,
Dezbaterea „Suferință și speranță. Deținuții politici ca repere etice”
Duminică, 9 noiembrie 2014, a avut loc la librăria Humanitas dezbaterea „Suferință și speranță. Deținuții politic ca repere etice”, precedată de lansarea volumului „Supraviețuitorii. Mărturii din temnițele comuniste ale României”.
Conform organizatorilor de la Centrul de Studii în Istorie Contemporană, între 1948-1964, România a experimentat una dintre cele mai brutale forme de represiune din lagărul comunist. Peste 150.000 de oameni au fost întemnițați și torturați de către autoritățile comuniste pentru curajul de a se împotrivi unui regim totalitar. Generali, avocați, doctori, studenți, elevi, preoți au luat drumul închisorilor și nu puțini nu s-au mai întors niciodată. Figuri marcante ale istoriei României au fost întemnițate de către regimul comunist: Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Gheorghe Brătianu, ÎPS Bartolomeu Anania, pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa, pr. Dumitru Stăniloae, N. Steinhardt, pr. Arsenie Boca, Vladimir Ghica, Constantin Giurescu, Alexandru Zub, Paul Goma, Adrian Marino, I.D. Sîrbu, Vasile Voiculescu ori Mircea Vulcănescu.
Decretele din 1963 și 1964 au dus la eliberarea aproape tuturor deținuților politic din sistemul carceral românesc și care supraviețuiseră regimul dur de detenție. Actul venea în urma încercărilor regimului de la București de a-și îmbunătăți imaginea și de a se apropria de Occident. Astfel, trebuia arătat că în Republica Populară Română nu mai există deținuți politic. Dar ieșirea din temnițe nu a însemnat libertate, ci numai intrarea într-o închisoare și mai mare.
Astfel, Centrul de Studii în Istorie Contemporană a organizat între 7 – 9 noiembrie 2014 o serie de evenimente cu scopul de a marca o jumătate de secol de la eliberarea deținuților politic din prima jumătate a perioadei comuniste. Proiectul „În umbra libertății. 50 de ani de la eliberarea deținuților politic” a cuprins o vizită la Fortul 13 Jilava, unul dintre principalele spații carcerale din acea perioadă, o lansare de carte de interviuri cu supraviețuitorii închisorilor și dezbaterea aferentă și un concert.
În cadrul dezbaterii, dl.Octav Bjoza (președ.AFDPR) a evidențiat: „Se așteaptă probabil să dispărem cu toții, pentru ca să se scrie istoria din perioada închisorilor comuniste așa cum s-a scris istoria de după al doilea război mondial. Am însă încredere în tineri că sunteți încăpățânați în aflarea adevărului, cu orice preț, și poate veți fi câștigători (…) Când se spune că românii i-au bătut pe români, trebuie să se precizeze: cetățenii români – este un lucru foarte important [nota redactorului: pentru că acei cetățeni români nu erau și în suflet români, ci erau aleși special dintre cei care urau ce era mai bun în neamul românesc]. (…) Închisorile de astăzi sunt hoteluri de 1-2 stele față de condițiile din temnițele de atunci. (…) Dvs. celor tineri nu trebuie să vă scape că, raportând la numărul populației, cât și ca bestialitate, România nu a avut egal în lumea comunistă europeană. Am avut colegi de temniță care au făcut închisoare și în Uniunea Sovietică, și spuneau: până că și rușii nu erau așa de ticăloși ca noi. Nu s-au petrecut asemenea orori. Și ne punem întrebarea: de ce ? Pentru că imediat după al doilea război mondial, tot ce a avut acest popor mai nobil, mai moral, mai sfânt, mai bine pregătit profesional, a trebuit să fie distrus prin asasinare, prin procese intentate, prin arestări cu caracter așa-zis administrativ dar care au avut caracter cu iz politic din punctul nostru de vedere, tot ce a avut mai bun acest popor s-a lichidat iar pe destinele acestei țări a pus mâna pleava societății românești, nu este mare deosebire față de ce s-a întâmplat dupa 1989. Au pus mâna calicii, bețivii, asta a fost. Iată că momentan considerăm noi care mai trăim că și astăzi trăim într-o foarte serioasă criză morală, și nu e bine. Nu se știe unde vom ajunge.„
Dl. Cristian Dumitrescu a relatat: „De ce am făcut ce am făcut ? Pentru că nu puteam altfel. Era imposibil să admit comunismul. În tot timpul războiului, tatăl meu, rudele lui au fost pe front în Rusia. Concluzia pe care o trag acum e că sunt mulțumit de ce am făcut și că tot timpul cât am fost în închisoare am încercat să nu fac ce vor ei. Vișinescu și toți ceilalți au făcut parte din varianta KGB a securității din vremea lui Ceaușescu. Aceștia au hotărât dupa 1989 să îi arunce: uitați-i, gata. Așa văd eu lucrurile. Singurul regret care îl am este suferința care le-am provocat-o părinților mei. Această acțiune să ajute tineretul din ziua de azi să nu se lase manipulat ca să nu pățească ce am pățit noi.”
În cadrul dezbaterii s-a punctat trăirea spirituală a celor din închisori, speranța acestora și tăria credinței, precum afirmația: „Eram într-o stare spirituală din care nu aș vrea să mai ies. Aș dori să regăsesc această stare pierdută„. Apoi s-a recitat poezia lui Lucian Blaga, Noi cântăreții leproși:
Mistuiți de răni lăuntrice ne trecem prin veac.
Din când în când ne mai ridicăm ochii
spre zăvoaiele raiului,
apoi ne-aplecam capetele în și mai mare tristețe.
Pentru noi cerul e zăvorât, și zăvorâte sunt și cetățile.
În zadar căprioarele beau apă din mâinile noastre,
în zadar câinii ni se închină,
suntem fără de scăpare singuri în amiaza nopții.
Prieteni cari stați lângă mine,
încălziți-vă lutul cu vin,
desfaceți-vă privirile peste lucruri.
Noi suntem numai purtători de cântec
sub glia neagră a tăriilor,
noi suntem numai purtători de cântec
pe la porți închise.
dar fiicele noastre vor naște pe Dumnezeu
aici unde astăzi singurătatea ne omoară.
Autor: Ion Anon / R.B.N. Press
Resurse: istoriecontemporana.ro, .facebook.com/Istorie.Contemporana , cosmin-budeanca.blogspot.ro
,
Să ne cinstim și să ne cunoaștem eroii… Sergentul Constantin Țurcanu -“Peneș Curcanul” (1 martie 1854 – 15 noiembrie 1932)
”PORTRET DE EROU
Sergentul Constantin Țurcanu -“Peneș Curcanul”
(1 martie 1854 – 15 noiembrie 1932)
Sergent din Regimentul 13 Dorobanti din Vaslui, Constantin Țurcanu este Eroul Războiului de Independență din 1877, imortalizat de Vasile Alecsandri în poezia „Peneș Curcanul”
“Plecat-am nouă din Vaslui,
Și cu sergentul, zece,
Și nu-i era, zău, nimănui
În piept inima rece.
Voioși ca șoimul cel ușor
Ce zboară de pe munte,
Aveam chiar pene la picior,
Ș-aveam și pene-n frunte…..”
În memoria eroilor vasluieni care au luptat în Războiul de Independență (1877- 1878) și Primul război mondial (1916 – 1918), a fost construit în anul 1934 Mausoleul Peneș Curcanul, situat în Vaslui, în cimitir, realizat din marmură, piatră și bronz.
“…Atunci viteazul căpitan,
Cu-o largă brazdă-n frunte,
Strigă voios: “Cine-i Curcan,
Să fie șoim de munte!”
Cu steagu-n mâini, el sprintenel
Viu suie-o scară-naltă.
Eu cu sergentul după el
Sărim delaolaltă….
Ah! da-o-ar pomnul să-mi îndrept
Această mână ruptă,
Să-mi vindec rănile din piept,
Iar să mă-ntorc la luptă,
Căci nu-i mai scump nimică azi
Pe lumea pământească
Decât un nume de viteaz
Și moartea vitejească!”
Cine a fost Peneș Curcanul ?
Era anul 1878. Principatele Române participă la Războiul de Independenta. Eroii români care au luptat pentru neatârnarea tarii noastre nu au lipsit nici de la această confruntare. Unul dintre aceștia a fost Peneș Curcanul, un sergent din Vaslui care a luptat eroic în acest razboi.
Și dacă faptele sale au rămas nemuritoare în istoria țării, poetul Vasile Alecsandri s-a asigurat că numele sergentului va dăinui, scriind o poezie care a descris cu inflacarare eroismul ostașilor români în luptele grele de la Plevna, Grivița, Smardan sau Rahova, în plan central fiind Peneș Curcanul și camarazii lui din Vaslui.
Peneș Curcanul este numele-poreclă sub care a intrat în cultura română Constantin Țurcanu (n. 1 martie 1854 – d. 15 noiembrie 1932).
Faptele de arme ale românilor în Razboiul de Independenta de la 1877 -1878 l-au impresionat adanc pe poetul Vasile Alecsandri, care le-a cantat în poeziile adunate in volumul “Ostasii nostri”, intre care se afla si “Penes Curcanul”.
Puțini știu că personajul căruia i-a fost dedicată aceasta poezie de Vasile Alecsandri nu s-a oprit la gradul de sergent si a urcat datorita vitejjiei sale treptele ierarhiei militare până la gradul de plutonier adjutant, maximul epocii pentru subofițeri, in momentul decesului acestui erou.
Dar să intrăm puțin în detalii. Peneș Curcanul, pe numele său adevărat Constantin Țurcanu, s-a nascut în Principatul de atunci al Moldovei , la 1 martie 1854, în ținutul Vasluiului.
Era singurul copil al lui Gheorghe Turcan si Mariei. Părinții îl alintau Costache si la vârsta de 7 ani l-au dus la Huși la niște rude mai înstărite, unde a urmat cinci clase primare, fiind printre primii copii din mahala care știa să scrie și să citească.
Totodată, este mai puțin cunoscut faptul că acesta a fost veteranul a patru campanii purtate de armata româna : războiul de independență 1877 – 1878, al doilea război balcanic, 1913, primul război mondial 1916 – 1918 și campania din Ungaria, 1919.
La 15 mai 1875 a intrat în rândurile Regimentului 13 Dorobanți, iar la inceputul razboiului avea gradul de caporal, pentru ca in august 1877 sa ajunga sergent.
Fiind rănit la 4 octombrie 1877, este evacuat în țară unde se presupune că ar fi avut loc întâlnirea cu poetul Vasile Alecsandri, întâlnire care ar fi inspirat apariția poemului din volumul “Ostașii noștri”.
La 30 decembrie 1877 participă la decorarea drapelului unității iar, cu ocazia marii defilări ținută pentru încheierea războiului pe Calea Victoriei, face parte din detașamentul de paradă al regimentului.
În anul 1880 iese din rândul cadrelor active ale armatei, având, presupunem noi, o reangajare la activ, și, după cum era obiceiul angajării subofițerilor trecuți în rezervă în diverse administrații ale statului, ajunge picher pe șoseaua Vaslui – Solești.
Însă, cariera sa militară nu se încheie aici. În 1913, se prezintă voluntar pentru a lupta în cel de-al doilea război balcanic, în aceeași unitate vasluiană, transformată acum, după legiuirile militare de permanentizare a serviciului la infanterie, în Regimentul VII Rahova nr. 25 Vaslui. De menționat faptul că la momentul respectiv avea 59 de ani.
Și nu trec nici trei ani și iarăși, la 62 de ani, de această dată, se prezintă voluntar la acelaș regiment 25 infanterie unde va face serviciul întregului prim război mondial distingându-se, de această dată, în luptele de la Oituz.
Anul 1919 îl găsește cu gradul de plutonier major și angajat în campania de pe Tisa.
Gradul de plutonier adjutant, cu care de altfel se găsește în imaginea redată mai sus, este primit în perioada interbelică, când, de altfel, a și apărut acest grad.
De menționat faptul că s-a bucurat de mai multe onoruri, pregătite de obicei ofițerilor, cum ar fi păstrarea între cadrele active pe viață, așa cum numai marii generali au mai primit, ca sa nu mai vorbim de pleiada de decorații ce i-au umplut, pe drept merit, pieptul acestui curajos soldat, marcă vie a celor patru campanii militare la care a participat.
Nicolae Grigorescu – Atacul de la Smârdan
La sfarsitul razboiului, sergentul Constantin Turcan fusese decorat cu “Trecerea Dunarii”, “Aparatorii independentei”, “Medalia comemorativa rusa” si in mod cu totul exceptional „Steaua României cu spade”, care era rezervata exclusiv ofiterilor.
Constantin Turcan a participat si la Al II-lea Razboi Balcanic si la Primul Razboi Mondial, chiar daca avea deja o varsta inaintata.
Cu unitatea lui se afla printre cei care in batalia de la Oituz au oprit inaintarea germana.
La sfarsitul razboiului mondial, Penes Curcanul avea in piept alaturi de medaliile primite in 1877 ordinele “Victoria”, “Virtutea Militara”, “Serviciul Credincios” clasa I-a, “Crucea comemorativa a razboiului 1916-1918″ si “Mihai Viteazul”.
In afara de aceste distinctii romanesti a mai primit “Crucea italiana de razboi” si medaliile poloneze “Crucea vitejilor” si “Crucea de razboi”.
La 1 iunie 1920 Turcanu a fost avansat la gradul de plutonier major si cu toate ca se apropia de 70 de ani a fost mentinut, la cererea sa, in serviciul activ.
A ramas in armata pana in ziua mortii sale, la 15 noiembrie 1932. Înmormântarea sa a avut loc în cimitirul „Eternitatea” din apropierea parcului numit „Copoul Vasluiului”.
În memoria eroilor vasluieni care au luptat în Războiul de Independență (1877- 1878) și Primul război mondial (1916- 1918), a fost construit în anul 1934 Mausoleul Peneș Curcanul, situat în Vaslui, în cimitir, realizat din marmură, piatră și bronz.
Monumentul este opera sculptorului I. Scutari și a meșterilor italieni Luise Severiano și Victor Bibuitto. În partea centrală se află crucea memorială a eroului Peneș Curcanul.
*
Din seria demitizarii si bagatelizării istoriei și eroilor României. Eroism si simbolism, băgat la caserolă !
Peneș Curcanul este un model de vitejie românească, nu un produs alimentar ! ! !
Ei bine – dragilor – lucrurile nu stau chiar așa. Peneș Curcanul este de fapt porecla lui Constantin Țurcanu din Vaslui… Citeste continuarea „Peneș Curcanul este un model de vitejie românească, nu un produs alimentar”
*
Aranjament editorial : Dorian Theodor / R.B.N. Press Sursa: M.Ap.N.ro, Resboiu.ro, Cersipamantromanesc, prin R.B.N. Press
,
Respect veteranilor, Eroii zilelor noastre! Azi veteranul de război, maior (r) Cristescu Andrei Gheorghe, Regimentul 7 Vânători Chișinău
„Sacrificiul impune respect!”Respect veteranilor, Eroii zilelor noastre!
Sergentul Cristescu Andrei s-a distins în mod deosebit în luptele pentru eliberarea orașului Chișinău, apoi, luat prizonier, timp de 2 ani și jumătate a suferit de foame, frig și multe umilințe.
Veteranul de război, maior (r) Cristescu Andrei Gheorghe, născut în comuna Răucești, județul Neamț, a fost încorporat în Regimentul 6 Grăniceri Chișinău, în toamna anului 1935. În anul 1938 a fost lăsat la vatră, dar odată cu declanșarea celui de-al doilea război mondial, la 1 septembrie 1939, când s-a decretat mobilizarea generală a rezerviștilor, sergentul Cristescu Andrei s-a prezentat la Regimentul 7 Vânători Chișinău, unde a început pregătirea militară.
În noaptea de 21/22 iunie 1941 România intra în război, pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei de Nord. La 4 august 1941 armata română forța trecerea Nistrului și se angaja în marile bătălii de la Odessa, Dalnic și Tatarca unde au fost încercuite o parte din trupele române. În zilele de 19-21 septembrie 1941, sergentul Cristescu Andrei a îndeplinit misiuni foarte periculoase pentru a ieși din încercuire și pe care le-a executat cu mult curaj în dispozitivul inamicului.
Veteranul de război, maior (r) Cristescu Andrei Gheorghe la aniversarea a 100 de ani.
În luna decembrie 1943 a fost trimis pe frontul din Bucovina de Nord și a trecut Nistrul în Ucraina. În primăvara anului 1944 a fost luat prizonier de către trupele rusești și trimis în lagărele de prizonieri, de unde mulți ostași români nu s-au mai întors. La 24 septembrie 1946 a fost eliberat și s-a întors acasă, în satul Oglinzi, unde și-a întemeiat o familie.
Veteranul Cristescu Andrei a fost decorat cu ordine și medalii pentru participarea la război: Bărbăție și Credință, Crucea Comemorativă de Război. A fost avansat până la gradul de maior. Primăria comunei Răucești i-a acordat titlul de Cetățean de Onoare.
Veteranul de război, maior (r) Cristescu Andrei Gheorghe la aniversarea a 100 de ani.
Venerabilul veteran de război a fost sărbătorit la împlinirea vârstei de 100 de ani, de către reprezentanți ai Centrului Militar Zonal Neamț, ai Asociației Naționale a Veteranilor de Război – filiala Neamț, ai autorităților locale, membri ai familiei și locuitori ai satului Oglinzi, care i-au transmis respectul și recunoștința conducerii Ministerului Apărării Naționale și a tuturor militarilor Armatei României pentru patriotismul, demnitatea și sacrificiul de care a dat dovadă în timpul luptelor din cel de-Al Doilea Război Mondial.
La mulți ani domnule maior!
M.Ap.N prin R.B.N. Press
,
Veteranul de război Ilie Ciornea, o poveste de viață despre putere și rezistență, despre multe încercări, despre maturitate și curaj
„Sacrificiul impune respect!” Respect veteranilor, Eroii zilelor noastre!
Veteranul de război, plutonier adjutant principal în retragere Ilie Ciornea, este el însuși o poveste de viață despre putere și rezistență, despre multe încercări, despre maturitate și curaj.
Plutonierul adjutant principal în retragere Ilie Ciornea, născut în comuna Dumești, județul Iași, s-a alăturat oștirii române în martie 1944 și a luptat pe Frontul de Est sub blazonul Batalionului 4 Militar, încadrând funcția de comandant de grupă până în toamna anului 1944, când a fost mobilizat pe Frontul de Vest cu același batalion. Pentru întreaga sa activitate a fost decorat cu „Crucea Comemorativă a celui de-al doilea Război Mondial, 1941-1945”.
Venerabilul veteran de război a fost sărbătorit la împlinirea vârstei de 100 de ani, de către militarii Centrului Militar Zonal Iași, care i-au transmis respectul și recunoștința conducerii Ministerului Apărării Naționale și a tuturor militarilor Armatei României pentru patriotismul, demnitatea și sacrificiul de care a dat dovadă în timpul luptelor din cel de-Al Doilea Război Mondial.
Cel mai vârstnic cetățean al acestei comune, Ilie Ciornea, este un om care are în spate o poveste despre putere și rezistență, despre multe încercări, despre maturitate și curaj.
La mulți ani domnule plutonier adjutant principal! Vă transmitem în numele militarilor Armatei României respectul și recunoștința noastră, sănătate, bucurii și viață lungă, pe măsura faptelor dumneavoastră de arme. – Sursa: M.Ap.N
,
Din seria EROII ROMÂNIEI – azi aviator Tudor Greceanu
Tudor Greceanu
“Sunt lucruri pentru care oamenii nu sunt făcuți. Dumnezeu n-a făcut oamenii pentru orice. E așa de simplu să mori. De ce să te compromiți ca să trăiești? (…) Eu am pierdut partida. Pentru că partida n-o dictez eu…M-am bătut pentru țara asta și la 2000 de kilometri într-un sens și în celălalt, și pe frontul de răsărit și pe cel de apus…Și uitați-vă ce-am cules.”
Sunt cuvintele unui supraom. Ale unui erou. Un pilot care a murit in 1994, in mizerie, intr-o garsoniera din Ferentari, cu ambele picioare taiate ca urmare a torturilor, dupa o viata pe care multi nici nu ne-o putem imagina reala astazi. A fost singurul supravietuitor al evadarii din inchisoarea de la Aiud.
“Sunt lucruri pentru care oamenii nu sunt făcuți. Dumnezeu n-a făcut oamenii pentru orice. E așa de simplu să mori. De ce să te compromiți ca să trăiești? (…) Eu am pierdut partida. Pentru că partida n-o dictez eu…M-am bătut pentru țara asta și la 2000 de kilometri într-un sens și în celălalt, și pe frontul de răsărit și pe cel de apus…Și uitați-vă ce-am cules.”
Sunt cuvintele unui supraom. Ale unui erou. Un pilot care a murit in 1994, in mizerie, intr-o garsoniera din Ferentari, cu ambele picioare taiate ca urmare a torturilor, dupa o viata pe care multi nici nu ne-o putem imagina reala astazi. A fost singurul supravietuitor al evadarii din inchisoarea de la Aiud.
Tudor Greceanu (n. 13 mai 1917 București – d. 29 decembrie 1994) a fost un aviator român de elită în timpul celui de al doilea război mondial. Unele din faptele sale sunt amitite în engleză la Forțele Aeriene Regale ale României.
Tudor Greceanu era descendent al unor vechi familii de boieri moldoveni, și strănepot al lui Ion Ghica. Era posesor a șase brevete de pilot (brevetul de pilot de război, obținut în școala militară, brevetul de pilot de vânătoare, brevetul de instructor de zbor, brevetul de pilot de bimotoare, brevetul de înaltă acrobație, brevetul de zbor de noapte și brevetul de zbor fără vizibilitate), inclusiv brevetele și insignele de pilot german, italian și american, a avut la activ 6000 de ore de zbor pe timp de război, realizate în 1000 de misiuni de luptă, atât în Est, cât și în Vest. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, locotenentul Tudor Greceanu a avut 42 de victorii, doborând 42 de avioane inamice, pentru care a fost răsplătit devenind Cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul” clasa III.
După război, a fost arestat de regimul comunist din România și ținut în închisori cu regim sever ca cea de la Aiud, timp de mai mulți ani. A scăpat de plutonul de execuție, după o evadare spectaculoasă din Penitenciarul Aiud, dar de pe urma torturilor din închisoare i-au fost amputate ambele picioare.
Ca urmare a rezultatelor deosebite, la terminarea războiului s-a consemnat în dosarul său: „blocat pentru mobilizare în cadrele Flotilei 1 vânătoare ca indispensabil”. De aceea, când a ieșit din închisoare, în 1964, și-a păstrat gradul de căpitan, cu toate ca legea prevedea că detenția politică atrage inevitabil după sine pierderea gradului militar și obținerea livretului militar de soldat simplu.
După război, a fost arestat de regimul comunist din România și ținut în închisori cu regim sever ca cea de la Aiud, timp de mai mulți ani. A scăpat de plutonul de execuție, după o evadare spectaculoasă din Penitenciarul Aiud, dar de pe urma torturilor din închisoare i-au fost amputate ambele picioare.
Ca urmare a rezultatelor deosebite, la terminarea războiului s-a consemnat în dosarul său: „blocat pentru mobilizare în cadrele Flotilei 1 vânătoare ca indispensabil”. De aceea, când a ieșit din închisoare, în 1964, și-a păstrat gradul de căpitan, cu toate ca legea prevedea că detenția politică atrage inevitabil după sine pierderea gradului militar și obținerea livretului militar de soldat simplu.
http://ro.wikipedia.org/wiki/
Să încercăm niște nume care, cel puțin în teorie, ar putea fi mai familiare românilor: Constantin „Bâzu” Cantacuzino, Alexandru Șerbănescu, Ion Milu, Constantin Rozariu, Tudor Greceanu, Ioan Dicezare, Ion Dobran, Horia Agarici…
Sursa:
Sublim gest al românilor basarabeni din Chișinau! Omagiu adus celor care s-au jertfit în Decembrie ’89 pentru libertatea României
La 25 de ani de la Revoluție, românii basarabeni din Chișinău, au adus un omagiu celor care s-au jertfit în Decembrie ’89 pentru libertatea României.
Sursa imaginilor: Eroii nu mor nicodată ! Respect 89 ! prin R.B.N. Press