ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "La Maison Roumaine"

La Maison Roumaine

,

‪#‎sprijindorinchirtoaca‬  #‎dorinchirtoaca‬    #‎locale‬ ‪#‎primariachisinau‬ ‪#‎chirtoacaidijina‬  ‪#‎pidorin‬

Pentru informare 

 
La Chisinau in turul doi al alegerilor locale, ce vor avea loc pe 28 iunie, lupta pentru primar se da intre D. Chirtoaca reprezentant al polului proeuropean (37,6% in turul unu)  si Z. Greceanii reprezentant al polului euroasiatic (35,7%). Sustinerea lui Dorin Chirtoaca este indispensabila; veniti cat mai numerosi miercuri 24 iunie la Trocadero. Pentru detalii a se vedeaapelul de mai jos trimis de Vasile Calmatui.
 
Alexandru Herlea

facebook: lamaisonroumaine

Miercuri 24 iunie 2015 va fi organizat la Paris un flashmob – ne adunăm să arătăm sprijinul nostru pentru Dorin Chirtoacă la alegerile primarului din Chișinău la 28 iunie 2015. Prin mobilizarea noastră rugăm concetățenii noștri stabiliți peste hotare să nu rămînă indiferenți și să transmită același mesaj către rudele și prietenii rămași în Republica Moldova.

Evenimentul va avea loc miercuri 24 iunie 2014 orele 19:00-19:15 la Trocadéro, pe Parvis des Droits de l’Homme (piața ce dă către Turnul Eiffel), pe partea dreaptă. Metrou liniile 6,9 stația Trocadéro. Flashmob-ul e o acțiune de scurtă durată (15min, timp cît facem cîteva poze), veniți la timp. Anunțați și alți concetățeni din anturajul Dvs.

Aderați și la evenimentul Facebook:
https://www.facebook.com/events/1001466683290141/

Cu respect,
Vasile Calmațui

Répondez STOP pour ne plus recevoir des messages
Răspundeți STOP pentru a nu mai primi emailuri

Publicat de România Breaking News – RBN Press / romaniabreakingnews.ro

Nicolas Teculescu: Acest scurt text regrupeaza un numar de neadevaruri care, desi evidente, trebuie denuntate unul cate unul. Comparam afirmatiile dlui (sau dnei ?) Dini G. Jonas (DGJ) cu cele din cartea dlui Lucian Boia [1]; luam in consideratie si textele altor istorici [2…4]. Orice cititor va remarca incoerentele si stangacia textului, de ex: “Ce importanta avea ca zona inconjuratoare era pur romaneasca, daca orasul principal era majoritar maghiar.” Ce vrea sa zica DGJ? (Despre articolul aparut in Revista 22 din 14/04/2015 : Adevar istoric contra mitologie nationala de Dini G. Jonas http://www.revista22.ro/adevar-istoric-contra-mitologiei)

1) “un grup de intelectuali romani …au decis unirea, fara sa tina seama de celelalte nationalitati ardelene”.

Dl Boia pune o intrebare in acest sens p. 68…69, dar se refera la toti romanii, nu doar la cei din Transilvania. DGJ afirma mai jos ca: “ceilalti romani, care traiau la tara, nici nu se gandeau la unire”, referindu-se clar la romanii transilvaneni; ei bine, cum sa explicam atunci ca (conform [2] p. 224) alaturi de cei 1228 delegati (multi deloc intelectuali) au venit la Alba Iulia “zeci de mii de tarani” (alte surse, de ex. [4] p.451, indica 100.000)? Fotografiile arata clar o multime imensa. Dl Boia [1] p.78 nu da cifre. Cat despre minoritatea germana, care reprezenta 60% din cea maghiara plus secuiasca, (conform [2] p. 245), stim ca ea s-a pronuntat limpede, pe 9 inanuarie 1919, prin decizia Consiliului Central Sasesc:  “pentru Unirea Transilvaniei cu Romania”  (www.forumkronstadt.ro/ro/identitate/istorie)

2) “ar fi preferat sa ramana in granitele Ungariei”;

intelegem ca DGJ se refera la romanii transilvaneni si ca s’ar baza pe afirmatiilor dlui Boia. Dar iata ce spune dansul [1] p. 83: “Intre Viena si Bucuresti, romanii transilvaneni puteau inca ezita. Dar, intre Budapesta si Bucuresti, alegerea era facuta din prima secunda. In orice caz, nu cu Budapesta!”. Ati sarit pagina dle sau dna DGJ ? Speram ca cititorul maghiar, daca se traduce “cat mai repede” cartea, va citi cu mai multa atentie.

3)“ Tisa”: numele ar putea sa para maghiar; dar nu, este dacic, (in latina Tissus) atestat documentar cu 850 de ani inainte de venirea maghiarilor si perpetuat de romani.

4)“catastrofala armata romana a intrat repede (probabil dupa cateva zile) in deruta”;

dl Boia [1] p. 8 indica: “27 august 1916 armata romana trece frontiera in Transilvania” si: “6 decembrie armata germana intra in Bucuresti”. Armata romana s-a retras luptand nu cu “puternica armata austro ungara” ci, asa cum precizeaza toti autorii, cu trupe germano austriece: dl Boia precizeaza [1] p.56: “intrarea Romaniei in razboi a costat Germania cateva divizii retrase inclusiv de pe frontul de Vest, in toiul bataliei de la Verdun si trimise in Transilvania, unde austro-ungarii nu reuseau sa opreasca ofensiva romaneasca…”. Iar in [2] p.86: in octombrie, romanii se lupta cu “ adversari de cu totul alta valoare decat trupele” (austro-ungare) “cu care se luptau la sfarsitul lunii august”. Romania era, in acele zile, atacata si in Dobrogea, de trupe germano-bulgaro-turce.

5)“nu denumirea oficiala actuala de Satu Mare”; adica cum, Szatmar nu este doar o deformatie a numelui evident romanesc?

In concluzie: din fericire, exista in istoria Romaniei multe adevaruri incontestabile, unele fiind  mentionate chiar si de dl. Lucian Boia. Iar textul dlui (sau dnei) Dini G. Jonas ar fi trebuit sa se intituleze: Adevar istoric contra mitologie nationala maghiara.

[1] BOIA Lucian: Primul razboi mondial,  Humanitas 2014
[2] GRANDHOMME Jean-Noel: La Roumanie de la Triplice a l’Entente, Soteca 14-18 Editions 2009
[3] BECKER Jean-Jacques : La Grande Guerre, PUF  2004
[4] KIRITESCU Constantin :  La Roumanie dans la guerre mondiale 1916-1919,  Payot 1934

Nicolas Teculescu, „La maison roumaine” pentru România Breaking News – R.B.N. Press /romanibreakingnews.ro

La maison roumaine (Casa Romana) este o asociație non profit îmființată în Franța, în baza legii organizațiilor non- profit din 1901. Asociația lucrează pentru promovarea și dezvoltarea relațiilor culturale între popoarele francez și român. Contribuie la difuzarea culturii românești în Franța și sprijină ancorarea valorilor europene în România. A fost fondată în Paris în anul 1982, iar din 2012 este listată în Anuarul Societăților Științifice și al Comisiilor pentru lucrări științifice. În prezen asociația „La maison roumaine” este condusă de excelența sa domnul Alexandru Herlea.

Pentru mai multe detalii despre articolul incriminat din Revista 22 dar și reacțiile care nu au întârziat să apară citiți accesând link-ul de mai jos:

Revista 22… Drumul spre gunoi / Istoria și demnitatea Neamului Românesc călcată în picioare

Revista_22-iredentism-maghiar

,

Sambata, 9 mai, la ora 11, va avea loc la Cimitirul Militar Român de la Soultzmatt, dezvelirea unei plăci comemorative consacrate Reginei Maria care a construit Monumentul Eroilor Romani din Primul Razboi Mondial din acest cimitir. Initiativa realizarii acestei placi aparține domnului dr. C. Brad și a fost realizata cu ajutorul primariei comunei Gura Răului, judetul Sibiu. La aceasta ceremonie sunt invitati si rugati sa participe toti cei care pot sa o facă.

Anunțul este publicat prin intermediul Asociației „La maison roumaine” din Paris, președinte Alexandru Herlea și a Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina.
*

Despre povestea neștiută a eroilor români morți în lagărul de prizonieri de la Soultzmatt

Cimitirul militar român de la Val du Pâtre, este situat într-o zonă muntoasă, împădurită, din munții Vosgi, în imediată apropiere de orașul Soultzmatt din Alsacia. Este singura și cea mai mare necropolă militară românească din Franța. 
La cimitir se ajunge, venind, din Franța, pe autostrada A4 dinspre Colmar sau din direcția opusă, dinspre Belfort, până la vest de orașul Rouffach. Din Germania se poate ajunge la est de Rouffach, venind pe la una din cele trei treceri de frontieră mai apropiate: Kehl/Strassburg, Freiburg/Bad Krozingen/Breisach, Neuenburg/Chalampé.
imitirul militar roman Soultzmatt vedere sus

cimitirul militar roman Soultzmatt vedere de sus

Înainte de orașul Rouffach, de la intersecție, se merge cca. 20 km pe DN 18B spre Soultzmatt – Westhalten – Wintzfelden. La cca. 1 km după ieșirea din orașul Soultzmatt  șoseaua se bifurcă. Indicatorul cu inscripția Cimitirul militar român semnalizează direcția spre stânga, pe șoseaua D5.  După cca. 3-4 km se ajunge la cimitirul militar român
Potrivit documentației pusă la dispoziție de către Primăria orașului Soultzmatt, cimitirul a fost amenajat în mijlocul pădurii, chiar pe câmpul pe care s-a aflat odinioară lagărul de prizonieri.
Din documentațiile aflate la dispoziție reiese, că în acest lagăr, de la 6 Martie, până la 8 Mai 1917,  au murit fie torturați, fie de foame sau de frig, 120  soldați români
După mărturiile din vremea aceea,„prizonierii români erau atât de înfometați de către gardieni, încât  erau reduși la starea de schelete și mureau ca șoarecii”
Un grup de prizonieri români eliberați în anul 1918 - Soultzmatt

Un grup de prizonieri români eliberați în anul 1918 – Soultzmatt

La propunerea Comitetului pentru amenajarea și îngrijirea mormintelor prizonierilor români din Alsacia și după o temeinică chibzuință, la 30 August 1919, orașul Soultzmatt a dăruit României platoul de la Val du Pâtre (Valea Păstorului), pe care odinioară fusese amplasat lagărul prizonierilor români, în care aceștia au cunoscut privațiuni, torturi, frig și foame, și pe care a fost amenajat ulterior actualul cimitir militar român.
INaugurarea cimitirului militar român de la Soultzmatt 1922

INaugurarea cimitirului militar român de la Soultzmatt 1922

Se spune, că în privința alegerii locului s-a ținut seama și de recomandarea lui Max Dellfus – un elvețian din Vevey (Elveția). Dellfus a făcut parte din Comisia pentru soarta prizonierilor de război, cu reședința la Geneva și va fi fost cu mare probabilitate unul dintre membrii delegației din partea Crucii Roșii, care s-a interesat de soarta prizonierilor români din lagărele germane, lucru pentru care a fost considerat prieten și binefăcător al soldaților prizonieri români.

La 24 septembrie 1919, ziarul francez Alsacia făcea următoarea mențiune, cu privire la donația orașului Soultzmatt, făcută guvernului român:„Prin deliberare, la data de 30 August 1919, consiliul municipal a decis ca localitatea Soultzmatt să pună la dispoziția guvernului român un teren pentru înmormântarea soldaților români decedați în timpul prizonieratului lor în Alsacia. Comuna Soultzmatt a dăruit acest teren guvernului român”.
Lucrările de amenajare s-au făcut la inițiativa și cu sprijinul Comitetului pentru Mormintele Românești din Alsacia și au fost definitivate în anul 1920.
Actul de donație orașului Soultzmatt către Guvernul Român

Actul de donație al orașului Soultzmatt către Guvernul Român

Aici au fost (re)înmormântați 678 soldați români, luați prizonieri în Transilvania, care s-au stins unul după altul, din anul 1917 – până în anul 1918, în urma regimului inuman (privațiuni,  foame, tortură) impus de germani. 553 de morminte sunt individuale. (foto jos)
În alte două morminte  comune (de la unul lipsește inscripția de la baza crucii)  se află osemintele a 125 de prizonieri („un întreg detașament român”), care au murit de frig în noaptea de 27 spre 28 Ianuarie 1917, la Steinbrunn-le-Haut.
În acest mormânt comun se odihnesc 71 de prizonieri de război români, toți necunoscuți & morți în chip tragic la Steinbrunn 1917

În acest mormânt comun se odihnesc 71 de prizonieri de război români, toți necunoscuți & morți în chip tragic la Steinbrunn 1917

Legenda: În acest mormânt comun se odihnesc 71 de prizonieri de război români, toți necunoscuți & morți în chip tragic la Steinbrunn (ul) de Sus la începutul anului 1917. Trupurile lor au fost strămutate în cimitirul de la Val du Pâtre în Iulie 1924

Din documentația pusă la dispoziție de către Primăria orașului Soultzmatt reiese, că sfințirea cimitirului a avut loc la 9 Aprilie 1922,  în prezența Suveranilor României – Regele Ferdinand I și Regina Maria

În broșura editată de Ministerul Francez al Apărării este consemnată ca dată a sfințirii „9 Aprilie 1924”, dată menționată dealtfel și în documentația Primăriei orașului Soultzmatt, cu precizarea însă, că Suveranii României „au venit în pelerinaj la Cimitirul militar român de la Vale du Pâtre”, ceea ce s-ar înețelge că Regele Ferdinand și Regina Maria, la 9 Aprilie 1924 au venit a doaua oară în pelerinaj la Soultzmatt.

La una din aceste ocazii, cu mare probabilitate la 9 Aprilie 1924, la baza crucii monumentale, la dorința Reginei Maria,  au fost fixate patru plăci de marmură cu următoarele inscripții în limbile română și franceză:

“În amintirea celor 2344 de prizonieri de război români morți în lagărele germane  de internare din Alsacia și din Lorena în (anii) 1917-1918. În amintirea Alsacienilor și Lorenilor care i-au ajutat să supraviețuiască”.

“În amintirea celor 2344 de prizonieri de război români morți în lagărele germane de internare din Alsacia și din Lorena în (anii) 1917-1918. În amintirea Alsacienilor și Lorenilor care i-au ajutat să supraviețuiască”.

*

Soultzmatt_Placa_comemorativa_5_hp“Comitetul pentru mormintele românești din Alsacia a fost împuternicit de către guvernul român să regrupeze în acest cimitir mormintele care (în anul 1919) erau răspândite în 35 de orașe și comune din Alsacia. El a dovedit că toți cei   înmormântați aici(soldații) au murit după suferințe greu de descris” (traducere liberă)

Soultzmatt._Placa_comemorativa._1_hpCei 687 de prizonieri de război români care odihnesc în acest cimitir au murit aproape toți din Ianuarie până la sfârșitul anului 1917. Au cunoscut foamea, lipsurile și torturile. Cimitir întemeiat în anul 1920 de către Comitetul din Alsacia pentru mormintele românești”.

Soultzmatt._Placa_comemorativa_4_hpSoldați Români! Departe de patria voastră pentru care voi v-ați jertfit, odihniți-vă în pace, aureolați de glorie, în acest pământ, care nu vă mai este străin”.
Soldats Roumains! Loin de votre patrie pour laquelle vous vous ętes sacrifiés, reposez en paix, auréolés de gloire, dans cette terre qui ne vous est pas étrangère”.
Maria, Regina României

Sursa documentării: Protoiereu Sorin P e t c u /Müllheim/Baden, în Iunie, a. D. 2011

Publicat de Dorian Theodor / romaniabreakingnews.ro

,

Textul intervenției prezentate în cadrul conferinței-dezbatere intitulate: „Unde este Statul de drept în fosta Europă de Est, la 20 de ani dupa înființarea Memorialului Sighet (România)?”, organizată de către La Maison de l’Europe în parteneriat cu Fundația Memorialul Sighet și La Maison Roumaine, marți, 3 decembrie 2013.

Care este situația starii de drept în România? În ceea ce mă privește, consider că sub acest aspect situația continuă să fie deosebit de îngrijorătoare, în ciuda semnelor de ameliorare care, din nefericire, au un caracter selectiv, partizan. Această afirmație este susținută de faptul că Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), înființat de către Comisia Europeană pentru Justiție în 2007 pentru o perioadă de 3 ani, este încă în vigoare.

Alexandru Herlea

Alexandru Herlea

Cauzele țin în primul rând, sunt convins, de faptul că puterea reală, atât cea politică, cât și cea economică, a rămas în mâinile vechilor structuri: nomenclatura și Securitatea. Acționând cu un remarcabil profesionalism, ele au știut să se adapteze noilor realități, democrației și economiei de piață, conservându-și totodată interesele. Fostul partid comunist, actualmente dizolvat, s-a transformat în câteva partide noi care se află când la putere, când în opoziție, asigurându-și astfel continuitatea prin alternanță.

Democrația este perfect mimată si aparențele domnesc – așa cum subliniază pertinent Tom Gallagher în cartea sa «Romania and the European Union». Corupția înlocuiește legea iar dominația exercitată de moștenitorii epocii comuniste nu se mai aplică prin teroare, ci prin controlul mijloacelor de comunicare în masă și prin manipularea opiniei publice. În ceea ce privește puterea economică, vechile structuri au știut să utilizeze liberalismul pur și dur, cadru teoretic al tranziției, pentru a o acapara; ele au jefuit sălbatic și nemilos Țara.

Iar toate acestea s-au petrecut sub privirea Occidentului care, din pragmatism, dar și din diverse alte considerente (absența unei strategii de trecere de la comunism la capitalism, necunoașterea realităților țării, diverse interese materiale etc.), i-a acceptat ca parteneri de discuții și interlocutori pe reprezentanții vechilor structuri. Asta nu inseamna ca Uniunea Europeană nu este ferm angajată în lupta contra corupției și pentru buna funcționare a justiției; MCV-ul de care am vorbit o dovedește. Dar au fost comise erori regretabile. Ca exemplu elocvent amintesc inamovibilitatea magistraților, impusă de Bruxelles; necesară în principiu, ea s-a dovedit dezastruoasă în România, făcându-i inamovibili pe toți dinozaurii epocii comuniste.

Pentru a vorbi de starea de drept în România de astăzi, am ales două exemple: acela al Partidului Național Țărănesc Creștin-Democrat (PNȚCD) și acela al Roșiei Montane. Primul privește sfera politicii și pune în evidență inexistența starii de drept la acest nivel. Cel de-al doilea exemplu se referă la o sferă mult mai vastă, care cuprinde practic societatea românească în ansamblul său. Există, în acest cadru, o vastă panoplie de cazuri și situații de nerespectare a starii de drept, dar este însoțită de un angajament din ce în ce mai afirmat al societății românești, mai ales al intelectualității și a tineretului, în favoarea respectării legii și a luptei împotriva corupției. Acest angajament, ce devine mai puternic pe zi ce trece, este purtător de speranță.

Primul exemplu

La sfârșitul lui decembrie ’89, PNȚ, cel mai mare partid democratic românesc din perioada interbelică, port drapelul luptei contra oricărei forme de totalitarism și principalul oponent față de ocupația sovietică, dizolvat de comuniști în 1947, renaște din propria cenușă sub numele de PNȚCD. Zeci de mii de membri ai săi fuseseră întemnițați și exterminați în gulagul românesc, iar printre aceștia s-au numărat principalii săi lideri. În fruntea PNȚCD-ului reînviat se găsește carismaticul Corneliu Coposu, secondat de Ion Diaconescu; care petrecuseră fiecare câte 17 ani în înfricoșătoarele temnițe comuniste. Din nefericire, președintele Coposu moare în 1995, iar Ion Diaconescu, care i-a succedat, este marginalizat treptat de către infiltrații din partid, care încep să facă legea.

După decembrie 1989, pentru deținătorii puterii, una dintre priorități, dacă nu chiar prioritatea numărul unu, era aceea de a bloca prin toate mijloacele concurența și PNȚCD-ul, care era întruparea identității naționale și a legitimității democratice, era principalul adversar de înlăturat. Infiltrat puternic, acesta a fost prins ca într-un clește între adversarii săi, moștenitorii fostului partid comunist și această coloană a cincea care era de acum prezentă în partid, la toate nivelurile. Oricât de șocant ar putea părea acest lucru, consider că succesul relativ repurtat de către PNȚCD la alegerile din 1996 a fost încă o abilitate a vechilor structuri. Acestea doreau – din varii considerente, printre altele acela de a elimina PNȚCD de pe eșichierul politic – să îl vadă responsabil într-o perioadă de mari dificultăți economice și sociale. Faptul că nu a putut reintra în Parlament cu ocazia alegerilor din noiembrie 2000 nu este decât o urmare logică. Ajungerea la vârful partidului a unei serii de persoane dubioase, care a culminat în 2007 cu ascensiunea lui Petre Miluț (președinte), secondat de Aurelian Pavelescu, este o altă consecință logică.

Ceea ce trebuia lichidat nu era partidul însuși, ca structură, ci spiritul și valorile pe care acesta le întrupa. Obiectivul urmărit era marginalizarea și eliminarea din viața politică a tuturor celor care înțelegeau să apere acest spirit și aceste valori, opunându-se recuperării partidului de către vechile structuri. Acesta a fost, din nefericire, cazul altor două partide „istorice”: Partidul Social Democrat și Partidul Liberal. În căutarea legitimității și din motive electorale, această recuperare a PNȚCD a fost urmărită cu îndârjire. Au fost folosite toate metodele, iar în ultimii ani infiltrații, ajunși în fruntea partidului, ajutați de justiție, aflată încă sub control politic, au câștigat. Peste zece procese s-au derulat între 2008 și 2013; ele sunt excelente exemple pentru maniera în care funcționează o justiție controlată politic. PNȚCD-ul oficial are de acum ca președinte un personaj caricatural, Aurelian Pavelescu, care în acești 20 de ani a fost practic membru al tuturor partidelor politice românești de la stânga la dreapta. El este controlat de către președintele României, Traian Băsescu.

Amintesc faptul că PNȚCD este membru al PPE și că în această degringoladă, acesta din urmă (secretarul său general, Antoniu Isturiz Lopez) a jucat un rol deosebit de cinic. Atitudinea sa a fost de altfel în concordanță cu evoluția PPE în cadrul căruia creștin-democrația pierdea treptat teren. La congresul PPE care a avut loc la București în toamna lui 2012, lângă președintele Wilfried Martens, Aurelian Pavelescu a fost printre cei care au deschis acest congres cu un discurs perfect, atât din punctul de vedere al formei, cât și al conținutului. Impostura a fost strălucită.

Această istorie a PNȚCD este legată de un alt aspect al situației existente în România, și anume recuperarea suferințelor victimelor comunismului de către aceia care sunt responsabili de ele sau de catre descendenții lor. Președintele Traian Băsescu a condamnat comunismul, dar această condamnare a rămas literă moartă. Ofițerii Securității, de exemplu, și printre ei torționarii cu mâinile mânjite de sânge, continuă, până azi, să beneficieze de pensii de 10-20 de ori mai mari decât pensia medie. O dată pe an are loc la București balul foștilor directori de închisori politice și lagăre de concentrare.

Al doilea exemplu.

Cel de-al doilea exemplu, acela al sitului minier de la Roșia Montană, este un subiect amplu studiat și care a făcut să curgă multă cerneală; mass media i-a acordat destul de multă atenție. Este vorba de studiile realizate de specialiști de înaltă calificare și de rapoarte ale unor instituții prestigioase, precum Academia Română. O carte de 500 de pagini, a jurnalistului Mihai Goțiu, tocmai a apărut pe acest subiect.

Roșia Montană, denumită în epoca romană Alburnus Maior, este una dintre cele mai vechi localitățidin România cunoscute încă din antichitate pentru minele sale de aur, astăzi cele mai bine păstrate din lume. Ea deține de asemenea frumoase clădiri din secolul al XVIII-lea care trebuie conservate. Situația în care se găsește Roșia Montană, de aproape douăzeci de ani, adică de la începutul proiectulu de exploatare minieră al companiei mixte Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), este determinată de aceea în care se găsește societatea românească de astăzi în ansamblul său. Studiind situația Roșiei Montane, descoperim funcționarea diverselor instituții, centrale și locale, începând cu Președinția, Guvernul și Parlamentul. Descoperim în egală măsură mentalitățile și comportamentele diverșilor actori: oameni politici, funcționari, militari și membri ai serviciilor de informații, intelectuali și oameni de știință, începând cu academicieni și profesori universitari, jurnaliști, oameni de afaceri, administratori și tehnicieni, etc.

Istoria începe în septembrie 1995, când se semnează, ilegal, urmare a unei oferte fictive de licitație, primul contract între Regia Minieră Deva, viitoarea Minvest (companie românească de stat) și Gabriel Resources (Gabriel Canada – companie privată canadiană) pentru tratamentul sterilului exploatărilor de aur de la Roșia Montană. Un an mai târziu, Gabriel Canada intră la bursa din Vancouver pe baza aurului de la Roșia Montană. Documentul – foarte important – prin care Statul român este de acord cu cotația la bursă este astăzi de negăsit.

De atunci, ilegalitățile de toate felurile s-au ținut lanț. Un bun exemplu este Licența de exploatare nr.47/1999, ilegală din două puncte de vedere: acordată de Guvern, fără licitație, către Minvest, și tranferată ilegal, în 2000, de către ANRM (Agenția Națională de Resurse Minerale) de la Minvest către RMGC (companie mixtă Minvest-Gabriel Canada, creată în 1997). În scopul de a se putea emite această licență, legea minelor este modificată în 1998, în special articolul privind siturile arheologice și acela care prevede posibilitatea exploatării și explorării în același perimetru. Ministrul Industriilor și Comerțului de la acea vreme, Radu Berceanu, susține modificarea legii miniere și semnează Licența care este secretă și din acest motiv nu poate fi atacată în justiție. Ea nu a fost publicată decât parțial în septembrie 2013.

Proiectul RMGC prinde forma sa actuală în 2001. Este vorba de deschiderea a 4 mine de suprafață în zona Roșia Montană, 13 milioane de tone de minereu extrase pe parcursul a 16 ani; utilizarea de circa 200000 tone de cianură (13000 t / an, de 12 ori mai mult decât cantitatea folosită în celelalte țări ale UE), un lac de decantare de 300 ha, 250 milioane de metri cubi. Se preconizează extragerea a 313 t de aur și 1483 t argint, plus alte metale, nemenționate în documente, a căror valoare este estimată, în general, la o sumă mult mai mare decât cea echivalentă aurului și argintului. Statul român primește redevențe ridicole (4%-6%); el este pur și simplu devalizat.

Dar în afară de acest aspect pecuniar, acest proiect prezintă și alte aspecte scandaloase. Unul dintre ele privește mediul; utilizarea cianurii și constituirea celui mai mare lac de decantare din Europa sunt soluții tehnice dezastruoase. Un alt aspect privește distrugerea obiectivelor arheologice (cele mai importante mine de aur din Antichitatea preromană și romană) și gravele amenințări care apasă asupra centrului istoric baroc (sec. XVIII) din Roșia Montană. Consecințele sociale sunt în aceeași măsură foarte importante: trei sate vor fi distruse. Începând cu 2002, fără ca proiectul să fie aprobat, RMGC începe achiziționarea de terenuri și strămutarea populației din perimetrul prevăzut pentru exploatare, utilizând în scopurile sale toate metodele, pornind de la co-interesarea financiară până la presiuni și amenințări de toate felurile. Zona este declarată, de către autoritățile locale, zonă monoindustrială, o decizie benefică pentru RMGC și în detrimentul major al populației locale.

Ilegalitățile se acumulează peste tot: la nivelul diverselor avize, autorizații, certificate ce privesc arheologia, urbanismul, mediul etc. Noțiunea de conflict de interese nu este încă bine înțeleasă în România. Șpăgile și corupția se împletesc. Ziarele publică lungi liste de responsabili politici de prim rang care au fost recompensați de către RMGC pentru sprijinul acordat, printre care președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta. Cei care nu se lasă convinși sunt sancționați brutal. Este cazul profesorilor Ion Piso, directorul Muzeului Transilvaniei de la Cluj, Horia Ion Ciugudean, directorul Muzeului Unirii din Alba Iulia, iar în urmă cu câteva săptămâni – cazul directorului Institutului de Geologie al României, Ștefan Marincea. Toți aceștia au fost destituiți.

Printre cei ce susțin proiectul, cei care au fost convinși să îl susțină, menționez cazul autorităților române care fac tot ce le stă în putință pentru a împiedica înscrierea Roșiei Montane pe lista indicativăa Patrimoniului Mondial al UNESCO, începând cu miniștrii culturii, Răzvan Teodorescu și Daniel Barbu. Acesta din urmă, astăzi în funcție, avansează false argumente (rolul decizional al autorităților locale) și pretinde că o serie de studii importante, precum cel realizat de o echipă a Universității Oxford, nu ar fi existat; or, acest studiu tocmai a fost descoperit în arhivele ministerului său. Ambasadorul României la UNESCO, Nicolae Manolescu, nu a fost nici el mai zelos, revista România Literară, al cărei director este, fiind sponsorizată de RMGC.

Dar proiectul de exploatare minieră al RMGC relevă și un aspect pozitiv, prin declanșarea unor reacții vii, în special din partea intelectualilor. Începând cu 2002, acestea se amplifică; protestul lansat de Ion Piso, în acel an, este semnat de 1038 instituții academice și oameni de știință români și străini. Numeroase alte rapoarte, rezoluții și studii au fost elaborate, de către prestigioase instituții culturale și științifice. Menționez: Academia Română, ICOMOS (Consiliul Internațional al Monumentelor și Siturilor), Europa Nostra, OAR (Ordinul Arhitecților din România).

Societatea civilă se implică în egală măsură și acest lucru este, după părerea mea, deosebit de important. Roșia Montană contribuie la deșteptarea societății civile românești în ansamblul său, mai ales a tineretului. Acesta din urmă, din 2012, începe din nou să iasă în stradă după o lungă perioadă de apatie. El denunță intreaga clasa politica, in ansamblul ei. De la începutul lunii septembrie a acestui an, după ce Guvernul Ponta a aprobat proiectul de lege care permite RMGC să demareze exploatarea minieră, au loc manifestații în fiecare săptămână, atât în România cât și în străinătate, în special în capitalele țărilor din UE. Manifestațiile continuă chiar și după respingerea de către Parlament, la sfârșitul lui noiembrie, a proiectului de lege al Guvernului, dat fiind că acesta persistă prin propunerile privind noi modificări ale legii minelor, în scopul de a se putea porni exploatarea la Roșia Montană.

În concluzie, îmi exprim speranța ca Roșia Montană să fie catalizatorul care permite societății românești să se mobilizeze în vederea apariției unei alternative politice, o alternativă la tot ce există astăzi, capabilă să permita existenta unei veritabile stari de drept în România.

Autor: prof. univ. Alexandru Herlea / R.B.N. Press

Președinte ONG  La Maison Roumaine – Paris

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press