Foto-Video / Acțiunile de opoziție și disidență față de regimul Ceaușescu la începutul Anului 1989, temă de dezbatere la Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989

Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 a organizat în cursul zilei de 31 ianuarie 2019, în contextul aniversării a 30 de ani de la izbucnirea și desfășurarea Revoluției Române din Decembrie 1989, o primă conferință, dintr-un ciclu de conferințe publice, referitor la acțiunile de opoziție și disidență față de regimul Ceaușescu la începutul Anului 1989. Directorul General-adjunct al IRRD 1989, dr. Constantin CORNEANU, a susținut o prelegere la această conferință intitulată Opoziția față de regimul Ceaușescu la începutul Anului 1989.

Video

 

Discuțiile purtate cu invitații la această conferință publică (istorici, jurnaliști, revoluționari etc.) au relevat faptul că Securitatea a jucat un rol extrem de important în împiedicarea coagulării unei opoziții intelectuale, nu numai politice. „Scrisoarea celor șase” (11 martie 1989) și disidența deschisă a lui Silviu Brucan au fost provocările cele mai mari cu care Nicolae Ceaușescu și regimul său politic s-au confruntat în interiorul PCR, generând o emoție aparte în întreaga societate românească, în activul de partid și de stat. Silviu Brucan intrase într-o atitudine de ostilitate absolută față de regimul Ceaușescu, după 15 noiembrie 1987, însă sub presiunea oficialităților americane restricțiile de domiciliu, poștale și telefonice asupra acestuia au fost ridicate în februarie 1988. În aprilie 1988, conform propriilor mărturisiri, Silviu Brucan a discutat cu Gheorghe Apostol, în Parcul Herăstrău, despre ceea ce avea să devină „Scrisoarea celor șase”. Corneliu Mănescu va declara că iniți­a­ti­va unei acțiuni de opoziție deschisă îi aparținuse lui Gheorghe Apostol care discutase, deja, cu Silviu Brucan, Alexandru Bârlădeanu și Constantin Pârvulescu în clipa în care l-a contactat pe el. La sfârșitul lunii octombrie 1988, Gheorghe Apostol îl va contacta pe Mircea Răceanu la sediul MAE pentru a-i cere să-i comunice lui Grigore Răceanu că-l așteaptă în Parcul Herăstrău, în fiecare marți și joi între orele zece și douăsprezece, pentru niște discuții.

În volumul său de amintiri (Infern ’89. Povestea unui condamnat la moarte), Mircea Răceanu subliniază faptul că tatăl său adoptiv, Grigore Răceanu, a fost implicat încă de la început în pregătirea „Scrisorii celor șase” și nu după 31 ianuarie 1989, așa cum a încercat Silviu Brucan să acrediteze ideea, după 22 decembrie 1989, având în vedere faptul că Nicolae Ceaușescu nu l-a primit în audiență pe tatăl diplomatului arestat.

Acțiunile de opoziție și disidență față de regimul Ceaușescu la începutul Anului 1989, temă de dezbatere la Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 / 31 ianuarie 2019

O primă formă a „Scrisorii celor șase” a fost văzută de către Mircea Răceanu pe 30 ianuarie 1989, în casa tatălui său, împreună cu observațiile făcute de către Grigore Răceanu asupra textului. „În concepția autorilor acelui mesaj de protest, potrivit celor explicate de tata, toate acțiunile grupului nu vizau abandonarea sistemului comunist, ceea ce era ușor de înțeles având în vedere că aveam de-a face cu vechi cadre de partid atașați ideologiei comuniste, ci doar cu reformarea acestuia, concomitent cu înlăturarea de la putere a clanului ceaușist, în spiritul reformelor inițiate de Gorbaciov în URSS”, mărturisește

Mircea Răceanu

Mircea Răceanu. În contextul arestării lui Mircea Răceanu, Gheorghe Apostol s-a întâlnit cu Grigore Răceanu și au decis, de teama Securității, să distrugă toate materialele legate de „Scrisoarea celor șase”, urmând ca finalizarea și difuzarea ei să se facă în mai 1989. În ancheta Securității din 22 martie 1989, Silviu Brucan va recunoaște că textul final al „Scrisorii celor șase” a fost analizat și convenit cu Gheorghe Apostol, pe 26 februarie 1989, într-o întâlnire din Parcul Herăstrău, urmând ca el să se ocupe de finalizarea textului și difuzarea lui în străinătate și la CC al PCR.

Acțiunile de opoziție și disidență față de regimul Ceaușescu la începutul Anului 1989, temă de dezbatere la Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 / 31 ianuarie 2019

„Scrisoarea celor șase” a fost difuzată în premieră de către către BBC World Service și, mai apoi, de către Radio Vocea Americii și Radio Europa Liberă în cursul zilei de 11 martie 1989. Pe 10 martie 1989, jurnalistul Misha Glenny de la BBC a sunat la Bu­cu­rești și a avut două convorbiri telefonice cu Silviu Brucan, prima la ora 20.47 și, mai apoi, la ora 20.52, întrerupte de către specialiștii DSS-ului. Silviu Brucan a confirmat faptul că el este unul dintre autorii „Scrisorii celor șase” și a solicitat ștergerea Norvegiei din textul inițial, deoarece diplomații acesteia reveniseră la posturile din București. Un exemplar al „Scrisorii celor șase” a fost trimis lui Urmă Viorel, corespondent la Viena al Agenției Associated Press, iar un alt exemplar a fost trimis pe adresa de acasă a unui reporter BBC, pe 27 februarie 1989. Pe 6 martie 1989, diplomatul american Michael Parmly a primit un alt exemplar, iar în dimineața zilei de 11 martie 1989, ambasadorul Olandei a intrat și el în posesia unui exemplar oferit de către Silviu Brucan, care a recompus textul „Scrisorii celor șase”.

Silviu Brucan

Semnatarii „Scrisorii celor șase” vor fi trecuți printr-o anchetă extrem de dură a Securității a cărei miză era, dincolo de confirmarea datelor care atestau legături de natură informativă ale celor șase cu servicii de informații străine, determinarea semnatarilor „Scrisorii” de a se dezice de ea. Pe 11 martie 1989, Silviu Brucan a fost arestat de către ofi­țerii DSS-ului și dus la sediul Direcției a VI-a Cercetări Penale (UM 0638) din Calea Ra­hovei. Înfricoșat, umilit, terorizat, hăituit și fără speranță pentru ziua de mâine, ca urmare a anchetei ofițerilor DSS, Silviu Brucan va deveni un dușman de moarte al conducerii DSS și al instituției în ansamblu. Din această perspectivă, putem înțelege faptul că, pe 31 decembrie 1989, Silviu Brucan va propune desființarea Securității ca instituție și arestarea, într-un mod umilitor, a șefilor DSS în a căror mână fusese câteva luni de zile.

Furia ofițerilor de securitate provenea și din faptul că nu reușiseră să împiedice difuzarea „Scrisorii celor șase” în condițiile în care conducerea Ministerului de Interne și a DSS aprobase, pe 21 noiembrie 1988, un „Plan de măsuri privind prevenirea, descoperirea și neutralizarea autorilor de înscrisuri cu conținut ne­co­res­­punzător și a altor fapte de natură să afecteze interesele statului, pe raza municipiului București”. Securitatea și Miliția Municipiului București, precum și unitățile centrale operative ale Departamentului Securității Statului și ale Inspectoratului General al Mili­ției, potrivit competențelor și atribuțiilor, urmau să acționeze „pentru identificarea și introducerea în baza de lucru, pe profiluri de muncă, a tuturor persoanelor care pot fi atrase ori sunt pretabile să se antreneze în conceperea, redactarea și difuzarea unor înscrisuri cu conținut dușmănos sau să săvârșească alte fapte de natură a prejudicia interesele statului”. Pe 13 martie 1989, Nicolae Ceaușescu a convocat o ședință specială a CPEx al CC al PCR în care a fost prezentată situația lui Mircea Răceanu, care fusese arestat pentru activități de spionaj în favoarea SUA, și a făcut, totodată, referire la „câțiva vechi clienți”, la niște „derbedei politici, declasați și moral și politic, față de care partidul a luat o serie de măsuri”. Membrii CPEx al CC al PCR au luat act de „trădarea” vechilor activiști de partid și au fost de acord cu cele exprimate de către secretarul general al PCR.

Silviu Brucan a fost anchetat între 11 martie și 7 mai 1989, suportând 51 de in­te­ro­gatorii ale ofițerilor Direcției a VI-a Cercetări Penale. În timpul acestor interogatorii, DSS-ul a obținut și o serie de informații valoroase privind politica SUA și a țărilor membre ale CEE față de Ro­mânia socialistă. „Din discuțiile purtate (de către Silviu Brucan – n. n.) cu ambasadorul Roger Kirk și consilierul politic Michael Parmly a reținut că actuala campanie inițiată împotriva R. S. România de guvernele statelor membre ale NATO a fost concepută în cadrul unei ședințe a ambasadorilor acestora la București, care ar fi avut loc la misiunea diplomatică americană”, raportau ofițerii-anchetatori, pe 2 aprilie 1989, către șeful DSS, generalul-colonel Iulian Vlad. Diplomații americani îl informaseră pe Silviu Brucan de faptul că Franța urma să dețină rolul de „prim atacant”, alături de celelalte țări membre ale CEE, deoarece „Washingtonul nu mai are capacitatea de a exercita influență asupra Bucureștiului, datorită renunțării la clauză, în timp ce Franța și celelalte țări vest-europene prin relațiile economice ce le au cu țara noastră (România – n. n.) dispun de posibilități mult mai mari în acest sens”. În interogatoriul din 5 aprilie 1989, Silviu Brucan va declara, cu referire la strategia SUA față de România, că diplomații americani „apreciază că, în momentul de față în România nu există forțe politice care să determine o schimbare și tocmai de aceea doresc o stabilizare a relațiilor româno-americane”, însă aceasta nu înseamnă că SUA „nu vor continua, ca și până acum, să contacteze și să încurajeze pe disidenți și opozanți și chiar să condiționeze anumite vizite sau înțelegeri de modul în care sunt rezolvate așa-zisele probleme ale drepturilor omului” în România.

Pe măsură ce ancheta DSS-ului continua, având drept miză dezbinarea și asmuțirea unuia împotriva altuia a semnatarilor „Scrisorii celor șase”, folosindu-se de vechile lor animozități și resentimente, precum și de declarații scrise sau înregistrate, Nicolae Ceaușescu a ordonat mutarea semnatarilor „Scrisorii” la periferia Bucureștiului „pe mo­tiv că nu pot locui în cartierul prezidențial sau în proximitatea lui”. Constantin Pârvulescu fusese mutat, încă din 1979, într-un „bloc muncitoresc”, astfel încât Grigore Răceanu va fi mutat în comuna Cojocna (județul Cluj) unde avea o casă, iar Alexandru Bârlădeanu a fost mutat într-un apartament dintr-un „cartier popular”, unde va fi supra­vegheat continuu de echipele de filaj ale DSS-ului. Corneliu Mănescu a fost evacuat de către cadre ale UM 0620 (USLA) care au intrat cu forța în locuință și l-au luat pe sus pe fostul demnitar al statului român. Silviu Brucan va fi mutat în cartierul Dămăroaia pe strada Izbiceni.

Mircea Dinescu

Opoziția intelectualilor față de regim avea să se amplifice, iar Mircea Dinescu va acorda un interviu pentru Liberation, trimis la Paris prin intermediul ambasadorului olandez Coen F. Stork, ce va fi publicat pe 17 martie 1989 și în care poetul condamnă, în stilu-i caracteristic, regimul comunist din România, abordând, într-o formă ironică, realitățile din regimul Ceaușescu. Mircea Dinescu devine, astfel, un disident activ în condițiile în care el atacă, în formule memorabile, regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu. Regimul va trece la represalii, poetul va fi sub arest la domiciliu și i se va interzice să mai publice. Pe 10 aprilie 1989, peste 60 de scriitori români aflați în exil se vor declara solidari cu poetul Mircea Dinescu și cu ceilalți scriitori români protestatari.

Regimul comunist din România va mai înregistra o nouă lovitură de imagine, pe 2 martie 1989, când Liviu Cornel Babeș își va da foc pe Pârtia Bradu, din Poiana Brașov, în semn de protest față de comunism. Avea cu el un carton pe care scrisese Stop Mörder! Brașov=Auschwitz” (Opriți crima! Brașov=Auschwitz – n. n.). A murit după două ore, la spital, păzit de ofițeri de securitate. Gestul lui Liviu Cornel Babeș a reprezentat o sfidare la adresa regimului Ceaușescu, fiind considerat un Jan Palach” al României. După numai câteva ore de la tragedie, Radio Europa Liberă va anunța sacrificiul suprem al lui Liviu Cornel Babeș în numele libertății.

Liviu Cornel Babeș

În categoria acțiunilor de disidență activă pot fi considerate și acțiunile tipografului Valentin Hurduc cel care a tipărit cotidianul-manifest Luneta și o serie de manifeste anticeaușiste ce au fost răspândite în perioada aprilie 1987 – decembrie 1989. Operațiunea Petarda” a fost numele de cod al uneia dintre operațiunile DSS-ului care s-a încheiat cu un eșec de proporții pentru ofițerii de securitate și ale cărei urme în arhivele fostului DSS par să nu se mai găsească.

Valentin Hurduc

În categoria încercărilor de opoziție față de regimul Ceaușescu se înscrie și scrisoarea pe care vitorul președinte post-decembrist al României, Ion Iliescu, a pregătit-o pentru a fi transmisă la Radio Europa Liberă la sfârșitul lui martie 1989. Din păcate, scrisoarea s-a blocat la București pe canalul de legătură care promisese ajungerea ei la destinație. În contextul desfășurării de către DSS a unei vaste operațiuni de supraveghere și influențare a tuturor celor care ar fi putut face parte dintr-o grupare opoziționistă din interiorul PCR, Ion Iliescu a înțeles, la începutul anului 1989, că nu existau „forțe capabile să izoleze cuplul Ceaușescu pentru a înlesni o «revoluție de catifea»”.

 

Ion Iliescu

Con­fruntat cu un val de acuzații privind „teoria complotului”, de sorginte moscovită, care ar fi stat la baza declanșării Revoluției Române din Decembrie 1989, Ion Iliescu, al cărui nume a fost scandat pe străzile Timișoarei pe 20 decembrie 1989, declară că ar fi fost mân­dru dacă ar fi putut „provoca evenimentele de la Timișoara sau pe cele de la Bu­cu­rești, dar, se subînțelege, nu este cazul”.

Referindu-se la această impo­si­bilitate de coagulare a unei opoziții politice împotriva regimului Ceaușescu, jurnalistul Nestor Rateș, directorul Departamentului pentru România de la Radio Europa Liberă, va con­semna faptul că:

„mizeria cumplită a vieții de zi cu zi, care consuma, practic, întreaga ener­gie, imaginație și inventivitate în lupta pentru supraviețuirea fizică a făcut mari servicii scopurilor regimului, lăsând oamenilor prea puțin timp și vlagă pentru activismul social și politic și chiar mai puțin încă pentru preocupări spirituale”. – Nestor Rateș

Într-o astfel de situație, „Scrisoarea celor șase” devenea unul dintre cele mai spectaculoase și provocatoare gesturi de sfidare a regimului Ceaușescu.




Lansare de carte: VICTORIE ÎNSÂNGERATĂ. DECEMBRIE 1989 (autor: Constantin CORNEANU)

Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 a organizat lansarea volumului VICTORIE ÎNSÂNGERATĂ. DECEMBRIE 1989 (autor: Constantin CORNEANU). Evenimentul s-a desfășurat în cursul zilei de 22 noiembrie 2014, ora 14.00, la Sala Cupola din cadrul Complexului Expozițional Romexpo cu ocazia desfășurării Târgului Internațional de Carte GAUDEAMUS 2014.

Au prezentat cartea: Ion Iliescu, prof. univ. dr. Dumitru Mazilu, prof. univ. dr. Adrian Cioroianu și dr. Florian Banu.

Autorul relatează: „în ce privește cei care au tras în noi, după o sumă de interviuri, după o căutare atentă, concluzia mea este foarte clară și rămâne ca timpul să dovedească contrariul sau să-mi întărească convingerea prin alte argumente, cei care au deschis focul începând cu ora 18.30 sunt cei care au făcut parte din rețeaua secretă de rezistență a PCR. (…) Membrii acestei rețele au acționat în anumite locuri din București și din țară, am dat în carte câteva exemple pentru acest lucru și mă refer la Alba Iulia unde fostul prim-secretar al partidului este arestat, pe 24 decembrie executând o serie de misiuni ciudate, declară că aparține acestei rețele secrete de rezistență, i se face o percheziție acasă și în clipa în care se merge în curtea lui, acesta strigă: „Pentru reinstaurarea socialismului în România, trageți” și asupra revoluționarilor înarmați care se aflau acolo cu el sub forma de Gardă se deschide focul din case, din apropiere. Din punct de vedere militar se cheamă o ambuscadă, nu se putea pregăti o ambuscadă pe 24 decembrie la ora 17 decât daca cineva avea niște planuri și în carte sunt relevate aceste planuri și multe alte lucruri.”

„Cu această carte, am încercat să le cuprind pe toate, să încerc să ofer o explicație, mulțumesc antevorbitorilor mei pentru cuvintele frumoase, rămâne ca dvs. să apreciați dacă am reușit să rămân obiectiv și neutru. Această carte nu a fost influențată de nimic decât de încercarea de a obține adevărul și de a înțelege eu, care atunci eram un student de 18 ani la Facultatea de istorie a Universității București, cum a fost și de ce a fost. Știu că atunci când am deschis televizorul, eram la mine acasă în sat, am strigat „Ceaușescu a plecat !” m-am bucurat enorm, am strigat „România este liberă !” și am visat să-mi cumpăr foarte multe cărți, să văd foarte multe filme, să văd foarte mult fotbal la televizor, mai apoi peste câteva ore am făcut și eu un gest minor, am dărâmat un tablou al lui Nicolae Ceaușescu din clădirea liceului în care am învățat, o profesoară a sunat la miliție pe 23 decembrie, miliția a sunat la CAP, tatălui meu îi era frică pentru ce va urma, a fost o discuție mai dură, concluzia este că atunci, dacă revoluția nu învingea, ne-ar fi împușcat absolut pe toți cei care am îndrăznit să facem de la gesturi minore, cum am făcut eu, până la cei care au făcut gesturi majore. Deci practic povestea unei revoluții victorioase așa cum ar putea fi percepută prin deschiderea televizorului nu se susținea. Au fost oameni, au fost forțe care s-au împotrivit mai mult sau mai puțin discret acestui curs, al României spre noul său destin istoric.” –  Constantin Corneanu

 Ion Anton / R.B.N. Press

Video:




Israel nu mai are încredere în SUA! Israel are nevoie de noi aliați! – Avigdor Lieberman, ministrul de externe al Israelului …de fapt un posibil agent fost KGB și actual în slujba Rusiei

Relațiile Israelului cu Statele Unite se deteriorează, iar statul evreu are nevoie de alți aliați, cu interese comune, afirmă ministrul israelian de Externe, Avigdor Lieberman, citat de site-ul Ynetnews.

„Relațiile Israelului cu Statele Unite continuă să se deterioreze. Israelul trebuie să caute alți aliați, cu care să aibă interese comune”, a declarat Avigdor Lieberman cu ocazia unui seminar desfășurat în orașul israelian Sderot.

„Statele Unite se confruntă cu numeroase provocări: problemele cu regimul din Coreea de Nord, cu Pakistanul, Afganistanul, Iranul, Siria, Egipt și China; în plus, au și probleme economice. În acest context, întreb care este poziția noastră pe scena internațională?”, a adăugat Lieberman.

Surse citate de publicația britanică The Sunday Times au dezvăluit zilele trecute că Israelul și Arabia Saudită cooperează pentru elaborarea unor planuri de atacare a instalațiilor nucleare iraniene în cazul în care marile puteri vor încheia un acord nesatisfăcător cu regimul islamist de la Teheran. Informațiile sugerează să Israelul ar căuta într-adevăr aliați de conjunctură, în contextul amenințării nucleare iraniene și dat fiind că marile puteri pregătesc un acord cu Teheranul considerat nesatisfăcător de către Guvernul israelian.

Negocierile Iranului cu reprezentanții Statelor Unite, Marii Britanii, Franței, Rusiei, Chinei și Germaniei s-au încheiat pe 9 noiembrie, la Geneva, fără un acord, dar vor fi reluate miercuri. Washingtonul și Moscova au semnalat că există posibilitatea ajungerii la un acord cu Iranul în curând. Israelul a avertizat în mai multe rânduri că ar putea lansa atacuri preventive împotriva instalațiilor nucleare iraniene. Israelul, Statele Unite și Uniunea Europeană suspectează Iranul că încearcă să fabrice arme nucleare sub paravanul unui program nuclear civil. Regimul islamist de la Teheran respinge acuzațiile.

gandul.info

Dar cine este oare acest Avigdor Lieberman ? Vă mai amintiți de articolul exclusiv și exploziv de pe portalul nostru de acum 11 luni ?

EXPLOZIV ! Spion KGB in Guvernul Israelului ? EXCLUSIV RBNPRESS

Nu  credeam  ca  voi  apuca  sa  public  acest articol  inainte  de  2014 …. Era  un  august  fierbinte  in  2010  la Bucuresti  si  un  amic  ma  cheam  in  oras  la  o  intalnire  . La  un  suc  rece  imi  spune  o  poveste  incredibila  :  a  avut  niste  prieteni  care  au  lucrat  inainte  de 1989  la  celebra  UM  0110. Aceasta  era  principala  unitate  anti  – KGB  infiintata  in  Romania  in  1969,dupa  invadarea   Cehoslovaciei  de  catre  trupele  sovietice . In  realitate, spunea  amicul  meu se  infiintasera  doua  unitati  speciale  :  UM  0110  care  se  ” ocupa ” exclusiv  de  agentii  KGB  din  Romania   si  UM  0109  ale  carei  structuri  incercau  sa  contracareze  activitatea  agenti lor din  celelate  ” tari  socialiste  “  care  aveau  inca  trupe  de  ocupatie  sovietice  pe  teritorile  lor  si  care  operau  pe  teritoriul  Romaniei  sub  directa  coordonare  a  Moscovei. O  parte  din  fostii ofiteri  ai  respectivelor  structuri  speciale  anti – KGB  fusesera  scosi  la  pensie  inca  din  1990 , dupa  ce  cele  doua  unitati  speciale  au  fost  primele  desfiintate  in  decembrie  1989  la  ” ordinul  special  “  al  lui  Ion  Iliescu , care  considera ca  cele  doua  unitati  speciale  devenisera  ” inutile ” . O  alta  parte  dintre  ofiteri  se  transferasera  in  multitudinea  de  servicii  speciale ale  Romaniei  postdecembriste,  dar  nici  unul  nu  se angajase  la  SRI .  Acesti  ofiteri  au  reusit  sa  se  adapteze  noilor  ” realitati  “  si  sa  supravietuiasca  in  ciuda  sicanelor  la  care  îi  supunea  noul  regim  iliescian  și  in  ciuda  hărțuielilor  necontenite  venite  din  partea  lui Virgil  Măgureanu care  dorea  să  afle  de  la  foștii  lucrători  ” unde  se  afla  ascunsa arhiva  celor  doua  unitati  speciale  ” . Virgil  Magureanu  devenise  la  propunerea  lui  Ion  Iliescu  noul  Director  al  SRI . Era  o  ” veche  cunostinta  “  a  organelor  de  Contraspionaj  romanesc , identificat  drept  un  ” vechi  colaborator  al  KGB  si  un   apropiat  al  grupului  de  agenti  sovietici  Iliescu – Militaru – Brucan – Roman ” . Personal  Virgil  Magureanu  condusese  in  perioada  1990 – 1992  mai  multe  anchete  si  investigatii  , participase  la  ” scotocirea  mai  multor  vile “   –  in  care  existasera  sedii ” acoperite “  ,  unde  ordonase  inclusiv  distrugerea  ” tavanurilor  false ”  in  scopul  descoperirii  arhivelor  de microfilme   ce  apartinusera  celor  doua  unitati  speciale , dar  fara  prea  mare  succes .  Vremurile  se  schimbasera  ,  Iliescu si  Magureanu  disparusera  in  ” negurile  istoriei ” … Cativa  dintre  prietenii  amicului  meu  , veterani ai  fostelor  unitati  speciale  anti – KGB , reusisera  sa   ” reziste  “  si  activau  si  azi  ” pe  frontul  anti – FSB “  in  interiorul  altor  servicii  speciale  ale  Romaniei  de  azi . De  cateva  saptamani  , prietenii  amicului  meu  reusisera  “  sa  puna  mana  pe  un fragment  important  din  dosarul  lui  Avigdor  Lieberman  ” . Amicul  stia  ca  sunt  implicat  ” in  mai  multe  demersuri  jurnalistice  in  favoarea  romanilor  din  Basarabia  si  din  celelate  provincii  istorice  romanesti  ,  precum  si  in  promovarea  romanismului  “  si  dorea  sa-mi  faca  un  mic  ” cadou  ” neasteptat . Ma  arat  interesat  si  spun  ca  vreau  sa  vad  dosarul . Nu  se  poate , in  fond  sunt  doar  un  “  biet  jurnalist ” , iar  amicul  meu  insusi  nu  reusise  nici  el  sa  vada  dosarul . De  fapt  ,  sunt  asigurat  ca  as  vedea  degeaba  dosarul , totul  este  redactat  doar  in  limba  rusa  iar  eu  nu  inteleg  nici  o  ” buche ” din  limba  asta  .  Dosarul  se  afla  la  tradus  in  romana , franceza , germana  si  engleza  , apoi  cate  o copie  tradusa  va  lua  calea  Vestului , va  ajunge  la  Paris , la  Berlin , la  Bruxelles   si  la  Washington  , adica  la  principalii  parteneri  occidentali  ai  Romaniei . Dar  cine  este  de  fapt  acest  Avigdor  Lieberman  ?  Amicul  imi  face  semn sa   ma  asez  comod  si  sa  am  rabdare  . Aprind  o  tigara  si  ma  pregatesc  ca  pentru  o  poveste  lunga  . Amicul  incepe  sa  relateze  : ” In  prezent  Avigdor  Lieberman  este  ministru  de  Externe  al  Israelului  si  membru  marcant  al  cabinetului  israelian . Dar  povestea  sa  incepe  cu  mult  inainte  de  1989  cand  se  naste  la  Chisinau  intr-o  familie  de  evrei – rusi . De  fapt   A L   a  declarat  in  repetate  randuri  in  fata  autoritatilor  sovietice  ca  ” limba  sa  materna  este  rusa  “.  In  perioada  sovietica  A L devine  student  la  Chisinau  la  Facultatea  de  Agronomie , unde  ca  student  devine  unul  dintre  ” fanaticii  informatori  ai  KGB  ” . Sarcina  sa  ?  Tanarul  student  evreu- rus  trebuia  sa  informeze  KGB -ul  despre  ” colegii  sai  de  facultate , despre  discutiile  dintre  studentii  moldoveni , despre  ” nationalistii  moldoveni ” , preocuparile  acestora , daca  acesti  ” nationalisti  moldoveni  ” citesc  carti  romanesti  cu  grafie  latina  si  de  unde  le  procura , daca  asculta  ” posturi  de  radio  subversive  care  emit  din  Republica  Socialista  Romania ” , daca  au  ” rude  in  Republica  Socialista  Romania , daca  tin  legatura  cu  rudele  din  Romania  si  daca  aceste  rude  lucreaza  in  Armata  si  Securitate  care  pot  incerca  sa-i  influenteze ” , daca  ” exista  studenti  moldoveni  care  vor  sa  se  organizeze  impotriva  URSS  si  daca  nu  cumva  acestia  sunt  ” alimentati  cu  sarcini  pe  linie  nationalista  si  anti – sovietica  chiar  din  Romania ” , etc , etc . Multe  si  numeroase  sarcini  avea  de  rezolvat  inainte  de  1989   mai  ales  KGB -ul de  la  Chisinau  , alertat  de  la  Moscova  despre  ” recrudescenta  nationalismului  din  Republica  Sovietica  Socialista  Moldoveneasca  ” . Studentul  Lieberman  devenise  un  ” vigilent  ” observator  al  ” nationalismului  moldovenesc  “   si  un  ” devotat  aparator  al  URSS  si  al  valorilor  comuniste  “  dupa  cum  singur  scria  in  rapoartele  sale  catre  KGB .  Usor – usor , studentul  Avigdor  Lieberman  devine  ” un  informator  de  baza  in  mijlocul  studentilor  moldovani  “  cum  arata  rezolutia  pusa  de  un  ofiter  superior  al  KGB  pe  una  din   ” notele  “  din  studentie  ale  lui  Lieberman . Dar  studentul  Lieberman  nu- i  ” toarna  degeaba  “  pe  ceilati  studenti  moldoveni  . Este  rasplatit  periodic  cu  mici  sume  in  ruble , iar  ofiterii  – controlori  il  apreciaza  drept  ” foarte  bun  “  in  notarile  de  serviciu .  Dar  ” recompensa  cea  mare  “  vine  abia  in  1979  !  KGB -ul  îi  propune lui  Lieberman  ” sa-l  scoata  cu  sarcina  din  URSS  “  impreuna  cu  parintii  sai  care  nu  ridicau  nici  un  fel  de  probleme  :  mama  sa   era  o  evreica – bolsevica  , iar  tatal  sau  era  un  evreu – rus ” vechi  colaborat
or  al  KGB “  .  Evident  tanarul  Lieberman  accepta  si  emigreaza  cu  familia  in  Israel .  Aici  incepe  o  viata  noua  , prieteni  noi  , o  lume  noua  … Este  vizitat  de  ” ofiterii  controlori  sovietici  ‘  care  îi  sugereaza  sa  intre  in  politica . Nu  trebuie  sa- si  faca  nici  un  fel  de  griji  , va  fi  ajutat  deplin  de  alti  ” tovarasi  de  incredere  ” , adica  alti  evrei – rusi  ” scosi  cu  diferite  sarcini din  URSS  “  si  ” repatriati  “  in Israel .  Anii  trec  iar  Lieberman  urca  treptele  ierarhiei  politice  spre  deplina  satisfactie  a   stapanilor  sai de  la  Moscova  . Apoi  la  conducerea  R . Moldova  ajunge  chiar   ” unealta  cea  mai  devotata  a  Rusiei  respectiv  Vladimir  Voronin ” . Este  momentul  in  care  politicianul  Lieberman  lasa  precautiile  la  o  partte  si – si  viziteaza  locurile  natale , are  intalniri  ” de  taina  “  cu Voronin  dar  pune  si  de  un  mic  ” gheseft “  prin  care  ” spala  niste  bani  “  prin  intermediul  unor  ” suveici “  de  firme  infiintate  in  R . Moldova  si  Bulgaria  – sau  ” cea  de-a  16 – a republica  sovietica  ” cum  era  denumita  ironic  Bulgaria  inainte  de  1989 .  ” Baiat  destept ” Lieberman  asta  si  gata  sa  “  profite  “  la  maximum  si  din  politica  dar  si  din  afaceri  facute  la  adapostul  ” umbrelei  politice ” .  Multumesc  amicului  meu pentru informatile  stupefiante  pe  care mi le-a  dat  si  pe  care  spun  ca  as  vrea  sa  le  public . Amicul  zice  sa  am  rabdare  , sa  vedem  intai  ” reactia  Vestului , ca  macar  europenii  ar  trebui  sa  miste  ceva  … ” . Ne  despartim  . Vreme  de  un  an  si  ceva  nu  am  mai  auzit  nimic  despre  Lieberman . Apoi  in  decembrie  2012 au  loc  alegeri in  Federatia  Rusa  , alegeri  evident  ” furate  si  trucate  “  de  regimul  Putin  . Desi  este  frig  in  decembrie  2012 ,  zeci  de   mii  de  manifestanti  se  aduna  la  Moscova  sa  protesteze  impotriva  regimului  opresiv  al  lui  Putin.  Mass  – media  americana  si europeana  denunta  zi  si  noapte  la  unison  ” fraudele  uriase  ” facute  la  alegerile  din 2012  din  Rusia  de  catre  ” regimul  dictatorial  al  lui  Putin ” . Reactiile  presei occidentale  sunt  extrem  de  vehemente , acuzatiile  ating  praguri  nemaintalnite  in  ultimii  ani  .  Presedintele  Putin  si  aparatorii  sai  intra  “  intr o mica  vrie ” si  sunt  obligati  sa – si  regandeasca  strategiile . Brusc , administratia  de  la  Kremlin  isi  scoate  ” marele  as  “  din  maneca  … Lovitura  de  teatru  !  In  ciuda  protestelor  repetate  nu  doar  ale mas- mediei , dar  si  ale  cancelariilor  occidentale si  ale Secretarului  de  Stat  american  insusi ,  brusc  apare  la  Moscova  insusi  ministrul  de  Externe  al  Israelului  Avigdor  Lieberman . Acesta  apare  degajat  si  zambitor  langa  Vladimir  Putin  si  explica  la  posturile  TV  rusesti  dar  si  occidentale  ca  de  fapt  ” ultimile  alegeri  au  fost  cele  mai  corecte  si mai  democratice  din  toata  Istoria  Rusiei  ” . Declaratile  lui  Avigdor  Lieberman  declanseaza  ” reactii  furibunde  “  in  SUA  si  Europa  de  Vest , atat  din  partea  mass – mediei cat  si  a  politicienilor . Lucrurile  continua  si  se  amplifica  in  ianuarie  2013  cand  mai  multe  cercuri  de  dreapta  , formate  din  evrei – ame

ricani  dar  si  din  evrei – francezi  incep  sa- l  acuze  pe  Lieberman  ca  este  ” omul  Moscovei ” . Tot  in  ianuarie  2012  Parchetul  General  din  Tel  Aviv  anunta  public  la  tv  ca  ” au  fost  deschise  mai  multe  dosare  penale  pe  numele  lui  Avigdor  Lieberman  pentru  spalare  de  bani , frauda  si  abuz  de  incredere ” .  Prietenii  mei  ziceau  : ” Vedeti – va  de  treaba , dosarele astea  sunt  deschise  asa de  ochii  lumii , cum  or  sa  vrea  autoritatile  israeliene  sa- l  aresteze  pe  Lieberman  ? Corb  la  corb  sa-si  scoata  ochii ?   Nu  se  va  intampla  nimic  !  Asa  cum  au  fost  deschise  dosarele  astea  , tot  asa  se  vor  inchide  , dupa  ce  se  mai  linistesc  apele  un  pic , dupa  ce  mai  uita  lumea  de  ele  … ” . Dar  iata  ca  toate  calculele  pesimiste  , desigur  inspirate  din  lungile  noastre  experiente  negative , nu  s-au  mai  adeverit de  dat  asta  .  Inainte  de  Sfintele  Sarbatori  ale  Craciunului  din  2012  , toate  posturile  TV  din  Europa  de  Vest  si  inclusiv  din  Romania  au  anuntat  cu  emotie  : ” Ministrul  de  Externe  al  Israelului  Avigdor Lieberman  a  fost  obligat  sa  demisioneze  din  toate  functiile  de  partid  si  de  stat . Parchetul  General  din  Tel  Aviv  a  anuntat  deja  ca  fostul  ministru  este  ” inculpat  pentru  mai  multe  capete  de  acuzare  si  ca  va  fi  prezentat  instantei  de  judecata  cu  propunerea  de  arestare  preventiva  … Lieberman  declara  ca  nu  va  mai  reveni  in  viata  politica  ” .  Ascult  de  mai  multe  ori  jurnalele  de  stiri  si nu – mi  vine  sa  cred  ca  este  adevarat .  Da  , Dumnezeu  si  Istoria  nu  au  mai  avut rabdare  ” cu  cel  rău … ” . Este  adevarat  ca  pana  la  urma , probabil  in  urma  unei”  intelegeri  la  nivel inalt  ” , Lieberman  nu  a  mai  fost  inculpat  pentru ” crima  de  spionaj ” ci  doar  pentru  ” infractiuni  de  drept  comun ” , dar  este  important  ca  s-a  dat  ” un  semnal  pozitiv  ” : vechiul  colaborator  al  KGB   a  fost  ” eliberat  din  toate  functiile  “  si  a  fost  adus  in  fata  Justitiei  . Am  vorbit  cu  niste  prieteni din  R. Moldova  care  auzind  ” noutatile  ” de  la  Tel  Aviv  au  rasuflat  usurati  si  au  exclamat  : ” S-a  facut  dreptate  ! ” . Unii  îl  cunoșteau  bine  pe  ” inculpatul  Lieberman  ” .  Îl  sun pe  amicul  meu , care  îmi  povestise  toata  istoria  de  la  bun  început  și  îl  întreb  dacă  pot  să  public  . Amicul zice  ca  da  pentru  ca  finalmente  ” Lieberman  a  fost  adus  in  fata  instantei  , nici  nu  mai  conteaza  pentru  ce  . Asa  s-a  convenit . Mai  departe  nu  mai  este  treaba  noastra , mai  departe  este  treaba  instantelor de  judecata ” .  Mai  primisem  un  urias  cadou  de  Craciun : in Ucraina , in  Regiunea  Transcarpatia  ( fostul  Maramures  Istoric ) , prin  votul celor  din  Consiliul  Regional  , limba  romana  tocmai  devenise  limba  regionala  de  stat  !  Dupa  zeci  de  ani  de  suferinte , Dumnezeu  incepea  sa- si  intoarca  iar  fata  spre  Romani  !

Bunica  materna  fusese  deportata  intre  1949 – 1954  in  Baragan  fara  nici o  vina  si  fara  nici  o  acuzatie  concreta   alaturi  de  alti  peste  40 . 000 de  romani  din  Mehedinti , Caras – Severin si  Timis  sub  fantomatica  acuzatie  ca  erau  ” titoiști ” adica  ” un  fel  de  simpatizanti  de-ai  lui  Tito ” ceea  ce  era  cu  totul  fals , dar  trebuia  gasit  un pretext  pentru  a  deporta  pe  cei  mai  avuti  romani  din  Vestul  Romaniei .  De  altfel  au  fost dusi  in  lagar  si  apoi  eliberati  cei care  au  supravietuit  fara  ca  macar  unul  din  cei  peste  40 . 000 sa  fie  trimis  in  judecata  ! Au  fost  deportati  si  apoi  eliberati  fara  nici  un  proces  !  Azi  trebuie  sa  avem  mare  grija  si  sa  strangem  multe  probe  ca  sa  aducem  in  fata  instantelor  dusmanii  democratiilor  occidentale , dar  pe  vremea  bunicii  mele  materne  nu  era  asa . Bunica  a  murit in  1987  la  90  de  ani  si  in  vacantele de  vara petrecute  la  tara  ne  povestea  noua  , nepotilor : ” A  dat  ordin  Stalin  in  1949 si  au  venit  cu  armata  si  cu  jandarmii  si  ne-au  luat  ca  din  oala  . Ne-au  suit  in  trenuri  si dusi  am  fost  . Noua  ne  era  frica  sa  nu  ne   duca  in  Siberia, cum  dusesera  deja  si  pe  romani  dar  si  pe  sașii  din  Transilvania .  Și  între  noi  erau  cațiva  șvabi  din  Banat  și  de  Siberia  ne  temeam  cel  mai rău . Dar  am  avut  noroc , ne- au  deportat  în  Bărăgan  . Mama -ta  era  tînara , era  studenta  la  Bucuresti  si  a  sarit  pe  geam  cand  au  cautat – o si  s-a  ascuns  la  un  var  de -al  nostru  din  Bucuresti  unde  a  stat  ascunsa  un  an  … Din  sat  m-au  luat  pe mine  si  pe  Silvia  – sora  mai  mare  a  mamei tale care  era  deja  maritata  si  cu  un  copil  mic  de  gat . Au  luat – o  pe  Silvia  si  cu  barbat  si  cu  copil . Dupa  ce  am  plecat  ne-au  furat  de  la  conac  si  salbele  de  aur  si  toate  cartile  frantuzesti  legate  in  piele  de  vițel … Ce – or  fi  făcând  cu  ele  ? se  mira  bunica  . Că  doar  comuniștii  abia  știau  să  se  semneze , dar  nu  toți ” povestea  ea  .  ” In  lagăr  ne-au separat  unii  de  altii , dupa satele  de  unde  proveneam . Ne -au  pus  sa  construim  alte  sate  cu mainile  goale  . Ne-am  construit  case  de  chirpici , ce  era  sa  facem  . Apoi  ne – au  pus  sa  ne  sapam  singuri  fantani , ca  sa  avem  apa  .  Pentru  noi  era  greu , eu  nu  puteam  sa  muncesc , eram  bolnava  , Silvia  alăpta , muncea  doar  Dinu , ginerele  meu . Taica-tu  mare  , Dumitru , a  murit  la  Stalingrad  iar  pe  singurul  fecior  Virgil , mi  l-au  luat  prizonier  la  Cotul  Donului  .  S- a  intors  unul  singur  din  prizonierii  din  comuna  noastra  in  1958  dar  si  acela  era  pe  jumatate  nebun . Dar  stia  de  Virgil , fusese  cu  el  in  lagar  in  Siberia  si  murise  prin  1953  sau  1954  , nu  mai  stia   precis . Deci  in  Baragan  eu  si  cu  altii  am  infiintat  satul  Olaru  Nou . Dupa  eliberarea  noastra , satul  a  fost ras cu  buldozerele  ca  si  celelalte  sate din  Baragan , construite  de  deportati  , regimul  comunist  nu  dorea  sa  ramana  nici  o  proba  materiala la  acel  genocid . Nu  aveam  decat  extrem  de  putina  apa  si  extrem  de  putina  hrana .  Zilnic eram  anchetati  de  ofiteri  de  Securitate  care  voiau  sa  marturisim  crime  pe  care  nu  le  comisesem  . Aproape  toti  ofiterii  de  Securitate  erau evrei – rusi . Vorbeau  prost  romaneste , in  schimb  bateau  cu  bestialitate batrani , femei , copii  , nu  conta  ! “  povestea  bunica  in  timp  ce  isi  stergea  o  lacrima  in  coltul  ochiului  . ” Sa  nu  uitați  niciodata , maică , ce  ne-au  făcut  nouă   rușii  dar  și  ajutoarele  lor  cele  mai  de  nădejde , evreimea –  rusă bolșevizată  ” .  Dupa  Crăciun , am  fost  la  cimitir , am  curațat  puțin  mormântul  bunicii  , am  vărsat  câteva  lacrimi  și  am  spus  tare  ” Să  știi  că  n-am  uitat  nimic  bunică  , din  tot ce  ne-ai  spus  !  “

*Avigdor  Lieberman nu a batut-o pe bunica mea, dar in schimb prin informarile sale catre KGB, a distrus vietile si destinele a zeci si zeci de studenti basarabeni, care au luat drumul Siberiilor inghetate, de unde majoritatea nu s-au mai intors…

Un   articol  de  Dacian  Dumitrescu

( articolul  poate  fi  preluat  de  toate  publicatiile  romanesti  din  tara  si  de  peste  hotare cu conditia precizarii sursei )

link către articolul de acum 11 luni: rbnpress.info/wp/exploziv-spion-kgb-in-guvernul-israelului-exclusiv-rbnpress