ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "cultura"

cultura

,

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău îi invită pe iubitorii de muzică la un concert simfonic de excepție, susținut, în premieră la Chișinău, de Orchestra Română de Tineret.

orchestra_romana_de_tineret_savurand_aplauzele_de_la_finalUna dintre cele mai prestigioase orchestre de tineret din Europa, Orchestra Română de Tineret este compusă din 90 de tineri muzicieni talentați, cei mai buni din România, conduși de redutabilul dirijor român Cristian Mandeal.

Solist – violoncelistul Andrei Ioniță (câștigătorul Concursului Internațional Piotr Ceaikovski, ediția 2015).

Evenimentul va avea loc la Filarmonica Națională „Serghei Lunchievici” în 15 martie, la ora 18.00.

În program:

Theodor Rogalski – Trei dansuri românești

P. I. Ceaikovski – Variațiuni pe temă Rococo, op. 33

Richard Wagner – Preludiu și Moartea Isoldei

Richard Strauss – Suita „Cavalerul Rozelor”

Publicat de romaniabreakingnews.ro/Sursa: Concertul Orchestrei Române de Tineret, în premieră la Chișinău

,

Proiectul „Identitate Culturală-Patrimoniu European”, ajunge pe 7 iunie, ora 19.00, la Ungheni , în Piața Independenței.

Duminică, 7 iunie, înte orele 19.00-22.00, în Piața Independenței, din  orașul Ungheni va fi susținut un spectacol în aer liber pentru locuitorii orașului și raionului Ungheni.

În cadrul spectacolului vor evolua Cristofor Aldea Teodorovici și Aldea Teodorovici Orchestra, Valentin Boghean și Vali Boghean&band, Iurie Sadovnic, Cătalin Josan, Alex Calancea & band și alți artiști consacrați din R. Moldova, dar și tinere talente din Ungheni.

Spectacolul se va desfășura în aer liber pentru toți doritorii de frumos.

Identitate culturală – Patrimoniu european

Proiectul “Identitate culturală – Patrimoniu european“ a fost lansat la, 31 mai, la Palatul Național “Nicolae Sulac” din Chișinău. Spectacol de excepție, dedicat împlinirii a 25 de ani de la reorganizarea învățământului din Republica Moldova și deschiderea primelor licee de limbi moderne în Chișinău, a adunat pe aceeași scenă elevi talentați și nume sonore din cultura națională, cunoscute și în spațiul european. Printre aceștia, formația Brio Sonores, Alex Calancea & Band, Cătălin Josan,  Vali Boghean & Band,  Aldea Teodorovici Orchestra,  Iurie Sadovnic, soprana Ana Cebotari, naistul Ștefan Negură, Corala „Vocile Primăverii” de la Liceul Teoretic „Ion Creangă”, ansamblurile folclorice „Balada”  și „Miorița” de la Centrul de creație a copiilor “Floarea soarelui”, tânăra interpretă Diana Brescan ș.a.

În cuvântul de deschidere, ambasadoarea Iuliana Gorea Costin, a subliniat faptul că proiectul își propune susținerea actului de creație și promovarea patrimoniului cultural comun românesc, parte distinctă a patrimoniului european. În calitate de coordonator, Iuliana Gorea Costin le-a mulțumit profesorilor prezenți la Palatul Național pentru implicare și contribuția la o cauză nobilă – cea de resetare a sistemului de valori.  Ambasadoarea a mai menționat că Europa spre care tindem este, înainte de toate, o comunitate de valori, cultivată în inimi și spirit,  manifestată în viața de zi cu zi.

În cadrul spectacolului, celor prezenți le-a fost dăruită antologia “Limba româna este Patria mea”, un volum cu cele mai frumoase poezii ale poeților români de pe ambele maluri ale Prutului.

Pe lângă promovarea talentelor autohtone, organizatorii și-au propus să consemneze și date importante din calendarul istoriei moderne a Republicii Moldova – 25 de ani de la încadrarea în învățământul din România, a primilor elevi, studenți și doctoranzi, bursieri ai Statului Român, 25 de ani de la primul „Pod de flori”, 25 de ani de la declararea Suveranității Republicii Moldova, 20 de ani de la admiterea Republicii Moldova în Consiliul Europei și a unui an de la semnarea Acordului de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Șirul de evenimente culturale va continua și pe parcursul lunii iunie, în aer liber în mai multe localități din Republica Moldova.

Proiectul care se va încheia cu un nou spectacol de amploare, în aer liber  la Chișinău se desfășoară cu sprijinul Guvernului României și este coordonat de ambasadoarea Iuliana Gorea Costin, președintele Asociației Europene de Strategii Politice „Nicolae Costin”, în parteneriat cu Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova,  Fundația „Dominanta”, Fundația Syllabus, Centrul de Excelență pentru Strategii Durabile, Centrul Cultural Științific „Grigore Vieru” și Fundația pentru Educație din Republica Moldova.

Sursa: Ambasador Iuliana Gorea Costin

,

A învățat limba română la Moscova și a slujit-o cu dăruire, sacrificiu, credință și speranță la Chișinău.

”Nebănuita forță a scenei” este cartea vieții, activității profesionale puse în slujba publicului și a culturii naționale a renumitei actrițe a Teatrului Eminescu din Chișinău, Ninela Caranfil.

Lansarea acestei cărți la București, la Muzeul Țăranului Român s-a făcut prin implicarea doamnei Ambasador Iulia Gore Costin, Înalt reprezentant al Guvernului României și domnului Mihai Nicolae președinte al Institului Frații Golescu.
Despre omul, artistul,ministrul, Ninela Caranfil a vorbit elogios Dl.Mircea Druc evocînd perioada studenției acolo unde dna. Ninela și-a desăvîrșit limba română, s-a format ca artist cu riscul învinuirilor de loc ușoare de naționalist român sau chiar agent.

Doamna Iulia Gore Costin recunoaște ”Noi cei din Moldova de dincolo de Prut am fost niște privilegiați pentru că am crescut la școala la care Ninele Caranfil a avut întotdeauna un cuvânt hotărâtor. Pentru mine Ninela Caranfil nu este doar o actriță extraordinară, este un om,un punct de reper, iar pentru multi dintre noi a fost și rămîne o conștiință vie.”

Bucuria întîlnirii cu Ninela Caranfil doamnă a teatrului românesc a fost scurtată de graba de a ajunge la spectacolul susținut pe o scenă Bucureșteană de Teatrului Eminescu din Chișinău un alt eveniment ce ar fi merita o mai bună mediatizare în arealul media românesc. Dar…
Să ne trăiți stimată domnă Ninela Caranfil!

Marian Clenciu, Președinte C.N. Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina

www.probasarabiasibucovina.ro

Mircea Druc, Iulia Gore Costin, Ninela Caranfil

Ninela Caranfil s-a născut la 17 iunie 1947, în Satul Nou, Raionul Cimișlia, Republica Moldova. Este o actriță, artistă emerită din Republica Moldova. Este absolventă din 1969 a Institutului de Artă Teatrală „Anatoli Lunacearski” din Moscova, Uniunea Sovietică (azi Federația Rusă), specialitatea — Actor teatru și film. Din 1969 este angajată la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, din Chișinău, Republica Moldova. A fost viceministru al Culturii în R. Moldova.

Despre  „Nebanuita forta a scenei”

Dupa ce a semnat volumul „Tacerea de pana la cuvant” si a inregistrat doua CD-uri – „Dorul infinitului din noi”, cu poezie romaneasca, si „Ruga”, cu o selectie din Psalmii lui David, – cunoscuta actrita Ninela Caranfil ne ofera o noua surpriza – cartea intitulata sugestiv „Nebanuita forta a scenei”.

Aparuta la Editura „Prometeu”, culegerea a fost lansata, in prezenta unui public select, la Biblioteca municipala „B. P. Hasdeu” din Chisinau. Cartea este dedicata luminoasei amintiri a parintilor actritei, Maria si Chiril Caranfil, autorul si coordonatorul proiectului fiind distinsul om de cultura, ziaristul si lingvistul Vlad Pohila, moderatorul manifestarii.

Chiar din primele pagini, autoarea isi exprima gratitudinea pentru familia Daneo Cadoppi si Nina Gorincioi-Cadoppi, fara a caror generozitate aparitia acestei carti ar fi fost irealizabila. Coperta cartii este ilustrata cu „Primavera” lui Sandro Botticelli, iar in interior sunt reproduse lucrari grafice de Teodor Buzu.

Pe marginea volumului s-au pronuntat mai multi vorbitori: directoarea institutiei-gazda, dr. Lidia Kulikovski, publicistul Constantin Tanase, presedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, acad. Mihai Cimpoi, Nina Gorincioi-Cadoppi, Mariana Druc, Victoria Usatiuc s.a. Cu o felicitare aparte a fost prezent interpretul de muzica populara Mihai Ciobanu.

Cartea se deschide cu jurnalul autoarei, primele doua capitole fiind intitulate „Jurnalul unui rol nejucat” si „Jurnalul unei calatorii in Italia”. Urmeaza un capitol in care autoarea insereaza tablete despre colegii de scena si prietenii sai, la aniversari si cu alte ocazii. Volumul cuprinde si cateva interviuri realizate de-a lungul anilor cu semnatara, precum si un compartiment intitulat „Cu drag despre Ninela Caranfil”.

„Intr-o lume a nesanselor si a urii, asa cum a fost (si mai este inca) partea de tara in care traim, actrita Ninela Caranfil nu a coborat niciodata nici de pe tronul ei de actrita, daruit de bunul Dumnezeu, nici de pe cel al zambetului optimist care purifica si imbarbateaza pe altii. De fapt, Ninela Caranfil nici nu poate fi inchipuita fara acest zambet proverbial pe buze, fara optimismul benefic pe care il solicita si sufletul nostru de la actor”. Sunt randuri desprinse dintr-un eseu semnat de regretatul regizor si scriitor Andrei Vartic. (Sursa: Timpul.md )

Recital de poezei, Ninela Caranfil, pentru ostașii R. Moldova: „Să văd ce-i zice tu” (Gr. Vieru)

Recital de poezie: Ninela Caranfil alături de Vlad Pohilă

Aranjament editorial – Dorian Theodor

,

Într-un cadru destul de restrâns, dar select, azi 26 iunie 2013, a fost lansată revista „Mesager Bucovinean”, într-un format nou și mai atractiv vizual, expresie a eforturilor încununate de succes a Societății pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina. Lansarea a avut loc în Aula ”Prof. Popoviciu” din cadrul Facultății de Medicină Veterinară din București. Încă din anul 2009 era așteptată această apariție editorială, însă posibilitățile materiale au întârziat aproape 4 ani ieșirea de sub tipar a acestei reviste.

În anul 2003, Ștefan Hostiuc i-a propus prima oara regretatului Col. Galan, Președintele Filialei București și Prim-Vicepreședinte al Societătii pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina, să se tipărească o revistă trimestrială care să cuprindă în paginile sale toate activitațile întreprinse de această veche și prestigioasă Societate de Cultură Românească, societate care prin activitățile sale a mentinut și menține încă vie printre românii din țară și cei din jurul României, cultura și istoria strâns legată de acest spațiu atât de încercat  și totuși foarte drag românilor, Bucovina, a carei capitală istorică, Cernăuți, împreună cu o mare parte din vestigiile culturale și istorice ale neamului românesc se află  datorită vitregiei istorice, înstrăinate și înglobate în statul vecin Ucraina. Propunerea a fost primită cu interes de venerabilul Col. Galan, dar posibilitățile concrete al Societății au facut practic imposibilă demararea proiectului. Abia prin anul 2009 au aparut șansele de materializare a proiectului care au condus concret la lansarea de azi a revistei mult așteptate.

Echipa redacțională a revistei, sub conducerea inimosului și energicului redactor șef, Ștefan Hostiuc, printre care îi putem enumera pe acad. Dimitrie Vatamaniuc, prof.univ.Pavel Țugui, prof.univ.Dumitru Curcă, ec.dr.Liviu Cabariu, av.dr.Eugen Pătraș, prof.Cuța Trandafir, prof. Antuaneta Lucasciuc, ing.Mihai Onciul, ing.Oltea Reus(București), jurnalist Maria Toacă(Cernăuți), scriitor Arcadie Suceveanu,(Chișinău), dr.Ion Guzo(Maramureșul Istoric), jurnalistul Vadim Bacinschi(Sudul Basarabiei-Regiunea Odesa),  au realizat împreună o lucrare excepțională și remarcabilă atât din punct de vedere vizual, grafică, culoare, model de tehnoredactare cât și din punct de vedere al conținutului bogat în materiale de istorie și cultură, care o dată parcurse chiar și fugitiv te surprind și te prind sufletește în meandrele momentelor de luptă pentru neatârnare și afirmare a înaintașilor români din Bucovina, aflați sub Imperiul Habsburgic, în momentele de glorie dinaintea și din timpul Marii Unirii a Tuturor Românilor din 1918, dar și tragediei care a urmat începănd cu anul 1940, cedarea Basarabiei și Bucovinei de Nord. Toate acestea sunt momente vii cuprinse în paginile revistei „Mesagerul Bucovinean”, alături de multe alte momente ce sunt un veritabil zid împotriva uitării, ca atâtea altele care s-au ridicat prin efortul și devotamentul celor care vibrează pentru istoria și cultura neamului românesc.

Prezentare selecțiuni din revista „Mesager Bucovinean”

Stema Ducatului Bucovinei aflata in componenta Imperiului Austro Ungar -1849

Existența Societății pentru Cultură și Literatură în Bucovina este strâns legată de lupta de rezistență a românilor din Bucovina, alipită de Imperiul Austro-Ungar la Galiția în anul 1786,  fiind  supuși presiunilor de germanizare din partea imperiului,  a căror comunitate risca să dispară din Bucovina. La ora respectivă crearea unei societăți a intelighenției românești care să pregătească cadre naționale era prioritatea numărul unu. Lupta pentru refacerea și conservarea identității românești a românilor bucovineni a continuat până la Unirea din 1918. Lupta s-a dat în principal prin organizațiile societății civile românești create după anul 1862 prin asocieri benevole bazate pe afinități și interese naționale comune care au creat și format caractere, au produs bunuri, au inițiat acțiuni și au pus la  cale manifestări ce au dat o nouă amploare procesului de refacere și conservare a identității naționale românești început în anul 1848 prin mișcarea de separare de Galiția. Palmaresul societății civile românești din Bucovina, cuprinde  victorii reale: editarea gazetei „Bucovina”(1848-1850), proclamarea Ducatului Bucovinei(1849), înființarea Catedrei de limbă română la Gimnaziul Superior de Stat din Cernăuți (1849) și numirea în acest post a profesorului Aron Pumnul, înființarea Gimnaziului Superior Greco-Oriental din Suceava (1860), fondarea Școlii Superioare Real-Ortodoxe din Cernăuți (1862). O realizare cu totul deosebită și semnificativă ca durată și existență este însăși Societatea pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina cu denumirea inițială de „Reuniunea Română de Leptură în Cernăuți”(1 mai 1862), care alături de Societatea  „Astra Transilvăneană” au fost singurele societăți din numărul mare de asociații înființate în Imperiul Habsburgic după liberalizarea politică din 1861, care și-au continuat activitatea și după Marea Unire din 1918.

Trebuie menționat că începând cu anul 1862, în Bucovina, majoritatea actelor de cultură și nu numai, cu valoare istorică pentru români, au fost făcute în totalitate de către această Societate pentru Cultură sau cu ajutorul ei.

Până la data emancipării Bucovinei de sub Galiția (eminamente slavă), o bună perioada de timp, toate lucrurile funcționau în baza cutumelor cosmopolite, unicele agreate de autoritățile imperiale pentru asemenea întreprinderi. Cosmopolitismul era atunci la moda în imperiu. În realitate acest cosmopolitism era îndreptat împotriva spiritului național. Sosia lui de mai târziu, internaționalismul socialist cultivat de regimul sovietic se va plimba pe străzile Cernăuțiului cu aceași nonșalanță imperială, cu diferența ca nu va mai purta frac și joben ci salopetă și șapcă proletară. Aceiași doctrină cu alte haine, cosmopolitismul austriac țintea germanizarea iar cel sovietic rusificarea. În ambele cazuri, reacția românilor a fost pe potrivă. În condițiile liberalizarii de sub Franz Josef lua ființă Societatea pentru Cultură și Literatură Română iar sub „perestroika” lui Gorbaciov, Societatea pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuți. Prima a avut șansa să pornească la drum cu boieri de calibrul lui Alexandru Hurmuzachi, pe când cealaltă…  alte timpuri alți oameni, „Dar unde sunt boierii de altă dată?…”(întrebarea din discursul lui Alexandru Hurmuzachi la constituirea Reuniunii Române)

În anul 2012 „Societatea pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina” a împlinit 150 de ani de existență. Mulți înainte !

Video – lansarea revistei „Mesager Bucovinean”

Redactor Dorian Theodor

,

 

Alege-ți plaja, nisipul, vântul și stânca

(Supraviețuirea)

 „Nu-i trândăvie viața, ci trudă și-alergare.”

 Serghie Sevici

    Viețuim, adică existăm. Despre viața noastră, Nicolae Iorga – istoricul care a pășit prin întreaga pădure a istoriei poporului român – spunea că ea este mărginită în timp, în spațiu, în putința de manifestare, că reprezintă așa de puțin, încât „trebuie s-o lărgim și s-o ridicăm cât se poate mai sus”. Echilibrul dihotomic al vieții – egalitate – non egalitate se realizează foarte greu în societate; inegalitatea în fața legii duce la abuz și corupție, ea se mărește și datorită factorului educațional; egalitatea de șanse oferită este și ea de multe ori nerespectată, așa încât spusele filozofului Johann Gottfried Herder (1744- 1803) devin valabile și uneori „poporul cel mai nobil își poate pierde noblețea; măduva îi este zdrobită în oase, și dorurile sale cele mai alese și frumoase sunt coborâte până la minciună și înșelăciune…”.

   Omul simte când viața își pierde demnitatea, când ea este pusă în pericol, și încearcă să supraviețuiască. Supraviețuirea poate fi de natură fizică sau psihică, poate fi de scurtă sau de lungă durată, poate fi individuală sau colectivă. Metodele de supraviețuire diferă. Ele pot fi necivilizate, precum cerșitul, hoția, prostituția etc., sau pot alege o cale demnă, civilizată. Oricum, cei ajunși în preajma fenomenului – fiindcă se poate numi fenomen – bombardați fiind cu factori de stres, sunt cuprinși de teamă – un sentiment extrem de neplăcut – de anxietate, uneori furie, frustrare, depresie, remușcare.

   Adeseori termenul de supraviețuire este folosit greșit de unii oameni cărora le place să se tânguie, confundând greutățile inerente ale vieții cu cele amenințătoare de înfrângere, moarte. Pe de altă parte, este tot atât de adevărat că ceea ce facem sau trăim zilnic, în aceste vremuri, constituie de cele mai multe ori acțiuni sau situații de supraviețuire și nu aparțin unei vieți normale, în care s-ar desfășura corect toate acțiunile noastre și ar avea răspunsul corect. De aceea, ne confruntăm cu trecerea în aria adevăratei necesități de supraviețuire imediată, uneori dobândită în scurt timp, alteori angajată pe un termen lung.

   Natura, cât și istoria, ne-a arătat și continuă să ne arate că cei care nu luptă, cei slabi pier. Legislații binevoitoare, milă, ideologie nouă, nu pot inversa această lege. Se poate obține o păsuire –bună și ea – dar nu o victorie. Se pune întrebarea: Cum trebuie acționat pentru supraviețuirea biologică, în mod barbar sau civilizat? O perioadă din istoria omenirii era în vigoare maxima: „La raison du plus fort est toujours la meilleure”(Dreptatea celui mai puternic este totdeauna cea mai bună) – primul vers din celebra fabulă a lui La Fontaine – Le loup et l’agneau (Lupul și mielul); de aici au derivat expresiile: „Forța primează dreptului” sau „Dreptul

pumnului”. În război, de exemplu, conta enorm forța fizică și numărul luptătorilor: Barbarii au răpus colectivitățile civilizate (țări, imperii), de cele mai multe ori prin forța numărului celor participanți la acțiune. Dar evoluția științei și civilizației din ultimul secol a schimbat radical situația strategică. Cea mai evidentă și totodată tristă manifestare a avantajelor științei o reprezintă capacitatea distructivă a armelor moderne cu care națiunile se apără sau sunt pregătite să atace.

   În prezent lumea e altfel! Se pare că a devenit valabilă logica lui Kant privind moralitatea, „Nu trebuie să ucizi” fiind un principiu, dar nu o lege morală, fiindcă nu întrunește atributul universalității, permițând și excepții, existând împrejurări când trebuie să ucizi, de exemplu într-un război. „Nu trebuie să furi”, dar când îți mor copiii de foame, te duci și furi o găină sau un porc din curtea vecinului, să-i poți hrăni. Faci un păcat, dar ai cugetul împăcat prin motivație. Și aceasta pentru că supraviețuirea, se spune, include eroismul, curajul și uneori sacrificiul. Iată cum principiile se pot schimba, legile morale rămân însă aceleași.

   Pentru a supraviețui – ni se atrage atenția – fiecare dintre noi trebuie să se adapteze noilor condiții. Și ceea ce era bun înainte – atitudine, pregătire, efort, număr – nu mai e acum nici adecvat, nici suficient. Nu se mai poate supraviețui „mioritic”, sunt de părere unii. Metodele vechi, tradiționale de supraviețuire ale înaintașilor noștri erau bune, astăzi ele nu mai sunt toate de mare folos. De exemplu, la sate oamenii lăsau casele descuiate, fiindcă oamenii se cunoșteau și pe ulițe nu pătrundeau străini. Astăzi pe șosele circulă și opresc în sate, tot felul de oameni, unii certați cu legile. Altădată – și aceasta cu puțini ani în urmă – trebuia să știi: să înoți, să mergi pe bicicletă și să scrii la mașină. În prezent e nevoie de alte învățături: limbi străine, meserii noi, șofatul, folosirea calculatorului. Supraviețuirea în viitor este condiționată de policalificare, de permanentă reorientare și adaptare, nu de clasica „meserie pentru viață”. Soluția pentru viețuire și dezvoltare durabilă este: muncă, muncă și iar muncă, făcută cu capul, dar, de data aceasta și cu inima. Numai astfel ne putem salva din sărăcie sau din mizerie.

   Șocul emoțional conștientizat al sărăciei sau inadaptabilității produs la nivel de gânduri, are o mare forță care poate deteriora efectiv fiziologia organismului; omul se poate îmbolnăvi și moartea-l vânează. De aceea, poate, omului i se cere astăzi să fie mai conștient ca oricând, prevăzător, responsabil, să nu alerge după satisfacerea instinctelor primare, pierzând timp și demnitate și acceptând compromisuri, nerespectând legile morale. Pentru aceasta omul mai are nevoie și de sprijin din exterior, adică de sprijinul societății în care trăiește, o societate cât de cât sănătoasă și nu una bolnavă! Însă, obligatoriu e nevoie de participarea și voința individului. Dacă tu nu vrei să lupți, să răzbești, nu te mai poate ajuta nimeni. Un om rațional și cu credință în Dumnezeu, nu poate refuza lupta.

   Când începi să vezi că viața pe care o iubești se deteriorează, că refugiul în muncă, în artă, în literatură nu se mai produce ca o tămăduire, că nu ești luat în seamă și nici răsplătit cum se cuvine, uneori și blamat, o răsplată, începi să te gândești la diverse căi de soluționare, de salvare a ființei tale, printre ele și emigrarea – la modă astăzi – ca o soluție pentru supraviețuire. Ea trebuie să fie, însă,  bine motivată conștiinței tale. Sunt unii care emigrează nu pentru a-și salva viața, nefiind în această situație, ci doar pentru a profita de unele avantaje materiale, neglijând partea cea mai importantă, cea a sufletului. Ce facem cu el? Nu ar trebuie gândită și cântărită bine această acțiune, puse în balanță toate avantajele și dezavantajele, pentru ca mai târziu să nu-ți reproșezi ție însuți pasul făcut? Oamenii la care partea sentimentală atârnă mai greu la cântar pot suferi toată viața în urma acestui pas făcut. Dacă ești un om rațional, luptător, puternic și în măsură să realizezi supraviețuirea în noul mediu, adaptându-te, atunci nu vei suferi și vei fi mulțumit că ai reușit să te salvezi, că ți-ai atins țelul, căci „o viață fără țel e o moarte timpurie”, spunea și Goethe. Este tot atât de valabil pentru un individ, cât și pentru o întreagă nație.

   De multe ori, ideea de supraviețuire ni se pare banală, dar ar trebui să-i acordăm o mai mare atenție. Importantă devine starea psihică în care ne aflăm, priceperea și abilitatea de a folosi o cale bună de supraviețuire din cele existente. Începi prin a-ți pune întrebări ție însuți, devii mai realist, învingi temerile, adopți o atitudine pozitivă, într-un cuvânt te antrenezi, până ți se inoculează această dorință de supraviețuire. Crezi sau ești sigur că ai găsit calea supraviețuirii. Urmează să te arunci într-o lume despre care știi poate prea puțin uneori, nu cunoști prea bine ce te așteaptă, cu ce șoc vei fi confruntat.

   Scriitorul și futurologul american Alvin Toffler (n.1928) ne spune că societatea dispune de mijloace prin care leagă generația actuală de cea trecută, acest simț dezvoltându-se prin cunoașterea istoriei, prin moștenirea acumulată în artă, muzică, literatură și știință, dar noi nu dispunem de mijloace similare pentru viitor, neavând o moștenire a lui; poate fi însă trezită o conștiință a viitorului, în scopul atenuării acestui șoc al lui, ocupându-ne de prevederi și găsirea unor soluții la problemele viitorului, pentru a putea dobândi deprinderea anticipării lor. Probabil factorul imaginativ trebuie dezvoltat în acest moment și pentru aceasta avem nevoie de îndrăzneală. „În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea,” putem citi într-unul din cele mai frumoase capitole ale Evangheliei după Ioan. A îndrăzni înseamnă cu adevărat a dobândi curajul de a acționa. Există și riscul pe care trebuie să-l luăm în seamă, adică să fim conștienți că ne expunem unui posibil pericol. Dar nu riscăm imens dacă nu avem curajul unui risc?

      Viitorul ne preocupă. Femeia – filozof Hannah Arendt (1906-1975) spunea că „ceea ce face cu adevărat diferența dintre această generație și generațiile trecute, în toate țările, este hotărârea primei de a acționa, bucuria în acțiune, garanția de a putea schimba lucrurile prin eforturi proprii.” Și gândul m-a dus la cuvintele Fericitul Augustin: „Învață să-ți scrii durerile pe nisip și bucuriile pe stâncă”. Totul este, zic, să-ți alegi plaja, nisipul, vântul și stânca.

   Umanitatea își are mersul ei, înaintează oricum, iar noi trebuie să ținem pașii cu ea. În aceste condiții, poate oricine să-și pună întrebarea: Dar eu ce și cum trebuie să acționez? Răspunsul trebuie căutat în cuvintele lui Nietzsche, care propunea în drumul ascendent al omului, folosirea „propriilor picioare”. Filozoful și poetul francez Jean-Marie Guyau (1854-1888) în scurta sa existență, a avut un optimism care se apropia de cel al lui Nietzsche, dar, în plus, a avut și o mare sensibilitate, o adâncă iubire și înțelegere a omului. Vorbea despre puterea vieții și despre acțiune, numai ele putând rezolva o mare parte a problemelor gândirii. Considera că sacrificiul poate fi, în anumite cazuri, o extindere a vieții, preferând un elan de exaltare sublimă unor ani întregi de banalitate. „Părinții, spunea el, sunt cei care ne feresc de erorile în care ei au căzut, noi ferim descendenții noștri de erorile noastre, fiindcă în orice eroare există puțin adevăr și această mică parte de adevăr merge crescând, întărindu-se.” Să ne bizuim așa dar, mai întâi pe noi înșine, pe gândirea noastră, pe pașii noștri și apoi pe gândirea și pașii celorlalți oameni. Să fim călăuziți de sentimentul religios în tot ce întreprindem, întrucât el, acest sentiment, desemnează dependența, legătura reciprocă cu divinitatea. Minunate sunt cuvinte acestui filozof, de care oricine își va putea aminti cândva: „Dumnezeu este prietenul pururi prezent al primei și al ultimei ore, pe care-l vom regăsi chiar acolo unde ceilalți nu ne pot urma, până și în moarte. Cui să-i vorbim de ființele care nu mai sunt și pe care le-am iubit? Printre acei ce ne înconjoară unii abia își mai amintesc de ele, ceilalți nici nu le-au cunoscut…”.

  Filozoful grec Epictet (50 d. H – 135 d. H.) spunea că nu trebuie să ne temem de sărăcie, de exil, de închisoare sau de moarte, ci să ne temem de propria noastră teamă. Și pentru a nu ajunge să ne temem de propria noastră teamă, ne este necesară voința și stabilirea unui ideal, în așa fel ca viața să nu fie lăsată la voia întâmplării. Mi-au plăcut două fragmente din scrierile lui. Primul: „Viața la voia întâmplării este ca apa revărsată: tulbure, glodoasă, grea de răzbătut, vajnică, zgomotoasă și repede trecătoare”, cel de al doilea: „Viața orientată după un ideal este ca izvorul nesecat: curat, limpede, gustos, răcoritor, înviorător, căutat de toți, bogat și pururi fără de sfârșit”.

Vavila Popovici

Vavila Popovici

 

 

 

 

 

 Pentru R.B.N.Press

Vavila Popovici – Raleigh, NC

,

Serata Limbii Române peste ocean

Doar o căsuţă

”Ntr-un colţ de rai,

Doar o măicuţă

Şi-o limbă ai!…                                                 

         Trăim într-o epocă istorică şi de aici rezultă că noi facem istoria…Istoria naşte personalităţi, istoria ridică pe altarul înveşnicirii  eroi, sfinţi… şi tot istoria condamnă şi şterge din memorie, dar niciodată nu uită a spune Adevărul…Noi suntem martorii şi eroii (pozitivi, negativi) acestei epoci de luptă, luptă pentru triumful Adevărului pe care îl vom găsi odată cu conştientizarea  identităţii naţionale a marii majorităţi a românilor moldoveni .  Acest Adevăr se numeşte REÎNTREGIREA Neamului sau UNIREA!

                                                                                                                                                   Iacob Cazacu-Istrati

Suntem deprinşi în mare majoritate să considerăm anul 1989 ca an al trezirii conştiinţei naţionale. Nu sunt de acord. Conştiinţa naţională a existat la poporul nostru din cele mai vechi timpuri şi sa cristalizat odată cu formarea statului naţional. Acei care pun anul 1989 la temelia trezirii conştiinţei naţionale au şi ei un pic de dreptate. De ce un pic? De aceea, că dacă conştiinţa naţională s-ar fi aflat în stare de hibernare până la 1989 atunci n-am fi ajuns la Marea unire de la 1918, n-ar fi supravieţuit  acele scumpe sufletului nostru valori: limba, alfabetul, tricolorul…tradiţiile şi obiceiurile noastre naţionale. Prin conştiinţă au supravieţuit… Altceva e, că s-a încercat dur, forţat să ni se şteargă conştiinţa de neam prin diferite metode şi mijloace de către duşmanii noştri, pe nişte căi cu adevărat  barbare: înlocurea alfabetului  latin cu cel kirilic; scimbarea numelui limbii naţionale din română în moldovenească; întroducerea unei limbi streine ca limbă de stat pentru a uita cine suntem, pentru a ne şterge conştiinţa noastră naţională… Dar am rezistat. A rezistat şi conştiinţa noastră. Deci, am avut-o, că altfel nu rezistam… Şi  trebuie să ne mândrim, că am ajuns la anul 1989, care a servit ca o trambulină pentru un salt uriaş în procesul de recunoaştere a identităţii. Da, era în conştiinţa noastră acea identitate şi ea a ieşit la lumină datorită unui imbold pornit de către liderii, pionerii mişcării pentru renaştere naţională a anilor 70-80…S-a produs acest salt şi datorită dispariţiei fricii, care ne-a urmărit ani în şir…frica intrată în vinele poporului  în anii 40-50… Dar conştiinţa de neam a mers tot timpul în pas cu neamul!  Cu acei neînfricaţi luptători pentru readucerea acelor adevărate valori ale neamului la ele acasă: limba, alfabetul, tricolorul, imnul…

Şi dacă multe… se pot înlocui, atunci numai unica valoare a unui neam nu poate fi înlocuită cu nimic în lume- limba mamei. Dumnezeu şi Mama ne-a dat viaţă, iar cu ea odată şi limba. Noi, toţi acei care vorbim în limba mamei avem o Ţară, care a luat naştere  datorită tot unei mame- poporul. Deci, noi şi  cu Ţara suntem un tot întreg, suntem un suflet şi o limbă, un dor şi o dragoste, suntem o naţiune românească într-un stat românesc, care astăzi poartă numele de România Mică s-au Republica Moldova.

La 31 august 1989 a fost adoptată Legea cu privire la funcţionarea limbilor pe teritoriul Republicii Moldova. Acestei legi oficializau limba română şi revenirea la alfabetul latin. Ziua de 31 august era cea mai frumoasă şi cea mai importantăsărbătoare întitulată la început „Limba noastră cea română”, apoi doar „Limba noastră” s-au “limba maternă” cum o numesc neocomuniştii şi azi…

Anul acesta se împlinesc 21 de ani de când sărbătorim Ziua Limbii. Şi dacă la începuturi ziua de 31 august purta farmecul unei sărbători cu adevărat naţionale şi simboliza victoria noastră în lupta pentru identitate, limbă şi adevăr, apoi, în anii guvernării comuniste se permitea sărbarea  mai mult pentru a nu provoca revolte populare, după părerea mea.

Odată cu venirea la putere a partidelor liberal-democrate, după 2009, sărbotoarea se pare,că iar îşi revine în albia sa firească, dar…nu mă bucură ca altădată…când văd atâta făţărnicie şi indiferenţă în cercurile guvernante…Mai bine m-aş fi simţit sufleteşte, dacă nu i-aşi vedea pe duşmanii vădiţi ai Limbii Române participând la unele manifestări pe care chiar le urăsc…Cum poate un om sănătos, care toată viaţa sa profesională a propagat ateismul, ura faţă Dumnezeu să meargă la biserică şi pe lângă lumânările aprinse, să-şi facă semnul crucii…Ori să se identifice moldovean şi la 31 august să depună flori la monumental lui Ştefan cel Mare, Mihai Eminescu, Grigore Vieru şi alte personalităţi streine sufletului ?!

Miuhai Ciobanu cu nepoţica

 

Dar sperăm să revină totul ca la început, să sărbătorim aşa cum am sărbătorit Limba Noastră cea Română în anul 1990, aşa cum au sărbătorit-o la 31 august 2012 membrii comunității  de limba română din Toronto… au sărbătorit-o toţi românii.

De la început vreau să menţionez rolul de organizator şi aportul adus în organizarea seratei de concert şi voie bună închinată acestei mari sărbători naţionale a Doamnei Ala Mândâcanu, Preşedinta Asociaţiei Românilor Moldoveni din Quebek, care prin uriaşa şi nestăvilita sa energie a dirijat de la distanţă (500km) tot procesul pregătirii atât a seratei cât şi a concertului deosebit de frumos şi binevenit… Vreau să vă spun, că este o femee deosebit de ageră, cu nişte capacităţi organizatorice deosebite şi o forţă spirituală de influienţă asupra auditoriului colosală, şi care emană bunătate, dragoste faţă de toţi acei care o înconjoară…Aşa o văd nu numai eu…Deci, Ala Mândâcanu a fost zeiţa acestei sărbători în Toronto.

Menţionez, că la acest eveniment au fost prezenți  oaspeți de onoare:  Corneliu Chișu,  deputat  în parlamentul canadian, George Oprea, consulul onorific al Republicii Moldova în Ontario, Steve Ghilchirst, consilier parlamentar, fost deputat și ministru în provincia Ontario.

Serata a fost deschisă de D-na Ala Mândâcanu, care a evocat momentul istoric din 31 august 1989, când a fost adoptată legea privind funcţionarea limbilor, lege care a consfinţit revenirea la grafia latină şi a acordat limbii române statutul de limbă oficială. După aceasta toţi participanţii au interpretat Imnul de Stat al României Mici « Limba noastră » şi Imnul de Stat al României Mari « Deşteaptă-te române ».

Artista Angela Bucico, stăpâna Restaurantului « Imperator », în localul cărui a avut loc această mare activitate culturală a interpretat ca de obicei cu aceeași ardere interioară cântecul ”Libertate” (versuri de Ion Hadârcă, melodia de Anatol Dumitraș),  piesă a  rezistenţei naţionale a acestor 21 de ani…care a devenit un imn al Mișcării de eliberare națională din Basarabia.(cineva din prezenţi a menţionat, că aceast cântec merită să fie imnul actual al României…Mari şi Mici!).

Consulul onorific al RM în Ontario, George Oprea a facut a scurta prezentare a evenimentelor care au dus la instituirea Zilei Limbii Romane ca sărbătoare a tuturor românilor si a felicitat asistența cu această ocazie. Dansul a informat participanții la sărbătoare despre recenta decizie a guvernului Republicii Moldova de a deschide o ambasadă în Canada.

Dl deputat în Parlamentul Canadei Corneliu Chișu a menționat în discursul său importantul rol economic, social și cultural pe care îl are comunitatea de limbă română  din Canada, integrată cu succes în societatea canadiană şi a înmânat o Diplomă de Onoare  D-nei Ala Mîndîcanu, pentru promovarea  imaginii pozitive a Republicii Moldova în Canada.

Aplauze furtunoase au răsunat după cuvântul de felicitare a Artistului Poporului din RM Mihai Ciobanu

O descriere aparte merită evoluarea familiei Ciobanu, devenită dinastie putem spune: multiubitul nostru Artist al Poporului din RM Mihai Ciobanu, soţia, D-na Valentina şi fiul Mihăiţă, care au prezentat un program de melodii şi cântece  populare.  Cântecele, horele și sârbele populare, culese  și prelucrate de Mihai Ciobanu de prin satele noastre, au fost nu doar  ascultate cu drag de lumea prezentă, dar și dansate cu mult foc…

Pe lângă melodiile populare, publicul au rămas încântaţi de virtuozitatea interpretativă a  violoniștilor montrealezi Marcel Roşcovan și Valeriu Ichim, care au prezentat piese cunoscute din repertoriul clasic internațional și național

Pe parcursul seratei au mai evoluat cu cântece şi poezii artista de origine română din Toronto Ruxandra Maria Şaluian, ziarista Liliana Bagrin, poetul Iacob Cazacu-Istrati, profesoara   Tama ra Bagrin, Dan Lavric, Leonid Vârlanovici ş.a.

La întrebarea mea, care au fost mâna dreaptă a ei aici în Toronto şi Khitchener.. d-na A.Mândâcanu a spus, că s-a bazat pe entuziasmul şi experienţa celor nominalizaţi în pasajul de mai sus…

O surpriză frumoasă a fost evoluarea Mariei Timofti-Bârsan, care a demonstrat calități vocale deosebite, făcând publicul să rămână plăcut surprins şi încântat…

Nu a lipsit din programul seratei nici renumita tombolă (loteree), la care au participat majoritatea celor prezenţi, care au împărţit între ei biletele cele mai norocoase. Cele mai bune câştiguri, prin tragere la sorţi au fost cartele de telefoane, CD-uri cu cântecele lui Mihai Ciobanu şi cel mai norocos câştig- o masă gratis în restaurant( din contul restaurantulu, cadou din partea D-nei Angela Bucico) pentru cel norocos de a servi o masă împreună cu familia artistului Mihai Ciobanu.

La sfârşitul seratei am întrebat câţiva participanţi ce impresii le-a lăsat seara de azi, petrecută în acest lăcaş al românităţii din Toronto? :

-Mihai Ciobanu, artist, din RM : – Impresii nespus de plăcute şi de neuitat…

-Emilia şi Dumitru Răchitan, români olteni:- Am rămas plăcut surprinşi, că ăn Toronto avem un restaurant românesc a unei stăpâne basarabence şi mare artistă a estradei. O femee deosebită, un patriot adevărat al neamului…

De la stânga :V.Murzac, O.Hamureac, G.Oprea. Ion Cheptene, (?),Ia.Cazacu-Istrati

–Veaceslav Murzac, Olguţa Hamureac din Chişinău şi Ion Cheptene din Străşeni :- O seară minunată, cum numai în vise…şi am dori ca părinţii noştri să vadă aceste mese pline cu bucate alese, pregătite în stil naţional…să vadă cât suntem de fericiţi, numai că dorul…De n-ar fi dorul acela de casa părintească…Dar aşa, e Ok!

 

Familia Vârlanovici

-Virgil Rusicior din Bucureşti :- Dragul meu! Nu a fost pur şi simplu o seară…a fost o erupţie vulcanică a spiritualităţii româneşti, un vulcan cu suflet în cea mai frumoasă casă din poveşti…şi a stăpânei Ileana Cosânzeana…

Frumoase cuvinte, spuse într-o nemaipomenit de frumoasă limbă- Limba Noastră cea Română

Frumos a spus  şi acad.N.Dabija :-Limba noastră seamănă cu părinţii şi strămoşii noştri, cu copiii şi cu viitorul lor, care îl îngână de pe acum. Ea seamănă cu fiecare dintre noi.

Limba Noastră cea Română…

Sărbătoarea “Limba Noastră cea Română este sărbătoarea naţională a tuturor românilor Limba este veşmântul spiritualităţii naţionale a unui popor. Nu întâmplător, poetul  Mihail Eminescu, spunea: „Nu noi suntem stăpânii limbei,/Ci limba e stăpâna noastră”.
Un popor fără limbă este sortit pieirii.

Noi, acei de peste ocean o vom pastra cu sfinţenie, la fel cum ne vom păstra libertatea, iar unii dintre fraţii noştri de acasă mai visează adevărata libertate. Vreau să le aduc aminte cuvintele marelui poet Grigore Vieru: Vom fi cu adevărat liberi atunci când întreaga ţară va deveni o CASĂ A LIMBII ROMÂNE.

 

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press