Ing. MANU Iosifescu Valentin, președinte al Asociației Pro Basarabia și Bucovina, în perioada 1997-2004, a trecut la cele veșnice

Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina anunță cu profund regret, că la 1 iunie a plecat la viața veșnică, domnul ing. MANU Iosifescu Valentin, președinte al Asociației, în perioada 1997-2004.
În perioada când a condus Asociația, s-a implicat activ în toate manifestările științifice, cultural educative și filantropice organizate în Țară, în Basarabia, în Nordul Bucovinei și în Ținutul Herța. Ca om de știință, a pus pe primul plan importanța educației tinerilor din ținuturile românești aflate în afara granițelor. În acest sens, donațiile, a sute de mii de cărți din toate domeniile de activitate către școlile și bibliotecile din Basarabia și Bucovina, dar mai ales școlarizarea în țară a elevilor și studenților din aceste ținuturi românești, precum și organizarea de tabere pe Litoralul Românesc pentru acești tineri, au constituit preocupările principale și permanente ale sale în cadrul Asociației.
Născut în București, la 7 septembrie 1940, absolvent al Institutului Politehnic, cu specializări în Franța, și-a desfășurat activitatea în cadrul Institutului de Fizică Atomică (I.F.A., Măgurele).
Ca inginer specialist în construcții calculatoare și programare, a făcut parte din echipa primilor constructori de calculatoare electronice din România.
A fost un bun soț, tată și bunic, iar cu colegii și colaboratorii un camarad de nădejde, oricând să ajute cu o vorbă, sau o faptă bună.
Înmormântarea va avea loc în ziua de miercuri, 3 iunie la Cimitirul Străulești I.
Bunul Dumnezeu să-l ierte!

Consiliul Național al Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina
2 iunie 2020

Comunicat publicat pe pagina FB a ACPBB https://www.facebook.com/328526000543638/photos/a.457430244319879/3243073799088829/