ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Germania nazistă"

Germania nazistă

,

 S-e comemoreză 77 de ani de la ´Noaptea de cristal´

În noaptea de 9 noiembrie 1938, în Germania nazistă au fost incendiate sinagogi, magazine și locuințe deținute de evrei. Sub ochii germanilor și întregii lumi, evrei au fost umiliți și supuși violențelor.

Îmi amintesc foarte bine de zorii zilei de 10 noiembrie„, afirmă W. Michael Blumenthal. „Tatăl meu abia fusese arestat. Profitând de agitația din casă, de neatenția mamei, am putut să ies pe stradă. Am văzut vitrine sparte pe artere principale ale Berlinului și sinagoga distrusă din Fasanenstrasse. Nu mai ardea, doar fumega„. Blumenthal era pe atunci un băiat în vârstă de 12 ani. La 76 de ani de atunci, el trăiește tot la Berlin, și ocupă funcția de director al Muzeului Evreiesc. Este american. Cândva a deținut cetățenia germană.

Umiliți și bătuți
În noaptea de 9 spre 10 noiembrie au avut loc în Germania și Austria anexată acțiuni violente împotriva evreilor. Sute de sinagogi și case de rugăciune au fost jefuite, distruse și incendiate. Oameni au fost batjocoriți, bătuți și, în unele cazuri, uciși, în plină stradă, doar fiindcă erau evrei. Poliția nu a intervenit iar pompierii au acționat doar pentru a împiedica extinderea incendiilor asupra clădirilor învecinate.

Dar, acesta nu a fost decât începutul. Pe 10 noiembrie au fost internați în lagărele de concentrare Dachau, Sachsenhausen și Buchenwald 30.000 de bărbați evrei. Între ei s-a numărat și tatăl lui W. Michael Blumenthal. „Îmi amintesc încă ce a spus mama când tata a fost luat de doi polițiști. A strigat: ce s-a întâmplat? Ce faceți cu el? Ce a făcut? Chiar dacă aveam doar 12 ani, am simțit teama care pusese stăpânire pe mama„, își amintește el.

De ce pe 9 noiembrie 1938?

La comemorarea a 75 de ani de la acest eveniment (noiembrie 2013), o expoziție organizată în capitala Germaniei, Berlin, au fost prezentate relatările, până în prezent necunoscute, ale diplomaților străini prezenți la Berlin în acea perioadă – dezvăluindu-ne cum aceste evenimente șocante nu au atras mai mult de o condamnare vagă din partea oficialilor.

Kristallnacht – 76 de ani de la Noaptea de Cristal

KristallnachtConsulul general britanic la Berlin, Robert Townsend Smallbones, este un astfel de caz. La momentul declanșării Kristallnacht, consulul văzuse deja o mare parte a lumii și petrecuse opt ani înGermania, în cadrul corpului diplomatic britanic. În pofida faptului că în Germania era la acel moment o dictatură nazistă, britanicul de 54 de ani avea o părere extrem de bună despre germani. Germanii “sunt, de obicei, blânzi cu animalele, copiii, persoanele în vârstă și infirmii. Nu mi s-a părut că felul lor de a fi există vreo cruzime”, nota diplomatul într-un raport către Ministerul de Externe de la Londra.

Dată fiind părerea sa despre germani, reprezentantul Imperiului Britanic a fost cu atât mai uimit de evenimentele de la începutul lunii noiembrie 1938. La Paris, Herschel Grünspan, un refugiat evreu de 17 de ani originar din Hanovra (nordul Germaniei), l-a împușcat pe diplomatul german Ernst vom Rath într-un act de protest împotriva politicilor lui Hitler privind evreii. Dacă la început naziștii au urmărit doar evreii din regiunea Hesse din jurul Frankfurtului, după moartea lui Rath, la 9 noiembrie, pogromurile s-au răspândit în întregul Reich, fiind incendiate sinagogi, sparte vitrinele magazinelor evreiești și mii de oameni duși în lagăre de concentrare și maltratați.

Pogromurile din noiembrie 1938 au durat mai multe zile, deși cărțile de istorie se referă adesea la eveniment ca la o singură “Noapte de cristal”, deoarece șeful propagandei naziste, Joseph Goebbels, a anunțat la radio, la data de 10 noiembrie, că excesele s-au încheiat. Experții estimează însă că până la 1.500 de oameni au murit în jurul zilei de 9 noiembrie în cel mai cumplit pogrom din Germania după Evul Mediu.

În anul 2013, în contextul comemorării a 75 de ani de la ceea ce istoricul Dan Diner numea “catastrofa de dinainte de catastrofă”, Ministerul de Externe german a luat decizia neobișnuită de a cere unui număr de 48 de țări care aveau misiuni diplomatice în Germania în 1938 să caute în arhive rapoarte diplomatice cu privire la pogromul din luna noiembrie.

Timp de mai multe luni de zile, Ministerul de Externe a primit copii ale unor documente istorice necunoscute anterior experților. Începând de lunea viitoare, Ministerul de Externe și Centrum Judaicum din Berlin vor expune o selecție a acestor documente la Sinagoga Nouă, de pe Oranienburger Strasse, într-o expoziție intitulată “De la interior la exterior: pogromurile din noiembrie 1938 în rapoartele diplomatice din Germania”

Demn de remarcat, de asemenea, cu privire la documente este, de fapt, ceea ce ele nu conțin, scrie Der Spiegel. Din această perspectivă, documentele vorbesc despre un eșec al comunității internaționale cu privire la Kristallnacht și despre consecințele sale profunde.

Diplomații au condamnat aproape în unanimitate crimele, actele de violență și distrugerile. Spre exemplu, britanicii au descris pogromul drept o “barbarie medievală”, brazilienii l-au numit “un spectacol dezgustător”, iar diplomații francezi au scris că “brutalitatea” acestuia a fost depășită doar de “masacrele comise asupra armenilor”. Cu toate acestea, nicio țară nu a rupt relațiile diplomatice cu Berlinul și nici nu a impus sancțiuni, cu excepția Washingtonului, care și-a a rechemat ambasadorul. Mai important, în cazul majorității țărilor, granițele au în mare parte închise pentru cei aproximativ 400.000 de evrei germani.

De asemenea, majoritatea diplomaților erau bine informați despre amploarea atrocităților, din relatările auzite de la oamenii disperați care și-au descris experiențele. În plus, ferestrele sparte și sediile firmelor evreiești jefuite erau în mod clar vizibile. Cu toate acestea, diplomații au fost nedumerit de ce naziștii acționează atât de violent, având în vedere prejudiciul creat pentru reputația lor internațională. Dacă reprezentanții Franței au crezut că este vorba de o luptă pentru putere în cadrul conducerii naziste, trimisul elvețian a presupus că represiunea a fost calea aleasă de Hitler pentru a-și demonstra puterea, iar consulul britanic a suspectat că izbucnirea de violență a fost declanșată de” perversitatea sexuală… foarte răspândită în Germania”.

Cu toate acesta, așa cum au descoperit istoricii după cel de-al Doilea Război Mondial, Hitler a profitat pur și simplu de oportunitate. Hitler se afla la Munchen în după-amiaza zilei de 9 noiembrie, atunci când a aflat de moartea lui Rath. În aceeași zi, conducerea nazistă s-a întâlnit, ca în fiecare an, pentru a comemora puciul eșuat din 1923.După ce s-a consultat cu Hitler, ministrul propagandei, Joseph Goebbels, i-a instigat pe ceilalți oficiali prezenți la ședință până când aceștia “s-au grăbit imediat spre telefoane”, după cum nota el în jurnalul său. Aceștia au dat instrucțiuni soldaților naziști, deja porniți împotriva evreilor.

El a ordonat de asemenea poliției să nu se amestece iar pompierilor să protejeze doar proprietățile „arienilor”. Goebbels a interzis cu aceeași ocazie jafurile.

În ciuda interdicției, pe 9 și 10 noiembrie au avut loc și jafuri. „Pe străzi am văzut bande de tineri ținând în mâini obiecte de cult israelite, furate din sinagogi„, relata în epocă un diplomat brazilian aflat la post în Germania. Ambasadorul leton relata în acele zile că bulevardul Kurfürstendamm din Berlin arăta ca după o bătălie iar omologul său finlandez nota într-o depeșă că populația germană este deosebit de critică față de acțiunile naziștilor. „Mă rușinez, în calitate de german – aceasta este o afirmație adesea auzită pe stradă„, afirma în document șeful legației scandinave.

Că naziștii vor avea în plan să-i ucidă pe toți evreii din lume, asta nu bănuia niciunul din diplomați la momentul respectiv. Un diplomat italian de exemplu, scria, referindu-se la numărul evreilor care trăiau la acea vreme în Reichul german: „Nu este (…) de închipuit că 500.000 de oameni vor fi puși într-o zi cu toții la zid sau vor fi împinși spre sinucidere sau internați în uriașe lagăre de concentrare„. O estimare greșită. Totuși, familia lui W. Michael Blumenthal a reușit în același an 1938 să se refugieze la Shanghai. Era singurul loc în lume unde, la acea vreme, refugiații erau încă primiți la țărm fără să li se ceară viză.

Germania nu uită ‘Noaptea de cristal’ (9 noiembrie 2013)

Cancelarul Angela Merkel a participat, alaturi de supravietuitorii pogromului antievreiesc din 1938, la o ceremonie organizata la sinagoga de pe Rykestrasse, din Berlin, cea mai mare din Germania si una dintre putinele care nu au fost distruse de nazisti in urma cu 70 de ani.

Charlotte Knobloch, presedinta Consiliului central al evreilor din Germania, si-a exprimat speranta ca amintirea pogromului, caruia i-a supravietuit, sa ajute la revigorarea tolerantei in aceasta tara. “Aceasta zi, importanta din punct de vedere simbolic, este ocazia de a arata ca Germania este o democratie deschisa diversitatii”, a declarat ea.

Noaptea de Cristal – unul dintre cele mai negre evenimente din istoria Germaniei – a fost, de asemenea, marcata si de muzicieni, de actori si de scriitori. Acestia ­s-au reunit ieri seara in Berlin pentru a-si aminti prin muzica de pogromul nazist care a provocat moartea a 91 evrei si a constituit semnalul declansarii Holocaustului.

Manifestari similare au avut loc si in alte orase ale lumii. Pogromul – prezentat de nazisti drept manifestare spontana a populatiei, care i-ar fi atacat pe evrei in toata Germania – a fost declansat de trupele lui Hitler in 9 noiembrie 1938 si a durat doua zile. Denumirea sub care a intrat in istorie vine din miile de vitrine sparte ale magazinelor evreiesti.

Aranjament editorial – Dorian Theodor / romaniabreakingnews.ro /   Surse: ziuaveche.ro , dw.de , 9am.ro prin  R.B.N. Press

Surse foto:  ziuaveche.ro , dw.de ,rfi.ro, ro.wikipedia.org9am.rostirileprotv.royadvashem.org,

*Parte din articol a fost publicat pe R.B.N. Press  în 11 noiembrie 2013 și republicat în 9 noiembrie 2014

,

În anul 1939, Germania și Uniunea Sovietică au semnat Tratatul de pace, la care a fost adoptat un adaos secret ca să se înceapă al doilea război mondial. Acordul a fost semnat de Molotov, Stalin și Ribbentrop, numit apoi Pactul Ribbentrop-Molotov. 

Prima jertfă a fost Austria, apoi Cehoslovacia. În același an, la 1 septembrie, Germania nazistă a atacat Polonia și a cotropit-o. La 17 septembrie, Uniunea Sovietică a ocupat partea de est a Poloniei, apoi, în 1940, a cotropit Țările Baltice – Estonia, Letonia și Lituania. Prin ultimatumul din 27-28 iunie 1940, obiectivul prioritar a fost atins, însumând nu doar teritoriul Basarabiei, dar și ținutul Herței, nordul Bucovinei, cerând sovietizarea și deznaționalizarea prin ucrainizare, o parte – prin moldovenizare.

RASS Moldovenească își îndeplinise misiunea, nemaifiind necesară, astfel, la 2 august 1940, a fost desființată, fiind creată Republica Sovietică Moldovenească, cu capitala la Chișinău. Partea de nord a Basarabiei, Ținutul Herța și nordul Bucovinei a format regiunea Cernăuți. Populația din nordul Bucovinei, în 1857, era alcătuită din 456 mii 920 de locuitori, dintre care: români – 202 mii 655 (44,4%), ruteni – 170 mii 983 (37,4%), germani – 29 mii 187 (6,4%), evrei – 7 mii 282, maghiari – 3 mii 55, lipoveni – 2 mii 315, armeni – o mie 120, slovaci și alte etnii – 4 mii 389.  În anul 1919 erau 811 mii 721 de locuitori, dintre care: români – 46,7%, ucraineni – 28%, evrei – 10,4%, germani – 8,4%, polonezi – 4,2%, alte naționalități – 2,3%.

În anul 1944, în regiunea Cernăuți a început ucrainizarea românilor prin diverse metode. Dacă în acel an în regiune funcționau 121 de școli cu predarea tuturor obiectelor în limba română, în prezent au rămas 72 de asemenea instituții medii de învățământ. În anul 2012, în nordul Bucovinei, adică în regiunea Cernăuți, românii alcătuiau 19,7% din numărul total al populației.

 Adolf Hitler a luptat pentru dominația „rasei nordice germane”, așa că în imperiul său s-a practicat un imperialism rasial. Germania nazistă a cotropit țări și a comis crime împotriva dușmanilor săi. Expansiunea rasială a lui Hitler a durat doar 12 ani. Iosif Stalin a luptat pentru extinderea „pământului slav”, Uniunea Sovietică urmărind, însă, și subjugarea întregii lumi, a comis și crime împotriva propriului său popor și a celor cotropite sau anexate, a distrus fizic și spiritual zeci de milioane de oameni. Comunismul și nazismul erau experimente păgâne și anticreștine. Expansiunea teritorială a lui Stalin a durat aproape 70 de ani. După prăbușirea acestor imperii, popoarele eliberate și-au regăsit identitatea în Europa creștină – Uniunea Europeană.

Nu este creștin și nici omenește să compari cele două regimuri criminale, însă, dacă, totuși, am face-o, crimele pe care le-au comis comuniștii împotriva propriului lor popor, asupra popoarelor cotropite sau anexate, le-ar întrece mult pe cele comise de naziști, fiind, fără îndoială, cele mai odioase crime din întreaga istorie a omenirii.

În consecința actului de trădare din 23 august 1944, s-a revenit la frontiera ruso-română din 4 noiembrie 1940, teritoriile românești răpite redevenind vecinii României în cadrul RSS Ucrainene și, respectiv, RSS Moldovenești.

În RSS Moldovenească moldovenizarea a debutat prin genocid, imediat după 23 august 1944 – 18 mii de români fiind arestați și duși în gulaguri, peste 200 mii au fost condamnați la moarte prin foametea  planificată din anii 1946-1947, programul de deschiaburire, arestarea și deportarea a 101 mii 544 de familii țărănești.

Au trecut ani, urmașii lui Aleksandr I s-au condus de Planul Prozorovski de a cotropi țările Balcanice,  strâmtorile Bosfor și Dardanele. Stalin a continuat expansiunea teritorială. În prezent, urmașii dezlănțuiți ai fostei Uniuni Sovietice, bazându-se pe Planul Prozorovski și pe principiul „Cumpără păstorul, că turma îl va urma”, conducerea Federației Ruse practică o politică de a reface fostul imperiu sovietic. Cauza nu constă în faptul ca limba rusă să fie a doua limbă de stat. Cu separatiștii și teroriștii, trimiși de Putin, conducerea Ucrainei nu trebuia să înceapă tratative, deoarece aceștia sunt bine plătiți și pregătiți pentru ca aceste regiuni de sud-est să fie anexate la Federația Rusă. Deci, nu e un război civil, ci unul nedeclarat de către Putin împotriva Ucrainei.

În anul 1992, Federația Rusă a început un război nedeclarat împotriva Republicii Moldova pentru a anexa Transnistria, pe teritoriul ei fiind dislocată armata a 14-a ce servește drept cap de pod pentru a ataca țările Balcanice. În anul 2008, Rusia a atacat Georgia, ocupând Abhazia și Osetia de sud. Iar în 2014, după un scenariu asemănător, Federația Rusă a anexat Republica Autonomă Crimeea. Tot astfel, Rusia trimite în regiunile de sud-est ale Ucrainei mercenari pentru a destabiliza situația, fiind cel mai cotropitor stat din lume.

Boris STRÂMBU,

s. Vancicăuți, raionul Noua Suliță

Sursa: Zorile Bucovinei

 

,

La ce să ne așteptăm de la Berlin astăzi, după 75 de ani de la semnarea Tratatului Molotov-Ribbentrop, dacă experții germani numesc „văicăreală” urmările acestui pact pentru România? „Consecințele Tratatului Hitler-Stalin sub forma de discurs al victimei în România”, adică o lamentație pe fondul cedării Basarabiei și Bucovinei, a fost în 2009 titlul unei dezbateri la Universitatea din Leipzig. Această traumă națională a românilor ar fi așadar, în conceptul de „pax germanica”, o ipocrizie și un bocet nefondat. În ceea ce-l privește, Berlinul pretinde că dreptul la propria istorie aparține exclusiv hegemonului.

Armata germană și cea rusă își dau mâna… pentru împărțirea Poloniei

Deși URSS, sub Gorbaciov, s-a dezis formal de infamul pact, Berlinul a evitat până în zilele noastre condamnarea lui. Interesant doar că în Europa reapare astăzi teama de alianța ruso-germană. Fără a-și face complexe pe urma unor traume ale trecutului, Berlinul este tot mai preocupat de construirea noului său rol în lume. Și cum ar putea Germania să debuteze pe parchetul politicii mondiale și să depășească imaginea unei simple puteri regionale sau economice?

Semnarea Pactului Ruso-German 1939

În căutarea unui nou statut al Berlinului în lume, poziția de aliat al Americii devenise din ce în ce mai incomodă. Instrumentarea unui fals conflict sau non-conflict oferă cel mai bun prilej pentru a facilita ascendentul Germaniei la nivel mondial. Pentru aprinderea motorului german de mare putere politică este însă nevoie de o igniție intensă pe care nu o poate oferi decât Rusia. Prin regizarea bine cântărită a decuplării Europei de America, servită audienței prin gălăgioasa critică a Berlinului în urma interceptărilor (de altfel reciproce) între prieteni, observăm că trecerea de la adolescență la maturitate politică a Germaniei nu funcționează fără pierderi colaterale.

Rețeta „Merkel si poporul rus libertatea ne-au adus” este cât se poate de simplă: se alege o țară tânără, dependentă de Rusia, dar totuși cu o imagine de aspirant la occidentalism, multietnică și cu risc limitat de contagiune în zonă. Ghinionul Ucrainei, ca și cel al Greciei, iar mai înainte al defunctei Iugoslavii, este de a fi tolerat experimente de ascensiune politică ale Germaniei, pentru ca Berlinul să aibă prilejul să-și proiecteze în fața lumii o politică tot mai ambițioasă.

Referindu-ne mereu la Tratatul Molotov-Ribbentrop din 1939 riscăm să pierdem din vedere motivele complexe de apropiere ale acestor două mari puteri europene. Izolarea Germaniei, dar și a Uniunii Sovietice după Primul Război Mondial a creat cele mai favorabile condiții pentru această alianță nefastă, așa cum s-a întâmplat în 1922 prin Tratatul de la Rapallo – spre surprinderea marilor puteri occidentale, Germania este primul stat din lume care recunoaște Rusia Bolșevică, iar Moscova își deschide porțile pentru produsele și tehnologia germană. Situația economică și politică după Primul Război Mondial a fost predestinată pentru o astfel de alianță, dat fiind faptul că modul prin care America și Franța s-au impus în Europa prin Tratatul de la Versailles nu a fost agreat nici de Berlin, nici de Moscova.

Noua arhitectură de pace în Europa după război a urmărit din perspectiva diplomației germane și sovietice remedierea greșelilor făcute la Versailles și înlăturarea izolării lor. Iar de la Rapallo la Molotov-Ribbentrop ne mai desparte doar un mic pas, Tratatul de Prietenie de la Berlin din 1926, care a exprimat trecerea de la solidaritatea între două state izolate la ambițiile lor pe plan extern de a-și aservi Europa. Așadar carantina simultană impusă Uniunii Sovietice și Germaniei a creat un focar de insecuritate în Europa de care nu ne putem feri până în zilele noastre. Excepționalismul, anticapitalismul si antiamericanismul german cultivat de Hitler nu putea identifica pe plan mondial un aliat mai bun decât Uniunea Sovietică, un alt dușman de clasă politică și economică al Americii. Imaginea Germaniei greu de deslușit este expresia poziției centrale în Europa care o obligă pe de o parte la o colaborare cu vestul, dar și cu estul continetului, iar pe cealaltă parte impune totodată și o politică de „Sonderweg” (cale aparte), mereu în contratimp cu aliații și diferită de așterptarile partenerilor. Iar noi ce concluzii putem trage din angajamentul Germaniei astăzi în Ucraina? Sindromul singurătății atât al Berlinului, cât și al Moscovei sunt expresia dorinței de neînrolare în structurile politice, economice și juridice pe plan mondial, bine defintite prin standarde anglo-saxone.

In concluzie, efectele izolării Germaniei și a Uniunii Sovietice în prima jumătate a secolului al XX-lea sunt identice cu aspirațiile la un „Sonderweg” politic diferit de restul lumii din zilele noastre, riscul la nivel mondial fiind probabil mai mare decât scenariul uncrainean. Ironia sorții este că exact lipsa propriei istorii pe plan politic, în mod normal o critică adusă lumii noi, se potrivește mai degrabă Germaniei și Rusiei. Lipsa propriei istorii – în acest context nefiind definită atât de vechimea culturii acestor două popoare cât de nesiguranța și stângăcia pe parchetul politicii mondiale – și parvenitismul politic generat de un belșug trecator sunt adevaratele motive de îngrijorare pentru întreaga planetă. O uniune din singuratate. Artificialitatea statului german înființat doar la 1872, născut din condeiul lui Bismarck, fără posibilitatea de ascensiune mondiala într-o lume deja împarțită, nu putea să gasesasca un numitor comun decât cu un aliat de asemenea încă nedefinit, însă cu o întindere teritorială mai mare decât toate coloniile la un loc.

Vladimir Putin – Angela Merkel

Din cautarea cu obstinație a unei politici proprii, a unei definții limpezi și a unui profil vizibil, Germania a făcut până în prezent, prin relația cu Rusia, mai mult rău decat bine. De aceea, se impune prudență față de pacifismul german! Doar tot dintr-un avânt de pacifism l-au dus nemții pe Lenin în Rusia ca, printr-o Revoluție, să înceteze războiului în estul Europei! Și așa s-a ales Germania cu un aliat fidel, iar noi nu ne-am mai dorit decât să ne păzească nemții de ruși. Un plan magistral!

Autor:RADU GOLBAN /voxpublica.realitatea.net

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press