ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "dezvaluiri"

dezvaluiri

,

O căsătorie reușită, niște rude care te ajută să-ți rezolvi problemele, o soră care la rândul ei bifează 2 mariaje și o relație extraconjugală și îți deschide și ție drumul către persoane influente, dar și un caracter huliganic, observat și documentat chiar și de polițiști încă atunci când ești student la Bălți. Este vorba de Renato Usatîi, principalul „gasterbaiter” din R. Moldova. Detaliile enumerate par a fi mai degrabă elementele principale care l-au propulsat pe Renato Usatîi în lumea afacerilor și lumea interlopă concluzionează Moldova.org într-o detaliată investigație,  pe urmele „gasterbaiterului de Moldova”.

Povestea cu care ne vrăjește Usatîi că a închiriat un apartament mic și a dus viață de „gasterbeiter” în Rusia, inspirată probabil din biografiile unor personalități care au trecut oceanul fără nici un dolar în buzunar, nu ține în cazul lui Usatîi. Or, după cum vom vedea în continuare,  la fiecare etapă a vieții sale Usatîi a fost “aburcat” de ceva sau cineva să mai urce o treaptă. Parafrazând cunoscutul film „Кто Вы, Мистер Брукс? (Mr. Brooks)”, fără nicio aluzie la ocupația personajului principal din film, care era killer, apare totuși întrebarea: Cine sunteți Dvs. domnule Usatîi ?

Începutul lui Usatîi

Deși caracteristica despre Usatîi din anii studenției petrecuți la Bălți îl prezintă drept un student care avea problemele cu învățătura și comportament neadecvat, inclusiv avea conflicte organele poliției, actualul primar de Bălți chiar zilele trecute se lăuda cu reușitele sale la limba engleză. Această situație ne amintește despre personajul principal (Holden Caulfield) din romanul scriitorului american Jerome Salinger –  The Catcher in the Rye, care, apropo, la fel ca Usatîi în afară de cursul la limba engleză nu mai avea reușite la alte obiecte, era considerat și un exemplu prost pentru tineri deoarece încuraja înclinațiile spre rebeliune, beție și desfrânare. Mai mult, și Usatîi și Holden aveau familie sau prieteni de familie influenți care îi ajutau să-și rezolve problemele.

Usatîi a știut mereu cu cine să prietenească, fie să se căsătorească. Viața lui la Chișinău de până a pleca în Federația Rusă este legată de anumite afaceri și feciori de oameni influenți. De exemplu  menținea relații de prietenie cu fiul fostului președinte al Parlamentului, Dumitru Moțpan – Oleg Moțpan. Sau cu Andrei Chirilciuc, fiul ministrului politicilor industriale în republica Autonomă Crimeea, atunci  fiind în componența Ucrainei. Deoarece erau încă anii 90, Usatîi era afiliat unor grupări mafiote.   La Chișinău Usatîi a activat 2 ani la Aeroportul Internațional Chișinău și alți 2 la Căile Ferate ale Moldovei, în perioada 2000-2004.

Femeile din viața lui Usatîi care „l-au ridicat”

A doua soție a lui Renato Usatîi, Carolina Tampiza,  fiica fostului viceprim-ministru și ministru al Economiei, Constantin Tampiza, a jucat un rol important.  Tată ei din anul 2000 este director general Lukoil România, iar această căsătorie „l-a dus de mână” pe Usatîi la o uzină de producere a pieselor de schimb destinate transportului feroviar, de lângă Moscova.  Ulterior Usatîi creează și o rețea de distribuție a pieselor pentru căile ferate, după care înregistrează o carieră amețitoare și demnă de filme pentru un simplu gasterbeiter, așa cum se prezintă Usatîi, ajungând în nici 10 ani până la funcția de vice-președinte superior al Uniuni Constructorilor  de căi Ferate din orașul Moscova.

O altă femeie din viața lui Usatîi care îl ajută mult este sora sa, Veronica SCHMIDT, după numele celui de-al doilea soț. „Urmele” surorii sale în Federația Rusă de această dată îl ajută pe Usatîi să ajungă în cercurile apropiate Kremlin-ului.  Datorită unei relații extraconjugale a surorii sale cu fostul președinte al Comitetului Național Olimpic al Federației Ruse, Leonid Tegaciov, din care Veronica SCHMIDT are și un copil, Renato Usatîi ajunge șef al Direcției Dezvoltarea sportului pentru copii și tineret din cadrul Comitetului Olimpic al Federației Ruse.  De menționat că Tegaciov este un apropiat al președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, Dmitri Kozak și alți demnitari din administrația Federației Ruse.

Un detaliu interesant. Veronica SCHMIDT a fost căsătorită și cu șeful Departamentului Vamal al României din anii 2000, acesta fiind nepot al fostului premier român, Adrian Năstase. Căsătoria celor doi nu a durat mult și s-a încheiat cu o tragedie. Soțul Veronicăi SCHMIDT a înjunghiat-o  într-un acces de gelozie, suspectând-o de relații extraconjugale, după care el s-a sinucis aruncându-se de la balcon. Veronica SCHMIDT a supraviețuit iar acum este căsătorită un important om de afaceri din România, Michael Horst SCHMIDT, care deține mai multe companii, inclusiv dealerul oficial al companiei BMW în România.

Trebuie de menționat că actualul soț al Veronicăi SCHMIDT ar fi în relații bune cu președintele României, Klaus Iohannis. Anterior, Iohannis a fost acuzat că a primit în dar un automobil  de marca BMW, iar în perioada campaniei prezidențiale din 2014, când venea la București, locuia într-un apartament oferit de cumnatul lui Usatîi. Potrivit unor informații, datorită acestor conjuncturi, Usatîi trage nădejde ca prin intermediul lui SCHMIDT să ajungă la președintele României cu rugămintea ca Iohannis să influențele guvernarea de la Chișinău în privința lui Usatîi.

Multe din valorile pe care le promovează acum Usatîi îi erau străine atunci când era consilier principal de stat al fostului premier Vlad Filat. Funcția pe care o deținea nu l-a împiedicat să intervină pe lângă Filat și, prin intermediul surorii sale, la Fondul Provocările Mileniului Moldova, pentru ca o licitație de reabilitate a drumurilor să fie câștigată de compania austriacă „Strabag”, unde 17% din acțiuni aparțin miliardarului rus Oleg Deripaska, apropiat al lui Putin.

Legăturile mafiote

Despre suspectarea lui Usatîi că ar fi comandat asasinarea lui Gherman Gorbunțov jurnaliștii au epuizat multe călimare cu cerneală. Presa a scris și despre compania off-shor, reprezentată de Usatîi – „Mep Limited”, care în 2011 a obținut 78,71% din acțiunile Universalbank. Această bancă a fost controlată de Gorbunțov în perioada 2008-2011. Reamintim că Gorbunțov a fost victima unei tentative de asasinat la Londra.

În același context, Renato Usatîi a fost surprins în câteva convorbiri telefonice cu Alexei Bucătaru, alias „Lioha Bucatari”, discutând despre planul de recuperare a unor bani pe care bancherul Gorbunțov îi datoria unor oameni de afaceri ruși și despre care Usatîi pretindea că îi reprezintă în Moldova. Bucătaru s-a aflat în anturajul lui Malhaz Djaparidze, ultimul a fost hoț în lege care a murit în 2008. Cel mai interesat este că în timpul discuțiilor telefonice a fost pomenit și numele lui Victor Averin, alias „Avera”, membru al temutului sindicatul criminal rus „Solntzevscaya  Bratva”.

De când a intrat în politică Usatîi a beneficiat și beneficiază de suport financiar și prin  intermediul grupurilor interlope stabilite în Rusia, dar membrii cărora au trăit anterior în Republica Moldova. Grigore Karamalak, alias Bulgaru, omul de afaceri Serghei Glinka și Veaceslav Platon, care acționează prin Iurii Nedoseichin, fost vicepreședinte al Consiliului de administrație 2008 si actual acționar al Moldindconbank.

Implicarea în politică

Implicarea lui Renato Usatîi în politică în 2014 nu a fost întâmplătoare. Nu a fost nevoie de această dată să se căsătorească, și nici sora nu a mai trebuit să-l ajute. Băiatul a crescut mare, are destule cunoștințe la Moscova și, cum e de obicei regula, a fost dat pe mâna altor îndrumători. Numele lor este Alexandr Cernov, șeful Direcției pentru relații interregionale și culturale cu țările străine a Administrației  Federației Ruse și Igor Maslov, șef-adjunct al Direcției pentru relații interregionale și culturale cu țările străine a administrației Președintelui Federației Ruse, cu care se coordonează toate acțiunile lui Usatîi. În paralel, păstrează relații strânse cu oameni din structurile speciale ruse.

Rușii au înțeles modalitățile prin care pot crește imaginea lui Usatîi și au început a pompa bani. Concerte costisitoare, acțiuni filantropice pentru a sensibiliza opinia publică, război informațional și intensificarea propagandei ruse, speculații pe subiectul de identitate națională și vectorul de dezvoltare a țării, sunt doar câteva din instrumentele pe care și-a clădit Usatîi imaginea. Sondajul comandat de Usatîi în anul 2013 privind vectorul politicii externe, unde datele au arătat 42% pentru Uniunea Europeană și 48% pentru Uniunea Eurasiatică, vin să demonstreze cele de mai sus.

Potrivit unor surse care au solicitat anonimatul, Usatîi este în continuare susținut și promovat de oameni din elita politică de la Kremlin, însă el are și relații cu oameni de afaceri ruși, inclusiv Alisher Usmanov Burkhanovich și Kerimnov Suleyman Abusaidovich. Usatîi se laudă de multe ori, fără a fi tras de limbă, cu legăturile sale strânse din Federația Rusă.

Aceeași sursă mai afirmă că Usatîi ține legătură și cu Iurii Iacubov, consilierul pe probleme de relații economice externe al bașcanului UTA Găgăuzia, Irina Vlah. Iacubov, care a fost finanțatorul referendumului din februarie 2014 în Găgăuzia, este o persoană cu relații apropiate la Kremlin. Iacubov ar fi spus în discuții neoficiale că Usatîi a primit o primă tranșă de bani de la el și de la mai mulți businessmeni după ce acesta a promis Kremlin-ului că va provoca alegerile anticipate în Republica Moldova. Sursa mai spune  că și comportamentul lui Usatîi din ultima perioadă deranjează demnitarii de la Kremlin. Inclusiv incidentul cu Igor Dodon ar fi determinat administrația prezidențială rusă să oprească finanțarea  către Usatîi până la „noi instrucțiuni”.

În aceleași discuții neoficiale, Iacubov a spus că Moscova este convinsă că informația despre mobilizarea organizată a muncitorilor moldoveni din Rusia pentru a participa, contra plată, la proteste în masă la Chișinău, o promisiune care într-adevăr Kremlinul i-ar fi făcut-o lui Usatîi, s-a scurs în presă de la Usatîi.

PUTErea e în adevăr sau… adevărul PUTE

Informațiile despre Usatîi sunt importante în contextul actual. Usatîi păstrează un rating mare în sondaje și este liderul unui partid care își extinde rețeaua pe tot teritoriul țării. Rețea formată din persoane controversate, apropiate de lumea criminală, oameni cu comportament radical, polițiști eliberați pentru corupție, ba chiar și un conducător al scandaloasei piramide financiare „MMM” care a lăsat fără bani foarte multă lume.

Astfel, spre exemplul președintele organizației teritoriale din Dondușeni, Ruslan Zaplitnîi a fost șomer până nu demult, iar potrivit poliției anterior  gestiona unui canal ilicit de comercializare a substanțelor narcotice pe zona Dondușeni. La fel și președintele organizației teritoriale Soroca, Iurie Todereanu, anterior a activat pentru o grupare criminală formată încă în anii 90, iar 2011-2012 a fost partener de afaceri cu un individ suspectat de comercializare ilegală a armamentului și munițiilor pe teritoriul RM și în exterior. Mai târziu, Todereanu ar fi protejat o grupare criminală specializată în furturi de vite. Reputația sa în Soroca este de om conflictual și care-și apără opinia cu pumnii. La Briceni, un membru activ al Partidului Nostru, Oleg Bețean, a fost anterior membru al unei rețele de traficanți de droguri.

De asemenea, există și o altă categorie de reprezentanți ai Partidului Nostru. Președinte al organizației teritoriale Florești,  Ruslan Crîjanovschi, era anterior responsabil de zona nord a Moldovei pentru piramida financiară MMM. Iar Gaidarji Anghelina, președintele organizației raionale Taraclia, este un aprig promotor al intrării raionului Taraclia în componența UTA Găgăuzia.

Nimeni nu cunoaște cum se va termina spectacolul cu Usatîi în rol principal, însă în spatele cortinei predomină o atmosferă pentru unii de râs, pentru alții de plâns. Deși se observă cum partidele extraparlamentare îl menajează pe Usatîi și fac front comun la protestele antiguvernamentale, să nu se întâmple ca în Statele Unite cu Donald Trump,  când nici măcar partidul republican, din partea căruia încearcă să candideze Trump,  nu mai pot face nimic să-l scoată din cursă pentru că pare a fi prea târziu. Iar Andrei Năstase de la Platforma DA, care avea înțelegere cu Usatîi să pună batista pe țambal în privința vectorului politicii externe a Republicii Moldova în caz că ajung  împreună la putere, ar trebui să învețe din trecut. Or, familia Usatîi a scăpat de un Năstase în România, o poate face și în Moldova.

Una din concluziile acestui articol este că dependența lui Usatîi de Federația Rusă, mai ales prin afacerile pe care le are acolo, este foarte mare, deoarece Kremlinul poate folosi afacerile lui Usatîi ca instrument de presiune pentru a condiționa și în continuare loialitate. Indiferent ce ar dori, de fapt, Usatîi mai departe, el nu se poate rupe de „matushka” Rusia.

Publicat de romaniabreakingnews.ro

,

Decembrie 1989 – au rămas în urmă multă suferință, multe lacrimi, vieți și destine distruse și întrebări care încă iși caută răspunsul. Mai ales întrebări. La aceste întrebări și-au propus să răspundă domnii:  Constantin Corneanu, Ion Calafeteanu, Vasile Buga,  Cezar Stanciu, Viorel Domenico și moderatorul Adrian Cioroianu, în cadrul unei dezbateri – Un sfert de veac de la Revoluția Română din Decembrie 1989, ce a avut loc în urmă cu un an, vineri, 12 decembrie 2014, la Muzeul de Istorie Târgoviște.

La un an de zile de la acea dezbatere, care a scos la iveală lucruri mai puțin cunoscute publicului, dar ținute  voit într-un con de umbră de anumite interese,  redacția  România Breaking News – R.B.N. Press vă pune la dispoziție în exclusivitate, înregistrarea integrală a dezbaterii care a ținut mai bine de două ore și jumătate. În cadul aceluiaș  eveniment au avut loc lansări și prezentări de carte ale participanților la masa rotundă: „Victorie însangerată. Decembrie 1989”, autor: Constantin Corneanu; „Ceausescu la Târgoviște 22-25 decembrie 1989”, autor: Viorel Domenico; „Nicolae Ceaușescu și mișcarea comunistă internațională”, autor: Cezar Stanciu și „Pe muchie de cuțit. Relațiile româno-sovietice 1965-1989”, autor: Vasile Buga.

Dezbaterea a fost organizată de Consiliul Județean Dâmbovița, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” din Târgoviște, Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, Institutul National pentru Studiul Totalitarismului, Universitatea Valahia din Târgoviște-Departamentul de Istorie și Editura Cetatea de Scaun.

Vizionare plăcută:

Materialul prezent este parte din articolul  „Un sfert de veac de la Revoluția Română din decembrie 1989”- masă rotundă la Târgoviște   publicat de România Breaking News – RBN Press pe data de 

Foto:afp-foto-joel-robine-(mediafax)

romaniabreakingnews.ro

,


Fostul agent KGB Yuri Bezmanov: “Scoateti-vă bananele din urechi!”

KGB

KGB

Interviul de mai jos a fost realizat cu un antrenat agent subversiv KGB: Yuri Bezmenov. El expune cei patru pași folosiți pentru a schimba gândirea și comportamentul unei întregi națiuni, de-a lungul generațiilor si pentru a distruge o tara aruncand-o in criza.
ED GRIFFIN: Purtăm o conversație cu Domnul Yuri Alexandrovici Bezmenov. Domnul Bezmenov s-a nascut în anul 1939 într-o suburbie a Moscovei. Este fiul unui ofițer de rang superior din armata sovietică. A fost educat la școlile de elită din Uniunea Sovietică și a devenit un expert în cultura și limba indiană. A avut o cariera strălucitoare la Novosti, care era, și încă mai este aș putea să spun, arma de presă sau agenția de presă a Uniunii Sovietice, dovedindu-se a fi, de asemeni, un paravan pentru KGB. A fugit în vest în 1970 după ce a ajuns total dezgustat de sistemul sovietic și a făcut aceasta punându-și viața în mare pericol. Cu siguranță este unul dintre experții de seamă din lume în legătură cu subiectul propagandei sovietice; dezinformări și măsurile active ale KGB.
ED GRIFFIN: Când sovieticii folosesc expresia “subversiune ideologica”, ce vor să exprime cu aceasta?
YURI BEZMENOV: Subversiunea ideologica este un proces legal, deschis. Îl poți vedea cu proprii tăi ochi. Tot ce are de făcut mass- media americană este să iși scoată bananele din urechi, să iși deschidă ochii și ar putea vedea acest proces. Nu este nici un mister. Nu are nimic a face cu spionajul. Știu că obtinerea informatiilor prin spionaj pare mai romantică. Probabil de aceea producătorii voștri de la Hollywood sunt atât de innebuniți după tipurile de filme gen James Bond. Dar în realitate activitatea principala a KGB-ului nu este deloc în domeniul inteligenței.
Cum sa distrugi o tara. Fostul agent KGB Yuri Bezmanov explica cei patru pasi ai subversiunii si ce urmeaza dupa Criza. VIDEO/TEXTDupă părerea mea și conform părerilor multor dezertori de calibrul meu, numai aproximativ 15% din timpul, banii și forța de muncă se cheltuie cu spionajul ca atare. Restul de 85% este un proces lent pe care noi îl numim subversiune ideologica, “măsuri active” sau război psihologic. Ce înseamnă în esentă este: să schimbi percepția realității fiecărui american cum că în ciuda abundenței informațiilor nimeni nu este capabil să ajungă la concluzii înțelepte despre cum să se apere pe ei înșiși, familiile lor, comunitatea lor și țara lor.
Este un mare proces de spălare a creierului ce se derulează foarte lent și este impărțit în patru etape de bază.

Prima etapă este demoralizarea. Durează între 15 și 20 de ani pentru a demoraliza o națiune. De ce atât de mulți ani? Pentru că acesta este numărul minim de ani necesar pentru a educa o generație de studenți în țara inamicului tău expus la ideologia dușmanului său.
Cu alte cuvinte, ideologia marxist-leninistă este pompată în creierele moi ale cel puțin 3 generații de studenți americani, fără a concura sau a se contrabalansa cu valorile de bază americane, cu patriotismul american.
Procesul de demoralizare în Statele Unite este în esență deja terminat chiar din ultimii 25 de ani. De fapt, este îndeplinit în totalitate deoarece demoralizarea atinge zone în care nici măcar tovarășul Andropov și toți experții săi nu au visat vreodată să aibă un succes atât de mare. În cea mai mare parte, procesul este desfășurat de către americani asupra americanilor, mulțumită lipsei de standarde morale. Așa cum am menționat mai devreme, accesul la informația adevărată nu mai contează în zilele noastre. Un om care a fost demoralizat nu este capabil să evalueze informația adevărată. Faptele reale nu ii spun nimic, chiar dacă l-aș umple de informație, de dovezi adevărate, de documente și fotografii. Chiar dacă l-aș lua cu forța și l-aș duce în Uniunea Sovietică și i-aș arăta lagărele de concentrare, el ar refuza să creadă, până când va primi un șut în fundul lui cel gras. Când bocancii militari vor zdrobi, atunci se va trezi. Dar nu înainte. Aceasta este tragedia demoralizării.
A doua etapă este destabilizarea. De data aceasta, subminatorului nu ii pasă de felul cum aplici consumul. Dacă mănânci junk food și devii gras și moale nu mai contează.
Durează numai între 2 și 5 ani pentru a destabiliza o națiune. De data aceasta, ce contează sunt lucrurile esențiale: economia, relațiile externe și sistemul de apărare. Și se poate vedea foarte clar că în anumite zone… sensibile, cum ar fi apărarea și economia, influența ideilor marxist-leniniste în Statele Unite este absolut fantastică. Nu mă gândeam acum 14 ani când am aterizat în această parte a lumii că procesul se va derula atât de rapid.
Următoarea etape este, bineînțeles, criza; poate dura până la 6 săptămâni să aduci o țară în pragul crizei. Se poate vedea în America Centrală acum; și după criză, cu schimbarea violentă a structurii puterii și a economiei, avem perioada de așa zisă normalizare, care poate să dureze nedefinit. “Normalizare” este o expresie cinică, împrumutată din propaganda sovietică. Când tancurile sovietice s-au mutat din Cehoslovacia în 1968, tovarășul Brejnev a spus: “Acum situația cu frații din Cehoslovacia este normalizată“. Acest lucru se va întâmpla și în Statele Unite dacă le permiteți tuturor nerozilor să aducă țara în criză, să le promită oamenilor tot felul de bunătăți și paradisul pe pământ, să vă destabilizeze economia, să elimine principiul competiției libere de pe piață și să instaleze un guvern de tip ‘big brother’ în Washington DC cu dictatori binevoitori ca Walter Mondale, care vor promite multe lucruri – fără să conteze dacă promisiunile sunt îndeplinite sau nu.
De exemplu, stângiștii voștri din Statele Unite; toți acești profesori și toți acești apărători ai drepturilor civile. Ei sunt instrumente în procesul de subversiune, doar pentru a destabiliza națiunea. Când scopul este atins, nu mai este nevoie de ei. Ei știu prea multe. Unii dintre ei, când sunt dezamăgiți – când constată că marxist-leninismul vine la putere – evident că se simt ofensați. Ei cred că ei vor veni la putere. Acest lucru nu se va întâmpla niciodată, bineînțeles; vor fi aliniați la perete și împușcați. Dar ei ar putea să devină cei mai acerbi dușmani ai marxist-leniniștilor când ajung la putere; și acest lucru s-a întâmplat în Nicaragua. Vă amintiți că majoritatea acestor foști marxist-leniniști au fost ori închiși ori unul dintre ei s-a desprins și acum luptă împotriva sandinistașilor. S-a întâmplat și în Grenada când Maurice Bishop, care era deja marxist – a fost executat de noii marxiști care erau mai marxiști decât el. La fel s-a întâmplat în Afganistan când Taraki a fost ucis de Amin și apoi Amin a fost ucis de Karmal cu ajutorul KGB-ului. La fel a fost și în Bangladesh unde Mujibur Rahman, un stângist foarte pro-sovietic a fost asasinat de tovarășii săi marxiști-leniniști. Este la fel peste tot.
Recapitulare. Cei patru pași ai subversiunii sunt: demoralizarea, destabilizarea, criza, “normalizarea”…
… după care… unii vor fi aliniați la perete și împușcați.”

Ați observat faptul că nimic nu pare sa mai meargă bine? Educația, economia, etc? Totul se darâmă și acum știți de ce. Tot ce se întâmplă urmărește exact acești patru pași.
Și dacă nu v-ați dat seama…. Ne aflăm la pasul 3: CRIZA!”   – intergral pe: ziaristionline.ro

,

Cine este Pavel Sudoplatov?

kgbCititorul se va întreba cine este acest autor și cum a avut el acces la secrete atât de mari, multe dintre ele rămase neelucidate până acum?

Pavel Sudoplatov a fost director-adjunct al spionajului extern sovietic între anii 1939-1942. La 15 iulie 1941, el a fost numit director general al Administrației Misiunilor Speciale din Ministerul Afacerilor Interne (NKVD) al URSS. Apoi a devenit directorul general al Direcției a IV-a din NKVD, însărcinată cu războiul de partizani contra Germaniei naziste, care invadase URSS la 22 iunie 1941.

În perioada 1944-1946, Sudoplatov a fost șeful Biroului de Informații al Comitetului Special al URSS pentrul Proiectul Atomic, care a reprezentat principala sursă de informații pentru dezvoltarea tehnico-științifică a armelor atomice sovietice. Sfera de activitate în care era angajat Sudoplatov a fost realmente extraordinară: răpire și asasinare; sabotaj și război de partizani în timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial; înființarea de rețele ilegale de spioni sovietici în SUA și Europa Occidentală. Însă domeniul crucial de activitate în care a fost angrenat Sudoplatov a fost spionajul atomic pe teritoriile SUA, Angliei și Canadei.

g-ral-nkvd-pavel-sudoplatovPavel Sudoplatov a fost arestat după căderea de la putere a lui Lavrenti Beria. În pofida torturii și a izolării complete în închisoare, acesta a refuzat să se „confeseze”, insistând că acuzațiile aduse contra lui sunt deformări ale activităților sale pentru care el a fost decorat și promovat până la gradul de general-locotenent. A fost eliberat din închisoare după 15 ani de temniță grea, dar abia în anul 1992 va reși să-și obțină reabilitarea. A rămas un adept al comunismului, el atribuind căderea URSS-ului faptului că oameni inferiori lui Stalin au ajuns la conducerea statului sovietic (pag. XIII).

În acest sens el scrie că: „cei care pretind a scrie istoria noastră nu pot reabilita imperiul țarist și pe Lenin cu scopul de a-l prezenta pe Stalin drept un criminal, este prea facil, având în vedere intelectul și viziunea lui. Cârmuitorii victorioși ai Rusiei au avut întotdeauna trăsături combinate de criminali și de oameni de stat. În această privință se trece cu vederea că Stalin și Beria, care au jucat roluri tragice și criminale în istoria noastră, au jucat în același timp un rol constructiv, transformând Uniunea Sovietică într-o superputere nucleară. Or, tocmai această realizare este cea care a determinat evoluția ulterioară a evenimentelor din lume” (pag. 5). Acest concept a fost cel mai bine prezentat lumii de către Winston Churchill prin aceste cuvinte: „Când Stalin a venit la putere, Rusia ara pământul cu plugul de lemn. Când Stalin a murit, țara sa era cea mai mare superputere militară a lumii, întrecută doar de Statele Unite ale Americii”.
Sudoplatov a refuzat să-i ajute pe istoricii ruși să se descurce în labirintul arhivelor secrete din Moscova, pe considerentul că Stalin nu poate fi judecat obiectiv prin prisma standardelor de azi și că el trebuie evaluat în contextul timpurilor în care a condus țara. De același refuz ferm s-a izbit și Jerrold Schecter, șeful biroului din Moscova al revistei americane „Time”, când l-a vizitat pe Sudoplatov la spitalul unde se trata de insuficiență cardiacă, la vârsta de 85 de ani. Acesta ar fi dus cu el în mormânt tot ce a dezvăluit în această carte dacă Jerrold Schecter nu s-ar fi dus la fiul lui Pavel Sudoplatov, academicianul rus Anatoli Sudoplatov, căruia i-a cerut ajutorul direct și personal în a-l convinge pe tatăl său să spună ce știe înainte de moartea sa iminentă.

Robert Oppenheimer a fost directorul proiectului Manhattan, proiect care a dezvoltat prima bombă atomică

Cum au furat sovieticii secretul primei bombe atomice…

Editorii americani ai acestei cărți semnalează de la primele pagini ale introducerii că aspectul inedit, adus la cunoștința publicului de acest autor militar, este modul concret în care au procedat sovieticii pentru a fura secretele atomice descoperite de savanții de la Los Alamos, pentru construirea primei bombe atomice. Este clar acum că, fără participarea voluntară la trădare a savanților participanți la Proiectul Manhattan, sovieticii n-ar fi putut copia așa repede bomba atomică americană.

Prima bombă atomică detonată de sovietici în anul 1949 a fost o copie fidelă a bombei americane.

Le-au trebuit savanților sovietici zece ani pentru detonarea cu succes a celei de-a doua bombe atomice, care a fost în totalitate un produs sovietic.
Prima bombă atomică a fost rezultatul unui efort colectiv intens, coerent și insistent, care a costat 2 miliarde de dolari și la care au participat zeci de mii de ingineri, tehnicieni, fizicieni și alți specialiști americani. Munca lor a ajuns de-a gata în mâinile spionilor sovietici, care au dus-o la Moscova cu riscul vieții lor (soții Alfred și Ethel Rosenberg au fost curierii sovietici care au sfârșit pe scaunul electric când s-a aflat ce transportau în valizele lor).

Mai mult de 90% dintre agenții recrutați de sovietici în străinătate erau de origine evreiască, a căror ură contra lui Hitler i-a făcut să-și riște viața și avutul pentru a ajuta URSS-ul în lupta contra Germaniei (pag. 4).

Cum a fost posibil ca savanții atomiști să transfere sovieticilor descoperirile lor științifice?

Sudoplatov povestește că s-a acționat pe trei idei principale:

1) teama viscerală a savanților că Hitler ar putea fi primul care să obțină bomba atomică;

2) egalitatea statutului de puteri nucleare dintre SUA și URSS va contribui la pacea mondială, altfel s-ar fi anihilat reciproc;

3) exploatarea aroganței depistate de sovietici la discuțiile secrete cu savanții atomiști, care se considerau o specie nouă de oameni de stat, al căror mandat depășea granițele țărilor din care proveneau ei (pag. XIV).

Deci n-a fost vorba de bani sau alte valori pentru obținerea colaborării savanților atomiști de la Los Alamos. A fost o colaborare voluntară și gratuită, deși Stalin era pregătit să plătească eventual sumele necesare pentru transferul tehnologiei nucleare. Chiar dacă directorul Proiectului Manhattan, prof. dr. Robert Oppenheimer, era decedat din anul 1967, familia acestuia l-a acționat în justiție pe Sudoplatov la apariția acestei cărți, pentru a salva reputația savantului. Și n-a fost singurul scandal provocat de această carte. Statul ucrainian s-a sesizat din oficiu și l-a dat în judecată pe Sudoplatov pentru asasinarea lui Evghen Konovaletz, eroul național al Ucrainei, despre care nu se știa cine l-a ucis în exil. Sudoplatov descrie în detaliu cum l-a ucis pe Konovaletz, la Amsterdam, din ordinul direct și personal al lui Stalin, pentru că era liderul ucrainienilor din exil cu acces direct la Hitler și Hermann Göring.

Misiune în Mexic: uciderea lui Troțki

Ramon Mercader, cel care, trimis de Stalin, l-a omorât pe Troțki în Mexic, unde acesta din urmă se afla în exil

Un capitol întreg al cărții este consacrat de Sudoplatov modului cum a organizat și instruit echipa trimisă în Mexic cu misiunea uciderii celui mai mare dușman al lui Stalin și unul dintre fondatorii statului sovietic: Leon Davidovici Bronstein, intrat în istorie sub numele conspirativ de Troțki. Se cunoaște faptul că și Lenin se temea de Troțki, care-l întrecea ca orator și ca organizator de geniu al Armatei Roșii.

Întrebat de un jurnalist cum explică el succesul constant al cuvântărilor sale în fața unor săli pline cu oameni atât de diferiți ca pregătire, Troțki a dat următorul răspuns:

„Eu când mă urc la tribună îmi imaginez că sunt în fața unei săli pline cu idioți și că trebuie să vorbesc în așa fel încât să fiu înțeles de ultimul idiot din ultimul rând al sălii respective”.

Cel care l-a ucis pe Troțki, la 20 august 1940, a fost agentul lui Sudoplatov, un comunist catalan cu numele de Ramon Mercader, care n-a reușit să fugă din locuința lui Troțki după ce l-a rănit mortal. A fost prins, judecat și condamnat de mexicani, care l-au închis timp de 20 de ani. A fost bătut în fiecare zi în închisoare până au reușit să scoată de la el informația capitală: cine a fost ordonatorul crimei comise de el.

A petrecut ultimii ani de viață la Moscova cu o pensie de general KGB și a decedat în 1978 la 65 de ani.

Eduard Beneș și Imre Nagy, agenți ai Moscovei

Sudoplatov mai dezvăluie că printre agenții lui plătiți s-a numărat și președintele Cehoslovaciei, Eduard Beneș, recrutat de NKVD în anul 1938, și care a facilitat cedarea către URSS a unei părți din teritoriul țării sale (pag. 104).

Când Cehoslovacia a fost cotropită de naziști, Beneș a fost scos din țară de oamenii NKVD-ului, pe căi cunoscute numai de ei. Nimeni n-a știut cum a ajuns el la Londra. Sudoplatov scrie că, la plecare, lui Beneș i s-a înmânat suma de 10.000 de dolari, o avere pentru acele vremuri și i s-a cerut o chitanță. Cu acei bani Beneș a trăit confortabil la Londra pe toată durata războiului.

În anul 1945 s-a dus la Moscova împreună cu Jan Masaryk cu convingerea că va fi repus în funcția de președinte, numai că Stalin îl pregătea pe comunistul ceh Klement Gottwald pentru funcția supremă a Cehoslovaciei.
După încheierea războiului, Sudoplatov este trimis de Molotov la Praga cu misiunea de a-l determina pe Eduard Beneș să se retragă în liniște din viața politică a Cehoslovaciei.

În acest scop, Sudoplatov a luat cu el, la Praga, pe Piotr Zubov, ofițerul NKVD care-l recrutase pe Beneș, și, mai ales, n-a uitat să ia chitanța contra căreia îi înmînase acestuia cei 10.000 de dolari. Pentru cazul că Beneș ar putea opune rezistență cererii lui Molotov, autorul cărții scrie că a luat cu el 400 de militari îmbrăcați în civil, care ar fi intevenit dacă ar fi fost nevoie. Totul s-a desfășurat în secret și fără incidente, Eduard Beneș anunțând public că se pensionează pe motive de sănătate. A murit în anul 1948 (pag. 233-235).

Un alt lider european care este demascat de Sudoplatov ca fiind agent plătit al NKVD este Imre Nagy al Ungariei, despre care scrie următoarele:

„Beria avea de asemenea planuri de schimbări în conducerea Ungariei. El a avansat propunerea ca Imre Nagy să fie candidat la postul de prim-ministru. Încă din anii 1930, Nagy a fost un agent NKVD cu normă întreagă, cu numele de cod Volodea, ale cărui servicii erau considerate de mare valoare. Ideea lui Beria era de a avea prin Nagy pe omul său într-o poziție cheie în conducerea Ungariei. Nagy va executa supus instrucțiunile Moscovei” (pag. 367).

Tito către Stalin: „eu voi trimite la Moscova un singur om și nu va mai fi nevoie de altul”

Caricatură înfățișându-l Tito, vândut americanilor. Președintele Iugoslaviei era cunoscut pentru părerile contrare lui Stalin

Pagini întregi sunt dedicate descrierii planurilor lui Stalin de asasinare a mareșalul Iosip Broz Tito, președintele Iugoslaviei. După trei încercări nereușite, efectuate de alte cercuri din anturajul lui Stalin, acesta decide să apeleze la Sudoplatov pentru uciderea lui Tito. Îl cheamă la Kremlin și-i arată o scrisoare olografă și nesemnată, care cuprindea o propunere de atentat la viața lui Tito.

După citirea scrisorii, Sudoplatov a demonstrat punct cu punct toate detaliile care probau că autorul scrisorii este fără experiență în domeniu.

Stalin a fost impresionat de sistemul puternic de apărare construit în jurul liderului iugoslav, informații pe care Sudoplatov le avea de la un agent al său aflat în garda personală a lui Tito.

Chestiunea ridicată de Sudoplatov era că în condiții de pace se pune problema morală a trimiterii unui agent sovietic la moarte sigură, întrucât el nu avea nicio șansă de a scăpa neprins. În plus, se cunoștea că Tito nu va intra în panică având experiență personală de luptă în război (pag. 339). Două zile mai târziu, planurile contra lui Tito au fost abandonate de îmbolnăvirea lui Stalin și decesul său la 5 martie 1953.

În biroul lui Stalin de la vila Kunțevo s-a găsit, printre alte documente personale, următoarea scrisoare de la Tito:

„Ați trimis aici trei oameni ca să mă ucidă și toți trei au fost capturați. Dacă nu încetați, eu voi trimite la Moscova un singur om și nu va mai fi nevoie de altul”. Șochează limbajul specific corespondenței dintre doi gangsteri.

Finlanda a facilitat Pactul Molotov-Ribbentrop

La 8 aprilie 1938 – povestește Sudoplatov – Boris Rîbkin, șeful rezidenței NKVD din Finlanda, este convocat la Kremlin, unde Stalin și alți membri ai Biroului Politic îi încredințează oficial misiunea de a oferi verbal guvernului finlandez un pact secret, fără participarea ambasadorului sovietic la Helsinki. În schimbul semnării de către Finlanda cu URSS a unui Pact de Asistență Mutuală Militară și Economică în caz de atac din partea unei terțe puteri, sovieticii ofereau finlandezilor siguranța eternă contra unui război din partea puterilor europene și privilegii economice reciproce pe o bază permanentă. În această ofertă s-a inclus împărțirea sferelor de influență militară și economică din zona țărilor baltice care se aflau între Finlanda și URSS. Guvernul Finlandei a respins oferta, preferând o colaborare cu Germania.
Mareșalul Carl Gustav Mannerheim, președintele Consiliului de Apărare al Finlandei, l-a informat pe Hitler despre pactul propus de Stalin, fără să evalueze consecințele indiscreției sale. Hitler a tras concluzia că Stalin este apt pentru o asemenea abordare cu Germania, din moment ce un pact similar fusese oferit Finlandei. Așa a ajuns Ribbentrop la Moscova, unde a semnat cu Molotov pactul care le poartă numele. Deși refuzată de Mannerheim, oferta sovietică a produs o sciziune profundă în conducerea Finlandei, fapt care va fi speculat de sovietici la încheierea unei păci separate cu Finlanda în anul 1944. Ca urmare a înfrângerii în război, Finlanda a pierdut 22.000 de mile pătrate din teritoriu în favoarea URSS-ului, iar frontiera de stat dintre cele două țări a fost mutată cu mult mai spre nord de orașul Leningrad (azi Sankt-Petersburg) decât prevedea pactul propus de Stalin în anul 1938.
Semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în 1939. Molotov, ministul de externe rus, se află pe scaun, în spatele său este Ribbentrop (în centrul imaginii, cu cravată), ministrul de externe al Germaniei naziste; Stalin se află în stânga lui
Sudoplatov aduce și detalii inedite privind negocierile secrete purtate de Stalin cu Hitler în lunile premergătoare invaziei URSS de către Germania. Astfel, la 10 ianuarie 1941, Molotov semnează cu ambasadorul german la Moscova, Friederich Werner von der Schulenburg, un protocol secret prin care Germania cedează URSS-ului, în schimbul a 7,5 milioane dolari-aur, teritorii ale Lituaniei care aparțineau Germaniei, precum și dezvoltarea cooperării economice pe toată durata anului 1941. Alt detaliu inedit oferit de Sudoplatov este acela că în consultările secrete dintre Hitler, Ribbentrop și Molotov privind o alianță strategică între Germania, Japonia și URSS, au fost manifestări care l-au condus pe Stalin la iluzia că va putea cădea la o învoială cu Hitler.

Din rapoartele spionilor sovietici la Londra (Philby și Cairncross), Stalin știa că Hitler căuta insistent o formulă pașnică de soluționare a litigiilor Germaniei cu Imperiul Britanic înaintea atacării URSS-ului pentru evitarea unui război pe două fronturi. Asta l-a făcut pe Stalin să calculeze greșit că mai are cel puțin un an până la agresiunea nazistă contra URSS. În sprijinul acestei teorii, că Stalin se baza pe contactele sale personale cu Hitler în a-l convinge să nu atace URSS, Sudoplatov aduce și următorul detaliu semnificativ: în luna mai 1941, Stalin se autonumește prim-ministru al guvernului URSS, iar în declarația agenției TASS privind această schimbare în conducerea guvernului sovietic se comunică publicului larg că Stalin este gata de negocieri internaționale și că el va conduce personal tratativele cu Germania. Toate aceste detalii aruncă o lumină nouă asupra circumstanțelor care l-au făcut pe Stalin să ignore toate avertismentele privind iminenta invazie a URSS-ului de către Germania nazistă.

Otrăvurile fără urmă, o specialitate sovietică

Sudoplatov scrie că absolut toți cârmuitorii sovietici de la Lenin la Gorbaciov au manifestat un mare interes pentru otrăvuri și administrarea lor secretă oamenilor deveniți indezirabili. În acest subiect autorul se pronunță cu competență și autoritate ca specialist militar însărcinat pe linie de serviciu să folosească otrăvuri puternice ca instrumente de asasinare rapidă, secretă și eficientă a celor condamnați politic să dispară.
La ordinul direct al lui Lenin, în secretariatul lui de la Kremlin s-a înființat un laborator în subordinea primului-ministru, numit „Spețialnîi Kabinet”, care avea ca obiect de activitate cercetarea, proiectarea și fabricarea de otrăvuri puternice. De la acest laborator a cerut Lenin să i se aducă otravă la vila sa de la Nijni-Novgorod (azi orașul Gorki), unde zăcea paralizat și informat de medici că sifilisul de care suferea duce în final la demență. Stalin a supus spre examinare această cerere Biroului Politic, care a refuzat s-o aprobe. În 1937, acest laborator a fost transferat la NKVD, în subordinea directă a ministrului securității statului.

Între anii 1960-1970, acest laborator special de otrăvuri purta numele strict-secret de „Laboratorul Toxicologic nr. 12”, aflat în structurile KGB.

Notorietatea acestui laborator continua să fascineze președinții URSS-ului, Gorbaciov fiind interesat despre acesta când aflase că Brejnev afirmase public că Hrușciov era mai ușor de îndepărtat de la putere prin Laboratorul 12 decât printr-o Plenară a C.C. al PCUS.
Otrăvurile acestea nu lăsau urme, iar la autopsie se constatau indiciile unui infarct miocardic sau o comoție cerebrală. Așa a fost ucis diplomatul suedez Raoul Wallenberg, la ordinul lui Molotov, care se temea că va povesti în Suedia despre procedeele prin care NKVD a încercat să-l recruteze ca agent de influență. La fel a fost ucis jurnalistul bulgar Markov, care, fiind angajat al televiziunii britanice, îl critica constant pe președintele Bulgariei, Teodor Jivkov. Otrava a fost administrată prin vârful unei umbrele cu care Markov a fost împuns „din greșeală” pe un pod din Londra. La autopsie n-au apărut urme toxicologice. Cazul a ajuns celebru grație generalului KGB Oleg Kalugin, care a emigrat în SUA și a povestit acolo că el a furnizat otrava colegilor săi din Bulgaria.

Potrivit lui Sudoplatov, pe lista celor otrăviți de autor sunt agenți-dubli și opozanți politici de-ai lui Stalin, Molotov și Hrușciov. Cadavrele lor au fost incinerate și îngropate la o groapă comună. „Autoritățile au admis șovăielnic că figuri proeminente ca Iakir, Tuhacevski, Uborevici, Meyerhold și alții au fost trimiși pe lumea cealaltă în această manieră. Întrucât până în anul 1965 «Donskoi» era singurul crematoriu din Moscova, este probabil că cenușa lui Wallenberg, Iejov și Beria este îngropată în aceeași groapă comună” (pag. 271).

Reciclarea spionilor la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial

La invazia URSS-ului de către germani era o lipsă mare de specialiști în domeniul spionajului. Sudoplatov cere – și Beria aprobă – scoaterea din închisori a 140 de foști ofițeri NKVD arestați în anii 1930.

„Dosarele arătau că ei au fost arestați la inițiativa și din ordinul direct al lui Stalin și Molotov. Din nefericire, Shpigelglas, Karin și Maly, preotul maghiar, fuseseră deja împușcați” (pag. 127).

Preotul Maly a fost omul care i-a recrutat și dirijat la Londra pe spionii britanici MacLean și Philby din rețeaua Universității Cambridge.

MacLean a lovit sever interesele economice ale României pe vremea când ea era pe lista țărilor beneficiare ale Planului Marshall.

Ca șef al cancelariei ambasadei britanice la Washington, MacLean avea acces la corespondența secretă a ambasadei cu șefii de la Londra.

Astfel, dintr-o telegramă cifrată primită de la ministrul britanic Bevin, MacLean află că URSS nu va mai primi din Germania reparațiile de război convenite la Ialta ca să fie plătite de nemți timp de 5 ani, deoarece refacerea economiei URSS și a Europei de Est se va face prin Planul Marshall.

Fiind în solda NKVD, MacLean trimite lui Stalin o copie a telegramei de la Bevin. Sudoplatov descrie consecințele dramatice ale acestei telegrame:

„Asta era total inacceptabil deoarece va împiedeca consolidarea controlului nostru în Europa răsăriteană. Însemna că partidele comuniste deja instalate în România, Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia și Ungaria vor fi deposedate de pârghiile economice ale puterii. Șase luni după ce Planul Marshall a fost refuzat de Uniunea Sovietică, regimul pluripartidelor din Europa de Est lua sfârșit. La instrucțiunile lui Stalin, Vîșinski a trimis un mesaj cifrat lui Molotov, aflat la Paris, care cuprindea în sumar raportul lui MacLean. Pe baza informației lui MacLean, Stalin l-a instructat pe Molotov să obstrucționeze implementarea Planului Marshall în Europa răsăriteană. Vîșinski personal a condus tratativele cu Regele Mihai al României pentru abdicarea lui, garantându-i o parte din pensia sa” (pag. 232).

Așa a pierdut România miliardele de dolari nerambursabili ale Planului Marshall.

„Sora” NKVD-ului era serviciul de spionaj al Armatei Roșii, cunoscut după inițialele sale în rusă: GRU.

Sudoplatov scrie că și GRU se ocupa de asasinate, cu precădere ale dezertorilor și ale agenților dubli, inclusiv în perioada postbelică, atunci când însărcinat cu aceste misini de suprimare era generalul-maior Markelov (pag. 425).
Ilustrativ pentru orizontul global al lui Stalin este următorul dialog citat de Sudoplatov:

„Mi s-a redat de către Vetrov, aghiotantul lui Molotov, ulterior ambasador în Danemarca, ce a spus Stalin lui Molotov: «Hai să ne dăm acordul pentru înființarea Statului Israel. Asta va fi o durere în cur pentru statele arabe și le va face să întoarcă spatele către britanici. Pe termen lung asta va submina total influența britanică în Egipt, Siria, Turcia, Irak.»” (pag. 296).

Au trecut 63 de ani de atunci și influența britanică în țările menționate mai sus a rămas o amintire.

Gorbaciov, un lider urât de ruși

Sudoplatov oferă detalii negative pentru reputația lui Gorbaciov ca șef de stat. De exemplu, Gorbaciov a refuzat să le spună polonezilor ceva despre actele privind genocidul comis de sovietici la Katyn, unde au fost uciși 21.857 de ofițeri polonezi, la care trebuie adăugat numărul civililor polonezi împușcați acolo, preoți, magistrați, profesori, elita Poloniei, un total înfricoșător de 35.000 de victime nevinovate (pag. 277).

Abia Elțîn a făcut asta, după căderea URSS, dând Poloniei copiile actelor din arhivele KGB.

„Gorbaciov și Iakovlev s-au comportat ca șefi de partid obișnuiți, exploatând numele democrației pentru a-și întări propria lor bază de putere. Au fost naivi ca oameni de stat și au trăit sub iluzia că pot să-și depășească rivalii și să se mențină la putere… El și Șevardnadze au fost incapabili de a negocia concesii economice din partea Occidentului, în schimbul retragerii Uniunii Sovietice din Europa de Est” (pag. 428).

Când Gorbaciov a văzut, în toamna lui 1990, că scapă din mână controlul țării a ordonat KGB-ului și forțelor armate să pregătească legea marțială. Ca să-și asigure sprijinul lor, a dublat salariile tuturor celor care aveau un grad militar (pag. 425). A scos dosarul lui Beria de la Procuratura Supremă și l-a dus la cabinetul său de la Kremlin, de unde a dispărut. Gorbaciov nu are un bun renume printre concetățenii săi și sondajele de opinie din Rusia confirmă constant acest lucru.

*Articol republicat din 12 Aug 2013 @ 2:35 / RBN Press

Publicat de romaniabreakingnews.ro / Sursa: historia.ro / Autor: Michael Nicholas Blaga

,

„Mossad-ul este ca gâdele oficial sau ca medicul din Camera Morții care administrează injecția letală. Acțiunile voastre sunt toate aprobate de Statul Israel. Când ucideți, voi nu violați legea. Voi executați o sentință aprobată de primul ministru în exercițiu.” Meir Amit (Director General al Mossad 1963-1968)

Mossad- the Israeli Spy Agency

Cartea  care face obiectul acestei recenzii poartă titlul „GIDEON’S SPIES – The Secret History of the Mossad” și a fost publicată de Editura St. Martin’s Griffin din New York. Tradusă în 16 limbi și prezentată sub forma unui serial la Canalul 4 al televiziunii britanice, cartea este rezultatul unor cercetări minuțioase pe o durată de 3 ani, în care autorului i s-a permis un acces fără precedent la persoane cheie din structurile Mossad. Gordon Thomas este un scriitor britanic cu 53 de cărți publicate până acum și vândute în 45 de milioane de exemplare pe tot globul, iar două au fost ecranizate.

Într-un interviu, autorul a mărturisit că nu ar mai scrie o asemenea carte despre spionajul israelian, din cauza amenințărilor de tot felul primite de la diferite grupuri de interese. Autorul a fost sigur că va fi arestat pe aeroportul din Tel Aviv la plecarea sa din Israel, motiv pentru care a încredințat manuscrisul unor prieteni pentru scoaterea lui din țară. Asta explică, poate, de ce despre Mossad nu au fost publicate până acum cărți de referință cum există despre alte servicii de spionaj ale lumii.

Despre spionajul american, CIA, sunt publicate peste 200 de cărți, iar despre cel britanic, MI5, sunt 51 de cărți în vânzare. Pe coperta cărții este tipărită următoarea concluzie: „Aceasta este una dintre puținele cărți care a captat adevărata natură a guvernului Israelului și procesul de gândire al elitei politice israeliene” (Ari Ben-Menashe, consilier al primului ministru Yitzhak Shamir).

„MOSSAD” sunt inițialele din ebraică ale instituției de stat israeliene, create la 2 martie 1951 pentru spionaj exern, instituție care în traducere se cheamă Institutul pentru Coordonare. Acesta este pus sub jurisdicția Ministerului de Externe al Israelului și include în structura personalului său ofițeri superiori reprezentând celelalte organizații ale comunității de informații ale Israelului: Shin Bet (siguranța internă), Aman (spionajul militar al aviației și marinei militare). Funcțiile acestor ofițeri superiori sunt de informare a Mossad-ului asupra nevoilor specifice ale clientelei sale.

În caz de dezacorduri asupra oricărei cereri formulate Mossad-ului de către clienții săi, obiectul dezacordului este supus examinării primului ministru. Pentru exemplificare, Ben Gurion, primul ministru la nașterea organizației a dat următoarea clarificare: „Voi veți da Mossad-ului lista de cumpărături a instituției pe care o reprezentați, Shin Bet sau Aman. Mossad va merge să obțină marfa cerută de voi. Nu este treaba voastră să știți de unde s-a cumpărat sau ce preț a plătit Mossad pentru informațiile cerute de voi” (pag. 39). Tot Ben Gurion a definit în scris ordinul de funcționare a Mossad-ului: „Mossad va acționa sub conducerea mea, va lucra conform instrucțiunilor mele și va raporta direct mie”.

În concluzie, în orice acțiune a Mossad-ului trebuie văzută mâna invizibilă a primului ministru în exercițiu la acea oră. În acest context autorul aduce detalii inedite despre Benyamin Netanyahu, cel mai tânăr prim-ministru din istoria Israelului. Fiind un om cu experiență în domeniul spionajului, se aștepta din partea lui să știe cum funcționa din interior Mossad-ul, când să asculte, cât de departe se poate merge în acțiuni externe etc.

De la început însă, Benyamin Netanyahu și-a uimit ofițerii cu lungă experiență în spionajul extern, prin amestecul lui în detaliile operaționale. La început a fost interpretat acest amestec ca fiind un zel exagerat, dar lucrurile au devenit alarmante când nu doar primul ministru Netanyahu, dar și soția sa, Sara, dorea să privească în spatele paravanului de protecție al Mossad-ului. Sara invita în locuința ei privată, ofițeri superiori ai Mossad-ului pentru a răspunde întrebărilor ei, argumentând că ea urmează exemplul lui Hillary Clinton, când era Prima Doamnă și se interesa despre acțiunile CIA.

Sara Netanyahu a cerut să vadă profilul psihologic al conducătorilor lumii pe care ea și soțul ei urmau să îi viziteze sau să îi primească în vizite de stat. „A cerut în mod special detalii despre activitățile sexuale ale lui Bill Clinton” (pag. 3). A mai cerut, de asemenea, să vadă dosarele ambasadorilor Israelului ale căror ambasade urmau să le fie gazde în călătoriile lor externe. Amuzați de cererile ei, ofițerii Mossad-ului au replicat soției primului ministru că obținerea unor asemenea informații nu intra în atribuțiile lor de serviciu.

Mossad-ul face SUA părtașă la Holocaust

Detalii și mai neașteptate sunt aduse de această carte în privința primului ministru Yitzhak Shamir, sub a cărui conducere a explodat scandalul Jonathan Pollard, ofițer al marinei militare americane, prins spionând pentru Israel. Acest prim-ministru avea o teorie, potrivit căreia SUA erau în parte responsabile pentru Holocaustul evreilor din timpul războiului. El era convins că președintele Franklin Roosevelt ar fi trebuit să cadă la învoială cu Hitler pentru înlocuirea Angliei cu Germania în Orientul Apropiat. Ca răsplată, Hitler ar fi permis evreilor germani să emigreze în Palestina și Holocaustul nu ar mai fi avut loc vreodată.

Oricât de neverosimilă este această teorie, ea a înveninat vederile lui Shamir privind America până aproape de ură. El a ordonat Mossad-ului „ca gest de bunăvoință”, să trimită în URSS o parte din cele 500.000 de pagini secrete furate de Jonathan Pollard din SUA. Shamir spera că acest gest va ameliora relațiile Israelului cu URSS. Documentele furate cuprindeau informațiile la zi ale americanilor privind apărarea spațiului aerian sovietic precum și evaluările anuale ale CIA ale întregii capabilități de război a URSS, fotografii din satelit, interceptări de comunicații și rapoarte ale agenților CIA din interiorul URSS.

Când Nahum Admoni, directorul general al Mossad-ului, a avertizat pe Shamir că transmiterea acelor rapoarte va permite în mod sigur sovieticilor să captureze pe spionii americani din URSS, primul ministru Shamir a ridicat cu indiferență din umeri (pag. 193). Același prim-ministru apare în carte implicat în asasinarea lui Robert Maxwell, proprietarul ziarelor „Daily Mirror“ din Londra și „Maariv“ din Tel Aviv.

În decursul anilor, Maxwell devenise un agent de influență major al Israelului în Occident. Pe yahtul său, șeful Mossad-ului, Nahum Admoni l-a întâlnit în secret pe Vladimir Kriucikov, șeful KGB, în anul 1990, înaintea loviturii de stat contra lui Gorbaciov. Kriucikov venise în numele conspiratorilor de la Moscova să propună Israelului următoarele: Mossad va uza de influența sa în SUA și Europa pentru recunoașterea noului guvern ce se va instala după debarcarea lui Gorbaciov. La schimb, Kriucikov promitea Israelului libera emigrare a evreilor sovietici.

Un an mai târziu, la 30 septembrie 1991, când Kriucikov se afla în închisoare pentru eșecul complotului, Robert Maxwell amenința Mossad-ul că va dezvălui lumii secretul întrevederii lui Kriucikov cu Admoni de pe yahtul său, dacă nu i se returnează milioanele de dolari furate împreună din fondul de pensii al jurnaliștilor de la ziarul „Maariv“ din Tel Aviv. Urmare acestui șantaj, Robert Maxwell este ucis.

Cartea explică succesul constant al Mossad-ului în culegerea de informații la scară mondială prin inventarea SAYANIM-ului de către Meir Amit, directorul Mossadului între 1963 și 1968. În traducere din ebraică, Sayamin înseamnă „ajutor voluntar de la evrei”. Fiecare SAYAN a fost și este un exemplu al coeziunii istorice a comunității evreilor din lume. Indiferent de jurământul de credință al evreului față de țara în care se află, „ÎN ULTIMĂ INSTANȚĂ UN EVREU VA ADMITE EXISTENȚA UNEI LOIALITĂȚI MAI MARI: CEA MISTICĂ FAȚĂ DE ISRAEL ȘI A NEVOII DE A AJUTA ISRAELUL CONTRA DUȘMANILOR SĂI”. Sayanim a îndeplinit multe funcții: un sayan care lucrează la o firmă de închiriat automobile, va furniza unui ofițer Mossad un vehicul fără actele legale necesare închirierii (actul de identitate, permisul de conducere, cartea de credit etc.).

Un sayan de la un hotel va oferi cazare fără actele de rigoare. Un bancher sayan va descuia ușa băncii în afara orelor de program și va furniza banii necesari. Un medic sayan va acorda ajutor medical, tratând o rană de glonț, fără informarea poliției. Sayanii nu primesc bani, decât pentru acoperirea cheltuielilor generate de serviciile lor, restul efortului lor este strict voluntar și gratuit. Ei colectează date tehnice și tot felul de informații „la vedere”: un zvon aflat la o petrecere selectă, o știre de la radioul local, un paragraf dintr-un ziar, o poveste cu tâlc la o cină din „lumea bună”. Sayanii oferă gratuit și voluntar piste noi de investigație pentru Mossad. În anul 1998 erau 4.000 de persoane sayan în Anglia și aproape 16.000 în SUA.

Vaticanul, cel mai mare adversar al Mossad-ului

Un sayan care lucra ca mic funcționar la un bogătaș creștin din Roma, face o copie în anul 1979 de pe un document primit de la Vatican de stăpânul lui. Era o propunere a Papei Ioan Paul al II-lea către O.N.U. de transformare a Ierusalimului în oraș internațional, patrolat de căștile albastre ale trupelor O.N.U. și în care Vaticanul urma să aibă răspunderea tuturor lăcașelor de cult creștin. În câteva ore, acest document ajunge pe biroul lui Menachem Begin, primul ministru al Israelului, unde provoacă consternare. Conducătorii Israelului se temeau cel mai mult de acțiunile Vaticanului, după cum declara primul ministru Golda Meir: Sunt fascinată de structura marxistă a papalității. În primul rând este puterea ei financiară care e aproape fără precedent. Apoi, papalitatea acționează fără partide politice sau sindicate. Întregul aparat este organizat pentru control. Curia Romană controlează episcopii, episcopii controlează clerul, clerul controlează pe laici. Cu multitudinea lor de secretariate, comisii și structuri, papalitatea este un sistem croit special pentru spionaj și informare”(pag. 213). Israelienii sunt permanent cu ochii pe Vatican pentru că știu că au un adversar de temut, cu peste 500 de ani de experiență informativă. În plus, Vaticanul este ostil Israelului și un prieten declarat al palestinienilor. De aici, eforturile constante din partea Israelului de a găsi cu Vaticanul un modus vivendi.

Președintele Ronald Reagan a stabilit cu Papa Ioan Paul al II-lea un acord fără precedent în istoria SUA, în baza căruia Papei va fi complet informat în toate aspectele politicii americane pe plan militar, politic și economic. Concret, în fiecare vineri la orele 20, șeful rezidenței CIA din Italia aducea Papei ultimele secrete obținute de SUA de la rețeaua de sateliți și de la alte dispozitive de ascultare electronică sau de la agenții CIA din lume. Niciodată în cei 500 de ani de istorie diplomatică, nu a fost mai implicat Vaticanul în acțiuni internaționale ca în timpul Papei Ioan Paul al II-lea.

La 13 mai 1981, Papa era să fie ucis pentru activismul său, prin atentatul comis de turcul Mehmet Ali Agca. Mossad-ul a aflat din acțiuni proprii cine a ordonat turcului Agca să comită atentatul la viața Papei și a comunicat Vaticanului rezultatul investigației sale. Atentatul a fost pregătit în detaliu la Teheran, cu aprobarea și sprijinul ayatolahului Ruhollah Khomeini, care vedea în asasinarea papei prima salvă în războiul contra Occidentului și a valorilor sale, pe care Khomeini le considera aprobate de cea mai mare biserică creștină a lumii. Drept justificare erau citate la Teheran cuvintele Papei la o întrevedere de la Roma: Ceea ce învață pe oameni Coranul este agresiune. Ceea ce învățăm noi pe oameni este pacea.

Desigur, natura umană distorsionează orice mesaj trimis de religie. Dar în pofida faptului că oamenii pot apuca pe căi greșite din cauza viciilor și a obiceiurilor rele, creștinătatea aspiră la pace și iubire. Islamul este o religie care atacă. Dacă se începe prin propovăduirea agresiunii la întreaga comunitate, se va sfârși prin cultivarea elementelor negative în fiecare om. Se știe unde duce asta: asemenea oameni ne vor asalta violent” (pag. 238). Papa a reacționat prompt la aflarea veștii și a surprins întreaga lume prin vizita sa inopinată la închisoarea din Roma, unde era încarcerat Agca.

Turcul a confirmat că totul a pornit de la Teheran. Asta a influențat atitudinea Papei față de Islam și față de Israel. În mod frecvent, Papa va prezice în cercul lui intim de la Vatican că noul conflict al lumii nu va fi dintre Est și Vest, adică dintre SUA și Rusia, ci între Islamul fundamentalist și creștinătate (pag. 242). În decembrie 1993 Papa Ioan Paul al II-lea a recunoscut statul Israel și a stabilit relații diplomatice cu acesta.

Asasinarea lui Yizhak Rabin, un mister

Un capitol surprinzător al acestei cărți este cel privind asasinarea în Israel a primului ministru Yizhak Rabin de către Yogal Amir. Un renumit jurnalist, Barry Chamish, a strâns și a publicat pe Internet toate rapoartele medicale și balistice, precum și depozițiile făcute la tribunal de cei care îl păzeau pe Rabin, de medicii, care au încercat să îi salveze viața și interviurile luate israelienilor din comunitatea de informații.

Concluziile sunt șocante: „Teoria unui asasin, acceptată de Comisia de Anchetă a guvernului este falsă și are scopul acoperirii unui atentat regizat, cu acordul primului ministru, atentat proiectat să eșueze, dar să refacă popularitatea în scădere a lui Rabin cu electoratul Israelului. Yogal Amir a acceptat față de stăpânii săi din comunitatea de informații să joace rolul de pușcaș unic. Amir a fost echipat cu gloanțe oarbe și a tras un singur foc, nu trei cum se credea.

Yizhak Rabin nu avea sânge pe el, a mers fără sprijin pe picioarele lui la automobilul care îl aștepta. În timpul cursei stranii spre spital, Rabin a fost împușcat de două ori cu gloanțe adevărate, care au fost trase din pistolul propriului său bodyguard, Yoram Rubin. Arma sa a dispărut la spital și nu a mai fost găsită vreodată. Rubin se va sinucide ulterior” (pag. 133). Independent de ancheta lui Barry Chamish, există depoziții sub stare de jurământ care susțin acuzația lui Chamish că „ce s-a întâmplat acolo este profund ascuns și conspiratorial”. La proces, Yogal Amir a declarat: „Dacă vă spun adevărul, întregul sistem se va prăbuși. Cunosc destul pentru a distruge această țară(pag. 134).

Mossad-ul știa cine a omorât-o pe prințesa Diana

Cele mai fascinante pagini ale cărții de față rămân totuși cele privind moartea prințesei Diana. Mossad-ul recrutase în serviciul Israelului, cu câteva zile înaintea decesului Dianei, pe Henri Paul, șeful agenților de pază și supraveghere informativă de la Hotelul Ritz din Paris, care va duce cu el în mormânt atât pe Diana, cât și pe fiul proprietarului hotelului Ritz. Este o lungă listă a indiciilor unei conspirații contra Dianei și autorul le înșiră pe toate în mod metodic și fără menajamente.

Menționez un singur indiciu edificator. Un fost ofițer britanic din spionajului extern, MI6, pe nume Tomlinson, refugiat în Elveția, a pus pe Internet numele reale a 12 colegi de la MI6 a căror misiune era uciderea Dianei, fapt care a provocat un imens scandal în Anglia. Guvernul britanic a emis un mandat de arestare pe numele lui Tomlinson și a retras în Anglia pe cei 12 ofițeri din misiunile lor externe.

În încheiere, amintesc și alte subiecte incendiare abordate de autor în această carte: precum faptul că Vaticanul și Mafia italiană au strâns 200 de milioane de dolari pentru sindicatul polonez SOLIDARNOST, bani furați de Mossad pentru finanțarea operațiunilor lor „negre”; Mossad-ul avea în anul 1998 o echipă de ofițeri asasini de 48 de persoane dintre care șase erau femei – media lor de vârstă avea 25 de ani și erau în perfectă condiție fizică (pag. 123); Israelul este a patra putere nucleară a lumii, cu un arsenal de 200 de bombe atomice

sursa:

The Secret History of the Mossad” de Gordon Thomas  /  Publicata la New-York – Tradusa în 16 limbi – prezentata în serial la televiziunea Britanica (canalul 4).

,

Intr-un amplu text publicat de portalul WND, general-locotenentul Ion Mihai Pacepa descrie cu lux de amănunte o schemă amplă prin care serviciile secrete ale URSS au creat, controlat și continuă astăzi să dirijeze terorismul islamic și o serie de mișcări anti-americane din diverse țări ale lumii

Potrivit lui Pacepa ultimul val de terorism din lume, inclusiv atacul asupra ambasadei americane din Libia și noile amenințări din partea Iranului, izbucnite aparent spontan ca reacție la filmul „Inocența musulmanilor” este opera unei rețele create și dirijate de Kremlin.

„Chiar și președintele Libiei, Yousef El-Magariaf, a declarat că „fără îndoială”, atacul a fost „planificat”, subliniind că teroriștii au ales o „anumită dată pentru această demonstrație”, noteză generalul.

Asasinarea diplomatului american, un omagiu lui Dzerjinski?!

Acesta scoate în evidență și faptul că asasinarea ambasadorului american – 11 septembrie 2012 – a coincis cu o aniversare semnificativă – 125 de ani de la nașterea lui Feliks Dzerjinski, fondatorul KGB, rebotezat FSB, aniversare sărbătorită de Kremlin.

„Experiența mea îmi permite să afirm că atacurile musulmane asupra ambasadelor americane și asasinarea ambasadorului SUA în Libia, efectuate cu aruncătoare de grenade de producție sovietică, cu arme Kalashnikov și cocktail-uri Molotov, sunt la fel de „spontane”, cum sunt paradele de 9 mai de la Moscova – și au aceieași organizatori”, afirmă Ion Mihai Pacepa.

Fost șef de securitate aduce câteva amănunte din trecutul său de general al securutății române.
„În anul 1972, am avut un mic dejun la Moscova, cu șeful KGB Yury Andropov. Kremlinul, mi-a spus el, a decis să transforme anti-semitismul arab într-o doctrină anti-americană pentru întreaga lume musulmană. Ideea a fost de a arăta și demonstra că SUA este o țară sionistă, finanțată cu bani evreiești și care se află sub controlul a „Consiliului Înțelepților Sionului” (epitet batjocoritor dat de KGB Congresului SUA)”, relatează Pacepa.
500 de agenți români lucrau pentru Uniunea Sovietică în lumea islamică
„KGB-ul a aruncat milioane de dolari și mii de oameni pentru realizarea acestui proiect gigantic. Înainte de a părăsi România pentru totdeauna, în 1978, serviciul de spionaj român a trimis și el aproximativ 500 de agenti sub acoperire în diverse țări islamice. Cei mai mulți dintre ei erau clerici, ingineri, medici, profesori și instructori de artă. Potrivit unei estimări obținute de la Moscova, în anul 1978 întregul bloc sovietic al serviciilor de securitate trimise circa 4.000 de astfel de agenți pentru a influența lumea islamică.
Ce impact a avut acest efort? Nimeni nu poate spune cu siguranta, dar peste 20 de ani, prin efectul cumulativ al distribuției a milioane de traduceri arabe ale „Protocoalele Înțelepților Sionului” în lumea islamică și înfățișând Statele Unite, ca pe un surogat criminal sionist au rezultat: atacul din 1979 asupra ambasadei SUA din Teheran, bombardarea în 1983 a bazei US Marine în Beirut, atacul din 1993 la World Trade Center din New York, distrugerea în 1998 a ambasadelor SUA din Kenya și Tanzania, precum și atucurile teroriste din 11 septembrie 2001 din SUA, care a ucis aproape 3.000 de americani”, menționează Pacepa.
Potrivit generalului evenimentele de ultimă oră și o serie de acțiuni ale Rusiei arată că ne aflăm într-un nou „război rece”, iar SUA ar trebui să-și revizuiască radical politica externă, care să fie una mai realistă.
,

La umbra campaniei contra Rosia Montana, rusii lui Putin exploateaza pe tacute, tot cu cianura, aurul romanesc de la Baia Mare (titlu – ziaristi on line)

Ati auzit de Polyus Gold? Dar de Mihail Prokhorov (foto stanga), ati auzit ceva? Unora, mai informati, poate le-a trecut pe la ureche ca este “contra-candidatul” lui Vladimir Putin (foto dreapta) la alegerile prezidentiale din Rusia din luna martie. De fapt, un iepure intors cu cheia de serviciile speciale rusesti pentru a fura din voturile rusilor care imbratiseaza teorii liberal-corporatiste si nu prea mai inghit autoritarismul lui Putin, aflat intr-o pedalare electorala inteligenta, in tandem cu papusarul de la Kremlin. Ceilalti “contra-candidati” ai lui Putin sunt social democratul Serghei Mironov si eternii Vladimir Jirinovski, populistul extremist, si Ghenady Ziuganov, liderul comunist. Deosebirea dintre Prokhorov si acestia este ca “politicianul” de aproape 47 de ani si de 2.03 metri, care si-a luat ca breloc la hobby-ul sau echipa de baschet New Jersey Nets, este al treilea miliardar al Rusiei si al 32-lea al lumii, cu o avere estimata in jur de 20 de miliarde de dolari (rusii isi evalueaza averea tot in dolari). Tatal lui a fost seful Departamentului International al Comitetului Sovietic de Sport iar mama lui a lucrat in cercetare. Ambii au murit de atac de cord pe cand aveau in jur de 50 de ani si la vreun an diferenta unul de celalalt. Oligarhul Mihail Dmitrievici Prokhorov a absolvit Institutul de Finante din Moscova si poate fi considerat un produs perfect al Noului KGB si un posibil succesor al lui Vladimir Putin dupa urmatoarele mandate ale acestuia. Printre companiile “fondate” si “conduse” de el, cum ar fi cea mai mare producatoare din lume de nichel si paladium – Norilsk Nickel -, se numara si Polyus Gold, cea mai mare producatoare de aur din Rusia si din Europa, intinsa pana in Kazahstan, unde a cumparat fosta KazakhGold Group Limited, care era proprietara a Romaltyn Mining, companie care a devenit, practic, un al doilea Rompetrol. Unde aurul negru e chiar aur si mai mult decat atat.

Polyus Gold este una dintre investitiile rusesti “tacute” din Romania. La umbra campaniei propagandistice virale contra Rosia Montana, Polyus Gold e gata de a extrage aur romanesc de la Baia Mare – si nu numai aur -, cu aceleasi metode ca si Gold Corporation – cianura, compania ruseasca nefiind stingherita insa de nici un “salvator” al “societatii civile” Soros sau de vreun “idiot folositor” de-al lui Lenin. Pentru cei care nu au inteles inca rolul brigazilor de “ecologisti” teroristi si intelectuali “curati” ai lui Soros le recomandam studiul anticomunistului ceh Jan “Honza” Malina, fost ofiter al fortelor aeriene cehe, refugiat in Statele Unite in anii ’80 – The Case Of George Soros. Malina demonstreaza pas cu pas ceea ce noi am incercat sa aratam in mai multe articole de investigatie asupra razboiului secret impotriva Romaniei. Imbinate ca piesele unui puzzle, materialele noastre duc la aceeasi concluzie: George Soros este un agent sovietic de mare calibru (acum post-sovietic) care dubleaza activitatea serviciilor secrete rusesti prin ceea ce si-a auto-denumit ca fiind Reteaua Deschisa Soros (Soros Open Network), o rebranduire perestroikista ingemanata a Kominternului si Kominformului. Ca sa intelegeti mai simplu: Soros e un Pacepa-KGB la puterea a 10-a. Care actioneaza cu ofiteri civili de tipul lui Mircea Toma, Renate Weber, Monica Macovei, Smaranda Enache, Alina Mungiu, eiusdem farinae, cu totii antrenati in lupta lor eco-proletara de acelasi numitor comun: ura fata de Romania si poporul roman.

In cazul nostru, Rosia Montana, studiind istoria razboiului clandestin impotriva Romaniei, asa cum este documentata si prezentata de istoricul american Larry Watts in lucrarea sa “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” (vol I si urmatoarele), vom afla cum in toata perioada comunista, incepand cu revolutia lui Bela Kun, Budapesta nu a actionat aproape niciodata fara acordul Moscovei. Orice jurnalist conectat la NATO stie ca, de fapt, adevaratul cal troian al Rusiei in Alianta nu este Bulgaria (desi si ea are elementele sale generatoare de vulnerabilitate), ci Ungaria, al carui fost sef al serviciilor de informatii insarcinat cu secretele nord-atlantice, Sandor Laborc, studiase opt ani la Academia Dzerzinski a KGB. Arestarile spectaculoase de anul trecut ale fostilor capi ai serviciilor speciale ungare nu inseamna ca sistemul s-a drenat automat sau ca Ungaria nu mai este subordonata Rusiei prin toate retelele sale interconectate. Dovada se petrece sub ochii nostri larg inchisi, ca sa spunem asa. In timp ce atentia intregii opinii publice este canalizata pe nord-americanii de la RMGC, rusii de la Polyus Gold actioneaza in liniste. Dupa cum spunea Basescu ca isi doreau Iliescu si PSD sa actioneze, atunci cand se incerca suspendarea sa: “In liniste se fura mult mai bine”.

O ancheta a Ziarului de Investigatii pe aceasta tema poate fi de folos pentru cei care isi propun sa iasa din capcana dezinformarii strategice ruso-maghiare:

Investitorii ruși exploatează aurul de la Baia Mare

Un articol de Eugen C. Stoica

Polyus Gold, cel mai mare producător de aur din Europa (corporația miliardarului rus Mihail Prokhorov) a pus mâna pe aurul românesc după ce a cumpărat, în acest an, KazakhGold Group Limited (care deține 25% din industria auriferă din Kazahstan). Astfel „s-a pricopsit” și cu o subsidiară în Baia Mare: compania, descendentă a fostei uzine Aurul, numită apoi Transgold (cea implicată în accidentul ecologic transfrontalier din anul 2000).

În aparență o parte infimă, neglijabilă, a tranzacției, firma din Baia Mare este interesantă pentru Polyus Gold prin prisma faptului că aici se poate relua producția de aur printr-o tehnologie extrem de rentabilă: cianurarea. Procedurile au început în urmă cu patru ani, de atunci desfășurându-se o luptă surdă (metoda fiind una controversată în România), dar care se află într-un stadiu avansat.

De 30 de ori mai mult aur decât cifrele oficiale

Prelucrarea cu cianuri a sterilului minier de către Romaltyn Mining are o miză uriașă. La scurt timp după ce Polyus Gold a devenit proprietar al companiei băimărene, directorul tehnic, Benoniu Munteanu, a afirmat că „SC Romaltyn Mining se bazează pentru procesare pe circa 8,5 milioane tone de steril din Iazul Central, singura resursă aflată astăzi în patrimoniul său”. Adevărul este altul!

Compania intrată în patrimoniul miliardarului rus Mihail Prokhorov nu urmărește prelucrarea sterilului doar din singura haldă pe care o deține, cea din Tăuții de Sus (implicată în accidentul ecologic din 2000), ci și din alte perimetre. În noiembrie 2010, Agenția Națională pentru Resurse Minerale i-a acordat companiei Romaltyn patru licențe de exploatare a “produsului rezidual minier”. Conform acestora, Romaltyn poate exploata sterilul din iazurile de decantare de la Flotatia Centrala, Meda, Aurul Săsar și de la Uzina de Preparare. Din cele patru “depozite de aur”, cel mai interesant concentrat piritos se află la halda de steril de la Flotația Centrală (situată între Baia Mare și orășelul Baia Sprie). Acesta este, susțin sursele noastre, de câteva ori mai bogat în aur decât o spun cifrele date publicității.

Potrivit datelor comunicate de fiecare când vreun oficial (deputații Luca Ștefănoiu – în 1999, Vlad Gabriel Hogea – în 2003 ori șeful Gărzii de Mediu Maramureș, Călin Crișan, în 2010) pirita arseno-auriferă din zona industrială de est a Băii Mari, depozitată în Uzina de Preparare Flotația Centrală, ar avea un conținut de aur de 0,4 grame/tonă.

În realitate, compoziția chimică a piritei de Șuior, stocate în incinta Uzinei de Preparare Flotația Centrală, indică valori mult mai mari de aur, care le depășesc de aproape 30 ori pe cele publice. Conform unei expertize de specialitate care până acum nu a fost făcută publică, concentratul piritos arseno-aurifer de Șuior din Uzina de Preparare conține… 11,30 grame de aur/tonă și 43,10 grame de argint/tonă. Această analiză de specialitate a fost comandată de Compania Națională a Metalelor Prețioase și Neferoase REMIN SA (proprietara haldei) și efectuată la singurul laborator atestat în acest sens din județ, fostul Institut de Cercetări și Proiectări Miniere Baia Mare, de firma SC Lorechim SRL, specializată în cercetare și extracție a minereurilor metalifere neferoase.

Ce mai scoate cianura din steril

De asemenea, analiza efectuată de specialiștii în chimie și metalurgie de la Lorechim atestă faptul că “pirita refractară cu conținut de aur” mai conține: sulf (46,78%), arsen (2,30%), plumb (0,61%), zinc (0,73%), cupru (0,04%), dioxid de siliciu (14,40%), oxid de calciu (sau var nestins – 1,27%), oxid de magneziu (0,12%), mangan (0,02%), fier (36,4%), stibiu (antimoniu – 0,08%), cadmiu (0,002%) și seleniu (0,003%).

La Flotația Centrală din Baia Mare sunt depozitate aproximativ 10,5 milioane tone de steril cu metale grele și 500.000 de tone de pirită arsenioasă (numit în limbaj mai puțin tehnic: „steril aurifer”). Se estimează că prin prelucrarea prin tehnologia cianurării se obțin peste 5,65 tone de aur. Directorul tehnic al Romaltyn Mining, Benoniu Munteanu, a afirmat că noii proprietari ai companiei din Baia Mare “doresc să reia activitatea de procesare până la începutul anului 2011”.

Transgold ar fi „șterpelit” din România aur, wolfram și beriliu

Proiectul “Aurul” a debutat în 9 mai 1990, dată la care a fost semnat acordul de principiu între Esmeralda Ranger Exploration (Australia), Compania Natională Remin Baia Mare și Geomin SA București. Noua firmă, SC Aurul SA, avea următorul acționariat: Esmeralda – 50%, Compania Remin – 44,5%, Geomin S.A. București – 5%, alții – 0,5%, iar obiectul de activitate declarat era extracția metalelor neferoase din sterile de flotație depozitate în haldele din jurul municipiului Baia Mare. După apariția companiei australiene în Maramureș, la conducerea Remin s-au perindat trei oameni-cheie, care s-au regăsit ulterior în structurile de conducere ale Transgold, firma care s-a înființat după dispariția SC Aurul SA, dispariție forțată de catastrofa ecologică din 2000. Acești oameni, care sunt și acționari la firmele cu care lucra Transgold, SC Transfigura SRL și SC Explorer SA, sunt Ioan Hudrea, Iuliu Chiorean și Staicu Bălănescu (ultimul a fost și director general în Ministerul Industriilor și Resurselor).

Cei trei au pus bazele actualului Romaltyn, Hudrea regăsindu-se și azi în conducerea firmei, indiferent de cine a fost stăpânul „fabricii de aur” din jurul Băii Mari. În 2003, deputatul Vlad Hogea, care cita documente de arhivă de la unitățile miniere care au făcut iazul Meda, iaz “drenat” de Transgold, spunea că în zonă ar fi fost extrase 45 de tone de aur și 300 de tone de argint. Pentru că Transgold a refuzat prelucrarea în Baia Mare a minereului obținut după prelucrări succesive ale haldei de steril și l-a transportat în Anglia, fără ca autoritățile vamale române să aibă posibilitatea tehnică de a verifica conținutul real al aliajului, statul român a fost păgubit într-o afacere în care a intrat cu materia primă și a scos… mai nimic (redevența anuală plătită României a fost de 2% din producția de aur declarată de Transgold, după prelucrarea minereului în Anglia).

De altfel, una dintre disputele niciodată cercetate de autoritățile statului roman se referă la faptul că, pe lângă aur și argint, minereul trimis în străinătate conținea metale rare și mai prețioase decât aurul: wolfram, cesiu, stronțiu, radiu, beriliu, iridiu.

Tehnologia cu cianuri – lecție învățată?

Printre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru extragerea prin cianurare a aurului din sterilul minier, noul proprietar al Romaltyn Mining, Polyus Gold, trebuie să construiască și o stație de epurare performantă. “Încă din anul 2007 a fost finalizată procedura de solicitare a autorizației de mediu, dar pentru a primi această autorizație, fără care nu pot începe producția, Romaltyn trebuie să îndeplinească niște condiții, printre care finalizarea instalației de cianurare, prin care se reduce conținutul din tulburele de steril până la parametri legali”, a explicat șeful Gărzii de Mediu Maramureș, Călin Crișan. Conform legii, concentrația cianurilor din apa ce urmează să fie evacuată în râul Lăpuș trebuie să fie sub 0,1 miligrame/litru.

Integral la Ziarul de Investigatii

un articol de la ziaristionline.ro

,

Polyus Gold, cel mai mare producător de aur din Europa (corporația miliardarului rus Mihail Prokhorov) a pus mâna pe aurul românesc după ce a cumpărat, în acest an, KazakhGold Group Limited (care deține 25% din industria auriferă din Kazahstan). Astfel „s-a pricopsit” și cu o subsidiară în Baia Mare:

compania Romaltyn Mining, descendentă a fostei uzine Aurul, numită apoi Transgold (cea implicată în accidentul ecologic transfrontalier din anul 2000).

În aparență o parte infimă, neglijabilă, a tranzacției, firma din Baia Mare este interesantă pentru Polyus Gold prin prisma faptului că aici se poate relua producția de aur printr-o tehnologie extrem de rentabilă: cianurarea. Procedurile au început în urmă cu patru ani, de atunci desfășurându-se o luptă surdă (metoda fiind una controversată în România), dar care se află într-un stadiu avansat.

De 30 de ori mai mult aur decât cifrele oficiale

Prelucrarea cu cianuri a sterilului minier de către Romaltyn Mining are o miză uriașă. La scurt timp după ce Polyus Gold a devenit proprietar al companiei băimărene, directorul tehnic, Benoniu Munteanu, a afirmat că „SC Romaltyn Mining se bazează pentru procesare pe circa 8,5 milioane tone de steril din Iazul Central, singura resursă aflată astăzi în patrimoniul său”. Adevărul este altul!

Compania intrată în patrimoniul miliardarului rus Mihail Prokhorov nu urmărește prelucrarea sterilului doar din singura haldă pe care o deține, cea din Tăuții de Sus (implicată în accidentul ecologic din 2000), ci și din alte perimetre. În noiembrie 2010, Agenția Națională pentru Resurse Minerale i-a acordat companiei Romaltyn patru licențe de exploatare a “produsului rezidual minier”. Conform acestora, Romaltyn poate exploata sterilul din iazurile de decantare de la Flotatia Centrala, Meda, Aurul Săsar și de la Uzina de Preparare. Din cele patru “depozite de aur”, cel mai interesant concentrat piritos se află la halda de steril de la Flotația Centrală (situată între Baia Mare și orășelul Baia Sprie). Acesta este, susțin sursele noastre, de câteva ori mai bogat în aur decât o spun cifrele date publicității.

Potrivit datelor comunicate de fiecare când vreun oficial (deputații Luca Ștefănoiu – în 1999, Vlad Gabriel Hogea – în 2003 ori șeful Gărzii de Mediu Maramureș, Călin Crișan, în 2010) pirita arseno-auriferă din zona industrială de est a Băii Mari, depozitată în Uzina de Preparare Flotația Centrală, ar avea un conținut de aur de 0,4 grame/tonă.

În realitate, compoziția chimică a piritei de Șuior, stocate în incinta Uzinei de Preparare Flotația Centrală, indică valori mult mai mari de aur, care le depășesc de aproape 30 ori pe cele publice. Conform unei expertize de specialitate care până acum nu a fost făcută publică, concentratul piritos arseno-aurifer de Șuior din Uzina de Preparare conține… 11,30 grame de aur/tonă și 43,10 grame de argint/tonă. Această analiză de specialitate a fost comandată de Compania Națională a Metalelor Prețioase și Neferoase REMIN SA (proprietara haldei) și efectuată la singurul laborator atestat în acest sens din județ, fostul Institut de Cercetări și Proiectări Miniere Baia Mare, de firma SC Lorechim SRL, specializată în cercetare și extracție a minereurilor metalifere neferoase.

Ce mai scoate cianura din steril

De asemenea, analiza efectuată de specialiștii în chimie și metalurgie de la Lorechim atestă faptul că “pirita refractară cu conținut de aur” mai conține: sulf (46,78%), arsen (2,30%), plumb (0,61%), zinc (0,73%), cupru (0,04%), dioxid de siliciu (14,40%), oxid de calciu (sau var nestins – 1,27%), oxid de magneziu (0,12%), mangan (0,02%), fier (36,4%), stibiu (antimoniu – 0,08%), cadmiu (0,002%) și seleniu (0,003%).

La Flotația Centrală din Baia Mare sunt depozitate aproximativ 10,5 milioane tone de steril cu metale grele și 500.000 de tone de pirită arsenioasă (numit în limbaj mai puțin tehnic: „steril aurifer”). Se estimează că prin prelucrarea prin tehnologia cianurării se obțin peste 5,65 tone de aur. Directorul tehnic al Romaltyn Mining, Benoniu Munteanu, a afirmat că noii proprietari ai companiei din Baia Mare “doresc să reia activitatea de procesare până la începutul anului 2011”.

Transgold ar fi „șterpelit” din România aur, wolfram și beriliu

Proiectul “Aurul” a debutat în 9 mai 1990, dată la care a fost semnat acordul de principiu între Esmeralda Ranger Exploration (Australia), Compania Natională Remin Baia Mare și Geomin SA București. Noua firmă, SC Aurul SA, avea următorul acționariat: Esmeralda – 50%, Compania Remin – 44,5%, Geomin S.A. București – 5%, alții – 0,5%, iar obiectul de activitate declarat era extracția metalelor neferoase din sterile de flotație depozitate în haldele din jurul municipiului Baia Mare. După apariția companiei australiene în Maramureș, la conducerea Remin s-au perindat trei oameni-cheie, care s-au regăsit ulterior în structurile de conducere ale Transgold, firma care s-a înființat după dispariția SC Aurul SA, dispariție forțată de catastrofa ecologică din 2000. Acești oameni, care sunt și acționari la firmele cu care lucra Transgold, SC Transfigura SRL și SC Explorer SA, sunt Ioan Hudrea, Iuliu Chiorean și Staicu Bălănescu (ultimul a fost și director general în Ministerul Industriilor și Resurselor).

Cei trei au pus bazele actualului Romaltyn, Hudrea regăsindu-se și azi în conducerea firmei, indiferent de cine a fost stăpânul „fabricii de aur” din jurul Băii Mari. În 2003, deputatul Vlad Hogea, care cita documente de arhivă de la unitățile miniere care au făcut iazul Meda, iaz “drenat” de Transgold, spunea că în zonă ar fi fost extrase 45 de tone de aur și 300 de tone de argint. Pentru că Transgold a refuzat prelucrarea în Baia Mare a minereului obținut după prelucrări succesive ale haldei de steril și l-a transportat în Anglia, fără ca autoritățile vamale române să aibă posibilitatea tehnică de a verifica conținutul real al aliajului, statul român a fost păgubit într-o afacere în care a intrat cu materia primă și a scos… mai nimic (redevența anuală plătită României a fost de 2% din producția de aur declarată de Transgold, după prelucrarea minereului în Anglia).

De altfel, una dintre disputele niciodată cercetate de autoritățile statului roman se referă la faptul că, pe lângă aur și argint, minereul trimis în străinătate conținea metale rare și mai prețioase decât aurul: wolfram, cesiu, stronțiu, radiu, beriliu, iridiu.

Tehnologia cu cianuri – lecție învățată?

Printre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru extragerea prin cianurare a aurului din sterilul minier, noul proprietar al Romaltyn Mining, Polyus Gold, trebuie să construiască și o stație de epurare performantă. “Încă din anul 2007 a fost finalizată procedura de solicitare a autorizației de mediu, dar pentru a primi această autorizație, fără care nu pot începe producția, Romaltyn trebuie să îndeplinească niște condiții, printre care finalizarea instalației de cianurare, prin care se reduce conținutul din tulburele de steril până la parametri legali”, a explicat șeful Gărzii de Mediu Maramureș, Călin Crișan. Conform legii, concentrația cianurilor din apa ce urmează să fie evacuată în râul Lăpuș trebuie să fie sub 0,1 miligrame/litru.

Deși autoritățile de mediu din județ liniștesc populația privind termenul îndepărtat privind începerea procesului de exploatare a sterilului minier prin cianurare, reprezentanții Gărzii de Mediu spunând că mai durează până la construirea stației respective și că acum, spre deosebire de 30 ianuarie 2000, când aproximativ 100.000 de metri cubi de steril și cianuri s-au scurs din iazul de decantare de la Bozânta în Tisa, “un accident asemănător nu mai e posibil”, localnicii privesc cu scepticism reînceperea activității la Romaltyn. Cu toate acestea, băimărenii “au stat pe margine” în 25 iulie 2010, când li s-a oferit posibilitatea să se pronunțe în acest sens, în cadrul unui referendum, doar 12,67% dintre localnicii cu drept de vot prezentându-se la urne.

Investitorii ruși exploatează aurul de la Baia Mare

Investitorii ruși exploatează aurul de la Baia Mare

Profitând de letargia localnicilor, șefii de la mediu se transformă în avocați ai Romaltyn. “Condițiile de siguranță sunt respectate. Acum, pereții celor patru tancuri de leșiere «vinovate» de accidentul din 2000 au o grosime de un centimetru, aproape dublă față de cea prevazută de lege, și fiecare tanc are o bașă colectoare (gropi betonate, ermetice) cu o capacitate dublă decât a tancului. Nu sunt motive de îngrijorare”, a menționat șeful Gărzii de Mediu, Călin Crișan. El a mai precizat că în cazul în care conținutul de cianură din lacurile de oxidare de la Bozânta este peste limita legală, se neutralizează și după aceea, dacă analizele de laborator indică o concentrație “normală”, sunt evacuate în râul Lăpuș.

Tehnologia fără cianuri, ignorată

Băimărenii de la Lorechim (dr. ing. Jack Goldstein, ing. Gabriel Duda, Liana Oșanu, Lidia Ionescu, Loredana Năftănăilă dr. ing. Vasile Coman și dr. ing. Corneliu Pop) au perfecționat și brevetat o tehnologie de extragere a aurului și argintului din reziduuri miniere prin metode nepoluante, care utilizează tiosulfatul de sodiu și care exclude tehnologiile pe baza de cianuri. Deși eficientă, unii spun că tehnologia nepoluantă e puțin mai scumpă decât cea prin cianurare, însă poate ar trebui luat în calcul și riscul de mediu, ținând cont de e precedentul din anul 2000.

sursa:  ziaruldeinvestigatii.ro

,

Codexul Rohonczi

O carte veche de 1.000 de ani, păstrată la Budapesta, răstoarnă toate teoriile istorice despre cultura strămoşilor noştri.
Dacii scriau de la dreapta la stânga, iar citirea se făcea de jos în sus.
De la daci nu au rămas izvoare scrise.
Prea puţine se ştiau despre locuitorii zonei carpato-dunărene, după retragerea romanilor.
O carte veche de aproape 1.000 de ani, păstrată la Budapesta, răstoarnă teoriile istoricilor. Manuscrisul cuprinde primele documente scrise în această perioadă istorică.
A fost scrisă cu caractere dacice, de la dreapta la stânga, şi se citeşte de jos în sus. Vorbeşte despre despre vlahi şi regatul lor.
Mulţi au încercat să descifreze Codexul Rohonczi, dar n-au putut.
Arheologul Viorica Enachiuc a tradus, în premieră, filele misteriosului manuscris.

Dăruită de un grof

În 1982, Viorica Enachiuc a aflat dintr-o revistă publicată în Ungaria de existenţa în arhivele Academiei Ungare a Codexului Rohonczi.
Se spunea că e redactat într-o limbă necunoscută.
A facut rost de o copie.
Timp de 20 de ani, a muncit ca să-i descifreze tainele.
Manuscrisul se afla în Arhivele Academiei de Ştiinţe a Republicii Ungaria.
E o carte legată în piele.
A fost păstrată în localitatea Rohonczi până în anul 1907.
Groful Batthyany Gusytav a dăruit-o Academiei de Ştiinţe a Ungariei, în 1838.
Nu se ştie prin câte mâini a trecut de-a lungul secolelor.

„Scriere secretă”

După Al Doilea Razboi Mondial, doctorul Vajda Joysef, preot misionar, îi scria cercetătorului Otto Gyurk, în legatura cu Codexul: „Se găseşte în Arhivele Academiei de Ştiinţe a Ungariei o carte rară, Codexul Rohonczi. Acest Codex este scris cu o scriere secretă, pe care
nimeni n-a reusit s-o descifreze până acum. Şi eu am Încercat. Literele sunt asemănătoare scrierii greceşti. M-am gândit că seamănă şi cu literele feniciene, apoi am încercat pe baza vechii scrieri ungureşti, dar n-a mers. Toate încercările le-am aruncat în foc”.

După ce a studiat Codexul, cercetătorul Otto Gyurk a publicat, în 1970, o parte din observaţiile sale într-un articol, în care a încercat să identifice acele semne din manuscris care ar putea semnifica cifre.

Alfabet dacic cu 150 de caractere

Viorica Enachiuc a descoperit că textele Codexului au fost redactate în secolele XI si XII, într-o limbă latină vulgară (daco-romana), cu caractere moştenite de la daci.
„Sunt semne care au aparţinut alfabetului dacic, ce cuprindea aproximativ 150 de caractere, cu legăturile respective. Textele din Rohonczi au fost redactate în latina vulgară, dar într-un alfabet dacic, în care dominante sunt străvechile semne utilizate de indo-europeni în epoca bronzului”, spune aceasta.

Solii şi cântece ale vlahilor

Codexul are 448 de pagini, fiecare cu circa 9-14 şiruri.
În text sunt intercalate miniaturi cu scene laice şi religioase.
E scris cu cerneală violet.
Cuprinde o culegere de discursuri, solii, cântece şi rugăciuni, care include 86 de miniaturi. Consemnează înfiinţarea statului centralizat blak (vlah), sub conducerea domnitorului Vlad,
între anii 1064 si 1101.
„Sunt informaţii despre organizarea administrativă şi militară a ţării ce se numea Dacia. Avea hotarele de la Tisa la Nistru şi mare, de la Dunăre spre nord până la izvoarele Nistrului. Mitropolia blakilor avea sediul la Ticina – cetatea din insula Pacuiul lui Soare”, a descoperit
Viorica Enachiuc.

„Jurământul tinerilor blaki”

Codexul conţine şi versurile unui cântec de luptă, numit „Jurământul tinerilor blaki”, care a fost tradus în felul următor:
„O viaţă, tăciunele Şarpelui, puternic veghetor,
Înşelator, să nu primeşti a te uni
Cu prorocirile Şarpelui, anuale, pentru că lovit Vei fi
Cântecul cetăţii aud îndelung
Mergeţi vioi, juraţi pe caciulă, pe puternica caciulă!
Să juri cu maturitate şi cu convingere!
Să fiu ţie putere vie, trăiesc, în luptă să fiu!
Alesul jurământ preţuieşte şoimul tău,
mergi cu jurământ puternic!”

Notă:
Codexul Rohonczi (grafii alternative: Codicele şi Rohonczy sau Rohonc, în toate combinaţiile) este un document controversat al cărui sistem de scriere este inedit şi încă nedescifrat în mod convingător.
Este numit după orăşelul Rohonc (Rohoncz e grafia maghiară veche; pe germană Rechnitz, pe croată Rohunac), aflat astăzi în provincia Burgenland din estul Austriei.

Membra UNESCO Viorica Enachiuc e absolventă a Facultăţii de Filologie, secţia Română-Istorie, din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, promoţia 1963.
Lucrarea de licenţă şi-a luat-o în arheologie.
E membră UNESCO din 1983.
Mulţi ani a condus şantiere arheologice în Oltenia, Muntenia şi Moldova.
A cercetat scrierile vechi din neoliticul mijlociu şi epoca dacică.
Şi-a prezentat lucrările la conferinţe în ţară şi în străinătate: Austria, Franţa, Germania, Italia, Israel.
Burse de studiu a primit în Italia, pe probleme de arheologie, şi ăn Danemarca, unde a studiat scrierea runică.

Aceste fapte nu sunt secrete.
Dar mă întreb şi vă întreb: de ce tac autorităţile politice şi ştiinţifice de la noi?
Sau mass media.
Pentru că sunt mai importante furturile, violurile sau accidentele auto sau se „vând” mai bine?
Incompetenţi nu sunt.
Sau au primit ordin să tacă?

 

Dacian Dumitrescu

PS. trimiteţi acest material tuturor prietenilor voştri pentru că au dreptul să ştie adevăruri deocamdată ascunse.

 

,

Numai din descoperirile făcute de DNA, numărul voturilor fraudate se ridică la aproximativ 1,5 milioane. Dacă la acestea se adaugă cele descoperite de procurorii de la Parchetul General, rezultă o hoţie inimaginabilă

Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a fost „centrul de comandă al unui sistem naţional de influenţă, cu structură piramidală, care se suprapune asocierii în vederea săvârşirii de infracţiuni”. Reţeaua pe care a pus-o la punct a fost alcătuită pe două componente şi cuprinde mii de oameni, inclusiv persoane cu funcţii politice sau publice, afacerişti.

Potrivit procurorilor DNA, fraudarea masivă a votului la referendumul naţional din 29 iulie, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, a fost posibilă cu ajutorul unui sistem informatic creat în acest scop. Surse judiciare au precizat, în exclusivitate pentru EVZ că, pentru fraudare, USL a folosit un call-center -1855 – care permitea schimburile de mesaje tip SMS, în timp real şi între mii de utilizatori. Pe această cale ar fi fost transmise ordine ilegale.

A doua conexiune era o aplicaţie Internet ce permitea unui grup mai restrâns de persoane să obţină în timp real informaţii despre cât s-a votat şi cum s-a votat. Accesul acestora la aplicaţie se făcea numai pe bază de user şi parolă, obţinute anterior prin centrul de SMS-uri 1855, spun sursele noastre. Secretul votului (cine a votat “DA” sau „NU”) a fost violat de 4.400 de ori, conform SMS-urilor de la 1855. Tot prin acest call+center au fost transmise mesaje în vederea luării de măsuri nelegale pentru creşterea artificială a numărului de votanţi în secţiile deficitare. O estimare a voturilor fraudate, fără să punem la socoteală dosarele de la parchetele normale, ar indica o cifră de aproximativ 1,5 milioane.

Dragnea se dă victima lui Băsescu

„Eu am condus o campanie în mod legal, în mod corect”, declara Liviu Dragnea, joi, înainte de a intra în sediul DNA, însoţit de avocatul Marian Nazat. „Mi s-au adus mai multe învinuiri, că m-am asociat cu mii şi mii de persoane pentru a obţine foloase electorale, să fac prezenţă la vot de 60%. Este o certitudine că este o răzbunare a pre şedintelui Traian Băsescu„, declara secretarul gene ral al PSD la ieşirea din sediul DNA. Ieri, încercările noastre de a sta de vorbă cu domnia sa au eşuat: „Apel respins”. Nici apărătorul său, avocatul Marian Nazat, nu a dorit să comenteze în vreun fel punerea sub acuzare a clientului său. De altfel, acesta este cunoscut pentru faptul că nu pledează în presă, ci doar în faţa autorităţilor judiciare . Pe aceeaşi idee a răzbunării a mers şi deputatul PSD Viorel Hrebenciuc, declarând ieri că USL nu se va lăsa intimidată de această acţiune „securistoidă” a lui Traian Băsescu. Teoria „victimei politice” a fost folosită de membrii PSD şi în urmă cu mai mulţi ani, când au făcut zid de solidaritate, la Parchet, în jurul lui Gabriel Bivolaru. Ei au fost dezavuaţi prin verdictul instanţei, care l-a condamnat la închisoare.

 

Autodenunţul lui Antonescu şi Ponta nu le înlătură răspunderea penală, dacă sunt implicaţi

„Sigur că am ştiut şi o să o spun şi în faţa procurorilor DNA şi m-am bucurat că dl Dragnea a avut, pentru USL, un sistem de raportare paralel al voturilor, aşa cum a avut dl. Videanu în 2009. Nu am ştiut niciodată şi nu am să accept că dacă eşti de la PDL să ai o reţea informatică este legal şi dacă eşti de la USL este infracţiune?!”, a declarat primul-ministru al României, Victor Ponta, imediat după punerea sub acuzare a lui Liviu Dragnea.

S-au solidarizat cu Liviu Dragnea, declarând că se vor autodenunţa la DNA, atât premierul Victor Ponta, cât şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, pierzând se pare din vedere celelalte elemente ale acuzării lui Liviu Dragnea.

Dăm câteva exemple: suprapunerea sistemului informatic pe asocierea infracţională; ameninţarea preşedinţilor secţiilor de votare şi a membrilor pentru a-i determina să tolereze infracţiuni la Legea referendumului; umflarea procentului de participanţi la referendum, printre altele, prin falsificarea semnăturilor, pe listele permanente, până şi în numele unor militari aflaţi în teatrele de operaţiuni din Afganistan; ducerea oamenilor la vot sub ameninţări; trimiterea unui număr insuficient de buletine de vot reprezentanţelor diplomatice şi consulare ale României în străinătate Pentru toate cele de mai sus, există probe, după cum reiese şi din comunicatul dat de DNA.

Ba, mai mult, potrivit surselor EVZ, secretar general al PSD şi, concomitent, preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, Liviu Dragnea a trimis ordine ilegale în teritoriu, inclusiv în scris.

Procurorii au două adrese din 12 şi 13 iulie, prin care, pentru obţinerea participării la vot a alegătorilor, în proporţie de 60%, Dragnea ordona organizaţiilor judeţene ale PSD, respectiv preşe dinţilor şi directorilor de companie ale acestora, precum şi primarilor PSDdin ţară, să ia măsuri ilegale, incriminate ca infracţiuni chiar de Legea nr.3/2000.

El ar fi făcut acestea cu scopul de a obţine pentru USL un folos nepatrimonial necuvenit şi anume: asigurarea unei prezenţe de minimum 60% la votul din 29 iulie, situaţie care ar fi garantat validarea referendumului de către Curtea Constituţională.

Deci cu cine se solidarizează, prin autodenunţ, doi oameni politici cu funcţii de rang înalt în stat? În cazul în care ar fi implicaţi sub vreo formă penală în fraudarea referendumului, Crin Antonescu şi Victor Ponta nici n-ar putea scăpa de răspunderea penală.

Autodenunţul, dacă îl vor face, aşa cum au declarat, este tardiv. Dacă s-ar fi autodenunţat înainte ca DNA să înceapă ancheta, ar fi fost alta situaţia. Prin urmare, declaraţiile acestora au un efect strict politic.

Potrivit surselor EVZ, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, ar fi trimis ordine ilegale în teritoriu, inclusiv în scris

Crin Antonescu şi Victor Ponta sunt solidari cu „Baronul urnelor”, Liviu Dragnea FOTO: AGERPRES

Dragnea, instigat?

În exclusivitate pentru EVZ, surse judiciare au precizat că în cazul în care, mergând pe firul anchetei, procurorii DNA vor constata implicarea de natură penală a liderilor USL Victor Ponta şi Crin Antonescu, aceştia ar putea fi acuzaţi de instigare la comiterea infracţiunii prevăzută de art. 13 din Legea 78/2000, care este una dintre cele patru acuzaţii aduse lui Dragnea.

„În acest moment nu s-a început urmărirea penală faţă de domnii Ponta şi Antonescu. Alt comentariu nu pot să fac!”

LAURA CODRUŢA KOVESI, procuror gerneral

 

Sursa: www.evz.ro – 08.09.2012

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press