„Lituania ne arată că hotărârea, consecvența și lipsa “compromisurilor compromițătoare” se răsplătește”

În caz că nu ați aflat, Lituania tocmai i-a zis “Pa” lui Gazprom și i-a tras o palmă zdravănă lui Putin. Zilele trecute a devenit funcțional terminalul de gaz lichefiat de la Klaipeda, prin care Lituania poate să importe acum practic tot gazul de care are nevoie, din surse alternative la gazul rusesc: din Norvegia (cam un sfert) și de oriunde din lumea asta (restul). Mai mult, peste vreun an, după ce se mai fac niște investiții în rețeaua de transport de gaze și interconexiunea cu Letonia, gazul din terminalul lituanian poate acoperi cam 75% din necesarul tuturor celor trei țări baltice.

De ce e important?

Lituania era una din țările cele mai dependente de un eventual șantaj energetic rusesc (arma cu care Putin divizează cu succes Europa). Fără capacitate de înmagazinare pentru gaze, cu importuri 100% din contracte cu Gazprom, pe termen lung în termeni restrictivi, la prețuri dictate de ruși, cu vreo 15% mai mari decât prețurile la care cumpăra Germania tot de la Gazprom prin North Stream. Fiind teribil de antipatică rușilor, Lituania avea chiar cele mai mari prețuri pentru gaz din toată Europa. Mai mult, chiar rețeaua de transport și distribuție (adică țevile de gaz de pe teritoriul Lituaniei) erau controlate tot de Gazprom. În 2009, Lituania și-a închis și centrala nucleară (Ignalina) de tip sovietic – Cernobâl, ca urmare a presiunilor UE, ajungând și mai dependentă de importurile de energie din Rusia.

Gazprom a făcut toate presiunile posibile pentru a bloca proiectul LNG și ieșirea Lituaniei de sub controlul energetic rusesc – de la opoziția de a ceda rețele altor companii și lobby-ul făcut pentru întârzierea proiectului LNG și până la amenințări “fizice”. De pildă, zilele trecute un submarin rusesc a fost observat în porțiunea suedeză a Mării Baltice, incident suspectat că ar avea de a face cu o eventuală tentativă de sabotaj a terminalului LNG. Dar Lituania nu s-a lăsat intimidată.

Proiectul LNG s-a decis, contractat și construit în 3 ani. Anul acesta, de pildă, se lucra la construcția terminalului LNG 24 de ore pe zi. Tot în 2014, la capătul unei lupte legale de mai mulți ani, Lituania a reușit, prin amenzi record date de Consiliul Concurenței, să forțeze Gazprom să renunțe la controlul asupra rețelelor de gaz din țară (pentru cunoscători: în UE, cine controlează producția sau furnizarea de gaz nu poate controla și transportul sau distribuția, pentru a nu bloca intrarea competiției pe piață, și trebuie să vândă/transfere rețelele altora, așa-numitul “unbundling” din Pachetul Trei). Gazprom a trebuit în cele din urmă să cedeze rețelele.

Lituania s-a mai bătut și cu Comisia Europeană să se construiască terminalul LNG la ei, cu argumente imbatabile: Klaipeda e singurul port baltic care nu îngheață în tot timpul anului, și Lituania are presiune mai mare în rețea decât Letonia și Estonia, adică poate exporta mult mai ușor decât invers. Lituania a împins la UE urgentarea unor proiecte de interconectare – finanțate parțial de UE – care au loc chiar acum (Lituania-Polonia, Lituania-Letonia). În tot acest timp, nu a cedat nicio clipă amenințărilor, șantajului Gazprom cu prețuri mari, lobby-ului intern pro-rus sau propunerilor dinspre stânga de a “nu supăra Rusia, totuși”.

Să nu uităm că discutăm despre un stat minuscul (un pic peste 3 milioane de locuitori), cu enclava rusească Kaliningrad în coastă și Armata Roșie la graniță. Și totuși, Lituania a ținut și ține o direcție clară, pro-occidentală, consecventă, influențând și deciziile UE în același timp.

A fost meritul unor politicieni responsabili și al unui popor care știe ce să aleagă: au votat a doua oară cu “doamna de fier” Grybauskaite și contra politicienilor de cealaltă parte care propuneau “orice fel de pace, numai nu război cu Rusia”. Grybauskaite a solicitat ferm sprijin NATO; a susținut din toate puterile negocierile Ucrainei cu UE anul trecut (la summit-ul din noiembrie 2013, când Lituania avea și președinția rotativă a Consiliului); și a fost o vocală susținătoare a sancțiunilor europene la adresa Rusiei.

Lituania ne arată că hotărârea, consecvența și lipsa “compromisurilor compromițătoare” se răsplătește: Gazprom, de pildă, a fost forțat încă de anul acesta să reducă prețurile Lituaniei cu 20%. În 2015 expiră contractul pe termen lung cu Gazprom și Lituania poate negocia cu oricine, chiar și cu Gazprom, însă în termeni de piață, nu în genunchi: chiar dacă nici gazul lichefiat nu e ieftin, Gazprom nu mai poate ține prețurile la nivelul din anii trecuți și nici nu mai poate șantaja că va opri de tot gazul din conductă, Lituania are alternative și își va putea ajuta și vecinii în maxim un an. Face aceleași lucruri și în energie electrică: complet dependentă de rețeaua rusească și importând energie din Rusia, Lituania va investi într-o nouă centrală nucleară și în interconectări cu țările din UE din apropiere.

Astăzi, Lituania a reușit să-și câștige cu adevărat independența de ruși după 25 de ani și reușește să împingă și în UE în aceeași direcție.

Cine a făcut posibile aceste lucruri?

O “doamnă de fier”, Dalia Grybauskaite, care nu se teme să spună public că Putin e o amenințare pentru pacea în Europa și că Europa trebuie să fie unită, iar NATO să apere statele baltice și Ucraina.

Dalia Grybauskaite

Câteva detalii care o pot face și mai interesantă pentru noi, în contextul alegerilor  prezidențiale:

– a candidat independent la președinția Lituaniei

– e primul președinte femeie din istoria țării

– avea deja un job asigurat la Bruxelles (comisar european), alegând să candideze pentru că și-a dat seama de mizele enorme din propria țară

– a refuzat să numească un Cabinet până când secretarii de stat suspectați de corupție nu au fost scoși din componența guvernului, deși depășea puțin atribuțiile președintelui; a reușit să se impună bazându-se pe “legitimitatea directă mai recentă” (fusese aleasă mai recent decât Parlamentul)

– a ținut constant direcția pro-occidentală și a sprijinit puternic proiectele energetice de creștere a securității și independenței – atât prin susținere directă, cât mai ales prin leadership, convingându-i pe cei din jurul ei s-o urmeze

– a susținut în permanență în politica externă că UE trebuie să sancționeze Rusia și NATO să apere granițele de est

– a promovat direcția europeană a Ucrainei

– nu în ultimul rând, e un președinte care și-a dat seama că, atunci când ai un război la graniță și corupție acasă, distincția stânga-dreapta devine destul de irelevantă și singurul lucru care contează e să faci ce e mai bine pentru poporul tău, misiune mai potrivită pentru un președinte al tuturor cetățenilor. Ca idee, Grybauskaite a venit, inițial, dinspre centru-stânga; dar a promovat mai curând ideile susținute de partidele lituaniene de centru-dreapta: piață competitivă europeană, independență de ruși, coloană vertebrală, pentru că acesta era interesul public în contextul dat.

Autor, sursa:  Otilia Nutu, contributors.ro / Nastul.tv  prin R.B.N. Press