de serviciu ai istoriei contemporane a României să-și emită răstălmăcirile.) Iar oponent redutabil, pentru că a reușit, prima din „lagărul socialist“, să obțină retragerea din țară a trupelor Armatei Roșii, și a a aplicat un demers consecvent de politică externă în folos național, care nu putea să nu intre în opoziție – uneori deosebit de critică – cu linia stabilită de Moscova comunistă. Confruntarea aprigă între București și Moscova și capitalele satelite ei din lagăr n-a fost circ de ochii lumii. Altfel, s-ar fi exprimat între ei cu atâta „sinceritate“, (citește: cu atâta ură și bădărănie), lideri sovietici, despre România? Brejnev, în 1979: Ceaușescu, „în esență, este un trădător“. Mareșalul Kulikov, în 1982: „Practic, el trădează interesele lagărului socialist“.

Întemeiat pe dovezi istorice, Larry Watts afirmă: „În conformitate cu documente ale Pactului de la Varșovia, disponibile acum, de la prima reunire, la începutul anilor 1960, niciun summit al Pactului de la Varșovia nu a fost doar o simplă curea de transmisie a opțiunilor sovietice. Iar principalul motiv în acest sens a fost acela ca aproape de fiecare dată România a contestat pozițiile sovietice, le-a apărat pe ale sale și a înaintat propuneri și inițiative neaprobate anterior, cu care Moscova s-a văzut nevoită să facă anumite compromisuri“. Compromisuri au făcut „aliații“ socialiști, dar în același timp au conceput și desfășurat o campanie amplă de discreditare a României în fața Occidentului și, în general, în lume. O campanie din păcate reușită și cu efecte dezastruoase până astăzi. România fost pusă la zid, înainte de 1989, de propriii săi tovarăși de lagăr, iar Occidentul, credul sau inconștient dezinteresat, a căzut în capcană.

Descoperirile din arhivele Pactului de la Varșovia după 1989 și investigațiile conduse de organisme de monitorizare americane și internaționale (…) au relevat faptul că Bucureștiul a continuat să sfideze Moscova pe „aproape toate punctele de pe agendă“, în interiorul Pactului de la Varșovia.

În vreme ce toate aspectele politicii externe și de securitate a României erau sistematic reatribuite regimurilor loiale sovieticilor, cu ajutorul aparatului de măsuri active al URSS și al Pactului de la Varșovia, țara și conducerea ei erau cu minuțiozitate înfățișate ca susținând exact opusul măsurilor promovate în ultimul sfert de secol. De la statutul de unic membru al Pactului care refuzase să blameze și să condamne SUA, RFG și NATO, România devenise țara care detesta cel mai profund autoritățile de la Washington, Bonn și Bruxelles. De la țara cu activitate

de pionierat în domeniul relațiilor cu Europa de Vest și mai ales cu CEE, devenise cea mai antieuropeană dintre toate. De la singurul membru al alianței care condamnase invaziile militare conduse de sovietici și respinsese doctrina Brejnev, devenise susținătoare a invaziilor militare în Europa și împotriva propriilor aliați. Desigur însă, România nu devenise în realitate așa, dar acestea erau imaginile proiectate în Occident de aparatul sovietic de dezinformare, cu un remarcabil succes.

Asupra acestor acțiuni antiromânești de minimalizare, ridiculi­zare, exorcizare etc. a demersului Româ­niei în lume, pentru a căror concretizre s-a lucrat din greu și foarte subtil și care continuă cu acelaș iureș și astăzi – cercetătorul american stăruie cu tenacitate și mereu documentat.

România pusă la zid este de fapt laitmotivul tulburător al acestei istorii adevărate a României ne rată  istoricul american Larry Watts.

Din cuprins cărții – „CEI DINTÂI VOR FI CEI DIN URMĂ” :

PREFAȚA AUTORULUI / 9

ABREVIERI ȘI ACRONIME / 12

I. PERCEPEREA GREȘITĂ A ROMÂNIEI / 19

Capitolul 1: Perceperea greșită a României / 21

România ca problemă analitică: moștenirea unei înțelegeri eronate / 28
Prejudecata cognitivă de bază: România, „cea mai puțin capabilă“ să înfrunte Moscova / 35
Erori acumulate: nu pune niciodată sub semnul întrebării apartenența la Pactul de la Varșovia / 46
Erori auxiliare: opoziția ascunsă a altor membri ai Pactului / 53
Patologiile organizaționale, criza rachetelor din Cuba și imaginea dușmanului / 63
Secretizare, compartimentare și războiul din Vietnam / 68
Inducere în eroare și dezinformare: intoleranța și genocidul cultural / 82
Inducere în eroare și dezinformare: România, cal troian sovietic / 92
Operațiunile sovietice de disuadare și blocare / 103
Tendința alarmantă a relațiilor româno-americane / 110

II. CONFLICTUL DIN 1978 / 119

Capitolul 2: Fuga lui Pacepa, iulie 1978 / 121

România distribuită în rolul de „prinț al hoților“ / 121
Pretinde că este oficină sovietică, discreditează-i prietenii! / 132
DSS în degringoladă / 136
Dezmembrarea spionajului militar românesc / 143
Mitul Pacepa / 148

Capitolul 3: Conflictul clandestin devine public / 153

Dezacordul pe tema terorismului internațional / 154
Percepția asupra axei Beijing-București / 159
Axa Beijing-București sub asediu / 166
Confruntare decisivă pe tema Statutului Forțelor Armate Unite (FAU) pe timp de război la summitul din 1978 al Pactului de la Varșovia / 172
Lupta cu „isteria războiului“ lansată de Kremlin / 178
Pregătirea pentru contramăsurile sovietice / 181
Recurgerea la transparență / 184
Dezvăluirea direcțiilor de subordonare în cadrul Pactului / 192

III MĂSURILE ACTIVE SOVIETICE LA SFÂRȘITUL ANILOR 1970 / 199

Capitolul 4: Tiparul operațiunilor ostile ale blocului / 201

Bătălia cu conspirația în Occident / 204
Contracararea României pe direcții ascunse de influență Est-Vest / 207
România abordată dintr-un alt unghi / 210
Reinterpretarea Coșului III ca o armă anti-românească / 216
Izolarea RSS Moldovenești de activitatea subversivă a României / 219
Conspirația sovieto-cehoslovacă din 1978–1979 / 223
Misivele lui Király și „politica secretă de asimilare“ urmată de România / 226
Mistificarea privind abuzul asupra minorităților / 231
Provocarea românească la adresa unității Blocului / 233
Scenarii privind o intervenție sovietică: conflict etnic, secesiune și destabilizare / 241
Pretinsul abuz ca justificare pentru rectificarea granițelor / 247
Capitolul 5: Invazia societică în Afganistan / 251
Furtul Afganistanului/ 252
Disimularea unui protest extraordinar / 257
Destrămarea „alianței“ între Belgrad și București / 261
Mobilizarea loialiștilor în favoarea invaziei în Afganistan / 264
Campania împotriva Pakistanului / 266

IV. ȚINTA: DENIGRAREA INSTITUȚIILOR ȘI A POLITICII DE APĂRARE A ROMÂNIEI / 273

Capitolul 6: Rescrierea rolurilor în criza poloneză, 1980–1981 / 275

Exploatarea contradicțiilor dintre Polonia și România / 276
Antagonismul polono-român pe tema integrării Pactului de la Varșovia / 281
Măsurile active sovietice și principiul românesc al neintervenției / 287
Opoziția României față de intervenția în Polonia, în 1980 / 294
Întrunirea miniștrilor Apărării din Pactul de la Varșovia, în decembrie 1981 / 299
Fabricarea unei Ungarii „sfidătoare“ / 303
Îngroparea sfidării românești / 306

Capitolul 7: Discreditarea armatei române / 309

Relația specială româno-americană înainte de 1980 / 311
Disecarea autonomiei militare a României: Studiile Alexiev-RAND / 318
Istorie versus ideologie / 322
Demonizarea și denigrarea armatei române: studiul Volgyes / 325
Imaginea privind inamicul a forțelor armate române / 331
Impactul studiului Volgyes / 335
Deosebirea dintre realitate și aparențe / 340
Capitolul 8: Ținta: „Grupul consultativ“ al armatei / 344
Bătălia pe tema istoriei militare / 349
Eforturile de a închide Centrul de Studii și Cercetări de Istorie și Teorie Militară / 355
Influența sovietică asupra accesului la informații al regimului / 360
Percepția privind disponibilitatea României pentru operații sovietice ofensive / 362
Obstacole în calea evaluării americane la începutul anilor 1980 / 367

V. DETURNAREA POLITICII EXTERNE A ROMÂNIEI / 373

Capitolul 9: Politica blocului sovietic față de România în mandatul lui Andropov / 375

Manipulările sovietice ale liderilor supuși din cadrul Pactului de la Varșovia / 377
Trage România înapoi, împinge Ungaria înainte / 379
Distorsionarea politicii românești în Balcani / 386
Personalități și instituții maghiare / 392
Precedența maghiară în organizațiile „de fațadă“ sovietice / 395
Distorsionarea intențiilor și a comportamentului României / 401
România în derivă / 406
Ambalarea motoarelor operaționale asupra României / 408
Capitolul 10: Eurorachetele și „independența“ Ungariei / 412
Negarea RYAN / 413
România, Ungaria și politica de „diferențiere“ / 419
Consolidarea Ungariei, distrugerea României / 424
Ofensiva serviciilor de informații în 1983 / 426
Politică externă extinsă, paranoia și declinul capacităților administrative / 430
Realitatea și percepția asupra „disidenței“ Ungariei / 432
În culisele „disputei“ eurorachetelor / 437
Inițiativele Szürös și disputa mediatică în privința eurorachetelor / 444
Originile românești ale „noii“ politici externe a Ungariei / 450
Opoziție fățișă și complicitate mascată / 453

VI. SCHIMBAREA ARHITECTURII DE SECURITATE ÎN RĂZBOIUL RECE /459

Capitolul 11: Transformarea securității ca mijloc de supraviețuire / 461

Strategiile românești de combatere a controlului militar sovietic / 462
Creionarea imaginii de inamic a SUA și NATO / 465
Influențarea strategiei sovietice prin intermediul Pactului de la Varșovia / 470
Moștenirea Cubei în politica românească de control al armamentelor / 472
România susține MSI și verificările obligatorii / 476
Opiniile sovieticilor și ale Pactului asupra poziției române referitoare la MSI / 480
Instituționalizarea CSCE / 484
Protejarea procesului CSCE la Madrid / 489
Capitolul 12: Impunerea prin șantaj a încheierii Războiului Rece / 493
Amenințare iminentă și disciplină în alianță versus dezarmare / 493
„Isteria războiului“ versus rațiune, la întrunirea CPC din 1983 / 496
Trecerea la dezarmare, reformarea Pactului și Comisia Specială / 499
O „atitudine distructivă, dictatorială, care ignoră rațiunile de clasă“ / 502
Crearea discuțiilor virtuale pe tema FNRm / 505
O aniversare nedemnă de celebrare / 511
În căutarea unui profit: reînnoirea Tratatului de la Varșovia, ianuarie 1985 / 517
Inițiativa pentru trecerea la dezarmare „reîncărcată“, martie 1985 / 523
Transformarea sfidării românești în opoziție maghiară / 526
Condițiile militare impuse de România pentru semnarea unui nou Tratat de la Varșovia / 529

Capitolul 13: Artiștii mărunți împrumută, marii artiști fură / 533

Experiența României în domeniul controlului armamentelor și agenda de
securitate a lui Gorbaciov / 535
Trecerea la „Noua Gândire“ / 537
Problema militară a lui Gorbaciov / 539
Recuperarea agendei de securitate sovietice / 541
Coliziunea frontală dintre România și armata sovietică / 542
Moscova sub continuă presiune: summitul de la Sofia, în 1985 / 545
Întâlnirea miniștrilor de Externe și summitul de la Reykjavik din 1986 / 550
La summitul din mai 1987 / 554
Politica de apărare a cui? / 557
Ascunderea rolului deținut de România în chestiunea FNRm / 561

VII. CU ASEMENEA PRIETENI, CINE MAI ARE NEVOIE DE DUȘMANI?

1988–1989 / 567

Capitolul 14: Reformarea pactului de la Varșovia / 569

Transformarea alianței: „integrare“ versus democratizare / 569
Propunerea de reformă din 1988: dizolvarea Pactului de la Varșovia / 574
Răstălmăcirea unei amenințări militare românești / 577
Temeri sovietice privind retragerea României / 584
România „antireformistă“: eliberare sau liberalizare / 590
Temerile stârnite de fascism și Pactul Ribbentrop-Molotov / 593
Distragere, doctrina Brejnev și drepturile minorităților / 599
Cele trei niveluri ale confruntării sovieto-române / 603
Capitolul 15: De la partener la paria / 609
Pregătirea terenului pentru violențe / 609
Ungaria și „agresiva amenințare militară românească“ / 617
Amenințarea nucleară românească / 623
„Bomba“ lui Ceaușescu / 628
Cine face pregătiri militare împotriva cui? / 639
Comunicatul emis la consfătuirea Pactului de la Varșovia de la București, în iulie 1989 / 647
Polonia și „amenințarea militară agresivă românească“: august-decembrie 1989 / 651
Condamnarea intervenției și solicitarea de retragere a trupelor: decembrie 1989 / 659

TRECUTUL CA PROLOG: ROMÂNIA ÎNȚELEASĂ GREȘIT ÎN AJUNUL REVOLUȚIEI / 665

MULȚUMIRI / 675

INDICE / 677

 

Surse text: Rao BooksLarryLWatts , Ziaristi Online, Curentul, R.B.N.Press

 

Citiți și

Eveniment de excepție la Biblioteca Centrală Universitară – lansarea celui de al doi-lea volum al reputatului istoric și analist american, LARRY L. WATTS, “CEI DINTÂI VOR FI CEI DIN URMĂ”, în continuarea volumului “Ferește-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România”

,

Nicolae Costin, Letopisetul (Pentru daci)

(de la rândul 7) „Iară la ce an s-ar fi așezat dații pre aceste locuri de la zidirea lumii, cu greu este a să adeveri, de vreme că nimea ales anii n-au scris; iară de au și scris, însă nu să tocmăsc: când într-un chip grecii, într-alt chip rămleanii socotesc anii de la zidirea lumii; iară, căt s-au putu afla, nu s-au lăsat nescris. Cum s-au scris mai sus, înmulțindu-să neamurile în câmpii despre Marea Neagră, atâta că nu mai putea încăpea pre acele locuri, ci s-au împrăștiat în toate părțile lumii. Atuncea gheții, dații cărora le zice Curțiliu, ce au scris viața lui Alexandru Machidon: dahi, sahi, gheti, masagheti, fiind cursul anilor de la zidirea lumii 5400, au nemerit pre aceste locuri, unde acum sănt moldovenii și muntenii […]

Nicolae Costin, Letopisetul (Hotarele Daciei)

(de la rândul 3) Iară hotarăle Dații despre răsărit era apa Nistrul (la istoricii cei vechi Tiras să numește); despre amiazăzi Marea Neagră și Dunărea; despre apus Panoniia, țăria Budei; despre miazănoapte Morava și Podoliia a crăiia leșască, unde iaste și Camenița. Sănt o seamă de istorici, care dau și Podoliia și cămpii preste Nistru pănă la apa Buhului, și preste Dunăre Misiile amândoo, care să numește Dobrogea, și o parte de Ilirii, să fie fost tot Dațiia. De acești dați scrie și Cvint Curțius, istoricul de lucrurile lui Alexandru Machedon, precum s-au scris anapoi, însă nu Alexandrie mincinosă, precum iaste pre limba rumănească plină de basne. El scrie sahi, dahi, gheti …, tot un niam era, precum s-a scris, când lumea era rară de oameni […]

Nicolae Costin, Letopisetul (Imparatia Ramului)

(de la rândul 4) Înpărățiia Rămului, căriia putere și lățime aseminea n-au fost nici la o înpărăție în lume. Citind istoriile nu vei afla vei afla mai mare și puternică. De această înpărăție vei afla Prorocie aleasă la Daniil proroc cu dezlegarea visului lui Navuhodonosor, înpăratul Asirii. De aceasta înpărăție cântă și Sfânta Biserică a noastră la vecerniia Nașterii Domnului nostru Isus Hristos […]

Nicolae Costin, Letopisetul (romanii)

(de la rândul 3) Așezănd Traiian Înpărat Domni pre la cetăți, precum zic la leași caștalan, cine care Domn cu al său, iar pre la toate marginile și locurile au pus oșteni, cu numele acestor țări Moldova și Țara Muntenească, Dațiia de Gios; iară Ardealul și părților celorlalte Dațiia de Sus, precum s-au scris la hotarăle Dații. Și acest nume au fost la aceste țări pănă la a dooa descălecare cu Dragoș vodă. Mulți zic Țării Moldovei și Țării Muntăniști, streinii: Dația. Însă neamul lăcuitorilor nu ș-au schimbat numele, ce tot rumănii sau romani, și țările deprinpregiur … acest neam de la Italiia, cării țări îi zic streinii vlah, vloh, unii zic valios, unii ulah. După vloh, italiianul au zis vlah, iară latinul Valahiia […]”

Sursa: Fotocopii de la Biblioteca Academiei Române – filiala Iași (Letopisețul lui Nicolae Costin este cuprins în Cronica anonimă a Brașovului)

Textul integral (puțin diferit de cel din Cronica Brașovului) al Letopisețului în Nicolae Costin. Scrieri în două volume. Ediție îngrijită de Svetlana Korolevschi. Volumul I, Chișinău, 1990

 

tiparituriromanesti

 

,

Col (r.) Paulian Păsărin a fost șeful Serviciului de Contraspionaj. El a condus serviciul de la înființarea sa, în anul 1974, până la dizolvare, în decembrie 1989. Acesta declara că în decembrie 1989 nu a fost revoluție, iar evenimentele care au dus la înlăturarea lui Nicolae Ceaușescu și chiar împușcarea lui și a Elenei Ceaușescu, au fost planificate cu mult timp înainte, de Uniunea Sovietică și Statele Unite.
Paulian Păsărin a murit în anul 2007, iar apropiați ai săi au declarat că ultimele sale cuvinte ar fi fost: „Mi-au făcut-o și ei mie.”.

Reporter: Domnule colonel, a știut Nicolae Ceaușescu ce i se pregătește, sau a fost luat prin surprindere de Revoluția din Decembrie 1989 ?

Paulian Păsărin: Despre evenimentele din 1989 pot să spun adevărul, pentru că am cunoscut fața nevăzută a lucrurilor, dar nu voi folosi termenul de revoluție, pentru că nu împărtășesc această variantă și vă voi argumenta în continuare de ce.S-a știut cu mult timp înainte ce va urma. Au existat informații în mediul oamenilor de informații și nu de genul că s-ar putea, ci au fost informații certe.Totul a plecat de la o greșeală a luiNicolae Ceaușescu. La sfârșitul anilor 70, după moartea lui Brejnev, s-a pus problema cine să fie succesorul lui la conducerea Partidului Comunist din Uniunea Sovietică. Printre posibilii succesori a apărut și Andropov, care era șeful KGB-ului în Uniunea Sovietică.Atunci Ceaușescu a făcut greșeala (nu știu dacă sfătuit, sau din proprie inițiativă, dar cred că a fost o inițiativă personală), de a ieși pe postul național de televiziune cu părerea că nu este Andropov cel mai potrivit să-l urmeze pe Brejnev la conducerea partidului. De aici au sărit scântei și de o parte și de alta, dar mai ales din partea lui Andropov, care a ajuns în poziția de președinte al Uniunii Sovietice. Deci înlăturarea lui Nicolae Ceaușescu a fost pusă la cale la Moscova.

În plan informativ, un subordonat de-al meu a venit și mi-a spus că, în fiecare zi de marți și de vineri ale săptămânii, la blocul din Piața Aviatorilor, bloc care era al sovieticilor și era un cămin-hotel, vin un autocar sau două cu turiști, care a două zi nu făceau altceva decât să împânzească Bucureștiul. În urma verificării informațiilor am constatat că turiștii verificau piețele, magazinele, dar mai ales se familiarizau cu dispozitivele de pe traseele pe care circula Ceaușescu. Dacă bărbații aveau ca sarcină să monitorizeze intersecțiile și să vadă lipsurile cu care se confruntă populația, femeile au mers până acolo încât îi identificau pe băieții noștri aflați în dispozitiv și încercau să le facă „ochi dulci”, în ideea de a intra în vorbă cu ei. Am mers mai departe cu verificarea și am aflat că aceste grupuri făceau parte dintr-o divizie amplasată în Basarabia.Unii dintre ei își căutau anumite poziții, din care să poată acționa cu arme de foc. Eu îmi întăresc afirmația prin faptul că toți care s-au aflat în mulțime și asupra cărora s-a tras, au fost împușcați de la înălțime, după traiectoria gloanțelor.

R: Coincid clădirile în jurul cărora au stat mai mult presupușii turiști cu cele din care s-a tras în timpul evenimentelor din Decembrie 1989?

P. P.: Da, cele mai studiate clădiri de către respectivele persoane au fost chiar cele din care sau de pe care s-a tras în mulțime. De exemplu, în jurul Televiziunii au fost instalate acele simulatoare, iar eu cunosc un caz concret, al unui anume Popescu, de pe Zambaccian, care a mânuit tot timpul simulatorul și a recunoscut ulterior acest lucru. Este un fost agent KGB, care a povestit că a folosit simulatorul, iar pe masă avea un pahar cu apă și o pastilă, pe care trebuia să o ia, ca să moară, dacă acțiunea ar fi eșuat, iar el ar fi fost prins.

R: Ce se făcea, concret, cu acele simulatoare?

P. P.: Simulatoarele erau de mai multe categorii: de zgomot care imitau trecerea unui tanc, o rafală de mitralieră, o explozie, dar și simulatoare cu efecte luminoase, cu trasoare.Deci, revenind la întrebarea inițială, dacă s-a cunoscut sau nu ce urmează, este cert că Ceaușescu a fost informat despre faptul că urma să fie înlăturat. Astfel, pentru că știa că i se pregătește ceva, nu a rămas niciodată pe timp de noapte în URSS, de câte ori s-a dus în vizită, n-a acceptat niciodată să se facă aplicații pe teritoriul României, împreună cu celelalte state din Tratatul de la Varșovia și nici măcar să treacă trupele pe teritoriul țării, singurul lucru pe care l-a acceptat fiind aplicațiile pe hartă.

Mulți spun că ar fi fost vorba despre o trădare a Securității, dar Securitatea și-a făcut datoria, aceea de a culege informații, de a le verifica și de a informa pe președinte despre ce se întâmplă, ori noi asta am făcut. Trebuie precizat că eu și cu oamenii mei ne ocupam strict de securitatea președintelui și nu aveam nici o legătură cu trupele de securitate, care se ocupau de securitatea națională. Poate am fost acuzați că nu am acționat în timpul evenimentelor din 1989, dar trebuia să te gândești întâi la țară și apoi dacă e bine sau nu să-l aperi pe Ceaușescu. Dacă ar fi acționat Securitatea, ar fi însemnat măcel național.

Trebuie spus că s-a afirmat că în România a fost genocid și că sunt 62.000 de morți, o cifră lansată dinainte de sistemul de dezinformare sovietic, ca să justifice intervenția militară, o altă variantă pusă la cale de sovietici, dacă varianta începută ar fi eșuat. S-a acționat cu planuri de dezinformare, s-a acționat cu zvonuri, propagandă defăimătoare, prin Europa Liberă și cu mobilizare de oameni, ceea ce s-a întâmplat la Timișoara și la București. Asta pentru că lumea era nemulțumită și era ușor de scos în stradă. Iar la acțiune n-au participat numai sovieticii, au participat și americanii, aceștia din urmă în partea aeriană.

R: Deci, concret, cine și ce a hotărât îl legătură cu soarta soților Ceaușescu?

P. P.: Bush cu Gorbaciov s-au întâlnit în vara lui 89 la Malta și au hotărât înlăturarea luiCeaușescu de la conducerea României, dar s-a hotărât ca treaba să fie executată pe cale terestră de Uniunea Sovietică și pe cale aeriană de Statele Unite.
Rețeaua informativă, însă, a fost îmbunătățită, pentru că, pe lângă serviciile secrete ruse și americane ce au acționat în plan informațional, s-a colaborat și cu serviciile de informații ale evreilor, sârbilor.De altfel, vreau să-i informez pe cititori căprimul partid comunist care a rupt legăturile cu Nicolae Ceaușescu a fost Uniunea Comuniștilor Iugoslavi, în frunte cu Miloșevici, iar principala poartă de intrare a trupelor de comando în România, care au declanșat evenimentele de la Timișoara, a fost granița sârbească.

R: Am înțeles cine au fost actorii acestor scene, dar care era scopul, ce voiau, de fapt, să facă ?

P. P.: Gorbaciov voia înlăturarea luiCeaușescu și o Perestroika, adică schimbarea și destinderea, care să ducă la un grad mai mare de libertate, dar tot într-un socialism cu un singur partid. De ce? Pentru că Gorbaciovera finul lui Andropov și a fost șeful direcției de dezinformare din KGB, deci acționa ca un profesionist.
De altfel, la întâlnirea șefilor de state și de guverne din Tratatul de la Varșovia, care a avut loc la Moscova, Gorbaciov s-a întâlnit separat cu fiecare șef de stat, iar când s-a întâlnit cu Ceaușescu i-a spus că trebuie făcută o schimbare, iar așa cum s-au retras alții (Honeker a plecat, Brejnev a plecat,Jivcov a plecat), e cazul să se retragă și el, la al XIV-lea congres.
Răspunsul lui Ceaușescu a fost destul de categoric, cum că e treaba partidului și a poporului său, iar atunci Gorbaciov l-a amenințat, că-l șterge de pe fața pământului, la care Ceaușescu a trecut și el la amenințări, spunând:
„Dacă te mai amesteci în țara mea îți fac în România un Vietnam cum n-ai mai văzut niciodată și-ți cer Tezaurul, Insula Șerpilor și Basarabia!”
… Efectul discuției lor s-a văzut și în întâlnirea generală, pentru că Ceaușescu a anunțat că s-a înțeles cu șefii de state și cu primii miniștrii, ca următoarea întâlnire a primilor miniștrii să aibă loc la București și Gorbaciov din prezidiu i-a zis: „Să vedem dacă mai apuci!…”.

R: A fost acea întâlnire de la Moscova semnalul de începere a evenimentelor din decembrie 1989?

P. P.: Categoric ! La cererea lui Gorbaciov,a pornit ofensiva și trebuie să clarificăm ce s-a întâmplat la Timișoara . Se tot vorbește de cei 42 de morți, care au fost împușcați laTimișoara și arși în crematoriu la București.
Nu au fost oameni din Timișoara , ci oameni din trupele de comando, care trăgeau de aproape în oamenii care manifestau. Au fost depistați, împușcați și duși la Morgă. Din toți, n-a venit până acum vreo rudă să spună că le-a fost ars cineva la crematoriu. Ei erau oameni recrutați cu ani în urmă din străinătate, e drept români, dar despre care nu se mai știa nimic.Ei au fost recrutați și pregătiți în Ungaria și au fost pregătiți special. Ei au fost cei care i-au scos pe studenți afară cu forța. Mulți se tem să spună, dar eu știu, pentru că am cules informații.

R: Pe acești oameni din trupele de comando cine i-a împușcat?

P. P.: Oamenii generalului Nuță Constantin, șeful Inspectoratului General al Miliției i-au împușcat, iar el a fost trimis la Timișoara deElena Ceaușescu, pentru că Ceaușescu era înIran . Iar ca o dovadă că așa a fost, ungurii au făcut deja monument celor 42 de morți în Ungaria.
Când a plecat din Timișoara, Nuță a luat cu el toate documentele și probele pe care le avea de la acțiunea care a avut loc, inclusiv probe video. Rușii au știut, însă, că acesta are probe împotriva lor, așa că l-au interceptat în tren la Alba Iulia și l-au urcat într-un elicopter,care a pierit într-o explozie, iar Nuță, echipajulși dovezile au ars.
Deci, după cum vedeți, totul a fost pus la punct, spontane fiind doar manifestațiile oamenilor în stradă, dar și ieșirea lor a fost provocată de cei care au organizat totul. Asta pentru ca o simulare de revoluție a poporului să mascheze intervenția externă.

romaniabreakingnews.ro

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press