ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Luca Prutului"

Luca Prutului

,

„Nu te va uita, frate sau soră român, poporul tău, biserica ta, Dumnezeul tău, niciodată”

Luca Prutului - Monumentul de la locul masacrului. Fotografie din ziua comemorării. Sursa: Mănăstirea Putna

Lunca Prutului – Monumentul de la locul masacrului. Fotografie din ziua comemorării. Sursa: Mănăstirea Putna

Masacrul din Lunca Prutului (Ținutul Herța) din noaptea de 6 spre 7 februarie 1941, este una din paginile negre ale istoriei neamului nostru românesc. O pagină tristă pentru pământurile și neamul înstrăinat de Patria Mamă. „Lunca Prutului” a fost în acea zi cumplită înecată în sîngele părinților, fraților și surorilor care au pornit să treacă Prutul pentru a se refugia în granițele a ceea ce mai rămăsese din Patria Mamă, ciuntită în fatidicul an 1940. Majoritatea au rămas pe vecie în acea adevărată „Vale a plângerii”, secerați de gloanțele călăilor sovietici.

Luca Prutului - locul masacrului. Fotografie din ziua comemorării. Sursa: M[n[stirea Putna

„Valea Plăngerii” din Lunca Prutului – locul masacrului. Fotografie din ziua comemorării. Sursa: Mănăstirea Putna

În urma pactului Ribbentropp-Molotov (1939), Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herței au fost anexate de către URSS în 28 iunie 1940. Îndată după anexare, regimul comunist a declanșat represiunea, din dorința de epurare etnică și de înlăturare a valorilor societății românești, în primul rând a credinței și a iubirii de neam. Numeroși români, mai ales din nordul Bucovinei și ținutul Herței, au început să fugă peste graniță, în România. Mulți dintre ei, căutând să trăiască în patria mamă, au căzut secerați de gloanțele grănicerilor sovietici.

Istoria acelei zile negre din Lunca Prutului

„În acea noapte (6/7 Februarie 1941) aproape 400 de țărani, în majoritate tineri, din satele: Coteni, Buda, Boian, Ostrița Herței, Horecea Mănăstirii, Horecea Urbană, Plaiul Cosminului, Ceahor, Corovia, Mahala (toate situate în raioanele Herța și Noua Suliță) au încercat să treacă Prutul înghețat, prin nămeți și pe un viscol năprasnic. Fiind vânduți de cozile de topor ale satelor, au fost așteptați de grănicerii ruși care i-au măcelărit. Numai 57 au reușit să ajungă în România. Sutele de morți au fost aruncați în trei gropi comune din albia Prutului. Ceva scăpați și câțiva răniți au fost arestați și duși la Cernăuți unde au fost împușcați pe 13 Iunie 1941 și zac în cimitirul militar al orașului. În Iulie 1941 a fost descoperită numai una dintre cele trei gropi comune cu 107 cadavre, celelalte două fiind luate de viiturile Prutului. Printre martirii de la Lunca se regăsesc numele : Apetre Dumitru, Conovaru V. Mihai, Mironescu Toader…

În singura groapă comună descoperită au fost aruncate și acoperite cu pământ majoritatea victimelor, martiri din comuna Mahala, raionul Noua-Suliță. După decenii, resturile lumești ale românilor au fost dezgropate, aduse acasă de către rude și îngropate după datina creștină în cimitirul din sat. De atunci, la fiecare început de primăvară, rudele, prietenii și intelectualitatea bucovineană se adună pentru a-i pomeni pe cei omorâți fără vină în localitatea Lunca și a nu se uita despre rana adâncă ce continuă să sângereze în inimile românilor din nordul Bucovinei, o rană care nu va putea fi vindecată niciodată…” – Felicia Nichita Toma

Cel mai cunoscut masacru de acest fel a avut loc la Fântâna Albă, în Bucovina, pe 1 aprilie 1941. O altă rană a românilor, plină de lumina crucificată a iubirii de neam, este la Lunca, în raionul Herța.

Istorii din alte surse:
În noaptea de 6 spre 7 februarie 1941, circa 600 de țărani, bărbați tineri și adulți, între care și două femei și doi copii, din satele: Coteni, Buda, Boian, Ostrița Herței, Horecea Mănăstirii, Horecea Urbană, Plaiul Cosminului, Ceahor, Corovia, Mahala (toate situate în raioanele Herța și Noua Suliță) au încercat să treacă Prutul, să ajungă în România. Au înaintat pe o vreme foarte rea, prin nămeți și pe un viscol năprasnic, până la câteva sute de metri de graniță. Pe malul Prutului au dat de o sârmă și au crezut că au ajuns în România. Au strigat „ura”, dar mitralierele grănicerilor au început să îi secere.

Doar 57 au reușit să ajungă în România. Sutele de morți au fost aruncați în trei gropi comune din albia Prutului. Șapte dintre cei scăpați și răniți au fost arestați și duși la Cernăuți. Au fost împușcați pe 13 iunie 1941 și zac în cimitirul militar al orașului.

În iulie 1941, a fost descoperită numai una dintre cele patru gropi comune cu 107 cadavre, celelalte trei fiind luate de viiturile Prutului din primăvara acelui an. Vremea celui de-al Doilea Război Mondial, perioada comunistă de apoi, perioada postcomunistă, cu problemele ei, au făcut ca numele celor morți să nu se mai știe decât în parte: Apetre Dumitru, Conovaru V. Mihai, Mironescu Toader…

Toți cei care au murit secerați pentru dragostea lor de neam și de libertate au fost pomeniți la 75 de ani, în 7 februarie 2016. Pe locul masacrului a fost înlocuită vechea cruce de lemn, ridicată în 1992, cu una nouă, și, în fața chipului jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, au fost pomeniți cei ce s-au jertfit pe acel loc.

Lucna Prutului Fotografie din ziua comemorării. Sursa: Mănăstirea Putna

Lunca Prutului – Fotografie din ziua comemorării. Sursa: Mănăstirea Putna

Inițiativa manifestărilor a avut-o doamna Elena Nandriș, primar în comuna Mahala, din care au fost cei mai mulți dintre cei care au murit. Au participat Doamna Eleonora Moldovan, Ionel Ivan, ministru consilier, și alți reprezentanți ai Consultului General al României la Cernăuți, primari și reprezentanți ai autorităților locale și regionale, Preasfințitul Longhin de Bănceni, Arhimandritul Melchisedec, starețul Mănăstirii Putna, părinții protopopi de Storojineț, Herța, Noua Suliță și alți 20 de preoți din satele ai căror fii au murit la Lunca, profesori și oameni cultură, între care Vasile Tărâțeanu, poet cernăuțean și membru corespondent al Academiei Române, români veniți din România, alături de circa 600 de săteni din Mahala și satele vecine.

Comemorare_Masacrul_din_Lunca_Prutului_2016_Foto_ManastireaPutna (9)

Lunca Prutului – Fotografie din ziua comemorării. Sursa: Mănăstirea Putna

Video: Elena Nandriș

După slujba de sfințire a crucii, a avut loc parastasul. Apoi, mai mulți dintre cei prezenți au spus cuvinte de recunoștință, pline de durere, dar și de încredere că cinstirea celor căzuți pentru iubirea de neam și de libertate este temelia viitorului urmașilor lor de pe acele meleaguri, dar și a neamului românesc, în general.

Comemorare_Masacrul_din_Lunca_Prutului_2016_Foto_ManastireaPutna (4)

Lunca Prutului Fotografie din ziua comemorării. Sursa: Mănăstirea Putna

Să fiți mândri că suntem români și ortodocși.

PS Longhin s-a adresat cu multă însuflețire celor prezenți:

„Să fiți mândri că suntem români și ortodocși. Ei nu au făcut niciun rău, nu au avut nicio vină. Cred că Dumnezeu, în ziua cea mare a învierii de obște, îi va primi pe toți acasă, în Casa Sa, unde nu este dușmănie, nici rău, ci doar slava lui Dumnezeu. Să îi ierte Dumnezeu și pe cei care au făcut acestea, căci nu au știut ce fac, căci nu au avut credință. Iubiți pe toată lumea, nu faceți rău nimănui, trăiți în pace cu toți! Tuturor celor adormiți, îngropați aici sau în Siberia, le spunem cu recunoștință: „nu te va uita, frate sau soră român, poporul tău, biserica ta, Dumnezeul tău, niciodată”.

Arhimandritul Melchisedec a vorbit despre starea sufletească a celor de atunci, un îndemn pentru cei de azi:

„În sufletul lor nu era altceva decât dragoste de Dumnezeu și libertate a minții. Când omul dușmănește pe cineva, mintea lui nu este liberă, inima lui este robită. Când iubești, inima este largă, este binevoitoare, este plină de lumina care vine de la Hristos. Toți aceia care au rămas aici sunt martiri și să nu vă îndoiți a-i pomeni cu drag, în a le cerceta locul și a pune o candelă la mormântul lor. Este datoria sfântă de a ne aduce aminte de strămoșii noștri, de cei care s-au jertfit pentru neam și țară.
Să afirmăm ceea ce este bun, demn, frumos, înălțător, căci nu am fost creați de Dumnezeu ca să fim mărginiți de păcat, mărginiți de ură. Ei au dorit să ajungă la sânul mamei, țara lor, pentru că numai la sânul mamei simți cu adevărat libertatea, sânul mamei dă siguranță, dă certitudinea de a fi iubit, de a aparține cuiva, de a avea un viitor.”

Doamna Consul General Eleonora Moldovan, demna și neobosita reprezentantă a statului român la Cernăuți, a vorbit despre necesitatea de a aminti despre momentele grele din istorie:

„Este un moment de rugăciune, este un moment binecuvântat. Toate popoarele, și românii, și ucrainenii, și toate națiunile au datoria de a-și aminti de asemenea masacre. I-am pomenit creștinește și dăm slavă Domnului că avem aceste momente de libertate și putem să îi pomenim pe cei care au căzut nevinovați. Freamătul luncii ne aduce aminte de sângele care a fost vărsat. Ei au făcut calea liberă și destinul mai ușor al celor de azi.”

Rugăciunile, cuvintele spuse de vorbitori, cuvintele celor prezenți, cântecele interpretate de grupul de fete organizat de doamna Elena Nandriș și de grupul Dragoș Vodă, dar mai ales duhul zilei conglăsuiau: „Cine uită, cine nu știe, cine nu cinstește pe înaintași, nu are viitor. Dar cine nu uită, cine cunoaște și cine îi cinstește pe înaintași, acela are viitor.”

Comemorare_Masacrul_din_Lunca_Prutului_2016_Foto_ManastireaPutna

Comemorare_Masacrul_din_Lunca_Prutului_2016_Foto_ManastireaPutna

Comemorare_Masacrul_din_Lunca_Prutului_2016_Foto_ManastireaPutna

Comemorare_Masacrul_din_Lunca_Prutului_2016_Foto_ManastireaPutna

Comemorare_Masacrul_din_Lunca_Prutului_2016_Foto_ManastireaPutna

Comemorare_Masacrul_din_Lunca_Prutului_2016_Foto_ManastireaPutna

Redăm două poezii scrise și recitate de Elisabeta Selețkaia. Poeziile sunt inspirate de amintirile bunicii sale, care a fost deportată în Siberia după masacrul de la Lunca, împreună cu încă șase membrii ai familiei ei, dintre care au rămas în viață și s-au întors în Bucovina doar ea și încă o persoană.

Lunca, 7 februarie 1941

Eram un mahalean, ca tine,
Și eram eu de vârstă ta.
Eram român din Bucovina
Și niciodată n-oi uita.

Te rog, și tu, ca să ții minte,
Și la copii să povestești,
Să vii, să treci, printre morminte –
Acolo-n deal ai să găsești.

Era o iarnă-n pa’zăci și-unu
Cu mari zăpezi, cu frig și vânt.
Am vrut să trec pe gheață Prutul,
S-ajung pe-al noastre țări pământ.

Eram mai mulți, am mers spre Lunca
Și noaptea am ajuns pe loc.
Dar ne-au trădat. Trăgeau din pușcă –
S-au mestecat omăt și foc.

Fugeam de cizma comunistă,
Ce-ajunse și în sat la noi.
Sub steaua roșe, stalinistă
Striga în urma mea „postoi!”.

Eram de graniță aproape,
Dar m-a ajuns un glonte-n spate.
Și când cădeam eu jos, în apă
Am auzit „Dă mâna, frate!”.

A Prutului roșise apa,
Cădeam ca niște brazi în el.
Apoi ne aruncase-n groape,
De parcă nici n-am fost defel.

Azi crucea mea e înclinată
Sub a timpului povară.
Să știi, că am iubit și eu odată
Acele flori de primăvară.

Tu să-mi aduci un mărțișor,
Că nu mi-au dat să-l pun la piept
Și vreau să-ți spun încetișor,
Că ziua ceea eu aștept.

Când toți românii împreună,
Și toată Mahalaua noastră,
Ca frații, buni, să se adune –
Eu mi-am dat viața pentru-aceasta.

Fără trecut nu este viitor

Stau pe pământu-acesta, care
Înnădușit a fost cu sânge de român.
În iarna ceea a fost o jale mare,
A răsunat până la cer acel suspin.

Un geamăt greu printre copaci șoptește,
Că sângele-a ajuns la rădăcina lor.
Murind, strigau flăcăii românește:
„Eu liber, liber vreau să mor!”

Vai, câte mame și-au pierdut feciorii,
Basmale negre câte au purtat,
În câte nopți, plângând, le prinse zorii,
N-odată pe păgânul de moscal l-au blestemat.

Stau pe pământul de pe care
Se vede-al noastre mame-țări pământ,
Pe care pân-la ultima suflare
Avut-au mahalenii noștri-n gând.

Îi poate omorî numai uitarea.
Să nu uităm nicicând de jertfa lor!
Deci, oameni buni, s-aprindem lumânarea.
Fără trecut nu este viitor…

Filmul complet al comemorării de la Lunca (Video Nicolae Hăucă)

Veșnică Pomenire a Victimelor Masacrului de la Lunca!

Publicat de Ion Antonromaniabreakingnews.ro / Documentare:RBNpresszorilebucovinei.comart-emis.ro, facebook-MănăstireaPutna, doxologia.ro / Video: Nicolae Hăucă Euromedia

,

Lunca Prutului„În noaptea de 6/7 Februarie 1941 aproape 400 de țărani, în majoritate tineri, din satele: Coteni, Buda, Boian, Ostrița Herței, Horecea Mănăstirii, Horecea Urbană, Plaiul Cosminului, Ceahor, Corovia, Mahala (toate situate în raioanele Herța și Noua Suliță) au încercat să treacă Prutul înghețat, prin nămeți și pe un viscol năprasnic. Fiind vânduți de cozile de topor ale satelor, au fost așteptați de grănicerii ruși care i-au măcelărit. Numai 57 au reușit să ajungă în România. Sutele de morți au fost aruncați în trei gropi comune din albia Prutului. Ceva scăpați și câțiva răniți au fost arestați și duși la Cernăuți unde au fost împușcați pe 13 Iunie 1941 și zac în cimitirul militar al orașului. În Iulie 1941 a fost descoperită numai una dintre cele trei gropi comune cu 107 cadavre, celelalte două fiind luate de viiturile Prutului. Printre martirii de la Lunca se regăsesc numele : Apetre Dumitru, Conovaru V. Mihai, Mironescu Toader…

În singura groapă comună descoperită au fost aruncate și acoperite cu pământ majoritatea victimelor, martiri din comuna Mahala, raionul Noua-Suliță. După decenii, resturile lumești ale românilor au fost dezgropate, aduse acasă de către rude și îngropate după datina creștină în cimitirul din sat. De atunci, la fiecare început de primăvară, rudele, prietenii și intelectualitatea bucovineană se adună pentru a-i pomeni pe cei omorâți fără vină în localitatea Lunca și a nu se uita despre rana adâncă ce continuă să sângereze în inimile românilor din nordul Bucovinei, o rană care nu va putea fi vindecată niciodată…”

CEI  CARE  UITĂ ISTORIA,  RISCĂ  SĂ  O  REPETE…

Sângerează în doliu Ucraina, lacrimile durerii se revarsă din inimile tuturor iubitorilor de Neam și Țară, Adevăr, Dreptate și Libertate. Suntem alături de tristețea lor cu inima zdrobită, fiindcă  nu am uitat ce înseamnă sânge și moarte, deznădejde și despărțire. Deși de la acele momente tragice pentru românii din nordul Bucovinei au trecut peste șapte  decenii, ele ne urmăresc cu un nou coșmar, dezlănțuit tot de un regim criminal. Duminica precedentă, când întreg Cernăuțiul, întreaga Bucovină își lua rămas bun, petrecându-l în ultimul său drum pe eroul național Oleksandr ȘCERBANIUK, împușcat pe EuroMaidanul din Kyiv, la Mahala, raionul Noua Suliță,  clopotele durerii au bătut în unison cu cele din întreaga Ucraină, întru pomenirea EROILOR ce străjuiesc  altarele de jertfă ale Neamului, SFINȚILOR  MARTIRI, dornici de libertate, celor răpuși de gloanțele mitralierelor călăilor sovietici în Lunca Prutului, în noaptea de 6 spre 7 februarie 1941.

Durerea nealinată a fraților noștri ucraineni se contopește în aceste zile de după sângeroasa săptămână cu tristețile  și rănile deschise, atât de vii ce dor și sângerează în inimile românilor băștinași din nordul Bucovinei, iar martirii, care își dorm somnul de veci sub cele 38 de cruci albe ca însăși puritatea sufletelor sfinților ce mențin liniștea și dăinuirea neamului românesc prin jertfire,  ca și eroii din  „Suta Sfântă”  a Maidanului, au fost puși în fața unei dileme – să moară luptând pentru Țară și Libertate sau să renunțe la o parte din propria lor ființă, în schimbul unei  existențe umilitoare. Și ei, la fel ca și patrioții de pe EuroMaidan,  nu și-au trădat idealurile naționale, au ales Libertatea.

Au pornit spre ea tot în februarie, cu 73 de ani în urmă, când, nemaiputând suporta jugul stalinist, au dorit să trăiască liberi și cu demnitate națională în Țara lor de obârșie – România, însă au fost trădați, astfel tributul măhălenilor la altarul iubirii de Neam  a fost plătit cu sânge nevinovat. Păcatul trădării nu l-a spălat nici apele Prutului, clocotind de sângele fierbinte al înflăcăraților patrioți. Din cele 400 de persoane din Mahala și satele învecinate, majoritatea bărbați voinici și femei, în vârstă de 30-40 de ani, tineri de 17-20 de ani, au supraviețuit masacrului vreo 40 de oameni, care apoi au fost deportați, împreună cu familiile și rudele în Siberia,  Kazahstan, Karelia, duși cu forța la munci silnice în lagărele morții de pe țărmurile lacului Onega.

 Ca și acum, mintea noastră refuză parcă să creadă că astfel de crime oribile sunt cu putință. Ecoul masacrului de la Lunca e viu în inimile și conștiința măhălenilor. Or, eroii neamului trăiesc în sufletele consătenilor grație primăresei Elena Nandriș, preoților celor trei biserici din sat, care le păstrează mereu vie memoria. Oficiat de preotul Gheorghe Moroz, parastasul de veșnică pomenire  a înălțat spre ceruri gloria eroilor martirizați și prin cântecele coriștilor, dirijați de preoteasa Maria, și prin imnurile de slavă, cântate cu suflet de Elena Petriuc și Ana Hostiuc, care ne-au convins: „Cât avem o țară sfântă/ Și un nai care mai cântă,/Cât există ceva sfânt,/ Vom trăi pe-acest pământ”. Aprinse de tinerele din localitate la crucile de pe aleea eroilor din cimitir, lacrimile de ceară au plâns, adunând picătură cu picătură în veșnicia neuitării.

O lumânare au aprins, prin evocările lor, în memoria eroilor neamului ce s-au sacrificat în numele Patriei, dnii Edmond Neagoe, consul la Consulatul General al României la Cernăuți, profesorii Constantin Moroșanu din Darabani, președintele Asociației „Prietenii Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herța”, vicepreședintele Vasile Adăscăliței din Dorohoi, promițând să organizeze o excursie la mănăstirile din județul Suceava pentru un grup de 14 măhăleni și îndemnându-ne să ne păstrăm limba strămoșilor, să ne iubim Neamul, amintindu-ne că cei care uită istoria, riscă să o repete. Octavian Bivolaru, președintele Societății „Golgota” din Ucraina, care e prezent la toate manifestările, organizate la Mahala în memoria martirilor neamului, a evocat  tragedia românilor înstrăinați de Țară, în deosebi masacrul de la Lunca, unde cei secerați de mitralierele grănicerilor sovietici au fost îngropați în patru gropi comune, jertfindu-și tinerețea, ca și eroii de pe Maidan, pentru o viață mai bună, pentru Libertate.

Cu tristețea durerii de-o seamă, cu inimile înlăcrimate, mahalencele Rahira Spânu și Veronica Burcovsca își amintesc mereu de rudele lor – Aurel și Gheorghe Spânu, care au căzut cosiți de gloanțele grănicerilor bolșevici la Lunca. Aurel avea 21 de ani, iar mezinul Gheorghe – 17. Din această cauză, fiind considerați „dușmani ai poporului,” părinții lor – mama Frosina și tatăl Florea, împreună cu fiica Maria, au fost deportați în Siberia, suportând toate urgiile staliniste, la baștină întorcându-se doar părinții, căci fiica, murind de foame și ger, a rămas să zacă în neagră străinătate, fără mormânt și cruce la căpătâi.

Profesoara de istorie Ana Hostiuc, cea care își instruiește discipolii în spiritul iubirii de neam și țară, respect și neuitare față de înaintași, a amintit de cele mai sângeroase pagini din istoria românilor bucovineni, de calvarul prin care au trecut consătenii după „eliberarea” ținutului de iscoadele comuniste.  Cu durerile neamului în suflet,  sub impresia evenimentelor tragice de ultimă oră din Ucraina, dna Elena Nandriș, referindu-se și la vărsările de sânge, la crimele comise de foștii guvernanți, și nu puținele lacrimi ce s-au vărsat,  e convinsă că tot răul e pedepsit de Cel de Sus, de altfel nu cădea regimul criminal al lui Ianukovyci, care și-a bătut joc de propriul popor,  exprimându-și îngrijorarea să nu vină alt regim la fel de crud și să ne calce pe noi, românii, și graiul străbun în picioare, precum a procedat cel anterior, în încheiere sensibilizând: „Aici suntem din moși strămoși și rămânem români adevărați!”

Foto -Felicia NICHITA-TOMA

Autor pentru o parte din prezentare Felicia Nichita Toma

Publicat de romaniabreakingnews.ro Surse: zorilebucovinei.comart-emis.ro,

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press