ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Matei Dobrovie"

Matei Dobrovie

,

„Deși, oficialii de la Chișinău folosesc o retorică pro-europeană, prin modul în care guvernează, aceștia blochează R. Moldova în spațiul” gri” post-sovietic și sub influența Federației Ruse. R. Moldova nu se apropie de România, din simplul motiv că reformele în domeniul justiției sunt inexistente, pe când țara noastră este în prezent un model de bune practici în domeniul luptei anti-corupție.”  Aceastea sunt considerațiile deputatului român Matei Dobrovie, asupra situației din Republica Moldova și a relației cu România în general și cu referire la vizita premierului Republicii Moldova, Pavel Filip la Piatra Neamț cu ocazia ședinței comune a guvernelor de la București și Chișinău din 23 martie a.c.

Justiția din R. Moldova, măsuri de fațadă, care doar reglează conturile între oligarhii locali

Matei Dobrovie

Referinduse la vizita în cauză, deputatul român a mai spus că „Premierul R. Moldova, Pavel Filip, a încercat, ieri ( 23 martie n.r.), cu prilejul unei ședințe comune de guvern, să surprindă în mod plăcut publicul din România cu declarații emoționale. Filip a spus că „Republica Moldova și România sunt două inimi gemene care bat în același ritm, și nu în zadar… Proiectul nostru de țară este că Republica Moldova să ajungă lângă România în Uniunea Europeană. Avem o relație foarte bună, astăzi am discutat foarte pragmatic pentru că apropierea țărilor noastre nu ține doar de declarații, ci și de proiecte concrete”.   (…) Mai multe investigații de presă, publicate atât în UE cât și în R. Moldova sau Rusia, au dezvăluit faptul că instanțe și bănci moldovenești au fost folosite pentru a spăla peste 20 mld. $, bani ai mafiei ruse. Acești bani au intrat prin R. Moldova în circuitul financiar european său american. Deși faptele erau cunoscute cel puțin din 2015, justiția din R. Moldova a luat doar măsuri de fațadă sau care doar reglează conturile între oligarhii locali.

Deputatul român Matei Dobrovie mai amintește și situația gazoductului Iași-Ungheni, monopolizat de Gazprom și total nefuncțional

„Cât despre proiectele comune, gazoductul Iași-Ungheni este aproape nefuncțional pentru că piața gazelor din R. Moldova este monopolizată de Gazprom, cu ajutorul autorităților moldovenești care nu au făcut nimic pentru a schimba această realitate.”

Acesta a mai subliniat și situația nemulțumirilor populației, „după aproape 8 ani de guvernare „pro-europeană” mai mult de 80% dintre cetățenii R. Moldova sunt nemulțumiți de direcția în care se îndreaptă statul în care trăiesc.”

Relația „specială” România – Republica Moldova nu va aduce beneficii cetățeanului moldovean de rând iar acest lucru se va reflecta în imaginea României care va avea de suferit, consideră deputatul român

„Relația specială dintre R. Moldova și România nu pot fi folosită ca pretext pentru girarea unui guvern fals pro-european, care nu identifică vinovații pentru furtul miliardului, ci pune în spinarea populației costurile acestui jaf. Dacă finanțările pentru R.Moldova nu vor fi condiționate de reforme, banii vor fi irosiți. Cetățenii moldoveni nu vor trăi mai bine și nici imaginea României nu se va îmbunătăți.” – Matei Dobrovie

Raisa Țurcan / Chișinău / romaniabreakingnews.ro

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press