ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "MEGLENOROMANI"

MEGLENOROMANI

,

Un moment comemorativ dedicat Martirilor Români din Balcani va avea loc miercuri, 23 martie 2016 , la Biserica Sfântul Gheorghe din București.
Evenimentul este organizat de Institutul Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni în parteneriat cu Societatea de Cultură Macedo- Română informează Institutul Eudoxiu Hurmuzachi citat de romaniabreakingnews.ro

Momentul va cuprinde un parastas și mici alocuțiuni ale invitaților.

Haralambie Balamace

Haralambie Balamace

Pe data de 23 martie 1914, Părintele Haralambie Balamace împreună cu alți trei români/aromâni, era martirizat (jupuit de viu și străpuns cu baioneta) la Corcea pentru faptul că slujea lui Cristos în limba română și se lupta pentru identitatea românească.

Acești patru români fac parte dintr-o serie de circa 500 de români din Balcani, învățători, profesori, preoți, dar și simpli elevi care au fost uciși în condiții bestiale de către antarții greci pentru că apărau identitatea românească și slujeau comunităților din care făceau parte în limba română/dialectul aromân/dialectul meglenoromân.

,

Bogdan Aurescu

Bogdan Aurescu

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut luni, 15 iunie 2015, o întâlnire cu omologul său macedonean, Nikola Poposki, în marja reuniunii ministeriale a Inițiativei Central Europene (Ohrid, Republica Macedonia).

Cei doi oficiali au făcut o analiză sintetică a stadiului relației bilaterale, pe palier politico-diplomatic, cultural și economic, dar și a perspectivelor de integrare europeană și euro-atlantică ale Republicii Macedonia.

În legătură cu situația din Republica Macedonia, ministrul român al afacerilor externe a apreciat rezultatul negocierilor inter-macedonene, derulate cu sprijinul UE si al SUA, care au dus la Acordul politic din 2 iunie 2015, și a subliniat importanta angajamentului politic al tuturor forțelor politice macedonene pentru punerea sa în practică.

Cu referire la situația aromânilor și meglenoromânilor, care sunt menționați ca popor constitutiv în Constituția Republicii Macedonia, ministrul român de externe a subliniat importanța unor demersuri comune pentru protejarea dialectului megleno-român, astfel încât să se evite dispariția sa. De asemenea, a reamintit importanța identificării de soluții pentru problema proprietăților comunității aromâne din Macedonia.

Dezvoltarea colaborării dintre ministerele afacerilor externe din cele două țări a fost un alt subiect de discuție. Partea română și-a exprimat disponibilitatea de a transfera expertiză către instituțiile macedonene implicate în pregătirea reformelor pro-europene. În acest sens, între cele două instituții există deja Memorandumul de Cooperare în domeniul integrării europene și euro-atlantice (semnat în anul 2011), cu oportunități de colaborare și pe linia Ministerelor Justiției, Culturii, Apărării, Afacerilor Interne, Fondurilor Europene.

Cei doi miniștri au căzut de acord, la propunerea ministrului român, asupra convenirii unui plan de consultări între cele două ministere de externe, cu accent pe afacerile europene și aspectele de securitate. De asemenea, a adresat omologului macedonean invitația de a vizita România, acceptată cu plăcere de ministrul Poposki.

Totodată, cei doi oficiali au căzut de acord că în plan economic există certe interese comune, ministrul român subliniind necesitatea de a stimula schimburile și investițiile prin crearea unei Comisii Mixte Economice și organizarea unui Forum al oamenilor de afaceri.

La rândul său, ministrul Nikola Poposki a mulțumit omologului său român pentru susținerea constantă oferită de țara noastră parcursului european și euro-atlantic ale Republicii Macedonia.

Sursa:  mae.ro prin  romaniabreakingnews.ro

Meglenoromânii sunt una din cele patru ramuri de români. Meglenoromânii (numiți și megleniți sau vlași) sunt o populație care trăiește ca minoritate naționalănerecunoscută ca atare de statul grec, în câteva sate din regiunea Meglen din nordul Greciei, numărul lor fiind estimat la 12.000 – 20.000 de oameni.

Ei vorbesc olimbă romanică numită limba meglenoromână. Încă din trecut, numărul lor a început să scadă constant din cauza presiunilor făcute de către greci. Numele de român s-a pierdut în timp, fiind înlocuit cu denumirea de „vlasi”, iar termenul de meglenoromâni a fost dat de cei care le-au studiat limba și obiceiurile, avându-se în vedere și regiunea în apropierea căreia locuiesc. Este interesant că spre deosebire de alte populații romanizate din est (numite în mod generic vlahi), ei nu se numesc pe ei înșiși cu un nume derivat de la romanus, ci folosesc numai numele vlași. Ei au locuit la nord de Salonic, în regiunea Meglen, în turcește Caragiova, la vest de râul Vardar. Erau așezați într-un orășel, Nânta și zece sate: Lunguța, Birislav, Huma, Oșani, Liumnița, Cupa, Țârnarcea, dintre care trei comune cu români bulgarizați: Barovița, Coinsco și Sirminina. Regiunea propriu zisă, Meglen, se află mai spre răsărit de teritoriul locuit de ei, întinzându-se de la Vodena spre nord est până la comunele Lunguța și Birislav. Datele precise istorice asupra trecutului meglenoromânilor lipsesc și numai cu ajutorul studierii limbii se poate dezlega, în parte, trecutul lor.

Așezările meglenoromâne din Grecia și Republica Macedonia

Începând cu anul 1913 cea mai mare parte a localităților meglenoromâne sunt situate în Grecia. Localitățile nordice se află in componența fostei republici iugoslave Macedonia.

Sursa: ro.wikipedia.org/wiki/Meglenoromani

Erou român omagiat în imnul de Stat al Macedoniei – Pitu Guli

Citește:Asemeni eroilor de la Termopile, dar necunoscut românilor. Povestea românului Pitu Guli, eroul omagiat în imnul de Stat al Macedoniei

Important de știut despre …

Principalele obiective religioase și culturale care au aparținut comunităților românești din Sudul Dunării, și care au fost achiziționate sau construite de domnitori români, de Statul Român sau de comunitățile românești din țările balcanice.

Acest inventar este alcătuit pe baza mărturiilor scrise, iar proprietățile pot fi revendicate pe cale juridică sau politică de către proprietarii de drept ai acestora. Documentarul are la bază datele existente în arhiva Secretariatului de Stat pentru Culte, precum și cercetările efectuate de Asociația “Astra Română” din Timișoara.

Vă prezentăm mai jos datele pe care le socotim utile pentru valorificarea lor în interes național românesc

Așezăminte culturale și religioase românești

MACEDONIA

  1. Bitola-Monastir, biserică românească, târnosită la 10 mai 1905, subvenționată de Statul Român până în 1916. În 1946 la biserica din Bitola păstorea părintele Stoica din București; întrucât a făcut o vizită călugărilor de la mânăstirea din Gopeș, a fost expulzat în 1946, sub pretextul că a încălcat legile țării, vizitând o mănăstire fără autorizație.

Intervenția ambasadorului Tudor Vianu, de la Ambasada României de la Belgrad pe lângă Ministerul de Externe al Yugoslaviei pentru a se anula decizia sus menționată nu a avut nici un succes.

  1. Cimitir românesc Bitola, cu capelă, înființat în 1903 cu banii Guvernului României, subvenționat până în 1916 de Statul Român.

Terenul intravilan a fost cumpărat în 1903, la cererea Primului Ministru Ion I.C. Brătianu pentru înhumarea lui, Apostol Mărgărit, primul inspector general al școlilor românești din Macedonia.

  1. Liceul românesc cu internat Bitola-Monastir, înființat în 1880, subvenționat de Statul Român până în 1916.
  2. Școala normală profesională românească de fete cu internat Bitola-Monastir, înființată în 1899 de localinici aromâni, întreținută de Statul Român până în 1916.
  3. Biserica Sf. Dimitrie din Bitola-Monastir, zidită de comunitatea aromână la 1830.
  4. Mânăstirea Gopes (Gopiște), cu biserica Schimbarea la Față, zidită de comunitatea aromânească în secolul al XIX-lea, subvenționată de Statul Român până în 1916, pictată de Maria Erca, cu inscripție în limba română.
  5. Crușevo-biserica Sf. Ioan Botezătorul, construită cu banii Statului Român la 1896 și subvenționată până în anul 1938.
  6. Cimitirul românesc din Magrovo, înființat cu sprijinul financiar al României în 1906 și dezafectat de sârbi în 1912

Sursa:  dacoromania-alba.ro

Publicat de România Breaking News – RBN Press / romaniabreakingnews.ro

,

În centru – Pitu Guli

Pitu Guli, zis si Pitu Valahul, este unul dintre marii eroi ai romanilor.

S-a nascut in anul 1865 intr-o familie de aromani  din localitatea Crusova, azi Fyrom (fosta  Republica Iugoslava a Macedoniei).

Numele sau este legat de lupta antiotomana, de independenta popoarelor din Balcani.

In anul 1903 Pitu Vlahul a condus armata aromanilor in batalia de la Piatra Ursului, dandu-si viata in mod eroic pentru apararea Republicii Crusevo.

Pentru eroismul sau, este amintit in Imnul National al Macedoniei.

Exista un cantec al lui Pitu Guli, iar faptele sale de vitejie au fost evocate in filme istorice. Au fost ridicate mai multe statui in cinstea lui Pitu Guli.

Video:Pero Tsatsa – Cãnticlu al Pitu Guli – Festival Fãntãnã di Malãmã – 2012

Versurile cântecului din materialul video de mai sus (aromână):

Tu`atsel 900 sh`3
U`alasâ înveasta cu fumeili
Di shi`adunâ mari cetâ
Fatsi polim ti`unâ ietâ..

Prerefren :
Gionji armânji tsi s`alumtarâ
Brats` di brats` tuts` sprigiurarâ
Pân` di un gugosh tsi`avemu
Hrushuva noi nu`u videmu..

Refren :
Libertati i ca moarti
Pitu Guli, celnic frati,
Sh`deadi bana tu irnjii
Ti`msheata Makidonii..

Multi njii di aschirladz`
Cu gâgoashi ancârcats`
Cu irushi anchisirâ
La chiatra di ursâ dânâsirâ..

Prerefren:
Gionji armânji tsi s`alumtarâ
Brats` di brats` tuts` sprigiurarâ
Pân` di un gugosh tsi`avemu
Hrushuva noi nu`u videmu..

Refren:
Libertati i ca moarti
Pitu Guli, celnic frati,
Sh`deadi bana tu irnjii
Ti`msheata Makidonii..

Ochi`n tr`ochi cu`atsel iehtru
Libertati ardi`n chieptu
Multu sândzâ ei virsarâ
Vâsâlii mari adrarâ..

Prerefren:
Gionji armânji tsi s`alumtarâ
Brats` di brats` tuts` sprigiurarâ
Pân` di un gugosh tsi`avemu
Hrushuva noi nu`u videmu..

Refren:
Libertati i ca moarti
Pitu Guli, celnic frati,
Sh`deadi bana tu irnjii
Ti`msheata Makidonii..

Pitu Guli sau Pitu Vlahul a condus armata aromânilor în bătălia de la Piatra Ursului la un sacrificiu eroic asemănător cu cel al spartanilor din bătălia de la Termopile.

Una dintre cele mai tragice și mai eroice figuri din istoria aromânilor, una dintre cele patru ramuri ale poporului român, este cea a lui Pitu Guli, supranumit Pitu Vlahul. Măreția eroului este cântată și azi în baladele aromânilor din întreaga lume, iar imnul de stat al Macedoniei îl pomenește printre eroii fondatori ai statului balcanic. Pitu Guli și-a pierdut viața în timpul bătăliei de la Piatra Ursului din anul 1903, din timpul răscoalei antiotomane care i-a unit pe românii balcanici, pe macedonenii slavi și pe albanezi, cunoscută în istoriografia internațională drept Răscoala Ilinden.

Bătălia de la Piatra Ursului poate fi comparată, prin tragismul ei, cu bătălia de la Termopile, unde regele spartan Leonidas și-a sacrificat viața, alături de 300 de războinici, pentru a întârzia invazia persană în Elada și pentru a oferi grecilor posibilitatea să își mobilizeze armatele împotriva cotropitorilor. La fel, Pitu Vlahul, unul dintre părinții fondatori al Republicii de la Crușevo, și-a sacrificat viața, alături de un detașament format din 903 aromâni, pentru a întârzia înaintarea armatei otomane și pentru a da posibilitatea aliaților macedoneni și albanezi să își regrupeze forțele. Pitu Guli sau Pitu Vlahul a devenit un erou legendar pentru românii balcanici și pentru macedoneni. Însă, dincolo de legendă, biografia sa cuprinde elementele care conturează figura unui luptător pentru libertate.

Cine a fost în realitate Pitu Guli

Pitu Guli s-a născut în anul 1865, în orașul Crușevo, de pe teritoriul Imperiului Otoman de atunci, azi parte a Republicii Macedonia, într-o familie săracă de aromâni. La vârsta de 17 ani, el a plecat în Bulgaria, ca să își facă un rost. Ajuns la Sofia, tânărul român a decis să se înroleze într-o organizație clandestină, care urmărea eliberarea Balcanilor de dominația otomană. În anul 1885, Pitu Guli s-a întors în Macedonia, însă, pentru activitatea sa revoluționară, în 1887, a fost arestat de autoritățile otomane. Vreme de opt ani, el a fost trimis în Anatolia, iar șapte ani i-a petrecut după gratii, în închisoarea de Trabzon.

Eliberat după ispășirea anilor de închisoare, Pitu Guli s-a întors în Crușevo, unde a devenit membru în conducerea unei organizații care lupta pentru independența Macedoniei față de Imperiul Otoman. Revoluționarii macedoneni l-au însărcinat pe Pitu Guli să facă rost de arme pentru lupta antiotomană. Pentru că avea vechi prieteni la Sofia, Pitu Guli a pus la punct o rețea prin intermediul căreia păstorii vlahi aduceau prin contrabandă arme din Bulgaria. În timp ce păzea un transport de arme, la frontiera dintre Bulgaria și Imperiul Otoman, Pitu Guli a fost rănit într-un schimb de focuri dintre grănicerii turci și rebelii aromâni. Transportat la Crușevo, el s-a refăcut rapid.

Pitu Guli proclamă Republica de la Crușevo

În anul 1903, Pitu Guli a condus un detașament de revoluționari români, macedoneni și albanezi care au eliberat orașul său natal, Crușevo, iar la 3 august 1903, aceștia au proclamat Republica de la Crușevo, care, în concepția părinților săi fondatori, ar fi trebuit să devină parte a unei viitoare Federații Balcanice. Republica era condusă de un Consiliu format din 60 de membri. 20 dintre ei erau români, 20 erau macedoneni, iar 20 erau creștini albanezi. Consiliul trebuia să îndeplinească rolul unui Parlament al Republicii de la Crușevo. Membrii Consiliului au ales un Guvern Provizoriu, compus din șase membri, câte doi din fiecare comunitate. Pitu Guli îndeplinea rolul unui adevărat șef al armatei revoluționare.

Președintele Republicii a fost ales macedoneanul Nikola Karev, iar premier a devenit aromânul Dinu Vangel.

Conducătorii Republicii de la Crușevo au făcut un apel și la musulmanii din Balcani să se alăture revoluției, pentru a scăpa de tirania sultanului. Însă, la doar 10 zile de la proclamarea Republicii de la Crușevo, orașul a fost atacat de o puternică armată otomană, pornită în ofensivă din Bitolia, un important oraș locuit de aromânii din sudul Macedoniei de azi. Pitu Guli a decis să formeze un detașament de sacrificiu, compus din războinicii aromâni din Crușevo, care să întârzie înaintarea armatei otomane, pentru a da timp autorităților revoluționare să se refugieze spre nord și să organizeze rezistența antiotomană.

Ceata lui Pitu Guli a ocupat o poziție strategică în zona muntoasă Piatra Ursului.

Aromânii au reușit să reziste o zi întreagă în fața unei forțe otomane copleșitoare. Pitu Guli și membrii cetei sale și-au pierdut viața în confruntarea cu otomanii, iar forțele macedonenilor și albanezilor au reușit să se salveze. Însă sacrificiul lui Pitu Guli și al cetei sale a fost în van. Revolta creștinilor, cunoscută și sub numele Ilinden, a fost înăbușită de otomani. Orașul Crușevo a fost cucerit de armata sultanului.

Potrivit istoricului Georgi Khazdiev, otomanii au organizat represalii sălbatice. 201 sate au fost distruse. 12.400 de case au fost arse până la temelii. 4.694 de oameni, suspectați că ar fi luat parte la mișcarea revoluționară, au fost uciși. Represaliile au determinat un adevărat exod. Aproximativ 30.000 de oameni au fost nevoiți să se refugieze în Bulgaria. Aceste represalii au devenit subiectul unor reportaje cutremurătoare publicate în presa europeană a timpului, iar indignarea opiniei publice i-a determinat pe împărații Francis Iosif al Austro-Ungariei și Nicolae al II-lea al Rusiei să adreseze note ultimative Imperiului Otoman, iar aceste acte au determinat autoritățile din Constanti-nopole să ordoneze încetarea masacrelor și să acorde unele compensații financiare victimelor.

Statuie a lui Pitu Guli în Macedonia

Însă moștenirea simbolică a Republicii de la Crușevo este una deosebit de importantă.

Republica din 1903 este considerată drept precursorul statului macedonean de azi. Pitu Guli este, de asemenea, considerat drept unul dintre cei mai importanți eroi ai românilor balcanici însă este aproape necunoscut în România, în condițiile în care istoriografia oficială este concentrată asupra evenimentelor și personalităților românești de la nord de Dunăre și ignoră în mare măsură istoria celorlalte ramuri ale poporului român, aromânii, meglenoromânii și istroromânii.

Pitu Vlahul este unul dintre eroii luptei antiotomane

Video: Pero Tsatsa tu rolu al Pitu Guli

Cum sună imnul de stat al Macedoniei?

„Denes nad Makedonija”

Денес над Македонија

Денес над Македонија се раѓа
Ново сонце на слободата!
Македонците се борат
За своите правдини!
Македонците се борат
За своите правдини!

Одново сега знамето се вее
На Крушевската република!
Гоце Делчев, Питу Гули,
Даме Груев, Сандански!
Гоце Делчев, Питу Гули,
Даме Груев, Сандански!

Горите македонски шумно пеат
Нови песни, нови весници!
Македонија слободна,
Слободно живее!
Македонија слободна,
Слободно живее!

Astăzi peste Macedonia

Astăzi peste Macedonia se naște
Un soare nou libertății!
Macedonenii se luptă
Pentru justiția sa!
Macedonenii se luptă
Pentru justiția sa!

Acum din nou steagul este dus
Al Republicii Krușuveane!
Goțe Delcev,Pitu Guli
Dame Gruev, Sandanschi!
Goțe Delcev, Pitu Guli,
Dame Gruev, Sandanschi!

Munții macedoneni cântă tare
Niște piese noi, niște vești noi!
Macedonia liberă,
Trăiește liber!
Macedonia liberă,
Trăiește liber!

Video: Macedonian National Anthem
—————————————-­–
Денес над Македонија

 

Surse: maica.ro/pitu_guli,  romanialibera.roro.wikipedia.org/wiki/Denes_nad_Makedonijagiony.ro/versuri-p/makidonia—c–nticlu-al-pitu-guli

Editat și publicat de România Breaking News – RBN Press / romaniabreakingnews.ro

,

Material realizat de Dorian Theodor

Comunitatea de origine și  limbă a românilor Sud-Dunăreni (aromâni, megleno-români, istro-români, timoceni, vorbitori ai unui grai daco-român),  viața și opera Profesorului Gheorghe Zbuchea, închinată punerii în lumină a trecutului dar și prezentului acestor frați uitați, a cărui activitate se constituie într-o adevărată coloană vertebrală a cunoașterii și cercetării românilor Sud-Dunăreni, a făcut obiectul unei dezbateri luni 16 decembrie a.c. la Clubul „Țăranului Român”, în organizarea Institutului „Frații Golescu” – pentru relații cu românii din străinătate, al cărui președinte, avocatul Mihai Nicolae s-a implicat activ și meritoriu, ca în atâtea activități  cu care ne-a obișnuit în decursul timpului.  

 

Dezbaterea „ADN II, Românii Sud-Dunăreni” s-a constitutit într-o continuare firească a precedentei dezbateri, „ADN I – Cristea Sandu Timoc”,  ce a avut loc în acelaș cadru cu ceva timp în urmă și care va face obiectul unei sinteze ce va fi publicată pe portalul R.B.N.Press

 

Afișul manifestării: ROMÂNITATEA SUD-DUNĂREANA

„ADEVĂRURI DESPRE NOI,  ADN II – ROMÂNII SUD-DUNĂRENI” s-a centrat pe problematica românilor  Sud-Dunăreni și a evocarii operei și personalității regretatului profesor dr.Gheorghe Zbuchea. Participarea unor personalitățile de marcă din lumea științifică, academică, diplomatică  au ridicat la o înaltă ținută comunicarea.

 Cultura și viața aromânilor, meglenoromânilor, precum și momente mai puțin știute, din istorie – Regatul Vlaho Albanez și Principatul Pindului au fost expuse și supuse atenței publicului și mass mediei de către istoricul Robert Stanciugel, Prof.Dr.Gheorghe Sbârnă, Prof.Univ.Dr. Radu Ștefan Vergatti, Conf.Univ.Dr. Stoica Lascu, Dr. Alexandru Ghișa, Dr.Virgil Coman, Dr, Ionel Calafeteanu, Dacian Dumitrescu și etnograful Emil Țârcovnicu. Prezența în sală a domnilor  Dr. Cristian Scarlat, liderul Asociației Stindard, a domnului Marian Clenciu – Președintele Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina, precum și a regizorului Marian Voicu de la TVR – realizatorul unor tulburătoare și excepționale reportaje despre drama românilor din provinciile istorice românești au dat greutate și o conotație aparte audienței prezente. Au mai fost prezenți jurnaliști de la Inforprut – Iulia Modiga și RBNpress parteneri media ai evenimentului.

 S-a rememorat cu vie emoție  momente deosebite  și inedite din viața zbuciumată și opera extraordinară a marelui român Prof. Dr. Gheorghe Zbuchea.

care în ultimii ani ai vieții, a coordonat teze de doctorat ale etnicilor romani din Bulgaria, Albania, Grecia, Serbia, cu privire la istoria românilor din dreapta Dunării. A fost printre puținii care a luat pozitie publică față de încercările de impunere a unei false teorii care susțineau o identitate separata a românilor de români . Specialist în istoria Bizanțului, după 1989, profesorul Zbuchea a reușit să abordeaze cu succes,  o teză foarte puțin cunoscută în România –  „Românii de la Sud de Dunăre” sau cum le mai spunem azi Românii Sud-Dunăreni.

Problematica acestui  domeniu fascinant al comunităților de români care au reușit să își păstreze identitatea în ciuda celor mai aprige și înverșunate condiții de suprimare, deznaționalizare sau încercări de asimilare, ce continuă și azi sub diferite forme și situații, a fost pusă în lumină de regretatul  profesor cu o mare dăruire, reușind să atragă și să trezeasca studenților săi pasiunea pentru această direcție de studiu, unul dintre ei fiind  însuși isoricul Robert Stănciugel, „inima și mintea” acestei dezbateri, care continuă azi cu aceiași pasiune activitatea pentru îmbogățirea moștenirii lăsate de profesorul Zbuchea. Dar nu mai puțin important, în demersul  Profesorului Zbuchea este și  faptul că  a reușit să pună „punctul pe i”, surprinzând  și atrăgând atenția asupra situației  în care se află acest domeniu vitregit  în ultimii zeci de ani, ca însuși subiectul ei – comunitățile de români,  atrăgând atenția că:

„în domeniul acesta …există foarte mulți cunoscători care știu și extrem de puțini specialiști adevărați !”

Distinsul profesor Ionel Calafeteanu a omagiat prin câteva impresii personale și emoționante personalitatea profesorului, prietenului si  omului Gheorghe Zbuchea, primul român care a studiat arhiva Organizației Națiunilor Unite dupa 1990.

Diplomatul  Alexandru Ghișa a adus în atenția audienței  studii despre chestiuni istorice apreciate de domnia sa, pe care azi le cunoastem  datorită  efortului  neobosit al profesorul Zbuchea și care merită toată atenția.  Astfel, aromanii din Imperiului Otoman, cetățeni loiali supuși Sultanului, s-au constituit într-o verigă importantă a legăturilor dintre România și Imperiul Otoman la timpul respectiv. Atât pe vremea Imperiului Otoman cât și pe toată perioada interbelică, romanii din Balcani aveau drepturi. Puțină lume mai știe că 1919, la sistemul de tratate de la Versailles, s-a semnat  un tratat al minorităților, Grecia find obligată să semneze acest  tratat al minorităților, în care problema o constituiau aromânii din Grecia. La timpul respectiv, Grecia și-a luat obligația de a respecta aceste drepturi ale aromânilor. Care mai sunt urmările azi? Trebuie discutat, a încheiat retoric domnul Ghișa.

IMG_5892O alta parte apreciata de distinsul Diplomat au fost și sunt,  studiile privind relația României cu Imperiul Otoman,  unde profesorul Zbuchea specifica că bunele relații ale României cu Istambulul erau stimulate și de interesul deosebit al Regelui  României  Carol I, pentru Strâmtori și regimul acestora, căci „Bosforul și Dardanelele erau o continuare firească a Gurilor Dunării, acolo unde românii își aveau rolul lor distinct”.  Diplomatul Ghișa a mai adăugat,  mărturisind despre acest interes strategic al Gurilor Dunării  in temele de studiu, că ceea ce a subliniat profesorul Zbuchea mai sus a repetat mereu de câteori a avut ocazia (la toate Conferințele cu  tema Dunării), citatul din Grigore Antipa (foarte bun specialist în problemele Dunării)  care spunea nici mai mult nici mai puțin:

„Gurile Dunării sunt Bosfor și Dardanele” . 

Pornind de la această chestiune și azi România este legată ombilical de Turcia și putem avea o relație foarte bună cu această țară.

Istoricul Robert Stanciugel, în tinerețe student de suflet al profesorului Zbuchia, a captat audiența cu o expunere emoționantă referitoare la aromâni:

„Durerea și dușmanii ne-au făcut mai puternici, ne-au făcut mai români”, asta s-a întâmplat cu românii de la Sud de Dunăre.  Noi trăim în România, noi suntem români, ei sunt români, dar ei nu au trăit alături de noi. Ei sunt fiii rătăcitori ai acestei  țări care merită să fie aduși acasă, nu fizic ci cultural, ei trebuie să traiască acolo unde sunt dar trebuie lăsați să își ducă înainte limba,școala, și biserica.”

 …acestea au fost motivațiile lor în decursul secolelor

Deosebite de scopurile spirituale înălțătoare care i-au animat, sunt momentele neonorante ale prezentului, aduse in discuție de catre istoricul Stânciugel  care a făcut referiri la Perenitatea Vlahilor:

„…nu conta ce faceam acolo cu respectivul care ne invita, ci conta ce faceam noi pentru cei de afară. Ceea ce alții au înțeles greșit, acele comunitâți care au dorit și doresc și azi să fie – aromânii minoritari în sânul propriului popor, motiv pentru care am fost determinat  acum câțiva ani să scot un document și să îl public, document în care Costică Canacheu și înca 43 de aromâni se declarau supuși romani. Scriau singuri cu mâna lor în tabele. De la supus român la trădător,  azi, mie mi se pare prea mult!  Am auzit expresia activiști aromâni. Nu știu ? Ce înseamnă această expresie?  Probabil că vom auzi mai târziu și de practicanți aromâni.”

Prezent la dezbatere, Dacian Dumitrescu, administrator al site-ului cu conținut istoric romaniacarnavalului.com,  fin cunoscător al aspectelor mai putin cunoscute ale istoriei românești a evocat la final  câteva momente inedite din istoria milenară a românilor  Sud-Dunăreni,  formarea Statului Vlaho-Albanez în 1913, condus de Principele Wilhem de Wied, nepotul Reginei Elisabeta – soția Regelui Carol I al României.  Acest regat a fost susținut de un corp de armată format din 1600 de voluntari români și a durat mai puțin de un an de zile.

Un al doi-lea moment inedit evocat tot de domnul  Dacian Dumitrescu a fost Proclamarea Independenței  Principatului Pindului, formațiune statală independentă a care a dăinuit „sub umbrela Italiei”, între 1941 și 1943. Principat al Pindului a fost condus de Principele Alcibiade Diamandi – fost agent al României  până în 1942 și ulterior de către fostul său Premier avocatul Nicola Matushi.

 

Redactor R.B.N.Press

Dorian Theodor

 

 

Despre Steagul Principatului Pindului: era constituit pe orizontala din tricolorul românesc plus culorile galben si negru. De fapt, acest drapel era mai vechi, el fiind folosit pe teatrele de luptă în secolul al XIX-lea, in timpul răzmerițelor ocazionate de evenimentele de la 1848 și un an mai târziu în 1849 printre valahii și aromânii de la sud de Dunăre.

Potrivit martorilor oculari, care i-a inclus și pe principesa Dora d’ Istria, combatanții aveau înscrise pe steaguri cuvintele “S. P. Q. R.” (Senatus Populusque Romanus) evidențiind dimensiunea etnică latină pe care și-o revendicau. Dupa ce a luat nastere Regatul României, steagul s-a imbogatit cu stema regala a României.

Simbolistica acestuia este profunda: culorile rosu si galben reprezintă nordul Dunarii, albastru reprezinta Dunarea, iar galben cu negru reprezinta sudul Dunarii. Acest drapel aromân incorpora ca simboluri heraldice pajura valahă cu crucea în clonț, simbol încă din evul mediu atât al “valahilor” români cât și al celor “vlahi” aromâni, aflat până azi ca element heraldic dominant pe stema națională a României.

Drapelul aromânilor constă deci în cinci benzi suprapuse, trei dintre care sunt colorate în roșu-galben-albastru, culorile tradiționale românești, avand in centru blazonul casei de Hohenzollern-Sigmaringen, cu compartimente alb-negre in centru, făcând trimitere simultan și la culoriile portului popular din munții Pindului.

Sursa descrierii steagului Principatului Pindului: Sus hlambura!

În istoria profesorului Zbuchea, aromânii apar nu doar ca acei pragmatici cetățeni universali cu sentimente deosebit de puternice când e vorba să-și prezerve virtuțile propriei comunități (un loc comun greu de îndepărtat din imaginea generală pe care și-o creează cei care ajung să recepteze pe membrii acestei ramuri a românității), ci și ca niste firi idealiste, visătoare și pătimașe.

Teoretic, această combinație care ar fi trebuit să le asigure, în istoria dar mai ales în geografia continentului, un loc de invidiat: pentru că firile vizionare sunt cele care pun în mișcare istoria, în vreme ce spiritele care mizează totul pe acțiunea în prezent mențin cursul istoriei pe o direcție sănătoasă. Practic, o combinație prea puțin rodnică, pentru ca aromânii au fost mai mereu în contratimp și chiar pe contrasens, visând la Bizanț când se nășteau statele naționale și adunând averi care aveau să fie expropriate de națiunile majoritare. Așezați în “spațiul vital” al tuturor popoarelor balcanice, aromânii (și, o dată cu ei, mai puțin numeroșii megleniți și istro-români) aveau să fie, mai ales de la primul război mondial încoace, ținta unui nesfârșit șir de tentative (multe, reușite) de deznaționalizare, în Bulgaria, în Iugoslavia, în Albania și mai cu seamă în Grecia, patria celor mai mulți dintre ei.

Ultimul secol de istorie a Balcanilor a fost martorul unui proces intens de de-românizare, cu atât mai greu de așezat în lucrarea unui istoric cu cât nu se prezintă ca o înșiruire de evenimente, ci mai degrabă ca o stare de lucruri generală.

Acesta este însă efortul pe care și l-a asumat Gheorghe Zbuchea după ce, cu ani în urmă, a dat, împreună cu Stelian Brezeanu, o impresionantă colecție de documente referitoare la românii de la sud de Dunăre. Ținta demersului său pare a fi cuprinsă într-o sentință a lui Nietzsche (neamț, nu aromân): originea nu se confundă cu esența. Cu alte cuvinte, indiferent de unde se trag românii sud-dunăreni, important e ceea ce sunt ei astăzi și faptul însuși că sunt.

Extras din “A sosit timpul celei de-a treia renașteri naționale a aromânilor”, in Cotidianul din 1 mai 2000 via daimadeadun.wordpress.com

 

Pentru cei cu timp, răbdare și pasiune pentru subiect, R.B.N.Press vă pune la dispoziție inregistrarea video a unor selecțiuni din cadrul dezbaterii:

Video  „ADEVĂRURI DESPRE NOI,  ADN II – ROMÂNII SUD-DUNĂRENI”

 Prof. Gheorghe Zbuchea – Românii de la Sud de Dunăre – Carte pdf

Click here to download this file
Powered by ebookbrowsee.net

DESPRE PROF. GHEORGHE ZBUCHEA

Profesor universitar doctor la Facultatea de Istorie, din cadrul Universității București,

Facultatea de Istorie, din cadrul Universității „Spiru Haret”, București,

Facultatea de Arhivistică, din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, București

A încetat din viață, după o lungă suferință, la 29 decembrie 2008 alăturându-se șirului istoricilor de valoare, care, în ultimii ani, ne-au părăsit mult prea devreme.

Puțini au reușit să citească ce a scris, mai ales în ultima perioadă a vieții, prof.dr. Gheorghe Zbuchea. Avea în plan proiecte ample, dar timpul nu-i permitea să se ocupe nici măcar de cele mai importante dintre acestea. Proiectele lui pot fi comparate cu „rădăcinile unui pom care se dezvoltă în sol după o configurație și geometrie de multe ori asemănătoare cu cea a coroanei”.

A fost omul care a lucrat mult, mult prea mult și aștepta de la colaboratorii săi să același lucru, dar în cele mai multe dintre cazuri, așteptările lui au fost înșelate.

Pe timpul spitalizării a lucrat la prefața unei cărți. Își dorea să citească, să se reîntoarcă la scris, nimic nu-l înspăimânta mai mult decât pierderea acestor două elemente esențiale al propriilor trăiri.

A fost un exemplu de profesionalism, modestie, colegialitate și putere de munca, un istoric de înaltă ținută morală și profesională.

Familia a considerat ca locul pentru veșnica odihnă a prof.dr. Gheorghe Zbuchea să fie un loc istoric, un loc atractiv, vizitat, un loc plin de viață și activitate, dar totuși în care liniștea să se aștearnă în sufletul său și acesta a fost identificat: Mânăstirea Căldărușani.

         Mânăstirea Căldărușani se afla la 40 km nord – est de București, pe o peninsula înconjurată de lacul cu același nume, pe locul unde odinioară se aflau codrii Vlăsiei. Mânăstirea Căldărușani este ctitorie a domnitorului Matei Basarab, ridicată în anii 1638-1639.

PREGĂTIREA ȘCOLARĂ ȘI DE SPECIALITATE

– între anii 1947-1957 a urmat, în orașul natal, cursurile școlii generale nr.1 și a liceului mixt;

– în anul 1957 a devenit, prin concurs, student al Facultății de Istorie, pe care a absolvit-o în anul 1962 ca șef de promoție. În perioada studenției a început pregătirea de specialitate în Istorie Universală Medievală pe lângă profesorii A. Oțetea, M. Berza, E. Condurachi, R. Manolescu și E. Stănescu, cu care a colaborat cu real folos și după terminarea facultății până când cei mai mulți dintre ei au trecut în lumea umbrelor;

– în calitate de preparator la specialitatea Istorie Universală Medievală a fost trimis, în primăvara anului 1964, timp de trei semestre la specializare în cadrul facultății de profil a Universității din Belgrad, unde a urmat o dublă specializare: în istoria Bizanțului și în cea a popoarelor din sud-estul Europei, cu accent special asupra istoriei iugoslavilor din vremurile medievale până în secolul nostru. A avut ocazia să se afle în apropierea unor remarcabili profesori și savanți precum G. Ostrogorsky, V. Ciubrilovici, S. Circovici și alții, de la care a învățat multe. Tot de atunci datează și primele sale preocupări de istorie a romanității balcanice respectiv a istoriei ramurii sudice a românismului;

– între anii 1965-1977 precum și după 1995, până la data trecerii în neființă, a avut ocazia unor stagii de documentare, în general destul de scurte, prilejuite și de participarea la unele reuniuni științifice în Germania, Franța, Bulgaria, Albania, Grecia, Iugoslavia, Italia, SUA, Macedonia, Croația, Ungaria, Moldova și Ucraina;

– în anul 1995, cu întârziere, pe baza valorificării a peste 20 de fonduri arhivistice, a susținut o teză de doctorat pe un subiect în egală măsură de istorie a sud-estului european și a românismului: „România și lumea sud-est europeană în ajunul primului război mondial” pe baza căreia a obținut titlul științific de doctor în științe istorice.

ACTIVITATE PROFESIONALĂ ȘI DIDACTICĂ

– practic, în viața sa, în cele aproape cinci decenii (1962-2008) scurse de la terminarea facultății, activitatea profesională se confundă cu cea de dascăl;

– pe baza repartiției guvernamentale de la terminarea facultății, între anii 1962-1965 a avut calitatea de preparator (practic de asistent) la catedra de Istorie Universală Medie, Modernă și Contemporană a Facultății de Istorie a Universității din București;

– în anul 1965 a devenit asistent titular pentru ca 8 ani mai târziu, în anul 1973, să devină lector cu delegație, titular al Cursului general de Istorie a Bizanțului, predând cursuri și seminarii speciale de Istorie sud-est europeană. La 1 septembrie 1977, în contextul reducerilor masive a cadrelor didactice din învățământul superior, în împrejurări complexe ce nu-și au rostul de a fi evocate aici, a fost transferat din învățământul superior, funcționând până în anul 1990 în învățământul liceal;

– în paralel, începând din 1980 a funcționat în calitate de cadru didactic asociat, de regulă cu normă completă, având cursuri, respectiv seminarii, pe posturi de conferențiar sau lector, în două cazuri chiar profesor, la Politehnica din București, la facultățile cu profil de electronică, metalurgie, mecanică și transporturi, la specialitatea “Probleme fundamentale ale istoriei României”;

– la începutul anului 1990, noua conducere a facultății de istorie a apelat la dumnealui pentru cursuri și seminarii de Istorie sud-est europeană, reluându-și astfel activitatea într-un loc pe care îl considera din toate punctele de vedere ca fiind „la mine acasă”. La început a fost cadru didactic asociat, la plata cu ora apoi a devenit suplinitor prin detașare în 1993 și în sfârșit  titular prin concurs. În următorii ani, tot prin concurs a parcurs succesiv treptele de lector, conferențiar și profesor;

–  o dată cu anul universitar 1991-1992, a început activitatea didactică și în învățământul universitar particular la Universitatea Ecologică și la Universitatea “Dimitrie Cantemir”, cu care pe parcurs a încheiat colaborarea. Tot în acel an a început colaborarea cu Facultatea de Istorie-Geografie (actualmente Facultatea de Istorie) a Universității Spiru Haret, unde până la deces a fost titularul a trei cursuri generale și a două cursuri speciale. Între anii 1998-2000 a fost secretarul științific al Consiliului profesoral al Facultății de Istorie a Universității Spiru Haret, îndeplinind totodată practic și funcția de prodecan (neprevăzută expres în statutul de funcționare);

– începând cu anul universitar 1997-1998 a funcționat și în calitate de cadru didactic asociat la catedra UNESCO de Studii sud-est europene, afiliată  la Universitatea de Arte, București, condusă de acad. R. Theodorescu, unde preda cursuri privind în special secolul XX. A avut ore de curs pe probleme de Istorie europeană și românească la Facultatea de Litere a Universității București și la Fundația E. Hurmuzaki pentru românii de pretutindeni  a Ministerului Educației și Cercetării;

– la Facultatea de Arhivistică din Cadrul Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” a predat un curs general.

În ultimii ani, în învățământul de stat a lucrat studii aprofundate, mai ales cu grupele de masterat.

A îndrumat și a condus teze de licență și de masterat ale studenților, fiind și membru în comisiile respective pentru susținerea lor. A făcut parte din comisii pentru examenele de doctorat, ca și din comisiile oficiale de referenți în vederea susținerii tezelor de doctorat precum și din diverse comisii de concursuri pentru ocuparea unor posturi didactice.

A parcurs, prin concurs, toate treptele carierei universitare, de la preparator la profesor universitar.

TITLURI.  ACTIVITATE POLITICĂ

A fost doctor în istorie, membru fondator al Societății Române de Studii Bizantine, membru al Societății de Științe Istorice din România, membru fondator al Asociației de balcanistică și slavistică, președinte și mai apoi vicepreședinte al Societății de Cultură Macedo-Română și al cenaclului „George Murnu” adiacent acesteia, a făcut parte din conducerea Ligii culturale pentru unitatea românilor de pretutindeni și a Comisiei executive pentru congresele spiritualității românești. A fost membru al Comisiei Internaționale a Uniunii ligilor comunităților aromânești.

A fost membru în colegiile de redacție ale publicațiilor:

– Analele Universității Spiru Haret. Seria Istorie;

– Dimândarea;

– Deșteptarea. Revista aromânilor;

– Bana armânească.

A primit diverse diplome de merit și alte distincții pentru activitate cultural-științifică și profesională. În anul 1999, a primit premiul „George Murnu” „pentru întreaga activitate depusă pentru o mai bună cunoaștere a istoriei românilor”. Totodată, în anul 1999 a primit din partea Academiei Române premiul „Nicolae Iorga”.

Între anii 1964-1989 a fost membru P.C.R.; nu a avut funcții în organizațiile partidului.

După 1990, nu a participat la activitatea vreunei organizații politice.

ACTIVITATEA  ȘTIINȚIFICĂ

Activitatea științifică s-a desfășurat după terminarea facultății, în îmbinare cu obligațiile care au decurs din calitatea de cadru didactic. O premisă, ca de altfel și o condiție pe care a considerat-o absolut obligatorie, a fost studierea și însușirea atât a limbilor clasice cât și a celor moderne de circulație precum și a unor limbi vorbite actualmente în spațiul sud-est European, pentru a avea acces direct la izvoare și literatura de specialitate (în proporții diferite cunoștea 10 limbi străine).

Investigarea trecutului istoric a început-o cu domeniul Bizanțului din care a ales și primul subiect al doctoratului. Cunoscutele dificultăți de informare într-un domeniu cu totul special al Istoriei Universale ca și alte cauze au făcut ca ulterior să se axeze mai ales pe probleme de Istoria românismului nord-danubian, balcanic sau din diasporă și de istorie sud-est europeană mai apropiată zilelor noastre, respectiv vremurile moderne și contemporane.

          A abordat nu numai valorificarea unor surse inedite sau puțin cunoscute, dar și necesara încadrare organică a istoriei naționale în Istoria Europeană și Universală. Astfel de preocupări s-au materializat, între altele, în tematica cursurilor și seminariilor de tot felul ținute în activitatea științifică desfășurată.

            Așa cum se poate lesne constata și din materialul „Profesorul Gheorghe ZBUCHEA (3 octombrie 1940 – 29 decembrie 2008). Biobibliografie” prezentat  de dl. conf.univ.dr. Lascu Stoica, în acest volum, întreaga activitate a prof.dr. Gh. Zbuchea  nu este deloc de neglijat. A alcătuit studii, unele în curs de apariție pe probleme de istorie națională și europeană, inclusiv publicații și chiar ediții de documente. 

Parțial, munca de cercetare științifică a fost valorificată în cadrul cursurilor generale de istorie națională și universală pe care le preda precum și în cadrul unor cursuri și seminarii speciale sau cursuri opționale predate de-a lungul anilor precum:

– Bizanțul și lumea slavă în sec.XIII-XIV;

– Veneția în evul mediu;

– Istoriografia bizantină în sec.IV-XV;

– Lumea sud-est europeană în sec.XIV;

– Românii de la sud de Dunăre în evul mediu, în epoca modernă

   și contemporană;

– Aromânii în sec.XX;

– Problema orientală în anii 1683-1923;

– Expansiunea Rusiei în sud-estul European în epocă modernă

   (cu privire specială asupra cazului românesc);

– Idei naționale și naționalisme în lumea sud-est europeană în

   sec.XIX-XX;

– Relațiile internaționale în anii 1900-1920;

– Formarea statelor naționale în sud-estul Europei;

– Monarhiile din sud-estul Europei în sec.XIX-XX;

– Formarea și destrămarea Iugoslaviei;

– Românii balcanici în sec.XX;

– Extremismele în Sud-estul Europei în sec.XX;

– Ideologii naționale și întregiri statale în Sud-estul

   Europei (secolele XIX-XX);

– Istoria diasporei românești, etc.

Intenționa ca în perioada următoare să valorifice și alte teme pentru care a strâns materiale, în ultima vreme alcătuind singur sau în colaborare o serie de cărți cuprinzând atât analiză istorică cât și documente pe teme precum:

– Cadrilaterul (Dobrogea de Sud);

– România și statul independent Croația (1941-1944);

– România și Slovacia  între anii 1939-1944 (ultimele două în

   colaborare cu dl.prof. D. Preda, directorul „Direcției pentru

   originarii din România”), etc.

Profesorul Gheorghe Zbuchea a fost unul dintre puținii care au luat o poziție publică față de încercările de impunere a unei false teorii care susține o identitate separată a aromânilor față de români. 

         A militat statornic, prin lucrări științifice, publicistică și intervenții în întruniri internaționale, pentru afirmarea identității românești a aromânilor, dar și pentru menținerea particularităților lor specifice.

În cursul activității sale a întocmit și o serie de comunicări și referate științifice. A participat la peste 200 de reuniuni științifice în țară și în străinătate: Iugoslavia, Bulgaria, Grecia, Albania, Italia, Germania și S.U.A.. Amintesc în acest context doar participarea sa la Congresele Aromânilor din Bridgeport (S.U.A.) și Freiburg (Germania), unde a făcut parte și din Comitetul de organizare, fiind și moderator. Pentru o imagine mai clară a personalității prof.dr. Gh. Zbuchea, menționez faptul că în anul 1999 a participat la 8 congrese și simpozioane cu caracter internațional, desfășurate în țară, precum și în străinătate (Germania, Iugoslavia și Italia). În anul 2000 a participat la alte 6 congrese și simpozioane, inclusiv în S.U.A. și Ungaria, iar în anul 2001 la alte 8 inclusiv în Moldova, Ucraina și Macedonia.

Din 1998, a fost expert pe probleme de istorie la Radio România Internațional unde ținea săptămânal prelegeri pe probleme de istorie a românilor acasă și în lume, participa la mese rotunde și alte forme de activitate.

Probabil că valorificarea în plan științific a cunoștințelor sale dobândite în biblioteci și arhive nu a fost întotdeauna susținută, urmărită cu perseverență, situându-se astfel câteodată, pe un plan adiacent activității sale profesional-didactice. Cu experiența și gândirea pe care o avea, spera ca anii viitori să-i aducă roade mult mai mari și în acest domeniu deopotrivă legat de mintea și sufletul său.

Pentru toți cei care i-au fost discipoli sau colegi și prieteni, dispariția profesorului Gheorghe Zbuchea rămâne în continuare o mare pierdere. Am pierdut un dascăl, un mare specialist, dar și un om de o tărie morală, care a trecut peste toate greutățile vieții, chiar și peste boală, cu un umor fin și cu o ironie greu de egalat. Pentru toate aceste motive, Gheorghe Zbuchea va rămâne veșnic viu în amintirea tuturor celor care   l-au cunoscut.

Dorim să mulțumim în mod special celor care au participat la apariția acestui volum, precum și celor care nu au binevoit să participe la apariția lui, numai cu promisiuni și „vorbe în vânt”, cărora ne simțim adânc îndatorați pentru simplu fapt că ne-au îndemnat și încurajat să ducem mai departe munca celui care a fost prof.univ.dr. Gheorghe Zbuchea, mai exact studiul și cercetarea spre domeniul „Istoriei Românismului Balcanic”.

Să-l pomenim, așa cum reușim fiecare: cu o rugăciune, o lumină aprinsă, depănând amintirile despre el, citindu-i sau recitindu-i cărțile, corespondența, sfaturile înțelepte și urmându-i cuvintele ziditoare de Fapte Bune.

Sursa:roncea.ro

,

Vineri , 28 . 09 . 2012 la  ora  10.00 , la  Palatul  ȘUȚU- Muzeul  de Istorie  al Bucurestiului , a  fos  lansata  cartea  ” AROMANI , MEGLENOROMANI , ISTROROMANI – aspecte  identitare  si  culturale  ” .

Lucrarea  extrem  de  bine  documentata cuprine  800  de  pagini  de  date  culese direct  de  pe  teren  de  o  echipa  de istorici  si  cercetatori  entuziasti , coordonati  de  D-na  Prof  Univ . Adina  Berciu ( a  carei  familie  pe  linie  materna  s-a  refugiat  din  Cernauti  in  1944 ). Din  echpa  de  cercetare  au mai  facut  parte  : Virgil  Coman , Lucian  Miclauș , Dorin  Lozovanu ( Chisinau ) , Mirela  Kozlovsky , Petar Atanasov si  Maria  Magiru . Cartea  a  aparut  sub  egida  Ministerului  Afacerilor  Externe – Institutul  ” Eudoxiu  Hurmuzachi ” – pntru  Romanii  de  Pretutindeni . Proiectul  a  fost  finantat de  catre  DRP  care  a  aprobat  si  sponsorizat  doua  deplasari  in  2010  si  2011  ale  echipei  de  cercetare  in  nordul  Greciei , Macedonia  si  Albania . In  2012  urma  sa  se  faca  deplasarea  si  in  Serbia  si  Croatia  pentru  a  se  finaliza  acest complex  studiu  cu  cercetarea  istroromanilor . Dar  in  mai  se  schimba  guvernul  si  DRP-ul  anunta  ca  nu  mai  poate  finanta  si  ultima  calatorie  de  studii  pentru  ca  nu  mai  sunt  bani . Prin  urmare ultimul  capitol  despre  istroromani  este  completat  din  surse  si  izvoare  istorice  mai  vechi . Dar  ” ghinionul  si  fatalitate ” ( intamplatoare  sau  nu ? ) nu  se  opresc  aici . Dupa  ce  cartea  este  gata  , urmeaza  sa  fie  si  tiparita , evident . Dar  , noii  decidenti  si  diriguitori  politici  NU  vad  cu  ochi  buni  o  astfel  de  carte  pe  care  o  considera  o  ” posibila  bomba ” . Drept  urmare  , cand  vine  vorba  sa  aprobe  tiparirea  acestei  carti , apare  adevarata  ” bomba ” .  Decidentii  aproba  tiparirea  unui  tiraj  ” liliputanic ”  de  ….SURPRIZA  ! 150  de  exemplare …  Da , da , ati  citit  bine  ! O  suta  si  cincizeci  de  exemplare  …  Evident  ca  la  un  asemenea  tiraj  nici  nu  poate  fi  vorba  ca  aceasta  carte sa  ajunga  in  biblioteci, sa  ajunga  in  librarii, sa  ajunga  in  mijlocul  aromanilor  din  Timoc  sau  din  celelalte  provincii  romanesti  din  sudul  Dunarii  sau  la  romanii  din  Romania , sau  la  Romanii  din  provinciile  istorice  romanesti  situate  in  jurul  Romaniei , sau  in  general  nici  nu  se  poate  pune  problema  ca  aceasta  carte  sa  ajunga  la  Romani  , oriunde  s-ar  afla  acesti  Romani . Sau  poate  credeti  ca  de  fapt  asta  s-a  si  urmarit ? Ca  sa  nu  ” innebunesc ” definitiv  (  si-asa  apropiatii  ma  considera  ” prea  virulent ” ) prefer  sa  ma  declar  ” naiv ” si  prefer  sa  ma  prefac  a  ” crede  ” ca  totul  este  rezultatul  unor  ” coincidente  nefericite ” . In  fine  sper  ca  ” mesajul  ” meu  sa  ajunga  si  unde  trebuie . Eu  am  sa  continui  sa  fiu  ” virulent ” si  am  sa  transmit  in  continuare  semnale  de   alarma , ori  de  cate  ori  voi  constata  ” derapaje ” , pana  cand  lucrurile  vor  intra  intr-o  normalitate  ” rezonabila ” . Lupta  nu  se  opreste aici . Evident  ca  am  facut  rost  de  doua  exemplare , in  conditiile  in  care  particpantii  la  lansare  nu  au  apucat  cu  totii  nici  macar  un  exemplar .

Unul  dintre  exemplare  il  voi  duce  personal  in  Timoc  si-l  voi  preda  unui  lider  local, iar  celalat  exemplar  il  voi  da  la  scanat  si-l  voi  posta  pe  site-ul  meu  www.romaniacarnavaluui.com , in  ” scribd ” ca  si  celelalte  materiale , pentru  a  putea  fi  descarcat  si  citit  de  catre  toti  Romanii  de  pretutindeni. Va  rog  sa  difuzati  si  sa  mediatizati / publicati  acest  material  pentru  a  trage  impreuna  un  atat  de  necesar  semnal  de  alarma .

Trimisul RBN Press la lansare

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press