Depre identitate românească la Sud de Dunăre, repere istorice și realități contemporane într-un interviu cu președintele Institutului Frații Golescu

În jurul granițelor actuale ale statului român, trăiesc milioane de etnici români, care au fost și sunt acolo autohtoni. (foto Ansamblu de copii din Gânzova la horă în Tianuţ) Însă chiar dacă vorbim despre Ucraina, Serbia, Ungaria sau Bulgaria, minoritatea română din aceste țări nu beneficiază de drepturile pe care România le garantează minorităților sale. Dacă ne referim la românii din Bulgaria de pildă, pentru că ei sunt centrul în jurul căruia gravitează acest *articol de față, aceștia nu beneficiază de drepturile de care beneficiază etnicii bulgari din România, țara noastră finanţându-i acestei minorități, revistele de cultură și asigurându-i dreptul la slujbe religioase în limba bulgară. În plus au școală în limba bulgară șu se bucură și de reprezentare în Parlamentul României.

„Problemele românilor din Bulgaria au fost mereu în atenția mea, am insistat și voi insista să solicităm oficialilor statului bulgar aplicarea principiului reciprocității în legătură cu minoritatea noastră din Bulgaria, pe modelul relaţiei care există în România, între stat și minoritatea Bulgară” – declară în martie 2019, Președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării din Camera Deputaților, deputat Constantin Codreanu.

Un demers important în vederea păstrării identității comunității românești din Bulgaria, ar fi înaugurarea unei școli românești la Vidin și găsirea unor soluții în vederea cazării elevilor etnici români din provincie, la Sofia, pentru a frecventa cursurile liceului Mihai Eminescu, mai declara deputatul Constantin Codreanu.

*Articolul de mai jos este scris pe baza transcriptului adaptat și îmbunătățit al emisiunii realizate de jurnaliștii Roxana Ionescu Bandrabur și Irina Stoian de la Radio România Internațional, care l-au avut invitat pe domnul avocat Mihai NICOLAE, președintele Institutului Frații Golescu pentru românii din străinătate.

O călătorie la Sud de Dunăre

Repere istorice, realități contemporane, note și impresii de călătorie

Radio România Internațional (RRI): Domnule avocat Mihai NICOLAE, președintele Institutului Frații Golescu pentru relații cu românii din străinătate, bun regăsit pe frecvențele RRI.

Av. Mihai NICOLAE (MN): Într-adevăr bine că ne-am văzut, este o bucurie acum în atmosfera asta generală de pandemie, este un lucru plăcut să întâlneşti profesioniști și să reluăm cumva relațiile acelea directe, de la om la om, dialogul direct. Sigur că avem avantaj un în folosirea internetului, este nevoie și este bine să avem legătura direct interumană. Vă dați seama că bucuria ieșirii este de partea mea.

RRI: A fost totuși o perioadă în care ați avut timp mai mult să vă ocupați de scriere, ați reuşit să puneți cap la cap cercetări pe care le faceți de câțiva ani, așa că ne-am bucurat de câteva articole pe tema românilor din Bulgaria care au apărut pe România Breaking News, dar care vor face obiectul unui volum tipărit amplu, ce va cuprinde mai multe capitole, adică vă veți duce și spre alți etnici din jurul granițelor României.

Citește:  LA DII, LA MIAZĂZI: ROMÂNII DIN BULGĂRIA (Ep.1)

Avocat Mihai Nicolae, președintele Institutlui Frații Golescu pentru românii de pretutindeni

Avocat Mihai Nicolae

MN: Am avut și situația aceasta datorită căreia nu am mai putut organiza manifestările noastre prin care aduceam cât mai multă informație despre români. Acești români sunt cei de care trebuie să avem grijă. Să nu uităm un lucru. Nu este vorba numai de un așa zis patriotism de băgare în seamă, este vorba de o obligație a noastră, de a cultiva aceste sentimente, pentru că este un lucru valabil pentru toată lumea, pentru cele mai multe popoare. La ruși spre exemplu, Federația Rusă are un „Congres al Compatrioților”, deci nu suntem singurii care suntem preocupați de această tematică.

A venit pandemia, am înțeles situația, blocajul în casă, respectarea măsurilor necesare de protecție dispuse de autorități, așa că a rămas timp de scris…

Sigur nu am abandonat drumul, nu am „dezertat” de la aceste idei minunate, dar am făcut ce am putut în condițiile date.

Am în lucru un volum care se va ocupa de românii din vecinătatea României. Asta înseamnă că avem zece ținuturi cu populație romanescă, fiecare cu problemele ei cu istoria ei și cu nefericirile ei prezente. Să fim atenți! Noi nu știm ce binefacere este să poți vorbi în limba română, când limba ta maternă este limba română și când etnicii români nu au dreptul său accesul… sau sunt îngrădiți și supuși presiunilor de asimilare și deznaţionalizare. Volumul se referă la o prezentare general a românilor din Maramureșul Istoric, Ținutul Herța, Bucovina, Basarabia, Sudul Basarabiei, Bulgaria, Serbia – Ținutul Timocului, Banatul și Voievodina, Ungaria și Transnistria. Am împins un pic frontiera hotarului geografic și există referiri la românii de dincolo de Bug. Din toate acestea se conturează o nație română care este întinsă, cum de altfel a spus și Eminescu, între Munții Pindului, Nordul Greciei, până spre Nipru. Deci lucrurile astea spun tot.

Dacă lucrurile astea nu iți spun nimic, să avem totuși în vedere că după secole în care au trăit izolați, limba română este la ea acasă iar tradițiile sunt absolut fantastice.

În felul acesta încercăm să aducem o imagine a acestor români, sperând că în cursul anului 2021 să apară și cartea.

Este atât de multă informație pe care noi nu o cunoaștem și de care suntem puțin interesați, încât nu vă puteți închipui dimensiunea profundă a acesteia.

Ar putea să existe persoane care să își pună întrebarea: „cu ce îmi ajută mie treburile acestea?” – Păi îmi ajută, pentru că în felul acesta, noi vedem o evoluție care ne-a fost comună și vedem un suport care încă ne păstrează aici. Iar pentru cei de la Marginile Răsăritene sau de la Marginile Apusene, poate o să ne râdeți… dar, românul are un proverb care spune „urma scapă turma”. Întâi au fost prăduiți ei până să se ajungă la hotarele noastre. Într-un fel acestor oameni le suntem datori și în privința limbii și în privința „încasării”, dacă pot să îmi permit acest cuvânt, „încasării loviturilor” cuceritorilor, care au început în timpul secolelor de mișcare a popoarelor migratoare, în evul mediu întunecat dar și în timpul vremurilor grele ceva mai recente.

Deci iară, sunt lucruri care cel puțin în opinia noastră, sunt de o realitate nemijlocită.

RRI: Desigur, această perspectivă a întregului este esențială pentru a înțelege de fapt chiar și chestiunea actualei provocări pe care le au de înfruntat etnicii români, acolo unde se găsesc ei în jurul României, chiar în zilele noastre, pentru că nu este cea mai potrivită abordare să faci o judecată de valoare strictă în contemporaneitate, fiindcă sunt foarte multe elemente care se duc undeva pe filonul acesta de timp și este bine să te duci până spre rădăcină pentru a înțelege ce este cu românii în vatra lor strămoșească, pentru că ei se găsesc acolo acasă.

Noi astăzi ne-am propus să facem un prim plan pe românii din Bulgaria. Nu am mai vorbit de ceva vreme despre ei pe frecvenţele RRI, nu pentru că nu ne-am fi dorit, ci pentru că din păcate comunitatea românească este din ce în ce mai mică și aș putea spune că vocea ei este din ce în ce mai stinsă. Cred că singurul lider pe care îl putem lega azi de ideea românilor din Bulgaria, este domnul Dr. Ivo GHEORGHIEV din orașul Vidin.

Vă invit pe dumneavoastră, domnule avocat Mihai NICOLAE, să ne faceți o hartă pe unde herțiene, pentru a încerca să ne reconectăm la ceea ce înseamnă etnicii români din Bulgaria.

MN: În primul rând vreau să îmi spun durerea…

Aveam posibilitatea să ne recreăm relațiile cu românii, în cazul Bulgariei, deoarece, avem spațiu comun european, deoarece ambele state sunt în Uniunea Europeană și cu toate acestea i-am cam neglijat pe românii de acolo. Noi nu prea ne ducem la ei, când ne ducem, ne ducem numai la litoralul bulgăresc, la restaurant, la băutură, la mâncare, iar ei (românii din Bulgaria n.r.) nu vin aici pentru că în multe din cazuri nu au cum să vină. Puținele organizații, ONG-uri specializate în problematica românilor de pretutindeni, îi mai neglijează. Cumva aceștia se sting încet. Nu este nimic pierdut. S-au făcut și înainte eforturi de a-i păstra, dar la aceste eforturi s-a opus o încăpățânare a vecinilor noștri bulgari care pur și simplu refuză să îi recunoască că minoritari autohtoni și în cele mai multe din cazuri îi consideră că fiind bulgari. Aici intrăm într-o serie întrega de teorii care este bine să le știm. Acestea sunt în linii mari problemele cu românii din Bulgaria.

De la noi din București, până la granița cu Bulgaria, lângă Giurgiu, sunt 69 de km. Cu toate acestea românii de dincolo de Dunăre, ne par ca o planetă necunoscută. Nu există nici o simpatie populară pentru ei, mă refer aici la simpatii pe care am reușit să le trezim azi față de românii basarabeni.

Acestea sunt necazurile și tristețea pe care le împărtășesc împreună cu colegii din cadrul Institutului Frații Golescu pentru relații cu românii din străinătate.

Cu toate acestea este foarte interesant ce se întâmplă acolo.

RRI: Cred că primul element pe care îl putem lua în calcul, este că dacă totuși cineva are curiozitatea să dubleze această emisiune a RRI și cu o experiență practică – trăită și merge în Bulgaria, poate avea surpriză că acolo să audă vorbind românește și nu vorbim aici de turiști, ci chiar români care trăiesc acolo.

„(…) ne îngrămădim la mare, pe litoralul lor, (…), în timp ce crește PIB-ul Bulgariei cu banii românilor, autoritățile bulgăre, oficial fac totul pentru a anhila identitatea românească a compatrioților noștri (…)”

MN: Turiștii vin mai puțin, pentru că din păcate, lucru valabil și în România, ne îngrămădim la mare, pe litoralul lor, iar supărarea noastră este ca să spun așa, în timp ce crește PIB-ul Bulgariei cu banii românilor care se duc colo, autoritățile bulgăre, oficial fac totul pentru a anhila identitatea românească a compatrioților noștri de la Sud de Dunăre.

Nu știu cu ce să începem, pentru că problema este complexă repere sunt foarte multe, începând din istorie, începând cu tracii din perioada de dinainte de Hristos, până în prezentul nostru de azi, de ieri şamd.

RRI: Am zis Vidin. Hai să mai spunem câteva localități în care mai întâlnim etnici români, care încă îi mai întâlnim acum dar și de-a lungul istoriei, pentru că cercetarea dumneavoastră este mai cuprinzătoare.

MN: Da,… sunt repere istorice prin care putem să subliniem cum am stat, cum stăm azi și de ce suntem acolo ca români?… și ce s-a întâmplat în decursul istoriei șamd.

În primul rând ca o informație generală, românii din Bulgaria sunt concentrați în Valea Timocului (partea din Bulgaria) și pe Dunăre, pe malul drept. Ce înseamnă Timoc? Înseamnă un râu,… o apă destul de însemnată în contextul regional, care are două părți, una în Serbia, îi zice Timocul sârbesc, iar celeilalte părți Timocul bulgăresc. Românii sunt concentrați aici și foarte interesant, reiese din cercetări că Timocul bulgăresc și cel sârbesc împărtășește aceiași cultură tradițională care este, atenție… este comună și românilor.

Bandagii din Timoc

Al doilea grup de populație mare românească din Bulgaria este în Valea Dunării și practic între Timoc, Vidin și Silistra, sunt sate pur românești. Mai există grupuri, pungi izolate în bună parte deznaţionalizate, chiar și în centrul și în jurul Bulgariei de azi. Dar pe noi ne interesează că aici sunt compacte, ceea ce orice sociolog ar putea să știe, un etnograf sau cercetător ar putea să spună că șansa de a-și menține și conserva identitatea este mai mare acolo în grupurile compacte chiar în condițiile grele în care se găsesc. Ca și localități, Vidinului îi putem spune că este un fel de capitală a românilor după Valea Dunării, mai vorbim de satul Florentin, orașul Bregova, așezarea Lom, Gânțova, Smârdan (cunoscut la noi din istorie – Războiul de independență n.r.), Rahova la fel, Raprova, Șiștov, aceasta este numai o trecere fugitivă, toate „trădează” legătura cu Patria Mamă cum se mai spune, cu România, cu românii din Nordul Dunări, cu noi.

Costume tradiţionale din Florentin

„Șumi Marița, o fetiță valahă, voluntară, (…) avea 15 ani și ducea mâncare și apă militarilor români angajați în lupte (…) este împușcată de turci (…) nu mai are un monument decât peste Dunăre la Calafat, făcut de români. Iar acolo abia acum în ultima vreme s-a pus o cruce, dar la acea cruce, culmea, se pun flori numai de ziua Bulgariei”

Șumi Marița, o fetiță valahă, voluntară, (…) avea 15 ani și ducea mâncare și apă militarilor români angajați în lupte. (…) Fetița valahă este împușcată de turci când ducea apă soldaților.
Smârdan, au fost lupte acolo… și folosesc prilejul acesta pe care mi-l oferiți, să amintesc de Șumi Marița. O fetiță valahă, voluntară, care avea 15 ani și ducea mâncare și apă militarilor români angajați în lupte. Deci există o solidaritate chiar în perioada acea. Fetița valahă este împușcată de turci când ducea apă soldaților. Ei bine, tot corpul respectiv de voluntare mergeau în linia întâi. Război sau nu, soldații trebuiau să mănânce și să bea apă. A fost ridicat încă în epocă, în perioada 1877, un monument care din păcate a dispărut. Au făcut alergie autoritățile bulgăre… În prezent această martiră cu totul specială, o fetiță, nu mai are un monument decât peste Dunăre la Calafat, făcut de români. Iar acolo abia acum în ultima vreme s-a pus o cruce, dar la acea cruce, culmea, se pun flori numai de ziua Bulgariei

De ce atâtea detalii? Pentru că nu avem cum să le lămurim altfel. Important este să ajungem undeva unde putem înnoda firul.

În fine la Rahova, un alt loc unde au fost lupte în 1877, în care în primul rând au beneficiat bulgarii care își dobândesc independența.

Localitatea Șiștov o localitate în care românii de acolo puteau să își facă semne cu românii de pe celălalt mal, mai amintesc și de Turtucaia unde a căzut în prizonierat George Topârceanu.

Una din puţinele cruci româneşti care se mai păstrează în cimitirul din Tutrakan (Turtucaia)

E greu de văzut și dezbătut toate arcanele acestei istorii lipsite de continuitate. Sunt numai frânturi și atunci cum doriți dumneavoastră ca ei să își afișeze cu putere identitatea romanescă, când nouă ne este greu să o recompunem din toate incidentele care au fost.

RRI: M-aș întoarce domnule avocat Mihai Nicolae chiar și la frânturi desprinse din călătoriile dumneavoastră în Bulgaria, pentru că sunt și acestea elemente care conduc mai departe la cercetări și într-un efort de memorie, vă rog să ne amintiți și să ne povestiți un episod, două trei din elementele care v-au șocat la momentul respectiv, nu în sensul de „auăleu” ci în sensul de „surprindere”. Este adevărat că ați plecat cu niște informații de la București, însă întotdeauna realitatea locului relevă și alte elemente pe care nu aveați cum să le desprindeți din cărți, mai ales într-o discontinuitate alimentată de anumite interese de o parte sau de alta a cauzei.

MN: Experiența este bună,… las deoparte faptul că la începutul anului 2000, în fiecare an am circulat în aceste ținuturi, deci nu e vorba numai de o cercetare de arhivă, de carte sau de birou, ci am fost și am luat pulsul nemijlocit din acele spații locuite de români.

Peste tot am întâlnit aceiași relație caldă, frumoasă și un sentiment al apartenenței. Spre exemplu, la Vidin un agent de poliție din mijlocul intersecţiei, când a auzit că vorbim românește a lăsat baltă intersecţia și a venit să vorbească cu noi.

Biserca Sf. Paraschiva din Vidin – ctitorie a lui Matei Basarab

Un alt episod, la Plevna, un domn a venit la noi la masă și am vorbit. Ce se întâmplase? În 1940, care a fost anul cel mai dur pentru România, când am pierdut Transilvania, Basarabia, Nordul Bucovinei, Herța și Cadrilaterul, acest „bulgar” carte vorbea românește și care se bucura să vorbească în limba română era un etnic bulgar cu origini în zona Tulcea (România), ai căror părinți fusese repatriați în Bulgaria în urma acordului de schimb de populații dintre România și statul Bulgar. În perioada aceea o propunere a guvernului român era să fie lăsate pe loc populațiile care cum au fost, însă Bulgaria nu a fost de acord, în consecință, omul despre care vorbim, probabil că a deprins limba română de la părinții lui. Ce înseamnă asta? Înseamnă că la nivelul oamenilor, relațiile interumane funcționează. Relația de autoritate politică nu mai funcționează. Iar autoritățile bulgăre, permanent au încercat să rupă această legătură a populației cu rădăcini românești din Bulgaria cu patria mamă. Dar sunt elemente și lucruri bune, în sensul că de fiecare dată când am fost, mi-a plăcut ce am întâlnit acolo.

Un alt episod pe care țin să îl relatez, am fost o dată la Vidin la un festival de muzică unde am ascultat melodii românești pe care noi nu le mai știam. De pildă balada lui Vodă Brâncoveanu, care a existat și a fost foarte importantă prin mesajul transmis:

„(…) Brâncovene Constantin,

Boier vechi şi domn creștin (…)”

Este un folclor fosil, ce voci arhaice aveau, textele care sunt, deci ar trebui să fim foarte bucuroși că putem descoperii câte ceva…

Aceste populații, este valabil și în Transnistria și în Ungaria în localitățile populate de români reprezintă bucăți dintr-un mozaic care cândva a fost un întreg complet pe care noi încercăm azi să îl reconstituim

RRI: Domnule avocat Mihai Nicolae, să facem un tablou al vieții etnicului român din Bulgaria, raportându-ne la aceleași chestiuni ca în cazul etnicilor români din Ucraina, Serbia sau Ungaria.

MN: Cultura tradițională este aceeaşi, cu variații regionale. Asta ne arată unitatea culturală a românilor. Pentru că credințele, importanța creștinismului, sărbătorile creștine, limba română și expresiile pe care cel puțin în Bulgaria le știu din copilăria mea de la maica mare,… te adresai mamă mare, maică mare… toate acestea le regăsim acolo. Ceea ace este remarcabil este că ne înțelegem cu acești români din colțuri diferite. În Italia de exemplu, deşi au o limbă unică, cu dialectele locale de multe ori este dificil să se înțeleagă Sudul cu Nordul, sau o regiune cu alta. Noi românii în schimb ne înțelegem unii cu alții, cum am mai spus dar trebuie să înțelegem că nu au fost cu noi atunci când s-a format sentimentul acela mare de unitate pentru populațiile românești din răsărit de după perioada din 1859 o dată cu Unirea celor două Principate. Deci ei nu au fost prezenți la acel moment și au trebuit să le prindă din zbor.

Un aspect în care aș vrea să fiu bine înțeles, este că fără această cultură pe care o avem, nu ne merge bine. Asta îmi amintește de o vorbă extraordinară care exprimă perfect tot adevărul acestei situații. Se spune că în timpul Celui de al Doilea Război Mondial, ministrul de finanțe al Marii Britanii a venit pe premierul Churchill și a spus că „nu mai avem bani și trebuie să tăiem de la cultură”, la care replica lui Churchill a fost „păi atunci de ce să mai luptăm”. Deci acesta este rolul culturii, chiar dacă este cultură tradițională, chiar dacă unele din ele sunt cultură țărănească, dar sunt arhetipuri.

Lângă Vidin, la Albotina, se organizează „Hora de Pomană”. Așa cum noi aici facem Parastas pentru morți, pomeni, sâmbăta morților, acolo în Bulgaria în fiecare luni de după duminica Paștelui, deci după înviere, se dă o „Horă de Pomană”. Se strâng toți la Albotina și fiecare familie se strâng pe o parte, practice un soi de picnic uriaș. (…)

Hora de pomana la Albotina

RRI: În Republica Moldova este Paștele Blajinilor…

MN: (…) Paștele Blajinilor este în a doua duminică de după cea a Învierii. Pe blajini, (este o legendă foarte frumoasă) îi mai avem și în Nordul Moldovei la noi, dar se diluează ca toate efectele unei modernizări, europenizări (…)

Referitor la „Hora de Pomană”, un amănunt interesant, aduceau și mortul înainte și mai spun de Gherogovici Tomir sau Tohomir, un bulgar, cercetător etnolog, amintește acest obicei într-o lucrare din anul 1905. Se dezgropa mortul la 40 de zile și îl puneau în mijlocul horei și toată lumea juca acolo. Ce spune etnograful? Vă redau elemente concrete pentru a putea vedea continuitatea istorică și ce înseamnă ea și de ce este importantă. Așa țărani cum sunt ei, să îi iubim să îi apreciem și să îi încurajăm cum putem, pentru că încă pe vremea tracilor, când mureau, atunci având alte credințe, creștinismul nu se impusese în această zonă, își luau morții și le puneau timp de 40 de zile pietre pe mâni și piept, de ce? Pentru că sufletul să nu îi părăsească înainte de cele 40 de zile.

Spre exemplu în Muntenia, în zona Craiovei, oarecum aproape de Sudul Dunării se făceau „căpețele”. Acestea erau o batistă lucrată manla de femei și într-un cap aveau un bănuț. Păi vedeți că este ca în vechile obiceiuri grecești în care trebuia să plătești trecerea apei pe tărâmul celălalt?

Ei bine când mai ai parte de o societate arhaică, cum sunt românii din Bulgaria în bună parte, este un beneficiu enorm, pentru că poți recupera și reconstitui un trecut mai apropiat sau mai îndepărtat care ne lămurește asupra resorturilor noastre de existență. Asta trebuie să facem. Nu mai amintesc că avem o obligație să îi înțelegem împărtăşind aceiași limbă română. Nu sunt vorbe în vânt. Toate acestea țin de formarea noastră a copiilor și nepoților noștri.

RRI: Domnule avocat, în Bulgaria limba română nu se mai studiază. La un moment dat apăruse o speranță în sensul că se organiza un fel de școală românească, organizată chiar de „Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria – Ave”…

MN: Au fost mai multe școli, dar e foarte greu să depistezi cine le ține și pentru cât timp există. Totul este o mare improvizație pentru că finanțările din România când sunt, când nu sunt și atunci se cunoaște efectul acestora. Este adevărat că pe lângă asta sunt oameni sufletiști care încearcă să facă lucrurile acestea și mai ales mai avem niște eroi, în mod absolut Eroi, anume acei copii care prefer să lase joacă de sâmbătă și duminică pentru a merge în aceste zile libere (unice) ca să se ducă să învețe limba română. Oricum preocuparea pentru școala în limba română este un lucru foarte bun și un element esențial în păstrarea identității. Trebuie să spun că s-au făcut și lucruri bune, însă nu facem destul cât să îi ținem pe ei aproape de limba română și nu este vorba numai de băi ci și de puterea simpatiei pe care le-o purtăm.

În școlile de stat nu se studiază limba română și există relatări din perioada interbelică, în care chiar cei cu vârste mici erau amendați cu cinci leva dacă erau prinși că vorbeau românește.

Spuneam că s-au făcut lucruri bune, dar există această idee că trebuie să fim prieteni cu toată lumea chiar în condițiile în care ei nu sunt prieteni cu noi. Știți și dumneavoastră discuțiile de genul „trăiască prietenia între popoare”, „trăiască relațiile româno-bulgare” șamd.

În momentul când ei sunt ostili cu „mugurii tăi românești”, problemele trebuie spuse, sigur într-un cadru diplomatic, ori lucrul ăsta noi trebuie să îl vedem nu să ne face că nu îl vedem.

Să vă dau exemplu. În perioada în care la Sofia a fost ambasador al Regatului Român o mare personalitate, vorbesc de Vasile Stoica, s-a luat măsura creării unui Institut Român la Sofia. Acest Institut a funcționat în perioada anilor 30. Era o clădire mare care avea și școli de grad mai mic, clase elementare și le ofereau și studii pentru nivele superioare. Această clădire pe care am văzut-o în fotografii, era de o modernitate extraordinară. Era la nivelul Europei de la acea vreme. Avea un fond de carte de mii de volume. Avea săli de cursuri, internat, săli de mese, chiar și sală de cinematograf cu 200 de locuri, totul pe banii statului român în perioada aceea, anii 30.

„(…) Ana Pauker, care a spus „pentru că ne găsim în relații cu un stat prieten, nu-și mai are rostul să existe școli românești”, drept pentru care a desfiinţat aceste școli inclusive toate școlile din Balcani, în Grecia cu aromânii,… de la Salonik în colo…”

Vedeți că totuși preocupările acestea au existat? Nenorocirea face că în perioada comunistă s-au întrerupt relațiile cu etnicii români. Nu am mai știut de ei.

În 1945, bulgarii au cerut să închidem toate școlile românești din Bulgaria.

În 1947 ministrul de externe era celebra și infama Ana Pauker, care a spus „pentru că ne găsim în relații cu un stat prieten, nu-și mai are rostul să existe școli românești”, drept pentru care a desfiinţat aceste școli inclusive toate școlile din Balcani, în Grecia cu aromânii,… de la Salonik în colo. După care după care s-au mai reluat, s-au mai făcut eforturi dar fără continuitate.

Am amintit mai devreme de festivalul românilor din Bulgaria. Acest Festival, când se face, când nu se mai face…

Un lucru bun și luminos este că se continuă relațiile în acest moment de relaxare și de acalmie, între ansamblurile din Bulgaria, românii din Timoc și românii din Dolj, respectiv Craiova și celelalte zone Dunărene, chiar până la un sat (asta chiar e simbolică), aflat la întretăierea Dunării, unde se spune că „Cocoșul cântă de trei ori, odată în română, o dată în bulgară și o dată în sârbă”.

Plimbarea dintr-o parte în alta, la un festival mai mic sau mai mare sunt lucruri bune (…), eu știu poate… nu sunt necesare, dar cum putem oare face mai mult? Cum putem? – Acest lucru ne privește pe toți să descoperim. Nu putem să trăim numai pe import,… televiziuni, „lupta de clasă”, tot felul de filme din SUA, etc. Trebuie mai devreme sau mai târziu să ne întoarcem către realitățile noastre. Pledez puțin pentru lucrul ăsta, fără să neglijăm lumea largă în care trăim și în care sperăm să ne conservăm locul și șansele noastre de existență, ale poporului român din care facem toți parte.

RRI: Domnule avocat Mihai Nicolae, nu v-am întrebat niciodată asta și cred că este un moment bun acum. Să fi cetățean American cu toate drepturile acolo și să optezi totuși să te întorci în țara ta natală și mai mult decât atât, să cauți să te duci spre rădăcini, să vezi de fapt cum poți să-ți aduci cunoașterea, expertiza și să o pui în slujba neamului tău, pentru că de fapt oriunde ne-am afla în lumea asta, avem de ținut cont de un aspect. Este simplu și foarte complicat în acelaşi timp.

„(…) identitatea când se şterge, pierderea ei este ireversibilă (…)”

Responsabilitatea gândurilor, emoțiilor și acțiunilor noastre, este o dată individual dar este și colectivă în acelaşi timp. Iar când spunem colectiv, nu ne gândim doar la familia apropiată, restrânsă ci ne gândim mai departe la neam. Deci, cum un om, care stă practice față în față cu visul American, hotărăște să se întoarcă și nu doar atât, aveți o profesie bănoasă, aveați practic ce să faceți aici, aveați și de unde să vă câștigați banii și de fapt aveați un element mai puțin, aveați unde să duceți banii, pentru că tot ce înseamnă cercetarea românilor din jurul granițelor României, a etnicilor a însemnat bani aduși de acasă și puși în slujba acestei cauze, pentru care ați intrat cu toată puterea prin Institutul rații Golescu pentru relații cu românii din străinătate și în colaborare și cu alte ONG-uri extraordinare, ași aminti aici Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina și domnul Marian CLENCIU, președintele acestui ONG,… așa dar, motivația domnule avocat! Nu ca să vă punem la un panou de onoare, dar în viața fiecăruia dintre noi, poate o motivație similar poate crea un declic care să aducă din nou la idea de identitate, într-o perioadă în care identitatea se șterge foarte ușor, aproape că nici nu înțelegem, cum de azi pe mâine…

MN:… identitatea când se şterge, pierderea ei este ireversibilă,… este mult de vorbit. Practic ne angajăm în alt subiect…

Dar ca să trec direct la răspunsul întrebării dumneavoastră. Când m-am întors în Țară, am fost întrebat de toată lumea cu o notă de compătimire în glas, „dar de ce v-ați întors?”. Am răspuns, am explicat, nu o dată, bineînţeles că nu eram înțeles… „ai părăsit visul american?”, „ai pățit tu ceva acolo de te-ai întors”, sau că „nu m-am descurcat” sau că „nu am fost în stare să fac ceva”, sau că „sunt certat cu legea și am fugit de acolo”,… foarte greu să înțeleagă cineva de aici și cu avatarurile noastre de la Revoluție, că cineva lasă visul de aur ca să vin în Țară. Așa că la întrebarea „de ce?”, am răspuns: „de prost” și replică a fost „bine că recunoști!” (…)

Dar de ce am plecat? Nu era locul meu aici. Referitor la asta mai este un adevăr. Uitați-vă la statele dezvoltate. De acolo se poate pleca liber… Numai la noi era cu „rupere”, fiind perioada aceea comunistă (…) simțeam că nu era locul meu aici. În statele dezvoltate economic din Vestul Europei, fiecare poate să plece unde dorește, nu este o „rupere”. Se poate întoarce oricând. Pe când plecarea din România… Iar eu am plecat să devin american. Dar acolo deveneam nu după fiecare lună ci după fiecare zi, mai român ca înainte. Întotdeauna există o legătură cu pământul unde te-ai născut. Locul, îți dă prin această cultură tradițională, pe care am regăsit-o peste tot în ținuturile românești, un fel de viziune a vieții, care ne dă și fericirea și etalonul, criteriile cu care evaluăm această fericire noastră. De exemplu, la noi este aproape încetățenit, dar acum se erodează, că părinții au ca țel în viață să își crească copii să aibe grijă de ei să crească mai departe pe nepoți iar copii au obligația să îngrijească de părinți. Între timp și lucrurile astea s-au schimbat. Eu nu am găsit ceva aiurea sau că suntem primitivi din cauza aceasta, pentru că am văzut că Statele Unite ca și în occident de altfel, copilul a plecat și dacă îl mai sună pe tatăl său sau pe mama sa de Crăciun și îi spune „I love you, I love you”, asta este tot. La noi s-a păstrat această coeziune în care eu o văd chiar și în secolul XXI ca un model de organizare socială. De altfel mi se apare că ce se întâmplă acum în SUA, pe fondul pandemiei, pe fond politic, este o confirmare a mea: FĂRĂ ACESTE LUCRURI, SUNTEM DEZORGANIZAȚI, SUNTEM LĂSAȚI ÎN CUMPLITA SINGURĂTATE INDIVIDUALĂ ȘI DE AICI ÎN ALIENARE. Nu întâmplător, dacă privim în jurul României, românii care au plecat la muncă, sigur cu motivațiile lor, în Spania, Italia șamd, Germania, fiecare din ei se agață de amintirile lor românești, pentru care… și sunt lucruri minore, fac sarmalele de Crăciun, respectă obiceiurile străvechi (…)

RRI:… în aceste țări găsim inclusiv români din jurul garnițelor României (…) care s-au regăsit în aceste țări la un loc cu români din România, din Republica Moldova, Nordul Bucovinei (Ucraina).

MN:… în SUA în Detroit era un român din Banatul din Serbia, deci care teoretic nu avea treabă cu noi, luase la un moment dat aprobări de la municipalitate, închidea o stradă și organiza o zi a românilor acolo, fără ajutorul statului român, fără să ceară bani, fără nimic. El era angrenat în această idee arătând ce poate el oferi acelei populații multietnice, cum sunt ei și strămoșii lor. Din punctul meu de vedere, regăsirea aici, a fost asemeni unui pește care se întoarce în apele lui. (…) Aceste lucruri nu le vedem pentru că suntem prea orbiți de bunurile materiale, suntem prea grăbiți din cauza ritmului de viață și a nevoii de a-și asigura existența. Ei bine pe măsură ce mai asimilăm, dacă mai putem să mai asimilăm, aceste prescripții dacă putem să le spunem așa elementelor de cultură tradițională, lucrurile acestea ne ajută să rezistăm. Iată în volumul la care lucrez acum, scriu despre românii de dincolo de Bug.

Ştiţi care este situația, avem Prutul, avem Nistrul, între Prut și Nistru este Republică Moldova, după Nistru este Bug, între Nistru și Bug este Transnistria, iar după Bug până spre Nipru au existat populații românești.

RRI: Este ținutul cercetat de Anton Golopenția…

MN: Este exact unde a fost Golopenția, Transintria, partea de Nord, dar și localitățile din zona Donbasului, Donetk și Lungansc, care și acum are problemele pe care le are (…) care erau cu obiceiuri curat românești.

Unul din remarcabilii etnografi a fost Anton RAȚIU, aflat în echipa lui Golopenția și care a publicat primul despre ei, vorbind despre o identitate de structură spirituală.

Într-un mod surprinzător, departe de România la mii de km, mulți erau veniți din actuala Basarabiei, dar mulți erau veniți și din Banat, s-au ţinut foarte strâns de obiceiurile lor, iar asta ia ținut compact. Sigur că statul român nu are posibilitatea, pe lângă lucrurile pe care noi le deplângem și cu care nu suntem de acord, dar nu poate avea mijloacele materiale cu care să întrețină totul. În acelaşi timp lucrurile trebuie realizate în continuare și cercetările bunăoară. Îl avem azi pe domnul Emil Țârcovnicu care a publicat foarte mult, a studiat românii din Bulgaria, deci cumva mai există o mână de filologi români, de lingviști români, ași aminti aici pe Iulia Mărgărit care s-a ocupat de limba română vorbită peste tot, care înseamnă acelaşi loc. Există, deci este inteligibilă pentru noi,… „La maramu..” cu se zice. Peste tot asta ne ține. Suntem în fața unei avalanșe, presiuni extraordinare, spuneți cum vreți, de internaționalizare. Nu asta este soluția, pentru că dacă noi încă ne păstrăm simțul duratei timpului, atunci avem o șansă să participăm, dacă nu avem pur și simplu o șansă de a fi consumatori și de a da banii care se întorc oricum în țările de unde au plecat.

RRI:… dar și oamenii, domnule avocat, să nu uităm că pleacă români să îi îngrijească pe românii altora, în timp cei bătrânii de aici sunt lăsați fără sprijin…

MN:… nu ai ce face, din acest motiv am început să spun că este regretabil. Deși trăim în acelaşi spațiu, iată că se dovedește că nu am reușit să stabilim o legătură. (…)

Nu este vorba de un capriciu de a dori să te ocupi de o mână de țărani care cântă la fluier sau la vioară. Apropo, în Bulgaria, românii numesc lăutarii „badagii”. Înțelegem acest sens. Tot la români din Bulgaria, așa cum avem noi „perinița”, când se joacă și unde vi cu batistă și o pui pe jos și dansezi, poți săruta partenera sau partenerul, acolo au și ei acest obicei dar se numește „perina”. Așa am realizat eu de fapt că „perinița”, este o pernă mai mică, pe care dormi și este legată de toate obiceiurile ale căsătoriilor, nunților, ale adunărilor la un loc a băiatului și a fetei șamd. Aceste obiceiuri, pe normele culturii tradiționale românești dă sens vieții. Deci nu era numai o chestiune că să o facem. Sigur că nu putem da timpul înapoi, trebuie să înțelegem și să credem cu toată tăria, că avem cu ce ne câștiga și înnobila ținând de aceleași principia cu care au trăit strămoșii noștri. Asta nu înseamnă că era o lume ideală și nici nu apărea măcar ca în poeziile lui Coșbuc. Nu, era cu problemele ei ca tot ce este al vieții. Dar per ansamblu au reușit să trăiască, să supraviețuiască în vremuri grele și au reușit să ne facă pe oi „deștepți” și „computeriști” ca să zic așa.

În linii mari din acest motiv am revenit în Țară și revin la idee că mă amuză forte tare: „De ce ai plecat?”… problema este alta. De ce nu plec înapoi? Oare nu realizez unde îmi este mai bine? Și nu plec! Nu ai chemare nu ai vocație acolo. Deci nu este vorba „că nu m-am descurcat”, nici că „am avut treabă cu poliția și am fugit cu coada între picioare”, de pe pământul mirific al SUA, iar acum văzând dezastrul în prag de război civil care are loc în zilele acestea în America, toată situația populației de culoare, care desigur are o istorie, dar cum putem oare schimba secole întregi de istorie? Unde ne ducem? Ce facem? În afară de o anarhie sângeroasă ce poate să iasă de aici? Iar problemele lor trebuiesc rezolvate cu mijloacele contemporane. Toate acestea sunt îngemănate. Asta este realitatea noastră bună sau rea. Eu zic că este mai degrabă bună. Dar toate astea trebuie să le pricepem noi. Avem mult de iubit în România, avem mult de câștigat în România, avem de ce să fim atașați, avem ce să adoptăm, să internalizăm lucrurile acestea… pe fondul în care se produce o de teritorializare a sentimentului patriotic, pe care fiecare încearcă să îl țină.

Vorbeaí de Golopenția, de Conea, spre exemplu, Popa Vereș, într-o lucrare despre geopolitică, atenție, publicată în anii 1941-1942, deci într-o vreme când lucrurile nu erau deloc clare și un război se afla în desfășurare. A vorbit despre o națiune care este în interiorul granițelor și despre o națiune spirituală care poate fi în toată lumea dar care se raportează totuși la cei de acasă. S-a schimbat ceva acum? Nu!

RRI: Sincer vorbind, dacă luăm textele lui Anton Golopenția, la o sută de ani distanță de la publicare, sunt parcă exact scrise pentru vremurile de azi. Ce înseamnă să fi vizionar. Un vizionar prin profunda analiză a celulei românești. Atunci în vremea lui era o adevărată școală de sociologie românească.

MN: Era… studiase cu Dimitrie Guşti, Golopenția. Să nu uităm că existat și expediția de cercetare, cunoaștere și inventariere a românilor de dincolo de Bug și o expediție în Transnitria partea răsăriteană spre Bug, când și Dimitrie Guşti („papa” acestei generații minunate), merge acolo. În acelaşi timp să nu uităm că din lectură, din pagini de carte de anticariat, căci nu mai este foarte lesnicios să îți procuri cărți pe temă, vorbim de a doua generație de oameni fondatori ai României, a civilizației românești. Îi avem pe cei care au realizat Unirea, îi avem și pe Pașoptiști 1848 și cea a sociologilor din Școala lui Guşti ar fi cam a treia generație. Dar nu numai,… mai sunt geografii lui Ion Conea, Vintilă Mihăilescu, folcloristul Constantin Brăiloiu, mai sunt Stall, Harry Brauner, care a ajutat-o și pe Maria Tănase. Deci iată ce bogăție de personalități. Sigur noi am ales acum să „tăiem” cu foarfeca legătura noastră cu trecutul… Numai că un balon care se ridică de la sol, nu știu unde ajunge… E bine totuși să mai avem o legătură cu pământul.

RRI: Domnule avocat Mihai Nicolae, vă mulțumesc mult pentru această filă deschisă generos pe frecvențele Radio România Internațional.

MN: Dorința mea este să fac ce pot și cât îmi îngăduie Dumnezeu, ca să fac această cunoaștere disponibilă generațiilor viitoare. Ideea de român din afara României trebuie să o îmbrățișăm cu toții. Pentru că numai cu ei și împreună cu ei formăm un NEAM. Neamul ROMÂNESC.

* * *

Avocatul Mihai NICOLAE este Doctor în drept al Universităţii Bucureşti. Coordonează, din anul 2000, activitatea organizaţiei neguvernamentale Institutul Fraţii Golescu pentru relaţii cu românii din străinătate. Copreşedinte (2011 – 2015) al Platformei Unioniste Acţiunea 2012. Preocupări publicistice: prelegeri, comunicări, în materia drepturilor omului, cu accent asupra drepturilor minorităţilor, respective Convenţia – Cadrul privind protecţia minorităţilor. Preocupat constant de legătura cu evoluţia contemporană a comunităţilor româneşti din vecinătatea României. A publicat volumele: „ISTORII PARALELE” (editor), „ROMANITATEA RĂSĂRITEANĂ. BISERICI RUPESTRE DIN BASARABIA” (coautor), „DE VITĂ ROMÂNEASCĂ” (Editura Tracus Arte), „ALTARE ŞI FRONTIERE” (Ed. Alianţa pentru Centenar). Are articole publicate pe portalurile de presă romaniabreakingnews.ro, Infoprut.ro, etransmedia.ro, ziare.com și în revistele, „LIMBA ROMÂNĂ” (Chişinău); „MESAGER BUCOVINEAN”, „NEAMUL ROMÂNESC” (Cernăuţi). Distincţii: Diplomă de excelenta-Asociatia Răsăritul Românesc, Crucea Mitropoliei Basarabiei pentru Mireni, Medalia Centenar „România Magna”. Este redactor contributor al portalului romaniabreakingnews.ro din februarie 2020. – romaniabreakingnews.ro/author/mihai-nicolae/

Imaginile din prezentul articol sunt puse la dispoziția romaniabreakingnews.ro de Institutul Frații Golescu și reprezintă părți dintr-o expoziție de fotografie dedicată românilor din jurul României.

* * *

Citește și:

„Fără amintirea Patriei” – ROMÂNII DE LA EST DE BUG în cercetarea echipelor organizate de Institutul Central de Statistică (Ep.1)

„Fără amintirea Patriei” – ROMÂNII DE LA EST DE BUG în cercetarea echipelor organizate de Institutul Central de Statistică 1941-1944 (Ep.2)

„Fără amintirea Patriei” – ROMÂNII DE LA EST DE BUG în cercetarea echipelor organizate de Institutul Central de Statistică 1941-1944 (Ep.3)

 Transcript: Gabriel NEGRU / Aranjament și adapatare text: Dorian Theodor CLENCIU

romaniabreakingnews.ro

 




Video: „Românii din Ungaria …o perspectivă” și „Cazul Ditrău” pe înțelesul tuturor – conferință pe Calea Victoriei din București

Actualizare video 24 februarie 2020

Prezenţa românilor în Marea Câmpie Ungară a fost consemnată din vechime. ANONYMUS, notarul regelui Bela îi menţionează în lucrarea „Gesta Hungarorum”. Cronica rusească a lui NESTOR (prima jum. Sec. XII) consemnează că ajungând în Panonia, la sfârşitul sec. al IX-lea, triburile fino-ugrice au întâmpinat rezistenţă militară a ducelui Menumorut al Crisanei. Se considera că românii actuali din Ungaria sunt urmaşii acelei populaţii româneşti din voievodatul lui Menumorut. Aşezările lor sunt atestate începând din sec. XII-XIII, în total 21 de localităţi.

Au locuit împreună cu toţi conaţionalii lor – sub diferite stăpâniri politice – până la primul război mondial. După Marele Război se trasează noua frontieră, confirmată prin tratatul semnat la Trianon, noile graniţe i-au despărţiţi pe românii din sud-estul Câmpiei Panonice de restul românilor.

„Românii din Ungaria … o perspectivă”, este tema unei noi conferințe organizate de Institutul Frații Golescu pentru românii din străinătate, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, care își propune să aducă în spațiul public aspectele contemporane ale comunităţii româneşti din Ungaria.

Dr. Alexandru GHIȘA, doctor în istorie şi diplomat specializat pe relaţiile româno-ungare, a prezentat teme precum: autoguvernarea pe ţară, cultura, religia (Andrei Şaguna, mitropolitul ortodox al Transilvaniei era născut la Miscolc, Ungaria), şcoala, limba română, fenomenul asimilării voluntare, s.a. Dl. Vlad CONDREA, expert I.C.R., a trecut în revistă problematica contemporană a comunităţilor româneşti din Ungaria. Moderator a fost avocatul Mihai NICOLAE, președintele Institului Frații Golescu. Manifestarea dedicată românilor din Ungaria a avut loc joi 6 februarie 2020, ora 18:00 în sala „Podul Mogosoaiei”, Calea Victoriei nr. 125.

 

 




Ziua Unirii Bucovinei se sărbătorește la București cu un concert de excepție al Lorenei OLTEAN

Actualizare video:

Institutul Frații Golescu pentru relații cu românii din străinătate, în parteneriat cu Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina și Alianța Pentru Centenar, îi invită pe bucureșteni să fie  împreuna pentru evocarea UNIREII BUCOVINEI, hotărâta la Cernăuți în 1918, noiembrie 28. Spectacolul aniversar dedicat ZILEI BUCOVINEI, concert susținut de LORENA OLTEAN și invitații săi are loc joi 28 noiembrie 2019, ora 18:00, în incinta Clubului „Green Hours” din Calea Victoriei nr. 120. Potrivit comunicatului transmis de organizatori, intrarea este liberă.

Președintele Institului Frații Golescu, domnul avocat Mihai NICOLAE consideră că „mai mult decât rememorarea evenimentelor istorice, avem datoria să ne amintim de jertfă și strădaniile celor care au creat statul național unitar român, la Cernăuți, la Chișinău (27 martie 1918), la Alba Iulia (1 decembrie 1918). Cuvântul lui IANCU CAVALER DE FLONDOR, rostit la CONSTITUANTA BUCOVINEI (27 OCTOMBRIE 1918) este şi rămâne actual:

„… acest moment înălțător s-a născut din suferințe grele și adânca jale și e sfințit cu sânge abundent al eroilor noștri. Vă provoc să vă sculați în picioare ca semn de juruință că nu-i vom uita niciodată și că ne vom arăta întotdeauna demni de sacrificiul lor. Închei cu rugămintea fierbinte: Dee Dumnezeu la momentul acesta mare și acelea care vor urma, să afle în rândurile noastre numai suflete mari.” ”

Invitatul special al serii este istoricul Dr. Constantin CORNEANU, care va prezenta succint oamenii și condițiile care în 1918 au făcut posibilă UNIREA BUCOVINEI.

Președintele Klaus Iohannis a semnat în octombrie 2015, decretul pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 28 noiembrie – Ziua Bucovinei.
Camera Deputaților a aprobat pe 7 octombrie 2015, în calitate de for decizional, proiectul de lege prin care data de 28 noiembrie este declarată Ziua Bucovinei. La această dată s-a proclamat alipirea Bucovinei la patria mamă.

Legea prevede ca, în contextul acestei sărbătoriri, autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și instituțiile publice pot organiza manifestări cu caracter cultural-științific. Fondurile necesare organizării acestora vor fi asigurate din bugetele locale sau, după caz, din bugetele autorităților administrației publice centrale ori ale instituțiilor publice.




În Argeș va avea loc a doua ediție a manifestării dedicate destinului fabulos al Cuvioasei Teofana Basarab

Miercuri, 13 noiembrie 2019, cu începere de la ora 13:00, la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” din Argeș, va avea loc sub genericul „românii din Bulgaria”, o a doua ediție a manifestării dedicate destinului fabulos al CUVIOASEI TEOFANA BASARAB, prinţesa valahă ajunsă ţarină la sud de Dunăre, în Bulgaria. Invitați ai aceste ediții sunt domnii Dr. Mihai NICOLAE, președinte al INstitutului Frații Golescu pentru românii de pretutindeni și Marian CLENCIU, președinte al Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina
Cuvioasa Teofana Basarab rămâne un exemplu de lider, iubitor de popor prin cultură ortodoxă și gata să jertfească, să rupă din el pentru stabilitatea țării.

Pe malul sudic al Dunării, aşezările românilor se întind pe toată lungimea străvechiului Istru (Dunărea), între Timoc, Vidin şi până la Silistra. Din vremea tracilor – cu mult înaintea venirii bulgarilor (sec.7d.H.) – strămoşii lor au reprezentat poporul autohton al Văii Dunării. Ştim puţin despre ei, cu toate că, în istorie, aceşti români, s-au aflat permanent în legătură cu rudele lor nord-dunărene.  Apropierea de noi, chiar şi faptul că în prezent cele două ţări aparţin Uniunii Europene nu ne-a învrednicit să-i cunoaştem mai bine… Cât despre istoria lor ştim încă şi mai puţin… mai mult în articolul despre prima ediție a evenimentului:

Video: Eveniment închinat destinului fabulos al CUVIOASEI TEOFANA BASARAB, prinţesa valahă ajunsă ţarină la sud de Dunăre, în Bulgaria

 




România, Orient sau Occident? Punte sau Sinteză? Eveniment dedicat Părintelui Scrima la București

Joi, 24 octombrie 2019, cu începere de ora 18:00, va avea loc în București, în sala de protocol „Podul Mogoșoaiei” din Calea Victoriei nr.120, un simpozion dedicat evocării memoriei și dimensiunii cuprinzătoare a vieţii şi gândirii teologice a părintelui Scrima, sub genericul „România, Orient sau Occident? Punte sau Sinteză?”.  Evenimentul este organizat de Institutul Frații Golescu pentru românii din străinătate, în parteneriat cu Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina. Evenimentul va fi moderat de omul de televiziune Radu GĂINĂ, realizatorul mai multor filme documentare închinate personalităţii excepţionale a părintelui Andrei SCRIMA, ocazie cu care va fi prezantat filmul documentar „Andrei Scrima în Liban”.

Despre părintele Andrei SCRIMA

Se naşte în decembrie 1925 la Gheorghieni. Studiază la Orăştie şi Bucureşti. Continuă studiile la Universitatea Bucureşti, fiind apoi asistentul profesorului Anton Dumitriu, care îl introduce la „Rugul aprins”, grupul de reflecţie spirituală de la mănăstirea Antim. Predă la Seminarul monahal de la Mănăstirea Neamţ. Este uns în monahism la Mănăstirea Slatina. Părăseşte România şi studiază în Elveţia, la Paris şi la Universitatea Benares (India). Devine arhimandrit al Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol. Se stabileşte în Liban, unde devine stareţul mănăstirii ortodoxe Deir El Harf.
Patriarhul ecumenic Athenagoras îl trimite ca reprezentant personal la Vatican (1961-1965).

În această calitate participă la CONCILIUL VATICAN II, convocat de papa Paul al VI-lea. Pregăteşte, la Ierusalim, întâlnirea istorică dintre patriarhul ecumenic Athenagora şi papa Paul al VI-lea, prima după „Marea Schismă” din anul 1054. În acelaşi timp predă la Universitatea Dominicană din Essonne (Franţa) şi la Universitatea Franceză din Beirut (Liban). Teolog de mare profunzime şi erudiţie, publică mai multe studii în limba franceză. Revine în ţară, unde se stinge din viaţă în anul 2000.

Video:

Andrei Scrima în Liban-Universul Credinţei-TVR 1

Prin nestrăbătut (II)-Documentar-TVR

Andrei Scrima – străinul – Documentar – TVR

Alte resurse:

Ziarul Lumina: Fiul pierdut, târziu regăsit. Andrei Scrima

La începutul anilor ’90, intelighenţia bucureşteană era fascinată de prezenţa copleşitoare a unui călugăr venit de departe, de fapt reîntors în ţară după mulţi ani. Este vorba de părintele Andrei (André) Scrima, care, prin carisma sa deosebită, a fost considerat de unii o alternativă faţă de reprezentanţii oficiali ai unei Biserici Ortodoxe Române considerată osificată şi epuizată de compromisuri. Puţini au înţeles în acele timpuri că părintele Scrima era totuşi o ramură din trunchiul viu al Bisericii atât de contestate, pe care regimul comunist nu a reuşit să-l usuce.

Dilema Veche: Cine a fost părintele André Scrima?

“Cosmopolit şi totuşi român, călugăr şi totuşi om de lume, ortodox, dar cu o anumită aromă iezuită, Andrei Scrima recită îndelung din Djalal ed-din Rûmi şi din Rilke, din Emily Dickinson şi Ion Barbu, din Upanişade şi din Evanghelie. Se desfată de pitorescul unor rare şi vechi cuvinte neaoşe, dar vorbeşte cu un cochet accent franţuzesc. Invocă astrofizica, genetica modernă sau topologia ca pe nişte domenii la îndemînă, fredonează cîntece ruseşti şi îşi încheie conversaţiile telefonice cu o sintagmă arabă.”  (Andrei Pleșu, prefață Timpul rugului aprins)

André (Andrei) Scrima (1925, Gheorghieni – 2000, Bucureşti). Monah, membru al grupului de la Antim („Rugul Aprins“), arhimandrit al Patriarhatului ecumenic de la Constantinopol, reprezentant al Patriarhului ecumenic Athenagoras la Conciliul Vatican II, membru şi organizator, din 1959, al comunităţii monastice de la Deir-el-Harf (Beirut, Liban). Studii, la Bucureşti, de filozofie, matematică şi teologie; între 1957 şi 1959, e doctorand la Benares, India, cu o teză despre The Ultimate, its Methodological and Epistemological Connotation According to Advaita-Vedanta. Profesor de filozofie şi de ştiinţe religioase la Universitatea dominicană Le Saul choir, Paris (1966–1968), şi la Universitatea franceză din Beirut (1968–1989). Membru fondator (1966) al Academiei Internaţionale de Ştiinţe Religioase de la Bruxelles.

Părintele Andrei Scrima a contribuind la restabilirea relaţiilor dintre Biserica Catolică şi cea Ortodoxă, jucând un rol istoric important în ridicarea anatemei de la Marea Schismă din 1054.  A fost prieten cu Dalai Lama, a fost un erudit şi un căutător spiritual fervent.




Expoziția „Chioșcul de ziare”, ediția a VII-a de Ziua Limbii Române

Institutul Cultural Român, împreună cu Institutul „Frații Golescu” pentru românii din străinătate organizează, cu ocazia Zilei Limbii Române, ediția a VII-a a expoziției „Chioșcul de ziare”, dedicate presei de limbă română din jurul granițelor.

Până la data de 6 septembrie, vizitatorii pot citi ziare, reviste şi publicaţii culturale în limba română, din regiunile cu populaţie românească din jurul ţării, ce vor face obiectul acestei expoziții. Publicațiile provin din Republica Moldova, Bucovina, Ținutul Herța, Sudul Basarabiei, Voievodina și Ungaria și sunt din colecția Institutului „Frații Golescu”.

ICR va contribui la această manifestație cu exemplare din numere din perioada 2012-2018 ale publicațiilor din Republica Moldova („Contrafort”, „Noi”, „Sud-Est”, „Destin Românesc”, „Revista Literară”, „Realități Culturale”, „Florile Dalbe”, „Patrimoniul Istoric”, „Philologia”) și Ucraina („Glasul Bucovinei”) ce au fost finanțate de Institutul Cultural Român.

Vernisajul va avea loc la data de 29 august 2019, ora 18:00, Calea Victoriei nr. 120, Sala „Podul Mogoșoaiei” și vor lua cuvântul domnul Mihai-Viorel Nicolae, de la Institutul „Frații Golescu” și Vlad-Costin Condrea, de la Institutul Cultural Român. Potrivit comunicatului transmis redacției RBN Press intrarea este liberă.




„Banat&Timoc” – O nouă manifestare dedicată teritoriilor cu populație românească, pentru care idealul unității naționale a rămas un vis neîmplinit

Institutul Frații Golescu pentru românii din străinătate în parteneriat cu Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina organizează, Conferința „Banat&Timoc”, vineri, 21 iunie 2019, cu începere de la ora 18:00, la Sala „Podul Mogoșoaiei”, din Calea Victoriei Nr. 120 / București,  (Curtea „Green Hours”) informează romaniabreakingnews.ro citând un comunicat transmis de organizatori redacției RBN Press.

Potrivit organizatorilor, conferința face parte din seria de manifestări dedicate teritoriilor cu populație românească, pentru care idealul unității naționale a rămas un vis neîmplinit. Vor conferenția domnii istorici: Dr. Alexandru GHIȘA, Dr. Claudiu TURCITU și Dr.Robert STĂNCIUGEL. Moderatorul manifestării este Dr. Mihai NICOLAE – președintele Institutului Frații Golescu.

Potrivit comunicatului, organizatorii consideră că „din punct de vedere politic, o graniță comună între entități statale sârbă, respectiv românească, s-a fixat abia în anul 1833, când nou-născuta Serbie modernă a anexat Craina, locuită majoritar de români” și că din punct de vedere istoric „în 1919-1920, ar fi fost posibil ca o parte mai mare din Banat să fi revenit României. Atunci însă, la Paris, Conferinta de Pace a hotărât împărțirea ținutului. Zeci de mii de români au rămas captivi în ceea ce ulterior s-a denumit Banatul iugoslav.

Organizatorii manifestării țin să amintească momentul „aprilie 1941, când Germania se pregătea să atace Iugoslavia, Adolf Hitler a oferit conducătorului român, Banatul în totalitate, apreciind că în felul acesta României i s-ar repara o nedreptate făcută cu ocazia Conferinței de Pace din anii 1919-1920. Fireste, oferta atragea participarea țării la acțiunea militara a Axei.  Ion Antonescu a refuzat atunci oferta germană, România neintervenind militar în spațiul iugoslav.”

„În cadrul celor două Conferințe de Pace de la Paris, nu a fost ridicată și problema romanilor din Timoc! De ce?” – sună retoric întrebarea ce încheie textul comunicatului transmis de organizatori.

 

 




Personalitatea lui Alexandru FILIPAȘCU, istoric al Întregului MARAMUREȘ, omagiată la București

22 aprilie 2018 /Actualizare video:

8 aprilie 2018 / Știrea inițială:

INSTITUTUL FRAȚII GOLESCU, pentru românii din străinătate, a organizat miercuri, 17 aprilie 2019, ora 18:00, la Clubul Țăranului Român, evocarea lui Alexandru Filipașcu de Dolha și Petrova, Istoric al Maramureșului, (ÎNTREGUL MARAMUREȘ)

Dr. Mihai NICOLAE, gazda evenimentului, i-a avut ca invitați principali, pe doamna Livia PISO (FILIPAȘCU) și Dr. Ilie GHERHEȘ, ISTORIC.  Evenimentul a fost realizat în parteneriat cu Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară, Maramureș și Fundația „Ion și Livia Piso” În memoria și pentru redescoperirea trecutului, nobilimii maramureșene și a boierilor Zărneșteni.

Potrivit comunicatului transmis redacției RBN Press, organizatorii au dorit prin această manifestare, aducerea în actualitate a personalitatății istoricului ALEXANDRU FILIPAȘCU (1902-1952) care și-a dedicat întreaga energie românilor maramureșeni. Lucrarea sa „Istoria Maramureșului” (București, 1940) a rămas până acum un studiu de referință pentru istoria regională; o sinteză unică a evenimentelor care au modelat Maramureșul și destinul românesc al acestei părți de țară. (Menționăm că astăzi doar 1/3 din teritoriului maramureșean se regăsește între hotarele României, iar restul de 2/3 a trecut din mână străină în mână străină, în prezent fiind între granițele Ucrainei. „Trist epilog pentru delegații din Apșa care la Alba Iulia, în ziua de 1 decembrie 1918 ceruseră: „Unire de la Nistru până dincolo de Tisă”). Patriot neclintit al neamului său, istoricul s-a implicat cu mult curaj în mișcarea unionistă, în toamna anului 1918 participând chiar la alungarea ucrainenilor care ocupaseră malul drept al râului Vișeu. După înfăptuirea Unirii a contribuit ca prim ajutor (nepolitic) al primarului Sighetului la toate treburile obștei. În anii întunecați care au premers al II-lea război mondial s-a manifestat cu fermitate împotriva revizionismului maghiar și a tentativelor iredentiste ucrainene. În 1936 e decorat cu Ordinul „Coroana României”. În 1941 primește Premiul „Năsturel” al Academiei Române.

Pe data de 16.08.1952 1952 este arestat de noile autorități comuniste și condamnat, împărtășind astfel destinul tragic al elitei politice și culturale interbelice. După patru luni (20.12.1952) moare la Canal, în colonia penitenciară de la Valea Neagră. Împlinise 50 de ani…”

Postum, prin strădania doamnei Livia Piso, fiica sa apare monumentala ” Enciclopedie a familiilor nobiliare maramureșene de origine română” (2006).




Unirea Basarabiei cu România – Veacul al II-lea. Dezbaterea publică la Clubul Țăranului Român

Anul acesta, pe data de 27 martie, sărbătorim Unirea Basarabiei cu Țara. Ne aflăm deja la începutul „Veacul al II-lea” de la Marea Unire, un bun prilej de reflexie asupra ceea ce a fost și dacă va mai fi.

Institutul Frații Golescu pentru românii din străinătate, Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina și Asociația Europeană de Studii Geopolitice și Strategice „Gheorghe I. Brătianu”, vă invită să participaţi la dezbaterea al cărei scop este punerea în discuție publică a pașilor spre REÎNTREGIREA mult visată. Cuvântul de început va fi rostiţi de un istoric: Dr. Constantin Corneanu, fiind urmat de discuţii libere, deschise fiecărui participant interesat.
MANIFESTAREA VA AVEA LOC LUNI, 25 MARTIE 2019, ORA 18:00 LA CLUBUL ŢĂRANULUI DIN CADRUL MUZEULUI ŢĂRANULUI ROMÂN.




Video: Eveniment închinat destinului fabulos al CUVIOASEI TEOFANA BASARAB, prinţesa valahă ajunsă ţarină la sud de Dunăre, în Bulgaria

Actualizare 5 martie 2018

Video:

”După numele ei de Botez, Teodora Basarab a fost darul făcut de Dumnezeu dinastiei Basarabilor și românilor iar după numele ei de monahie, Teofana, a fost descoperirea voii lui Dumnezeu pentru cei din vremea ei dar și pentru cei de azi, atât poporul bulgar cât și cel român.” – preot George Valentin Paraschiv, Biserica Dobroteasa , Bucuresti

*

„Teodora, fiica lui Basarab I a avut, cu adevarat, un destin exceptional.Preotul Al. Stanciulescu-Barda o vedea ” ca pe o alta Ana lui Manole pe care nu sotul, ci tatal o zideste la temelia Tarii romanesti”. Printesa Valahiei e maritata de tatal ei cu despotul de Loveci,nepotul tarului Sisman .Ajunge tarina a  Bulgariei si mai apoi,fiul ei devine suveranul Taratului de Vest de la Vidin . Si-a sprijinit si sotul si fiul, asa cum a incurajat cultura medievala bulgara. Printr-o intorsatura neasteptata a vietii se retrage intr-o manastire, imbratisind viata monahala.A stiut sa foloseasca domnia  altruist, in folosul supusilor pe care i-a iubit. Si-a plins fiul otravit de favorita tarului, e alungata de la curte de propriul sot, isi vede familia destramata.A cunoscut durerea si a raspuns cu deplin devotament.In viata, ca si in calugarie a aratat virtutile sfinteniei. In fata loviturilor sortii a stat neclintita in credinta sa crestina, intocmai ca biblicul Iov din Tinutul Uz. Pentru tot ce a daruit, ca si pentru asceza vietii de monahiei a primit iubirea poporului adoptat, fiind canonizata de biserica bulgara.
      Fara ezitare putem sa-i privim viata ca pe un veritabil model , actual si acum pentru omul contemporan, la fel cum a fost si in urma cu peste sapte veacuri” – Dr. Mihai Nicolae, Presedinte Institutul Fratii Golescu _ Bucuresti
*
„Prin intalnirea dedicata Sf Cuv Teofana Basarab, fiica lui Basarab I, intemeietorul Tarii Romanesti, si tarina Bulgariei, praznuita in Bulgaria in 28 oct, incercam sa o facem cunoscuta cat mai multor romani, ca pe inca o floare aleasa zamislita de neamul romanesc. Cinstita inca de acum peste 700 de ani deopotriva de romani si bulgari, a ramas intr-o smerita asteptare a canonizarii de catre neamul ei romanesc. Asistam cum, din randuiala inalta, la o manifestare crescanda a evlaviei populare in ceea ce o priveste. Bucura-te,  Sf. Cuv. Teofana, care pe altarul credintei te-ai jertfit!” – Georgeta Bidilică Vasilache
*

Evenimentul închinat destinului fabulos al CUVIOASEI TEOFANA, prinţesa valahă ajunsă ţarină la sud de Dunăre, în Bulgaria, a avut loc marţi, 26 februarie 2019, la CLUBUL ŢĂRANULUI.

Știrea inițială / 5 februarie 2019

Cuvioasa Teofana Basarab rămâne un exemplu de lider, iubitor de popor prin cultură ortodoxă și gata să jertfească, să rupă din el pentru stabilitatea țării.

Pe malul sudic al Dunării, aşezările românilor se întind pe toată lungimea străvechiului Istru (Dunărea), între Timoc, Vidin şi până la Silistra. Din vremea tracilor – cu mult înaintea venirii bulgarilor (sec.7d.H.) – strămoşii lor au reprezentat poporul autohton al Văii Dunării. Ştim puţin despre ei, cu toate că, în istorie, aceşti români, s-au aflat permanent în legătură cu rudele lor nord-dunărene.  Apropierea de noi, chiar şi faptul că în prezent cele două ţări aparţin Uniunii Europene nu ne-a învrednicit să-i cunoaştem mai bine… Cât despre istoria lor ştim încă şi mai puţin…

             Iată de ce, două organizații neguvernamentale cu tradiție în abordarea problematicii românilor din jurul României – Institutul Frații Golescu pentru românii din străinătate și Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina  s-au aplecat asupra uneia dintre personalităţile românești medievale trecută în uitarea manualelor de istorie ale neamului românesc: SFÂNTA CUVIOASĂ TEOFANA BASARAB (1310? – 1352).

Despre Teodora se  știe că fost fiica lui Basarab I, întemeietorul Ţării Româneşti, că s-a născută la Curtea de Argeş şi s-a căsătorit printr-o strategic aranjată alianţă matrimonială cu nepotul ţarului bulgar Mihai Sisman. A locuit împreună cu soţul ei Ioan Alexandru la Loveci, iar după ce bătrânul ţar moare, Ioan Alexandru îi urmează în tronul Bulgariei, cu capitala la Tîrnovo. Teodora Basarab (Teodora a Valahiei),  devine ţarina Bulgariei. În anul 1347 ţarul Alexandru o alungă de la curte pentru a se căsători cu Sara, o evreică cu nuri. Teodora se retrage la mănăstire, primind numele monahal: Teofana. Când fiul ei cel mare, Stratimir devine conducătorul ţaratului de vest, monahia Teofana se stabileşte alături de el, la Vidin (posibil, lângă actuala biserică rupestră Albotina). După ce trece la Domnul, biserica bulgară o canonizează (1371?) pe aceea pe care poporul bulgar încă o iubea ca fiind plină de virtuţi. Racla cu moaştele sale este adăpostită în catedrala din Vidin. După cucerirea oraşului de către turci, racla va fi dusă la Belgrad, unde va rămâne până în 1520, când sultanul Soliman Magnificul dispune mutarea moaştelor sale (împreună cu cele ale Sfintei Paraschiva) la Ţarigrad/Istambul. Trebuie menționat că SFÂNTA CUVIOASĂ TEOFANA BASARAB – Nu este trecută în Sinaxarul Bisericii Ortodoxe Române.