,
Iacob Hâncu (Ghinkulov), Gramatica valaho-moldovenească, Sankt Petersburg, 1840
Iacob Hâncu (Ghinkulov), Gramatica valaho-moldovenească, Sankt Petersburg, 1840
Inscripția regulilor gramaticii valaho-moldovenești
Cuvânt înainte
„Necătând la poziția geografică a Moldovei și Valahiei, la importanța evenimentelor istorice în țările dunărene și la atracția unuia și celuilalt Principat în relațiile lor cu Puterile megieșe, – nici proveniența națiunii, nici situația politică și socială, nici limba fiilor Daciei așa și nu au fost studiate în modul corespunzător, nu sunt aduse la cunoștință.
Unul din aceste obiecte demne de curiozitate e supus acum fugitivei noastre descrieri. Acesta e limba Română. Și denumirea de Român nu e întâmplătoare. Până la formarea Voievodatului Moldovei, locuitorii ambelor Principate erau cunoscuți sub numele comun al Românilor. Ca urmare ea a rămas în uzul urmașilor sud-vestici ai Românilor, Valahilor, care și până în prezent continuă să-și spună Români; însă frații lor nord-estici au preferat denumirii de Român,
pe cea împrumutată de ei de la noua patrie – Moldova, însă, în viața de zi cu zi a poporului, totuși câteodată se repeta străvechiul nume al strămoșilor lor (*). – Deci, într-o descriere generală a urmașilor apropiați ai unuia și aceluiași trib, suntem în drept să ne ținem de comuna lor denumire; deci limba Română poate servi drept noțiune comună pentru graiul Valah și pentru cel Moldovenesc.
Nu ne vom adânci în cercetarea istorică a problemelor referitoare la limba locuitorilor băștinași ai Moldovei și Valahiei: a fost limbă a Dacilor sau a Geților, reprezenta oare un grai diferit, era oare o ramură a limbii slave sau s-a format din limba coloniștilor Romani, – toate astea parțial sunt acoperite de întunericul necunoscutului, tot parțial sunt indispensabile de voluminoasele analize despre aborigenii pământurilor dunărene, străine de actualul obiect al analizei noastre, -dar ne vom referi direct la starea curentă a limbii Valaho-Moldave, îi vom analiza originile de bază, și din ele ne vom strădui să relevăm următoarele concluzii despre proprietățile sale.
———
(*) Straniu doar e, că Moldovenii, renunțând la numele lor de neam, nu prea îl dădeau și neamurilor – Valahilor, numindu-i Munteni (de munte).”
Sursa: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași
Îi mulțumesc Cahuleanului pentru traducere.
