ANALIZĂ: Alegerile prezidențiale din Belarus expun un Chișinău orientat spre Kremlin și Bucureștii absenți

Alegerile prezidențiale din cadrul Republicii Belarus și reacțiile transmise față de realegerea, pentru al 6-lea mandat consecutiv, a deja eternizatului șef de stat de la Minsk, Alexandru Lukașenco (este în funcție din 1994), constituie o hârtie de turnesol pentru cancelariile europene. 

În urma scrutinului de duminică, 9 august 2020, Lukașenco a fost reales cu 80% din voturi. Ca de fiecare dată, a ieșit câștigător din primul tur, având majoritatea absolută. S-a anunțat o prezență la vot de 84% într-un stat cu o populație de 9,5 milioane de oameni. Semnele cele mai simple (cifrele cu totul surprinzătoare față de sondajele anterioare privind prezența la vot și opțiunile electorale) indică o fraudă masivă. Principala contra-candidată, Svetlana Tihanovskaia, care a obținut 10% din voturi, deja a părăsit Belarusul, fiind adăpostită de Republica Lituaniană. Soțul ei, Siarhei Tihanovski, este deja arestat de trei luni – din 29 mai a.c. – pentru implicarea în campania consoartei sale (care își asumase candidatura după ce Comisia Central-Electorală a Republicii Belarus respinsese dosarul soțului ei).

Reacțiile internaționale sunt clare în a condamna felul în care regimul autoritarist de la Minsk înțelege să trateze proprii cetățeni pentru a da președintelui aura unui om de stat incontestabil, un „părinte al națiunii bieloruse”. Ministrul de Externe al S.U.A. (Departamentul de Stat) a emis un comunicat semnat de secretarul de stat Mike Pompeo. Reproducem miezul:

„sprijinim independența și suveranitatea Belarusului, precum și aspirațiile poporului bielorus pentru un viitor democratic și prosper. Pentru a atinge aceste țeluri, guvernul de la Minsk trebuie să dovedească faptic angajamentul său față de normele democratice și față de respectarea drepturilor omului”.

La nivelul Uniunii Europene, prin vocea Înaltului Comisar pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate (Josep Borrell) și a Comisarului European pentru Vecinătate și Extindere (Olivér Várhelyi), s-a exprimat următoarea poziție oficială:

„Numai prin respectarea drepturilor omului, democrației și alegerilor libere și corecte se poate garanta stabilitatea și suveranitatea Belarusului. Vom continua să urmărim cu atenție evoluția situației pentru a evalua modalitatea prin care Uniunea Europeană să ofere un răspuns mai elaborat, precum și felul în care relațiile cu statul belarus vor fi afectate de evenimentele în desfășurare.”

Reacții au venit și de la alte cancelarii. Ministerul de Externe de la Londra (Foreign Office) și Ministrul pentru Afaceri Externe al Regatului Canadian (François-Philippe Champagne) au avut reacții. În cadrul Uniunii Europene, primii care s-au exprimat au fost demnitarii Republicii Poloneze (ministrul de Externe și Prim-ministrul), urmați de ministrul de Externe al Republicii Slovace (Ivan Korčok), ministrul de Externe al Lituaniei (Linas Linkevičius) și ministrul de Externe a Suediei (Ann Linde). Toate comunicatele au fost publicate pe site-urile oficiale ale ministerului și au fost preluate în presa internațională (pe Wikipedia poate fi găsită o listă actualizată permanent). O atenție deosebită ar trebui acordată luărilor de poziție de la Varșovia: în timp ce ministerul de Externe a cerut respectarea drepturilor omului (comunicat oficial pe site-ul Guvernului Polonez), prim-ministrul Republicii Poloneze a adresat o scrisoare Președintelui Consiliului European (Charles Michel) și Președintelui Comisiei Europene (Ursula von der Leyen) cerând convocarea unui summit extraordinar al Consiliului European care să găsească o soluție pentru detensionarea crizei politice din Belarus (scrisoarea a fost publicată pe site-ul Guvernului Polonez). Reproducem originalul publicat pe autoritățile poloneze:

Ce reacție au avut Bucureștii și de ce scrisoarea președintelui Republicii Moldova conține un semnal deosebit de primejdios?

La ora la care publicăm acest articol, prima pagină a site-ului Ministerului Afacerilor Externe (MAE) al României arată astfel:

Abia mai jos, în partea din dreapta a site-ului, găsim o casetă de flux permanent pentru pagina de Twitter a MAE. Acolo găsim o preluare a unui mesaj din 10 august 2020, ora 15:30, de pe contul personal al ministrului de Externe, domnul Bogdan Aurescu, care sună astfel:

„Sunt foarte îngrijorat (…) România cere Belarusului să respecte drepturile omului și crede cu tărie că singura cale înainte este oprirea violenței și deschiderea cât mai grabnică a dialogului politic.”

Mesajul unui ministru de Externe publicat pe o rețea socială puțin populară în rândul publicului românesc și rar consultată chiar de știriștii români (Twitter) ar fi putut fi transmis prin intermediul unui comunicat de presă oficial. De ce nu s-a procedat astfel?

Se pare că, pentru demnitarii de la București, dacă ministrul de externe de la Berlin sau cel de la Paris nu se manifestă în niciun fel, atunci exemplul vecinilor de la Varșovia sau Bratislava ori a partenerilor de la Washington D.C., Londra, Ottawa, Vilnius sau Stockholm nu merită luat ca model. „România nu există în planul diplomatic european și regional. Politica noastră externa e o glumă”, declară domnul Andrei Dincă, cunoscut pentru implicarea sa în rândul Asociației Neamunit.

Lucrurile sunt cu atât mai grave cu cât, la Chișinău, s-a dat un mesaj deosebit de primejdios, printr-o scrisoare semnată de Președintele Republicii Moldova, E.S. Domnul Igor (Nicolaevici) Dodon. Textul Mesajului de felicitare adresat Domnului Aleksandr Lukașenko cu prilejul realegerii sale în funcția de Președinte al Republicii Belarus este publicat în limba română dar tradus după originalul rus. Față de orice alt site al Președenției unui stat CSI, Chișinăul se remarcă prin faptul că mesajul transmis nu a fost publicat pe prima pagină nici în versiunea în limba engleză, nici în cea din limba rusă a site-ului Președinției:

Avem însă la dispoziție atât originalul în limba rusă al mesajului cât și traducerea în limba română (publicată sub un hyperlink cu text în limba rusă: http://www.presedinte.md/rom/discursuri/pozdravitelinoe-poslanie-aleksandru-lukashenko-v-svyazi-s-ego-pereizbraniem-na-post-prezidenta-respubliki-belarusi).

Trecem peste faptul că majoritatea Președințiilor statelor post-sovietice (Armenia, Kazahstan, Kîrgistan și Uzbekistan) au procedat asemenea Kremlinului, publicând un rezumat al scrisorii. Tajikistan a mai publicat mesajul de felicitare, și doar în rusă. Singurii care au publicat în traducere textul întreg al mesajului au fost azerii, dar mesajul Președintelui Republicii Azerbaijan – tradus în engleză, cum este firesc – începe cu o formulă de politețe standard: „Excelenței Sale Domnului  Alexandru Lukașenco”, care dă un aer diplomatic formulei tipice rusești: „Stimate Aleksandr Grigorievici” (acest detaliu a scăpat redactorilor Președinției Republicii Moldova). Mesajul vorbește despre „parteneriatul strategic azer-bielorus”. Dintre toate aceste mesaje, cel care urmează cel mai fidel linia Kremlinului este cel semnat de președintele de la Chișinău.

În scrisoarea transmisă de Vladimir Putin, Președintele Federației Ruse, se vorbește despre colaborarea tot mai strânsă în folosul integrării în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice (UEE) și Comunității Statelor  Independence (CSI), precum și întărirea unei alianțe politico-militare prin intermediul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC). Aceasta din urmă a fost creată în 1992 prin Pactul de la Tashkent. În prezent, reunește șase state, anume Federația Rusă și cinci sateliți? Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrgistan, Tajikistan. De aici lipsește, după cum ați sesizat, Uzbekistanul, care, în 1999, se alăturase grupului GUAM, devenit GUUAM: Georgia, Ucraina, Uzbekistan, Azerbaijan și… Moldova. Situația s-a schimbat în 2006, când Uzbekistanul s-a alăturat OTSC, dar a ieșit din nou în 2012.

În acest context trebuie înțeles mesajul Președintelui Republicii Moldova când evocă:

(…) încrederea că dialogul productiv și cooperarea strânsă în diferite domenii dintre Republica Moldova și Republica Belarus vor contribui în mod constructiv la consolidarea în continuare a relațiilor dintre țările și popoarele noastre (=странами и народами).

Care popor? Evident: „Vă adresez, în numele poporului moldovenesc (молдавского народа) și al meu personal (…)”. Dar care țară?

Dacă ne referim la statalitatea medievală, Țara Moldovei este parte a statului unitar român.

Dacă ne referim însă la noțiunea local-administrativă de țări, regimul de la Chișinău are o problemă care reiese dintr-o lege istorică a Regatului României  Mari: Legea pentru fixarea stemei Regatului României, întregit cu țările surori unite (1921).

Printre aceste țări-sore erau Basarabia și Bucovina, reprezentate heraldic laolaltă cu Țara Moldovei prin armele vechiului Principat al Moldovei.

În această cheie trebuie citit un mesaj pe care Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, l-a dat cu ocazia sesiunii solemne dedicate aniversării a 100 de ani de la unirea Basarabiei (=țara-soră) cu țara-mamă (România):

„Contribuţia Casei Regale la integrarea europeană a Republicii Moldova a început acum 100 de ani, în Basarabia străbunicilor mei, Ferdinand şi Maria.

În vremea Regelui Întregitor a avut loc o profundă reformă agrară. Au fost organizate modern educaţia şi justiţia. Au fost aduse la standarde europene serviciul poştal, sistemul de măsuri şi greutăţi, sănătatea, comerţul şi organizarea statistică. Au fost, de asemenea, fondate numeroase temple ale culturii.

Unul din simbolurile unităţii de neam a fost tatăl meu. Născut la trei ani după Marea Unire, Regele Mihai a reprezentat, timp de aproape un secol, speranţa, demnitatea şi continuitatea, de ambele părţi ale Prutului.

Astăzi, datoria de a-i sprijini pe fraţii noştri din afara frontierelor României nu trebuie să cunoască limite, nici condiţionări.

La 100 de ani de la Marea Unire, după tragedii greu de descris în cuvinte, Coroana Română continuă să sprijine aspiraţiile europene ale Republicii Moldova.

Ultimii ani au dovedit că familia regală participă profund şi durabil la integrarea ţării în familia europeană a naţiunilor.

Afecţiunea şi respectul de care Casa Regală se bucură în ţara soră este cel mai frumos dar pe care îl putem primi acum, la ceas de sărbătoare, împreună.

Aşa să ne ajute Dumnezeu! (Aplauze.)

Cred că acestor rânduri nu le mai poate fi adăugat decât acest scurt comentariu:

Absența Bucureștilor ca prezență geopolitică în regiune pune în pericol interesele strategice ale statului român „naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil” (art. 1.1 din Constituție) în această zonă a Europei. 




Românii din Kazahstan pe agenda discuțiilor MAE-România și o delegație parlamentară din Kazahstan

O delegație a Senatului din Republica Kazahstan, condusă de senatorul Serik Akylbai, președintele Comisiei Juridice din Parlamentul Republicii Kazahstan, vizitează România. Delegația a sosit miercuri, 4 martie, în București și a efectuat o vizită la Ministerul Afacerilor Externe, prilej cu care a fost abordată  situația comunității românești din Kazahstan.

Comunitatea românească din Kazahstan, alcătuită din aproximativ 20 000 de persoane (după aprecierile oficialilor), este formată din români care au fost strămutați la sfârșitul sec. XIX – începutul sec. XX.  În context, a fost menționat faptul că în Republica Kazahstan trăiesc aproximativ 130 de etnii, care se bucură de aceleași drepturi și obligații ca orice alt cetățean. Totodată, a fost evidențiată atenția pe care statul o acordă identității culturale, lingvistice și spirituale a tuturor comunităților etnice din această țară și a fost subliniat rolul de punte suplimentară pe care îl reprezintă minoritățile naționale în consolidarea relațiilor bilaterale.

Ministrul delegat, Angel Tîlvâr, a solicitat sprijinul complementar al statului kazah, alături de cel al Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, în legătură cu desfășurarea activității “Școlii Duminicale Mihai Eminescu” din Karaganda, precum și susținerea Lectoratului de limba română de la Universitatea de Stat din Karaganda.

Vă prezentăm mai jos comunicatul MAE DPRRP cu privire la întâlnirea menționată:

Data:04.03.2015

Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvâr, a primit miercuri, 4 martie 2015, o delegație a Senatului din Republica Kazahstan, condusă de senatorul Serik Akylbai, președintele Comisiei Juridice din Parlamentul Republicii Kazahstan.

În cadrul întrevederii, ministrul delegat a prezentat proiectele Guvernului României în legătură cu realitățile obiective înregistrate în comunitățile românești din afara granițelor, accentuând importanța pe care statul român o acordă acestora și susținerea pentru afirmarea și păstrarea identității etnice, lingvistice, religioase și cultural. A arătat, de asemenea, că România a demonstrat, prin politicile publice adoptate, că reprezintă un model în legătură cu protejarea si afirmarea identității specifice a tuturor persoanelor aparținând minorităților naționale.

Delegația parlamentară din Republica Kazahstan a vorbit despre comunitatea românească, alcătuită din aproximativ 20 000 de persoane, strămutate la sfârșitul sec. XIX – începutul sec. XX. În context, a fost menționat faptul că în Republica Kazahstan trăiesc aproximativ 130 de etnii, care se bucură de aceleași drepturi și obligații ca orice alt cetățean. Totodată, a fost evidențiată atenția pe care statul o acordă identității culturale, lingvistice și spirituale a tuturor comunităților etnice din această țară și a fost subliniat rolul de punte suplimentară pe care îl reprezintă minoritățile naționale în consolidarea relațiilor bilaterale.

Șeful delegației, Serik Akylbai, a prezentat părții române elementele instituționale ale Adunării Generale a Popoarelor din Kazahstan și a amintit organizarea celui de-al cincilea Congres al Liderilor Religiilor Mondiale în Republica Kazahstan.

Ministrul delegat a solicitat sprijinul complementar al statului kazah, alături de cel al Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, în legătură cu desfășurarea activității “Școlii Duminicale Mihai Eminescu” din Karaganda, precum și susținerea Lectoratului de limba română de la Universitatea de Stat din Karaganda.

 dprp.gov.ro

Despre românii din Kazahstan

Inedit! Un român bătrân din Kazahstan merge cu Tricolorul la Alba-Iulia

VIDEO: La vârsta de 80 de ani, un basarabean din orașul kazah Karaganda își îndeplinește visul vieții sale: în Ziua Națională a României ajunge la Alba-Iulia, capitala Unirii. Vasile Rusnac are 80 de ani, iar două treimi din viața sa le-a trăit în Kazahstan. În anul 1954 a fost mobilizat în armata sovietică. După trei ani și jumătate de serviciu militar, îndemnat de niște prieteni, el a plecat să muncească într-o mină de cărbuni de lângă Karaganda. A lucrat acolo 32 de ani, până la vârsta de pensionare… (Sursa video: Timpul.md)

PREZENȚA ROMÂNILOR ÎN KAZAHSTAN – ISTORIE ȘI DESTIN
Vasile SOARE, Ambasadorul României în Kazahstan
Potrivit datelor statistice, în Republica Kazahstan, țară fostă sovietică din Asia Centrală, unde conviețuiesc cca.120 de naționalități, la recensământul din anul 1999, în grupa etnică români/moldoveni s-au înregistrat 20.054 de persoane, din care 594 de persoane s-au declarat români si 19.460 – „moldoveni”. Majoritatea acestora provin din regiunile istorice românești Basarabia, Bucovina de Nord, Sudul Basarabiei și astăzi trăiesc dispersat în regiunile din nordul Kazahstanului, ceea ce face să fie treptat asimilați de populația locală.
Dacă istoria altor popoare care au ajuns să trăiască în Kazahstan este oarecum cunoscută, despre românii basarabeni, bucovineni și transnistreni nu se cunoaște aproape nimic la nivelul societății kazahstaneze de astăzi. În această țară încă circulă teoria învechită tipic sovietică, potrivit căreia românii și „moldovenii” sunt două popoare distincte. Acest lucru se datorează în opinia noastră politicii staliniste, de deznaționalizare și mascare a unor adevăruri istorice, promovată cu decenii în urmă în spațiul URSS. O altă teorie care a circulat în perioada sovietică și care se moștenește și astăzi în tot spațiul fostei Uniuni, inclusiv în Kazahstan, este aceea că „moldovenii” sunt „țigani”. După lungi căutări am aflat că acest neadevăr, această „confuzie”, s-a răspândit prin poemul lui Pușkin „Țiganii”, care a devenit foarte cunoscut în literatura rusă, respectiv sovietică, fiind și subiect de examene în școli.

NOTĂ: Aflat în exil în Basarabia, în iulie – august 1821 poetul rus a vizitat localitatea Dolna. Fascinat de o șatră de țigani dintr-un sat din apropiere, satul Iurceni, Pușkin le dedică poemul „Țiganii”, (publicat în 1824), „o poveste cu iubiri și răzbunări”. Poemul începe cu următoarea strofă:

„Țiganii în gloată zgomotoasă
Prin Basarabia migrează,
Pe malul râului, ei astăzi
În șatre zdrențăroase înnoptează”.

Pentru a combate aceste teorii și pentru a face lumină în problema „migrației” românești în spațiul ex-sovietic, mi-am propus să identific etapele prin care au ajuns să trăiască conaționalii noștri în Kazahstan și, în general, în întreaga Uniune Sovietică, apelând la literatură, istorie, date din arhive, diverse articole de presă publicate, mărturii vii ale unor supraviețuitori ai istoriei sovietice recente, originari români care trăiesc astăzi în Kazahstan. Iată rezultatele:


CUM AU AJUNS ROMÂNII ÎN KAZAHSTAN?

I. La sfârșitul sec. XIX-inceputul sec. XX. Date din arhivă și însemnări ale unor lingviști și istorici din Kazahstan indică apariția în jurul anului 1890 în sudul Siberiei și nordul Kazahstanului a primelor „colonii pentru strămutați din raioanele cu populație deasă a regiunilor europene ale Rusiei”, unde erau aduși în mod organizat, dar și voluntar, țărani care nu primiseră pământ de la stat. In aceste colonii au ajuns și țărani din Bucovina de Nord (Cernauți, Noua Suliță), din majoritatea județelor Basarabiei, din Herson,Tiraspol, Nikolaev, Ismail, care atunci se găseau în componența Imperiului Țarist.

Între 1906-1914, în timpul reformelor agrare ale Guvernului Țarist condus de Stolâpin (dupa revolutia taraneasca din 1905 din Rusia), cateva mii de țărani români basarabeni au fost transmutați în sudul Siberiei (zona Omsk, raionul Kutuzovka) și Nordul Kazahstanului (zona Aktubinsk), unde li s-au repartizat pământuri. În anul 2006, am vizitat regiunea Aktubinsk și am întâlnit, după lungi căutări, urmași ai acelor țărani basarabeni, care astăzi trăiesc în această regiune. Ei mi-au relatat din povestirile părinților despre drumul lung, de 6 luni, parcurs cu carul cu boi de țăranii basarabeni până în Kazahstan, despre „surpriza neplăcută” pe care au avut-o aceștia când în loc de „pământurile roditoare promise” au găsit întinderi pustii, despre condițiile extreme în care au trăit în primii ani (și-au săpat bordeie în pamânt), climă siberiană, lipsa hranei etc. În reg.Aktubinsk din nordul Kazahstanului, românii basarabeni au fondat atunci câteva sate, fiecare avand zeci de familii – Basarabka, Novosergheievka, Ciornovodsk, Bogoslovka, Ilinca, Kara-Hobda etc, în care și astăzi mai trăiesc urmași ai lor-familii precum: Capstrâmb, Cerempei, Cristinoi, Cumpaniță, Lazu, Mânză, Mârza, Muntean, Racu, Țărus. Am vizitat aceste sate izolate și am fost plăcut surprins să văd cum mica comunitate din această regiune încă păstreză limba română/graiul moldovenesc și obiceiurile tradiționale.

II. Valurile de deportări
După cum se cunoaște, Pactul Ribbentrop-Molotov a avut consecințe tragice pentru populația româneasca din Basarabia, Bucovina de Nord, Ținutul Herța și sudul Basarabiei. Anexarea acestor provincii românești la URSS la 28 iunie 1940 a fost urmată de măsuri represive și de deznaționalizare a românilor basarabeni și bucovineni de către regimul stalinist – deportări în masă și trimiteri la muncă forțată în Siberia și Kazahstan în anii 40-50 a zeci de mii de persoane, de unde unele nu s-au întors nici până astăzi.

1. 12-13 iunie 1941– Potrivit datelor de arhivă, în acea noapte, din Basarabia și nordul Bucovinei au fost ridicate de la casele lor 29.839 de persoane, dintre care 5479 au fost arestate („membri ai organizațiilor contrarevoluționare și alte elemente antisovietice”) și 24.360 au fost deportate. Din acest total, doar din RSS Moldovenească au fost ridicate 18.392 persoane – 4507 „capi de familie” arestați (4342 din considerente politice și 165 cu dosare penale) și 13.885 persoane deportate. În gările de unde au fost transportați, cei arestați au fost separați de familii și încărcați în eșaloane speciale. Ulterior, ajunși în lagăre, aceștia au fost supuși unor represiuni dure, mulți fiind condamnați la pedeapsa capitală pentru „activitate antisovietică”. Deportarea din Basarabia și Bucovina s-a făcut cu vagoane de vite în Siberia și Kazahstan (pentru Chișinău au fost repartizate 1315 vagoane, iar pentru Cernăuți 340 vagoane). Un raport din octombrie 1941 arată că în GULAG, la acea dată, „din RSS Moldovenească se află 22.648 de persoane, în colonii din RSS Kazahă (9954 pers.), RASS Komi (352), regiunile Omsk (6085 persoane, dispersate în 41 de raioane), Novosibirsk (5787) și Krasnoiarsk (470)”. Românii deportați din Bucovina au fost incluși în statistică ca provenind din regiunile din vestul Ucrainei. În Kazahstan, deportații români basarabeni au fost repartizați în colonii din regiunile Aktubinsk (6195), Kzâl-Orda (1024) și Kazahstanul de Sud (2735). Personal, am întâlnit în ultimii ani mai multe persoane originare din Basarabia care au fost deportate în Kazahstan în 12-13 iunie 1941. Astăzi, acestea trăiesc în regiunile Aktubinsk, Karaganda, Akmola, Jambul, Kzâl-Orda, păstrându-și limba, tradițiile și obiceiurile. Însă, urmașii acelor români basarabeni, de vârstă sub 40 de ani, deja nu mai vorbesc românește, cunosc vag evenimentele anilor 40 și cum au ajuns părinții și bunicii lor în Kazahstan. Aceasta, datorită faptului că, până în prezent, subiectul deportărilor din Basarabia și Bucovina a fost unul închis, comparativ cu cel al deportărilor altor popoare (lituanieni, letoni, estonieni, ceceni și alte popoare din Caucaz, polonezi, ucraineni, coreeni etc) despre care s-a scris în presă și publicații de specialitate dupa 1990.

2. Deportarea de la 6-7 iulie 1949 (operațiune denumită conspirativ „IUG”/Sud), s-a făcut în urma Hotărârii Biroului Politic al CC al PC al URSS Nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 „Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foștilor moșieri, marilor comercianți, complicilor ocupanților germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliției germane și românești, a membrilor partidelor politice, a gardiștilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât și a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”. Hotărârea, care prevedea „deportarea în Kazahstan, Asia Centrală și Siberia a 11.280 de familii cu 40.850 de oameni„, era însoțită de un act adițional în care se specifica decizia Guvernului Sovietic ca „deportarea categoriilor menționate să se facă pe vecie„, operațiunea să înceapă pe 6 iulie 1949, ora 02,00, și să se încheie pe 7 iulie 1949, ora 20,00. Documente de arhiva indică participarea la desfășurarea acestei operațiuni a 4.496 de „lucrători operativi” ai Ministerului Securității de Stat al URSS, inclusiv aduși din alte republici, 13.774 ofițeri și soldați și a 4.705 activiști de partid din Moldova. Au fost mobilizate 4069 autovehicule pentru asigurarea transportului intern a celor ce au fost ridicați și au fost pregătite 30 de eșaloane, respectiv, 1573 de vagoane de vite în care românii basarabeni deportați au fost transportați în Siberia (Ținutul Altai, regiunile Kurgan, Tiumeni și Tomsk) și RSS Kazahă (regiunile Aktubinsk, Kazahstanul de Sud și Jambul). In fapt, au fost deportate 11.293 de familii – 35.796 persoane, din care 9864 bărbați, 14.033 femei și 11.889 copii. 7620 de familii au fost considerate „chiaburi”, iar celelalte acuzate de „colaborare cu fasciștii”, de „apartenență la partidele burgheze românești sau la secte religioase ilegale”. De notat că acestor „deportați pe vecie” li s-au confiscat averile și li s-a interzis să-și ia cu ei bunuri materiale.

3. Deportarea de la 1 aprilie 1951. Operațiunea s-a numit conspirativ „SEVER”/Nord și a fost pusă în aplicare în baza aceleiași Hotărâri a Consiliului de Miniștri al URSS Nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 și Hotărârii Consiliului de Miniștri al URSS nr.667-339cc din 3 martie 1951, care prevedea „deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a membrilor sectei ilegale antisovietice a iehoviștilor și membrilor familiilor acestora, în total 5917 persoane”. Acțiunea a început la ora 04,00 și s-a încheiat la ora 20,00 în aceeași zi. Au fost arestate și deportate în Siberia (reg.Kurgan) 723 de familii, respectiv, 2617persoane (808 bărbați, 967 femei și 842 copii), în special acuzate de apartenență la secta religioasă „Martorii lui Iehova”. La această operațiune au participat 546 de „lucrători operativi” ai Securității, 1127 ofițeri și soldați din Ministerul Securității, 275 ofițeri și soldați de miliție și 750 de persoane din cadrul organelor sovietice de partid din Moldova. Deportarea s-a făcut în două eșaloane, cu vagoanele care au ajuns la destinație la 13-14 aprilie 1951. Pe drum s-au născut câțiva copii și au murit câteva persoane bolnave.

romanii_din_Kazahstan_Asociatia_Dacia

Surse:dprp.gov.roromaniidinkazahstan.info prin România Breaking News

Surse foto:astana.mae.rodprp.gov.ro