ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "hiperboreeni"

hiperboreeni

,

O poveste cu daci uriași, securiști și porți misterioase spre alte universuri, inspirată parcă din romanele lui Pavel Coruț și poveștile budiste de adormit copiii, face ravagii pe Facebook   –   realitatea.net

Relatare inedită de la minele Roșia Montana

O descoperire senzațională zguduie lumea oamenilor de știință care ar duce la rescrierea istoriei. În cursul lunii februarie 2012, o echipă de geologi, româno-canadiană, urmărind rămășițele filonului de aur la una dintre galeriile săpate de agatârși în urmă cu 5.500 de ani la Roșia Montană au făcut din întâmplare o descoperire care ar putea răsturna toată istoria omenirii. Ei au descoperit la baza galeriei capătul rectangular al unei lespezi aurii care nu părea a fi o rocă naturală. După prelevarea unei mostre, din rezultatele analizei de laborator a reieșit că era vorba într-adevăr de o piatră compozită, obținută din amestecul a 15% praf de granit, 30% wolfram și 55% pulbere de aur de 50 de karate, după o tehnologie imposibil de reprodus în condițiile științei actuale.

Hiperboreanul

rosia_montana_sechelet_29021600

     Faptul este cu atât mai surprinzător cu cât galeria unde a fost semnalată lespedea, supranumită și Galeria Hiperboreană și aflată pe Valea Cornei, sub satul Cornea de la Roșia Montană, fusese cercetată în urmă cu 36 de ani, mai precis pe tot parcursul anului 1976 și, datorită uluitoarelor descoperi arheologice și antropologice practic de neconceput pentru acea vreme, ea a fost închisă și apoi sigilată la comanda Securității. Printre mineri încă se mai vorbește în șoaptă despre această galerie și nu sunt puțini cei ai căror tați sau frați mai mari, foști mineri la Roșia Montana, care au luat parte la consolidările și săpăturile arheologice din galerie la acea vreme, au dispărut de-acasă și s-au întors bătuți după câteva săptămâni. Între timp cei mai mulți dintre ei au murit datorită bolilor profesionale. Cei patru martori rămași în viață nici măcar nu mai doresc să-și amintească. Unul dintre ei, domnul Ion Moiș, fost șef de echipă pe timpurile acelea, după o îndelungă chibzuială, s-a hotărât totuși să rupă tăcerea.


Relatarea minerului

     Iată relatarea faptelor petrecute atunci, așa cum le-a trăit martorul ocular Ion Moiș: „Poate că nu trebuia să zic nimic, că doară am jurat la comuniști, dar eu mă trag de fel din Albac, chiar din neamul de moți al lui Avram Iancu, așa că nu pot să tac. Uite cum a fost: în iarna lu’ 76, am fost chemat de inginerul șef și am primit dispoziție să redeschid, să consolidez și să electrific vechea galeria 13, rămasă închisă încă de pe vremea austroungarilor, urmând ca după consolidare să vină doi tovarăși geologi să prospecteze. Galeria era veche, rămasă așa neexploată încă de pe vremea agatârșilor, care la vremea aceea scoteau din ea și prelucrau aurul și argintul pentru daci, iar filonul fusese epuizat cu multe secole înainte să ajungă romanii stăpâni pe minele de aur, sau Alburnus Maior cum le plăcea lor să le spună. E drept că se văd urme de căutare și din partea romanilor, dar este limpede că ei s-au lămurit foarte repede și că au abandonat. Lucrările de consolidare și electrificare au durat aproape până în vara lui 76 și am avut niște probleme cu golirea de apă a unei părți a galeriei care se inundase. Atât vâlvele din mină cât și electrovalvele de la pompe ne-au fost de mare ajutor. Tot atunci am găsit și un os spălat de ape, așa de mare, cum nu ne mai fusese dat să vă niciodată. Nici ortacii mei nu mai văzuseră. După ce l-am arătat directorului minei acesta l-a predat securistului Întreprinderii Miniere de Stat Roșia Montana, iar pe noi ne-a anchetat Procuratura vreo patru zile. Că unde era osul când l-am găsit? Că în ce poziție? Că cine a mai fost cu noi în mină? Că cine mai știe de existența lui? Câți am intrat și câți am ieșit din șut în ziua aia? Mă rog, tot felul de întrebări aiuritoare ca să ne sperie și să ne facă să tăcem. Am tăcut cu toții evident iar după ce ne-a pus să semnăm declarațiile, ne-au trimis înapoi în galerie. Acasă n-am suflat o vorbă. Mi-era frică pentru ai mei. Atunci când treaba noastră a fost terminată au intrat în mină doi oameni de la București din care unul sigur era geolog. Ce au lucrat ei acolo nu știu, dar așaaa… ca la vreo săptămână, s-a prezentat un al treilea, unul foarte tânăr, cu o cicatrice la ochiul stâng, care a zis că e arheolog. La două zile după el au venit o echipă întreagă de civili daar și câțiva arheologi cu niște echipamente cam ciudate, împreună cu un echipaj de Miliție care a blocat accesul la galeria 13 și a început să ne controleze nouă legitimațiile la poartă. După încă vreo lună jumate am fost chemați din nou, eu și ortacii mei, cei care ne-am ocupat de consolidări și care deja semnasem declarațiile, să cărăm sterilul din fundul galeriei 13 și să-l scoatem cu vagonetele afară din mină. Atunci am văzut grozăvia” a spus localnicul.

Scheletul a plecat spre Moscova

     ,,Arheologii scoseseră la iveală din stâncă un schelet uriaș, cam de 10 metri lungime, care zăcea pe o parte cu picioarele strânse. Osul pe care îl găsisem eu era legat cu o fundă roșie și de-abia atunci am văzut că era de fapt o vertebră. Mamă da’ ce mai vertebră! Civilii se foiau de colo-colo! Unii își notau câte ceva din ce ziceau arheologii, alții făceau poze cu blitzul. Ziceau ceva de unu Densușianu, apoi ceva de hiperboreeni, apoi unul sare cu gura mare că să-și vadă ăla cu Densușianu de treabă, că Densușianu era avocat, nu istoric, apoi a dat-o cu partidu și cu securitatea. Altul, și ăsta era arheologu cel tânăr, că l-am recunoscut după cicatrice, a scapat una cum că scheletu ăla era de hiperborean și că ar putea fi chiar strămoșul nostru! „ Nu se poate tavarișce! Ce hiperborean visezi!” – a răcnit la el unul gras în haine de piele și cu accent rusesc! – „Omul se trage din maimuță! Unde ai mai pomenit tu maimuță de 10 metri? Gata! Ce s-o mai lungim!? Scheletul ăsta pleacă la Moscova!… Ia luați-l pă reacționaru’ ăsta d-aici! Bîstro, bîstro!” Atunci ne-a cuprins groaza pe toți. Doi gealați au sărit pe el, l-au legat și l-au târât afară din mină. „Ia hai! Strângeți, împachetați în lăzi și duceți totul la gară! Și dacă mai suflă vreunul vreo vorbă v-arunc kaghebeu-n ceafă! ” Tot pe noi a căzut măgăreața cu strânsul și cu căratul. S-a făcut dimineață când am terminat de împachetat, de cărat și de urcat lăzile în tren. Dar nici pe noi nu ne-au lăsat să mai mergem acasă. Ne-au suit în două dube fără geamuri și ne-au dus undeva. Unde?, nu știu…. Dar știu că am mâncat bătaie vreo săptămână încheiată și că m-au pus să semnez că n-am văzut și că nu cunosc nimic, că am un unchi legionar care e bandit și împușcă securiști prin munți și mi-au zis că dacă suflu vreo vorbă îmi saltă nevasta și copiii iar pe mine mă bagă în pușcărie. Am semnat și am tăcut, ce era să fac…!? Nici cu ortacii mei pe care i-am întâlnit din nou la mină nu am mai vorbit despre asta” și-a continuat relatarea minerul.

Arheologul cu cicatrice

     ,,Ceva de bine totuși mi s-a întâmplat după aceea. La o săptămână după ce m-am întors la mină, unul de-l aveam mereu coadă după mine când intram și ieșeam din șut, a venit la birt și s-a așezat la masa mea. Cinstit să fiu când l-am văzut mi-a înghețat sângele în vine. „Uite Ioane, – mi-a zis -, și eu sunt moț ca și tine. Și tot ca și la tine, neam de neamul meu au fost băieși la Roșia Montana. Am fost acolo când s-a descoperit scheletul uriașului. Acum e la Moscova. Eu ca și tine am fost martor. Ia plicul ăsta și păstrează-l ca pe ochii din cap. Înăuntru ai poză. Să știi de la mine că acolo în galerie se afla scheletul unui dac hiperborean, strămoș de-al nostru. Păstrează poza și arat-o nepoților tăi. Eu nu știu dacă scap pentru că am fost iradiat. Pe voi v-au speriat bine, dar pe noi ăștia din securitate care nu ne speriem așa de ușor, de noi se descotorosesc altfel. Nu te cunosc, nu mă cunoști. Nu ți-am dat nimic! Ai priceput?” „Da, am priceput!”. S-a ridicat și a ieșit repede pe ușă. Doar două zile l-am mai văzut cum pășea ca o umbră în urma mea, apoi nu l-am mai văzut niciodată . Dar mai am în schimb poza cu hiperboreanul de la el”.

Lespedea

      Dar să revenim la lespede… Ne aflăm în luna aprilie 2012. În urma discuțiilor purtate cu ușile închise la Ministerul Minelor Petrolului și Geologiei, partea canadiană a opinat ca această descoperire să nu fie făcută publică iar galeria să fie închisă de urgență. Partea română a fost de acord cu păstrarea secretului însă a insistat să continue cercetările și să trimită o a doua echipă, de data aceasta de arheologi condusă de un arheolog bătrân cu o cicatrice în colțul ochiului stâng. Timp de trei luni, săpăturile în jurul lespezii s-au derulat în secret, rezultatul fiind decopertarea integrală a lespezii. Nu a durat foarte mult deoarece deasupra lespezii se aflase cu 36 de ani în urmă scheletul uriașului dac hiperborean, aflat acum la Moscova iar parte din munca cu săpatul rocii și cu decopertarea o făcuseră arheologii de atunci. Măsurătorile au scos la iveală faptul că lespedea, perfect șlefuită, avea o lungime de 12 metri, o lățime de 6 metri și o înălțime de 3 metri, cântărind cu aproximație 1700 de tone, cu 100 de tone mai mult decât a fost estimată “piatra femeii insarcinate” respectiv lespedea descoperită la Baalbek, numai aurul conținut în ea reprezentând cca. 900 de tone, de aproape trei sute de ori mai mult decât s-ar fi putut obține prin reciclarea integrală timp de 20 de ani, a haldelor de steril depozitat de milenii la Roșia Montană în urma exploatărilor aurifere, și de 150 de ori mai mult decât tot aurul extras de la suprafață și din toate galeriile de agatârși pentru daci, apoi de romani, apoi de austroungari și de români la un loc. Zona a fost imediat închisă cu gard de sârmă ghimpată și pusă sub pază militarizată iar săpăturile preliminare pentru forarea unui puț cu diametrul de 12 metri care să ajungă până la lespede au demarat la începutul lunii mai 2012. La sfîrșitul lunii iunie, mai precis pe data de 23 ale lunii, lespedea a fost scoasă la suprafață, segmentată în 80 de calupuri egale, încărcată în containere și transportată de urgență noaptea, sub escortă militară către o destinație necunoscută. Totuși există unele informații din surse demne de încredere, din care rezultă că fragmentele containerizate au fost predate Combinatului Siderurgic SIDEX Galați și că au deja topite și transformate în lingouri de aur și wolfram, dar locul secret unde se află ele depozitate acum încă nu se cunoaște.

Scrierea dacică veche

     Faptul că lespedea a dispărut și nu s-a păstrat nici măcar o fotografie a ei este lesne de înțeles. Un lucrător care a participat la dezmembrarea ei suține că există totuși un set de fotografii care au fost făcute de către un bătrân arheolog român de prestigiu, care au fost date spre studiu unui paleolingvist și care, a atras atunci atenția autorităților că lespedea prezintă o valoare culturală și istorică inestimabilă pentru poporul român și pentru întreaga umanitate și în orice caz incomensurabil mai mare decât valoarea ei economică. Pentru argumentarea afirmației arheologul a prezentat atunci câteva fotografii ale lespezii în care se putea observa că toată suprafața ei era acoperită de o scriere în basorelief, de un verde smarald, total necunoscută după spusele paleolingvistului, dar cu probabilitatea cea mai mare de a fi pelasgă, dispusă în trei șiruri paralele care porneau din partea stângă sus și șerpuia în diagonală încolăcindu-se în spirală în jurul unui cap de lup, și sfârșind apoi la baza ei, în colțul din dreapta. Se pare că autoritățile române au rămas insensibile la aceste atenționări și dovezi și au dispus tăierea și topirea lespezii, urmând ca după vânzarea aurului să verse la vistieria Statului contravaloarea procentului de 19,31% negociat cu partea canadiană, conform contractului de exploatare a aurului și a metalelor rare ale zonei.

Puțul secret

      „Lucrurile însă au devenit de-a dreptul uluitoare atunci când, – declară de data aceasta reputatul arheolog, al cărui nume din motive de siguranță personală nu-l putem face public – la ridicarea lespezii s-a putut observa un soi de puț cu diametrul de 4 metri în interiorul căruia cobora o scară elicoidală ale cărei trepte erau săpate în pereții puțului, de parcă fuseseră tăiate cu laserul. Din interiorul puțului emana o lumină lăptoasă, violacee. Deși cei câțiva lucrători, geologi și arheologi care au fost martori la ridicarea lespezii și-au revenit după o vreme din uimire, totuși înafara paleolingvistului care s-a precpitat ca un apucat pe scări în jos, nimeni nu a mai avut curajul să coboare și să verifice ceea ce se afla în puț, iar a doua zi a fost deja prea târziu. Am așteptat cu toții ca paleolingvistul să apară, dar el nu s-a mai ridicat la suprafață. Peste noapte, SRI-ul și armata au acoperit cu scânduri intrarea în puțul care ducea spre interiorul muntelui și-apoi au turnat ciment și au sigilat-o. A doua zi au fost închise gura puțului exterior precum și intrarea în galeria săpată in vremuri imemoriale de către agatârși. Tot a doua zi, eu, dimpreună cu toți martorii care au asistat la prelevarea lespezii, a descoperirii puțului din adâncul minei, precum și cei care au participat la ștergerea urmelor, am fost puși să semnăm niște documente care garantau păstrarea Secretului de Stat și-apoi am plecat cu toții speriați înapoi pe la casele noastre, care-ncotro.”

Tunelurile subterane

     La sediile Ministerului Minelor Petrolului și Geologiei și al Institutului de Arheologie din București, așa cum de altfel era și de așteptat, nimeni nu știe nimic. Peste toate aceste evenimente s-a așternut tăcerea. Există unele voci care afirmă că persoane suspuse de la Guvern au mușamalizat toată afacerea și că bancherii elvețieni își freacă mâinile satisfăcuți. Ultima dată când s-a mai putut discuta cu bătrânul arheologul și cu lucrătorul martor a fost în după-amiaza zilei de 28 iulie 2012. După această dată acești doi martori care s-au expus și au rupt tăcerea nu au mai putut fi găsiți la domiciliu. De fapt ei nu au mai putut fi găsiți nicăieri. Vecinii povestesc ceva despre niște ridicări cu dubele, cu agenți mascați în miez de noapte, dar nici acest lucru nu este prea sigur. Dacă veți avea vreodată curiozitatea să vă aventurați singuri prin pădurile din jurul Sarmisegetuzei Regia, să nu vă mirați dacă veți întâlni un om cu o privire luminoasă, violacee, care susține că a fost în Shamballa și că știe un tunel pe sub Sarmisegetuza care duce către minele de aur de la Roșia Montană. Iar dacă începe să vorbească într-o limbă necunoscută, probabil pelasgă, ascultați-l cu atenție, chiar dacă nu înțelegeți ce spune în acel moment. Va veni o vreme când veți pricepe.

Sursa: Monitorul de Fagaras

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press