ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "General Ion Antonescu"

General Ion Antonescu

,

Reditat și republicat din 25 Iun 2014 / R.B.N. Press

Ion și Maria Antonescu – 1942 / Sursa: Daniel Siegfriedsohn / România Breaking News – R.B.N. Press

Ion și Maria Antonescu – 1942 / Sursa: Daniel Siegfriedsohn / România Breaking News – R.B.N. Press

 

Maria Antonescu – 1942 / Sursa: Daniel Siegfriedsohn / România Breaking News – R.B.N. Press

 

Maria Antonescu – 1942 / Sursa: Daniel Siegfriedsohn / România Breaking News – R.B.N. Press

 

 

Ion Antonescu – tânăr ofițer la Școala militară de infanterie și cavalerie (1902-1904) Grad- Sublocotenent de Roșiori / Sursa: Daniel Siegfriedsohn / România Breaking News – R.B.N. Press

Mareșal Ion Atonescu – 1942 / Sursa: Daniel Siegfriedsohn / România Breaking News – R.B.N. Press

 Mareșal Ion Atonescu – 1942 / Sursa: Daniel Siegfriedsohn / România Breaking News – R.B.N. Press

Mareșal Ion Atonescu – 1942 / Sursa: Daniel Siegfriedsohn / România Breaking News – R.B.N. Press

 

Mareșal Ion Atonescu – 1942 / Sursa: Daniel Siegfriedsohn / România Breaking News – R.B.N. Press

 Ion Antonescu în anii Primului Război Mondial

Războiul pentru Unitatea Națională început în 15 august 1916 îl surprinde pe căpitanul Ion Antonescu în Biroul de Operații al Corpului 4 Armată, unde fusese mutat încă de la 1 aprilie 1915. Generalul Constantin Prezan, comandantul Corpului 4 Armată, îl remarcă imediat pe Ion Antonescu. Acesta îi va purta lui Prezan o prețuire nedezmințită, iar colaborarea deosebit de fructuoasă Prezan-Antonescu va asigura armatelor românești victorii istorice. La 16 august 1916, când generalul Prezan devine comandantul Frontului de Nord, el îl promovează pe căpitanul Ion Antonescu șef al Biroului de Operații al acestei armate.

Susținut puternic de Prezan, căpitanul Antonescu desfășoară o activitate supraomenească: concepe și redactează proiecte și ordine de operațiuni, supraveghează executarea lor și ia hotărâri grabnice în orice împrejurare, încărcându-se astfel cu curaj de partea sa de răspundere. Armata de Nord reușește să învingă rezistența inamicului, pe care îl împinge adânc în Transilvania. Numai când mersul operațiunilor de pe celelalte fronturi ale teatrului de operațiuni determină Marile Cartier General român să retragă trupele din Transilvania pe pozițiile de frontieră, va fi obligată și Armata de Nord, în plină victorie, să se retragă.

Antonescu propune fixarea trupelor române în Carpații Moldovei, de unde zădărnicește toate încercările inamice de a străpunge linia de apărare. Măsurile luate de Prezan și Antonescu constituie un exemplu clasic de apărare pe trei văi – Bicaz, Trotuș și Oituz – care deschid, convergent, căile de comunicație spre Onești. Rezultatul a fost că Moldova nu a putut fi invadată de inamic, deși forțele dușmane erau superioare ca număr și materiale.

La 1 noiembrie 1916, la propunerea generalului Prezan, Ion Antonescu, avansat la gradul de maior, este numit șef al Biroului de Operații al Armatei I. Și din nou își dovedește iscusința militară, astfel că el este felicitat și decorat de Regele Ferdinand.

La 12 noiembrie 1916 devine șeful Biroului de Operații, fără șef de Stat Major, al Grupului de Armate comandate de generalul Prezan, unde pregătește Bătălia de la București, a cărei concepție constituie una din cele mai măiestre și îndrăznețe operațiuni de război. Bătălia ține de la 12 la 20 noiembrie 1916. În tot acest timp, maiorul Ion Antonescu a dovedit o energie și rezistență inepuizabile, nu numai prin faptul că a elaborat mereu și la timp toate proiectele de operațiuni și ordinele de execuție, dar mai ales prin aceea că dinamizează aparatul executiv, comandanți și trupe. Documentele atestează rolul covârșitor deținut de Antonescu în pregătirea și conducerea operațiunilor din Moldova din anul1917.

Bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz poartă amprenta gândirii militare și patriotismului lui Ion Antonescu.

Pentru anii primului Război Mondial, nu avem o cronică mai exactă decât cea întocmită de Ion Antonescu. Este atu-ul mărturiei directe a unuia din eroii epopeii. Înainte de a relata bătăliile și evenimentele politice, Antonescu schițează cadrul românesc și programul politic al unirii tuturor românilor. Antonescu insistă asupra dezvoltării conștiinței naționale a poporului român, în ce privește originea, valoarea și drepturile lui istorice.

„Datorită acestei renașteri, s-a ajuns la un program politic, care ducea la realizarea programului pe care Mihai Viteazul l-a lăsat, odată cu capul lui, moștenire sfântă întregului popor, scrie Antonescu”.

Programul urmărea înfăptuirea următoarelor trei mari idei:

a) Mai întâi Unirea celor două Principate.
Fapt împlinit în 1859, când Moldova și Muntenia s-au contopit și au constituit țara de atunci cunoscută în lume cu numele de România.

b) Independența Țării. Scop atins la 1878, când, după 4 secole de dureroase înjosiri și suferințe . Principatele, astfel unite, își iau în deplină libertate zborul către progres și își îndreaptă privirea către Carpați.

c) Gruparea tuturor românilor din Dacia-Traiană într-un stat unitar liber și puternic. În fine, după doi ani de nesfârșită și chinuitoare neutralitate, ziua cea mai mare a Neamului sosește.

La 15 august 1916, regele trage sabia și, cu un gest energic, răstoarnă dintr-o dată bariera care, de 1000 de ani, frângea în două trupul aceleiași Țări. În aceeași noapte trupele noastre de acoperire treceau în fuga mare Carpații, în tot lungul lor. Inamicul fiind surprins aruncă armele și fuge. Rând pe rând, defileurile cad în mâna noastră.

Porțile Transilvaniei sunt astfel larg deschise celor trei armate care, mai târziu, vor înainta concentric, către inima ei. Pentru prima oară, de la Mihai Viteazul, Stindardele românești înveselesc și luminează câmpiile scăldate, o eternitate, numai în lacrimi și în sânge. Pe urma lor, în genunchi și plângând, copiii și femeile cernite, strigau „Doamne! Ajută-le!”. Astfel începem, într-o zi de sărbătoare, războiul cel mai măreț din istoria noastră, ca glorie, suferințe, sacrificiu, umilințe și rezultate. În timpul acesta trupele se mobilizau cu grăbire și, dornice să dea mai curând pieptul cu dușmanul, alergau către zonele de concentrare…

O reușită a lui Antonescu: ocuparea Budapestei

Toată istoria ofensivei și ocupării Budapestei de către trupele române a fost lăsată voit în obscuritate. În centru acestei istorii se află Ion Antonescu; interese internaționale au impus ca despre această acțiune militară și politică să se vorbească cât mai puțin. Nici astăzi povestea nu e pe deplin clarificată. Magherescu o schițează cam așa:

„Locotenent-colonelul Antonescu, chemat la șefia Secției a III-a, în
cadrul comandamentului încredințat generalului Prezan, întocmește
planul de campanie, iar trupele române înaintează victorioase până la
poalele Apusenilor. Acolo românii sunt siliți să facă față ofensivei
trupelor maghiare, pe care le înfrâng după lupte grele, silindu-le să se
retragă și să părăsească întreaga Transilvanie. Armata română
eliberează tot teritoriul românesc dintre Carpați și Tisa, depășește
Oradea, Aradul, trece frontiera, pătrunde în Ungaria, trece Tisa pe un
pod de vase și înaintează spre Budapesta. Comisia Aliată de la Paris,
înspăimântată de această incredibilă desfășurare de forțe ale unei
armate care fusese considerată distrusă și dezonorată, prin faptul că
încheiase pace separată cu germanii, intervine și, prin trimiși speciali,
oprește coloanele române pe linia unde ajunseseră, la circa o sută de
kilometri de Budapesta. Dar brigada de cavalerie a generalului
Rusescu nu se oprește. Nesocotind ordinul primit de la Marele Cartier,
brigada se pune într-un marș forțat și intră cu două zile în avans în
Budapesta, ocupând-o cu două regimente de cavalerie. Budapesta a
răsuflat ușurată, sub adumbrirea tricolorului românesc, desfășurat în
Piața Andrassy, scăpând de sub teroarea lui bela Kuhn, care începuse
să instaureze în Ungaria comunismul, model sovietic. După două zile,
o brigadă de Vânători de Munte, intră și ea falnic în Budapesta. Și
astfel războiul românesc se termină printr-o victorie care are ca
rezultat întregirea neamului”.

Nemediatizată suficient, ocuparea Budapestei nu va fi înregistrată între reușitele lui Ion Antonescu. Doar câteva propozițiuni a permis acesta să se scrie despre episodul maghiar, atunci când a devenit Conducătorul Statului:

”Printr-o acțiune rapidă, bolșevismul este zdrobit și Ungaria este salvată din ghearele comunismului. Atunci, ca și azi, mareșalul Ion Antonescu a fost în cruciada sfântă și acțiunea sa a binemeritat nu numai de la Patria sa, ci și de la întreaga lume civilizată. 

Atunci s-a tăiat hotărât calea invaziei comuniste în Europa. Cel ce va scrie istoria civilizației europene de astăzi nu va putea trece cu vederea rolul în istoria universală îndeplinit în 1919 de mica, dar brava Armată Română.” 

Pentru a treia oară, Ion Antonescu se găsește în fața regelui Ferdinand, care îl distinge “proprio motu” cu ordinul Mihai Viteazul, cel mai înalt Ordin de război, adresându-i următoarele cuvinte:

„Antonescu, regele mai mult ca oricare altul din această țară știe cât îți datorează România Mare. Meritai de mult această recunoaștere publică. Am scăpat însă ocaziile. Sunt fericit însă că acum această ocazie a venit”.

9-parlamentul-ungariei-1919-armata-romana-la-budapestaBudapesta ocupată de Armata Română / foto: Ziaristionline.ro

Ceva mai târziu, întrebat de ziaristul german Harold Laeuen, dacă a fost pentru sau contra campaniei împotriva ungurilor și ocuparea de către trupele românești a Budapestei și dacă a intrat el personal în capitala Ungariei, Antonescu va răspunde:

„ Proiectul de operațiuni în cazul reintrării în război contra Ungariei a fost făcut de lt. colonelul Ion Antonescu. Aceasta s-a întâmplat în 1918, chemat fiind de regele Ferdinand, de pe Nistru, unde se găsea în acoperire în calitate de comandant de Divizion de Cavalerie. În continuare, a fost nelipsit de la toate întrunirile cu caracter strategic pe care le-a avut mareșalul Prezan cu mareșalul Franchet d’Esperey și generalul Berthelot ( la București, Giurgiu etc.). Operațiunile s-au desfășurat conform planului inițial, însă, deoarece nu se prevăzuse o pătrundere atât de adâncă, dată fiind situația politică internațională din acel moment, planul inițial a fost completat și îmbunătățit pe măsura desfășurării evenimentelor. Din documentele existente, rezultă că în operațiunile contra Ungariei, lt. colonelul Ion Antonescu, ca șef al Operațiunilor din Marele Cartier General, a avut un rol preponderent. Antonescu a fost permanent în spatele trupelor române și, mai ales, acolo unde nevoile operative îl solicitau. Nu a intrat, așadar, în Budapesta, după cum nu a intrat nici în Odessa, în 1941″.

Nu a intrat în Budapesta, dar în pofida presiunilor de tot soiul, a împins trupele române spre inima Ungariei, lichidând bolșevismul maghiar și dând anexioniștilor unguri o lecție pe care aceștia nu o vor uita! În conotație cu aceste evenimente se situează câteva fapte mai puțin știute despre concepția politică și militară a lui Ion Antonescu în ultimul an al primului război mondial: a fost unul din puținii europeni care a văzut cu claritate imensul pericol al bolșevismului rus. El n-a încetat să-și avertizeze superiorii, în special pe generalul Prezan, asupra acestui pericol, cerând înăbușirea revoluției bolșevice cât era încă în fașă, cel puțin pe teritoriul românesc.

(Din „MAREȘALUL ION ANTONESCU” – o biografie de Teșu SOLOMOVICI)

Publicat de autor: Daniel Siegfriedsohn / România Breaking News – R.B.N. Press, 25 iunie 2014

 

 

 

 

 

 

 

,

Articol republicat

“Să nu uităm că istoria
nu va uita pe vinovați;
și vinovați suntem cu toții:
unii, pentru că am tăcut;
alții, pentru că am greșit;
cu toții, pentru că am suportat.”

General Ion Antonescu

(Alba Iulia, 1 Decembrie 1940)

“In fata mortii neclintit,
N-aveai ce o ruga,
Ai lacrimat si i-ai zambit
Ca si la nunta ta.”

executia_lui-Ion_Antonescu

„Dacă mor – este pentru Bucovina și Basarabia. De ar fi să reîncep, aș face la fel …” au fost ultimele cuvinte ale soldatului României, Ion Antonescu, transmise mamei sale la despartire, in dupa amiaza de 1 iunie 1946, la Jilava,
Mareșalul Ion Antonescu a fost executat

În ziua de 1 iunie 1946 alături de alți colaboratori, de autoritățile comuniste și ocupantul sovietic. Execuția s-a produs la ora 18.00 în Valea Piersicilor, circa 500 de metri în interiorul închisorii Jilava. A murit cu “Trăiască România !” pe buze ca și colegii săi, Mihai Antonescu, generalul Vasiliu și profesorul Alexianu. Evenimentul din după-amiaza zilei de 1 iunie 1946 este descris eroic chiar în Cartea Albă a Securității publicată în 1997: “După prima salvă de foc, toți cei patru s-au prăbușit la pământ. Mareșalul s-a ridicat din nou în picioare, strigând grupului de execuție: Mai trageți, călăilor, căci nu sunteți în stare să mă omorâți așa de ușor! Se comandă o nouă salvă de foc, după care se prăbușesc din nou. (…) Se hotărăște ca comandantul detașamentului să-I împuște pe fiecare cu revolverul său. Acesta trage în mareșal și, apoi, în ceilalți toate cele 14 gloanțe. Medicul se apropie din nou și constată că tot mai trăiesc. Generalul Vasiliu, zâmbind, s-a lăsat legat la ochi, spunând că îi este indiferent, dar după câteva clipe și-a dat legătura la o parte. Când au început salvele de foc, adevărații ostași români care păzeau închisoarea și-au scos căștile, au făcut cruce și toți plângeau. Toți condamnații au murit ca niște eroi. În ziua de 2 iunie, mareșalul împlinea 64 de ani. După executare, cadavrele au fost arse la crematoriu, iar urnele cu cenușă au fost duse la Ministerul de Interne…”

surse: .ziaristionline.ro /neamulromanescblog.wordpress.com

A trăit ca un erou, a luptat ca un erou și a murit ca un erou.

de Cristian Negrea

 

 

În întreaga istorie a tuturor popoarelor există o zicală străveche care spune oarecum asemănător același lucru: la vremuri grele, e nevoie de bărbați adevărați. La fel și în cazul nostru, al românilor, de multe ori în vremurile dificile, am avut parte de bărbați adevărați care să-și ia soarta în mâini, a lor și a celor care i-au urmat, și să scrie istoria. Sunt mulți care au rămas necunoscuți, alții au intrat în panteonul eroilor români, unii cunoscuți, alții uitați. Numele lor sunt întipărite pe socluri, plăci memoriale, au nume de străzi sau instituții. Nu avem cum să nu ne amintim de ei, sunt nume care au făcut istorie, și sunt instituții sau străzi care ne amintesc de asta: Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, Alexandru Ioan Cuza, Ferdinand etc. Aceștia au făcut multe pentru neamul românesc, unii au avut o soartă tragică, dar numele lor a rămas înscris în memoria românilor ca și eroi ai unor timpuri dure, când s-au ridicat și au făcut față vremurilor, i-au inspirat și condus pe români în luptă împotriva dușmanilor mult mai numeroși, au învins sau au fost învinși, dar au rămas în memoria românilor ca și adevărați lideri, ca și exemple de urmat pentru alte vremuri grele ce vor veni. Și care au venit și vor veni, fie că ne place sau nu.

Mareșal Ion Antonescu /imagine pusă la dispoziția România Breaking News - RBN Press de redactor - Daniel Siegfriedsohn / 2013

Mareșal Ion Antonescu /imagine pusă la dispoziția România Breaking News – RBN Press de redactor – Daniel Siegfriedsohn / 2013

(imagine pusă la dispoziția România Breaking News – RBN Press de redactor – Daniel Siegfriedsohn / 2013)

Totuși, în istoria noastră există un personaj tragic și eroic care se ridică la nivelul celor mai sus menționați, dar nu are numele înscris pe bulevarde sau străzi, nu sunt instituții sau școli care să-i poarte numele, nu este amintit în cărțile de istorie ca și un erou al neamului său. Nu are nici măcar un mormânt unde să i se pună o floare din când în când, nu are nimic în afară de amintirea câtorva conaționali care se încăpățânează să-l considere erou al neamului românesc. Fiindcă chiar asta a fost, un erou al neamului românesc, a trăit ca un erou, a luptat ca un erou și a murit ca un erou. A murit ca un erou adevărat, fără să ceară nimic în schimb, a ridicat brațul în fața plutonului de execuție și a strigat: „Trăiască România!”

DSCN3737Nu, nu este o legendă, nu este ceva inventat, este un om adevărat care și-a dedicat viața și moartea României, iar numele lui este Ion Antonescu. Adulat între anii 1940-1944, hulit în perioada comunistă, controversat în perioada post-comunistă, acesta este mareșalul Ion Antonescu, o personalitate militară românească de prim rang, care s-a evidențiat din timpul primului război mondial ca și șef de stat major al viitorului mareșal Prezan, autorul multor planuri de luptă pentru armata română care s-au concretizat în mari victorii, dar prea puțin cunoscute și recunoscute astăzi.

Când Moldova stătea sub amenințarea bandelor bolșevice care urmăreau asasinarea primului ministru Ion I. C. Brătianu și arestarea regelui Ferdinand pentru a proclama Republica Bolșevică Română la finele anului 1917, la ședința de guvern din ajunul Crăciunului când unii membrii guvernului își dădeau demisia de frica bolșevicilor ale căror sloganuri se auzeau sub ferestrele palatului din Iași unde se ținea ședința, atunci când generalul Prezan a pus pe masă planul de contracarare a mișcării bolșevice, câți știau că aceste planuri de acțiune au fost concepute de un maior din statul major al generalului Prezan, un necunoscut pe atunci pe nume Ion Antonescu? Iar aceste planuri puse în aplicare au avut drept rezultat alungarea trupelor bolșevizate ruse peste Prut, uneori prin luptă, fără această acțiune unirea cu Basarabia din 23 martie 1918 fiind practic imposibilă?

În 1919, în râzboiul româno-ungar, generalul Mărdărescu respinge atacul ungar peste Tisa și trece la contraatac, trecând Tisa pe la Tisza-Bo, în prezența regelui Ferdinand. Soldații români trec voioși podul de vase, însuflețiți de prezența suveranului, mergând mai departe pentru a ocupa prin luptă Budapesta la 4 august 1919. Dar există un eveniment uitat de istoriografie. Regele Ferdinand îl observă pe Antonescu stând modest de o parte. Se duce la el, îl îmbrățișează, apoi îi pune pe piept propria decorație, Ordinul Mihai Vireazu, spunându-i că acest rezultat este datorat lui, până la urma planurile contraatacului românesc erau concepute tot de acest Ion Antonescu.

Timpul a trecut, dar vremurile veneau tot mai grele. Ion Antonescu a conceput un memoriu care a fost folosit la negocierile de pace de la Paris, precum și un altul destinat regelui Carol al II-lea despre dotarea precară a armatei în pragul următorului război mondial. Carol l-a închis într-o mănăstire, dar în 1940, după rapturile teritoriale, Basarabia, nordul Bucovinei și nordul Ardealului, l-a chemat ca și salvator și om providențial. La vremuri grele, e nevoie de bărbați adevărați. Faceți un exercițiu de imaginație, deși e imposibil, dar gândiți-vă doar o clipă cum ar fi fost dacă România ar fi avut la cârmă atunci unul dintre politicienii din ziua de astăzi!

De aici, din 6 septembrie 1940, după ce a forțat abdicarea lui Carol al II-lea, de când a obținut puterea în stat, încep polemicile dintre apărătorii și detractorii lui Antonescu. De la 6 septembrie 1940 și până la 23 august 1944, fiecare gest și ordin al lui este analizat, criticat sau lăudat, uneori cu prea multă pasiune și prea puțină logică și reflecție asupra cadrului internațional sau mobilurilor din spatele unei decizii sau alteia. Unii susțin că au fost făcute în interesul României, alții că nu, dimpotrivă. Va fi nevoie de calm și o dezbatere serioasă, atât asupra lucrurilor bune, cât și asupra greșelilor. Dar nu am văzut pe nimeni care să arunce vreo urmă de îndoială asupra meritelor sale anterioare preluării puterii.

De aceea, măcar pentru ziua de azi, 1 iunie 2013, când se împlinesc 67 de ani de la executarea sa, putem amâna controversele, amintindu-ne mai degrabă că a murit ca un adevărat român care și-a făcut datoria. Îmi amintesc de relatarea unui fost deținut politic care vorbea despre modul cum a fost formată Divizia „Tudor Vladimirescu” din prizonieri români considerați suficient de îndoctrinați politic pentru a lupta alături de ruși. Chiar Ana Pauker făcea propagandă cutreierând lagărele pentru înscrierea prizonierilor români. Au fost unii care au aceptat doar pentru condiții mai bune față de cele din lagăr și pentru a se putea întoarce mai repede acasă. Pentru a testa fidelitatea acestei divizii, rușii au pus-o să lupte împotriva trupelor române de pe front. Au fost șase ofițeri care au refuzat categoric, iar rușii i-au pus în fața plutonului de execuție. Cei șase ofițeri au murit strigând „Trăiască România!” Nu am găsit încă confirmarea acestui episod și nici numele celor șase ofițeri români, dar dacă este real, exemplul este grăitor.

Un fapt este adevărat, în fața plutonului de execuție, Mareșalul Ion Antonescu a strigat Trăiască România!

Mareșalul Erou Dezrobitor s-a născut la data de 2 iunie 1882 și a fost executat de către comuniști la data de 1 iunie 1946 din ordinul Moscovei.

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press