ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "inteligence"

inteligence

,

Ion Cristoiu (foto: voceatransilvaniei.ro)

Ion Cristoiu

Jurnalistul Ion Cristoiu prezintă în Adevărul (, cu titlul „Legea în care își rup dinții serviciile secrte”, momente prezentate în lucrarea lui Gilbert Joseph, volumul – „500 de spioni celebri, acoperiri lașe, bâlbâieli improbabile, momente calde din Războiul rece și alte bizarerii…“, varianta franceză din 2010 a cărții semnate de Tom E. Mahl, în 2003, la Potomac Books sub titlul Espionage’s Most Wanted: The Top 10 Book of Malicious Moles, Blown covers, and Inteligence Oddities“.

Ion Cristoiu: La Găgești, chiar din prima noapte, înainte de a pica în somn, dau gata capitolul intitulat „Nume de cod“, despre câteva nume de cod preferate de autor. Sunt zece, potrivit cifrei fixate ca matrice. Ultimul, 10, se referă la Operațiunea Popeye. Operațiunea cu acest nume de cod, desfășurată de SUA, a constat în modificarea condițiilor meteo de deasupra Vietnamului de Nord în timpul Războiului din Vietnam.

Operațiunea cu acest nume de cod, desfășurată de SUA, a constat în modificarea condițiilor meteo de deasupra Vietnamului de Nord în timpul Războiului din Vietnam.

O operațiune de science-fiction.

„Bun exemplu al Legii consecințelor neluate în calcul, Popeye e considerată cauză a eșecului operațiunii Ivory Coast, destinată salvării prizonierilor americani deținuți de Vietnamul de Nord la Sontay. Asaltul heliopurtat a avut loc fără nici o acroșare din partea adversarului, dar n-a fost găsit nici un prizonier. Prizonierii fuseseră deplasați de vietnamezi din cauza creșterii periculoase a apelor din Râul Roșu, provocate de Popeye.”

De ceva vreme „Legea” asta îmi umblă prin cap, îmi dă târcoale, mă provoacă. Am folosit-o de câteva ori în conversațiile telefonice despre efectele nedorite ale Operațiunilor  puse la cale de Serviciile Secrete.

Ofițerii, indiferent de armă, chiar și cei din Intelligence, nu iau niciodată în calcul ansamblul, complexul și contradictoriul care definesc viața.

Viața e văzută de ei ca un buștean.

Tai din el bucăți și pui o bucată pe foc. Restul, tot lemn, și tot de lemn rămîne.

Viața, care e realitatea social-politică, reacționează altfel decît un buștean. Dacă tai brațul unui om pentru a-l vindeca, s-ar putea să-l ucizi și pe el, ca o consecință incalculabilă. Lăsat de nevastă, pentru că e ciung, sau rămas fără slujbă, omul se poate sinucide.

Despra asta citisem în memoriile lui Richard Helms, unul din marii directori ai CIA, tipărite în 2004 sub titlul „A look over my shoulder. A life în the Central Intelligence Agency“.

Autorul dădea drept exemplu de manifestare a Legii, lovitura de stat meșterită de CIA, în Iran, sub nume de cod Ajax, prin care, în 1953, a fost înlătura premierul naționalist Mohammad Mosaddegh.

Scopul Operațiunii? Protejarea intereselor americane

…în Iran, amenințate de intenția premierului, absolut îndreptățită, de a naționaliza petrolul iranian exploatat sălbatic de Anglia.

Urmarea? Peste ani, în Iran, s-a instaurat Regimul Komeyni, care, iată, durează din 1978.

Instalarea Regimului Komeyni a fost și rezultatul Loviturii din 1953.

Richard Helms explică anti-americanismul crescut al iranienilor după Operațiunea AJAX, cel care a favorizat Regimul Komeyni, prin înlăturarea brutală a unui lider anti-colonialist, dar și prin sprijinul necondiționat dat de americani dictaturii sălbatice a Șahului.

Legea consecințelor necalculate

De la citirea cărții lui Helms, mi-am tot zis că trebuie să văd ce-i cu Legea asta a consecințelor care n-au fost luate în calcul. Acum, împuns de invocarea ei în cartea lui Tom E. Mahl, mă decid: gata, nu mai e scăpare! Datele enciclopedice despre Lege îmi dezvăluie o realitate complexă.

„The Unanticipated Consequences of Purposive Social Action“, din 1936, Legea consecințelor involuntare (în variantă franțuzească), sau a Uninteded Consequences (în variantă englezească), altfel spus, a Consecințelor necalculate, care n-au fost luat în calcul

Implementată nu numai în Academie, dar și în opinia publică de sociologul american Robert K Merton, în lucrarea „The Unanticipated Consequences of Purposive Social Action“, din 1936, Legea consecințelor involuntare (în variantă franțuzească), sau a Uninteded Consequences (în variantă englezească), altfel spus, a Consecințelor necalculate, care n-au fost luat în calcul, n-au fost anticipate în clipa cînd s-a pus la cale un Plan, o Operațiune, dezvăluie un adevăr cu valoare de axiomă:

…exercitată într-un Sistem complex (Mediu natural, Mediu social), o acțiune – reușită – a omului poate să producă consecințe pe care el, Omul, nu le-a luat în calcul ca efecte ale acțiunii sale. Altfel spus, o acțiune umană în vederea unui scop, realizată asupra unui sistem complex poate produce consecințe la care omul nu s-a gîndit.

Consecințele pot fi de trei feluri:

1) Consecințe pozitive ale unor acțiuni negative. Se dă drept exemplu  prezervarea naturii în Anglia prin măsura creării de zone de vînătoare pentru nobilime. În perioada noastră postdecembristă un exemplu de astfel de consecințe ar fi curățarea mediului natural prin lichidarea industriei românești.

2) Consecințe negative ale unor acțiuni pozitive. În perioada postdecembristă pot fi găsite exemple cu duimul:

       – Chelirea munților ca urmare a retrocedărilor de păduri.

      – Distrugerea agriculturii ca urmare a lichidării CAP-urilor comuniste.

3) Consecințe perverse ale unor acțiuni. Cele mai citate sunt consecințele născute de cenzura unui articol sau a unui personalități: creșterea peste noapte a faimei unei mediocrități.

Legea consecințelor care n-au fost luate în calcul e încă o dovadă a adevărului că asupra firii umane nu  se poate opera cu toporul.

Editor Gabriel Negru / RBN Press – romaniabreakingnews.ro

*Material republicat de  

,

Mihai_Moruzov_Serviciul_Secret_al_Armatei_Romane_taiana_compartimentarii_romaniabreakingnews_ro

Con­cepția lui Mihail Moruzov în pri­vința muncii de in­for­mații și contrainformații – fără a fi fost vreo­dată siste­mati­zată și ex­pusă ca atare – era în acord cu ceea ce era mo­dern în epocă. Într‑o se­rie de ra­poarte, care ni s‑au păstrat cu sem­nătura lui olo­grafă, Moruzov atrăgea atenția asupra ne­ce­si­tă­ții preve­ni­rii eveni­men­te­lor ce puteau pune în pe­ri­col si­gu­ranța na­ți­o­nală.

Mihail Moruzov-coperta, art-emis

Pentru aceasta, statul tre­buia să dis­pună de in­for­mații bune despre in­tențiile po­si­bi­li­lor ina­mici și să elabo­reze din timp va­ri­ante de apă­rare. Actu­ală era și con­cepția lui în pri­vința mo­dului în care tre­buiau tratați spio­nii. Iată cum ne‑o redă colo­nelul Gheorghe Petrescu: „O or­ga­ni­za­ție de spio­naj, cu­nos­cută într‑o țară, nu mai este pe­ri­cu­loasă atât timp cât este ur­mărită, mai ales în faza ei de or­ga­ni­zare… este mai pe­ri­culos să o dis­trugi pentru că va lua naștere alta pe care nu o vei mai cu­noaște”[1].

Alte detalii in­te­re­sante despre ideile lui Moruzov pri­vind ac­ti­vi­ta­tea de in­for­mații le în­tâl­nim în mărtu­ri­si­rile lui Ștefan Enescu:

„În toamna anului 1939, lui Mihail Moruzov i‑a ve­nit ideea în­fi­in­ță­rii unei « școli de se­cretari de ata­șați militari ».

Rațiu­nea în­fi­in­ță­rii ei, era că Servi­ciul Se­cret, fi­ind o struc­tură a ar­matei, iar atașa­ții mili­tari erau ușor de desco­pe­rit în ac­ti­vi­ta­tea lor, tre­buia să li se ata­șeze câte un se­cretar care să facă în prea­la­bil o școală de spio­naj. Cur­santul tre­buia să în­vețe limba ță­rii unde urma să fie trimis, tehni­cile de fo­togra­fi­ere, ca­muflaj, scrieri in­vi­zi­bile, condu­ce­rea auto­mobi­le­lor etc. și noți­uni de spio­naj militar.

Moruzov a trimis din fondul său la Secția a II‑a a M.St.M. suma de 100 000 lei pentru în­fi­in­ța­rea acestei școli” [2].

După cum știm, preci­pi­ta­rea eve­ni­men­te­lor din pri­mă­vara și vara anului 1940 nu a mai permis în­fi­in­ța­rea unei ast­fel de școli, de pe urma că­reia putea avea de câști­gat efi­ci­ența ac­ti­vi­tă­ții in­for­mative. Ideea a fost însă prelu­ată și pusă în apli­care, aproape un an mai târ­ziu, de Eugen Cristescu.

Toți cei ce ne‑au lă­sat mărtu­rii despre Moruzov sunt de acord asupra unui punct:

„Se­cretul puterii lui Moruzov a re­zi­dat în com­parti­mente cât mai mă­runte și ex­clu­sive pentru fie­care”. Vintilă Ionescu, alt cola­bo­rator al său, îl în­tă­rea pe Ștefan Enescu: „Moruzov era un om foarte conspi­ra­tiv. Nu puteai afla de la el nimic, mai ales în pri­vința oa­me­nilor de care se servea…

„Edu­ca­ția tutu­ror era fă­cută să nu se in­te­re­seze unul de ce face celă­lalt, fiindcă imediat ce ar fi că­utat să afle sau să în­trebe ceva, era în­de­părtat” [3]. Colo­nelul Octav Vorobchievici men­ți­ona în le­gătură cu dis­creția lui Moruzov că n‑a „putut pă­trunde se­cretele pe care știa să le păs­treze cu se­ve­ri­tate” [4].

Nici an­cheta­to­rii lui Moruzov nu au putut afla prea multe în toamna anului 1940.

Fostul șef al Servi­ci­u­lui Se­cret a re­fu­zat să co­mu­nice date în pro­blema agen­tu­rii al­tcuiva de­cât lui Ion Antonescu, șe­ful gu­ver­nului. Cum acesta nu avrut să îl vadă, Moruzov a luat în mor­mânt și acest se­cret.

De altfel, du­sese prin­ci­piul com­parti­men­tă­rii până acolo în­cât stân­je­nea buna funcți­o­nare chiar a apa­ratu­lui. După cum ne spune Gheorghe Cristescu, doar cu greu a putut fi con­vins ca șe­fii secți­ilor să co­mu­nice în­tre ei în pro­ble­mele de servi­ciu.

Moruzov stăpâ­nea un alt se­cret, ab­solut ne­ce­sar orică­rui șef de servi­ciu se­cret de in­for­mații, și anume ne­ce­si­ta­tea de a dis­pune de pro­pria‑i agen­tură, prin care să obțină in­for­mațiile cele mai sensi­bile și cu care să poată con­trola în orice mo­ment ceea ce îi furni­zează servi­ciul, în­tre in­for­matorii lui Moruzov s‑au nu­mărat: Horia Sima („pe care îl plătea cu suma de 200.000 lei lu­nar” – ne spune Gheorghe Cristescu), prin­țesa Caragea (care lu­cra pentru mai multe servi­cii), maio­rul Cristea Nicolae (rudă cu Brătienii, a ajuns în 1944‑1945 pre­fectul Poli­ției Capi­ta­lei, condu­cea o adevă­rată re­țea de in­for­matori pentru Moruzov), Eugen Titeanu (îl in­forma despre ce se în­tâmpla la Uni­versul și des­pre Stelian Popescu, cu care nu era în re­la­ții prea bune), Mitiță Constantinescu și Victor Iamandi (îi ofe­reau date despre Dinu Brătianu și bătrâ­nii li­be­rali). De mare ajutor i‑a fost se­creta­rul său ge­ne­ral, Ghiță Marincu, care avea le­gături în toate parti­dele poli­tice. Moruzov frec­venta și pe Ale­xandru Vaida‑Voie­vod, Nicolae Iorga (a elabo­rat unele studii cu ca­racter is­to­ric la ce­re­rea S.S.I.) și pe ami­ralul Ion Coandă. De ase­menea, avea re­zer­vate sume de bani pentru perso­najele cheie din condu­ce­rea Mi­niste­rului Apă­ră­rii Națio­nale și din Marele Stat Major. O altă metodă era să în­chiri­eze de la ei spații pentru servi­ciu, plătindu‑le o chirie cu mult mai mare de­cât se cu­ve­nea.

Moruzov a strâns în ju­rul său o echipă de oa­meni care l‑au spriji­nit și care i‑au fost cre­dinci­oși (atât cât se poate vorbi despre un ase­menea senti­ment într‑un servi­ciu de in­for­mații). Prin­ci­palul cola­bo­rator i‑a fost Niky Ștefănescu. Și în acest caz, am avut sur­priza să în­tâl­nim di­fe­rențe de pă­reri la cei ce ne‑au lă­sat mărtu­rii despre Moruzov. Potri­vit re­la­tă­rii lui Con­stan­tin Maimuca, Niky Ștefănescu fu­sese în­de­părtat din Si­gu­ranță de el, pe când era la Chișinău. Maimuca îi in­tentase chiar și o ac­ți­une la Par­chet. Moruzov l‑a luat însă la el, la Cen­trul de in­for­mații Chișinău, apoi l‑a adus la Bucu­rești, înfrun­tea Secției Contrainformații.

Niky Ștefănescu era un om fără scru­pule, dispus ori­când să li­chi­deze chiar și un cola­bo­rator de­venit in­co­mod. Mai târ­ziu, potri­vit acelu­iași Maimuca, cât și lui Gheorghe Cristescu, l‑a pro­pulsat în frun­tea Cor­pului Detec­ti­vilor din ca­drul Si­gu­ranței, plasându‑și ast­fel omul său în in­stituția ri­vală. Ștefan Enescu, se­creta­rul perso­nal al lui Moruzov, ne oferă o altă versi­une asupra ra­portu­ri­lor dintre cei doi: „Ștefănescu și Moruzov pă­reau prie­teni – im­presie care nu a dăi­nuit mai târ­ziu. Nu se produ­sese încă în­tre ei acea di­fe­rență colo­sală de rang, ceea ce i‑a adus lui Ștefănescu dis­preț din partea lui Moruzov, iar aces­tuia, din partea lui Ștefănescu, in­vi­dia” [5].

Pentru Ștefan Enescu, numi­rea lui Niky Ștefănescu în frun­tea Cor­pului Detec­ti­vilor nu a fost de­cât prilejul de mult aș­teptat de Moruzov de a scăpa de un om in­co­mod, de care s‑a fe­rit tot timpul. Ace­lași Ștefan Enescu însă ne spune că Moruzov se fe­rea foarte mult și de maio­rul Ionescu Micandru, iar acesta îl ura. Dacă ul­tima afir­mație poate fi vala­bilă, prima ri­dică se­rioase semne de în­tre­bare, pentru că tocmai lui Micandru i‑a în­cre­dințat Moruzov de­li­cata sar­cină de a iniția, în fe­bruarie 1937, con­tacte cu servi­ciul ger­man de in­for­mații (doc. nr. 3).

În ca­zul lui Niky Ștefănescu, opinia fostu­lui se­cretar perso­nal pare a fi contra­zisă de o scri­soare din 31 au­gust 1940, sem­nată de Moruzov și tri­misă unui mi­nistru (doc. nr. 38). Nu putem pre­ciza cine era desti­nata­rul și nici condi­ți­ile con­crete în care a fost re­dactată. În scri­soare, Moruzov asi­gura că era în po­se­sia tutu­ror date­lor din care re­zultă că acuza­ți­ile aduse lui Niky Ștefănescu nu erau în­te­meiate. Moruzov ruga ca „dom­nul N. Ștefănescu, care a dat do­vadă cu vi­ața sa în atâtea rân­duri de cre­dință și de­vota­ment, să fie re­pus la postul său, mai ales că încă nu s‑a dat o de­ci­zie for­mală”. Dar, pentru că lu­mea oa­me­nilor din servi­ci­ile de in­for­mații este una aparte, să în­cheiem acest pa­ra­graf cu o preci­zare a lui Con­stan­tin Maimuca: „îl vi­zam pe Nicky Ștefănescu ca un ele­ment de mare folos an­chetei [de­clan­șată după aresta­rea lui și a lui Moruzov, în sep­tem­brie 1940 – n.n.], mai ales că se de­so­li­da­ri­zase de Moruzov și era dispus ca să vor­bească pentru ca să‑și creeze o si­tu­ație mai bună” [6].

Pentru că am vorbit de con­cepția mo­dernă a lui Mihail Moruzov, să mai amin­tim, folosindu‑l pe Gheorghe Cristescu, și dotă­rile pe care le aveau bi­roul și ma­șina șe­fului Servi­ci­u­lui Se­cret de in­for­mații. „Ca­bi­netul lui Moruzov, din str. Saita, era prevă­zut (con­form do­rinței lui) cu in­stalații teh­nice speci­ale și anume: aparate de în­re­gis­trare fo­nică pe dis­curi și fir elec­tromag­ne­tic; mi­crofoane; de­tec­toare speci­ale; oglinzi transpa­rente, prin care poți ob­serva o per­soană, fără ca dânsa să te vadă; pe­ris­coape pentru o ob­ser­vare in­di­rectă; celule fo­toelec­trice de­tec­toare și al­tele. Unele se mani­pulau di­rect de la bi­roul său, al­tele de că­tre un ope­rator dintr‑o ca­meră alătu­rată… Un auto­mobil Mercedes‑Benz, foarte puter­nic și  de ase­menea o in­stalație de im­primat pe dis­curi con­vorbi­rile dintre ocu­panți” [7].  Ma­șina mai dispu­nea și de un post ra­dio de emisie‑re­cepție, care îi per­mitea să țină per­ma­nent le­gătura cu se­diul. După 1936, Moruzov a în­fi­in­țat școli pentru pregă­ti­rea speci­a­liș­ti­lor ne­ce­sari servi­ci­u­lui (radio‑te­legra­fiști, filori, foto și ci­nema, dacti­losco­pie etc.).

Ca­li­tă­țile lui Moruzov de șef al Servi­ci­u­lui Se­cret de In­for­mații și aportul in­stitu­ției au fost și ele di­fe­rit apre­ci­ate. Cele mai puter­nice critici i‑au ve­nit din partea re­pre­zen­tanților Secției a II‑a din Marele Stat Major și au fost fă­cute – tre­buie să subli­niem – în cursul an­chetei, după moar­tea lui Moruzov. I se re­proșa faptul că in­for­mațiile culese în exte­rio­rul ță­rii nu au co­res­puns ne­vo­ilor Ma­relui Stat Major, că erau adesea ero­nate sau pe­ri­mate, că pri­veau dota­rea și pregă­ti­rea ar­matei so­vi­e­tice din Ex­tre­mul Orient dar nu și pe cele ale tru­pelor stațio­nate la granița Ro­mâ­niei[8]. Destul de as­pru îl critica și un fost șef al Fron­tului de Sud din ca­drul S.S.I. (com­parti­ment care se ocupa cu cule­ge­rea date­lor din zona balca­nică). Iată ce nota că­pi­ta­nul Mihail Stănescu: „Până la urmă m‑am con­vins că ac­ti­vi­ta­tea in­for­mativă a acestui servi­ciu se re­zumă în a di­fuza in­for­mațiile pri­mite de la unii atașați mili­tari… și de a da ca note in­for­mative anu­mite știri culese din zi­are străine. Totul era numai ca zil­nic să plece cât mai multe infor­mații a că­ror ca­li­tate însă nu avea nici o va­loare. Se pu­nea, de ase­menea, preț pe orice ar­ti­col străin care vorbea de re­gele Carol al II‑lea”[9]. To­tuși, nu i se pot nega lui Mihail Moruzov o se­rie de merite, cum ar fi crea­rea din vreme a re­țe­lei de la Târgu‑Mureș, care a funcți­o­nat nedetectată în toată pe­rioada ocupa­ției horthyste și care mai tri­mitea încă note și la în­ce­putul anilor ’50, a celor de la Chișinău și Cernă­uți, care au furni­zat in­for­mații în timpul ocupa­ției so­vi­e­tice în Ba­sa­ra­bia în 1940‑1941.

Merite îi re­cu­noștea și Ștefan Enescu, care spune că Moruzov afla cele „„dis­cutate cu ușile în­chise în Sovi­etul Comi­sa­ri­lor Popo­rului din URSS față de noi”  [10].

Și îi re­cu­noștea merite și un ofițer ameri­can de in­for­mații, ve­nit în 1944 în Ro­mânia, maio­rul Robert Bishop, care spunea că do­sa­rele S.S.I. „con­ți­neau cea mai gro­zavă cule­gere de date despre so­vi­e­tici din toată Eu­ropa, cu ex­cepția do­sa­relor gă­site în Ger­mania. Pre­zentau o colec­ție conti­nuă de date, în­ce­pând cu pri­mul război mon­dial”[11].

Și‑a iubit țara

O altă în­tre­bare, care a stârnit multe con­tro­verse, s‑a pus în le­gătură cu lo­ia­li­ta­tea lui Mihail Moruzov față de statul ro­mân. Suspi­ci­uni au planat asupra lui încă din pe­rioada pri­mului război mon­dial. Aflăm dintr‑o adresă, tri­misă la 26 aprilie 1918 de Marele Cartier Gene­ral că­tre Mi­niste­rul de In­terne, că se hotă­râse o an­chetă – la care ur­mau să parti­cipe un dele­gat al ar­matei și al­tul din partea In­ternelor – pentru a ve­ri­fica o se­rie de acuza­ții la adresa lui Moruzov[12]. La 29 mai 1918, acesta so­li­cita apro­ba­rea de a‑și face co­pii după unele lu­crări, pentru a se putea justi­fica [13].

În 1920 a fost și arestat, dar nu s‑a putut do­vedi nimic. Con­stan­tin Maimuca de­clara mai târ­ziu:

Co­man­da­men­tul fran­cez a primit pe acea vreme o se­rie de informații care arătau că Moruzov ar fi fost spion în solda Con­sula­tului ța­rist rus de la Galați și că, de ase­menea, este spion bulgar. Că ar fi existat oarecari le­gături în­tre el și con­sulul rus de la Galați re­ie­șea și din unele ra­poarte ale Brigă­zii de si­gu­ranță din acel oraș că­tre Di­recția Gene­rală a Poli­ției, pe care le‑am gă­sit mai târ­ziu în ar­hive și le‑am co­piat” [14].

Ulte­rior, pe când ac­tiva în ca­drul Si­gu­ranței din Chișinău, Maimuca l‑a sus­pectat și el că lu­cra pentru ruși. S‑a spe­culat mult pe seama lo­cuinței lui de la șo­sea, care era gard în gard cu Lega­ția so­vi­e­tică. Dar ni­meni – nici măcar an­cheta de­clan­șată după aresta­rea lui Moruzov – nu a putut pro­duce vreo do­vadă în acest sens.

Lo­cote­nent‑co­lo­nelul Ion Dumitrescu, un vechi lu­crător al SSI, a ți­nut să facă, în ziua de 8 martie 1941, ur­mătoa­rea de­cla­ra­ție în fața ju­de­căto­rului de in­strucție; – Ale­xandru M. Ionescu – care in­stru­menta „cazul” Moruzov:

„Con­vinge­rea mea este că Mihail Moruzov era un bun patriot. Năs­cut, ca și pă­rintele său, preo­tul Moruzov, pe pă­mân­tul ță­rii, la Tulcea, iu­bea Dobrogea cu o dra­goste sin­ceră și fier­binte. Iu­bea țara cu ace­eași căldură. Iu­bea acest neam în mijlo­cul că­ruia se po­me­nise și pentru care de atâtea ori în tre­cutul său zbuci­u­mat de in­for­mator și chiar agent trimis în alte țări străine, a fost în pe­ri­col de a fi omo­rât. Nu cred și nici in­di­cii nu am avut, cât timp l‑am cu­noscut și am cola­bo­rat cu alte servi­cii de in­for­mații străine. Este just, că a cola­bo­rat cu alte servi­cii de in­for­mații străine, dar întot­deauna, o afirm pe baza fap­tului că această cola­bo­rare s‑a fă­cut cu știința și con­cursul oa­me­nilor din acest servi­ciu, ofițeri și ci­vili, ro­mâni ne­con­testați. Nici un mate­rial nu se putea con­fecți­ona perso­nal de Moruzov, fără știința vreu­nei per­soane din cele mai sus amin­tite, ca­li­fi­cate în materia în care se cola­bora. Din contră, Moruzov a avut previ­zi­uni pre­cise asupra pe­ri­cole­lor care con­stituie o ame­nințare per­ma­nentă a nea­mului nostru (peri­colul slavo‑co­munist) și a avut soluții pe care, mult mai târ­ziu, le‑a adoptat în­săși Con­du­ce­rea statu­lui (apro­pi­e­rea de Germania – n.a.)” [15].

Con­di­ți­ile în care a murit Mihail Moruzov sunt cu­nos­cute. Și Horia Sima și Ion Antonescu îl urau de moarte. Horia Sima, pentru că îi strân­sese un do­sar com­pro­miță­tor. Ambii aveau in­te­re­sul să se de­ba­ra­seze de Moruzov. S‑a vorbit mult și despre in­tervenția perso­nală a lui Canaris pentru a‑i salva vi­ața. Ne pu­nem în­treba­rea în ce mă­sură do­rea sincer acest lu­cru șe­ful Abwehr‑ului, în condi­ți­ile în care ger­manii putu­seră că­păta proba jocului du­blu fă­cut de Moruzov în re­la­ți­ile cu ei după captu­ra­rea, în mai 1940, a ar­hi­vei Servi­ci­u­lui de in­for­mații fran­cez. Iată deci că perso­najul Mihail Moruzov ră­mâne în conti­nu­are o fi­gură foarte enig­matică, pe care noi cer­cetări, mai ales în ar­hi­vele en­gleze, fran­ceze, ger­mane și ruse, ar putea să ne ajute s‑o în­țe­le­gem și s‑o desci­frăm mai bine.

Autor: Prof. Univ. Dr. Cristian Troncotă

Publicat de romaniabreakingnews.ro

(material republicat de pe platforma rbnpress.info / 22 Ian 2013)

,

Turcia aruncă în aer agentura israeliană din Iran. Exclusiv R.B.N. Press

Turcia aruncă în aer agentura israeliană din Iran. Exclusiv R.B.N. Press

EXCLUSIV R.B.N.Press!

ȘOC DEVASTATOR PENTRU COMUNITATEA DE INFORMAȚII A ISRAELULUI !   TURCIA ARUNCĂ ÎN AER AGENTURA ISRAELIANĂ DIN IRAN!

Premierul Turciei, Recept Erdogan, a fost joi 30 ianuarie 2014, într-o vizită la Teheran, unde s-a întâlnit cu noul lider iranian Hassan Rohani.    Conform surselor R.B.N. Press din rândul diplomației europene acreditate la Teheran, premierul turc, Recept Erdogan a predat liderului iranian lista completă cu agenții Mossad și ai celorlalte servicii speciale ale Israelului care operează în prezent pe teritoriul Iranului. Respectiva listă a fost

Recept Erdogan

Recept Erdogan

întocmită de puternica comunitate a serviciilor speciale ale Turciei. Este vorba de ofițerii și agenții serviciilor speciale israliene care operează în prezent pe teritoriul Iranului și care au fost identificați ca atare de către serviciile secrete turcești.

Prin această mișcare, se pare că s-au realizat pași importanți  pentru o apropiere în curs de desfășurare, între Iran și Turcia. Hassan Rohani și Recept Erdogan s-au întâlnit după ce în prealabil a  avut loc întâlnirea dintre cei doi miniștri de externe ai Turciei și Iranului, cu câteva zile în urmă, atunci

Hassan Rohani

Hassan Rohani

când Mohammad Javad Zarif din partea Iranului și Ahmet Davutoglu din partea Turciei, în calitate de aliați ai unor fronturi opuse din Siria au cerut suspendarea ostilităților !

Ministrul Dezvoltării din Turcia, Cevdet Yilma, a declarat că cele două țări, Turcia și Iran ar putea crea o zonă de liber schimb, pentru că : „Relațiile economice dintre Turcia și Iran se află sub potențialul lor de dezvoltare. ”
Deschiderea relațiilor comerciale ar duce la suspendarea sancțiunilor economice din partea comunității internaționale față de Iran, ca acordul încheiat la Geneva cu privire la problema nucleară iraniană.

Alianțe vechi  se pot zdruncina în timp ce alianțe noi par să se clădescă…

Actualizare 3 februarie 2014

Precizări pe marginea articolului…

O primă listă cu zece agenți israelieni a fost dată Teheranului, de către Turcia la începutul anului  2012. Apoi o a doua listă cu agenți israelieni care operează în Iran, a fost dată în decursul anului 2013. În cursul vizitei de joi a premierului Erdogan în Teheran, care s-a prelungit până azi 3 februarie 2014, a fost data cea de a treia listă, completă de data aceasta, ce cuprinde toate rețelele de spionaj  ale Statului Israelian în Iran, identificate și monitorizate de serviciile speciale turce.

Adevăratul motiv al acestei vizite și acțiuni la Teheran, îl reprezintă însă alegerile prezidențiale care urmează să aibe loc în Turcia anul acesta, alegeri la care va participa inclusiv actualul premier Erdogan. Acesta sub nici o formă nu poate să se bucure de sprijinul administrației SUA la aceste alegeri, care îl va sprijini pe actualul președinte Abdullah Gul, un adept al păstrării statului laic, Erdogan fiind considerat un fundamentalist islamic moderat dar și un adept al neo-otomanimului, curent ce vizează refacerea puterii și influenței vechiului imperiu Otoman. De aceea Recept Erdogan este practic într-o cautare de aliați. Iranul poate deveni aliatul de care are nevoie mai ales în contextul în care SUA dorește o îmbunătățire a relațiilor cu Iranul. Pentru a plusa și a câștiga în alegeri sprijinul noilor autorități de la Teheran, care reprezintă un reper  în comunitatea credincioșilor islamiști inclusiv în Turcia, a „făcut cadou” lista completă a agenturii israeliene care activează pe teritoriul Iranului. Trebuie specificat ca Israelul folosește de mult timp, cu acceptul și supravegherea autorităților de la Ankara, teritoriul Turciei, ca bază de recrutare, pregătire și infiltrare în Iran, a agenților selectați din rândurile etnicilor kurzi.

Premierul turc Recept Erdogan, este conștient pe de o parte  că  această acțiune va deranja anumite cercuri din SUA, dar mizează și pe considerentul interesului de alianță al SUA față de Turcia, care nu va putea renunța la poziția strategică a acesteia și la puterea armatei tuce, impunând sancțiuni asupra acesteia.

Redacția R.B.N.Press

2  februarie 2014

,

Spațiul informațional al Republicii Moldova este încă dominat de mass-media din Rusia, se arată în raportul ”Ultima suflare a Imperiului: Încercările Rusiei de a controla mass-media în fostele republici sovietici” realizat de către Centrul pentru Asistență Media Internațională (CIMA). Raportul arată că în aceeași situație se află toate țările mici care au făcut parte din fosta Uniune Sovietică.

Autorul studiului, David Satter, scrie că Republica Moldova deține patru frecvențe de stat, iar pe trei din acestea sunt difuzate canale TV. Două din cele trei retransmit conținut străin – una din Rusia și cealaltă din România.

Totodată, autorul mai atrage atenția asupra unui fapt contradictoriu în ceea ce privește utilizarea limbii. ”Deși limba oficială a Republicii Moldova este limba română, rusa predomină în multe sfere ale vieții de zi cu zi și în timpul liber – de exemplu în cinematografe, cluburi de noapte și centre comerciale, ceea ce oferă televiziunilor ruse un avantaj mare”, se arată în raport.

În același timp, moldovenii au o încredere mare în mass-media din Rusia, arată un studiu din 2008 care menționează că 68% din populație crede că este bine informată de canalele rusești. Centrul Internațional Estonian pentru Studii de Apărare, citat de Satter, precizează: ”Kremlinul nu trebuie să facă nimic special pentru a influența moldovenii, pentru că ei deja sunt consumatori loiali ai mass-mediei rusești și ai oricărui mesaj propagandistic conținut de acestea”.

David Satter precizează că instituția de stat Teleradio-Moldova (TRM) este una din cele mai puțin populare în rândul cetățenilor, ceea ce permite posturilor străine să manevreze mai ușor spațiul audiovizual în Moldova.

Autorul conchide că Rusia, prin mass-media rusești, urmărește promovarea intereselor sale politice și economice pentru a convinge fostele republici sovietice să adere la Uniunea Vamală Eurasiatică și pentru a crea o opoziție față de politicile SUA și NATO.

Raportul a fost făcut public în 8 ianuarie 2014 și se axează pe situația mass-mediei în fostele republici sovietice. Centrul pentru Asistență Media Internațională desfășoară activități de cercetare urmărind îmbunătățirea profesionalismului și a condițiilor de lucru pentru jurnaliști din întreagă lume.

Autorul studiului despre influența Rusiei asupra mass-mediei în Moldova, expulzat de autoritățile de la Kremlin

 

Autorul raportului - David Satter foto: www.theguardian.com

Autorul raportului – David Satter foto: www.theguardian.com

Americanul David Satter, autorul studiului ”Ultima suflare a Imperiului: Încercările Rusiei de a controla mass-media în fostele republici sovietici” lansat în 8 ianuarie, în care este discutată și influența mass-mediei rusești asupra Moldovei, a fost expulzat din Rusia în preajma sărbătorilor de iarnă. Satter, care locuia în Moscova și a scris o serie de cărți și studii legate de Rusia, este primul jurnalist american expulzat din această țară din perioada Războiului Rece. Ultimul astfel de incident a avut loc în 1982, când șeful biroului Newsweekdin Moscova, Andrei Nagorski, a primit și el ordin de expulzare.

Potrivit BBC News, David Satter a încercat să își reînoiască viza de ședere în Rusia în timp ce se afla în Ucraina, prin ambasada de acolo. Diplomații l-au anunțat însă că autoritățile de la Moscova îl consideră ”indezirabil”.

The Guardian adaugă că Satter se mutase în Rusia de la începutul toamnei și că, luna trecută, aflându-se la Kiev, a fost abordat de un diplomat rus care i-a citit o declarație oficială în care se spunea: ”Organele competente au decis că prezența dumneavoastră pe teritoriul Federației Ruse este indezirabilă. Nu mai aveți voie să intrați în Rusia”. Organele competente sunt, potrivit cotidianului britanic, Serviciul Federal de Securitate (FSB), instituția de spionaj și contra-inteligență a lui Vladimir Putin.

Pe de altă parte, autoritățile ruse susțin că americanul a încălcat anumite prevederi ale regimului de vize și că expulzarea lui nu a fost una politică. În noiembrie, o instanță din Moscova l-a amendat cu 165 de dolari pentru că a continuat să stea în Rusia după expirarea vizei și i-a ordonat să părăsească țara. Satter susține însă că acestea sunt ”chichițe birocratice” și că a fost asigurat dinainte că viza nu-i va fi prelungită, motiv pentru care a mers în Ucraina și a încercat să rezolve problema de acolo.

Această mișcare a Rusiei va tensiona și mai mult relațiile cu Statele Unite înaintea Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci, susține presa străină. De asemenea, expulzarea lui Satter pare să contrazică afirmațiile lui Vladimir Putin conform cărora va face o serie de compromisuri înainte de Jocuri, inclusiv prin eliberarea unor oponenți politici din închisoare și asigurarea siguranței atleților homosexuali în contextul în care Rusia interzice homosexualitatea.

David Satter a fost corespondent al publicației Financial Times în Moscova, iar în prezent este consultat al Radio Europa Liberă. El a scris și trei cărți despre Rusia și Uniunea Sovietică, fiind un critic activ al regimului de la Kremlin. Articolele și comentariile sale au fost publicate de Forbes.com, CNN, Bloomberg, National Review, The National Interest și The Weekly Standard.

Cel mai recent studiu al său pentru Centrul de Asistență Media Internațională (CIMA), despre încercările Rusiei de a controla mass-media în fostele republici sovietice, arată în capitolul despre Moldova: ”Kremlinul nu trebuie să facă nimic special pentru a influența moldovenii, pentru că ei deja sunt consumatori loiali ai mass-mediei rusești și ai oricărui mesaj propagandistic conținut de acestea”.

Surse: Timpul.md, media-azi.mdThe Guardian , BBC News via R.B.N.Press

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press