ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "deportati"

deportati

,

Republicat din 13 Iun 2015 @ 15:55

SĂ NU NE RĂZBUNAȚI!

1941 – În noaptea de 12-13 iunie are loc primul val de deportări sovietice din RSSM și Nordul Bucovinei

Deportările din Basarabia și Nordul Bucovinei au fost o formă a represiunii politice puse în practică de autoritățile sovietice.

Primul val de deportări a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 (ora 2.30) și a cuprins teritoriile anexate de URSS de la România în iunie 1940. Urmau să fie ridicate 32.423 persoane, dintre care 6.250 să fie arestate, iar restul 26.173 de persoane – deportate (inclusiv 5.033 persoane arestate și 14.542 persoane deportate din RSS Moldovenească).

De obicei, o echipă formată din doi-trei militari înarmați și un lucrător al securității (NKVD) bătea la geamul casei, în plină noapte, luînd prin surprindere gospodarii. Într-un sfert de oră să fiți gata!, acesta era ordinul care li se dădea oamenilor cuprinși în spaimă de cele întîmplate, neînțelegînd unde merg și de ce. Deseori, printre cei care veneau să ridice oamenii se găsea și binevoitorul sau binefăcătorul care a denunțat familia și, astfel, ajuta NKVD-ul să depisteze elementele periculoase.

Deportaților le era permis să ia cîte 10 kg de fiecare persoană, numai că, de multe ori, tot ce era mai de preț sau mai util în bagajele celor deportați le împărțeau între ei cei care i-au ridicat în miez de noapte. Îndată, erau urcați în camioane sau chiar – în unele sate – în căruțe, fiind duși pînă la gara de trenuri.

În stațiile de cale ferată, membrii fiecărei familii erau separați în felul următor: capii de familii într-o parte, tinerii peste 18 ani în altă parte, iar femeile cu copii mici și bătrînii – aparte. A urmat îmbarcarea în vagoanele de marfă, cîte 70-100 persoane, fără apă și hrană.

Pe vagoane scria: Tren cu muncitori români care au fugit din România, de sub jugul boierilor, ca să vină în raiul sovietic. Ieșiți-le în cale cu flori! sau Emigranți voluntari.

În Basarabia, 90 vagoane au pornit din stația Taraclia, 44 vagoane – din stația Basarabeasca, 44 vagoane – din stația Căușeni, 48 vagoane – din stația Tighina, 187 vagoane – din stația Chișinău, 48 vagoane – din stația Ungheni, 83 vagoane – din stația Ocnița, 133 vagoane – din stația Bălți, 73 vagoane – din stația Florești, 40 vagoane – din stația Rîbnița, 38 vagoane – din stația Bolgrad, 103 vagoane – din stația Arțiz, 340 vagoane – din stația Cernăuți.

Drumul spre punctele de destinație a durat vreo două-trei săptămîni. Condițiile erau îngrozitoare. În plină vară, ei duceau lipsă de apă potabilă, fiecăruia revenindu-i doar cîte 200 grame de apă pe zi, iar de mîncare li se dădea doar pește sărat. La fiecare oprire a trenului, în cîmp se aruncau cadavre, care, fie că erau îngropate sumar, fie că erau lăsate ca hrană animalelor. Pe parcursul drumului, deportaților nu le-a fost acordată nici o asistență sau consultație medicală. Astfel, în vagoanele murdare și fără asigurarea celor mai elementare condiții sanitare s-au răspîndit diverse boli infecțioase și mulți suferinzi au decedat din această cauză. La unele gări feroviare, cîtorva persoane li se permitea să iasă pentru cîteva minute afară, la aer curat. Cineva era trimis după apă potabilă. În cazul tentativelor de evadare, imediat se dădea ordinul de împușcare, astfel că nu era nicio posibilitate reală de a scăpa din acel tren al morții.

Contingentul deportat era distribuit în felul următor: capul familiei, arestat, era izolat de soție și copii și dus în lagărul de muncă forțată, în GULAG. Ceilalți membri ai familiei erau trimiși în Siberia sau Kazahstan.

Cei deportați în Siberia sau Kazahstan, de la copil la bătrîn, erau repartizați la muncă în întreprinderile industriei silvice, în sovhozuri și în cooperative meșteșugărești. Pentru munca depusă nu erau remunerați echitabil, ci li se achita doar un minimum necesar pentru trai.

Dintr-un raport fragmentar al GULAG-ului din lunile septembrie-octombrie 1941 aflăm că, în toamna acelui an, deportații din RSSM au fost amplasați în RSS Kazahă (9.954 persoane), RASS Komi (352), regiunile Omsk (6.085), Novosibirsk (5.787) și Krasnoiarsk (470). În Kazahstan, deportații din RSSM se aflau în regiunile Aktiubinsk (6.195 persoane), Kîzîl-Ordînsk (1.024) și Kazahstanul de Sud (2.735), iar în regiunea Omsk erau dispersați în 41 de raioane.

Estimarea numărului de victime

Numărul celor deportați se ridică la peste 22.000 de persoane. După alte surse, numărul deportaților ar fi fost de 24.360, sau chiar de 30.000 de persoane.

12-13 iunie 1941: Deportari (Date de arhivă prezentate de Vasile SOARE în lucrarea „PREZENȚA ROMÂNILOR ÎN KAZAHSTAN – ISTORIE ȘI DESTIN”
Potrivit datelor de arhivă, în acea noapte, din Basarabia și nordul Bucovinei au fost ridicate de la casele lor 29.839 de persoane, dintre care 5479 au fost arestate („membri ai organizațiilor contrarevoluționare și alte elemente antisovietice”) și 24.360 au fost deportate.

Din acest total, doar din RSS Moldovenească au fost ridicate 18.392 persoane – 4507 „capi de familie” arestați (4342 din considerente politice și 165 cu dosare penale) și 13.885 persoane deportate.

În gările de unde au fost transportați, cei arestați au fost separați de familii și încărcați în eșaloane speciale. Ulterior, ajunși în lagăre, aceștia au fost supuși unor represiuni dure, mulți fiind condamnați la pedeapsa capitală pentru „activitate antisovietică”.

Deportarea din Basarabia și Bucovina s-a făcut cu vagoane de vite în Siberia și Kazahstan (pentru Chișinău au fost repartizate 1315 vagoane, iar pentru Cernăuți 340 vagoane).

Un raport din octombrie 1941 arată că în GULAG, la acea dată, „din RSS Moldovenească se află 22.648 de persoane, în colonii din RSS Kazahă (9954 pers.), RASS Komi (352), regiunile Omsk (6085 persoane, dispersate în 41 de raioane), Novosibirsk (5787) și Krasnoiarsk (470)”.

Românii deportați din Bucovina au fost incluși în statistică ca provenind din regiunile din vestul Ucrainei.

În Kazahstan, deportații români basarabeni au fost repartizați în colonii din regiunile Aktubinsk (6195), Kzâl-Orda (1024) și Kazahstanul de Sud (2735).

 

 (Surse: istoria.md,  romania-rusia.info/Deportari)

Redacția România Breaking News – RBN Press vă invită să vizionați tulburătoarele documentare și mărturii despre drama deportaților români din Basarabia:

Video – Deportarile romanilor basarabeni in Siberia (filme documentare, înregistrări de la dezbateri): 

Raportul secret: BASARABIA! Deportarile.(1)

Raportul secret BASARABIA! Deportarile (2 )

Video:Mărturii despre suferințele românilor basarabeni deportați în Siberia

*Mărturii despre suferințele românilor basarabeni deportați în Siberiasusținută joi, 05 noiembrie 2015, orele 17.00, la Curtea Brâncovenească

Video:Deportarile romanilor basarabeni in Siberia (film documentar). Marturii despre suferintele romanilor din Basarabia. Un film realizat de Fundatia Patintele Arsenie Boca si Fundatia Sfintii Inchisorilor.

Alte deportări și represiuni (continuare)…

6-7 iulie 1949: Deportari

(operațiune denumită conspirativ „IUG”/Sud), s-a făcut în urma Hotărârii Biroului Politic al CC al PC al URSS Nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 „Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foștilor moșieri, marilor comercianți, complicilor ocupanților germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliției germane și românești, a membrilor partidelor politice, a gardiștilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât și a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”.

Hotărârea, care prevedea „deportarea în Kazahstan, Asia Centrală și Siberia a 11.280 de familii cu 40.850 de oameni”, era însoțită de un act adițional în care se specifica decizia Guvernului Sovietic ca „deportarea categoriilor menționate să se facă pe vecie”, operațiunea să înceapă pe 6 iulie 1949, ora 02,00, și să se încheie pe 7 iulie 1949, ora 20,00.

Documente de arhiva indică participarea la desfășurarea acestei operațiuni a 4.496 de „lucrători operativi” ai Ministerului Securității de Stat al URSS, inclusiv aduși din alte republici, 13.774 ofițeri și soldați și a 4.705 activiști de partid din Moldova.

Au fost mobilizate 4069 autovehicule pentru asigurarea transportului intern a celor ce au fost ridicați și au fost pregătite 30 de eșaloane, respectiv, 1573 de vagoane de vite în care românii basarabeni deportați au fost transportați în Siberia (Ținutul Altai, regiunile Kurgan, Tiumeni și Tomsk) și RSS Kazahă (regiunile Aktubinsk, Kazahstanul de Sud și Jambul).

In fapt, au fost deportate 11.293 de familii – 35.796 persoane, din care 9864 bărbați, 14.033 femei și 11.889 copii. 7620 de familii au fost considerate „chiaburi”, iar celelalte acuzate de „colaborare cu fasciștii”, de „apartenență la partidele burgheze românești sau la secte religioase ilegale”.

De notat că acestor „deportați pe vecie” li s-au confiscat averile și li s-a interzis să-și ia cu ei bunuri materiale.

1 aprilie 1951: Deportari

Operațiunea s-a numit conspirativ „SEVER”/Nord și a fost pusă în aplicare în baza aceleiași Hotărâri a Consiliului de Miniștri al URSS Nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 și Hotărârii Consiliului de Miniștri al URSS nr. 667-339cc din 3 martie 1951, care prevedea „deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a membrilor sectei ilegale antisovietice a iehoviștilor și membrilor familiilor acestora, în total 5917 persoane”.

Acțiunea a început la ora 04,00 și s-a încheiat la ora 20,00 în aceeași zi. Au fost arestate și deportate în Siberia (reg.Kurgan) 723 de familii, respectiv, 2617 persoane (808 bărbați, 967 femei și 842 copii), în special acuzate de apartenență la secta religioasă „Martorii lui Iehova”.

La această operațiune au participat 546 de „lucrători operativi” ai Securității, 1127 ofițeri și soldați din Ministerul Securității, 275 ofițeri și soldați de miliție și 750 de persoane din cadrul organelor sovietice de partid din Moldova. Deportarea s-a făcut în două eșaloane, cu vagoanele care au ajuns la destinație la 13-14 aprilie 1951. Pe drum s-au născut câțiva copii și au murit câteva persoane bolnave.

1951: Deportari

Un proiect „strict secret” de Hotărâre a Președintelui Consiliului de Miniștri al URSS „Cu privire la strămutarea suplimentară de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, adepților sectelor ilegale ale iehoviștilor, inocentiștilor, arhangheliștilor, sâmbotiștilor, cincizeciștilor adventist-reformiștilor și membrilor lor de familie” prevedea deportarea a 5917 de persoane în aprilie 1953 în regiunea Kurgan din Siberia și RSS Kazahă, în conformitate cu Hotărârile Consiliului de Miniștri al URSS nr.1290-467cc din 6 aprilie 1949 și nr.667-339cc din 3 martie 1951.

In jur de 550.000 romani deportati intre 28 iunie 1940 și 1948
1940: Recrutările forțate pentru muncă în URSS

Prin Hotărârea nr. 39 din 9 august 1940, Consiliul Economic al Guvernuluii URSS a dispus „recrutarea în localitățile rurale ale Basarabiei a 20 de mii de muncitori”, iar la 28 august 1940 conducerii Chișinăului I s-au cerut „recrutări suplimentare în județele RSS Moldovenești”.

Rezultatul-până la 29 noiembrie 1940, din Basarabia organele sovietice au recrutat și trimis în diverse regiuni industriale ale URSS, inclusiv în Kazahstan, în bazinul carbonifer Karaganda, cca.56 mii de persoane de origine română. În locul lor, au fost aduși în Basarabia 13 mii de ofițeri NKVD și de armată, învațători din Ucraina, Rusia, Belarus, care au predat limba rusă obligatorie timp de un an. Acesta a fost începutul deznaționalizării provinciilor românești ocupate.

Unele surse indică faptul că, între anii 1948-1960, 196 mii de „moldoveni” au fost recrutați și trimiși la muncă pe șantierele sovietice.

1946 – 1947: Foametea provocată de Stalin

aproximativ 300.000 de români morți

„Trăim foarte greu, oamenii mor – mănâncă buruiene prin pădure, iar seara, întorcându-se acasă, mor pe drum. A murit aproape o jumătate de sat, iar statului nici că-i pasă…” (raionul Kotovsk).

„La noi foarte mulți au murit de foame și continuă și acum să moară. Oamenii mănâncă cai morți, țistari și alte scârboșenii. Zilnic mor câte 20-30 de oameni… (raionul Dubăsari).

„Oamenii merg legânându-se, ca beți, de foame. În multe sate au rămas casele pustii, pentru că stăpânii lor au murit de foame…” (raionul Sângerei).

„Poporul îndură o foamete chinuitoare, statul nu-și bate capul de asta, oamenii mor în floarea vârstei, dacă au scăpat de moarte pe front, mor acum de foame… zilnic mor câte 5-7 oameni, uneori și mai mulți, cadavrele stau împrăștiate pe drum…” (raionul Tiraspol).

„În satul nostru n-au mai rămas decât 30% din locuitori, iar ceilalți au murit și mor de foame, nici chiar pe front nu și-au pierdut viața atâția oameni…” (raionul Bălți).

„Trăim timpuri grele, încât oamenii mănâncă oameni. Sânt înmormântați câte 50 de oameni pe zi. Te prinde o mare groază – n-avem fărâmă de pâine și oamenii mor ca muștele…” (raionul Orhei).

„Bântuie o foamete de care nu s-a mai văzut. Oamenii mor ca muștele, pe zi ce trece mor tot mai mulți…” (raionul Bujor).

„De mare ce-i foametea, oamenii mănâncă pisici, câini, șoareci, cai și unii pe alții. Zilnic mor de foame 10-15 oameni, nici nu mai este unde să-i înmormântezi. Nu-mi mai ajung puteri să trăiesc așa și mai departe…” (raionul Vulcănești).

Relatări din cartea dlui Valeriu Pasat ” Calvarul. Documentarul deportărilor de pe teritoriul RSS Moldovenești. 1940-1940″, ROSSPEN, 2006, p.157-158

1956: Stramutari de populatie

prin trimiterile la lucrările de desțelenire a stepelor Kazahstanului demarate de Nikita Hrușciov în 1956 si trimiterea prin „detașamentele de komsomoli

1941: Lagăre de concentrare pentru prizonierii militari

Lagăre de concentrare pentru prizonierii militari: Cel mai mare a fost „Spassk nr. 99”, inființat in iulie 1941 pe structura Diviziunii Spassk a „Karlag”-ului NKVD, situat la 45 km de orașul Karaganda, pe teritoriul fostei Uzine de extracție a cuprului „Spassk”. Dintr-un total de 66.160 de prizonieri, 6.740 de prizonieri au fost de naționalitate română. La aceștia se adaugă un numar de peste o mie de prizonieri de alta naționalitate, care au luptat in Armata Română, având probabil cetațenia română la acea vreme (evrei, ucraineni, armeni, „moldoveni”). (Vasile SOARE : Prizonierii militari si civili romani detinuti in lagarele de concentrare staliniste de pe teritoriul regiunii Karaganda, Kazahstan, in perioada 1941-1950)

 

Publicat de România Breaking News – romaniabreakingnews.ro

,

Acum doi ani de zile …sambata, 15 septembrie 2012, la Bucuresti, in urma unei boli nemiloase, a murit patriotul si fostul disident basarabean Valeriu Graur. Avea doar 72 de ani.

Valeriu Graur a fost unul dintre luptatorii Frontului National Patriotic din Basarabia, organizatie conspirativa antisovietica si anticomunista, ce a activat in anii ’60-70 ai secolului trecut in URSS.

…A fost deportat in Siberia impreuna cu parintii sai, la 13 iunie 1941, pe cand avea doar 6 luni. A fost calificat, pe cand nici nu stia sa vorbeasca, “dusman al poporului”…

…Acolo, in orasul Tomsk (din Siberia) s-au nascut cei doi frati ai lui Valeriu: Ioan, Vladimir si sora Lilia…
…dupa moartea lui Stalin, in noiembrie 1956, Vasile Graur (tatal lor) obtine permisiunea sa plece in Romania: el, sotia si cei patru “rusi” mititei…

…In 1959 dupa ce termina liceul…insista sa se intoarca in tara unde a crescut si cu toate rugamintile parintilor trece Prutul…Nu Bucurestii, ci Tiraspolul a reusit sa-l faca roman…

…in 1969 se transfera la Chsinau, ca profesor de Fizica si matematica la scoala nr. 22. Face parte din Frontul National Patriotic, initiat de Alexandru Usatiuc, o miscare de rezistenta patriotica, care-si pusese ca scop constienizarea populatiei, developarea absurditatilor privind legitimitatea ocuparii de catre Rusia a acelor teritorii, sau cele care vizau limba, istoria, identitatea acestora, unul din amendamente fiind informarea opiniei publice internationale despre genocidul la care este supus poporul romanesc al Basarabiei de catre puterea sovietica…

…alaturi de alti patrioti pune bazele Frontului National Patriotic din Basarabia. Din organizatie au mai facut parte Alexandru Usatiuc-Bulgare, Gheorghe Ghimpu, Alexandru Soltoianu si altii.
In lupta lor, patriotii basarabeni au incercat sa gaseasca sprijin in Romania.

… in iunie 1970, Alexandru Usatiuc-Bulgare s-a deplasat la Bucuresti si a cerut audienta la Nicolae Ceausescu. Dupa ce „conducatorul” a refuzat sa-l primeasca, acesta i-a expediat scrisoarea prin posta. (Scrisoarea se afla in calitate de corp delict in dosarul penal instrumentat contra celor nominalizati care se pastreaza in arhiva SIS.)

Documentul denunta politica de deznationalizare a romanilor basarabeni practicata de autoritatile sovietice, prin limitarea limbii romane si rusificarea fortata, falsificarea istoriei, inchiderea scolilor si bisericilor romanesti si multe altele. Ceausescu insa a trimis scrisoarea pe adresa sefului KGB din URSS, Andropov, astfel deconspirandu-i pe luptatori.

In urma denuntului ceausist, cei patru au fost arestati si condamnati la ani grei de inchisoare: Alexandru Usatiuc – 7 ani de lagar de munca fortata si 5 ani de deportare in Siberia, Alexandru Soltoianu – 6 ani de lagar si 5 ani deportare, Gheorghe Ghimpu -6 ani de lagar. Valeriu Graur se afla in trenul Moscova – Bucuresti , in radioul portabil ascunsese un material pentru postul Europa Libera. E arestat chiar in cupeu si dus in penitenciarul din Chisinau. E interogat de dimineata si pana seara cateva luni la rand. E condamnat la 4 ani de regim sever in lagarul din Mordovia…Iese din lagar in 1976…
…Obtine, abia in august 1977, permisiunea sa plece la familia lui din Romania…

…Ajuns la Bucuresti, Valeriu Graur a scris mai multe materiale despre rezistenta basarabeana…el a oferit multe solutii, valabile si acum: …”AVEM SI ASTAZI ACEEASI ATITUDINE DE TOLERANTA FATA DE TOTI NEBASTINASII, (rusi n.m) DAR CONSIDERAM CA AVEM TOT DREPTUL DE A LE PRETINDE MACAR UN LUCRU, O POLITETE ELEMENTARA: TRAIND IN CASA NOASTRA, SA AIBA BUNAVOINTA SA INVETE LIMBA NOASTRA” scria el la 14 mai 1989”

…CULTIVATI CONSTIINTA NATIONALA A BASARABENILOR, EA VA REZOLVA TOATE CELELALTE PROBLEME” scria intr-o scrisoare de la 20 iunie 1989
”SA FITI UNITI

In Romania a activat ca militant neobosit pentru drepturile romanilor basarabeni in Asociatia Culturala Pro Basarabia si Bucovina, in cadrul carea a detinut pentru o perioada functia de presedinte si mai apoi pana la final cea de Membru al Comitetului Executiv al Consiliului National al Asociatiei ACPBB.

Dupa decesul lui Valeriu Graur, singurul fost membru al Frontului National Patriotic in viata este Alexandru Soltoianu, care locuieste la Moscova si va sosi toamna curenta la Chisinau.

Funeraliile lui Valeriu Graur au avut loc marti, 18 septembrie, la biserica Sf. Ierarh Nicolae din cartierul Damaroaia din Bucuresti, inmormantarea a avut loc la cimitirul din acelasi cartier.

Consiliul Național al Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina

VALERIU GRAUR
23 DECEMBRIE 1940 – 15 SEPETEMBRIE 2012

Valeriu Graur a petrecut în închisorile comuniste cei mai frumoși ani ai vieții sale. A intrat în ele copil și a ieșit om bătrân. Cel puțin așa îi plăcea lui să spună. Acolo, în celula sa de lagăr stalinist-hrușciovist-brejnevist, a învățat să-și iubească și mai mult Neamul, pentru care merită să te sacrifici. Acesta e crezul lui lăsat drept testament pentru urmași. Valeriu Graur face parte din aceeasi familie de oameni curajosi, care merita respectul si recunostiinta tuturor, omul de care mi-i dor, ca si de idealul pentru care acesta si-a jertfit tineretea si pe altarul caruia si-a pus viata ca pe o ofranda
Miscarea de Eliberare Nationala din Basarabia ii datoreaza multe…

Acad. Nicolae DABIJA

Valeriu Graur a intrat in panteonul Eroilor Neamului Romanesc iar memoria sa a devenit nepieritoare pentru noi si pentru urmasii nostri . Poate ca intr-o zi se vor gasi resurse si pentru un monument inchinat celor ce au luptat si au suferit pentru identitatea romaneasca, pentru neamul romanesc.

Redacția R.B.N. Press

Pentru toți cititorii R.B.N. Press în memoria marelui patriot Valeriu Graur, o carte cadou  „DE TE VOI UITA BASARABIE” prin amabilitatea partenerului nostru Asociața Culturală Pro Basarabia și Bucovina

                                                                         Download aici ….

 

 

Valeriu Graur, exemplu în articolul „Unirea ca mobil”

de Tudor Cojocariu

Pentru un segment de popor român dintre care unii cred că sunt altceva decât români și votează cu niște impostori ai comunismului (fie voroniștii, fie dodoniștii), Unirea nu înseamnă nimic bun. Nu contează cine, când, de ce, pentru ce și cum s-au unit sau se vor uni. Contează pentru ei doar că Unirea nu e de bine. Puțini își pot motiva coerent și logic atitudinea, iar cei care o fac de cele mai multe ori omit mai multe elemente esențiale, pornind de la premise false, chiar dacă pot fi bine-intenționați.

…Ar exista, totuși, câteva premise și contexte pentru care aceștia și-ar putea schimba comportamentul și poate chiar, atitudinea. Primul, la care s-a referit într-o conferință și deținutul politic român moldovean Valeriu Graur, ține de cadrul în care se dezvoltă individul. Acesta, fiind născut și crescut într-o regiune sovietică, a ajuns să se considere până în adolescență, mare apărător al socialismului și al sovietismului rusesc. El credea cu toată bunăvoința sa, că socialismul moscovit e un lucru bun pentru care merită să lupte. Prin urmare, considerându-se un om determinat și cu scopuri nobile, lui i se părea imposibil să renunțe la comunismul atât de drag ființei sale. Totuși, după mai mulți ani petrecuți în România, după interacțiunea cu unii români din sudul Basarabiei care nu știau pic de rusă, a început să-și pună întrebări, pentru ca ulterior să devină unul dintre cei mai importanți disidenți anticomuniști din RSSM din a doua jumătate a secolului XX. Așadar, contactul prelungit cu mediul natal, dublat de o consistență spirituală deosebită, poate genera redevenirea unui român înstrăinat de propria-i conștiință națională. citeste mai mult pe : http://vox.publika.md/social/unirea-ca-mobil-201921.html

Valeriu Graur – Povestea fabuloasă a unui rus care s-a trezit român (Jurnalul.ro)

Domnul Valeriu Graur are o poveste halucinanta. Crescut in deportare in Siberia, pana in tinerete a fost un nationalist rus convins. Emigrat in Romania si apoi in RSS Moldoveneasca si-a dat seama ca este de fapt roman si a participat la fondarea Frontului Patriotic National, o formatiune subversiva antisovietica. A fost denuntat KGB-ului chiar de catre Securitatea ‘patriotului’ Ceausescu, fapt care l-a costat o alta deportare in gulag. Ne-a acordat un interviu despre istoria sa si a grupului Usatiuc-Ghimpu.

Rep: V-ati nascut la Reni, in sudul Basarabiei, dar ati copilarit in Siberia…
V.G.: La 6 luni ne-au deportat. Am stat in Siberia 15 ani. Parintilor mei, ambii romani moldoveni, le era frica sa vorbeasca romaneste cu noi, copiii, asa ca prima mea limba a fost rusa. Ai mei se temeau sa nu fie acuzati de nationalism burghez daca vorbeau romaneste. Tata, care era in momentul deportarii student la conservatorul din Cernauti vorbea perfect rusa, provenea dintr-o familie de invatatori cu stare din Reni. Mama, cu doar 7 clase, vorbea cu accent moldovenesc. Pe strada, la scoala, vorbeam doar rusa, ma consideram rus.
Rep: De ce v-au deportat familia?
V.G.: Fara explicatii, i-au luat de acasa in toiul noptii, in 13 iunie 1940. In Siberia au stat sub controlul NKVD-ului, ne-au tot mutat dintr-un sat in altul, sa munceasca ai mei la kolhoz-uri. Erau cu noi oraseni, intelectuali, si asa numitii culaci, chiaburi. Deportarile se faceau in urma unor turnatorii. Cred ca familia mea a fost dusa din cauza unui unchi din partea mamei, care a mers la niste actiuni legionare, fara sa fi fost inscris vreodata la ei. Pe o banuiala din asta luau toata familia. Tata nici nu trebuia sa fie ridicat. Avea alt nume de familie decat mama, nu erau luati cu acte, fiindca familia lui se opusese, era o mezalianta pentru un director de scoala, ca bunicul, sa aiba o nora ‘taranca’. Ai mei stateau impreuna, insa, l-a luat NKVD-ul si pe tata si l-au acuzat, la gara, ca e ofiter roman in rezerva. Saracul Graur, directorul de scoala, a fost impuscat in inchisoare in Siberia, la Nijni Tail. Il turnase cineva ca a fost taranist.
Rep: Cum a scapat familia din deportare?
V.G.: La 16 ani, pe vremea lui Hrusciov, familia a primit dreptul sa plece. Eu eram nemultumit, simteam ca mediul meu e la Tomsk, in Siberia. Dupa moartea lui Stalin, parintii incepusera sa vorbeasca romaneste, despre Basarabia, dar nu ma interesa. Am venit direct in Romania, familia bunicii din partea tatalui stateau la Calarasi. Printr-o minune, ne-au dat voie sa ne reintregim familia. Mie nu imi placea, ma consideram ‘om sovietic’, rus, ma simteam strain. Tata nu era primit la lucru, era intrebat de ce a plecat din ‘tara socialismului’. Pana la urma a gasit, culmea, la un Sovrom, in 1957. Pe mine m-au dat la o scoala cu limba de predare rusa, in Bucuresti pe strada Sandor Petoffi, unde aveam in general colegi lipoveni, am stat la internat cu ei. Eu ramasesem si cetatean sovietic, eram komsomolist. Cand am terminat liceul, am vrut sa plec in ‘patria mea’, URSS.
Rep: Familia cum a reactionat?
V.G.: S-au opus, dar nu aveau ce sa-mi faca, eram major. Am ajuns la Tighina. Abia aici mi-am dat seama ca gresisem. Plecasem din ‘micul Paris’ si ajunsesem intr-o zona inapoiata intelectual, supusa rusificarii. In 1940 si 1944 toti intelectualii romani din orasele Basarabiei se refugiasera sau fusesera deportati, executati. Orasele aveau o elita rusa adunata din toata Uniunea, care rusifica, asimila. Elementul romanesc era la tara sau in orasele mici, cum erau Cahul, Soroca, Orhei. Taranii vorbeau romaneste cum auzisem dupa Prut. Am intrat la facultate la Tiraspol, la o sectie pedagogica de fizica-matematica cu predare in ‘limba moldoveneasca’. Buneii lor ma imbratisau cand aflau ca vin din Romania. Colegii mei, fii de tarani din sate, erau ca mine. De la ei am aflat de deportari, de crime si am inceput sa ma simt roman. Am inceput sa citesc istorie si l-am cunoscut si pe Gheorghe Ghimpu (fratele lui Mihai Ghimpu, actualul presedinte al Parlamentului Republicii Moldova n.n.), care se considera de atunci roman.
Rep: Cum a aparut ideea Frontului Patriotic National?
V.G.: Prin 1968, dupa interventia din Cehoslovacia, am inceput sa ne miscam. Eu ajunsesem, dupa aventuri, profesor la Chisinau. Am vazut ca Ceausescu i-a sfidat pe rusi si am inceput si noi o miscare formata din intelectuali romani, feciori de tarani care facusera scoala. Ascultam Radio Bucuresti, citeam istorie, vorbeam liber. Ghimpu, cu care eram prieten, mi-a propus sa intru intr-o miscare organizata, care sa militeze pentru limba romana, grafie latina si in final unirea cu Romania. El era doctorand la biofizica la Moscova, dar venea des la Chisinau. Eram organizati conspirativ, eu il aveam legatura superioara pe Ghimpu, la randul meu racolasem 2-3 prieteni care nu se stiau intre ei ca membri. Pe Alexandru Usatiuc-Bulgar, seful Frontului, nu il cunosteam. Estimez ca eram implicati cam 250 de oameni.
Rep: Cum a cazut Frontul?
V.G.: Dupa 1965 a fost o miscare puternica pentru alfabetul latin. Fusesera represalii, au dat afara cadre didactice, chiar ministri din Moldova. Au fost concediate 40 de cadre de la Institutul Politehnic din Chisinau, de exemplu. Usatiuc, personal,in 1971, a facut un memoriu catre Nicolae Ceausescu in care explica represaliile si persecutiile la care sunt supusi romanii din Moldova. A reusit sa plece la Bucuresti, la rude si a mers la Consiliul de Stat sa ceara audienta. L-a primit un consilier, Predescu, care i-a spus sa astepte. Usatiuc a fost o zi la Galati, l-au cautat din partea lui Ceausescu, dar nu l-au gasit. El a lasat memoriul scris la Consiliul de Stat. La scurt timp, in decembrie 1971, Ion Stanescu, presedintele Consiliului Securitatii Statului din RSR i-a remis lui Yuri Andropov, seful KGB, o scrisoare care avea atasata memoriul lui Usatiuc. Posibil sa fi crezut Securitatea ca suntem ai KGB, pusi sa-i testam, dar totusi cred ca Stanescu a fost de rea credinta, ne-a tradat, el avea posibilitatea sa se informeze ce e cu noi. Au urmat arestarile si procesul.
Rep: Cum a avut loc procesul?
V.G.: In ancheta, lumea a reactionat bine. Datorita structurii conspirative nu au fost arestati foarte multi. Au reusit sa aduca vreo 30 de martori ai acuzarii si sa aresteze 10 oameni. KGB-ul, pornind de la Usatiuc si Ghimpu a luat tot ce insemnau notite, agende de telefoane, scrisori. In felul asta largeau cercul de suspecti. Voiau sa ne lipeasca de un alt grup de rezistenta de la Cernauti, condus de Soltoianu, cu care nu aveam legatura.
Rep: Pe dvs. v-au anchetat brutal?
V.G.: Nu, nu m-au batut, daca va referiti la asta. Ma amenintau din cand in cand ca ne incadreaza legal la un articol sa ne impuste, interogatoriile tineau de dimineata pana seara. Ne mai amenintau ca ne declara nebuni si ideea era groaznica, politicii supusi psihiatriei sovietice erau transformati in legume, inchisi singuri ani in sir. Anchetatorii mai importanti erau rusi, dar aveau si romani printre ei. La perchezitie la mine acasa, un roman din asta, prin exces de zel, mi-a confiscat un microfilm cu notele lui Karl Marx despre romani, care a fost proba la proces. Au lucrat ceva la traducerea insemnarilor mele. M-au incadrat la articolul cu ‘propanganda si agitatie antisovietica cu scopul subminarii puterii sovietice’. Pedeapsa maxima era de 7 ani de inchisoare la care se adaugau 5 de deportare. Usatiuc a luat pedeapsa maxima, Ghimpu 6 ani plus deportare, eu 4 ani. Principala proba a fost ca aveam acasa un document gandit de Ghimpu pentru a fi transmis la Europa Libera. Eu trebuia sa plec in curand in Romania, de unde sa transmit documentul. Mi-au gasit asta acasa. Am facut o gafa, aflasem de la sotia lui Ghimpu, Lucica, faptul ca el a fost arestat, dar nu am distrus scrisoarea lui Ghimpu. In timpul anchetei, pana la proces, mi-au dat drumul acasa, special sa ma supravegheze, cu cine ma intalnesc. Chiar si asa, am reusit sa-i anunt pe altii din grup, prieteni ai mei, sa distruga tot. Multi dintre martori au minimalizat totul, au spus ca erau doar discutii la un vin si asta ne-a ajutat sa scapam mai usor.
Rep: V-au deportat imediat dupa proces in Mordovia?
V.G.: Am fost condamnat la regim sever de detentie, dar m-au dus in Mordovia, intr-un lagar mai mic, numai cu politici, cam 100. Cel putin nu riscam sa stau cu criminalii. In Mordovia era un moldovean, Simion Pavaluca, care statea acolo de 25 de ani, fiindca impuscase ca jandarm in razboi pe cineva. Mai erau partizani baltici din anii 50, evrei refuzniki. De mancare primeam terci din ovaz, casa, ceva legume si rar peste sarat. Am facut foarte multa carcera, fiindca nu am vrut sa semnez in inchisoare acte de colaborare cu KGB. Imi tot dadeau cate 15 zile de carcera, izolare completa si frig. Munceam, cand nu eram la carcera, sa cos manusi de salopeta. Nu ne scoteau din sarma ghimpata. Am stat acolo patru ani. La expirarea a doi ani de termen, au venit special sa ma determine sa ma pocaiesc chiar caghebistii din Chisinau. Voiau sa dau la radio o declaratie in care imi ceream scuze si imi turnam cenusa in cap, in schimbul libertatii. I-am refuzat.
Rep: Evreii sionisti aveau conditii mai bune?
V.G.: Am stat acolo cu unii interesanti, din grupul Kuznetsov-Dimshits, care au vrut sa deturneze un avion si sa fuga in Israel. Sefii lor erau la puscaria din orasul Vladimir, la izolare, dar cei mai mici erau cu mine. Pe ei ii mai duceau la Scearansk, in capitala Mordoviei, sa-i convinga sa abjure. Fiindca fusese scandal international cu ei, aveau drept la pachet, ceva conditii mai bune. Am ramas prieten cu ei si, mai tarziu, la Bucuresti, am scos un material catre Europa Libera printr-unul din ei.
Rep: Cum ati ajuns iar la Bucuresti?
V.G.: Dupa eliberarea din lagarul din Mordovia am stat un an sub supraveghere administrativa la Chisinau. Trebuia sa ma prezint des la militie, sa nu iau contact cu straini, sa nu plec din oras. Nu aveam voie, in mod expres, sa ma duc la concerte cu artisti din Romania, chiar daca atunci nu venea niciunul la Chisinau. Am depus actele sa plec in Romania, ceream reintregirea familiei, mi-au spus ca nu o sa plec nicaieri. Am scris iar, presedintelui Sovietului Suprem, Podgornai si procurorului general Roman Rudenko. Am amenintat ca o sa protestez in public. Fiindca nu voiau scandal, tocmai protestasera public niste evrei, mi-au dat drumul. In august 1977 am reusit sa plec.
Rep: Securitatea romana v-a luat direct in colimator?
V.G.: La inceput se faceau ca nu exist. Am stat patru luni fara munca. Kaghebistii imi oprisera la granita actele, diplomele. Dupa patru luni mi-au oferit, prin Fortele de Munca un post de pedagog la Liceul Grivita Rosie. Imediat, a aparut si un ofiter care m-a luat in grija. Mi-am dat seama ca Securitatea a pus un cuvant la angajarea mea. Cel care ma avea in grija parea interesat de tot ceea ce se petrece in Basarabia, a incercat sa ma racoleze ca turnator, dar i-am spus ca e sub statutul meu sa fiu un simplu turnator. Ii mai ziceam ce noutati aflam de acolo, cand veneau basarabeni aici. In 1982 am reusit sa trimit memoriul lui Ghimpu, refacut din memorie, la Europa Libera. Corespondam cu evreii din lagar, ajunsi in Israel. Scriam in rusa si dupa un timp mi-am dat seama ca nu imi deschid corespondenta, nu mai dispar scrisori, se saturasera sa mai traduca din rusa. Am trimis documentul unui fost camarad, Kaminski, ajuns redactor la Radio Israel. Il scrisesem pe foita de tigara si l-am bagat intr-o scrisoare. In decembrie 1982 a fost difuzat textul, jumatate de ora, a avut efect si in Basarabia si aici. M-am trezit imediat cu doi securisti, care nu stiau unul de altul, din unitati diferite. Mai tarziu a venit si cel care avea legatura in mod special cu mine. Culmea, asta i-a calmat pe ceilalti doi, dar mi-a spus insinuant ca ‘KGB are maini lungi, ai grija’…
Rep: Pe Ion Stanescu, cel din cauza caruia ati ajuns in lagar, l-ati cunoscut dupa 1989?
V.G.: Nu, am tot asteptat sa ia legatura cu mine, sa-mi dea o explicatie, dar asa ceva nu s-a produs pana anul trecut, cand a murit. Cred ca era pe mana cu KGB cand ne-a tradat. Eu am aflat ca el ne-a turnat cand au iesit niste arhive ale KGB de la Chisinau, dupa 1990.
Rep: De ce credeti ca nimeni din grupul dvs. nu a ajuns mare politician in Moldova dupa 1989?
V.G.: Usatiuc avea un caracter mai dificil si in acelasi timp nu era un bun orator. Gicu Ghimpu a fost deputat in primul parlament liber de la Chisinau, dar apoi lui si altora ca el le-au luat locul ‘patrioti’ de prin CC al PCUS, Sovietul Suprem ori KGB. Au murit ambii, eu am ramas aici. Vreau sa va spun ca sunt foarte trist fiindca pentru cei de aici vad ca Basarabia nu prea mai exista. Trebuia sa fie acelasi lucru ca si ideea reunificarii Germaniei. S-a consumat avantul in anii 90 prin poduri de flori, in timp ce Ion Iliescu, de fapt, semna tratate cu URSS. Pacat ca e asa.        sursa: jurnalul.ro

Materialele din acest articol au fost realizate cu ajutorul Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina – www.probasarabiasibucovina.ro  grație parteneriatului comun dintre Asociație și România Breaking News – rbnpress.info.

,

ACTUALIZARE FOTO

In  perioada  27 . 11 – 02. 12. 2012  Asociatia  Culturala  Pro  Basarabia  si  Bucovina  a  organizat  cu  sprijinul  financiar  major  al  DPRP actiunea  ” 100  de  Destine  Romanesti ” . Practic  au  fost  adusi  in  Romania  din  R. Moldova  cu  doua  autocare  fostii  deportati  politici  precum  si  cetatenii  moldoveni  nascuti  in deportare  in  perioada  stalinista  . Au  intrat  pe  27 noiembrie  pe  la  Iasi  unde  au  fost  intampinati  cu  salutul  de  ” Bun  venit  acasa ”  de  reprezentanti  ai Primariei  Iasi si  ai  filialei  Iasi – a Asociatiei  Culturale  Pro  Basrabia  si  Bucovina . Seara  au fost  cazati  la  Onesti la  H. Trotuș .
A  doua  zi  s-au  deplasat  la  Bacau  cu  Dl  Marian  Clenciu – presedintele  Asociatiei Culturale  Pro  Basarabia  si  Bucovina  . La  Bacau  fostii  deportati  politic  au  fost  intampinati  de  reprezentanti  ai  Institutiei  Prefectului  si  de  reprezentanti  ai  Asociatiei  Culturale  Pro  Basrabia  si  Bucovina  – filiala  Bacau  si  de  presedintele  acestei  filiale  prof. dr . inginer  Puiu  Vasile și  au  fost  invitati  sa  participe  la  un  spectacol  artistic  dedicat Zilei  Nationale  a  Romaniei .  Ulterior  s-a  alaturat  grupului  nostru  si profesorul  Stefan  Plugaru , autor  de  carti  cu  caracter  istoric  si  presedintele  ACPBB – filiala  Husi  .  In  cea  de  a  treia  zi  fostii  deportati  politic  din  R. Moldova  au  fost  dusi  la  Manastirea  Putna , unde  dupa  slujba  de  pomenire  s-a  servit  si  cina . In  cea  de  a  patra  zi  au  fost  primiti de  catre  reprezentanti  ai  Primariei  Onesti  . Aici  au  fost  salutati si  de  D-na  CocuțI – director  de   programe  in  cadrul  DPRP .  In  cea  de-a  cincea  zi  , pe  1 Decembrie  au  vizitat  salina  de  la  Tg  . Ocna  si  au  participat  la  hramul  bisericii  din  salina . Apoi  au  participat  la  depuneri  de  coroane  de  flori  la  Monumentul  Eroilor  cazuti  in  cele  Doua  Razboaie  Mondiale   si la  festivitatile  organizate  cu  ocazia  Zilei  Nationale  a  Romaniei  de  catre  Primaria  Onesti  . In  cea  de  a  sasea  si  ultima  zi  dupa  masa  de  pranz  festiva  s-au  imbarcat  in  autocare  si  au  ajuns  in  aceeasi seara  la  casele  lor  in  R. Moldova .   Trebuie  mentionat   faptul  ca  a  fost  prima actiune  de  acest  gen  organizata  in  Romania  in  ultimii  72  de ani  si  care  sa-i  implice  direct  pe  fostii  detinuti  politici  sau  nascuti  in  taigaua  inghetata   a  Siberiei   sau  in  pustiurile  toride  ale  Kazahstanului . Cu  aceasta  ocazie am  realizat  si  o  suma  de  interviuri  , ce  vor  fi  conectate  ulterior  la  articol  si  am  aflat  o  serie  de  povesti  de  viata  absolut  cutremuratoare : astfel  Dl  Crudu  Ion  deportat  cu  familia  in  Siberia  in  1949  isi  aminteste  ca  au  gasit  acolo  in  lagarul  in  care  au  fost  repartizati  alte  trei  familii de  basarbeni deportati  de  catre  Ohrana  Tarista  in  anul  1905 sub  acuzatia  ca  sunt  ” nationalisti  romani  si  care  sustin  ca  moldovenii  sunt  tot  romani ” … Deci  indiferent  de  regimurile  politice  pe  care  le-a  traversat, Rusia  a  avut  intotdeauna  o  singura  metoda  de  actiune  impotriva  ” nationalistilor  basarabeni ”  si  anume  deportarea  in  Siberia  …Dintr-un  alt  interviu  cu  un  alt  supravietuitor  al  deportarilor  am  aflat  ca  dupa  moartea  lui  Stalin  , un  evreu- bolsevizat    din  Iasi  pe  nume  Bumbu  Traian  , dezamagit  de  evolutiile  din  România  comunistă  fuge  in  URSS  unde  cere  si  primeste  ” azil  politic  ” . Devine  secretar  de  partid si  ulterior  cel  mai  ” mare  satrap  ” al  unui  sat  de  romani  din  Basarabia . Dar  nu  se  casatoreste  si  ” moare  fara  urmasi  ” .  Obligatoriu  trebuie mentionat  faptul  ca  trebuiesc  aduse multumiri  nu  doar DPRP  pentru sustinerea  majora  financiara  a  proiectului . In  egala  masura  trebuiesc  aduse  multumiri  curajosului presedinte  al  Asocitiei  Culturale  Pro  Basarabia  si  Bucovina  Dl  Marian  Clenciu . Domnia  sa  a  desfasurat  si  coordonat  si  a  dus  la  bun  sfarsit  intreg  programul de  activitate , cazare , masa  si  transport , in conditile  in care a  avut  la  dispozitie  doar  30 % din  suma  necesara , restul  de  bani  au fost  promisi  ca  se vor  plati  la  2- 3 saptamani  de  la  incheierea  activitatii , dupa  aprobarea  deconturilor .
Aici trebuiesc aduse  multumiri  D-lui  inginer   Rusanovschi Constantin – presedintele  filiallei  ACPBB- Onesti , care  a  negociat  amanrea  platilor  catre  H . Trotus  si  catre  Restaurantul  ” Privighetoarea ” . Multumim  si  inimosului  Director  din  Primaria  Onesti Dl  Robert  Ionut  Chiriac care  a  fost  permanent  langa  noi  sprijinindu – ne constant  cu  vorba  si  cu fapta . Multumim  indeosebi  pentru  intelegerea  dovedita  si  pentru  omenie  patronului  Hotelului – Restaurant  ”  Trotus ” dar  si  patronului  restaurantului  ” Privighetoarea  ” pentru  aceleasi  motive .  Programul  nu  avea  cum  sa  se  desfasoare in  bune  conditii  si  sa  fie  ” o reusita  totala ”  fara  colaborarea  desavarsita  cu  liderul  grupului  de  fosti deportati  politic Dl  Gh  Mârzenco  – vicepresedinte  AFDDPM .  Am  fost  profund  impresionati  de  telefonul  de  multumire  primit  a  doua  zi  de  la  Chisinau  de  la  D- na  Sturza de  88  de  ani  – presedinta  AFDDPM  precum  si de  emotionantul  mesaj  scris  primit  ulterior  de  la  Domnia  Sa . In  ciuda  unor  dificultati  inerente , Dumnezeu  si-a intins  parca  o  aripa  asupra  acestui  grup  de  fosti  deportati  si  tot  programul  a  devenit  ” o reusita din  toate  punctele  de  vedere  ” .  Deoarece  ” Dumnezeu  lucreaza  prin oameni ” ceea  ce  s-a  dovedit  pe  deplin  si  cu aceasta  ocazie .
 Dacian  Dumitrescu
© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press