ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "geopolitica"

geopolitica

,

 Regional-security-regarding-the-Ukrainian-crisis
Institutul de Studii Populare, Centrul Wilfried Martens pentru Studii Europene, Fundația Hanns Seidel și Centrul pentru PrevenireaConflictelor și Early Warning au organizat o dezbatere publică pe 11 decembrie la Palatul Parlamentului despre securitatea regională în contextul crizei din Ucraina.

Regional security regarding the Ukrainian crisis – Bucharest 11.dec.2015

Conferința a avut ca moderatori pe domnii Iulian Chifu (Centrul pentru Prevenirea Conflictelor și Early Warning); Răzvan Orășanu ( Institutul de Studii Populare)

Agenda dezbaterii: 

1. Abordarea securității regionale în contextul crizei din Ucraina în prezent

Excelența sa, Dl. Teofil Bauer, ambasadorul Ucrainei în România
Oleksiy Melnyk, co-director al Razumkov Centre, Ucraina
Iulian Fota, fost consilier prezidențial pentru probleme de securitate, România
Viorel Cibotaru, fost Ministru al Apărării în Moldova, Republica Moldova

2. Posibile evoluții pe termen lung: ce soluții pot fi propuse și adoptate?

Iulian Chifu, director al Centrului pentru Prevenirea Conflictelor și Early Warning, România
Alyona Getmanchuk, director al Institutului pentru Politici Globale, Ucraina
Dan Dungaciu, președinte al Fundației Universitare a Mării Negre
Corneliu Ciurea, coordonator al departamentului pentru o societate competitivă, Fundația Viitorul, Republica Moldova
Borys Tarasyuk, fost Ministru al Afacerilor Externe, Ucraina

Înregistrarea audio (completă) a a dezbaterii „Securitatea regională în contextul crizei din Ucraina”

Full audio record of  „Regional security regarding the Ukrainian crisis” debate

Credit audio: Ion Anton / Redactor Romania Breaking News – RBN Press

red-arrow-right

Romania Breaking News – RBN Press: Full video coverage  of „Regional security regarding the Ukrainian crisis” debate

Romania Breaking News – RBN Press:Înregistrarea video integrală a dezbaterii „Securitatea regională în contextul crizei din Ucraina”

Credit video: Ion Anton / Redactor Romania Breaking News – RBN Press

 

Ministru Secretar al Ambasadei Ucrainei la București – Teofil Redniuc / Regional security regarding the Ukrainian crisis – Bucharest 11dec15 p.2

 

Hanna Shelest, Curator at Ukrainian Peacebuilding School / NGO „Promotion of Intercultural Cooperation”/ Regional security regarding the Ukrainian crisis – Bucharest 11dec15 p.3

Viorel Cibotaru, fost Ministru al Apărării în Moldova, Republica Moldova / Regional security regarding the Ukrainian crisis – Bucharest 11dec15 p.4

Cornel Codiță – analist militar /Regional security regarding the Ukrainian crisis – Bucharest 11dec15 p.5

Regional security regarding the Ukrainian crisis – Bucharest 11dec15 p.6

Regional security regarding the Ukrainian crisis – Bucharest 11dec15 p.7

Regional security regarding the Ukrainian crisis – Bucharest 11dec15 p.8

Regional security regarding the Ukrainian crisis – Bucharest 11dec15 p.9

Regional security regarding the Ukrainian crisis – Bucharest 11dec15 p.10

Regional security regarding the Ukrainian crisis – Bucharest 11dec15 p.11

Regional security regarding the Ukrainian crisis – Bucharest 11dec15 p.12

 

Material realizat de Ion Anton – romaniabreakingnews.ro
,

‪#‎SVR‬ ‪#‎KGB‬ ‪#‎FSB‬ ‪#‎Rusia‬ ‪#‎Russia‬ ‪#‎NKVD‬ ‪#‎CIA‬ ‪#‎VladimirPutin‬ ‪#‎A2AD‬‪#‎BarackObama‬ ‪#‎SACEUR‬ ‪#‎NATO‬ ‪#‎NRF‬ ‪#‎VJTF‬ ‪#‎USNavy‬ ‪#‎GRU‬ ‪#‎URSS‬‪#‎NIE‬ ‪#‎SNIE‬ ‪#‎istorie‬ ‪#‎geopolitica‬ ‪#‎analizegeopolitice‬ ‪#‎intelligence‬

Spectaculoasele evoluții din arena relațiilor internaționale, manifestate în această toamnă a anului 2015, au bulversat cancelarile diplomatice occidentale, respectiv ale țărilor membre NATO și UE, relevând faptul că „necunoscuta rusă” rămâne la fel de tainică și, de ce nu, imposibil de descifrat.

Intervenția militară a Federației Ruse în războiul civil din Siria, de partea forțelor guvernamentale și a președintelui Bashar al-Assad, într-o alianță militară de neimaginat până acum, cu Iranul, China și Irakul, a surprins opinia publică internațională și a născut valuri de comentarii.

„serviciile secrete americane sunt cele mai bune din lume”, însă, ele „nu știu totul și nici nu trebuie să știe” – Vladimir Putin

Președintele Vladimir Putin avea să declare că, totuși, „serviciile secrete americane sunt cele mai bune din lume”, însă, ele „nu știu totul și nici nu trebuie să știe”. O ironie fină legată de incapacitatea comunității de intelligence a SUA de-a percepe și anticipa, pe de-a întregul, planurile strategice ale Kremlinului și ale aliaților săi, precum și posibilele evoluții tactice din zona conflictului sirian, fără a mai vorbi despre secretele Kremlinului. Pe măsură ce evoluțiile militare din zonă și neînțelegerile ruso-americane se amplificau, comunitatea de intelligence americană a fost supusă criticilor, împreună cu administrația Obama, deși președintele Barack Obama a încercat să pareze acest eșec strategic, cu implicații geopolitice majore, și a afirmat că intervenția Rusiei în conflictul din Siria este o dovadă a faptului că Vladimir Putin este disperat pentru că pierde din mână puterea de la Moscova. Și totuși, Evelyn Farkas, oficial de rang înalt din cadrul Pentagonului, însărcinată cu

Dr. Evelyn N. Farkas-Deputy Assistant Secretary of Defense for Russia/Ukraine/Eurasia – defense.gov

monitorizarea relațiilor militare cu Rusia și Ucraina, și-a anunțat demisia și părăsirea postului de asistent adjunct al secretarului Apărării pentru Rusia, Ucraina și Eurasia, după ce a lucrat pentru Pentagon vreme de cinci ani. O demisie generatoare de numeroase întrebări: vinovat de serviciu, criză de comunicare și armonizare cu strategiile Casei Albe sau eșec major de analiză strategică? „Farkas a consiliat trei secretari ai apărării cu privire la politica Rusiei, oferind consultanță în ceea ce privește modul în care ar trebui să răspundă SUA la acțiunile agresive ale Rusiei; a fost implicată în asigurarea unui ajutor în valoare de 244 milioane de dolari pentru Ucraina”, a declarat un oficial al Pentagonului în legătură cu demisia și activitatea lui Evelyn Farkas. Reamintim faptul că președintele Barack Obama l-a forțat pe fostul secretar al Apărării Chuck Hagel să se retragă, după ce acesta a făcut apel ca SUA să dea un răspuns mai puternic în legătură cu acțiunile Federației Ruse în Ucraina.

Totodată, comandantul suprem al Forțelor Aliate ale NATO din Europa (SACEUR), generalul Philip M. Breedlove, a avertizat asupra faptului că prezența militară rusească în Siria reprezintă de fapt realizarea unei alte componente dintr-o rețea complexă de sisteme de apărare creată de către Federația Rusă din perspectiva jocurilor sale geopolitice și intereselor sale strategice. „În condițiile în care încep să apară în Siria sisteme de apărare aeriană foarte capabile, suntem puțin îngrijorați în privința unei alte zone A2/AD ce este creată în estul Mediteranei”, a declarat generalul Breedlove cu ocazia unui expozeu la German Marshall Fund. A2/AD (anti-access/area denial) este o combinație de sisteme, precum baterii de rachete sol-aer și rachete anti-navă, dislocate pentru a împiedica forțele inamice să pătrundă sau să traverseze o anumită zonă – pe uscat, aerian sau maritim. În conformitate cu cele afirmate de principalul lider militar al NATO, crearea unei așa zise „umbrele” de tip A2/AD în Siria ar ridica la trei numărul acestor tipuri de zone care există în jurul Europei: prima „umbrelă”, și cea mai veche, este în regiunea baltică, unde baza maritimă rusească din Kaliningrad are capabilități antiaeriene semnificative, în timp ce a doua „umbrelă” acoperă Marea Neagră.

„Rusia a dezvoltat o puternică capabilitate A2/AD în Marea Neagră. În esență, rachetele lor de croazieră [anti-navă] pot acoperi întreaga Mare Neagră, iar rachetele lor de apărare antiaeriană au raze de acțiune care acoperă între 40 și 50% din Marea Neagră”, a declarat generalul Philip M. Breedlove la sfârșitul lui septembrie 2015.

Realizarea de către Federația Rusă a acestor zone A2/AD (anti-access/area denial) în zona Mării Baltice, a Mării Negre și în Estul Mării Mediterane, ar putea provoca dificultăți majore pentru Forța de Reacție Rapidă a NATO (NRF) care ar fi obligată să se deplaseze în zonele respective. În septembrie 2014, la Summitul NATO din Țara Galilor s-a decis să se creeze Very High Readiness Joint Task Force (VJTF) în cadrul NFR și care va avea capacitatea de a fi dislocată în 48 de ore pentru a răspunde provocărilor care pot apărea pentru interesele strategice și de securitate ale NATO. VJTF va avea valoarea unei brigăzi din trupele terestre (circa 5.000 de militari), sprijinită de elemente corespunzătoare din forțele aeriene, cele de marină și speciale.

Conducerea și componența VJTF va fi asigurată prin rotație, pe baze anuale, de către Franța, Germania, Italia, Polonia, Spania și Marea Britanie, urmând ca această forță să devină complet operațională până la Summitul NATO de la Varșovia din 8 – 9 iunie 2016. Și, totuși…generalul Philip M. Breedlove insistă pentru stabilirea unor responsabilități clare privind activarea VJTF, respectiv existența posibilității de a avea autoritatea pentru a ordona o activare informală a VJTF, în anticiparea unei decizii a Consiliului Nord-Atlantic.

Experții militari apreciază că va fi destul de dificil să se ajungă la timpul de reacție dorit în cazul dislocării VJTF, respectiv două – trei zile, precum și faptul că prepoziționarea echipamentelor și sistemul de pregătire al trupelor NATO se vor confrunta cu limite practice. Totodată, NATO are nevoie să știe care este, în mod real, capacitatea de luptă a NFR. Dintr-o astfel de perspectivă, ar trebui să gândim și să înțelegem efortul politic și, cu precădere, cel militar al Federației Ruse de a crea cele trei zone A2/AD în condițiile în care se simte încercuită și trebuie să preîntâmpine orice posibilitate în acest sens.

John M. Richardson – admiral in the United States Navy and the current Chief of Naval Operations

Totodată, noul comandant-șef al US Navy, amiralul John M. Richardson, a declarat pentru Financial Times că US Navy reevaluează dacă își va întări prezența în Europa și în Oceanul Pacific, ca urmare a faptului că „forța submarinelor lor (ale rușilor – n. n.) și a navelor de război este mai mare ca niciodată în ultimele două decenii”. Amiralul Viktor V. Cirkov, comandantul Forțelor Navale ale Federației Ruse, a declarat recent că patrularea submarinelor ruse a crescut cu 50% din 2013, ceea ce a alarmat autoritățile americane care se tem de faptul că submarinele ruse supraveghează cablurile de telecomunicații instalate pe fundul marin al Atlanticului. O activitate pe care amiralul John M. Richardson o consideră ca fiind „foarte preocupantă”, „o amenințare contra altui sistem mondial, sistemul de informații, care este legat de prosperitate, legat de securitate”. Într-o intervenție la o reuniune militară de la Veneția, în fața staff-ului de rang înalt al forțelor navale europene, amiralul John M Richardson, șeful US Navy, a subliniat faptul că modernizarea marinei de război a Federației  Rusiei, precum și alte„amenințări” din partea Moscovei, constituie un motiv pentru revizuirea strategiei navale a NATO. În opinia înaltului lider militar american, Forțele Navale ale Federației Ruse au realizat progrese semnificative, rapiditatea operațională a atins niveluri fără precedent în ultimul deceniu, iar „competențele au crescut și Moscova nu va ezita să exercite o coerciție militară”. Amiralul John M. Richardson a punctat: „Multe lucruri s-au schimbat o dată cu amenințarea rusă, cu criza migrației și dezvoltarea sistemelor informatice și a venit vremea revizuirii strategiei navale a NATO și pentru a analiza dacă ea este adecvată problemelor actuale cu care suntem confruntați”.

Admiral James G. Stavridis

În contextul îngrijorărilor staff-ului US Navy, amiralul (r) James G. Stavridis, fost comandant al SACEUR, l-a criticat pe președintele Barack Obama pentru decizia de a retrage o navă de luptă americană din Golful Persic. Pe 30 iulie 2015, US Navy a anunțat că portavionul USS Theodore Roosevelt va părăsi Golful Persic în toamnă, pentru două luni, astfel încât va fi pentru prima dată din 2007 când Pentagonul nu va dispune de nicio navă de luptă în regiune. Portavionul USS Theodore Roosevelt a lansat lovituri aeriene împotriva pozițiilor grupului jihadist Statul Islamic în Irak și Siria începând cu 2014. „Avem 11 portavioane nucleare active în prezent în marina SUA. Îmi vine greu să înțeleg de ce nu poate o flotă de o asemenea dimensiune să păstreze în permanență un portavion în regiuni periculoase, precum Golful Persic. Deja am redus bugetul apărării…cu aproximativ 30% în ultimii 10 ani și încă ne aflăm în război. (…) Ne-am implicat activ pe mai multe continente în operațiuni de luptă reale. Nu ar trebui să reducem drastic nivelul trupelor noastre”, a susținut amiralul (r) James G. Stavridis. Referindu-se la criza din Ucraina, amiralul (r) James G. Stavridis a declarat: „Trebuie să…le arătăm (rușilor – n. n.) că acela nu este un comportament potrivit pentru secolul 21”.

Jean-Claude Juncker – the executive branch of the European Union, since 2014

Într-o astfel de atmosferă politică și militară, extrem de încordată, a survenit…surpriza lui Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene. „Știu din conversațiile mele cu (președintele rus Vladimir) Putin că el (nu acceptă) fraze ca cele de atunci când (președintele american) Barack Obama a spus că Rusia este o putere regională. Ce înseamnă acest lucru? Nu poți să vorbești despre Rusia așa. (…) Trebuie, o spun deschis, să tratăm Rusia decent. Rusia trebuie tratată ca un egal”, a declarat Jean-Claude Juncker într-o conferință de presă desfășurată în orașul german Passau, pe 8 octombrie 2015, citat fiind de site-ul TheLocal.se. Trebuie să facem eforturi către o relație practică cu Rusia. Nu este sexi, dar așa trebuie să facem, nu putem continua așa, a declarat, citat de BBC, șeful Comisiei Europene care a insistat asupra faptului că relația dintre UE și Federația Rusă nu poate să fie dictată, la Bruxelles, de către cei din Washington.

Evgheni M. Primakov și Vladimir Putin

O astfel de declarație ne-a readus în memorie cele declarate cândva, în 1996, de către academicianului Evgheni M. Primakov, directorul Serviciului de Informații Externe al Federației Ruse (SVR), respectiv: Mulți au prezis că dezideologizarea Serviciului de Informații Externe, în condițiile actuale, ne va priva de colaborarea unor surse străine de informații. S-a dovedit fals. Acum nu mai vorbim despre baza ideologică a obținerii colaborărilor străine. Dar continuă să acționeze interesarea politică a multor oameni în cooperarea cu serviciile noastre secrete, care sunt acum rusești, și nu sovietice. Au un cuvânt de spus și preocuparea de a nu se crea o lume «unipolară», și amenințarea unor revizuiri de granițe europene postbelice, și înțelegerea rolului Rusiei ca factor de stabilitate în Europa și în lume. Așa încât dezideologizarea serviciilor de informații  nici nu le-a lichidat, nici nu le-a afectat statutul de cel mai important instrument al politicii ruse”.

Adm. William Crowe Jr

În ceea ce privește comunitatea de intelligence a SUA și principalul ei adversar de ieri, din timpul Războiului Rece, și de azi, respectiv SVR&FSB&GRU, trebuie menționat faptul că istoricii și mass-media de peste Ocean au consemnat și eșecuri usturătoare, extrem de dureroase, atât la nivel operativ dar și în ceea ce privește analiza strategică, prognoza. Amiralul William James Crowe Jr., președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State-Majore (1985 – 1989), referindu-se la rapoartele CIA despre evenimentele din spațiul sovietic pentru perioada 1985 – 1989, declara:

„Vorbeau despre Uniunea Sovietică ca și cum nu ar fi citit niciodată ziarele, cu atât mai puțin rapoartele serviciilor de spionaj”.

Robert D. Blackwill

Ambasadorul Robert D. Blackwill, specialistul Consiliului Național de Securitate (NSC) al SUA pentru afacerile sovietice și europene între 1989 și 1990, mărturisea că disprețul pentru analizele CIA era cvasigeneral în acea perioadă. „Agenția încă producea grămezi de analize pe care nu le citeam niciodată. În cei doi ani, nu am citit nicio estimare națională. Nici măcar una. Iar cu excepția lui Gates (Robert – n. n.), nu cred că mai era cineva la NSC care să facă asta”, mărturisea Robert D. Blackwill. Milt Bearden, șeful Diviziei Sovietice a Serviciului Clandestin al CIA, avea să privească mut de uimire transmisia CNN ce înfățișa căderea Zidului Berlinului pe 9 noiembrie 1989. CIA a editat, în cooperare cu Center for the Study of Intelligence din Washington, în anii 1999 și 2001, două volume care conțineau documente declasificate ale CIA privind analizele despre URSS din ultima perioadă a Războiului Rece. Primul volum (At Cold War’s End) a fost editat de către istoricul Benjamin B. Fischer, iar cel de-al doilea (CIA’s Analysis of the Soviet Union 1947 – 1991) de către istoricii Gerald K. Haines și Robert E. Leggett. Volumele cuprind o serie de National Intelligence Estimates (NIE) și National and Special National Intelligence Estimates (SNIE) cu privire la evoluția URSS și sunt așezate, în ordine cronologică, însă „cu o logică demonstrativă – consemnează istoricul Catherine Durandin –, evident refăcută a posteriori, vizibilă în alegerea și organizarea documentelor”. Miza era obținerea calificativului „Good Job” pentru CIA din partea opiniei publice interne și internaționale.

Într-un recent interviu acordat revistei The National Interest, fostul secretar de stat Henry Kissinger menționa cu referire la politica externă a administrației Obama, implicit a SUA:

„Nu ar trebui să ne implicăm în conflicte internaționale, dacă la începutul lor nu putem să descriem o finalitate clară și dacă nu suntem dispuși să susținem efortul necesar pentru a atinge acel obiectiv.

Fostul înalt diplomat american consideră că SUA ar trebui să țină cont de faptul că ceea ce se întâmplă în Ucraina nu poate fi redus la o simplă formulă de aplicare a principiilor care au funcționat în Europa Occidentală, nu atât de aproape de Stalingrad și Moscova. Referindu-se la întâlnirea cu președintele Federației Ruse, din 2013, Henry Kissinger va declara că problema ucraineană era văzută, la Moscova, ca fiind una de natură economică și care urma să fie gestionată prin intermediul tarifelor și prin prețul petrolului.

Henry Kissinger

„Prima greșeală ține de comportamentul neglijent al Uniunii Europene. Ei nu au înțeles implicațiile propriilor condiționalități. Politica internă ucraineană a făcut imposibil pentru Ianukovici să accepte termenii UE și să fie reales sau pentru Rusia să îi perceapă exclusiv într-o cheie economică. Astfel că președintele ucrainean a respins termenii UE. Europenii s-au panicat și Putin a devenit mult prea încrezător. El a văzut blocajul ca pe o mare oportunitate de a implementa imediat ceea ce era obiectivul său cu bătaie lungă. Astfel, a oferit 15 miliarde de dolari pentru a atrage Ucraina în propria sa Uniune Eurasiatică. În toate acestea, America a rămas pasivă. Nu a existat o discuție politică semnificativă cu Rusia sau UE despre ceea ce era în desfășurare. Fiecare dintre părți a acționat rațional pe baza percepției eronate despre celălalt, în timp ce Ucraina a plonjat în revoluția Maidanului chiar în mijlocul proiectului pentru care Putin lucrase timp de 10 ani pentru a pune în valoare statutul Rusiei. Fără îndoială că Moscova a privit aceste evoluții ca și cum Vestul folosea ceea ce era considerat un festival rusesc pentru a muta Ucraina în afara orbitei rusești. În acel moment, Putin a început să se comporte ca un țar rus – exact ca țarul Nicolae I în urmă cu un secol. Nu îi scuz metodele, doar le plasez în context, mărturisește Henry Kissinger.

Consider că această percepție a evenimentelor este mai mult decât tulburătoare, însă și adevărată!

În timp ce generalul Philip M. Breedlove susține, în cadrul forumului Reagan National Defense, necesitatea ca Pentagonul să trimită mai multe brigăzi americane pe continentul european, prin rotație, și să amplifice exercițiile militare în mai multe țări europene, pregătindu-se să contracareze o potențială interferență rusească în cazul izbucnirii unui război între cele două părți, Henry Kissinger consideră că, totuși, „dacă tratăm Rusia în mod serios ca o putere globală, atunci dintr-o fază timpurie trebuie să determinăm dacă preocupările lor pot fi reconciliate cu necesitățile noastre. Reputatul analist al relațiilor internaționale susține ideea unei discuții, în spatele ușilor închise și nu numai, privind posibilitatea unei grupări cu statut nonmilitar pe teritoriul dintre Federația Rusă și frontierele existente ale NATO.

Henry Kissinger

„Vestul ezită să își asume recuperarea economică a Greciei; cu siguranță, nu își va asuma Ucraina ca pe un proiect unilateral. Așadar, în acest context ar trebui să examinăm cel puțin posibilitatea unei cooperări între Vest și Ucraina într-o Ucraină nealiniată militar. Criza din Ucraina se transformă într-o tragedie, pentru că se confundă interesul pe termen lung al ordinii globale cu necesitatea imediată a restaurării identității ucrainene. Sunt pentru o Ucraină independentă în frontierele sale actuale. Am pledat pentru acest lucru încă de la începutul perioadei postsovietice. Dar când unități musulmane luptă în numele Ucrainei, atunci sensul proporțiilor s-a pierdut. (…) Înseamnă că obiectivul a devenit acela de a rupe Rusia; obiectivul pe termen lung ar trebui să fie acela de a o integra”, concluzionează Henry Kissinger.

Și, totuși…comandantul SACEUR, generalul Philip M. Breedlove consideră că o cooperare cu Federația Rusă în privința Siriei înseamnă că Occidentul a acceptat, ca un fapt împlinit, operațiunea de anexare a Peninsulei Crimeea de către Moscova, precum și suportul acordat de către Moscova pentru forțele separatiste din Donețk și Lugansk. În cursul lunii octombrie 2015, SUA a trimis la o bază NATO din Estonia câteva zeci de piese de echipament militar, inclusiv patru tancuri M1A2 Abrams, zece vehicule blindate Bradley și aparatură pentru suport operațional. Echipamentele au fost livrate pe cale ferată din Letonia și sunt destinate soldaților din Divizia 3 Infanterie a SUA.

În perioada Războiului Rece, liniile de bază ale strategiei NATO (concepția „stăvilirii” este identică cu concepția strategică și geopolitică a „anacondei”), dar și ale altor blocuri politico-economice îndreptate spre stăvilirea URSS, respectiv ASEAN, ANZUS, CENTO, au reprezentat dezvoltarea directă a tezelor principale ale amiralului Alfred Mahan. Victoria de la 9 mai 1945, de pe fronturile europene, urmată de capitularea Japoniei, la 2 septembrie 1945, au permis Statelor Unite să-și pună în aplicare ideile privind cucerirea și dominarea celui de-al treilea cerc geopolitic, prin intermediul „Planului Marshall” și al NATO. Zbigniew Brzezinski aprecia, în lucrarea Marea tablă de șah (1997) că scopul geopolitic central al SUA îl reprezintă consolidarea, printr-un parteneriat transatlantic veritabil, a capului de pod stabilit pe continentul eurasiatic, respectiv Europa unită, astfel încât această Europă, în curs de lărgire, să poată deveni o trambulină mai viabilă pentru proiectarea în Eurasia a noii ordini internaționale concepute în Biroul Oval de la Casa Albă. Extinderea NATO, de la Marea Baltică la Marea Neagră, precum și eforturile care se fac pentru securizarea „Rimland”-ului, respectiv regiunea de margine sau „bordura maritimă” a Eurasiei, relevă faptul că bătălia pentru cucerirea celui de-al patrulea cerc geopolitic al lumii se află în plină desfășurare. Liderii de la Moscova au depus și depun, la acest început de secol XXI, eforturi teribile pentru păstrarea, cu orice preț, a potențialului strategic al Federației Ruse, la nivel intercontinental, respectiv să rămână „o superputere”, chiar dacă într-o variantă redusă, micșorată, acceptând o serie de compromisuri politice, geopolitice, economice și teritoriale, și fiind convinși că orice concesie teritorială făcută astăzi va fi revizuită mâine în folosul rușilor.

În contextul evenimentelor petrecute în spațiul URSS în toamna anului 1991, respectiv pregătirile pentru referendumul din 1 decembrie 1991 privind aprobarea independenței Ucrainei, Mihail S. Gorbaciov avertiza:

„Dacă Ucraina părăsește Uniunea, Crimeea va insista asupra anulării alipirii sale la Ucraina, din 1954, și va cere întoarcerea la Rusia. Dar dacă Ucraina rămâne în noua Uniune a statelor suverane, atunci Crimeea nu va avea obiecții în privința apartenenței sale la Ucraina”.

În perioada campaniei electorale din 1996 din Federația Rusă, candidatul Mihail S. Gorbaciov va fi însoțit pe parcursul vizitei electorale din Sankt-Petersburg de către Vladimir V. Putin, președinte al Comitetului pentru Relații Externe și consilier al primarului din Sankt-Petersburg, care va dovedi „mult tact, o ospitalitate sinceră, o înțelegere subtilă a problemelor orașului și nu numai ale orașului…”.

Atentatul terorist de la Paris din 13 noiembrie 2015 a relevat fragilitatea unei mari puteri europene, precum și a comunității sale de intelligence, faptul că UE se clatină sub loviturile unui adversar extrem de crud și nemilos, în speță terorismul internațional de factură islamică, precum și a valului de imigranți, și a evidențiat necesitatea unei noi solidarități euro-atlantice…căreia Federația Rusă i-a „oferit” o mână de ajutor în Orientul Mijlociu. Un Orient Mijlociu în care planurile conservatorilor de la „Project for the New American Century” au eșuat. Concluzionând asupra evoluției relațiilor internaționale din acest început de secol XXI, precum și al vulnerabilităților anumitor construcții geopolitice, Henry Kissinger mărturisea:

„Istoria ne arată acest ciudat fenomen că o țară care a avut enorme probleme de-a lungul frontierelor sale a reprezentat totodată și salvarea ultimă a echilibrului – împotriva mongolilor, împotriva francezilor, împotriva germanilor. Așadar, putem să urmărim simultan obiectivul de a conserva o Ucraină liberă, dar și o Rusie suficient de puternică pentru conservarea echilibrului?.

„Necunoscuta rusă” și surprizele sale…pe care le poate oferi comunității internaționale rămân la fel de nepătruns pentru această comunitate extrem de divizată și, uneori, extrem de superficială în a înțelege semnificația unor atitudini și fapte, precum și de-a prevedea consecința anumitor decizii politico-militare și economice. În ciuda situației extrem de grele din toamna anului 1941, când armatele Reich-ului german asaltau Moscova, Stalin l-a chemat la ordin, în cursul zilei de 12 octombrie 1941, pe viitorul rezident al NKVD la Washington, Vasili Zarubin, alias Zubilin, înainte de plecarea acestuia în Statele Unite, pentru a-i cere să pună la punct un sistem eficient „nu numai pentru monitorizarea evenimentelor, ci și pentru a fi în stare să le influențeze prin intermediul prietenilor URSS”.

ISTORIA are constantele și…(ne) surprizele sale!

Publicat de autor dr. Constantin Corneanuromaniabreakingnews.ro
Asociația Europeană de Studuii Geopolitice și Strategice „Gh. I. Brătianu”

,

 

Fundația Europeană Titulescu – Centrul de Cercetare, în parteneriat cu Asociația Europeană de Studii Geopolitice și Strategice Gheorghe I. Brătianu, Institutul Frații Golescu pentru relații cu românii din străinătate și Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina organizează joi, 29 octombrie a.c., începând cu ora 16.30, dezbaterea cu tema Strategia răsăriteană din politica externă a României și cea față de minoritățile rusofone din spațiul de interes național. Cazul Republicii Moldova.

Invitați speciali: g-ral Constantin DEGERATU, ambasador Ion BISTREANU, Gabriel MICU, consilier diplomatic, și dr. Constantin CORNEANU, istoric. Moderator: prof.univ.dr. Adrian NĂSTASE, președintele FET.

Evenimentul va avea loc la Casa Titulescu, Șos. Kiseleff nr. 47, sector 1.

Evenimentul poate fi urmărit Live pe această pagină.

,

Deși acum mai bine de o săptămână, lumea părea în pragul colapsului, și un grup marginal de oameni din media decretau fisurarea Pax Americană, lucrurile iau o cu totul altă turnură decât cea anticipată acum câteva zile.

Din peisajul descris nu lipseau Statele Unite dezinteresate de Orientul Mijlociu, Uniunea Europeană dezbinată, o lume întreagă surprinsă și o Rusie triumfătoare. Nimic mai fals. – Bogdan-Alexandru Chelariu (contributors.ro)

1. Rusia triumfalistă

„…avioanele rusești, vechile Suhoi, sunt pilotate de către sirieni”

„…un grup de soldați ruși, personal contractual, a refuzat misiunea din Latakia (Siria), iar mulți soldați și-au dat demisia”

„O posibilă pierdere a bazei din Latakia ar fi dus-o, într-un caz extrem(Rusia), poate chiar la desființarea flotei de la Marea Mediterană”

Departe de adevăr, mai degrabă fals. În ultimele zile se vorbește tot mai mult despre faptul că avioanele rusești, vechile Suhoi, sunt pilotate de către sirieni. Pe data de 18 septembrie a izbucnit un mare scandal în Rusia, după ce un grup de soldați ruși, personal contractual, a refuzat misiunea din Latakia, iar mulți soldați și-au dat demisia [1]. Mai mult decât atât, dacă 1,700 de soldați înseamnă putere globală, România a depășit acest statut în Afganistan.

Pentru necunoscători, Rusia a avut o poziție mult mai avantajată în Orientul Mijlociu și în Nordul Africii (MENA) în deceniile trecute. O posibilă pierdere a bazei din Latakia ar fi dus-o, într-un caz extrem, poate chiar la desființarea flotei de la Marea Mediterană. Dacă mai adăugăm și datoriile pe care le are Assad către Moscova, de altfel marele furnizor de arme al regimului, Rusia a făcut mai degrabă un “buy-back” teritorial, minimalizându-și cât se poate de mult pierderile. Să nu ne imaginăm că vreun guvern de opoziție va accepta vreodată să plătească 40 de ani datoriile dictatorului înarmat cu prețul victimelor.

2. Dinamica Rusia – Israel

„…după căderea Uniunii Sovietice peste 1 milion de evrei au părăsit Federația Rusă pentru a se stabili în Israel, mare parte dintre ei elite, oameni de știință, artiști, literați și intelectuali, lucrurile devin și mai complexe.”

„…Un alt subiect important este cât de mulți bani rusești există în Israel, de altfel un loc mult mai greu accesibil controalelor decât, spre exemplu, Cipru”

Deși Israelul a declarat încă din timpul Războiului Rece ca în cazul unui conflict între cele două blocuri, se va ralia Americii, rămâne de văzut dacă au făcut-o cu intenție sau a fost o mișcare strategică. Ținând seama că toți vecinii ostili Statului Evreu erau deja aliați ai Blocului Estic, israelienii a avut întotdeauna o politică atentă cu Rusia.

Dacă mai punem la socoteală faptul că după căderea Uniunii Sovietice peste 1 milion de evrei au părăsit Federația Rusă pentru a se stabili în Israel, mare parte dintre ei elite, oameni de știință, artiști, literați și intelectuali, lucrurile devin și mai complexe. Altfel, mulți dintre aceștia au ajuns ulterior politicieni și diplomați, având deja o înțelegere extensivă a spațiului rusesc. La fel de interesant este că rușii au destul de multe privilegii ca turiști și dețin multe propietati istorice și religioase. Kremlinul a implorat la un moment dat că nu toți evreii din Israel să-și vândă propietatile din Rusia, pentru că ar provoca o plecare masivă de lichidități. În plus, felul în care companiile israeliene de armament au modernizat sau nu, înarmat sau nu, tari din fostul Bloc Estic, a fost un alt subiect de tratative cu Rusia. Extrem de mulți evrei care au lucrat în industria de armament a Rusiei, după 1990, stabilindu-se în Israel, au adus extrem de mult know-how sau cunoaștere. Un alt subiect important este cât de mulți bani rusești există în Israel, de altfel un loc mult mai greu accesibil controalelor decât, spre exemplu, Cipru. Ziarele locale spun că Israelul este văzut ca un El Dorado pentru elita Moscovei.

Rachetele S300, Hezbolah și Liban

„…Chiar dacă sistemele anti-racheta ar funcționa excelent, au avut o rată de succes incredibilă în ultima confruntare, costurile ar fi extrem de mari. O rachetă trimisă din Liban spre Israel poate fi dată jos de Iron Dome la un preț aproximativ de 100.000 de dolari”

Rachetele S300 în mâinile Hezbolah ar fi un dezastru pentru Israel, totuși, cu niște centre urbane majore, huburi tehnologice și logistice la granița de nord, Israelul își face probleme și pentru cele câteva mii de rachete convenționale și non-conventionale pe care le are Hezbolah. După ultimul război dintre Israel și Liban, stocul libanez a crescut în așa manieră încât Israelul nu mai consideră apărarea drept o opțiune în cazul unui război cu Libanul. Chiar dacă sistemele anti-racheta ar funcționa excelent, au avut o rată de succes incredibilă în ultima confruntare, costurile ar fi extrem de mari. O rachetă trimisă din Liban spre Israel poate fi dată jos de Iron Dome la un preț aproximativ de 100.000 de dolari, totuși de 20 de ori mai ieftin decât un interceptor Patriot. Probabil că prețurile au mai scăzut în ultima vreme, dar sunt în continuare mari. Din acest motiv actuala strategie a Israelului prevede, în caz de conflict, ocuparea Libanului în mai puțin de 2 zile, pentru a opri orice rachetă la sol.

După conștientizarea actualei poziții israeliene, Hezbolah și-a schimbat strategia, recunoscând că vor evita cu orice preț agasarea israelienilor.

„…Rusia ia în considerare inclusiv o mutare a flotei Mării Negre pentru a organiza o blocadă în jurul țărmului Siriei,”

Ieri, 6 octombrie, o delegația a armatei ruse se afla în Israel pentru discuții ce vor dura până la două zile, subiectul fiind Siria. O sursă anonimă a declarat către Reuters [2] că părțile au ajuns la un consens pentru a nu-și sabota comunicațiile radio și sistemele de monitorizare radar, cu alte cuvinte “coordonare electromagnetică”, dar și în vederea coordonării operațiunilor de pe coasta Mediteranei, unde marina israeliană supraveghează intensiv vecinii din nord, Liban și Siria. Haaretz titrează despre faptul că voluntarii care acceptă să fie detașați din Ucraina în Siria sunt plătiți aproximativ cu 50 de dolari pe zi, și că Rusia ia în considerare inclusiv o mutare a flotei Mării Negre pentru a organiza o blocadă în jurul țărmului Siriei, pentru a lovi extremiștii care pot fi reperați de puterea năvală [3]. Cei mai mulți analiști și observatori din zonă sunt convinși că Rusia încearcă crearea sau prezervarea unui mic stat Alauit în regiune (șiit), care să fie susținut de Hezbolah, Iran, Irak (partea șiită).

Altfel spus, chiar și Assad poate fi înlocuit, atât timp cât Rusia își conturează o mică dinamică de grup cu puterile șiite din Orientul Mijlociu.

3. Rusia și Regatele din Golf

După o mult trâmbițată planificare a vizitei saudiților la Moscova, despre care se anunță că saudiții ar putea învești până la 10 miliarde de dolari în Rusia, visul lui Lavrov s-a cam destrămat în ultima vreme. Dacă imediat după încheierea acordului cu Iranul, inamicul de sânge al Arabiei Saudite, Regatele din Golf au căutat să-și arate raceala față de Washington și să se reconfigureze către o forță regională susținută de Moscova, faptul că rușii au ales să colaboreze cu șiiții, i-a făcut pe clericii saudiți să declare că “Coaliția vestico-ruseasca cu Safevizii și Alauitii duc război împotriva sunitilor și țărilor lor”, comparând invazia Rusiei din Afganistan cu actuala intervenție din Siria, totodată făcând apel la Jihad [4].

Nu știm dacă și cum își vor redirecționa atenția saudiții și alianța sunita imediat după ce focarul din Yemen va fi stins, dar știm sigur că ostilitatea față de șiiți și ruși va crește. Să nu uităm că imediat după teribilul accident de la Mecca, Ayatolahul Khomeini a comentat că nu se cade ca saudiții să admninistreze pe cont propriu locurile sfinte ale Islamului. De reținut că șiiți au un mai puțin interes pentru Mecca, Medina și Ierusalim decât sunitii, ceea ce face acest comentariu cu atât mai ostentativ pentru Riad. Ar mai fi de spus că Arabia Saudită acordă ajutoare financiare importante armatei libaneze, care se află într-un conflict mocnit cu Hezbolah.

4. Rusia și Turcia

Relațiile Rusiei cu Turcia au fost excelente până acum o săptămână. Să nu uităm că Erdogan a fost la Moscova la inaugurarea marii moschei. Ce au vrut să arate rușii violând spațiul aerian turc? Simplu, nimic mai mult că Turciei nu-i mai este permis să atace ținte de pe teritoriul Siriei, violând la rândul ei spațiul aerian sirian, așa cum o face chiar și astăzi, atacând cu predilecție rebelii curzi. Faptul că Rusia s-a înrolat într-o alianță șiită, înstrăinează și mai mult Turcia. Deci trebuie să ne așteptăm la o răcire accelerată a relației și chiar la o escaladare periculoasă a incidentelor militare.

Concluzii

Ce a reușit Rusia în mai puțin de o săptămână ?

1) Să repozitioneze Turcia în tabăra vestică, asta dacă pentru puțină vreme a dat de înțeles că are intenții de autonomie față de NATO și apropiere față de Moscova;

2) Să repozitioneze Qatarul și Arabia Saudită (împreună cu alianța lor) înapoi în tabăra vestică, după micul îngheț cu vestul după înțelegerea din dosarul Iranian;

3) Să deblocheze situația din Ucraina, paradoxal sau nu, există o demilitarizare a estului Ucrainei prin prisma faptului că Rusia își mută resursele spre Siria;

4) Să contureze un mic stat Alauit (șiit) într-un teritoriu mai degrabă sunit;

5) Să aducă cu picioarele pe pământ diplomația israeliană care caută să-și diversifice susținătorii după înțelegerea Iraniană;

6) Să facă posibilă o gestiune globală a crizei din Orient, deși și-a dorit contrariul, prin implicarea directă a statelor sunite;

7) Să pună din nou pe agenda posibilitatea ca Turcia, Qatarul sau Arabia Saudită să ia în calcul înarmarea ÎS și implicarea lor într-un rezboi de proximitate.

NOTE ______________

[1] https://meduza.io/en/news/2015/09/18/russian-soldiers-reportedly-refuse-secret-syria-deployment

[2] http://www.haaretz.com/news/middle-east/1.678983

[3] http://www.haaretz.com/news/middle-east/1.678981

[4] http://www.haaretz.com/news/middle-east/1.678900

Publicat de romaniabreakingnews.ro/Autor: Bogdan-Alexandru Chelariu /Sursă: contributors.ro/global-europa

Despre autor- Bogdan Alexandru Chelariu: Este din Iași, a absolvit studii universitare și post-universitare în domeniul științelor politice, fiind afiliat în decursul timpului la universitățile din Iași, Bergen, Oslo (Norvegia) și din Haifa (Israel). Acum, lucrează în domeniul dezvoltării regionale în Bruxelles.

,

Afis_R_Moldova_Incertitudine_sau_UnificareSub egida Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina, a Institului Frații Golescu pentru românii de pretutindeni și a Asociației Europeane de Studii Geopolitice și Strategice – Gheorghe I. Brătianu, are loc la Clubul Țăranului Român în data de 15 octombrie 2015, cu începere de la ora 18:00, Dezbaterea Liberă – „R. Moldova! Perpeturarea incertitudinilor sau reunificare ?”

La dezbatere pot participa toți cei interesați de problematica istorică, economică și geopolitică a arealului românesc dintre Prut și Nistru cuprins în granițele Republcii Moldova, în lumina celor 25 de ani de stagnare și involuție de la dizolvarea URSS-ului.

Participă și moderează inițiatorii: Marian Clenciu,  președinte – Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina; Dr. Mihai Nicolae, președinte – Institul Frații Golescu pentru românii de pretutindeni și dr. Constantin Corneanu, președinte – Asociația Europeană de Studii Geopolitice și Strategice – „Gheorghe I. Brătianu”. România Breaking News este partenermedia al dezbaterii.

,

„…Unde suntem ? Suntem în linia I !”

Video / Dr. Constantin Corneanu la dezbaterea „MAREA NEAGRĂ – GEOPOLITICĂ ȘI STRATEGIE  LA ÎNCEPUT DE SECOL XXI”:

Dr. Constantin Corneanu: „…La o intervenție la Televiziunea Română, am declarat la o întrebare a reporterului TVR, – „unde suntem?” Am răspuns: „suntem în linia I” evident și apropo de o dorință personală, eu aș dori vis-a-vis de forțele noastre navale la Marea Neagră, să nu avem nevoie de aliați, să nu avem nevoie de NATO, ci să avem propriile noastre forțe, să putem deschide focul, să se știe acolo la Cartierul General al Flotei Ruse de la Sevastopol, că fregatele românești pot deschide focul și cu toate neajunsurile a tot ceea ce a însemnat corupția, care ne-a adus  într-o situație neplăcută după mai mult de 25 de ani, suntem gata să întărim forțele navale și că aviația pe care o avem de tipul F16, chiar dacă sunt mai vechi, împreună cu forțele navale pot însemna ceva.”

Dr. Constantin Corneanu

„Comandamentul NATO din Arctica, a observat că rușii construiesc niște lucruri extraordinare de infrastructura civilă în zona arcticii pe măsura ce gheața se topește, dar în acelaș timp acea structură poate fi oricând și militară. Acest lucru înseamnă ca federația Rusă a început să treacă la pregătirea forțelor sale militare într-o asemenea manieră, încât să încerce opunerea adversarului – NATO, pe acel cordon de securitate al Eurasiei, care înseamnă Letonia, Estonia, Lituania, Polonia, Ucraina, România, Bulgaria, aceasta fiind zona roșie peste care nu se poate trece.”

„Ucraina este locul unde se va hotărâ pacea sau războiul, …pur și simplu.”

Video / Dr. Constantin Corneanu răspunsuri la întrebări, comentarii și dezvăluiri în cadrul dezbaterii „MAREA NEAGRĂ – GEOPOLITICĂ ȘI STRATEGIE  LA ÎNCEPUT DE SECOL XXI”:

Dr. Constantin Corneanu

Este membru fondator și președintele Consiliului Director al Asociației Europene de Studii Geopolitice și

Dr. Constantin Corneanu

Strategice “Gheorghe I. Brătianu” (AESGS) din septembrie 2009. Anterior fondării AESGS, a fost consilier în cadrul Oficiului Guvernului României pentru Gestionarea Relațiilor cu Republica Moldova (2004 – 2007) și jurnalist la Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naționale în cadrul redacției TV Pro-Patria și la Observatorul Militar. Are o experiență de peste 15 ani în domeniul analizei relațiilor internaționale, aria sa de expertiză incluzând afaceri externe și politici de securitate, cu precădere în spațiul ex-sovietic, precum și relația dintre Republica Moldova și România. Este doctor în istorie din 2003 cu o teză legată de geopolitica României în epoca celui de Al Doilea Război Mondial. A absolvit Colegiul Național de Apărare (1998) și Facultatea de Istorie (1994) a Universității București. A publicat lucrările: Sub povara marilor decizii (ediția a I-a la Editura Scripta, București, 2007 și ediția a II-a la Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2013); Victorie însângerată. Decembrie 1989 (Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2014), precum și numeroase articole științifice apărute în revistele Europa XXI, Revista de Istorie Militară, Document (Buletinul Arhivelor Militare Române), Dosarele Istoriei, Istorie și Civilizație, Historia, Lumea Magazin. A fost nominalizat la Marele Premiu al Clubului Român de Presă pentru talk-show pe anul 2000 cu  producția de televiziune Balcanii în flăcări. Co-editor al volumului Prăbușirea Imperiului Sovietic. „Lecții” în retrospectivă (Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012). Începând cu 1 martie 2010 este cercetător-asociat în cadrul Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 și membru al Consiliului Științific al acestei instituții. A publicat numeroase studii, articole și editoriale dedicate Revoluției Române din Decembrie 1989 din calitatea de cercetător și Director Editorial al publicației CAIETELE REVOLUȚIEI (2012). Din ianuarie 2015 s-a alăturat proiectului media România Breaking News.

Pentru a cunoaște întregul material despre cele discutate la dezbaterea   „MAREA NEAGRĂ – GEOPOLITICĂ ȘI STRATEGIE  LA ÎNCEPUT DE SECOL XXI” vă invităm să accesați pagina dedicată aici.

Material realizat și publicat de România Breaking News – RBN Press / romaniabreakingnews.ro

,

Miercuri, 20 mai 2015, ora 18:00, la Clubul Țăranului din cadrul Muzeului Țăranului Român a avut loc dezbaterea „MAREA NEAGRĂ – GEOPOLITICĂ ȘI STRATEGIE LA ÎNCEPUT DE SECOL XXI”, dedicată spațiului pontic, țintind mediatizarea și antrenarea publicului interesat, într-o mai bună cunoaștere a problematicii Marii Negre alături de specialiști în geopolitică, istorie și știință militară. Evenimentul a fost organizat de Clubul Țăranului Român, Institutul Frații Golescu pentru relații cu românii din străinătate și Asociația Europeană de Studii Geopolitice și Strategice „Gheorghe I. Brătianu” în parteneriat cu Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina. Au prezentat Dr. Sergiu IOSIPESCU, Colonel (r.) dr. Ion PETRESCU, Lect. univ. dr. Ionuț COJOCARU și Dr. Constantin CORNEANU.

Avocat dr. Mihai Nicolae: „…Prima întrebare este de ce este nevoie într-o zi frumoasă de mai să vorbim de Marea Neagră (cu temă geopolitică, strategică și militară). O întrebare legitimă cumva, pentru că în viețile noastre de zi cu zi nu intră preocuparea pentru Marea Nagră. În acelaș timp poziția geografică a țării noatre ne arată că ne aflăm într-un „cartier de cuțitari”,  în care se întâmplă fel de fel de lucruri teribile și unde tot timpul trebuie să fi atent la ceea ce este în jurul tău.

Video / Avocat dr. Mihai Nicolae, președintele Institutului Frații Golescu, cuvânt în deschiderea dezbaterii:

„Nimic nu s-a schimbat, de pe vremea cimerienilor, ceea ce înseamnă vreo 4000 de ani. Dacă ne uităm numai la denumirile pe care le-a purtat în decursul timpului, vecina noastră Marea Neagră, realizăm proporțiile acestei falii tectonice între Europa și Asia în tot cursul timpului.” – Avocat dr. Mihai Nicolae

Avocat Mihai Nicolae, președintele Institutlui Frații Golescu pentru românii de pretutindeni

Avocat Mihai Nicolae, președintele Institutului Frații Golescu pentru românii de pretutindeni

.„.. A fost mare cimeriană, a fost mare grecească, apoi marea turcească, lac rusesc. Poziția geografică a României, este așezată exact în calea acestor mari interese. Acesta este un argument pentru necesitatea de a înțelege mai bine ce se petrece în Marea Neagră. Să ne gândim la războiul care este în plină desfășurare, hibrid sau nehibrid. Ne gândim la problemele pe care le are Ucraina, stat suveran și riveran la Marea Neagră, să negândim la Georgia și la întreaga constelație din Caucaz cu toate problemele ei.”

Avocat Mihai Nicolae

Avocat Mihai Nicolae

„… Să nu uităm că populații românești sau cel puțin românofone se află în acest spațiu al Mării Negre. Mă refer în primul rând la regiunea aceasta pe care noi o numim Sudului Basarabiei și care se termină la Cetatea Albă, mă refer la cele câteva sate și populații românești care se află în Caucaz, mă refer la toate insulele de românitate din zona Bugului în Transbugia, Bugul care se varsă în Marea Neagră și dintrodată avem un tablou complicat, un pesiaj complex și griul și negrul, toate strânse acolo, asta ar fi motivația pentru care împreună cu domnul dr. Constantin Corneanu și cu ceilalți invitați să incercăm să lămurim astfel de lucruri.”

Pentru a afla mai mult despre cele discutate la dezbaterea  „MAREA NEAGRĂ – GEOPOLITICĂ ȘI STRATEGIE LA ÎNCEPUT DE SECOL XXI”, puteți accesa pagina dedicată dezbaterii aici.

Despre Avocat dr. Mihai Nicolae – Doctor in drept al Universitatii Bucuresti. Coordoneaza , din anul 2000 , activitatea organizatiei neguvernamentale Institutul Fratii Golescu pentru  relatii cu romanii din strainatate. Copresedinte ( din 2011 ) al Platformei Unioniste Actiunea 2012. Materiale (publicatii, prelegeri) in materia  drepturilor omului, cu accent asupra drepturilor minoritatilor, respectiv  Conventia – Cadrul privind protectia minoritatilor. Preocupari constante in  legatura cu evolutia contemporana a comunitatilor romanesti din vecinatatea Romaniei. A publicat volumele : ISTORII PARALELE ( editor ) si Romanitatea rasariteana. Biserici rupestre din Basarabia ( coautor ). Articole : Romania Breaking News – romaniabreakingnews.ro, Infoprut.ro, etransmedia.ro, ziare.com, fratiigolescu.wordpress.com

Material realizat și publicat de România Breaking News – RBN Press / romaniabreakingnews.ro

,

Video: Col.(r.) dr. Ion Petrescu, despre situația României în contextul războiul informațional, geopolitic, militar și mai ales neconvențional, cât și despre explicațiile referitoare la incidentul militar dintre un avion de vânătoare rusesc care ar fi incapacitat un distrugător american în Marea Neagră.

Col.(r.) dr. Ion Petrescu la dezbaterea „MAREA NEAGRĂ – GEOPOLITICĂ ȘI STRATEGIE  LA ÎNCEPUT DE SECOL XXI”

„…retrăim istoria anilor 1940, când nimeni nu se îngrijea de armata țării și Majestatea sa Regele a descoperit brusc că este nevoie de un lider hotărât. Să sperăm că nu va fi nevoie de așa ceva, deși ne îndreptăm spre o asemenea situație”

Șansa României?  Angajamentul NATO…

Col.(r.) Ion Petrescu

”…americanii sunt aici, sunt alături de noi și se antrenează cu militarii români. România nu este o țară care a intrat în UE și NATO pentru a se juca cu angajamentele internaționale, ci o țară previzibilă care-și respectă angajamentele”

„… acordarea de bani pentru armată trebuie să devină lege ca în Polonia, care este un exemplu în acest flanc estic al NATO”

„…a fost în 2008 în Georgia, a urmat în 2014 excursia din Ucraina, iar acum se pregătesc de o excursie din Transnistria și nu m-aș mira să ajungă grănicerii Federației Ruse și la nordul Dunării” 

„…Spre deosebire de Ucraina, care a avut parte de un război hibrid, Polonia va avea parte de un război ascuns. Pe teritoriul ei nu există cetățeni aparținând unui alt stat care să revendice drepturi pe care le-au invocat ca pretext cei din Donbas, dar există conserve pentru a provoca manifestații de stradă, reprimare din partea forțelor de ordine și intervenția unor pacificatori”

”…O primă concluzie tragică este că frontierele schimbate rămân așa. A doua este că nu se vor opri aici și este bine ca și statele vecine să înțeleagă ceea ce NATO deja a priceput – că Federația Rusă va acționa în continuare imprevizibil. Când ne așteptăm mai puțin, va veni surpriza pentru că au 30.000 de oameni forțe expediționare subordonate direct lui Putin, capabile să acționeze în orice punct al lumii în decurs de câteva ore, față de NATO care are un interval de 48-72 de ore în care acționează”

Col.(r) Ion Petrescu

Colonelul (r.) dr. Ion Petrescu

S-a născut la 2 noiembrie 1955, în București. După absolvirea Școlii Militare de Ofițeri Activi Nicolae Bălcescu”, din Sibiu, în 1977, a comandat, între 1977-1984, subunități de grăniceri, succesiv, în garnizoana Timișoara, ulterior la Aeroportul Internațional Otopeni.
În 1986 a absolvit Academia Militară fiind încadrat la săptămânalul pentru ostași
La datorie”. În decembrie 1989 a realizat, cu alți colegi, primul număr necenzurat al acestui periodic, pe care l-a dus personal la TVR, unde a și fost prezentat ca prima publicație militară liberă de orice influență ideologică. După 1989, redacția din care a făcut parte a fost integrată în aceea a săptămânalului „Armata României”, intitulat azi „Observatorul militar”. În 1991 a obținut certificatul de atestare al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
În 1992 a urmat cursul de limbă franceză la Academia de Înalte Studii Militare/A.Î.S.M.
În 1993 a primit premiul ziarului „”Vremea” și al revistei „Totuși iubirea”,
pentru publicistica promovată cu încurajarea lui Adrian Păunescu. În anul 1997 este numit șeful biroului presă al MApN, ulterior șeful secției mass-media din Direcția Relații Publice, până în 2000.
În 2000 a absolvit Colegiul de Studii Internaționale și de Securitate, din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate George C. Marshall, din Bavaria, în Germania. În noiembrie 2000 este numit directorul Trustului de Presă al Ministerului Apărării Naționale. A asigurat mediatizarea, pentru presa militară, a summiturilor NATO de la Praga/2002 și Colorado Springs-SUA/2003. În perioada postdecembristă a îndeplinit misiuni peste hotare, ca jurnalist militar și ofițer de relații publice la exerciții multinaționale în Afganistan, Austria, Bulgaria, Canada, Cehia, China, Elveția, Franța, Germania, Irak, Italia, Republica Moldova, Polonia, Slovacia, Ungaria, SUA și Turcia. În 2007 este împuternicit la comanda Direcției Informare și Relații Publice din MApN. Pentru TVR1 a realizat, în studioul TV al NATO, din Bruxelles, interviuri cu personalități politice și militare, de la Cartierul General al Alianței Nord-Atlantice, difuzate de televiziunea publică înainte de începerea Summitului NATO, de la București, din 2008. În 2009 a scris editoriale și analize politico-militare, în ziarele „Jurnalul național” și „Ziua”,în 2010/2011 la ARENA.MD și între 2010-2013 la ZIUAVECHE.RO. Din ianuarie 2013 este blogger la ADEVĂRUL și la VOXPUBLIKA.MD. Colaborează ca analist militar, la posturi de radio și televiziune. A inițiat, în 2014 și realizează și în prezent emisiunea “Valori euroatlantice”, la 6TV. A fondat Clubul Militar Român de Reflecție Euroatlantică.

Dezbaterea „MAREA NEAGRĂ – GEOPOLITICĂ ȘI STRATEGIE LA ÎNCEPUT DE SECOL XXI”, dedicată spațiului pontic, țintind mediatizarea și antrenarea publicului interesat, într-o mai bună cunoaștere a problematicii Marii Negre alături de specialiști în geopolitică, istorie și știință militară, a fost organizată de Clubul Țăranului Român, Institutul Frații Golescu pentru relații cu românii din străinătate și Asociația Europeană de Studii Geopolitice și Strategice „Gheorghe I. Brătianu” în parteneriat cu Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina. Au prezentat Dr. Sergiu IOSIPESCU, Colonel (r.) dr. Ion PETRESCU, Lect. univ. dr. Ionuț COJOCARU și Dr. Constantin CORNEANU.

România Breaking News mulțumește e-syv.ro pentru sprijinul acordat la realizarea materialelor video din cadrul acestei dezbateri.

 

Întegul grup de materiale video din cadrul dezbaterii poate fi urmărit aici  romaniabreakingnews.ro/marea-neagra-geopolitica-si-strategie-la-inceput-de-secol-xxi/

Material realizat și publicat de România Breaking News – RBN Press / romaniabreakingnews.ro

,

În ultimele luni s-a tot discutat de faptul că scăderea prețului barilului a afectat economiile țărilor exportatoare de petrol. Mai puține lucruri concrete au apărut însă și despre efectele produse asupra veniturilor din exportul de petrol al statelor ale căror bugete depind în mare măsură de exportul de petrol.

Pentru a explica fenomenul voi folosi două exemple care, pentru noi, consider că au o relevanță mai mare: Rusia și Arabia Saudită. Voi vorbi de asemenea puțin și despre România, pentru a explica motivele pentru care scăderea barilului nu a avut efecte atât de mari la noi în țară.

De cele mai multe ori cand presa raporteaza scaderi la pretul barilului o face intr-un fel care da sperante oamenilor ca pretul benzinei va scadea semnificativ. Și face acest lucru pentru că foarte rar ia în calcul costul de producție, raportându-se strict la prețul barilului pus în balanță cu prețul de la benzinării.

Ce este costul de productie?

Fără să intru prea mult în detalii costul de producție este totalul costurilor de explorare și al costurilor de extracție.

Acest cost de producție reprezintă o proporție foarte mare a prețului total pe care consumatorii îl plătesc la benzinărie. Lui i se mai adaugă taxele impuse de guvern, taxele de tranzit și costurile de rafinare.

Care sunt factorii care pot influența costul de producție?

  • Cerere și producție – chiar dacă tendința pe termen lung este de scădere a consumului de petrol, deocamdată cel puțin cerere există, asta este clar. Deci acest factor îl eliminăm din calcul din start;
  • Geografia – este probabil cel mai important element întrucât de el depinde și vremea și de multe ori este un element determinant al apariției conflictelor sau a instabilității politice. În principiu, cu cât petrolul se află mai aproape de cei doi poli, cu atât costurile de producție vor fi mai mari;
  • Structura geologică – compoziția solului este de asemenea foarte importantă. Cu cât este mai dificil procesul de explorare și de extracție, cu atât costul de producție va fi mai mare;
  • Vremea – este simplu: cu cât este mai frig, cu atât procesul de explorare este mai dificil de făcut. La fel și procesul de extractiv;
  • Stabilitatea politică & conflictele – un lucru pe care politicienii români încă nu vor să-l înțeleagă este faptul că un mediu politic stabil este esențial desfășurării corespunzatoare a afacerilor.

Federația Rusă

Conform U.S. Energy Information Administration Rusia este al doilea cel mai mare producător de gaze naturale și cel de-al treilea producător de petrol din lume. Oricât de impresionant are suna însă, în realitate 52% din totalul veniturilor bugetului rus depinde de exportul de resurse energetice. Și peste 70% din resursele energetice exportate sunt compuse din petrol și gaze – din care 80% petrol -. În total 30% din întreg bugetul țării este susținut de exportul de petrol. Până în 2014 Rusia a obținut aproximativ $440 de miliarde de dolari numai din exportul de resurse energetice.

În limbajul omului de rând acest lucru se traduce prin sub-dezvoltare. Până la escaladarea crizei din Ucraina, până la impunerea de sancțiuni economice și până la scăderea prețului barilului, această sub-dezvoltare nu a avut efecte foarte vizibile în economia Rusiei. Dimpotriva, percepția față de Rusia era una a unui stat în continuă ascensiune, cu o forță tot mai mare nu doar în sfera ei de influența, ci și în Europa.

În 2011 Rusia obținea $100-$110 per baril, lucru care a contribuit semnificativ la creșterea finanțelor Kremlinului și la formarea unei rezerve de aproximativ $500 de miliarde – acum mai are în jur de $400 de miliarde –. Prețul de $100-$110 per baril rusesc era mult mai mare decât cel al barilului saudit de exemplu. Diferența dintre cele două explicându-se prin cheltuiala mai mare pe care companiile rusești o suportă cu procesul de explorare, de extracție și cu taxele impuse de guvern e.

În 2013, un operator mai mult sau mai puțin privat din $100 dolari per baril în jur de $71 îi plătea pe procesul de explorare, de extracție și mai ales pe taxe. Taxele reprezentând aproape 2/3 din această sumă. La sfârșit producătorii rămânând cu aproximativ $22-$24, din care trebuiau să plătească salariile, chiriile și eventualele datorii. De abea după aceea era înregistrat profitul…atâta cât mai era.

Cu barilul de petrol ajuns la $45 le este greu acum rușilor să aibă un venit care să le permită menținerea bugetului la un nivel echilibrat când pentru asta prețul barilului ar trebui să fie de cel puțin $100. Astfel că Rusia se află într-o situație foarte delicată pentru că asta înseamnă că petrolul pe care îl produce este vândut în pierdere. În noiembrie 2014 a mai scăzut o parte a taxelor, dar nu este o măsura suficientă pentru a rezolva problema.

Dat fiind acest context este poate surprinzător faptul că recent Kremlinul a redus bugetele tuturor sectoarelor economice, dar nu și sectorului militar. Ba dimpotrivă, pe acela l-a mărit. Această decizie denotă clar o tendință din partea Rusiei care fără-ndoială se va manifesta în imbunătățirea capabilităților militare și foarte probabil, și în alte acțiuni agresive. Din acest punct de vedere Federația Rusă repetă experiența Uniunii Sovietice. Rezultatul s-a văzut în 1991.

Arabia Saudită

Arabia Saudită deține 16% din totalul rezervelor de petrol dovedite ale lumii, fiind cel mai mare exportator de petrol, și cu cea mai mare capacitate de producție de țiței din lume. Aproximativ 89% din bugetul statului vine din exportul de petrol, nivelul de depenență de exportul resurselor energetice fiind astfel cu mult peste cel al Rusiei. În prioada în care barilul se vindea și cu $106 saudiții au reușit să-și creeze un buget de aproape $740 miliarde de dolari.

La un preț de $45 per baril calculul în cazul Arabiei Saudite este simplu: după unele surse costurile de producție ale saudiților ajung undeva la $16 – după alte surse, ele ar fi chiar în jurul a $6-$7 –. Motivele pentru care prețul de prelucrare este atât de mic țin de geografie, de modul în care resursele sunt distribuite, dar și de temperaturile mai ridicate. Dacă ar fi totuși să luam cifra de $16 în considerare atunci saudiții tot au un câstig de aproximativ $28 per baril. Foarte posibil ca acest profit să nu fie suficient pentru a acoperi toate cheltuielile statului, cum ar fi subvențiile pentru educație, prețul scăzut la energie, bugetul palatului, cheltuielile membrilor familiei regale și multe alte cheltuieli pentru care se estimează că ar fi necesar un preț de $86 per baril.

Asta nu înseamnă că Arabia Saudită va da faliment doar pentru că nu mai obține $106 per baril, ci doar ca îi va fi mai greu să aducă bani la buget în timp ce finanțează toate activitățile overt și covert în care este implicată atât pe plan extern, cât și pe plan intern.

România

România deține a patra rezervă de petrol din Europa – undeva în jurul a 600 milioane de barili de petrol –. Produce de asemenea un oarecare surplus de petrol – pe care îl și exportă -, dar care nu aduce venituri substanțiale la bugetul țării.

Interesant este faptul că în România nu se știe costul de producție al petrolului. Sau, ca să mă exprim altfel: el nu este cunoscut la nivel public. Cu siguranță este cunoscut la nivelul operatorilor, dar pe care nu îi obligă nimeni și nimic să-l și facă public. Dacă ar fi totuși să speculăm un pic luând în considerare ceea ce cunoaștem, cum ar fi poziționarea geografică a rezervelor rămase, capacitatea de rafinare și prețurile de producție din alte țări poziționate similar. atunci am putea să vehiculăm un preț de producție undeva între $30-$40. La acesta, dacă mai adăugam taxele și lăcomia caracteristică companiilor petroliere atunci putem înțelege prețul ridicat al benzinei de la noi din țară, indiferent că prețul barilului este de $45 sau de $110.

 

Concluzie

Este greu de crezut că prețul barilului va ajunge la nivelul la care era înainte…nu prea curând oricum. Pentru Rusia asta înseamnă un efort lung și dureros de susținere a propriei sub-dezvoltări din care nu a vrut să iasă nicioadată. Pentru Arabia Saudită înseamnă același lucru, desi ea probabil că nu va fi afectată precum Rusia datorită prețului de producție foarte scazut pe care-l are. România ar putea avea de câștigat din toată această afacere mai mult din punct de vedere geopolitic decât din punct de vedere economic. Asta pentru că o Rusie a cărei economii slăbește vizibil de la un an la altul, pentru România înseamnă (sau ar trebui să însemne) o mai mare siguranță pe plan intern și o mai mare capacitate de a proiecta putere – cu precădere soft power – în afara granițelor sale, și mă refer aici mai ales la Republica Moldova.

Romania_R_Moldova

Sursa:geopolitics.ro

Publicat pe romaniabreakingnews.ro

,

Klaus Iohannis dorește să poziționeze România pe un loc de lider în ceea ce privește aplicarea politicilor UE destinate spațiului est-european – consideră analistul Oleksandr Sușko. Acesta mai menționează că nu crede că va exista o „reacție serioasă” din partea Moscovei, după ce Petro Poroșenko și Klaus Iohannis au anunțat că au convenit ca România și Ucraina să-și coordoneze poziția în privința conflictului transnistrean.

România a decis să profite de faptul că există divergențe între capitalele Grupului de la Vișegrad, inițiativă formată din Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria – consideră directorul științific al Institutului de de Cooperare Euro-Atlantică din Kiev, Oleksandr Sușko.

În opinia expertului, expusă într-un interviu acordat publicației online From-UA în contextul vizitei președintelui Klaus Iohannis la Kiev, „dacă anterior România era interesată mai mult de relația cu Republica Moldova, în acest moment, Bucureștiul își manifestă disponibilitatea de a recurge la o abordare regională mai coerentă„.

„În primul rând, românii intenționează să înceapă din poziția consolidată a UE, iar, pe de altă parte, să identifice puncte comune de interes cu Ucraina, în calitate de partener” – consideră Oleksandr Sușko.

În ceea ce privește declarația președintelui privind disponibilitatea de a sprijini reintegrarea Transnistriei în Republica Moldova, analistul menționează că, pe de o parte, România transmite că este mult mai interesată să se implice soluționarea acestui conflict, iar, pe de altă parte, sugerează gradul de pregătire al Bucureștiului pentru a deveni un lider în Uniunea Europeană.

Potrivit lui Oleksandr Sușko, președintele Klaus Iohannis dorește să poziționeze România pe un loc de lider în ceea ce privește aplicarea politicilor UE destinate spațiului est-european, subliniind că aceasta este, de fapt, strategia noului președinte de la București.

„Până acum, România a stat deoparte, implicarea Bucureștiului în politica est-europeană a UE fiind, de multe ori, lipsită de consistență. Noua abordare, însă, este mult mai promițătoare, întrucât reflectă încercările actualei conduceri a României de a lua locul unuia dintre liderii Europei de Est și, eventual, de a umple golul rămas în Europa Centrală ca urmare a destrămării de facto a Grupului de la Vișegrad” – explică expertul, adăugând că, din cauza poziției liderilor din Ungaria, Slovacia și Cehia, Grupul de la Vișegrad nu mai poate efectua o politică externă ‘estică’ bine coordonată.

Cât despre reglementarea transnistreană, Sușko este de părere că nu există șanse reale ca situația să se rezolve într-un termen scurt.

„Dar acest aspect nu înlătură de pe ordinea de zi a procesului de coordonare a pozițiilor (româno-ucrainene, n.red). În plus, este foarte bine că Bucureștiul și Kievul, în calitate vecini ai Moldovei, au convenit asupra coordonării acțiunilor în această problemă” – adaugă analistul ucrainean.

Totodată, Oleksandr Sușko menționează că nu crede că va exista o „reacție serioasă” din partea Moscovei, după ce Petro Poroșenko și Klaus Iohannis au anunțat că au convenit ca România și Ucraina să-și coordoneze poziția în privința conflictului transnistrean.

„Este clar că Moscova caută tot felul de posibilități prin care să fragilizeze unitatea europeană în toate privințele, dar eforturile sale în acest sens nu vizează România. Prin urmare, nu cred că va exista o reacție specială, având în vedere că nu este nimic extraordinar în declarațiile președinților român și ucrainean. Rusia poate afirma doar că România nu participă în mod la negocieri și la procesul de reglementare a conflictului transnistrean. Adică România nu intră în formatul 5+2, care include Ucraina, Rusia, OSCE, Chișinău și Tiraspol, precum și UE și SUA, în calitate de observatori. Astfel, dacă Rusia va încerca să dezavueze rolul Bucureștiului, se va axa exact pe acest aspect, că România nu este parte din format” – a mai explicat directorul științific al Institutului de de Cooperare Euro-Atlantică din Kiev, Oleksandr Sușko.

Autor: Sergiu Dan / Etransmedia.ro prin România Breaking News

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press