ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Dumitru Matcovschi"

Dumitru Matcovschi

,

Lungul drum spre regăsire, libertate și independență (3)  Lista KGB-ului pentru Republica Moldova 

Pe 27 mai 1988 se va desfășura Adunarea Generală a scriitorilor din RSSM care va considera ca fiind incompetentă și nereprezentativă delegația din partea PCM la Conferința a XIX-a de la Moscova și îi va cere lui Mihail S. Gorbaciov „să reprezinte interesele intelectualității de creație moldovenești și ale tuturor forțelor din republică ce aderă la restructurare”.

kgbUniunea Scriitorilor din RSSM își manifesta disponibilitatea de „a se alinia în frontul democratic unic alături de revoluționarul PCUS – partidul restructurării” și cerea să fie invitați la Conferință „scriitorii comuniști moldoveni I. Hadârcă și D. Matcovschi”. Totodată, Adunarea Generală a Uniunii Scriitorilor din RSSM va decide crearea unei Mișcări Democratice din Moldova în susținerea Restructurării (MD) ceea ce va genera constituirea ad-hoc a unui grup de inițiativă care urma să pregătească o adunare a intelectualilor de creație și din sfera științei care urmau să elaboreze programul de activitate al MD. Pe 3 iunie 1988, în prezența reprezentanților CC al PCM, s-a desfășurat ședința de constituire a MD-ului, alegerea organelor de conducere și s-a dat publicității un Apel către Conferința a XIX-a a PCUS. În jurul apariției și activității acestei Mișcări Democratice din Moldova în susținerea Restructurării există numeroase controverse, mai ales în perspectiva creării Frontului Popular din Moldova la sugestia Grupului de inițiativă al MD-ului și a evoluțiilor acestuia pe scena politică de la Chișinău, care confirmă teoria istoricului Françoise Thom că, în fond, perestroika a fost mai curând o lovitură de stat în interiorul conducerii politice a URSS, desfășurată cu încetinitorul și care se va manifesta vizibil din ce în ce mai des în anii 1990-1991, pentru a culmina cu puciul din 19 august 1991.

Moscova plănuia dizovarea Republcii Socialiste Sovietice Moldovenești

Istoricul Anatol Moraru susține că evoluția evenimentelor din RSSM a provocat nemulțumire și îngrijorare la Moscova, ceea ce a determinat sosirea în RSSM, în aprilie 1988, a lui Viktor M. Cebrikov, fost președinte al KGB în perioada 1982-1988, care îndeplinea în acele momente funcția de secretar al CC al PCUS și responsabil în fața Biroului Politic al CC al PCUS de activitatea KGB, Ministerului de Interne și Ministerului Apărării al URSS. Foarte probabil că istoricul Anton Moraru se referă, în fapt, la vizita din februarie 1989 de la Chișinău a ex-președintelui KGB.

„La întâlnirea cu dumnealui m-a impresionat mai mult calmul cu care explica situațiile nedorite, apărute ca derivate ale restructurării, pe de o parte, și convingerea în necesitatea promovării în continuare a restructurării, pe de alta. Poate că cineva dintre ai noștri aștepta indicații de a lua măsuri dure pentru a face ordine. V. Cebrikov însă ne sfătuia să utilizăm metode politice în soluționarea nedumeririlor, să ne întâlnim mai des cu reprezentanții organelor de informare în masă și ai uniunilor de creație, să îmbunătățim munca ideologică cu masele, foarte atent să tratăm relațiile interetnice”, mărturisea fostul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur.

Secretarul CC al PCUS, Viktor M. Cebrikov, va cere activului de partid și de stat de la Chișinău să rezolve problemele legate de limba moldovenească, menționând faptul că „«Centrul» nici într-un fel nu constrânge organele republicane în această privință” astfel încât „«Limba națională trebuie dezvoltată», – a specificat dumnealui (Viktor M. Cebrikov – n. n.), – «iar limba rusă trebuie învățată»”. Istoricul Anton Moraru este de părere că după evaluarea situației din RSSM, Viktor M. Cebrikov a propus CC al PCUS, printr-un raport special secret, în ceea ce privește viitorul RSSM, să se revină la „Planul X”, elaborat de către Leonid I. Brejnev încă din anii 1950-1952, care prevedea menținerea sub control total a raioanelor din stânga Nistrului, prin intermediul forțelor armate sau a celor paramilitare, cu scopul de a controla, astfel, 2/3 din potențialul economic al RSSM în cazul unei apropieri tot mai accentuate de România, chiar posibil o unire politică în condițiile unei dezintegrări a URSS. În timpul lucrărilor Congresului Deputaților Poporului al URSS, din 21-24 decembrie 1989, delegația RSSM a avut o întâlnire, în prezența președintelui URSS, Mihail S. Gorbaciov, cu Anatoli I. Lukianov, președintele Sovietului Suprem al URSS, care a comunicat că RSSM va putea deveni independentă, însă cu cinci regiuni autonome: găgăuză, nistreană, rusă, ucraineană și românească. Capitala va fi la Chișinău și nu va avea frontieră comună cu România. În 1990, presa sovietică a publicat un proiect de federalizare a RSSM, ceea ce a fost o primă recunoaștere a faptului că liderii politici de la Kremlin doreau fărămițarea și dizolvarea RSSM. Totodată, Viktor M. Cebrikov va avea și o serie de întâlniri cu unii „neformali”, după cum susține istoricul Anton Moraru.

Crearea Fronturilor Naționale

„Înțelesesem că, singure, republicile baltice nu ar fi creat niciodată această breșă: deci exista încuviințarea de sus și acest fapt ne-a hotărât. Speranța că vom profita de breșă a pus stăpânire pe noi”– Hikmet Hadjizadeh unul din inițiatorii Frontului Popular din Azerbaidjan

Referindu-se la rolul și locul acestor „neformali” în contextul evoluțiilor evenimentelor din URSS, istoricul american Charles King consemna: „Mișcările neoficiale considerau și ele politica lui Gorbaciov – glasnosti și perestroika – un instrument împotriva conservatorilor locali. Adresându-se direct Moscovei și înfățișându-se drept avangardă locală a reformei, conducătorii acestor mișcări sperau să evite contactele cu conducerea de partid a republicii și să pună bazele renașterii culturii naționale în cadrul restructurării politice și economice”. Apariția Fronturilor Populare a fost generată ca urmare a întrunirii, într-o vilă de la periferia Moscovei, în martie 1988, unui mic grup de experți și de responsabili ai PCUS care vor încerca să pună la punct o politică națională coerentă. Pe 6 martie 1988, juristul Boris Kurașvili, un apropiat al lui Alexandr N. Iakovlev, va publica în Nouvelles de Moscou un articol intitulat „Trebuie să formăm fronturi naționale?”. Unul dintre inițiatorii Frontului Popular din Azerbaidjan, Hikmet Hadjizadeh, avea să mărturisească: „Înțelesesem că, singure, republicile baltice nu ar fi creat niciodată această breșă: deci exista încuviințarea de sus și acest fapt ne-a hotărât. Speranța că vom profita de breșă a pus stăpânire pe noi”.

În aprilie 1988, Uniunea Scriitorilor din Estonia a formulat în plenul Adunării sale generale platforma viitorului Front Popular Estonian, iar pe 1-2 iunie 1988 se va lansa Mișcarea de Emancipare Națională din Letonia, urmată de constituirea în aceeași lună a Mișcării Naționale Lituaniene Sajudis. Între 11-12 iunie 1988, la Lvov, reprezentanți ai mișcărilor naționale democratice din Ucraina, Letonia, Lituania, Estonia, Armenia și Georgia au format un Comitet de coordonare al Mișcărilor Naționale ale popoarelor din URSS. Pe 7 iulie 1988 s-a întemeiat Frontul Democratic pentru Perestroika (RUH) în Ucraina. Alexandr N. Iakovlev va efectua o călătorie la Riga și Vilnius, în perioada 2 – 14 august 1988, în cursul căreia Moscova va da undă verde Fronturilor Populare. În pofida faptului că se născuseră cu acceptul și sub oblăduirea PCUS și al KGB, totuși, curând, Fronturile Populare vor scăpa repede de sub influența PCUS, elaborându-și propriile strategii și devenind sursa unor veritabile partide politice.

Nașterea mișcărilor „neformale” în spațiul RSSM reprezintă un subiect extrem de delicat și generator de mari semne de întrebare în condițiile apariției articolului lui Nicolae Dabija în săptămânalul Literatura și Arta din 15 aprilie 2004, respectiv Killerii redeșteptării naționale. Articolul a fost inspirat de descoperirea unui document în Arhiva Organizațiilor Social-Politice a Republicii Moldova (4-bo, nr. 2309, 15.08.1988, Fondul 51, inv. 73, D. 210, f. 5 – 6.) referitor la cele petrecute la Chișinău cu ocazia vizitei maiorului Alexandr Șevciuk din KGB. În august 1988, maiorul Alexandr Șevciuk, ofițer al KGB-ului din Moscova, specializat în problema Mișcărilor Naționale din republici, va sosi la Chișinău cu misiunea de a investiga MD-ul, și, totodată, de-a realiza „o pătrundere mai adîncă în structurile organizatorice ale acestor mișcări – opinează istoricul Anton Moraru, monitorizarea liderilor și controlul asupra lor, iar în caz de necesitate și compromiterea lor sau neutralizarea lor politică”. Referindu-se la MD din RSSM, istoricul Hélène Carrère d’Encausse consemnează: „La început Mișcarea democratică pentru perestroika, fondată la 3 iunie 1988, pare să se înscrie în rândul mișcărilor încurajate, dacă nu chiar inspirate de putere”.

O bomba pentru Republica Moldova, chiar și azi  …2016

kgbÎn Arhiva Organizațiilor Social-Politice a Republicii Moldova s-a descoperit o listă propusă CC al PCM, pe 15 august 1988, de către maiorul KGB Alexandr Șevciuk, cu sprijinul filialei locale a KGB-ului în care sunt nominalizate o serie de persoane demne de încredere și care ar trebui să se afle în conducerea MD-ului, cu acordul CC al PCM. Lista a fost prezentată CC al PCM cu mențiunea (Совершенно секретно Особая папка Экземпляр Nr. 2/Strict secret. Mapa specială. Exemplarul nr. 2), documentul fiind elaborat doar în două exemplare. Pe listă figurează următoarele persoane:

1) Balmuș Pavel – angajat al „Goscomizdat” al RSSM;

2) Braga Fiodor Ivanovici – colaborator al Muzeului de arte al RSSM;

3) Brodschi Aleksandr Markovici – corector al revistei „Steluța”, membru al conducerii Uniunii Scriitorilor din RSSM;

4) Bulimaga Leonid Efimovici – colaborator științific superior al Institutului de Limbă și Literatură al AȘ RSSM;

5) Burcă Serghei Fiodorovici – colaborator al Muzeului Republican de Literatură „D. Cantemir”;

6) Grozavu Piotr Nicolaevici – redactor-șef al postului național de radio din cadrul Companiei de Stat Teleradio a RSSM;

7) Dediu Ivan Ilici – profesor la catedra de zoologie din cadrul Universității de Stat din Chișinău „V. I. Lenin”, membru al PCUS;

8) Deordița Ion Fedoseevici – membru al conducerii Uniunii Scriitorilor a RSSM, membru al PCUS;

9) Efremov Valeri Gheorghievici – adjunctul redactorului-șef al Enciclopediei Sovietice Moldovenești;

10) Zagaevschi Virgiliu Valentinovici – student al anului IV al Facultății de Jurnalistică din cadrul Universității de Stat din Chișinău „V. I. Lenin”;

11) Chicot Mihail Eremeievici – adjunctul șefului Departamentului Financiar-Agricol al Procuraturii RSSM, membru al PCUS;

12) Kosarev Valeri Dimitrievici – șef de Departament în cadrul revistei „Kommunist Moldoaviy”, membru al PCUS, adjunctul secretarului organizației de partid pe probleme de ideologie;

13) Malarciuc Gheorghii Pavlovici – corespondentul săptămânalului „Literaturnaya Gazeta” în RSSM, membru al PCUS;

14) Marian Boris Tihonovici – scriitor, membru al conducerii Uniunii Scriitorilor a RSSM;

15) Mândâcanu Alla Vladimirovna – corectorul revistei „Scânteia Leninistă”;

16) Nastas Vasili Andreevici – șef de departament la ziarul „Tinerimea Moldovei”;

17) Reider Vladislav Moiseevici – corespondentul ziarului „Știința” al AȘ a RSSM;

18) Rotaru Piotr Ignatievici – colaborator științific superior al redacției Enciclopediei Sovietice Moldovenești, membru al PCUS, secretarul organizației de partid;

19) Roșca Iuri Ivanovici – colaborator științific al Muzeului Republican de Literatură „D. Cantemir”;

20) Fusu Mihail Dmitrievici – actor la teatrul „Luceafărul”;

21) Tănase Constantin Mihailovici – colaborator științific superior al Institutului de Limbă și Literatură al AȘ a RSSM, membru al PCUS;

22) Țurcan Ivan Afanasievici – colaboratorul Muzeului Republican de Literatură „D. Cantemir”, membru al PCUS;

23) Țurcanu Andrei Afanasievici – colaborator științific al Institutului de Limbă și Literatură al AȘ a RSSM (mențiunea membru al PCUS este tăiată cu pixul);

24) Cernenco Fiodor Constantinovici – juristul direcției „Moldliftomontaj”, membru al PCUS;

25) Ciobanu Ion Iacovlevici – șeful catedrei Limbi străine din cadrul Conservatorului de Stat, membru al PCUS.

În dosarul din  se mai află un document, nesecret, privind componența activului MD-ului, respectiv:

1) Mihail Dinu Fiodorovici – corespondentul ziarului „Literatura și Arta”;

2) Sandulachi Piotr Aurelovici – colaborator științific superior al Institutului de Istorie „I. Grosul” al AȘ a RSSM;

3) Brodschi Aleksandr Markovici – corectorul revistei „Steluța”, membru al conducerii Uniunii Scriitorilor a RSSM;

4) Bulimaga Leonid Efimovici – colaborator științific superior al Institutului de Istorie al AȘ a RSSM;

5) Burca Serghei Fiodorovici – șef de Departament în cadrul Muzeului Republican de Literatură „D. Cantemir”;

6) Grozavu Piotr Nicolaevici – șeful Departamentului Radio din cadrul Companiei de Stat Teleradio a RSSM;

7) Dediu Ivan Ilici – profesor la Catedra de Zoologie din cadrul Universității de Stat din Chișinău „V. I. Lenin”;

8) Efremov Valeri Gheorghievici – adjunctul redactorului-șef al Enciclopediei Sovietice Moldovenești;

9) Zagaevschi Virgiliu Valentinovici – student al anului V al Facultății de Jurnalistică din cadrul Universității de Stat din Chișinău „V. I. Lenin”;

10) Chicot Mihail Eremeievici – adjunctul șefului Departamentului Financiar-Agricol al Procuraturii RSSM;

11) Kosarev Valeri Dimitrievici – șef de Departament în cadrul revistei „Kommunist Moldoaviy”, adjunctul secretarului organizației de partid pe probleme de ideologie;

12) Malarciuc Gheorghii Pavlovici – corespondentul săptămânalului „Literaturnaya Gazeta” în RSSM;

13) Marian Boris Tihonovici – scriitor, membru al conducerii Uniunii Scriitorilor a RSSM;

14) Gheorghița Ion Teodoseevici – membru al conducerii Uniunii Scriitorilor a RSSM, activitate de creație;

15) Mândâcanu Alla Vladimirovna – corespondentul revistei „Scânteia Leninistă”;

16) Nastas Vasili Andreevici – șef de Departament la ziarul „Tinerimea Moldovei”;

17) Reider Vladislav Moiseevici – corespondentul ziarului „Știința” al AȘ a RSSM;

18) Rotaru Piotr Ignatievici – colaborator științific superior al redacției Enciclopediei Sovietice Moldovenești, secretarul organizației de partid;

19) Roșca Iuri Ivanovici – colaborator științific superior al Muzeului Republican de Literatură „D. Cantemir”;

20) Fusu Mihail Dmitrievici – actor la teatrul „Luceafărul”;

21) Tanas Constantin Mihailovici – colaborator științific superior al Institutului de Limbă și Literatură al AȘ a RSSM;

22) Țurcanu Andrei Afanasievici – colaborator științific al Institutului de limbă și literatură al AȘ a RSSM;

23) Cernenco Fiodor Constantinovici – juristul direcției „Moldliftomontaj”;

24) Ciobanu Ion Iacovlevici – șeful catedrei Limbi străine din cadrul Conservatorului de Stat;

25) Ghimpu Mihail Fiodorovici – consultantul juridic al trustului „Spețstroimehanizația”.

Prezența acestor cetățeni ai RSSM pe listele întocmite de către KGB-ul de la Moscova, în acord cu cel de la Chișinău, și CC al PCM nu relevă faptul, în mod automat, că aceștia erau agenți secreți sau informatori ai KGB, însă se bucurau de o încredere aparte. În numele acestei „încrederi” se miza pe ei, de către CC al PCM și KGB, pentru a conduce și influența acțiunile MD-ului. Menționez faptul că cele două liste aflate în Arhiva Organizațiilor Social-Politice a Republicii Moldova au fost publicate integral de către jurnalistul Petru Poiată în articolul intitulat Lustrația, sperietoare pentru oamenii rușilor din cotidianul FLUX (30 iunie 2006). În volumul realizat de către PPCD-ul lui Iurie Roșca (Documente și materiale.1988-1994, vol. 1, Chișinău, 2008, p. 28-29) se află publicată o Lista de persoane din Sfatul Mișcării Democratice pentru Susținerea Restructurării, propusă la 3 iunie 1988 (Grupul de inițiativă). Pe listă se aflau:

1) Grigore Vieru, poet;

2) Andrei Țurcanu, poet, critic literar;

3) Dumitru Matcovschi, poet, redactor-șef al revistei „Nistru”;

4) Mihai Grecu, pictor;

5) Alexandr Brodschi, poet, traducător;

6) Dumitru Tanasoglu, scriitor;

7) Ion Hadârcă, poet;

8) Sergiu Burcă, șef de secție la Muzeul „D. Cantemir”;

9) Iurie Roșca, colaborator la Muzeul „D. Cantemir”;

10) Vasile Năstase, jurnalist;

11) Ion Țurcanu, candidat în științe istorice, redactor-șef la editura „Cartea moldovenească”;

12) Ion Dediu, doctor, profesor, șeful catedrei de ecologie (Universitatea de Stat);

13) Leonida Lari, poetă;

14) Virgil Zagaievschi, jurnalist;

15) Nicolae Dabija, poet;

16) Valeri Kosarev, jurnalist, șef de secție la revista „Comunistul Moldovei”.

Pe lista maiorului KGB Alexandr Șevciuk nu se aflau Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Mihai Grecu, Ion Hadârcă, Leonida Lari și Nicolae Dabija. KGB-ul din Moscova nu dorea ca aceștia să mai facă parte din conducerea Mișcării de Renaștere Națională. Rezultatul final al operațiunii maiorului KGB Alexandr Șevciuk rămâne, totuși, învăluit în mister…iar pe 20 mai 1989, în Sala Mare a Uniunii Scriitorilor își va deschide lucrările Con­gresul de constituire a Frontului Popular din Moldova (FPM), convocat de Grupul de Inițiativă al MD-ului. Congre­sul a adoptat în unanimitate Hotărârea privind crearea Frontului Popular din Moldova, Programul și Statutul FPM și a ales un Consiliu al FPM, format din 82 de persoane. În Comitetul Executiv al FPM au intrat Gheorghe Ghimpu, Mihai Ghimpu, P. Gusac, Nicolae Costin, A. Plugaru, Iurie Roșca, Ion Ha­dârcă, A. Țurcanu, A. Șalaru.

(Va urma)

Citiți și

Lungul drum spre regăsire, libertate și independență. Cazul Republicii Moldova (2)

R. Moldova. Lungul drum spre libertate, regăsire și independență (1)

Publicat de Constantin Corneanuromaniabreakingnews.ro / publicat și pe AESGS

,

DUMITRU MATCOVSCHI Un mare român, unionist, PATRIOT si LUPTATOR pentru destinele, ONAREA si DEMNITATEA  neamului. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!   Gen. Ion Costas

 

Deputatul Eugen Tomac: “Moartea lui Dumitru Matcovschi mi-a lasat un gol imens in suflet”

 

În memoria lui, în R.Moldova  s-a  lansat o propunerea ca un important bulevard din Chișinău care acum se numește Bd.Moscova sa devina Bd.Dumitru Matcovschi.

((Protipendada “maldav’neasca” se intoarce spre unionisti doar  cind ii vede in sicriu))

Sa vedem cât curaj va exista pentru ca aceasta propunere a Valentinei Manole, facută la Marsul unionist din 28 iunie, sa devina decizie. Cum spunea cineva la Publika TV, se va gasi o straduta si pentru Matcovschi, ca sa ramina intacte cele Puskin si altele ca ele, numai sa nu deranjam “stapânul”.

Un Bd.Moscova în capitala noastra (Chișinău) e prea mult pentru tara care nu-si retrage trupele de ocupatie, nu ne recunoaste independenta, mentine – in detrimentul vietii noastre – un regim separatist falimentar, devenind si noi falimentari din aceasta cauza, ba ne mai si ameninta cu un razboi. Nu conteaza unde a locuit Matcovshi, in care cartier administrativ, pentru ca el a locuit in inimile tuturor romanilor. Sa vedem daca primarul – fals european -, cam beteag la ale sale, care nu a facut uz de lege sa interzica batjocura de la 9 mai cu Rogozin, va avea curajul sa infrunte patronul rus sau al cui o mai fi si asta. Sa ne ierte Dumnezeu daca cineva a spus un neadevar, dar nu putem pune la indoiala probitatea celui ce a transmis ca un primar – arogant si desert -, ar fi raspuns, la rugamintea unora sa ii dea un apartament la un etaj mai jos lui Matcovschi, ce suferea continuu dupa accidentul aproape fatal de peste acum 20 de ani – ca, ma rog, din astia ca Matcovschi o fi multi si daca e sa le dai la toti apartamente, nu mai ai loc pe pamint…

Acum referitor la protipendada noastra ce imi repugna. Am avut acum acelasi dezgust ca si atunci cind a murit Grigore Vieru. Toata gasca asta de politiecini si asistentii lor, platiti de la stat – la Matcovschi, la fel ca si la Vieru, la fel ca si in cazurile ce vor urma – au in cap numai populismul, de aceeea merg sa se arate si ei la lume (ca si la biserica, de altfel) linga sicriu. Stiindu-se bine ca si Vieru, si Matcovschi au trait cu durerea nealinata pentru soarta romanilor basarabeni, avind in suflet cainta ca nu suntem un neam intreg si dorinta de a fi impreuna cu toti romanii, eu va intreb – voi, pragmaticii antiromani, ce cautati linga asemenea martiri romani unionisti? Raspunsul e simplu – ii agreati numai in sicriu.

Eu nu imi pot permite sa merg alaturi de atare farisei la asemenea procesiuni. Vineri, asa a vrut Domnul, noi, PNL, alti membri ai Consiliului Unirii, ne-am inceput actiunea consacrata tragicei date de 28 iunie 1940, exact la Academie, unde fusese depus corpul neinsufletit al poetului care a deplins continuu soarta Basarabiei. Astfel serviciul divin a fost si pentruMatcovschi. Nu pot spune ca a declarat sau revendicat sus si tare Matcovschi Unirea, dar tot ce a scris si propagat a insemnat refacerea unitatii nationale romanesti. Nu stiu ce relatii a avut cu Romania, cu Ambasada acesteia, dar a fost un roman pe fata, un curajos, un om cu gindul la neam, tara, limba, alfabet, la istoria adevarata si la un  viitor clar. Si, de aceea, un rebel neagreat in viata.

Si toata aceasta gasca fatarnica de politicieni, care au compromis tot ce e national, inclusiv dupa caderea (oare? a) comunistilor, merg la funeraliile romanilor luptatori doar pentru a se perinda in fata electoratului, pentru a nu pierde din voturi, pentru a arata ca si ei sunt cu acestia, dar NUMAI dupa ce mor si pentru NUMAI o zi. Stiind ca – de mine – au mai scapat de un ghimpe in coaste, care sa le spuna cine sunt ei, de fapt. Drept spune Traian Vasilcau ca a murit Dumitru Matcovschi de scirba. De scirba pentru tot ce a vazut, mai ales, dupa 1991. De scirba pentru ce a apucat sa vada si dupa 2009, cu fariseii pragmatici. Sa raspunda ei citi bani, “deturnati din coruptia maxima”, i-au dat lui Matcoschi sa-si editeze cartile…

Dumitru Matcovschi, mare fiind, iar eu – mica fiind -, prin rolurile noastre, ma tot suna si imi spunea cuvinte de apreciere si incurajare. Fiind deputat, dupa ce a auzit ca, in Parlament, am cerut accesul la orice dosar al meu de la SIS, primind raspuns oficial, sigilat ca nu exista nimic la KGB/SIS legat de numele meu, m-a rugat sa fac o interpelare si sa cer SIS-ului sa ii permita domniei sale accesul la propriul dosar. Am facut interpelarea, dar am primit refuz (il voi publica), spunindu-mi-se ca numai el personal are dreptul sa solicite acest acces. Insa paradoxul e ca, atunci cind l-a solicitat, nu i s-a dat un raspuns de acceptare a accesului la propriul dosar (de scriitor filat, desigur). Am inteles, astfel, ca Matcovschi a suferit din cauza interesului KGB-ului, poate a avut si suficienti turnatori. Matcovschi va ramine in amintirea si cartile noastre. Iar antiromanii cu doua fete vor fi blestemati.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Vitalia Pavlicenco

MATCOVSCHI A PLECAT DE SCÎRBĂ (I) de Traian Vasilcău

Poetul, de care nu ne vom despărți sîmbătă, a fost un spirit rar la români, adică un non-conformist.

Un luptător sinonim cu Dreptatea, jinduită veacuri  la rînd de basarabenii lui dragi.

Un om, contra căruia s-a pus tot KGB-ul  condus de Lavranciuk și toată partocrația comunistă a lui Grossu ca să-l distrugă și tot n-a reușit.

Matcovschi s-a dovedit a fi mai puternic decît ei și cu prețul vieții a învins, devenind deputat al poporului din URSS în defavoarea șefului de KGB amintit.

Conducerea de atunci s-a disculpat repede, dînd vina pe un oarecare șofer Struț, care  n-a mai făcut detenție, știți foarte bine de ce.

De vreo lună de zile și nopți cînd mă telefonează cineva îmi vine în gînd vorba poetului revoltat, care nu uita să mă încurajeze, să-mi propună sugestii, teme, dar și noi materiale  de-ale sale.

Da, da, materiale, domnii mei, fiindcă nonconformist fiind, Matcovschi de pe la 2008 nu prea avea unde să-și publice oful și dorul de Mărgioara lui, durută și basarabeană.

I-am găzduit și eu ce mi-a oferit, fiindcă revistele noastre nici după 2009 nu prea aveau voie de la mai marii clipei să-i tolereze revoltele interioare.

E din cale afară de rușinos să constat că pe timpul guvernării comuniste anticomunistul Matcovschi era publicat doar de procomunista “Moldova Suverană” și antiromâneasca de “Săptămîna”.

E din cale afară de rușinos să vă spun că în 2008, după ce s-a plîns tuturor președinților și prim-miniștrilor de plai că nu mai poate urca în baston și cu 11 operații chirurgicale suferite pînă la etajul 15 dintr-un bloc de la Porțile orașului Chișinău.

Mai ales cînd se defecta ascensorul…

Toți s-au făcut că plouă.

Numai Voronin l-a invitat în audiență.

Dar…neșansa lui Matcovschi a fost că  și-a uitat buletinul  la etajul 15, iar portarul imbecil s-a postat ca o stană de piatră în fața lui și i-a făcut semn să se ducă acasă după document.

De parcă chipul lui Matcovschi nu era suficient ca să-l recunoști, mai trebuia, oare, și ciudățenia aia de act de identitate?

Evident, de scîrbă, poetul a tunat și-a fulgerat de-a făcut țăndări tot comunismul din Sediul Președinției și, plecînd, n-a mai revenit niciodată.

Timpul a trecut, a venit la guvernare o Alianță proeuropeană, dar problemele poetului aceleași au rămas.

Titlul de cetățean de onoare  al capitalei i s-a acordat abia pe la 72 de ani, ordinul Steaua României–la 73 de ani, iar schimbul de apartament– niciodată !

Cu riscul de-a spune Adevărul, cel care umblă mereu cu capul spart, voi zice că unicul om ce l-a ajutat financiar  în ultimii ani de viață pentru montarea a două spectacole la Teatrul Național “Mihai Eminescu” și editarea mai multor cărți a fost Vladimir Plahotniuc.

Prin Fundația sa “Edelweiss”, acesta l-a ajutat  și  pe regretatul  Aureliu Busuioc, și pe regretata Maria Bieșu, și pe mulți-mulți  alții…

Acum, cred c-ați înțeles de ce am postat o fotografie a poetului cu Plahotniuc în materialul anterior.

Dacă era ajutat și de Filat, și de Ghimpu-procedam la fel.

…Medicii, sărmanii, sunt și ei oameni, și nu pot crea miracole, acolo, unde nu se poate.

Chiar neurochirurgul Iulian Glavan a spus că salvarea lui Matcovschi din anii 80 ai secolului XXI a fost o minune a lui Dumnezeu, iar acestea, minunile adică,  nu pot fi analizate din punct de vedere medical de către oamenii de știință.

M-a mirat azi insistența unui reporter de la Publika TV, care se străduia din răsputeri să afle de la neurochirurgul Stanislav Gro(a)pa despre cauza plecării din antumitate a poetului, dramaturgului, publicistului, textierului și omului de cultură, în general,  Dumitru Matcovschi.

În zadar se străduia savantul să ne convingă de faptul că ba un tumor cerebral, ba o tumoare cerebrală  ni l-a răpit pe artist.

În zadar veți crede că neaprecierea factorilor de decizie din republică  i-a oprit planarea sub cer.

Matcovschi a știut pe deplin “zborul înalt, dorul și plînsul”, dar și iubirea poporului, în acest sens el fiind cu adevărat un scriitor din popor și pentru popor, care și-a apărat, eminescienește vorbind, “sărăcia, și nevoile, și neamul”, a cărui lacrimă, pînă la urmă, a fost chiar el.

Astfel, trecut prin foc și prin sabie, furat și trădat mereu, Matcovschi a fost floarea ta de dor, Basarabie și lacrima neamului tău!

Aflați că Matcovschi n-a plecat din cauza niciunei boli vindecate de medici.

Matcovschi a murit numai și numai de Scîrbă, domnii mei.

Scîrbă s-a numit boala lui cea adevărată.

Scîrbă de invidia unora, scîrbă de indiferența altora, scîrbă de lașitatea intelectualilor, scîrbă de ticăloșirea  politicienilor și tot așa…

O scîrbă  mai putenică și decît KGB-ul sovietic.

O scîrbă mai abilă și decît Partidul Comunist al RSSM și-al URSS-ului.

O scîrbă care l-a și ucis de tot!

(Va urma)

MATCOVSCHI A PLECAT DE SCÎRBĂ (II)

Faptul că Dumitru Matcovschi și-a regizat plecarea la Domnul este adevărat.

Hotărîrea de a-i fi înmormîntat trupul în satul de unde a răsărit pe lume și fără mare pompă guvernamentală trebuie aplaudată în picioare, fiindcă așa trebuie să plece marii artiști–-cu smerenie și fără pretexte în plus pentru politicieni de a-și face PR și dintr-o procesiune  strict funerară.

Prin aceasta Matcovschi impune o lecție demnă de urmat, pentru artiști mai ales.

Gestul poetului e unul inimaginabil de frumos, demn de a fi inclus în Cartea Roșie a bunului-simț.

Să amintim cititorilor că și Grigore Vieru a lăsat testament ca să fie înhumat lîngă mama sa, Eudochia, la Pererita, sădindu-și alături  încă din timpul vieții terestre o cruce, pe care și-a inscripționat numele, prenumele, ziua, luna, anul nașterii și epitaful:” Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi”.

Altceva e că rudele au hotărît să nu-i respecte ultima dorință, îngropîndu-l cu mare fast guvernamental la Cimitirul Central.

Nu știu de ce, dar la noi lumea artistică, politică și de afaceri, inclusiv cea mafiotizată  se bate pentru a fi îngropată doar în acest țintirim, de parcă acel loc ți-ar reda imediat Eternitatea.

Să nu uităm că atunci cînd parcă-l uitase Guvernul și Chișinăul cei de la Vadu-Rașcov i-au inaugurat un muzeu și i-au organizat anual un festival internațional de poezie.

Pentru un ctitor al Reunirii asemenea fapte  au însemnat foarte mult.

Mesagerul devotat al dorului basarabean de Țară unică sub soare a fost, în mod clar, un mucenic al scrisului tăios ca o lamă de cuțit, dar și unduitor ca o salcie.

La masa de scris de la etajul 15 Matcovschi  a plîns de scîrba societății, dar și s-a înmiresmat de întrezărirea unui vis.

Care doar vis a rămas…

Neahtiat după case de lux și mașină la scară, acesta și cînd apărea la mitingurile de protest sau la Marile Adunări Naționale tot cu discursul scris înflăcăra sutele de mii de basarabeni adunați să-i audă îndemnul.

Scîrbit de ratările care-au venit peste noi, una după alta, din 1991 și pînă în 2013, poetul-tribun și-a dat seama dintr-odată că poezia și publicistica sa nonconformistă nu mai are trecere nici la sat, nici la Palat.

Matcovschi  s-a trezit peste noapte inutil.

Adică “Actorul a fost trimis în culise”, vorba lui Mihai Cimpoi.

Poet neordinar, unul inconfundabil pentru întreaga literatură română, Matcovschi rămîne ce-a fost: o figură intransigent luptătoare și emblematică pentru mișcarea de eliberare națională din Basarabia.

Deși n-a fost iubit  de politicieni(ei nu știu de dragoste, doar de interese, vorba lui Diakov),Matcovschi, în schimb  a fost adorat  de popor, fiind un adevărat și autentic scriitor al poporului său.

Puterea însă constituită în mare parte din țopîrlani de curte nici  n-avea cum să poarte de grijă prea mult unui scriitor  ce nu se putea conforma legilor nescrise al ei.

Nu putea și nici nu dorea!

Puterea era menită să nu uite doar de piticii culturali, premiați la tot pasul, chiar  înainte de-a fi fost născuți, cu toată opera lor neizvodită pînă azi.

Dar Matcovschi a scris în continuare și  n-a umblat după tinichele, ele au venit pentru el mai tîrziu, dar iubirea poporului nu l-a părăsit niciodată.

Pe un Artist hipersensibil, ce părea că poate  fi rănit cu o floare  și doborît de-o rafală de vînt.

Și, totuși, atît de vertical și  invincibil Artist!

(Va urma)

MATCOVSCHI A PLECAT DE SCÎRBĂ (III)

După Vatamanu, Lari, Vieru, Codru etc., iată că ne spune:„Adio” și Matcovschi.

Omul-baladă, omul-revoltă, omul-caracter, omul-dor a rămas doar un cîntec.

Iar cîntecul nu poate fi decît valoarea ființială a unui neam.

Matcovschi  în ultimii ani de libertate și independență a semiMoldovei  s-a simțit inutil.

Nu-l mai căuta nici un compozitor, nici un interpret, nici …nici…nici…

Poeziile lui însă precum au fost  așa și rămîneau: testamentare.

Fiecare poem matcovschian  durea și exprima  într-un mod original ultimul lui cuvînt, marele lui atu pînă la urmă fiind  urcarea de la masa de scris în altarul Muzicii.

A fost…

Odată…

O poveste…

Cu un poet care a înduioșat femeia, dar și mulțimi întregi.

Un poet, care a scris Imne și Blesteme, mai puține imne, mai multe  blesteme, și poate de aceea nici nu a fost  prea publicat în ultimii ani.

A nu fi publicat nu înseamnă, oare, a fi cenzurat?

În Absurdia ignoranța și fuga de intelectuali  e programul etern de guvernămînt.

Aici chiar dacă e zi de doliu drapelele nu au panglici negre și nu sunt coborîte în bernă nici la Chișinău, nici la Bălți și nici la  Comrat.

Aici cluburile de noapte nu și-au suspendat distracțiile cu votcă,țopăieli, muieri și tabaciok. Pentru ele decretul lui Timofti nu  are prerogative de ordin, ci de recomandare, așa precum și este în realitate.

Bairam absolut  legal, nu?

Lumea care nu l-a citit pe poet îl cred mare, chiar titan, dar depune flori la monumentul lui Pușkin, cocoțat în chiar  fața Aleii clasicilor literaturii române.

Lumea uită că Matcovschi a  lucrat  întru realizarea unui Ideal, chiar daca pare utopic pentru mulții români: Cel de reîntoarcere a fiilor risipitori la maica lor cea adevarată.

Nu vi se pare normal?

Dar faptul existenței în Chișinău de la 1991 a… numai două străzi purtînd numele calomniatorului Pușkin, adică strada Pușkin și Colina Pușkin?

Nu e nimic de cameleon aici, dle primar Chirtoacă?

Chiar e normal așa să fie,  mărite Ghimpu?

Patriotismul românesc se manifestă prin fapte sau doar prin vociferări jalnice în Parlament?

N-are cine  răspunde poetului.

Trădarea idealurilor sale de către exponenții Puterilor toate și a unei părți de societate e lucru evident într-un  teritoriu, unde cameleonismul a devenit demult politică de stat.

A căzut un copac, un pom al vieții, dar politicienii nu știu decît să se expună în fața televiziunilor drept cei mai mari prieteni ai celui dispărut.

De ce s-a temut Matcovschi de aia n-a scăpat.

De acei care  se întreceau la microfon  ca să-l asigure pe poet de nețărmurita lor dragoste din trecut, prezent și viitor, bineînțeles.

Mai nu cădeau în groapă, cu toate camerele de luat vederi după ei.

Matcovschi a hotărît din timp să-și rezolve într-un fel mîhnirea… sau scîrba… sau protestul față de unele structuri.

Astfel, conform testamentului său, poetul a sfidat politicienii și colegii din Uniunea scriitorilor, alegînd să poposească doar la Academie, la Biserică și în satul natal.

Dar cu guvernarea nu te pui nici viu fiind, nici neviu…

Și a fost ce și cum au dictat voievozii de paie ai Clipei!

…Recent am sfîrșit de scris piesa  de teatru “Cameleonii”.

Pe care nu știu cine va avea curajul s-o monteze.

Cameleon e și Timofti, cel care a semnat și necrologul lui Ivan Ivanovici Bodiul, satrapul ideologic al lui Matcovschi, și decretul zilei de doliu  întru memoria  poetului.

Adică cerberii  îl deplîng și-l onorează  pe călăul Bodiul, care l-a destituit pe poet  din post de la revista „Cultura”, i-a ars  o carte, i-a interzis unele piese,  dar o deplîng și-o onorează  și pe victima  Partidului Comunist al RSSM?

Adică Timofti, Filat, Voronin @Ko sunt și cu Dumnezeu și cu Mamona? Și cu Minciuna și cu Adevărul?

Și cu comunismul și cu ctitorii Reunirii de mîine?

Adică cei care nu-i răspundeau la telefon acum mai că nu-și dau viața în fața televiziunilor toate de dragul și dorul lui Matcovschi?

…Pentru Matcovschi acum a venit marea ușurare.

Cel, care n-a rîvnit clipa, nici ora plină de favoruri materiale, a mizat pe timpul fără durată.

A ales  ce este mai crunt și mai dureros–Adevărul întreg, care umblă mereu cu capul spart.

A ales să plece la Domnul, înfășurat în culorile drapelului românesc, scăpînd astfel de o scîrbă generală, constituită din ură, invidie, ploconire, minciună, corupție, dezmăț, lașitate, blasfemie, cameleonism și prostie.

A sperat să nu-i vadă lîngă el, la catafalc, pe cei care în timpul vieții sale terestre n-au urcat odată  măcar la etajul 15 să vadă cum o mai duce poetul.

Pe cei, care de dragul PR-ului sunt gata să zboare și pe lună, și pe soare, și pe stelele din zare.

Pe cei, care dacă n-ar fi existat televiziunile pe lume n-ar mai fi plîns în direct deasupra gropii sinonime cu  viitorul lor politic.

Pe cei de-s niște fluturi efemeri și nu cred că de mîine vor iubi și poeții, sau îi vor respecta, cel puțin, sau vor răspunde măcar la apelurile lor telefonice.

Și vor uita de politica lor duplicitară odată și pentru totdeauna!

Și nu vor mai împușca în cerul lui Dumnezeu, precum au făcut-o la sfîrșitul funeraliilor poetului.

Iar jertfa Matcovschi, în ziua făuririi pe nou a visului etern al românilor, pe  altarul Reunirii  va străluci  ca o izbîndă a noastră din veac în vecii!

(Sfîrșit)

Dumitru Matcovschi

Naștere

20 octombrie 1939 Vadul-Rașcov, jud. Soroca,  Regatul României

Deces

26 iunie 2013 (73 ani) Chișinău,  Republica Moldova

Este autorul a peste 50 de volume de poezie, proză și piese de teatru și este recunoscut drept un simbol al mișcării de renaștere națională din Basarabia. Unele din creațiile sale au fost traduse în limba rusă și lituaniană.

Dumitru Matcovschi a scris, de asemenea, și piese de teatru, precum Președintele, Cântec de leagăn pentru bunici, Piesă pentru un teatru provincial, Pomul vieții, Abecedarul, Ion Vodă cel Viteaz, Sperietoare, Tata, Troița, Bastarzii etc. Troița a fost ecranizată în 1993 prin premiera filmului televizat de lung metraj cu același nume.

Multe din versurile lui Matcovschi au fost transpuse pe note de către compozitori ca Ion Aldea-Teodorovici, Petre Teodorovici, Mircea Oțel, Mihai Dolgan, Constantin Rusnac, Tudor Chiriac, Anatol Chiriac, Ion Enache, Eugen Doga,Bucurați-vă, prieteni fiind unul din cele mai recunoscute cântece din repertoriul muzicii ușoare autohtone.Poetul a prezentat un interes aparte pentru creația populară orală (poeziile Inimă de mamă, Cu numele tău) și probleme ale timpului (piesa Abecedarul).

În anul 2011, scriitorul a fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, categoria A „Literatură”, de către președintele României, Traian Băsescu.În 2009, cu ocazia aniversării a 70 de ani de la naștere, Matcovschi a primit de la primarul orașului Chișinău titlul și panglica de Cetățean de Onoare al orașului. Printre altele, Matcovschi a primit următoarele distincții:

  • 1989 — scriitor al poporului

  • 1996 — cavaler al Ordinului Republicii Moldova

  • membru titular al Academiei de Științe din R.Moldova

  • 1997 — laureat al Festivalului Internațional de poezie „Nichita Stănescu

  • 2000 — cavaler al Ordinului Steaua României în grad de Comandor

A fost deținător al premiilor „Mihai Eminescu” și „Pentru distincție în muncă”.

În mai 1989, poetul a fost implicat într-un grav accident rutier, în urma căreia a fost supus unei serii de operații la creier și a rămas în comă 5sau 6 luni.Incidentul, care se presupune că a fost organizat, a generat interes național, iar chirurgul care a condus operația declara atunci că supraviețuirea maestrului este o minune. În iunie 2013, poetul a fost supus unei intervenții chirurgicale repetate, după ce a fost internat cu diagnosticul proces expansiv tumor cerebral de etiologie post-traumatică,ca urmare a acumulării de sânge.

A murit la data de 26 iunie 2013, în jurul orei 23:00. A fost înmormântat cu onoruri militare în satul său de baștină pe 29 iunie. Corpul neînsuflețit a fost transportat la Academia de Științe, după care a fost transportat în Vadul-Rașcov.Procesiunea a fost transmisă în direct de televizunea națională. La propunerea scriitorului Ion Hadârcă,[26] ziua de 29 iunie 2013 a fost declarată zi de doliu.

Moartea poetului a fost urmată de numeroase declarații din partea oamenilor de artă, primelor persoane în stat, cât și din partea oamenilor politici. Primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă, a propus redenumirea unei străzi din capitală în memoria scriitorului.

Pe 1 septembrie 2003, liceul din comuna de baștină a poetului a fost numit în cinstea sa. În 2011, la aniversarea a 72 de ani de la nașterea poetului, a fost inaugurată casa-muzeu „Dumitru Matcovschi”, cu contribuția comună a soției și familiei, a surorii lui și a câtorva oameni politici. Tot atunci, a fost inaugurat Festivalul Internațional de poezie și cântec „Dumitru Matcovschi”, cu participanți din Moldova, România și Ucraina.

„ Eu nu sînt martir, nu sînt apostol, nu sînt mesager, sînt om al acestui pământ. Și sper că după ce mă vor petrece în ultimul drum, pe lespedea mea de mormânt prietenii vor lăsa această inscripție, în rol de epitaf: «A fost om.» ”

— din discursul lui Dumitru Matcovschi în cadrul ceromoniei de decernare a „Meritului Cultural”

Vitalia Pavlicenco, Traian Vasilcau, Wikipedia via G-ral. Ion Costaș

 

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press