ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Herta"

Herta

,

Duminică, 26 februarie 2017, la Horbova, în raionul Herţa, comunitatea de români s-a adunat în centrul localităţii, la Casa de cultură, pentru a participa la un important spectacol artistic cu caracter popular românesc, informează romaniabreakingnews.ro citând o relatare de pe pagina de facebook a unui localnic român din părțile Herței – Ionel Marin Ivan.  

„Aici a avut loc un spectacol artistic, cum nu mi-a fost dat să văd până acum. Încă de la intrarea în edificiul cultural, te fermeca o mare de oameni care aşteptau liniştiţi, în picioare, începerea manifestării. În sala nu mai erau demult locuri. Practic, numărul celor prezenţi la spectacol a fost dublu faţă de capacitatea sălii. Horbovenii ascultau muzică din sală, până şi din curtea Casei de cultură. L-am văzut pe scenă, în costum popular şi evoluând în echipa de dansatori, pe domnul Valentin Iacoban, preşedintele Consiliului Raional Herţa. Mai mulţi reprezentanţi ai „dinastiilor artistice horbovene”, cum bine spunea cineva, ne-au demonstrat că portul popular, cântecul şi dansul românesc, reprezintă cea mai de preţ comoară a neamului românesc. Ne mândrim cu voi, dragi horboveni! La manifestare au participat şi reprezentanţi ai conducerii Consiliului regional Cernăuţi, ai Administraţiei regionale de stat, Administraţiei raionale, primarul Horbovei, distinsul domn Iurie Levcic, preşedintele Şcolii populare de artă din Cernăuţi, reprezentanţi ai mass-media ucrainene şi române, mai mulţi invitaţi.” – Ionel Marin Ivan

Video Hora din străbuni – la Horbova

Foaie verde-a bobului,

Ardă vatra jocului,

A venit şi mic şi mare

La această sărbătoare –

Şi cei tineri şi bătrâni,

Jucau hora din străbuni,

Ca să vadă lumea roată,

Cum în Horbova se joacă.

Astfel s-a cântat şi s-a dansat duminică la Horbova. Lucian Blaga spunea: „Veşnicia s-a născut la sat”. Parafrazându-l pe scriitorul român,  putem afirma că veşnicia s-a născut în Horbova, Ţinutul Herţei, acolo, unde cresc feţi-frumoşi şi Elene Cosânzene de viţă românească, cu floarea iubirii de neam înflorită în inimi şi cu scântei în călcâi, învârtind horele din străbuni de arde vatra jocului, care îşi iubesc graiul, portul şi dansul, ştiu să doinească cu glas dulce  de priveghetori, a scris Diana TOMA în ziarul local al românilor din Ucraina zorilebucovinei.com citat de romaniabreakingnews.ro

I-am admirat pe viu, în timp ce în cununa românităţii din Bucovina istorică îşi anunţa sosirea Mărţişorul – simbolul dăinuirii noastre pe aceste meleaguri Ștefane, participând la o frumoasă şi emoţionantă sărbătoare aniversară,  „La vatra jocului”, moderată cu eleganţă de Rodica Andrieş, – Ansamblul de dansuri populare „Alunelul”  şi-a sărbătorit 40 de ani de activitate artistică,  însoţindu-i pe distinşii diplomaţi români, ministru consilier Ionel Ivan, adjunct al şefului misiunii diplomatice române la Cernăuţi, şi pe simpatica sa soţie Mioara.

Horbovenii îşi păstrează din moşi-strămoşi valorile cultural-spirituale, etalate şi de data aceasta, prin veritabile talente, prin portul autentic, prin mărgăritarele coregrafice ale dansului popular românesc,  prezentate de dansatori cu o deosebită măiestrie artistică.

romaniabreakingnews.ro

,

Dragi Prieteni!.. 
Eu, Primarul comunei Mahala, aduc la cunoștința oamenilor de bună credință din toate teritoriile noastre istorice, faptul, că la 7 februarie 2016, lângă comuna Lunca, actualul raion Herța, va avea loc o manifestare de doliu în memoria martirilor neamului, secerați de gloanțele grănicerilor sovietici în timpul masacrelor sângeroase din iarna anului 1941..

Se împlinesc 75 de ani, de la acele evenimente tragice, când teroarea stalinistă a nimicit mii de nevinovați din diverse localități ale regiunii Cernăuți, majoritatea fiind din comuna Mahala… 

Vă așteptăm, să fiți alăturea de noi și împreună să aprindem o lumănare la căpătâiul acelor suflete nevinovate… 
Începutul acestei manifestări va fi la orele 13.00….

Veșnica lor pomenire!…Primăria comunei Mahala...

 Publicat de romaniabreakingnews.ro /  Sursa: euromedia-ucraina.blogspot.ro

,

…închise aproape 30 de școli cu limba de predare română

Nemulțumire mare în sânul comunității românești din regiunea Cernăuți, manifestată datorită faptului că în anii de independență a statului ucrainean numai în regiunea Cernăuți au fost închise aproape 30 de școli cu limba română de predare.

Despre acest adevăr care continuă să doară, a declarat în cadrul întâlnirii comunității românești din regiunea Cernăuți cu  senatorii români și vice guvernatorul regiunii Cernăuți Volodymyr Kuliș, domnul Ilie T. Zegrea, președintele Reuniunii Scriitorilor Români din orașul Cernăuți, care a atenționat conducerea regiunii și oaspeții români că noul an de învățământ care va începe în Ucraina, marți, 1 septembrie, va  fi unul neobișnuit, întrucât e pentru prima dată în ultimii ani când se  întâmplă astfel de situații.

Ministerul Învățământului și Științei din Ucraina din lipsă de mijloace financiare, nu a tipărit manuale de limbă și literatură română pentru clasele a patra și a șaptea. Astfel, această indiferență a reprezentanților ministerului respectiv, va crea incomodități copiilor români pe tot parcursul anului de învățământ.

Și încă o veste îngrijorătoare.

În timp ce se trage un semnal de alarmă că se reduc școlile românești din regiunea Cernăuți, cei prezenți la întâlnirea cu înalții oaspeți români au menținat faptul că procesul de optimizare în Ucraina, va reduce începând cu 1 septembrie 2015 încă două școli românești din Ținutul Herța. E vorba de școlile primare din satele Lunca și Târnauca, care urmează să fie închise, motivându-se, numărul redus de copii care frecventează aceste școli. În situația dată comunitatea locală urmează să-și spună cuvântul. Potrivit afirmațiilor făcute de domnul vice guvernator, Volodymyr Kuliș, nici o școală nu poate fi închisă dacă comunitatea locală se împotrivește unor astfel de decizii. Să sperăm că locuitorii satelor Lunca și Târnauca nu se vor lăsa atât de ușor amăgiți ca să li se închidă școala în sat. „Astăzi vor rămâne fără școală, mâine vor insista să li se închidă biserica, iar pomâine acești oameni vor putea vorbi în limba română doar pe ascuns”, afirma unii lideri ai comunității românești din regiunea Cernăuți la întâlnirea de astăzi cu senatorii români și reprezentanții administrației regionale de stat Cernăuți.

Ținutul Herța

Ținutul Herța

Ținutul Herța este aproximativ același cu raionul Herța din Regiunea Cernăuți (Ucraina). Populația acestui teritoriu este de 32.000 de locuitori (conform recensământului din Ucraina din 2001). 93% din populație este de etnie română și toate satele din raion sunt exclusiv românești, în afară de satulMamornița (situat în extremitatea nord-vestică a regiunii), care e în principal locuit de ucraineni. Teritoriul a aparținut Principatului Moldovei iar apoiRomâniei până în anul 1940, când trupele sovietice l-au ocupat, deși potrivit anexei secrete a tratatului de neagresiune sovieto-german de la 1939,Uniunea Sovietică nu pretindea decât ocuparea Basarabiei. Prin urmare, teritoriul a fost dat Ucrainei sovietice și, de la 1991 până astăzi, face parte din statul ucrainean. Conform tratatului de prietenie dintre România și Ucraina din 1997, România renunță la acest teritoriu. Cu toate acestea, numeroase organizații din Bucovina de Nord cât și din România au atacat această decizie și au cerut guvernului român să renunțe la tratat în 2007.

Herța (în ucraineană Герца, transliterat Herța, în rusă Герца, transliterat Gherța, în germană Herza și în poloneză Herca) este un oraș în regiunea Cernăuți(Ucraina), centru administrativ al raionului omonim. Este situat la o distanță de 28 km sud-est de orașul Cernăuți și la 21 km nord de orașul Dorohoi.

Localitatea este situată la o altitudine de 160 metri, în partea de est a raionului Herța, pe râul Herța (un afluent al Prutului), în apropiere de granița cu România. Are 2,101 locuitori, preponderent români.

Localitatea Herța a făcut parte încă de la înființare din Principatul Moldovei, aflându-se la câțiva kilometri nord de orașul Dorohoi. Prima menționare documentară a localității datează din data de 20 decembrie 1437. Ca urmare a relațiilor comerciale dezvoltate, a primit în anul 1672 statutul de târg, printr-un hrisov al domnitoruluiGheorghe Duca.

Până la încorporarea Bucovinei la Austria, în 1775, a făcut parte din Ținutul Cernăuți. Între anii 1775-1777, orașul a fost ocupat de armatele austriece, dar târgul, împreună cu circa 30 de sate, a revenit Moldovei, în cadrul nou-înființatului Ținut Herța. Acest ținut a fost desființat în anul 1834 și înglobat Ținutului Dorohoi. Statutul de târg al orașului Herța a fost confirmat în 1817 de Scarlat Callimachi și în 6 iulie 1824 de către Ioniță Sandu Sturdza.[1]

După Unirea Principatelor Române la 24 ianuarie 1859, târgul Herța a intrat în componența statului român. La recensământul din 1860, Herța era oficial a 25-a localitate urbană a Moldovei, după numărul populației (2754 locuitori). În anul 1864 i s-a recunoscut statutul de oraș. La 1901, Marele Dicționar Geografic al Romîniei consemnează că Herța avea 1.160 de locuitori, dintre care majoritatea (820) erau evrei; orașul avea 2 biserici ortodoxe, 2 sinagogi, o școală de băieți și una de fete; în 1884 în oraș se înființase primul birou telegrafo-poștal cu telefon.

În perioada interbelică, orașul Herța a făcut parte din componența României, în Plasa Herța a județului Dorohoi. Conform recensământului din anul 1930, locuiau 8.368 persoane, aproape în totalitate români.

În perioada interbelică, în comuna urbană Herța se desfășura un mic comerț de vite și cereale. Aici funcționau o pretură, o judecătorie mixtă, o percepție fiscală, un oficiu P.T.T., un oficiu telefonic și un serviciu sanitar. De asemenea, pe plan educativ-cultural, existau 2 școli primare de stat, 1 școală primară confesională, 1 cerc de lectură, 1 societate sionistă, 2 biserici ortodoxe și 7 sinagogi și case de rugăciune evreiești. Prin oraș trecea drumul național Cernăuți – Herța – Noua Suliță –Lipcani .

Acest teritoriu nu a făcut parte niciodată din regiunea Basarabia sau din regiunea Bucovina, ci din regiunea cunoscută astăzi sub denumirea de Ținutul Herța și care a aparținut Moldovei și apoi României, până la cel de-al doilea război mondial.

Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia și Bucovina de Nord au fost anexate de către URSS la 28 iunie 1940. Cu toate acestea, deși nu era prevăzută nici în Pactul Ribbentrop – Molotov și nici în notele ultimative sovietice din 26 iunie 1940 decât cedarea celor două teritorii mai sus-amintite și care nu făcuseră parte din Vechiul Regat, trupele sovietice au săvârșit încă un abuz prin încălcarea termenilor ultimatumului și au ocupat și un teritoriu cu o suprafață de 400 km² și o populație de aproximativ 50.000 de locuitori din Vechiul Regat, teritoriu cunoscut astăzi sub denumirea de Ținutul Herța. Sovieticii au afirmat ulterior că au ocupat acest teritoriu din cauza unei erori cartografice, deoarece sovieticii trăsese pe hartă o linie de demarcație cu un creion gros de tâmplărie.

Reintrat în componența României în perioada 1941-1944, orașul a fost aproape complet distrus în primele zile de război. Ținutul Herța a fost reocupat de către URSS în aprilie 1944 și integrat în componența RSS Ucrainene. Cu toate că Tratatul de Pace de la Paris din 10 februarie 1947 a menționat ca „frontiera sovieto-română este fixată în conformitate cu acordul sovieto-român din 28 iunie 1940”, URSS-ul a refuzat să restituie României Ținutul Herța .

După reocuparea orașului de către sovietici, Herța a fost reconstruită, dar populația nu a mai atins nivelul populației din perioada interbelică. Între anii 1940-1962, orașul Herța a fost reședința administrativă a raionului Herța. În următorii 30 de ani, orașul nu s-a mai dezvoltat, întreg raionul Herța fiind inclus în raionul Adâncata.

Începând din anul 1991, orașul Herța face parte din raionul omonim al regiunii Cernăuți din cadrul Ucrainei independente, fiind centru administrativ raional. La recensământul din 1989, numărul locuitorilor care s-au declarat români plus moldoveni era de 1.443 (1.327+116), reprezentând 68,00% din populația localității. La acel moment, mai locuiau 409 ucraineni, 222 ruși, 14 evrei, 3 poloni și 31 persoane de alte etnii . În prezent, orașul are 2.101 locuitori, preponderent români.

În anul 1993 orașul a încorporat 56.5 hectare de teren din satul Târnauca, 8.3 hectare de teren din satul Molnița, suprafața orașului crescând la 322.3 hectare. În prezent, aici funcționează una din cele mai mari întreprinderi de pielărie din regiune, cu peste 1.300 muncitori, o fabrică de cărămidă și 3 școli.

Liceul din Herța poartă din anul 1968 numele scriitorului român Gheorghe Asachi (1788-1869).

 

Editat și publicat de Gabriel Negru – romaniabreakingnews.ro / surse:BucPress.euro.wikipedia.org

Românii din Herța au umplut sala de festivitați ( Casa raională de cultură),  pentru a onora tradițiile românești care trăiesc prin muzica populară românească. Au venit cu mic cu mare pentru a lua parte la spectacolul susținut de laureații și oaspeții „Festivalului – concurs Internațional de muzică populară românească „În grădina cu flori multe” în Herța. Filmarea a fost obținută prin amabilitatea Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina /  mai 2015

Spectacolul a fost parte din programul Festivalului mai sus menționat, organizat de Iurie Levcic prin Asociația Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești, Cernăuți.

După cum se vede din imagini și materialul video, aceștia au venit în număr mare pentru a-i vedea pe șcena pe frații lor veniți din Țara Mamă România, cu care împărtășesc o limbă, o tradiție și o cultură comună, cea română.

romanii-din-Herta_mai-2015 (1)

romanii-din-Herta_mai-2015 (2)

romanii-din-Herta_mai-2015 (3)

romanii-din-Herta_mai-2015 (4)

romanii-din-Herta_mai-2015 (5)

romanii-din-Herta_mai-2015 (6)

romanii-din-Herta_mai-2015 (6)

romanii-din-Herta_mai-2015 (7)

Localitatea Herța a făcut parte încă de la înființare din Principatul Moldovei, aflându-se la câțiva kilometri nord de orașulDorohoi. Prima menționare documentară a localității datează din data de 20 decembrie 1437. Ca urmare a relațiilor comerciale dezvoltate, a primit în anul 1672 statutul de târg, printr-un hrisov al domnitorului Gheorghe Duca.

Până la încorporarea Bucovinei la Austria, în 1775, a făcut parte din Ținutul Cernăuți. Între anii 1775-1777, orașul a fost ocupat de armatele austriece, dar târgul, împreună cu circa 30 de sate, a revenit Moldovei, în cadrul nou-înființatului Ținut Herța. Acest ținut a fost desființat în anul 1834 și înglobat Ținutului Dorohoi. Statutul de târg al orașului Herța a fost confirmat în 1817 de Scarlat Callimachi și în 6 iulie 1824 de către Ioniță Sandu Sturdza.[1]

După Unirea Principatelor Române la 24 ianuarie 1859, târgul Herța a intrat în componența statului român. La recensământul din 1860, Herța era oficial a 25-a localitate urbană a Moldovei, după numărul populației (2754 locuitori).

În anul 1864 i s-a recunoscut statutul de oraș. La 1901, Marele Dicționar Geografic al României consemnează că Herța avea 1.160 de locuitori, dintre care majoritatea români și 820 erau evrei; orașul avea 2 biserici ortodoxe, 2 sinagogi, o școală de băieți și una de fete; în 1884 în oraș se înființase primul birou telegrafo-poștal cu telefon.

În perioada interbelică, orașul Herța a făcut parte din componența României, în Plasa Herța a județului Dorohoi. Conform recensământului din anul 1930, locuiau 8.368 persoane, aproape în totalitate români.

În perioada interbelică, în comuna urbană Herța se desfășura un mic comerț de vite și cereale. Aici funcționau o pretură, o judecătorie mixtă, o percepție fiscală, un oficiu P.T.T., un oficiu telefonic și un serviciu sanitar. De asemenea, pe plan educativ-cultural, existau 2 școli primare de stat, 1 școală primară confesională, 1 cerc de lectură, 1 societate sionistă, 2 biserici ortodoxe și 7 sinagogi și case de rugăciune evreiești. Prin oraș trecea drumul național Cernăuți – Herța – Noua Suliță – Lipcani.

Acest teritoriu nu a făcut parte niciodată din regiunea Basarabia sau din regiunea Bucovina, ci din regiunea cunoscută astăzi sub denumirea de Ținutul Herța și care a aparținut Moldovei și apoi României, până la cel de-al doilea război mondial.

Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia și Bucovina de Nord au fost anexate de către URSS la 28 iunie 1940. Cu toate acestea, deși nu era prevăzută nici în Pactul Ribbentrop – Molotov și nici în notele ultimative sovietice din 26 iunie 1940 decât cedarea celor două teritorii mai sus-amintite și care nu făcuseră parte din Vechiul Regat, trupele sovietice au săvârșit încă un abuz prin încălcarea termenilor ultimatumului și au ocupat și un teritoriu cu o suprafață de 400 km² și o populație de aproximativ 50.000 de locuitori din Vechiul Regat, teritoriu cunoscut astăzi sub denumirea de Ținutul Herța. Sovieticii au afirmat ulterior că au ocupat acest teritoriu din cauza unei erori cartografice, deoarece sovieticii trăsese pe hartă o linie de demarcație cu un creion gros de tâmplărie.

Reintrat în componența României în perioada 1941-1944, orașul a fost aproape complet distrus în primele zile de război. Ținutul Herța a fost reocupat de către URSS în aprilie1944 și integrat în componența RSS Ucrainene. Cu toate că Tratatul de Pace de la Paris din 10 februarie 1947 a menționat ca „frontiera sovieto-română este fixată în conformitate cu acordul sovieto-român din 28 iunie 1940”, URSS-ul a refuzat să restituie României Ținutul Herța.

După reocuparea orașului de către sovietici, Herța a fost reconstruită, dar populația nu a mai atins nivelul populației din perioada interbelică. Între anii 1940-1962, orașul Herța a fost reședința administrativă a raionului Herța. În următorii 30 de ani, orașul nu s-a mai dezvoltat, întreg raionul Herța fiind inclus în raionul Adâncata.

Începând din anul 1991, orașul Herța face parte din raionul omonim al regiunii Cernăuți din cadrul Ucrainei independente, fiind centru administrativ raional. La recensământul din 1989, numărul locuitorilor care s-au declarat români plus moldoveni era de 1.443 (1.327+116), reprezentând 68,00% din populația localității. La acel moment, mai locuiau 409 ucraineni, 222 ruși, 14 evrei, 3 poloni și 31 persoane de alte etnii [5]. În prezent, orașul are 2.101 locuitori, preponderent români.

În anul 1993 orașul a încorporat 56.5 hectare de teren din satul Târnauca, 8.3 hectare de teren din satul Molnița, suprafața orașului crescând la 322.3 hectare. În prezent, aici funcționează una din cele mai mari întreprinderi de pielărie din regiune, cu peste 1.300 muncitori, o fabrică de cărămidă și 3 școli.

Liceul din Herța poartă din anul 1968 numele scriitorului român Gheorghe Asachi (1788-1869).

Publicat de româniabreakingnews.ro

,

În anul 1939, Germania și Uniunea Sovietică au semnat Tratatul de pace, la care a fost adoptat un adaos secret ca să se înceapă al doilea război mondial. Acordul a fost semnat de Molotov, Stalin și Ribbentrop, numit apoi Pactul Ribbentrop-Molotov. 

Prima jertfă a fost Austria, apoi Cehoslovacia. În același an, la 1 septembrie, Germania nazistă a atacat Polonia și a cotropit-o. La 17 septembrie, Uniunea Sovietică a ocupat partea de est a Poloniei, apoi, în 1940, a cotropit Țările Baltice – Estonia, Letonia și Lituania. Prin ultimatumul din 27-28 iunie 1940, obiectivul prioritar a fost atins, însumând nu doar teritoriul Basarabiei, dar și ținutul Herței, nordul Bucovinei, cerând sovietizarea și deznaționalizarea prin ucrainizare, o parte – prin moldovenizare.

RASS Moldovenească își îndeplinise misiunea, nemaifiind necesară, astfel, la 2 august 1940, a fost desființată, fiind creată Republica Sovietică Moldovenească, cu capitala la Chișinău. Partea de nord a Basarabiei, Ținutul Herța și nordul Bucovinei a format regiunea Cernăuți. Populația din nordul Bucovinei, în 1857, era alcătuită din 456 mii 920 de locuitori, dintre care: români – 202 mii 655 (44,4%), ruteni – 170 mii 983 (37,4%), germani – 29 mii 187 (6,4%), evrei – 7 mii 282, maghiari – 3 mii 55, lipoveni – 2 mii 315, armeni – o mie 120, slovaci și alte etnii – 4 mii 389.  În anul 1919 erau 811 mii 721 de locuitori, dintre care: români – 46,7%, ucraineni – 28%, evrei – 10,4%, germani – 8,4%, polonezi – 4,2%, alte naționalități – 2,3%.

În anul 1944, în regiunea Cernăuți a început ucrainizarea românilor prin diverse metode. Dacă în acel an în regiune funcționau 121 de școli cu predarea tuturor obiectelor în limba română, în prezent au rămas 72 de asemenea instituții medii de învățământ. În anul 2012, în nordul Bucovinei, adică în regiunea Cernăuți, românii alcătuiau 19,7% din numărul total al populației.

 Adolf Hitler a luptat pentru dominația „rasei nordice germane”, așa că în imperiul său s-a practicat un imperialism rasial. Germania nazistă a cotropit țări și a comis crime împotriva dușmanilor săi. Expansiunea rasială a lui Hitler a durat doar 12 ani. Iosif Stalin a luptat pentru extinderea „pământului slav”, Uniunea Sovietică urmărind, însă, și subjugarea întregii lumi, a comis și crime împotriva propriului său popor și a celor cotropite sau anexate, a distrus fizic și spiritual zeci de milioane de oameni. Comunismul și nazismul erau experimente păgâne și anticreștine. Expansiunea teritorială a lui Stalin a durat aproape 70 de ani. După prăbușirea acestor imperii, popoarele eliberate și-au regăsit identitatea în Europa creștină – Uniunea Europeană.

Nu este creștin și nici omenește să compari cele două regimuri criminale, însă, dacă, totuși, am face-o, crimele pe care le-au comis comuniștii împotriva propriului lor popor, asupra popoarelor cotropite sau anexate, le-ar întrece mult pe cele comise de naziști, fiind, fără îndoială, cele mai odioase crime din întreaga istorie a omenirii.

În consecința actului de trădare din 23 august 1944, s-a revenit la frontiera ruso-română din 4 noiembrie 1940, teritoriile românești răpite redevenind vecinii României în cadrul RSS Ucrainene și, respectiv, RSS Moldovenești.

În RSS Moldovenească moldovenizarea a debutat prin genocid, imediat după 23 august 1944 – 18 mii de români fiind arestați și duși în gulaguri, peste 200 mii au fost condamnați la moarte prin foametea  planificată din anii 1946-1947, programul de deschiaburire, arestarea și deportarea a 101 mii 544 de familii țărănești.

Au trecut ani, urmașii lui Aleksandr I s-au condus de Planul Prozorovski de a cotropi țările Balcanice,  strâmtorile Bosfor și Dardanele. Stalin a continuat expansiunea teritorială. În prezent, urmașii dezlănțuiți ai fostei Uniuni Sovietice, bazându-se pe Planul Prozorovski și pe principiul „Cumpără păstorul, că turma îl va urma”, conducerea Federației Ruse practică o politică de a reface fostul imperiu sovietic. Cauza nu constă în faptul ca limba rusă să fie a doua limbă de stat. Cu separatiștii și teroriștii, trimiși de Putin, conducerea Ucrainei nu trebuia să înceapă tratative, deoarece aceștia sunt bine plătiți și pregătiți pentru ca aceste regiuni de sud-est să fie anexate la Federația Rusă. Deci, nu e un război civil, ci unul nedeclarat de către Putin împotriva Ucrainei.

În anul 1992, Federația Rusă a început un război nedeclarat împotriva Republicii Moldova pentru a anexa Transnistria, pe teritoriul ei fiind dislocată armata a 14-a ce servește drept cap de pod pentru a ataca țările Balcanice. În anul 2008, Rusia a atacat Georgia, ocupând Abhazia și Osetia de sud. Iar în 2014, după un scenariu asemănător, Federația Rusă a anexat Republica Autonomă Crimeea. Tot astfel, Rusia trimite în regiunile de sud-est ale Ucrainei mercenari pentru a destabiliza situația, fiind cel mai cotropitor stat din lume.

Boris STRÂMBU,

s. Vancicăuți, raionul Noua Suliță

Sursa: Zorile Bucovinei

 

,

Prieteni, mulți cunoscuți din Moldova și România se interesează cum se răsfrânge războiul din estul Ucrainei asupra românilor noștri, dacă există morți din rândul comunității românești din ținutul Cernăuțiului. Până acum le-am răspuns că, slavă Domnului, nu avem victime, prin satele noastre românești n-au fost aduse sicrie de zinc, așa cum veneau cu decenii în urmă din Afganistan. Cu excepția morții unui bărbat din localitatea ucrainizată Gârbăuți, raionul Hliboca, veteranul războiului din Afganistan, Ilie Vasilaș, care a luptat în batalion de voluntari „Aidar” și a căzut la Lugansk, n-am auzit la nivel oficial ca autoritățile regiunii să exprime condoleanțe părinților sau rudelor din sate românești. La drept vorbind, mi se parte incorect să accentuăm pe întrebarea dacă sunt victime anume în mijlocul românilor. Doar durerea n-are naționalitate, și, când în casa noastră comună a intrat această mare nenorocire, nu e cazul să facem testări de sânge, să accentuăm care e naționalitatea celor ce și-au pierdut viața într-un război nedeclarat. Durerea ar trebui să ne unească, să ne întărească în credința că suntem un tot întreg. E îngrozitor că au fost sacrificate, schilodite, atâtea vieți tinere și continuă să moară oameni nevinovați, că victime ale războiului au devenit și mulți copii. De viitorul lor distrus nici nu mai vorbesc.

Mi se pare un cinism fără margini și o necuviință să-i comemorăm pe eroii căzuți după apartenența etnică. La fel, nici ritualurile pompoase, nici onorurile mari, nici cele câte 600 mii de grivne primite ca ajutor de la stat de 14 familii ale luptătorilor căzuți la datorie, nu le recuperează părinților, rudelor îndoliate pierderile celor dragi. Deja au fost aduse acasă în sicrie 20 de persoane din regiunea Cernăuți, care și-au găsit sfârșitul în zona operațiunilor antiteroriste.

Totuși, citind scrisoarea primită de la corespondenta noastră voluntară, Domnica Mihalescu-Luchianiuc din Ostrița Herței, am rămas cu o tulburătoare nedumerire. Mi se pare nefiresc că despre tânărul român din Carapciu, care a fost omorât pe frontul din Lugansk am aflat doar din cele scrise de dumneaei. Îmi pare rău că dna Domnica nu ne-a lăsat un număr de telefon ca s-o putem contacta să aflăm mai multe detalii despre acest tânăr, că nu ne-a trimis și o fotografie. Măcar astfel să-i cinstim memoria, s-o consolăm pe mama îndurerată. Publicăm în continuare scrisoarea, așteptând de la corespondenta noastră, după ce i se va mai potoli durerea, noi date despre viața atât de scurtă a băiatului Costică din Carapciu.

Maria TOACĂ / Zorile Bucovinei

LACRIMILE MAMEI OLGUȚA

Ca un puhoi, curg zile negre pentru toate rudele Olguței Luchianiuc a lui Ilie al lui Gheorghe de sub pădurea Carapciului pe Siret. Doar cu câteva zile în urmă l-am petrecut pe ultimul drum pe Costică, scumpul nostru băiat, căzut pe câmpul de luptă în Lugansk. Bujorul de flăcău, Costică al nostru, a fost adus acasă ca o umbră palidă, ca o steblă de busuioc uscat la icoane.

Plâng părinții și surioara, se îneacă în lacrimi bunica Mărioara, care l-a crescut și l-a legănat când era mititel, așteptând acum de la el mângâiere. Îl jelesc rudele îndoliate, îl deplânge întreg satul, regretând amarnic după copilul căzut pe front doar la 21 de ani neîmpliniți, acum în timp de pace, când alți tineri de seama lui umblă pe la discoteci, se distrează după cum li-i vârsta.

Cine și-ar fi închipuit cu câțiva ani în urmă că vom trece printr-un astfel de coșmar. Cine ar fi crezut că rușii – vecinii de la Răsărit, care sunt creștini ortodocși ca și ucrainenii și aproape de același sânge, din aceeași tulpină slavă, vor porni război împotriva „fratelui mai mic”. Doar atât amar de vreme, la lecțiile de istorie (și nu numai la ele) ni s-a bătut bumbac în cap că rusul este „fratele nostru mai mare”. Ei, acești „frați”, nu sunt nici musulmani, nici „hitleriști”. Totuși, după cum vedem, Putin cu „hunta” sa nu sunt umblați pe la biserică, aflându-se departe de cele sfinte și de icoane. Trăim zile de groază. Nu numai familia mea și altele atinse de aripa neagră a morții, ci întreaga țară. Clopotele bisericilor sună a jale. Pentru cine bat ele? Oare numai pentru durerile noastre, ale locuitorilor Ucrainei?

Tare aș vrea să cred că Bunul Dumnezeu va opri odată și odată demența lui Putin și pe cei care îi cântă în strună, sau se lasă amăgiți de ambițiile, de orgoliile acestui tiran, că separatiștii, teroriștii, ori cum li se mai spune lor, vor fi învinși. Dar pentru totdeauna va rămâne această pagină sângeroasă în istorie și în memoria generațiilor viitoare.

Această durere nu se va stinge nicicând, fiind transmisă din tată în fiu, așa cum păstrăm noi, românii, în memorie tragicul trecut din perioadă sovietică. Neamul nostru a suferit mai mult decât altele etnii conlocuitoare din Bucovina de pe urma „eliberării” aduse de „fratele rus”. Nu voi merge departe, referindu-mă doar la familia mea. Sora mea Floarea, din Carapciu pe Siret, împreună cu logodnicul ei Gheorghică al lui Ion Julă, au fost arși de vii la fabrica de spirt și cicoare din sat, în 1940, când au intrat sovieticii să ne fericească cu steaua lor. Fratele Nicolae a fost adus acasă în raclă de zinc din Kuibîșev, fratele Ionică a degerat la Piciora, fiul surorii Anițuca a căzut pe Maidan, lanțul nenorocirilor ajungând și la nepotul Costică, secerat de gloanțe la Lugansk. Depănând aceste tragedii adunate în destinul nostru românesc, îl bocesc pe ultimul sacrificat, rugându-mă la Dumnezeu ca al nostru Costică să fie, într-adevăr, ultima jertfă:

Doamne, îndură-te de noi,

Ne mor copiii în război!!!

Bocim în poartă, pe cărare,

Nu putem de supărare.

Cât rău rusul ne-a adus,

Doamne, auză-ne de Sus!

Ca un trăsnet din senin,

Putin cu al său venin,

Cât sânge-i trebuie să bea

Din români și casa mea?!

Va simți antihristul vreodată

Cum e să-ți duci fiul la groapă,

O mireasă îndoliată,

O mamă nemângâiată…

Voinicei cu capul gol,

De-așa nuntă nu ni-i dor,

Din casă să faci pârjol…

Cobori, Doamne, pe pământ

Să vezi mamele cum plâng.

Plâng copiii fără tată,

Mireasa nemăritată.

Nu cerem, Doamne, aur, bani,

Ci oprește-i pe dușmani,

Dă-le minte, înțelepciune,

Îngenunchem în rugăciune,

Câți copii trebuie să moară

S-alungăm ciuma din țară,

Du-te, Putin, înapoi

Nu bea sângele din noi!

Domnica MIHALESCU-LUCHIANIUC, s. Ostrița, raionul Herța

Sursa imaginii –  Românii din Herța se revoltă împotriva măsurilor de mobilizare de la Kiev

,

Localitatea Probotești a făcut parte încă de la înființare din Principatul Moldovei. După Unirea Principatelor Române la 24 ianuarie 1859, a intrat în componența statului român.

Acest teritoriu nu a făcut parte niciodată din regiunea Basarabia sau din regiunea Bucovina, ci din regiunea cunoscută astăzi sub denumirea de Ținutul Herța și care a aparținut Moldovei și apoi României, până la cel de-al doilea război mondial.

În perioada interbelică, satul Probotești a făcut parte din componența României, în Plasa Herța a județului Dorohoi. Pe atunci, populația era formată în totalitate din români.

Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia și Bucovina de Nord au fost anexate de către URSS la 28 iunie 1940. Cu toate acestea, deși nu era prevăzută nici în Pactul Ribbentrop – Molotov și nici în notele ultimative sovietice din 26 iunie 1940 decât cedarea celor două teritorii mai sus-amintite și care nu făcuseră parte din Vechiul Regat, trupele sovietice au săvârșit un abuz prin încălcarea termenilor ultimatumului și au ocupat și un teritoriu cu o suprafață de 400 km² și o populație de aproximativ 50.000 de locuitori din Vechiul Regat, teritoriu cunoscut astăzi sub denumirea de Ținutul Herța. Sovieticii au afirmat ulterior că au ocupat acest teritoriu din cauza unei erori cartografice, deoarece Stalin trăsese pe hartă o linie de demarcație cu un creion gros de tâmplărie.

Reintrat în componența României în perioada 1941-1944, Ținutul Herța a fost reocupat de către URSS în anul 1944 și integrat în componența RSS Ucrainene. Cu toate că Tratatul de Pace de la Paris din 10 februarie 1947 a menționat ca „frontiera sovieto-română este fixată în conformitate cu acordul sovieto-român din 28 iunie 1940”, URSS-ul a refuzat să restituie României Ținutul Herța .

Începând din anul 1991, satul Probotești face parte din raionul Herța al regiunii Cernăuți din cadrul Ucrainei independente. La recensământul din 1989, numărul locuitorilor care s-au declarat români plus moldoveni era de 1.172 (1.145+27), reprezentând 99,24% din populația localității . În prezent, satul are 1.203 locuitori, preponderent români.

Românii din satul Probotești, Ținutul Herța, sunt oameni ai cuvântului și faptei, afirmă domnul Zaharia Onescu, fost director de școală în comuna Probotești, raionul Herța, regiunea Cernăuți.

Cu prilejul a  465 de ani de la prima atestare documentară a comunei un reporter de la Bucpress a vizitat această localitate și și-a aplecat urechea la drama românilor din aceast colț de pământ românesc.

Bucpress: Este cunoscută această localitate prin drama istoriei ei. În anii 40 ai secolului trecut, când rușii au ocupat ținutul Herța și au stabilit noile hotare, n-au ținut cont de faptul că satul Probotești a fost împărțit în două. O parte a rămas în România, iar altă parte în Uniunea Sovietică. Astfel a fost împărțit nu doar satul în două, dar au fost despărțiți și frate de soră, părinți de copii, bunei de nepoți, unii din păcate nu s-au mai întâlnit niciodată, pentru că după anii 40 s-au închis frontierele, iar cei plecați în România riscau să fie prinși și trimiși în lagărele siberiene. Așa au trăit străbunii noștri cu acea frică în sân mai multe decenii la rând.

Vizitând astăzi comuna Probotești din raionul Herța, regiunea Cernăuți am rămas foarte impresionat de simplitatea și bunătatea oamenilor de prin părțile locului, ospitalitatea acestora și dorința lor de a scoate la lumina zilei umbrele negre ale trecutului, de a povesti despre calvarul prin care au trecut locuitorii satului prin anii 40, astfel încât să știe fiecare măcar acum după șapte decenii despre soarta tragică a acestui sat românesc din Ținutul Herța. Termometrul indica la soare peste 38 de grade. Era o căldură insuportabilă. La poarta casei sale, la umbra unui copac ne aștepta domnul Zaharia Onescu, o personalitate de o finețe mai rar întâlnită prin părțile noastre. Ne-a invitat în casă pentru că temperaturile caniculare le suportă cu mare greu. În camera sa de lucru, pe masă era ziarul “Libertatea Cuvântului”. “Citeam despre domnul Suceveanu din localitatea Suceveni, raionul Hliboca. E fratele meu de cruce”, ne-a spus domnul Zaharia, invitându-ne să ne așezăm în fotoliu. Toată viața domnul Onescu și-a dedicat-o copiilor din sat, fiind director de școală câteva decenii la rând. Astăzi chiar dacă firele argintii apar tot mai multe pe la tâmple, dacă puterile nu mai sunt cele de altă dată, domnul Zaharia Onescu, continuă să depună suflet în tot ceea ce face, simte și gândește, dorind să contribuie la crearea unei imagini frumoase acestei localități de la frontiera cu România, fiind că aici i-au rămas cele mai frumoase amintiri ale vieții trăite.

Mai multe destăinuri impresionante despre această vatră româneacă din ținutul Herța, despre istoria satului Probotești și românii de prin părțile locului aflați din interviul acordat de domnul Zaharia Onescu, fost director de școală și un român cu suflet mare, corespondentului BucPress.eu (apasa play pe butonul portocaliu)

Iată și alte mărturii cutremurătoare și pline de suspans despre drama românilor din Probotești consemnate de Ziarul de Iași

In 1940, Viorica Rusu avea 10 ani si locuia impreuna cu parintii si fratele sau in satul Probotesti, Herta. Cind rusii au venit in satul lor, au avut de ales. „Ori plecam, ori ramineam, cu riscul de a fi deportati”, isi aduce aminte Viorica despre discutiile de atunci din familie. Au ales sa plece, pe jos spre Dorohoi, prin codrii Hertei, cale de vreo 25 de kilometri.

Granita a trecut prin curtea lor

Cind au plecat, rusii au trasat granita prin curtea lor, impartind gospodaria in doua, o parte raminind la sovietici si o alta in Romania. Casa a ramas pe dealul de la rusi. „Am hotarit, in familie, ca mama sa-si puna pe cap un batic rosu, ca sa creada rusii ca ne bucuram ca ne-au ocupat. Ne-am imbracat in haine de lucru si am pornit inspre codrii Hertei, printre copaci si tufisuri. Bunica a zis insa ca ramine, pentru ca-i batrina si vrea sa moara in casa ei”, spune femeia. Pentru ca rusii sa nu-si dea seama ca familia vrea sa fuga, au incercat sa-i pacaleasca. „Ne-am facut ca culegem ciuperci, inaintind putin cite putin spre codru. Nici nu ne gindeam ca nu vom fi mitraliati. Am fost somati sa ne oprim, insa am mers mai departe”. Prima noapte au ramas in padure. Tatal sau a decis sa se intoarca in sat, pe poteci stiute numai de el. „S-a dus sa vada ce face bunica. A adus ceva de mincare si si-a luat pusca de vinatoare”. A doua zi au pornit din nou spre Dorohoi, prin padure. „In sir indian. Tata era ultimul, cu pusca in mina. Ne supraveghea”.

In codrii Hertei s-au intilnit cu haiducul Coroi
Au mers ore in sir spre Dorohoi. „La un moment dat ne-a ajuns o trasurica, in care era preotul din satul nostru, pe care-l parasisem de curind”, isi aminteste femeia. Pentru ca ea si fratele sau erau osteniti, tatal l-a rugat pe preot sa-i ia pe cei doi copii. „Preotul a spus ca nu mai are loc, si a dat grabit bice cailor”. Viorica Rusu spune ca in acel moment din padure, dupa un stejar, s-a auzit un glas. „In trasura, preotul are mult aur si odoare bisericesti si le cara la Dorohoi. Nu va speriati. Sa stiti ca eu sint Coroi, haiducul din codrii Hertei. A fluierat si, ca din pamint, a aparut un cal roib si o ceata de voinici inarmati cu flinte”, povesteste Viorica, de parca scena s-ar fi intimplat ieri. Femeia sustine ca, mai tirziu, cind au ajuns la Dorohoi, a aflat ca banditul ar fi pradat, intr-adevar, trasura preotului, din care ar fi luat tot ce era de pret.

„Pe bunica au sfisiat-o lupii”

La Dorohoi s-au urcat in trenul cu refugiati, si asa au ajuns la Turnu Severin. Cit mai departe posibil de granita cu sovieticii. „Mama era moasa oficiala, iar tata notar. Si-au gasit ceva de lucru acolo”. Dupa un an, in ’41, au plecat inapoi, spre tinuturile natale, stabilindu-se in Dorohoi. Aici au stat un an. „Am invatat la Liceul «Regina Maria». Intr-o zi am fost chemata la cancelarie si mi s-a spus ca tata a fost bagat in inchisoare la Edinet, in Basarabia. A fost acuzat ca e comunist”, spune Viorica. Tatal sau, Ioan Pavel, a stat in puscarie pina in ’43. „Cind a fost eliberat a venit dupa noi la Probotesti, in Herta, unde noi ajunsesem cu putin timp inainte. Herta revenise Romaniei. Aici am aflat de la rude ce se intimplase in cei trei ani cit am lipsit. Casa noastra a fost darimata de tancurile sovietice, iar pe bunica au sfisiat-o lupii”, povesteste incet Viorica. La Probotesti au locuit la rude. Insa au trebuit sa plece din nou. „In ’44, tata a plecat la Jencauti, unde avea un loc de munca, iar eu cu mama la Mamaliga, in Basarabia”. Nici aici nu au stat mai mult de doua-trei luni. Rusii s-au intors in Herta si in Bucovina si au fost nevoiti sa se mute. Din nou. Acesta a fost al doilea refugiu. „Asa am ajuns la Lugoj, unde am stat citiva ani. In anii ’50 ne-am intors si ne-am stabilit la Iasi”. Viorica Rusu ar putea sa povesteasca ore in sir. Stie intimplarile, unele cu lux de amanunte, pentru ca le-a povestit de zeci de ori. Acum asteapta despagubirile statului roman. Insa nu pentru ea. „Eu mi-am trait viata. Ce am avut si ce mi s-a luat nu mi se poate da inapoi cu bani. Mor eu pina sa primesc despagubirile. O fac pentru copii si nepoti”, incheie Viorica Rusu.

,

Herta

La cea de-a XIX-a sesiune (extraordinară) a Consiliului Raional Herța din legislatura a VI-a, deputații din ținutul cu populație prepondetentă română au votat pentru desființarea organizației Partidului Regiunilor. Deputații români, de asemenea, au aprobat chestiunea “Despre situația social-politică în Ucraina și trecerea puterii pe teritoriul raionului în toată plinătatea la Consiliul Raional – Consiliul Popular al Raionului Herța”, informează ChernivtsiNews.com.

Cele trei puncte ale hotărârii adoptate prevăd:
1. Tragerea la răspundere penală a vinovaților de asasinarea oamenilor pașnici;
2. Puterea în Raionul Herța să fie transmisă Consiliului Popular al Raionului Herța;
3. Cu scopul de a cinsti memoria celor căzuți în timpul protestelor din Ucraina să se înainteze o cerere către Consiliul Orășenesc Herța pentru a numi o stradă din oraș în numele Eroilor Maidanului.

Au fost aleși: Președinte (Petru GHEORGIU) și Vicepreședinte (Victor CIUCLEA) ai Consiliului Regional Herța.

Sursa: chernivtsinews.com

Despre Ținutul Herța

Localitatea Herța a făcut parte încă de la înființare din Principatul Moldovei, aflându-se la câțiva kilometri nord de orașul Dorohoi. Prima menționare documentară a localității datează din data de 20 decembrie 1437. Ca urmare a relațiilor comerciale dezvoltate, a primit în anul 1672 statutul de târg, printr-un hrisov al domnitorului Gheorghe Duca.

Până la încorporarea Bucovinei la Austria, în 1775, a făcut parte din Ținutul Cernăuți. Între anii 1775-1777, orașul a fost ocupat de armatele austriece, dar târgul, împreună cu circa 30 de sate, a revenit Moldovei, în cadrul nou-înființatului Ținut Herța. Acest ținut a fost desființat în anul 1834 și înglobat Ținutului Dorohoi. Statutul de târg al orașului Herța a fost confirmat în 1817 de Scarlat Callimachi și în 6 iulie 1824 de către Ioniță Sandu Sturdza.[1]

După Unirea Principatelor Române la 24 ianuarie 1859, târgul Herța a intrat în componența statului român. La recensământul din 1860, Herța era oficial a 25-a localitate urbană a Moldovei, după numărul populației (2754 locuitori).[necesită citare] În anul 1864 i s-a recunoscut statutul de oraș. La 1901, Marele Dicționar Geografic al Romîniei consemnează că Herța avea 1.160 de locuitori, dintre care majoritatea (820) erau evrei; orașul avea 2 biserici ortodoxe, 2 sinagogi, o școală de băieți și una de fete; în 1884 în oraș se înființase primul birou telegrafo-poștal cu telefon.[1]

În perioada interbelică, orașul Herța a făcut parte din componența României, în Plasa Herța a județului Dorohoi. Conform recensământului din anul 1930, locuiau 8.368 persoane, aproape în totalitate români.

În perioada interbelică, în comuna urbană Herța se desfășura un mic comerț de vite și cereale. Aici funcționau o pretură, o judecătorie mixtă, o percepție fiscală, un oficiu P.T.T., un oficiu telefonic și un serviciu sanitar. De asemenea, pe plan educativ-cultural, existau 2 școli primare de stat, 1 școală primară confesională, 1 cerc de lectură, 1 societate sionistă, 2 biserici ortodoxe și 7 sinagogi și case de rugăciune evreiești. Prin oraș trecea drumul național Cernăuți – Herța – Noua Suliță – Lipcani [2].

Acest teritoriu nu a făcut parte niciodată din regiunea Basarabia sau din regiunea Bucovina, ci din regiunea cunoscută astăzi sub denumirea de Ținutul Herța și care a aparținut Moldovei și apoi României, până la cel de-al doilea război mondial.

Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia și Bucovina de Nord au fost anexate de către URSS la 28 iunie 1940. Cu toate acestea, deși nu era prevăzută nici în Pactul Ribbentrop – Molotov și nici în notele ultimative sovietice din 26 iunie 1940 decât cedarea celor două teritorii mai sus-amintite și care nu făcuseră parte din Vechiul Regat, trupele sovietice au săvârșit un abuz prin încălcarea termenilor ultimatumului și au ocupat și un teritoriu cu o suprafață de 400 km² și o populație de aproximativ 50.000 de locuitori din Vechiul Regat, teritoriu cunoscut astăzi sub denumirea de Ținutul Herța. Sovieticii au afirmat ulterior că au ocupat acest teritoriu din cauza unei erori cartografice, deoarece sovieticii trăsese pe hartă o linie de demarcație cu un creion gros de tâmplărie.[3]

Reintrat în componența României în perioada 1941-1944, orașul a fost aproape complet distrus în primele zile de război. Ținutul Herța a fost reocupat de către URSS în aprilie 1944 și integrat în componența RSS Ucrainene. Cu toate că Tratatul de Pace de la Paris din 10 februarie 1947 a menționat ca „frontiera sovieto-română este fixată în conformitate cu acordul sovieto-român din 28 iunie 1940”, URSS-ul a refuzat să restituie României Ținutul Herța [4].

După reocuparea orașului de către sovietici, Herța a fost reconstruită, dar populația nu a mai atins nivelul populației din perioada interbelică. Între anii 1940-1962, orașul Herța a fost reședința administrativă a raionului Herța. În următorii 30 de ani, orașul nu s-a mai dezvoltat, întreg raionul Herța fiind inclus în raionul Adâncata.

Începând din anul 1991, orașul Herța face parte din raionul omonim al regiunii Cernăuți din cadrul Ucrainei independente, fiind centru administrativ raional. La recensământul din 1989, numărul locuitorilor care s-au declarat români plus moldoveni era de 1.443 (1.327+116), reprezentând 68,00% din populația localității. La acel moment, mai locuiau 409 ucraineni, 222 ruși, 14 evrei, 3 poloni și 31 persoane de alte etnii [5]. În prezent, orașul are 2.101 locuitori, preponderent români.

În anul 1993 orașul a încorporat 56.5 hectare de teren din satul Târnava, 8.3 hectare de teren din satul Molnița, suprafața orașului crescând la 322.3 hectare. În prezent, aici funcționează una din cele mai mari întreprinderi de pielărie din regiune, cu peste 1.300 muncitori, o fabrică de cărămidă și 3 școli.

Liceul din Herța poartă din anul 1968 numele scriitorului român Gheorghe Asachi (1788-1869).

Stema Herța
Stemă

Herța se află în Ucraina

{{{alt}}}
Herța

 

 

Sursa:ro.wikipedia.org

 

,

Consiliul Raional Herța, din regiunea Cernăuți, a decis să acorde limbii române statut de limbă regională pe raza întregului raion, respectând astfel noua lege privind principiile politicii lingvistice a Ucrainei, adoptată de Parlamentul de la Kiev în vara anului trecut – informează Gazeta de Herța.

Potrivit sursei, decizia în acest sens a fost adoptată de deputații herțeni în urmă cu aproximativ două săptămâni.

În hotărârea luată de aleșii raionali se menționează următoarele:

  • Să se țină cont că peste 93% din populația raionului Herța este vorbitoare de limba română

  • S-a decis ca, în confirmitate cu art.7 al legii privind principiile politicii linvistice a Ucrainei, pe teritoriul raionului Herța, alături de limba de stat ucraineană, să funcționeze și limba română, ca limbă cu statut regional

  • Decizia să fie adusă la cunoștința populației din raionul Herța și să fie publicată în mijloacele de informare în masă

  • Controlul privind respectarea deciziei adoptate revine președintelui Consiliului Raional, Ion Ciornei, și șefului Administrației Raionale de Stat Herța, Victor Crâșmaru.

Noua lege cu privire la principiile politicii lingvistice a Ucrainei, adoptată de Parlamentul ucrainean la 3 iulie 2012, permite, printre altele, utilizarea oficială a limbilor regionale/minoritare în activitatea administrației publice locale, în cazul în care cel puțin 10% din populația unei unități administrativ-teritoriale este vorbitoare a unei limbi minoritare. Legea se aplică pentru 18 limbi, între care rusa, belarusa, bulgara, armeana, găgăuza, idiș, tătaro-crimeeana, ”moldoveneasca”, germana, greaca modernă, poloneza, rromani (țigăneasca), româna, slovaca, maghiara, ruteana și dialectele karaim și crâmceac.

Sergiu Dan

sursa:http://www.tocpress.info/limba-romana-a-primit-statut-regional-si-in-tinutul-herta/

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press