OPORTUNITĂȚILE ŞI RISCURILE ROMÂNIEI ÎN CONTEXTUL ACTUALEI CRIZE DIN MEDITERANA DE EST ÎNTRE GRECIA ŞI TURCIA SAU ÎN CAZUL UNEI CRIZE SIMILARE

Viorel LUCACI – 2 septembrie 2020

ARGUMENT

Următorul text își propune să abordeze situația existentă în aceste zile în Mediterana de Est, prin prisma modului în care România ar trebui să se raporteze şi să acționeze faţă de acest subiect. S-a încercat ca redarea textuală să fie cât mai succintă, fiind evitate detaliile şi considerentele exhaustive, neexistând pretenții de lucrare științifică. Pentru a favoriza redarea unor considerente care aparțin exclusiv autorului şi care constituie rezultatul propriului proces analitic, s-au evitat legăturile, influența şi raportarea cu alte materiale deja publicate în care se tratează tema respectivă. Astfel, s-a apelat la o singură trimitere către repere bibliografice. Chiar dacă sunt șanse tot mai mari ca această criză să fie remediată în următoarele zile prin canale diplomatice, multe dintre considerentele incluse în articol pot fi valabile şi pe viitor în cazul unor situații similare.

INTRODUCERE

Din păcate, încep să apară efectele retragerii SUA din politica internațională de forţă şi a întoarcerii acesteia către sine. Contestarea vehementă a poziției de „jandarm mondial”, ne dovedește că în lipsa acestuia, pacea lumii poate fi pusă în pericol. Se pare că existenţa mai multor astfel de jandarmi (mai mici), poate isca dispute cu potenţial ridicat de degenerare într-un nou război mondial. Dacă aceasta se vrea a fi „Noua ordine mondială”, adică o multipolaritate în „păstorirea” lumii, s-ar putea să avem o problemă cu viitorul nostru şi implicit al copiilor noștri. Nu ar fi fost atât de grav, dacă această dezangajare, acest comportament al Washingtonului – vectorizat în special de primul mandat al lui Donald Trump – nu ar fi fost însuși efectul atitudinilor unor state membre ale UE, preponderent ale Germaniei şi Franței. Nu putem deduce cu exactitate din ce parte a fost aruncată scânteia inițială. SUA ca reacție la atitudinea statelor europene, sau UE ca reacție la retorica izolaționistă a liderului de la Casa Albă?

Existenţa unei situații deosebit de tensionate, care ar putea oricând degenera într-un conflict armat de anvergură, la mai puțin de 1.000 de km de granițele României, nu are cum să nu fie privită şi analizată cu toată atenția de către Bucureşti. De ce este atât de importantă pentru România disensiunea dintre Grecia şi Turcia din estul Mediteranei? De ce este situația atât de importantă în general, nu doar pentru România? În continuare sunt enumerate câteva argumente în sensul celor două întrebări anterioare:

  • proximitatea geografică;
  • relațiile diplomatice, economice şi strategice pe care Bucureștiul le are cu ambele state, în special cu Turcia;
  • faptul că atât Grecia cât şi Turcia sunt membre ale NATO;
  • ca statut de membră a NATO, Turcia reprezintă a doua cea mai mare forţă armată din alianță ca număr de trupe, după SUA;
  • implicaţiile geopolitice şi strategice ale acestei crize la nivel regional şi nu numai;
  • implicaţiile de imagine pe care criza le are asupra NATO;
  • existenţa în același timp în Belarus a unei situații de asemenea complicate, sensibile şi cu potenţial de escaladare, fapt care solicită semnificativ flancul estic al NATO;
  • proximitatea geografică faţă de Cipru, unde se află o importantă bază aeriană britanică;
  • proximitatea faţă de zonele fierbinți din Orientul Mijlociu (Siria, Libanul recent vulnerabilizat de explozia din portul Beirut, Israel etc.);
  • faptul că în raport cu NATO, Turcia a manifestat în ultimii ani un comportament incert, balansat şi complicat în raport cu rațiunile de securitate euroatlantice pentru Europa;
  • modul în care Ankara „șantajează” UE cu tema refugiaților;
  • viziunile revizioniste şi neo-imperiale ale liderului turc;
  • faptul că Turcia, la fel ca România, este un stat riveran la Marea Neagră (o zonă de asemenea sensibilă din punct de vedere geopolitic), în contextul intereselor celor două state privind explorarea noilor rezerve energetice din zona maritimă;
  • legătura posibilă între această criză şi „războiul gazoductelor”.

Enumerarea anterioară nu este completă. Pot exista multe alte elemente care conferă importanță crizei din Mediterană, în special prin prisma direcției în care pot evolua lucrurile. În cele ce urmează, sunt redate câteva considerente legate de modul în care Bucureștiul ar trebui să se raporteze, să reacționeze sau chiar să acționeze în situația unui scenariu escaladat.

EFECTELE ASUPRA ROMÂNIEI ŞI OPȚIUNILE SALE

Întrebarea de bază de la care trebuie inițiată această discuție, ar fi: ce se va întâmpla dacă Grecia şi Turcia se vor ciocni militar în Mediterană, fie din cauza unui accident, fie ca urmare a unor acțiuni deliberate ? Un lucru este limpede în acest caz. NATO, deopotrivă ca imagine şi funcționalitate ar avea de suferit la modul cel mai serios. Într-un caz mai puțin grav, Turcia ar putea fi exclusă din NATO, iar în cel mai rău caz, alianța ar putea înceta să mai existe, implicaţiile fiind deocamdată imposibil de estimat. Mulți consideră că din rațiuni ce țin de angajamentele strategice ale Turciei (în ciuda clivajelor de suprafață ale regimului de la Ankara), nu se va ajunge la un conflict deschis. Probabil că diplomația şi intelligence-ul celor două state, vor dezamorsa situația. Sau, un alt stat/instituție va media situația. Problema este aceea că, apar semnale că există un oarecare interes ca NATO să fie împins „peste marginea prăpastiei”. Un interes chiar puternic, ale cărui efecte se simt în mai multe locuri. Prea multe „dosare” de conflicte şi instabilități care înconjoară din trei părți UE.

Nu avem cum să nu ne întrebăm: ce trebuie să facă România dacă lucrurile degenerează? Pentru a putea aborda această întrebare, se cuvine a fi enumerate avantajele şi dezavantajele „de start” ale Bucureștiului în ceea ce privește situația din Mediterană. Unele dintre elementele care constituie avantaje sau dezavantaje pot fi inversate ca relevanță, în funcţie de direcția în care vor evolua lucrurile şi de modul în care marii actori se vor poziționa. Cel mai important detaliu îl constituie atitudinea SUA faţă de subiect, deoarece legăturile strategice dintre Bucureşti şi Washington primează în orice caz. Un stil inconsecvent al Bucureștiului în raportarea la situațiile internaționale importante, ar putea aduce numeroase deservicii României.

 

Avantajele Bucureștiului:

A. În sensul asigurării securității şi a împiedicării propagării conflictului în direcția României:

  • parteneriatele strategice cu SUA şi cu UK;
  • relațiile diplomatice şi strategice pe care România le are cu Grecia şi cu Turcia. Conexiunile cu Turcia au fost dezvoltate şi consolidate preponderent în timpul guvernărilor eșichierului stâng al politicii de la Bucureşti. Din câte se știe, la sfârșitul lui 2011 a fost semnat un parteneriat strategic între Bucureşti şi Ankara. Problema este că la momentul statuării acestor relații, contextul geopolitic şi strategic era unul cu totul diferit faţă de cel din prezent, acest aspect fiind necesar a fi luat în considerare în viitoarele politici. De ce? În cazul unor situații fierbinți sau a unor decizii importante necesar a fi luate în scurt în domeniul relațiilor internaționale, ca stat nu te poți cantona exclusiv în repere stabilite pe contexte şi angajamente care au fost modificate semnificativ ulterior, inclusiv de respectivii parteneri. Multe variabile trebuie actualizate. Turcia anilor 2010…2011, este complet diferită de Turcia anilor 2019…2020, din multe puncte de vedere;
  • aprecierile de care se bucură la nivel internațional serviciile de informații din România (în special SRI în contextul comunității internaționale de informații şi DGIA în contextul NATO).

B. În sens diplomatic:

  • comportamentul consecvent pe linie strategică al Bucureștiului în ultimele două decenii, în special în relația cu SUA;
  • modul în care au fost concepute şi propagate politicile de relații externe ale României cu statele implicate în conflict, politici bazate pe relații neconflictuale şi de amiciție cu toată lumea;
  • expertiza dobândită de România ca urmare a cazului disputei cu privire la Insula Șerpilor;
  • rolul unor politicieni şi diplomați români în susținerea şi promovarea valorilor deopotrivă europene şi transatlantice.

Elementele enumerare la punctele A şi B, constituie de fapt atuuri pentru România, ce pot conferi Bucureștiului un statut de mediator, dacă este cazul. Desigur, acest lucru nu este ușor. Nu toate cancelariile şi-ar dori ca România să participe activ la dezamorsarea unei disensiuni internaționale de natură maritimă. Dacă se va raporta corect, România ar avea de câștigat ca urmare a diferendului dintre Grecia şi Turcia. Principalele efecte benefice ar fi consolidarea încrederii strategice faţă de Washington, consolidarea poziției în UE şi îmbunătățirea imaginii internaționale a României.

Dezavantajele Bucureștiului:

  • lipsa de coeziune a clasei politice;
  • ascensiunea – chiar posibila penetrare – pe care Federația Rusă şi China o au în unele instituții şi canale media românești, fapt care ar putea influența deciziile şi pozițiile României, inclusiv cele de politică externă;
  • faptul că România nu deține o flotă militară considerabilă;
  • faptul că Forțele Aeriene Române au la nivel NATO mai mult un statut de poliție aeriană, nu de forţă aeriană combatantă;
  • lipsa unei culturi de securitate solide în cazul unei mari părți a liderilor politici români.

 Aceste dezavantaje pot scădea din greutatea oricărei luări de poziție a Bucureștiului vis-a-vis de criza din estul Mediteranei. Urmează câteva recomandări pentru strategia Bucureștiului, în situația în care criza nu se va stinge sau chiar va degenera:

  • evitarea pe cât posibil a unei poziții oficiale părtinitoare faţă de una din părțile implicate. Bucureștiul nu trebuie să arate la suprafață (prin canale diplomatice sau politice) că ar ține partea Greciei sau a Turciei, deoarece pe termen scurt şi mediu trebuie păstrate toate relațiile de amiciție cu ambele state. Să nu ignorăm faptul că, Turcia reprezintă una din garanțiile de securitate ale României la Marea Neagră şi singura prin care sau împreună cu care, poate fi balansată prezența militară rusă din Crimeea, desigur la o scară mai mică faţă de prezența militară americană din zona litoralului românesc;
  • conformarea pe cât posibil cu pozițiile şi atitudinile SUA. La un moment dat, acest deziderat ar putea intra în neconcordanță cu cel anterior, iar o ieșire a Turciei din NATO, ar constitui o puternică inflexiune pentru toate calculele strategice ale Bucureștiului;
  • manifestarea prin toate canalele posibile (diplomatice, politice şi de informații) a unei intenții a României de a media criza. Dacă ar ajunge în acest rol, România ar putea juca o carte uriașă. Probabil că prima putere care s-ar opune şi care ar fi deranjată de o asemenea situație, ar fi Federația Rusă;
  • valorificarea pe cât posibil a șanselor creșterii prezenței militare a americanilor pe teritoriul României, în contrast cu incertitudinile vis-a-vis de Turcia. Această strategie nu trebuie înfăptuită în sensul de a evidenția neseriozitatea Turciei, ci de a consolida seriozitatea şi stabilitatea României pe linie de angajamente.

Lucrurile ar deveni complicate pentru Bucureşti, în cazul în care vor fi aplicate sancțiuni internaționale Turciei, mai ales cele inițiate sub egida UE. În acest caz, Bucureștiul ar trebui să se conformeze politicilor europene şi să nu facă note discordante, chiar dacă acest fapt ar contrabalansa relațiile cu Ankara.

 

CINE AR AVEA DE CÂȘTIGAT DIN ACEASTĂ CRIZĂ?

Începem cu enumerarea a cinci intenții şi interese posibile, respectiv:

  • slăbirea NATO şi implicit a încrederii în aceasta (interesul Moscovei, al Teheranului şi posibil al Beijingului);
  • tergiversarea sau chiar blocarea proiectului Nabucco (interesul Moscovei şi posibil al Berlinului);
  • tergiversarea proiectului Noului Drum al Mătăsii (interesul Moscovei);
  • mutarea atenției opiniei internaționale de pe criza din Belarus (interesul Moscovei);
  • crearea premiselor/motivelor ca Turcia să iasă din NATO (interesul Moscovei, al Teheranului şi posibil al Beijingului, chiar şi al Ierusalimului).

Din necesitatea unor detalieri expuse în continuare, nu a fost inclusă în enumerare poate cea mai importantă presupunere cu privire la interese din spatele conflictului Grecia – Turcia. Se pare că există o intenție, un interes, poate mai puternic decât toate cele care apar la o analiză de suprafață. Nu poate fi contestat faptul că, din mai multe cauze 1*, NATO se află în prezent într-o criză severă de credibilitate. Însă, cea mai mare parte a celor care emit opinii, tind a identifica principalele cauze ca fiind externe NATO. Mai subtil spus, în afara UE. În imaginarul celor care analizează tematica, inamicii alianței sunt mai mereu fie Federația Rusă, fie Iranul şi mai nou, China. Acțiunile subversive, campaniile şi interesele acestora ar fi cele care au condus la slăbirea alianței. Nu putem băga mâna în foc că nu este așa. Dar… există un dar.

Există posibilitatea ca, mai presus de o consolidare a pozițiilor inamicilor externi ai NATO, slăbirea alianței Nord-Atlantice să fundamenteze o cu totul altă intenție. Ar consolida în balanță un alt interes. Este vorba despre o idee – de altfel, tot în disonanță sau chiar antagonică NATO – foarte discutabilă, a cărei origine se află în interiorul sistemului euroatlantic, nu în exteriorul său. Care anume? Ideea de „armată europeană”! Conceptul unei structuri de apărare comune exclusiv europene a fost dezvoltat şi promovat preponderent de către Franța şi Germania. Ar fi necesare studii aprofundate care să coincidă corect dacă o armată europeană poate sau nu exista în contextul unui NATO puternic şi al unei continuități a prezenței militare americane în Europa. S-ar putea genera efectul de „stat în stat”. Cel puțin în prezent. Deoarece materializarea unui astfel de proiect ar putea să nu rezoneze cu interesele strategice ale Washingtonului la momentul de faţă, cu toate că în urmă cu opt ani, inclusiv americanii agreau ideea unei apărări europene comune. Totuși, această armată este tot mai dorită, dar nu de către toată Europa. În consecință, Parisul şi Berlinul au manifestat atitudini şi politici care direct sau indirect au generat serioase fisuri euroatlantice. Europa a fost ruptă în două prin prisma conduitei strategice şi a modului în care unele statele membre se raportează la SUA în calculele de securitate militară. Detaliile acestei scindări sunt bine cunoscute. Ideea înființării unei armate europene a venit la pachet cu prima etapă a proiectului UE, în prima jumătate a anilor ’50. Italianul Altiero Spinelli – care alături de francezul Robert Schuman şi alții, s-a numărat printre arhitecții integrării europene – a dezbătut în 1954 împreună cu alți proeuropeni ideea unei armate europene comune. Deși era agreat ca principiu, demersul a fost puternic contestat din fașă, parlamentul francez refuzând ratificarea sa. Principalul motiv l-a constituit amintirea negară a celui de-al Doilea Război Mondial. Exista o teamă profundă faţă de crearea unor motive de reînarmare a Germaniei (Germania de Vest în acei ani)**. Chiar dacă astfel de temeri s-au stins până în prezent în majoritatea statelor vest-europene, remanențele istorice ale unor „duble trădări” încă persistă puternic în țări precum Polonia, statele balticele sau România.

 

 ÎNCHEIERE

Ca o primă concluzie, un NATO căzut în derizoriu (de exemplu prin ciocniri armate între proprii membri) ar putea însemna o justificare a existenței armatei europene. Cât privește România, chiar şi o dispariție a NATO sau o reducere a numărului de membrii, nu ar însemna obligatoriu intrarea Bucureștiului într-un vid absolut de securitate, deoarece parteneriatele strategice semnate de Bucureşti (existente sau viitoare) ar putea trena, fiind chiar consolidate. Complexitatea situației în care se află Bucureștiul, sau în care s-ar putea afla, provine din faptul că România este concomitent membră a NATO şi UE, având şi parteneriate strategice cu diverse puteri. Nu obligatoriu din anvergura sau gravitatea crizelor din arealul geografic. Din păcate, în prezent există disonanțe – să nu spunem divergențe – severe între cele trei dimensiuni de bază care contribuie la securitatea României, respectiv (i) apartenența la NATO, (ii) la UE şi (iii) existenţa unor parteneriate strategice. La un moment dat, Bucureștiul ar putea fi pus să aleagă „ori, ori”, nu „şi, şi”. Iar acest lucru nu va fi ușor. Prioritare ar trebui să fie rațiunile de securitate militară, mai ales că apar tot mai multe semnale că pacea în care se află cea mai mare parte a lumii, ar putea lua sfârșit.

De ce susținem aceasta? De ce România nu ar trebui să se disocieze de SUA indiferent de condiții? Deoarece, nu există nici o certitudine, nici o asigurare şi nici un semnal eligibil cum că o viitoare armată europeană – care în nici un caz nu va fi prea repede funcțională – va deservi în mod egal interesele tuturor membrilor UE. Apar temeri că o astfel de forţă armată ar putea deservi mai mult interesele Franței şi ale Germaniei, iar o idee de „Europă cu două viteze” aplicată şi în materie de apărare pe lângă domeniul economic, ar genera multiple incertitudini cu privire la securitatea şi interesele naţionale ale statelor din fostul bloc comunist. Trebuie evitate pe viitor condiţiile unei alte înțelegeri între Germania, Franța şi Federația Rusă, peste capetele statelor de flanc, mai mici şi mai slabe din punct de vedere militar. Se pare că Washingtonul este perfect conștient de acest aspect.

Devine greu de crezut că o armată a UE va fi instituită rolului şi obiectivelor pentru care a luat naștere NATO acum peste 70 de ani. Cumva, NATO reprezintă un soi de prelungire în variantă militară a ceea ce a fost Planul Marshall şi este singura alianță de calibru care poate asigura o securitate mai mult sau mai puțin pașnică pentru membrii săi.

Poate că nu ar trebui să ne aruncăm atât de tare în scepticismul legat de înființarea unei armate europene. Nu dispunem de suficient de multe informații despre ce vor avea nevoie europenii în viitor pentru asigurarea securității UE. Există opinii avizate din zona militară, care sugerează faptul că, dacă nu își va construi o armată modernă proprie, corespunzător dimensionată/structurată, UE ar putea dispărea. Iar acest lucru ar fi dezastruos pentru România în caz particular. Rămâne de văzut. Nici o concluzie nu poate fi trasă în pripă. Am putea accepta cu toții ideea conform căreia, rezultatul alegerilor prezidențiale din SUA de la finele acestui an, va determina fără doar şi poate deznodământul multora dintre evoluțiile care anterior au constituit doar simple presupuneri.

 

ADNOTĂRI

 *Atitudinea lui D. Trump, declarațiile sensibile ale lui E. Macron, legăturile Turciei cu Federația Rusă şi intențiile tot mai clare ale acesteia de a achiziționa echipament militar rusesc avansat, ideea unei „Armate Europene” dezbătute tot mai intens în unele cancelarii din UE etc.

** Mai multe detalii în cartea „FRICA ŞI LIBERTATEA” scrisă de Keith Love, apărută în 2020 la editura POLIROM.

[sursă foto: nato.int]




Flori, zâmbete și multă bucurie la festivitățile de deschidere a noilor școli românești din Grecia

Flori, zâmbete și multă bucurie au fost ingredientele festivităților de deschidere a noului an școlar la unitățile de învățământ românești din Grecia.

noile_scoli_romanesti_din_grecia_si-au_deschis_portile_sep_2016

    Sâmbătă, 17 septembrie 2016 a avut loc la Atena deschiderea oficială a Asociației Interculturale Româno-Elene DACIA (AIRED) și, totodată, deschiderea Școlii de Limba Română care funcționează în cadrul acesteia.  La eveniment au participat peste 150 de persoane, elevi, români și greci, membri și simpatizanți ai asociației, precum și invitați speciali din Grecia și România se arată într-un comunicat al Institutului “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni (IEH)
Evenimentul a debutat cu tăierea panglicii de către doamna Daniela Popescu, președintele AIRED, alături de doamna Doina Țăpîrdea, consul al Ambasadei României la Atena și de doamna Zvetlana Preoteasa, reprezentant al Institutului “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni (IEH). A urmat slujba religioasă oficiată de preotul român Sorin Zahiu. După prezentarea oficială a Asociației, a  Consiliului de Conducere și a echipei de profesori  care își va desfăsura activitatea în cadrul școlii, au luat cuvântul doamna Doina Țăpîrdea, consul al Ambasadei României la Atena și de doamna Zvetlana Preoteasa, reprezentant IEH. Cursurile se adresează copiilor români stabiliți cu părinții în Grecia și vor avea loc în weekend.

   Duminică, 18 septembrie 2016 și-a deschis porțile și Școala ”Elena Rosetti-Cuza” din cadrul Asociației Femeilor Românce din Grecia. La eveniment au participat peste 80 de profesori, elevi, parinți și bunici. Deschiderea oficială a cursurilor de limba româna a fost făcută de doamna Ana Maria Cuciureanu, președinta  AFRG și de doamna Zvetlana Preoteasa, reprezentant IEH. Cei mici au fost încântați de manualele de limba și literatura româna, geografie și spiritualitate primite din partea Institutului “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni.

romaniabreakingnews.ro




Israel și Grecia. Test în secret cu sistemul antiaerian rusesc S-300

Israelul a testat în secret un sistem de apărare antiaeriană S-300, de producție rusească, în cadrul unor exerciții comune cu Grecia

Israelul a testat în secret modalități de a face față unui sistem avansat de apărare antiaeriană, mobilizat de Rusia în Orientul Mijlociu, care ar putea limita capacitatea Israelului de a ataca Siria sau Iranul, au declarat surse militare și diplomatice pentru Reuters. Sursele au afirmat că un sistem rus de apărare antiaeriană S-300, vândut Ciprului în urmă cu 18 ani și staționat în prezent pe insula greacă Creta, a fost activat în timpul unor exerciții comune Grecia – Israel, în aprilie-mai anul acesta.

Activarea a permis avioanelor de luptă israeliene să testeze cum funcționează sistemul S-300, adunând date despre radarul său puternic și despre cum poate fi evitat.

O sursă din domeniul apărării a declarat pentru Reuters că Grecia a mai activat sistemul la cererea Statelor Unite, principalul aliat al Israelului, cel puțin o dată în ultimul an. Nu este clar deocamdată dacă Israelul a împărtășit informațiile astfel obținute cu aliații săi.

„O parte din manevre a implicat misiuni ale avioanelor israeliene împotriva sistemelor antiaeriene elene”, a declarat o sursă. Alte două surse au spus că printre sistemele activate s-a aflat și cel de tip S-300 din Creta.

Sursele au vorbit sub protecția anonimatului, iar armata turcă și cea israeliană au refuzat să confirme sau să infirme informațiile privind activarea sistemului din Creta în timpul exercițiilor din Mediterană de Est din aprilie-mai sau în exerciții similare desfășurate în 2012 și 2010.

Un oficial din Ministerul Apărării de la Atena a declarat, întrebat dacă sistemul a fost activ în timpul exercițiilor greco-israeliene, că: „În acest moment, S-300 nu este activ”. A adăugat că politica generală a Atenei este de a nu permite unei alte țări să testeze capacitățile sistemului.

Sistemul S-300, folosit inițial în perioada de vârf a Războiului Rece, în 1979, poate angaja avioane și rachete balistice multiple la o distanță de până la 300 km. Israelul este îngrijorat de planurile Rusiei de a furniza sisteme S-300 Iranului.

Israelul mai susține că Egiptul, cu care are încheiată o pace „rece”, a achiziționat o variantă a acestui sistem. În plus, israelienii sunt îngrijorați de anunțul făcut luna trecută de Moscova, potrivit căruia vă mobiliza sistemul S-300 sau pe cel mai avansat S-400 în Siria, după ce Turcia a doborât un bombardier rus la graniță.

Israelul a bombardat obiective din Siria ocazional și se teme să nu se intersecteze cu forțele ruse din această țară. Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, s-a întâlnit cu președintele rus, Vladimir Putin, cel puțin de două ori în ultimele săptămâni, pentru a se coordona astfel încât să evite accidentele.

Sistemul S-300 din Creta a fost achiziționat de Cipru în 1997m declanșând un răspuns virulent din partea Turciei, adversarul său de câteva decenii. În urma presiunilor din partea Marii britanii și a NATO, președintele cipriot Glafcos Clerides a fost de acord să staționeze sistemul S-300 în Creta. Un schimb făcut în 2007 între armata cipriotă și cea greacă a transferat formal sistemul în minile Atenei.

Relațiile dintre Grecia și israel au cunoscut o înflorire după ce alianța odată puternică între Israel și Turcia s-a rupt în 2010.




Să înțelegem Grecia de azi uitându-ne în trecut! IALTA 1945! Grecia (pro-comunistă) – 90% la occident, România (anti-comunistă) 90% la ruși!

Ialta_1945_Grecia_si_Romania

“Cei 3 mari”, Roosevelt, Stalin și Churchill, erau liderii națiunilor aliate cheie datorită puterii națiunilor pe care le reprezentau și a colaborării pe care o avuseseră în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Acești trei lideri s-au întâlnit doar de două ori în decursul celui de Al Doilea Război Mondial dar deciziile lor au fost cardinale și au schimbat cursul istoriei.

După Conferința de la Teheran, cei 3 lideri au decis să se reîntâlnească, ceea ce a dus la Conferința de la Ialta, din februarie 1945. Deși Stalin și-a exprimat îngrijorarea față de starea sănătății lui Roosevelt, această îngrijorare nu s-a transpus în acțiune. Liderul sovietic a refuzat să călătorească mai departe de zona Mării Negre, în peninsula Crimeea, iar Churchill și Roosevelt au fost nevoiți să facă din nou deplasări lungi și obositoare pentru a ajunge la întâlnirea de la Ialta.

Fiecare dintre cele trei superputeri avea obiective aparte. Marea Britanie voia să-și mențină imperiul colonial, Uniunea Sovieticădorea să obțină mai mult teritoriu și să-și consolideze poziția în teritoriile cucerite, iar Statele Unite doreau să se asigure de participarea URSS la războiul din Pacific și să negocieze aranjamentele situației postbelice. Roosevelt mai spera să obțină din partea lui Stalin conlucrarea în cadrul Organizației Națiunilor Unite.

Majoritatea populației din Europa de est a considerat Conferința de la Ialta drept un act de trădare din partea Occidentului. Acesta își are originea în credința că puterile aliate, deși afirmau valorile democratice, au încercat să asigure stabilitatea sacrificând pentru următorii 45 de ani națiunile din Europa de Est, nu însă și populația Greciei.

Silviu Sergiu (evz.ro): După Al Doilea Război Mondial, tranziția spre democrație a fost extrem de anevoioasă. O parte consistentă a societății grecești era sub fascinația comunismului. Occidentul a făcut eforturi considerabile să împiedice intrarea Greciei sub influență rusească. 

Mai important, a cheltuit foarte mult, fără a cere foarte multe în schimb. Când banii s-au terminat, accentele extremiste de stânga au ieșit din nou la iveală, iar redesenarea hărții geostrategice a devenit din nou posibilă.În negocierile de la Yalta, anglo-americanii nu au vrut sub niciun chip să lase Grecia pe mâna lui Stalin.

Dacă elenii ar fi intrat sub Cortina de Fier, URSS ar fi avut acces la Marea Mediterană. Stalin ar fi amplasat aici baze militare și ar fi exercitat o presiune directă și periculoasă asupra Occidentului. Practic, Italia s-ar fi aflat mult prea aproape de rachetele nucleare sovietice.

Din acest motiv, premierul britanic Winston Churchill a făcut tot posibilul să-i păstreze pe greci în zona de influență occidentală.

Niciun preț nu s-a dovedit prea mare pentru a atinge acest obiectiv…

Deoarece, democratizarea Greciei trebuia să aibă loc rapid, Occidentul a finanțat crearea unei clase de mijloc puternice, formată nu din mici întreprinzători, ci din funcționarii statului. Acestora li s-au plătit salarii și pensii supradimensionate, li s-au acordat beneficii consistente.

Deoarece consuma mai mult decât producea, Grecia a început să funcționeze pe credit. Vestul a fost deosebit de generos. A împrumutat-o masiv, pentru a susține un nivel de trai artificial, cu scopul de a combate tendințele extremiste din societate, care ar fi vulnerabilizat țara în fața URSS. Desigur, o parte din bani s-au întors la creditorii Greciei, din consumul de produse occidentale, sau contracte de infrastructură acordate firmelor vestice.Fără nici cea mai mică îndoială, investiția Occidentului în Grecia a meritat din perspectivă geostrategică. Asta pentru a le răspunde celor care acuză Vestul că a creditat în exces Atena.

Din păcate, criza economică a diminuat drastic capacitatea creditorilor Greciei să-i susțină cheltuielile mult prea mari. Când banii Occidentului s-au terminat fascinația pentru Stânga a ieșit din nou la iveală. Astfel a fost posibilă venirea la putere a „Syriza” lui Alexis Tsipras.

”Să nu ai încredere în greci, chiar și atunci când le faci daruri”. Astfel ar putea fi parafrazat celebrul dicton, urmărind ce se întâmplă astăzi în Grecia. – Silviu Sergiu, editorialist Evenimentul Zilei

Imediat după război, în 1946, a izbucnit un război civil, în care s-au confruntat aripa armată a Partidului Comunist Grec (KKE) cu forțele guvernamentale. A fost unul din primele conflicte ale Războiului Rece, care a testat vigilenta aliaților occidentali, capacitatea lor de a apăra sferele de influență negociate la Yalta.

După trei ani de lupte, în 1949, comuniștii au fost înfrânți. Din acel moment, Planul Marshall, de reconstrucție a Europei postbelice, a adus Greciei importante sume de bani. SUA și Marea Britanie au sperat că tendițele extremiste din societatea greacă vor fi atenuate de prosperitate. Lucrul acesta nu s-a întâmplat, flagelul comunismului nu a fost eradicat. În ciuda sprijinului consistent oferit de Washington, sentimentele anti-americane, antioccidentale au crescut în intensitate, iar Grecia a fost din nou la un pas să intre sub tutela Moscovei, împinsă de un guvern cu vădite simpatii comuniste. Fascinația pentru extrema stângă a continuat. Dictatura Coloneilor, regim autoritar de dreapta instaurat în 1967, a împiedicat însă acest lucru.

Războiul Civil și Dictatura Coloneilor a lăsat răni adânci în societatea greacă, divizarea ei fiind resimțită și astăzi. În 1974, grecii au intrat în epoca democratică cu simpatii de stânga amplificate de resentimentele față de dictatura de dreapta. Foarte mulți greci, în special cei tineri, au continuat să tânjească după comunism, din cauza urii lor față de junta militară, care-i condusese până atunci.

Deoarece, democratizarea Greciei trebuia să aibă loc rapid, Occidentul a finanțat crearea unei clase de mijloc puternice, formată nu din mici întreprinzători, ci din funcționarii statului. Acestora li s-au plătit salarii și pensii supradimensionate, li s-au acordat beneficii consistente. Deoarece consuma mai mult decât producea, Grecia a început să funcționeze pe credit. Vestul a fost deosebit de generos. A împrumutat-o masiv, pentru a susține un nivel de trai artificial, cu scopul de a combate tendințele extremiste din societate, care ar fi vulnerabilizat țara în fața URSS. Desigur, o parte din bani s-au întors la creditorii Greciei, din consumul de produse occidentale, sau contracte de infrastructură acordate firmelor vestice.

Fără nici cea mai mică îndoială, investiția Occidentului în Grecia a meritat din perspectivă geostrategică. Asta pentru a le răspunde celor care acuză Vestul că a creditat în exces Atena. Din păcate, criza economică a diminuat drastic capacitatea creditorilor Greciei să-i susțină cheltuielile mult prea mari. Când banii Occidentului s-au terminat fascinația pentru Stânga a ieșit din nou la iveală. Astfel a fost posibilă venirea la putere a „Syriza” lui Alexis Tsipras. Stânga pândește să ia puterea și în alte țări importante ale Europei. În Spania, Podemos e mai aproape ca oricând să câștige. Nu putem decât să sperăm că, dacă spaniolii, dar și alți europeni, vor vedea caznele grecilor, vor înțelege că votarea unor populiști fără soluții viabile nu e un răspuns la recesiune. În orice caz, viitorul Uniunii Europene este tot mai incert.

Ce se întâmpla în România, când în Grecia era luată în brațe de occident?

Alegerile generale din noiembrie 1946 s-au desfasurat intr-un climat de teroare creat de fortele comuniste si aliatii lor. Comunistii stiau ca au putini simpatizanti si au recurs la intimidarea electoratului democratic pentru a nu se prezenta la vot. Au aplica si strategia falsificarii rezultatelor alegerilor la nivel central prin influenta directa a comisiei centrale. Prin urmare, aceasta a anuntat victoria aliantei comuniste (Blocul Partidelor Democratice cu peste 70% din voturi). In realitate alegerile au fost castigate de P.N.T. cu 78%. Aceste date au fost anuntate de  liderii national taranisti in acelasi timp cu datele oficiale, ei folosind procesele verbale din sectiile de votare din tara. Astfel comunistii au luat sub autoritate puterea legislativa (parlamentul).

Distrugerea partidelor democratice (P.N.L., P.N.T. si P.S.D.). In 1947 a fost declansat un proces impotriva conducatorilor P.N.T.-ului (Iuliu Maniu, Ion Mihalache) sub acuzatia de tradare si complot impotriva ordinii de stat. De fapt, conducerea P.N.T. incercase sa trimita in afara granitelor tarii un grup de lideri cu scopul de a forma un guvern in  exil. Despre aceasta incercare au aflat agentii Sigurantei, controlata de comunisti si grupul conducatorilor taranisti a fost arestat chiar langa avionul cu care urmau sa plece. In urma acestui proces, conducatorii comunisti au fost condamnati la ani grei de inchisoarea, iar partidul a fost desfiintat. Membrii si simpatizantii P.N.T. au fost persecutati si arestati de catre comunisti. Dupa desfiintarea P.N.T., conducatorii partidului national liberal au luat hotararea de a suspenda activitatea partidului pentru a nu expune pe membrii si simpatizantii liberali unor persecutari din  partea autoritatilor comuniste. Cu toate acestea, toti liderii si membrii de frunte ai P.N.L. au fost arestati de catre regimul comunist. In 1948, comunistii au fuzionat cu o parte din P.S.D. (un grup minoritar care sustinea regimul comunist). In urma acestei fuziuni, comunistii au schimbat numele partidului in Partidul Muncitoresc Roman. Ceilalti lideri social democrati care aveau idei anticomuniste au fost arestati si condamnati la ani grei de inchisoare. Prin distrugerea partidelor democratice, comunistii au mai parcurs o etapa in instaurarea dictaturii deoarece de acum inainte nu mai exista niciun partid de opozitie (anticomunist).

La 30 decembrie 1947, autoritatea comunista, in frunte cu Gheorghiu Dej si Petru Groza l-au fortat pe regele Mihai I sa semneze un act de abdicare. Regele a fost amenintat cu moartea si santajat cu executarea unui numar mare de detinuti politici aflati in inchisori, arestati in perioada 1945-1946. Regelui i-a fost permisa plecarea sa impreuna cu mama sa si cativa apropiati. In aceeasi zi, autoritatatile comuniste au proclamat Republica Populara Romana. Astfel, comunistii au inlaturat ultima institutie care mai amintea de regimul democratic, monarhia, garantul constitutiei.

În primii ani de dominație comunistă resursele României au fost exploatate de sovietici prin intermediul companiilor mixte româno-sovietice , înființate după încheierea conflagrației mondiale pentru a gestiona plata uriașei datorii de război către URSS, stabilită prin Tratatul de Pace de la Paris la suma deloc neglijabilă de 300.000.000 dolari (la valoarea din 1938, echivalentul a cca. 5 miliarde de dolari la valoarea din 2014).

SovRom-urile nu au fost ceva specific românesc, sovieticii înființând asemenea societăți mixte în toate țările care trebuiau să le plătească despăgubiri de război (în Finlanda, de pildă, a fost înființată o societate mixtă pentru producerea construcțiilor de lemn numită Puutalo Oy). Un mare număr de oameni (estimările variază de la 137 la mai multe zeci de mii ) au fost închiși din motive politice. Există mărturii despre numeroase cazuri de abuzuri, asasinate sau torturi aplicate unui mare număr de oameni, în principal în cazurile oponenților politici. La începutul deceniului al șaptelea (1960÷1970), guvernul român a început să treacă la acțiuni pentru creșterea gradului de independență față de Uniunea Sovietică.

Andrei Rădescu / romaniabreakingnews.ro

Surse: evz.ro, ro.wikipedia.org, dunastu.wordpress.com




Rezultate oficiale parțiale: 61% dintre greci au respins măsurile creditorilor internaționali/Tsipras: „Grecia se va întoarce la masa de negocieri”

Cetățenii greci au votat în proporție de 61,41% împotriva măsurilor propuse de creditorii internaționali, 38,59% pronunțându-se în favoarea acestora, conform rezultatelor oficiale parțiale.

Potrivit rezultatelor anunțate după numărarea a 89,95 la sută din voturi, 61,41 % dintre alegători au respins măsurile economice propuse de Grupul Bruxelles, iar 38,59 % s-au pronunțat în favoarea acestora.

Prezența la urne a fost de 62,18 %.

Publicat de romaniabreakingnews.ro




Criza din Grecia și similitudinile cu momentul începerii Primului Război Mondial

In urma cu 101 ani, pe 28 iunie 1914, au fost trase focuri de arma in plina strada, intr-un oras din sudul Europei

In acea zi fatidica, asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei in Sarajevo a fost trecuta cu vederea de multi, insa tragicul incident a fost folosit ca pretext peste 6 saptamani pentru declansarea Primului Razboi Mondial.

grecia-steagLarry Elliott, jurnalist la The Guardian, sustine ca decizia premierului grec Alexis Tsipras de a organiza un referendum pe tema reformelor ce fac obiectul negocierilor cu creditorii internationali are potentialul de a deveni un nou „moment Sarajevo”.

„Aceasta criza nu are legatura doar cu problemele pe care le vor intampina bancile grecesti in urmatoarele zile sau daca institutiile internationale au fortat mana elenilor, ci e vorba despre viitorul monedei euro”, se arata in articolul citat.

Cu siguranta, liderii de pe Batranul Continent vor discuta despre cum au de gand sa bage Grecia in carantina. Cei trei oameni care au condus negocierile din partea creditorilor – Christine Lagarde de la Fondul Monetar International, Jean Claude Juncker de la Comisia Europeana si Mario Draghi de la Banca Centrala Europeana – pot spera ca populatia tarii mediteraneene nu va tine partea lui Tsipras in cadrul referendumului.
In aceste circumstante, daca nu va iesi invingator, premierul va fi nevoit sa ceara alegerile anticipate. Iar daca scrutinul va fi castigat de Noua Democratie, de exemplu, e posibil ca Atena sa se supuna conditiilor troikai.

Dar nimeni nu poate garanta ca acest lucru se va intampla. Creditorii internationali au dat de inteles (nu mai devreme de saptamana trecuta) ca Tsipras va ceda si va accepta oferta finala. Insa s-au inselat. „Fondul, BCE si Comisia Europeana au facut o eroare fatala, iar acum au pierdut controlul”, potrivit The Guardian.

Bancile elene, tinute artificial in viata

Banca Centrala Europeana a transmis ca va mentine finantarea de urgenta a bancilor grecesti, la nivelul convenit vineri.

Acestea au ramas in viata doar datorita fondurilor injectate de institutia condusa de Draghi. Insa bancile elene au anuntat ca vor fi inchise pana pe 7 iulie, iar retragerile sunt limitate la 60 de euro pe zi.

Ce urmeaza la Atena? Guvernul ar trebui sa pregateasca planurile de contagiune pentru iesirea din zona euro. Liderii eleni sustin ca acest lucru nu e de dorit, insa, daca referendumul decide asa, atunci dorinta poporului e suverana.

Cipru a ramas in zona euro dupa impunerea controalelor de capital, insa a avut nevoie de aprobarea celorlalte state membre si a acceptat mai multe masuri de austeritate.

Situatia statului elen e grava

Creditorii au avut dreptate sa impuna masuri. Produsul intern brut al Greciei este la 25% fata de nivelul de dinainte de criza, o patrime din populatie e somera, astfel ca revenirea era un proces dificil. Dar deciziile creditorilor nu ar impulsiona economia, avand in vedere ca au propus masuri precum cresteri de taxe, care vor elimina si ultima picatura de vlaga care ar fi revitalizat economia si ar fi condus la scaderea poverii datoriei.

Daca Grecia se afla in afara euro, sfatul FMI ar fi fost altul, anume sa deprecieze moneda, iar creditorii ar fi fost nevoiti sa suporte o taiere a datoriei. Mai mult, ar fi impus noi masuri de austeritate.

Dar optiunea nu a fost una viabila pentru Grecia, asa ca singura cale a fost sa scada pensiile si salariile.

Erori fatale

The Guardian aminteste ca zona euro a permis intrarea unor state, chiar daca acestea nu erau nici pe departe la fel de competitive ca Germania. Un pact de stabilitate si crestere desemnat pentru a controla bugetele a fost doar un substitut insuficient pentru o uniune fiscala.

Iar inca de la inceput era clar ca singurul mecanism pentru a rezolva problemele unei tari era impunerea unor masuri de austeritate.

Iar Grecia e rezultatul catastrofal atunci cand politicul vine inaintea economiei, potrivit analizei citate.

In cazul unui Grexit, ideea monedei euro este distrusa irevocabil si se va crea un precedent. Mai mult, pietele financiare vor taxa fiecare tara care pare vulnerabila, tocmai de aceea criza prin care trec elenii reprezinta una existentiala pentru intreaga uniune monetara.

„Unii spun ca Grecia e doar o tara mica si insignifianta, iar zona euro e mai puternica decat in timpul crizei din 2012. Insa aceeasi parere o aveau si liderii de pe Batranul Continent in iunie 1914″, incheie articolul citat.

Andrei Lisenco (R. Moldova/Găgăuzia)
Editor Flux News MD / romaniabreakingnews.ro

Surse:ziare.commesaj.md




Dacă nu este Europa, atunci, „Samurai” va da lovitura fatală Greciei

Grecia mai are puțin timp pentru a ajunge la un acord cu FMI și țările din zona euro pentru un nou împrumut salvator. În caz contrar, pe 30 iunie, Guvernul de la Atena nu va putea rambursa datoria de 1,5 miliarde euro către creditori.

Totuși, în mod surprinzător, Tokyo ar putea fi scena intrării Greciei în incapacitate de plată, scrie publicația greacă Ekathimerini.com.

Grecia trebuie să achite pe 14 iulie o datorie „Samurai” contractată în 1995, în valoare de 20 miliarde yeni (nu mai mult de 150 mil. euro).

În timp ce neplata datoriei către FMI și UE dein 30 iunie nu atrage neapărat „default-ul” pentru Grecia, potrivit specialiștilor Moody’s Investors Service, lipsa banilor pentru datoria Samurai va fi fatală, fiind instrument de plată în p.

„Dacă bondul Samurai nu va fi plătit, efectul asupra piețelor financiare va fi direct, afectând alte datorii publice”, explică analiștii. Abia atunci putem vorbi de intrare în incapacitate de plată pentru Grecia.

Situația Greciei va fi discutată din nou, miercuri, la Bruxelles, în cadrul unei noi întâlniri a Eurogrupului ce vizează încheierea unui alt acord între Grecia și creditorii externi, a anunțat președintele Consiliului European, Donald Tusk.

În vreme ce Grecia încearcă să încheie un acord cu creditorii străini, mii de de oameni au ieșit în stradă pentru a protesta față de noile măsuri de austeritate anunțate de premierul Alexis Tsipras.

Cu toate acestea, oficialii eleni sunt optimiști în legătură cu întâlnirea de miercuri și speră că Grecia nu va ieși din zona euro și își va plăti datoriile externe.

Noua listă cu reforme prezentate de Atena creditorilor internaționali include în cea mai mare parte taxe noi pentru greci.

Sursa: realitatea.net  prin romaniabreakingnews.ro



„Grecia pe muche de cuțit” sau cum se vede catastrofa financiară a Greciei prin ochii grecilor. Editorial de Karderinis Isidoros

Au trecut exact cinci ani de când Grecia s-a integrat în mecanismul european de sprijin în colaborare strânsä cu Fondul Monetar International (FMI). În acea perioada de timp datele financiare principale dar si critice ale tarii erau urmatoarele: La finele anului 2010 Produsul Intern Brut (PIB) se ridica la 222,151 miliarde. Datoria publicaera 148,3 % ca procent al PIB. Somajul se ridica la 12,5 %. Procentul grecilor care traiau sub limita saraciei (venit sub 60% din venitul national mediu disponibil) era de 27,6 0/0.

Politica de austeriatate extremă aplicată țării din ordinul creditorilor internaționali în toți acești ani a înrautațit mai mult realitatea financiară și socială. Astfel, astazi PIB-ul s-a redus la 186,54 miliarde. Datoria publica a urcat la 176% ca procent al PIB-ului. Șomajul s-a ridicat spectaculos la 26%, Iovind mai ales tinerii, mulți dintre ei care cu studii strălucite, au fost nevoiti să emigreze în străinătate. În această conjunctură critică, talente astfel pierduite ar fi putut ajuta țara. Procentul grecilor ce traiesc sub limita sărăciei este de 34,6 % sau 3.795.100 de persoane.

În baza datelor expuse mai sus, oricine își poate da seama că programul de consolidare bugetară într-o țară aflată deja în recesiune înainte de anul 2010, a eșuat total și nu este deloc rational, din punct de vedere economic și social, să se continue aplicarea sa. Aceasta politică bugetară restrictivă și măsurile de austeritate formează o spirală letală datorie- recesiune- austeritate, ce exclude orice perspectivă de dezvoltare.

Astfel, insistenta observată în aplicarea fermă a programului de austeritate extremă din partea creditorilor va avea într-adevăr efecte tragice pentru țară. Va conduce la o catastrofă economică totală ce nu se va putea vindeca timp de decenii, la o criza umanitară de necrezut pentru nivelul Europei postbelice.

Sărăcie pe străzile Atenei, sinucideri…

Numarul oamenilor fară locuință loviți de sărăcie, care au aparut deja pe strazile Atenei, va crește rapid. Sinuciderile datorate disperarii dezamagirii create de lipsa posibilitatii de suprvietuire vor continua ritmul frenetic de cresere. Copiii care lesină la scoala din cauza subnutritiei vor deveni o imagine obisnuita în viata de zi cu zi.

Ce se poate face?

Întrebarea principala care se pune în aceasta perioada critica este ce trebuie facut pentru ca Grecia sa iasa din tunelul întunecos al adâncii crize financiare si sa porneasca pe calea luminoasa a dezvoltarii și progresului.

În primul rand, datoria aflata pe umerii economiei elene este uriasa, insuportabila nu se întrezareste posibilitatea achitarii ei. Deci trebuie searsa cea mai mare parte a valorii ei nominale, astfel încât greutatea creditului sa se restrânga la o valoare sub 100% pentru a deveni viabila, printr-o tehnica care în acelasi timp nu va pagubi celelalte popoare europene. Achitarea datoriei ramase trebuie legata de „Clauza dezvoltarii”, astfel încât datoria sa se acopere ca urmare a dezvoltarii nu datorita unui eventual excedent bugetar.

În al doilea rand, este necesara restructuarea productiei tarii axata pe:

a) echilibrarea viabila a balantei curente de plati prin intermediul schimbarii gamei produselor realizate în tara, dând astfel vigoare, prin orientarea spre export, multor ramuri ale economiei elene.

b) industrializare prin aplicarea unei politici industriale pe termen lung prin dezvoltarea cercetarii locale si fabricarea unei game largi de produse cu înalta valoare adaugata. Sectorul de prelucrare este deosebit de critic deoarece este imposibil ca o tara sa spere sa urce în lantul de valori în diviziunea globala a muncii fara crearea bazei necesare de prelucrare care include în primul rând fabricarea de produse industriale finite.

c) punerea unui accent deosebit pe turism, la care Grecia dispune de un puternic avantaj comparativ, dar si pe transportul maritim — Grecia are cea mai mare flota comerciala în lume- desigur pe agricultura pentru acoperirea necesitatilor sociale de baza

d) exploatarea eficienta a materiilor prime– cum este bauxita din care se produce aluminiu- a eventualelor mari zacaminte de petrol atât din Marea Egee cât în Marea Ionicä.

In al treilea rand, este necesara cladirea unui stat modern eficient rational ce va functiona cu onestitate si nu va pune nenumarate obstacole birocratice în fata dezvoltarii activitatilor de afaceri, precum lupta eficienta cu “Hydra” coruptiei evaziunii fiscale, încât sa fie anulate efectele financiare, sociale politice multiple pe care le produce sa fie atribuita dreptatea fiscala. Efectele financiare sunt legate pe de-o parte de prejudiciile finantelor statului iar pe de alta parte de influentele negative asupra sectorului privat.

Atunci când se consolideaza conceptia ca numai prin mita data persoanelor ce detin functii cheie în administratia publica se poate ajunge la obtinerea rezultatului dorit, investitiile sunt descurajate, concurenta sanatoasa se altereaza întreprinderile care nu participa la astfel de actiuni ilegale imorale sunt condamnate sa se ofileasca. Impactul social politic al coruptiei este deasemenea foarte serios. Coruptia creeaza cetatenilor nemultumire, descurajare un sentiment intens de prabusire a valorilor.

Se consolidaza conceptia ca nimic nu funcçioneaza corect ca cetateanul cinstit este nedreptatit. Institutiile sunt subminate destabilizate in final, în ochii cetatenilor, regimul democratic este defaimata. Instituirea imediata a unui sistem fiscal just ce nu va încuraja sau scuza evaziunea fiscala, va contribui hotarâtor la crearea constintei fiscale a contribuabilior deci la creserea importanta a veniturilor publice.

Aceste puncte de vedere trebuie puse în practica fara întârziere astfel încât Grecia sa iasa din starea de coma creata de recesiune, sa fie condusala mult dorita luminä a dezvoltarii departe de politicile salbatice tara iesre bazate pe austeritate aplicate pâna acum, politici ce constituie vârful de lance al capitalismului financiar în încercarea lui de a se mentine suveran intr-o perioada de criza capitalista generalizata.

Cetatenii europeni pe de alta parte trebuie sa fie solidari cu drama poporului grec, care a fost transformat în ultimii ani în cobai, dat find camajoritatea covârsitoare a banilor împrumutati de sectorul public elen, nu ajunge la contribuabilii greci ci la banci fie pentru achitarea datoriilor, fie pentru recapitalizarea bancilor elene, recapitalizare al carei cost, în mare masura, cade pe umerii contribuabililor.

În concluzie, Grecia nu rezista sa mai continue politica de austeritate, pentru ca a atins ultimele limite, dat fiind ca atât nivelul de trai cât demnitatea poporului grec s-au prabusit în final acest lucru trebuie înteles de catre creditori. Altfel, momentul conflictului rupturii nu va întârzia.

 Autor: Karderinis Isidoros 

Date Biografice

Karderinis Isidoros

Isidoros Karderinis s-a nascut la Atena în 1967. Este romancier, poet, economolog cu studii postuniverstare în economia turismului. Articolele sale a fost republicate în ziare, reviste site-uri din întrega lume. Poeziile sale au fost traduse în limba franceza. A publicat sapte cärti de poezii si doua romane. Cinci din acestea au fost publicate în Statele Unite si Marea Britanie.

E-mail: skarderinis@hotmail.gr

Facebook: Karderinis Isidoros

Publicat de România Breaking News – RBN Press – romaniabreakingnews.ro

Prezentul articol nu reprezintă punctul de vedere și viziunea Redacției România Breaking News – RBN Press, ce își declină responsabilitatea asupra veridicității celor exprimate. Viziunea, informațiile prezentate și punctele de vedere exprimate în acest articol aparțin exclusiv autorului.

Vă recomandăm parcurgerea și a altor opinii cu privire la situația Greciei și negocierea plății creditelor scadente, precum cele prezentate mai jos:

Analize efectuate de instituții bancare românești relevă faptul că, potrivit presei financiare internaționale, Germania ar putea susține un nou acord între Grecia și Troika, condiționat de implementarea de către Guvernul elen a cel puțin unei reforme economice. BCE a majorat finanțarea de urgență pentru băncile elene (ELA) cu 2.3 miliarde EUR, la 83 miliarde EUR, pentru a contrabalansa retragerile de depozite. Potrivit presei locale de specialitate, Banca Greciei avertizează, într-un raport prezentat Guvernului și Parlamentului, că “încheierea unui nou acord cu partenerii noștri este extrem de importantă pentru eliminarea riscurilor imediate pentru economie, reducea incertitudinilor și pentru a asigura o perspectivă de creștere durabilă pentru Grecia”.

“Un eșec în încheierea unui acord ar marca, dimpotriva, începutul unui drum dureros care ar duce inițial la un faliment al Greciei și în cele din urmă la ieșirea țării din zona euro și – cel mai probabil – din Uniunea Europeană. O criză gestionată a datoriilor, ca cea pe care o abordam în prezent cu ajutorul partenerilor noștri, s-ar putea transforma, ca un bulgăre de zăpadă, într-o criză de necontrolat, cu riscuri mari pentru sistemul bancar și pentru stabilitatea financiară. O ieșire din zona euro ar înrăutăți situația deja nefavorabilă, deoarece ar fi urmată de o criză acută a cursului de schimb, care va produce o inflație foarte ridicată”, arată Banca Greciei, în continuare.

Toate acestea ar duce la o recesiune profundă, un declin dramatic în nivelul veniturilor, o creștere exponențială a șomajului și un colaps al tuturor realizărilor pe care economia Greciei le-a atins pe parcursul anilor de apartenență la UE, și în special la zona de euro. Din poziția sa de membru de bază al Europei, Grecia s-ar vedea retrogradată la rangul de o țară săracă din sudul Europei”, se mai arată în raportul băncii centrale a Greciei.

În timp ce state din Uniunea Europeană fac eforturi pentru a salva acordul cu Grecia, Grecia negociază simultan o apropiere economică față de Rusia:

Don’t expect today’s meeting of euro-area finance ministers to revive hopes of a settlement between Greece and its creditors. The schedule of further developments is now clear: International Monetary Fund Managing Director Christine Lagarde today said there will be no grace period for Greece to make the next installment on its IMF debt payment, about 1.5 billion euros, due June 30. On June 25-26, European Union leaders will meet in Brussels and make one last attempt to prevent a Greek default. German Chancellor Angela Merkel today said a deal is still possible, but “the basic principle still applies: help in return for reforms.”

Merkel has fought to keep Greece in the euro and may want to take a further step toward recalcitrant Greek Prime Minister Alexis Tsipras but, like him, has a party behind her that opposes such conciliatory moves. German Finance Minister Wolfgang Schaeuble, normally one of her strongest allies, has been urging the German government to prioritize a contingency plan in which Greece drops out of the euro. Both sides are bracing for impact, and that’s the right thing to do.

Atât statele UE cât și SUA au făcut eforturi constate în ultima perioadă pentru ca Grecia să rămână în zona Euro și să își poată achita datoriile, o ieșire din zona Euro nefiind dorită de acestea.

PMorgan Chase & Co., the largest U.S. bank by assets, needs to be ready for Greece to depart from the euro currency union, Chief Executive Officer Jamie Dimon said.

“We must be prepared for a potential exit,” Dimon said Wednesday in a letter to shareholders of his New York-based bank. “We continually stress test our company for possible repercussions resulting from such an event.”

Greece is negotiating a package of measures to repair the nation’s economy, a condition for the release of more bailout funds from euro-area countries and the International Monetary Fund. German Chancellor Angela Merkel has repeatedly said that she wants Greece to stay in the currency union and, along with French President Francois Hollande, last week expressed concern that time is running short.

Resurse:

https://www.bancatransilvania.ro

http://www.bloomberg.com/

http://www.bancherul.ro/