DNA

• Ambasadorul Gâf Deac l-a adus pe Frank Timiș

• Roșia Montană, afacere de aventurier, nu proiect

• Un ofițer MAPN a cartografiat zăcămintele, a vândut și a ajuns director la RMGC

• Vânzarea aurului a început cu Protocolul de colaborare pentru exploatarea haldelor de steril

• C.P. Tăriceanu și R. Berceanu au avizat proiectul de societate mixtă cu Gabriel Resources

• Au plecat 80 de tone de minereu pentru expertiză

• Aurul de la Roșia Montană a fost dat cu 250.000 de dolari

• Au mărit perimetrul minei de câteva ori

• Suspiciune de fraudă bursieră

• Afacerea Roșia Montană și intrarea în NATO

• Experții în situri istorice au tras doar un chiolhan la Câmpeni

• La Curtea de Arbitraj de la Viena recâștigăm totul

• Cum a reușit Timiș prin Tender să deschidă toate ușile instituțiilor statului?

„Asasinii economici” ai Roșiei Montane

Bănuiesc că atunci când vă uitați la televizor vă apucă râsul văzându-i dezlănțuiți pe „specialiștii” în problema Roșia Montană…

Și râsul și revolta în același timp… Dar este opinia oamenilor, ei își spun părerea având informații la un anumit nivel, de o anumită natură. Oamenii sunt dezinformați de multe ori, înțelegeți? E firesc ca ei să-și spună punctul de vedere atât timp cât nimeni, dar nimeni (!?) competent din societate, nu vine să spună: ”Uite, lucrurile stau așa”. În primul rând mi se pare o aberație această comisie parlamentară. Este o translatare a răspunderii, când e clar că Roșia Montană este o afacere, nu proiect – mulți spun că e proiect, de unde? -, este o afacere veroasă! E construită pe lașitatea noastră a românilor, pe un „pumn de arginți” dat unor persoane din vremea aceea care, din punctul meu de vedere, vindeau tot. Ar fi vândut și bulevardele și trotuarele. Dezinteres total cuplat pe nesiguranța zilei de mâine și căutau să adune și ei ceva… Și vindeau tot! Vindeau având credința că ceea ce vând nu le aparține, domnule. Fals!

Eu, ca procuror militar în secția parchetelor militare, în anul 2002 în toamnă, am fost sesizat de Serviciul Român de Informații cu privire la săvârșirea unor fapte penale care vizau siguranța națională. În vizorul SRI era un maior din Direcția Topografică a MApN care în perioada ’95-’96 – sau mai târziu, nu mai rețin chiar exact perioada exactă -, desemnat să desfășoare misiuni topografice, făcuse în zona Roșia Montană o mulțime de cercetări de specialitate, în ideea că în acea zonă ereu amplasate și niște unități militare. Din elicopter, sau de la sol, s-au făcut fotograme, măsurători de tot felul în materia amplasării și structurii întregii zone, chestiuni care au fost înregistrate pe niște dischete, după care acest ofițer își dă demisia din cadrul Ministerului Apărării Naționale și devine unul dintre directorii Gabriel Resources. Sesizarea a venit la mine împreună cu alte documente care indicau faptul că acest ofițer a săvârșit niște fapte penale. Firește că am început cercetările în acea cauză și nu m-am limitat doar la transmiterea de date secrete cu caracter militar către persoane neautorizate ce aducea atingere siguranței naționale. Am pătruns mai în profunzimea acestei afaceri care se numește astăzi Roșia Montană. Ce am constatat, domnule? Că prin 1996, când la ambasada României din Sydney a fost numit ambasador un anume domn Gâf Deac, care anterior îndeplinise funcția de ministru secretar de stat la Ministerul Industriilor și avea în responsabilitate activitatea minieră. Acest domn ambasador a intrat în legătură cu un cetățean australian de origine română, un anume Frank Timiș (n.r. – fost Vasile Timiș), care, deși nu avea nicio specializare în domeniul minier, și-a arătat – vai de mine – aplecarea pentru a investi în mineritul din România. Acest Frank Timiș, după datele existente la dosar la acea vreme, era suspectat de tot felul de infracțiuni legate de traficul de droguri. Firește că a atras atenția autorităților noastre la vremea aceea, după ce și-a început activitatea în România, dar, vedeți dumneavoastră, instituțiile se pare că nu erau încă așezate, în serviciile secrete se schimbau generații, au fost aduși tineri care poate aveau veleități, dar nu aveau experiența și organizarea care presupuneau o activitate foarte serioasă.

Cert este că Frank Timiș vine în România, i se deschid toate ușile la Ministerul Industriilor, la Regia Cuprului și Aurului Deva, la Agenția Națională pentru Resurse Minerale și implicit la mina Roșia Montană. Prin ’97, după aceste tatonări, se realizează, domnule, un protocol de cooperare. Chiar așa se și numea, Protocol de Cooperare între firma Gabriel Resources, patronată de acest Frank Timiș – un off-shore care-și avea sediul în Insula Jersey din Channel Islands -, și Regia Cuprului și Aurului Deva. La momentul acela, activitatea minieră la Roșia Montană trecea prin mari dificultăți. Toată activitatea era subvenționată de stat. Tot aici îl cunoaște pe Ovidiu Tender (n.a. – se spune că Tender și Timiș sunt de fapt rude prin alianță). Tender preluase în 1995 Institutul de Cercetări Mineralogice, institut care – vă dați seama -, după atâția ani de activitate, deținea extraordinar de multe date privind mineritul din România; analize, prospecțiuni, cercetări… Cert este că, după ce se realizează acest protocol, se observă, foarte interesant, că găsim funcționari ai statului, foști sau chiar activi, din Regia Cuprului și Aurului Deva sau ANRM, în consiliile de administrație ale Gabriel Resources și Tender Group S.A. Foarte ciudat. Ori așa, ori așa!

Conflict de interese clar.

Nu era doar conflict de interese, era și o remunerare pentru datele pe care le-au pus la dispoziție. Pe listele Gabriel Resources apare și acest director, maiorul din MApN care-și dăduse demisia și transmisese, conform serviciilor, date secrete ce afectau siguranța statului.

Cum apar în poveste Berceanu și Tăriceanu?

Aflându-se de interesul privind activitatea minieră de la Roșia Montană, au mai existat și alte firme care au făcut oferte de cooperare-colaborare cu autoritățile statului român. Cel puțin două dintre ele au făcut memorii și ulterior plângeri la Ministerul Industriilor pentru că efectiv nu au fost luate în seamă, ceea ce trezește suspiciuni majore. Când vrei să faci un lucru corect – într-adevăr treci prin dificultăți economice tu ca țară, nu poți să-ți permiți investiții majore -, le acorzi și ălora o șansă… Mi-aduc aminte că în dosar se vorbea foarte clar de plângeri făcute de reprezentanții unor firme serioase din Europa. Toate au fost tratate cu dispreț total, în mod ciudat și suspect. Domnule, la un moment dat prin 1997 – c-aici este problema extraordinară – se redactează un Proiect de Contract de asociere între Gabriel Resources și Regia Cuprului și Aurului Deva (ulterior Minvest) vizând asocierea în vederea realizării unui obiectiv – și atenție la o chestiune care este esențială! -, propunerea partenerului străin, a lui Gabriel Resources, avea ca element de esență reexploatarea haldelor de steril, domnule!

Deci aceasta era chestiunea în discuție; reexploatarea sterilului, nicidecum exploatarea perimetrului virgin, neexploatat… prin tehnologie avansată… Potrivit protocolului inițial și a prevederilor contractuale, conivența a fost ca partea română să dețină din acțiunile noii societăți ce urma, atenție (!), ce urma a fi înființată, 40%, dar nu mai puțin de 20%, iar partea străină, 80%, dar nu mai puțin de 60%. Acest așa-zis contract – țin minte că avea scris sus, în stânga, pe prima pagină, titulatura „Proiect” – a fost semnat de 6-7 persoane cu responsabilități majore din cadrul Întreprinderii Roșia Montană, Regiei Deva, ANRM… Mai mult, la dosar se află două adrese semnate de doi miniștri în funcție în acea perioadă, Călin Popescu Tăriceanu și Radu Berceanu, care deși văd că e vorba de o firmă fără experiență în domeniul minier, cu sediul într-un paradis fiscal, fără să obiecteze în vreun fel, își dau acordul pentru constituirea acestei societăți mixte. La momentul respectiv, prin protocolul de colaborare și ulterior prin proiectul de contract, societatea ce urma a fi nou înființată dobândește dreptul de explorare, deși – mare, mare atenție acum la o chestiune foarte subtilă! – inițial se stipula reexploatarea haldelor de steril. Dom’le, punct!

Pentru ca mai apoi să treacă pe șest și la exploatare…

Asta-i cu totul altceva. Ei au previzionat de la început că vor primi și dreptul de exploatare. Dar să revenim, acest proiect de contract este foarte important. El are forma juridică a unui contract de asociere, doar că el are o precizare sus în stânga – „Proiect de contract”. Orice litigiu, scrie în contract – nu povești cu New York sau Londra -, se soluționează de către Curtea de Arbitraj de la Viena. Punct!

Mai mult, odată cu dreptul de explorare, această companie care nu era încă înființată face niște sondaje, mai exact recoltează opt containere de minereu, circa 80 de tone, care sunt expediate în Australia. Minereul în discuție devine obiect de cercetare a uneia dintre cele mai prestigioase firme din lume, specializată în determinarea conținutului de metale prețioase dintr-un minereu prezentat spre analiză. Mi-aduc foarte bine aminte că în perioada aceea am solicitat directorului adjunct al SRI ca, prin mijloacele specifice pe care dumnealor le au la dispoziție, să-mi identifice locațiile din zona Roșia Montană de unde s-au prelevat acele 80 de tone de minereu puse în containere. Sunt documente vamale care atestă acest transport. Și vin doi ofițeri SRI la mine și le spun că există suspiciuni, că era clar pentru mine ca anchetator că, atâta timp cât ei preconizaseră reexploatarea haldelor de steril, n-aveau ce să trimită sterilul în Australia să constate nu-știu-ce conținut care deja era știut. Le spun de asemenea să verifice de unde s-au prelevat cele 80 de tone de minereu. După vreo 8-10 zile au revenit cei doi ofițeri și mi-au spus: ”Domnu’ procuror, domnu’colonel, nu am reușit să identificăm locațiile și de unde au fost expediate cele 80 de tone către Australia!”, ceea ce mi s-a părut extraordinar de suspect. Deja, din acel moment am intrat în niște îndoieli majore vizând obiectivitatea cercetărilor și a datelor care în ultima vreme nici nu mai veneau. Mai mult, pe parcursul acestor cercetări prealabile, mi-apare la dosar un document din partea MApN care, vezi tu Doamne, stabilea că datele care făceau obiectul infracțiunii pentru care era cercetat maiorul au fost desecretizate, deci nu mai sunt secrete de stat. Un alt aspect deosebit de ciudat.

Aurul de la Roșia, dat pe prețul unei case!

Și-acum țineți-vă bine! E un lucru despre care nu vorbește nimeni. În acel proiect de contract este trecut prețul plătit de Gabriel Resourcespentru cele 80% din acțiunile minei Roșia Montană. Și mi-aduc aminte că este vorba de suma de un miliard și vreo două sute și ceva de milioane de lei vechi, sumă echivalentă la acea vreme cu circa 250.000 de dolari.

O vilă mai răsărită pe vremea aceea…

Cam așa ceva… Unul dintre directorii din 2003 de la Agenția Națională de Resurse Minerale îmi spunea: “Păi, domnule procuror, cu acești bani nu s-au plătit nici eprubetele din laboratoarele minelor “. Deci asta reprezenta prețul minei, 80% din asociere, două sute și ceva de mii de dolari.

80% dintr-un activ subevaluat. Care ar fi realitatea în privința zăcămintelor din subsolul Roșiei?

80% din mina Roșia Montană, din Întreprinderea Minieră Roșia Montană, ăsta este obiectul contractului. În felul acesta revenim la o chestiune foarte interesantă, la care iar nu răspunde nimeni: de pe vremea împărătesei Maria Tereza și până la acest moment, mina Roșia Montană a avut un perimetru strict determinat de 12 km². O să vedeți că, până la finalizarea contractului, perimetrul acestei mine s-a extins în 2-3 rânduri. Și o să vă explic cum s-a procedat. Mai întâi, de la 12 km² se face extinderea la 24 km², urmând ca apoi suprafața să crească la 42,3 km². Păi atunci ne întoarcem la ce am spus prin Protocolul de Colaborare, și anume „reexploatarea haldelor de steril”. Păi vorbim de reexploatare sau de minerit la propriu, pe filon, prin extinderea perimetrului minei? Ce mai vorbim de tehnologii ultraperformante și de nu știu ce? Este aberant! Spuneți-mi și mie, dacă sunteți de bună-credință, domnilor investitori americano-canadieni – că de fapt ăștia sunt jucătorii la bursă -, sau facem minerit clasic cu cianurare? Și de asemenea, dacă sunteți de bună-credință, de unde s-au recoltat probele de minereu încărcat în cele opt containere care-au plecat în Australia și cu ce drept? Partea română a examinat această operațiune? Contractul nu era în vigoare.

Deci de unde s-au recoltat cele 80 de tone de minereu? Clar, s-au făcut foraje extra-perimetru. În ce temei se extinde perimetrul? Acești oameni de afaceri, Tender, ceilalți care se asociaseră mai mult sau mai puțin cu acest Frank Timiș, au știut foarte bine ce fac. Au pornit de la reexploatarea haldelor de steril, vizualizând clar că se vor exploata zone virgine. De ce vă spun treaba asta?

Pentru a forma dosarul de listare a societății Roșia Montană la bursa de metale prețioase la Vancouver au avut nevoie de rezultatele analizei firmei australiene care a făcut examinarea probelor de minereu și care – vă spun sigur – au generat un conținut aurifer și argintifer surprinzător de mare, ceea ce atestă clar că probele au fost recoltate din perimetru virgin, nicidecum din haldele de steril sau din mina în mare parte exploatată. La momentul acela se achiziționau terenuri, case, școli în acel perimetru. Se cumpărau când noi nu aveam bătut în cuie contractul de asociere.

Frauda bursieră – delict federal

Deci ei au listat la bursă o fantomă…

Dosarul de listare al societății la bursă trebuia să cuprindă: contractul de asociere între Gabriel Resources și autoritățile statului român, analizele din Australia, datele topometrice, topografice de la ofițerul nostru cercetat, datele de cercetări, prospecțiuni anterior geologic dobândite de la Insitutul de Cercetări Mineralogice și Geologice a lui Tender și alte ceva documente. Eu vă spun un lucru: certitudinea mea este vis-a-vis de modul în care eu am intuit că s-au produs lucrurile, și vă mai dau un argument esențial: în 2002, Întreprinderea Minieră Roșia Montană era subvenționată de stat. Păi atunci cum vorbim noi de contract ferm de asociere în fapt și-n drept? Putem noi vorbi că o societate mixtă este subvenționată de stat? Acestea sunt lucruri care pot fi verificate. Se alocau sume de la bugetul Ministerului Industriilor care subvenționau activitatea. Vi se pare esențial sau nu? Păi lăsând la o parte modul de achiziționare a celor 80% de acțiuni, care nu se puteau face nici la acea vreme prin încredințare directă, vine unu’ „ia, bă, 1 miliard 200 și ceva de milioane de lei vechi, cumpără 80% din acțiunile minei”. Vi se pare logic? Stai, domne, am și oferte de la firme europene, am memorii, am plângeri, care sunt în minister acolo. Nu se poate. De ce îi dai numai ăluia domne, și nouă nu ne dai? Bagă-ne și pe noi în competiție.

Certitudinea mea, pe datele efectuate în acel dosar, este următoarea: Frank Timiș, prin Gabriel Resources, a săvârșit o infracțiune de fraudă bursieră, care este o infracțiune foarte gravă, infracțiune federală în spațiul nord-american. Ce-a făcut el, din punctul meu de vedere? Atâta timp cât proiectul de contract a fost prezentat unui cabinet notarial din Alba Iulia, nu știu care anume – nu am reușit să ajung la acel stadiu al cercetărilor, urma să fac aceste cercetări -, a fost tradus fără precizarea „proiect ” și legalizat, și alături de celelalte documente despre care am vorbit, a fost întocmit un dosar pentru listarea acțiunilor societății și au început să curgă banii. În perioada aceea, din ce îmi aduc aminte, în România, în conturile acestui Gabriel Resources,intraseră vreo 75 de milioane de dolari. Acestea erau datele din dosar.

La bursa de la Vancouver, ne aflam în prezența unei societăți Roșia MontanăGold Corporation, cu un dosar de listare în bună regulă, acțiuni care creșteau exorbitant vis-a-vis de datele respective, ce trădau un conținut uriaș de aur și argint în mina Roșia Montană. A ascuns toată lumea de unde s-au recoltat probele. Ei vehiculau ideea reexploatării haldelor de steril prin metode tehnologice ultramoderne.

Și cum se verifică toate aceste lucruri?

Numai printr-o comisie rogatorie, printr-o sesizare și printr-o cooperare cu autoritățile nord-americane putem afla exact care este rezultatul, văzând dosarul de listare la bursă. Însă comisiile rogatorii au șanse mici de reușită pentru că autoritățile americane își vor proteja investitorii. Sunt două planuri foarte inteligent făcute de Timiș, Tender și compania..

Păi Timiș parcă era un pion…

Domnu’, lăsați pionul cu două miliarde de euro și cu avere. Stați cuminte că nu-i chiar pion. La rândul lui a fost folosit și apoi a „miruit” pe toată lumea, dom’le. Au venit o groază de bani de la investitorii americano-canadieni.

Deci în timp ce contractul era bine mersi în vigoare, la bursă, în România contractul era în stadiu de proiect. De ce? Avem argumente esențiale: mina Roșia Montană este în continuare subvenționată de stat. Contractul era încheiat și bătut în cuie în 2001 iar în 2002 mina era subvenționată în continuare. De ce? Deoarece contractul nu era contract în România, era proiect.

Doi. Cum se putea face extinderea perimetrului? Doar dacă mina aparținea statului. Păi ce fac, îți dau ție societate mixtă în care tu, străin, ai 80%, extraperimetru pe teritoriul virgin al minei, când tu spui că reexploatezi haldele de steril? Dați-mi o explicație, să răspundă cineva la aceste întrebări. În timpul anchetei m-am dus la Agenția Națională a Resurselor Minerale și am discutat cu doamna președintă Maria Stratulat și erau și directorii ei în cabinet. Mi-a prezentat harta minei Roșia Montana. Îi zic: ”Doamnă, dați-mi vă rog o explicație, de ce această mină care până la momentul așa-zisului proiect de contract de cooperare avea 12 kilometri pătrați perimetru de explorare-exploatare a ajuns la 42,3?”. Toată lumea a dat din colț în colț și n-a putut da nimeni vreun răspuns. Cum se putea face treaba asta? Prin hotărâre de guvern în condițiile în care mina aparținea statului. Și-aia doar prin niște elemente extraordinare pentru că presupunea exproprieri de terenuri, case, școli…

Ce s-a întâmplat cu ăștia de la Gabriel Resources, care chipurile erau în curs de asociere, că ne aflam încă în proiect, da? Ei cumpărau case, domnule! Începuseră să vină banii de la bursă și cumpărau case și terenuri. Dacă cineva face o analiză de genul acesta, profundă, vede că există diferențe între dosarul aflat în funcțiune în România – operabil în România că era în stadiul de proiect – și dosarul aflat la Bursa din Vancouver, care era dosar bătut în cuie. Una era la Vancouver, alta la București. Păi nu puteam să extind, domnule, perimetrul! Nu puteam să subvenționez activitatea minei dacă eram în asociere. Eu, stat, îi fac cadouri ăluia? Las la o parte faptul că i-am permis să cumpere 80% din acțiuni pe două sute și ceva de mii de dolari, gonindu-i pe ceilalți care veniseră să solicite asocierea.

Văzând lucrurile acestea, firește că am încercat să desfășor în continuare acte de cercetare, uitând de episodul cu ofițerii SRI…

Nu dai aurul, nu intri în NATO

Era evident faptul că se încearcă mușamalizarea…

Găsisem o fraudă uriașă. Apăruseră însă Legea 78 privind actele de corupție, Ordonanța 43/2002 privind înființarea PNA (actualul DNA). Având date și indicii privind acte de corupție, de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, fals și înșelăciune, dosarul trebuia declinat la organismul competent. M-am dus la Joița Tănase, procurorul general din acea perioadă, și spun cum stau lucrurile, că trebuie să predau dosarul în urma desecretizării actelor în cazul ofițerului de la Topografie, iar pentru restul aspectelor să se continue cercetarea penală. Domnul Joița Tănase îmi spune: ”Domnule colonel, faceți-mi o notă să-l informez pe primul ministru pentru că mi se par foarte delicate problemele pe care le-ați identificat dumneavoastră”. Zic: ”Domnule procuror general, vă fac o notă și vă predau dosarul”. „Nu, nu, fă-mi o notă și ține dosarul până când îți spun eu”, mi-a replicat domnul Tănase. Am redactat o notă de 4-5 pagini și i-am remis-o.

N-am mai știut nimic despre problemă vreo lună-două, cert este că mă duc într-o zi la ANRM să discut tot ceva legat de dosar cu doamna președintă Stratulat, prilej cu care mi-am dat seama că hârtia mea ajunsese pe biroul domnului prim-ministru. Doamna președintă îmi spune următorul lucru… Vă reproduc textual, am încă memorie bună: „Domnule procuror, am primit de la domnul prim-ministru o notă vis-a-vis de modul de inițiere și derulare a cotractului cu Gabriel Resources, care prim-ministru (n.r. – Adrian Năstase) printr-o rezoluție pe nota respectivă spune că oprirea contractului cu Gabriel Resources va constitui un impediment major pentru intrarea României în NATO”. Mi-a mai spus că s-a întâlnit la Londra cu prim-ministrul canadian Chretien, care i-ar fi spus acest lucru domnului Adrian Năstase. Când am auzit așa ceva am rămas perplex!

Domnule, eu înțeleg că nu se mai folosește termenul de colonie pentru țările lumii a treia. Se folosesc alți termeni; aliat, partener, dar tot colonie suntem. Așa se pun problemele. Pentru a intra în Uniunea Europeană trebuie să facem asocieri cu petrolul, cu gazele, cu autostrăzile și-așa mai departe. Să vedem acuma la Schengen ce mai trebuie să dăm. Problema pe care mi-o pun eu ca și cetățean care am o situație decentă – am o pensie rezonabilă și o casă în care nu mi-e frig – este că am în jurul meu bieți oameni care n-au un loc de muncă, oameni care mor de foame. Îmi pasă și de oamenii de-aici de la blocuri pe care-i văd cum trăiesc și nu-mi priește. Degeaba am o bucată de pâine în plus dacă-l văd pe cel de lângă mine lipsit de orice perspectivă. Am ajuns să-mi întrețin rudele, să le dau bani pentru medic, să-i ajut, că nu mai fac față cu copiii pe care-i trimit la școală. Păi înseamnă că și eu și alții, într-un an-doi, dacă merge tot așa, nu ne mai primim naibii pensiile. Și-atunci hai să ne dăm tot din casă, să ne vindem pe nimic!

Dar să revin… Prin octombrie 2003 s-a schimbat din funcție procurorul general. A doua zi, vă rog să mă credeți, am făcut o adresă de declinare către PNA a dosarului existând probe pentru fapte grave de corupție. S-a așezat praful de trei degete pe el. Nu se bagă nimeni!

Aveți câteva concluzii? Cum se „închide” acest caz?

Concluzia mea este următoarea: atât timp cât în această afacere sunt implicați jucători la bursă americani și canadieni, și soluționarea clară a acestei cauze presupune date concrete ale dosarului de listare a societății Roșia Montană Gold Corporation la Bursa din Vancouver, fapt care va pune în pericol interesele acestor jucători, nu se va ajunge niciodată la clarificarea lucrurilor. Singura soluționare a cauzei presupune o cooperare între autoritățile române, canadiene, dar și americane, pentru că, atunci când s-au obținut primele date despre mină, Frank Timiș a obținut și niște credite, 3 milioane de dolari de la o sucursală a Băncii Rothschild. Așa rezultă din dosarul de la secția parchetelor militare care în parte, a fost declinat în favoarea PNA. Are proiectul de contract, are prețul, are tot ce vreți și indiciile pentru a se face o cercetare generală. Dar, repet, sunt puse în pericol interesele investitorilor.

Conform spuselor dumneavoastră, se vede tot mai clar „tunul” de pe bursă, o fraudă la care investitorii participă involuntar și Comoara Europei, aurul în sine, la o cantitate și o concentrație mult mai mari decât cele servite opiniei publice…

Închiderea acestei afaceri pe fraudă nu se poate face fără cooperarea autorităților federale nord-americane, dar pe ei nu-i interesează Frank Timiș, îi interesează banii lor. A doua variantă ar fi ca autoritățile noastre să identifice modul concret prin care s-a achiziționat 80% din patrimoniul societății RMGC, cum s-a făcut evaluarea, cum și de unde s-au scos eșantioanele, cum s-a extins perimetrul, cum s-a subvenționat de către stat activitatea din Roșia Montană.

Cacealmaua lor și potul nostru?

„Acoperire” la nivel înalt…

Prin atitudinea celor de la ANRM și a ofițerilor de la SRI care n-au dat date despre locul din care s-au recoltat probele de minereu, se constată că s-a făcut o presiune deosebită. S-a urmărit nesoluționarea dosarului. Or fi dat cei de la PNA neînceperea urmăririi penale, dar sunt curios cum au motivat acest lucru. Cum eludează faptul că perimetrul s-a extins, într-un moment în care societatea era a statului român. Și vă mai spun un lucru: domnule, dacă din 1997, de când au început să bage bani, ar fi avut un contract ferm, de-atâția ani – că doar suntem în 2013 -, ei, RMGC, s-ar fi dus frumos să dea statul român în judecată la Curtea de Arbitraj de la Viena, câștigau, având argumente… Nu că n-ai autorizație de mediu, ba mai stai că sunt situri istorice… Păi când ai făcut contractul n-aveai prevederi în contract?

Și vă mai spun ceva. În 2003, Academia Română a desemnat un colectiv de specialiști pentru a se deplasa în perimetrul Roșia Montană și a întocmi un raport vizând efectul acestei activități față de siturile istorice. Mi-au spus cei de la SRI că echipa s-a oprit la un han de la Câmpeni, au tras un chiolhan pe cinste și n-au mai ajuns la mină. E trist!

Și revenind, până acum de zece ani, din 2003, de ce societatea n-a făcut acțiune în justiție împotriva statului român, să ceară despăgubiri, beneficii nerealizate… Îmi iau bănetul și plec! De ce? Resursele de-acolo sunt formidabile!

Și-apoi e vorba de demantelarea fraudei. Dacă ajungem la Curtea de Arbitraj de la Viena, eu mă duc și susțin interesele statului român. Să-mi răspundă la întrebări.

Așadar, în cazul unui proces, câștigăm…

Păi cum să nu, domnule? Eu dovedesc frauda.

Dar cei care vorbesc de penalități de miliarde?

Nu cunosc aceste lucruri, sau dacă le cunosc, blufează. Este o amenințare. Da’ de ce nu te-ai dus până acum să iei miliardele? Oricine renunța la orice și mergea să-și ia muntele de bani și să plece. De ce oare nu au plecat cu banii? Or fi cu mult mai mulți bani în acel perimetru? Mai vin și ai noștri și vorbesc aiurea despre licențe. Licențele sunt acte administrative acordate de către o autoritate a administrației de stat. Atâta timp cât se dovedește că aceste acte au fost obținute prin fraudă, ele sunt nule de drept!

Pe de altă parte, România poate cere prin comisie rogatorie să se constate frauda bursieră, se demarează o anchetă, se ajunge la dosarul care a stat la baza listării acțiunilor societății, se scoate contractul, se verifică data certă și se vede dacă el corespunde cu contractul din România. Și se va vedea că el a fost tradus în engleză, legalizat, fără titulatura ”Proiect” ca și când era un contract autentic. Și-o să vedeți că data contractului la dosarul de listare a acțiunilor la bursă nu corespunde cu data contractului din România. Când acolo au trimis falsul, aici, dosarul era tot la stadiul de proiect. În felul acesta se explică subvenționarea, extinderea perimetrului și multe altele.

În acest caz, conform spuselor dumneavoastră, putem vorbi lejer de înaltă trădare, subminarea economiei naționale, dacă mai avem economie… Iar comisia parlamentară pentru Roșia Montană trebuie să se dizolve de urgență, parlamentul să respingă proiectul de lege ce i-a fost înaintat și să înceapă „curățenia de toamnă” prin mai toate instituțiile…

Să se dizolve această comisie și să sesizeze parchetul! Să se redeschidă dosarul și să clarifice multele întrebări din acest interviu. Și să se afle cum a reușit Timiș prin Tender să deschidă toate ușile instituțiilor statului și să primească aproape gratis aurul Apusenilor în detrimentul unor firme cu experiență în domeniul mineritului. Am urmărit din 2003 încoace și opinia ambasadorilor americani în legătură cu Roșia Montană: „proiect benefic care trebuie demarat”. Și-atunci vor coopera oare autoritățile americane cu o colonie… pardon!, o țară din lumea a treia, „aliatul” și „partenerul” lor?

Suntem în război, domnule colonel?

În primul rând vreau să vă spun un lucru. Problematica Roșia Montană este extrem de complexă și vizează un lucru esențial; interese străine de România. Dacă nu se-nțelege acest lucru, înseamnă că nu s-a’nțeles nimic. România, din punctul meu de vedere – și în atâția ani de profesie în care am soluționat multe cauze economice mi-am dat seama -, este, de douăzeci de ani, într-un război economic în care pierde bătălie după bătălie, iar Roșia Montană nu face excepție de la această regulă.

În 30 de ani de activitate, procurorul militar Gheorghe Oancea nu și-a trecut în „palmares” vreo achitare. Profesionist pur-sânge, discret, ferit de ochii presei, a instrumentat dosare grele ale României postdecembriste. A ales să iasă, dezamăgit de evoluția lucrurilor, din magistratură, însă, așa cum spune el, „când am dorit, pe ușa din față, pe unde am și intrat”. A instrumentat și dosarul Roșia Montană (da, există acest dosar, care ar putea lămuri rapid multe lucruri pe scena bătăliei pentru aurul românesc, dar și pe scena politică și a serviciilor) și, bărbat de onoare, nu se ferește să vorbească despre el.

SURSA :cotidianul.ro