ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "LARRY WATTS"

LARRY WATTS

,

Între 1849 și 1850 profesorul de la Harvard, Francis Bowen, a contestat paradigma deja acceptată că revoluția maghiară condusă de Lajos Kossuth a fost înainte de toate o luptă pentru libertate și pentru o republică democrată.

Din contră, a subliniat Bowen, Ungaria a luptat în special împotriva propriilor naționalități non-ungare – slavii, germanii și românii (valahii). Și acea luptă a fost determinată de decretul pe drepturi egale dat de Imperiul Habsburgic în ceasul al unsprăzecelea, care amenința privilegiile absolute ale artistocrației ungare, ce până atunci se bucura de imunitate legală completă, nu plătea niciun fel de taxe și, în ceea ce-i privește pe români, le nega orice reprezentare în Transilvania. Profesorul Bowen a descris mai departe, din surse de primă mână, campania de atrocități a generalului Bem, dusă pentru Budapesta, împotriva românilor, ca fiind una care „aproape depășea imaginația”; precum și extremismul generalului Damianich împotriva propriului popor, care le-a declarat co-etnicilor săi că: „Vin să vă extermin de la rădăcină; apoi o sa-mi trag un glonț în cap pentru ca ultimul sârb să dispară de pe fața pâmântului”. (F. Bowen, “The War of the Races in Hungary,” (Războiul raselor în Ungaria) North American Review (1850): 132; F. Bowen, “The Rebellion of the Slavonic, Wallachian and German Hungarians against the Magyars,” (Revolta slavilor, valahilor și germanilor unguri împotriva maghiarilor) North American Review (1851): 226).

În timp ce interpretarea lui Bowen era împărtășită de o mare parte din europeni, se confrunta direct cu opinia populară a concetățenilor săi. Influențată de viziunea unei noi republici democrate în politica internațională, de justificarea aparentă a modelului american încă neobișnuit, și, nu în cele din urmă, de o propagandă ungara a cărei armă principală era elocvența extraordinară a lui Kossuth, chiar și administrația prezidențială a SUA – și senatul statului Massachusetts care făcea parte din conducerea universității Harvard – au făcut public sprijinul acordat lui Kossuth și că revoluția lui reprezenta un aspect de interes pentru politica americană.

Bowen a fost ulterior acuzat ca fiind un „falsificator” și un „manipulator” al adevărului istoric. A fost criticat pentru că s-a bazat doar pe surse care i-au susținut argumentația sa. S-au depus eforturi considerabile pentru a-l discredita drept un plagiator atât al cuvintelor, cât și al ideilor. S-a insinuat că ar fi fost un paravan sau chiar un agent al Austriei. Și a fost acuzat în mod public că ar fi susținut absolutismul – fiind astfel un dușman al democrației americane – și că ar fi fost un ”admirator al lui Haynau și al lui Metternich” – la acea vreme „bestiile negre” ale opiniei publice internaționale. „Nu cred”, a declarat un detractor, „că pot fi găsite altundeva în limba engleză, în același cadru, atât de multe greșeli, atât de multe falsități, atât de multă dezonoare literară”. Bowen a fost privit că fiind un oponent nu doar „al opiniei generale din țara sa, dar și a lumii civilizate”. (R. Carter, The Hungarian Controversy: An Exposure of the Falsifications and Perversions of the Slanderers of Hungary (1852); (Controversa ungară: o expunere a falsificării și denaturării ale calomniatorilor Ungariei)  M. Putnam, The North American Review On Hungary (1851)).

Criticii lui Bowen și-au concentrat o mare parte din atacul lor asupra surselor profesorului, și au descris-o pe una dintre cele mai importante, „care i-a oferit nu mai puțin de o duzină din citatele sale”, ca pe „o producție fără valoare și care nu merită să fie menționată”. (Putnam (1851): 343). Lucrarea în discuție – Ungaria: Constituirea și Catastrofa sa (1850) – a fost ridiculizată ca fiind „prea josnică pentru a fi luată în serios”, iar autorul său era presupus a fi un „agent austriac” sau „un englez în serviciul austriac (sunt sute în armata austriacă)” sau un „avocat plătit al lui Metternich sau Haynau”. (Carter (1852): 25)

De fapt, sursa a fost expertul constituțional englez Sir Travers Twiss, membru al Societății Regale, consilier al reginei, profesor de drept civil și economie politică la Universitatea Oxford și profesor de drept internațional la Kings College London. Twiss era deseori chemat să ajute ambasadele britanice în cele mai spinoase probleme legale de diplomație internațională.

Fără a fi omul doborât de o provocare, Bowen a adunat zeci de surse germane, franceze, britanice și ungare pe acest subiect doar ca să fie din nou acuzat de tot felul de infracțiuni și contravenții (inclusiv de o „aversiune puternică” față de limba maghiară și de o „ură profundă pentru unguri”). În timpul acestor atacuri, traiul său, și chiar viața, i-au fost amenințate. În ultima astfel de incursiune deschisă împotriva libertății de exprimare academice la Harvard, în februarie 1951, senatul statului Massacussetts a profitat de poziția pe care o deținea în conducerea universității Harvard și l-a îndepărtat pe Bowen de la conducerea Catedrei de Studii istorice „McLean” a Universității Harvard.

Universitatea Harvard, condusă de un președinte care ocupase același scaun de la Catedra de Istorie chiar înainte de Bowen, a considerat acuzațiile ca fiind nejustificate și complet false. Senatul statului Massachusetts a fost scos din Consiliul de conducere de la Harvard – și nu s-a întors niciodată – iar în 1853 Bowen a fost reangajat și numit în unanimitate la conducerea Catedrei de „Religie naturală, Filosofie Morală și Politică civilă”, o poziție în care avea să rămână pentru următorii 36 de ani. Universitatea Harvard continuă să acorde și astăzi un premiu anual Francis Bowen în Filosofie morală.

Am o oarecare afinitate pentru Profesorul Bowen. În timp ce nu am pretenția de a mă afla la nivelul erudiției sale (Bowen, la urma urmei, a absolvit primul de la Harvard în generația 1833), am publicat recent două volume – Ferește-mă, Doamne, de prieteni: Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României și Cei din urmă vor fi cei dintâi: România și sfârșitul Războiului Rece – cu privire la comportamentul României ca un actor de stat în alianța sovietică, în cadrul mai larg al comunității socialiste, și pe plan internațional. În aceste cărți, am contestat paradigma acceptată anterior cu dovezi noi care demonstrează că România nu a fost „calul troian” al Uniunii Sovietice în vest (sau oriunde altundeva), că politicile și acțiunile române au constrâns în mod semnificativ comportamentul sovietic pe plan internațional, în timpul Războiului Rece, și că cei de la Kremlin „i-au permis” României independența doar în același mod în care Moscova „a permis” comportamentul independent al SUA – pentru că a fost obligată să facă astfel din cauza lipsei oricărei alternative viabile nu pentru că n-a dorit în mod disperat să schimbe comportmentul României și nu pentru că n-a căutat în mod activ o altă soluție.

Abordând această percepție convențională am fost pe deplin conștient de necesitatea de a oferi o gamă largă de cazuri specifici cu mii (aproximativ 5,000) de note de subsol pentru a demonstra că o schimbare de paradigmă în interpretare a fost justificată. În această privință sunt de acord cu Bowen că „întrebările factuale, oricând prejudecățile comunității au fost incitate, pot fi rezolvate doar prin abundență de mărturii; și prin urmare noi am chemat în instanță o mulțime de martori…ale căror mărturie unită și armonioasă nu poate lăsa nicio urmă de  îndoială într-o minte cu o capacitate normală, oricât de nedorit ar putea fi acel adevăr, sau oricât de încăpățânate au fost prejudecățile care au prevenit receptarea sa mai devreme”. (Bowen (1851): 236-237) Într-adevăr, modul în care prejudecățile cognitive operează și cum au funcționat în ceea ce privește relațiile americano-române și ruso-române în mod special, este o temă principală a lucrării mele.

În diferite atacuri pe care profesorul Bowen le-ar fi găsit familiare, am fost acuzat de falsificarea și distorsionarea istoriei. Munca mea, spun unii, este unilaterală. (A. Pavelescu, 3/4/11, wordpress.com)  Numele meu, spun alții, a fost folosit ca să camufleze opiniile și lucrările altora. (C. Vasile, 17/12/11, contributors.ro). Iar alții chiar susțin că sunt un paravan sau un agent al serviciului de informații român, un susținător al stalinismului național, si un admirator și un apologet al lui Nicolae Ceaușescu – „bestia neagră” a opiniei publice internaționale pentru o mare parte din ultimul sfert de secol. (V. Tismaneanu, 11/05/13, 20/12/11, 30/5/11, contributors.ro)

Cei cu și mai multă imaginație mă acuză că aș poza în rolul unui spion american (după ani de zile în care am contestat public acuzațiile presei că aș fi fost „antena CIA”) și că aș fi solicitat și aș fi obținut azil politic în România de la o democrație americană represivă în timpul regimului lui Ceaușescu – deși probabil nu din motive economice. (A. Bădin, 18 & 19/10/12, badin.ro)

Desigur, orice provocare la o paradigmă cunoscută și convențională este obligată să stârnească emoții, controverse și critici. Astfel de revelații contrare nu trebuie numai să fie dovedite, dar și să fie demonstrate din nou și din nou, în destule cazuri specifice ca noile contururi să apară în mod clar, înainte ca paradigmele și interpretările să fie schimbate. Nu există niciun mister și nicio conspirație aici. Schimbarea de paradigmă este acceptată doar cu mare reticiență de cei care s-au obișnuit cu paradigma veche, și în special, de cei care și-au bazat propriile interpretări și chiar carierele pe paradigma acum demodată. Ce va rămâne din munca lor dacă fundația lor de orientare se dovedește să fie puțin mai mult decât picioare de lut?

Acestea fiind spuse, multe dintre afirmațiile menționate mai sus sunt în mod evident destinate să distragă atenția de la cărți. Rolul lor nu este de a discuta argumentele conținute în paginile cărților, dar de a reorienta atenția de la ele, și de la orice ar putea fi într-un fel interpretat ca fiind vinovat în atitudinea sau în comportamentul autorului, fie descoperite sau inventate. Unii calomniatori au apelat indirect la instituțiile și autoritățile americane să se alăture în campania lor, pretinzând o amenințare la adresa intereselor americane în România, și chiar la însăși democrația României, cauzate de practicile mele subversive. Abordarea mea, spun ei, este o încercarea de a submina politica americană și de a discredita CIA.

În perioada 1850-1852 profesorul Bowen a fost supus la o ofensivă similară care implica denaturarea surselor sale, atacuri false asupra metodologiei sale, și acuzații de motivare perfidă și agenție clandestină. Un calomniator a recunoscut în mod oficial într-o diatribă de 66 de pagini că primele 50 de pagini au fost dedicate atacului asupra surselor lui Bowen și modului în care le-a folosit (și, chiar dacă nu a recunoscut în mod deschis, motivațiile sale „dubioase” de a scrie pe acest subiect). (Carter (1852)). Ultima parte a acelei diatribe cuprindea simple refuzuri și repetiții ale afirmației inițiale – de la aceleași sau surse similare – care au determinat articolele lui Bowen în primul rând.

Astfel, au declarat criticii, nu au existat niciodată „încă din cele mai vechi timpuri, niciun fel de distincții politice în Ungaria, fondate pe diferența de naționalități” și Ungaria „nu a încercat niciodată să interzică limbile locuitorilor non-maghiari din Ungaria sau să le impună, prin violență, limba maghiară”. (Putnam (1851), p. 293; Carter (1852), p. 54) Dovezile oferite erau afirmațiile oficialilor unguri sau aristocraților maghiari din Europa și America care reflectau în mod constant doar ceea ce era mai liberal și mai generos în gândirea politică maghiară de la acea vreme. Românii / valahii, insistă criticii, se bucurau de drepturi egale și „orice înțelegere greșită cu privire la acest subiect, care ar fi putut exista între valahi, nu poate fi pusă decât pe seama ignoranței lor extreme”. (Putnam (1851), p. 332)

Eșecul evident de a înțelege marea diferență dintre politica declarată și cea implementată, dintre inteția exprimată și comportamentul real, a fost incredibil de naiv. Criticii americani ai lui Bowen nu par să fi știut, de exemplu, că Budapesta a anulat aplicarea drepturilor egale în Transilvania de îndată ce a avut loc Decretul la Viena în 1848 (ceea ce a mobilizat marea adunare de la Blaj). Limitându-se la declarațiile oficiale ale ungurilor, acei critici erau nevoiți să se bazeze pe falsuri, simple negări, și (auto-) decepții în campania împotriva profesorului Bowen, a scrierilor sale, și a varietății de surse și de martori.

Va urma.

Autor: Larry Watts / Adevarul.ro prin Romania Breaking News

,

Nu acordați atenție omului din spatele cortinei”

Pe data de 28 iulie 2013, pe canalul românesc B1 TV s-a desfășurat un program maraton de 6 ore pentru lansarea ultimului efort literar al dezertorului român al Războiului Rece, Ion Mihai Pacepa, „Dezinformarea”, 2013), co-autor Ronald J.Rychlak, și pentru a aduce omagii lui Pacepa ca presupus responsabil de căderea comunismului în România și, aparent, în Europa.
„Diseminarea de informații false concepute pentru a induce în eroare factorii de decizie și/sau opinia publică cu scopul luării de măsuri dăunătoare pentru interesele lor”. Ca parte a acestei extravaganțe, completată de clipuri video de marketing și interviuri mass-media, domnii Pacepa, reporterul Andrei Badin, și Vladimir Tismăneanu au atacat persoana și cartea mea: „Ferește-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României” (2010).

Ironia face ca titlul și tema centrală a volumului lui Pacepa-Rychlak „Disinformation” sunt ideale pentru înțelegerea atacurilor lor împotriva lui  (prezentare Ria Novosti – n.r.).

Larry L. Watts - "CEI DINTÂI VOR FI CEI DIN URMĂ"

Larry L. Watts – „CEI DINTÂI VOR FI CEI DIN URMĂ”

Pentru acei cititorii care nu sunt familiarizați cu conceptul, dezinformarea este diseminarea de informații false concepute pentru a induce în eroare factorii de decizie și/sau opinia publică cu scopul luării de măsuri – inclusiv non-acțiune – dăunătoare pentru interesele lor. În cazul de față, acest lucru s-ar putea referi la prezentarea incorectă a unei surse ca fiind de încredere și demnă de consultare sau, exact invers, ca pe un șarlatan ale cărui rapoarte ar trebui să nu fie nici citite, nici luate în considerare. Deoarece dezinformarea nu poate rezista verificării temeinice, se fac toate eforturile pentru a descuraja analiza critică. Chiar și fabricațiile cele mai bizare pot fi vândute publicului atunci când dezinformarea face apel la idei preconcepute, suspiciuni, prejudecăți culturale sau politice ale receptorului.

Cele mai multe acțiuni de dezinformare au câteva caracteristici comune. În primul rând, în afară de mici detalii care oferă oarecare plauzibilitate, principalele acuzații sunt dificil sau imposibil de verificat. În al doilea rând, dezinformarea este dificil de a fi atribuită înapoi, până la la sursa originală. Chiar și atunci când sunt menționate referințe la sursa, ele sunt foarte generale, neînsoțite de citări specifice, numere de pagină, sau programe și ore de de difuzare. Această tactică deliberată face ca receptorul să creadă că acuzația este documentată, descurajându-l pe acesta să examineze sau să verifice referința astfel menționată. Un exemplu în acest sens: niciunul din citatele pe care Pacepa le prezintă ca venind din discuțiile sale cu șeful KGB, Yuri Andropov, șeful Informațiilor Externe K.G.B. Alexandru Saharovski, sau de la Nicolae Ceaușescu nu avea vreo bază documentară.

De asemenea, fabricațiile echipei Pacepa-Bădin-Tismăneanu privind colaborarea pe servicii de informații sovieto-română post-1963 și atacurile împotriva persoanei și muncii mele urmează același model. Deși ei susțin existența post-1963 a colaborării împotriva S.U.A., Vatican și Israel, din partea României, ei nu furnizează vreo dovadă care să o susțină în afara „autorității” lui Pacepa, insistând numai asupra a ceea ce a scris el în Orizonturi Rosii. Mai mult, ei inventează propriul lor „Larry Watts”, în scopul de a ataca afirmații pe care eu niciodată nu le-am exprimat verbal sau în scris, în timp ce încearcă să atragă personalități, nu direct implicate, din SUA să li se alăture în campania lor împotriva afirmațiilor atribuite mie pentru care aceștia sunt singurii responsabili. Această a doua tactică corespunde unui “joc” standard de dezinformare în care conflictul este aprins între țintă și o terță parte până când acesta ajunge să se autosusțină, deturnând astfel energiile țintei și slăbind poziția sa.

Fostul director al C.I.A., R. James Woolsey, a căzut în această capcană pentru că avea încredere în Pacepa și trebuie că nu a mai verificat acuzațiile lui Pacepa. Aceeași tehnică a fost folosită pentru a-l ademeni pe Albert Einstein și un număr de senatori și congresmeni americani în sprijinul naiv oferit organizațiilor din Frontul Sovietic ce pretindeau că lucrează pe probleme de asistență socială în perioada anilor 1920 si 1930.[1]

Domnii Pacepa și Tismăneanu au încercat să angajeze o autoritate din SUA pentru a discredita „Ferește-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României” încă de la publicarea ei. Aceasta nu a fost o sarcină ușoară având în vedere că această carte a primit recenzii favorabile de la specialiști de renume pe tema România și Războiul Rece.[2] „Ferește-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României” a primit de asemenea avize de susținere de la un fost analist șef al serviciilor secrete britanice, un analist senior CIA responsabil pentru Balcani, mai mulți foști înalți diplomați americani care au servit în zonă, și profesori atât din Statele Unite cât și din Europa. În România, cartea a fost bine întâmpinată și apreciată de academicieni, profesori universitari, arhiviști, directori din serviciile de informații post-comuniste, miniștrii Apărării, șefii Statului Major General, etc (pentru comentarii și extrase din cărți.[3]

Confruntați cu o o misiune aproape imposibilă, de a combate „Ferește-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României” , Pacepa si compania au ales să evite cartea cu totul. În schimb, ei dau impresia că se referă la carte citând critici și acuzații împotriva propriilor lor fabricații. În tentativa lor de a face acest șir de fabricații mai credibil, ei atribuie un caracter și un trecut autorului care au foarte puțină legătură cu realitatea. Pentru ei Larry Watts este un american neloial care a fugit din Statele Unite în timpul Războiului Rece, și care și-a vândut serviciile regimului comunist din România, și chiar și-a trădat țara – reprezentandu-mă pe mine ca pe un Pacepa pe invers. În acest timp, Pacepa este confortabil înfășurat în mai multe valuri de steagul american, compunând „scrisori de dragoste” către Statele Unite ale Americii. Astfel de fabricații se pot credibiliza deformând persoana-ținta, care altfel ar fi lipsită de orice motivație credibilă pentru comportamentul imputat. De exemplu, aproape imediat după publicarea „Ferește-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României”, Vladimir Tismăneanu a început să insinueze că fusesem un adept al stalinismului și că lucrasem pentru Securitate, el sugerând că am „devenit nativ” de la „prea mult contact” cu istoricii militari români înainte de 1989.[4]

Andrei Bădin, intervievatorul lui Pacepa în „evenimentul major de televiziune,” deformează prin exagerare povestea unui Larry Watts, care „s-a mutat în România lui Ceaușescu”, după ce a obținuse „azil politic din partea regimului” apoi a „îmbrățișat idealurile comunismului românesc” și „a colaborat cu Securitatea”.[5] Pacepa, sursa lor de informații „de încredere”, declară că „în realitate, Watts s-a stabilit în România în timpul domniei lui Ceaușescu și a lucrat pentru fratele lui Ceaușescu, generalul Ilie Ceaușescu.”[6] Niciuna dintre aceste fabricații nu ar putea rezista chiar unei simple verificări a faptelor. Diversele mele călătorii în România au fost întotdeauna organizate și finanțate sub egida Congresului sau Guvernului american. Astfel, am petrecut doi ani în România comunistă pe o bursa Fulbright, câteva luni pe burse IREX, și două luni pe ceea ce se cheamă de exemplu bursa pe Resurse Naționale. N-am întâlnit un singur membru al clanului Ceaușescu în acest timp si nu am acceptat vreun loc de munca de la ei. Nici nu m-am cuibărit într-un azil confortabil din care să conspir cu regimul Ceaușescu în timpul anilor 1980, cum pretind Pacepa și Bădin.

Lăsând la o parte universul alternativ creat de Pacepa și compania, în realitatea noasträ, cea în care traiectoria persoanelor poate fi retrasată conform cu documentele existente, eu am condus fie activitatea de cercetare la Woodrow Wilson Center în cadrul unui grant în Washington DC, fie mi-am finalizat lucrarea de doctorat în Los Angeles într-un program comun dintre R.A.N.D. și U.C.L.A., timp în care lucram ca și consultant R.A.N.D.. Am dat asistență de cercetare și analiză pentru studii comisionate de Pentagon cu privire la Uniunea Sovietică, Europa de Est și Pactul de la Varșovia. Aceste studii au fost conduse de catre expertul R.A.N.D. pe probleme K.G.B., Jeremy Azrael, și au fost efectuate cu diferiți specialiști R.A.N.D. în problematica țărilor Pactului de la Varșovia și a Europei de Est – de exemplu, JF Brown, A. Ross Johnson, John Van Oudernaren, și F. Stephen Larrabee. Am avut de asemenea privilegiul de a lua parte la ocazionalele episoade de „joc de război”, cu participarea lui McGeorge Bundy, Frank Fukuyama, Arnold Kantor etc.

În 1988 perspectivele României mi s-au părut atât de sumbre încât am părăsit-o temporar ca obiect de studiu, reorientându-mi atenția pe analiza evoluției extraordinară pe atunci de liberalizare a U.R.S.S.. Numai răsturnarea lui Ceaușescu în Revoluția din decembrie 1989 și persuasiunea personalului I.R.E.X. m-au convins să ma întorc la subiectul România de la postul de profesor la Washington University din Seattle.

Începând cu 1991 până azi, am locuit si activat în România cel puțin jumătate din timp, lucrând pe integrarea în N.A.T.O. și reforma serviciilor de securitate, iar din 2009 țin cursuri universitare și scriu. Pâna în prezent, șederea mea in România a fost întotdeauna pe baza unor vize temporare. Nu am cerut și nu am aplicat vreodată pentru cetățenia română. Pentru toate acestea există documente ce pot fi verificate la fiecare dintre instituțiile menționate.

Capacitatea lui Pacepa de a compune tirade de neadevăr este impresionantă. Într-o „revelație,” în mod evident considerată de el ca fiind „dovada peremptorie”, Pacepa proclamă ritos că versiunea în limba engleză a cărții mele ar fi fost publicată doar dupa un an de la ediția sa în română. „În mod clar”, spune gloriosul dezertor, „cartea lui Watts a fost mai întâi scrisă în limba română,” și așa se „demonstrează rolul ei de dezinformare”.[7]

Încă o dată, fabulația lui Pacepa se destramă chiar atunci când e supusă la verificarea cea mai sumară. Ediția engleză a cărții mele, incluzând prim-planuri ale coperților din față și spate, fragmente în engleză precum și hărți interioare a fost prezentă pe internet din noiembrie 2010. Ea a fost, de asemenea, prezentată la reuniunea din România a Comisiei Trilaterale, la acel timp. Prima ediție românească a fost lansată abia 7 luni mai târziu în mai 2011, fiind semnalată și pe internet.

„Calul” englez, într-adevăr, a venit înainte de „carul” românesc.

Verificarea cronologiei prezentate este un exercițiu trivial. Ignorarea de către Pacepa a acestei cronologii , insistând că ordinea de publicare a fost exact invers, ridică întrebări foarte serioase cu privire la alte informații care-l au pe el ca singura sursă. Faptul ca Pacepa a indus în eroare o serie de foști oficiali americani și alți americani nu reduce deloc problema lui serioasa de credibilitate. Pacepa se ocupa de cartea mea în capitolul final (înainte de epilog) al Dezinformarii sale, insistând că aceasta este destinată discreditarii lui. Cu toate acestea, în „Ferește-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României” (2010), care are 760 de pagini, Pacepa apare numai pe șapte pagini de text, prima dată doar de la pagina 550 [8] și, spre deosebire de practica sa, eu nu-l vizez cu atacuri la persoană. Cele câteva referințe scurte pe care le fac la trecutul său din România se bazează în principal pe propriile sale declarații, și pe descoperirile recente ale angajaților de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității din Romania.[9] )

Acestea fiind spuse, cartea mea detaliază războiul clandestin al Blocului Sovietic împotriva României până în 1978, bazându-se în principal pe documentele de arhivă din fostele membre ale Tratatului de la Varșovia. Iar descoperirea centrală, că independența regimului comunist din România a fost nu numai reală, dar chiar mult mai adevărat anti-sovietică decât ne-am dat noi seama la timpul potrivit in Occident, lovește din plin legenda lui Pacepa, atât de susținută de domnii Tismaneanu si Bădin.

Tema principală a lui Pacepa rămâne așa cum a fost întotdeauna – că România comunistă a fost un cal troian sovietic și că nimic din independența sa nu a fost real. Pe de altă parte, echipa Pacepa ne cere să respingem abundența de documente contrare tezei lor, ce au apărut din arhivele statelor Pactului de la Varșovia, și să ignoram „omul din spatele cortinei”, pe care daca l-am examina macar un pic s-ar distruge întregul mit creat de repetarea îndelungată a acestei minciuni.

După Pacepa, România i-ar fi legat la ochi pe președinții Kennedy, Johnson, Nixon, Ford, Carter si Reagan (în primul său mandat), și pe directorii respectivi ai C.I.A. John McCone (1961-1965), William Raborn (1965-1966), Richard Helms (1966-1973), James Schlesinger (1973), William Colby (1973-1976), George Bush, Sr (1876-1977), Stansfield Turner (1977-1981), și, se pare, pe William Casey pe durata primei jumătăți a mandatului său (1981-1987). Această poveste ar fi fost foarte improbabilă, chiar făra avalanșa post-comunistă de evidență documentară contrară de la autoritățile sovietice și ale Pactului de la Varșovia – documente acum disponibile publicului pe site-uri Proiectului Istoriei Internaționale a Războiului Rece de pe lângă Woodrow Wilson Center și de Istorii Paralele pentru Cooperare în Securitate.[10] În schimb, Pacepa aruncă o „cortina” de vinovăție asupra întregului aparat românesc de securitate, asupra diferitelor regimuri comuniste din România, asupra României însăși, în așa fel încât toate acestea să poată fi identificate, dupa teza lui Pacepa, ca reprezentând interesele KGB-ului și ale Kremlinului. Pacepa ar fi dorit să ne facă să credem ca bogăția de documente, disponibile în prezent datorită Biroului de Istorie al Departamentului de Stat al SUA și al Freedom of Information Act Reading Room de pe lânga CIA, sunt nesigure deoarece SUA ar fi avut ochii legați de la inceputul anilor ‘60 până la aproape o decadă după sosirea lui în Statele Unite.[11]

Întotdeauna, o propunere improbabilă, insistența asupra ei este acum ridicolă. Nu doar că inteligența securității americane poate fi comparată cu cea din cadrul Pactului de la Varșovia, dar este chiar posibil să triangulăm documentația din fostul bloc sovietic, pusă la dispoziție prin declasificare oficială și procesele de verificare cu improvizația scurgerii de informație din Germania de est, din timpul prăbușirii Republicii Germane Democrate, documentele KGB scoase ilegal de Vasili Mitrokhin, și documentele Comitetului Central Sovietic și ale KGB-ului au rămas în arhivele Republicii Moldova (și ale altor foste republici sovietice), pe care Moscova a fost disperată să le reclasifice (fără succes până în momentul scrierii acestui text).

– Va urma –

Sursa: Adevarul.ro, Ziaristii Online[12]


[1][[1]] http://www.foia.fbi.gov/foiaindex/einstein.htm, New York Times, 09/02/22

[2][2] vezi: Prof. Keith Hitchens, Prof. Dennis Deletant, și Directorul politicii de Securitate Națională și Strategie de la Colegiul de Război al Armatei SUA , colonelul Charles Van Bebber. (Europa de Sud-Est, 36 1 (decembrie 2012), Revista slavica si Est Europeana, 90 1 (ianuarie 2012); Parametrii, 41 3 (toamna anului 2011).

[3][3] vezi http://www.larrylwatts.com/

[4][4] Tismaneanu.wordpress.com 28/05/11, 30/05/11, 20/12/11 și 11/05/13

[5][5] Bădin.ro, 18 și 19/10/13, evz.ro, 29/07/13.

[6][6] „Disinformation” Pacepa și Rychlak, 2013, p.340.

[7][7] Ibidem

[8][8] Larry Watts, „Ferește-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României”,2010, p. 550-552, 554, 581-582, 660

[9][9] vezi Liviu Țăranu, Ion Mihai Pacepa în dosarele Securității 1978-1980, CSNAS 2009 și Ziaristi Online: EXCLUSIV: “Pacepa nu a fost agent CIA”. Interviu cu Liviu Taranu, cercetatorul CNSAS care i-a disecat viata fostului prim-adjunct al DIE “defectat” in SUA

[10][10] vezi: http://digitalarchive.wilsoncenter.org/și http://www.php.isn.ethz.ch/collections/index.cfm)

[11][11] vezi: http://history.state.gov/ și http://www.foia.cia.gov/

[12][12] adev.ro/mrkzv6, http://www.ziaristionline.ro/2013/08/25/larry-watts-combate-dezinformarile-cuplului-informativ-pacepa-tismaneanu-rolul-cel-mic-al-celor-doi-agenti-diseminarea-de-informatii-false-concepute-pentru-a-induce-in-eroare-factorii-de-decizie-s/#sthash.LNsBkkba.dpufVersiunea în limba engleză – See the English version at LarryWatts.blogspot.com

,

Istoricul Larry L. Watts a deschis un capitol cu totul nou în istoriografia românească. Cele două volume ale Dr. Watts schimbă radical perspectivele solid statornicite privind raporturile dintre Blocul răsăritean și Republica Socialistă România. Recent lansatul volum “Cei dintâi vor fi cei din urmă”, continuare a volumului “Ferește-mă, Doamne, de prieteni”, (ambele apărute la Editura RAO) se constituie într-un demers necesar de clarificare a istoriei recente a României ca actor pe scena internațională. Interlocutor carismatic, istoricul Larry Watts a răspuns cu amabilitate întrebărilor lansate de editorii Power&Politics World.

În volumul “Fereste-mă, Doamne, de prieteni”, dumneavoastră vorbiti despre discrepanța dintre politica interna restrictivă a României si ce externă de factura liberală. Nu cumva tocmai acest tip de discrepanță este cel care a generat și într-o atare măsură continuă să genereze neîncrederea și perceptiile eronate ale partenerilor externi (chiar dacă, admitem contextul în care politica internă nu influențează decisiv pe cea externă) ?

– Mi se pare că aceasta reprezintă cauza principală care generează influența nocivă ce duce apoi la o percepție greșită din partea partenerilor din afară. Mai mult, în volumul respectiv eu spun că aici s-a avut de-a face cu o anomalie. Este un lucru cunoscut că, deși comportamentul comunităților umane nu este identic peste tot în lume, în acelasi timp există o serie de așteptări, de previziuni privind un anumit tip de reacție, chiar admițând cel putin o condiție sau mai multe ce pot fi considerate ca necunoscute în politicile unei țări. Aici lucrurile au stat cu totul altfel, prin faptul că România a apărat înăuntru o alianța care în realitate a fost mult mai ostilă față de România decât NATO. Cu astfel de anomalii este foarte dificil să înțelegi care sunt rațiunile politicii unui stat. Și orice fel de explicație adusă de experți și care poate da indicii în acest sens nu face decât să aducă un plus de credibilitate statală.

– Mai dispune România de propriile instrumente de proiecție a puterii, dacă facem abstracție de apartența la Clubul euroatlantic?

– Da. Și am în vedere toate acele demersuri, inițiate în cadrul unor întâlniri foarte concrete, verificabile de către istorici, în care și-a prezentat opinia de pe poziția de lider. De exemplu, aici este asemeni diferenței dintre un naționalist și un patriot. Diferența constă în faptul că atunci când există un interes comun regional, global, un patriot face compromisuri cu toti cei care nu sunt partizanii aceluiași tip de gândire, pe când pentru un naționalist acest gen de abordare poate părea lipsit de importanță, el are un tip de orientare care îi vizează doar pe oamenii care trăiesc acolo cu el. Mi se pare că sunt foarte des întâlnite în istoria țării dvs. momentele de cumpănă în care românii au ieșit victorioși dintr-o situație imposibilă. Au știut să facă acele alianțe și acele compromisuri necesare între ei pentru a atinge o anumită țintă și cu asta au dovedit că sunt foarte puternici. Mult mai puternici decât sunt percepuți la prima vedere – cumnatul meu remarca într-o discuție că românii sunt maeștri la a alege mereu cea de-a treia cale….

– Să speram că nu este cea de-a treia cale a domnului Dughin…

– O, nu… (râsete)

– Credeți că, dacă după 1980 ar fi avut loc reformarea Pactului de la Varșovia, istoria lumii s-ar fi scris altfel ?

– Da, cred ca da. Cel puțin la nivel de time-line. Epoca Gorbaciov ar fi venit mult mai repede din cauza democratizării și ar fi blocat acel generator de tensiune dinspre Kremlin în demersul URSS de acaparare totală a puterii și a controlului alianței estice. Chiar dacă inițial a fost meritul României, pot intui că s-ar fi schimbat și atitudinea altor membri – din cei care au așteptat să vadă cum decurg lucrurile, iar evenimentele ar fi decurs altfel. Cel mai probabil pe repede-înainte.

– S-a schimbat ceva în abordarea “Obiectivului 24”, după prăbușirea URSS? În fond, Rusia este moștenitoare a blocului sovietic. Dar, iată, trăim într-un secol în care hărțile strategice se scriu si se rescriu cu un alt dinamism prin comparație cu anii ’70-’80. Sau cu alte cuvinte: mai este România “coșmarul strategic” al Rusiei ?

– Ar fi dificil să exprim o opinie certă în acest caz. De fapt, eu nu am văzut documentele recente, dar pot să spun urmărind cursul evenimentelor derulate după `89 că aceasta obsesie a rușilor blochează și în prezent relațiile dintre România și Moldova. S-a văzut că aici acomodarea între Europa și Rusia, și Germania a avut un impact foarte greu de gestionat de către OSCE. Trebuie să încercăm să rezolvăm acest blocaj, iar după cum se vede din perspectiva organizațiilor internaționale, acesta e un lucru deloc simplu.

– Volumele dumneavoastră trimit prin titluri (în viarianta română, desigur) la proverbe destul de bineînrădăcinate în mentalul colectiv al românilor, ca atare apte să provoace un anumit tip de reacție-reflex. A fost opțiunea dumneavoastră sau a editorului?

– Prima dată, titlul în engleză a fost opțiunea mea (de fapt și acel titlu – „With Friends Like These…„ face trimitere la un proverb, dar din cultura americanilor), însă care prin traducere din engleza ar fi pierdut din esență. Sau poate nu ar fi fost suficient de incitant. Atunci editorul român a venit cu alte propuneri mult mai apropiate de patrimoniu spiritual al țării dvs. Dacă îmi este permis să mărturisesc, comparativ cu edițiile apărute în Statele Unite, în limba română titlurile sunt mult mai nuanțate și mult mai adecvate la ce am dorit să exprim în cărți.

– Pentru că vorbeam de reacții, prima dumneavoastră carte a suscitat fie laude uriașe, fie critici extrem de agresive, iar cea de-a doua pare că va avea parte de un tratament identic. Sunt intelectualii români divizați între apartenența Est/Vest? Sau sunt doar confuzi încă?

– Exista aici o parte a lucrurilor care țin de raportarea la percepția colectivă: foarte mulți sunt complici într-un mod negativ, altii sunt pe principiul ca românii nu sunt apți să fie independenti. Unii consideră că românii nu au făcut nimic meritoriu în decursul istoriei, alții susțin că nu au fost lăsați să facă sau că s-au aflat la intersecția intereselor marilor puteri. Sunt trecute în revistă numeroase cauze și ratiuni. Mediul academic are tomuri întregi despre această dilemă. Iar reprezentanții săi sunt puși într-o poziție foarte dificilă. Unora chiar poți să Ie înțelegi reacția agresivă si pot să-l amintesc aici pe domnul Tismăneanu. Eu nu fac în cartea mea referințe la trecutul meu, la prietenii mei, dar accept că poate exista și un mod de abordare care vine din zona aceasta mai filozofică și mai puțin riguroasă. Îi înțeleg și îi respect pe foarte mulți din zona istoricilor cercetători. Știu că este dificil să accepți o altă interpretare, care nu se încadrează în propria ta viziune. Din cauza aceasta cartea mea este o “cărămidă” cu sute și sute de pagini. Trebuie ca aceste scrieri sa fie explicate caz cu caz și dovedite pagină cu pagină, cu documente care pot fi citite și verificate.

– Putem să ne gândim că feed-back-ul exagerat al unora dintre colegii dvs. istorici vine și din faptul că se tem să nu fie percepuți cu neîncredere, și plusează reactiv ?

– Este dificil pentru mine să răspund ce anume determină astfel de reacții. Când un istoric intră în astfel de proiecte de cercetare, consider că intră cu un anumit grad de umanitate (maturitate și onestitate) și atunci când se confruntă cu o alta abordare care este mult mai puternică decât interpretările comune acceptate, trebuie să înțeleagă că dacă opinia comună poate să fie contrazisă atunci si tu, cel care emiți o nouă teză poți fi contrazis la rândul tău, uneori chiar mai umilitor. Eu aduc dovezi că românii au fost considerați de sovietici nu doar ca un stat răzvrătit. Au fost considerați inamicul principal în Blocul estic. Dar pot accepta o opinie contrară cât timp ea este susținută cu dovezi și argumente. Nu am spus despre asta, dar la sfârșitul anilor ’70, transferarea de către KGB a României, de la departamentul pentru relațiile cu serviciile frățești la grupul statelor NATO, s-a datorat în principal politicii externe și de securitate a României. Dacă nu s-ar fi produs acel blocaj din cauza ideologiei diferite, România ar fi avut cu siguranță ale posibilități. De fapt, Ceaușescu a creat posibilități, dar el nu a fost în stare să și exploateze acele posibilități în relația cu Vestul.

Interviu realizat de Daniela Moldoveanu și Gabriela Ioniță / PowerPolitics.Ro  via Ziaristi Online

Sursa: Ziaristi Online

Vezi și interviu Larry Watts exclusiv pentru R.B.N.Press

,

Titlul original: „De Ziua Americii Larry Watts a spulberat propaganda hungro-bolsevica dusa de brigazile rosii ale lui Vladimir Tismaneanu: “Europa si SUA ar trebui sa-i fie recunoscatoare Romaniei”

Falsificatori, contestatari si sarlatani

de Larry Watts

Professor Francis BowenIntre 1849 si 1850 profesorul de la Harvard, Francis Bowen, a contestat paradigma deja acceptata ca revolutia maghiara condusa de Lajos Kossuth a fost inainte de toate o lupta pentru libertate si pentru o republica democrata.

Din contra, a subliniat Bowen, Ungaria a luptat in special impotriva propriilor nationalitati non-ungare – slavii, germanii si romanii (valahii). Si acea lupta a fost determinata de decretul pe drepturi egale dat de Imperiul Habsburgic in ceasul al unsprazecelea, care ameninta privilegiile absolute ale artistocratiei ungare, ce pana atunci se bucura de imunitate legala completa, nu platea niciun fel de taxe si, in ceea ce-i priveste pe romani, le nega orice reprezentare in Transilvania. Profesorul Bowen a descris mai departe, din surse de prima mana, campania de atrocitati a generalului Bem, dusa pentru Budapesta, impotriva romanilor, ca fiind una care ,,aproape depasea imaginatia”; precum si extremismul generalului Damianich impotriva propriului popor, care le-a declarat co-etnicilor sai ca: ,,Vin sa va extermin de la radacina; apoi o sa-mi trag un glont in cap pentru ca ultimul sarb sa dispara de pe fata pamantului“. (F. Bowen, “The War of the Races in Hungary,” (Razboiul raselor in Ungaria) North American Review (1850): 132; F. Bowen, “The Rebellion of the Slavonic, Wallachian and German Hungarians against the Magyars,” (Revolta slavilor, valahilor si germanilor unguri impotriva maghiarilor) North American Review (1851): 226).

In timp ce interpretarea lui Bowen era impartasita de o mare parte din europeni, se confrunta direct cu opinia populara a concetatenilor sai. Influentata de viziunea unei noi republici democrate in politica internationala, de justificarea aparenta a modelului american inca neobisnuit, si, nu in cele din urma, de o propaganda ungara a carei arma principala era elocventa extraordinara a lui Kossuth, chiar si administratia prezidentiala a SUA – si senatul statului Massachusetts care facea parte din conducerea universitatii Harvard – au facut public sprijinul acordat lui Kossuth si ca revolutia lui reprezenta un aspect de interes pentru politica americana.

Bowen a fost ulterior acuzat ca fiind un ,,falsificator” si un ,,manipulator” al adevarului istoric. A fost criticat pentru ca s-a bazat doar pe surse care i-au sustinut argumentatia sa. S-au depus eforturi considerabile pentru a-l discredita drept un plagiator atat al cuvintelor, cat si al ideilor. S-a insinuat ca ar fi fost un paravan sau chiar un agent al Austriei. Si a fost acuzat in mod public ca ar fi sustinut absolutismul – fiind astfel un dusman al democratiei americane – si ca ar fi fost un “admirator al lui Haynau si al lui Metternich” – la acea vreme ,,bestiile negre” ale opiniei publice internationale. ,,Nu cred”, a declarat un detractor, ,,ca pot fi gasite altundeva in limba engleza, in acelasi cadru, atat de multe greseli, atat de multe falsitati, atat de multa dezonoare literara”. Bowen a fost privit ca fiind un oponent nu doar ,,al opiniei generale din tara sa, dar si a lumii civilizate”. (R. Carter, The Hungarian Controversy: An Exposure of the Falsifications and Perversions of the Slanderers of Hungary (1852); (Controversa ungara: o expunere a falsificarii si denaturarii calomniatorilor Ungariei) M. Putnam, The North American Review On Hungary (1851)).

Criticii lui Bowen si-au concentrat o mare parte din atacul lor asupra surselor profesorului, si au descris-o pe una dintre cele mai importante, ,,care i-a oferit nu mai putin de o duzina din citatele sale“, ca pe ,,o productie fara valoare si care nu merita sa fie mentionata”. (Putnam (1851): 343). Lucrarea in discutie – Ungaria: Constituirea si Catastrofa sa (1850) – a fost ridiculizata ca fiind ,,prea josnica pentru a fi luata in serios“, iar autorul sau era presupus a fi un ,,agent austriac” sau ,,un englez in serviciul austriac (sunt sute in armata austriaca)” sau un ,,avocat platit al lui Metternich sau Haynau”. (Carter (1852): 25) De fapt, sursa a fost expertul constitutional englez Sir Travers Twiss, membru al Societatii Regale, consilier al reginei, profesor de drept civil si economie politica la Universitatea Oxford si profesor de drept international la Kings College London. Twiss era deseori chemat sa ajute ambasadele britanice in cele mai spinoase probleme legale de diplomatie internationala.

Fara a fi omul doborat de o provocare, Bowen a adunat zeci de surse germane, franceze, britanice si ungare pe acest subiect doar ca sa fie din nou acuzat de tot felul de infractiuni si contraventii (inclusiv de o ,,aversiune puternica” fata de limba maghiara si de o ,,ura profunda pentru unguri”). In timpul acestor atacuri, traiul sau, si chiar viata, i-au fost amenintate. In ultima astfel de incursiune deschisa impotriva libertatii de exprimare academice la Harvard, in februarie 1951, senatul statului Massacussetts a profitat de pozitia pe care o detinea in conducerea universitatii Harvard si l-a indepartat pe Bowen de la conducerea Catedrei de Studii istorice ,,McLean” a Universitatii Harvard.

Universitatea Harvard, condusa de un presedinte care ocupase acelasi scaun de la Catedra de Istorie chiar inainte de Bowen, a considerat acuzatiile ca fiind nejustificate si complet false. Senatul statului Massachusetts a fost scos din Consiliul de conducere de la Harvard – si nu s-a intors niciodata – iar in 1853 Bowen a fost reangajat si numit in unanimitate la conducerea Catedrei de ,,Religie naturala, Filosofie Morala si Politica civila”, o pozitie in care avea sa ramana pentru urmatorii 36 de ani. Universitatea Harvard continua sa acorde si astazi un premiu anual Francis Bowen in Filosofie morala.

Am o oarecare afinitate pentru Profesorul Bowen. In timp ce nu am pretentia de a ma afla la nivelul eruditiei sale (Bowen, la urma urmei, a absolvit primul de la Harvard in generatia 1833), am publicat recent doua volume – Fereste-ma, Doamne, de prieteni. Razboiul clandestin al blocului sovietic impotriva Romaniei si Cei din urma vor fi cei dintai. Romania si sfarsitul Razboiului Rece – cu privire la comportamentul Romaniei ca un actor de stat in alianta sovietica, in cadrul mai larg al comunitatii socialiste, si pe plan international. In aceste carti, am contestat paradigma acceptata anterior cu dovezi noi care demonstreaza ca Romania nu a fost ,,calul troian” al Uniunii Sovietice in vest (sau oriunde altundeva), ca politicile si actiunile romane au constrans in mod semnificativ comportamentul sovietic pe plan international, in timpul Razboiului Rece, si ca cei de la Kremlin ,,i-au permis” Romaniei independenta doar in acelasi mod in care Moscova ,,a permis” comportamentul independent al SUA – pentru ca a fost obligata sa faca astfel din cauza lipsei oricarei alternative viabile nu pentru ca n-a dorit in mod disperat sa schimbe comportmentul Romaniei si nu pentru ca n-a cautat in mod activ o alta solutie.

Abordand aceasta perceptie conventionala am fost pe deplin constient de necesitatea de a oferi o gama larga de cazuri specifici cu mii (aproximativ 5,000) de note de subsol pentru a demonstra ca o schimbare de paradigma in interpretare a fost justificata. In aceasta privinta sunt de acord cu Bowen ca ,,intrebarile factuale, oricand prejudecatile comunitatii au fost incitate, pot fi rezolvate doar prin abundenta de marturii; si prin urmare noi am chemat in instanta o multime de martori…ale caror marturie unita si armonioasa nu poate lasa nicio urma de indoiala intr-o minte cu o capacitate normala, oricat de nedorit ar putea fi acel adevar, sau oricat de incapatanate au fost prejudecatile care au prevenit receptarea sa mai devreme“. (Bowen (1851): 236-237)

Intr-adevar, modul in care prejudecatile cognitive opereaza si cum au functionat in ceea ce priveste relatiile americano-romane si ruso-romane in mod special, este o tema principala a lucrarii mele.

In diferite atacuri pe care profesorul Bowen le-ar fi gasit familiare, am fost acuzat de falsificarea si distorsionarea istoriei. Munca mea, spun unii, este unilaterala. (A. Pavlovescu, 3/4/11, wordpress.com) Numele meu, spun altii, a fost folosit ca sa camufleze opiniile si lucrarile altora. (C. Vasile, 17/12/11, contributors.ro). Iar altii chiar sustin ca sunt un paravan sau un agent al serviciului de informatii roman, un sustinator al stalinismului national, si un admirator si un apologet al lui Nicolae Ceausescu – ,,bestia neagra” a opiniei publice internationale pentru o mare parte din ultimul sfert de secol. (V. I. Tismaneanu, 11/05/13, 20/12/11, 30/5/11, contributors.ro). Cei cu si mai multa imaginatie ma acuza ca as poza in rolul unui spion american (dupa ani de zile in care am contestat public acuzatiile presei ca as fi fost ,,antena CIA”) si ca as fi solicitat si as fi obtinut azil politic in Romania de la o democratie americana represiva in timpul regimului lui Ceausescu – desi probabil nu din motive economice. (A. Badin, 18 & 19/10/12, badin.ro)

Desigur, orice provocare la o paradigma cunoscuta si conventionala este obligata sa starneasca emotii, controverse si critici. Astfel de revelatii contrare nu trebuie numai sa fie dovedite, dar si sa fie demonstrate din nou si din nou, in destule cazuri specifice ca noile contururi sa apara in mod clar, inainte ca paradigmele si interpretarile sa fie schimbate. Nu exista niciun mister si nicio conspiratie aici. Schimbarea de paradigma este acceptata doar cu mare reticienta de cei care s-au obisnuit cu paradigma veche, si in special, de cei care si-au bazat propriile interpretari si chiar carierele pe paradigma acum demodata. Ce va ramane din munca lor daca fundatia lor de orientare se dovedeste sa fie putin mai mult decat picioare de lut?

Acestea fiind spuse, multe dintre afirmatiile mentionate mai sus sunt in mod evident destinate sa distraga atentia de la carti. Rolul lor nu este de a discuta argumentele continute in paginile cartilor, dar de a reorienta atentia de la ele, si de la orice ar putea fi intr-un fel interpretat ca fiind vinovat in atitudinea sau in comportamentul autorului, fie descoperite sau inventate. Unii calomniatori au apelat indirect la institutiile si autoritatile americane sa se alature in campania lor, pretinzand o amenintare la adresa intereselor americane in Romania, si chiar la insasi democratia Romaniei, cauzate de practicile mele subversive. Abordarea mea, spun ei, este o incercarea de a submina politica americana si de a discredita CIA.

In perioada 1850-1852 profesorul Bowen a fost supus la o ofensiva similara care implica denaturarea surselor sale, atacuri false asupra metodologiei sale, si acuzatii de motivare perfida si agentie clandestina. Un calomniator a recunoscut in mod oficial intr-o diatriba de 66 de pagini ca primele 50 de pagini au fost dedicate atacului asupra surselor lui Bowen si modului in care le-a folosit (si, chiar daca nu a recunoscut in mod deschis, motivatiile sale ,,dubioase” de a scrie pe acest subiect). (Carter (1852)). Ultima parte a acelei diatribe cuprindea simple refuzuri si repetitii ale afirmatiei initiale – de la aceleasi sau surse similare – care au determinat articolele lui Bowen in primul rand.

Astfel, au declarat criticii, nu au existat niciodata ,,inca din cele mai vechi timpuri, niciun fel de distinctii politice in Ungaria, fondate pe diferenta de nationalitati” si Ungaria ,,nu a incercat niciodata sa interzica limbile locuitorilor non-maghiari din Ungaria sau sa le impuna, prin violenta, limba maghiara”. (Putnam (1851), p. 293; Carter (1852), p. 54). Dovezile oferite erau afirmatiile oficialilor unguri sau aristocratilor maghiari din Europa si America care reflectau in mod constant doar ceea ce era mai liberal si mai generos in gandirea politica maghiara de la acea vreme. Romanii / valahii, insista criticii, se bucurau de drepturi egale si ,,orice intelegere gresita cu privire la acest subiect, care ar fi putut exista intre valahi, nu poate fi pusa decat pe seama ignorantei lor extreme”. (Putnam (1851), p. 332)

Esecul evident de a intelege marea diferenta dintre politica declarata si cea implementata, dintre intentia exprimata si comportamentul real, a fost incredibil de naiv. Criticii americani ai lui Bowen nu par sa fi stiut, de exemplu, ca Budapesta a anulat aplicarea drepturilor egale in Transilvania de indata ce a avut loc Decretul la Viena in 1848 (ceea ce a mobilizat marea adunare de la Blaj). Limitandu-se la declaratiile oficiale ale ungurilor, acei critici erau nevoiti sa se bazeze pe falsuri, simple negari, si (auto-) deceptii in campania impotriva profesorului Bowen, a scrierilor sale, si a varietatii de surse si de martori.

Recunosc ca am trait un sentiment de deja-vu ingaduitor in studierea cazului profesorului Fancis Bowen cand domnul Tismaneanu, in loc sa-mi adreseze probele si argumentele mele in legatura cu realitatea sfidarii romanesti si impactul concret al ,,cursului special” reflectat in documentele pentru uz intern din URSS, Republica Democrata Germana, Republica Populara Ungara, Republica Populara Bulgara, Republica Socialist Cehoslovaca si Republica Populara Polona, sustine tot mai puternic ca liderii si conducerea comunista romaneasca ,,nu au incercat niciodata sa mearga dincolo de limitele permise de Kremlin” (Tismaneanu, 12/5/2013, contributors.ro).

Si cand, in pofida faptului ca documentele din Comitetul Central al Partidului Comunist Sovietic descriu in mod repetat ,,cursul special” al Romaniei ca ,,daunand serios” politicii Kremlinului in interiorul Pactului de la Varsovia, al comunitatii socialiste, si pe plan global, niste analisti insista chiar mai categoric ca, in timp ce Moscova ar fi considerat Romania drept ,,un tantar uneori enervant”, acea politica de independenta nu a fost vreodata vazuta de Kremlin ca ,,un risc geopolitic major sau un model alternativ de socialism” (Tismaneanu, 12/5/2013, contributors.ro).

Imi voi permite sa abordez aceste aspecte intr-o ordine inversa.

Moscova si-a exprimat, de fapt, in repetate randuri ingrijorarea ca Romania, impreuna cu China, vor stabili un model socialist alternativ care va concura cu URSS, cel putin incepand cu anul 1965 si de-a lungul anilor ’70, si documentele sovietice traduse care abordeaza aceasta obsesie pot fi gasite pe site-ul programului de istorie internationala a Razboiului Rece (CWIHP) al centrului Woodrow Wilson, in documentul de lucru cu numarul 65 (CWIHP WP #65, 12/2012, wilsoncenter.orgA Romanian INTERKIT? Soviet Active Measures and the Warsaw Pact “Maverick” 1965-1989). In mai 1968 ministrul sovietic al Apararii Marshal Grechko a declarat fara echivoc ca alianta sovietica nu ar putea supravietui dupa plecarea Romaniei. (Matthew J. Ouimet, The Rise and Fall of the Brezhnev Doctrine in Soviet Foreign Policy (2003)).

De altfel, sursa mea pentru aceste afirmatii este analistul senior la ora actuala pentru Rusia si Eurasia din Biroul de Informatii si Cercetare al Departamentului american de Stat.

URSS a suferit o pierdere geopolitica majora din cauza ca Romania a mediat relatiile americano-chineze – care, la randul ei, aceasta mediere a schimbat echilibrul fortelor la nivel mondial. Dupa cum presedintele Nixon a declarat pentru Consiliul national de securitate in august 1969, “Am presupus intotdeauna ca chinezii sunt mai duri si mai agresivi, in timp ce sovieticii sunt mai rezonabili. (Dar) Ceausescu spune ca sovieticii sunt mai duri si mai agresivi decat chinezii. Trebuie sa ne uitam la China pe termen lung.” (Departamentul American de Stat, 14/8/69, history.state.gov – Minutes of Meeting of the National Security Council1)

Medierea Romaniei dintre Egipt si Israel a jucat de asemenea un rol esential in pierderea Egiptului de catre sovietici, despre care atat CIA, cat si KGB au concluzionat ca reprezenta, la acea ora, din punct de vedere strategic, cel mai important stat din Orientul Mijlociu. (un raport KGB citat in CIA, 12/1/86, foia.cia.gov). Moscova nu a fost in masura sa se refaca dupa niciuna dintre aceste pierderi pentru restul Razboiului Rece. Cam atat despre “tantarul” romanesc si inconsecventa sa pentru politica europeana si globala.

In lumina celor de mai sus, s-ar parea sa existe putine baze probatorii pentru declaratia domnului Tismaneanu care spune ca Romania comunista “nu a incercat niciodata sa mearga dincolo de limitele permise de Kremlin”.

Cu toate acestea, haideti sa suspendam neincrederea si sa mentinem inca putin aceasta posibilitate. Cel mai plauzibil argument pentru o astfel de afirmatie este faptul ca Romania nu a parasit alianta Pactului de la Varsovia inainte de caderea comunismului. Dar acesta s-a intamplat pentru ca sovieticii nu i-au permis Romaniei nu i s-a oferit niciodata o alternativa de alianta militara. Si cea din care facea parte, oricat de inacceptabila a fost pentru conducerea si politica Romaniei, ii constrangea, de asemenea, si pe partenerii sai, si ii acorda intr-un fel sau altul acces la o parte din consiliile interioare.

O izolare de securitate completa, inconjurata de o alianta care era in mod clar ostila Romaniei, ar fi servit intereselor romanesti mai bine? Nu cred asta. Si nu a crezut-o niciunul dintre liderii responsabili romani. Dar totusi, oamenii rationali ar putea avea pareri diferite. In orice caz, asa cum incerc sa demonstrez in cartea Cei din urma vor fi cei dintai: Romania si sfarsitul Razboiului Rece si in special in ultimele cinci capitole, ramanand in Pactul de la Varsovia si exercitandu-si influenta asupra politicii militare sovietice, Romania a reusit sa realizeze multe lucruri pentru care Europa si SUA ar trebui sa-i fie recunoscatoare.

Dupa 1963, ideea ca cei de la Kremlin ar putea controla comportamentul si deciziile Romaniei a fost discreditata atat in cercurile de securitate, cat si in cele academice din SUA si Europa. Ideea aceasta a reaparut sporadic, dar cu niciun efect decisiv asupra politicii americane in timpul anilor ’70. A devenit o propunere serioasa doar in momentul in care s-a petrecut izolarea internationala a Romaniei, in timpul anilor ’80. Cu alte cuvinte, afirmatia ca Kremlin-ul controla Romania a devenit credibila doar fiindca nimeni nu s-a mai deranjat sa o cerceteze in mod serios, asa cum o privire mai atenta asupra aceleiasi ipoteze astazi dezvaluie cu usurinta lipsa de substanta a vesmintelor pe acel vechi imparat.

Mi se pare stupefianta aroganta celor care insista ca SUA s-a lasat naiv manipulata de liderii comunisti de la Bucuresti in a percepe o independenta inexistenta a statului roman. Nu ma intelegeti gresit. Am propria mea lista despre ceea ce eu consider a fi alegeri politice serioase, gresite pe care SUA le face sau le-a facut in trecutul recent sau mai indepartat. Dar acesta nu este subiectul dezbatut aici. Si, sincer, ma simt mai confortabil in a critica optiunile politice facute de alte state decat de al meu (asa ca aduceti-ma in fata Marii Adunari Nationale ).

Pot accepta cu usurinta ipoteza ca o anumita administratie prezidentiala din SUA a fost ,,pacalita” de catre un sau un alt lider sau stat strain pe o anumita politica. Pot chiar accepta posibilitatea redusa ca doua administratii de aceeasi culoare politica ar fi putut cadea in aceeasi capcana pe o anumita politica. Chiar daca americanii se mandresc pe buna dreptate cu gradul si valoarea excelentei cu care directorii executivi s-au inconjurat in mod traditional, suntem, la urma urmei, tot oameni.

Dar a mentine ideea ca administratiile prezidentiale de la Kennedy la Reagan (inclusiv presedintele Reagan in timpul primului sau mandat) – ceea ce include trei administratii democratice si trei administratii republicane – au fost toate “pacalite” de Romania comunista ar esua cerintelor minime de credibilitate a romanelor citite acum de fiica mea in varsta de noua ani. Probabil Abraham Lincoln a formulat cel mai bine limita credibilitatii atunci cand a spus:

“Ii poti pacali pe unii oameni tot timpul, si ii poti pacali pe toti oamenii doar uneori, dar nu-i poti pacali pe toti oamenii tot timpul”. (valabil pentru Tismaneanu – nota.red.)

Pur si simplu nu se poate. Si nu poti mai ales atunci cand entitatea care se presupune a fi pacalita poseda un cumul de capacitati analitice si de culegere de informatii apartinand Statelor Unite.

Luati in considerare urmatoarele evaluari mult mai serioase. In martie 1968 Agentia de Informatii Americana (CIA) a concluzionat ca “Acum este clar ca – dincolo de cerintele unei prudente simple – romanii nu si-au stabilit niciodata anumite limite, pentru ceea ce planuiesc sa faca, sovieticii sunt cei care trebuie sa stabileasca aceste limite sau macar sa incerce sa o faca”. Regimul de la Bucuresti, “considera ca URSS a fost de fapt, in numeroase moduri, obstacolul principal in atingerea obiectivelor nationale ale Romaniei si se comporta in consecinta”, actionand “uneori in moduri care au subminat politicile sovietice in zone care erau doar foarte putin legate, indirect, de problema suveranitatii”. (Pare a fi cazul, de exemplu, in Orientul Mijlociu)”. (CIA, 21/3/68, foia.cia.gov)

Acest lucru nu a reprezentat opinia unor analisti juniori neexperimentati pe care am reusit sa-i scot dintr-un munte de documente care demonstrau contrariul. A fost o evaluare care poarta semnatura lui Abbot Smith, presedintele Consiliului de estimari nationale al CIA si, care poate fi argumentat ca fiind cel mai experimentat si influent analist din comunitatea de informatii a SUA in perioada aceea. Predecesorul sau, Sherman Kent, care este considerat pe buna dreptate nasul analizei moderne de catre profesionistii in informatii ai SUA, considera Romania un partener de facto dupa ce a creat o spartura in cortina electronica, cea care anterior bloca transmisiunile din Occident spre URSS. Aceasta a fost o alta lovitura strategica livrata de Bucuresti care si-a castigat locul ca fiind unul dintre “principalele centre subversive” alaturi de Statele Unite ale Americii, Republica Federala Germana si Israel, un loc pe care si l-a pastrat in documentele KGB cel putin pana in noiembrie 1989. (CWIHP WP #65, 12/2012, wilsoncenter.org).

Privind inapoi, dupa o viata in care a analizat Blocul Sovietic, un alt analist senior din CIA a notat ca in anii 80 “riscul deosebit” al independentei Romaniei “a redefinit cu succes rolul unui membru al Blocului, mentinand legaturile care sunt in mare parte formale si limitand influenta sovietica aproape in intregime la ceva negativ”, in timp ce, “toate miscarile si pozitiile sale au fost inghitite de liderii sovietici dupa Stalin, ceea ce uneori [liderii sovietici] par mai putin toleranti decat pur si simplu dejucati. Potrivit analistului de cariera, “toate statele est europene au beneficiat de insistenta Romaniei (si de recunoasterea sa din partea URSS-ului) pentru dreptul membrilor de a avea pozitii si opinii independente in consiliul Blocului Sovietic”. (CIA, 21/3/68, foia.cia.gov)

Indiferent de “mirosul” politic de care se bucura (sau sufera) CIA si analistii sai la ora actuala, prefer sa am incredere in evaluarile lor testate in timp mai degraba decat in cele ale domnului Tismaneanu, chiar daca nu as fi citit documentele interne ale Pactului de la Varsovia.

Afirmatille conform carora opozitia Romaniei si sfidarea de care a dat dovada in perioada Razboiul Rece au fost lipsite de orice semnificatie si n-au avut niciun impact asupra confruntarii geopolitice intre Est si Vest sunt pur si simplu gresite. Ele au fost dovedite false prin analize de informatii profesionale si falsitatea lor s-a confirmat pe deplin in documentele celorlalti membrii din Pactul de la Varsovia, care a iesit la iveala dupa prabusirea comunismului. Nicio contestare sau negare, indiferent de numarul lor, si nicio prestidigitatie nu va schimba aceasta realitatea fundamentala. Aceasta este o realitate reconfirmata aproape zilnic cu fiecare declasificare oficiala si informala (de tipul “Wikileaks”).

La mijlocul secolului al XIX-lea, profesorul Bowen a fost impiedicat sa le raspunda direct atacatorilor sai din consideratii de prestigiu, atat profesionale, cat si sociale (niciunul dintre atacatorii sai nu era expert academic sau specialist in domeniu sau profesor de universitate). Din fericire, eu nu sunt grevat de astfel de limitari. Daca dl.Tismaneanu alege sa iasa din spatele insinuarilor sale atente si sa ma confrunte direct pe baza argumentelor pe care le-am prezentat, va gasi in mine un partener deschis la discutii publice.
Dar nu va temeti, dragi cititori, nu-mi voi tine respiratia.

Sursa Larry Watts via Ziaristi Online

,

Larry Watts dezvaluie in premiera in Statele Unite numele de cod atribuit de KGB “tintei-Romania”: “OBIECTIV 24″. Un studiu-bomba publicat de Woodrow Wilson Center – Cold War International History ProjectProiectul International pentru Istoria Razboiului Rece – Cold War International History Project al Institutului International Woodrow Wilson – International Center for Scholars din Washington, D.C. ne ofera un nou material exploziv realizat de profesorul dr Larry Watts, autorul lucrarii “Fereste-ma, Doamne, de prieteni. Razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania“, publicata la Editura Rao (Bucuresti, 2011), si care urmeaza sa fie intregita de un al doilea volum, aflat in curs de aparitie.

“A Romanian INTERKIT? Soviet Active Measures and the Warsaw Pact “Maverick”, 1965-1989″, este titlul in original al studiului profesorului Larry Lee Watts, studiu insotit de o serie de documente din (fostele) Arhive KGB ale RSS Moldovenesti, traduse si publicate pentru prima oara in limba engleza. Istoricul american patrunde din nou in maruntaiele balenei reprezentate de sistemul strategic si de securitate al molohului URSS si, gratie bagajului sau impresionant de informatii si a calitatii analizei chirurgicale, reuseste sa extraga cu precizie si sa prezinte publicului cititor firul director al “masurilor active” ale sovieticilor impotriva Romaniei: ura. Ura fata de politica nationala a regimului in relatiile sale directe cu China si SUA sau NATO, ura fata de pozitia independentista adoptata in raporturile cu Pactul de la Varsovia cat si ura fata de poporul roman insusi. De ce ne-au urat sovieticii atat de mult? – iata o intrebare care cocoseaza si astazi ce a mai ramas din poporul de la poalele Carpatilor.

Atacurile concertate ale sovieticilor au vizat limba romana, istoria nationala, credinta ortodoxa, constiinta si identitatea etnica, fiinta nationala, prin ordine dure si masuri elaborate, infatisate in detaliu de istoricul american, cu trimiteri concrete la politicile subversive duse de leviatanul KGB prin aparatul central si sectia din RSSM, contra Romaniei. Documentele secrete analizate de Larry Watts dovedesc existenta unui real si continuu razboi impotriva identitatii nationale romanesti, ale carui efecte se simt si astazi pregnant, atat in Romania, unde este perpetuat sub alte forme si de catre alte masti, cat si, mai ales, in provinciile Basarabia si Bucovina, impartite de “strategii” lui Stalin intre actualele republici Ucraina si Moldova in trei, ba chiar patru felii, aproape imposibil de reunit.

In premiera, internationala dupa cunostinta noastra, istoricul american releva existanta unui plan secret al KGB de distrugere a Romaniei pe toate caile, codificata in documentele KGB drept “Obiectivul 24“. Teama agentilor sovietici ca romanii, prin contraspionajul lor – in special prin Unitatea unica in spatiul comunist european, UM 0110, supranumita “anti-KGB” -, sa afle de existenta acestui plan, a facut ca numele Romaniei sa dispara complet din documentele care circulau intre Centrala si filiale serviciilor speciale sovietice, fiind inlocuit cu acesta denumire codificata: “Obiectiv 24“. 24 din 24 de ore? Nu stim. In tot cazul, in comunicarile secrete ale KGB, “Obiectivul 24“  impreuna cu ”organele lui speciale” sunt cotate la acelasi nivel informativ de periculozitate cu SUA, RFG si Israel. Dintr-o astfel de Nota, mai precis din Decizia Colegiului KGB al URSS emisa in 28 noiembrie 1989 (!) si obtinuta si publicata pentru prima oara de istoricii basarabeni Elena si Gheorghe Negru (vezi foto), reiese ca “Obiectivul 24” se afla in proximitatea Republicii (RSSM).

Conform acestui document, Colegiul KGB al URSS trasa sarcini si obiective pentru 1 ianuarie 1990 si primul trimestru al anului si hotara infiintarea unei noi sectii a KGB a RSSM, “Sectia 3″, prin desfiintarea “Sectiei 5″. La punctul 1 al acestei Decizii a conducerii centrale a KGB se afirma ca ”Inspectoratele, împreună cu subunitățile operative trebuie să elaboreze către primul trimestru al anului 1990 propuneri ținând de ameliorarea continuă a interacțiunii și coordonării în activitatea privind lupta împotriva acțiunilor serviciilor speciale adverse și a centrelor antisovietice străine folosite de acestea”. “A completa, către același termen, cu măsuri organizatorice și operative planurile lineare ale comitetelor generale de luptă împotriva serviciilor speciale ale SUA, RFG, Israel („Cedru”, „Vector”, „Foton”), și ale organelor speciale ale “Obiectivului 24” („Acoperire”)”, se stipuleaza in documentul KGB citat. Punctul 2 continua pe aceeasi linie directoare: “2. Personalul de conducere și operativ al Secției 1 și al Secției 3 trebuie să concretizeze până la 1 martie 1990, în scopul activizării luptei împotriva adversarului, centrele subversive din SUA, RFG, Israel, din alte țări, precum și organele propagandistice ale “Obiectivului 24“, care au în vizorul lor Republica” [a se citi: RSSM].

Retineti: Documentul KGB este elaborat la 28 noiembrie 1989. Cu doua saptamani si o zi in urma, mai precis pe 13 noiembrie 1989, N. Ceausescu, in cadrul sedintei CPEx de dinaintea Congresului al XIV-lea, ce avea sa fie ultimul Congres al PCR si al sau personal, a abordat frontal problema Basarabiei si a anularii Pactului Hitler-Stalin. In actuala Republica Moldova deja aveau loc miscari de eliberare nationala. Conform transcrierii sedintei CPEx existenta la Arhivele Nationale, Fond CC al PCR, Sectia CANCELARIE, Dosar NR 63/1989 si publicata de istoricul Ilarion Țiu in Jurnalul National (pe care o redam integral ca documentare in baza acestui material) Ceausescu era intransigent in relatiile cu URSS, privind Basarabia si soarta Tezaurului, inca de pe vremea lui Hrusciov si Brejnev (cititi si documentarea Basarabia-Bucovina.Info – Ceaușescu în fața lui Brejnev: Basarabia, pamânt românesc). Desi in sedinta respectiva, fiind constient de prezenta unor cunoscuti agenti ai KGB in CPEx, Ceausescu a sustinut ca nu va aborda, totusi, problema Basarabiei si a Pactului Hitler-Stalin la Congres, in discursul sau din plenul Congresului, pe 20 noiembrie 1989, primul si ultimul presedinte al RSR preciza: “In primul rand apare necesar sa se adopte o pozitie clara, fara echivoc de condamnare si anulare a tuturor acordurilor incheiate cu Germania hitlerista, tragandu-se concluziile practice pentru anularea tuturor urmarilor acestor acorduri si dictate.”

“Operațiuni coordonate împotriva tintei-Romania – acum codificata în documentele KGB drept ”Obiectivul 24” – au continuat si dupa 1986 până cel puțin la sfârșitul anului 1989. Dacă au continuat sau nu si dupa 1989 – iar daca da si pentru cât timp, rămâne să fie determinat”, observa Larry Watts in studiul citat. “Romania devenise cosmarul strategic al URSS”, mai afirma istoricul american in studiul sau de 46 de pagini insotit de alte 100 de file de documente desecretizate din Arhivele KGB, obtinute de la sectia din fosta RSSM.

“În ciuda supozitiilor Occidentului, conform carora divergentele sovieto-române de la sfarsitul anilor ’80 au fost motivate de ciocnirea reformismului relativ liberal al lui Gorbaciov cu conservatorismul anti-reformist al lui Ceausescu, aceste documente sovietice indică faptul că motivele pentru confruntarea Moscovei cu Bucurestiul au ramas exact aceleasi asa cum au fost de-a lungul intregului Război Rece: controlul asupra teritoriului Moldovei/Basarabiei și a identitatii etnice a populației majoritare”, releva Larry Watts in concluzia lucrarii sale publicata de Woodrow Wilson Center. Aflati de ce si cum, citind acest studiu, valorificat sub egida prestigiosul Institut american si disponibil online si in format PDF, aici, via Ziaristi Online: “A Romanian INTERKIT? Soviet Active Measures and the Warsaw Pact “Maverick”, 1965-1989″.

Pentru cei care doresc sa comande, gratuit, acest studiu cat si altele din arhiva centrului american, pot scrie la: Cold War International History Project, Woodrow Wilson International Center for Scholars, One Woodrow Wilson Plaza, 1300 Pennsylvania Ave, NW, Washington, DC 20004 sau prin e-mail la coldwar@wilsoncenter.org. Telefonul Centrului este: +1 (202) 691-4110, Fax: +1 (202) 691-4001, Adresa Web: http://www.cwihp.org.

Victor Roncea / Ziaristi Online

PS: Prezentarea facuta de WWICS istoricului american anunta in premiera si titlul celui de-al doilea volum al trilogiei “Fereste-ma, Doamne, de prieteni”. Retinem in acest sens:

Larry L. Watts is a professor in the Master’s Program in Security Studies and Intelligence Analysis run jointly by the University of Bucharest and the Romanian Intelligence Service (SRI). He served as security sector reform advisor to Romania’s Presidential Counselor for National Security and to the Romanian Defense Ministry during 1991-2004. He is the author of With Friends Like These: The Soviet Bloc’s Clandestine War Against Romania (2010), which was published in Romanian translation in 2011. Most recently, he has an upcoming book Extorting Peace: Romanian-Warsaw Pact Relations During 1978-1989 and the End of the Cold War, which will be published in Romanian in 2013, and followed by publication in English.

Anexe Ziaristi Online:

Nicolae Ceausescu, din Discursul tinut la Congresul al XIV-lea al PCR, 20 noiembrie 1989

“Anul viitor se implinesc 45 de ani de la terminarea celui de-al doilea razboi mondial. De aceea, Romania considera ca trebuie sa se treaca la adoptarea masurilor necesare solutionarii tuturor problemelor care nu s-au rezolvat inca.

In primul rand apare necesar sa se adopte o pozitie clara, fara echivoc de condamnare si anulare a tuturor acordurilor incheiate cu Germania hitlerista, tragandu-se concluziile practice pentru anularea tuturor urmarilor acestor acorduri si dictate.”

Sursa: Roncea Ro

Sedința Comitetului Politic Executiv de la 13 noiembrie 1989 – Arhivele Naționale, Fond CC al PCR – Secția Cancelarie, dos. nr.63/1989

Nicolae Ceaușescu a propus un subiect neobișnuit dezbaterii plenului: “probleme legate de Moldova sovietică”. Criticat tot mai des de Mihail Gorbaciov pentru faptul că nu era adept al Peres­troicii, secretarul general al PCR încerca să intimideze conducerea sovietică prin readucerea în dezbatere a Pactului Hitler-Stalin din 1939 și statutului etnicilor români dintre Prut și Nistru.
În cadrul discuției, Ceaușescu a făcut un istoric al convorbirilor sale cu li­derii de la Kremlin pe tema Basarabiei, din care reieșea că Gorbaciov era la fel de “refractar” ca și Hruș­ciov sau Brejnev. (Ilarion.Țiu)


● Tov. Nicolae Ceaușescu: Vreau să ridic, în fața Comitetului Politic Executiv, încă o problemă, care nu urmează s-o punem în Congres, nici public, deocamdată, dar față de care trebuie să adoptăm o poziție mai clară. Este vorba despre probleme legate de Moldova sovie­tică.Ați citit cu toții informațiile și ce se întâmplă acolo. Am atras atenția tovarășilor că trebuia să le publice în presă și va trebui să publicăm, dar noi nu putem să nu luăm nici un fel de poziție în această problemă, având în vedere în primul rând, că problema Basarabiei este legată de acordul cu Hitler, de acordul dintre Uniunea Sovietică și Hitler. Anularea acestui acord, în mod inevitabil, trebuie să pună și problema anulării tuturor acordurilor care au avut loc , inclusiv să se soluționeze, în mod corespunzător, problema Basarabiei și Bucovinei de Nord.Va trebui să discutăm în Uniunea Sovietică această problemă în perioada imediat următoare. De altfel, în timpul lui Hrușciov am mai discutat această problemă. Când ne-am întors din China, în martie 1964, ne-am întâlnit cu el. Și, între alte probleme, legate de relațiile cu China, am discutat și problema Basarabiei. El nu a respins-o, dar am convenit, de altfel, să se întâlnească delegațiile celor două partide – și s-au întâlit -, dar au intervenit probleme cunoscute în legătură cu Hrușciov și nu s-a făcut nimic. Asta a fost.
În 1965 în întâlnirea pe care am avut-o cu Brejnev, am discutat, de asemenea, problema aurului și a tezaurului nostru, pe care România îl are în Uniunea Sovietică și despre care există un decret semnat de Lenin, prin care se spune că aparține poporului român și că va fi restituit atunci când în România va fi pu­terea muncitorilor și țăranilor.
Am întrebat, sunt și ste­no­gra­mele, dacă consideră că în Ro­mânia nu este încă puterea muncitorilor și a țăranilor?! Sigur, atunci a avut o poziție favorabilă Sealeapin, care a spus că tovarășii români au dreptate, dar trebuie să se analizeze și să vedem cum să soluționăm această problemă. Ceilalți, inclusiv Brejnev au spus că aurul s-a pierdut. Pe mine nu mă interesează că s-a pierdut sau ce au făcut cu el, pentru că la un moment dat, ne-au spus că l-au luat “albii”.
● Tov. Elena Ceaușescu: Albii erau tot acolo.
● Tov. Nicolae Ceaușescu: Nu mă interesează cine l-a luat.
● Tov. Elena Ceaușescu: Să ne dea de la ei.
● Tov Nicolae Ceaușescu: Pe noi nu ne interesează asta. În primul rând că Lenin a semnat acest decret în 1921, după ce s-a terminat cu albii. Este adevărat că nu am mai reluat această discuție.
Am vrut, la un moment dat, să discutăm această problemă și cu Mihail Gorbaciov, dar nu au fost condiții și am spus s-o lăsăm ceva mai târziu. Sigur, într-o formă sau alta va trebui să reluăm și problema Basarabiei.
Trebuie oricum să ridicăm pro­blema populației din Republica Mol­dovenească, în concordanță cu constituția sovietică și cu ceea ce afirmă acum ei. Trebuie să le asi­gure folosirea limbii, să le asigure, pentru că ei sunt o republică, sunt un popor. Ei însuși (sic!) spun că sunt un popor moldovenesc. Sunt români și nu-i lasă să folosească limba pe care o doresc ei și, cel puțin, în prima etapă, să se asigure legături corespunzătoare între Moldova și România.
Sigur, nu dorim acum să ridicăm, într-o formă schimbarea imediată a granițelor, dar soluționarea acestei probleme trebuie gândită și trebuie s-o discutăm. Să avem în vedere, în primul rând să publicăm pozițiile care sunt, mai cu seamă că ei le pu­blică și să avem lunile următoare o discuție specială pe această pro­blemă.
De altfel în 1970-1975 am avut câteva discuții cu secretarul cu pro­blemele internaționale de atunci – Katușev – trimis de conducere, prin care ne cereau ca noi să recu­noaștem în mod deschis, că Basarabia este a lor.
● Tov. Elena Ceaușescu: Asta nu se poate niciodată.
● Tov. Nicolae Ceaușescu: În programul partidului avem o referire generală și am spus că nu vom putea să recunoaștem. Una este problema granițelor, ca rezultat al forței, dar alta este să recunoaștem că poporul moldovenesc este un popor care nu are strânse legături cu poporul ro­mân, este un nonsens. Aceasta ar fi o altă problemă. Sigur punându-se problema anulării înțelegerii cu Hitler, este evident că în mod cores­punzător intervine și aici anularea. Noi vrem ca după Congres să avem o discuție pe această problemă, pentru că nu se poate să acceptăm această situație și felul cum ei acționează.
Vin și fac o plenară și anunță că vor să îndrepte lucrurile, ce a fost în trecut, dar de fapt adoptă măsuri mai brutale decât în trecut și continuă să-i împiedice să-și pună în valoare problemele lor.
Asta ar fi o altă problemă pe care am vrut s-o ridic în Comitetul Politic Executiv și este de fapt o problemă strict internă, dar am vrut să vedem care este părerea Comitetului Politic Executiv în această problemă. Dacă sunteți de altă părere, vă rog spuneți?
● Tov. Gheorghe Rădulescu (! – n.n.): Este foarte bine cum ați propus.
● Tov. Manea Mănescu: Asta este realitatea și nu se poate altfel.
● Tov. Nicolae Ceaușescu: Deci sun­teți de acord? (Toți tovarășii sunt de acord.) Aici nu este vorba despre existența unei naționalități, sau a unor oameni care sunt de origine română și se găsesc în Uniunea Sovietică, ci este vorba despre o parte a Ro­mâ­niei, care a fost cedată datorită acordului cu Hitler. Cum s-au publicat aceste acorduri în altă parte va trebui să le publicăm și noi. S-au publicat și în Uniunea Sovietică.
I-am spus și lui Matei și lui Olteanu, pentru că este legat și de partea internațională – i-am chemat pe amândoi pentru că, și din punct de vedere internațional, trebuie să lucreze împreună. Să publicăm aceste probleme, aceste acorduri, pentru că acolo se spune foarte clar că Uniunea Sovietică manifesta interes – asta este formula, în acordul semnat aparte, nu numai în acordul general, în care se pune că Uniunea manifesta interes față de Basarabia și Bucovina. Este vorba de acordul dintre Molotov și Ribbentrop și unde se spune că Germania nu are interes și nu are obiecțiuni față de acest lucru.
Un asemenea punct este și în legătră cu Polonia, că în problema Poloniei și Uniunea Sovietică ma­nifesta anumite interese, adică îm­părțirea Poloniei. În realitate, de fapt, sovieticii au vrut să depășească înțelegerea cu Hitler și au cerut inițial întreaga Bucovină și Hitler s-a opus “ne-am înțeles numai atât”.
● Tov. Ion Stoian: Toate acestea sunt în stenogramele lui Hitler.
● Tov. Nicolae Ceaușescu: Este un protocol semnat de ministrul Afa­cerilor Externe de atunci al Ro­mâ­niei.
● Tov. Elena Ceaușescu: Și ne-au luat și Insula Șerpilor.
● Tov. Nicolae Ceaușescu: Acestea ar fi unele probleme interne ale României, pe care trebuie să le avem în vedere. În legătură cu Raportul, în conti­nuare, este prezentată poziția Ro­mâ­niei în problemele inter­na­țio­na­le, în care reluăm problema distru­gerii armelor nucleare și am introdus aici că țările europene trebuie să realizeze un acord pentru înfăp­tui­rea până în 1995 a distrugerii ar­melor nucleare din Europa, având în vedere că folosirea lor ar duce la distrugerea întregii Europe, în cadrul măsurilor generale de distrugere a armelor nucleare.

Sursa: Arhivele Naționale, Fond CC al PCR – Secția Cancelarie, dos. nr.63/1989/ Ilarion Tiu, Jurnalul National

CONSPECTUL ÎNTÂLNIRII ȘI TRATATIVELOR PURTATE DE L. I. BREJNEV CU N. CEAUȘESCU ÎN CRIMEEA, LA 5 AUGUST 1977, realizat de V. I. POTAPOV, șeful Sectorului România al Secției CC al PCUS

Exprimându-și încă o dată nedumerirea față de pretențiile sovietice, N. Ceaușescu a spus că nu a luat cu sine materialele respective ce ar ilustra nerespectarea înțelegerilor de către partea sovietică, însă, odată ce chestiune a fost abordată, el ar dori să declare că în literatura sovietică și, mai ales, în cea moldovenească se denaturează – ca și mai înainte – următoarele trei grupuri de chestiuni:

1) se reabilitează politica țarismului în Balcani și în regiunea dunăreană, aceasta fiind prezentată doar în plan pozitiv (mai cu seamă în chestiunea româno-basarabeană).

2) este tratată incorect, ca și până acum, chestiunea privind existența poporului moldovenesc, limbii moldovenești și națiunii moldovenești aparte.

3) ca și mai înainte, în literatura moldovenească, clasicii români sunt numiți incorect moldoveni.

În opinia lui N. Ceaușescu, este absolut incorectă și sub aspect istoric, social și al luptei de clasă, și sub aspect marxist afirmația că includerea, în 1812, a Basarabiei în componența Rusiei a fost legitimă și conformă voinței popoarelor. Nimic nu a fost legitim în acest act, afirma N. Ceaușescu. Alipirea s-a produs împotriva voinței poporului și împotriva dorinței Guvernului moldovenesc. Am dori ca autorii sovietici să spună lucrurilor pe nume.

(…)

Referitor la a doua chestiune, anul trecut, a subliniat N. Ceaușescu, ei au promis să recunoască RSS Moldovenească și să nu o ignore. Am făcut aceasta, dar nu vom fi niciodată de acord cu ideea și nu vom recunoaște niciodată că există o oarecare națiune și o limbă moldovenească separate. (Aici el a făcut trimitere la D. Cantemir, la unii miniștri țariști și la lucrările unorautori sovietici publicate în perioada 1927-1930, precum și la Marea Enciclopedie Sovietică editată după război, în care se spunea că în spațiul dintre Prut și Nistru al URSS locuiesc români).

L. I. Brejnev a opinat că nu trebuie să ne bazăm doar pe autori sau pe momente din lucrările acestora sau ale unor personalități, inclusiv Cantemir, care conțin teze avantajoase pentru români; lucrurile trebuie privite în mod real. Poporul moldovenesc, limba, cultura, conștiința lui națională există în mod real, a declarat și, oricât am nega acest lucru, el nu va înceta să existe. „Dumneavoastră, tov. Ceaușescu, printre altele, ați fost la moldoveni și v-ați putut convinge că ei există în realitate”, a subliniat L. I. Brejnev.

„Da, a ripostat N. Ceaușescu, am fost, dar ei au vorbit cu mine românește”.

L. I. Brejnev l-a îndemnat să nu se agațe de limbă, chiar dacă limbile moldovenească și română ar fi absolut asemănătoare (deși nu e deloc așa), nici atunci nu va fi vorba de o națiune unică. Căci în multe alte țări popoarele vorbesc aceleași limbi, dar sunt națiuni diferite (Austria și Germania, SUA și Anglia, țările arabe etc.). Și, în această chestiune, a conchis L. I. Brejnev, dumneavoastră, Nicolae Andreevici, nu vă situați pe poziții marxiste.

Referitor la a treia chestiune, N. Ceaușescu a declarat co dovadă ce confirmă că limba, națiunea moldovenească nu există de sine stătător e și faptul că moldovenii fură clasicii români și îi numesc moldoveni. Până și pe M. Eminescu, adept înverșunat al unirii Moldovei și Munteniei, care întotdeauna s-a considerat român, este fondatorul poeziei române, a făcut foarte mult pentru dezvoltarea limbii și literaturii române, moldovenii îl numesc moldovean.

– Din CONSPECTUL ÎNTÂLNIRII ȘI TRATATIVELOR PURTATE DE L. I. BREJNEV CU N. CEAUȘESCU ÎN CRIMEEA, LA 5 AUGUST 1977, realizat de V. I. POTAPOV, șeful Sectorului România al Secției CC al PCUS

Sursa: Gheorghe Negru, Disputa dintre URSS și RSR privind tratarea istoriei relațiilor ruso- și sovieto-române, în „Destin Românesc”, Chișinău, an V, no. 3-4/2010, pp. 182-187, document reprodus integral in ARHIVELE SECRETE  BASARABIA-BUCOVINA.INFO si extras din lucrarea profesorului Gheorghe Buzatu – Nicolae Ceausescu – Biografii Paralele. Stenograme si Cuvantari Secrete. Dosare Inedite. Procesul si Executia. Editura TipoMoldova, Iasi, 2011

sursa:http://www.ziaristionline.ro/2012/12/05/larry-watts-dezvaluie-in-premiera-in-statele-unite-numele-de-cod-atribuit-de-kgb-tintei-romania-obiectiv-24-un-studiu-bomba-publicat-de-woodrow-wilson-center-cold-war-international-histor/?format=pdf

,

Introducere in sfanta simplitate a logicii: Larry Watts, in cartea  sa, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni”, cu trimitere la mii de documente clasificate , dezvaluie identitatea mai multor agenti sovietici din Romania, activi atat inainte cat si dupa 1989.
Drept urmare, din intreaga Romanie, istoricul american Larry Watts este atacat doar de Vladimir Tismaneanu – pe un portal infiintat cu sprijinul material al Retelei Soros – si de revista “22″,         organul de presa al GDS, organizatie infiintata – cu sprijinul financiar al aceluiasi George Soros – de catre Andrei Plesu si Ion Iliescu impreuna cu Silviu Brucan, acasa la Ascanio Damian(*), cumnatul si vecinul lui Plesu din strada Paris, locatie unde s-au refugiat          “revolutionarii” numiti in zilele loviturii de stat din         
decembrie 1989.

Larry Watts, pe langa faptul ca este doctor in istorie, este si un expert in securitate, care in perioada anilor ’90 a avut mandat oficial din partea Statelor Unite ale Americii pentru a contribui la reformare       principalelor servicii de informatii ale Romaniei. Un studiu al lui  Larry Watts pe acesta tema este cuprins in revista CIA Studies in Intelligence: VOL. 48,NO. 1, 2004 Unclassified Edition: Conflicting Paradigms, Dissimilar Contexts Intelligence Reform in Europe’s Emerging Democracies by Larry L.Watts.

Sa recapitulam: un specialist american in intelligence publica prima parte a unei carti-monument in care deconspira agenti sovietici pe banda si demanteleaza mecanismele KGB si GRU anti-Romania de dinainte de caderea lui Ceausescu, pregatind terenul  stiintific pentru perioada 1989 si cea post-sovietica.         

Singurii care il ataca din intreaga Romanie sunt Tismaneanu si scribii GDS. Mai e nevoie de vreo explicatie?

Larry Watts  despre primul si ultimul razboi al URSS: cu aceeasi Romanie. De la Lenin la Gorbaciov: In 1989 Puterea a fost acaparată de vechii agenti KGB si GRU 23        Decembrie 2011        

Karadeniz  Press, o tanara agentie de stiri si analize specializata pe problematicile geopolitice ale zonei Marii Negre si istmului ponto-baltic, a publicat ieri, in exclusivitate, un foarte incitant dialog dintre Larry Watts si Irina Airinei, extras din cea mai recenta carte a autoarei, “Anamnesis”, tocmai lansata in Israel impreuna cu lucrarea “Tezaurul BNR la Moscova”. Interviul este fascinant prin aspectele complexe pe care le ridica specialistul american privind continuitatea atacurilor (corect, cred, este atacului, fiind de fapt unul si acelasi intins pe o perioada de aproape 100 de ani) la adresa Romaniei venite din partea “marelui frate” de la Rasarit. Cum va suna asta: primul razboi al URSS a fost cu Romania. Asa se explica si anticomunismul autentic romanesc care a dus si la eliberarea Budapestei pentru despaducherea ei de acest parazit al sufletului uman. Si asa se explica, probabil, si ura unor unguri la adresa romanilor, pe care Larry Watts o observa punctual si o subliniaza transant: “Dar șovinismul antiromânesc e evident – poporul  român rămânând un popor-paria multi ani după căderea lui Ceaușescu”. Larry Watts arata de unde vine acest sovinism ungro-rus. De la ocupantii Transilvaniei la Engels, care cerea explicit uciderea in masa a romanilor si eliminarea “popoarelor-gunoaie”, si de la Lenin, care a declansat primul razboi al  URSS cu Romania pana la, adaug eu, Gorbaciov si ultimul razboi al URSS, dus tot cu Romania, in 1989, politica agresiva sovieto-ruseasca se prelinge ca o dara de sange in istoria Romaniei.

 

Larry Watts este unul dintre acei istorici care nu se ascunde dupa cuvinte. Spune adevarurile verde-n fata. Despre Romania lui 1989 si cea de dupa, ce ne doare cel mai tare acum, afirma:

 

“În România de după ‘89 a  existat linia gorbaciovistă care nu a vrut interventie militară, a fost linia GRU care a fost pregătită pentru interventia militară și paramilitară și a fost linia KGB-istă, de asemenea, pregătită pentru interventia militară sau paramilitară. Puterea a fost acaparată de vechii agenti sovietici înlăturati de Ceaușescu. Și a apărut, Nicolae Militaru, de unde? Un tânăr ofiter (Mihai Lupoi – nota mea) a anuntat, pur și simplu, la Televiziune, numirea lui Militaru drept comandant al armatei. De către cine?! Și Militaru a reactivat o multime de oameni care au fost pregătiti în Uniunea Sovietică. De zece ani de zile nu mai fusese nimeni la vârful armatei pregătit în Uniunea       Sovietică. Fuseseră înlăturati. Si acum ei au apărut din nou, șeful de stat major, la informatii militare, la Interne și multi altii, toti pregătiti de sovietici. Și tot atunci au fost aduși și Doicaru și Caraman”.

Doicaru fusese seful lui Pacepa, un personaj malefic, care uraste visceral Romania, asemenea epigonilor lui, si despre care Larry Watts sustine avizat si fara menajamente ca a fost agent sovietic pe deplin conspirat.

Ca o veste proasta pentru dusmanii Romaniei si ai lui Larry Watts, istoricul american deja intrat in colimatorul conservelor si cartitelor post-sovietice pretutindenare, anunta ca “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” este doar un preambul al intrarii in         problema:

“După ‘89, vălul „legendei negre” a continuat să se îndesească, scopul fiind însă altul, rivalitatea lor cu România în relatia cu occidentul. Foștii „prieteni”din Pactul de la Varșovia au scos România din joc. Ei sunt, astăzi, “bunii europeni”… Și în Orientul apropiat, România e lipsită  azi, de orice șanse din cauză că ei au reușit să o izoleze. Am conceput  cartea aceasta ca o introducere pentru o nouă carte despre perioada de         după ‘89, dar am ajuns numai la nivelul anului 1978 din cauza faptului că, dacă aproape 800 pagini sunt cam mult, aceste 1.500 pagini care au         fost deja scrise atunci ar fi fost mult prea voluminoase. Astfel, am publicat o primă jumătate. Continutul celei de‐a doua cărti, care sper că va aduce noi lămuriri, va ajunge până în decembrie  1989.”

In tot cazul,  interviul exceptional realizat de Irina Airinei si lansat pe piata, in premiera, la Ierusalim si Tel Aviv, in volumul “Anamnesis”, trebuie citit integral, la Karadeniz Press, un portal care vad ca ma urmareste si pe mine si care promite o dezvoltare         spectaculoasa:

Larry Watts: In 1989  Puterea a fost acaparată de vechii agenti KGB si GRU

23 Decembrie 2011        

Dezvaluirile cunoscutului autor american Larry Watts „au socat” Romania        post-decembrista
Ferește‐mă, Doamne, de prieteni…
LARRY L. WATTS a absolvit cu master Universitătile din Washington, Seattle și UCLA, având și un doctorat la Umea University din Suedia. Între 1990 și 1991, a  condus Biroul IREX din București, iar pînă în 1997, a fost Senior Consultant al Project on Ethnic Relation și director al Biroului PER din România. Din 1990, a fost consilier în probleme de reformă democrată și  control asupra institutiilor statului și s-a ocupat de înfiintarea  Colegiului National de Apărare și a Consiliului pentru Minorităti  Nationale. Articolele și studiile sale au apărut în “Studies in Intelligence”, “Problems of Post‐Communism”, “Armed Forces & Society”, “World Policy Journal”, “ European Security”. co‐editor la “Globalization of Civil‐Military Relations: Democratization, Reform and Security” etc. Publică „Reforma militară românească și integrarea în  NATO”,  „O Casandră a României. Ion Antonescu și lupta pentru reformă 1918‐1941” – volum considerat drept cea mai bună biografie politică a Mareșalului Antonescu. Cea mai recentă carte a sa, „Ferește‐mă, Doamne, de prieteni”, tratează un subiect incendiar: războiul secret al         sovieticilor și aliatilor loiali acestora din Pactul de la Varșovia împotriva României. Volumul monumental – 795 de pagini cu aproape 3000 de note de subsol și o bibliografie de peste 800 de titluri – a produs un veritabil cutremur în conștiinta publicului avizat. În el, Larry L. Watts analizează războiul rece clandestin dus de tările din Pactul de la         Varșovia cu România. O Românie pe care, în cartea sa, americanul nostru o plasează la înăltimea și în lumina adevărului istoric. Un gest atât de așteptat… Mai jos         interviul :
Cartea dumneavoastră „Ferește‐mă, Doamne, de prieteni” (București, RAO, 2011) începe cu un citat șocant din Engels: „[Românii sunt] un popor fără istorie… destinati să piară în furtuna revolutiei mondiale… [Ei sunt] suporteri fanatici ai contrarevolutiei și [vor] rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor national […] Disparitia [lor] de pe  fata pământului va fi un pas înainte.” Cum poate fi explicată această teribilă „sentintă”?
Engels  a încercat să identifice „popoarele‐gunoaie”  pe care el le considera contrarevolutionare și trebuiau, în opinia lui, să dispară, pentru realizarea unei revolutii globale, iar scotienii, din care mă trag eu și care au luptat și ei pentru libertate, au fost la fel de desconsiderati de către el. Timp de un secol după întemeiere, Statele Unite au fost cam singura republică democratică din lume, Europa fiind  dominată de imperii. Dar, până atunci, democratia, încă de la aparitia ei, în Grecia antică, a fost clădită pe spatele sclavilor. Toată lumea știa că Statele Unite sunt o democratie, dar, în același timp, noi –  americanii și europenii – nu am considerat că indienii sau negrii sunt egali în drepturi cu noi. Noi, americanii, nu am știut prea multe despre  situatia României, românii fiind nerecunoscuti ca nationalitate și  religie în Imperiul austro-ungar. El i-a catalogat foarte  urât pe români și a făcut un apel la uciderea lor în masă. Ceea ce s-a  și întâmplat, în Transilvania, în 1849. [Ca și în Basarabia în  acea perioadă. Politica justificativă a Imperiului Tarist, aceeași cu   cea a Imperiului Habsburgic, apoi austro-ungar, a functionat și în  Statele Unite, unde băștinașii cuceriti prin expansiune imperialistă au  fost etichetati ca inferiori, ca un pericol pentru toată lumea.] Marx a  fost de acord cu Engels, și ce au scris ei a devenit Biblie pentru Lenin si Stalin. Războiul  secret din interiorul Pactului de la Varșovia împotriva  României are  rădăcini mai adânci, românii constituind o insulă de latinitate  între cele trei imperii înconjurătoare – rus, habsburgic și otoman și  urmașele acestora.
Poate fi dorinta de expansiune a puterilor înconjurătoare explicatia războaielor de imagine duse împotriva românilor începând cu Evul Mediu, continuând cu 1848, Unirea Principatelor, războiul de independentă, înfiintarea României Mari, perioada inter – și  postbelică?
A existat o declaratie de război a lui Lenin. Nimeni nu scrie despre asta. De fapt, primul război sovietic cu o altă tară [după Pacea de la Brest‐Litovsk], a fost cu România, la         începutul lui 1918. Pornind de la o armată distrusă total, România și‐a creat o armată adevărată care a avut posibilitatea să dezarmeze și să alunge peste granită trupele bolșevice. Au fost mai  putin de patru sute de mii de oameni în armata română, ba mai mult, pentru misiunea aceasta au fost utilizati doar o sută și ceva de mii deoameni, dar ei au fost foarte bine organizati cu ajutorul francezilor și  astfel au indus o mare teamă și un resentiment extraordinar, o ură teribilă printre soldatii bolșevici. Sovieticii, ca și rușii înainte, au avut o atitudine de total dispret fată de români  și, în consecintă, această abordare a fost înrădăcinată în sistemul de învătământ. Au practicat un șovinism         care justifica expansiunea lor în zona Moldovei, ei pretinzând despre români că sunt barbari, sălbatici și lipsiti de orice competentă și nu merită nici un fel de drepturi. Rusul să vină să bată un cui în casa ta din care să te alunge fără drept de apel, este o abordare   caracteristică imperiilor! Noi, americanii, ne-am purtat la fel cu indienii. Și la fel s-au comportat austro-ungarii și, în special, partea ungară unde a fost înrădăcinată aceeași conceptie. Nu știu dacă austriecii au redresat astăzi lucrurile, dar cred că da, conformându-se noilor conditii europene. Dar, în Ungaria, nu au fost reevaluate         lucrurile și, din cauza aceasta, acest șovinism este, încă, foarte  puternic, afectând, chiar, politica de stat. Acum, o dată introdus în  învătământ, devine o teorie acceptată, pe care este foarte dificil să o mai schimbi. În Ungaria de azi, în loc să aibă loc o reevaluare a sistemului de învătământ, cum, de exemplu, s-a făcut în Germania prin procesul de         denazificare, este  răspândită fără rușine politica șovină antiromânească, iar         fenomenul se extinde și în Franta, pe posturile TV de stat în care se vorbește într-un mod extremist care nu poate să fie acceptat, astăzi, într-o Europă liberală.
Suntem, azi, mai  civilizati?
Șovinismul este împotriva spiritului Uniunii Europene, este scandalos și pune un mare semn de întrebare asupra tuturor abordărilor politice ale ungurilor privitoare la România. De exemplu, până recent, reprezentatul UE în Moldova a fost un ungur. Dacă această persoană a fost născută și crescută în Ungaria,  ar fi fost foarte dificil pentru ea să rămână neafectată de aceeași bază de șovinism antiromânesc. Și ce înseamnă asta pentru orice fel de  abordare normală și constructivă? Marile puteri trebuie să ajungă la un acord între ele. E clar că, în prezent, Germania și Franta sunt foarte interesate să aibă o relatie bună cu Rusia. E normal, între puterile mari, chiar și numai în interesul păcii. Dar de aici și până la a exclude România, până în 2007, din convorbirile cu Moldova, cu care are granite comune și a cărei populatie e majoritar românească, și, apoi, să se mai și pretindă că România e deja reprezentată de un oficial al UE, originar din Ungaria, în aceste convorbiri, e o glumă proastă. Acest  lucru trebuie subliniat, discutat, lămurit. Autoritătile europene tac  mâlc. Situatia în sine este întoarsă împotriva României, ungurii  spun că România e antimaghiară! Dar  șovinismul antiromânesc e evident – poporul român rămânând un popor paria multi ani după căderea lui Ceaușescu – e un fenomen foarte nociv care trebuie combătut pe plan european.
Cum poate fi combătut?
Există două lucruri, aici, care au un impact puternic. Unul este acest șovinism ca politică imperială în Rusia Taristă și Austro-Ungaria care a fost preluată de Uniunea Sovietică și respectiv de Ungaria și n-a fost schimbată nici  după ‘89. Aceasta este o mentalitate, nu un complot, din cauză că oamenii nu creează această imagine, nu falsifică lucrurile intentionat, ei cred asta. Aceste idei le sunt inculcate prin școală. Și Kossuth este         prezentat, de exemplu, ca un erou democrat, dar nu se scrie în cărtile         lor de istorie despre șovinismul lui. Kossuth care a aruncat asupra românilor anatema de a fi niște ucigași care au luptat împotriva revolutiei, cu Avram Iancu și cu toti ceilalti. E foarte greu să înlături asemenea mentalităti. Vreau să împărtășesc o experientă personală. Eram la liceu, în anii ‘70, când în școala primară și secundară ni se spunea că numai noi, americanii, proveniti din europenii colonizatori, noi am civilizat continentul America de Nord. De fapt,multi coloniști au ucis indieni. Am crescut cu aceste idei denaturate,         în școală erau jocuri cu cowboy și cu indieni și toată lumea voia să fie cowboy. Acum istoria este prezentată în școală mai aproape de adevăr. La început, am avut un mare resentiment fată de cei care credeam că vor  să-mi distrugă aceste icoane ale copilăriei mele. Nu e ușor să schimbi o mentalitate. Îmi imaginez cât de dificil ar fi pentru unguri să gândească despre Kossuth ca despre un criminal, din cauză că el este o icoană pentru ei. Este un erou și pentru ei și pentru diaspora din Statele Unite, multe organizatii primind numele lui, iar mentalitătile, repet, nu se schimbă ușor. Șovinismul trebuie eradicat din sistemul de învătământ de oriunde. Asta nu este istorie, ci politică europeană. E o  chestiune care trebuie abordată deschis. Adevărul este că tările din Pactul de la Varșovia au conlucrat împotriva României, încă din anii ‘60 și în anii ‘70-’80, au continuat într-un mod foarte nociv, prin serviciile lor de informatii până în ‘91, singura schimbare a fost în ceea ce privește Cehoslovacia în ‘90.
Dedicati în cartea dumneavoastră o amplă analiză faptului că Gheorghe Gheorghiu-Dej a reușit scoaterea trupelor sovietice de pe teritoriul tării și a dus o politică natională, contracarând și strategia revizionistă a Budapestei. Dar, pe vremea lui, „lupta de clasă” a provocat multe victime. Care e imaginea corectă a lui Gheorghiu‐Dej în istoria         României?
Perioada Dej poate fi împărtită în partea de dinaintea și de după sfârșitul lui Stalin. Prima perioadă nu a fost sub controlul românilor. Asta nu este o scuză. Nu numai că au fost 700 000 de militari sovietici postati în România în 1946 și nu numai că a dominat echipa cominternistă, Pauker, Luca, Georgescu, dar au lucrat aici multi ofiteri sovietici, Bodnarenko,  Pintilie, Sergiu Nicolau (Serghei Nikonov) Nicolski, etc. – Nikonov, de         exemplu, a fost șeful informatiilor externe pus de sovietici și sotia lui care a fost secretara lui Gheorghiu‐Dej, șeful gărzii de corp și  șeful de cabinet, chiar și șoferul lui Dej, toti erau NKVD‐iști. Se poate conchide că el nu a avut prea mult spatiu de manevră. Asupra lui Dej au avut loc mai multe atentate. Nu se știe dacă întâmplarea din noiembrie         1957, a fost sau nu un atentat, când un avion IL 14, având la bord o delegatie a PMR ce zbura la Moscova pentru a participa la aniversarea Marii Revolutii Socialiste din Octombrie, s-a prăbușit la aterizare pe Aeroportul Vnukovo, la ora 17.48, din cauza unei „erori de pilotaj”. Au murit ministrul de externe Grigore Preoteasa și trei membri ai         echipajului. Ceilalti pasageri au suferit răni grave. Nicolae Ceaușescu,  secretar al CC al PMR, a fost mai norocos. Dej s-a retras în ultima clipă, ne mai îmbarcându-se în avionul rusesc cu care trebuia să ajungă la Moscova. Situatia era foarte proastă, aviatia și flota erau sub control sovietic total. Altădată, din ordinul lui Hrusciov avionul sovietic în care se afla Dej, a fost deviat deasupra Chinei, fără aprobarea acestei tări. China a fost cât pe ce să doboare avionul. Hrusciov urmărea să scoată România din joc pentru că          România avea relatii bune cu Mao și, în același timp să arate lumii cât de barbar era liderul chinez.
A fost, Dej, un personaj atât de complex?
Ca și vremurile. În prima parte a conducerii lui, erau foarte putine școli, analfabetismul era în floare, sistemul de sănătate era precar, sărăcia era mare și el a devenit un fel de erou muncitoresc. Specialist în provocări, a petrecut ani de zile în închisori. Dar, pentru supravietuirea în Comintern, mai trebuia îndeplinită o conditie: să fii mereu gata de trădare, dacă  Stalin a spus altceva, fată de ce spusese ieri sau chiar cu 5 minute         înainte, să adopti noua directivă, lichelismul fiind instrumentul puterii. Problema cu Dej a fost că, deși el nu dădea înapoi de la  abordarea fără milă a realitătii, lichea nu a fost. Și el și Ceaușescu erau să-și piardă viata în atentatele puse la cale de sovietici din cauza asta. Dej a fost fortat să îl denunte pe Tito ca ucigaș. El a fost omul care a declarat că vrea să fie mediator între Tito și Stalin. Apoi, cam la un an de zile, era cât pe ce să fie eliminat. A avut abilităti diplomatice în medierea dintre China și Uniunea Sovietică. El, și alti români, au avut abilitatea să facă abstractie de interesul lui, de interesul românesc, când era angajat în mediere, acesta fiind unul din secretele reușitei. Gheorghiu Dej a avut o orientare românească, natională, fără îndoială. El s-a gândit la România ca la tara lui și la poporul român ca la poporul lui. Altii, cei din Comintern, Pauker, Luca, Chișinevski au fost orientati spre proletariatul internationalist, spre Uniunea Sovietică și, de aceea, ei nu au reprezentat România. Și dacă acest lucru merită să fie recompensat cu admiratie sau recunoaștere, Dej a câștigat, cu toate enormitătile care au fost comise în perioada         nationalizării și colectivizării fortate. Grigore Preoteasa a fost cel   care, în sesiunea plenară a Natiunilor Unite din 3 Decembrie 1956, declara: „Guvernul român acordă dreptul de azil politic președintelui de consiliu Imre Nagy și grupului său”. Imre Nagy a fost prizonier privilegiat la Snagov, fiind detinut într-o vilă frumoasă. Avea conditii         bune și chiar costume făcute la comandă, iar românii au încercat să-i  asigure o viată foarte acceptabilă, chiar sub control sovietic. Preoteasa ajunsese la un acord cu ONU ca Crucea Roșie să-l viziteze pe Nagy, dar sovieticii s-au opus. Preoteasa a intrat în dizgratia lor.  Deci, faptul că și-a pierdut viata poate să fi fost mai mult decât un accident. După ‘62, România a încetat să mai depindă de sovietici pe  linie de aviatie și echipaje și a construit sau cumpărat avioane și a pregătit piloti cu ajutorul englezilor și al altor tări  occidentale. În  1971, Brejnev declara: „Ceaușescu a mers prea departe. El conduce         lupta împotriva noastră și reprezintă obstructia fundamentală în calea liniei noastre. (…) Tot în 1971, la Conferinta de la Crimeea, Kadar acuza: „Ceaușescu ne‐a abandonat întotdeauna (…), a trădat pozitia comună“.
Opozitia României la invadarea Pragăi, în ‘68, tratativele cu China, cu America, apoi         politica fată de Israel și de tările arabe au fost ele considerate la justa lor valoare?
Toate aceste performante pozitive ale României au fost sistematic subminate de „prieteni”. Politica exceptională a României în Orientul Apropiat, de pildă.          Ceaușescu a fost convins până în măduva oaselor că, de fapt, el poate să aducă o contributie importantă în problema aceasta. Yossif Govrin a scris despre această politică pro-israeliană. El a cunoscut foarte clar situatia din România, fiind director al Departamentului Europa de Est din Ministerul de Externe al Israelului din ‘79 până în ‘85, după care a fost ambasadorul Israelului în România până în ‘89. Unul dintre         lucrurile cele mai importante care trebuie luate în considerare despre Ceaușescu este faptul că, România a fost singurul stat din blocul  comunist care a întretinut relatii diplomatice și economice cu Israelul  și singurul din acest bloc care nu le-a întrerupt niciodată, fapt care  i-a conferit lui Nicolae Ceaușescu o pondere deosebită în politica         externă a Israelului și, în genere, a occidentului. Pe plan strategic, acest aspect este foarte important. Din cauza politicii lui Ceaușescu, „prietenii” din est au denigrat total România. Dar, exact în mijlocul revolutiei din 1989, la 24 decembrie, în paginile ziarului „The Washington Post” în care toti șefii de stat se refereau la tiranul sângeros și monstrul Ceaușescu, Shimon Peres a scris că, pentru Israel, nu este așa de ușor să facă astfel de consideratii din cauză că, chiar  dacă omul a fost un tiran pe plan intern, pe plan international el a fost omul păcii. Acest lucru e interesant din două motive. Nu atât prin ceea ce a spus despre Ceaușescu, ci prin ceea ce a spus despre relatiile dintre Israel și România. Relatia româno-israeliană a fost puternică, decenii de-a rândul. Nu numai datorită rolului de mediator jucat de România, ci și din cauza sprijinului pe care Israelul l-a oferit tării dumneavoastră. Pe la începutul anilor ‘80, Ceaușescu a pierdut         sprijinul americano-evreiesc, dar nu a pierdut sprijinul  Israelului.
Mentionati în carte că războiul contra României a fost dus de KGB până târziu, prin 1995. Așa cum în secolul al XVI-lea „legenda neagră” propagată de inamicii Spaniei  a învăluit această tară, creându-i imaginea de simbol al represiunii,  obscurantismului intolerantei religioase și înapoierii intelectuale și  artistice (!), tot așa o legendă neagră învăluie, astăzi, România. Sunt semne vizibile că acest război de imagine contra tării noastre este dus și în prezent. Ne întrebăm, retoric, de ce și de către cine?
În 1989, noi americanii, am realizat primele legături cu serviciile de informatii din Europa de est, noi având foarte putini oameni în zonă și în special în Balcani, primul contact fiind cu serviciile ungare. Ei ne-au oferit informatii  deloc favorabile românilor. Și apoi, în ‘90 și ‘91, am creat aceleași  legături cu Polonia, cu Cehia, cu Bulgaria dar nu și cu România care era văzută în continuare ca un inamic. Partial, cel putin. De ce? Din cauză că noi am primit informatii de la ei că România ne este inamic, iar noi n-am avut  sursele noastre, singura sursă pe care am avut-o din 1989 până la  sfârșitul lui ‘92 fiind reprezentantul CIA la București, Harold James  Nicholson, care a fost depistat, mai târziu, ca agent sovietic! În aprilie ‘92, când a fost numit director la SIE, Ioan Talpeș, primul șef  de servicii care n-a avut legătură cu fosta Securitate, a deschis relatiile cu americanii și prima sa vizită în Statele Unite a fost în martie ‘93. Atunci, directorul FBI a ridicat problema: De ce ai sute de agenti aici împotriva noastră? Și Talpeș a fost surprins fiindcă el a  știa foarte bine că  România nu a avut mai mult de 12 agenti sub acoperire în Statele Unite în ultimii 25 de ani. O tară ca România nu poate avea sute de  agenti sub acoperire, este enorm. Nici Statele Unite nu au avut atât de multi agenti în Uniunea Sovietică, în timpul războiului rece! Sovieticii  și alti membri ai Pactului de la Varșovia au folosit pretextul agentilor  români acoperiti ca să compromită România în Statele Unite. Și lucrurile au mers așa pe mai departe, iar acest lucru apărea și într-un manual         pentru Departamentul de Apărare al SUA în 1996 unde se mentiona că România și China au rămas inamici ai intereselor economice americane. În ‘96! Iar după ‘91, după prăbușirea Uniunii Sovietice, când serviciile de informatii au fost reformate partial, toti au intrat într-un fel de competitie între egali pentru sursele de asistentă din occident. Și ei au conlucrat, în toată perioada războiului rece, pentru excluderea  României. Dar, de data asta, nu le mai dicta Moscova, ci doar interesul  lor propriu, lucru foarte nociv pentru România, lucru necunoscut și  neînteles de occident.
Care a fost rolul serviciilor secrete străine, al agentilor KGB și urmașilor lor în         ratarea „revolutiei” române din 1989?
În România de după ‘89 a  existat linia gorbaciovistă care nu a vrut intervente militară, a fost linia GRU care a fost pregătită pentru interventia militară și  paramilitară și a fost linia KGB-istă, de asemenea, pregătită pentru interventia militară sau paramilitară. Puterea a fost acaparată de vechii agenti sovietici înlăturati de Ceaușescu. Și a apărut, Nicolae Militaru, de unde? Un tânăr ofiter anuntat, pur și simplu, la Televiziune, numirea lui  Militaru drept comandant al armatei. De către cine?! Și Militaru a         reactivat o multime de oameni care au fost pregătiti în Uniunea  Sovietică. De zece ani de zile nu mai fusese nimeni la vârful armatei  pregătit în Uniunea Sovietică. Fuseseră înlăturati. Si acum ei au apărut din nou, șeful de stat major, la informatii militare, la Interne și  multi altii, toti pregătiti de sovietici. Și tot atunci au fost aduși și  Doicaru și Caraman. Securitatea a fost desfiintată, ceea ce a fost o  mare greșeală. Aceeași greșeală am făcut-o noi, americanii, în Irak.  Dacă procedezi așa, pierzi controlul evenimentelor. În Polonia, în Ungaria, în Cehia, în Bulgaria s-a negociat cu „cei vechi” și nu a fost         nici o problemă. Ei au rămas în serviciu, nu a fost nici un proces, procese au fost numai aici, în România, și totuși unii au spus că nu au fost destul de multe procese. Dar dacă fac o comparatie cu alte tari, România a fost singura tară în care au avut loc astfel de procese și în care manipularea mediatică a functionat masiv.
Este o ipoteză conform căreia Karoly Kiraly ar fi putut fi agent sovietic. Se spune că el ar fi unul din păpușarii evenimentelor de la Târgu-Mureș din martie 1990. Dar         fenomenul Piata Universitătii, multiplele mineriade au fost manipulări  rusești?
Karoly Kiraly e plauzibil să fi fost agent sovietic. A fost, nu o dată, în URSS. A fost la         studii acolo. Și, mai mult decât atât, când Gorbaciov a venit aici în ‘87 și Karoly         Kiraly era consemnat la domiciliu, Gorbaciov a trimis o mașină de  la Ambasada sovietică la Târgu-Mureș, l-a luat la receptia la care a fost și Ceaușescu și, în timpul acestei receptii, a stat de vorbă cu  Kiraly vreo   zece minute. Și după asta Kiraly a fost dus         cu o mașină sovietică din nou la Târgu-Mureș. Nu mai este nici o îndoială, el a fost omul sovieticilor. Ar fi foarte folositoare o  abordare istorică și nu polemică despre ce s-a întâmplat în martie 1990.  Toate acestea au putut fi date pe fată abia după 2000, din ceea ce s-a  putut recupera din arhivele ultrasecrete ale RDG, apoi din arhivele URSS, gratie lui Boris Eltîn  care a permis accesul la documente, o vreme. Un volum uriaș de         documente rămâne, însă, sub aceeași lespede grea a traditionalei conspirativităti și ipocrizii. Care arhive rămân ferecate în continuare? De ce?
Arhivele foste sovietice au rămas blocate. Rușii au deschis temporar accesul la ele între ‘91-”92. Și chiar și atunci, accesul la documentele românești a fost dificil. Este o poveste, aici,  foarte interesantă care sugerează cât de importantă a fost România pentru ei. Au fost create trei arhive pentru depunerea documentelor luate de sovietici de la guvernele și statele inamice în perioada celui de-al doilea război mondial: polonez, francez și român. Aceste arhive au fost   închise. După câtiva ani, arhivele românești au fost împărtite, o  parte la Ministerul de Interne al Uniunii Sovietice, o alta la Ministerul de Externe, o parte a fost predată Moldovei Sovietice, Ucrainei, o altă parte a fost închisă în arhivele KGB, fenomenul e foarte interesant. Nu așa s-a întâmplat cu arhivele poloneze sau         franceze care au rămas într‐un bloc. Această împărtire a îngreunat orice  fel de reconstituire. Consider că asta au intentionat. În plus, există  arhive ale Ungariei, Poloniei, Cehoslovaciei care nu au fost declasificate. Sovieticii au mers prin toate arhivele tărilor fostului Pact de la Varșovia, cu acordul guvernelor lor, pentru a extrage orice document care apartinea serviciilor sovietice. Partial, ne-am folosit de arhivele Mitrohin și Gordievski și mai putin de ceea ce a fost spus de Kalughin. Am  folosit arhivele STASI pe care rușii nu au reușit să pună mâna și  Statele Unite au găsit acolo dosarul de agenti, cam 13.000 de agenti,  dar și mii de saci de documente tăiate care au rămas în Germania și sunt pe cale să fie reconstituite în Comisia Federală. Cel mai bine ar fi dacă s-ar publica pe internet. Mai există, despre România, o multime de documente în Moldova și în Ucraina, dar care nu sunt încă declasificate.
Este această carte o  reparatie morală la loviturile de imagine date României? Ce         urmează?
Chiar dacă, după președintele Johnson, pozitia extrem de curajoasă a României în criza rachetelor din Cuba nu a mai fost făcută cunoscută, serviciile nu  obișnuiesc să își revizuiască pozitia din trecut. Acest lucru tine de așa-zisa patologie organizatională. Este vorba despre cunoștintele deficitare referitoare la adevărata politică externă a României, despre efectul campaniei  intense de dezinformare duse de tările Pactului de la Varșovia împotriva  tării dumneavoastră. După ‘89, vălul „legendei negre” a continuat să se         îndesească, scopul fiind însă altul, rivalitatea lor cu România în relatia cu occidentul. Foștii „prieteni” din  Pactul de la Varșovia au scos România din joc. Ei sunt, astăzi, bunii  europeni…  Și în Orientul apropiat, România e lipsită azi, de orice șanse din cauză că ei au reușit să o izoleze. Am conceput cartea aceasta ca o  introducere pentru o nouă carte despre perioada de după ‘89, dar am  ajuns numai la nivelul anului 1978 din cauza faptului că, dacă aproape 800 pagini sunt cam mult, aceste 1.500 pagini care au fost deja scrise  atunci ar fi fost mult prea voluminoase. Astfel, am publicat o primă          jumătate. Continutul celei de‐a doua cărti, care sper că va aduce noi         lămuriri, va ajunge până în decembrie 1989.
Ne dorim numai prieteni         ca dumneavoastră!
(  Fragment din cartea „Anamnesis” a autoarei Irina Airinei         )
FAPTE SI INTAMPLARI CUTREMURATOARE DIN ISTORIA ROMANIEI         DEZVALUITE ACUM PENTRU PRIMA DATA O CARTE CARE VA SCHIMBA SPECTACULOS INTREAGA VIZIUNE ASUPRA         ISTORIEI NATIUNII ROMANE
„Fereste-ma, Doamne, de         prieteni” dezvaluie amanunte senzationale din culisele         spionajului si politicii internationale, care au precedat revolutia din         decembrie 1989 si manevrele care i-au urmat, precum si strategiile si         tacticile adoptate de serviciile secrete din Blocul Comunist pentru a         tine in frau aspiratiile de independenta ale Romaniei.
„Fereste-ma, Doamne, de         prieteni” examineaza interesele strategice aflate in spatele         relatiilor antagoniste ale Romaniei cu „aliatii“ din Rasarit,         motivatiile incredibilei sfidari a tarii noastre la adresa Moscovei,         metodele de „eliberare“ militara si de securitate din jugul sovietic,         scopurile opozitiei fata de politicile de la Kremlin si, mai ales,         reactia sovieticilor si a loialistilor din randul membrilor Pactului de         la Varsovia in cele mai inalte consilii ale acestora, asa cum au fost         acestea consemnate de lideri ai Partidului Comunist, de comandanti         militari si de organe ale securitatii statului.
Adevaruri dureroase rostite acum pentru prima data         despre relatiile sovieto-romane, ce conduc la o intrebare         importanta: Cum de mai         existam ca natiune in ciuda tuturor vicisitudinilor         istoriei?
Consultant al Corporatiei RAND la momentul         revolutiei, Larry         Watts a calatorit deseori in Europa de Est si in URSS inainte de 1989.         Ulterior a asistat oficiali din Romania la infiintarea Colegiului National de Aparare          si a conlucrat cu mai multi ministri romani ai Apararii si sefi         de stat major privind reforma in domeniul armatei, cooperarea cu         Parteneriatul pentru Pace si integrarea in NATO. In 1990 si 1991         a fost seful Biroului IREX din Bucuresti, iar pana in 1997 a fost senior         consultant al Project on Ethnic Relation si director al Biroului PER din         Romania. Intre 2001–2004 a activat drept consultant pentru reforma         sectorului de securitate pe langa consilierul prezindential pentru         securitate nationala din Romania.
O CARTE-DOCUMENT CARE TREBUIE SA EXISTE IN BIBLIOTECA FIECARUI         ROMAN!      
© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press