ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Curtea Constitutionala"

Curtea Constitutionala

,

Trădare națională la nivel înalt. Comisia pentru revizuirea Constituției bătuse palma cu UDMR pentru a le ceda o parte din teritoriul și autoritatea publică a Statului Român

Curtea Constituțională a României a constatat, în ședința din 16 februarie a.c., faptul că nu mai puțin de 26 de articole și alineate din proiectul de revizuire a Constituției sunt neconstituționale.

Proiectul de revizuire a Constituției a fost înaintat Curții Constituționale de către Comisia comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituției României, condusă de președintele Senatului, Crin Antonescu.


Forma propusă de către comisia condusă de președintele PNL, Crin Antonescu, conținea câteva articole care au fost introduse în proiect la dorința UDMR. Printre articolele declarate neconstituționale se numără și câteva articole care ar fi constituit cadrul legal pentru realizareaautonomiei teritoriale pe citerii etnice, mult visată de extremiștii din UDMR, PCM și PPMT.

Comisia condusă de Crin Antonescu și-a dat acordul asupra unor articole, pe care Curtea Constituțională le-a declarat neconstituționale sau a propus Parlamentului eliminarea lor, ceea ce constituie dovada unei adevărate trădări naționale la nivel înalt a intereselor de stat ale României. În loc să fie rodul unei dezbateri naționale, revizuirea propusă de comisia condusă de Antonescu a fost rodul unei negocieri politice de conjunctură și al unei trădări naționale.

Pentru a avea o imagine foarte clară a acestor articole, propun o scurtă analiză a formulării Comisiei de revizuire, precum și decizia Curții Constituționale pentru fiecare articol în parte:
Propunerea Comisiei de revizuire:

La articolul 1, după alineatul (1), se introduce un alineat nou, alin.(11), cu următorul cuprins: (11)România recunoaște rolul istoric în constituirea și modernizarea statului roman al Bisericii Ortodoxe și al celorlalte culte religioase recunoscute de lege, al Casei Regale și al minorităților naționale.

Decizia Curții Constituționale:
Cu majoritate de voturi, supune atenției Parlamentului observațiile privind eliminarea alin.(11) propus a fi introdus la art.1.

Propunerea Comisiei de revizuire:
După alineatul (3), se introduce un alineat nou, alin. (31), cu următorul cuprins: (31)Prin lege organică se pot recunoaște zone tradiționale ca subdiviziuni administrative ale regiunilor.

Decizia Curții Constituționale:
cu majorita
te de voturi, constată neconstituționalitatea completării art.3 din Constituție cu un nou alineat, alin.(31), referitor la posibilitatea recunoașterii de zone tradiționale ca subdiviziuni administrative ale regiunilor;


Propunerea Comisiei de revizuire:
La articolul 6, după alineatul (1), se introduce un alineat nou, alin.(11), cu următorul cuprins: (11)Reprezentanții legali ai minorităților naționale pot înființa, potrivit statutului minorităților naționale adoptat prin lege, organe proprii de decizie și executive(..!!!), cu competențe privind dreptul la păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității lor.

Decizia Curții Constituționale:
Cu majoritate de voturi, constată neconstituționalitatea completării art.6 din Constituție cu un nou alineat, alin.(11), privitor la instituirea posibilității reprezentanților legali ai minorităților naționale de a înființa, potrivit statutului minorităților naționale adoptat prin lege, organe proprii de decizie și executive;

Propunerea Comisiei de revizuire:
La articolul 6, după alineatul (2), se introduce un alineat nou, alin.(21), cu următorul cuprins: (21) Deciziile autorităților publice centrale și locale cu privire la păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase se iau după consultarea organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale.

Decizia Curții Constituționale:
Cu majoritate de voturi, supune atenției Parlamentului observațiile privind eliminarea alin.(21) propus a fi introdus la art.6

Propunerea Comisiei de revizuire:
La articolul 12, după alineatul (4), se introduce un alineat nou, alin.(41), cu următorul cuprins: (41)Minoritățile naționale pot folosi în mod liber, în spațiu public și privat, propriile simboluri care reprezintă identitatea lor etnică, culturală, lingvistică și religioasă.

Decizia Curții Constituționale:
cu majoritate de voturi, constată neconstituționalitatea completării art.12 din Constituție cu un nou alineat, alin.(41), referitor la utilizarea simbolurilor proprii ale minorităților naționale.


Așad
ar, Comisia de revizuire a Constituției României trasase cadrul legal al autonomiei teritoriale pe criterii etnice a maghiarilor chiar în textul Constituției României
.


În viziunea comisiei Antonescu, maghiarii din România ar fi putut arbora steagul secuiesc pe clădirile publice ale statului român, s-ar fi putut constitui în unități administrativ teritoriale, constituite pe criterii etnice (așa-zisa ”zonă tradițională” din propunerea Comisiei) recunoscute de către statul român și și-ar fi putut înființa organe proprii de decizie, structuri paralele cu cele ale statului român, prin care ar fi putut eluda controlul administrativ și juridic al statului român.

Mai mult, Comisia Antonescu propune o falsificare grosolană a istoriei potrivit căreia maghiarii au contribuit la formarea a doua state în Europa: Ungaria și România.

De altfel, într-o declarație publică din data de 12 februarie a.c., vicepreședintele UDMR Borbely Laszlo, se arăta încântat de propunerile Comisiei de revizuire:

„Sunt patru articole (…) foarte importante pentru noi și apreciem că majoritatea, care poate decide și fără noi, a acceptat propunerile noastre. Este vorba despre statutul de factor constitutiv al statului, unde minoritățile naționale sunt într-o companie foarte onorabilă alături de culte și Casa Regală, e vorba de a utiliza simbolurile naționale (…), mai este prevederea cu statutul de autonomie culturală care ține de identitate și care este de asemenea foarte importantă și, în sfârșit, dar nu la urmă, prevederea referitoare la acele subdiviziuni care se pot forma în interiorul regiunilor pe baza unor identități sau alte criterii (…) Sunt pași importanți în ceea ce privește identitatea națională”, a declarat Borbely Laszlo.

Chiar dacă pericolul imediat a trecut, Curtea Constituțională desființând articolele care ar fi pus bazele segregării teritoriale și instituționale a Romaniei pe criterii entice, fapta comisiei condusă de Crin Antonescu rămâne, ceea ce ne îndeamnă la reflecție și la luarea unei atitudini.

USL, sprijinită de PP-DD și minoritățile naționale, a comis cu bună știință o adevărată trădare națională în speranța unui pact politic cu UDMR.

Opinia publică din România trebuie să știe că între extremiștii din UDMR care militează pentru segregarea pe criterii etnice și federalizarea României pe traiectul ”drepturi pentru minorități – drepturi pentru minorități peste normele europene – autonomie culturală – autonomie teritorială – federalizare – independență” și politicienii români a existat și există o înțelegere politică prin care primii să-și relizeze o mică Ungarie în inima României, iar ceilalți să-și poată continua liniștiți prădarea resurselor României.


Decizia Curții Constituționale 
Forma propusă de Comisia de Revizuire
Componența Comisiei de revizuire 

Surse: ardealul.blogspot.ro, Dan Tănasă

,

limba_romanaCurtea Constituțională urmează a lua în considerație analizarea în luna septembrie a cererei deputatului liberal Ana Guțu de a se corecta Constituția Republicii Moldova prin înlocuirea terminologiei de “limbă moldovenească”  cu cea de   “limbă română”.

Motivația este una simplă : inexistența unei baze stințifice fundamentate corect de către o instituție recunoscută și care să dovedească sau să recunoască existența unei limbi moldovenești ca diferite de cea română.

Terminologia folosită în varianta creată de către deputați este una incorectă și bazată în mod eronat pe asetimentele politice și orientările externe ale celor implicați în procesul de elaborare și aprobare.

Iată mai jos răspunsul ștințific elaborat de membrii de elită ai Academiei Republicii Moldova și care au solicitat deja înlocuirea termenului de limbă moldovenească cu cel de limbă română:

În problema limbii literare și a celei vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv a istoriei și folosirii glotonimului limba moldovenească, știința lingvistică s-a pronunțat demult. S-a vorbit la o serie întreagă de întruniri naționale și internaționale ale lingviștilor. Au fost date publicității rezoluții și declarații speciale. Au fost adresate apeluri directe și Parlamentului Republicii Moldova în chestiunea dată cu rugămintea de a ține cont de adevărul științific, cunoscut și recunoscut de toți cercetătorii în domeniu. A făcut acest lucru și Academia de Științe a Moldovei prin Institutul de Lingvistică.
La modul generalizat opinia e următoarea.
E bine cunoscut faptul că glotonimullimba română a fost moștenit din latină de la etnonimulromanus„care ține de Roma”. După opinia lui V. Pârvan, sub influența slavă, a înainte de n trece cu timpul înâ. Deciromanus în pronunțare populară a devenitromân. Glotonimullimba românească (română) a fost denumirea vorbirii populației romanizate de pe tot teritoriul celor două mari grupuri dialectale romanice din nordul Dunării – muntenesc și moldovenesc, păstrându-se aici și după formarea celor trei principate: Transilvania, Muntenia și Moldova.
Deși în izvoarele istorice medievale se utiliza și termenullimba moldovenească, cărturarii și oamenii de cultură ai timpului subînțelegeau prin această denumire un subdialect (grai) al limbii române comune, dându-și bine seama de unitatea glotică românească de pe întreg teritoriul dacoromân („Locuitorii Valahiei și Transilvaniei au aceeași limbă ca și moldovenii…”; „Noi, moldovenii, la fel ne spunem români, iar limbii noastre nu dacică, nici moldovenească, ci românească” – Dimitrie Cantemir; Moldovenii nu întreabă „știi moldovenește?”, ci „știi românește?” – Miron Costin).
La sfârșitul sec. XVIII și începutul sec. XIX, dar mai ales după unirea principatelor de la 1859, pe baza graiurilor vorbite în Moldova, Muntenia și Transilvania, apare și se consolidează o limbă literară și o literatură clasică comună, numită deja oficial limba și literatura română.
Scriitorii clasici (Eminescu, Alecsandri, Russo, Negruzzi, Creangă și ceilalți, care au fost recunoscuți ca fiind ai noștri „luați” de dincolo de Prut cu tot cu limbă, firește), scriitorii de mai târziu (inclusiv Mateevici), scriitorii contemporani (începând cu Lupan, continuând cu Druță și terminând cu cei mai tineri), precum și oamenii de cultură din celelalte domenii (actori, gazetari, muzicieni, oameni de știință) au vorbit și au scris în această limbă literară unică.
Desigur că populația autohtonă dintre Prut și Nistru, după anexarea în 1812 a acestui teritoriu de către Rusia țaristă, a fost ruptă în mare măsură de procesul de unificare și statornicire a limbii literare moderne. Aici, confundându-se denumirea graiului local cu denumirea limbii, a continuat să se folosească neterminologic și denumirea limba moldovenească.
La aceasta au contribuit și factorii politici. În 1818, prin „Regulamentul organizării administrative a Basarabiei”, țarismul declară limba moldovenească limbă oficială, alături de limba rusă (de altfel, Rusia țaristă, prin „Regulamentul organic”, decretase limba moldovenească drept limbă oficială și în Principatul Moldovei din timpul ocupației acestuia între anii 1828 și 1834). Această situație însă a fost păstrată numai până în 1828, când limba oficială este recunoscută din nou doar limba rusă, limba localnicilor fiind ulterior scoasă cu totul din uz. Denumirea dată a fost repusă în circulație abia la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX (iarăși în scopuri pur politice).
E bine cunoscută evoluția politică a teritoriilor din stânga Prutului și a Nistrului după 1917. În 1924 a fost organizată o formațiune politică cu anumite funcții formale statale – Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, iar apoi, în 1940, a fost creată Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. În perioada sovietică populației din aceste teritorii îi este impusă oficial denumirealimba moldovenească, care se contrapunea net limbii române (deși în perioada 1932-1938 în R.A.S.S.M. au fost introduse limba și literatura română și alfabetul latin, acțiune calificată ulterior ca o greșeală politică).
Deci contrapunerea care se făcea până nu demult se baza pe considerente de ordin politic, care nu aveau nici un suport de natură lingvistică, situație la care nu se mai poate reveni astăzi. Prin urmare, denumirealimbii literare unice, de care ne folosim cu toții în prezent, trebuie să fie cea adecvată, adicăromână.
Denumirea moldovenesc, moldovenească o poartăvorbirea populară orală folosită în Moldova (de pe ambele maluri ale Prutului și ale Nistrului), vorbire care are reale trăsături specifice (ce n-au intrat însă în limba literară) în comparație cu vorbirea din alte regiuni ale spațiului dunăreano-carpato-nistrean, locuit de populația romanizată de pe aceste teritorii. Dar ea este doar una din varietățile întregului glotic ce poartă denumirea generică limba română. În virtutea acestui fapt, denumirea unei varietăți nu poate fi dată întregului în totalitatea sa (căci fiecare varietate se include în întreg, ca o parte indispensabilă a lui). Cu atât mai mult cu cât pe baza diferitor varietăți ale întregului s-a constituit o limbă de cultură (limba literară), una singură –limba română. În această calitate ea a fost consfințită prin tradiții îndelungate, fixate într-un corpus solid de monumente scrise, deservind cultura comună a tuturor purtătorilor acestor varietăți (inclusiv ai varietății moldovenești, care nu are și nu a avut niciodată o altă formă de manifestare literară bazată pe graiul moldovenesc).
Deci în Republica Moldova se poate vorbi despre graiul moldovenesc. Moldovenească poate fi numită vorbirea orală (dialectală) de aici. Se poate releva specificul moldovenesc al limbii române vorbite în Moldova istorică. Dar nu se poate vorbi despre o „limbă” moldovenească literară, scrisă, de cultură. Substituirea termenilor nu poate fi acceptată chiar dacă o parte din populație, în virtutea unor tradiții specifice locale, a întrebuințat și mai întrebuințează încă, neterminologic, glotonimul limba moldovenească.
A legifera astăzi faptul perimat că ar exista o limbă literară moldovenească deosebită de limba română literară comună înseamnă a legifera un neadevăr evident, și noi, reprezentanții științei academice, nu avem dreptul moral să susținem acest neadevăr.
Așadar, limba literară (și în primul rând cea scrisă), utilizată în ultimele decenii în Republica Moldova, ca și cea în care au scris toți înaintașii noștri, este limba română. Aceasta o demonstrează orice scriere de-a noastră. Cu specificul dialectal moldovenesc n-a scris și nu scrie nimeni în Republica Moldova.
În acest spațiu permanent au fost promovate normele limbii literare comune (alte norme literare noi nu avem, ele nu există pur și simplu). Nerespectarea acestor norme și acceptarea normelorgraiuluimoldovenesc prin ridicarea lui la rangul delimbă înseamnă renunțarea imediată la toată tradiția scrisă (literară și științifică), și în primul rând la toți scriitorii clasici (inclusiv la Eminescu – „cel mai mare poet al românilor”, „Luceafărul poeziei românești” – și la Creangă – cel mai moldovean dintre scriitorii români, dar care a făcut manuale de limba română, nu de moldovenească), ca și la Mateevici, care au scris cu toții în limba literară comună, numită de ei înșiși română. Sub acest raport azi nu mai poate fi separat Eminescu de Coșbuc, Caragiale de Alecsandri, Sadoveanu de Rebreanu, Mateevici de Bolintineanu ș.a.m.d.
Istoria ne demonstrează printr-o mulțime de fapte reale că nu întotdeauna denumirea limbii coincide cu denumirea statului. În cazul Republicii Moldova au fost multe premise și argumente care au condus la proclamarea statului moldovenesc independent (deși era bine cunoscută comunitatea de limbă cu România). Existența acestui nou stat n-o pune la îndoială nicio țară din lume, inclusiv România. Iată de ce nici din punct de vedere politic astăzi nu este motivată excluderea din circulație a termenuluilimba română. Doar e bine cunoscut faptul că terminologia elaborată pe parcursul timpului, fixată și folosită azi la noi în toate actele oficiale, chiar și în noua Constituție, în documentele guvernamentale și administrative, în economie, inclusiv în industrie și, desigur, în știință, este parte componentă inalienabilă a limbii române literare. Fără utilizarea acestei terminologii nu poate exista și prospera o societate modernă, civilizată și nu poate fi scrisă nicio lucrare științifică.
Convingerea noastră este aceea că articolul 13 din Constituție trebuie să fie revăzut în conformitate cu adevărul științific, urmând a fi formulat în felul următor: „LIMBA DE STAT(OFICIALĂ) A REPUBLICII MOLDOVA ESTE LIMBA ROMÂNĂ”.
„Limba Română”, nr. 4 (16), 1994, p. 11-13

Autor: Marius Dorin Lulea

Sursa: vox.publika.md

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press