metale rare

Asta deoarece în timp ce noi stăm prostiți la televizor să vedem cine și cui îi mai dă în cap politicianist și electoral, lucruri grave se petrec în jurul nostru și chiar aici, în curtea noastră. Politicienii parcă habar nu au, dar bătălia geopolitică continuă, nu se oprește și nu face vreo pauză pentru că la noi va începe campania electorală, după cum cred și speră unii din concetățenii noștri. Iar despre cei neinformați, din păcate majoritatea populației, ei habar nu au că există vreo bătălie geopolitică în plină desfășurare. Vorba Scripturii, Fericiți cei săraci cu Duhul…
Din fericire, România încă nu este chiar un sat fără câini, se mai găsesc oameni care își fac datoria, așa cum pot, cu mijloacele rudimentare cu care îi dotăm. Nu mă refer aici la armata țării, care are nevoie de o grămadă de înzestrări, ci de serviciile secrete, în cauză la SRI, cel care are în grijă problema contraspionajului.
Să vedem pe scurt evenimentele:
La 19 octombrie la un control de rutină pe aeroportul Henri Coandă (Otopeni) este depistat și împiedicat să părăsească țara un cetățean rus suspectat de spionaj economic. Ulterior, la cererea ambasadei ruse care specifica termenul reținut, s-a specificat că acel cetățean nu este reținut, ci doar i s-a pus interdicție de a părăsi Bucureștiul pentru 30 de zile.
La 20 octombrie, tot în urma unui control de rutină, o mașină de corp diplomatic a ambasadei ruse la București este oprită. Conducătorul refuză să sufle în fiolă, așa că i se întocmește dosar penal.
La 21 octombrie un alt diplomat rus accidentează pe o trecere de pietoni o tânără și refuză și acesta alcooltestul și face uz de imunitatea sa diplomatică. În zilele următoare este scos rapid din țară de ambasada rusă, la fel ca și în cazul pușcașului marin american care l-a accidentat mortal pe basistul Teo Peter.
Ultimul caz este de fapt un accident nefericit, fără vreo legătură cu primele, dar care a avut darul să atragă atenția asupra evenimentelor din jurul ambasadei ruse. Nu mai menționez apetitul pentru băutura la volan, apetit caracteristic rușilor, dovedit din refuzul de a sufla în fiolă în două cazuri, dar aceste trei evenimente au darul să ne ridice multe semne de întrebare față de activitatea diplomaților acreditați pe la ambasada rusă din România.
Nimeni nu pune la îndoială faptul că o mare parte din diplomații de la oricare din ambasadele din lume au și altă treabă în afara diplomației, de fapt principala lor preocupare este alta, respectiv acești diplomați sunt spioni cu acte în regulă, acoperiți de imunitatea diplomatică. Aș a fost de când există ambasade și diplomație și așa va fi în continuare. La fel, și în cadrul ambasadelor noastre de peste hotare sunt unii diplomați sub acoperirea imunității diplomatice care de fapt sunt agenți SIE (Serviciul de Informații Externe). Ei își fac treaba, iar contraspionajul țării gazdă îi urmărește și monitorizează.
Acești diplomați sunt supravegheați în permanență de contraspionajul țării gazdă, în cazul de față de către SRI. Contraspionajul țării gazdă, în speță SRI, nu poate face nimic împotriva acestor diplomați care se ocupă cu spionajul, aceștia fiind protejați de imunitatea diplomatică, dar rolul lor este altul. Nu ei pătrund în miezul secretelor bine păzite, nu au cum, fiind străini. Rolul acestor spioni oficiali, sub protecția ambasadei proprii, este cel de recrutare și coordonare a rețelelor de agenți care să pătrundă în secretele țării gazdă. Aici vorbim de cei recrutați care sunt, în majoritate, cetățeni ai țării gazdă, dar care nu beneficiază de imunitate. Contraspionajul urmărește diplomații cu activități de spionaj pentru a-i identifica și monitoriza pe membrii rețelei de spionaj cu care acesta încearcă să ia legătura, pe care îi coordonează și de la care așteaptă rezultatele muncii de spionaj.
Să nu ne facem iluzii, toate mijloacele lor de comunicații, respectiv telefoane mobile, telefoane, faxuri, emailuri sunt înregistrate și monitorizate, nu numai pentru a descifra conținutul lor, în cazul în care sunt încriptate, ci mai ales pentru a identifica interlocutorii cu care comunică, cu care acest diplomat ia legătura. Iar aceștia din urmă sunt imediat puși sub supraveghere și ascultare. E logic și normal, nimic nelalocul său, așa se procedează de când lumea, peste tot în lume. Dar ce se observă în ultima vreme este escaladarea acțiunilor de spionaj rusești în lumea întreagă, mai ceva ca în timpul Războiului Rece, de exemplu vezi cazul spionilor ruși din SUA, cu celebrul caz Anna Chapman.
Unii dintre cei ce se pricep la aceste chestiuni se vor fi întrebat de ce s-a procedat așa. În sensul că, de obicei, odată ce ai depistat un spion care vinde secretele țării, ideal este nu să-l arestezi, ci să-l folosești pentru intoxicarea cu informații false, în speță i se pun la îndemână informații false care sunt luate de bune de către destinatarul informațiilor. Sau se fac niște expulzări discrete, fără tam-tam, pentru a nu agita apele prea tare. Da, de obicei așa se procedează. Cu o excepție: când vrei să transmiți un mesaj. Fie altora tentați, fie aliaților, fie adversarilor destinatari ai informațiilor furate.
Să ne amintim de cazul din martie 2009 al spionului Floricel Achim, cadru MAPN care fura informații și le vindea bulgarului Zikolov Marinov care el dădea mai departe unor țări nealiate. S-a speculat și s-a dat de înțeles că era vorba de Ucraina care le transmitea mai departe Rusiei, trei diplomați ruși și doi atașați militari ucraineni, iar Achim și Marinov au fost condamnați la câte 12 ani și 6 luni închisoare. Prin trasnmiterea informațiilor către presă s-au dat mai multe semnale, inclusiv aliaților. Ne amintim că la summitul NATO de la București din 2008, parte din aliați erau foarte dornici să acorde Ucrainei lui Iuschenko MAP (Member Action Plan) pe fondul simpatiilor prooccidentale ale acestuia. Prin faptul că Ucraina spiona NATO în favoarea Rusiei România a atras atenția aliaților din NATO că nu se puteau baza pe Ucraina, fapt ce s-a demonstrat la următoarele alegeri când Ianukovici a ajuns președinte și a închinat cu totul țara Rusiei (baza navală de la Sevastopol, colaborare până la identificare între serviciile secrete ale celor două țări etc). Dar cu prețul unui scandal de spionaj România a atras atenția aliaților cu mai bine de un an înainte ca acestea să se petreacă.
În acest context trebuie înțeles și scandalul de spionaj de astăzi, prin transmiterea unui semnal către Rusia în primul rând. Mai ales că activitățile de spionaj, inclusiv spionaj industrial, ale acesteia s-au întețit foarte mult în ultimii ani, ajungând la cotele din timpul Războiului Rece.
În ideea că am lămurit problema cât de cât problema spionilor sub acoperire diplomatică și a spionilor propriu-ziși, să trecem mai departe.

Cuprul, gazul și metalele rare

Cetățeanul rus oprit la Snagov pe nume Alexei Bulanov s-a dovedit a fi secretar III la ambasada Rusiei (denumirile de secretar sau atașat cultural sunt de fapt denumiri de acoperire ale spionilor oficiali încă din timpul Războiului Rece, încă de atunci se știa că secretarii și atașații sunt de fapt din KGB) și destul de apropiat de domeniul informațiilor, în cazul de față de informațiile asupra zăcămintelor de cupru și metale rare din România. Cetățeanul rus oprit pe aeroportul Otopeni, identificat sub inițialele de O.M., așa zis reprezentant al unei firme elvețiene interesate de privatizarea zăcămintelor, este acuzat de procurori că ar fi încercat să scoată din țară documente și hărți geologice conținând date clasificate despre zăcămintele de cupru și metale rare de la zăcământul Moldova Nouă, vezi aici comunicatul SRI. Foarte interesant, dar aceste documente și hărți geologice nu puteau fi obținute decât prin intermediul unor cetățeni români ce lucrau acolo, aici vorbim deja de rețeaua de spionaj a cetățeanului rus O.M. sau a lui Alexei Bulanov. În mod sigur că cercetările sunt extinse și în această zonă, după cum a transpirat prin presă despre audierile în acest caz.
Mulți se vor întreba, ce secrete ar mai putea exista în lumea noastră atât de tehnologizată și globalizată, în care găsești tot ce vrei și nu vrei pe internet. Ei bine, există, și sunt al naibii de importante, ca și în acest caz.
Voi începe cu cuprul, pare mai la îndemână.
Guvernul precedent a încercat concesionarea zăcămintelor de cupru și a exploatării lor pentru un număr de ani unei companii occidentale. În urma scandalului politic iscat și a căderii guvernului, afacerea a căzut. Este logic și normal ca în curând să fie reluată, cu o nouă licitație, mai ales că prețul cuprului este în creștere pe burse. Iar cine deține datele exacte asupra zăcămintelor și potențialului de exploatare nu are cum să nu fie în poll position, să aibă atuuri suplimentare în negocierile cu statul român, deoarece e mai bine să știi câte prune are în traistă c el cu care discuți. Iar rușii au reușit până acum să pună mâna pe întreaga industrie de aluminiu românească și pe altele de acest gen, dar din păcate managementul lor este dezastruos, de tipul celui practicat în Rusia de oligarhii puterii. Iar dacă treaba nu merge cum ar vrea, urmează lichidarea ca și în cazul devenit clasic de la Câmpia Turzii.
Sunt sigur că românii patrioți se întreabă și în ziua de astăzi cum de nu este posibil ca o firmă românească, cu acționarat român, să nu poată prelua de la stat o astfel de companie strategică și să o transforme într-o companie transnațională de succes, care să investească în străinătate și să fie ea, compania românească, cea care preia alte companii străine, chiar dacă numai prin vecini. Bună întrebare, dar răspunsul este crud. Orice companie de stat românească este folosită de politicieni ca și un fel de vacă de muls, indiferent de cine este la putere. Sunt puși în funcții de conducere niște incapabili, dar pe criterii politice, care o mulg cât pot de mult în beneficiul partidului, apoi o lasă următorilor la schimbarea de putere. Rezultatul este falimentul clar, împiedicat doar de infuzii de la bugetul de stat, adică din banii noștri, ai tuturor. Se schimbă puterea, sistemul continuă. Ca să vă dovedesc că nu vorbesc prostii, vă dau două exemple. Petromul era pe pierdere înainte de privatizarea sa către OMW, azi este contributor de bază la bugetul de stat. Privatizarea s-a făcut cum s-a făcut, după părerea mea a fost o trădare a intereselor naționale, dar acesta este rezultatul. De ce? Întrebați-i pe cei ce au guvernat țara până atunci. Al doilea exemplu, Combinatul Siderurgic Galați, care avea pierderi de un milion de dolari pe zi înainte de privatizare datorate firmelor căpușă conduse și coordonate de managerii de stat. Astăzi este pe profit și dă bani la bugetul statului, nu îi ia.
De ce la noi a trebuit să fie altfel ca de exemplu în Polonia? Unde managerilor companiilor de stat li s-a promis un pachet de acțiuni în cazul în care își aduc compania de stat pe profit, în așa fel încât să fie privatizată cu un preț cât mai mare pentru statul polonez? Rezultatul îl vedem astăzi, sunt companii poloneze care cumpără firme românești, dar nu există reversul. Asta am votat douăzeci de ani, asta avem, frați români!
Cu gazele situația este mai delicată. Rezervele descoperite în Marea Neagră aduc România în postura viitoare de exportator de gaze, în dauna Rusiei care deținea monopolul în zonă. România importa gaze doar pe timp de iarnă, necesarul ei fiind de circa 20% din consumul total, de aceea un embargo rusesc ca și cel de acum câțiva ani asupra Ucrainei nu prea ne-ar afecta. Dar în viitor, pe lângă susținerea proiectului Nabucco, pe lângă participarea în proiectul AGRI, posibilitatea ca România să devină exportator net de gaze le dă frisoane rușilor. Închipuiți-vă ce ar însemna geopolitic ca Moldova să nu mai ia nici un metru cub de gaze rusești, Bulgaria și Serbia la fel, toate fiind aprovizionate exclusiv din România. Pentru Kremlin, o catastrofă!
Aș vrea să vorbesc puțin de metalele rare. Mulți nici nu știu ce sunt aceste metale rare, de aceea ar trebui subliniată importanța acestora. Cu numele generic de metale rare sunt denumite 15 elemente din sistemul periodic la care se adaugă scandiumul și itriumul. De ce sunt atât de importante? Deoarece ele se întâlnesc în tot ce există astăzi sub numele de componente electronice. Aveți un telefon mobil, nu? Ei bine, el conține în circuitele sale și acele metale rare, și se numesc rare deoarece nu prea se găsesc. De aici valoarea acestora. De ce credeți că astăzi se fac fel de fel de promoții de genul „vino cu telefonul vechi și îți dăm unul nou la preț scăzut” etc? Aceste metale rare sunt atât de rare, după cum le spune numele, încât prețul lor este enorm, de aici și ideea de recuperare a lor, iar cine are astfel de rezerve stă pe o mină de aur. De fapt nu de aur, deoarece aceste metale rare sunt mai scumpe ca și aurul.
95% din producție o deținea până de curând China. 99% din populația lumii nu ar fi știut de existența acestor metale rare până acum câțiva ani când SUA a protestat față de reducerea de către China a exportului de aceste metale rare. Abia atunci lumea a aflat cu adevărat de existența și importanța acestora. Iar competiția pentru aceste metale rare s-a intensificat tot mai mult, cercetările pentru descoperirea lor a luat avânt în SUA, Australia, Brazilia, Canada, Africa de Sud, Tanzania și chiar Gronelanda. Iar astăzi aflăm despre potențiale rezerve de metale rare în România! Oameni buni, stăm poate pe o mină de diamante, mai ceva ca diamantele, și noi habar nu avem! Să ne mai mirăm de interesul altora asupra țării noastre? Să ne mai mirăm de faptul că suntem teatrul de confruntări geopolitice, iar marea majoritate a populației doarme cu ochii pironiți pe televiziunile care le spală creierii? Mergeți pe stradă și întrebați din om în om ce sunt metalele rare și veți vedea că 99,99% habar nu au. Ca să nu zic 100%. Parcă începem să înțelegem interesul rusesc în exploatările miniere românești.
Acum începeți să înțelegeți, dragi români, de ce rușii ne spionează și se bagă mereu în ciorba noastră? Dar asta nu este tot, va trebui să ridicăm capul și să privim imaginea de ansamblu. Deoarece trebuie să ne desprindem de concepția din timpul comunismului, când eram convinși că ce se întâmplă în afara țării nu are cum să ne afecteze, deoarece noi sub Ceaușescu tot așa o duceam. Nu numai globalizarea, dar și geopolitica joacă un rol tot mai important în așezarea și reașezarea pieselor pe mapamond.

Din nou Basarabia

Rusiei nu trebuie să i se explice, ea știe. Noi nu înțelegem, dar Rusia știe și înțelege mult mai bine ca și noi. Și de aceea acționează. Și o face bine de tot. La 13 octombrie trimisul special al ministerului de externe rus a spus la Tiraspol fără echivoc: în cazul în care Republica Moldova își va pierde suveranitatea sau statutul său de neutralitate „Federația Rusă va lua în considerare implementarea dreptului de auto-determinare al Transnistriei”. Deci clar, fără alte interpretări.
Ca să înțelegem despre ce e vorba, această declarație este de fapt un răspuns la aderarea Moldovei la Inițiativa Operațiunilor Globale pentru Pace condusă de SUA, care are drept scop susținerea dezvoltării și implementării capabilităților de menținere a păcii ale diferitelor țări, în cadrul acestei inițiative centrul de antrenament de la Bulboaca primind suma de 1,6 milioane dolari pentru îmbunătățirea infrastructurii de pregătire a militarilor în aceste scopuri. Iar asta este un semnal de alarmă pentru ruși, transnistrenii acuză că Bulboaca se va transforma în bază NATO. Câtă ipocrizie, Tiraspolul este bază rusească, trupele de menținere a păcii sunt toate rusești, iar Tiraspolul acuză o unitate moldoveană care primește fonduri occidentale este acuzată că va deveni bază NATO?
Este normală reacția rusofonilor și a rușilor, ei simt cum Basarabia le scapă din mână, văd că tot mai mulți basarabeni devin conștienți de apartenența lor românească, în ciuda uriașelor fonduri aruncate pentru a-i convinge de contrariu. Basarabia le scapă din mână pe zi ce trece, marșurile pentru unire doar evidențiază acest lucru.
Ce poate face Rusia, și ce va face în acest context, când știe că Basarabia îi alunecă din mână? Deoarece inevitabil, unirea se va produce. Vrea Rusia sau nu vrea, Basarabia se va uni cu România în curând, deja nu mai există vreo îndoială. Dar Rusia, ca imperiu, va reacționa. Cum o va face?
Se văd primele semne, primele declarații, pe care le-am menționat mai sus. Și primele acțiuni. Rusia își înarmează trupele de menținere a păcii (poate pentru prima dată în istorie trupele de menținere a păcii sunt și cele care au fost parte în conflict, mă refer aici la conflictul din 1992) cu lansatoare de grenade și puști cu lunetă. La protestul ministrului apărării moldovean Vitalie Marinuță care insistă că acest tip de armament nu are ce căuta în dotarea unei trupe de menținere a păcii, partea rusă susține că a fost vorba de o greșeală (să fim serioși). Pe de altă parte, numărul relativ redus de armament de acest tip (șase lansatoare automate de grenade și nouă arme pentru lunetiști) ne face să ne dăm seama de faptul că este vorba doar de o simplă testare a reacției, în cazul în care partenerii occidentali ar fi trecut-o cu vederea, ar fi urmat o înarmare mult mai masivă în acest sens.
Dar mai sunt și alte evenimente care devin îngrijorătoare în teritoriul transnistrean. Exerciții militare comune între trupele transnistrene și rusești cu noi scenarii posibile, precum și investițiile ruse pentru modernizarea și extinderea aeroportului militar Tiraspol. Aceste investiții sunt de fapt direcționate pentru a transforma facilitățile aeroportului în așa fel încât să poată recepționa transporturi aeriene militare grele (heavy lift) în caz de nevoie. Să ne amintim faptul că și înaintea războiului din Georgia din 2008, rușii au modernizat liniile ferate din Abhazia, pe care le-au folosit la greu în timpul conflictului (vezi Conflictul Ruso-georgian II).
Ce ar câștiga rușii dintr-un conflict militar scurt și victorios în Transnistria? E suficient să vedem ce au câștigat în 2008 în Georgia. În primul rând, s-ar stopa avansul spre UE al Moldovei, partenerii europeni fiind mai grijulii, la fel cum s-a întâmplat în Georgia după 2008. Vocile prooccidentale ar fi reduse la tăcere, la fel ca și cererile occidentale pentru înlocuirea trupelor ruse de menținere a păcii cu trupe ONU sau de altă natură. În curând, la fel ca și în Georgia, alegerile vor fi câștigate de proruși, amânând cu ani sau cu zeci de ani posibila lor integrare în UE sau posibila reunire cu România. Rușii așteaptă și se pregătesc de un război scurt și victorios în Transnistria din aceste considerente, dar și pentru a-i reface prestigiul șifonat de protestele interne al liderului suprem Vladimir Putin, cel care și-a anulat întâlnirea anuală televizată cu cetățenii se pare din aceste considerente.
În acest context ar trebui să privim ultimele evenimente din România, ca un semnal, dar restul depinde de voința și alegerea noastră. Și alegeri urmează să fie.

Cristian Negrea

cristiannegrea.ro