ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "moldoveni"

moldoveni

,

congresul_romanilor_transnitreni

La 17-18 decembrie 1917 la Tiraspol se desfășoară Primul Congres al Moldovenilor din stânga Nistrului, o consecință directă a Congresului Ostașilor Moldoveni din 20-27 octombrie 1917 de la Chișinău, la care a fost proclamată autonomia fostei Basarabii țariste.

La Congesul de la Tiraspol au participat delegați reprezentanți a circa 20 de localități din județele Tiraspol și Balta, 47 ostași din garnizoana locală și alte orașe din regiune și o delegație oficială a Sfatului Țării din care făceau parte și Pantelimon Halippa, Anton Crihan, Gheorghe Mare și Vasile Gafencu. De asemenea prezent la reuniune, în calitate de ziarist, a fost și Onisifor Ghibu, pe atunci redactor al gazetei Ardealul.

Congresul Moldovenilor din stânga Nistrului a pus în discuție mai multe probleme de larg interes pentru populație, la fiecare capitol fiind adoptată cîte o rezoluție. Privind chestiunea școlară (Voprosul despre școli) se stipula introducerea generalizată a limbii moldovenești (limba română) și a alfabetului latin; În chestiunea bisericească (Voprosul despre biserici) s-a decis ca slujbele din satele moldovenești să se facă în limba moldovenească; În chestiunea militară (Voprosul militar) s-a hotărît înființarea de pâlcuri moldovenești comandate de ofițeri moldoveni; în chestiunea spitalelor și judecătorilor s-a stabilit ca în toate activitățile să fie utilizată limba norodului moldovenesc, iar actele și legile să fie traduse în limba moldovenească.

Dezbaterea principală s-a axat în jurul deciziei privind viitorul moldovenilor din stînga Nistrului și anume rămânerea în componența Ucrainei sau unirea cu Moldova. Decizia a fost amînată, convenindu-se la convocarea unei Adunări Naționale la care să participe toți împuterniciții satelor moldovenești din stînga Nistrului din guberniile Hersonului și Podoliei. Congresul din 17-18 decembrie de la Tiraspol s-a rezumat la ideea unirii regiunilor românești din stânga Nistrului cu Basarabia și pe cale de consecință cu România. (istoria.md)

Venind în ajutorul moldovenilor de peste Nistru, pentru a-i susține, Congresul Militarilor Moldoveni din toamna anului 1917 de la Chișinău, care a proclamat autonomia Basarabiei, prin renumita rezoluție privind crearea Sfatului Țării, le-a oferit zece locuri în viitorul parlament al Basarabiei. Au dat curs acestei invitații moldoveni născuți în stânga Nistrului precum Ștefan Bulat, Toma Jalbă, care au devenit deputați în Sfatul Țării. Activismul moldovenilor din Transnistria a culminat la 17 decembrie același an, când la Tiraspol a avut loc primul congres al românilor transnistreni. În virtutea conjucturii politice, după unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, teritoriul de peste Nistru a rămas în zona de influență a Ucrainei, iar în 1924 aici a fost formată Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, cu capitala la Balta. (Adevarul.ro)

Casa-Eparhiala_Congresul_Militarilor_Moldoveni

*

București ( 25 martie 2015)

…Totodată, făcând referire la strigătul de durere a românului Toma Jalbă din Transnistria, la 21 octombrie 1917,„Fraților nu ne lăsați, nu ne uitați!”, suntem obligați de ISTORIE, de adevărurile existenței noastre istorice zbuciumate, să ne gândim și la ei, românii din spațiul transnistrean, din Nordul Bucovinei și Ținutul Herței, să înțelegem ce și cum se întâmplă și să acționăm pentru apărarea identității lor naționale, pentru respectarea drepturilor lor cetățenești și umane – extras din:

Declarație! Idealul Reîntregirii, un obiectiv strategic scump tuturor românilor, ce reclamă atitudine, strategie și acțiune în consecință! (Declarația a fost dată la 25 martie 2015, în Parlamentul Românei – Sala „Avram Iancu”,  în contextul aniversării unui sfert de veac de activitate pentru Neamul Românesc a Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina (ACPBB), în numele Consiliului Național al ACPBB prin președinte Marian Clenciu și a Asociației Europene pentru Studii Geopolitice și Strategice – „Gheorghe I. Brătianu”, prin președinte Dr. Constantin Corneanu.)

*
TRANSNISTRIA 1917

„Fratii nostri si neamurile noastre cari suntem moldoveni dintr-un sânge, cui ne lãsati pe noi moldovenii cei ce suntem rupti din coasta Basarabiei si trãim pe celãlalt mal al Nistrului? Fratilor nu ne lãsati, nu ne uitati! Iar dacã ne veti uita, noi vom sãpa malul Nistrului si vom Îndrepta apa pe dincolo de pamântul nostru. cãci mai bine sã-si schimbe râul mersul, decât sã rãmânem noi moldovenii despãrtiti unii de altii.”
Din cuvântarea soldatului TOMA JALBA din Transnistria la adunarea ostasilor moldoveni tinutã la 21 octombrie 1917 la Chisinãu.

CHEMARE FRAȚILOR MOLDOVENI

Au ajuns o vremi, in cari toate natiunili sau scos drepturili sale, iar noi moldovenii am rãmas mai pe urmã al toatelor neamuri- ca cum ar fi rãtãcit un cârdisor de oi de la toatã turma. Noi, fratilor, am dormit si nu a avut cine ne trezi, pân ci nu o mers alte neamuri pe lângã noi, bucurându-se sub steagurile sale. Iatã noi, ceia ci ne-am trezit si, înfierbântându-se sângele cel frãtesc in noi ne-am pornit ca sa trezim pãrintii, fratii si surorile, ca împreunã cu totîi sã tie arãtãm- ca se stii toate natiunile cã si noi suntem un neam bogat, delicat si foarte cult. Pentru aceea noi fierbinte vã poftim pãrintilor, fratilor si surorilor moldoveni ca sã ne adunãm cu totii astãzi si împreunã sã ne ridicãm steagul natiunii (nãrodului) nostru. Foarte fierbinte vã poftim ca sa va adunti alesi frati câti doi oameni din tot satu moldovenesc cari trãim pi malul stâng al Nistrului, la întâiul congres moldovenesc unde au sã si deslege toate dreptetele cinstitului Neam Moldovenesc in orasul Tiraspol la 17 Decabre 1917 an în Ispoln. Comiteta Soveta R., S.i Cr. Dep.

Lumenarea (programul congresului)

CI NE TRBUI NOU.
„Cap.l. Ni trebui nou scola sã fii în limba narodului moldovenesc. Ca fii ste care moldovan sã stii cel învatî pi dînsu.
Cap.2. Invãtãtura afarî de scoli (adicã) biblioteca sã fie pi limba moldoveneascã ca sã putem noi Moldoveni a ne lumena mai bine in lume de cum am fost pãn amu.
Cap.3. Rugãciunea in sfînta Bisericã sã fii pi limba Narodului Moldovenesc, ca fiisticare Bãtrîn sau Tînãr sãn-taleag, cu ci fel di rugãciune merge preutul pentru dînsii în – naintea lui Dumnezeu.
Cap.4. Trebui ca sã fii judecãtori curat moldoveni, ca judecata sã fii întaleaptã pintru Moldovanu nostru, si ca sã puatã fiistecare cu gura lui a spune tuatã durerea sa la judecatã.
Cap.5. Doftorii trebui sã fii cu stirea limbii moldovenesc. Ca sã puat el, întaleje ceea ci ia spune bolnavul moldovan.
Cap.6. Deci noi moldovanii nam fost învatatî pîn amu, pentru cã ni au fost opritî disteptarea sî lumenarea Neamului Nostru in limba Nuastrî Moldoveneasc.”

DREPTUL VALAH

„O comisiune strãinã a fost însãrcinatã sã facã in Transnistria o anchetã, originalã pe timp de rãzboi. Surprinsi cã din toate provinciile din EUROPA, aflate sub arme, singurã Tara de dincolo de Nistru, administratã in regim românesc, nu se prezintã cu anumite stãri si incidente si cã tui temperament într-adevãr pacific o caracterizeazã, în contrast ca de la alb la negru, fatã de toate celelalte tãri, admnistratia statului, care conduce rãzboiul continental, a trimis încoa o seamã de specialisti, alesi dintre cei inai documentati, ca sã se informeze. Tara de peste Nistru cuprinde si fosta republicã Moldoveneascã, masa românilor e compactã si amestecul de douã educatii si de mai multe neamuri de oameni, era cât se poste de propice pentru tot felul de conflicte, care , in timpul luptelor pe front, puteau sã stinghereascã si operatiile militare. Dacã se tine seama si de ciocnirea intereselor particulare ale fiecãruia cu ale celorlalti, urzeala obisnuitã a fondului pe care se înfiripeazã evenimentele de ordin colectiv, linistea valahã din teritoriile examinate era si mai greu de explicat. Intr-o tarã cu viatã normalã se analizeazã cauzele de conflict; cu atât era mai interesant ca in timpul unei vieti de conflict permanent sã fie cunoscutã cauza de liniste dovedita pretutindeni si egalã. Ofiterul de stat major, care mi-a povestit amanuntele împrejurarii, un distins ingininer, obiectiv si observator subtil, in confuzii, al punctului psihologic, a urmãrit la fata locului ancheta, întreprinsã de comisiunea stãinã cu scopul sã aplice, dacã era ceva de aplicat, metodele românesti in restul Europei, unde agitatia si harababura dau de gândit. Orientarea care a dus la stabilirea cauzei de pace in rãzboi, a venit de la un înalt magistrat, consilier sau prezident al unei curti de apel din Bucuresti, in contact cu numita comisiune. Rãspunsul dat din partea unui magistrat superior a uimit. …Consilierul sau prezidentul a spus in uimirea tuturor color de fatã, ca linistea Transnistriei se datoreste lipsei de Justitie… Mai multe pricini, din care una fortuitã si celelalte temperamentale, concureazã, de fapt, la calmul tãrii dintre fluvii. Statul românesc n-a avut o magistaturã pregãtitã pentru a fi dislocatã si însãrcinatã sã împartã dreptatea între populatiile eterogene ale Provinciei noi si poate cã a voit sã si experimenteze firea româneascã, cea mai lipsitã de sovinism din câte se cunosc… Moldovenii sunt, ca si muntenii, blajini milostivi si înainte de a vedea un strãin ei vãd in el un om si se împacã bucuros cu particularitãtile lui. Intoleranta nu intrã in compozitia naturii românesti, cãci n-a fãcut parte din ea niciodatã. Românii din Transnistria îsi încheie socotelile singuri. Ei improvizeazã judecãtori dintre ei, pentru nentelegerile fie dintre romani, fie ale românilor cu oamenii de alte natii, cad la pace si îsi strâng mâinile cu omenie. Românii se gãsesc solidari aci cu traditia lor veche si se întorc la legile nescrise, ale inimii si ale constiintei. Fãrã sã ne lãudãm, asta se cheamã civilizatie româneascã. In vreo 45 de ani, de când ne referim la ea, din timp in timp, si la o sensibilitate proprie si unicã a poporului nostru, am înregistrat uneori ironia facilã a celor care iau peste picior sfintele si prea curatele naivitãti, generatoare de atitudine si inocentã. Cornisiunea, consternatã, a pãrãsit tara cu un oftat, afirmând cã metodele românesti sunt inaplicabile într-alte pãrti – ceea ce stiam de mult si noi… Se poate traduce un fel de lege si un fel de limbã; nu se poate traduce un fel de om.”
TUDOR ARGHEZI, 1943

TRANSNITRIA DE-A LUNGUL ISTORIEI

Bogdan Petriceicu Hasdeu arãta cã pe la 1230 exista o populatie româneascâ compactã în Podolia Volnîi, numitã si Tara Bolohovenilor. Aceastã populatie se mai regãsea încã si in 1849 compact, in numãr de aproximativ 500.000. Acestã ramurã nord esticã a fost in cea mai mare parte asimilatã, dar mai la sud altul a fost destinul bãstinasilor. Pînã în secolul al XVI-lea, Lituania stãpânea regiunea din estul Nistrului la nord de Dubãsari, iar la sud stãpîneau tãtarii nohai, populatia era însã româneascã… De altfel, o serie de cãlãtori, geografi si prelati care au strãbãtut zona, ca Gian Lorenzo D’Anania, Giovani Botero, Nicolo Barsi au depus mãrturii asupra caracterului etnic românesc al aestui teritoriu, in cãrti publicate cu mult înainte ca împãrãtia rusilor sã treacã Bugul, in 1792.

In aceea vreme, ucrainienii locuiau la coturile Niprului, dar unul din coturile cele mai importante ale Niprului se numeste „Voloschi ” care înseamnã „moldovenesc”. In 1455 cetatea Lerici, de la gura Niprului, arbora capul de zimbru, iar negustorii plãteau vama domnitorilor Moldovei. Nu este deci surprinzãtor ca in 1679 Duca Vodã sã fie Domn al Moldovei si Hatman al cazacilor. O serie de acte medievale atestã daniile pe care le fãceau domnitorii Moldovei supusilor lor pentru serviciile aduse, in acastã parte a Tãrii Moldovei de dincolo de Nistru.

Dupã rãzboiul ruso-turc din 1735-1739, tratatul de pace dintre cele douã puteri se intitula: „Statutul pentru stabilirea de cãtre Rusia si Turcia, a granitei Moldovei pe Bug” tratat incheiat la 12 septembrie 1740. In 1766, guvernul rus trimite pe cazacul Andrei Constantinov dincolo de Bug în recunoastere. Acesta arãta cã nu a gãsit nici un supus rus si nu a uzit decît vorbã moldoveneascã si tãtãrascã… Cînd Imperiul Tarist trece Bugul in 1792, tîrgurile din Transnistria erau Balta, Nani, Ocna, Bîrzu, Movilãu, Moldovca, Dubãsari, Suclea, Rîmnita, Moldovanca, Oceac etc.

Protoereul rus Lebentiev in lucrarea sa „Ucraina Hanului”, apãrutã la Cherson in 1860, recunoaste si el cã moldovenii sunt cei mai vechi pe acele locuri. Acelasi lucru este recunoscut si in Marea Enciclopedie Rusã din secolul trecut. Lingvistul sovietic Serghieski recunoaste, in 1936, cã românii si ucrainienii au ocupat deodatã acele locuri,”dacã nu mai repede românii”.

Odatã cu miscãrile revolutionare din 1917, moldovenii transnistreni încep sã se organizeze: la congresul lor in 17/18 dec.1917, tinut la Odesa, cer „lichirea Transnistriei de Basarabia”. Ce s-a mai cerut la acel congres s-a mai cerut in 1989 (!) la Chisinãu: scoala, liturghia si judecãtile sã se facã in limba românã, sã se foloseascã alfabetul latin… Dovada cea mai de netãgãduit a caracterului românesc al tinutului dintre Nistru si Bug este crearea de cãtre soviete la 12 octombrie 1924 a Republicii Sovietice Socialiste Autonome Moldovenesti, cu capitala la Balta. Aceastã republicã cuprindea in granitele sale jumãtate din cei peste un milion de români dintre Nistru si Bug.

Suprafata acestei republici era de 7516 kmp si era organizatã in 11 raioane. Este foarte interesant ca in acea perioadã acestor români li se accepta grafia latina. La un congres al Sovietelor din republicã s-a cerut ocuparea Moldovei si formarea unui stat moldovenesc cu capitala la Balta, ceea ce atestã , de fapt, o datã in plus caracterul etnic românesc al acestei provincii. Dupã 1940, Stalin dezmembreazã atât Basarabia care pierde judetele Bolgrad, Izmail, Cetatea Albã, Hotin cât si RASS Moldoveneascã care pierde raioanele Cruti, Balta, Bîrzu, Ocna si Nani in favoarea RSS Ucraina.

GENOCIDUL DIN 1931-1933 DIN TRANSNITRIA

In Republica Sovieticã Socialistã Autonomã Moldovenescã populatia a refuzat colectivizarea. Drept care in iarna 1932/1933 Stalin a trimis in republicã bandele criminale ale G.P.U.-ului care au asasinat si batjocorit dincolo de orice chipuire pe tãrani. Acestia, nesupunându-se colectivizãrii, parte an fost împuscati, parte au fost deportati in Siberia. Multi au încercat sã se salveze in România trecând Nistrul. Iatã câteva cazuri care întregesc imaginea genocidului:
• In data de 23 Februarie, pe la miezul noptii, pe malul sovietic din fata comunei Olãnesti – Romãnia s-au auzit impuscãturi puternice care au durat 20 de minute. Tipetele de groazã, rãcnetele celor muribunzi sau rãniti se îtretãiau cu tãcãnitul armelor rusesti. Dupã un timp pe malul românesc au început sã aparã grupuri de refugiati. Privelilistea lor era înspãimântãtoare: groaza li se citea pe fatã, erau plini de sânge, aveau hainele sfâsiate. Din peste 60 câti s-au pornit au mai ajuns 20. 8 fiind grav rãniti, erau sustinuti de ceilalti. Printre victime fiind femei, copii, femei însãrcinate. O altã subunitate a armatei rosii urmãrea, un alt grup de tãrani care fugeau spre malul românesc. Un grup s-a rupt de grupul mare care a fost prins de focul mitralierelor si a scãpat ca prin minune. Cei mai multi au murit in ceea ce a fost denumit Masacrul de la Olãnesti.

• Prin punctul Poiana, judetul Orhei, în data de 25 Februarie, au trecut 6 familii de moldoveni din satele Ecaterinovca si Molovata, din tinutul Dubãsarului. Cinci familii, 22 de suflete, au fost împuscate de grãnicerii sovietici.

• La 4 Martie la ora 3 dupã amiaza pe malul Nistrului, in fata Tighinei, Teodor Crãianov din satul Caragaci cu sotia si 2 fiice, au trecut cu sania pe malul românesc. Peste 2 ore din acelasi sat Nichita Bucovanu cu sotia, fiul sãu Mihail si cu un copil mic de 5 luni s-a hotãrât sã facã la fel. O ploaie de gloante s-a abãtut asupra saniei. Calul a fost omorât si sania a rãmas in mijlocul fluviului. Bãrbatul a luat copilul cel mare in brate si a început sã fugã înspre malul românesc. Aici l-a nimerit un glonte. Sotia lui cu copilul cel mic au întepenit in sania rãmasã in mijlocul Nistrului. A doua zi sania a fost luatã de soldatii sovietici iar trupurile inghetate an fost aruncate pe gheatã.

• In ziua de 5 Martie, la ora 10 dimineata, in apropriere de punctul Rezina, judetu1 Orhei, incercand sã fugã peste Nistru din Republica Moldova in Romania a o familie compusa din sot, sotie, un fiu de 7 ani si fetita de 8 luni a avut un deznodãmânt tragic. Grãnicerii sovietici au deschis focul imediat ce familia s-a îndepãrtat de mal. Bãrbatul a fost omorât pe loc; mama cu fetita in brate a fost rãnitã, iar bãietasul de 7 ani a început sã fugã spre malul românesc, strigând „ajutor!”. A cãzut rãpus de gloantele sovietice la 10 pasi de malul sperantei. Mama rãnitã cu copilita in brate de abia s-a putut târî pânã la malul românesc unde a fost internatã in spitalul din satul Ciorna.

• La punctul de frontierã Ciucat (Romania) s-au prezentat 2 copii, care au comunicat cã familia Zenhan: mama – Dominica cu 5 fiice (Maria de 19 ani, Daria de 17 ani, Natalia de 14 ani, Tatiana de 12 ani si Serafina de 10 ani ) s-a pornit sã treacã Nistrul pe gheatã. Maria care mergea in fatã a nimerit într-o spãrturã in gheatã. La strigãtele ei a alergat Daria, pe care Maria a tras-o dupã ea sub gheatã. Mama cu fiica ei Natalia au avut aceiasi soartã. Din întrega familie au scãpat numai cele mici: Tatiana si Serafina, pe care le-au luat grãnicerii români.

• La orele 1 noaptea, in 22 Martie, populatia din comuna Sucleia a fost trezitã din somn si îndreptatã spre Tiraspol spre a fi deportatã in Siberia. 60 de tineri au fugit de sub escortã spre Nistru. In Romania au ajuns doar 45, multi dintre ei rãniti grav.
A fost un carnagiu caracteristic pentru puterea comunist asiaticã de la Moscova.

 

Publicat de romaniabreakingnews.ro / Surse:RBN Press,   istoria.mdAdevarul.ro

,

Titlul original al articolului, publicat de Sorin Diaconescu, redactor de investigații – România Breaking News, pe 15 Aug 2014 (rbnpress.info): Metamorfozele lui „Casanova”: (1) Balázs F. Attila, parașutat în „Noua  Danemarcă” sau o nouă diversiune (culturală) a revizionismului maghiar…

Datorită volumului mare de conținut din cadrul articolului, redacția RBN Press a optat pentru redarea acestuia în format pdf, vizualizabil direct în pagina romaniabreakingnews.ro

Să ne cunoaștem (IN)AMICII(1)
*Pentru vizualizarea corectă a materialului, puteți folosi uneltele de navigare, sus-jos sau mărire-micșorare, situate în partea inferioară, pe centrul materialului tip pdf:

Download the PDF file Să ne cunoaștem (IN)AMICII(1).

Citește și Exclusiv! Să ne cunoaștem (IN)AMICII! (2) Incursiune printr-o diversiune culturală a iredentismului maghiar în R. Moldova cu conexiuni HVIM și „Moldova mare”

Exclusiv! Să ne cunoaștem (IN)AMICII! (3) Incursiune printr-o diversiune culturală a iredentismului maghiar în R. Moldova cu conexiuni HVIM și „Moldova mare”

,

La 7 noiembrie 1989, așa cum se întâmpla în fiecare an, se aniversa cu tam-tam “Marea Revoluție Socialistă”. Din Moscova până la Alma Ata, din Chi­șinău la Dușanbe, “oamenii mun­cii” din prima “patrie a socialismului” defilau pe bulevardele centrale, în cinstea evenimentului. 

 

Poli­tru­cii locali, secondați de emisarii Krem­linului, aduceau osanale “marelui Ilici”. Piesa de rezistență a demonstrațiilor era însă parada Armatei Roșii. Pentru prima oară în istoria URSS-ului, la Chișinău, românii au oprit defilarea soldaților. Atunci tancurile au făcut stânga-mprejur și s-au întors în cazarmă.

Printre curajoșii care s-au pus în fața turelelor s-a aflat și Vasile Năstase, la acea dată membru în condu­cerea Frontului Popular. Pentru îndrăzneala sa, a plătit cu 2 săp­tă­mâni de spitalizare. Despre gestul său temerar, dar și despre alte istorii din anii “revoluției de catifea”, cum o nu­mește, a relatat, în exclusivitate pentru Jurnalul Național, Vasile Năstase.

Video 7 Noiembrie 1989

la-chisinau-moldovenii-au-intors-tancurile-armatei-rosii-in-cazarma-18382156

AMENDAT PENTRU PICHETARE

A ocupat, în trecut, diferite funcții în presă. A debutat înainte de 1989, la publicația “Tineretul Moldovei”, scriind apoi la “Glasul”. A fost ales în pri­mul Parlament al Republicii Mol­dova, deținând recordul de cel mai tânăr deputat, la 25-26 de ani. După obți­nerea independenței a mai lucrat la “Glasul Națiunii” (redactor șef) și Euro TV Chișinău (director). Din 2008, este directorul postului “Radio 10″, care emite integral în limba ro­mână.

“Fac parte dintr-o generație care a avut norocul să termine facultatea în mo­mentul în care a început perestroika, spune ziaristul. Noi am intrat într-o altă fază, mai puțin cenușie decât cea în care au activat, înaintea noastră, Gheorghe Ghimpu, Ion Ha­dâr­că, Nicolae Dabija și alții. Ei s-au for­mat într-o perioadă mai complicată.

Eu am fost repartizat să muncesc la publicația «Tineretul Moldovei» și am muncit acolo până în 1989, după care, la indicația regretatului Ion Vatamanu, scriitor, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, am acceptat să lucrez alături de el, cu Leonida Lari și alți scriitori care au fondat publicația «Glasul»”.

A fost cooptat și în organizațiile politice reformiste ale românilor din Chișinău. Atunci a suferit pentru prima oară “rigorile legii”. “Primele noastre confruntări cu sistemul au fost atunci când am început piche­tarea Comitetului Central al Partidului Comunist din RSSM pentru a ni se publica programul Mișcării Demo­crate pentru Susținerea Restruc­turării, își amintește Vasile Năstase.

Nu s-a publicat în nici un ziar, deși ni s-a promis. Am avut primul proces judiciar împreună cu Ala Mândâcanu, Alexandru Brodski (un scriitor evreu de origine, care a emigrat ulterior în Israel). Am fost duși la Judecătoria sectorului Buicani, unde am fost ju­decați. Am plătit o amendă, pentru că la vremea respectivă nu exista instituția pichetării. În consecință nu puteau să ne condamne mai mult, pentru că nu aveau baza juridică.”

“ANIVERSARE” CU COMOȚIE CEREBRALĂ

La 7 noiembrie, alături de colegii din Frontul Popular (fosta Mișcare Democrată pentru Susținerea Res­tructurării), a demonstrat împotriva tancurilor sovietice. A ajuns, ca și alții, de la paradă la spital. “Oficia­litățile au încercat să organizeze o manifestare sovietică, cu o paradă militară în actuala Piață a Marii Adunări Naționale, fosta Piața Biruinței.

Pe atunci, eu făceam parte din Comitetul Executiv al Frontului Popular. Cu o zi înainte ne-am întrunit și am discutat dacă să participăm sau nu la contracarea acestei manifestații sovietice. Am decis să participăm. În acea zi, dis-de-dimineață, ne-am întâlnit la Universitatea din Chișinău, unde era concentrată tehnica militară, am blocat-o, stradă cu stradă, au avut loc chiar lupte de stradă. Sigur, nu s-au tras gloanțe, dar multă lume a fost rănită. Mulți participanți au suferit comoții cerebrale, inclusiv eu. În acea seară am fost internat la Spitalul nr. 3, din sectorul Rășcani al Capitalei, unde am stat timp de două săptămâni.

Dar ceea ce am reușit atunci este că tehnica militară nu a mai ajuns în piață, a trebuit să cotească pe un bulevard adiacent și să se deplaseze către locul de dizlocație permanentă. A fost o mare victorie a noastră, pentru că ne-am confruntat nu numai cu un sistem ideologic-politic de partid, dar și la modul direct, cu militarii care erau plasați în acea perioadă în Moldova. Sigur că printre soldați erau comandanți de tancuri și tanchete, din Caucaz, din Armenia, Georgia, care, într-un fel sau altul, în mod tacit, ma­nifestau o atitudine favorabilă pentru mișcarea noastră. Și în țările lor de baștină exista acest proces.”

La trei zile după evenimentele de pomină din piața centrală a Chișinăului, s-au petrecut alte incidente, mai grave, la Ministerul de Interne. Despre acestea, Vasile Năstase a aflat de pe patul spitalului: “După acele manifestări din 7 noiembrie au urmat altele. Pe data de 10 noiembrie a avut loc un incident la Ministerul de Interne.

Cred că a fost o provocare, pentru că atunci s-a dat foc clădirii ministerului, atunci au fost oameni bătuți cu bestialitate de forțele cu destinație specială. Ministru de Interne era chiar V. Voronin, iar unul dintre adjuncții lui, colonelul Jukov, dacă nu mă înșel, dăduse indicații ca să se tragă în plin asupra mulțimii care asedia Ministerul de Interne. Asta după ce fuseseră reținuți niște patrioți din acea perioadă. Din ceea ce mi-au povestit colegii mei, am înțeles că a fost o provocare pentru a facilita schimbarea liderului comunist Simion Grossu cu un cunoscut activist de partid, Piotr Lucinschi. Și așa s-a întâmplat, pe 11 noiembrie.”

ZIARE TRANSPORTATE CU AUTOCISTERNA DE VIN

Între frontiști moldoveni și cei baltici se stabiliseră, încă de la început, relații de colaborare. Cu ajutorul lituanienilor și a letonilor s-au publicat ziare cu grafie latină. “Atunci când s-a constituit Mișcarea pentru Susținerea Restructurării, ea s-a format după un model baltic. În 1988, regretatul Andrei Vartic fusese acolo și venise cu anumite documente, acte de constituire, pe care noi le-am tradus.” O amintire personală, puternică, o aventură, îl leagă de prietenii baltici.

“În țările baltice am fost atunci când a trebuit să aducem publicația «Deștep­tarea». Acolo se folosea grafia latină. Balticii au fost stindardul revoluției din acea perioadă. Ei au creat primul front popular, Saiudis, din fostul spațiu sovietic, ei au pus problema independenței. Am stabilit contacte foarte serioase cu aceste țări, în special cu Lituania, unde situația demografică era mai bună în favoarea băștinașilor. În 1988, am plecat acolo, pentru a lua numerele 1-3 ale revistei. Am plecat cu șapte autoturisme, pe care le-am umplut, pentru a putea aduce cât mai multe ziare la Chișinău. Și eram urmăriți de organele de securitate și de miliția sovietică.

În mod deliberat, încălcam regimul de viteză pentru a se opri prima mașină, în care nu se aflau ziare. Plăteam amenda, dar celelalte mașini treceau nestingherite. Așa am adus publicațiile la Chișinău. La marginea republicii le-am schimbat într-o autocisternă de cărat vin. Le-am ascuns la cineva acasă. Iar duminică, când a avut loc mitingul, le-am dat fiecărui participant. Sigur că am trăit o experiență de nedescris, niște lucruri absolut fantastice. Acum nici nu îmi vine a crede că am trăit această experiență. Am văzut și solidaritatea celor din țările baltice, și curajul de care au dat dovadă colegii mei cu care am călătorit. Publicațiile «Deșteptarea», «Glasul», «Literatura și arta» au ajutat la culturalizarea populației noastre.”

ALĂTURI DE ROMÂNI, LA REVOLUȚIE

În decembrie 1989, românii de peste Prut urmăreau cu mare atenție evenimentele de la Timișoara și București . Liderii Frontului Popular au trimis atunci alimente și medicamente în România. “Ne aflam la primul sediu al Frontului Popular, la Uniunea Scriitorilor, la Muzeul de literatură, spune directorul Radioului 10. La câteva zile de la declanșarea revoluției din România, noi, ziariștii, activiștii Frontului, am colectat medicamente, produse alimentare. Am adunat o garnitură de tren cu care am plecat. Eram împreună cu Anatol Șelaru, Iurie Roșca, Sergiu Burcă și Nicolae Răileanu. Am plecat la Iași, am descărcat garnitura cu medicamente și alimente, chiar am fost la o grădiniță din oraș.

Peste câteva zile am plecat la București, împreună cu scriitorul Liviu Antonesei și am văzut ceea ce s-a întâmplat, revoluția în direct. Era cred 24-25 decembrie. Am fost cazați la hotel Majestic. Îmi amintesc de doamnele care erau acolo, care ne-au rugat să stăm cu ele, pentru că le era frică. Am băut multă cafea în acea noapte. Știu că a doua zi am mers la Televiziunea Română unde am luat cuvântul în direct. Eu personal am vorbit despre faptul că susținem revoluția română, ne închinăm în fața tine­ri­lor care au declanșat-o și că spe­răm la un viitor comun al celor din România și Moldova. Vorbisem și la Iași, în Piața Sfatului. Atunci s-a spus lozinca “Jos hotarul de la Prut!”

Surse: glasul.md,  jurnalul.ro prin R.B.N. Press

*Articol publicat în 10 noiembrie 2013 și republicat azi, 7 noiembrie 2014.

ALEGERI R. MOLDOVA – 30 noiembrie 2014

728x90albastru

,

În contextul procesului de destrămare a URSS-ului, ca urmare a politicii de glasnost și perestroika inițiate de catre Mihail S. Gorbaciov, drumul spre suveranitate și mai apoi spre independență a locuitorilor trăitori în spatiul dintre Prut și Nistru, a fost condus de o parte a elitei culturale autohtone, basarabene, reunită, mai apoi, sub stindardul Frontului Popular din Moldova (FPM) în contextul apariției și afirmării Fronturilor Populare în tot spațiul URSS.

[quote_right] Valentin Mândâcanu (Iulie 27, 1930, Mihăileni – Octombrie 29, 2012) filolog, lingvist, traducător și publicist din Republica Moldova.  a fost unul din cei 278 de semnatari ai Declarației de Independență a Republicii Moldova. [/quote_right]

Eseul intitulat „Veșmântul ființei noastre”, scris de Valentin Mândăcanu în 1988 și publicat în revista Nistru (publicație a Uniunii Scriitorilor din RSS Moldovenească, avea să impulsioneze și totodata să revoluționeze dezbaterea publică despre destinul limbii române la est de Prut.

Autorul eseului aducea în atenție faptul ca limba româna fusese supusă unui puternic proces de rusificare și combătea existența unei limbi moldovenești. Lupta începută de Valentin Mândăcanu va fi continuată de doctorii în filologie Constantin Tănase și Vasile Bahnaru care vor pleda pentru repunerea în uz a etnonimului român cu referire la adevarata identitate a moldovenilor basarabeni, precum și pentru utilizarea limbii moldovenesti în grafie latină în toate sferele vieții social-economice, alături de limba rusă, în spațiul RSSM.

Pe 27 mai 1988, Adunarea Generală a Scriitorilor din RSS Moldovenească a decis crearea Mișcării Democratice din Moldova în susținerea Restructurării (MDR), iar pe 3 iunie 1988 a avut loc ședința de constituire a Mișcării și s-au ales liderii.

MDR-ul a militat pentru susținerea proceselor de Perestroika și Glasnost în RSS Moldovenească, pentru recunoașterea unității limbii moldovenești si române și pentru reabilitarea tuturor clasicilor literaturii, picturii si muzicii moldo-române.

În anii 1988 – 1989, MDR-ul se va implica în efortul de a-i coaliza pe românii basarabeni și elita lor politico-culturală și economică în lupta pentru afirmarea și impunerea limbii moldovenești cu grafie latină ca limbă de stat, precum și în afirmarea identității românești.

Pe 20 mai 1989 se va desfășura, în Sala Mare a Uniunii Scriitorilor din RSS Molodovenească, ședința de constituire a Frontului Popular din Moldova (FPM), convocată de Grupul de inițiativă al MDR.

Frontul Popular din Moldova va deveni port-drapelul Mișcării de Renaștere Națională care va desfașura o suită de acțiuni publice de mare amploare, pe tot parcursul anului 1989, menite a impune conducerii politice de la Chișinau existența românilor ca majoritate a republicii, precum și a limbii române.

În contextul vremurilor, FPM a solicitat ca cetățenii din RSS Moldovenească și Republica Socialistă România, având în vedere faptul ca „poporul român și cel moldovenesc au o istorie seculară comună”, sa aiba „dreptul de a vizita reciproc locurile istorice, de a sarbatori împreuna evenimentele ce țin de trecutul comun”.

Folosirea noțiunilor de popor moldovenesc și limba moldovenească de catre reprezentantii FPM, în documentele oficiale, provenea din grija de a nu supara, mai mult decat era normal, autoritatile sovietice care vegheau cu strictete, totusi, în pofida vremurilor, la respectarea „binomului ideologic natiunea moldoveneasca/limba moldoveneasca-natiunea romana/limba romana”.

Problema limbii și a identității românești avea sa devină, încă din acel moment, nodul gordian al disputelor politice de la Chișinău în perioada de până la 27 august 1991, precum și dupa, fiind, totodată și mărul discordiei dintre Chișinău și București.

Problema „limbii” avea sa devină și un factor agravant al crizei dintre Tiraspol si Chișinău în perioada de până la proclamarea independenței. În contextul noilor raporturi româno-sovietice, de dupa 22 decembrie 1989, ministrul de Externe sovietic Eduard Sevardnadze a ținut să sublinieze, pe 6 ianuarie 1990, că în ceea ce priveste raporturile dintre RSSM și România, „noi ne-am inteles ca vor fi create condițiile care să faciliteze vizitele și contactele reciproce” dintre locuitorii de pe ambele maluri ale Prutului.

Opțiunea unei reunificări în fortă sau de alta natura, în acele clipe, nu s-a aflat pe agenda nici publică si nici secretă a noilor autorități române. Relațiile moldo-române aveau să capete o turnură nouă dupa ce în ianuarie 1990, la București, dupa 46 de ani de izolare forțată, s-a semnat Protocolul tratativelor dintre reprezentanții unor ministere și departamente din RSSM și România.

Incepea, astfel, o relatie bilaterala ce avea sa se dovedeasca a fi extrem de dificila pe parcursul celor doua decenii scurse si in care dosarul identitar avea sa joace un rol major. In contextul extrem de delicat, din punct de vedere politic, de la Chisinau, din primavara anului 1990, premierul Mircea Druc avea sa declare, in pofida convingerii ca „suntem o singura natiune, dar formam doua state”, ca, totusi, trebuie mai intai „sa facem cateva sute de intreprinderi mixte si sa punem la cale cateva zeci de mii de casatorii comune si apoi sa mai vorbim”.

Referindu-se la nevoia unei uniri grabnice între cele doua state, Mihai Rosseti de la Radio Vocea Americii se dovedea a fi extrem de realist și previzionar când declara, în iunie 1990, ca drumul spre unire „trebuie curățat și el poate fi curățat, întâi și întâi, cu ajutorul României” însă este nevoie de sprijinul unei mari puteri. Existenta Uniunii Sovietice scotea din discutie orice posibilitate de a se aborda problema unirii celor doua state românești.

La 27 aprilie 1990, Sovietul Suprem al RSSM a reintrodus steagul României ca drapel oficial al Republicii Moldova. La 23 iunie 1990, Sovietul Suprem de la Chișinău a luat în discutie proiectul Declarației cu privire la suveranitatea RSSM.

Declarația a fost adoptată în urma apelului nominal cu 240 de voturi pentru (64,69%), 16 împotriva (4,31%) și 27 abțineri (7,28%) dintr-un total de 380 de deputați aleși. Au lipsit 83 de deputați, dintre care 2 erau motivați, iar 5 deputați, prezenți la apel, nu au votat.

RSSM a fost declarata stat unitar și indivizibil, ale cărui frontiere „pot fi schimbate numai pe baza de acorduri reciproce între RSSM și alte state suverane, în conformitate cu voința poporului, adevarul istoric și ținându-se seama de normele dreptului internațional unanim recunoscute”.

Totodată, deputatul Alexandru Moșanu a dat citire textului Avizului Comisiei pentru aprecierea politico-juridica a Tratatului sovieto-german de neagresiune și a Protocolului adițional secret din 23 august 1939, precum și a consecințelor lui pentru Basarabia și Nordul Bucovinei, care întregea mesajul Declarației de suveranitate a RSSM.

Congresul al II-lea al Frontului Popular din Republica Moldova (FPM), desfășurat între 30 iunie – 1 iulie 1990, a readus în atenția opiniei publice interne și internaționale, ca urmare a rezoluției cu privire la repunerea în drepturi a etnonimului popor român și a glotonimului limba română, faptul că „vehicularea etnonimului ‘popor moldovenesc’ și a glotonimului ‘limba moldovenească’, atât în perioada dominației țariste, cât și în anii de teroare sovietică, a fost operată în scopul deznaționalizării românilor basarabeni și creării unei pseudoconștiinte, pentru a justifica anexarea pamânturilor românesti la Rusia și respectiv la URSS”.

FPM cerea ca „la preschimbarea buletinelor de identitate ale cetăațenilor Republicii Române Moldova, etnonimul ‘ROMÂN’ să fie pus în drepturile sale”.

Ideea de „Republica Româna Moldova” a fost o propunere a FPM nascută în vâltoarea evenimentelor din spatiul ex-sovietic și avea drept obiectiv edificarea unui stat la est de Prut în care populația trebuia să fie conștientă de identitatea sa etnică.

În contextul evenimentelor din spațiul RSSM, Institutul de Cercetări Social-Politice al CC al PCM a dat publicitații un sondaj de opinie, la 17 iulie 1990, în care se investiga atitudinea populației față de perspectiva unei uniri cu România.

La întrebarea „Ce atitudine aveți față de afirmatiile cu privire la unirea RSSM cu România?”, 82,5% au declarat că nu susțin așa ceva, 7,5% susțin unirea și 9% au refuzat să raspundă.

În continuarea chestionarului, 52% doreau o republică suverană in cadrul federatiei înnoite a URSS, 42% vroiau o republica moldovenească independentă si 5% o republica moldoveneasca în componența Romaniei.

Pe 16 decembrie 1990, peste 800.000 de romani s-au adunat la cea de-a doua Mare Adunare Nationala de la Chisinau si au cerut sa se declare independenta nationala a romanilor din teritoriile ocupate în condițiile în care articolul 8 al Actului Final de la Helsinki prevedea ca „toate popoarele au întotdeauna dreptul în deplina libertate, de a defini, atunci cand doresc și daca doresc, statutul lor politic intern și extern fără amestec din afara și de a urma așa cum doresc dezvoltarea lor politică, economică, socială și culturală”.

Trebuie menționat faptul că Senatul SUA, după cum scria cotidianul Moldova Suverană din 20 iunie 1991, a recomandat guvernului american:

„1. Să sprijine dreptul la autodeterminare al poporului din Moldova și nordul Bucovinei, ocupate de sovietici și să elaboreze o hotărâre în acest sens;

2. Să sprijine eforturile viitoare ale guvernului Moldovei de a negocia pașnic daca dorește o reunificare a Moldovei și nordului Bucovinei cu România așa cum s-a stabilit în Tratatul de pace de la Paris din 1920, conform normelor în vigoare ale dreptului international și Principiul 1 al Actului de la Helsinki”.

Președintele Republicii Moldova, Mircea Snegur, a efectuat prima sa vizită oficială în România în perioada 11 – 17 februarie 1991. La 12 februarie 1991, președintele Senatului României, Alexandru Bârlădeanu, a ținut să menționeze în prezenta lui Mircea Snegur, în plenul camerelor reunite ale Parlamentului, faptul ca prezența președintelui moldovean în Parlamentul României „deține, mai presus de aspectele protocolare, o valoare simbolică și o puternică încarcătură emțională” deoarece „nu pot fi eludate sau înabușite legaturile sufletești, care leaga românii de pe ambele maluri ale Prutului”.

În pofida faptului ca s-a vorbit în epocă, ca vizita președintelui Mircea Snegur ar fi avut loc și „la sugestia unor cercuri de la Kremlin” interesate ca FPM să nu „monopolizeze românismul”, în perspectiva alegerilor prezidențiale din RM, convorbirile au fost calificate „drept ‘un sfat’ între doi conducatori care doresc să amplifice cât mai mult legaturile între țările lor”.

Ana Blandiana, președinta Aliantei Civice, în numele opoziției politice din România, avea să declare, ulterior, cu referire la cele spuse de Mircea Snegur în finalul discursului său, că, totuși, „nu credem că suntem neamuri, noi credem că suntem aceeași ființă”.

Unirea dintre Republica Moldova și România avea să devină, pe masura curgerii evenimentelor în spațiul dintre Prut și Nistru, un ideal de neatins, o iluzie pentru unii dintre contemporani.

Mircea Snegur avea să declare într-un interviu, că elita politică de la Chișinău nu dorea sa realizeze unirea cu România. „Noi n-aveam de gând să ne unim cu România. Lucrul acesta trebuie să-l știe toți. Prea multe presupuneri se fac în jurul acestei chestiuni”, mărturisea Mircea Snegur.

În complicata și tumultoasa relație dintre cele două state, Congresul „Casa Noastra – Republica Moldova” organizat de către Alianța Civică din Republica Moldova, la 5 februarie 1994, a reprezentat începutul în forță al unei politici interne și externe a Republicii Moldova în care se va ține „seama de  noțiunile de ‘român’ și ‘moldovean'”.

Mircea Snegur a anuntat reorientarea politicii interne și externe a Republicii Moldova, iar în cuvântarea sa el s-a bazat pe date pseudo-istorice referitoare la „națiunea moldovenească”, „poporul moldovenesc” și a cerut înlocuirea Istoriei Românilor cu Istoria Moldovei.

În perspectivă, politica față de România va urmari ca ideea statalitatii Moldovei să fie întărită în timp ce „problema unirii va fi scoasă de pe ordinea de zi”.

Diferența de interpretare a Istoriei Românilor avea sa fie ridicată la rang de politica de stat în perioada 1994 – 2003, deoarece „poporul moldovean nu mai vrea sa fie moneda de schimb și nici jertfa cuiva, nu vrea sa mai auda cum țara lui e dorita ca teritoriu, de parca nu ar avea stăpani adevarați„.

Menționăm faptul ca adversarii Istoriei Românilor din spatiul moldav și-au adjudecat întregul arsenal de „argumente” născocite de Komintern în perioada interbelica și pe care, ulterior, și le-au însusit și reprezentanții istoriografiei sovietice.

Ideologia moldovenismului sau a „fundamentalismului moldovenesc”, precum și „proiectul lingvistic” al Kremlinului aveau să fie un eșec iar „31 august 1989” rămâne mai mult decat o data de referință în istoria spațiului moldav, ramâne ziua reafirmarii plenare a identității naționale, a conștiinței de neam și limbă.

Pe 7 iunie 1994, la inițiativa fracțiunii parlamentare a PDAM a fost abrogat Imnul de Stat al Republicii Moldova care era „Deșteapta-te, Române!”.

In contextul schimbării atitudinii politice a guvernanților de la Chișinău, prima tentativă de a introduce cursul de Istoria Moldovei în locul Istoriei Românilor s-a petrecut în primavara anului 1995 în guvernarea lui Andrei Sangheli când Istoria Românilor a fost înlocuită cu Istoria Moldovei, inclusiv din sistemul de cercetare științifică.

Tinerii au ieșit în stradă și a fost declanșată greva generală. Președintele Mircea Snegur a intervenit în dispută și a reusit să instituie un Moratoriu asupra dezbaterii subiectului.

În planul relațiilor bilaterale oficiale, dupa venirea la putere a PCRM și a președintelui Voronin, s-a înregistrat o „răceală” din ce în ce mai accentuată, ce a culminat cu un adevarat blocaj declanșat prin desființarea Comitetului Interministerial pentru relațiile Republicii Moldova cu România și aprobarea Comisiei interguvernamentale mixte moldo-române de colaborare economică, comercială și tehnico-științifică (aprilie 2003).

Partea moldoveană a încercat sa explice această asimetrie prin dorința de a impulsiona relațiile comercial-economice bilaterale, însă era evident faptul că este vorba de o decizie politică, prin care se dorea limitarea acțiunilor Romaniei în domeniile cultural, educațional etc.

În același timp, au fost înregistrate o serie de atacuri la adresa României lansate de autoritățile de la Chișinău la diverse forumuri europene în care se încerca descalificarea statului român ca țară modernă, cu aspirații occidentale, care nu se poate ridica la nivelul standardelor UE.

Totodata, procesul de „rusificare” înregistrat dupa 1993 în societatea moldovenească și cuprinzand toate domeniile vieții economice, culturale etc. avea să se accentueze dupa revenirea la putere a lui Vladimir Voronin, astfel încât în economia oficială s-a inregistrat o puternica ostilitate față de cooperarea cu omologi din România, dându-se prioritate firmelor și intereselor ruse și ucrainene.

În sectorul cultural și educațional procesul de rusificare s-a manifestat similar cu perioada de dinainte de 1989. Eforturile de integrare ale Republicii Moldova în UE, amplificate de către noua elită politică de la Chișinău, de dupa aprilie 2009, au readus într-o normalitate relațile dintre Bucurețti și Chișinău.

Relația dintre România și Republica Moldova s-a dovedit a fi in ultimii 25 de ani, prin prisma dosarului identitar și nu numai, extrem de dificilă și de cele mai multe ori, impredictibilă.

Ramâne, totuși, pentru eternitate și pentru adevarul istoric faptul că „proclamarea unui stat românesc independent pe teritoriile anexate cu forța în urma intelegerilor secrete stabilite prin Pactul Molotov – Ribbentrop reprezintă un pas decisiv spre înlaturarea pe cale pașnică a consecințelor nefaste ale acestuia, îndreptate impotriva drepturilor și intereselor poporului roman”, dupa cum se mentioneaza în Declarația de recunoaștere a Independentei Republicii Moldova (27 august 1991) de catre Guvernul României.

Pentru R.B.N. Press

Constantin Corneanu

Dr. Constantin Corneanu este Presedintele Asociatiei Europene de Studii Geopolitice si Strategice „Gheorghe I. Bratianu”

Articolul a fost publicat și pe Ziare.com

,

In luna august 2013 am primit pentru a doua oara invitatia de a participa la Sarbatoarea Zilei Limbii Romane din orașul Căușeni , situat in partea sudică a R. Moldova , la circa 50 de km de Tighina ocupată in anul 1992 de Armata a 14-a rusă . In ciuda rezistenței exemplare a voluntarilor români ,inclusiv a celor din Căușeni și în ciuda faptului că practic voluntarii si milițiile moldovene au respins militar invazia rusească , până la urmă orașul Tighina a fost cedat separatiștilor prin complicitatea directă a decidenților politici de atunci din R.Moldova care nu erau altceva decât slugi preasupuse ale Moscovei .

Invitația am primit-o din partea profesorului Valeriu Ostaș care predă limba și literatura română la Liceul Mihai Eminescu și este și Director la Casa Limbii Române din Căușeni.

Profesor Valeriu Ostaș – Directorul Casei Limbii Romane din Căușeni alături de elevele din orașul Căușeni

Domnia Sa este unul dintre cei mai buni români pe care i-am cunoscut și un activist fervent pe linia promovarii limbii si literaturii române si a valorilor spirituale ale Neamului Românesc nu doar la Căușeni ci și în alte localitați din R. Moldova , ori de câte ori are ocazia .

Domnia Sa a realizat o impresionată bibliotecă la Casa Limbii Române din Căușeni , iar cu surplusul de cărți aleargă prin satele din împrejurimi și inzestreză bibliotecile școlare din acele localități . Dincolo de faptul că este un foarte bun român și dincolo de activismul său exemplar profesorul Ostaș Valeriu este o persoană extrem de modestă și care a știut să reziste in fața tentațiilor unor funcții politice care i s-au propus de-a lungul vremii . Indrăznesc să afirm cu hotărâre și sunt sigur că sunt în asentimentul tuturor celor care l-au cunoscut , că profesorul Valeriu Ostaș este unul dintre ” miile de Apostoli anonimi ai Românismului și ai Neamului Românesc care lucrează cu succes in provinciile istorice românești situate in jurul României ” , în ciuda vicisitudinilor istorice , a ocupațiilor străine și a frontierelor nedrepte impuse prin Dictat ! În urma acestei invitații eu am ajuns singur la Chișinău pe 30 august la ora 9.00 dimineața cu trenul ” Prietenia ” care venea din București ( bizară denumire ! cum așa ? Prietenia intre Frați ? Cel puțin neinspiarată denumirea …) . În tren am intâlnit francezi , germani si britanici care din Chișinău au plecat imediat la Tiraspol cu microbuzele . Pe mine m-a așteptat un amic la gară cu mașina și chiar eu am codus doi nemți la autogară și am văzut personal cum s-au suit in microbuzul de Tiraspol .

Ziceau că sunt un fel de observatori și păreau interesați de vizita lui Rogozin la Tiraspol din data de 3 septembrie a.c. Acesta a si pus acolo piatra de temelie a unui spital rusesc . Am avut mai multe întâlniri cu mai mulți amici apoi pe la ora 16.00 am ajuns cu mașina unui prieten la Căușeni unde am fost intâmpinați la sediul Casei Limbii Române de către însuși profesorul Valeriu Ostaș . Acesta ne-a prezentat cu multă modestie impresionantele sale realizări pe linie culturală și spirituală românească , apoi ne-a cazat și ne-a condus la cină . La cină m-am intâlnit cu peste 20 de români venți din diferite orașe ale României . Cu toții erau membrii ale diverselor filiale ale Asociației Culturale ” Pro Basarabia și Bucovina ” . Majoritatea aparțineau de filiala Constanța și erau însoțiți de șeful acestei active filiale inimosul domn Cezar Pânzaru . Au mai fost prezenți și șefii filialelor Roman și Huși , precum și eruditul profesor Dicescu – vicepreședinte al filialei Bacău a Asociației Culturale ” Pro Basarabia și Bucovina „. Evident a fost prezent si domnul Marian Clenciu – președintele Consiliului Național al cestui ONG ( primul ONG inregistrat in Romania la tribunal in ianuarie 1990 de către foștii refugiați basarabeni și conduși in acea vreme de profesorul Nicolae Lupan și regretatul părinte Vasile Țepordei – cel care in 1940 a fost redactor la ziarul ” Raza Basarabiei ” si ulterior din iunie 1941 Director al cotidianului ” Basarabia ” – cu certitudine alti doi Apostoli ai Romanismului si Neamului Romanesc ) .

A doua zi dimineata , pe 31 august la ora 9.00 au inceput manifestarile cultural – artistice de la bustul marelui poet Alexei Mateevici – autorul poemului ” Limba Noastra ” , al cărui text a fost adoptat pentru actualul Imn Național al R . Moldova . Au fost prezenți reprezentanții autorităților locale in frunte cu primarul orașului Căușeni și președintele Consiliului Raional Ion Ciontoloi , dar și mulți elevi , profesori , diverși căușeneni , în total peste o mie de persoane . Din România veniseră cam 25 de persoane . Am fost impresionați plăcut de discursurile autorităților locale care au subliniat importanța sărbătoririi încă din 31 august 1990 a Zilei Limbii Române , dar mai ales poeziile și cântecele interpretate de tinerii și atât de talentații tineri artiști .

 video: Căușeni Ziua Limbii Române

Imagini de la Sărbătorirea Zilei Limbii Române la Căușeni – R.Moldova – august 2013

[cincopa AMGAZRrRQhoU]

…Curge Prutul printre noi, dorule / Cu valuri mai vechi și noi, dorule / Curge Prutul printre noi, dorule / Cu valuri mai vechi și noi, dorule

Cele vechi și azi ne-arată / Basarabia furată / Cele noi, poduri stricate / Flori și vise înecate

Desparte Prutul ce curge, dorule / Frați de grai și frați de sânge, dorule / Desparte Prutul ce curge, dorule / Frați de grai și frați de sânge, dorule…

..Pân’la Ștefan la cetate / Să-mi văd neamurile toate / Să urc Carpații pe culme / Ca să-mi strig frații pe nume
Să le spun cântând în horă: Basarabia vi-i soră , N-o lăsați pradă la unii , Că plâng în pământ străbuniï

La ora 11.00 am fost invitați în sala de ședințe a Consiliului Raional Căușeni și după cuvântul de deschidere ținut de către oficialitățile locale ni s-a dat posibilitatea tuturor invitaților să exprimăm câte un gând .

Dacian Dumitrescu – Redactor Șef Adj. R.B.N.Press și activist al Institutului „Frații Golescu” pentru românii de pretutindeni – Exprimând salutul de suflet către românii din Basarabia și din Țara Mamă România prezenți la festivitatea „Limba Noastră” din Consiliul Raional Căușeni

Am spus pe scurt că : ” Suntem același Neam , avem același sânge , vorbim aceeași limbă …am fost un singur Popor intr-o singură țară dar în ciuda frontierelor arbitrare impuse prin „Dictat” , noi locuim deja în Patria Noastră Comună – Limba Română ” . A urmat un program artistic de excepție cu versuri de Grgore Vieru și muzica compusă de soții Teodorovici . Au interpretat cu dăruire tinerii elevi care au reușit în mai multe rânduri să smulgă lacrimile dar și ropotele de aplauze ale asistenței .

Ne-am despărțit cu ochii umezi de gazdele noastre și cu îmbrățișări frățești . La ora 14.00 am mers la prânzul oferit de Consiliul Raional Căușeni iar dl. președinte Ion Ciontoloi ne-a făcut onoarea să fie prezent . Ne-a mai onorat cu prezența și preotul Cîșlaru . Acesta a vorbit modest dar vibrant despre proiectul demarat la inițiativa sa de a începe construcția unei biserici cu hramul Sfinților Martiri Brâncoveni care face parte deja din Mitropolia Basarabiei și implicit BOR . Auzind despre această minunată inițiativă deja demarată , eu am propus pe loc să dăm exemplu personal și să sprijinim proiectul fiecare după puterile noastre . Am deschis donația cu 200 lei moldovenești , apoi președintele Marian Clenciu a dat 50 de euro și rând pe rând toți românii din grup au contribuit câte 50 sau 100 de lei românești ori moldovenești , după posibilități . Părintele Cîșlaru a rămas impresionat de reacția promptă a celor 25 de români și de solidaritatea demonstrată . Seara a venit la cină dl Tudor Cîșlaru , fratele preotului , un mic om de afaceri și dezvoltator al unor proiecte europene și care a efectuat studiile superioare în România . După cină dânsul ne-a invitat la biroul său unde ne-a servit o mică gustare și un pahar cu coniac de casă .

Printre altele ne-a povestit că muncitorii de pe șantierul bisericii au fost atacați cu pietre de mai multe ori , iar atacatorii erau atât ruși cât și moldoveni ce aparțin de așa-zisa Patriarhie a Chișinăului și a întregii Moldove care este în realitate subordonată Patriarhiei Rusiei(Biserica Rusă de Ocupație) . În continuare atmosfera s-a încins iar românii prezenți au început să recite poezii românești , fie să cânte melodii patriotice . Am plecat seara târziu . A doua zi dimineață a urmat o nouă vizită la Consiliul Raional unde președintele consiliului Ion Ciontoloi a prezentat cu modestie proiectele sale de viitor . Apoi a dăruit românilor prezenți câte o sticlă de vin și o cutie de bomboane , după care și-a luat rămas bun și a plecat în România să semneze documentele de înfrățire între orașul Căușeni și orașul Medgidia . Noi am plecat cu un microbuz închiriat în autoproclamata republica moldovenească nistreană și anume în orașul Tighina . Am vizitat puțin orașul . Era curat și peste tot erau arborate steagurile transnistrene , două benzi roșii ce încadrează o bandă verde peste care se suprapun secera și ciocanul . În așteptarea lui Dmitri Rogozin , șoseaua Tiraspol – Tighina fusese proaspăt asfaltată și marcată . Am mers să vizităm Cetatea Tighina construită de Ștefan cel Mare și Sfânt . Am plătit fiecare câte 50 de ruble nistrene ( echivalentul a 60 de lei moldovenești ) dar am renunțat la serviciile ghidei care vorbea doar rusește și oricum spunea numai minciuni și scorneli .

Am vizitat singuri Cetatea mare și bine păstrată . Evident că nu sepoate vizita chiar tot pentru că o parte importantă este constituită într-u uriaș depozit de muniții al Armatei a 14-a ruse de ocupație . Eu am intrat în vorbă și cu niște localnici care vorbeau românește . Au spus că circa 51% din populația Tighinei sunt moldoveni , care se tem să vorbească românește ca să nu-și piardă serviciul plus alte consecințe . 20 % sunt ruși , alți 20 % sunt ucraineni și ceilalți 9 % sunt evrei-ruși comuniști . Românii sunt majoritari , chiar în condițiile în care imediat după ocupația rusă din 1992 , circa 30 . 000 de români din Tighina s-au refugiat în R. Moldova iar populatia a scăzut simțitor de la 125 . 000 la puțin peste 95 . 000 de locuitori .

Imagini surprinse în Cetatea Tighina :

[cincopa A0LA7QbTQ5op]

 

VIDEO – INCURSIUNE IN CETATEA ȘI ORAȘUL TIGHINA – REGIUNEA TRANSNISTREANĂ

Ne-am întors la Căușeni în aceeași seară , fericiți pentru vizita la Cetatea Tighinei , dar triști în legătură cu cele auzite . Grupul de români s-a întors în România în aceeași seară . Am rămas incă o noapte doar eu și dl Marian Clenciu -președintele Consiliului Național al Asociației Culturale ” Pro Basarabia și Bucovina „. Pe 2 septembrie la ora 8.30 am participat împreună la deschiderea anului școlar la Liceul ” Mihai Eminescu ” din localitate .

Am fost martorii unui adevărat spectacol de poezie și muzică pus în scenă chiar de către cei mai micuți elevi . La final am vorbit fiecare dintre noi câte două minute amintind elevilor , părinților și profesorilor ” că suntem cu toții Români ” și urându-le să aibă cât mai multe succese în noul an școlar .

 

Am mai rămas circa jumătate de oră la cafea cu Doamana Director și două doamne profesoare făcând schimb de impresii . Am plecat la autogară și de acolo cu microbuzul am ajuns pe la ora 12. în Chișinău . Am luat prânzul și m-am văzut cu un alt amic . Am făcut ultimile cumpărături .

Peste tot oamenii ne recunoșteau după accent și intrau în vorbă cu noi știind că venim din România . Un domn de vreo 55-60 de ani care luptase în Transnistria în 1992 ne-a spus :”Domnilor , Țara asta este condusă de hoți și de tâlhari , care lucrează doar pentru buzunarul lor ! Nu le pasă de popor ! Sunt niște KGB-iști și niște slugi ale Moscovei : Filatov , Diacov , Lupu , Leancă…iar Ghimpu s-a vândut ieftin mafiotului Vlad Plahotniuc ” spune cu obidă românul nostru basarabean . Ne deplasăm la gară și urcăm in trenul care avea să ne aducă înapoi la București în dimineața zilei de 3 septembrie 2013 .

În tren , surpriză ne reîntâlnim cu nemții și francezii cu care am fost la plecare și care merseseră la Tiraspol . În plus mai apăruse și un cetățean brazilian , tânăr și șaten , care susșinea că făcuse ” turism la Tiraspol ” stârnind hohote de râs printre companionii nemți și francezi . Am ajuns cu bine la București și am reintrat în rutina cotidiană .

Doresc să mulțumesc conducerii primăriei și Consiliului Raional al orșului Căușeni pentu condițiile de cazare și masă oferite și care s+au dovedit a fi gazde excelente . Doresc să mulțumesc în mod special d-lui profesor Valeriu Ostaș , Director al Casei Limbii Române și care este sufletul și promotorul entuziast și neobosit al acestor manifestări culturale și spirituale românești .

Doresc să aduc un cuvânt de mulțumire Fundației Iuliu Maniu din Boston și personal președintelui Justin Liuba care a sprijinit permanent în ultimii ani toate aceste manifestări culturale la care am participat . Doresc să mulțumesc și ” Comitetului Româno – American pentru Basarabia ” și în mod deosebit domnilor vicepreședinți Vasile Țepordei și Nicholas Dima , care in ultimii ani s-au implicat constant , cu vorba dar și cu fapta și cu mici sume de bani , cu care au sprijinit multe acțiuni culturale românești în Basarabia , în Nordul Bucovinei , etc și au sponsorizat parțial inclusiv acțiuni și proiecte culturale inițiate de Asociația Culturală ” Pro Basarabia și Bucovina „. Dar nu în ultimul rând doresc să mulțumesc și domnului avocat doctor Mihai Nicolae , director general al Institutului ” Frații Golescu ” – un ONG implicat încă din anul 2.000 în multiple și variate acțiuni de promovare a culturii și spiritualității românești în toate provinciile istorice situate în jurul României . Am invățat multe lucruri utile din experiența Domniei Sale și am colaborat excelent cu Domnia Sa în multe acțiuni culturae comune , derulate in ultimii ppatru ani .

Nu pot să nu aduc un prinos de mulțumire sutelor de prieteni români , care trăiesc în provinciile istorice românești , doresc să rămână anonimi , dar au dovedit de-a lungul timpului că sunt Adevărați Români și fără sprijinul lor direct , modest și anonim NU s-ar fi realizat mare lucru în toți acești ani . Apropos , am vorbit cu cineva din Transnistria să scoatem un ziar românesc ( nu există așa ceva ) , pe care să-l distribuim gratuit românilor de acolo , cu riscurile de rigoare , pe care ni le asumăm . Toată munca editorială va fi voluntară , dar tipărirea a 10.000 de exemplare plus un angajat IT , plus distribuția ar costa 400 de euro lunar . Proiectul s-a oprit din lipsă de bani ( poate și lipsa de interes a decidenților ) .

Apropos , la Cernăuți , în Ucraina , prin eforturi proprii a apărut în luna mai 2013 magazinul lunar românesc ” Cronici Bucovinene ” . S-au tipărit doar două numere . Toată munca editorială este realizată prin efortul voluntar și dezinteresat al unor bravi Români din Cernăuți . Tipărirea a 5.000 de exemplare costă doar 200 euro lunar . Dar iar neam poticnit și aici , după ce proiectul demarase deja , din aceleași motive : lipsă de bani și de orice alt suport .

Apropos , DACA CINEVA ARE URECHI DE AUZIT , ATUNCI SA AUDĂ !

 

Un articol de Dacian Dumitrescu – redactor șef adjuct R.B.N. Press

Aranjament, editare text, imagini și video – Dorian Theodor

*Acest articol precum și altele cu această semnătură pot fi preluate de toate publicațiile de limbă romănă , din România , din provinciile istorice românești și de pretutindeni.

,

Este binecunoscut faptul că foamea din 1947 a fost un rezultat al deciziilor și acțiunilor regimului sovietic.

Oricât s-a străduit istoriografia comunistă să dea vina pe o consecință a fascismului și a „secetei din 1945-1946”, n-a izbutit să justifice politica antinațională și antiumană a regimului stalinist în așa-numita Republică Sovietică Socialistă Moldovenească.

„Toți au murit”!

În 1947, când de acum mureau de foame zeci de mii de basarabeni, industria alimentară din RSSM a depășit planul anului 1946 la fabricarea untului cu 33,2 la sută, a uleiului – cu 39,5, a cărnii – cu 32,5, a conservelor – cu 101,9 procente. Acest lucru îl aflăm din sursa oficială – ziarul „Moldova Socialistă” din 28 ianuarie 1947. Este evident, că aceste produse alimentare proveneau din producția sechestrată de la țărani și se exportă în URSS în timp ce producătorii din Moldova mureau de foame.

Cu regret, ceea ce vreau să vă prezint depășește cu ușurință orice film de groază. Anul 1947. Canibalism în socialism. La dispoziția cititorului punem câteva documente extrase dintr-un dosar al Procuraturii RSSM din acel an. Toate documentele acestui dosar poartă mențiunea: SECRET și STRICT SECRET (sursa: Arhiva Națională a RM, Fond.3085, inv. 1, dosar 129).

Canibalismul în RSSM era un secret de stat. Era categoric interzis de a vorbi sau scrie despre cruzimea NKVD-iștilor și a activiștilor sovietici care luau toate rezervele de hrană ale băștinașilor, măturându-le podurile… Nu veți găsi nicio gazetă sau revistă sovietică din acei ani, în care să se menționeze, cel puțin statistic, cazurile multiple de canibalism. Secretul de stat era păstrat cu strictețe. Nu voi face un comentariu pentru documentele pe care le pun la dispoziția dvs., stimați cititori, subiectul fiind prea pe înțelesul fiecăruia și să ne ferească Bunul Dumnezeu de cele ce veți citi mai jos.

Este destul de dificil de vorbit despre canibalism. Cu atât mai mult despre canibalism în Basarabia, în estul Europei. Nu în Africa și nici în Amazonia, ci la Chișinău, Orhei, Bălți, Cahul etc. E foarte greu de imaginat că în această provincie românească (lăsată rușilor în 1940 fără niciun foc de armă, reîntoarsă de mareșalul Ion Antonescu pentru o scurtă perioadă din 1941 până în 1944 și reocupată de sovietici în același an), existau case „sigilate”, pe ele fiind afișată inscripția „Toți au murit”. E foarte greu de imaginat că în această parte a Moldovei, copiii erau vânați pe străzi, aduși în case, omorâți și mâncați…

 

STRICT SECRET

13.II.47
Procurorului General al URSS, tov. Gorsenin C.P.
Raport special „Despre situația grea a populației din RSS Moldovenească”

Prin prezentul, consider de datoria mea să vă informez despre următoarele:

Din cauza secetei și a neroadei, în republică s-au creat condiții extrem de dificile privind situația alimentară, care au adus complicații populației, îndeosebi de la sate, în consecință – îmbolnăviri de distrofie în masă, creșterea mortalității și a cazurilor de canibalism.

Din informația netotalizată, până la 5 februarie 1947 în republică s-au înregistrat 213 mii bolnavi de distrofie, dintre care copii de până la 4 ani – 39 mii, de la 4 la 14 ani – 33 mii oameni. Au fost instalate 14 mii de paturi în barăci temporare. În total au decedat 9 mii de oameni.
Numărul bolnavilor și al decedaților crește din zi în zi. De exemplu, de la 1 februarie până la 5 februarie, numărul bolnavilor de distrofie a crescut cu 24 mii de oameni, în aceste cinci zile au decedat două mii de oameni.

Au fost depistate 34 cazuri de canibalism. Republica a primit un ajutor considerabil din partea guvernului URSS.

Au fost date dispoziții procurorilor județeni, orășenești și raionali de a controla cum a fost împărțit acest ajutor destinatarilor. Ținând cont de situația creată în Republică, din zi în zi crește criminalitatea: banditismul, furturile, omorurile s.a.
Toți procurorii au primit dispoziții pentru a activiza lucrul cu crimele nedescoperite. Drept consecință a situației, s-au supraîncărcat închisorile și celulele de arest preventiv ale miliției.

La 6 februarie 1947 a fost adoptată o hotărâre a Biroului CC al PC (b)M, în care se menționează creșterea criminalității în legătură cu problema alimentară și au fost preconizate măsuri de acordare a ajutorului organelor MAI din partea organelor de partid și sovietice și chiar a populației pentru apărare și pentru intensificarea luptei cu criminalitatea.
Aceste lucruri am avut de relatat. Anexa pe 6 file.

Procurorul RSS Moldovenești
consilier judiciar de Stat
Colesnic.

Certificat despre cazuri de canibalism în Republică către 10 februarie 1947

Județul Chișinău
La 23 decembrie, anul 1946, locuitorii satului Mileștii Mici, raionul Chișinău, Stici Eudochia Constantinovna, născută în 1910, moldoveancă, și Popov Vera Ivanovna, născută în 1914, moldoveancă, în complicitate au tăiat și întrebuințat ca hrană pe fiica lui Stici, Maria Petrovna, în vârstă de 10 ani. Au avut intenția de a o tăia pentru acest scop și pe fiica lui Popov, iar apoi pe a doua fiică a lui Stici, dar ultima a fugit din casă. Stici și Popov sunt bolnave de distrofie.
(…)
Județul Cahul
La 20 ianuarie, în satul Besalma, raionul Congaz, la cimitir au fost reținuți găgăuzii băștinași Antonova Maria Vasilievna, Boico Anastasia Haralampievna și Topal Parascovia, care dezgropau cadavre și le tăiau în bucăți în scopul de a fi întrebuințate ca hrană. Reținuții s-au dovedit a fi distrofici.
(…)
Județul Bender
La 25 ianuarie anul curent, în satul Dezgije, raionul Comrat, a murit de slăbiciune Topal Evdochia, în vârstă de 40 de ani, de etnie găgăuză, și cei trei copii ai săi, cu vârsta cuprinsă între 2-10 ani. Cadavrele au stat în casă cinci zile. Vecina decedatei, Deli Ana, în vârstă de 42 de ani, a furat cadavrul fetiței de 2 ani, l-a tăiat în bucăți și l-a întrebuințat ca hrană.
(…)
Asemenea cazuri au fost înregistrate în toate județele republicii în afară de Soroca și unul din raioanele din stânga Nistrului. Din informația acestui certificat rezultă că până la 10 februarie 1947, au avut loc 34 cazuri de canibalism.

Ancheta privind aceste dosare e realizată de organele MAI, iar în unele cazuri, de anchetatorii Procuraturii.

Conform dispoziției Ministerului Afacerilor Interne al RSS Moldovenești, toți cei învinuiți de canibalism vor fi escortați în orașul Chișinău, în închisoarea nr. 2. Pe multe dosare, ancheta s-a încheiat, dar, din cauza că mulți învinuiți sunt bolnavi de distrofie în forma acută, nu avem posibilitatea de a-i escorta în închisoare, fapt care reține trimiterea lor în judecată în ședințe închise ale Judecătoriei Supreme a RSSM. La 11.02.1947 primele trei dosare au fost trimise spre examinare Judecătoriei Supreme.

Procurorul adjunct al RSSM pentru dosare speciale, Consilier judiciar de stat, clasa III (semnat)
Drugobițki
12 februarie 1947

Foametea care s-a abătut asupra Basarabiei odată cu venirea armatei roșii și a puterii sovietice a fost una dintre cele mai îngrozitoare pagini din istoria basarabenilor.
Numărul morților și al distroficilor creștea necontenit. Conform datelor colectate de organele de ocrotire a sănătății, dacă la 25 decembrie 1946 erau înregistrați în RSSM 53 mii de bolnavi de distrofie, apoi la 1 februarie 1947 numărul lor crescuse până la 190 mii.

În timpul foametei din anii 1945-1947 în RSSM au decedat, doar din motive de subalimentație, peste 200 mii de oameni…

Alexandru Moraru
Textul integral îl găsiți pe site-ul historia.ro

,

Pe data de 26 mai, la Muzeul Orașului din Lisabona, a avut loc sărbătoarea „Ziua Românilor și Moldovenilor din Portugalia”. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul DPPRP, al Ambasadelor României și Republicii Moldova în Portugalia și vine ca o confirmare a recentelor discuții pe care le-a avut cu reprezentanții autorităților românești, Victor Lutenco, Șeful Biroului pentru Relații cu Diaspora din cadrul Guvernului Republicii Moldova. În cadrul unor vizite reciproce, Victor Lutenco și Cristian David, Ministrul românilor de pretutindeni, au convenit să intensifice numărul și calitatea evenimentelor comune.

În fața celor prezenți, au vorbit Stejărel Olaru, Secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Externe al României, Vasile Popovici, Ambasadorul României în Portugalia și Vladimir Șarban, Secretar general adjunct al Aparatului Președintelui Republicii Moldova.

Ambasadorul Republicii Moldova,Valeriu Turea, a dat citirii mesajul de salut din partea lui Victor Lutenco, în care, printre altele, se menționează: „Mulțumesc tuturor originarilor din Republica Moldova pentru că poartă sus numele și steagul țării prin atât de multe activități și inițiative atât de frumoase. Acestea stabilesc standardele la un nou nivel de calitate nu doar pentru diaspora, dar și pentru țară! Recent, la București, am convenit asupra multor linii de colaborare. Vă îndemn să asigurăm cu toții cooperarea noastră practică în materie de diaspora!”

Evenimentul a culminat cu evoluția artiștilor Zinaida Bolboceanu și Grigore Leșe, promotori ai valorilor folclorice autentice din Republica Moldova și România.

Asociațiile culturale, inclusiv Centrul Cultural Moldav, Centrul de Cultură și Artă „Trei Culori”, „Busuioc” și „Fronteiras Encantadas”, au pregătit bucate naționale apreciate de cei peste o mie de participanți la serbare.

Sursa: Ambasada RM în Portugalia

IMAGINI DE LA ZIUA ROMANILOR SI MOLDOVENILOR DIN LISABONA

Camera Deputaților a votat cu o majoritate zdrobitoare, azi 8 mai a.c., proiectul de lege privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni – etnonimele de vlahi, aromâni, istroromâni, moldoveni etc. denumesc pe cea de român. Din acest moment oricine își spune moldovean, aromân, vlah, voloh, istroromân, meglenoromân, fârșerot, etc. este recunoscut ca român ce aparține de statul român.

Vot pozitiv covârșitor în Camera Deputaților din Parlamentul României – pentru recunoașterea tuturor românilor de pretutindeni.

Prin acest act de superbă solidaritate națională  a deputaților se deschide calea pentru ca România se redevină într-un viitor nu prea îndepărtat  o putere regională, un gest al clasei politice care o mai spală de păcatele grele pe care lea acumulat. De remarcat ca în lumea democratică puține legi au fost votate cu o majoritate covârșitoare. Au votat 239 de deputați pentru și doi împotrivă. Un rol însemnat în concretizarea acestei legi a avut-o senatorul Viorel Badea, inițiatorul legii și sprijinită, de toate partidele din Parlamentul României, unul din voturile împotrivă fiind al lui Costică Canacheu, un pol al intereselor antiromânești cu “vadite nuanțe de interese grecesti via Rusia”.

Adoptarea acestei legi este un pas mare, unic și extraordinar  în istoria modernă a României, de ne egalat și poate de o mai mare anvergură decât pașii facuți în vremea Regelui Carol I, care a sprijinit financiar comunitățile românești din provinciile istorice, cu școli, profesori, cu biserici și preoți, și care practic reprezintă un nesperat pas înainte spre redefinirea și renașterea Națiunii Române.

 O pată neagră, care cu greu va fi ștearsă este atitudinea Ministerului de Externe Român (practic al României faptic al altor state) care și-a permis să dea un aviz negativ acestui proiect de lege, pentru a nu fi aprobat.

Ca efect al acestei legi, România va avea pe lângă cei douăzeci de milioane de români din țară, încă zece milioane în provinciile istorice din jurul ei, la care se mai adaugă cele cinci milioane din diaspora ocidentală, un total de 35 milioane de cetățeni.

Iată enunțul articolului de lege adoptat de Camera Deputaților, care prin efectele sale în timp va intra cu siguranță în istorie:

Articol unic: Legea nr. 299 din 13 noiembrie 2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, se modifica dupa cum urmeaza:

Articolul 1, alineatul (1) a) se modifica și va avea urmatorul cuprins:

ART. 1. alin (1) a) drepturile persoanelor care își asumă în mod liber identitatea culturală română – persoanele de origine română cele aparținând filonului lingvistic și cultural românesc, care locuiesc în afara frontierelor Romaniei, indiferent de modul în care aceștia sunt apelati (armâni, armânji, aromâni, basarabeni, bucovineni, cuțovlahi, daco-români, fărșeroți, herțeni, istro-români, latini dunăreni, macedoromâni, , maramureșeni, megleniți, megleno-români, moldoveni, moldovlahi, rrămâni, rumâni, valahi, vlahi,vlasi, volohi, macedo-armânji, precum si toate celelalte forme lexicale înrudite semantic cu cele de mai sus), denumite în continuare români de pretutindeni;

Astfel, demnitatea de a fi român va putea fi de acum înainte  la îndemâna a milioane de români care ca urmare a evoluției istorice departe de Țara Mamă și-au însușit sau au fost denumiți cu denumiri istorice românești.

Bravo Deputaților din Parlamentul României !

Bravo pentru viitorul vot și din plenul Senatului României !

Nici nu ne gândim ca poate fi altfel !

Traiască Națiunea Română !

,

Nicolae Costin, Letopisetul (Pentru daci)

(de la rândul 7) „Iară la ce an s-ar fi așezat dații pre aceste locuri de la zidirea lumii, cu greu este a să adeveri, de vreme că nimea ales anii n-au scris; iară de au și scris, însă nu să tocmăsc: când într-un chip grecii, într-alt chip rămleanii socotesc anii de la zidirea lumii; iară, căt s-au putu afla, nu s-au lăsat nescris. Cum s-au scris mai sus, înmulțindu-să neamurile în câmpii despre Marea Neagră, atâta că nu mai putea încăpea pre acele locuri, ci s-au împrăștiat în toate părțile lumii. Atuncea gheții, dații cărora le zice Curțiliu, ce au scris viața lui Alexandru Machidon: dahi, sahi, gheti, masagheti, fiind cursul anilor de la zidirea lumii 5400, au nemerit pre aceste locuri, unde acum sănt moldovenii și muntenii […]

Nicolae Costin, Letopisetul (Hotarele Daciei)

(de la rândul 3) Iară hotarăle Dații despre răsărit era apa Nistrul (la istoricii cei vechi Tiras să numește); despre amiazăzi Marea Neagră și Dunărea; despre apus Panoniia, țăria Budei; despre miazănoapte Morava și Podoliia a crăiia leșască, unde iaste și Camenița. Sănt o seamă de istorici, care dau și Podoliia și cămpii preste Nistru pănă la apa Buhului, și preste Dunăre Misiile amândoo, care să numește Dobrogea, și o parte de Ilirii, să fie fost tot Dațiia. De acești dați scrie și Cvint Curțius, istoricul de lucrurile lui Alexandru Machedon, precum s-au scris anapoi, însă nu Alexandrie mincinosă, precum iaste pre limba rumănească plină de basne. El scrie sahi, dahi, gheti …, tot un niam era, precum s-a scris, când lumea era rară de oameni […]

Nicolae Costin, Letopisetul (Imparatia Ramului)

(de la rândul 4) Înpărățiia Rămului, căriia putere și lățime aseminea n-au fost nici la o înpărăție în lume. Citind istoriile nu vei afla vei afla mai mare și puternică. De această înpărăție vei afla Prorocie aleasă la Daniil proroc cu dezlegarea visului lui Navuhodonosor, înpăratul Asirii. De aceasta înpărăție cântă și Sfânta Biserică a noastră la vecerniia Nașterii Domnului nostru Isus Hristos […]

Nicolae Costin, Letopisetul (romanii)

(de la rândul 3) Așezănd Traiian Înpărat Domni pre la cetăți, precum zic la leași caștalan, cine care Domn cu al său, iar pre la toate marginile și locurile au pus oșteni, cu numele acestor țări Moldova și Țara Muntenească, Dațiia de Gios; iară Ardealul și părților celorlalte Dațiia de Sus, precum s-au scris la hotarăle Dații. Și acest nume au fost la aceste țări pănă la a dooa descălecare cu Dragoș vodă. Mulți zic Țării Moldovei și Țării Muntăniști, streinii: Dația. Însă neamul lăcuitorilor nu ș-au schimbat numele, ce tot rumănii sau romani, și țările deprinpregiur … acest neam de la Italiia, cării țări îi zic streinii vlah, vloh, unii zic valios, unii ulah. După vloh, italiianul au zis vlah, iară latinul Valahiia […]”

Sursa: Fotocopii de la Biblioteca Academiei Române – filiala Iași (Letopisețul lui Nicolae Costin este cuprins în Cronica anonimă a Brașovului)

Textul integral (puțin diferit de cel din Cronica Brașovului) al Letopisețului în Nicolae Costin. Scrieri în două volume. Ediție îngrijită de Svetlana Korolevschi. Volumul I, Chișinău, 1990

 

tiparituriromanesti

 

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press