ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "deznaţionalizare"

deznaţionalizare

,

Una dintre cele mai mari comunități românești din afara granițelor României se confruntă cu o politică de asimilare forțată, care poate avea ca efect distrugerea identității naționale a acestor oameni. Este vorba de comunitatea românilor din Serbia de Est, care însumează, potrivit liderilor locali ai acestor români, 200.000 de persoane, deși ultimul recensământ efectuat de autoritățile de la Belgrad în această regiune a arătat că doar 35.000 de oameni s-au declarat români.

Trei comunități înregistrate

Serbia are una dintre cele mai curioase politici față de minoritățile naționale. Autoritățile de la Belgrad au înregistrat trei comunități românești. În situația cea mai bună se află românii din Voivodina. Este vorba de aproximativ 25.000 de persoane care locuiesc în 42 de localități și care au o situație bună. Românii din Voivodina au școli în care învață în limba maternă, presă, precum și dreptul a utiliza în mod oficial limba română cu grafia latină. Ei au moștenit aceste drepturi ca urmare a aranjamentelor diplomatice încheiate între România și Serbia la finalul Primului Război Mondial, care au dus la împărțirea Banatului între Regatul României și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor.

romanii din Serbia

romanii din Serbia

O altă comunitate românească este cea a aromânilor din Serbia. Cel mai adesea, liderii de opinie refuză să recunoască faptul că această comunitate este una a românilor și folosesc etnonimul de cincari (citit “țințari”). Aromânii sunt stabiliți, din secolul al XVIII-lea, mai ales în marile orașe ale Serbiei, inclusiv în Belgrad și în Niș. Până în secolul al XIX-lea, se numărau printre cei mai întreprinzători comercianți și meșteșugari.

O denumire restrânsă

În fine, cea de-a treia comunitate românească din Serbia este cea a românilor din Serbia de Răsărit. Cel mai adesea, în opinia publică românească, ei sunt cunoscuți drept românii de pe Valea Timocului, însă această denumire este inexactă, deoarece ei locuiesc până pe Valea Moravei, pe un teritoriu mai mare decât cel al Timocului. Românii din Serbia de Est locuiesc între Dunăre, Munții Omolia, Valea Timocului și Valea Moravei. Și dincolo de granița sârbo-bulgară, în regiunea Vidin din Bulgaria, locuiesc câteva mii de români. Numărul acestor români este motiv de controverse. Potrivit ultimului recensământ oficial făcut în Serbia în anul 2011, doar aproximativ 35.000 de oameni s-au declarat români sau vlasi. Liderii românilor din Serbia de Est susțin, însă, că numărul lor real este de 200.000 de oameni. “Mulți dintre ei au fost intimidați și nu s-au declarat români. Sunt oameni care au fost batjocoriți și ironizați atunci când au spus că sunt altceva decât sârbi”, a declarat unul dintre liderii românilor din Serbia de Est, Dragan Stoianelovici. “Mulți dintre românii din Serbia de Est sunt descurajați să vorbească în limba lor”, a adăugat un alt lider al românilor, Ivița Glisici.

Și asta deși Academia de Științe de la Belgrad recunoaște că vlasii sunt totuna cu românii, după cum spune Ivița Glisici. ”În Serbia de Est avem 150 de sate curat românești, iar 50 dintre ele sunt cu populație amestecată”, adaugă Dragan Stoianelovici. Însă românii din Serbia nu au parte de elite. Nu au școli în limba maternă, deci lipsesc profesorii. Nu au dreptul să aibă slujbe bisericești în limba lor maternă, deci nu au preoți. ”În Serbia, biserica națională a devenit un instrument al statului național”, adaugă Dragan Stoianelovici. De asemenea, românii din Serbia de Est nu au mass-media în limba română, deci nu au lideri de opinie în adevăratul sens al cuvântului, iar liderii lor politi reușesc rareori să depășească o anvergură parohială.

Cine trăiește în Valea Timocului

În legătură cu originea românilor din Serbia de Est există mai multe teorii. Unele dintre ele îi văd pe aceștia drept urmașii dacilor strămutați de romani în sudul Dunării. Alții îi consideră drept descendenții coloniștilor retrași din Dacia de către împăratul Aurelian, în intervalul 271 – 274, cel care a creat în sudul fluviului două noi provincii dacice, Dacia Mediterranea și Dacia Ripensis. O altă teorie îi consideră urmașii românilor care au creat Imperiul Româno-Bulgar al lui Ioan și Petru Asan și Ioniță Caloian, cel care îl înfrângea, în anul 1205, pe primul împărat al Imperiului Latin de Constantinopole, Balduin de Flandra. Însă, chiar dacă resturi ale tuturor acestor populații au reușit să supraviețuiască, este cert că mărimea lor a fost una relativ nesemnificativă. Cei mai mulți dintre românii din Serbia de Est sunt urmașii românilor care au trecut la sud de Dunăre în Evul Mediu, însă migrația cea mai însemnată a fost cea organizată de autoritățile austrice. În anul 1718, Imperiul Otoman, înfrânt de marele general al Imperiului Habsburgic, prințul Eugeniu de Savoia, a cedat Austriei, prin Tratatul de la Passarowitz, Banatul, Oltenia și Serbia de Nord. Aceste teritorii fuseseră devastate de război, iar o mare parte a populației musulmane s-a retras în Imperiul Otoman. Austriecii au decis să ofere privilegii celor care se încumetau să colonizeze noile teritorii. Pentru unii dintre acești temerari, aventura colonizării poate fi asemănată cu cea a colonizării Vestului Sălbatic din America de Nord. Ca urmare a deciziei Curții de la Viena, mulți români au trecut în sudul Dunării, unde primeau pământ mănos și scutiri de taxe și impozite. Pentru multe familii sărace din Banatul Montan, oferta austriecilor a părut irezistibilă. „Strămoșii mei au venit din Banatul de est, din zona Almăjului”, spune Dragan Stoianelovici.

ISTORIE. Cum a început asimilarea

În Evul Mediu, actualul teritoriu al Serbiei de Est a aparținut Imperiului Bizantin, Țaratului Bulgar, Imperiului Româno-Bulgar, Țaratului de la Vidin, Regatului Ungariei și Imperiului Otoman. În Regatul Serbiei a fost inclus, vreme de câteva decenii, abia în secolul al XIV-lea. Teritoriul locuit de românii sud-dunăreni a reintrat în componența Serbiei în anul 1833. De atunci a început și politica lor de asimilare. Liderii românilor afirmă că, în anii 1960, când în zona Bor au fost deschise minele de cupru și de aur, în zonă au fost construite blocuri cu apartamente pentru viitorii mineri. În acea perioadă, exista o directivă de la Belgrad ca românii să nu primească repartiție pentru o locuință pe o rază de 80 de kilometri în jurul orașului Bor…

„În Serbia de Est, oamenii au fost încurajați să se declare vlasi sau vlahi, nu români.“ …citeste integral.

romaniabreakingnews.ro

,

De Ziua Limbii Române  de la românii din Serbia – Limba rumânească, pod peste Dunăre (Timocpress)

Majoritatea participantilor se adresează în limba sârbă deoarece stăpânesc foarte greu limba româna. O mare parte din românii timoceni se străduiesc să redescopere limba strămoșească iar alții deja caută să și-o perfecționeze. Acesta situație este rezultatul crunților ani de deznaționalizare și opresiuni practicate de sârbi la adresa românilor Timoceni, opresiuni începute o data cu anul 1833, anul când Serbia a ocupat militar Timocul, locuit la vremea aceea de o majoritate de românească . Până în anul 1833 Timocul s-a aflat sub dominație Otomană sute de ani, dominație care nu au ștribit cu nimic credința și limba românilor timoceni.

Să înțelegem pe scurt, cum a fost cu Timocul românesc la anul 1833… (Video)

,

Prietenul meu, domnul Nicolae, din raionul Tatarbunar, sudul Basarabiei, mi-a trimis această fotografie, despre care a scris: „La alegirele din 2009 s. Borisovca a sustinutut partidul regiunilor și șovinii ucraineni în așa fel ne-au etichetat la intrare în sat”. El mi-a mai scris: „Eu sunt în pașaport scris Micola, fără să mă fi întrebat (în adeverința de naștere – Nicolai), și asemenea la toata lumea de alte etnii decât cea ucraineană. La întrebarea mea. oficialii ucrainenii mi-au raspuns: voi traiți pe pământ ucrainesc, înseamnă ca și numele trebuie să corespundă…

romanii_din_Tatar_Bunar

Cinismul lor fără saț te lasă mut. În privința școlilor cu predare în limba materna – e un dezastru: limba și literatura română scade în contul altor obiecte: istoria, geografia sunt predate în limba ucraineană; toate inscripțiile, orare, dări de seamă – sunt în limba ucraineană, orele de limba și literatura ucraineana au seminare, colocviumuri, ore deschise, cursuri de perfectionare (pentru profesorii), limba și literatura română – nimic. La cadre didactice salarii, onoruri, gramote – în învățământul ucrainean, ai noștri – nici nu mai deschid gura. Biserica Ortodoxă este închinată politicii ucrainene (căci Ortodoxia provine de la Kiev), preoții sunt stimulați și obligați să sprijine Ortodoxia slavă, de parca Dumnezeu ar fi numai al slavilor. Se șterg de pe icoane inscripții în limba română și se scriu în slavona veche, de ce să nu le schimbe [Sfinților] și imaginea?, căci seamănă cu români. Comunitatea românească din raionul Tatarbunar: din 7 sate cu populație majoritară românească am ramas 1 sat [Borisăuca]. Și tot suntem tulburați, agitați (parinții care dau copiii la scoală) de unii consăteni de etnie ucraineană, noi instalați în sat (clar ca nu fac din capul lor), [să trecem] la viața și realitatea vesnică ucraineană. Nu numai l. română este izgonită din școli, dar și l. rusă. (…) Ca și grecii fanarioți pe timpul otomanilor în Țările Românești – astazi [conducerea în] România și […] în R.M. (…)”. Aceste lucruri li se întâmplă compatrioților noștri autohtoni (deci nu diasporei!) de pe teritoriile istorice moldovenești din cauza nepăsării și „fanariotismului” conducerii de la Chișinău. Cât să mai așteptăm ca ei să-și umple conturile și să se preocupe nu numai de bunăstarea populației Republicii Moldova, ci și de păstrarea culturii conaționalilor de peste frontiera cu Ucraina (să intervină în favoarea lor)? Sau într-adevăr sunt „fanarioți” – străini incapabili să simtă durerile neamului?

Aurelian Lavric

,

Afis_Lansare_Hagi_Curda_BucurestiLa 11 iunie 2013, ora 15, la Muzeul de Istorie București (Palatul Șuțu), a fost lansată cartea „Hagi Curda”(Camâșovca), scrisă de Tudor Iordăchescu și cu o prefață semnată de prof. Dr. Vasile Șoimaru.

La lansare, cei doi au venit însoțiți de scriitorul și jurnalistul Vlad Pohilă din Chișinău. Atât Vlad Pohilă cât și profesorul Vasile Șomaru au vorbit elocvent și vibrant despre situația românilor din Sudul Basarabiei Istorice (Regiunea Odesa). Este evident faptul ca cel mai emoționant a vorbit autorul cărții – Tudor Iordăchescu despre deznaționalizarea forțată și presiunile de tot felul la care sunt supuși românii din această provincie istorică românească. De altfel autorul este originar din Hagi Curda (fost „Frumușica”, azi “Camâșovca”) , comună în care locuiesc peste 95% români. De altfel autorul este fratele epitropului Vasile eIMG_7315Iordăchescu pe terenul căruia a fost construită și sfințită în luna iulie  2011 prima biserică românescă din Ucraina, a cărei construcție a fost finanțată de Statul Roman in colaborare cu cele doua organizatii ale românilor din Los Angeles, Consiliul Roman American si Consiliul Mondial Roman. Cu banii celor doua organizatii a fost cumparat terenul si apoi a fost incepută constructia fundatiei Bisericii, bani fara de care nu se putea incepe constructia. La 30 noiembrie 2005 a fost sfințită fundația.  In perioada constructiei, domnul Nicu Popa, președintele  Consiliului Româno-American a vizitat Hagi-Curda de câteva ori. Ultima data insotit de Avocatul Antonie Popescu si de Dinu Gandu, cand s-au perfectat actele de trecere a terenului si Constructiei Bisericii in patrimoniul Mitropoliei Basarabiei, IPS Petru. Cu aceasta ocazie a fost adusă si predată suma de  27.000 USD din totalul de $ 55.000, contributia celor doua organizatii la zidirea acestei Bisericii. Domnul Nicu Popa, este cel care a avut de drept inițiativa  implicării celor doua organizații în această acțiune de concretizare a construcției Bisericii, motiv pentru care a fost medaliat cu cea mai inalta distinctie din partea Mitropoliei Basarabiei.

Cel mai impresionant a fost momentul în care Tudor Iordăchescu a mărturisit numeroasele piedici și  sabotaje ale autorităților ucrainene în urma cărora de șase luni nici un preot nu mai oficiază în această biserică românească în ciuda doleanțelor comunității locale de români.

O problemă intens discutată în cadrul lansării de carte și care a provocat rumoare în rândurile audienței, a fost faptul că de la Sfințirea Biserici din Hagi Curda din anul 2011, nici un oficial român nu a mai fost în vizită în Sudul Basarabiei, dezinteresul și nu în ultimul rând absența totală a acestora fiind un factor dezarmant din punct de vedere moral pentru comunitatea românească din această parte a Ucrainei.

eIMG_7331Lansarea de carte a fost organizată de Asociația Culturală “Pro Basarabia  și Bucovinași a avut drept parteneri media : R.B.N.Press, InfoPrut, TOCpress  și Ziariști Online. Printre participanți s-au numărat liderii unor prestigioase ONG-uri precum “Stindard” și Institutul “Frații Golescu”, dar și profesorul Nicolae Lupan, în prezent domiciliat la Paris, care s-a numărat în ianuarie 1990 împreună cu preotul Vasile Țepordei dar și cu alți basarabeni printre fondatorii care au restartat Asociația Culturală “Pro Basarabia și Bucovina”.

Autorul Tudor Iordăchescu a împărțit  cu mulltă răbdare autografe tuturor doritorilor. După sesiunea de autografe, o parte dintre participant au continuat discuția despre problemele românilor din Sudul Basarabiei Istorice la sediul Asociației Culturale “Pro Basarabia și Bucovina” la o masă rotunda organizată de conducerea acestui ONG.

eIMG_7549

 România și Uniunea Europeană trebuie să se implice în viața comunității românești din regiunea Odesa, altfel  românii din această zonă nu vor mai rezista mult timp și vor dispare.

“Copiii sunt forțați să învețe în ucraineană, avem copii care nu își mai cunosc limba maternă, nu mai vorbesc românește. Toți cei de acolo gândim la fel, doar că cei mai mulți nu pot să se afirme. Sunt forțați să tacă, nu pot să se revolte, pentru că rămân fără lucru”

,,Tăvălugul deznaționalizării a făcut mare prăpăd printre minoritatea românească. Fără un amestec din partea Patriei-mamă, fără implicarea efectivă a forurilor europene abilitate, ne pierdem cu zile. Să știți că nu îngroș deloc culorile. Pur și simplu încălcările drepturilor noastre, ca cetățeni ucraineni și etnici români, sunt cu adevărat strigătoare la cer. Nu le vede doar cel care închide la ele ochii sau este orb cu totul

Tudor Iordăchescu

eIMG_7328

eIMG_7334

eIMG_7371

eIMG_7338

eIMG_7306

VIDEO DE LA LANSARE:

Material realizat de Dacian Dumitrescu, Gabriel Negru

și Vasile Claudiu, fotoreporter R.B.N.Press

 

Precizări pe marginea articolului…

din partea d-lui Director  General  al  Institutului  ” FRATII  GOLESCU  ” ,  Avocat  Dr .  Mihai  Nicolae

1.Lucrarile au inceput efectiv prin 2005. Realizarea proiectului a luat ceva vreme ( inclusiv sicanele de rigoare….) iar inceperea lucrarilor propriuzise de constructie au fost precedate de slujba de sfintire a locului. La aceasta sfintire a participat si dl. Neculai Popa , din partea Cpcnsiliului Mondial Roman din Sua. Slijba a fost savirsita de preoti ai Mitropoliei Basarabiei. De la inceput a fost implicat si Institutul Fratii Golescu , dar impulsul a fost dat de donatiile facut de dl. Popa si doi din fii sai  care au facut posibila cumpararea terenului si a unei locuinte adiancente. De altfel in aceasta locuinta s- a tinut slujbele in fiecare duminica, inainte de sfintirea actualei biserci.  Pentru perioada de inceput am efectuat personal 2-3 drumuri la hagi Curda ( odata am fost insotit de dl. george simion). De precizat ca sumele donata de familia neculai Popa  saua de alti romani stabiliti in Sua ( ex. dl. Vasile, dl.Rusu ) au fost inminate epitropului Vasile Iordachescu la galati sau Bucuresti. Odata s-a deplasat la Hagi Curda dl. Sasarman din Cluj care a dus banii  strinsi intre timp, la solicitare lui N. Popa
2. Consiliul mondial roman si Centrul ( Consiliul) Romano American din Los Angeles . Banii pe care i-am trimis prin Fratii golescu veneau de la dl. Popa si noi ne ocupam sa ajunga la santier. Nu stiu care erau donatorii, daca erau pt. fiecare suma in parte.
3. Banii de inceput , de „saminta” au fost dati de dl. Popa si cei doi fii.
4. Rolul Inst. Golescu au fost limitat la „aranjamentele necesare intre diferite institutii si diferitele persoane preocupate de cladirea bisericii din H. C. Nu am dat niciodata o donatie proprizusa, dar am acoperit toate cheltuielile ( deplasari, telefoane, legalizari, etc) legate de aceasta, sa-i spunem coordonare. In aceasta perioada am  colaborat cu persoane din departament si  cu dl. eugen tomac , atunci consilier la Presedintie. Adeseori am mers in audiente, am solicitat sprijin, dar in multe cazuri nu am avut rezultat., desi discutind cu toata lumea s-a pus putin pe tapet subiectul…
5. Nu cunosc costul final dar pina in perioada cca. 2009 s-a depasit 100.000 euro. Cabinetul P. Ministru a contribuit cu cca. 10.000 euro o sg data , asa ca tot efortul finantarii l-a suportat departamentul. Ca o paranteza, consider ca e incorecta afirmatia ca statul roman nu s-a implicat.Dimpotriva, echipa de la departament – secretar E. Tomac, consilier R. Cosma, Vali Raducanu, etc – a depus reale eforturi pentru ca totul sa se implineasca. Au fost insa aminari din cauza procedurii de aprobare a  fondurilor. Au existat mici donatori locali, dar cheltuielile mari de constructie au fost ale noastre. Important : prin 2006-2007  , erau alegeri locale in ucraina, a existat o donatie in caramida din partea unui candidat local, ucrainian.
6. Dupa stiinta mea contributia fam. Popa depaseste 55.000 dolari. ( dl. Popa + doi fii , nu toti fii sai, anume Radu si Mihai)
7. Nu stiu de ce nu sunt date detalii in carte. Posibil intentia monografica, materialul bogat care a trebuit sa fie prezentat care l-a impiedicat sa ofere mai multe detalii despre constructia proprizisa. de altfel, ridicarea bisericii cu toate peripetiile ofera destul material pt. o carte independenta. Precizez ca terenul  a fost cumparat de Necui Popa. Nu stiu daca era curtea d-lui Vasile. Daca era , ceea ce nu stiu, ar fi interesant…… Precizez ca fara achizitionarea terenului nu era posibil sa implici autoritatile statului roman, Consiliul Mondial Roman, Consiliul Romano American si in general celelalte persoane.

Avocat  dr .  Mihai  Nicolae

,

Românii din Bulgaria susțin că guvernul de la Sofia le încalcă drepturile în mod fragrant. Politica de deznaționalizare a românilor, manifestată activ de către statul bulgar, este mult mai accentuată decât lupta pe care o duc românii din sudul Dunării pentru păstrarea și promovarea limbii și culturii românești.
Bulgaria a aderat la Uniunea Europeană în 2007 fără a acorda drepturi depline comunității românești din acest stat. Constituția nu recunoaște minoritățile naționale, astfel, românii din Bulgaria sunt incluși doar în categoria grupurilor etnice. Conform datelor oficiale de la recensământul din anul 2011, numărul vorbitorilor de limbă română nu depășește cifra de 6 mii («vlahi» – 1964, romi – 1837, români – 822, bulgari – 733).
De cealaltă parte, reprezentanții românilor din Bulgaria susțin că ultimul recensământ a fost falsificat și că cifra reală a românilor ar fi de peste 50 de mii doar în regiunea Vidinului. Totodată, pe pagina web a instituției guvernamentale române, Departamentul Românilor de Pretutindeni, se arată că în Bulgaria trăiesc în jur de 150.000 de vorbitori de limbă română, localizați mai ales în valea Dunării, Varna, Veliko Târnovo, Burgas, Silistra și în regiunea Rodopi.
Fobia față de români
«La recensământ m-au întrebat ce naționalitate am? Le-am răspuns: român. M-au întrebat – cum român? și a notat cu un creion, ca ulterior să se poată de făcut modificări. I-am zis: nu, doamnă, cu pixul însemnați, pentru că e ușor de șters român și de scris bulgar», spune Nicolay Marinov Patchev, membru al Uniunii Scriitorilor Liberi din Bulgaria.
Ivo Gheorghiev, președintele Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria – AVE, afirmă că în Bulgaria există o fobie față de români, mai ales față de termenul de – român. «Se duce o politică de deznaționalizare și în special chestia cu «vlahii» e băgată așa cum este introdus în mod intenționat și termenul de «moldoveni și limbă moldovenească» în R. Moldova. Acum nu știu R. Moldova ce orientare are, dar aici, noi toți suntem români sută la sută. Numai că unii se recunosc ca fiind români. Alții, sub influența unor structuri de stat și în special cu susținerea unor organizații antiromânești, se denumesc vlahi». Reprezentantul românilor din Bulgaria a mai spus că se creează această confuzie între român și «vlah» pentru că se vrea neamul dezbinat, să nu fie uniți toți sub denumirea de român.
Sofia. Diplomație de fațadă


Guvernul de la Sofia îi lipsește pe români de dreptul de a învăța în limba maternă. Astăzi, în Bulgaria mai există o singură școală românească. În anul 1999 Liceul «Mihai Eminescu» de la Sofia și-a reluat activitatea după o întrerupere de 51 de ani. Această instituție de învățământ românesc, care funcționează mai mult pe bază de reciprocitate între statul bulgar și român, este un «liceu de fațadă», susțin mai mulți români din Bulgaria. «Liceul a fost deschis la Sofia, acolo unde sunt 100 de români, în loc să fie amplasat în regiunea Vidinului, unde este o masă compactă de români, în număr de 50 de mii».


Pe 13 iulie curent am efectuat o vizită la liceul românesc din Sofia. Sediul se află în aceeași clădire cu o școală bulgară. Astfel, din cele patru etaje ale instituției, liceul românesc activează pe un singur etaj. La etajul 4. Am încercat să discut cu directoarea liceului, care mi-a răspuns în limba bulgară că am nevoie de permisiunea Inspectoratului școlar de la Sofia pentru a purta orice discuție cu ea.
Nicolay Marinov Patchev, din orașul Kozloduy, profesor de limba română, spune că la liceul «Mihai Eminescu» din Sofia se duc mai mult copii bulgari care vor să învețe cât de cât limba română, ca ulterior, să obțină o bursă de studii în România. «Locul acestui liceu trebuie să fie în regiunea Vidin. Acolo se află cuibul românismului din Bulgaria. și așa am avea posibilitatea să trimitem la un liceu românesc și copii din satele mai îndepărtate, unde nu există nicio școală românească».
Dacă vreți să învățați românește, duceți-vă la Sofia
De aceeași părere este și Ivo Gheorghiev, președintele Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria, care afirmă că amplasarea liceului român la Sofia a fost o politică intenționată a statului bulgar și, totodată, este vorba de slăbiciunea politicianului român. Liceul român de la Sofia s-a făcut mai mult în baza orgoliilor din spatele biroului și în niciun caz nu a fost făcut pe bază de reciprocitate.
«Dacă în București există o comunitate bulgară prin care Liceul bulgar «Hristov Botev» servește această comunitate, la Sofia nu există comunitate românească. La Sofia sunt câțiva aromâni. Pe noi ne deranjează că există acest liceu la Sofia, pentru că oricând statul bulgar ne scoate ochii cu acest liceu. Ne spune: «Dacă vreți să învățați românește, duceți-vă la Sofia». Lucru imposibil. Masa compactă de români este aici, la Vidin. Noi vrem liceu românesc la Vidin».
Fără școală românească, merge în clasa I la un liceu bulgar

Oficial, la Vidin nu există școală românească. Lucica Gheorghiev, profesoară de limba română, în mod voluntar mai ține cursuri de limba română la o bibliotecă din Vidin.
Cursurile de limba română sunt frecventate de 12 — 15 tineri. «Am început să ținem cursuri de limba română în regiunea Vidinului atât timp cât s-a desfășurat un proiect susținut din partea guvernului României. Acum nu ne mai finanțează. S-a stopat totul. De un an am început să țin cursurile în mod voluntar, ca să nu se piardă ceea ce am început».
Luni, 16 iulie, am asistat la cursurile de limba română. Cea mai tânără elevă se numește Ioanna și are 7 ani. Acasă a învățat să vorbească în română. «Nu știu să scriu românește și am venit la cursuri. Am început cu abecedarul. Deja pot să scriu puțin. Mă uit după litere și le unesc ca să obțin un cuvânt. Din toamnă merg la școală. Aș vrea la un liceu românesc. Și pentru că nu avem, trebuie să merg la o școală bulgară», spune Ioanna, care în timp ce vorbește cu noi își scrie numele în limba română.
Daria are 19 ani și este din localitatea Kapitanovtsi (Căpitănuț), situată la 6 km de Vidin. În fiecare zi de luni și miercuri vine la cursurile de limba română. «Sunt din familie vlahă și nu vorbesc bine românește. Aici la fiecare lecție avem gramatică. Facem dialog și avem teme pentru acasă», spune Daria, care deja a învățat să scrie și să citească în limba română.
La poliție i-au cerut listele cu elevii care învață în limba română
Florin este elev în clasa VI la școala bulgară nr. 8 din Vidin. Știe să vorbească în română de la părinți și bunici. «Eu sunt român din Bulgaria. Știu să citesc și să scriu în limba română. Vreau să mă fac arheolog și să învăț în România».
Nicolay Marinov Patchev, 72 de ani, din orașul Kozloduy, a început să țină cursuri de istorie încă din anul 1983. «Noi, românii din Bulgaria, am văzut că ne topim și am început să țin ore de istorie cu 17 copii. Le predam istoria graiului matern». În anul 2007–2009 profesorul de istorie a organizat și cursuri de limba română la casa de cultură din orașul Kozloduy, dar și în satul vecin Harlets. Au fost grupe de copii și de adulți, inclusiv un bătrân de 74 de ani, care vrea să scrie în limba străbunilor.
«După 2009 nu am avut posibilitatea să mai facem nimic. Suntem persecutați. Aici există naționalismul balcanic. Pentru că am predat limba română, nu sunt alungat. Sunt azvârlit cu copitele. M-au lăsat fără lucru și sunt invitat cu degetul la poliție. Mi-au cerut listele elevilor care veneau la cursurile de limba română. M-am adresat la ambasada României de la Sofia cu problema dată și mi-au răspuns să nu le dau nicio listă nimic. Se vorbește de mine că sunt românizator. Eu nu sunt românizator. Eu sunt român».
Profesorul de română a fost chemat la inspectoratul școlar din regiune și i s-a spus «nicio limbă română să nu se mai studieze». Nicolay Marinov Patchev spune că limba sa maternă este – limba română. «Mie mama mi-a cântat în română: nani-nani, puiul mamei, și nu în bulgărește. Așa că, acolo unde este scânteie de românism, noi trebuie să o facem flacără, și nu să o lăsăm să piară».
În instituții se vorbește bulgara, la piață – românește

În zona Vidinului nu contează că sunt 50 de mii de români sau 100 de mii, pentru că în instituții oricum se vorbește bulgărește, îmi spune un trecător pe care l-am întâlnit lângă gara de trenuri din Vidin. Acesta mi-a spus că, dacă vreau să aud vorbindu-se românește, să merg la piața agricolă. «La bazar toți vorbesc românește».

Slaviana Neofidova este din localitatea Slanotran, situată la 15 km de Vidin. Zilnic, vinde la piață pepeni galbeni. Ea spune că în localitate toți vorbesc româna. «De aici, de la Dunăre, și până la Marea Neagră numai românește se vorbește. Vorbim româna, cântăm în română. Bătrânii mei n-au știut niciunul bulgărește. Vorbesc doar pe românește. Copiii deja vorbesc româna mai greu, pentru că învață la școală bulgărească».
Violeta Traianova din localitatea Kapitanovtsi susține că în toate satele din jurul Vidinului se vorbește românește. «Limba română am pomenit de la moși-strămoși. La recensământ, mai sunt unii care vorbesc pe românește, dar se declară bulgari pentru că aici s-au născut. Dar una este etnia și alta cetățenia», explică bătrâna, care a împlinit vârsta de 70 de ani.
«Eu vorbesc română. Nu pot să spun ce etnie am pentru că lucrez la primărie și să nu fie probleme», mi-a spus un bărbat la piață, care mi-a cerut să nu-i public numele.
O singură biserică românească – tot la Sofia

Reprezentanții românilor din Bulgaria spun că după anii 2000 au primit un sprijin din partea României. S-au ținut cursuri de română printr-un proiect pilot. Au fost deschise câteva ziare românești. Apoi acest sprijin a devenit tot mai vag, pentru că românii din Bulgaria nu au și cetățenie română, iar astfel, «noi nu aducem voturi României. Am primit mesaje clare din România. Banii vor fi redirecționați către cei care dau voturi. Până în acest an, tot ce a venit ca sprijin din partea României a fost atât de vag și atât de puțin, încât cei care ni l-au acordat au vrut să-și spele fața și să spună doar că ni-l dau. Până la momentul actual, noi considerăm că nu am primit sprijinul necesar. Din partea Bulgariei cu atât mai mult. Bulgaria sprijină «vlahii», pentru că ei sunt puntea de dezbinare și de rupere a românilor», afirmă Ivo Gheorghiev.

Dacă comunitatea românească din Bulgaria nu are parte de școli românești, în ceea ce privește presa și biserica românească – e jale, îmi spune un român din Vidin. «Biserica este încă la etapa în care se salvează pe ea însăși. Am avut o biserică într-o localitate aflată la 20 km de Vidin unde părintele a slujit în limba română. Acum nu mai slujește. O face uneori doar la cerere».
Biserica ortodoxă română «Sfânta Treime» din Sofia este singura biserică românească din Bulgaria care ține de Patriarhia Română. Preotul Neluț Oprea spune că această biserică este frecventată atât de români, cât și de bulgari. Slujba se ține în două limbi. «În mod normal și principial este să se țină slujba în limba română. Dar în varianta în care la ora nouă dimineața, când începe Sfânta Liturghie, sunt numai bulgari în biserică, mi se pare absolut normal să încep în limba bulgară și după aceea, când vin românii noștri de la Ambasada României sau de la Ambasada R. Moldova la Sofia, să continui în limba română».
La Biserica «Sfânta Treime» se oficiază anual în jur de cinci cununii. «Când avem o cununie mixtă între bulgari și români mai chemăm câte un preot bulgar, bineînțeles la voința mirilor». Părintele Oprea mai spune că românii din satele românești vin mai rar pe la biserică, doar când sunt în trecere prin Sofia.
Vizita ministrului de Externe la Sofia și memorandumul

Pe 13 iulie curent, Andrei Marga, ministrul de Externe al României, a efectuat o vizită de lucru la Sofia, la invitația omologului bulgar, Nickolay Mladenov. Marga s-a întâlnit și cu reprezentanți ai oamenilor de afaceri români și ai comunității românești din Bulgaria. La dorința ministrului de Externe al României,
presa nu a fost prezentă la această întâlnire. Însă, imediat după vizita la Sofia, presa românească a titrat: «În timpul vizitei în Bulgaria, Marga a uitat de românii din țara vecină». Asta am auzit și de la alți români din Bulgaria. «Politicienii vin, ne salută și ne spun la revedere. Dar problemele rămân aceleași», mi-a spus un participant român la întâlnirea cu ministrul de Externe.
Tot la 13 iulie curent, Ivo Gheorghiev, președintele Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria, i-a transmis la Sofia un memorandum ministrului de Externe, Andrei Marga. În acest memorandum privind drepturile românilor din Bulgaria, conform convenției-cadru pentru apărarea drepturilor minorităților, ratificată de țările membre, se solicită implicarea urgentă și un sprijin acordat de guvernul României în domeniul învățământului și al culturii românești din Bulgaria.
«Limba română să fie studiată în școli ca limbă maternă. Oficierea slujbei religioase să se facă în limba maternă în parohiile cu populație majoritar românească. Un liceu cu predare în limba română și engleză la Vidin. Presă în limba română. Un ansamblu folcloric reprezentativ» – sunt doar câteva dintre punctele din memorandumul adresat ministrului Afacerilor Externe, Andrei Marga.
Ivo Gheorghiev, reprezentantul românilor din Bulgaria, susține că nu este posibil să se păstreze un neam fără istorie, fără învățământ, fără limbă, fără tradiții. «Ne-am păstrat până acum pentru că am avut tradiții, muzicieni buni care cântau istoria neamului românesc. Așa ne-am păstrat ca neam. Însă nu-i mai avem nici pe aceștia. Au murit. Acum am rămas orfani, din orice punct de vedere. Școală nu avem. Copiii noștri nu mai vorbesc românește, tocmai de aceea că niciodată n-au învățat corect să vorbească. Bulgarii spun despre noi că românii sunt țigani, românii sunt mămăligari, și asta creează o jenă într-o persoană», afirmă Ivo, care a ținut să mai sublinieze că România este și acolo unde e un singur român. Dacă e pe lună, și acolo e România.
Iurie Sanduta

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press