ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "G-ral. Anton Gămurari"

G-ral. Anton Gămurari

„Ei vor transnistrizarea RM”

Tiraspol

JURNAL i-a intervievat pe generalii Ion Costaș și Anton Gămurari, dar și pe comentatorul politic Oazu Nantoi cu privire la ultimele evenimente care au avut loc în satul Varnița, RM. Generalul Ion Costaș consideră că problema există din 1990, mocnește de 23 de ani.

„S-a început la Dubăsari, apoi au fost la Tighina, Grigoriopol, Comrat, Vulcănești. Aceste probleme au fost continuu. Problema există si va exzista  permanent pentru că în spate se află imperiul rus care vrea să se refacă. Ei vor transnistrizarea a RM pana la Prut”. Generalul Costaș consideră că diferendul transnistrean se va rezolva atunci când se vor realiza cele trei deziderate: o conducere fermă la Chișinău ce va vorbi tranșant despre retragerea Armatei ruse de pe teritoriul RM; aderarea la NATO și integrarea cât mai rapidă în UE.

Interesele economice, mai presus de cele naționale

Generalul Anton Gămurari consideră că din Biroul pentru reintegrare trebuie să facă parte foști combatanți de pe Nistru, dar nu persoane care nu știu subtilitățile conflictului. Totodată, generalul ne-a relatat că mai mulți camarazi din Războiul de pe Nistru l-au sunat zilele acestea ca să ia atitudine față de evenimentele de la Varnița. Generalul le-a spus că întâi de toate trebuie să se ia atitudine față de ceea ce se petrece la Chișinău. „Până în ziua de azi, niciun demnitar de stat nu poate spune ferm Rusiei că acesta este pământul nostru. De ce guvernarea nu vrea să-și apere poporul? Pesemne că interesele economice sunt mai presus de cele naționale”.

Scopul: sovietul suprem la Tighina

Comentatorul politic Oazu Nantoi consideră că clasa politică din RM doar mimează intenția de a rezolva conflictul transnistrean. Totodată, comentatorul consideră că formatul de negocieri 5+2 este ineficient. „Din ceea ce se conturează din acțiunile regimului anticonstituțional din stânga Nistrului, la indicația păpușarilor de la Kremlin, se observă eliminarea totală a prezenței oficiale în municipiul Tighina. Se preconizează instalarea oficială a așa-zisului soviet suprem la Tighina. Ne legăm în zadar de aceste evenimente, fiind incapabili să vedem tabloul în ansamblu”.

 Vadim Vasiliu Jurnal de Chisinau.30.04.2013

Articol semnalat pentru R.B.N.Press, de  G-ral. Ion Costas

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press