Ion Grigore

Ion Grigore nu știa să citească,  dar ce ușor a citit în ochii semenilor  dorința  lor de libertate! Nu știa să scrie, dar ce frumos a scris istorie. Nu dorea război, dar gândul   că  doar  jugul ne lega  de turci nu i-a dat pace.

După un secol de altă pace, dacă eroul ar învia,  lucrările prahovenilor Paul D. Popescu ,  Ioan Georgescu Arvatu, dar și  documentele din colecția  domnului Vasile State, primarul  comunei Dumbrăvești,  i-ar folosi ca oglindă.

Grigore, primul copil al soților Ion Olteanu și Ilinca,  s-a născut la 5 iunie 1850  în Dumbrăvești, localitate care făcea parte din comuna Mălăiești.  În certificatul de naștere este trecut IOAN ( numele) și GRIGORIE (prenumele).  Localitatea, atestată documentar încă din anul 1421, este așezată la 25 km. de Ploiești, pe drumul vechi care se numea „Drumul Teleajenului” și  „Drumul Sării” și făcea legătura dintre Ploiești și cetatea Brașovului.

În  anul 1870, Grigore Ioan este recrutat la arma pedestră și  repartizat la Batalionul 2 Vânători, iar în primăvara anului 1871  este încorporat.

Primul battalion de vânători luase ființă în anul 1861 la Iași, pe timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.  În 1866 se înființează al doilea batalion  la București, cei mai mulți recruți provenind din județele  Prahova și Dâmbovița. În 1868 erau deja patru batalioane. În martie, 1877, în contextul reorganizării armatei române, Batalionul 2 Vânători a fost cuprins în Brigada 1 de infanterie – comandată de colonelul ploieștean  Grigore Cantilli, care făcea parte din divizia a IV-a.

La 4/16 aprilie 1877 se încheia Convenția româno-rusă. Ea urma să guverneze relațiile dintre cele două state pe perioada războiului ruso-turc.

În data de 6/18 aprilie s-a decretat mobilizarea generală. Grigore Ioan ajunge la Batalionul 2 Vânători, mutat între timp la Ploiești. Potrivit sistemului de recrutare de atunci, unitățile militare care aveau garnizoane în Ploiești erau formate în majoritate din prahoveni.

În ziua de 28 aprilie/10 mai, Batalionul 2 Vânători ajunge la Oltenița, având drept obiectiv apărarea acestui teritoriu din fața Turtucaiei în cazul  în care turcii ar fi încercat să pătrundă în țară .

La 9 și 10 mai 1877,  Adunarea Deputaților și Senatul proclamau, într-un cadru solemn, Independența României.

În noaptea de 9 mai 1877, armata rusă sosită la Dunăre preia pozițiile deținute până atunci de soldații români.

A doua zi, Divizia a IV-a  pornește  spre  București. Batalionul 2 Vânători  rămâne mai bine de o lună aici pentru serviciul de garnizoană. Vânătorii au fost preferați dorobanților  întrucât  aveau în dotare puști Peabody, mult mai performante, iar uniformele lor erau mai frumoase.  Grigore Ioan și ceilalți vânători dau onorurile și asigură paza la vizita țarului Alexandru  al  II-lea  la  București.

La 17/21 iunie, Batalionul 2 Vânători părăsește Capitala pentru a apăra din nou linia Dunării.

După cucerirea orașului Nicopole, rușii atacă Plevna, dar sunt învinși de turci în luptele purtate în zilele de 8/20 iulie și 18/30 iulie. Marele duce Nicolae trimite o telegramă domnitorului Carol cerându-i ajutor.

Între 21-24 iulie, stil vechi,  Divizia a IV-a trece Dunărea. O parte a acesteia a fost lăsată la Nicopole. Batalionul 2, împreună cu  alte unități, a fost amplasat peste Vid, formând avangarda, sub comanda colonelului Cantilli.

Principele Carol I, comandantul armatei de vest, hotărește atacul general asupra Plevnei pentru 30 august/11 septembrie 1877.

În ziua atacului redutei Grivița, la comanda Batalionului 2 Vânători vine Alexandru Candiano Popescu.

Trei  încercări de cucerire a redutei Grivița 1 lasă în urmă mari pierderi.

În a patra încercare, soldații Batalionului 2 Vânători  pătrund în redută.  Iureșul lor părea de neoprit. Turcii încearcă să scape, retrăgându-se spre Plevnița. Sprea nu fi recunoscut de români,  steagul redutei  fusese înfășurat. În fuga lui, stegarul se  împiedică și, în cădere, nu poate opri desfacerea steagului. Soldatul din Dumbrăvești îl ajunge din urmă, se luptă cu turcul,  îl străpunge  cu baioneta  și îi ia steagul. Când  doi  turci, răsăriți ca din pământ, încearcă să recupereze drapelul, lui  Grigore Ioan îi sar în ajutor sergentul Stan Gheorghe și caporalul Nica Vasile…

Cu pălăria de vânător  străpunsă de trei gloanțe, cu steagul românesc în inimă și cu cel turcesc în mână, eroul răsuflă ușurat.  Își făcuse datoria…

Batalionul 2 Vânători din Ploiești și regimental 14 Dorobanți Roman au reușit să captureze la Grivița și trei tunuri otomane. După război, două dintre ele au fost dispuse de o parte și de alta a statuii lui Mihai Viteazul din Piața Universității București, iar al treilea în fața marelui corp de gardă de la Palatul domnesc.

La  1 septembrie 1877, Candiano Popescu și cei trei vânători , Grigore Ioan, Stan Gheorghe și caporalul Nica Vasile s-au prezentat cu steagul capturat la cartierul general al armatei române și au fost decorați de domnitorul Carol I și de comandantul armatei ruse, marele duce Nicolae. Din descrierea lui George Coșbuc, steagul capturat era de mătase verde, cu margini și ciucuri de aur. În mijloc se afla semiluna, cusută cu fir de aur. Împrejurul ei erau slove turcești și învățături din Coran, toate de aur.

A doua zi, cei patru au prezent drapelul lui Alexandru al II-lea. Țarul, văzând că pălăria lui Ion Grigore este pătrunsă de gloanțe, i-a zis domnitorului Carol I : ”Monseniore, această pălărie prețuiește cât steagul”.  Cei patru eroi au fost decorați cu Crucea Sfântului Gheorghe .

La 8 septembrie 1877, Grigore Ioan este avansat sergent. Se afirmă și în luptele care urmează până la capitularea Smârdanului și Vidinului.

Declanșarea  războiului de independență a determinat apariția unor noi gazete cu titluri sugestive: România Liberă, Steaua României, Războiul , Dorobanțul.

Valoarea armatei române este remarcată de presa română, dar și de cea străină. Ziarul Italian La Guerra D’Oriente din 18 noiembrie 1877 scria:  „Armata română a fost crud încercată, dar ea a arătat curaj  și o constanță mai presus de orice elogiu. […] Toate ziarele sunt de accord că România poate fi mândră de armata sa”.

Ziarul englez The Times apreciază că  „domnitorul Carol, el însuși un Hohenzollern și din neam de războinici, poate fi pe drept cuvânt mândru de tinerele sale trupe”.

În anul 1878, la începutul verii, autoritățile române hotărăsc demobilizarea.  Grigore Ioan se întoarce acasă cu pieptul plin de decorații: Virtutea Militară, Crucea Sfântul Gheorghe, Crucea Trecerii Dunării, Marea Cruce a Ordinului Steaua României, Steaua României în grad de cavaler.

A trăit până la 19 septembrie 1915. În ziua de 24 septembrie/7 octombrieI a fost înmormântat cu onoruri militare la Dumbrăvești.

Reprezentanți ai autorităților județene, veterani de război și mulți locuitori din localitatea natală și din comunele vecine l-au însoțit pe ultimul drum.

Moartea eroului a fost anunțată în ziarele vremii:

ALBINA, 27 septembrie, 1915:   „ A încetat din vieață veteranul Grigore Ioan care în luptele pentru neatârnare s-a deosebit prin vitejia sa, luând un steag turcesc.

Înmormântarea s-a făcut în comuna Mălăiești, județul Prahova”.

UNIREA, 12 octombrie, 1915: „L’ Independence Roumaine aduce următoarea veste emoționantă:  Se anunță din Ploiești, că în comuna Mălăiești a încetat din vieață veteranul Grigore Ioan, unul dintre eroii războiului de independență și el a fost cel ce la asaltul Griviței a prins întâiul steag turcesc și l-a depus la picioarele prințului Carol. După războiul din 1878, Grigore Ioan a trăit în mizerie și n-a încetat să lucreze pentru susținerea unei familii foarte numeroase.

Ne înduioșăm în fața modestului mormânt al acestui brav care a lăsat în urmă-I  un nume scump românilor, un nume nemuritor înscris pe glorioasa pagină a țării sale”.

UNIVERSUL , 23 septembrie/ 6 octombrie 1915:    […]  „Fapta vitejească a lui Grigore Ioan i-a atras admirația  și iubirea întregului neam românesc”.

Din inițiativa profesorului Ion Gergescu Arvatu, arhitectul Toma T. Socolescu  a realizat în anul 1937 prima troiță închinată lui Grigore Ioan . Făcută din lemn de stejar, ea avea o înălțime de șase metri  și un soclu de beton.

În 1971, sculptorul Nicolae Kruch îi ridică eroului din Dumbrăvești un monument, amplasat chiar în centrul comunei.

Cine trece prin orașul Ploiești are prilejul să viziteze  „Monumentul Vânătorilor”, cel mai important monument din țară dedicat soldaților din Războiul de Independență. A fost înălțat de  Georgio Vasilescu în anul 1897.

La  „Muzeul Ceasului”, vizitatorul are prilejul să admire „Ceasul celor trei voinici”. Pe capacu-i de aur apar figurile legendare ale vânătorilor care au capturat steagul otoman…

L a   c  l i p e   d e    a u r ,  c e a s   d e   a u r !

SURSE DOCUMENTARE:

Georgescu- Arvatu, Ioan,  Sergentul Grigore Ion, Lucrare prefațată de D.D. Munteanu-Râmnic, Ploiești, Biblioteca Școalei secundare,Tipografia Românească, 1937.

Paul D. Popescu, Grigore Ion, Editura Noel Computers, Ploiești, 1988.

Direcția Generală a Arhivelor Statului din România, filiala Arhivelor Statului, județul Prahova, Prahovenii în lupta pentru  unitate și independență națională , vol. 1, 1848 -1914, București, 1992.

Paul D. Popescu, Ploieștii și Prahova în vremea dobândirii independenței de stat a Romaniei,  Editura Ploiești – Mileniul III, Ploiești, 2002.

Vasile Pasailă, Presa în istoria modernă a românilor, Editura Fundației Pro, București, 2004.

Constantin Ucrain,, Constantin Chiper, Personalități militare prahovene, Editura PRINTEURO, Ploiești, 2004, p.6

Marian Chirulescu, Paul D. Popescu, Gabriel Stoian, Personalități prahovene, dicționar bio-bibliografic,Editura Premier, Ploiești, f.a.

Interviu cu  Valentin State, primarul comunei Dumbrăvești.

Documente, colecția domnului Valentin State.

Pentru sprijinul acordat adresăm mulțumiri doamnilor Valentin State, Cornel Grigore și doamnei Mihaela Tudose (comuna Dumbrăvești).

 

Publicat de autor:  Nicolae Petrescu Redi – romaniabreakingnews.ro