Ecaterina Arbore-Rally

Poetă înregimentată în ritmul eminescian, medicul Ecaterina Arbore-Rally scria în 1916:

Codrule, eu plâng cu tine
Că-mi ești drag…din cale-afară,
Dar pe cerul cel mai searbăd
Văd un colț de primăvară!

Îmbina romantismul poetic cu un romantism revoluționar care nu cadra cu situația concretă din România interbelică.
S-a întâmplat așa că Zamfir Arbore-Rally și-a îndemnat fiica să meargă în URSS și să participe la făurirea primului stat socialist din lume fără să bănuiască că a trimis-o la moarte.

Chiar momentul plecării ei și omul la care urma să ajungă au fost suficiente motive pentru organele NKVD s-o aresteze, s-o tortureze și s-o împuște. Acesta era bunul cunoscut al tatălui ei, Lev Troțki.

Circulă o legendă că Lev Troțki ar fi originar din Basarabia. Există însă o lucrare autobiografică care se numește Moia jizni, reeditată în anii 1990, unde el spune clar că e născut în localitatea Ianovka, regiunea Ecaterinoslav, Ucraina. Și această mărturie nu poate fi pusă la îndoială.
Dar nu numai legăturile de rudenie cu Basarabia fac din Lev Troțki un personaj interesant. Ca om politic, el a influențat foarte mult destinul acestei provincii. Prieten cu Zamfir Arbore, atunci când vizita România, locuia la București în casa acestuia. Acolo l-a și cunoscut în 1908 pe Pan Halippa. Nu-i exclus faptul că atunci când Halippa povestește despre întâlnirile sale cu Lenin, mijlocitor în aceste întâlniri a fost chiar Troțki. Există o dovadă incontestabilă că Troțki a influențat destinul Basarabiei de după Unire. În 1920 când Armata Roșie era gata să treacă Nistrul, Ion Inculeț și câțiva oameni politici din România au luat decizia ca să se adreseze lui Troțki și să oprească posibila intervenție. Drept oameni de legătură au fost alese Ecaterina Arbore, fiica lui Zamfir Arbore, și Maria Codreanu, care era pe atunci o bună prietenă cu Cristian Rakovski, conducătorul Ucrainei la acel moment. Toate detaliile acestei rugăminți se conțin într-o scrisoare confidențială pe care Ion Inculeț a expediat-o lui Pan Halippa, și care din arhiva lui a nimerit în dosarul de acuzare, întocmit de către KGB în 1952:

„19.II.1920
Dragă Halippa!
Am primit scrisoarea ta. Într’adevăr ședința cu Vasile Stroescu a fost, cum povestesc, penibilă. Eu și am asistat. Pe mine m-au chemat să dau răspuns. Acum se așteaptă încă o interpelare în chestia Basarabiei. Atunci voi vorbi, și pe baza materialelor trimise de tine voi lămuri pe deplin situația Basarabiei.

Sunt chestiuni foarte importante și grave la ordinea zilei…

…II. Chestiunea bolșevicilor. Este cum se vede foarte gravă. Ei se apropie de Nistru și noi nu le cunoaștem intențiile. Fiindcă aproape toate statele au început tratativele cu bolșevicii, cred, că ar fi bine și noi cel puțin să luăm contact cu dânșii. Se spune că la Londra Loyd George chiar l-a sfătuit pe Vaida să intrăm în tratative cu bolșevicii și să obținem și de la dânșii recunoașterea Basarabiei. Se mai spune că Vaida și a trimis pe cineva să se întâlnească cu Litvinov la Copenhaga oficial, însă în tot cazul nu s-a făcut încă nimică.
Părerea mea este că trebuie să încercăm să luăm contact cu dânșii. Guvernul vrea să urmeze politica aliaților în chestiunea aceasta. Dar noi trebuie să ne pregătim la orice ocazie. De aceea trimite pe 2-3 oameni de încredere în Rusia ca să ajungă la Lenin și Trozky, să ia contact cu dânșii, propunându-le să fie intermediari între Guvernul Bolșevic și Guvernul Român pentru reluarea deocamdată cel puțin a rapoartelor economice. Pentru că vezi tu, bolșevicii făcând pacea pretutindeni și eliberând forțele, le v-or întoarce toate în contra noastră și atunci v-a fi mai greu de stat de vorbă. Chibzuiți și voi ideea aceasta și aduceți-o la îndeplinire pe o cale, sau alta. Dar toate acestea făceți-le cu cel mai mare secret.

Toate celelalte sunt de mai mică importanță și îți voi comunica după rezolvarea crizei. Vaida nu se știe când v-a veni. Asemenea și Pelivan.
Toate cele bune. Salutări lui Niță.

Inculeț.”.

Este firesc să se facă speculații pentru o virtuală istorie, adică dacă nu învingea Stalin și învingea Troțki URSS ar fi avut o altă soartă. Iluzii. Lev Troțki a arătat că este la fel de crud ca și Stalin. Pentru noi, însă, important este faptul, că în cazul concret al Basarabiei, Lev Troțki a procedat ca un adevărat prieten, înlăturând iminentul pericol al ocupării provinciei de către Armata Roșie reprezentată în acel moment de brigada lui Grigore Kotovski.

Femeie de o inteligență remarcabilă, Ecaterina Arbore-Rally (1873, Geneva, Elveția – 2.XII.1937, Tiraspol), s-a impus în epocă prin două calități proeminente: medic-umanist și publicist militant pentru cauza socialistă.

Fiica mai mare a lui Zamfir Arbore-Rally s-a născut în exil. De aceea a avut un sentiment acut al dreptății sociale. A făcut studii liceale la București și cele superioare tot acolo, la Facultatea de Medicină a Universității.

Întreprinde o călătorie de specializare la Paris, la Institutul „Louis Pasteur”. A mai studiat medicina la Academia Medicală din Sankt Petersburg, unde timp de doi ani a fost discipola savantului cu renume mondial Ilia Mecinikov, descendent din neamul Milescu Spătaru, din Moldova.

Condițiile materiale dificile ale familiei o obligă ca, deja la 17 ani, să se angajeze în calitate de învățătoare de matematică la o școală de fete. Un timp a fost angajata unui spital pentru copii orfani din București. Și tot în acea perioadă se manifestă ca o militantă activă a mișcării revoluționare mondiale. Participă, în 1903, la Congresul Internaționalei a II-a. După 1920, trece clandestin în URSS și cu ajutorul lui Cristian Rakovski, un bun prieten al familiei Arbore, unul dintre liderii comuniști ai Rusiei Sovietice de atunci, este promovată în diverse funcții de răspundere: redactor al unor publicații comuniste de limbă română, membră a Cârmuirii de conducere a Internaționalei a III-a (comuniste), pedagog la Universitatea Comunistă pentru Minoritățile Naționale din Partea de Vest a Țării „I.I. Marhlevski” din Moscova, vice-comisar, mai târziu comisar al poporului pentru Inspecția Muncitoresc-Țărănească din RASSM, comisar al poporului al Sănătății din RASSM (1924-1929) ș.a. În paralel cu această activitate se manifestă ca o publicistă activă având colaborări la ziarul România muncitoare, revista Amicul copiilor. Publică mai multe articole cu caracter revoluționar în revista Красная Бессарабия, inspirate din realitățile României Mari.

A scris și memorii publicate în revista Пролетарская революция. Folosindu-se de autoritatea tatălui său și de relațiile lui prietenești, a corespondat cu mari personalități ale timpului, oameni care formau opinia publică: bulgarul Dimitri Blagoev, scriitorul Vladimir Korolenko, revoluționara profesionistă Vera Figner ș.a.

Formarea în 1924 a Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești au adus-o la Tiraspol, unde ea a fost primul comisar al ocrotirii sănătății și membru al Guvernului RASSM. Experiența ei profesională a utilizat-o eficient la crearea bazei materiale a medicinei din republica autonomă.

Optimismul ei este de invidiat. În scrisoarea adresată lui Zamfir Arbore-Rally la 25 martie 1925, adică la jumătate de an de la proclamarea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești ea scrie:

„Tu dorești să scriu despre Republica Moldovenească? Ea se află pe malul stâng al Nistrului. Componența ei națională e aceeași ca și în Basarabia. Limba moldovenească e vorbită în sate. Pentru ridicarea nivelului de cultură națională, anul trecut, toamna, a fost întreprinsă o chestionare prealabilă a populației, care s-a pronunțat pentru moldovenizare, păstrându-se limba ucraineană pentru populația ucraineană. A fost proclamată autonomia Republicii Moldovenești, care intră în componența RSS Ucrainene. Se înființează școli moldovenești, a început să apară o gazetă, se începe editarea cărților și, desigur, ne vom strădui ca în Republica Moldovenească Sovietică țăranii să trăiască nu așa ca-n Basarabia, nemaivorbind de sensul politic și cultural, ci pur și simplu, material. Într-un cuvânt, ne vom strădui ca ea să devină într-adevăr înfloritoare.” (scrisoare publicată de Gh. Tulbure în cartea „Zamfir Arbore”, Chișinău, 1983, pag.177).

În 1937 a fost arestată „ca dușman al poporului” și împușcată la Tiraspol, la 2 decembrie în același an, deși ea încă din 1929 demisionase din postul de comisar al Sănătății din RASSM.

Unul din capetele de acuzare a fost și contribuția personală la trecerea scrisului la alfabetul latin în RASSM.

A riscat să scrie și proză, și poezie, dar a lăsat o operă importantă pe plan profesional: Câteva considerațiuni asupra sarcinilor extrauterine (București, 1896), Leagănele de copii (1898), Mama și copilul (1900), Despre tuberculoză în capitală (1907), Femeile în revoluția rusă (1908), Femeia în lupta pentru emancipare (1911), Femeia muncitoare (1912), Cincizeci de zile între holerici (1914).

Reabilitarea ei s-a făcut greu și nu definitiv, pentru că nici până astăzi nu cunoaștem toate detaliile dosarului ei de la NKVD…

Un articol de: Iurie Colesnic

Sursa: timpul.md