ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "genocid cultural"

genocid cultural

,

O treime din teritoriul actual al Republicii Moldova se găsește în stînga Nistrului. Această zonă geografică este numită Transnistria, adică aria de dincolo de Nistru.

Din cele mai vechi timpuri spațiul transnistrean a fost populat de reprezentanți ai diferitelor etnii. Și una dintre  primile, care a populat acest teritoriu liber, a fost populația de origine românească. Aceasta a fost și pîna la momentul de față este  cel mai numeros grup etnic.

Populația românească, conform datelor recensămîntului din 1989 , adică pîna la ocuparea forțată a  regiunii transnistrene de către forțele separatiste, susținute și organizate de Moscova, constituia în jur de 40%.  Ucraineni la rîndul lor sunt numai 28% , iar ruși – 25% .

E necesar de menționat că în 4/5  din cele peste 130 de  localități rurale din regiune, românii sunt majoritari – de la 40 pînă la 95%. De asemenea majoritari sunt românii în 3 din cele 5 structuri teritorial administrative (regiuni), care se numesc aici raioane.

Cum și de când a început să scadă ponderea românilor în spațiul Transnistrean?

Realizîndu-și politica de extindere a hotarelor sale, Rusia țariștă  a ocupat, prima data, spațiul transnistrian în 1792. Și de atunci procesul de deznaționalizare a populației românești de aici nu s-a mai oprit. Pentru ca teritoriile ocupate șă nu creeze probleme, ca aici să domine o atmosferă politică prielnică și binevoitoare față de Imperiu era nevoie ca populația baștinașă să fie strîns legată de Rusia, inclusiv din punct de vedere administrativ, etnic, spiritual și  politic.

În scopul realizării acestei idei expansioniste a fost elaborată, încă pe timpul  țarului Rusiei Petru I, la sfîrșitul secolului XVII – începutul secolului XVIII, o politică specială de deznaționalizare a populației băștinașe. Pentru acesta s-a recurs la colonizarea teritoriului dat, ca și în întregime a Basarabiei, cu ruși ,ucraineni, găgăuzi, bulgari și reprezentanți ai altor etnii. Ei au ocupat locul românilor baștinași, convinși și favorizați să plece la locuri mai „bune” de trai în Caucazul de Nord, în spațiul dintre Bug și Nipru, în Asia Mijlocie și Orientul Depărtat, unde unii au primit gratuit terenuri mari de pămînt și surse financiare pentru a-și organiza traiul în aceste locuri noi,iar alții  s-au încadrat în diferite servicii, inclusiv militar, ale Imperiului Rus. Astfel treptat,  a început să scadă  ponderea  românilor în teritoriul transnistrean.

Cum au fost desnaționalizați românii?

Din momentul ocupării Transnistriei, Rusia, în scopul deznaționalizării  populației baștinașe, a purces la rusificărea ei, promovînd limba rusă în toate domeniile vieții: în administrare, biserică, judecată ș.a.m.d. Au fost deschise școli cu predare în limba rusă, ignorîndu-se componența etnică a populației și necesitățile ei de  dezvoltare spirituală și culturală. Școlile rusești se deschideau și funcționau, în primul rînd,  în orașe și centre  județene . În așa fel administrația țaristă,timp de 126 de ani de ocupație a Transnistriei, a făcut tot posibilul ca populația de origine română de aici să rămînă  în întuneric și  necărturară, ca să-și piardă definitiv entitatea națională.

Primele școli românești

Primele 25 de  școli moldovenești (românești) în Transnistria  au fost fondate în 1918, avînd la bază, hotărîrea Congresului corpului didactic din județul Tiraspol, care și-a desfășurat lucrările  la  27 mai 1918.  Același Congres a hotărît ca, pe lîngă Asociația corpului didactic, să fie organizată Secția Națională Moldovenească. De aici, practic, începe învățămîntul național, adică în limba română, a populației băștinașe.

Capacana creării  Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești în cadrul URSS în 1924

S-ar părea că crearea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești ( RASSM) în componența Ucrainei,în 1924, a avut un impact pozitiv asupra dezvoltării etnoculturale a populației românești din Transnistria.  În această perioadă au fost deschise  școli naționale în toate localitățile, populate de români, au apărut primele ziare și cărți în limba maternă, și-au început activitatea Institutul Pedagogic și  Teatrul Dramatic Național din orașul Tiraspol, mai multe instituții culturale și de pregătire a cadrelor didactice. Așa stau lucrurile numai la prima vedere.

      În realitate, autoritățile sovietice ale Rusiei și Ucrainei, cu mult înainte de crearea Republicii Autonome Moldovenești, au pus la cale continuarea politicii de deznaționalizare a populației românești din spațiul ocupat. În acest scop a fost reanimată  vechea teorie a Imperiului Rus despre existența a două entitați naționale și a două limbi diferitemoldovenească și română. În laboratoarele ideologice sovietice a fost elaborată o limbă artificială, inexistentă, cea moldovenească.

Ca  bază a noii limbi literare a fost luat graiul uzual al moldovenilor transnistreni, ucrainizat și rusificat,  respingîndu-se  normele gramaticale și ortografice ale limbii române, limbă  oficial recunoscută  de către comunitatea  științifică  internațională și  înregistrată în atlasul lingvistic al popoarelor europene.

         În 1932, în conformitate cu hotărîrea organelor supreme de conducere ale URSS, s-a decis trecerea limbii moldovenești în Transnistria la +, faptul care a jucat un rol pozitiv în dezvoltărea  limbii și culturii în acest spațiu.  Însă  în 1938 politica lingvistică din URSS a luat o nouă cotitură.  În Transnistria iarăși s-a revenit la alfabetul rusesc.

         Campania de deromânizare, de la sfîrșitul anilor 30 ai secolului trecut, a avut consecințe dezastruoase pentru limba și cultura spirituală  din Republica Autonomă Moldovenească. În anii 1938-1939, marea majoritate a funcționarilor de partid și sovietici din învățămînt și cultură, care posedau limba română, au fost executați, fiind învinuiți de promovarea românismului.

         De atunci, timp de 50 de ani, în școlile naționale se  promovează o idee și o politică falsă,care au la bază  teza antiștiințifică precum că limba română și cea moldovenească sunt limbi diferite, că românii și moldovenii fac parte din diferite etnii.

      Această aberație a durat pînă la 01.09.1989, cînd Parlamentul Republicii Moldova a aprobat  limba moldovenească în calitate de limbă de stat , care funcționează în baza grafiei latine.

Revenirea la grafia latină și independența…

      Începînd cu anul 1989, toate instituțiile de învățămînt din țară,inclusiv din regiunea transnistreană , și-au început activitatea didactică , utilizînd grafia latină.

La 27 August 1991, Republica Moldova și-a declarat independența de fosta Uniune Sovietică, rezultat al recunoașterii nulității pactului Molotov-Ribbentrop.  Această acțiune a Republicii Moldova nu i-a fost pe plac Moscovei și atunci dînsa a pornit război împotriva Republicii Moldova. Războiul a fost declanșat din  Transnistria, unde Rusia are baze militare puternice și unde pînă astăzi se află dislocată o armată numeroasă și bine dotată a Rusiei.

În urma acestui război, Rusia și-a format pe teritoriul Republicii Moldova din stînga Nistrului republica moldoveniască transnistreană (rmn) – dirijată de Moscova. Aici și pînă în prezent staționează un numeros contingent rusesc și regimul instaurat în această zonă este unul totalitar și antinațional. Cu alte cuvinte: Rusia, a treia oară, a pus stăpânire pe teritoriul din stînga Nistrului, areal gîndit de Rusia ca un cap de pod spre Balcani.

 Din 1992 regimul separatist din Transnistria, care  promovează interesele geo-strategice ale Moscovei, a interzis predarea în școli în baza grafiei latine, utilizarea manualelor școlare contemporane, editate în Republica Moldova și România. Astfel, în școlile naționale din Transnistria din nou a fost introdus alfabetul rusesc.

   De 20 ani, instruirea copiilor băștinași se efectuează cu aplicarea unor manuale invechite,  care au fost editate încă în URSS, si nu mai corespund realității, schimbărilor social-politice radicale ce s-au produs în spațiul ex-sovietic. Studiile în școli, în baza unei limbi inexistente (moldovenească), nu sunt altceva decît un genocid cultural, care îi lipsește pe copiii baștinașilor de identitate culturala și de viitor.

 Deznaționalizarea  populației băștinașe din Transnistria, pe care Rusia țaristă a început-o în urmă cu 220 ani,  continuă, încălcîndu-se grav drepturile fundamentale ale omului.

Populația de origine latină din acest areal geografic, desigur, nu a putut să se împace cu o atare constrîngere a drepturilor cetățenești și, pedagogii, susținuți de părinții copiilor de vîrstă școlară și de mai mulți localnici, au  căutat o ieșire din situație. S-a considerat că este o datorie sfîntă ca pedagogii și părinți să lupte pentru democrație și învățămînt în limba maternă, adică în română.

Puși în fața faptului că le sunt încălcate grosolan drepturile cetățenești ale populației de origine română și demnitatea de oameni, partea cea mai conștientă a societății, și, în primul rînd, pedagogii, au pornit să opună rezistență farădelegilor regimului antinațional, antidemocratic și dictatorial, instaurat aici.

       Prin lupte dure și diferite confruntări acerbe, în perioada 1992 – 1996, în 7 localități transnistrene (5 orașe și 2 sate), s-a obținut dreptul de revenire  la predare în școli în baza grafiei latine. Însă nu în școlile naționale existente, ci în instituțiile de învățămînt nou create de către pedagogi și părinți, cu statut, pentru autoritățile separatiste, de școli nestatale.

        Și iată, mai mult de 16 ani, în regiunea transnistreană, activează 8 școli naționale: Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din or.Tiraspol , Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din or. Tighina, Liceul Teoretic „Evrica” din or. Râbnița , Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfînt” din or.Grigoriopol , Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din or. Dubăsari , gimnaziul-internat pentru copii orfani din or.Tighina, gimnaziile din satele Corjova și Roghi, raionul Dubăsari,care nu sunt subordonate regimului ilegal de la Tiraspol și activează  în baza Curriculumului Ministerului Educației de la Chișinău.

          Aceste școli românești, precum le numesc înseși separatiștii, practic niște  insule ale latinității în regiunea transnistreană, activează în condiții extraordinar de dificile, care au fost create artificial de către autoritățile neconstituționale secesioniste. Șapte  din cele opt școli nu au sedii proprii. Iar sediile închiriate nu asigură condiții elementare de activitate școlară. În majoritatea din ele lipsesc sălile sportive și de festivități, ospătăriile, laboratoarele speciale pentru așa obiecte ca fizica și chimia,săli pentu informatică și multe altele.

           Se face tot posibilul ca aceste instituții de învățămînt să fie lichidate. Pentru aceasta este folosit tot arsenalul de forme și metode antiumane ale organelor de reprimare din acest spațiu, susținute și dirigate de către Moscova.

        Din același scenariu face parte și cazul liceanului din or. Tiraspol Alexandru Bejan,prin care autoritățile din regiune vor să demonstreze că, în instituțiile sus-nominalizate, elevii primesc o educație orientată spre violență și din acest motiv nu au dreptul la existență.

          În perioada respectivă s-a trecut prin mai multe încercări: terorizarea și maltratarea pedagogilor, părinților și copiilor, care au opus  rezistență în fața administrației de la Tiraspol, devastarea și lichidarea școlilor naționale, arestarea pedagogilor și părinților, destituirea nelegitimă din funcții a profesorilor și părinților, inclusiv interzicerea activității pedagogice pentru cei care aveau o altă viziune decît cea declarată de Tiraspol.

     Aceasta  politică antinațională și antidemocratică a fost confirmată și de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului prin   hotărîrea  sa  din 19 octombrie 2012,care a condamnat Federația  Rusă  pentru  violarea drepturilor la educație a copiilor din regiunea transnistreană.

       Declarațiile ostile, din ultimul timp, ale așa-zisului ministru al afacerilor externe al autoproclamatei “rmn”, Nina Ștanski, îndreptate contra acestor licee și gimnazii, , confirmă cele spuse anterior, că actuala conducere transnistreană, la indicațiile Moscovei, continuă politica de lichidare a școlilor românești din stînga Nistrului.

       Dacă politicenii de la Chișinău și comunitatea internațională nu  v-or întreprinde măsuri concrete  dorința  Moscovei poate să se  realizeze. În scurt timp poate  fi bătut ultimul cui în școala și graiul românesc din Transnistria și orașul Tighina.

        Cu toate aceste vitregii, spiritul dragostei față de neam și sacrificiul, demonstrat timp îndelungat prin fapte concrete de către pedagogii acestor licee și gimnazii, ne insuflă încredere în ziua de mîne și în viitorul nostru european.

Eleonora Cercavschi,

Redactor R.B.N.Press

Transnistria / 13 noiembrie,  2012

*Articol publicat pe R.B.N Press – rbnpress.info la data de 17 noiembrie 2012 de autor Eleonora Cercavchi și republicat azi, 20 septembrie 2014 de Redacția România Breaking News

,

RUSIFICAREA

Rusificarea este adoptarea voluntară sau silită a limbii ruse sau a altor atribute rusești de către comunitățile neruse.
Acest articol se referă la rusificarea românilor în urma anexării Basarabiei de către trupele țariste în 1812 și a reanexării sale în 1944 de către trupele bolșevice. Partidul Comunist al Uniunii Sovietice a impus abuziv modelul propriei sale civilizații: formarea și educarea unui om nou – homo sovieticus prin lipsirea românilor din stânga Prutului de limbă, alfabet, cultură, istorie și tradiții .

Cel mai eficient mijloc de rusificare a fost școala pentru tineri și instituțiile cultural-educative pentru populația adultă. Instituțiile cultural-educative din sistemul suprastructurii totalitariste sovietice au avut ca scop propagarea comunismului, conținutul spiritual fiind înlocuit de cel politic, bazat pe atitudinea de clasă în aprecierea fenomenelor și evenimentelor, prioritatea politicii partidului comunist, concepția moralei comuniste.

FUNDAL ISTORIC

Domnitorul Lațcu (aproximativ 1365-1373), fiul primului domnitor al Moldovei, era recunoscut de către Sfântul Scaun ca „Duce al Moldovei” printr-o scrisoare în care se adăuga că Moldova este parte a națiunii vlahe (române): dux Moldavie partium seu nationis Wlachie.

Cronicarul polonez Jan Długosz afirma în 1476 că moldovenii și valahii „au aceleași limbă și obiceiuri”. Trimiteri la o așa-numită „limbă moldovenească” pot fi găsite în lucrări timpurii precum cea a lui Grigore Ureche Letopisețul Țării Moldovei, unde autorul notează că de fapt această limbă este vorbită de moldoveni, valahi și vlahii transilvăneni.

Miron Costin, în lucrarea sa De neamul moldovenilor, afirmă că națiunea română trăiește în Moldova, Muntenia și ținuturile ungurești și mai notează că, deși oamenii din Moldova se autodenumesc „moldoveni”, ei își numesc limba „românească”, nu „moldovenească”.

Marele cărturar Dimitrie Cantemir afirmă în Descriptio Moldaviae (Berlin 1714) că moldovenii vorbesc aceeași limbă cu valahii și transilvănenii. Cantemir este primul care introduce ideea că anumite cuvinte românești au rădăcini dacice.

Karl Marx și Friedrich Engels spuneau la mijlocul secolului al XIX-lea că „valahii și daco-românii constituiau masa principală a populației teritoriului între Dunărea de Jos și Nistru” și că „țării vechi și noi ai Rusiei” se tem să recunoască acest lucru și obligă prin forță moldovenii să se rusifice.

RUSIFICAREA GUBERNIEI BASARABIA

În primii ani ai ocupației țariste de după 1812, peste 95% din populația regiunii era românească, iar limba română a fost acceptată ca limbă oficială în instituțiile basarabene, alături de limba rusă.
Treptat, limbii ruse a început să i se acorde o tot mai mare importanță.

Conform autorităților imperiale, din 1828 actele oficiale au început să fie publicate numai în limba rusă, iar pe la 1835, s-a acordat un termen de 7 ani în care instituțiile statului mai puteau accepta acte redactate în limba română.

Limba română a mai fost acceptată ca limbă de predare în învățământul public până în 1842, din acest moment statutul ei devenind unul de obiect secundar. Astfel, la seminarul din Chișinău limba română s-a regăsit printre materiile obligatorii de studiu (10 ore pe săptămână) până în 1863, când catedra respectivă a fost desființată. 

La Liceul nr. 1 din Chișinău, elevii aveau posibilitatea să aleagă studiul uneia dintre următoarele limbi: română, germană și greacă până pe 9 februarie 1866, când autoritățile imperiale au interzis studierea limbii române, oferind următoarea explicație: „elevii cunosc această limbă în modul practic, iar învățarea ei urmărește alte scopuri”.

Prin 1871, țarul a emis un ucaz „Asupra suspendării studierii limbii române în școlile din Basarabia” deoarece „în Imperiul Rus nu se studiază limbile locale”.Autoritățile țariste, spre deosebire de cele sovietice, preferau ca marea masă a poporului, țărănimea, necunoscătoare multe decenii (din 1812) de limbă rusă, să rămână în ignoranță, decât să i se deschidă școli primare în propria-i limbă. Autoritățile țariste au ridicat o cortină de fier la granița de pe Prut cu România.

Anexarea unei părți a Principatului Moldovei la 16 mai 1812 -aflat sub suveranitate otomană- a dus și la o dezrădăcinare cultural-lingvistică, împiedicând evoluția firească alături de poporul care în 1859 s-a unit cu Valahia prin dubla alegere a domnitorului român Alexandru Ioan Cuza.

Moldovenismul, care în condițiile separatismului statal medieval era o versiune geografică a românismului întins și în alte provincii, dobândea în Gubernia Basarabia valențe deosebitoare. Datorită acestei concepții special menită să provoace dezorientare, populația românească dintre Prut și Nistru este obligată să-și caute rădăcinile exclusiv în moștenirea strict provincială de până la 1812 și să uite de frații români din fostul Principat al Moldovei.

 În aceste condiții, fondul cultural-lingvistic al acestei populații se limitează la cel mult scrierile cronicarilor din Moldova, mai ales la limba și creația populară, care nu au trecut prin fazele de dezvoltare a literaturii române moderne. Prin urmare, întreaga cultură și literatură română, chiar și cea dezvoltată în afara frontierelor politice, de exemplu contribuțiile Școlii Ardelene, este repudiată ca un corp străin.

Imperiul Rus împiedică dezvoltarea intelectualității locale autentice și impune conceptul de limbă moldovenească, având la baza graiul popular și cronicăresc rudimentar, nemodelat de cultura modernă.

Acest grai popular va fi transformat în perioada sovietică în limbă oficială, mai întâi în Republica Autonomă Moldovenească din Ucraina, apoi în R.S.S. Moldovenească, urmând ca Republica Moldova să păstreze această moștenire a subjugării sovietice prin adoptarea limbii moldovenești ca limbă de stat.

Prin urmare denumirea limbii ca moldovenească reprezintă un produs al rusificării ținutului.

APARE O LIMBĂ MOLDOVENEASCĂ HIBRID

Deoarece această limbă rudimentară nu putea sluji, în Gubernie, în domenii ale economiei, administrației, politicii, culturii, literaturii, etc., este împănată masiv cu rusisme. Apare astfel o limbă moldovenească hibrid (folosită și azi) care dobândea deseori forme ridicole și era considerată principalul element definitoriu al națiunii moldovenești. 

Această limbă era (este) diferită de limba folosită în Principatul Moldovei cu alfabet chirilic și apoi latin.

RUSIFICAREA IN  R.S.S MOLDOVENEASCĂ

A avut loc revizuirea fondului de cărți: literatură română considerată străină a fost confiscată și înlocuită cu literatură de propagandă ruso-sovietică, fapt ce a dus la imposibilitatea perpetuării conștiinței naționale și la apariția românofobiei în rândul românilor.

 Istoricul Ion Constantin afirmă : “Combaterea românofobiei este o cerință inexorabilă a procesului istoric de apropiere și reintegrare a românilor de dincoace și dincolo de Prut “.ANII 1945-1950
Anii 1945-1950 sunt considerați de istoriografia națională ca o etapă aparte a istoriei contemporane: reinstaurarea regimului totalitar-comunist.

 În această perioadă au avut loc evenimente care au zguduit românismul din Basarabia: seceta, foametea organizată de ruși, colectivizarea gospodăriilor individuale țărănești din dreapta Nistrului, lichidarea chiaburimii (țărani înstăriți) ca clasă, deportarea a mii de oameni.

 Genocidul fizic a fost completat de cel cultural și spiritual: acești ani reprezintă momentul de ruptură al evoluției firești a românilor basarabeni (est-moldoveni) și includerea lor forțată în sistemul statului sovietic (URSS).

După 1944 a început lichidarea sistemului educațional existent în Basarabia în 1918-1940 și 1941-1944. În interpretarea bolșevică acest sistem a avut rolul de a întuneca și româniza populația băștinașă moldovenească. Se iau măsuri extraordinare: interzicerea activităților instituțiilor naționale, se naționalizează întregul fond de cărți, se curăță bibliotecile de literatură anti-sovietică și sunt distruse cărțile românești.

CADRE DE CULTURALIZARE

Se începe asigurarea cu cadre noi a instituțiilor cultural-educative sovietice, pe baza originii sociale și a loialității față de regim, mai puțin conta pregătirea intelectuală.Datorită refugierii în România] sau a eliminării cadrelor naționale, a decimării și ostracizării intelectualității, în Republică s-a format un vid intelectual ducând la degradarea intelectuală a întregii societăți.

S-a trecut la recrutarea de cadre comuniste, ajungând ca aceștia să reprezinte 62% în anii ‘50. În anul 1945 este creat Comitetul pentru afacerile instituțiilor cultural-educative pe lângă Consiliul Comisarilor Poporului al RSSM și se organizează comisii corespunzătoare în cadrul comitetelor executive ale sovietelor județene, raionale, orășenești și sătești.

În ceea ce privește componența națională a cadrelor de culturalizare se observă o decreștere considerabilă a ponderii românilor, astfel în 1947 din 1841 de lucrători 1045 erau români; în 1949 (după doar 2 ani) din 2245 de lucrători doar 1024 erau români (sub 50%)].

La conducerea sistemului situația era și mai gravă: în 1949 din 67 de șefi ai direcțiilor raionale și orășenești de cultură doar 16 erau români. Restul erau funcționari ideologici ne-băștinași, educați în spiritul șovinismului velicorus, specialiști în deznaționalizarea și rusificarea populației locale. În cadrul Comitetului pentru afacerile instituțiilor cultural educative, din cadrul Consiliului de Miniștri al RSSM, situația era asemănătoare.

ROMÂNII DEVIN MINORITATE

Copii basarabeni, deportați în Siberia pe 6 iulie 1949, la vreo lună după deportare. Fotografie de la Muzeul Național de Istorie, Chișinău.

Scopul suprem al noilor autorități era soluționarea definitivă a „problemei basarabene” prin crearea unui tip nou de „intelectual” care să trateze cultura drept un domeniu obișnuit al vieții sociale, coordonată și dirijată conform necesităților partidului.

Se începe procesul de transformare a populației locale românești într-o minoritate prin mai multe metode:

 emigrarea forțată peste Prut

 exterminarea basarabenilor folosiți drept „carne de tun” în operațiunile militare ale Armatei Roșii.

 foametea organizată.

 deportări. În primii ani postbelici majoritatea celor deportați au fost învinuiți de „naționalism”, adeziune la diferite „partide burghezo-naționaliste”.

 colonizări permanente cu diferiți „specialiști”.

 alte colonizări.

 propagandă culturală de genul: „ocuparea temporară” a Republicii inițial de către „regimul ocupanților burghezo-moșierești ai României regale” și apoi de către „ocupanții germano-români”.

Ion Constantin notează că „rezistența deosebită la asimilare a țăranilor basarabeni a făcut ca românii din RSS Moldovenească – locuind în cea mai mare parte la țară – să fie printre etniile din imperiul sovietic care au provocat cele mai multe dificultăți regimului de la Moscova.

ROMÂNOFOBIE”

Românofobia a devenit doctrina ideologiei de stat și o idee obsedantă a întregului sistem de educație și instruire, având drept chintesență sloganul „naționaliștii moldo-români sunt dușmanii de moarte și călăii poporului moldovenesc, trădătorii intereselor sale naționale”.

Activitățile propagandistice vizau ștergerea din memoria basarabenilor a urmelor criminale lăsate de regimul sovietic în perioada ocupației din 1940-1941 (crimele și atrocitățile comise împotriva celor care nu erau loiali puterii sovietice, dezgroparea de către autoritățile române a mormintelor jertfelor terorii staliniste în Chișinău sau în alte zone, deportările de la 13 iunie 1941, distrugerea obiectivelor economice și culturale de către trupele sovietice aflate în retragere de pe teritoriul Basarabiei în iulie 1941).

În cadrul plenarei a V-a a CC al PC(b)M din 23 mai 1945 s-a hotărât desfășurarea unei vaste campanii antiromânești: „Plenara obligă biroul CC al PC(b)M, comitetele județene, orășenești și raionale de partid să intensifice activitatea în vederea demascării în presă și pe cale orală a crimelor comise de ocupanții româno-germani și acoliții lor – naționaliștii moldo-români. 

Pe baza faptelor și a exemplelor concerte se va explica populației esența tâlhărească și de jaf a cuceritorilor germano-români, se va explica sistematic oamenilor muncii că numai în statul sovietic le sunt asigurate libertatea politică, bunăstarea și dezvoltarea culturii. Li se va explica tuturor oamenilor muncii că naționaliștii moldo-români sun dușmanii de moarte și călăii poporului moldovenesc, trădătorii intereselor sale naționale”.

Pentru implementarea românofobiei s-au folosit mai multe metode, mult mai brutale decât cele din timpul imperiului țarist:

 închiderea granițelor.

 izolarea culturală totală de România.

 propagandă culturală: popularizarea unei noi istorii revizuită prin prisma discursului sovietic și prin perspectiva noii „prietenii multiseculare” dintre „poporul rus și poporul moldovenesc”.

O armată de noi cadre utilizau frecvent expresii ca „teroare”, „sclavie”, „colonie a României”, „cotropitori români” cu referire la jandarmi, funcționari corupți, care i-ar fi umilit pe basarabeni prin bătăi și alte acte abuzive.

 Aceste bătăi, care au avut loc sporadic în toată România Mare, a căpătat în Moldova dintre Prut și Nistru, sub influența propagandei sovietice, caracterul unei drame naționale.

Concomitent se falsifica rolul istoric al Rusiei în raport cu Moldova: Rusia devine un prieten al Moldovei din cele mai vechi timpuri, fiind prezentată ca cea care a jucat un rol progresiv și decisiv în istoria Moldovei, devenind „fratele mai mare”, justificându-se astfel anexarea țaristă din 1812 și apoi reanexarea sovietică a Basarabiei.

APARIȚIA “NAȚIUNII SOCIALISTE MOLDOVENEȘTI”

Datorită victoriei ruse (împreună cu aliații săi) asupra Germaniei naziste, Stalin a încurajat și exploatat intens patriotismul rus pus în slujba rezistenței anti-germane.

În discursul său din 24 mai 1945 Stalin proclama poporul rus drept națiunea cea mai eminentă din Uniunea Sovietică, discurs care a dus la startul unei intense companii de exaltare a virtuțiilor acestui popor, ajungându-se la ideea că rușii sunt un popor mesianic care au asigurat o societate nouă și un viitor luminos nu numai popoarelor înrobite din URSS dar și întregii lumi.

Prin urmare, este necesar ca dragostea pentru poporul rus să fie mai mare decât dragostea pentru propria națiune. Se propagă masiv idei artificiale despre reunirea poporului moldovenesc, statalitatea sovietică moldovenească, formarea națiunii socialiste moldovenești.

 Potrivit istoricului Ion Constantin, poporul moldovenesc, după ce i s-a dăruit statalitatea sovietică, reunit și promovat la rang de națiune socialistă, este sortit contopirii cu masele rusești, fenomen ce a dus la apariția românofobiei la români și la pierderea identității naționale.

RUSIFICAREA REPUBLICII MOLDOVA

Deși în perioada 1991-2001 s-au făcut progrese simțitoare în însușirea de către masa poporului din Moldova a valorilor comune ale limbii și culturii române, clasa politică este cea care frânează acest proces.

Rusificată și ea, clasa politică utilizează mijloace democratice pentru apărarea conceptului și acțiunii politice a moldovenismului adus de ruși, întreținând artificial o situație confuză în rândul populației.
Cantonarea în moldovenism ca hotar despărțitor de românism este o manevră politică pentru a asigura pârghiile puterii noilor conducători ai Moldovei, unii fiind dispuși chiar să vasalizeze Moldova de Rusia.
Moldovenismul ca viziune politică a fost un concept etno-cultural menit a netezi calea rusificării populației române dintre Prut și Nistru pe principiul „Divide et impera” („divide și cucerește”, „dezbină și stăpânește”)].

Bibliografie

 Valentin Burlacu – Instituțiile cultural-educative din R.S.S. Moldovenească – Instrument de rusificare (1944-1950), în Destin românesc, nr. 2/2002, pagina73
 Gheorghe Negru – Politica etnolingvistică a R.S.S. Moldovenească, 2000
 Apostol Stan – Procesul de rusificare a Basarabiei, în Destin românesc, nr. 3/2001, pagina 149.

 Sursa primara: cersipamantromanesc.wordpress.com

 Surse: Basarabia literara md. si  Wikipedia, enciclopedia liberă

Video:

foto: istoria.md

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press