,
DRAMA COL.r ION NICOLESCU ÎN,, REGIA" LUI SERGIU NICOLAESCU
Facem cunoscută românilor, și mai ales veteranilor și rezerviștilor militari, familiilor acestora, tuturor celor ce își amintesc de transmisiile TVR din decembrie 1989-iunie 1990, drama colonelului Ion Nicolescu, chemat de ..regizorul Revoluției Sergiu Nicolaescu” să apere ,,Revoluția”, în fapt manipulat și păcălit prin studiourile Buftea, ulterior sancționat, cercetat, pedepsit și închis de către secretomanii evenimentelor de atunci.
Mărturisirea este detaliată, sinceră, bazată pe argumente și martori și este destinată doar celor ce vor să afle mai multe adevăruri înainte de a se deschide cuferele cu secretele celor ce au manipulat mulțimile cu povești despre,, teroriști, contrarevoluționari, dușmani ai poporului.”
Pentru militari este extrem de importană mărturia col. Nicolescu, întrucât oricare dintre ei ar fi putut avea soarta acestuia. Citind-o veți afla nu numai informații despre secretele ,,revoluție”, dar și noi fațete despre talentele ,,regizorale” ale regizorului incinerat cu ceva timp în urmă, dovedite nu în filme ci pe terenul împușcăturilor și crimelor reale din Capital acelor ani, veți înțelege de ce ,,făcătorii Revoluției” țin ascunse evenimentele, de ce Comisia Senatorială condusă de același regizor Nicolaescu nu a descoperit ceea ce nu trebuia descoperit.
Citirea Mărturisirii va lua ceva timp, dar câștigul va fi important la sfârșit.
Personal l-am cunoscut foarte bine, pe col. Nicolescu, care se dovedea încă din Academia Militară, unde am fost colegi, a fi un mare comandant militar, foarte bun luptător, pentru care faptele înaintașilor, patriotismul, demnitatea și onoarea militară îi erau călăuză în viață și în carieră. ,,Exploatarea” informativă a implicării sale într-o cheltuială de protocol pentru a fi înlăturat și a i se închide gura putea fi folosită împotriva oricărui comandant, Care comandant nu solicita ajutorul subordonaților pentru a face față protocoalelor ce se cereau și se cer și azi,!?
Azi putem face cunoscute extazul și agonia pe care le-a trăit în ,,regia” lui sergiu Nicolaescu și a celorlalți ,,făcători” ai revoluției menționați de el. Ca veterani și rezerviști militari trebuie să îi fim alături și să îl sprijinim.
Mărturisirea
colonelului (r) Ion Nicolescu, comandantul Brigăzii 7 Mc. Ploiești, ,,Marea Unitate de Elită a a ARMATEI ROMÂNE” simbol ȘI VICTIMĂ a ,,criminalilor Revoluției din decembrie 1989″
Sînt colonelul în rezervã Ion Nicolescu, fost comandant al Brigãzii 7 Mecanizate ,,Grivita”, cu sediul în Ploiesti. Am fost comandant timp de 10 ani, din octombrie 1987 si pînã în februarie 1997, cînd, în urma unor aspecte pe care am sã vi le relatez, mi-am înaintat demisia. Efectiv, evenimentele la care am participat, si faima mea de comandant, prezentatã intens în mass-media, ,,au deranjat” multi generali, printre care si pe seful meu direct, generalul Mihai Palaghia. La mijloc au existat si cîteva ,,indicatii” din partea guvernãrii de atunci, cea tãrãnistã. Generalul Palaghia a ,,instrumentat” cum ,,trebuie” o gresealã a mea, a dat amploarea care i s-a ordonat si, ca urmare a propunerilor fãcute, am fost destituit din functie. Am încãlcat, în decembrie 1996, principiile actului de comandã, în sensul cã, neavînd alte posibilitãti si alte surse, am aprobat sefului de cabinet sã ia de la doi soldati suma de 220 de dolari, sumã folositã la protocolul organizat cu ocazia vizitei unei delegatii militare strãine. Fiind comandantul unei „Mari Unitãti de elitã a Armatei Române” (asa s-a afirmat în mass-media), reprezentativã ca pregãtire, în perioada 1990-1997 am fost vizitat la ordin de aproximativ 26 de delegatii militare strãine, multe dintre ele fiind conduse de ministri ai Apãrãrii statelor respective. Datoritã activitãtii mele si evenimentelor la care am participat am fost considerat (si stiu din diverse surse, cum ar fi sefi ai unor Servicii Secrete) ,,comandant în anturajul presedintelui Iliescu”, iar Brigada pe care o comandam – „bomba PDSR”, eu fiind de mult timp vînat. Comandantii mei au dat conotatia ,,ordonatã” faptei mele si, ca urmare, scopul propus a fost atins. Ministrul Apãrãrii de atunci, Babiuc, m-a destituit, destituire prezentatã în presã si la televizor cu ,,surle si tobe”. În 1997, la Parchetul Militar Ploiesti s-a instrumentat un dosar ,,fabricat”, cu fapta comisã de mine. Am fost acuzat de luare de mitã. Timp de 7 ani, împotriva mea nu a început urmãrirea penalã, dosarul fiind clasat si pus bine, ,,la nevoie”. Ce s-a întîmplat veti vedea în continuare. Un comandant ca mine a fost îngropat de societate, mai precis de oameni rãi. Viata mea si a familiei mele este o dramã generatã de sãrãcie. Eu încã mai pot face multe pentru tarã si armatã. Si actuala conducere a MApN m-a invidiat pentru ce am realizat. În 1991, ei erau maiori, eu eram colonel. Dar, sã vã raportez în continuare. EU n-am fost comandant în ,,anturajul” nimãnui, dar evenimentele la care am participat si ,,cum” am participat au fãcut sã se înteleagã clar cã am fost în slujba si în folosul anturajului mentionat mai sus. În 22 decembrie 1989, am fost primul comandant din Armata Românã chemat prin intermediul Televiziunii în Capitalã, pentru a participa la apãrarea Revolutiei române. Aprecierile din mass-media si ale unor persoane care au fost pînã în 2004 în functii foarte înalte, au arãtat cã mi-am adus o contributie decisivã la salvarea Televiziunii si victoria Revolutiei în Capitalã. De ce am fost eu primul comandant, veti întelege clar din cele prezentate mai jos. Unitatea pe care o comandam avea sediul în Ploiesti. Mai operativã si eficientã era chemarea unor unitãti din Bucuresti. Am înteles, cu durere, încã din decembrie 1989, cã, de fapt, am fost ,,instrumentul” (aproape) principal al unui grup de complotisti, al unor oameni care au mîinile pãtate de sînge, de sîngele acelora care au crezut în adevãrata Revolutie, ca si mine, de altfel. Unul dintre cei pãtati de sînge este chiar cel care a fost în fruntea Statului Român,. Reamintesc si o parte din acei ,,revolutionari”, cum erau autointitulati, dar care, de fapt, au fost niste mizerabili complotisti, criminali, care nu au fãcut ce au ,,fãcut” pentru binele Poporului Român, ci mînati din interese proprii (pioni importanti în acele evenimente), Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Mazilu, Petre Roman, Cazimir Ionescu, generalii Militaru, Vasile Ionel, Keller, Ciubãncan, Urdãreanu si altii. Multumesc lui Dumnezeu cã ordinul primit în noaptea de 22 decembrie ’89, acela de a pleca la Otopeni si a pune ordine acolo, m-a scãpat de manipularea directã a autorilor loviturii de stat din România în decembrie ’89, asasini ai tuturor celor care îsi dorm somnul de veci în cimitirele din tarã pentru ,,sfînta si dreapta cauzã a Revolutiei”. Considerîndu-i, ca sã spun asa, ,,datori” la mine pe Sergiu Nicolaescu si pe Ion Iliescu am insistat de mult, din anul 2000, si cu mai multã vehementã din decembrie 2002-ianuarie 2003, pe lîngã primul sã fiu încadrat pe o perioadã scurtã de timp, din nou, în Armatã, pentru cã eu nu beneficiez de pensie militarã din anul 1997. Am ajuns la niste discutii, în final foarte ,,dure”, cu dl. Sergiu Nicolaescu. În urma unei asemenea discutii i-am comunicat cã, dacã mã mai poartã mult pe drumuri cu promisiuni, sã nu uite cã eu sînt unul dintre cei care stiu adevãrul despre decembrie 1989 si cã va iesi un mare scandal. Chiar îngrijorat (l-am simtit, din voce), nervos, mi-a spus în decembrie 2002 cã va lua de la presedintele Iliescu aprobare pentru reactivarea mea. La sfîrsitul lui decembrie 2002 mi-a comunicat, dupã o discutie foarte durã, cã a obtinut aprobarea presedintelui pentru reactivarea mea si cã dl. ministru Ioan Mircea Pascu cunoaste problema. A rãmas ca dupã sãrbãtori sã mergem împreunã la Ministerul Apãrãrii pentru încadrarea mea. În perioada 15 ianuarie-20 ianuarie 2003, vãzînd cã mã amînã iar, i-am spus cã „am sã vin la dvs. si am sã vã aduc la cunostintã niste lucruri deosebit de grave”. Sergiu Nicolaescu a înteles exact ce am vrut sã spun. Mi-a comunicat dupã douã zile sã mã prezint la dînsul la Senat, pentru rezolvarea situatiei mele. Exact în dimineata zilei de 27 ianuarie 2003, doi politisti au venit acasã la mine, cu mandat de aducere, m-au însotit la PNA, Sectia Militarã, unde la ora 12,00 mi s-a adus la cunostintã cã sînt arestat pentru luare de mitã (între timp au mai ,,fabricat” si alte probe), dupã 7 ani de la acea faptã comisã de mine pentru a acoperi, efectiv din orgoliu, sãrãcia Armatei Române. În acea datã de 27 ianuarie 2003, împotriva mea a început urmãrirea penalã. Pe dosarul meu din 1997 scria, pe un biletel: ,,solutionati de urgentã”. Am fost arestat ,,preventiv” si la ,,urgentã”, dupã. 7 ani. Cazul meu de coruptie era deosebit de grav, trebuia solutionat urgent! A doua zi, sunat fiind de sotia mea si întrebat de ce am fost arestat, dl. Sergiu Nicolaescu a rãspuns cu multã satisfactie în felul urmãtor: „Gura bate fundul”. Din ianuarie 2003 si pînã în martie 2004 am fost tinut în stare de arest preventiv, procesul meu desfãsurîndu-se cu o încetinealã ,,ordonatã”. Practic, din martie 2003 si pînã în martie 2004, a stat pe loc. Nu condamn Justitia, desi ar trebui ca Justitia sã nu execute ordine. Condamn pe acei criminali care m-au adus aici, pentru cã am devenit incomod pentru ei. Nu le mai eram o unealtã, o fortã folositoare. Gura mea trebuie închisã dupã gratii. Condamn pe presedintele Iliescu, pe Talpes, pe gen. Naghi, Dan Iosif si Serviciile Secrete cã m-au tinut 2 ani în penitenciar. Din ianuarie 2003 si pînã în martie 2004 mi se prelungea cu ,,discernãmînt” si perseverentã mandatul cu cîte 30 de zile de cãtre ,,dreapta Justitie Militarã”, pe motiv cã sînt pericol social si cã as împiedica bunul mers al cercetãrii judecãtoresti. Dupã decembrie 1989 am participat, chemat fiind, la toate evenimentele postdecembriste, evenimente ,,negre” pentru tara noastrã, care ne-au pus într-o luminã nefavorabilã pe plan international. Am fost convins cã particip si am participat cu tot profesionalismul
meu la instaurarea ordinii de drept în aceastã tarã. Atunci, pe loc, am realizat iar, cu indignare, cã sînt din nou folosit ca un instrument tare pentru niste interese personale. Ale cui? Ale acelora care m-au chemat în ,,baia de sînge” din decembrie 1989. Ale oamenilor avizi de putere. Mentionez cã, pe 13 iunie ’90, am fost chemat din ordin expres al lui Iliescu: ,,Nicolescu ne este loial si are o unitate foarte puternicã”. De atunci am început sã fiu considerat de Opozitie ,,om al lui Iliescu”, Opozitie care, în ’96, ajungînd la Putere, m-a înlãturat. În urma discutiilor ,,dure” cu dl. Nicolaescu, care a afirmat la un moment dat sã ,,mã ponderez”, cã s-ar putea sã am probleme, am început sã mã simt amenintat. Mai mult pentru familia mea. Stiam cã am de-a face cu oameni fãrã scrupule, cu criminali. Pe toate cãile am încercat sã ajung la dvs., dar nu am reusit. Mai exact, am fost împiedicat sã ajung, Serviciile asa-zise Secrete, la indicatiile „îngerului pãzitor”, dl. Talpes, avîndu-mã bine ,,prins” în baza lor de lucru. Nu neapãrat ca mãsurã de protectie, dar atunci mi-am luat unele mãsuri. Nu din teamã pentru mine. Nu am vrut sã ,,dispar” în vreun fel ceausist, iar opinia publicã, dvs. si alti români sã nu afle un adevãr, cel putin acela pe care îl stiu eu. Nu am vrut sã plec ,,nicãieri” si sã-l iau cu mine. Am vrut sã-l spun într-un fel. M-am înregistrat pe douã casete video si audio, cu tot ce am sã vã raportez dvs. în cele ce urmeazã, si le-am pus la loc sigur. Unele aici, unele în strãinãtate. Am si fost întrebat de mai multe ori în mod ,,elegant” în acest sens, chiar la sediul PNA: ,,Dvs. stiti foarte multe, nu ne spuneti si nouã? V-am putea ajuta”. Consider cã cele pe care am sã vi le prezint dvs. reprezintã adevãrata mea spovedanie în fata lui Dumnezeu. Mã simt usurat, stiu cã cele spuse de mine sînt în singurul loc unde meritã si trebuiau sã fie. Eu am fost în puscãrie, familia mea este muritoare de foame, neavînd nici un fel de venit. Am sotia grav bolnavã, trebuie sã sufere o operatie dificilã. De unde bani? Ce se va întîmpla cu viata ei? Am un copil cu o depresie puternicã, din cauza arestãrii mele. Familia mea este la mila prietenilor sãraci. Toate astea ca eu sã fiu arestat si sã tac. Nu am sã tac, V-am scris de multe ori… sã vã aduc la cunostintã niste lucruri deosebit de grave. N-am vãzut, în viata mea, doi oameni mai avizi de putere ca Iliescu si Militaru. Oameni „de frunte” a tot ce s-a întîmplat în decembrie ’89 si dupã aceea. Multi ,,binevoitori” din Opozitie, stiind cine am fost si la cîte am participat, s-au arãtat foarte interesati dacã stiu ceva. I-am considerat tot un fel de profitori, cu interese meschine, proprii. Nu vroiam, nu am vrut sã mai fiu ,,instrumentul” nimãnui. Scîrbit de ce, la ce, am participat, fãrã sã bravez, am refuzat sã primesc certificatul de revolutionar si de erou al Revolutiei. Nici eu, nici altii nu le-am fi meritat. Numai cei din morminte le meritã. Eu am fost si am rãmas un militar care nu se prea pricepe sã exprime ce simte. Am avut onoarea sã prezint 7-8 luptãtori, din subunitãtile din fosta unitate comandatã de mine. Oameni crescuti de mine. Niste luptãtori deosebiti, care au executat în 1991-1993 misiuni în Somalia, Angola, Iugoslavia. Luptãtori care si acum îmi sînt devotati pînã la sacrificiu. Asa am instruit si educat eu militarii. De aceea am fost o fortã cît am fost comandant. Pentru cã si eu înteleg foarte bine fenomenul politic din aceastã tarã, vãd ce vreti sã faceti si vãd si cine vã împiedicã sau încearcã: cel avid de putere si clica lui, un criminal, din cauza cãruia au murit oameni, din cauza cãruia au fost schiloditi oameni la mineriade, din cauza cãruia tara noastrã a avut de suferit, din cauza cãruia eu am fost în puscãrie si familia mea a suferit de foame. Omul cãruia îi simt setea de putere, de sînge, chiar si acum, cînd este un bãtrîn cu mîinile pãtate de sînge. Toti fostii mei mari sefi, ministri ai Apãrãrii, sefi ai Statului Major General au afirmat despre mine cã sînt loial si credincios cu adevãrat. Asa sînt. Pînã la moarte, dar pentru cine meritã. Americanii, care m-au vizitat de douã ori, au crezut cã în Europa de Est nu existã asemenea trupe, asemenea ,,mare unitate, foarte bine pregãtitã”, numindu-mã ,,mercenarul din Carpati”. Am fost catalogat de ministri ai Apãrãrii, Stãnculescu, Spiroiu, Tinca si de mass-media ca unul dintre cei mai buni comandanti de Mari Unitãti din Armata Românã, a cãrui faimã eu am dus-o timp de 7 ani peste hotare. S-a afirmat, în 1992, cu privire la Brigada condusã de mine, cã este prima unitate a Armatei Române la standarde occidentale. La 39 de ani aveam gradul de colonel, iar la 42 de ani functia de general de brigadã. Am fost avansat la exceptional la gradele de locotenent-colonel si colonel. La 46 de ani am fost înlãturat de la comandã ca o mãsea stricatã, de tãrãnisti, ca fiind comandant în ,,anturajul” lui Iliescu. Iar Iliescu m-a arestat si întemnitat, de teamã sã nu îi dezvãlui mîrsãviile si sã arãt lumii cine are mîinile pãtate de sîngele din decembrie 1989, de sînge nevinovat. Ca sã tac, am fost arestat ca un criminal.Într-o discutie purtatã cu Iliescu, pînã în alegerile din 2000, discutie de aproximativ 30 de minute, el m-a întrebat de ce nu m-am înscris în PDSR, din 1997. I-am rãspuns: ,,D-le presedinte, mercenar am fost, mercenar voi rãmîne!” Nu-i puteam spune: ,,Nu mã pot înscrie într-un partid în fruntea cãruia este un complotist si un criminal, eu am structurã de militar, dreaptã”. Adevãrul va iesi, odatã, la ivealã. Si mai sînt si oameni adevãrati, care vor ca adevãrul sã iasã la ivealã. Am sã vã fiu credincios pînã la moarte. Nu sînt vorbe mari, spuse la disperare, sînt vorbe lucide, de adevãrat militar. Am fost si sînt omul faptelor mari. Asa sîntem marea majoritate a militarilor. Credinciosi cu adevãrat. Si dl. general Degeratu mã stie foarte bine, dacã are tãria sã fie drept. Armata Românã va putea beneficia din nou mãcar de sfaturile unui mare profesionist, cãci eu am cazier pentru. 220 de dolari. Am 54 de ani si mã simt puternic. Puternic în adevãr, credintã si profesionalism. Am spus mereu ce-am gîndit. N-am cerut nimic, niciodatã, pentru mine. Am deranjat pe multi. Sã mã iertati . În fruntea Armatei sînt generali de carton, iar altii de catifea. Eu îi cunosc foarte bine. De ce am eu curajul acum si sansa de a vã raporta tot ce am de gînd sã vã raportez? Pentru cã în 1997 am întîlnit un om deosebit, care m-a impresionat, fãrã sã exagerez cu nimic. Un lup singuratic care vrea binele tãrii, vrea dreptate. Pe dl. Constantin. Un om care a avut de pãtimit din cauza lui Iliescu si Nãstase si nu le-a lins blidele. Nu l-a slujit pe acel Iliescu, omul a cãrui minte îmbãtrînitã i-a fost luatã de aburii Tronului Puterii, si nici pe unealta si creatia lui, Adrian Nãstase. . Eu am fost un om loial si credincios si am fãcut fãrã sã vreau servicii mari unor criminali, care mi-au plãtit serviciile destituindu-mã si, dupã 7 ani, tinîndu-mã 2 ani în puscãrie, distrugînd viata mea si a familiei.Pe o înlãntuire simplã, logicã, realã cu tot ce vã prezint, pe care orice om de bunã-credintã o întelege. Pe firul evenimentelor trãite de mine. Pe tot ce înseamnã adevãr. Sã încep însiruirea evenimentelor, care duc clar la concluzia cã autorii crimelor din decembrie 1989 si pînã acum au fost în fruntea tãrii, Iliescu si altii, la care voi ajunge pe parcurs. Nu este drept sã rãmînã nepedepsiti, zîmbind în continuare, nevinovati, în fata Natiunii. Nu au existat teroristi strãini decît în legãturã directã cu autorii loviturii de Stat. Nu au tras în demonstranti nici securistii, nici militienii, nici Armata. Diversiunea a fãcu
t sã parã astfel. Au tras ,,teroristii” complotistilor, ai lui Ion Iliescu, Dumitru Mazilu, Gelu Voican-Voiculescu, Nicolae Militaru, Petre Roman, Cazimir Ionescu, Keller, Vasile Ionel si altii. Sergiu Nicolaescu a avut si el un rol. Dar si-a riscat viata alãturi de mine în multe rînduri. Singurul care si-a riscat viata. Mi-a fãcut si dînsul rãu, nu conteazã. Dar numele lui nu a fost pomenit de teroristii prinsi, voi prezenta faptele asa cum au fost. Eu am prins asemenea teroristi si, efectiv, speriat de cei în slujba cãrora mi-au spus cã sînt (Putere-Guvern), dupã ce i-am ,,anchetat” mai ,,neortodox”, mai militãreste, le-am dat drumul. Apoi am ordonat sã se tragã fãrã somatie, fãrã menajamente, stiind în cine trag. Si am ucis destui. Mã rãzbunam într-un fel pe misiunea mea ingratã. Realizasem în slujba cui sînt. A criminalilor, a celor care au primit mai tîrziu titlul de ,,eroi ai Revolutiei”. Eroii adevãrati zac în cimitire. Ceilalti eroi ,,zac” în fotolii, de sub ale cãror spãtare nu se vãd crima si sîngele. Încep prin 4 întrebãri, la care voi rãspunde tot eu. Tot ce voi spune în continuare poate fi întãrit si argumentat pe date, pe ore, fapte, martori în viatã, pe care îi voi cita mai jos.
1) De ce am fost eu primul comandant din Armata Românã chemat prin intermediul Televiziunii, pentru apãrarea Televiziunii si a Revolutiei în Capitalã?
2) De ce Sergiu Nicolaescu s-a ,,lãudat” timp de 13 ani la televizor cã el a adus în Capitalã, în 22 decembrie, o fortã covîrsitoare (unitatea pe care o comandam eu), care, a afirmat dumnealui, ,,si-a pus amprenta în mod decisiv pe victoria Revolutiei în Capitalã”?
3) De ce m-a asteptat, personal, la Sãftica si mã grãbea sã ajungem cît mai repede, ,,cã pierdem Revolutia”, netinînd cont de 5 morti la Otopeni, morti efectiv din cauza dumnealui? S-a amintit cumva de ei, undeva? (Voi explica în derularea evenimentelor).
4) De ce eu (care, în fond, sînt disciplinat) am avut curajul nesãbuit de a nu executa în data de 22 decembrie ’89 ordinul primului-secretar al judetului Prahova, care suna clar: ,,Iesi si spargi demonstratia în Ploiesti”? Reamintesc cã la Putere era Nicolae Ceausescu. Rãspund la toate cele 4 întrebãri printr-un singur rãspuns: pentru cã am prevãzut cu aproape 2 ani înainte evenimentele ce vor urma. Cum? Vã rog sã cititi tot filmul evenimentelor, pe care doresc sã vi le prezint. În anul 1987, am primit ordin pe scarã ierarhicã sã pun la dispozitia Studioului Buftea un numãr de 400 de militari. Ulterior, am aflat cã dl. Sergiu Nicolaescu s-ar fi interesat ce unitate mai aproape de Bucuresti are efective mai bine pregãtite si de acolo sã-i fie pusi la dispozitie, zilnic, 400 de militari. I-a fost recomandat Regimentul 7 Mecanizat, al cãrui comandant eram eu. În urma ordinului primit, am dat dispozitiile legale pentru a pune la dispozitia d-lui Sergiu Nicolaescu un numãr de 400 de militari. Acesti militari urmau sã fie coordonati de seful de Stat Major de atunci, actualul locotenent-colonel în rezervã Stefan Gavadia. Am înteles cã filmele care urmau sã fie turnate erau ,,Mircea cel Mare” si ,,Coroana de foc”. Am fost invitat de Sergiu Nicolaescu la premiera acestor filme. Din interes profesional (sã-mi controlez militarii), m-am deplasat în mai multe rînduri la Buftea, dar si din curiozitate, sã vãd cum decurgeau filmãrile. Foarte multumit de ,,prestatia” oamenilor mei, dl. Nicolaescu a tinut sã mã cunoascã personal. Am discutat în nenumãrate rînduri. Între noi s-a înfiripat, din punctul meu de vedere sincer, o prietenie. Printre altele, mi-a spus cã ,,se vede de la o postã cã sînt militar adevãrat”. Dupã terminarea filmãrilor, cu succes, dumnealui m-a vizitat, în mai multe rînduri, la unitate. I-am organizat si niste trageri (îi plãceau foarte mult). De asemenea, 2-3 partide de vînãtoare. Acum înteleg cã antrenamentul la trageri, efectuat în poligonul unitãtii pe care o comandam, i-a prins bine în zilele de 22-30 decembrie 1989. L-am antrenat fãrã sã vreau. Eu îl respectam mult si sincer, pe atunci. Era vorba de marele regizor si actor Sergiu Nicolaescu. Mã mîndream, pe atunci, cu prietenia lui. Ne-am apropiat din ce în ce mai mult. I-am întors vizitele, ducîndu-mã sã-l vãd la Buftea si în multe rînduri acasã la dumnealui, în Bucuresti, pe Str. Zambaccian nr. 6. Îmi arãta din ce în ce mai multã prietenie, cu cît ne apropiam de decembrie 1989. Mai tîrziu, am înteles adevãratul ,,sens” al prieteniei în care credeam eu. O prietenie. mîrsavã, gînditã din timp, ,,bine regizatã”. A fost pregãtitã, fabricatã, conceputã în slujba unui scop murdar, sîngeros. Nu îl bãnuiam pe atunci. Lui îi trebuia o unealtã puternicã. Le trebuia un militar de fier, ca mine, bun executant si cu forte puternice, instruit exact ca mine. Si m-au avut. Fãrã sã vreau, sã bãnuiesc pe loc, le-am fost unealtã. Nu sîngeroasã, cãci, multumesc lui Dumnezeu, misiunile mele, modul cum au fost comandati, au fãcut ca militarii mei sã nu împuste nici un nevinovat. Dar am fost o unealtã puternicã, una din cele principale, cum au afirmat, mai tîrziu, acele ,,personaje” care au ocupat scaunul Puterii prin vãrsare de sînge nevinovat. Nu aveam de unde sti. De-abia în decembrie 1989 am vãzut clar tot ce s-a întîmplat, ce a fost plãnuit. Pe la începutul lui octombrie 1989 mã sunã dl. Sergiu Nicolaescu si mã invitã la dumnealui acasã, pe motiv cã avem mai multe de discutat. M-am deplasat cu soferul personal si cu sergentul-major, pe atunci, Mihail Olteanu, pe care dl. Sergiu Nicolaescu îl stia din timpul filmãrilor de la Buftea. Era ca un sef de cabinet al meu, neoficial. Soferul a rãmas în masinã. Eu si sergentul-major Mihail Olteanu am urcat la etajul I al vilei în care locuia dl. Nicolaescu. Mi-a spus cã a venit din strãinãtate de curînd. M-a cinstit cu whisky, spunîndu-mi sã iau si pentru protocol 2 sticle. Nu mai fãcuse asemenea gest. Din auzite, aflasem cã este foarte zgîrcit. Am rãmas surprins. Mi-a adus la cunostintã cã mai are de gînd sã mai facã un film si m-a întrebat cum mai stau cu pregãtirea militarilor din subordine, cã va solicita militari tot de la mine din unitate. I-am rãspuns cã, atîta timp cît voi fi comandant, nu ,,pot dormi” dacã militarii din subordinea mea nu sînt bine pregãtiti. Nu exageram cu nimic. Apoi, în aparentã dezinteresat, neîncrezãtor, m-a întrebat în ce stare se gãseste tehnica de luptã, stiind cã, de regulã, la acest capitol Armata nu stã prea bine. Si nu se însela. I-am rãspuns cã datoritã unor maistri militari foarte buni, deosebiti, eu stau bine si la capitolul tehnicã de luptã. Pãrea nedumerit. Ca niciodatã, mi se pãrea foarte stînjenit. Mã îndemna, tot ca niciodatã, sã beau. Si eu eram nedumerit vãzînd ,,stînjeneala” lui. Dupã aproximativ o orã de discutii pe diferite teme m-a întrebat deodatã: ,,Dar dacã, de exemplu, s-ar întîmpla ceva, dacã va fi nevoie de unitatea dumitale, în cît timp si cu ce forte (oameni, blindate) ai ajunge în Capitalã?” I-am rãspuns scurt, ca un profesionist: ,,Efectivele nu le pot sti exact, sînt în functie de gradul de încadrare al regimentului la acea datã, iar tehnica este scoasã în functie de efectivele avute”. A întrebat din nou: ,,Dar, minimum, cu cît crezi cã poti veni si în cît timp?” I-am rãspuns: ,,Cu minimum 700-800 de militari si cu o coloanã de blindate si masini de 7-8 km lungime, iar timpul depinde dacã deplasarea are loc ziua sau noaptea. Dar de ce mã întrebati asemenea amãnunte?” Mi-a rãspuns: ,,S-ar putea sã se întîmple ceva, s-ar putea sã se atenteze la siguranta nationalã, iar noi, ca patrioti, trebuie sã stim pe ce ne putem baza”. Luat pe nepregãtite, i-am rãspuns din nou: ,,Stati linistit, Armata Românã, împreunã cu celelalte forte din sistem, are un plan bine pus la punct în astfel de situatii. În ceea ce mã priveste, armata si tara se pot baza oricînd pe mine”. Nici prin cap nu-mi trecea atunci despre ce va fi vorba. Apoi, am plecat la Ploiesti. Din acea datã, începutul lui octombrie 1989 si pînã în 5 decembrie 1989 ne-am mai vãzut la Buftea, în douã rînduri. M-a întrebat cum stau cu efectivele, pentru cã va solicita pentru filmãri un numãr de 1.000 de militari. I-am rãspuns cã am în cazarmã 2.700 de militari si cã nu vor fi probleme. Martori sînt sergentul-major Mihail Olteanu, sergentul Peter Sandor din Covasna si locotenent-colonelul Stefan Gavadia, cascadorii Paul Fister si Liviu Fister. Pe data de 11 decembrie 1989 Sergiu Nicolaescu mã sunã si mã roagã sã-i organizez o partidã de vînãtoare pentru data de 14 decembrie 1989. Apoi îmi spune sã dau o fugã pînã la dînsul, cã este la Buftea. M-am dus în data de 14 decembrie ’89, cãci ulterior mã sunase, spunîndu-mi cã nu poate veni la vînãtoare în data de 14 decembrie ’89. Am ajuns la Buftea în cursul dupã-amiezii. Era ocupat. Am stat ca sã-l astept la o cabanã a cascadorilor pe malul lacului, împreunã cu seful cascadorilor Paul Fister, soferul meu si sergentul-major Mihail Olteanu. A venit, m-a luat dupã umeri, ne-am deplasat cãtre malul lacului si mi-a spus: ,,La vînãtoare vin mîine (15 decembrie ’89). Mai vin cu cineva. Vezi cã în curînd va veni vremea sã arãti pentru tarã pregãtirea unitãtii pe care o comanzi. Am vorbit eu, vei avea un rol foarte important. Poti ajunge mare”. Eram foarte derutat. Eu aveam sefii mei. Ce rol avea Sergiu Nicolaescu în ,,ce urma sã se întîmple” cu implicatii în sistemul militar? Am plecat la Ploiesti. A doua zi, vînãtoarea era organizatã. Martori sînt doi pãdurari actuali din comuna Vlãdeni si din Coada Izvorului, Ionel si Florin. Pe 15 decembrie ’89 m-a sunat si mi-a comunicat cã nu poate veni la v
meu la instaurarea ordinii de drept în aceastã tarã. Atunci, pe loc, am realizat iar, cu indignare, cã sînt din nou folosit ca un instrument tare pentru niste interese personale. Ale cui? Ale acelora care m-au chemat în ,,baia de sînge” din decembrie 1989. Ale oamenilor avizi de putere. Mentionez cã, pe 13 iunie ’90, am fost chemat din ordin expres al lui Iliescu: ,,Nicolescu ne este loial si are o unitate foarte puternicã”. De atunci am început sã fiu considerat de Opozitie ,,om al lui Iliescu”, Opozitie care, în ’96, ajungînd la Putere, m-a înlãturat. În urma discutiilor ,,dure” cu dl. Nicolaescu, care a afirmat la un moment dat sã ,,mã ponderez”, cã s-ar putea sã am probleme, am început sã mã simt amenintat. Mai mult pentru familia mea. Stiam cã am de-a face cu oameni fãrã scrupule, cu criminali. Pe toate cãile am încercat sã ajung la dvs., dar nu am reusit. Mai exact, am fost împiedicat sã ajung, Serviciile asa-zise Secrete, la indicatiile „îngerului pãzitor”, dl. Talpes, avîndu-mã bine ,,prins” în baza lor de lucru. Nu neapãrat ca mãsurã de protectie, dar atunci mi-am luat unele mãsuri. Nu din teamã pentru mine. Nu am vrut sã ,,dispar” în vreun fel ceausist, iar opinia publicã, dvs. si alti români sã nu afle un adevãr, cel putin acela pe care îl stiu eu. Nu am vrut sã plec ,,nicãieri” si sã-l iau cu mine. Am vrut sã-l spun într-un fel. M-am înregistrat pe douã casete video si audio, cu tot ce am sã vã raportez dvs. în cele ce urmeazã, si le-am pus la loc sigur. Unele aici, unele în strãinãtate. Am si fost întrebat de mai multe ori în mod ,,elegant” în acest sens, chiar la sediul PNA: ,,Dvs. stiti foarte multe, nu ne spuneti si nouã? V-am putea ajuta”. Consider cã cele pe care am sã vi le prezint dvs. reprezintã adevãrata mea spovedanie în fata lui Dumnezeu. Mã simt usurat, stiu cã cele spuse de mine sînt în singurul loc unde meritã si trebuiau sã fie. Eu am fost în puscãrie, familia mea este muritoare de foame, neavînd nici un fel de venit. Am sotia grav bolnavã, trebuie sã sufere o operatie dificilã. De unde bani? Ce se va întîmpla cu viata ei? Am un copil cu o depresie puternicã, din cauza arestãrii mele. Familia mea este la mila prietenilor sãraci. Toate astea ca eu sã fiu arestat si sã tac. Nu am sã tac, V-am scris de multe ori… sã vã aduc la cunostintã niste lucruri deosebit de grave. N-am vãzut, în viata mea, doi oameni mai avizi de putere ca Iliescu si Militaru. Oameni „de frunte” a tot ce s-a întîmplat în decembrie ’89 si dupã aceea. Multi ,,binevoitori” din Opozitie, stiind cine am fost si la cîte am participat, s-au arãtat foarte interesati dacã stiu ceva. I-am considerat tot un fel de profitori, cu interese meschine, proprii. Nu vroiam, nu am vrut sã mai fiu ,,instrumentul” nimãnui. Scîrbit de ce, la ce, am participat, fãrã sã bravez, am refuzat sã primesc certificatul de revolutionar si de erou al Revolutiei. Nici eu, nici altii nu le-am fi meritat. Numai cei din morminte le meritã. Eu am fost si am rãmas un militar care nu se prea pricepe sã exprime ce simte. Am avut onoarea sã prezint 7-8 luptãtori, din subunitãtile din fosta unitate comandatã de mine. Oameni crescuti de mine. Niste luptãtori deosebiti, care au executat în 1991-1993 misiuni în Somalia, Angola, Iugoslavia. Luptãtori care si acum îmi sînt devotati pînã la sacrificiu. Asa am instruit si educat eu militarii. De aceea am fost o fortã cît am fost comandant. Pentru cã si eu înteleg foarte bine fenomenul politic din aceastã tarã, vãd ce vreti sã faceti si vãd si cine vã împiedicã sau încearcã: cel avid de putere si clica lui, un criminal, din cauza cãruia au murit oameni, din cauza cãruia au fost schiloditi oameni la mineriade, din cauza cãruia tara noastrã a avut de suferit, din cauza cãruia eu am fost în puscãrie si familia mea a suferit de foame. Omul cãruia îi simt setea de putere, de sînge, chiar si acum, cînd este un bãtrîn cu mîinile pãtate de sînge. Toti fostii mei mari sefi, ministri ai Apãrãrii, sefi ai Statului Major General au afirmat despre mine cã sînt loial si credincios cu adevãrat. Asa sînt. Pînã la moarte, dar pentru cine meritã. Americanii, care m-au vizitat de douã ori, au crezut cã în Europa de Est nu existã asemenea trupe, asemenea ,,mare unitate, foarte bine pregãtitã”, numindu-mã ,,mercenarul din Carpati”. Am fost catalogat de ministri ai Apãrãrii, Stãnculescu, Spiroiu, Tinca si de mass-media ca unul dintre cei mai buni comandanti de Mari Unitãti din Armata Românã, a cãrui faimã eu am dus-o timp de 7 ani peste hotare. S-a afirmat, în 1992, cu privire la Brigada condusã de mine, cã este prima unitate a Armatei Române la standarde occidentale. La 39 de ani aveam gradul de colonel, iar la 42 de ani functia de general de brigadã. Am fost avansat la exceptional la gradele de locotenent-colonel si colonel. La 46 de ani am fost înlãturat de la comandã ca o mãsea stricatã, de tãrãnisti, ca fiind comandant în ,,anturajul” lui Iliescu. Iar Iliescu m-a arestat si întemnitat, de teamã sã nu îi dezvãlui mîrsãviile si sã arãt lumii cine are mîinile pãtate de sîngele din decembrie 1989, de sînge nevinovat. Ca sã tac, am fost arestat ca un criminal.Într-o discutie purtatã cu Iliescu, pînã în alegerile din 2000, discutie de aproximativ 30 de minute, el m-a întrebat de ce nu m-am înscris în PDSR, din 1997. I-am rãspuns: ,,D-le presedinte, mercenar am fost, mercenar voi rãmîne!” Nu-i puteam spune: ,,Nu mã pot înscrie într-un partid în fruntea cãruia este un complotist si un criminal, eu am structurã de militar, dreaptã”. Adevãrul va iesi, odatã, la ivealã. Si mai sînt si oameni adevãrati, care vor ca adevãrul sã iasã la ivealã. Am sã vã fiu credincios pînã la moarte. Nu sînt vorbe mari, spuse la disperare, sînt vorbe lucide, de adevãrat militar. Am fost si sînt omul faptelor mari. Asa sîntem marea majoritate a militarilor. Credinciosi cu adevãrat. Si dl. general Degeratu mã stie foarte bine, dacã are tãria sã fie drept. Armata Românã va putea beneficia din nou mãcar de sfaturile unui mare profesionist, cãci eu am cazier pentru. 220 de dolari. Am 54 de ani si mã simt puternic. Puternic în adevãr, credintã si profesionalism. Am spus mereu ce-am gîndit. N-am cerut nimic, niciodatã, pentru mine. Am deranjat pe multi. Sã mã iertati . În fruntea Armatei sînt generali de carton, iar altii de catifea. Eu îi cunosc foarte bine. De ce am eu curajul acum si sansa de a vã raporta tot ce am de gînd sã vã raportez? Pentru cã în 1997 am întîlnit un om deosebit, care m-a impresionat, fãrã sã exagerez cu nimic. Un lup singuratic care vrea binele tãrii, vrea dreptate. Pe dl. Constantin. Un om care a avut de pãtimit din cauza lui Iliescu si Nãstase si nu le-a lins blidele. Nu l-a slujit pe acel Iliescu, omul a cãrui minte îmbãtrînitã i-a fost luatã de aburii Tronului Puterii, si nici pe unealta si creatia lui, Adrian Nãstase. . Eu am fost un om loial si credincios si am fãcut fãrã sã vreau servicii mari unor criminali, care mi-au plãtit serviciile destituindu-mã si, dupã 7 ani, tinîndu-mã 2 ani în puscãrie, distrugînd viata mea si a familiei.Pe o înlãntuire simplã, logicã, realã cu tot ce vã prezint, pe care orice om de bunã-credintã o întelege. Pe firul evenimentelor trãite de mine. Pe tot ce înseamnã adevãr. Sã încep însiruirea evenimentelor, care duc clar la concluzia cã autorii crimelor din decembrie 1989 si pînã acum au fost în fruntea tãrii, Iliescu si altii, la care voi ajunge pe parcurs. Nu este drept sã rãmînã nepedepsiti, zîmbind în continuare, nevinovati, în fata Natiunii. Nu au existat teroristi strãini decît în legãturã directã cu autorii loviturii de Stat. Nu au tras în demonstranti nici securistii, nici militienii, nici Armata. Diversiunea a fãcu
t sã parã astfel. Au tras ,,teroristii” complotistilor, ai lui Ion Iliescu, Dumitru Mazilu, Gelu Voican-Voiculescu, Nicolae Militaru, Petre Roman, Cazimir Ionescu, Keller, Vasile Ionel si altii. Sergiu Nicolaescu a avut si el un rol. Dar si-a riscat viata alãturi de mine în multe rînduri. Singurul care si-a riscat viata. Mi-a fãcut si dînsul rãu, nu conteazã. Dar numele lui nu a fost pomenit de teroristii prinsi, voi prezenta faptele asa cum au fost. Eu am prins asemenea teroristi si, efectiv, speriat de cei în slujba cãrora mi-au spus cã sînt (Putere-Guvern), dupã ce i-am ,,anchetat” mai ,,neortodox”, mai militãreste, le-am dat drumul. Apoi am ordonat sã se tragã fãrã somatie, fãrã menajamente, stiind în cine trag. Si am ucis destui. Mã rãzbunam într-un fel pe misiunea mea ingratã. Realizasem în slujba cui sînt. A criminalilor, a celor care au primit mai tîrziu titlul de ,,eroi ai Revolutiei”. Eroii adevãrati zac în cimitire. Ceilalti eroi ,,zac” în fotolii, de sub ale cãror spãtare nu se vãd crima si sîngele. Încep prin 4 întrebãri, la care voi rãspunde tot eu. Tot ce voi spune în continuare poate fi întãrit si argumentat pe date, pe ore, fapte, martori în viatã, pe care îi voi cita mai jos.
1) De ce am fost eu primul comandant din Armata Românã chemat prin intermediul Televiziunii, pentru apãrarea Televiziunii si a Revolutiei în Capitalã?
2) De ce Sergiu Nicolaescu s-a ,,lãudat” timp de 13 ani la televizor cã el a adus în Capitalã, în 22 decembrie, o fortã covîrsitoare (unitatea pe care o comandam eu), care, a afirmat dumnealui, ,,si-a pus amprenta în mod decisiv pe victoria Revolutiei în Capitalã”?
3) De ce m-a asteptat, personal, la Sãftica si mã grãbea sã ajungem cît mai repede, ,,cã pierdem Revolutia”, netinînd cont de 5 morti la Otopeni, morti efectiv din cauza dumnealui? S-a amintit cumva de ei, undeva? (Voi explica în derularea evenimentelor).
4) De ce eu (care, în fond, sînt disciplinat) am avut curajul nesãbuit de a nu executa în data de 22 decembrie ’89 ordinul primului-secretar al judetului Prahova, care suna clar: ,,Iesi si spargi demonstratia în Ploiesti”? Reamintesc cã la Putere era Nicolae Ceausescu. Rãspund la toate cele 4 întrebãri printr-un singur rãspuns: pentru cã am prevãzut cu aproape 2 ani înainte evenimentele ce vor urma. Cum? Vã rog sã cititi tot filmul evenimentelor, pe care doresc sã vi le prezint. În anul 1987, am primit ordin pe scarã ierarhicã sã pun la dispozitia Studioului Buftea un numãr de 400 de militari. Ulterior, am aflat cã dl. Sergiu Nicolaescu s-ar fi interesat ce unitate mai aproape de Bucuresti are efective mai bine pregãtite si de acolo sã-i fie pusi la dispozitie, zilnic, 400 de militari. I-a fost recomandat Regimentul 7 Mecanizat, al cãrui comandant eram eu. În urma ordinului primit, am dat dispozitiile legale pentru a pune la dispozitia d-lui Sergiu Nicolaescu un numãr de 400 de militari. Acesti militari urmau sã fie coordonati de seful de Stat Major de atunci, actualul locotenent-colonel în rezervã Stefan Gavadia. Am înteles cã filmele care urmau sã fie turnate erau ,,Mircea cel Mare” si ,,Coroana de foc”. Am fost invitat de Sergiu Nicolaescu la premiera acestor filme. Din interes profesional (sã-mi controlez militarii), m-am deplasat în mai multe rînduri la Buftea, dar si din curiozitate, sã vãd cum decurgeau filmãrile. Foarte multumit de ,,prestatia” oamenilor mei, dl. Nicolaescu a tinut sã mã cunoascã personal. Am discutat în nenumãrate rînduri. Între noi s-a înfiripat, din punctul meu de vedere sincer, o prietenie. Printre altele, mi-a spus cã ,,se vede de la o postã cã sînt militar adevãrat”. Dupã terminarea filmãrilor, cu succes, dumnealui m-a vizitat, în mai multe rînduri, la unitate. I-am organizat si niste trageri (îi plãceau foarte mult). De asemenea, 2-3 partide de vînãtoare. Acum înteleg cã antrenamentul la trageri, efectuat în poligonul unitãtii pe care o comandam, i-a prins bine în zilele de 22-30 decembrie 1989. L-am antrenat fãrã sã vreau. Eu îl respectam mult si sincer, pe atunci. Era vorba de marele regizor si actor Sergiu Nicolaescu. Mã mîndream, pe atunci, cu prietenia lui. Ne-am apropiat din ce în ce mai mult. I-am întors vizitele, ducîndu-mã sã-l vãd la Buftea si în multe rînduri acasã la dumnealui, în Bucuresti, pe Str. Zambaccian nr. 6. Îmi arãta din ce în ce mai multã prietenie, cu cît ne apropiam de decembrie 1989. Mai tîrziu, am înteles adevãratul ,,sens” al prieteniei în care credeam eu. O prietenie. mîrsavã, gînditã din timp, ,,bine regizatã”. A fost pregãtitã, fabricatã, conceputã în slujba unui scop murdar, sîngeros. Nu îl bãnuiam pe atunci. Lui îi trebuia o unealtã puternicã. Le trebuia un militar de fier, ca mine, bun executant si cu forte puternice, instruit exact ca mine. Si m-au avut. Fãrã sã vreau, sã bãnuiesc pe loc, le-am fost unealtã. Nu sîngeroasã, cãci, multumesc lui Dumnezeu, misiunile mele, modul cum au fost comandati, au fãcut ca militarii mei sã nu împuste nici un nevinovat. Dar am fost o unealtã puternicã, una din cele principale, cum au afirmat, mai tîrziu, acele ,,personaje” care au ocupat scaunul Puterii prin vãrsare de sînge nevinovat. Nu aveam de unde sti. De-abia în decembrie 1989 am vãzut clar tot ce s-a întîmplat, ce a fost plãnuit. Pe la începutul lui octombrie 1989 mã sunã dl. Sergiu Nicolaescu si mã invitã la dumnealui acasã, pe motiv cã avem mai multe de discutat. M-am deplasat cu soferul personal si cu sergentul-major, pe atunci, Mihail Olteanu, pe care dl. Sergiu Nicolaescu îl stia din timpul filmãrilor de la Buftea. Era ca un sef de cabinet al meu, neoficial. Soferul a rãmas în masinã. Eu si sergentul-major Mihail Olteanu am urcat la etajul I al vilei în care locuia dl. Nicolaescu. Mi-a spus cã a venit din strãinãtate de curînd. M-a cinstit cu whisky, spunîndu-mi sã iau si pentru protocol 2 sticle. Nu mai fãcuse asemenea gest. Din auzite, aflasem cã este foarte zgîrcit. Am rãmas surprins. Mi-a adus la cunostintã cã mai are de gînd sã mai facã un film si m-a întrebat cum mai stau cu pregãtirea militarilor din subordine, cã va solicita militari tot de la mine din unitate. I-am rãspuns cã, atîta timp cît voi fi comandant, nu ,,pot dormi” dacã militarii din subordinea mea nu sînt bine pregãtiti. Nu exageram cu nimic. Apoi, în aparentã dezinteresat, neîncrezãtor, m-a întrebat în ce stare se gãseste tehnica de luptã, stiind cã, de regulã, la acest capitol Armata nu stã prea bine. Si nu se însela. I-am rãspuns cã datoritã unor maistri militari foarte buni, deosebiti, eu stau bine si la capitolul tehnicã de luptã. Pãrea nedumerit. Ca niciodatã, mi se pãrea foarte stînjenit. Mã îndemna, tot ca niciodatã, sã beau. Si eu eram nedumerit vãzînd ,,stînjeneala” lui. Dupã aproximativ o orã de discutii pe diferite teme m-a întrebat deodatã: ,,Dar dacã, de exemplu, s-ar întîmpla ceva, dacã va fi nevoie de unitatea dumitale, în cît timp si cu ce forte (oameni, blindate) ai ajunge în Capitalã?” I-am rãspuns scurt, ca un profesionist: ,,Efectivele nu le pot sti exact, sînt în functie de gradul de încadrare al regimentului la acea datã, iar tehnica este scoasã în functie de efectivele avute”. A întrebat din nou: ,,Dar, minimum, cu cît crezi cã poti veni si în cît timp?” I-am rãspuns: ,,Cu minimum 700-800 de militari si cu o coloanã de blindate si masini de 7-8 km lungime, iar timpul depinde dacã deplasarea are loc ziua sau noaptea. Dar de ce mã întrebati asemenea amãnunte?” Mi-a rãspuns: ,,S-ar putea sã se întîmple ceva, s-ar putea sã se atenteze la siguranta nationalã, iar noi, ca patrioti, trebuie sã stim pe ce ne putem baza”. Luat pe nepregãtite, i-am rãspuns din nou: ,,Stati linistit, Armata Românã, împreunã cu celelalte forte din sistem, are un plan bine pus la punct în astfel de situatii. În ceea ce mã priveste, armata si tara se pot baza oricînd pe mine”. Nici prin cap nu-mi trecea atunci despre ce va fi vorba. Apoi, am plecat la Ploiesti. Din acea datã, începutul lui octombrie 1989 si pînã în 5 decembrie 1989 ne-am mai vãzut la Buftea, în douã rînduri. M-a întrebat cum stau cu efectivele, pentru cã va solicita pentru filmãri un numãr de 1.000 de militari. I-am rãspuns cã am în cazarmã 2.700 de militari si cã nu vor fi probleme. Martori sînt sergentul-major Mihail Olteanu, sergentul Peter Sandor din Covasna si locotenent-colonelul Stefan Gavadia, cascadorii Paul Fister si Liviu Fister. Pe data de 11 decembrie 1989 Sergiu Nicolaescu mã sunã si mã roagã sã-i organizez o partidã de vînãtoare pentru data de 14 decembrie 1989. Apoi îmi spune sã dau o fugã pînã la dînsul, cã este la Buftea. M-am dus în data de 14 decembrie ’89, cãci ulterior mã sunase, spunîndu-mi cã nu poate veni la vînãtoare în data de 14 decembrie ’89. Am ajuns la Buftea în cursul dupã-amiezii. Era ocupat. Am stat ca sã-l astept la o cabanã a cascadorilor pe malul lacului, împreunã cu seful cascadorilor Paul Fister, soferul meu si sergentul-major Mihail Olteanu. A venit, m-a luat dupã umeri, ne-am deplasat cãtre malul lacului si mi-a spus: ,,La vînãtoare vin mîine (15 decembrie ’89). Mai vin cu cineva. Vezi cã în curînd va veni vremea sã arãti pentru tarã pregãtirea unitãtii pe care o comanzi. Am vorbit eu, vei avea un rol foarte important. Poti ajunge mare”. Eram foarte derutat. Eu aveam sefii mei. Ce rol avea Sergiu Nicolaescu în ,,ce urma sã se întîmple” cu implicatii în sistemul militar? Am plecat la Ploiesti. A doua zi, vînãtoarea era organizatã. Martori sînt doi pãdurari actuali din comuna Vlãdeni si din Coada Izvorului, Ionel si Florin. Pe 15 decembrie ’89 m-a sunat si mi-a comunicat cã nu poate veni la v
