ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Hitler"

Hitler

,

În anul 1939, Germania și Uniunea Sovietică au semnat Tratatul de pace, la care a fost adoptat un adaos secret ca să se înceapă al doilea război mondial. Acordul a fost semnat de Molotov, Stalin și Ribbentrop, numit apoi Pactul Ribbentrop-Molotov. 

Prima jertfă a fost Austria, apoi Cehoslovacia. În același an, la 1 septembrie, Germania nazistă a atacat Polonia și a cotropit-o. La 17 septembrie, Uniunea Sovietică a ocupat partea de est a Poloniei, apoi, în 1940, a cotropit Țările Baltice – Estonia, Letonia și Lituania. Prin ultimatumul din 27-28 iunie 1940, obiectivul prioritar a fost atins, însumând nu doar teritoriul Basarabiei, dar și ținutul Herței, nordul Bucovinei, cerând sovietizarea și deznaționalizarea prin ucrainizare, o parte – prin moldovenizare.

RASS Moldovenească își îndeplinise misiunea, nemaifiind necesară, astfel, la 2 august 1940, a fost desființată, fiind creată Republica Sovietică Moldovenească, cu capitala la Chișinău. Partea de nord a Basarabiei, Ținutul Herța și nordul Bucovinei a format regiunea Cernăuți. Populația din nordul Bucovinei, în 1857, era alcătuită din 456 mii 920 de locuitori, dintre care: români – 202 mii 655 (44,4%), ruteni – 170 mii 983 (37,4%), germani – 29 mii 187 (6,4%), evrei – 7 mii 282, maghiari – 3 mii 55, lipoveni – 2 mii 315, armeni – o mie 120, slovaci și alte etnii – 4 mii 389.  În anul 1919 erau 811 mii 721 de locuitori, dintre care: români – 46,7%, ucraineni – 28%, evrei – 10,4%, germani – 8,4%, polonezi – 4,2%, alte naționalități – 2,3%.

În anul 1944, în regiunea Cernăuți a început ucrainizarea românilor prin diverse metode. Dacă în acel an în regiune funcționau 121 de școli cu predarea tuturor obiectelor în limba română, în prezent au rămas 72 de asemenea instituții medii de învățământ. În anul 2012, în nordul Bucovinei, adică în regiunea Cernăuți, românii alcătuiau 19,7% din numărul total al populației.

 Adolf Hitler a luptat pentru dominația „rasei nordice germane”, așa că în imperiul său s-a practicat un imperialism rasial. Germania nazistă a cotropit țări și a comis crime împotriva dușmanilor săi. Expansiunea rasială a lui Hitler a durat doar 12 ani. Iosif Stalin a luptat pentru extinderea „pământului slav”, Uniunea Sovietică urmărind, însă, și subjugarea întregii lumi, a comis și crime împotriva propriului său popor și a celor cotropite sau anexate, a distrus fizic și spiritual zeci de milioane de oameni. Comunismul și nazismul erau experimente păgâne și anticreștine. Expansiunea teritorială a lui Stalin a durat aproape 70 de ani. După prăbușirea acestor imperii, popoarele eliberate și-au regăsit identitatea în Europa creștină – Uniunea Europeană.

Nu este creștin și nici omenește să compari cele două regimuri criminale, însă, dacă, totuși, am face-o, crimele pe care le-au comis comuniștii împotriva propriului lor popor, asupra popoarelor cotropite sau anexate, le-ar întrece mult pe cele comise de naziști, fiind, fără îndoială, cele mai odioase crime din întreaga istorie a omenirii.

În consecința actului de trădare din 23 august 1944, s-a revenit la frontiera ruso-română din 4 noiembrie 1940, teritoriile românești răpite redevenind vecinii României în cadrul RSS Ucrainene și, respectiv, RSS Moldovenești.

În RSS Moldovenească moldovenizarea a debutat prin genocid, imediat după 23 august 1944 – 18 mii de români fiind arestați și duși în gulaguri, peste 200 mii au fost condamnați la moarte prin foametea  planificată din anii 1946-1947, programul de deschiaburire, arestarea și deportarea a 101 mii 544 de familii țărănești.

Au trecut ani, urmașii lui Aleksandr I s-au condus de Planul Prozorovski de a cotropi țările Balcanice,  strâmtorile Bosfor și Dardanele. Stalin a continuat expansiunea teritorială. În prezent, urmașii dezlănțuiți ai fostei Uniuni Sovietice, bazându-se pe Planul Prozorovski și pe principiul „Cumpără păstorul, că turma îl va urma”, conducerea Federației Ruse practică o politică de a reface fostul imperiu sovietic. Cauza nu constă în faptul ca limba rusă să fie a doua limbă de stat. Cu separatiștii și teroriștii, trimiși de Putin, conducerea Ucrainei nu trebuia să înceapă tratative, deoarece aceștia sunt bine plătiți și pregătiți pentru ca aceste regiuni de sud-est să fie anexate la Federația Rusă. Deci, nu e un război civil, ci unul nedeclarat de către Putin împotriva Ucrainei.

În anul 1992, Federația Rusă a început un război nedeclarat împotriva Republicii Moldova pentru a anexa Transnistria, pe teritoriul ei fiind dislocată armata a 14-a ce servește drept cap de pod pentru a ataca țările Balcanice. În anul 2008, Rusia a atacat Georgia, ocupând Abhazia și Osetia de sud. Iar în 2014, după un scenariu asemănător, Federația Rusă a anexat Republica Autonomă Crimeea. Tot astfel, Rusia trimite în regiunile de sud-est ale Ucrainei mercenari pentru a destabiliza situația, fiind cel mai cotropitor stat din lume.

Boris STRÂMBU,

s. Vancicăuți, raionul Noua Suliță

Sursa: Zorile Bucovinei

 

Pe câmpurile de luptă ale celui de-al doilea război mondial au luptat in jur de 150 de mii de soldați evrei, care  s-au bătut pentru șefii naziști care au ordonat exterminarea evreilor. Descoperiri recente atestă faptul că Fuhrerul cunoștea originile evreiești a peste 12 ofițeri superiori și a semnat documente care îi declara „de sânge german.”

Legea germană în vigoare sub regimul nazist începând cu 1935,  interzicea sa devina ofițer cuiva care avea un bunic evreu.

Dar serviciul personal al armatei germane cunoștea, în 1944, 77 „ofițeri de rang înalt de rasă evreiască amestecați sau căsătoriți cu o evreică” în activitate în Wehrmacht, armata germană.

Livretul militar a unui jumatate evreu- Hermann Aub

Aceștia au primit de la Hitler o declarație de „sânge german.”

Lista a fost descoperită de Bryan Rigg, un student în istorie la Universitatea din Cambridge, care a regăsit membri ai Whermachtului care erau evrei sau aveau un părinte evreu.

El a interogat sute de vechi militari și familiile lor și a examinat, în arhivele guvernului federal german, dosarele militare individuale care au relevat faptul că autoritățile naziste cunoșteau foarte bine originile lor.

Rigg a găsit proba că Hermann Goering, șeful Luftwaffe și succesorul desemnat de Hitler, a falsificat filiația mareșalului Erhard Milch, adjunctul său, care era, după definițiile naziste, pe jumătate evreu.

El a descoperit că autoritățile naziste au decernat crucea de Cavaler, decorația militară germană cea mai importantă, militarilor care au fost licențiați precedent pentru că erau evrei, apoi reintegrați. Rigg a avut o discuție cu un ofițer german care i-a făcut o vizită tatălui său într-un lagăr de concentrare, arborând medaliile sale de luptător.

Văduva unui titular a crucii de Cavaler i-a spus că soțul său, jumătate – evreu, a fost profund bulversat de o vizită în ghetoul Varșoviei, pe când se întorcea de pe frontul din Rusia.

Cercetătorul britanic a indentificat un evreu pe jumătate din Primul război mondial, care comandase un grup de servicii de informații militare germane la Varșovia în septembrie 1939, însărcinat de a ajuta pe șeful evreilor lubavici, rabbinul Joseph Schneersohn, sa fuga în America.

Evrei in  uniformă nazistă
Biroul personalului armatei germane a alcătuit, în 1944, o listă de 77 de ofițeri de rang înalt „de rasă evreiască amestecați sau căsătoriți cu o evreică” servind în armata germană. Printre aceștia, se aflau doi generali de corpuri de armate, opt generali de divizie, cinci generali de brigadă și 23 de colonei. Lista fusese făcută la cererea expresă a Fuhrerului.

Ofițerul care a alcătuit-o a recunoscut, în ianuarie 1944, că ea era incompletă. Cercetările lui Bryan Rigg nu au scos însă la lumina zilei doar această listă secretă ci și alți ofițeri de grad la fel de mare din armate de uscat, din marină și aviație. El a găsit documente care arată că în cazul unui mareșal al cărui tată era evreu, Goering și Hitler au decretat că „adevăratul său tată” era unchiul său maternal și că mareșalul era drept consecință de sânge german autentic!!

Cercetările sale au dezvăluit 17 cazuri de atribuire a Ritterkreuz (Crucea de Cavaler), cea mai înaltă decorație militară germană, unor bărbați a căror origine evreiască era cunoscută. Dar mulți dintre ei nu erau evrei religioși.

Ziarul israelian „Vesti” a publicat un material senzațional în care se relatează despre cei circa 150 de mii de soldați și ofițeri evrei care au luptat în componența armatei hitleriste.

 Legea privind cetățenia Reichului și legea protecției sângelui german, promulgate la Nuremberg în 1935, defineau ca evreu pe oricine avea cel puțin trei bunici evrei.

Reich-ul își numea oamenii născuți din căsătorii mixte dintre arieni și nearieni mischlinge. Legile rasiale din 1935 deosebeau mischlinge de gradul întîi (cu unul din părinți evreu) și de gradul doi (cu unul din bunici evreu).

În ciuda „alterării” juridice a oamenilor cu sînge evreiesc și a propagandei feroce, zeci de mii de mischlinge au trăit liniștit pe timpul naziștilor. Ei erau înrolați în mod obișnuit în Wehrmacht, Luftwaffe și Kriegsmarine, devenind nu doar soldați și generali, dar și comandanți de regimente, divizii și armate.

Sute de mischlinge au fost decorați pentru vitejie cu Crucea de Fier. Iar douăzeci de soldați și ofițeri de origine evreiască au fost decorați chiar cu cea mai înaltă distincție a celui de-al Treilea Reich – Crucea de Cavaler.

Totuși, mulți veterani ai Wehrmacht-ului se plîngeau că erau înaintați cu greu pentru decorații, dar se tărăgăna și avansarea lor în grad, din cauza originii etnice.

Timp îndelungat, în presa nazistă apărea fotografia unui tînăr blond, cu ochi albaștri, purtînd o cască.

Fotogrfia  lui Werner Goldberg, un mischlinge de gradul întîi,( cu tatal evreu), blond cu ochii albastri,care a fost folosita de propaganda nazista germana ca exemplu pentru soldatul german ideal…

Sub fotografie era scris: „Soldatul german ideal”.

Maiorul Wehrmacht-ului, Robert Borchardt, a primit Crucea de Cavaler pentru atacul cu tancuri asupra armatei sovietice din august 1941. Apoi acesta a fost trimis în Corpul African al lui Rommel. În apropierea localității El Alamein acest maior a ajuns prizonier la englezi. Iar în 1944 i-a fost aprobată permisiunea de a pleca în Anglia pentru reunificarea cu tatăl său evreu.

 În 1946 Borchardt s-a reîntors în Germania, declarîndu-i tatălui-evreu: „Trebuie cineva să reconstruiască țara noastră”. În 1983, înainte de moarte, el povestea elevilor germani: „Mulți evrei și semi-evrei care au luptat pentru Germania în cel de-al doilea război mondial considerau că trebuie să-și apere cu onestitate Fatherland-ul”.

Colonelul Walter Hollander, al cărui mamă era evreică, a primit personal de la Hitler un certificat prin care Führer-ul confirma arianismul acestui evreu halahic (Halaha – lege tradițională evreiască, în conformitate cu care cel ce este născut din mamă evreică este considerat evreu – n. a.).

 Aceleași certificate care autentificau „sîngele nemțesc” au fost semnate de Hitler pentru zeci de ofițeri sus-puși de origine evreiască.

În anii războiului Hollander a fost decorat cu Crucea de Fier de ambele grade și cu o distincție nemțească rară – Crucea de Aur. În 1943 brigada antitanc a lui Hollander a distrus 21 de tancuri sovietice în timpul bătăliei de la Kursk, pentru care acesta a primit Crucea de Cavaler. Cînd a plecat în concediu, a ajuns în Reich prin Varșovia.

Hollander intrase în armata Republicii de la Weimar, în 1922. Mama sa era evreică și dosarul său militar arata că în 1934, cartierul general de la Berlin scrie că el „nu este arian” dar, în favoarea sa, că a luptat contra comuniștilor în 1923 – 1924.

Biroul personal credea că el trebuia să rămână în armată cu toate că originile sale evreiești îi deranjau pe colegii lui la școala militară unde fusese mutat. Din această cauză, a fost transferat în China. Hitler l-a recompesat prin medalia de serviciu onorabil în 1936 apoi, în 1939, după ce a examinat fotografiile lui, dosarul și evaluările sale, i-a dat declarația de sânge german, Genehmigung. 
Dar în 1943, originile sale evreiești i-au barat calea spre promovarea la gradul de general, deși o merita din plin.

Colonelul  Walter H. Hollander.

 

Anume acolo a fost șocat de nimicirea ghetoului evreiesc. Revenind pe front Hollander arăta distrus și înfrînt, iar Serviciul Cadre i-a înscris în fișa personală următoarea notă: „este prea independent și greu de condus”, astfel tăindu-i calea spre gradul de general.

 A fost făcut prizonier de către ruși în octombrie 1944 și a petrecut 12 ani într-un lagar rusesc

 

Totuși, ce au fost mischlinge ai Wehrmacht-ului: jertfe ale urmăririlor antisemite sau complici ai călăilor?

Viața îi punea deseori în situații absurde. În lagărul Sachsenhausen a sosit de pe front un soldat care avea la piept Crucea de Fier pentru… a se întîlni acolo cu tatăl-evreu. Ofițerul SS, șocat de acest vizitator, a exclamat: „Dacă nu aveai decorația asta la veston, ai fi fost aruncat imediat împreună cu tatăl tău”.

Dar iată o altă istorie – a unui locuitor al RFG în vîrstă de 76 de ani, evreu get-beget. În 1940 acesta a reușit să fugă din Franța cotropită cu acte false. Ulterior a fost înrolat în trupele de elită Waffen-SS, avînd un nume nemțesc nou.

 „Dacă eu am servit armata germană, iar mama mea a murit în Oswiencim (Auschwitz), cine sînt eu – jertfă sau unul din urmăritori?” – se întreabă el adesea. Nemții, resimțind imensa vină pentru faptele comise, nu vor să audă de noi. Dar și comunitatea evreiască le arată spatele celora aflați în situația mea. Doar destinele noastre se află în contradicție directă cu ceea ce s-a obișnuit a fi numit Holocaust”.

Vom remarca încă un fapt demn de reținut – în 1940 tuturor ofițerilor care aveau doi/două bunici evreice le-a fost ordonat să părăsească armata. Iar cei care aveau rădăcini evreiești doar pe linia paternă/maternă puteau rămîne în armată însă în nici un caz în funcții de răspundere.

Realitatea însă era alta. Deoarece aceste ordine nu se executau, ele erau anunțate repetat o dată pe an. Deseori soldații nemți, conduși de principiul „frăției de arme”, îi ascundeau pe camarazii evrei și nu-i denunțau organelor de partid și celor represive.

Sînt cunoscute 1200 de cazuri de satisfacere a serviciului de către mischlinge în Wehrmacht – soldați și ofițeri evrei cu grad de rubedenie apropiată. Circa o mie dintre acești mischlinge au rămas fără cele mai apropiate (2300) rude – nepoți, mătuși, unchi, bunici și părinți.

În ianuarie 1944 secția de cadre a Wehrmacht-ului a pregătit o listă secretă cu 77 de ofițeri sus-puși și generali aflați în căsătorii mixte și anume „amestecați cu rasa evreiască sau căsătoriți cu evreice”. Toți aceștia aveau certifica

te personale de la Hitler prin care era autentificat „sîngele nemțesc”. În listă figurau 23 de colonei, 5 general-maiori, 8 generali-locotenenți și doi generali.

Această listă putea fi completată cu figura odioasă a lui Reinhard Heydrich, favoritul Führer-ului și conducătorul Reichssicherheitshauptamt (RSHA) – structură care controla gestapoul, poliția criminală, serviciul de spionaj și de contraspionaj. Toată viața (din fericire scurtă) acesta a luptat cu zvonurile privind originea lui evreiască.

Heydrich s-a născut în 1904 la Leipzig în familia directorului conservatorului din acest oraș. Legenda familiei glăsuiește cum că bunica lui, imediat după nașterea tatălui viitorului șef al RSHA, s-a măritat cu un evreu. În copilărie, se zice, băieții mai mari îl băteau pe Reinhard, numindu-l evreu.

Anume Heydrich a organizat în 1942 conferința de la Wansen pentru a pune în discuție „soluția finală a problemei evreiești”. În alocuțiunea sa Heydrich a declarat că nepoții evreilor sînt nemți și nu pot fi supuși represiunilor.

Se zice că o dată, ajuns acasă beat criță, privindu-și mutra în oglindă ar  fi exclamat: „Evreu spurcat!”, ba a și tras cu pistolul  de două ori în ea.

Feldmareșalul de aviație, Erchard Milch, poate fi considerat un exemplu clasic de „evreu camuflat” în elita celui de-al Treilea Reich. Tatăl lui a fost un farmacist evreu.

Feld-maresalul  Erhard Milch (stanga) impreuna cu generalul Wolfram von Richthofen.

Din cauza originii evreiești el n-a fost acceptat în școlile militare , dar începutul primului război mondial i-a deschis calea spre aviație. Milch a ajuns în divizia vestitului Richthoffen, a făcut cunoștință cu tînărul Goering și s-a manifestat în statul-major, cu toate că nu a zburat pe aeroplane.

 În 1929 el a devenit directorul-general al „Lufthansa”, agenție națională de transport aerian. Și pentru că vîntul sufla deja în direcția naziștilor, Milch furniza avioane fără plată liderilor NSDAP (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei).

Și acest serviciu nu a fost uitat. Venind la putere, naziștii au declarat că mama lui Milch nu a dus viață sexuală cu soțul său evreu, iar tatăl adevărat al băiatului a fost baronul fon Bier. Goering a rîs mult, spunînd: „Da, l-am făcut pe Milch un potlogar, dar potlogar aristocrat”.

Iată încă un aforism al lui Goering în adresa lui Milch: „În comandamentul meu eu singur voi decide cine este evreu și cine nu!”.

După război Milch a stat la închisoare nouă ani. Apoi, pînă la vîrsta de 80 de ani, a lucrat consultant la concernele „Fiat” și „Tissen”.

Majoritatea absolută a veteranilor Wehrmacht-ului susțin că atunci cînd plecau în armată nu se considerau evrei. Acești soldați se străduiau să combată pălăvrăgeala rasială nazistă, anume prin faptele lor de vitejie.

 Înrolați în armata hitleristă, pe cîmpul de luptă ei demonstrau cu eforturi triple că strămoșii lor evrei nu ii  încurcă să fie ostași dîrji și buni patrioți ai Germaniei.

”Soldații evrei ai lui Hitler” 


 Autor: Konstantin Kapitonov, Tel-Aviv, Nezavisimaia Gazeta, Nr. 199-200

SURSA: cersipamantromanesc

,

Legendara rețea Lucy

(„A MAN CALLED LUCY” 1939-1945 (Un bărbat numit Lucy), de Pierre Accoce și Pierre Quet, Editura Coward-McCann din New York, 192 pagini )

Despre Lucy

„Lucy a avut în mâinile sale firele care duceau la trei mari Comandamente ale Forțelor Armate Germane… Efectul comunicațiilor sale asupra strategiei Armatei Roșii și asupra înfrângerii Wehrmacht-ului a fost incalculabil” (Alexander Foote, în Handbook for Spies)

„Sovieticii au exploatat o sursă fantastică în Elveția, unul Rudolf Roessler (nume de cod «Lucy»). Prin mijloace neidentificate până azi, Roessler din Elveția a fost capabil de a obține informații de la înaltul Comandament German din Berlin pe o bază continuă, adesea în mai puțin de 24 de ore de la emiterea deciziilor zilnice privind Frontul Răsăritean” (Allen Dulles, directorul general al CIA în perioada 1953-1961, în The Craft of Intelligence)

Dintre toate rețelele de spionaj active în Al Doilea Război Mondial, cea care a primit admirația cea mai respectuoasă din partea profesioniștilor a fost cea condusă din Lucerna, între anii 1939-1943, de către Rudolf Roessler, sub numele de cod „Lucy”. Nici Sorge, nici Cicero, pentru a menționa cele mai bune exemple, nu au putut egala realizările sale.

Cartea de față, A man called Lucy (Un bărbat numit Lucy), apărută la editura americană Coward-McCann din New York, este rezultatul unor ani de cercetări intense și interviuri cu 150 de persoane, precum și de călătorii care însumează peste 50.000 de km, în urmărirea unui bărbat numit Lucy. Acest bărbat este cel care i-a făcut lui Stalin un cadou neașteptat de Crăciunul anului 1940: dosarul complet al Planului Otto (rebotezat „Barbarossa”) de invadare a URSS.

Numai nouă copii ale planului existau atunci și i-au trebuit lui Roessler peste 12 ore de muncă pentru descifrarea codului și încă 48 de ore pentru a radiotelegrafia Kremlinului toate paginile planului. Stalin a reținut în secret, la biroul său din Kremlin, acest dosar și nu l-a discutat decât cu Lavrenti Beria, ministrul poliției politice secrete cunoscute sub numele de N.K.V.D. Șeful Marelui Stat Major al Armatei Roșii era atunci Gheorghi Jukov, care scrie în cartea sa de memorii că nici el, nici ministrul Apărării, Timoșenko, n-au știut că Stalin primise planul Barbarossa cu 6 luni înainte de invazia nazistă.

În favoarea faptului că Stalin avea de ceva vreme acest document stă înregistrarea în care îi spune șefului spionajului extern al Armatei Roșii (GRU): „Nu-mi spune mie ce crezi. Mie dă-mi faptele și sursa!” În cazul lui Rudolf Roessler nu se știa sursa pentru că asta era precondiția pusă de el celor care primeau rapoartele sale (guvernul Elveției, Angliei și URSS) – nedivulgarea sursei. Roessler a dus cu el în mormânt numele surselor sale de la înaltul Comandament al Wehrmacht-ului (OKW). La început însă, Stalin n-a crezut autencitatea informațiilor lui Roessler, pe care îl bănuia un agent provocator al naziștilor.

Cine e Rudolf Roessler, cunoscut drept Lucy

Rudolf Roessler s-a născut în anul 1897, în orășelul Kaufbeuren din Bavaria. Tatăl său era un demnitar în Guvernul Bavariei, la Ministerul Apelor și Pădurilor. Pe frontul Primului Război Mondial, Roessler și-a cunoscut camarazii care vor deveni prietenii și sursele de bază din spionajul lui de mai târziu. Acești camarazi erau absolvenți ai academiilor militare, unde tinerii cadeți erau educați să devină ofițeri loiali Germaniei imperiale. Roessler va deveni liderul lor intelectual. După terminarea Primului Război Mondial, Germania era o țară proscrisă în Europa, fără permisiunea de a avea o armată și obligată să plătească învingătorilor despăgubiri înrobitoare. La 17 aprilie 1922, Germania restabilește relațiile diplomatice cu Rusia Sovietică și semnează la Rapallo un tratat de colaborare prin care își acordă reciproc prioritate în toate tranzacțiile lor de comerț exterior. URSS va cumpăra mașini și utilaje de la firme germane. Tehnicieni germani vor primi slujbe bune în minele sovietice și la marile lor centrale electrice. Dar peste aceste convenții comerciale, Tratatul de la Rapallo a permis Germaniei și URSS-ului să spargă carantina impusă asupra lor de către celelelte națiuni europene, mai concret, blocada militară asupra URSS și restricțiile impuse Germaniei de Tratatul de la Versailles.

Armata Roșie nu avea trupe și metode de instruire a acestora și nicio școală militară europeană nu a acceptat să le dea instrucția necesară. De cealaltă parte, armata germană era limitată la 100.000 de infanteriști, incapabilă de a-i instrui pentru război, fără tancuri, aviație sau marină militară. Tratatul de la Rapallo a permis acestor două țări să dezvolte relații strânse, care ar fi îngrozit Europa acelor vremuri, dacă s-ar fi cunoscut în profunzime. Avioane Junkers vor fi fabricate în Rusia, la Samara, obuze la Tula, gaze de luptă la Krasnogvardeisk, submarine și crucișătoare la Leningrad. În plus, mari baze de instrucție militară vor fi pregătite de sovietici pentrul uzul armatei germane. La Lipetsk și Voronej bazele erau echipate pentru aviația germană. La Kazan, pe Volga, pentru tancuri. A fost o întreprindere gigantică cu zeci de mii de militari germani dintre cei mai talentați combatanți ai Primului Război Mondial, care au fost radiați de pe listele armatei germane înainte de a pleca în URSS și reîncorporați la întoarcerea în țară. Așa au ajuns prietenii militari ai lui Rudolf Roessler din tranșeele Primului Război Mondial printre cei selectați să plece în URSS pentru a deveni mai târziu generalii de la înaltul Comandament al Wehrmacht-ului (OKW). Pentru acești generali, invazia lui Hitler contra URSS echivala cu un război fratricid! Ei au cerut „civilului” Roessler, emigrat din 1933 în Elveția, să găsească contacte la englezi, care să primească informații strategice de la Marele Stat Major al armatei germane, unde lucrau cei zece amici ai lui Roessler.

Un om cât 12 bombe atomice

Cele mai multe cazuri de spionaj se bazează pe un incident singular, adesea crucial, dar scurt ca durată. De exemplu, măiestria lui Richard Sorge a constat în obținerea informației că Japonia nu va ataca URSS. Enorma valoare a lui Rudolf Roessler și a celor zece generali germani din rețeaua Lucy s-a bazat pe un munte de informații echivalente ca mărime cu 40 de volume, la fel de senzaționale, ca informația lui Richard Sorge, dar care a durat timp de cinci ani!

Nu întâmplător, un general britanic a declarat că valoarea lui Roessler este egală cu cea a 12 bombe atomice! Una dintre problemele lui Roessler era că întreaga clasă avută a Elveției era pro-germană. Așa a ajuns la colonelul Karel Sedlacek, care era ceh și care s-a oferit voluntar să acționeze ca o curea de transmisie a informațiilor lui Roessler către guvernul britanic. Acest ceh a intrat în istoria artei militare mondiale pentru alertarea guvernelor europene privind iminenta lor invazie de către Hitler: Danemarca, Norvegia, Belgia, Olanda și Franța. Primii contactați de Sedlacek au fost britanicii, pentru că sursele lui Roessler indicau prioritatea absolută acordată de germani lichidării Angliei ca principal risc de război pe două fronturi. Pare de necrezut azi, dar niciuna dintre țările menționate mai sus n-a luat măsurile necesare și a ignorat informațiile transmise din Elveția, spre consternarea celor care-și riscau viața și avutul lor: Sedlacek, Roessler și generalii germani de la OKW, care reprezentau sursele lui Lucy. Se oferă o singură explicație aplicabilă tuturor acestor țări: o trufie incredibilă în forțele proprii și un dispreț pentru spionajul elvețian.

Țările vizate nu au reacționat: nu aveau încredere în spionajul elvețian

Roessler avea permisiunea guvernului elvețian pentru activitatea sa secretă, sub condiția ca Elveția să aibă prima dreptul de acces la informațiile primite din Germania. Ca urmare, serviciile elvețiene de informații au notificat atașaților militari acreditați în Elveția de țările amenințate (mai puțin URSS) că sunt în posesia unor secrete militare alarmante culese de elvețieni în Germania. Niciuna dintre țările menționate mai sus nu punea mare preț pe spionajul elvețian. Edificator în acest context este uluitoarea dezvăluire a acestei cărți, cum că Rudolf Roessler a impresionat așa de puternic guvernul elvețian, încât el a fost angajat cu normă întreagă și cu salariu pe măsură pentru a sorta, evalua și analiza noianul de informații private, strânse de contraspionajul Elveției de la sursele avute de-a lungul și de-a latul Europei. Asta l-a pus pe Roessler într-o situație neobișnuită pentru un spion, de a nu pretinde bani pentru rapoartele sale de la ceilalți beneficiari (Anglia, URSS, etc). În același timp, acest lucru l-a făcut imediat suspect în ochii beneficiarilor săi, ca având informații fără bona fide. În plus, Roessler refuza orice indicații privind sursele sale din Germania, fapt care-l punea implicit în postura de posibil agent provocator.

În ochii lui Stalin, Lucy era un agent provocator plantat în Elveția de către naziști

Nici cu sovieticii n-a avut Roessler o viață mai ușoară la început. Șandor Rado (nume de cod „Dora”), șeful rețelei de spionaj a GRU în Elveția, rețea cunoscută ca „Orchestra Roșie”, primise de la Moscova drept „răsplată” pentru trimiterea Planului Barbarossa, furnizat de Roessler, următorul ordin: „Încetați orice contact cu Lucy și oamenii lui!”. În ochii lui Stalin, Lucy era un agent provocator plantat în Elveția de către naziști. Asta l-a pus pe Șandor Rado și pe telegrafistul său, Alexander Foote, într-o situație disperată, neștiind dacă să expedieze sau nu raportul ce îl avea de la Lucy, în care scria că: „În zorii zilei de duminică, 22 iunie 1941, ora 3:15 dimineața, Germania va ataca URSS-ul pe un front lung de 1600 km, de la Marea Baltică la Marea Neagră cu 3 milioane de soldați, 750.000 de cai, 600.000 de camioane, 7.200 de tunuri, 3.000 de tancuri și 1.800 de avioane” (pag. 71). Rado șovăia dacă să trimită sau nu Kremlinului acest document, din cauza ordinului de a înceta orice contact cu Lucy. Îl convocase la Lucerna pe Alexander Foote de la Geneva, dar tremura cu dosarul lui Roessler în mână și nu se putea hotărî să încalce ordinul primit, deși totul era descris în cele mai mici detalii.

„Understood. Over”

Printre detalii apare și informația că, în România, erau masați la granița cu URSS 650.000 de militari germani (pag. 67). Foote era furios pe Rado că l-a chemat de la Geneva ca să plângă pe umărul lui. „Este treaba celor de la Moscova de a accepta responsabilitatea acestei situații. Cine știe, mai târziu ai putea fi acuzat de neglijență criminală. Și n-aș vrea să fiu în pielea ta atunci. Imaginează-ți situația ta când Moscova va afla că ai avut acest dosar și nu l-ai transmis!” (pag. 73). Aceste cuvinte l-au făcut pe Rado să-i dea dosarul telegrafistului pentru transmitere imediată. Din ziua de 14 iunie 1941 până pe 18 iunie Foote a fost neîntrerupt în contact radio cu Moscova. „Singurul răspuns venit de acolo după terminarea transmisiei dosarului au fost două cuvinte: «Understood. Over.» (Înțeles. Terminat.) După ce a terminat de ars toate paginile dosarului și codurile utilizate, Foote s-a prăbușit în pat epuizat și a dormit 24 de ore. Ar fi vrut să păstreze o copie a acestei excepționale lovituri de spionaj pentru utilizare mai târziu, dar ordinele NKVD erau că totul trebuia distrus” (pag. 73).

 

Alexandre Foote

Se cunoaște faptul că data invaziei germane a URSS fusese comunicată Kremlinului de către cel mai bun agent sovietic, Richard Sorge, infiltrat în ambasada Germaniei la Tokio. În plus, Cordell Hull, ministrul de externe american, îl avertizase pe Umanski, ambasadorul sovietic în SUA, că toate misiunile diplomatice americane din Europa telegrafiau la Washington despre iminenta invazie a URSS de către germani. Iar în final, Churchill a confirmat și el data invaziei obținută de la spionii lui din Reich.

Dar toate aceste nume n-au făcut altceva decât să trimită Moscovei semnale de alarmă. Roessler și sursele sale de la O.K.W. au trimis lui Stalin un întreg dosar ale cărui detalii uimesc pe istoricii militari.

O declarație de război făcută pe genunchi

Cartea A man called Lucy publică și declarația de război concepută de ministrul de externe von Ribbentrop și trimisă ambasadorului german la Moscova, pentru a o prezenta lui Molotov. „Informații recente primite zilele trecute de către guvernul Reich-ului nu lasă nicio îndoială asupra naturii agresive a mișcărilor de trupe sovietice. Mai mult, informații de la o sursă britanică au confirmat existența negocierilor conduse de ambasadorul britanic, sir Stafford Cripps, pentru stabilirea unei strânse colaborări militare între Marea Britanie și Uniunea Sovietică. Guvernul Reich-ului declară că în violarea angajamentelor sale solemne guvernul sovietic se face vinovat de: a. Continuarea și intensificarea manevrelor sale în vederea subminării Germaniei și a restului Europei; b. Concentrarea la frontiera germană a tuturor forțelor sale armate în stare de război; c. Efectuarea de pregătiri evidente de atacare a Germaniei și cu violarea Pactului de Neagresiune Germano-Rus. Ca urmare, Fuhrerul a ordonat forțelor armate ale Reich-ului să răspundă acestei amenințări cu toate mijloacele avute la dispoziție” (pag. 75).

Acest mesaj cinic a fost înmânat lui Molotov în noaptea de 22 spre 23 iunie 1941, la ora 4:45 a.m., de către contele Friederich Werner von Schulenburg, ambasadorul Germaniei. Stenograma întâlnirii acestor doi demnitari menționează că Molotov l-a întrebat pe ambasador: „«Asta trebuie interpretată ca o declarație de război?» Von Schulenburg era fără grai. A ridicat trist din umeri. Furia lui Molotov a învins starea sa de șoc: «Acest mesaj pe care tocmai l-am primit nu poate semnifica altceva decât o declarație de război întrucât trupele germane au trecut deja granița și orașe sovietice ca Odessa, Kiev și Minsk sunt bombardate de aviația germană de o oră și jumătate». Molotov țipa acum: «Asta este o încălcare a încrederii fără precedent în istorie. În mod sigur noi n-am meritat asta». Contele von der Schulenburg, care va fi spânzurat de Hitler pentru participarea lui la complotul din iulie 1944, a strâns mâna lui Molotov și a plecat. Molotov a dat buzna în biroul lui Stalin unde a anunțat: «Germania ne-a declarat război»”.

„De azi, orice informații comunicate de Lucy vor fi… transmise imediat”

În aceeași noapte de 22 spre 23 iunie 1941, Alexander Foote și-a pornit radio-emițătorul pe lungimea de undă folosită de obicei de Ministerul Securității Statului din Moscova. Nu era o zi desemnată lui Foote pentru transmisiuni și se temea că nu va primi vreun răspuns la apelul lui. Foote ca și alți spioni ca el simțeau nevoia de a fi în contact cu Moscova în acele ore grele. „Deodată, Foote a fost speriat de un fluierat ascuțit și prelung în căștile de pe urechile sale. Era centrala de la Moscova a cărei semnătură-radio o recunoscuse instantaneu. O avalanșă de cifre și litere a urmat ca de obicei. Apoi liniște. Foote a profitat de răgaz ca să decifreze radiograma: «Către toate rețelele. Apel către toate rețelele. Bestiile fasciste au invadat patria muncitorilor. A sosit momentul să facem totul în puterea noastră de a ajuta URSS în lupta sa cu Germania. Semnat: Directorul».

După o scurtă pauză transmisia Centralei a continuat: «NDA… NDA… NDA… Mesaj special.» NDA însemna Foote. «NDA… Centrala a decis ca de acum încolo mesajele tale vor fi împărțite în trei categorii: MSG va desemna comunicații obișnuite, RDO mesaje urgent, iar VYRDO va prefața orice mesaj de maximă importanță. De azi, orice informații comunicate de Lucy vor fi clasificate ca VYRDO și transmise imediat. Centrala va fi în alertă pentru comunicații 24 de ore zilnic. Numai NDA singur va transmite comunicările lui Lucy». Foote se gândi că lucrurile iau o întorsătură serioasă. Avea să se convingă imediat. I s-a ordonat să-l contacteze imediat pe Lucy. «Moscova așteaptă cu înfrigurare toate comunicările lui. Lucy va primi un salariu lunar de 7.000 de franci elvețieni (cca 1.600 de dolari), la care se adaugă plățile adiționale pentru informații excepționale». În 1941, un salariu de 7.000 de franci elvețieni echivala cu o mică avere”.(pag. 76).

Românii și ungurii, gata să se încaiere între ei la Cotul Donului

Pe 18 aprilie 1942, Roessler a primit de la Berlin detaliile suplimentare cerute de Stalin pentru luptele grele de la Cotul Donului. Radiograma trimisă imediat lui Stalin includea și aceste secrete militare: „Linia lungă a frontului care va fi cucerită de Wehrmacht va fi încredințată pentru apărare unor trupe ne-germane. Vor fi 52 de divizii străine: 27 divizii românești, 13 ungurești, 9 italiene, 2 cehoslovace și o divizie spaniolă. Pentru că românii și ungurii se urau unii pe alții și erau în stare să se bată între ei, vor fi separați prin 9 divizii italiene și una spaniolă. Înaltul Comandament German nu se baza prea mult pe aceste întăriri ne-germane, fiind îndoielnică valoarea lor militară” (pag. 99).

Divulgarea acestor puncte slabe de pe frontul Donului îl va determina pe mareșalul Jukov să aleagă direcția loviturii principale exact în sectorul de front apărat de diviziile ne-germane, reușind spargerea frontului printr-o contra-ofensivă puternică. Întreaga operațiune de încercuire a Armatei a VI-a germane de sub comanda feldmareșalului von Paulus n-ar fi reușit fără detaliile trimise zilnic de Roessler. OKW a trimis în ajutorul lui von Paulus armatele blindate conduse de von Manstein și a deturnat de la acțiunile lor de front alte mari unități pentru salvarea Armatei a VI-a. Fiecare din aceste ordine de luptă noi și urgente erau trimise Moscovei prin radio de Roessler într-un interval de 6-10 ore de la emiterea lor la Berlin. Era ceva nemaiauzit deoarece s-a calculat de către specialiști militari că, în multe împrejurări, ordinele de luptă ale lui Hitler ajungeau la Stalin înaintea primirii lor de către comandanții germani din linia întâia!

Roessler a divulgat Armatei Roșii slăbiciunea capitală a Wehrmacht-ului

Rețeaua „Lucy” s-a mândrit cu aportul ei la victoriile de la Stalingrad și Kursk, unde detaliile furnizate Armatei Roșii sunt considerate fără precedent în istoria artei militare! Totul era inclus în radiogramele lui Roessler: sectoarele frontului care vor suferi lovitura principală a Wehrmarcht-ului, numărul soldaților și tehnica de luptă folosită, poziția exactă a centrelor de comandă germane și a marilor depozite de muniții, carburanți, alimente etc. Doar grupul de armate „Centru” consuma zilnic 18.000 de tone de astfel de furnituri logistice necesare frontului, adică echivalentul a 36 de trenuri de marfă! Roessler a divulgat Armatei Roșii care era slăbiciunea capitală a Wehrmacht-ului: logistica de aprovizionare a fronturilor din URSS, adică asigurarea neîntreruptă a 3 milioane de soldați germani cu muniții, carburanți și hrană în cantități de zeci de mii de tone zilnic. Pentru înaltul Comandament (OKW) era un coșmar constituirea și apărarea acelor depozite gigantice, în condițiile de acces ale Rusiei acelor vremuri, cu drumuri desfundate, magistrale feroviare sistematic distruse de partizani, dar mai ales cu bombardamentele aviației sovietice care erau cu prioritate dirijate spre acele depozite. Rămase fără carburanți, fie și câteva zile, armatele de tancuri germane erau ținte ușoare pentru artileria sovietică.

Elveția i-a protejat pe Foote și pe Roessler: i-a arestat, ca să nu ajungă la ei SS-ul

Contraspionajul militar german a sesizat că inamicul primește informații militare din interiorul Wehrmacht-ului, atunci când a descoperit cu stupoare în orașe cucerite de germani în URSS copii ale ordinelor de luptă ale OKW traduse în rusește! Centrele de depistare a undelor radio de la Dresda au descoperit și arestat în Germania pe toți telegrafiștii „Orchestrei Roșii”. Rețeaua „Lucy” transmitea zilnic din Elveția și germanii au putut identifica zona geografică. Șeful spionajului extern al Germaniei, generalul Walther Schellenberg, s-a dus de mai multe ori în Elveția, unde s-a întâlnit de fiecare dată cu omologul său elvețian, generalul de brigadă Roger Masson. Sunt fascinante detaliile acestor întâlniri secrete descrise în cartea de față grație interviurilor luate de autori lui Roger Masson și, mai ales, stenogramelor anchetării de către englezi a lui Schellenberg, luat prizonier la sfârșitul războiului. (El a decedat în anul 1954, iar cheltuielile înmormântării sale au fost plătite de Coco Chanel).

 

Deși Elveția era neutră, ea a trimis pe Frontul de Est un numar mare de medici elvețieni pentru a trata germanii răniți, ca să nu mai insistăm asupra aurului furat de naziști de la evrei, care a ajuns tot în băncile acestei țări…

Cu toate acestea, conducătorii Elveției erau preocupați de faptul că spionajul lui Roessler putea servi germanilor drept un „casus belli”, aceștia putând să-i invadeze. Dar, în același timp, Roessler era finanțat de statul elvețian și păzit de serviciile de informații ale acestuia. Generalul Schellenberg ordonase lui Otto Skorzeny să-l răpească din Elveția pe Alexander Foote, al cărui radio-emițător fusese identificat de spionii SS . Servitoarea lui Foote era plătită de agenții SS și urma să le descuie ușa în ziua de 23 noiembrie 1943.

Cu trei zile înainte, la ora 1:15 noaptea, Foote era arestat de poliția elvețiană și închis împreună cu Roessler la aceeași închisoare, în celule confortabile, cu tot ce aveau nevoie. Acolo nu mai putea ajunge SS-ul lui Schellenberg. O lună mai târziu, „Armata Roșie trecea granițele Poloniei și României, practic încheind eliberarea țării lor” (pag. 164).

Generalii trădători din OKW au rupt legăturile cu Roessler

După patru ani de război, guvernul elvețian a ridicat restricțiile de camuflaj pe timpul nopții. După eliberarea Parisului au fost eliberați și Roessler cu toți oamenii lui. Șandor Rado și Alexander Foote au plecat împreună la Paris, unde s-au dus direct la ambasada sovietică. Acolo au fost luați drept agenți provocatori de către diplomații sovietici. S-a telefonat la Kremlin de unde s-a primit ordinul ca amândoi să se întoarcă la Moscova, așa că au plecat cu primul avion. Rado s-a confesat lui Foote că îi este teamă de soarta care-l aștepta pentru că erau sume mari de bani pe care le primise ca director al „Orchestrei Roșii”, sume pe care nu le putea deconta. Nu știuse să facă diferența dintre banii cuveniți lui și sumele destinate activității rețelei sale… La prima escală făcută de avion la Cairo, Șandor Rado a dispărut. Foote s-a întors singur la Moscova, unde a fost promovat maior în Armata Roșie și trimis la Segodnia (o școală de perfecționare a spionilor sovietici). I s-a spus, ca să-l sperie, că Rado a fost capturat, judecat și executat în Egipt. Nu era adevărat, fusese capturat, dar în loc de pedeapsa capitală, Rado a făcut 11 ani într-un lagăr de muncă din Siberia împreună cu Rachel „Sissi” Duebendorfer, un alt nume legendar al „Orchestrei Roșii”.

La data apariției cărții de față, Șandor Rado era profesor de geografie la Universitatea din Budapesta, iar Rachel Duebendorfer trăia cu fiica ei, Tamara, în Germania. Alexander Foote a fost trimis în Mexic, unde urma să-i spioneze pe americani. A preferat să dezerteze la britanici, unde a scris cartea Handbook for Spies și a trăit confortabil până la moartea sa din august 1957.

Rudolf Roessler a încercat de mai multe ori să-i contacteze în Germania pe generalii germani care i-au fost surse. Aparatul său de radio emisie-recepție era intact, dar n-a primit niciun răspuns. Concluzia era evidentă pentru el: generalii au putut vedea cu ochii lor că venirea Armatei Roșii n-a însemnat renașterea Germaniei anterioare venirii lui Hitler la putere. Țara lor era dezmembrată de învingători. În plus, viața lor și a familiilor lor era în constant pericol pentru că ei erau în bună parte răspunzători pentru milioanele de germani căzuți în pe Frontul de Est. Neonaziștii din Europa încearcă și azi să afle numele generalilor trădători de la OKW, chiar dacă sunt morți. Ei au copii și urmași, nu? Rudolf Roessler, sărac și deznădăjduit, a decedat la 61 de ani în anul 1958. Cheltuielile înmormântării sale la Lucerna au fost plătite de un necunoscut.

 

Autor: Michael Nicholas Blaga

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press