ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "India"

India

,

„Sunt foarte fericită că am ocazia să întâlnesc și să cunosc delegațiile  rromilor din întreaga lume. Voi sunteți copiii Indiei, care au migrat și au trăit în circumstanțe dificile, în țări străine timp de secole. Și totuși păstrați identitatea indiană”, a declarat Swaraj după deschiderea Conferinței Rromilor și Festivalului Internațional de Cultură de la New Delhi.

Sushma Swaraj ministrul de externe al Indiei

Un moment cu adevărat istoric s-a consumat la New Delhi pe 20 feruarie 2016. Guvernul Indian se pregătește să recunoască țiganii/rromi din întreaga lume drept „copii ai Indiei” constituindu-se în diasporă indiană informează IndiaTimes citat de romaniabreakingnews.ro, conform declarației doamnei Sushma Swaraj – Ministrul de Externe al Indiei care în deschiderea lucrărilor Conferinței a pledat pentru  conservarea și fundamentarea legăturilor statului Indian cu comunitatea  celor peste 20 de milioane de țigani (migrați din India) prezenți în peste 30 de state din lume.

„(…) cele aproximativ 20 de milioane de țigani răspandite în peste 30 de țări din toată lumea sunt parte a diasporei indiene” – Sushma Swaraj ministrul de extrne indian

Antar-Rashtriya-Sahayog-Parishad-Bharat

Organizat de ICCR – un departament de cultură al Ministerului Afacerilor Externe Indian și Organizația Indiană de Cultură – Antar Rashtriya Sahayog Parishad-Bharat (ARSP), conferința de trei zile a vizat revizuirea și revitalizarea a ceea ce este considerat ca fiind o „pagină pierdută din istoria Indiei”. La această conferință, pe langă prezența unor delegații de țigani/rromi din diverse colțuri ale lumii, au fost invitți să participe și 33 de oameni de știință, 12 oameni de cultură din 12 de țări și 15 oameni de știință din India.

Rromi prezenți la Conferință au declarat conform Indian Times că se recunosc a fi descendenți ai grupurilor nomade care au migrat din India spre Vest, în secolul al 5-lea. Printre personalitățile celebre care provin din  rândurile acestei comunități  au fost  artistul de comedie Charlie Chaplin, pictorul Pablo Picasso dar și regele rock-and-roll – Elvis Presley.

tigani_celebri_romanibreakingnews_ro

Vedeți – Pablo Picasso, Charlie Chaplin and Elvis Presley belonged to Roma Community: Meet on India links of legends today

Tot în cadrul Conferinței, s-a trasat parcursul și originea istorică a populațiilor rroma ca provenind din grupuri migrate din India și care își au orginea în regiuni ca Dom, Banjara, Gujjar, Sansi, Chauhan, Sikligar, Dhangar etc precum și din alte triburi nomade din nord-vestul Indiei și a căror ocupație în mod tradițional ar fi fost cea de fierari. Unii cercetători au susțin că primul val de migrație a avut loc atunci când împăratul Alexandru (Imperiul Roman) a luat fierari din India pentru a face arme.

Grupurile de rroma sunt numite în mod diferit în țările din Europa, astfel – Zigeuner în Germania, Tsyiganes sau Manus în Franța, Tatara în Suedia, Gitano în Spania, Tshingan în Turcia și Grecia, în Rusia dar și în Marea Britanie, țigan în Bulgaria și România.

În vederea răsturnării percepțiile negative despre această comunitate din Europa și din alte părți ale lumii, India dorește să accepte și șă protejeze aceste comunități ca fiind minoritate lingvistică și culturală ce aparține Indiei și reprezentând diaspora Indiană în țările unde trăiesc.

„Romii sunt indigeni din India, există mai mulți oameni de știință și cercetători care au dovedit orginile în India. Noi folosim aceleași cuvinte indiene și noi provenim din marea familie a Indiei. Ne dorim ca India să accepte comunitățile rroma ca diasporă și să ne dea naționalitatea indiană” –  a declarat Jovan Damjanovic din Serbia, președinte al organizației World Rroma Organisation (Rromanipen).

Jovan Damjanovic a mai declarat că acceptarea originilor a aproximativ 15 milioane de oameni poate ajuta populația rromă printr-un impuls dat de țara mamă India ca suport la toate nivelurile politic, economic sau cultural.

Apreciind capacitatea unică a populației rome de a se adapta la culturile străine, Swaraj i-a numit «primii purtători de drapel ai culturii indiene de peste mări,” și un exemplu de conviețuire pașnică în condiții externe dificile.

„Noi, în India, suntem mândri de voi. India, încă o dată, vă întâmpină cu inima deschisă”,  a mai spus Sushma Swaraj.

 Publicat romaniabreakingnews.ro

,

Lucian Cueșdean: “Limba punjabi, din India, are 2.000 de cuvinte  curat românești, iar multe altele seamănă foarte mult cu ale noastre. Asta  pentru că ei sunt urmașii unui trib getic, ca și noi, deși distanța dintre  români și punjabi este de 4.500 de kilometri”.

Noi am învățat la școală că daco-geții ar fi fost o ramură a neamului tracic,  care trăia exclusiv în Dacia, pe actualul teritoriu al României și care vorbea o  limbă diferită de latină. Imperiul Roman a cucerit Dacia, iar daco-geții ar fi  renunțat parțial la limba lor pentru a învăța vorbirea cuceritorilor. Din  combinația acestora ar fi apărut, în timp, româna. După 20 de ani de studiu, dr.  Lucian Cueșdean a ajuns la concluzia că această teorie este falsă. Cueșdean  spune că triburile getice, sub diferite nume, ocupau o arie geografică vastă,  din Europa Centrală până în Asia, aproape de China și de India. Actuala  populație punjabi, din nordul Indiei, de pildă, este urmașa unui trib de geți  localizați în Asia Centrală cu peste 2.500 de ani în urmă. Acești urmași ai  geților vorbesc o limbă asemănătoare cu româna. Dar multe din cuvintele punjabi  comune cu româna sunt comune și cu latina. Problema este că acum 2.500 de ani nu  exista Imperiul Roman. Asta înseamnă că geții vorbeau o limbă “latină” mult  înainte de expansiunea romană.

Războinicii geți au urmași în India

“Am pornit de la informațiile legate de marele trib al masageților, atestat  în centrul Asiei de către istoricii antici și pomeniți în Evagrius Scholasticus,  scris în secolul VI d.Hr. și tradus în formula Ecclesiastical History de către  E. Walford în 1846, din care citez: «Actuala populație JAD din nordul Indiei  este descendenta masageților. În limba pahalavi, messagetae este tradus Marii  Jats». Am plecat pe urmele acestei populații, Marii Jats. Chinezii îi numeau  Yueci, adică Geți, consemnând dominația lor în Punjabi. Deci, geții au trăit  cândva în Punjabi. De reținut: neamurile geto-dacice vorbeau aceeași limbă, după  cum spune geograful antic Strabon (60 î.Hr.-26 d.Hr.), adică de la Carpați până  în centrul Asiei”, ne-a spus Lucian Cueșdean.

Dacă geții au stăpânit teritorii din Europa până în Asia, dacă populația  punjabi este o urmașă a acestora, iar românii sunt, la rândul lor, urmași ai  geților, dr. Cueșdean a fost curios să vadă dacă există vreo legătură  lingvistică între noi și ei, comparând cuvintele din cele două limbi.

“După 20 de ani de studiu, am ajuns la concluzia că cele 80 de milioane de  persoane ale comunității punjabi vorbesc o română arhaică. Au 2.000 de cuvinte  identice, multe din ele comune și cu latina. Dar dacă punjabi este o limbă  vorbită cândva de geți, înseamnă că neamurile getice vorbeau o limbă «latină»  înainte de apariția Imperiului Roman. De unde rezultă că limba română e mai  veche decât latina. Concluzia e că într-un trecut imemorial exista o singură  limbă europeană, cel mai probabil româna arhaică, sau getodaca, și care printr-o  serie de migrații și modificări a născut toate limbile numite indo-europene,  printre care și latina. Iar războiul dacoroman a fost unul fratricid. Până în  ziua de azi se vorbește româna sau aromâna din nordul Mării Adriatice, până la  Volga. Mai mult, în Kazahstan sunt acum, oficial, 20.000 de vorbitori de limbă  română”, spune Cueșdean.

A studiat 20 de ani problema masageților

Lucian Cueșdean are 70 de ani și și-a dat doctoratul în științe medicale.  Înainte de 1989 a lucrat câțiva ani în Libia, fost teritoriu al Imperiului  Roman. Acolo a început să caute explicații pentru faptul că dacii au renunțat la  limba lor în favoarea latinei, iar libienii nu. În 1990, studiind toată  istoriografia legată de  geți, a ajuns la datele despre masageți, care l-au condus la urmașii lor,  populația punjabi.

Herodot a scris despre masageții din  Asia

Primele atestări ale tribului masageților în Asia le găsim la Herodot:  “Caucazul formează barierea parților (neam scitic – n.r.) dinspre apusul Mării  Caspice, iar pe urmă spre vest și înspre răsăritul soarelui vine o câmpie de o  întindere imensă (Asia Centrală, în apropiere de China – n.r.), care se pierde  în depărtare; această câmpie mare o ocupau masageții, în contra cărora avea  Cirus poftă să pornească cu armata”. Cirus, regele perșilor, chiar a pornit  împotriva masageților conduși de regele Tamyris, dar armata sa a fost nimicită,  iar Cirus, decapitat.

Teoria se verifică pe internet

Ceea ce spune dr. Cueșdean se poate verifica pe internet. Pentru lămurire,  propunem un exercițiu: cititorul poate alege cuvântul în română, îi dă căutare  pe dicționarul online în engleză, iar din engleză îl traduce, tot prin internet,  în limba punjabi. Nu putem da toate cele 2.000 de cuvinte comune. Vom arăta  câteva dintre cele pe care le credeam de origine latină. O să observați că  sunetele sunt aproape identice, iar înțelesurile sunt absolut la fel. La o  privire mai atentă pare un fel de aromână.

Autor Lucian Cuesdean

Sursa: Libertatea.ro

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press