ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "DSS"

DSS

,

*În continuarea articolului László Tőkés, Ungaria și Decembrie 1989 (1)

În continuarea declarațiilor ostile ale oficialilor de partid și de stat de la Budapesta, Ministerul Apărării al Ungariei a reformulat noua strategie militară maghiară, astfel încât, după cum observa un analist de la Radio Europa Liberă, Budapesta a impus redesfășurarea trupelor care timp de patru decenii au fost staționate la fron­tiera cu Austria, în Vest, spre regiunea de Sud-Est, adică de la frontiera cu Austria la aceea cu România.

Laszlo_Toke_Ungaria_si_Decembrie_1989_(1)

La începutul lui iulie 1989, un ofițer al armatei maghiare a declarat pentru mass-media că Ungaria nu mai este capabilă să respecte cerințele militare ale Tratatului de la Varșovia în condițiile în care toate investițiile din domeniul apărării au fost sistate. Nu mai fuseseră cumpărate avioane noi, iar tancurile care trebuiau înlocuite, în urmă cu 10 ani, se aflau încă în activitate. Unii observatori ai fenomenului militar maghiar menționaseră faptul că forțele armate ale Ungariei trebuiau reduse cu 30% – 40% dacă se dorea menținerea unui echilibru între eficiență și operativitate. În ianuarie 1989, Ungaria a anunțat că a planificat o reducere cu 8,8% a forțelor armate în următorii doi ani. Totodată, Csaba Tabajdi, adjunctul secției pentru relațiile cu partidele conducătoare din cadrul Departamentului Internațional al PMSU, va declara ziarului italian La Stampa, pe 14 iunie 1989, că „marea majoritate a ma­ghia­rilor știu că un atac nu va veni dinspre vest, ci dinspre sud-est”, adică din Ro­mânia socialistă. Colegul său din Departamentul Internațional al PMSU, Geza Kotai, va declara pentru Radio Budapesta, pe 26 iunie 1989, că, totuși, „Tabajdi a făcut o «eroare tactică» atunci când a vorbit despre asemenea probleme în străinătate fiind”.

După o atentă analiză, Serviciul de Documentare de la Radio Europa Liberă va afirma că amenințarea românească la adresa Ungariei era practic inexistentă, astfel încât declarațiile oficialilor de la Budapesta pot fi considerate ca făcând parte mai degrabă dintr-un joc politic. Pe 27 iulie 1989, analistul Douglas Clarke a concluzionat:

Având în vedere că relațiile dintre Ungaria și România s-au înrăutățit, oficialii maghiari continuă să facă referire la ceea ce ei susțin a fi amenințări militare ale României. Nu există nicio dovadă cu privire la o amenințare și nici un motiv să ne așteptăm la un conflict real”.

Totul se afla în legătură cu eșecul discuțiilor dintre Ungaria și România de pe 8 iulie 1989 din București, astfel încât ministrul de externe maghiar Gyula Horn se va alătura vocilor care susțineau o posibilă amenințare militară, chiar nucleară, a României la adresa Ungariei. La o conferință de presă din Budapesta din 10 iulie 1989, Gyula Horn a susținut ideea că oficiali români de rang înalt au anunțat că România este capabilă să producă arme nucleare și că, în curând, România va produce rachete cu rază medie de acțiune.

Pe 28 august 1988, Nicolae Ceaușescu se va lăuda în timpul întâlnirii de la Arad, cu Károly Grósz, că România poate produce sau fabrica orice, chiar dispozitive nucleare. Pe 14 aprilie 1989, Nicolae Ceaușescu informase CC al Frontului Unității Socialist-Demo­cratice despre faptul că România are capacitatea tehnologică” de a produce arme nucleare, dar că a ales să nu continue cercetările în acest domeniu deoarece „noi cerem eli­minarea armelor nucleare din toate statele din lume și vrem o lume fără arme și războaie.

Nicolae Ceausescu - Károly Grósz la Arad în 1989

Nicolae Ceausescu și Károly Grósz la Arad în 1989 / Sursa foto MTI Hungary

Analistul Douglas Clarke va concluziona:

„Este posibil ca îngrijorarea lui Horn legată de posibila amenințare cu rachete să se bazeze pe un articol apărut în ediția din 8 mai 1989 a săptămânalului german «Der Spiegel» care susținea că în România este în desfășurare un plan de construire de rachete nucleare cu rază medie de acțiune, utilizându-se proiectele furnizate de o companie din Germania de Vest. Niciun guvern sau agenție privată nu a confirmat aceste presupuneri, chiar și presa din Ungaria reacționând cu scepticism la aceste zvonuri. (…) Au existat speculații cu privire la faptul că Ceaușescu este interesat de producerea unor rachete nucleare cu rază medie de acțiune, dar nu în folosul României. Comerțul cu armament, în special cu țările Lumii a Treia, a fost o sursă importantă de venituri pentru economia strâmtorată a României. Rachetele cu rază medie de acțiune ar fi foarte căutate pe piață”.

Istoricul și diplomatul Alexandru Ghișa, atașat cultural la Ambasada Republicii Socialiste România din Budapesta în perioada 1987 – 1989 și, mai apoi, consilier politic în perioada 2000 – 2005, consideră că:

„Ofensiva ungară împotriva României s-a derulat în anii 1987 – 1989, pe trei segmente:

1) cultural-istoric, pentru a demon­stra apartenența Transilvaniei la spațiul ungar;

2) «Fenomenul refugiaților», prin care era atacată administrația de stat și dictatura ceaușistă;

3) Sprijinirea comunității maghiare din România, invocându-se privarea acesteia de drepturi și libertăți”.

Referindu-se la această problemă a „refugiaților”, diplomatul Alexandru Ghișa susține că „este vorba de o emigrație economică și mai puțin politică”. Foarte mulți cetățeni maghiari au emigrat în Occident, iar locurile lor de specialiști din școli, spitale, universități etc. au fost preluate de alți specialiști, cetățeni români de etnie maghiară cu precădere, ce se vor integra în societatea ungară. În 1987 se aflu în Ungaria 9.000 de refugiați, iar în 1990 erau circa 36.000 de cetățeni români astfel încât trecând peste situația dramatică a multora dintre ei, au fost o masă ușor de manevrat în scopuri propagandistice”.

Demonstratie a opozitiei politice ungare (1989)

Demonstrație a opoziției politice ungare (1989)

Cea mai amplă demonstrație anti-românească s-a desfășurat pe 27 iunie 1988, la Budapesta, când circa 200.000 de cetățeni maghiari au protestat în fața Am­basadei României socialiste împotriva regimului Ceaușescu, precum și, dar mai ales, pentru Transilvania fiind folosite toate elementele propagandistice de natură revi­zio­­nistă, cu acordul, bineînțeles, al conducerii ungare de partid și de stat. În contra-replică, pe 28 iunie 1988, Bucureștiul, printr-o decizie unilaterală, va închide Consulatul General al Ungariei de la Cluj-Napoca. Personalul urma să părăsească clădirea și teritoriul României în termen de 48 de ore. Motivul invocat de regimul de la București a fost demonstrația „antiromânească”, „naționalistă și șovinistă” de la Budapesta din ziua ante­rioară, iar la nivelul CC al PCR s-a luat în calcul inclusiv oportunitatea funcționării Ambasadei RSR la Budapesta.

Totodată, trupele sovietice din Ungaria și cele maghiare au început redislocarea de la granița vestică cu Austria spre frontiera de est cu România, în dorința de a crea o „zonă a păcii” cu Austria. Pe 25 aprilie 1989, trupele sovietice din Ungaria au început în mod oficial retragerea parțială din spațiul maghiar în prezența jurnaliștilor străini și a „reprezentantei de origine maghiară a Parlamentului italian, Ilona Staller”. La începutul lui iulie 1989, ministrul ungar al Apărării, Ferenc Karpati, va declara că rapoartele care menționau redesfășurări de trupe sovietice de la granița cu Austria la cea „cu România erau «știri panicarde» care nu aveau nicio bază”, uitând să men­ționeze faptul că un regiment motorizat de pușcași fusese redislocat, cu numai două săptămâni înainte, de la Szombathely, în jumătatea vestică a Ungariei, la Debrețin.

Trupe sovietice gata de retragerea din Ungaria (1989)

Trupe sovietice gata de retragerea din Ungaria (1989)

Alianța Nord-Atlantică fusese notificată de faptul că pe teritoriul Ungariei se aflau 62.000 de militari sovietici, însă oficialii NATO credeau că sunt 65.000 de militari sovietici, iar după anumite surse chiar 85.000. Secretarul general al Tratatului de la Varșovia, diplomatul sovietic Ivan P. Aboimov, va confirma unui jurnalist rus, pe 26 aprilie 2005, că „Ungaria voia ca noi să intervenim în România, fiindcă spera să soluționeze astfel problema Transilvaniei”. Pe 20 decembrie 1989, președintele provizoriu al Ungariei, Mátyás Szürös, a declarat într-un interviu pentru Radio Budapesta că țara sa sprijină „autonomia” și „independența” Transilvaniei. Referindu-se la aceste mișcări de trupe ungare spre frontiera cu România, Károly Grósz, premierul Ungariei și liderul PMSU, a mărturisit, după 22 decembrie 1989: „La momentul acela, relațiile noastre cu România erau foarte tensionate, din cauza problemelor pe care le aveau maghiarii din Transil­va­nia. Cum primisem amenințări nucleare din partea lui Ceaușescu, am ordonat transferul trupelor de la granița cu Austria spre cea cu România. Această mișcare de trupe a fost probabil percepută de serviciile de informații din Occident ca fiind pregătiri pentru o acțiune militară”. Pe 1 decembrie 1989, prim-ministrul ungar Miklós Németh a anunțat public că „o parte substanțială a forțelor armate va fi regrupată din regiunea de vest a țării” și că trupele vor fi transferate la granița română.

În contextul evenimentelor și declarațiilor publice din spațiul ungar, comunitatea informativă a României socialiste (DSS&DIA) începea să fie îngrijorată de turnura pe care o puteau lua evenimentele în condițiile în care, încă din anii ’80, exista și o linie de cale fe­rată cu ecartament lat, sovietic, în estul Ungariei ceea ce permitea desfășurări rapide de forțe militare direct din URSS la frontiera ungaro-română. Rememorând acele clipe fierbinți din confruntarea româno-ungară, generalul de brigadă (r) Vasile Mălureanu, fost ofițer specialist II în cadrul Serviciului V din Direcția I – Informații Interne, care avea în responsabilitate activitatea informativă antisubversiune în domeniile artă-cultură, presă, radioteleviziune și poligrafie, consemnează:

„Începând din 1987, autoritățile ungare s-au implicat în gestionarea fenomenului (refugiaților din România – n. n.). La Biserica «Sf. Ștefan» din Budapesta, preotul reformat Nemeth Geza îi primea pe transfugii români și-i dirija spre tabere organizate special în unități militare. După ce erau exploatați informativ de către autoritățile ungare, aceștia erau triați în funcție de pregătirea lor profesională, permițându-li-se continuarea drumului spre SUA și Canada doar celor care erau agreați de țările primitoare. Restul rămâneau la dispoziția lor pentru operațiuni speciale. Numărul transfugilor staționați în Ungaria ajunsese în 1989 la cca. 6.000. În septembrie 1987, Brigada «România» a Securității Republicii Populare Ungare (AVO) a creat la Budapesta organizația «România liberă», formată din români fugiți din țară. Sediul acestei organizații, care avea ca obiectiv declarat răsturnarea regi­mului comunist din România, a fost la început la Budapesta, apoi în tabăra din orașul Bicske, localitate situată la 40 de km de Budapesta, spre Tatabanya, într-o fostă cazarmă. Organizația «România liberă», care proiectase și «un guvern în exil al «României libere», a fost condusă la început de economistul timișorean Marian Roș­ca, după care au mai urmat alți 2-3 președinți. Marian Roșca a recunoscut ulte­rior că pentru acest lucru fusese recrutat și instruit de instructori profe­sio­niști.

Confruntați cu un val de acțiuni propagandistice, declarații publice ale liderilor de partid și de stat din Ungaria, precum și cu presiuni politico-diplomatice și militare, ofițerii DSS-ului remarcaseră cu îngrijorare faptul că și lideri ai Uniunii Mondiale a Românilor Liberi, îndeosebi Doru Novacovici și Sandu Pobereznic, acceptaseră să patroneze orga­nizația „România liberă” alături de oficiali de la Budapesta. UMRL, sprijinită de oficia­litățile ungare, va înființa pe teritoriul Ungariei tabere de transfugi români, începând din 1988, în contextul în care Ungaria aderase la Convenția de la Geneva pentru refugiați ceea ce implica primirea unor subvenții de la Comitetul ONU pentru refugiați. Organizația „România liberă” și UMRL au reprezentat paravanul sub care AVO va organiza instruirea în tabăra de la Bicske a unui număr de circa 400 de fugari români pentru acțiuni de gherilă urbană în România. Instructorii erau unguri originari din România, dar aceștia acționau doar ca intermediari ai unor servicii speciale. Șeful grupului de români instruiți aici era Manea Grigore, fost tehnician la o rafinărie din Ploiești. Conform unor informații obținute atunci prin infiltrările realizate de Securitate, Sandu Pobereznic, care avea să ajungă șeful secției UMRL din Marea Britanie, stătea perioade îndelungate în tabără.

cazarma de la Bicske

cazarma de la Bicske

În cazarma de la Bicske erau tipărite o parte dintre materialele de propagandă care erau trimise în România, cu scopul de a se determina apariția unor nuclee interne ale Organizației „România liberă”. Alte materiale de diversiune propagandistică erau pregătite în tipografiile PMSU și ale AVO. Prin luna septembrie 1989, DSS-ul a constatat o modificare a traficului ilegal la frontiera cu Ungaria. În fiecare noapte, numărul celor care intrau ilegal în România venind din Ungaria era deseori mai mare decât al celor ce voiau să iasă. Unii reușeau să intre, lăsând doar urme ori dispăreau după somațiile grănicerilor. În paralel cu acest aspect al fenomenului, autoritățile maghiare aduceau în punctele de control al trecerii frontierei grupuri de persoane, despre care pretindeau că sunt transfugi români prinși pe teritoriul Ungariei.

„Ofițerilor de informații le vine greu să-și explice de ce puterile occidentale, îndeosebi SUA și Franța, și-au luat aliat și partener împotriva regimului Ceaușescu tocmai Ungaria, a cărei prezență în această ecuație inducea temeri sau măcar semne de întrebare pentru toți românii”, scrie generalul de brigadă (r) Vasile Mălureanu.

Președinții Gorbaciov și Mitterrand, aliați în procesul de refomare a Europei Centrale și de Est

Președinții Gorbaciov și Mitterrand, aliați în procesul de refomare a Europei Centrale și de Est

În contextul în care regimul Ceaușescu refuza să se reformeze, chiar și în sensul ideilor de perestroika și glasnosti, iar DSS-ul împiedica, prin orice mijloace, constituirea unei aripi reformatoare în sânul PCR și, totodată, al unei autentice opoziții politice în societatea românească, putem înțelege de ce cancelariile din Occident și ale lor servicii de intelligence pactizau cu Ungaria reformatoare și, în același timp, revizionistă. Dintr-o astfel de perspectivă, putem înțelege faptul că președintele François Mitterrand și cancelarul Helmut Kohl au decis, la întâlnirea din 7 noiembrie 1989, să se intensifice „aplicarea măsurilor elaborate în cadrul NATO pentru stimularea evoluțiilor din Europa de Est, îndeosebi prin constituirea unui front comun al forțelor de opoziție din țările socialiste”. Totodată, trebuie menționat faptul că la încheierea reuniunii la nivel înalt a CEE de la Strasbourg, din 10 octombrie 1989, François Mitterand declarase că ,,problema unor provincii cum ar fi Silezia, Moravia, Prusia Orientală etc. trebuie să rămână intangibilă”, însă ,,nu trebuie să se omită problema divergențelor între Ungaria și România în problema Transilvaniei, sau problema Basarabiei”. Președintele François Mitterand va fi extrem de explicit când va declara că ,,Franța și URSS trebuie să-și reia rolul de asigurare a echilibrului în Europa, așa cum au făcut-o de secole”.

În Nota nr. 00257/815 a DSS/CIE din 13 noiembrie 1989, înaintată conducerii statului român, se menționa faptul că Administrația SUA a comunicat aliaților din NATO că având în vedere că ,,evenimentele din Europa de Est se desfășoară cu rapiditate este necesară o coordonare și mai strânsă între statele membre ale Alianței Nord-Atlantice pentru controlarea situației și accelerarea cursului favorabil intereselor Occidentului astfel încât trebuie să se asigure o redistribuire a rolurilor statelor occidentale și o mai mare implicare a lor în acțiunile de influențare a evoluțiilor din diferite țări socialiste. Analiștii CIE menționau că SUA se vor concentra îndeosebi asupra situației din URSS, urmând ca RFG și Marea Britanie să se ocupe mai mult de problemele legate de RDG, Polonia, Cehoslovacia, iar Franța și Italia de cele privind Ungaria, Bulgaria și România.

Radio Budapesta va lansa în eter, pe 18 noiembrie 1989, știrea, preluată, mai apoi, de către Radio Europa Liberă, potrivit căreia Partidul Socialist din Ungaria își anunța intenția de a nu participa la lucrările Con­gresului al XIV-lea al PCR. Temerile lui Nicolae Ceaușescu privind o posibilă înlăturare a sa erau alimentate de către CIE prin Nota nr. 00263/22.11.1989 în care se menționa faptul că șefii de stat și de guvern ai țărilor membre ale CEE au decis, în contextul pozițiilor concertate ale SUA și URSS cu privire la România, ,,intensificarea acțiunilor vizând crearea unor tensiuni interne destabilizatoare, prin folosirea unor stări de nemulțumire și incitări în mediul minorității maghiare, considerându-se că în acest fel România ar putea fi determinată să nu mai obstrucționeze procesele ce au loc în Est”.

Generalul de brigadă (r) Vasile Mălureanu, unul dintre foștii lideri ai DSS-ului, va mărturisi cu privire la neliniștea și îngrijorarea ce domnea în sânul aparatului de securitate al României socialiste:

 Vasile Malureanu

Vasile Malureanu

,,Când am mai aflat și că trupele maghiare făceau, la mijlocul lunii decembrie 1989, manevre de-a lungul graniței cu România, temerile la adresa integrității teritoriale a țării nu ni se păreau deloc exagerate. Acestea aveau să fie potențate de faptul că materializarea dispoziției lui Nicolae Ceaușescu de a trece Comandamentul Trupelor de Grăniceri tocmai în acea perioadă, începând cu 14 decembrie 1989, de la Ministerul Apărării Naționale la Ministerul de Interne, a des­ta­bilizat sistemul de protecție a frontierei de stat, deoarece, datorită evoluției eve­nimentelor, transferul nu a putut fi realizat adecvat. Ca urmare, Trupele de Gră­ni­ceri nu au avut în acele zile o comandă clară, iar logistica era total precară. La multe subunități de pe granița de Vest fuseseră retrase mijloacele de luptă și de transport ale Armatei și nu se primise în schimb dotarea necesară de la Ministerul de Interne. Pichetelor de grăniceri le rămăseseră în dotare numai armament ușor cu maxim 60 de cartușe de om și se vedeau în fața unui inamic ce se prefigura, dotat cu tancuri și transportoare blindate, care executa acțiuni de intimidare în fiecare noapte, cu efecte serioase asupra moralului grănicerilor români, mai ales că nu aveau legături funcționale cu restul trupelor MApN, cu care aveau planuri de cooperare”.

În cursul serii de 28 noiembrie 1989, Radio Vocea Americii, în buletinul de știri de la ora 20.00, aducea în discuție ,,cazul László Tökés. Comentatorii Vocii Americii menționau:

,,Noi știri îngrijorătoare s-au primit despre László Tökés. În timpul emisiunii a sosit în studio corespondența lui Bálint István din Debrecen. În procesul cazului Tökés din 28 noiembrie, tribunalul din Timișoara a adus sentința, și anume, că în decurs de 6 zile, Tökés László trebuie să părăsească biserica, credincioșii și copilul mic și [trebuie] dus într-un loc până acum necunoscut. În data de 20 octom­brie, oamenii Securității au descoperit într-o mașină maghiară o chitanță în care Läszló Tökés adeverește că a primit mai multe mii de lei de la cineva, într-un anumit loc. Evenimentul zilelor trecute este că iar a apărut această chitanță, în compania unui kilogram de zahăr, a 4 banane, o duzină de ouă și o margarină – bineînțeles, tot din mâna Securității. Aceste lucruri compromițătoare au fost fotografiate, iar foto­gra­fiile sunt răspândite în cercul timișorenilor, cu sutele. Aceste fotografii conțin și in­scripția că «în timp ce voi stați la rând, preotul vostru înoată în mijlocul bună­tăților». Oamenii Securității au încercat să-l înmoaie pe László Tökés făcându-i un in­te­rogatoriu de peste 5 ore”.

Președintele George W. Bush la Budapesta (iulie 1989)

Președintele George W. Bush la Budapesta (iulie 1989)

Pe 7 decembrie 1989, Radio Budapesta va informa, în timpul jurnalului de la ora 19.30, că:

„Președintele temporar al Republicii Ungaria, Szurös Matyas, a cerut lui Nicolae Ceaușescu să dea instrucțiuni autorităților române ca în viitor să nu-l mai amenințe și să nu-l mai hărțuiască pe László Tökés și familia sa. Szurös Matyas a intenționat să predea mesajul ambasadorului român la Budapesta care trebuia să-l transmită lui Ceaușescu. Traian Pop a refuzat însă preluarea mesajului. În mesaj, Szurös Matyas amintește lui Ceaușescu că contrar protestului făcut de Ungaria, László Tökés este în continuare insultat, din ce în ce mai dur. Acest lucru nu poate fi apreciat decât prin faptul că drepturile omului, ale minorităților naționale și practicarea liberă a religiei în Romania suferă îngrădiri din ce în ce mai mari. În mesaj își manifestă speranța că totuși câștig de cauză va avea bunăvoința, iar între cele două popoare va fi pace”.

Președintele Nicolae Ceaușescu era informat de către ambasadorul României de la Paris, Petre Gigea, pe 11 decembrie 1989, că François Mitterand și Mihail S. Gorbaciov au decis, la Kiev (6 decembrie 1989), că „este nevoie de noi mecanisme pentru a servi con­­s­trucția Case Comune Europene”. În timpul discuțiilor dintre François Mitterrand și Mihail S. Gorbaciov s-a abordat rolul SUA în noua dinamică a relațiilor internaționale avându-se în vedere „participarea Statelor Unite ale Americii – ca un element necesar și de anvergură – la noua etapă a construcției europene”. Cel mai fierbinte subiect al momentului, reunificarea Germaniei, a fost abordat de către cei doi lideri politici „într-o manieră detaliată”. Mihail S. Gorbaciov și-a exprimat, cu această ocazie, preocuparea pentru „viitorul continentului «nostru», care se pro­nunță tot mai activ în favoarea a ceea ce se poate numi noua mentalitate, noua gândire politică pentru dezvoltarea cooperării pe multiple planuri, pentru întărirea păcii pe continent, pentru dezarmare”.

Militarii maghiari înlătură gardul de la frontiera ungaro-austriacă 1989

Militarii maghiari înlătură gardul de la frontiera ungaro-austriacă 1989

Pe 8 decembrie 1989, la ora 17.00, Radio Europa Liberă comunica: 30.950 de refugiați au sosit în ultimii doi ani în Ungaria. Șeful Comisiei interministeriale maghiare pentru problema refugiaților, Zoltán Gall, a afirmat că peste jumătate din refugiați sunt de origine etnică maghiară, cifra refugiaților fiind în creștere. Zoltán Gall a mai afirmat că majoritatea refugiaților din România s-au stabilit în Un­garia. Numai 2.709 au plecat în alte țări, iar 540 s-au repatriat. Unui număr de 2.771 de refugiați li s-a respins din diferite motive cererea de a se stabili în Ungaria. Demnitarul de la Budapesta este de părere că în rezolvarea cererilor refugiaților din România nu ar trebui făcute discriminări datorită originii etnice, dar nu ar trebui să se permită ca fluxul acestora să creeze tensiuni sociale. În luna octom­brie, Zoltán Gall afirmase la o reuniune la Geneva că Ungaria are de făcut față unor condiții economice grele, printre care și lipsa de locuințe. Iar dacă exodul din România va continua, s-ar putea ivi grave probleme sociale și economice”.

În continuarea ,,cazului László Tökés”, Radio Budapesta va comunica, pe 14 decembrie 1989: „Colegiul etnic și pentru naționalități al guvernului maghiar a cerut ajutorul Parlamentului European și al Comunității Europene în cazul preotului László Tökés din Timișoara. Azi, în locuința preo­tului se face inventarul pentru ca mâine sau poimâine să poată fi evacuat. Cole­giul cere ca opinia publică maghiară și internațională să protesteze împreună pentru încălcarea drepturilor omului în România”. Efortul mediatic realizat de către posturile de radio occidentale, cu menirea de a insufla curaj și speranță celor care se aflau sub tirania regimului Ceaușescu, continuă și în cadrul emisiunii Program politic realizată de către Mircea Carp, pe 10 decembrie 1989, când Radio Europa Liberă va transmite: ,,Cu prilejul zilei internaționale a drepturilor omului, «Liga anticomunistă română», una dintre organizațiile românilor refugiați în Ungaria, a dat publicității un apel în care îi cheamă pe toți românii, precum și întreaga opinie internațională să condamne nerespectarea drepturilor omului în România. Pentru duminică seara, liga a organizat la Budapesta o manifestație de protest împotriva regimului de la București”.

În Nota înaintată de către șeful DSS-ului, pe 18 decembrie 1989, lui Nicolae Ceaușescu se menționa:

,,În perioada ur­mătoare guvernul român va fi supus la presiuni psihologice în scopul înlocuirii lui cu altul, în care PCR să nu mai aibă rolul conducător. URSS și Ungaria, prin intermediul radioteleviziunii, vor incita populația Transilvaniei la revoltă împotriva guvernului de la București. URSS va acționa pentru a obține sprijin în România în direcția «reactivării» unor români care au studiat în Uniunea Sovietică și simpatizează cursul politic din această țară”.

(Va urma)

Publicat de autor: Constantin CORNEANUromaniabreakingnews.ro  /  AESGS

,

Laszlo_Toke_Ungaria_si_Decembrie_1989_(1)

Recentele pasiuni și poziții publice stârnite de faptul că lui László Tőkés i-a fost retras Ordinul „Steaua României”, ca urmare a pozițiilor și declarațiilor sale constant anti-românești, ne-a readus în memorie biografia celui care avea să-și lege numele de izbucnirea revoltei populare de la Timișoara din 16 decembrie 1989, preludiu al derulării unui complex proces istoric ce avea să atingă apogeul prin înlăturarea regimului Ceaușescu pe 22 decembrie 1989.

László Tőkés pretextul pentru răbufnirea unor nemul­țu­miri latente ale cetățenilor Timișoarei

În contextul evenimentelor care se derulau în spațiul Europei Centrale și Est, respectiv prăbușirea glacisului strategic al URSS, cei peste 315.000 de locuitori ai Ti­mișoarei erau în așteptarea producerii a ceva, a unei scântei, în contextul în care apăruseră în oraș ceva semne prevestitoare. Într-un astfel de context, „Cazul László Tőkés” avea să devină pretextul pentru răbufnirea unor nemul­țu­miri latente ale cetățenilor Timișoarei, pentru manifestarea dorinței de schimbare a vieții de zi cu zi și, de ce nu, chiar a regimului social-economic și politic. Referindu-se la „Cazul László Tőkés”, colonelul (r) Filip Teo­dorescu, fost adjunct al șefului Direcției a III-a Contraspionaj (UM 0625) din cadrul Departamentului Securității Statului (DSS), va menționa că, totuși,

Filip Teodorescu

Filip Teodorescu

„Securitatea română nu numai că nu a fost inspi­ra­toarea măsurilor administrative, inclusiv a procesului de evacuare din locuința parohială intentat de superiorul lui László Tőkés pe linie de cult, dar a apreciat ca total inoportună o asemenea măsură”, însă având în vedere faptul că „hotărârile cuplului prezidențial erau inatacabile în concepția cvasitotalității colaboratorilor săi s-a procedat la aplicarea celei mai neinspirate măsuri”.

László Tőkés (n. 01.04.1952 în Cluj-Napoca) provine dintr-o familie de vechi preoți reformați și va absolvi Institutul Teologic Protestant de grad universitar din Cluj-Napoca. Își va începe activitatea profesională în calitate de capelan la biserica reformată din Brașov, în 1975, după care a plecat la Dej în 1977. În 1984 a fost îndepărtat din calitatea de preot pe cale disciplinară.

laszlo-tokes„În 1983 – 1984 am luat parte la editarea unei reviste samizdat, cred că prima revistă samizdat din România, numită Ellenpontok (Contrapunct). Eu am scris materialul privind viața bisericească, situația bisericii reformate din România. Pe de altă parte am redactat niște memorii în secret către biserica reformată din Ungaria și către centrul religios din Geneva unde se află sediul alianței mondiale reformate. Articolele din revistă nu erau semnate, dar Securitatea a aflat cine le-a scris”, va mărturisi László Tőkés.

După lungi și interminabile procese cu autoritățile ecleziastice din cadrul Bisericii Reformate, László Tőkés va deveni preot secundar, în 1986, în cadrul episcopiei Oradea, care i-a oferit un loc de muncă în Timișoara. Parohul principal Leo Peuker va muri în 1987 și László Tőkés va rămâne singur în relația cu comunitatea.

Gazda Árpád

Gazda Árpád

„Cât era Leo Peuker preot, veneau la slujbă 40 – 50 de oameni. După ce Tőkés a preluat această sarcină, din săptămână în săptămână venea tot mai multă lume. Sala devenise arhiplină, în 1989 cred că veneau la fiecare slujbă în jur de 600 de oameni. Predicile sale erau un mod de împotrivire la regim. De pildă, cuvântul «libertate» era folosit foarte des. Nu spunea ceva direct, dar alegea din Biblie citate cu tâlc. Prima noastră înfruntare cu Securitatea a fost în 1988. La 31 octombrie, de ziua Reformației, am organizat în biserică un recital de poezie din Dsida Jeno. (…) Numele lui László Tőkés a apărut în presa din Ungaria pentru prima oară legat de această problemă”, mărturisea Árpád Gazda, redactor-șef al cotidianului maghiar Kronika.

Pe 21 februarie 1989, László Tőkés va trimite o scrisoare Uniunii Mondiale Refor­mate în care își va exprima acordul față de politica acestei organizații care apăra existența Bisericii Reformate în România socialistă și critica, totodată, planul de sistematizare a satelor. Trebuie menționat faptul că la cea de-a IV-a Conferință a președinților Consiliilor Populare din 3 – 4 martie 1988, Nicolae Ceaușescu a anunțat că trebuie să se reducă radical numărul de sate, de la circa 13.000 în acele momente, la 5.000, cel mult 6.000. Reacția comunității internaționale a fost extrem de vehementă, astfel încât 231 comune din Belgia, 95 din Franța și 42 din Elveția au adoptat sate românești. Alteța sa Regală Prințul de Wales a condamnat într-un discurs din 27 aprilie 1989, reprodus în The Times-ul din 28 aprilie, campania de sistematizare a satelor.

Războiul lui László Tőkés cu liderii Bisericii Reformate din România

În data de 3 martie 1989, László Tőkés va primi o primă informație referi­toa­re la faptul că episcopul László Papp intenționează să-l mute din Timișoara. În perioada martie – mai 1989 se vor desfășura mai multe runde din războiul lui László Tőkés cu liderii Bisericii Reformate din România care încercau să-l schimbe din funcția de preot. Pe 17 mai 1989, o nouă delegație de preoți conduși de protopopul József Kovács sosește la Timișoara pentru a prelua parohia de la László Tőkés și a-i înmâna decizia de numire în Mineu, județul Sălaj, cu începere de la 1 mai 1989. László Tőkés va refuza efectuarea unui control financiar la parohia sa, iar pe 28 mai 1989, Radio Kossuth din Budapesta dă citire scrisorii lui László Tőkés către episcopul László Papp căruia i se cere sprijinul pentru studenții excluși din Teatrul Studențesc Thalia. Episcopul László Papp refuză să se implice, iar László Tőkés îi va cere demisia, pe 21 iunie 1989, printr-o „scrisoare deschisă”.

Începând din mai 1989, László Tőkés va deveni un invitat frecvent al celor de la Radio Budapesta, iar pe 24 iulie 1989 va apărea în cadrul emisiunii Panorama a televiziunii maghiare și va vorbi despre dărâmarea zidurilor comunismului. Contul bancar al Bisericii Reformate din Timișoara este blocat pe 23 iunie 1989 astfel încât parohia va ajunge în imposibilitatea de a plăti impozitul și a continua, în cadrul legal, lucrările de renovare a clădirii bisericii.

Video: Panoráma-interjú Tőkés Lászlóval, 1989

Gazda Árpád

Gazda Árpád

După ce a refuzat să se mute la Mineu, Tőkés n-a mai primit salariu, dar el totuși ținea slujba. Comunitatea îl ajuta. De nenumărate ori a fost vizitat de autorități. El, în fiecare săptămână după slujbă ținea o informare în care spunea cine a murit, cine a fost botezat, și, în afară de aceste știri normale el mai spunea că a fost vizitat în data cutare de inspectorul cultelor Țeperdel, în data cutare a fost invitat la Securitate de maiorul cutare… Puterea lui era tocmai faptul că n-a făcut taină din toate cele ce i se întâmplau”, rememorează Árpád Gazda.

Pe 26 iulie 1989 va fi deconectat telefonul din locuința lui László Tőkés, însă el va suna numai în cazul unor apeluri anonime de amenințare sau în cazurile în care ofițerii DSS se aflau la celălalt capăt al firului. În cursul zilei de 14 august 1989, episcopii reformați din România, László Papp (Oradea) și Gyula Nagy (Cluj-Na­poca), vor trimite o scrisoare tuturor preoților reformați din România, prin care îi anun­țau că László Tőkés este exclus atât din rândul preoților, cât și din Biserica Reformată.

Slujba din biserică de pe 20 august 1989 va fi ținută, totuși, de László Tőkés și nu de către noul preot venit de la Reșița, Botond Makay. Cu sprijinul presbiteriului, László Tőkés este proclamat preot cu statut definitiv în Timișoara. DSS-ul intră în alertă având în vedere evoluția evenimentelor și în condițiile în care, din august 1989, emisiunea „Vasárnapi Ujság” („Jurnal de Duminică”) a postului Radio Kossuth din Budapesta va înce­pe să prezinte săptămânal evoluția evenimentelor din jurul Bisericii Reformate din Timișoara. Referindu-se la motivațiile înfruntării regimului comunist, László Tőkés va declara:

„Mi-am asumat responsabilitatea și pericolul să lupt pentru drepturile bise­­ricii, ale minorității maghiare. N-am avut în vedre să joc un rol pe plan național. Așa trebuie înțeleasă chestia. Eu nu mi-am putut închipui ca un preot simplu reformat să lupt pentru cauza eliberării țării de sub asuprirea dictaturii comuniste”.

În revolta sa împotriva regimului comunist, László Tőkés va fi sprijinit de către Bela Sepssy și Ildiko Sepssy.

„L-am cunoscut pe László Tőkés la înmormântarea lui Leo Peuker. Înainte de asta nu prea frecventam biserica, deoarece nu-mi plăcea de preotul Peuker, care slujea interesele comuniste. Predica lui Tőkés m-a cucerit, am devenit apoi devotat bisericii, participam la orice acțiune a parohiei, chiar la ședințele presbiteriului unde doar soția era membră (n-aveam drept de vot dar îmi spuneam părerile). Acasă și la serviciu aveam laborator fotografic. Acolo am făcut microfilmele cu texte scrise de László Tőkés, care apoi ajungeau la Budapesta, unde erau prezentate la radio și TV”, mărturisea Bela Sepssy.

Cei doi soți Sepssy vor fi alături de László Tőkés, pe tot parcursul anului 1989, suportând perchezițiile și interogatoriile ofițerilor DSS privind relația cu preotul considerat a fi o problemă de securitate pentru regimul comunist.

„Când Tőkés avea ceva de transmis în străinătate, apela la soțul meu să facă microfilme. În 1990 am aflat că însăși fiica mea ducea microfilmele la Arad, la bunica fostei soacre, de unde altcineva (nu știu cine) aranja să ajungă mai departe”, declară Ildiko Sepssy.

Laszlo_Toke_Ungaria_si_Decembrie_1989_romaniabreakingnews.ro

László Tőkés mai mult împotriva României decât a lui Ceaușescu

În martie 1989 vor sosi la Timișoara doi reporteri canadieni, Michel Claire și Jean Le Roy, împreună cu prieteni de-ai lor din Ungaria, la recomandarea fratelui lui László Tőkés din Canada, Istvan Tőkés. În interviul acordat celor doi reporteri canadieni, László Tőkés va vorbi despre planul sistematizării satelor și va afirma că „trebuie zdrobit zidul tăcerii, cineva trebuie să înceapă”. Ofițerii DSS-ului au interceptat echipa celor doi reporteri canadieni, însă interviul filmat cu László Tőkés ajunsese în Ungaria. Reporterii au fost expulzați iar postul de televiziune canadian s-a temut să difuzeze materialul video. Prin intermediul lui Istvan Tőkés, caseta video va ajunge la Chrudinak Lajos, realizatorul programului Panorama al TV Budapesta, care o va difuza pe 24 iulie 1989.

Un apropiat al lui László Tőkés, tehnicianul dentar Iosif Kabai, membru al presbiteriului Parohiei Reformate Timișoara și, totodată, locatar al casei în care se afla biserica, consideră că era o situație ciudată să privești interviul lui László Tőkés la TV Budapesta în condițiile în care locuința era supravegheată permanent de către ofițerii DSS-ului „care se chinuiau să afle cum izbutește Tőkés să dea interviuri mass-mediei maghiare”.

Intervievat de către revoluționarul Marius Mioc în 17 și 20 sep­tembrie 2001, Iosif Kabai va declara:

Marius_Mioc

Marius Mioc

„După revoluție am aflat că videocamera cu care a fost filmat (László Tőkés – n. n.) stătea permanent în clădire, reporterii ve­neau fără aparatură, astfel încât securiștii să nu-și dea seama ce scop au. Ca să poată intra în clădire, uneori vizitatorii lui László spuneau că merg la mine. Atunci erau lăsați să intre, cei care păzeau clădirea aveau încredere în mine. Să adăugăm la cele spuse de martor faptul că, chiar intrarea în locuința lui Tőkés era supravegheată, exista o ușă care dădea spre subsol și care n-a fost niciodată supravegheată. De asemeni, vizitatorii mai pu­teau intra duminica, împreună cu mulțimea care venea la biserică pentru slujbă”. Referindu-se la acest aspect al „cazului László Tőkés”, Imre Borbely mărturisea: „Am reușit să facem asta (transmiterea de informații de la și către László Tőkés – n. n.) chiar și atunci când a fost păzit de milițieni în uniformă în fața casei, întrucât nora mea a reușit de fiecare dată după slujbe să intre la el în casă, a primit de acolo videocasetele, audi-casetele sau scrisorile pe care mi le-a adus mie. Eu am avut mulți prieteni RDG-iști cu care am cutreierat munții, și prin ei am reușit de cele mai multe ori să trimit informațiile până în Budapesta, întrucât ei nu au fost în vizorul vameșilor și securității de la graniță”.

Maiorul (r) Radu Tinu, fost locțiitor al șefului Securității Timiș în decembrie 1989, va scrie, cu referire la acțiunile lui László Tőkés:

Radu Tinu

Radu Tinu

„Fără a greși am spus-o în 8 martie 1990 și pot afirma și azi că László Tőkés nu a fost împotriva lui Ceaușescu ci împotriva României. Cultivat și inteligent, ambițios, extremist, T. L. a confirmat prin atitudinea sa postdecembristă că măsurile informativ-operative luate împotriva sa au fost îndreptățite, legale. Cazul său, tipic de trădare, a fost, zic eu, lucrat cu profe­sio­nalism. Nefinalizarea lui prin arestare în momentul în care aveam dovezile trădării – chitanța olografă pentru 20.000 lei (atenție! în ’89 octombrie) și două pagini cu informații, toate găsite la ieșirea din țară la doi cetățeni maghiari, cadre ale serviciilor de specialitate din țara vecină, s-a datorat lui N. Ceaușescu care nu a aprobat măsura propusă de noi, având în vedere situația politică, internațională din momentul respectiv”.

Iosif Kabai, colaboratorul lui László Tőkés, susține că un preot din Ungaria a venit la Timișoara, auzind de necazurile lui László Tőkés, și i-a adus 20.000 de lei cerându-i o confirmare scrisă pentru primirea banilor.

Iosif Kabai

Iosif Kabai

„La scurt timp – declară Iosif Kabai – a venit un polițist (pe 20 noiembrie 1989 – n. n.) cu biletul iscălit de Tőkés spunând că l-au găsit în buzunarul unui cetățean străin care se întorcea acasă și dacă recunoaște semnătura, să aleagă: fie era vorba de banii bisericii pe care și i-a însușit, pedeapsă pentru delapidare; fie a primit banii pentru mesajele trimise în străinătate, pedeapsă pentru spionaj. Eu am vorbit despre acest subiect cu un procuror, care m-a sfătuit ca Tőkés să nu recunoască nimic”.

Pe 11 septembrie 1989, emisiunea Panorama a TV Budapesta va relata pe larg despre „Cazul László Tőkés”. Dispariția de la domiciliu, pe 12 septembrie 1989, a ingi­ne­rului constructor Ernő Újvárossy, un apropiat al lui László Tőkés și șeful lucrărilor de re­no­vare a bisericii, va amplifica atmosfera de teamă, neputință și revoltă surdă împo­triva regimului comunist. Cadavrul lui Ernő Újvárossy va fi găsit peste două zile în Pădurea Verde și pe el se înregistrau urme de violență. După o investigație jurnalistică privind moartea lui Ernő Újvárossy, publicistul Marius Mioc va considera că László Tőkés a folosit moartea acestuia „pentru a crea în sânul comunității maghiare reformate din Timișoara o anumită stare de spirit care a ajutat la deznodământul din decembrie 1989”.

LazloTokes_interviu_PanoramaTV_1989

LazloTokes_interviu_PanoramaTV_1989

„Cazul Ernő Újvárossy” va fi folosit din plin de către autoritățile Republicii Ungare pentru a pune în dificultate pe plan internațional regimul lui Nicolae Ceaușescu. Mátyás Szűrös, președintele Parlamentului de la Budapesta, aflat în vizită oficială în SUA, îi va informa, pe 12 septembrie 1989, pe reprezentanții SUA despre moartea lui Ernő Újvárossy. Árpád Gazda, redactorul-șef de la Kronika, a confirmat faptul că Mátyás Szűrös a vorbit în SUA despre „Cazul Ernő Újvárossy” și László Tőkés, în pofida faptului că nu există nicio relatare în mass-media acelor timpuri din Ungaria și SUA. Informația lui Árpád Gazda provenea de la cetățeanul maghiar care i-a furnizat informațiile despre „Cazul Ernő Újvárossy” lui Mátyás Szűrös. În predica pe care o va rosti la funeraliile lui Ernő Újvárossy, László Tőkés va declara: „Asasinii lui Ernő Újvárossy se ascund printre noi, în mulțime”.

Începând din vara anului 1989, Ungaria începea să aibă și o agendă proprie în cadrul Tratatului de la Varșovia folosindu-se de problematica drepturilor omului și cele ale minorităților, miza fiind impunerea intereselor personale și o autoritate privilegiată asupra spațiului românesc.

Guvernul de la Budapesta insista pentru „coordonarea activității” unui nou Comitet Special al Pactului de la Varșovia pentru Drepturile Omului și Problemele Umanitare. În condițiile unei relații speciale între Moscova și Budapesta, amplificată de personalitatea lui János Kádár, oficialii de la Budapesta recomandau înfiin­țarea acestor noi organisme și implementarea anumitor „obligații comune” refe­ri­toare la drepturile minorităților, la reuniunea Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varșovia din iulie 1989, cu speranța unui eșec care putea să fie pus pe seama poziției intransigente a României cu privire la drepturile umane și la cele ale minorităților, și de a se asigura, astfel, că publicul internațional era informat pe canalele corespun­zătoare. Un aspect relevant pentru aceste relații „speciale” sovieto-maghiare este oferit de ceremonia din 7 noiembrie 1987 când s-au aniversat 70 de ani de la izbucnirea și desfășurarea Marii Revoluții Socialiste din Octombrie 1917 din Rusia. La Budapesta au fost organizate ceremonii de depuneri de coroane de flori la statuia lui V. I. Lenin, din Dumbrava Orașului (Varosliget), la Monumentul Ostașului Sovietic, de pe dealul Gellert, urmate de o seară festivă la Opera Națională a Ungariei. Numeroși lideri din conducerea de partid și de stat a Ungariei au participat la recepția oferită de Ambasada URSS la Budapesta.

DSS-ul se afla în alertă totală având în vedere jocul politico-diplomatic al Ungariei, care își afișa, din nou, intențiile revizioniste, în contextul schimbărilor din spațiul Europei Răsăritene din vara – toamna anului 1989.

Numărul celor care căutau azil politic în Ungaria a sporit de la 6.500 în 1987 la 15.000 în 1988, în timp ce în 1985 fuseseră 1.700 de persoane și 3.300 în 1986. În 1988 au primit permis de ședere temporară în Ungaria un număr de 13.400 cetățeni români, dintre care doar 8% erau români, restul fiind maghiari din Transilvania.

În august 1989 se refugiaseră în Ungaria un număr de 25.000 de oameni, dintre care 25% erau români, iar în Iugoslavia se refugiaseră un număr de 5.000 de oameni în perioada ianuarie – mai 1989. În urma semnării de către Ungaria a Convenției Națiunilor Unite cu privire la refugiați, în martie 1989, doar 29 de azilanți au fost trimiși înapoi, în iulie 1989, în raport cu cei 1.650 de refugiați trimiși înapoi în 1988. În noiembrie 1989 se aflau în Ungaria, conform datelor oficiale, un număr de 24.000 de cetățeni români, dintre care o șesime erau etnici români.

 Vasile Malureanu

Vasile Malureanu

„Compe­ten­țele informative ale Direcției I în problematica acțiunilor de factură re­vi­zionistă au per­mis să se sesizeze reconfigurarea unor riscuri de acest gen din direcția Ungaria, cercurile revizionist-iredentiste din această țară încercând să introducă problema Transilvaniei în ecuația schimbărilor politice inevitabile din România. La nivelul Direcției I funcționa, din anul 1986, Comandamentul unic de luptă contra revi­zio­nis­mului și extremismului iredentist maghiar și erau monitorizate cazurile im­por­tante din această problematică (László Tökés, Sütő András, Szőcs Géza, Domokos Géza ș. a.). Informațiile obținute la sfârșitul anilor ’80 relevau că una dintre mo­da­litățile de acțiune ale revizionismului ungar o reprezenta folosirea fugarilor ro­mâni staționați în Ungaria în acțiuni vizând subminarea și răsturnarea re­gi­mu­lui Ceaușescu. La Direcția I erau gestionate și informațiile privind faptele infrac­țio­nale la regimul frontierei de stat cu relevanță pentru securitatea națională, ceea ce a permis să se sesizeze că, începând din vara anului 1989, autoritățile ungare au început să returneze sistematic cetățeni români trecuți ilegal în această țară”, mărturisește generalul de brigadă (r) Vasile Mălureanu din SRI.

În august 1988, televiziunea maghiară îi va avea ca invitați pe adjunctul ministrului de Externe al URSS, Vladimir Petrovski, și pe istoricul Roy Medvedev pentru o discuție privind necesitatea autonomiei teritoriale a etnicilor maghiari din Transilvania. Înaltul diplomat sovietic a declarat că există o asemănare între „tensiunile româno-ungare și situația naționalităților din Transilvania cu problema din Nagorno-Karabah”, în timp ce Roy Medvedev a criticat regimul Ceaușescu pentru „represiuni la adresa mino­rității maghiare” și a cerut reinstituirea „regiunii autonome Transilvania”. Încu­rajați de aceste afirmații, liderii politici de la Budapesta au trecut la o reiterare perma­nentă a cererii de autonomie pentru Transilvania.

Mátyás Szürös_Mihail Gorbaciov_1989

Mátyás Szürös_Mihail Gorbaciov_1989

În iulie 1989, Mátyás Szürös, secretar al CC al PMSU cu probleme internaționale și, mai apoi, președinte al Parla­mentului Ungariei din a doua parte a anului 1989, va declara unui jurnalist de la Radio Europa Liberă„cea mai bună soluție pentru problemă (a Transilvanie – n. n.) ar fi fost să se acorde Transilvaniei «autonomie» după cel de-al Doilea Război Mon­dial”.

Omul politic și de stat maghiar va declara în mod foarte clar:

„Trebuie să facem totul pentru a proteja drepturile egale ale minorității naționale maghiare din Transil­vania…În Ungaria nu există, de fapt, tendințe iredentiste sau revizio­niste adevă­rate. Este posibil ca naționalismul să fie prezent în mintea unor indivizi sau în cadrul unor grupuri restrânse. Nu aceasta este problema. Problema apare atunci când naționalismul este ridicat la rangul de politică oficială. Și asta s-a întâmplat în România. Politicile românești nu sunt doar antimaghiare, ci și direcționate împo­triva Uniunii Sovietice și împotriva slavilor de sud”.

(Va urma)

Publicat de autor: Constantin CORNEANUromaniabreakingnews.ro  /  AESGS

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press