ȘAH-MAT, Domnule președinte POROȘENKO! Îngăduiți-mi să nu vă respect! Editorial de Dorina POPESCU

Motto, sau un fel de… De fiecare dată Sfânta Marie Mică, Hramul din satul natal, se lasă în casa părinților mei cu masă îmbelșugată, invitați de suflet și ecou de cor bisericesc. Distanța geografic-generoasă dintre mine și ei creează inconveniente  în a mă lăsa să fiu parte, fizic, din lumea în care am crescut. Iar aici, ca prin magie, intervine spiritul de mamă și bunică ce face posibil un coșuleț cu merinde și dor, tocmai în gara orășelului în care mi-am aruncat ancora. Plita de ciocolată, ca de fiecare dată, este nelipsită! O rup în trei: Una ție – Ștefane (cel Mare, precum te onorăm), una ție – Alexandre (cel Bun, fiu demn de strămoși) și una ție – Gloria (veritabilă domniță, motivul Serenadelor de sub balcon)… Iar noi, cei care V-am dat viață, savurăm cu nesaț felul aparte în care doar voi știți să faceți ciocolata imediat dispărută. Despre ce scriu?…

Domnule Poroșenko,

Nu sunteți Președintele meu! Iar dacă ați fi fost totuși, de ieri încoace nu V-aș fi dat nici cea mai măruntă șansă de a-mi mai fi! Vă scriu din altă Țară! Nerelevant din care – atât timp cât familia mea, rămasă în fostul Județ Cernăuți, mă motivează la solidaritate… Și iată-mă cu un mesaj matinal la ușa Dumneavoastră! Sper că nu Vă beți cafeaua chiar în aceste clipe… asta pentru a nu Vă avea pe conștiință cu un “stat în gât”. Scurt. Ieri ați promulgat legea care întărește utilizarea limbii ucrainene în școli. Și nu dezvolt subiectul. Nu cu Dumneavoastră! Știu însă, specific curiozității umane, că ați da orice să aflați ecourile „gestului eroic” pe care l-ați recomandat cu atâta căldură și Statelor din vecinătate. Menționez: ecourile –  nu zvonurile! Desființez tot “Staff-ul Dumneavoastră de trubaduri” care va îndrăzni să pună în lumină favorabilă suferința la care ne-ați condamnat pe noi – O, Doamne! –  la noi Acasă. Rețineți: Capul nostru a rămas la aceeași înălțime! Inima în același loc! Iubirea pentru ȚARĂ are același unghi vestic! Demni, dar nu umili, ne pansăm rănile și pășim înainte cu Tricolorul. Îndrăznesc să vă găsesc cusur peste cusur, asta pentru că v-a scăpat esențialul: noi, românii, suntem NEMURITORI!Ar fi trebuit să știți.

Și, că tot veni momentul sincerității, V-aș întreba: care Vă sunt lucrurile sfinte? Nu Vă las prea mult timp pentru răspuns, căci nu doresc să Vă dau șansa coacerii unei povești siropoase despre Mamă, Limbă și Țară. Care Mamă? Care Limbă? Care Țară? Și, pentru că V-am studiat cu creionul în mană, o să vă întreb direct: cum e să vină cineva și să vă ia din brațe „copilul” – Imperiul de Ciocolată? Ușor… Ușor, Domnule Poroșenko… V-ați înecat? A fost doar o simplă întrebare. Și, totuși, cum e să rămâneți fără El? Și fără dreptul de a-l revendica? Nu-mi răspundeți! Replica V-ar putea fi fatală!

Rugăminte! De Sărbătorile de Iarnă să nu vă deranjați cu pungile de ciocolată (care vă poartă numele) pentru copilașii din școlile noastre „încă un pic“ românești! Colindul lor va fi de-a pururi în dulcea limbă maternă, pe când bomboanele Dumneavoastră s-au  auto-condamnat peste noapte la gust amar. Și, dacă-mi permiteți, o să închei cu o pildă potrivită vremurilor și locului. Numai să aveți răbdare…

Dintr-o iubire frumoasă între El și Ea a apărut o bibliotecă. În care cărțile valoroase, destinate unei lecturi cu pretenții, îndată ce sunt deschise, punctează ceva special: dedicații către Ea – de la El; și invers. Rebeca (crescută în spirit patriotic de către tatăl său, istoricul Ion Moiceanu, care ne-a dăruit  „Istoria adevărată a românilor” și de către mama sa Steliana – învățătoare veritabilă) a însușit cea mai demnă lecție de viață: Generozitatea. Cel care îi este soț împărtășește același sentiment, iar gestul pe care au decis să-l facă este continuarea poveștii care încântă până la lacrimi: fără protocol și fără vreo reflectare pompoasă în presă, dar cu o singură dorință, Rebeca și Laurențiu, într-un apus catifelat de Septembrie, și-au donat cu destinație biblioteca. Cărțile trebuiau să bucure o școală cu predare în limba română din regiunea Cernăuți. Și – bucură! Șah-Mat, Domnule Poroșenko!

Nu mă faceți să aduc cărți românești pe ascuns! Nu suntem la grădiniță! Iar anii mei sunt prea mulți la număr pentru a minți pe la frontieră, cu capul plecat, că în lada frigorifică din portbagaj am laptele copilului. Știți care este adevărul: că mint și atunci când răspund la întrebări standard puse de către vameși. Ei: Scopul vizitei?  Eu: În interes privat… La Părinți. De factovin cu adevărat la toți românii mei mulți și demni, vin Acasă la strămoși – unde despre Dumneavoastră, Domnule Porosenko, nu se pomenește în nici un Letopiseț.

Îngăduiți-mi să nu Vă respect.

Editorial realizat de Dorina POPESCU

Trimis spre publicare mai mulor redacții și către ROMÂNIA BREAKING NEWS – RBN Press

Conținutul acestui articol nu reprezintă poziția România Breaking News – RBN Press. 
Responsabilitatea conținutului articolului revine, în întregime, autorului.



Codurile de vreme rea, revin în politica externă a României! Forțele naționaliste ucrainene doresc să pedepsească exemplar comunitatea românească din Ucraina

Inevitabilul s-a produs. Prima grijă a președintelui Ucrainei, Petro Poroșenko, la întoarcerea sa din SUA, a fost să promulge Legea privind educația, în forma adoptată de Parlamentul Ucrainei la 5 septembrie a.c. (vezi aici).

Iluziile optimiștilor s-au spulberat. Tonul care însoțește promulgarea acestui text de lege, controversat și non-european, este la fel de relevant ca și gestul propriu-zis al promulgării: șeful de stat de la Kiev vede în această Lege, precum și în sistemul pe care Legea îl statuează, un model pentru țările vecine. Este foarte posibil ca președintele Ucrainei să fi avut în vedere, cu această sintagmă, Federația Rusă, mai ales că în recenta sa declarație din cadrul Adunării Generale a ONU incrimina incapacitatea Moscovei de a asigura accesul la limba ucraineană al populației Crimeei. Însă la fel de posibil este că trimiterea ar viza și România, pe care în mod periodic numeroși oficiali din țara vecină o acuză că s-ar împotrivi deschiderii de noi școli cu predare în limba ucraineană la Şiret, Suceava etc. Este cunoscută deja în mediile românești afirmația anterioară, cu funcție de avertisment, a ministrului ucrainean al educației și cercetării, Lilia Gronevici, potrivit căreia în nici o țară din UE nu există nici o instituție școlară cu predare exclusivă în limba ucraineană.

Încurajați de noul val naționalist și xenofob din Ucraina, care a generat și controversatele articole lingvistice ale Legii privind educația, o parte a forțelor civice ucrainene anti-românești din Cernăuți au anunțat o pichetare a sediului Consulatului General al României de la Cernăuți, invocând în mod neconvingător „așa-numita declarație a organizațiilor șoviniste care au creat Alianța pentru Centenar privind drepturile românilor din Ucraina, citită la 20 august 2017 la Conferința Centenarului Unirii în Parlamentul României”. Acțiunea va avea loc mâine, la 27 septembrie a.c., ora 17.00 și va fi condusă de Corpul Național (forță politică naționalistă ucraineană de dreapta), împreună cu alte organizații civice și activiști locali.

Este greu să nu remarci cronologia deloc întâmplătoare care leagă evenimentele de mai sus. Forțele naționaliste ucrainene doresc să pedepsească exemplar comunitatea românească din Ucraina, precum și pe prieteni ai acesteia din România, pentru îndrăzneala de a-și fi exprimat opinia liberă privind limitările de secol 20 pe care le-ar conține legea invocată. Mă număr printre prietenii necondiționați ai comunității românești din Ucraina (iar ucrainenii știu asta), fără a fi, evident, naționalist sau șovin. Pur și simplu am avut privilegiul de a cunoaște, timp de 4 ani, în detaliu, situația dramatică și miraculoasă a acestei comunități, la ea acasă. Am rămas astfel cu o iubire mare și pentru totdeauna pentru românii de acolo care încă își iubesc rădăcinile.

Așa cum prevesteam în dese rânduri, furtunile politice nu ne vor mai ocoli. În imediata noastră vecinătate, naționalismele fierb. Este numai începutul – anul 2018 va genera tensiuni greu de anticipat în laboratoare. Chiar dacă Partidul Socialiștilor din R. Moldova nu și-a atins obiectivele de stradă pe care le anunța ritos pentru week-end-ul trecut, Dodon poate mobiliza încă electorate primejdioase pentru liniștea regiunii. Furtunile politice încep la Cernăuți, mâine; sunt în lucru, pentru 2018, veritabile uragane și va fi o provocare de excepție pentru diplomația română să le anticipeze și să le reducă.

Vectorul pretins pro-european al Kievului un nume de decor

Recrudescența naționalistă de dată recentă din Ucraina nu i-a surprins pe inițiați. Pare din ce în ce mai clar și pentru profani că vectorul pretins pro-european al Kievului este numai un nume de decor pentru politici autohtoniste, exprimate într-un limbaj politico-diplomatic cu accente rudimentare.

Numesc fără echivoc situația actuală a comunității românești din Ucraina, generată de adoptarea Legii Educației în Ucraina, un eșec al diplomației române. Deși acțiunile consecvente ale cercurilor politice ucrainene pe linia consolidării vectorului naționalist și în sine atmosfera politică de la Kiev erau extrem de bine cunoscute decidenților de la București, letargia, lenea, dezinteresul și mimă acestora au favorizat măsurile de mai sus ale Kievului. Factorii noștri de decizie au preferat să joace mărunt, pe teme interne, precum Belina, oaia de rasă, manualele de sport. O cauză subsidiară, pe care iarăși inițiații o cunosc în detaliu, este ipocrizia abținerii de la mesaje publice clare, în numele căreia este privilegiat conceptul unei diplomații a cărei singură virtute este, în manualele celor care o promovează încă, cea de a nu spune nimic. În ultimii ani, nu au fost rostite mesajele publice adecvate, din partea diriguitorilor români, cu privire la situația reală a comunității românești din Ucraina. Când această comunitate începe să vorbească, iată, că acum, Bucureștiul pare surprins că ea are voci și nevoi.

Petro Poroșenko și Klaus Iohannis la București

Tot în termenii unui eșec diplomatic, adițional/complementar celui de mai sus, putem privi incapacitatea deja cronică a Bucureștiului de a obține beneficii politice compensatorii din relația sa îmblânzită cu Kievul, pe fondul tonului necosmetizat al Bucureștiului la adresa Moscovei în dosarele Crimeea și Donbass. România și-a vulnerabilizat serios relația cu Federația Rusă inclusiv condamnând fără echivoc intervenția militară a acesteia în Crimeea și estul Ucrainei, iar acestei poziționări lipsite de ambiguitate (cu numeroase conotații pro-ucrainene, măcar prin efect) Kievul îi răspunde neconform și neadecvat.

Intalnirea de la Kiev Porosenko – Iohannis

Cu Fed. Rusă, se pare că ne este ușor să găsim tonul; pare a ne fi congenital, aici, tonul arțăgos. Cu Ucraina – ni-l căutăm.

Pare destul de clar, iarăși, acum, că președintele Ucrainei l-a informat pe omologul său de la București, în SUA, cu ocazia întâlnirii lor întâmplătoare, cu privire la intenția sa clară de a promulga legea cu pricina. Cel mai probabil, pe acest fond a venit și decizia președintelui Klaus Iohannis de a-și amâna vizita în Ucraina (decizia respectivă pare acum simplă reacție la hotărârea președintelui Poroșenko de a promulga legea, comunicată președintelui Iohannis în Statele Unite).

În narațiunea tragică privind Legea ucraineană a educației, care va duce în mod direct la închiderea celor câtorva zeci de școli cu predare în limba română (școli care au supraviețuit, până acum, tentativelor anterioare de închidere!), mai există un actor discret, ale cărui politici în regiune ar putea fi evaluate cu mai mult pragmatism la București, pentru că încep să se manifeste distorsiuni și diferențe de abordare ce pot crea falii primejdioase: poziția SUA, care au salutat, prin misiunea diplomatică americană din capitala Ucrainei, legea incriminată în corpore de clasa politică de la București.

Ambasada Statelor Unite a felicitat adoptarea noii Legi a Învățământului de către Rada Supremă a Ucrainei

Este timpul ca președintele României, precum și restul clasei noastre politice, să recalibreze capacitatea aparatului nostru diplomatic de a anticipa cutremure politice, de a le preveni, este timpul ca decidenții noștri să construiască o diplomație bazată pe forța și claritatea promovării intereselor naționale (inclusiv prin gestionarea cu mai mult curaj a unor mesaje-țintă) și deopotrivă pe flexibilitatea și abilitatea acesteia de a negocia, în plan extern, poziționări ce pot aduce beneficii României.

În momentul de față, pe toate axele (R. Moldova – decesul poveștii de succes, facilitarea alegerii unui președinte pro-rus, deriva conceptului integrării europene, diminuarea ponderii opțiunii pro-românești; Ucraina – facilitarea, prin pasivitate, a adoptării de măsuri cu caracter anti-european și anti-românesc, consolidarea naționalismului anti-european și anti-românesc; UE – eșecul integrării în zona Schengen și Euro; Ungaria – relații diplomatice tectonice, tensiuni în creștere etc.; Marea Neagră – prognoze și coduri de vreme rea și pe termen lung), avem o politică externă deficitară. Cu toate ingredientele spumoase ale câte unui Junker privind presupusul rol privilegiat rezervat României într-un viitor prea îndepărtat.

Dacă nu îndreptăm nava pe val, codurile de vreme rea din politica noastră externă ne vor perfora carenă…

Articol publicat și pe contributors.ro

Autor: Dorin Popescu

Dorin Popescu este Președinte al Asociației Casa Mării Negre / Black Sea House (think-tank de politici publice la Marea Neagră), din iulie 2017. Este fost diplomat (cu misiuni diplomatice efectuate la Moscova, Cernăuți și Sarajevo), analist politic, eseist, critic literar și cadru universitar (fost lector la Universitatea Andrei Șaguna Constanța, Facultatea de Științele Comunicării și Științe Politice). A absolvit cursurile Facultății de Litere și Teologie a Universității Ovidius din Constanța și este doctor în filologie, din 2012, cu teza Paradigma constituirii discursului literar la Constantin Noica. Este autorul volumelor Noica. Bătălia continuă (Editura Ideea Europeană, București, 2013, debut în volum), Figuri ale textului anteic (Editura Ideea Europeană, București, 2016), Răzbunarea barbarilor. 2000 de ani fără Ovidiu la Tomis (Editura Ideea Europeană, București, 2017). A publicat peste 130 de lucrări, studii, eseuri, recenzii, articole tematice, în diferite reviste culturale și științifice din România şi din străinătate, este coautor de programe tematice şi cursuri universitare în domeniul relaţiilor publice si al istoriei şi discursului presei româneşti, la Universitatea Andrei Şaguna din Constanţa și deține premii naţionale de eseu şi critică literară. Principalele preocupări sunt legate de politică externă, studii politice, eseistică, studii culturale, istoria culturii, critică literară etc.

*Conținutul acestui articol nu reprezintă poziția România Breaking News – RBN Press. Responsabilitatea continutului articolului revine, în întregime, autorului.




Back in the U.S.S.R.! Ucraina a ales să sfideze Europa și avertismentul președintelui Klaus Iohannis! Poroșenko a promulgat scandaloasa lege privind educația!

ADIO ÎNVĂȚĂMÂNT ÎN LIMBA ROMÂNĂ!

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a promulgat luni o lege care întărește învățământul în limba ucraineană în școli, reformă criticată de autoritățile din România și din alte țări din regiune care au comunități etnice în această republică ex-sovietică, relatează France Presse citat de romaniabreakingnews.ro

Reformă învățământului în termenii legii actuale restrânge progresiv spațiul acordat disciplinelor studiate în colegii și în licee în limbile minorităților naționale puternic implantate în Ucraina — precum comunitățile română, ungară, poloneză — în profitul cursurilor în limba ucraineană potrivit agerpres.ro

Această lege, care urmează să intre în vigoare în 2020, nemulțumește de mai multe săptămâni autoritățile țărilor din regiune.

AFP notează că președintele României, Klaus Iohannis, considerase joi că această lege „va limita drastic accesul minorităților la educație în limba lor maternă” și și-a anulat în semn de protest vizita prevăzută în Ucraina.

Această lege a nemulțumit și importantele comunități ungare și poloneze din Ucraina.

Într-un comunicat, președinția subliniază că șeful statului Petro Poroșenko „insistă asupra faptului că această lege ridică limba ucraineană la limbă oficială pe parcursul educativ”. Noua lege sporește rolul utilizării limbii ucrainene în procesul de învățământ, menționează șeful statului ucrainean în comunicatul citat de BucPress.

„Această lege asigură egalitatea șanselor pentru toți”, precizează comunicatul. „Ea garantează fiecărui absolvent cu diplomă bune capacități lingvistice esențiale pentru o carieră reușită în Ucraina”, se subliniază în text.

Locul limbii ucrainene este, de asemenea, o problemă în regiunile estice ale acestei țări, controlate în prezent de rebelii separatiști proruși și care se confruntă din 2014 cu un conflict sângeros, potrivit AFP.

Potrivit serviciului de presă al șefului statului ucrainean, citat de BucPress, Petro Poroșenko a comunicat că reforma învățământului „este una dintre cele mai importante reforme, care va îmbunătăți calitatea educației”, asigurând pașii necesari pentru includerea Ucrainei în spațiul educațional european.

„Ucraina a demonstrat și va demonstra în continuare o astfel de atitudine față de minoritățile naționale care corespunde cu obligațiile noastre internaționale, în concordanță cu standardele europene, fiind un model pentru țările vecine”, mai spune Poroșenko în comunicat.

În acest sens, el cere ministerelor de Externe și Educației de la Kiev să desfășoare consultațiile necesare cu partenerii europeni, inclusiv cu Consiliul Europei.

„Poroșenko a promulgat scandaloasa lege privind educația în Ucraina”, titrează agenția de presă ucraineană Unian.

„BACK IN THE U.S.S.R” Live The Beatles

https://www.youtube.com/watch?v=YVFuTIGUhTk




POZIȚIE CLARĂ: NOI VREM SĂ FIM!

Suferindă este Limba Română în Bucovina. Precum și în Basarabia. Și în Maramureșul Istoric. Dar și prin Cetatea Ismailului. Chiar și acasă la Timoc. Și prin celelalte Lumi, cu sau fără rezonanță, în care frații mei de sânge (încă) își mai numesc copii cu nume de Voievozi români. Și câți alții nu ar fi cedat, nu ar fi acceptat alte „ambalaje seducătoare”: limbi străine – cu perspectivă, școli alese – cu potențial, locuințe în Zgârie-Nori – cu priveliști uluitoare… Câți alții! Dar nu noi, Românii! Aspirațiile noastre, din totdeauna modeste, nu au făcut decât să lanseze vise de bun simț. Noi am fost și vom rămâne vorbitori de limbă română, familiști convinși, dornici de grădinițe și școli românești, mulțumiți cu casele harnic gospodărite în care Icoana și Doina ar bate oricând orice element din Feng-shui. Căci mă tot întreb: ce influență asupra mea, româncă de sânge, poate avea statuia unui elefant cu trompă ridicată, atâta timp cât tot folclorul neamului meu este despre mioare și ciocârlii? Poziția noastră, a românilor de pretutindeni, este clară: Noi vrem să fim!

Recent am străbătut Domeniile Basarabiei, cu drumuri în praf care duc spre Școli cu Învățătură-veche și Mănăstiri cu Dumnezeu în Ele. Prioritară, în această “expediție de suflet”, a fost dorința de a regăsi ceea ce am lăsat acolo acum zece ani – curajul de a fi Român.

Printre podgorii perfect împânzite cu viță-de-vie, odată cu răsăritul soarelui se lăsa admirat Căușeniul – Fortăreața celor aleși. Pentru Ziua Limbii Române,  și cea de Întâi Septembrie, accesoriul de bază a fost tricolorul din piept. Mateevici – căci pe aceste meleaguri văzu pentru prima oară lumina – a știut să-și cultive predecesori cu măiastra “Limba noastră”. Menire asumată și de către familia Ostaș – Valeriu și Olga – ocrotitorii Casei Limbii Române din Căușeni, Republica Moldova. „Române” – așa i se spune domnului Ostaș. Cu fruntea-i aplecată, aproape de reverență, Domnia Sa parcă nici nu aude poruncile trimise de mai marii Universităților din Capitală de a le onora Catedra de Filologie și rămâne tot aici – “la țară”.  Are domnul Valeriu un pariu cu Răbdarea. Unul pe termen lung. Veghează neostenit la creșterea tinerei generații, o cultivă în spiritul asumării a ceea ce trebuie să fie și nu a ce pare că este. La Căușeni, despre România, se vorbește cu dor. Aici, cântecele Martirilor Ion și Doina Aldea-Teodorovici sunt cântecele miilor de inimi care bat românește și a miilor de voci – românești și ele! Prin aceste lumi, Sensul unei Delegații Oficiale Române (care, în general, dăruiește emoție, nu primește) imediat devine altul. Și asta pentru că, împotriva tuturor legilor fizicii, când Tu dai – tot Ție iți revine (și îți revine, și îți revine…). Ca în vorbele Apostolului Pavel: Chiar de vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, rămân esențiale aceste trei lucruri: Credința, Nădejdea și Dragostea. Iar mai mare dintre acestea este Dragostea.

După asemenea pelerinaje prin Țara mea din altă țară, declar: România mea nu e despre gene false și buze executate cu umplutură de silicon! Și nu e nici despre mașini de lux, case exclusiviste și vacanțe la turci. România mea nu e despre știri proaste din politică si noutăți senzaționale din fotbal. Și nu e nici despre orgolii, ură sau eșec. Nici despre foame și frig nu e. În tot ce îmbrățișează România mea nu e loc de “nu pot”, de vise fără stea sau zbor cu aripi frânte. România mea nu e despre fleacuri bine vândute și nici despre cărți oferite la jumătate de preț în perioada lichidării de stoc. România mea e alta!

România din inima mea nu corespunde cu cea din Atlasul Geografic. Imaginația-mi trece înotând Prutul și adună în poala sa până și ultima ființă românească. România mea e despre cum și ce simt. Iar eu simt românește!

România mea începe din cimitirele unde mi se odihnesc strămoșii – numele cărora, pe crucile de stejar, sunt cioplite tot în românește. Biserici, școli și “Sfatu’ Satului” – acele reuniuni de lume înțeleaptă – și ele, toate, cu un jurământ depus în numele Patriei Mame. România mea e despre acele trei culori și-o singură iubire. Și despre curajul etern pe care nu l-a răpus nici Siberia de Gheață. România mea e despre familie, copii și Dumnezeu! Despre părinții din poemele lui Vieru… Și despre părinții mei… Și părinții Voștri! România mea e despre Eminescu și apretatul său guler de poet cu panglica-i boemă la gât, despre nemuritorul său Luceafăr și despre Veronica Micle…

Toate iernile României mele sunt despre același februarie al lui 1939 din Lunca. Primăverile încep să înmugurească de la Fântâna Albă în memoria aceluiași sângeros aprilie din 1941. Verile – și ele cu o cruce pe destinul localității Mahala (iunie, 1941). Iar toamnele mele sunt despre Coșuleni și plecarea definitivă a celui mai Adevărat  Român de aici și de peste tot – unchiul meu, învățător al locului, erou al României, Nicolae Gârșcan.

România mea e despre Ștefan cel Mare și Coroana Regală. E despre înțelepciunea din preajma sfeșnicelor în topire. E despre comoara spirituală. Și despre victorii e. România mea e despre iertare și iarăși iertare.

România mea de acasă e despre Strada Domnească din Cernăuți și despre femeia care cântă de sănătate vis-à-vis de Muzeul “Mihai Eminescu”. Lipsa pașilor mei de-a lungul atâtor ani nu a schimbat nimic din decorul perfect al unei Cetăți de Români. Cât despre femeia cu voce măiastră, am simțit nevoia să o răsplătesc cu o reverență și cu acel “Mulțumesc!” românesc. “Casă de piatră ție si familiei tale!”, ca un miracol venea răspunsul ei către mine. Ei, asta mi se pare cu adevărat mândrie națională, să simți până la nerv miracolul de a reveni acasă după o lungă pribegie, iar acasă, acasă printre străini, să fi întâmpinat în limba ta maternă! Și nu-ți mai dorești nimic; nimic altceva – decât să ți se repete, încă o dată, clar și apăsat, acele cuvinte de care ți-a fost foame si sete… Și despre asta trebuie vorbit mereu, pentru ca toți cei din jur să audă, să simtă și să înțeleagă cât de românesc poate fi, dacă vrem, Cernăuțiul.

România mea de acasă e despre dor profund și iubire curată ca lacrima. E despre Brâncuși si toate pietrele Lui la un loc. E despre Maluri(le) de Prut ale lui Ion și Doina Aldea Teodorovici. Despre Cântă cucu’ plâns pe cele mai selecte note muzicale de către Maria Iliuț. Despre Dorul Basarabean din Cetatea Ismailului. Și despre Ion Iovcev – exemplul rezistentei românești în Transnistria. Dar și despre directorul Casei Limbii Române Nichita Stănescu de la Chișinău – Alexandru Bantoș. E și despre toți cei din Linia Întâi –  învățători, profesori, jurnaliști cărora le revine prin meserie și conștiință rolul de ghizi… România mea e despre asumarea unui singur drum. Nu poți iubi la fel două Țări! Și nici nu trebuie.

Țara mea de acasă e despre noblețe, iar aceasta are sigur Certificat de Naștere Românesc. Patria mea e despre mine însămi și despre felul în care m-au binecuvântat strămoșii. Scopul meu suprem e să-mi iubesc România necondiționat! Și, când toată lumea din jur se lasă sedusă de calitățile gustative ale ceaiului englezesc, eu să rămân îndrăgostită de aroma “Podurilor de Flori” plimbată în cana de lut cu imprimeu pe verso, ca în țesăturile bunicii: “România mea de acasă e la Șendreni”.  

“România mea de acasă e (și) cea de peste Prut”. 

Autor: Dorina Popescu

*Conținutul acestui articol nu reprezintă poziția România Breaking News – RBN Press. Responsabilitatea continutului articolului revine, în întregime, autorului.




Premierul Pavel Filip la Odesa: „românii/moldovenii din Ucraina trebuie să învețe în limba românească”

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului R. Moldova și postului Prime TV, premierul Pavel Filip s-a referit la controversata și discriminatoria Lege a Educației din Ucraina, ieri, 8 septembrie 2017, la Odesa, unde s-a reîntâlnit cu omologul său ucrainean, Volodimir Groisman. Mai mult despre întâlnirea bilaterală în articolul Premierii Pavel Filip (RM) şi Volodimir Groisman (Ucraina) întrevedere bilaterală la Odesa

Noua lege adoptată de Rada Supremă de la Kiev, care a trezit revolta în lanț a minorităților entice din Ucraina, dar și a Ministerelor de Externe ale României și Ungariei, prevede trecerea sistemului de învățământ exclusiv în limba ucraineană, cu lichidarea școlilor românești și ale celorlalte minorități entice, ceea ce contravine nu numai drepturilor fundamentale ale omului, dar și Constituției Ucrainei.

Reamintim că-n fostele teritorii istorice daco-moldave-române – nordul Bucovinei, Ținutul Herța, nordul și sudul Basarabiei, Maramureșul Istoric (Transcarpatia), aflate în prezent în componența Ucrainei – locuiesc circa 500 de mii de români/moldoveni (a doua minoritate etnică din Ucraina), care sunt supuși unei deznaționalizări programate mult mai odioase decât pe vremea URSS. Exemplu elocvent: circa 30 de școli cu limba română de predare au fost închise după 1991, anul proclamării Independenței de stat a Ucrainei.

Ieri, 8 septembrie 2017, liderii comunităților românești din Ucraina au adresat o Scrisoare deschisă Președintelui României, cerându-i implicarea plenară în rezolvarea acestei probleme dramatice, care pune în pericol însăși existența românilor pe teritoriile lor istorice.




Vlad Cubreacov – STATUTUL, ROLUL ȘI FUNCȚIILE LIMBII ROMÂNE ÎN UCRAINA. LEGISLAȚIE ȘI PRACTICI

Vlad Cubreacov despre NOUA LEGE A EDUCAȚIEI VOTATĂ LA 5 SEPTEMBRIE 2017

Vlad Cubreacov

Trebuie să recunosc că am aflat cu multă stupoare, cu revoltă și indignare chiar, că ieri seara, 5 septembrie, Rada Supremă de la Kiev a adoptat o nouă lege a educației, care, prin articolul său 7, dorește să dea startul lichidării tuturor școlilor publice în limbile popoarelor autohtone și minorităților naționale. Sperăm ca această lege să nu fie promulgată de președintele Poroșenko. În acest sens comunitatea românească din Ucraina trebuie să se mobilizeze exemplar, ca și în cazul deciziei Radei Supreme de suspendare a Legii privind bazele politicii lingvistice de stat din Ucraina, suspendare blocată de șeful statului prin aplicarea dreptului său de veto în procedura de promulgare. Așteptăm și reacția adecvată a României ca stat înrudit cu care Ucraina este legat printr-un Tratat de bază și acorduri sau mecanisme bilaterale. Articolul 7 al legii educației votate de Rada Supremă este nu doar expres antiminoritar, ci și antiucrainean prin consecințele sale. Domnul Putin nici nu se putea aștepta la un cadou mai bun din partea Kievului pentru a pretexta intervențiile Kremlinului în Ucraina în scopul protejării minorității ruse înrudite care cuprinde câteva milioane de persoane și răspândită relativ compact în regiunile estice și de sud ale Ucrainei. Păcat că minoritățile naționale din Ucraina sunt victime colaterale în lupta Kievului cu Moscova. Păcat că exponenții politici ai majorității ucrainene sunt incapabili să gândească un model de afirmare a propriei națiuni decât prin suprimarea drepturilor națiunilor autohtone și loiale conlocuitoare și, astfel, prin pierderea susținerii internaționale a unor state vecine prietene înrudite cu aceste minorități.

Articolul 7, în forma votată de Rada Supremă, are, într-o traducere românească neoficială, următorul cuprins: ”Art.7. Limba educației.

Procesul de învățământ se desfășoară în limba de stat. Statul garantează fiecărui cetățean al Ucrainei dreptul la obținerea educației la toate nivelurile (preșcolar, mediu general, profesional (tehnico-profesional), de specialitate, preuniversitar și universitar), precum și a educației extrașcolare și postuniversitare în instituțiile de stat și comunitare.

Persoanelor aparținând minorităților naționale din Ucraina li se asigură dreptul la educație în instituțiile comunitare pentru obținerea învățământului primar în limba minorității naționale respective, în paralel cu limba de stat. Acest drept se realizează prin deschiderea unor clase (grupe) cu limba de predare a minorității respective, înființate conform legislației în vigoare, care însă nu se va extinde asupra claselor (grupelor) cu predarea în limba ucraineană.

Persoanelor aparținând popoarelor autohtone din Ucraina li se garantează dreptul de a studia în instituțiile preșcolare și medii de cultură generală comunitare, în paralel cu limba de stat, în limba poporului autohton. Acest drept se realizează prin înființarea unor clase (grupe) cu limba de predare a respectivului poporului autohton din Ucraina în paralel cu limba de stat, înființate conform legislației în vigoare și nu se extinde asupra claselor (grupelor) cu limba ucraineană de predare.

Persoanelor aparținând popoarelor autohtone, minorităților naționale din Ucraina li se garantează dreptul la studierea limbii poporului autohton sau a minorității naționale respective în școlile de cultură generală comunitare sau în cadrul asociațiilor culturale naționale.

Surdomuților li se asigură dreptul la însușirea limbii mimico-gestuale, precum și la însușirea limbii ucrainene mimico-gestuale.

Instituțiile de învățământ asigură studierea obligatorie a limbii de stat, inclusiv în instituțiile profesionale (tehnico-profesionale), de specialitate și în cele de învățământ superior, care ar permite desfășurarea activității profesionale în meseria aleasă folosind limba de stat.

Persoanelor aparținând popoarelor autohtone, minorităților naționale, străinilor  și apatrizilor li se creează condițiile necesare pentru studierea limbii de stat.

Statul susține studierea limbilor de circulație internațională, în special a limbii engleze, în instituțiile de învățământ de stat și comunitare.

În instituțiile de învățământ, conform programei școlare, pot fi predate una sau mai multe discipline în două sau mai multe limbi – în limba de stat, limba engleză, alte limbi oficiale al Uniunii Europene.

La dorința celor care studiază în instituțiile de învățământ profesional și superior se vor asigura condițiile necesare pentru studierea de către aceștia a limbii poporului autohton, a minorității naționale ca disciplină aparte.

Statul susține înființarea și funcționarea instituțiilor de învățământ în afara țării, cu limba de predare ucraineană sau pentru predarea limbii ucrainene.

Specificul folosirii limbilor la diferite niveluri de învățământ se va stabili prin legi speciale”.

PRACTICILE LINGVISTICE ÎN CAZUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA: O UȘĂ LARG ÎNCHISĂ PENTRU O LEGISLAȚIE GENEROASĂ

Practicile lingvistice în cazul românilor din Ucraina le continuă în parte pe cele din perioada ocupației sovietice, sunt parțial determinate de gradul de aplicare a Legii Ucrainei cu privire la bazele politicii lingvistice de stat, precum și de politicile administrației centrale și locale, de multe ori în răspăr cu prevederile legale.

STATUTUL OFICIAL DE LIMBĂ REGIONALĂ

Vom preciza mai întâi că limba română a obținut, în special după 2012, statutul oficial de limbă regională în mai multe localități din regiunile Cernăuți și Transcarpatică. Prima localitate în care româna a devenit oficial limbă regională a fost comuna Tărăsăuți[69] din raionul Noua Suliță, decizia datorându-se inițiativei primarului Serghei Tigu. Precedentul a fost urmat de alte localități: Pătrăuții de Jos, Crasna, Ciudei, Ropcea și Ignești din raionul Storojineț, Voloca, Oprișeni, Cupca și Iordănești din raionul Adâncata/Hliboca, Ostrița și Buda Mare din raionul Herța, Mahala, Boian și Prut din raionul Noua Suliță, Biserica Albă[70] din raionul Rahău, Apșa de Jos, Slatina, Topcina și Strâmtura din raionul Teceu și altele. Limba română a devenit oficială la scara întregii regiuni Transcarpatice, la 21 decembrie 2012, alături de maghiară și ruteană[71]. Decizii similare au fost adoptate de Consiliile raionale Herța și Teceu (decembrie 2013)[72]. În afara regiunilor Transcarpatică și Cernăuți nu există în alte regiuni nicio localitate cu populație românească de peste 10 la sută în care limba română să fi obținut statutul oficial de limbă regională. Limba română nu dispune de un asemenea statut în peste 90% dintre localitățile în care l-ar putea avea conform legii.

 ***

STATUTUL, ROLUL ȘI FUNCȚIILE LIMBII ROMÂNE ÎN UCRAINA. LEGISLAȚIE ȘI PRACTICI

PREZENTARE GENERALĂ

Așa cum se cunoaște, românii din Ucraina reprezintă o populație autohtonă, nediasporală, compactă și numeroasă, cu circa jumătate de milion de persoane, fiind a doua comunitate minoritară după cea rusă. Sub aspect geografic, cea mai mare concentrație a persoanelor de etnie și de limbă română (44%) se află aici, în regiunea Cernăuți, cuprinzând părți din nordul Basarabiei și Bucovinei și ținutul Herța, cu o prezență majoritară în raioanele Herța (93,8%), Noua Sulțiă (64,3%) și Adâncata/Hliboca (51,4%), urmând, în descreștere, cu 30% din total, regiunea Odesa, cuprinzând în est partea de sud a Basarabiei, cu o prezență majoritară relativ în raionul Reni (49%), iar în nord părți ale fostei republici sovietice socialiste autonome moldovenești, apoi, cu 8% din total, regiunea Transcarpatică, în principal în raioanele Teceu și Rahău (Maramureșul istoric). Comunități compacte de români, însumând  12% din corpul minorității românești, locuiesc în regiunile Kirovograd (renominată Kropivnițk), Nikolaev și altele. O prezență importantă românească se atestă și în republica autonomă Crimeea, în prezent anexată de Rusia. În zonele în care nu sunt majoritari, românii dețin o pondere importantă, cum ar fi în raioanele Storojineț – 37,2%, Ismail – 27,6%, Bârzula – 25,9%, Sărata – 19%, Ananiev – 18,1%, Tarutono – 16,5%, Chilia – 15,8%, Teceu – 12,4%, Rahău – 11,6%, Ocna – 11%. În alte 8 raioane (Tatarbunar, Hotin, Arciz, Cetatea Albă, Liubașovka, Frunzovka, Razdelnâi și Șiraev) românii dețin ponderi între 5 și 10% din ansamblul populației.

Problematică cu care se confruntă comunitatea românească de aici vizează învățământul preșcolar, mediu, profesional, liceal și universitar în limba română, folosirea oficială a limbii române în administrație și justiție, presa în limba română, păstrarea identității religioase, nereprezentarea parlamentară, nerecunoașterea statutului de popor autohton, lipsa autonomiei culturale naționale garantate de legislație, separarea artificială în trei subgrupuri tratate distinct (români-moldoveni-volohi), menținerea toponimiei ruso-ucrainene impuse în timpul ocupației sovietice în locul celei tradiționale, neretrocedarea de către stat a proprietăților comunității românești confiscate abuziv de către regimul sovietic de ocupație, ucrainizarea antroponimiei prin transliterarea latină deformată în actele de identitate pentru călătoria în străinătate, aculturația și asimilarea lingvistică în condițiile în care doar 78% dintre români își  mai păstrează limba română, iar 11,6% sunt vorbitori de limbă rusă, și 9% de limbă ucraineană, lipsa subsidiilor financiare alocate de la buget pentru asociațiile culturale și altele.

CADRUL  JURIDIC

Statutul, rolul și funcțiile limbii române în Ucraina sunt determinate de un cadru legislativ amplu, cuprinzând instrumente juridice internaționale, bilaterale româno-ucrainene, naționale și locale.

INSTRUMENTE INTERNAȚIONALE

Cele internaționale sunt mai multe, dar ne vom referi succint doar la două, și anume, Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționaleși Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare.

Astfel, Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale, instrument al Consiliului Europei semnat de Ucraina la 15 septembrie 1995, ratificat la 26 ianuarie 1998 și intrat în vigoare la 1 mai 1998, prevede, în articolul său 5, că ”1. Părțile se angajează să promoveze condițiile de natură să permită persoanelor aparținând minorităților naționale să-și mențină și să-și dezvolte cultura, precum și să-și păstreze elementele esențiale ale identității lor, respectiv religia, limba, tradițiile și patrimoniul lor cultural. 2. Fără a se aduce atingere măsurilor luate în cadrul politicii lor generale de integrare, părțile se vor abține de la orice politică ori practică având drept scop asimilarea persoanelor aparținând minorităților naționale împotriva voinței acestora și vor proteja aceste persoane împotriva oricărei acțiuni vizând o astfel de asimilare”. Aceste prevederi, aplicabile cu preeminență în raport cu legislația internă a Ucrainei, vizează direct minoritatea românească și pe toți vorbitorii de limbă română din Ucraina. Așadar, Ucraina s-a angajat internațional să se abțină de la orice politică ori practică având drept scop asimilarea persoanelor de naționalitate română și să le protejeze împotriva oricăror acțiuni vizând asimilarea, adică ucrainizarea lor.

Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare a fost semnată de Ucraina la 2 mai 1996, ratificată la 15 mai 2003, instrumentele de ratificare au fost prezentate la 19 februarie 2005 și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2006. Ucraina a declarat, în procedura de depunere a instrumentelor de ratificare, că dispozițiile Cartei se aplică următoarelor limbi ale minorităților naționale: ”armeană, bielorusă, bulgară, găgăuză, greacă, idiș, krâm-tătară, germană, moldovenească, polonă, rusă, română, slovacă și maghiară”. Constatăm că limba română figurează de două ori în această înșiruire, atât cu glotonimul ei propriu, Română, cât și cu infraglotonimul românesc Moldovenească, confirmând oficial că Ucraina rămâne tributară abordărilor lingvistice ideologizate din perioada sovietică, lipsite de orice temei științific. Această dihotomie terminologică de esență ideologică și geopolitică a fost introdusă ulterior în legislația națională a Ucrainei în domeniul politicilor lingvistice de stat. Ne vom referi la ea ceva mai încolo.

CADRUL BILATERAL. TRATATUL DE BAZĂ

Consiliul Europei, din care atât România, cât și Ucraina fac parte, utilizează, în cazul comunităților naționale extrafrontaliere noțiuni ca minoritate înrudită (kin-minority, minorite parent) și stat înrudit (kin-state, etat parent), rezervându-le statelor naționale din Europa dreptul și obligația susținerii culturale, lingvistice, identitare și de alt ordin a minorităților înrudite ale lor din alte state. Legislația ucraineană folosește în acest sens termenul de Patrie istorică – Історична батьківщина.

Ca stat înrudit, România a făcut pași concreți în acest sens. Cadrul bilateral al relațiilor dintre România și Ucraina este conturat de Tratatul cu privire la relaţiile de buna vecinătate şi cooperare dintre România şi Ucraina[1], semnat la Constanța la 2 iunie 1997. Articolul 12 al Tratatului specifică faptul că ”1. Părţile contractante vor colabora, între ele şi în cadrul organizaţiilor şi conferinţelor internaţionale, în vederea dezvoltării şi punerii în aplicare a standardelor internaţionale referitoare la promovarea şi protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru toţi, inclusiv a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. 2. Părţile contractante se vor consulta, ori de câte ori va fi nevoie, în scopul perfecţionării şi armonizarii legislaţiei lor naţionale în acest domeniu, dezvoltării contactelor umane şi rezolvării problemelor cu caracter umanitar de interes comun”. Articolul 13 al tratatului este consacrat comunității românești din Ucraina și, prin reciprocitate, celei ucrainene din România. Îmi voi permite să citez pe larg: ”1. În scopul protecţiei identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a minorităţii române din Ucraina şi a minorităţii ucrainene din România, părţile contractante vor aplica normele şi standardele internaţionale prin care sunt determinate drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi anume acele norme şi standarde care sunt cuprinse în Convenţia-cadru a Consiliului Europei privind protecţia minorităţilor naţionale, precum şi în: Documentul Reuniunii de la Copenhaga a Conferintei asupra dimensiunii umane a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, din 29 iunie 1990, Declaraţia Adunării Generale a O.N.U. asupra drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale sau etnice, religioase şi lingvistice (Rezoluţia nr. 47/135), din 18 decembrie 1992, şi Recomandarea nr. 1201 (1993) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la un protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului, referitor la drepturile minorităţilor naţionale, cu înţelegerea ca aceasta recomandare nu se referă la drepturi colective şi nu obliga părţile contractante sa acorde persoanelor respective dreptul la un statut special de autonomie teritorială bazată pe criterii etnice”. Articolul definește comunitatea românească astfel: ”2. Minoritatea română din Ucraina cuprinde cetăţenii ucraineni, indiferent de regiunile în care trăiesc şi care, potrivit opţiunii lor libere, aparţin acestei minorităţi în virtutea originii lor etnice, limbii, culturii sau religiei lor”. Prin acest Tratat, Ucraina și România s-au angajat ”să adopte, dacă va fi necesar, măsuri adecvate în vederea promovării, în toate domeniile vieţii economice, sociale, politice şi culturale, a egalităţii depline şi reale între persoanele aparţinând minorităţilor naţionale şi cele aparţinând majorităţii populaţiei”, reafirmând că ”persoanele la care se referă acest articol au, îndeosebi, dreptul, exercitat în mod individual sau împreună cu alţi membri ai grupului lor, la liberă exprimare, la menţinerea şi dezvoltarea identităţii lor etnice, culturale, de limba şi religioase, dreptul de a-şi menţine şi dezvolta propria lor cultură, la adapost de orice încercare de asimilare impotriva voinţei lor. Ele au dreptul sa-şi exercite pe deplin şi efectiv drepturile omului şi libertăţile fundamentale, fără nici o discriminare şi în condiţii de deplină egalitate în fața legii”. Părțile contractate au stabilit de asemenea că ”vor crea, pentru persoanele aparţinând minorităţii române din Ucraina şi pentru cele aparţinând minorităţii ucrainene din România, aceleaşi condiţii pentru studierea limbii lor materne. Părţile contractante reafirma ca persoanele sus-menţionate au dreptul sa fie instruite în limba lor maternă, într-un număr necesar de şcoli şi instituţii de stat pentru învăţământ şi specializare, situate ţinând seama de răspândirea geografică a minorităţilor respective. Ele au, de asemenea, dreptul de a folosi limba lor maternă în raporturile cu autorităţile publice, în conformitate cu legislaţia națională şi cu angajamentele internaţionale ale părţilor contractante”. Ucraina și România mai recunosc ”că, în exercitarea dreptului la asociere, persoanele aparţinând acestor minorităţi naţionale pot înfiinta şi menţine, în conformitate cu legislaţia interna, propriile organizaţii, asociaţii, precum şi instituţii sau aşezăminte de învăţământ, culturale şi religioase” și că ”vor respecta dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a avea acces, în limba maternă, la informaţie şi la mijloace de comunicare în masa, precum şi de a schimba liber şi de a difuza informaţii. Ele nu vor crea obstacole, în ceea ce priveşte înfiinţarea şi utilizarea de către aceste persoane, în cadrul legislaţiei interne a fiecărei părţi contractante, a propriilor mijloace de informare în masă. Persoanele la care se referă acest articol au dreptul de a menţine contacte între ele şi peste frontiere cu cetăţeni ai altor state şi de a participa la activităţile organizaţiilor neguvernamentale, atât la nivel naţional, cat şi internaţional”. Kievul și Bucureștiul au stabilit prin Tratatul de bază că ”se vor abţine sa ia măsuri care, modificând proportiile populaţiei din zone locuite de persoane aparţinând minorităţilor naţionale, urmăresc limitarea drepturilor şi libertăţilor acestor persoane, care decurg din standardele şi normele internaţionale menţionate” în Tratat. Totodată, Ucraina și România au stabilit că ”Niciuna dintre prevederile acestui articol nu va fi interpretată ca limitând sau negând drepturile omului, care sunt recunoscute în conformitate cu legile părţilor contractante sau cu acordurile încheiate între ele”. În scopul de a coopera în urmărirea îndeplinirii angajamentelor prevăzute în acest articol din Tratatul de bază, Ucraina și România au convenit crearea unei Comisii mixte interguvernamentale, care va ține cel puțin o sesiune anuală.

CADRUL JURIDIC INTERN

Cadrul juridic național din Ucraina în domeniul drepturilor minorităților naționale și cel al regimului lingvistic este stabilit de Constituția Ucrainei, deciziile Curții Constituționale, un șir de legi organice și acte normative subsecvente, precum și de hotărârile administrative ale puterii locale de nivelul I (primării), II (raioane) și III (regiuni).

***

Mai departe despre CONSTITUȚIA UCRAINEI, HOTĂRÂRILE CURȚII CONSTITUȚIONALE, LEGISLAȚIA NAȚIONALĂ UCRAINEANĂ, DREPTURILE NAȚIONALITĂȚILOR DIN UCRAINA, LEGEA DESPRE MINORITĂȚILE NAȚIONALE DIN UCRAINA, LEGEA PRIVIND BAZELE POLITICII LINGVISTICE DE STAT din Ucraina,  integral pe https://cubreacov.wordpress.com/2017/09/06/statutul-rolul-si-functiile-limbii-romane-in-ucraina-legislatie-si-practici/




Greanîi și Dodon la dispoziția lui Putin

R. Moldova! Votul pro-Dodon a fost unul pur etnic, toți (99%) din vorbitorii de rusă au votat „pentru” că este omul Moscovei. Un vot în realitate împotriva: moldovenilor (românilor), limbii române și Europei.

Greanîi și Dodon la dispoziția lui Putin

Grceanîi și Dodon la dispoziția lui Putin

De ce a câștigat Dodon?

Victoria lui Igor Dodon a venit ca o bubuitură de tun. Reacția societății după aflarea alegerilor s-a focusat mai mult pe încălcările din ziua votării, puțină atenție s-a acordat numărului uriaș de cetățeni care au votat pentru un președinte marionetă a intereselor rusești în R. Moldova.

Afirmam în editorialul din 4 noiembrie că în RM trăiesc două lumi paralele – cea rusească și cea europeană, de această dată, lumea rusă a învins. Victoria n-ar fi fost posibilă fără implicarea decisivă a cozilor de topor, a propagandei și a minciunii sfidătoare despre importanța „batistei pe țambal” și a „unificării civice a moldovenilor”.

Marioneta

Victoria marionetei rușilor în R. Moldova a fost clădită odată cu începerea campaniei celor de la Platforma DA de a organiza alegeri prezidențiale directe, argumentul lor era că peste 80% din populație vor să-și aleagă direct președintele (de ce n-am văzut o prezență la vot de 80%?). Atunci, toate calculele, analizele și prognozele arătau că în eventualitatea unui asemenea scrutin, alegerile vor fi câștigate de partidele proruse care s-au folosit de scandalurile din jurul guvernării pentru a-și legitima poziția politică. Oricât ar încerca ei să arunce acum vina pe Plahotniuc care l-a susținut pe Dodon, responsabilitatea politică revine în totalitate aberantei idei de a pune „batista pe țambal” și a avea „alegeri directe”. Prin protestele alături de Dodon și Usatîi, cei din DA, au permis unui criminal și bandit ca Dodon să ajungă președinte. Având în cap doar răzbunarea dorită de gruparea Frankfurt-Lucinski, gașca DA l-a legitimat pe Dodon ca pe un politician cu care merită avută o relație. Ce n-au vrut să înțeleagă susținătorii lor atunci, care clamau cu spume la gură că nu contează că-i „prorus”, important e că „ne-am unit” împotriva răului comun, este că Dodon este o nulitate politică, și unicul său atu este forța Kremlinului care-și susține necondiționat marionetele. Prin punerea batistei pe țambal și excluderea temei est vs. vest din campanie, drumul spre obținerea voturilor din polarizarea societății a rămas deschis pentru păpușa Moscovei. Ce-a rămas din acea „unire a moldovenilor” odată cu declarația lui Usatîi care spune că deși are dubii cu privire la Dodon, îndeamnă oamenii să-l voteze doar să nu ajungă la putere candidatul susținut de americani? Asta contează în primul rând? Să nu ajungă americanii la putere sau să nu ajungă un bandit președinte? Dodon și Usatîi nu fac nicio mișcare fără aprobarea celor care „curează” politica RM de la Moscova, participarea lor la proteste alături de gruparea frankfurt-lucinski a fost făcută cu aprobarea Kremlinului, care știe ce are de făcut ca să obțină ce-și propune. Atunci au fost atinse câteva obiecte care s-au dovedit a fi decisive, s-a compromis totalmente conceptul de „guvernare europeană” și a fost exclusă obsesiv tema est vs. vest, Europa vs. Rusia. Deși naivii din PPDA credeau că prin compromiterea imaginii „guvernării europene” vor ajunge ei să mulgă vaca statalistă, s-a întâmplat exact opusul. Deși propaganda aiurită a pus batista pe țambal, nu aceeași poziționare a avut candidatul Moscovei, care a mizat în continuare pe fobiile rusofonilor. Această ură a vorbitorilor de rusă (ruși, ucraineni, bulgari, găgăuzi și moldoveni) față de Europa, America, România etc. n-ar fi câștigat dacă banda propagandei frankfurt-lucinski n-ar fi inoculat în același timp două idei: 1. nu contează dezbaterea est vs. vest; 2. guvernarea europeană este compromisă. Dacă nu contează că Dodon este un politician de carton, vopsit în roșu din banii rușilor, dacă guvernarea europeană e compromisă, iar Maia Sandu a fost parte a guvernării europene, era evident că anume Dodon avea prima șansă în a câștiga alegerile, lucru care s-a și întâmplat.

Nația civică a propagandei

Opiniile care aplaudă numărul mare de voturi pentru Maia, pretind a fi o victorie în sine, dar se prefac că nu înțeleg că în politică nu există victorii „morale”. Votul pro-Dodon a fost unul pur etnic, toți (99%) din vorbitorii de rusă din R. Moldova au votat pentru bandit, criminal, hoț, trișor, plagiator, doar din simplu motiv că este omul Moscovei. A fost în realitate un vot împotriva moldovenilor, împotriva românilor, împotriva limbii române și împotriva Europei. Dacă mâine s-ar face un referendum pentru intrarea în URSS, toți votanții lui Dodon ar vota pentru revenirea la statutul de colonie. Retorica statalistă e bună ca strategie de campanie, spre deosebire de propaganda care nu înțelege pe ce lume trăiește, rușii știu cum să se folosească de instrumentele democratice pentru a câștiga puterea. Atâta timp cât rușii votează etnic, nu există niciun fel de „națiune civică moldovenească unită”, iar această retorică nu face altceva decât să paveze drumul spre victorie a partidelor controlate de Moscova pentru că legitimează xenofobi și șovini. Evident, fără susținerea lui Plahotniuc, care s-a folosit de omul Moscovei pentru a le arăta inamicilor, că fără el nu câștigă nimeni nicio alegere, victoria lui Dodon n-ar fi fost posibilă.

Democrația po ruski

Numărul mare de voturi pro-Dodon a fost posibil și pentru că guvernările succesive din 2009 încoace au permis devalizarea economiei, o populație săracă, care trăiește de pe-o zi pe alta, e greu de electrizat prin discursuri corecte politic. Ei vor răzbunare, ei vor sânge. Cine urmărește atent dezbaterea publică rusă în ultimul secol, va observa că elitele lor caută întotdeauna un dușman cu care să lupte și să-l distrugă – mai întâi a fost țarismul, după care au urmat culacii, capitaliștii, iar bebelușul infantil Dodon urmează aceeași logică agresivă – dușmanii lui de moarte sunt europenii și unioniștii. Din punct de vedere civilizațional lumea rusă n-are cum să lupte pentru o educație de calitate, drumuri bune, spitale dotate ș.a.m.d., unica lor luptă este pentru anihilarea celor care gândesc altfel decât ei. Nu vă lăsați amăgiți de ideea că pentru a atenua această ură viscerală e suficient să nu-i „provocăm”, oricât de muți și pașnici am fi cei care gândim altfel, e suficient să gândim așa pentru a fi dușmanii lor de moarte. Am fost telefonați la redacție de un cetățean din „națiunea civică moldovenească” care ne-a spus-o simplu „dacă mai scrieți rău de Dodon, noi o să ne răfuim cu voi”. Asta e realitatea lumii ruse pe care, îmi permit să spun, retardații care fâlfâie batista pe țambal nu-s în stare s-o digere, rușii și sateliții lor nu acceptă democrația decât ca un camuflaj pentru a-i anihila pe cei care gândesc altfel. Cum bine observa Alexandru Boldur, rușii n-au avut niciodată o tradiție democratică, atunci când în orașul stat Nijnii Novgorod se „înfierbântau spiritele” ca urmare a unor „dezbateri”, o grupare se războia fizic cu cealaltă, până una din ele era redusă la tăcere. Cam asta ar vrea votanții lui Dodon să se întâmple, cei care nu gândesc ca ei, să fie distruși și aduși la tăcere. Cu ei s-o pornit la drum propaganda Țopa-Lucinski să facă națiunea civică.

Mai aveți 2018

Un alt eveniment care a înfierbântat puținii neuroni ai mancurților de Bâc a fost un protest împotriva fraudării alegerilor care au ieșit mai mulți tineri unioniști. Întrebarea care acuză era – de ce-ați ieșit, măi, în stradă cu tricolorul românesc? Eu mă întreb retoric altceva – de ce n-ați ieșit, voi, „națiunea civică moldovenească”, în stradă? De ce ați stat comod în fața calculatorului sau a televizorului și ați protestat semnând petiții online, care n-au absolut nicio valoare? Cine v-a oprit să ieșiți și voi în stradă? În ciuda propagandei, protestul de luni a fost unul spontan, care a demonstrat că anume tinerii (care întâmplător sau nu sunt și unioniști) nu vor să-și piardă viitorul. Dacă victoria lui Dodon m-a dezamăgit, văzând atitudinea mancurților care au sărit să-i atace pe unioniști, văzând cum Maia Sandu nu dă doi bani pe ei, fiind interesată exclusiv de campania electorală din 2018, aproape că nici nu-mi mai pare atât de rău că a câștigat Dodon. Până la urmă asta merită cei care au fluturat batista și s-au unit cu Moscova împotriva tinerilor educați din această țară, să fie conduși de un hoț. Fără a fi fatalist sau pesimist, dacă Maia Sandu va continua să-și facă campanie, fiind susținută de mancurții propagandei, înfrângerea în 2018 este garantată.

În aprilie a.c., în articolul „Opoziția stupidă și unionismul rău” scriam că „Rolul opoziției nu este doar să critice puterea (vehement și din oră în oră), ci să aibă suficientă inteligență, pricepere și îndemânare, încât să ajungă la putere.” Rezultatul alegerilor, dar mai ales campania electorală a arătat cât de tâmpă și incapabilă de a obține ceva este opoziția formată de banda criminală din jurul lui Țopa în alianță cu propaganda mancurtizată. Au cerut „meleardul” înapoi, dar l-au primit pe Dodon.
Aș vrea să aud de la studenta de la Harvard cum procedează în America un candidat la funcția de președinte care este înfrânt? Își recunoaște înfrângerea și pleacă acasă sau se pornește să mai piardă niște alegeri? Protestând împreună cu Dodon și Usatîi, intrând în alianță cu cei care aruncă cu zoi în tinerii cu tricolor, pierzând alegerile, Maia Sandu n-are niciun drept moral să se erijeze în lidera opoziției antirusești, antidodoniste, antidemocratice, antiromânești și antieuropene. Unicul ei rol este de a fi „lidera” mancurților ce flutură batiste și se mint singuri. Ea trebuie să înțeleagă că a fost votată atât de masiv, doar pentru că nu este Igor Dodon, dar știind cum gândesc politicienii de pe Bâc, n-am niciun dubiu că anume ea și cei din jurul ei vor „conduce” opoziția la o nouă înfrângere în 2018.

Lovitura majoră primită de mișcarea unionistă este neînsemnată în comparație cu falimentul total al „națiunii civice moldovenești” care s-a spulberat în doar câteva luni. Noi, etnicii români din Basarabia, am supraviețuit unor regimuri infinit mai violente și mai criminale, am trecut de țarism, bolșevism, colectivizare, deportări ș.a.m.d., cu certitudine nu vom dispărea după câțiva ani de conducere a unui copil obez hrănit din bani rusești. Unica speranță este să înțelegem că nu există o diferență majoră între dodonei și țopălăi, aceeași ură, aceeași lipsă de cultură, aceeași minciună. Aflarea noastră (a unioniștilor) în minoritate și în opoziție față de șovinii proruși și mancurți, prezintă și un avantaj strategic – toată vina pentru starea de fapt revine în egală măsură „unirii civice” vorbitorilor de rusă cu partenerii lor mancurți grupați în jurul propagandei Țopa-Lucinski.

P.S. Dacă elitele intelectuale din Basarabia, dar și din România ar fi fost vigilente, ar fi insistat pe un adevăr elementar despre ordinea politică – nu poate exista un stat, fără existența unei națiuni. Este elementar – e nevoie de o națiune ca să faci un stat, n-ai națiune – ai oligarhie, criminalitate, minciună și propagandă. După ce le curgeau sudori aplaudând „formarea” națiunii civice alături de Dodon și Usatîi, țopălăii și propaganda să înțeleagă că în efortul lor de a „edifica” o „nație civică” și un „stat”, să nu se bazeze pe noi, românii. Refuzăm să facem parte din națiunea civică (mancurtă) alături de șovini și xenofobi care ne doresc moartea și visează cum ne anihilează. Va urma…

Autor Silviu Tănase publicat pe Timpul.md




„Caravana Limbii Române în Timoc” – proiect de amploare al Inst. Eudoxiu Hurmuzachi de susținere a identității românești în Serbia! Peste 1000 de etnci români benefiaciari

Caravana Limbii Romane în Timoc

O amplă campania de informare a populației românești/vlahe pe tema necesității păstrării și promovării limbii și identității culturale românești, dar și a drepturilor pe care le au minoritățile naționale într-un stat european a cuprins 34 de localități cu populație majoritar românească din Timoc, Serbia informează Institutul Eudoxiu Hurmuzachi. De această campanie benefiaciază conform comunicatului IEH, peste 1000 de părinți și elevi etnici români/vlahi din vestul Serbiei, județele/comunele Bolievac, Bor, Zajecar, Cupria, Svilajnac, Svilajnac,  Golubac, Zagubica, Majdanpek, Negotin, Veliko Gradiste si  Kladovo. Acțiunile organizate de către Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni în parteneriat cu Asociația pentru Cultura românilor/vlahilor “Ariadnae Filum” au constat în dezbateri și mesele rotunde.

Acțiunile fac parte din proiectul “Caravana Limbii Române în Timoc” derulat de către Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni în perioada 7 martie-24 aprilie 2016.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă conștientizarea importanței cunoașterii limbii materne de către tânăra generație de români/vlahi din Serbia de Răsărit, precum și însușirea  valorilor patrimoniului istoric și cultural, pentru asigurarea continuității tradițiilor moștenite și pentru  menținerea identității naționale.

Proiectul dezvoltat de IEH se înscrie în contextul actual european, care pune accent pe asigurarea continuității informațiilor și cunoștințelor dobândite și perpetuarea acestora, contribuind astfel la creșterea capacității de informare, de a trăi și de a munci într-un spațiu multicultural.

romaniabreakingnews.ro




Ce poate face statul român pentru ca românii din Ucraina să-și mențină identitatea ? Sfaturile jurnalistului Sergiu Dan

Sergiu Dan, președintele Asociației Convergențe Europene, explică în partea a doua a interviului acordat Epoch Times ce urmărește proiectul ”Acces la educație”, destinat școlilor de limba română din Ucraina și care este situația mass-media de limba română în Cernăuți, Transcarpatia și Odesa.

Asociațiile Convergențe Europene (ACE) și Eurocentrica doresc să colecteze cărți și calculatoare pentru școlile românești sau cu predare în limba română din Ucraina. În primă etapă, vrem să strângem calculatoare și 1.000 de cărți pentru școala românească din satul Frumușica Veche din raionul Sărata, regiunea Odesa, una dintre puținele școli cu predare în limba română, a arătat Sergiu Dan. În interviul acordat Epoch Times, el a schițat și câteva recomandări pentru statul român în vederea îmbunătățirii situației.

Epoch Times: În contextul resetării relației dintre România și Ucraina, după Maidan, anexarea Crimeei și destabilizarea Donbass-ului, cum se explică faptul că Kievul continuă deschiderea claselor cu predare în limba ucraineană în școlile din satele în care populația vorbitoare de limba română este predominantă?

jurnalist Sergiu Dan

jurnalist Sergiu Dan

Sergiu Dan: „Depinde cum și ce situație analizăm și prezint iar exemplul regiunii Transcarpatia, unde oamenii, dacă nu au dorit să aibă clase ucrainene în școli, au fost ascultați și nu li s-au deschis astfel de clase. Pe de altă parte, există situații în care părinții din localitățile românești își duc copiii la școală în satul vecin, pentru că acolo se predă în ucraineană și consideră că acest lucru va fi în beneficiul copiilor atunci când aceștia vor dori să-și continue studiile în Ucraina. Kievul nu are decât să salute o astfel de decizie a părinților și le asigură inclusiv transportul dintr-o localitate în alta. Cred că Bucureștiul ar proceda la fel.”

Care este situația mass-media în limba română în cele trei regiuni? Au comunitățile românești acces la surse de informare în limba română?

Sergiu Dan: „Avem presă românească în regiunea Cernăuți, unde câteva ziare de limbă română ajung în casele comunității. Mai sunt și câteva site-uri de știri și radio online, însă, din motive financiare, acestea, împreună cu ziarele, nu pot satisface în totalitate nevoia cititorilor de a se informa în limba maternă despre absolut tot ce se întâmplă în Ucraina și în afara țării. Doar câteva dintre aceste surse media sunt finanțate de către stat, iar salariile sunt foarte mici și tinerii cunoscători de limba română nu sunt atrași de astfel de locuri de muncă. Sunt și unele proiecte media co-finanțate de către instituții guvernamentale din România, însă sumele care ajung acolo sunt destul de mici și, așa cum ne-a obișnuit, Bucureștiul nu prevede și o continuitate a proiectelor. Se alocă fonduri pentru câteva luni, după care e posibil să nu mai dea un leu, iar publicația riscă să dispară.”

În regiunea Odesa apare un singur ziar pe care îl poate citi comunitatea românească, însă despre acesta se precizează oficial că este un ziar de limbă “moldovenească”. Finanțată de stat, această publicație este coordonată de către moldovenistul Anatol Fetescu, dușmanul numărul unu al românilor din regiune.

La Odesa mai avem o publicație, „Sud-Vest”, însă este editată în România și apare destul de rar.

În regiunea Transcarpatia, de asemenea, avem un singur ziar, Apșa, și este editat de către asociația cu același nume, din fonduri private. Aceste ziare apar destul de rar, unele lunar, iar altele o dată la două luni, spre deosebire de Cernăuți, unde avem măcar săptămânale. Continuarea interviului poate fi citită AICI (The Epoch Times România)

Publicat de romaniabreakingnews.ro – TOCpress: Ce poate face statul român pentru ca românii din Ucraina să-și mențină identitatea (interviu)




Scandalos! Monumentul Limbii Române destinat centrului Chișinăului se va instala într-o gradină

Monumentul_Limbii_Romane_Chisinau_romaniabreakingnews_ro

Potrivit Radio Chișinău, autorul viitorului Monument al Limbii Romane destinat centrului Chișinăului, Vlad Basarab, afirmă că decizia de a găsi o altă locație pentru acesta a fost luată împreună cu conducerea Academiei de Științe, informează romananiabreakingnews.ro

„Nu cred că în fața Academiei este un loc bun și nu e din cauza acelui monument al așa-numitei eliberări, ci faptul că limba română are nevoie de un loc de reculegere. În fața AȘM este o intersecție congestionată, cu mult zgomot. Am decis, împreună cu conducerea Academiei de Științe, ca viitorul monument să fie amplasat în Grădina Botanică, care aparține instituției. Am fost și am ales locația monumentului, într-un loc retras, lângă apă, lângă lac, apa simbolizând viața limbii române, iar acest mediu natural îi va da omului ocazia să se reculeagă, să facă această incursiune în filele limbii române”

Academia de Științe a Moldovei a ales artistul care să realizeze monumentul, în martie 2014, în urma unei competiții în care s-au înscris 15 participanți de pe ambele maluri ale Prutului, dar și din străinătate.

Scriitorul și omul de cultură basarabean, Nicolae Dabija, membru în comisia de selectare, a menționat cu indignare că a aflat despre noua locație pe 27 martie, cu ocazia vernisării unei expoziții a artistului Vlad Basarab la Chișinău.

„Noi putem să facem zeci de monumente în Grădina Botanică, și să nu le vadă nimeni. Voi face demersuri și voi insista ca Monumentul ”Limbii Române” să fie instalat în centru. A fost atunci scandal pentru ca acesta să nu fie în locul monumentului sovietic. Eu am propus atunci ca Monumentul Limbii Române să fie amplasat tot acolo, doar că vizavi de Centrul Expozițional Brâncuși, în fața ieșirii de sub pasaj”

Conducerea Academiei de Științe nu a comentat deocamdată informația.

Decizia de a amplasa monumentul Limbii Române în locul monumentului sovietic „Eliberarea” a provocat atunci un val de nemulțumiri în rândul reprezentanților asociațiilor pro-ruse din Republica Moldova. Potrivit proiectului, Monumentul Limbii Române ar urma să fie sub forma unei cărți imense, deschisă la 360 de grade, cu spațiu între pagini și pe care ar urma să fie scrise fragmente din opera clasicilor români.

Publicat și editat de Gabriel Negru – romaniabreakingnews.ro