ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Fincombank"

Fincombank

,

De Sâmbătă, 23 Noiembrie, s-a deschis finanțarea pentru atentat la securitatea statului. De ce să nu-i lăsăm să se odihnească și să urle pe banii lor?

Mihai CONȚIU

Nu știm în ce măsură lichiditățile de la „Fincombank” vor fi mobilizate și ele, începînd cu data de 23 Noiembrie, dar este lesne de intuit că vor trebui să fie mai flexibile și, firește, extrem de prudente, iar asta pentru că așa-zisa revoluție de catifea a PCRM se anunță a fi extrem de costisitoare.
Sursele noastre de încredere din interiorul PCRM ne-au informat că pentru aceste marșuri, proteste și acțiuni destabilizatoare ar exista un fond de circa 5 milioane de euro, existînd și șansa ca suma să fie dublată în cazul în care protestele vor fi non-stop, pînă în zilele de 28-29 Noiembrie.
Aceleași surse ne-au spus că plata zilnică a fiecărui participant la protestele comuniștilor a fost stabilită la suma de 250 de lei. Vă dați seama despre ce sume de bani este vorba? Pentru a face o socoteală mai chibzuită, oricum aproximativă, este suficient să înmulțim numărul participanților cu această sumă, iar mai apoi cu numărul de zile cît va continua dezmățul comunist care se anunță a fi violent.
Pentru a întregi tabloul, mai puneți la socoteală închirierea mașinilor pentru a aduce participanții din teritoriu, costul benzinei plus pachete de mîncare și băutură pentru fiecare participant dispus să rămînă la proteste. Cei 250 de lei reprezintă bonusul, fără aceste cheltuieli de transport, hrană și băutură. Ni se spune că un capitol aparte îl reprezintă distribuirea băuturilor alcoolice și chiar a substanțelor halucinogene, iar pentru asta sunt vizați acei participanți despre care au asigurări din partea organizatorilor de grup că sunt mai irascibili, violenți cînd consumă alcool și astfel de substanțe. Trebuie spus că există și mulți activiști comuniști care vor participa, dar care își manifestă neîncrederea față de reușita acțiunilor de protest susținute, iar asta pentru că, spun ei, există obiceiul ca cei care distribuie banii să fure din ei și să le dea manifestanților mai puțin decît este prevăzut inițial.
Acum comuniștii lui Voronin cred că își joacă ultima carte și vor recurge la absolut orice. Nu le pasă de urmări, dar mai trebuie să se justifice și în fața susținătorilor din exterior. Aceleași surse din PCRM ne-au informat că vor recurge la cele mai diabolice provocări pentru a-și justifica prelungirea protestelor. Astfel, unii susținători de-ai lor, deghizați în falși adversari ai protestelor comuniste, vor recurge la acte de vandalism, la violențe fizice, inclusiv la „crime-accidentale”, victimele fiind tot susținători naivi de-ai lor. Atunci PCRM va acuza guvernarea că a trimis provocatori în rîndurile lor!
Autoritățile și populația Chișinăului trebuie să cunoască un adevăr gol-goluț: În rîndurile maselor de participanți la marșurile comuniștilor nu poate pătrunde absolut nici un intrus! Absolut toate persoanele sunt verificate și cunoscute personal de către fiecare activist comunist și șef de grup. Orice intrus este imediat identificat! Repetăm că aceste informații ne-au fost comunicate de surse demne de încredere din interiorul PCRM și care, la rîndul lor, se tem de propria viață după ce au aflat despre planurile disperate ale liderilor PCRM!
Sunt suficiente date care indică posibilitatea ca unele cadre antrenate ale PCRM să fie înarmate, unii dintre acești luptători avînd misiunea de „a recunoaște” că au fost infiltrați în coloanele de manifestanți de către SIS, MAI sau oameni din anturajul guvernanților. Vor astfel să demonstreze europenilor că actuala guvernare este una criminală și atentează la libertățile de exprimare ale oamenilor.

În atenția guvernaților și a forțelor de ordine!

Dacă ținem la viitorul nostru european decent care ni se oferă, lăsați-i în pace! Nu trimiteți coloane de polițiști ca să-i însoțească, ci doar o mașină de la Poliția Rutieră ca să le deschidă drumul și un singur polițist de la circulație în spatele coloanei lor! Nu mobilizați trupe, mașini de luptă sau cu militari în zonele adiacente! Polițiștii de sector să-și facă rondurile obișnuite.
Oricare dintre aceste prezențe ar constitui un imbold pentru vociferările lor disperate. Lăsați-i fără obiectul protestului! Nu le dați atenție! Împotriva cui o să strige? Împotriva unor clădiri goale în care, fiind zi liberă, nu lucrează nimeni? Firește că într-o astfel de realitate vor fi și mai furioși dacă nu li se va da atenția cuvenită. Lăsați-i să strige cît vor! Să-i vedem la ce vandalisme vor recurge într-o astfel de situație! Să-i vedem dacă vor avea îndrăzneala să atace instituții care-i ignoră!
Lăsați-i să vină la Chișinău cît vor dori și să stea aici cît vor! În fond o fac pe banii lor. De ce să-i justificăm noi în fața celor care le sponsorizează aceste marșuri! Să-și cheltuiască banii fără ajutorul nostru stimulativ!
În funcție de numărul lor, doar Poliția Rutieră trebuie să le recomande locuri potrivite pentru staționarea pe termen lung spre a nu congestiona circulația! Vor în PMAN? Să-i lăsăm acolo (așa cum i-a lăsat Voronin pe Roșca și adepții săi în 2002, să aibă locuitorii Chișinăului și turiștii un muzeu viu în aer liber al cadavrelor comuniste! Cît vor rezista?
Dacă, totuși, fără motiv, vor recurge la vandalisme grave, există legea care permite unităților de forță ca să iasă din cazărmi și să-i disperseze pe manifestanții agresivi, să apere instituțiile statului împotriva unor grupări de tip legionaro-nazist!
Pentru aceasta, ca probă, trebuie ca întreaga lor manifestație să fie filmată cu strictețe. PCRM, cu excepția lui Tkaciuk, nu trebuie să fie deranjat de o acțiune absolut democratică și necesară juridic!
Pe de altă parte, să privim și partea profitabilă a situației! Dacă vor sta mai mult, unitățile comerciale de pe traseu vor avea numai de cîștigat, căci vor trebui să-și cheltuiască bani pe hrană, băutură etc. Mai mult decît atît, autoritățile de resort ar trebui să permită comercianților din raza de acțiune a staționării comuniștilor să ridice temporar prețurile la produsele comercializate, iar asta temporar, așa cum se întîmplă în sezonul de vară în unele stațiuni sau cu prilejul unor manifestări de amploare.
Și încă un lucru: Comuniștii, oricît sunt ei de comuniști, vor avea nevoie să meargă și ei la WC. Dacă-și prinși urinîndu-se prin parcuri, indiferent că este vorba despre Voronin, Supak, Tkaciuk, Munteanu, Petkov, Mușuk, Reșetnikov, Petrenko sau alții, polițiștii de sector vor avea tot dreptul să-i amendeze pentru expunere indecentă în locuri publice. Să se ducă la WC-urile din barurile sau restaurantele din vecinătate și să-și plătească un pipi la cît decid patronii acestora!

În atenția părinților și profesorilor!

Dacă țineți la viitorul nostru european decent care ni se oferă, dacă țineți la viața copiilor și elevilor voștri, încercați să-i faceți să înțeleagă că banii care li se dau spre a manifesta pentru o cauză care nu-i a lor pot fi și ultimii!
Oricare dintre acești copii poate deveni „jertfa umană” de care ei au nevoie să-și intensifice violențele! Ei vor moarte de om cu orice preț! Vor să demonizeze guvernarea spre a o compromite în fața UE înainte de Summit-ul de la Vinius! Gîndiți-vă că în fiecare grup de manifestanți mobilizați și atent supravegheați se va afla și un individ înarmat care, atunci cînd va considera că este oportun, va ucide „accidental” pe cineva pentru ca manifestația să degenereze într-o luptă generală, inclusiv între ei!

În atenția mass-media!

Dacă țineți la viitorul nostru european decent care ni se oferă, ignorați-i! Renunțați la tendința instinctuală de a vă ridica audiența cu orice preț și cu acest prilej! Comunicați sec, la știri, doar că PCRM protestează, dar nu mai organizați dezbateri și să nu le mai oferiți telespectatorilor ample și optimiste imagini cu manifestările comuniștilor. Se bucurau comuniștii de embargoul rusesc asupra vinurilor moldovenești? Să aibă și ei parte de un embargo mediatic de cel puțin un an.
Mark Tkaciuk și Voronin mizează tocmai pe publicitatea pe care le-o vor face televiziunile independente! Au televiziunea lor! Pe de altă parte, ar fi o contradicție moral-profesională prea mare – în contrast cu susținutele campanii pro-europene derulate, dezbaterile interminabile pe tema protestelor comuniștilor le-ar anula mesajul. Aici nu-i vorba despre libertatea sau ne-libertatea de exprimare, ci de refuzul justificat al unei televiziuni care se respectă de a cădea în capcanele propagandistice gîndite, anticipate de comuniști; un embargo pus celor care atentează la siguranța statului și împotriva defetismului! Cîte televiziuni vor rezista tentației de a contrapune marșul comuniștilor peste Marea Adunare Națională pro-europeană din 3 Noiembrie?

În atenția locuitorilor Chișinăului!

Nu-i provocați, nu intrați în discuții sau dispute cu ei pentru că asta și așteaptă! Rezistați tuturor provocărilor dacă nu vreți să deveniți victimele colaterale de care ei au nevoie! Nu-i băgați în seamă! Rezistați! Acum sunt mai periculoși decît oricînd pentru că simt că le fuge pămîntul de sub picioare, vor recurge la orice provocări pentru că sunt plătiți și vor să le facă pe plac stăpînilor și, mai ales, nu uitați că mulți dintre ei umblă înarmați! Încercați să-i ocoliți cît se poate de mult și nu le răspundeți oricît v-ar insulta!

O ultimă provocare. Dumnezeu a fost răstignit de Mitropolia Moldovei

Este cumplit cinismul comuniștilor care au ajuns să folosească pentru scopurile lor copii și biserica! Asta dovedește cît de mult disprețuiesc ei credința în Dumnezeu și viitorul generațiilor de mîine! Ei vor ca timpul să încremenească în realitățile groaznice dorite de ei. De aceea i-au și stimulat pe acei copii să iasă în stradă pentru a protesta împotriva faptului că nu sunt lăsați să copieze la examene!
Este știut de mult că episcopul Marchel de Bălți și Fălești este un apropiat al lui Vladimir Voronin și că este unul dintre cei mai înverșunați propagandiști comuniști din interiorul Mitropoliei Moldovei! Prin chemările adresate de el credincioșilor spre a se alătura marșului comuniștilor, episcopul Marchel dovedește că și-a vîndut sufletul diavolului. Pentru așa ceva ar trebui excomunicat, însă…
Însă atitudinea lui Vadim Cheibaș, secretarul Mitropoliei, față de apelurile pro-comuniste ale lui Marchel, este uluitoare, revoltătoare și cumplit de degradantă, căci iată ce a declarat: ”Un slujitor al bisericii nu are voie să facă declarații politice. Sancțiuni nu sunt prevăzute.”
Piei, drace! Păi dacă un slujitor al bisericii NU ARE VOIE să facă declarații politice, atunci ÎNSEAMNĂ CĂ TREBUIE SĂ EXISTE și sancțiuni!
Dar dacă, după cum spune popa Cheibaș, slujitorul bisericii nici n-are voie să facă declarații politice, dar nu sunt prevăzute nici sancțiuni, asta înseamnă că slujitorul bisericii are voie!
Aici avem de-a face cu un anti-silogism, în care cea de-a treia judecată – nu sunt prevăzute sancțiuni – este dedusă din prima formulare, ca să nu-i spun judecată – un slujitor al bisericii – prin intermediul celei de-a doua judecată absurdă, delirantă și contradictorie – nu are voie să facă declarații politice! Vedeți cum și-a băgat Necuratul coada sub patrafirul logicii popii Cheibaș? L-au răstignit pe Dumnezeu!
Oameni buni, aceasta este ultima încercare la care suntem puși! Ei vor să ne compromită cu orice preț viitorul european și civilizat! Dacă pînă și biserica trădează, atunci moldovenii vor ști să facă față cu pace și împăcare creștinească provocărilor sîngeroase pe care le pregătesc comuniștii! Întreaga lume civilizată este cu ochii pe noi și ne ajută! La fel și Dumnezeu cel adevărat, nu Satana căreia i se închină mai marii Mitropoliei Moldovei prin popii Cheibaș și Marchel!
Dumnezeu să ne ajute!

Sursa: vox.publika.md

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press