,
Emmanuel Macron: Franța nu va recunoaște anexarea Crimeei de către Rusia!
„Franţa nu va recunoaşte anexarea Crimeei de către Rusia”, a declarat luni preşedintele francez Emmanuel Macron, în timpul unei conferinţe de presă comune cu omologul sau ucrainean, Petro Porosenko, potrivit AFP.
„Franţa se angajează să susţină suveranitatea Ucrainei în cadrul frontierelor recunoscute”, a mai spus preşedintele Franţei, după o întâlnire de o oră cu şeful statului ucrainean.
Săptămâna trecută, şefii de stat şi de guverne din cadrul UE au convenit, în cursul unei reuniuni la Bruxelles, să prelungească sancţiunile impuse Rusiei în criza din Ucraina, după o decizie similară a Statelor Unite.
„S-a convenit. UE va prelungi sancţiunile economice impuse Rusiei” din cauza eşecului Moscovei de a-şi respecta angajamentele pe care şi le-a asumat în cadrul acordurilor de pace de la Minsk, a anunţat atunci preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.
,
Ghid de luptă împotriva asimilării
Trăiesc în secolul XXI și nu înțeleg frica de asimilare pe care o au națiunile mici în fața celor mai mari și, cu atât mai mult, cei mulți în fața celor mai puțini. Toată chestiunea constă, de fapt, în calitate, mai degrabă decât în cantitate, cu atât mai mult într-o eră tehnologizată.
Trăim într-o perioadă în care o persoană poate “asimila” alte miliarde de persoane, iar drept exemplu avem fenomenul Facebook, McDonald, Apple și altele. Poate că trebuie să ne găsim “culoarea”, individualitatea…
Nu trebuie să te izolezi, să stai în afară și nici să construiești în jurul tău “ziduri chinezști” sau “cortine de fier”. Dimpotrivă, este timpul să faci un pas spre unitate și înțelegere. Autentifică-te în familia generală a națiunilor lumii și contribuie la dezvoltarea comunității globale. Astăzi, acest “zid” este chiar în inima Europei: problemele legate de emigranții care trăiesc în această regiune, la treia sau a patra generație, devin tot mai multe, iar soluția nici măcar nu se preconizează să apară.
Cele mai strălucite minți ale omenirii trebuie să se gândească azi la aceste aspecte, astfel încât mâine să putem lăsa copiilor și nepoților noștri o lume cel puțin similară celei pe care am preluat-o noi de la părinții noștri.
Ei bine, dacă încă ne temem de asimilare, este timpul să renunțăm la inactivitatea pesimistă și să trecem la treabă!
Fiți siguri că, atâta timp cât vom da lumii personalități precum Pușkin, Mozart, Einstein sau Gandhi, nu vom fi amenințați de asimilare. Muhammad Ali Suleimanov, blogger tătar din Crimeea.
Publicat de romaniabreakingnews.ro/TOCpress: Cum să luptăm împotriva asimilării
,
Istoricul Vlad Mischevca, dezvăluiri despre „Formula Dominației ruse” – de la Ecaterina a II-a la „Vladimir al II-lea” / Paralele: Crimeea VS Moldova
Formula Dominației ruse – de la Ecaterina a II-a la „Vladimir al II-lea”
(Paralele istorice actuale: Crimeea VS Moldova)
dr. conf. Vlad MISCHEVCA (Chișinău)
Ocuparea și anexarea peninsulei ucrainene Crimeea, în martie 2014, sunt exemplele cele mai recente și elocvente pentru a ilustra politicile expansioniste ale Moscovei, care nu ezită să pună în aplicare operațiuni militare sub pretextul protejării etnicilor ruși și a intereselor supreme „de readucere” a teritoriilor pierdute în sânul „lumei ruse”. Luând în considerare analogiile istorice – Federația Rusă acționează în secolul XXI, precum Imperiul Rusiei în secolele XVIII-XIX când își argumenta expansiunea prin misiunea de „eliberare” de sub jugul păgân a popoarelor din spațiul Caucazian și Sud-Estul Europei.
de la Ecaterina a II-a la Vladimir al II-lea (Putin)
Modalitatea executării „fără salve de tun” a acestei acțiuni agresive este similară unor anexări de teritorii, obținute pe cale „pașnică”, în ajunul Celui De Al Doilea Război Mondial: celebrul Anschluss, când Austria a fost anexată la Germania de către Hitler, la 13 martie 1938; Anexarea de catre Germania, în 1939, a Sudettenlandului, Boemiei și Moraviei – regiuni ale fostei Cehoslovacii; Ca urmare a prevederilor pactului de neagresiune sovieto-german (faimosul tratat Ribbentrop-Molotov de la 23 august 1939), în urma ultimatumurilor din septembrie și octombrie 1939 Estonia, Letonia și Lituania au fost invadate de trupe sovietice și anexate (transformate în republici sovietice în august 1940) până în anul 1991; De asemenea și Basarabia a fost anexată de către URSS, în iunie 1940, de la România (amenințată ultimativ, în cazul unui refuz, cu recursul la forță). Anexarea acestor state și teritorii a avut loc când se credea că tratatele internaționale și alianțele politico-militare stau la „straja securității” colective și regionale, garantându-se pacea.
Pentru a nu cădea, din nou, într-o amnezie colectivă e cazul să înțelegem adecvat trecutul istoric care, pe bună dreptate, mai „este viu” și ar trebui să discernem exemplele oferite din abundență de istoria relațiilor internaționale, mai mult sau mai puțin îndepărtată – punând în capul locului primatul dreptului poporului la Libertate și Independență.
Cea mai mare greșeală este să spui și chiar să crezi, că cel din urmă război, care a fost pe pământul tău – este, într-adevăr „ultimul”. Un bun politician, care are cunoștințe istorice, ar trebui permanent să ia în calcul, că acea „ultimă” conflagrație poate oricând să devină – penultima. Iar războiul de pe Nistru, din 1992, s-a terminat doar cu „pacificarea ambelor maluri”, dar nu și cu soluționarea definitivă a diferendului, prin împăcarea părților… Marcând 22 de ani de la desfășurarea acestor tragice evenimente este cazul să ne punem un șir de întrebări ce țin, atât, de trecutul istoric, cât, și de viitorul nostru. A fost oare acel război Pentru Apărarea Patriei, din 1992 – „ultimul război” purtat pe pământul nostru? Cine poate garanta astăzi „neutralitatea” și pacea Republicii Moldova? Este oare un caz ieșit din comun anexarea unui teritoriu suveran de către Rusia? Suntem noi oare în stare să prognozăm evoluția expansiunii colosului din Est?
Iată de ce, avem convingerea că, pentru elucidarea Formulei dominației imperiale a Rusiei, este absolut necesar să se abordeze de pe poziții științifice și să se efectueze o cercetare complexă a acestui fenomen tragic și plin de mister, precum a fost ultimul război purtat pe pământul Moldovei în secolul XX, reievaluând, totodată, șirul tuturor războaielor întreprinse de Rusia pe teritoriul nostru național.
Aruncând o privire retrospectivă asupra istoriei civilizației umane, prin prisma conflictologiei, constatăm, că studierea istoriei „artei războiului”, precum și a „războiului” ca instituție dezvoltată, permite a elucida, atât schimbările de ordin tehnic, social și economic, cât și a mutațiilor de frontiera în cadrul cercetării istoriei universale. Iar influența celor mai numeroase și de lungă durată războaie purtate cândva pe teritoriul Țărilor Române – celor ruso-austro-turce – în care Rusia a jucat, tradițional, rolul „eliberatorului”, a fost incontestabilă, din punctul de vedere al impactului acestora, asupra unității teritoriale a românilor. Ele au alcătuit o adevărată „epopee” militară, cu implicații de ordin politico-administrativ, diplomatic, economic, cultural, al mentalităților etc. – în istoria politică și a relațiilor internaționale din S-E continentului Europei de la sfârșitul secolului al XVII-lea până la începutul secolului al XX-lea.
13 invazii ale Rusiei peste teritoriului național românesc, inclusiv războiul de pe Nistru din `92
armata transnitreană
În acest context, anul 1711 marchează acel rubicon, când pentru prima dată un împărat (țarul Petru I) al Rusiei a trecut Nistrul și a pășit în fruntea armatei rusești pe teritoriul Țării Moldovei. Începând din 1711, când trupele rusești și-au făcut pentru prima data apariția pe pământ românesc până în 1944, acestea au invadat teritoriul nostru de 12 ori. Iar dacă vom lua în calcul și războiul de la Nistru, când, la 1992, armata rusă (adică ofițerii și armele din dotarea Armatei a 14-a) a participat la acțiuni militare împotriva Republicii Moldova, atunci această cifră se estimează la 13 invazii. Pe parcursul a 525 de ani (1368-1893) Rusia a purtat războaie timp de 353 ani, practic două treimi din tot parcursul istoric. După moartea lui Petru I (1672-1725) Rusia a fost în stare de beligeranță 160 ani, dintre care 98 ani au alcătuit războaiele purtate cu Turcia, Crimeea, Iranul și în Caucaz (direcția sudică).
Din păcate, astăzi în geopolitică nu mai contează cine a „descălecat” sau a fost „primul” într-o regiune sau alta, căci are „drepturi” doar acel care a intrat „utimul” pe un anumit teritoriu și posedă destule forțe pentru a-l anexa și stăpâni. Iar politica actuală a Rusiei lui Putin (care poate fi numit al Doilea Vladimir, după Vladimir Lenin) plongează direct nu în secolul XX, ci în secolul XVIII – dorind să rezolve pe cale armată sau diplomatică anexarea Crimeei, ieșirea la Nistru, ocupând tot țărmul Nord Pontic, la fel ca în timpurile Ecaterinei II (1762-1796).
Politectonica lumii s-a schimbat radical în ultimele două secole, dar unul din protagoniștii principali care influențează poziția geopolitică a spațiului românesc din centrul și sud-estul Europei a rămas același – Rusia (care s-a afirmat plenar ca mare putere continentală încă în sec. al XVIII-lea). Câteva secole despart epoca împăraților ruși, care și-au stabilit capitala imperiului la St. Petersburg de liderii actuali ai Kremlinului, dar constantă rămâne tendința Rusiei de a controla teritoriul nord-pontic. În orice caz, până astăzi istoria a confirmat supoziția profetică a geopoliticii lui S. Mehedinți: „Meridianul istoriei se mută iarăși spre răsărit”. În acest context, ponderea geostrategică a Țărilor românești a fost și rămâne statornică.
Vom menționa, că impactul raporturilor internaționale asupra Principatelor Române este legat de apariția și dezvoltarea Problemei Orientale. Punctele de reper ale fazelor dezvoltării Problemei Orientale rămân, incontestabil, anii: 1699 (Tratatul de la Carloviț) – 1711 (Campania de la Prut) – 1774 (Tratatul de la Kuciuk-Kainargi) – 1783 (Anexarea Crimeei) – 1792 (Tratatul de la Iași) – 1812 (Tratatul de la București)…
Cu părere de rău, politica marelor puteri la adresa Moldovei și Țării Românești în această perioadă continua să se bazeze, în fond, pe „dreptul celui mai puternic”, prevalând, mai ales, din partea Imperiului Rusiei, argumentul forței și nu forța argumentului. Dihotomia: state puternice – state slabe sau țări independente – țări dependente poate fi considerată una din axele principale ale raporturilor internaționale și, în general, universale ale dezvoltării istorice a societății umane. Astfel, evoluția situației politice a Principatelor Române în cadrul relațiilor internaționale a fost determinată, în mare măsură, de factori geopolitici.
Bazându-ne pe supoziția că esența geopoliticii rezidă în controlul asupra spațiului (în primul rând politic, militar, economic etc.), vom menționa că Principatele se aflau pe parcursul secolului al XVIII-lea într-un câmp încrucișat, adică erau într-un spațiu la care pretindeau mai multe imperii: otoman, țarist, habsburgic. Țările Române, deși alcătuiau, de fapt, fără nici un echivoc, conform terminologiei geopolitice, un câmp endemic, adică un teritoriu pe care comunitatea națională s-a constituit, ca atare, și care în procesul formării sale s-a aflat sub controlul său, erau considerate ca fiind incluse, conform unui șir de tratate internaționale, în așa-zisul câmp total al Porții Otomane. Adică, se aflau sub suzeranitatea totală a otomanilor, fiind sub multiple forme de control: politic, militar, comercial, logistic ș.a. Însă acest teritoriu era disputat din ce în ce mai mult atât de unele puteri limitrofe (Austria și Rusia – vecină de la 1792), care întreprindeau o expansiune directă asupra posesiunilor otomane, cât și de altele mai îndepărtate (Franța), care, neavând căi de comunicații directe cu Principatele Române, încercau să-și stabilească aici un punct de reper geopolitic, fapt ce a provocat adevărate cutremure politice (folosind expresia lui Mehedinți) atât la 1774-1775, 1791-1792, dar, mai ales, la 1812, deoarece Principatele, în calitatea lor de zonă de interferență, au fost un măr al discordiei între imperiile rivale.
Charles Maurice de Talleyrand
Vom aminti, în acest context, că diplomatul francez Parant, relatându-i lui Talleyrand, în mod special, despre Moldova, la sfârșitul anului 1805, menționă că atunci când „invincibilul împărat” francez deține în mâinele sale soarta Europei întregi, iar statele continentului deveniseră „elemente ale marilor combinări” napoleoniene, „micul Principat al Moldovei” „ar putea, de asemenea, să suscite un anumit interes și să reclame numaidecât atenția” Franței. Chiar dacă „națiunea moldavă”, adică poporul de rând, „era absolut pasiv”, totuși, unii boieri, care nu numai că erau, pur și simplu, „prieteni”, ci, în general, entuziaști chiar ai „numelui francez”, erau gata a arunca brațele unei „puteri protectoare, dezinteresate”, spre deosebire de cea actuală (Rusia), sub tutela cărei se afla Moldova. Aspirațiile autohtone constând, în fond, în restabilirea „vechilor privilegii și restituirea Bucovinei…” Astfel, dacă la începutul secolului al XIX-lea moldovenii doreau să-și recapete Bucovina anexată – apoi la începutul secolului al XXI-lea nu pierdem speranța să redobândim Transnistria.
Revenim, în această ordine de idei la Anul 1774, considerat drept începutul unor schimbari calitative în raporturile Principatelor Române cu Sublima Poartă, favorizând creșterea rolului acestora pe arena internațională. Totodată, Poarta acceptase dreptul Rusiei de a „vorbi în favoarea lor”. După Pacea de la Kuciuk-Kainargi (iulie 1774), devenind protectorul Moldovei, și, în general, al creștinilor ortodocși din Imperiul otoman, Rusia, reieșind din interesele sale politice, intervenea pe lângă Poartă în favoarea Principatelor. Toate acestea n-au putut să nu inspire anumite speranțe, contribuind la creșterea influenței politico-ideologice a Rusiei în Principate.
Preoții greci, agenții secreți ai Rusiei care „lucrau” conștiințele românilor
Referindu-se la aceste aspecte ale problemei influenței Rusiei în sud-estul Europei, istoricii au constatat că „influența rușilor în principate, după tratatul de la Iași, a fost foarte mare. Acum începe a se accentua și mai mult influența rusească foarte puternică, mai ales, în Moldova”. Despre influența predominantă a Rusiei la acea vreme relatează și viceconsulul francez de la Iași, Parrant (în iunie 1798): „Rușii au cucerit în aceste țări toate spiritele și aceasta nu este de mirare; religia – acest mijloc întotdeauna efectiv, ce stă alături de ignoranță, a deschis toate inimile”. În continuare, el menționa că anume preoții greci sunt acei care, fiind agenți secreți ai Rusiei în Imperiul otoman, prin predicile lor insuflă dragostea față de moscoviți și ura față de musulmani, fapt ce, firește, contribuie la aceea că fiecare grec și, mai cu seamă grecul din Moldova („Grec moldave”), vede întotdeauna în fiecare rus un prieten natural, un frate. Aceasta se referă însă, după cum susținea diplomatul francez, mai puțin la țărani, căci „dragostea lor nu este generală”, deoarece rușii au provocat „unele nemulțămiri și amăgeli, ce au servit drept exemplu pentru alții”, fapt ce ne demonstrează, încă o dată, importanța factorului religios.
La 1775 s-a produs un grav rapt teritorial al Moldovei, când Austria, în urma unei înțelegeri cu Poarta (pentru serviciile făcute pe lângă Rusia) a ocupat nordul țării, numit ulterior Bucovina. Poarta acceptă, prin convenția de la 7 mai 1775 această anexare, care s-a produs în mod conștient și cu consimțământul Rusiei.
Conjunctura internaționala de la sfârșitul anilor ’70-începutul anilor ’80 ai sec. XVIII-lea, fiind favorabilă Rusiei, precum și victoriile obținute in ultimul război cu turcii (1768-1774), au dat naștere, in mediul cercurilor guvernamentale ale imperiului, unor largi planuri expansioniste. Calculele Ecaterinei II privind împărțirea posesiunilor otomane au fost dezvăluite în timpul întrevederilor sale personale cu Iosif (Joseph) al II-lea la începutul anilor ’80, fiind formulate și disputate în continuare de către împărăteasa rusă în faimoasa sa corespondență cu împăratul Austriei.
Este vorba de vestitul „Proiect grecesc”, ce prevedea crearea, în urma distrugerii otomanilor și alungării lor din Europa, a unui Imperiu Grec („Oriental”), în frunte cu nepotul Ecaterinei II – marele duce Constantin Pavlovici și transformarea Moldovei și Țării Românești într-un stat pseudoindependent – Dacia, al cărui suveran trebuia să fie de religie ortodoxă și cu domnie ereditară (preconizându-se candidatura lui Gr. Potemkin). Granițele noului stat al Daciei urmau să fie marcate de – Nistru, Marea Neagră, Bucovina, Olt și Dunăre, până la vărsare. Totodată, Dunărea urma să delimiteze hotarele dintre noul Imperiu Grec (ce ar include și insulele Arhipelagului) și Dacia. În septembrie 1782 Ecateria II se „limita” a dori doar alipirea la Rusia a cetății Oceakov și a pământurilor cuprinse între Bug și Nistru.
Astfel, obținându-și mână liberă din partea Austriei Rusia a rezolvat inițial o parte din planurile urzite. Pentru Ecaterina II mult mai stringentă s-a dovedit a fi la începutul anilor optzeci ai sec.XVIII – „problema Crimeei”, care fiind declarată, cu puțin timp înainte (1774), independentă, a și fost anexată, la 1783, de către Rusia.
În 1782, în onoarea cneazului Rusiei kievene Vladimir I (moare la 28.07.1015, ulterior este canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă), împărăteasa Ecaterina a II-a a fondat decorația Ordinul Sf. Vladimir.
de la Ecaterina a II-a la Vladimir al II-lea (Putin)
Iar în aprilie 2014 Vladimir Putin a introdus noua decorație pentru militarii ruși – medalia „Pentru reîntoarcerea Crimeei” («За возвращение Крыма», indicându-se clar data petrecerii acestei operațiuni militare: 20.02.14 – 18.03.14), ceea ce este, de jure, un document oficial și o sursă istorică importantă, ce demonstrează că Ministerul Apărării al Federației Ruse a introdus în circulația științifică a științei istorice și diplomației (probabil, fără o coordonare cu alte ministere relevante, care dau o interpretare foarte diferită a cronologiei acestor evenimente din februarie – aprilie 2014, http://inforesist.org/eksperty-nazvali-12-faktov-kak-medal-za-vozvrashhenie-kryma-podstavila-rf/ ).
„Pentru reîntoarcerea Crimeei” «За возвращение Крыма»
Astfel, cel puțin la capitolul „cronologia evenimentelor” din Ucraina și a pierderii peninsulei Crimeea, în baza datelor înscrise în noul însemn faleristic, rezultă că istoricii sunt obligați să se refere la data de „20 februarie” ca dată când a început „reîntoarcerea Crimeei”. Astfel, se dă o lovitură serioasă pozițiilor „istoriografiei oficiale” sau, mai bine zis propagandei, de la Kremlin, dovedindu-se că decizia lui Vladimir Putin de a anexa Crimeea a fost luată numai după obținerea datelor cu privire la starea de spirit a localnicilor, înfuriați de „lovitură de stat de la Kiev” – 22 februarie 2014. Vehiculând o astfel de abordare va fi necesar să se precizeze sursele istorice ce ar documenta începutul „întoarcerii Crimeei” cu 2 zile înainte de îndepărtarea (ințial autoînlăturarea) din funcție a președintelui V. Ianukovici de către majoritate constituțională a Radei Supreme a Ucrainei! Aceasta este o condiție obligatorie pentru oricare dintre cei care pretind că s-a săvârșit un act „democratic”, de „restabilire a voinței poporului”.
Atestând că rolul Rusiei în raporturile internaționale din sud-estul Europei, în general, și, în Principate, în special, a fost către începutul sec. al XIX-lea predominant, vom scoate în evidență etapele de realizare a acestei politici. Astfel, considerăm că algoritmul politicii externe al Rusiei în ecuația Problemei Orientale poate fi exprimat prin următoarea formulă, care nu este o expresie matematică tipică, ci, mai mult, un silogism:
Unde F,F1,F2 – sunt factorii externi și interni, care influențează procesul dat. Această formulă a „Dominației Imperiului Rusiei” asupra țărilor din calea expansiunii sale are la baza sa, practic, permanent, elementul acțiunii militare violente – „m” (războaiele ruso-turce), conjugat cu cel al luptei diplomatice – „d”. Formula dată a expansiunii ruse putea fi aplicată în forma ei deplină: prin cele 3 etape (A, B, C ) și asupra Moldovei, așa cum s-a petrecut și în „cazul Crimeei” în sec. al XVIII-lea (culminând la 1783 până la „D” – Dominația Imperiului Rusiei). Dar evoluția rapidă a raportului de forțe pe arena internațională – ascensiunea Franței napoleoniene ș.a. – a înaintat, la 1812, în fața Curții de la S.Petersburg realizarea parțială a planurilor sale agresive (anexarea Moldovei dintre Prut și Nistru), adică direct de la etapa „A” la „C”, omițându-se etapa intermediară – „B”, cea a „Cvasiindependenței” Moldovei (spre deosebire de cazul Crimeei). (Vlad Mischevca, Moldova în politica marilor puteri la începutul secolului al XIX-lea, Chișinău: Civitas, 1999, p. 34.)
Formula nu este un secret pentru diplomația Europeană
De remarcat că pentru diplomația europeană această strategie a politicii externe a Rusiei în raporturile internaționale din sud-estul Europei (pe care noi am redat-o prin formula menționată) n-a prezentat un secret. Fapt confirmat și de documentele diplomatice de epocă, căci diplomatul francez Roux raporta ministrului de externe al Franței despre discuția avută la Constantinopol, în care el a scos în evidență că politica Rusiei în ultimii 50 de ani demonstrează agresivitatea ei la adresa Porții. „Independența” Principatelor Române, pentru care St.Petersburgul luptă, este o ficțiune, doar o etapă pentru anexarea lor ulterioară. Exemplu elocvent ne poate servi Crimeea, care a fost la început declarată „independentă” – la 1774, sub cârma dinastiei hanilor Ghirei, ca, la puțin timp după aceea, – la 1783 – să fie anexată total Rusiei.
Până la reanexarea din 18 martie 2014 a peninsulei Crimeea zona costieră a Mării Negre era repartizată astfel: Ucraina – 36,6 %, Turcia – 33,2 %, Rusia – 9,4 %, Georgia – 8,1 %, Bulgaria – 6,7 %, România – 6 %. După ocuparea Crimeei Marea Azov devine, practic, închisă de ruși. Astfel, ocupând fără luptă armată Crimeea, la fel ca și în 1783, Rusia și-a extins teritoriul de coastă maritimă din contul Ucrainei – concurând de acum încolo doar cu Turcia. Marea Neagră reprezentând miza europeană pentru realizarea punții euroasiatice devine, ca și pe timpul Ecaterinei II, un bazin al confruntării, în care Marile puteri, asociate în alianțe politico-militare, sunt chemate să se confrunte cu expansiunea rusă în încercarea sa de refacere a unui nou Imperiu Oriental (alias Sovietic).
Rezumând cele enunțate sumar cu privire la situația geopolitică a Moldovei în contextul Problemei Orientale la cumpăna sec. XVIII-XIX e necesar de a evidenția următoarele concluzii:
- Ponderea geopolitică a Principatului Moldovei a căpătat în epoca Ecaterinei II o valoare considerabilă, sub impactul situației geostrategice la hotarul a trei imperii: otoman, habsburgic și țarist; iar în actualul coraport de forțe pe segmentul geografic al Prutului – ca hotar al UE – rolul Republicii Moldova va spori considerabil.
- Expansiunea Imperiului Rusiei în sud-estul Europei a avut câteva faze deosebite: de la influență politică predominantă, la cea a acțiunilor militare deschise asupra Porții Otomane (inclusiv a statelor din cadrul Imperiului otoman), în care locul și rolul Principatelor a fost deosebit de important, în calitate de obiecte de partaj teritorial; Republica Moldova, devenind încă din 1991-1992 un subiect al agresiunii militare, este actualmente un impediment în calea noilor extinderi expansioniste rusești.
- Crizele Problemei Orientale au determinat permanent agravarea poziției internaționale a Principatelor de la nord de Dunăre, iar criza Ucraineană va determina accelerarea schimbării statutului de „neutralitate” al Republicii Moldova pe harta politică a Europei și în cadrul coraportului de forțe ale Marilor puteri.
- Rivalitatea Marilor puteri europene la Dunărea de Jos permitea domnilor Moldovei să profite, în anumite circumstanțe, de internaționalizarea acestor dispute politico-diplomatice, pentru a-și consolida propriile poziții; iar în prezent – disputa cu Federația Rusă în bazinul Pontic poate să ne acorde o șansă unică pentru definitivarea vectorului proeuropean al Republicii Moldova sau chiar izbânda reunificării cu România.
(Chișinău, mai 2014)
Publicat de romaniabreakingnews.ro – autor Vlad MISCHEVCA
Istoric Vlad MISCHEVCA
Vlad MISCHEVCA este istoric român, născut în Moldova din stânga Prutului în anul 1963. Este cercetător științific coordonator al Institutului de Istorie al Academiei de Științe a Republicii Moldova. Doctor în istorie (1997), conferențiar cercetător (1999, Associate professor, Ph.D.), membru al Comisiei Naționale de Heraldică. Domeniile principale de cercetare vizează perioada de trecere de la medieval la modern: istoria relațiilor internaționale din sud-estul Europei (secolul XVIII – începutul secolului al XIX-lea), genealogia domnilor fanarioți, vexilologia heraldică națională, raporturile istorice româno-elene (în special cu Sfântul Munte Athos). Este membru al mai multor societăți științifice internaționale, autor a 12 cărți (monografii) publicate la Chisinau, Iași, Atena și Salonic. În anul 2012 în procesul de documentare asupra subiectului tratatului de pace de la București din 1812, într o lucrare mai puțin cunoscută, care cuprindea documente publicate la Moscova în anul 1944, a descoperit și readus în circuitul istoriografiei române importanta existentei unui Tratat ruso-turc, datat 1921, prin care cele două puteri declarau NULE juridic orice tratate anterioare dintre fostele imperii – țarist și otoman, rezultând, deci, și anularea Tratatului de pace ruso-turc de la București, din 1812, prin care Rusia și-a alipit jumătate din Principatul Moldovei, sub numele de Basarabia. Dezvăluiri despre deja celebrul (pentru noi românii) Tratat ruso-turc din 1921, și conținutul acestuia, sunt disponibile în articolul scris de Vlad MISCHEVCA și publicat și pe portalul de presă romaniabreakingnews.ro cu titlul:
Bombă istorică! Tratat ruso-turc din 16 martie 1921! Abroga toate tratatele anterioare, implicit Tratatul prin care se luase Basarabia în 1812
,
Parlamentului European avertizează: „Rusia modifică situația strategică în zona Mării Negre și face presiuni asupra României”
Anexarea regiunii ucrainene Crimeea și evoluțiile militare din bazinul Mării Negre amenință arhitectura de securitate a Europei, avertizează membrii Comisiei PE.
„Prin suplimentarea capacităților militare strategice, inclusiv prin înarmarea puternică a Crimeei, Rusia creează de fapt o nouă platformă de lansare, de proporțiile enclavei Kaliningrad, de data aceasta în zona Mării Negre. În doar un an, forța defensivă din Crimeea a fost transformată într-o forță de atac, un instrument foarte puternic cu care Rusia poate amenința Europa Centrală, regiunea Balcanilor, sudul Europei, estul Mediteranei și chiar Orientul Mijlociu”, afirmă raportorul Ioan Mircea Pașcu, conform unui comunicat oficial.
Europarlamentarii au exprimat preocupare privind intensificarea de către Rusia a presiunilor asupra unor țări est-europene precum România, Polonia și statele baltice.
Membrii Comisiei PE pentru Afaceri Externe au atras atenția că Rusia ar putea încerca să creeze un coridor terestru cu Crimeea, de-a lungul coastelor vestice ale Mării Azov, precum și spre regiunea separatistă moldoveană Transnistria.
„Dacă Rusia nu va implementa deplin Acordul de la Minsk și nu va returna Crimeea Ucrainei, Uniunea Europeană trebuie să intensifice sancțiunile și să analizeze posibilitatea aprovizionării Ucrainei cu armament defensiv”, recomandă Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European.
Sursa: mediafax.ro prin romanibreakingnews.ro
,
Crimeea devine tot mai izolată! Ucraina suspendă trenurile spre peninsulă și întrerupe furnizarea de energie electrică
Compania națională ucraineană Ukrzalizniția a anunțat vineri că va suspenda toate cursele feroviare pentru pasageri și marfă către peninsula Crimeea, anexată de Rusia în luna martie, invocând rațiuni de securitate.
„Pentru a asigura siguranța pasagerilor Ukrzalizniția interzice rutele trenurilor către Crimeea, până șa la Novoselivka si Herson”, două dintre orașele de pe teritoriul ucrainean aflate în apropiere de Crimea, se aratp într-o declarație de presă.
Această decizie practic va tăia orice legătură terestră între Crimeea și Rusia, în condițiile în care interdicția vizează și cursele care făceau legătura cu Moscova și Minsk. Deasemenea, 8 curse care asigurau legătura între Sevastopol și Simferopol și cele mai mari orașe ale Ucrainei, au fost anulate.
În aceste condiții, Crimeea poate să mai facă legătură directă cu Federația Rusă doar pe cale marină, prin strâmtoarea Kerci, sau pe cale aeriană.
Această decizie a Kievului vine după ce miercuri au fost reduse substanțial livrările de energie electrică spre peninsulă, potrivit unor informații apărute în presa rusă, despre aceasta a anunțat așa zisul ministrul Energiei din regiunea Crimeea, Serghei Iegorov.
„Ucraina fără avertisment a oprit complet furnizarea de energie electrică în Crimeea”, a spus Egorov, transmite UNIMEDIA cu referire la Interfax.
În acest moment, în centrul orașului Simferopol este absentă complet energia electrică, nici semafoarele nu funcționează. Există dificultăți cu abonații de telefonie mobilă, aceștia nu pot realiza apeluri de ieșire.
Potrivit așa zisului ministru din Crimeea, autoritățile din regiune vor discuta cu Kievul cu privire la restabilirea furnizării energiei electrice.
„Ne dorim restabilirea furnizării, pentru că populația este nevoită să trăiască în condiții inumane, fără electricitate”, a precizat el.
Surse: independent.md, unimedia.info prin R.B.N. Press
,
Rusia ori întoarce Crimeea la Ucraina ori invadează și Herson! Oare ce va alege?
Crimeea devine o direcție potențial periculoasă din punct de vedere militar pentru Ucraina, a declarat luni seara Serghei Kunițân, consilierul președintelui ucrainean Petro Poroșenko, în cadrul emisiunii „Shuster live”.
„Din Crimeea vine amenințarea militaro-strategică pentru Ucraina” la ora actuală, a insistat oficialul ucrainean, explicând că în rezervoarele din Crimeea a mai rămas apă doar pentru o lună și jumătate, iar prin strâmtoarea Kerci nu mai pot fi aduse în acest moment produse de primă necesitate în cantitatea necesară pentru locuitorii peninsulei. În curând, în genere va da înghețul, adaugă el.
Crimeea depinde, de asemenea, de partea continentală a Ucrainei și în ceea ce privește furnizarea energiei electrice, a amintit în același context consilierul președintelui Poroșenko.
„Situația creată astăzi este că rușii trebuie fie să ne dea înapoi Crimeea, fie să captureze regiunea Herson până la Kahovka, unde sunt ecluzele”, a explicat acesta, indicând că la granița cu regiunea Herson în sectorul Perekop-Armiansk este comasată o grupare de circa 5.000 de militari ruși, zeci de avioane militare și elicoptere.
De aceea, Statul Major al armatei ucrainene și toate celelalte instituții de resort trebuie să depună toate eforturile pentru a întări tocmai această direcție, a subliniat consilierul prezidențial, insistând că această direcție este extrem de importantă pentru Ucraina.
La 16 septembrie, ministrul rus al apărării Serghei Șoigu a declarat că deteriorarea situației din Ucraina și creșterea prezenței militare străine în apropierea granițelor Federației Ruse au determinat unele ‘ajustări’ în activitatea comandamentului Districtului militar Sud.
„Una din prioritățile sale este desfășurarea unei forțe complete și independente în direcția Crimeea”, a specificat Șoigu.
Practic, toate unitățile ruse dislocate în partea de nord a peninsulei — 4.000 de militari — și anume în localitățile Armiansk, Krasnoperekopsk, Djankov, Voinskoe, Azov — au fost mutate la frontiera administrativă cu partea continentală a Ucrainei, cu toate echipamentele și munițiile din dotare. În prezent, acestea sunt împărțite în mici grupuri tactice. (Sursa:Independent.md)
,
Crimeea „rusească ?” (2000 de ani de istorie scito-bizantină și turco-tătară) este parte a unui complex ideologic și mai puțin a unui bagaj identitar rusesc
Crimeea nu prea e rusească. Poate a fost rusificată
Crimeea e o achiziție recentă a Rusiei. Face parte din bagajul „omului recent” de tip imperial, moscovit, care, în vest, la celălalt capăt al Europei are pe revoluționarul iacobin din Franța (cu 17 000 de victime ghilotinate,Britannica). Crimeea rusească este deci, parte a unui complex ideologic și mai puțin a unui bagaj identitar cum încearcă să se legitimeze de către unii analiști anexarea de facto a Crimeii din aceste zile. Crimeea are peste 2000 de ani de istorie scito-bizantină și turco-tătară față de care Rusia nu e decât un degetar. Dar cea mai serioasă concluzie nu e atât vechimea legitimității, cât conduita acestui „om recent”: întemeiat pe raptul teritorial și pe exploatarea tributală a comunităților peste care s-a înstăpânit, violent până la crima în masă (vezi gulagul comunist).
Surprinzător de superficială analiza unui Kissinger, de pildă: pentru acesta „religia rusească [!?] s-a extins de aici [regatul kievean]. Ucraina a fost parte din Rusia de secole, iar istoriile lor sunt interconectate. Unele dintre cele mai importante bătălii pentru libertatea Rusiei au fost date pe teritoriu ucrainean, începând cu bătălia de la Poltava din 1709 … Flota Mării Negre – instrumentul Rusiei de proiecție a puterii spre Mediterana – este staționată pe baza unui contract pe termen lung la Sevastopol, în Crimeea. Chiar și dizidenți faimoși ca A. Soljenițin și J. Brodski au insistat că Ucraina a fost parte integrantă a istoriei Rusiei și, într-adevăr, a Rusiei.” (Washington Post, 6 martie 2014)
Kissinger „aduce” niște ruși să argumenteze … în favoarea intereselor rusești și ajunge la concluzia că … interesele rusești sunt corecte din moment ce sunt … argumentate de ruși. Nu mai puțin stranie este afirmația că „religia rusească” a început la Kiev. În primul rând că nu e rusească, este ortodoxă, iar centrul principal de iradiere al credinței la Marea Neagră era Bizanțul, cu centrul la Constantinopol. Kissinger a vrut să spună că slavii de răsărit cu centrul la Kiev au fost creștinați de bizantini pe vremea lui Vladimir. Teritoriul respectiv era cunoscut sub denumirea de „Rusia kieveană”, care la jumătatea sec. al XII-lea era deja stins. Slavii de est au renăscut ca structură politică o sută de ani mai târziu în jurul cnezatului Moscovei, Belarus și Ucraina, ca și o bună parte din Rusia de astăzi aflându-se sub autoritatea Lituaniei și/sau a Poloniei până târziu, la jumătatea secolului al XVIII-lea, pentru jumătate de mileniu. Crimeea nu a avut nici o legătură cu primele formațiuni slave, fiind o achiziție târzie, de tip imperial, a Rusiei. Apoi, faptul că rușii s-au bătut în Ucraina „pentru libertatea Rusiei” ar fi un argument că terenul respectiv ar fi legitim revendicat de Rusia. Să înțelegem că, după ce termină cu Ucraina, rușii se pot duce liniștiți peste turci, că doar de acolo s-au încreștinat. Bun, atunci statele occidentale din care au provenit cruciații care s-au bătut la Ierusalim în sec. XI-XIII pentru libertatea creștinătății să revendice Ierusalimul de azi! Și mai interesant: nici un cuvințel despre componenta suedeză a regatului moscovit, și nici atât despre întinsul regat polono-lituanian, ca să nu mai vorbim de secolele de dominație genoveză directă asupra Crimeii. Totodată, nici o surpriză despre nepomenirea oierilor moldoveni care și-au făcut veacul până aproape de al doilea război mondial în zonă.
Înțelegem imperativul ieșirii la mările calde al Rusiei. Dar tot atât de bine Putin are atâtea „mări calde” neexploatate în Siberia și un popor obosit de atâtea experimente geopolitice de „ieșire la Mediterana”, începând cu Petru cel Mare, apoi cu Lenin, Stalin, Hrușciov etc.
Piggybacking unguresc la geopolitica rusească
Nu întâmplător, fenomenul este agreeat de ideocrația altei comunități inventate, aceea a „marii națiuni ungare” – prin glasul unora ca Tokes, de care s-ar fi delimitat „moderații din UDMR”: „Această populație, secuii din România, începe să devină o minoritate pe propriul teritoriu, ca și cei care trăiesc în Crimeea acum”, ca și cum de maghiarizarea acestora ar fi altcineva responsabil (Realitatea, 11 martie 2013). Mai întâi de toate: este același stil de gândire. Istoria este gândită exclusiv în termenii achiziției teritoriale, elite neastâmpărate, care nu au altceva mai bun de făcut prin lume. Cât timp vor tolera americanii îngemănarea celor două interese la Marea Neagră?
În „gura rușilor”, ideologia eurasianistă a „apărării popoarelor” – națiunilor și a familiei, a credinței, în fața valului atlantist monetarist sună la fel ca tinicheaua monetaristă a corectitudinii politice. Diferența dintre cele două este că, în timp ce prima dintre aceste „ideologii eliberatoare” a reușit rara performanță să genereze o respingere înmagazinată etnic (Rusia este asociată cu reacții bazale de respingere), cea de-a doua încă e asociată cu ceva util – societatea de consum. E adevărat, experimentul neoliberal condus aici la nivel mental prin fenomenul intelighenției dilematice, „sătule de România”, și, în plan economic, de FMI, a ajuns într-un punct periculos, mai ales prin oligarhia care a pus mâna pe jandarmerie și a început să bată țăranii cu icoane la piept – cei ce se opun Chevron, la Pungești.
Dincolo de provocările stihiei noului capitalism lipsit de etică, cea mai gravă provocare în această parte de lume rămâne geopolitica complexului omului recent, sau a imperiului de substituție (cum i-a spus Iorga). Din acest punct de vedere, eurasianismul combinat cu obsesia hungaristă sunt principalul factor de instabilitate al momentului. Există și o parte pozitivă. Agresiunea teritorială reactivează sentimente identitare, elemente de bază ale instinctului de supraviețuire,
tocmai cele agresate de către ideologia neoliberală curentă.
Pe termen scurt, aventura combinatorie a lui Ponta va ieși tare șifonată. Sentimentul identitar nu poate fi păcălit de azi pe mâine. Reformele succesive ale educației și imbecilizarea forțată prin media, iată, nu au anesteziat general opinia publică. Cum să poată o strategie de public relations să scoată din mintea oamenilor „asocierea PSD-ului cu ungurii” care, taman acum, la Târgu Mureșul lui Cofariu (Jurnalul Național, 23 martie 2010 și Raportul Harghita Covasna al Parlamentului României, 1991) și-au găsit să dea în cap jandarmilor, aceeași jandarmi care i-au bătut la ordinele guvernului PSD-PNL pe țăranii de la Pungești? (pentru incidentele din 10 martie de la Târgu Mureș, vezi Evenimentul Zilei, aceeași dată)
Se poate geopolitică fără stat?
America a reacționat la povestea rusească trimițând niște tehnică: în aer și pe apă. În Marea Neagră a trimis un distrugător (o fi îndeajuns).
Să nu ne facem iluzii, apele pe care navighează distrugătorul american Truxtun în Marea Neagră sunt foarte puțin adânci (Jurnalul, 15 martie 2014) . Două din statele de mare importanță NATO de aici – România și Bulgaria, aproape că nu mai practică suveranitatea națională, element indispensabil oricărei geopolitici a rezistenței. Nu poți pune o flotă credibilă într-o chiuvetă: aceasta este întotdeauna partea proiecției puterii unui stat. Singurele ape care mai conferă flotabilitate (legitimitate) unor vase de război ca Truxtun este sentimentul de agresiune identitară pe care Rusia iar a reușit să-l declanșeze, în special în România, Polonia și țările baltice.
Statalitatea ucraineană aproape că nu există în istorie. Naționalism ucrainean însă da! Combinație cu adevărat explozivă, pentru că statul are și rolul de a standardiza aspirațiile naționale și a le face dezirabile pentru celelalte societăți. Fără cultura statului, naționalismul ucrainean poate intra oricând în derivă, ciocnindu-se cu diverse alte structuri, la fel de inflamabile, din regiune.
Prin reacțiile statului de a pune cu botul pe labe pisicile grase de pe Wall Street, am înțeles că SUA și Marea Britanie știu că economia se face cu și pentru popoare și deci nu au renunțat la ideea de dreptate economică, componentă a suveranității (BBC, 13 martie 2014). Eh, aici în România, dacă SUA vrea un partener geopolitic, și nu doar un portavion agricol la Marea Neagră, e cazul să încurajeze altă generație de politicieni, nu doar neplagiatoare, dar nici nedilematică, convinsă că spațiul românesc e o miză morală, națională. Altfel, Truxtun ar putea eșua, cel puțin în zona românească a Mării Negre – dilemele nu au adâncime cognitivă din simplul motiv că nu gândesc strategic, în termenii suveranității.
Crimeea: o nouă ordine mondială (după Georgia)
„”Este cel mai complicat moment pe care regiunea noastră și Europa în ansamblu l-a avut în ultimii 45 de ani. Nu am mai avut un moment în care o mare putere, Federația Rusă, intră într-un conflict frontal cu o putere regională, Ucraina, într-o escaladare de tensiune și de retorică cu blocul occidental, european și nord-american”, a comentat senatorul PSD.” (Cotidianul, 16 mar. 2014)
Lumea este, într-adevăr, într-un punct de inflexiune, încă unul, într-un interval foarte scurt. Am aflat nu doar că lumea e condusă de stihia raționalizatoare a unora (nu mulți) care au pus stăpânire pe fluxurile financiare, că dezmățul lor trebuie suportat de noi (bail out-urile instituțiilor de credit din bani publici). Raționalizarea lumii propusă de americani e la cel mai jos nivel de credibilitate, iar visul american nu e departe de coșmar prin monetizarea și birocratizarea lumii. Europa, la rândul ei, a ieșit din găoacea protectoare a visului Europei Unite, gândită de de Gaulle și Adenauer, nu pentru a fi mai puternică, cât pentru a îmbătrâni prematur, în labirintul unei birocrații ateizante tot mai puternice, pierzând pe drum scopul existenței sale: protejarea națiunilor europene. Asta în postmodernitate. Dar vine Rusia direct din epoca lui Petru cel Mare și arată lumii că ea vrea … pământ. Parcă n-ar avea destul. Pe de-o parte, etica capitalistă este la cel mai jos nivel din toate timpurile, pe de alta, statul de forță s-a trezit și nu consumă doar intimitate (ca în Vest – vezi obsesia supravegherii electronice), dar și granițe (Est). Între acestea două, ca o notă stridentă, dar periculoasă, jocurile Ungariei, veșnic în căutare drupă crupa vreunui armăsar geopolitic pe care să-l călărească, dacă se poate, fără știrea lui și a victimei, ca tăunele. Nu de alta dar poate avea succes. UDMR a fost aproape mereu la guvernare, chiar și atunci când se afla „în opoziție”, cu circa 2000 de experți în structurile administrației publice locale și centrale, la nivelul anului 2013. Nu e nici o problemă ca statul român să aibă un proiect de incluziune socială și de protejare a minorităților, e chiar obligatoriu pentru coerența securității societale. În același timp însă, numai cine gândește la nivel de găletușă cu nisip nu înțelege fenomenul cuceririi din interior al unui stat, mai ales acolo unde se constituie adevărate mașinării majoritare de tip economic, politic, cultural. De data aceasta, spre norocul nostru, vectorul la care s-a atașat geopolitica maghiară, „factorul rusesc” nu se bucură de prea multă credibilitate.
Dincolo de toate acestea, gestul lui Putin este unul istoric. Este un prim pas în „schimbarea hărții Eurasiei”, recunosc americanii de la Carnegie. Nu trebuiau decât să-l ia în serios pe Dughin, care scria recent, negru pe alb: „1. Nu ne vom limita să anexăm Crimeea. Asta e sigur. Dacă ieri, reunificarea cu Crimeea a fost pentru noi o mare victorie, astăzi este un lucru infinit mai mic. Mizele cresc. Oamenii din Sud-Estul Ucrainei se trezesc treptat. Este exact acel „greu la înșeuat dar ușor la călărit” (vechi proverb rusesc).
2. Tot ceea ce e într-adevăr important de-abia urmează. Nu ne așteptăm la o victorie facilă. Pentru orice, trebuie să plătești prețul. Acum, suntem martorii nașterii unei noi realități politice, de aceea totul capătă o semnificație deosebită. Nu este o întreprindere tehnică, nu este un pariu. Aceasta este însăși istoria. Bătălia pentru Ucraina este o bătălie pentru reunificarea popoarelor slave …” (tex
tul în rusă aici: Rossia3.ru, nedatat; traducerea de față de la George Damian – comentarii – Geo).
Cine urmează: R. Moldova? Vreun stat din Asia Centrală? Lisabona! – doar e revoluție universală, vorba lui Dughin.
Materialism 3.0
Marxismul a însemnat prima epocă materialistă, implementată prin revoluția bolșevică, leninistă de după 1917. Cunoaștem, în special în Est, urmările. A urmat mitul eliberării omului prin „mai mult înseamnă mai bine” al societății de consum, care a ajuns pe culmi prin criza financiară ieșită la iveală în 2008 (totul înseamnă bani. Cu cât ai mai mulți, cu atât mai bine). Acum Rusia a prins puteri și readuce geografia în discuție. Îi trebuie spațiu, „mai mult spațiu rusesc”.
Ucraina este, iată, o falie geopolitică pe această trezire. Dar, după cum vedem, tensiunile de aici sunt, în esență, aspectele unor ispite materiale: rușii învinuiesc pe vestici că au monetizat aiurea planeta, noi spunem că nici ei nu ies din materialitate și din obsesia cuceririlor pe orizontala spațiului prin ispita geografiei, fie ea și spiritualizată prin panslavismul 2.0 de tip Dughin. Pentru a ieși din criză, omul are nevoie de recuperarea interiorității sale, nu de achiziții materiale, cu atât mai puțin de reinventarea unei identități imperiale. Aici e loc pentru toată lumea. Infinit.
Autor: Radu Baltasiu / Criza ucraineană din România
BBC, 13 mar. 2014, „Bank of England: Bankers may have to return bonuses”, http://www.bbc.com/news/business-26561878#
Dughin, Alexandr, „Orizonturi ale Revoluției noastre. Din Crimeea la Lisabona” [unele popoare nu mai prididesc cu invenții etc., intelectualitatea rusă a rămas blocată în proiectul revoluției universale], nedatat, http://rossia3.ru/politics/russia/gorizonty_revol
Cotidianul, 16 mar. 2014, „Geoană: Anexarea Crimeii s-a produs deja”, http://www.cotidianul.ro/geoana-anexarea-crimeei-s-a-produs-deja-234048/
Encyclopaedia Britannica, 2014, „French Re
volution”. Regimul terorii din timpul Revoluției franceze a fost marcat de arestarea a peste 300 000 de persoane și de executarea a peste 17000, de multe ori fără nici o judecată. Toate acestea în mai puțin de un an (sept. 1793-iul. 1794)!
Evenimentul Zilei, 10 martie 2014, „Marș cu incidente al secuilor prin Târgu Mureș …”, http://www.evz.ro/detalii/stiri/peste-4000-de-manifestanti-secui-au-plecat-intr-un-mars-neutorizat-prin-targu-mures-imbr-1086314.html : „În acest an, Primăria Târgu Mureș, la propunerea Comisiei de avizare a evenimentelor publice, nu a mai dat autorizație pentru organizarea marșului, deoarece la mitingul din 2013 au participat membrii unor organizații din afara județului Mureș și din Ungaria, între aceștia numărându-se reprezentanți ai partidului de extremă dreapta Jobbik, ai Gărzii Maghiare și ai Organizației 64 de Comitate, care au promovat sloganuri xenofobe de genul ‘Opincari, plecați acasă!’, ‘Să piară Trianonul!’, ‘Ținutul Secuiesc nu e România!’, ‘În București toți sunt țigani!’ etc.”
Kissinger, Henry, „Opinions. How the Ukraine crisis ends”, în Washington Post, 6 martie 2014, http://www.washingtonpost.com/opinions/henry-kissinger-to-settle-the-ukraine-crisis-start-at-the-end/2014/03/05/46dad868-a496-11e3-8466-d34c451760b9_story.html?hpid=z2: „Russian history began in what was called Kievan-Rus. The Russian religion spread from there. Ukraine has been part of Russia for centuries, and their histories were intertwined before then. Some of the most important battles for Russian freedom, starting with the Battle of Poltava in 1709 , were fought on Ukrainian soil. The Black Sea Fleet — Russia’s means of projecting power in the Mediterranean — is based by long-term lease in Sevastopol, in Crimea. Even such famed dissidents as Aleksandr Solzhenitsyn and Joseph Brodsky insisted that Ukraine was an integral part of Russian history and, indeed, of Russia.”
Jurnalul Național, 23 martie 2010, „Mihăilă Cofariu, românul preschimbat în maghiar”, http://jurnalul.ro/special-jurnalul/mihaila-cofariu-romanul-preschimbat-in-maghiar-539335.html
„Alături de maghiarii și românii angrenați în conflict, în Târgu-Mureș au existat și alți „participanți”, discreți, dar foarte eficienți: ziariștii străini. De parcă ar fi devenit brusc o Mecca a presei mondiale, orașul a fost invadat atunci de cameramani și jurnaliști ai unor agenții internaționale. Cum de au apărut ei acolo, chiar înainte de declanșarea ostilităților? Au fost anunțați că se va întâmpla ceva important? Nu am aflat niciodată.
Dar dacă au venit „la pont”, după cum se spune în lumea presei, înseamnă un singur lucru: evenimentele au fost planificate anterior, iar televiziunile străine au fost aduse special de cineva ca să răspândească niște imagini șocante. Iar una dintre aceste scene-simbol a fost cea în care un om, îmbrăcat cu un pulover verde, era atacat cu sălbăticie. Deja rănită grav, plină de sânge, victima era întinsă pe caldarâm.
Dar asta nu era deajuns: unul dintre agresori l-a mai lovit în cap cu o pancartă pe care scria ceva. Iar comentariile ziariștilor străini au fost de-a dreptul dramatice: iată un maghiar ucis cu sălbăticie de românii incitați de culoarea verde a puloverului care le-ar fi amintit de una dintre culorile drapelului magiar. A fost o imagine-șoc care a făcut înconjurul lumii, prezentându-i pe români ca pe o nație de criminali sălbatici.
Situația s-a lămurit în câteva zile: „maghiarul” era de fapt românul Mihăilă Cofariu, iar „românul” ucigaș era, în realitate, maghiarul Barabas Erno. Rănită grav, victima a scăpat totuși cu viață. Ba, mai mult, omul a fost tratat într-un spital din Germania, unde s-a refăcut aproape complet. Dar de atunci și până acum, Cofariu a rămas tot ungur, căci presa internațională nu a mai demontat niciodată diversiunea care i-a schimbat naționalitatea.”
Jurnalul Național, 15 martie 2014, „Distrugătorul american Truxtun va efectua exerciții suplimentare împreună cu nave aliate în Marea Neagră”, http://jurnalul.ro/stiri/externe/distrugatorul-american-truxtun-va-efectua-exercitii-suplimentare-impreuna-cu-nave-aliate-in-marea-neagra-663657.html
Parlamentul României, „Raportul Comisiei Parlamentare de audiere a persoanelor care, după 22 decembrie 1989, au fost nevoite să-și părăsească locul de muncă și domiciliile din județele Harghita și Covasna”, București, 1991, Cap. IV, Dosar 55, fila 8: „Dl. Wolfkory Lászlo ne spunea: „Încă nu ați plecat? Duceți-vă învârtindu-vă”. Când au fost arătate evenimentele de la Târgu Mureș, profesoara de franceză, Feyer Cornelia, în timp ce era bătut Cofariu, ne spunea: „Uitați-vă la românii voștri ce fac” – Dosar 55 f. 9.
Realitatea, 11 martie 2014, „Tokes compară ținutul secuiesc cu Crimeea”, http://www.realitatea.net/tokes-compara-tinutul-secuiesc-cu-crimeea_1397019.html
Despre conexiunile dintre Ungaria și Rusia, în problema de acum, vezi:
Dan Tanasă Blog, 14 mar. 2014, „Sociologul Dan Dungaciu: În momentul acesta Ungaria este o problemă pentru regiune”, http://www.dantanasa.ro/2014/03/14/sociologul-dan-dungaciu-in-momentul-acesta-ungaria-este-o-problema-pentru-regiune/#more-16080
Paul Ghițiu, „Ungaria-Rusia, o relație caldă, caldă, aproape fierbinte (I), în Estica, 15 martie 2014, http://www.estica.eu/article/ungaria-rusia-o-relatie-calda-calda-aproape-fierbinte/
SPQR, 1 martie 2014, „Germania și Rusia … prin Ucraina în România”,http://radubaltasiu.blogspot.ro/2014/03/germania-si-rusia-prin-ucraina-in.html
Pentru o discuție pe marginea crizei din Ucraina, vezi și
Ilie Bădescu, „Quadratura ucraineană”, 5 martie 2014,
http://universitatea-emaus.ro/2014/03/05/ilie-badescu-quadratura-ucraineana/
George Damian, „Să terminăm cu ipocrizia”, 13 martie 2014, http://www.george-damian.ro/sa-terminam-cu-ipocrizia-putin-si-a-atins-scopul-5556.html
Aurel Rogojan, „La granițele României. Criza din Ucraina – consecința secolelor de arbitrariu geopolitic”, înZiariștiOnline, 3 martie 2014, http://www.ziaristionline.ro/2014/03/04/aurel-rogojan-la-granitele-romaniei-criza-din-ucraina-consecinta-secolelor-de-arbitrariu-geopolitic/
,
Crimeea solicită Rusiei permisiunea de a relua importul de produse agricole din Ucraina
Crimeea, regiune ucraineană anexată recent de Rusia, a solicitat guvernului de la Kremlin permisiunea de reluare a importurilor de produse agricole din Ucraina. Cererea trimisă viceprim-ministrului rus Dmitri Kozak a fost semnată de ministrul agriculturii din Republica Crimeea, Nicolai Polyushkin, anunta Kryminform.
„Livrările de lapte de la Kuban au început deja, dar din cauza logisticii de transport acestea nu pot satisface piața, așa că am trimis o scrisoare viceprim-ministrului Kozak pentru a ne permite reluarea importului de lapte și produse lactate din Ucraina”, a spus Polyushkin.
Potrivit acestuia, din cauza poziției geografice a Crimeei, peninsula se află în imposibilitate de a-și satisface pe deplin cererea internă de lapte și produse lactate, zahăr, ulei de floarea soarelui, cartofi și alte alimente. O parte considerabilă a acestor produse erau importate din Ucraina.
Crimeea are nevoie de 900 mii tone de lapte pe an, iar producția internă este de numai 311.000 tone de lapte pe an.
Totodată, piața de carne este asigurată în Crimeea în proproție de 70%, iar ce a ouălor în proporție de 77%.
Amintim că, pe 28 iulie, Rosselhoznadzor a interzis importul de lactate din Ucraina. Ulterior, agenția a impus interdicție asupra importurilor din Ucraina de cartofi, alimentele pentru bebeluși, legume, fructe și pește.
Sursa:independent.md
,
După modelul „Republicii Donețk“, locuitorii din Siberia vor independența față de Moscova
Primăria orașului siberian Novosibirsk a înregistrat, vineri, 1 august, cererea pentru o demonstrație publică cu tema „Marșul pentru federalizarea Siberiei“, care va avea loc pe 17 august.
Scopul inițiatorilor marșului, ce se va desfășura sub sloganul „Opriți hrănirea Moscovei“, este crearea Republicii Siberiene, ca parte a Federației Ruse cu drepturi egale cu ale altor regiuni autonome. Organizatorii acestei mișcări au creat și o pagină oficială pe rețeaua socială VKontakte. La începutul lunii iulie a acestui an, locuitorii din Novosibirsk au pichetat clădiri oficiale exprimându-și atitudinea negativă față de anexarea Crimeei. Ei au protestat față de faptul că noua entitate a Federației Ruse va fi finanțată din contul altor regiuni ale Rusiei.
„Am obosit să hrănim Moscova“
Locuitorii din localitățile siberiene solicită stabilirea unei distribuții echitabile a veniturilor între bugetele federale și locale. În plus, organizatorii marșului, făcând referire la Constituția rusă, cer guvernului federal o mai mare autonomie pentru autoritățile locale și federalizarea Siberiei, făcând referire la Republicile Populare Donețk și Lugansk din estul Ucrainei. Evenimentele din estul Ucrainei le-au dau oamenilor din regiunile Rusiei ideea de a cere autonomie.
Dar o lege adoptată recent de Dumă (camera inferioară a Parlamentului rus) prevede pedepsirea cu 5 ani de închisoare a oricărui apel la separatism. Astfel de mișcări au existat încă de la mijlocul secolului al XIX-lea. Fondatorul mișcării, Grigori Potanin, în 1865, a fost arestat și condamnat la închisoare pentru că a fondat „Societatea pentru Independența Siberiei“.
Astăzi, la fel ca în Rusia țaristă, aceleași convingeri amenință susținătorii independenței. Din păcate, rușii din Rusia nu se bucură de aceleași drepturi pe care Putin le revendică pentru rușii din Ucraina. Ei nu pot organiza referendumuri, nu pot vorbi de independență pe teritoriul național, susțin, organizatorii marșului.
În 2011, un grup de activiști a făcut un film de intitulat „Petrol contra nimic.“ Moscova este o mașină de sifonare a bogățiilor noastre în conturile din străinătate ale oligarhilor apropiați lui Vladimir Putin.
Oamenii încep să realizeze că există un dezechilibru intolerabil. Aici, toată lumea înțelege că Siberia are suficientă bogăție pentru a se hrăni: petrol, gaze, lemn, nichel, dar toate aceste resurse sunt vândute în străinătate de către anturajul lui Putin care trăiește într-un lux opulent. O fostă colonie britanică separatistă, Statele Unite, a devenit astăzi prima putere mondială. Cu bogăția și teritoriul său,
Siberia eliberată de sub jugul colonial poate deveni un stat prosper. Are foarte multe mijloace pentru a asigura bunăstarea poporului său, susțin organizatorii „Marșului federalizării“.
Publicațiile ruse care au publicat informația, cenzurate
Unul dintre liderii mișcării, Artem Loskutov, a acordat un interviu pentru site-ul slon.ru, iar furnizorii de internet din Rusia au primit ordin de la Roskomnadzor, serviciul de cenzură al lui Putin, să blocheze site-ul. Redacțiile altor 14 instituții de presă din Rusia, printre care Kommersant și Polit.ru, agențiile de presă Regnum, Novîi Reghio, Rosbalt și publicația electronică Grani.ru. au primit avertismente din partea Roskomnadzor, Agenția Federală de Supraveghere a Tehnologiilor de Informare și Mass-Media. fiind acuzate de: „Difuzarea informațiilor despre pregătirea unei ample acțiuni care nu a fost autorizată de autorități, sub lozinci ce subminează integritatea teritorială a statului rus“. Anterior deciziei Roskomnadzor, o decizie similară a fost luată de Procuratura Generală a Rusiei, care a interzis apariția publicațiilor „Grani“, „Ejednevnîi Jurnal“ și Kasparov.ru.
Sursa: adevarul.ro
,
Precedentul Crimeea, Japonia urmăreste ceva similar cu insulele care îi aparțin de drept și sunt în granițele Rusiei
Insulele situate în nordul arhipelagului Kurile, Etorofu, Shikotan, Kunashiri și Habomai, care au fost ocupate de Uniunea Sovietică în 1945, ar putea reveni Japoniei conform aceluiași scenariu prin care Federația Rusă a anexat peninsula Crimeea în luna martie 2014. O declarație în acest sens a fost făcută de ex-ministrul Apărării Japoniei, Yuriko Koike, transmite Project Syndicate.
„La fel ca și majoritatea cetățenilor Federației Ruse, cei de pe Insulele Kurile sunt foarte săraci și au doar de suferit de pe urma neprofesioniștilor și corupților care se află la conducere. Printre cei care au de suferit sunt și etnici ucraineni care locuiesc pe Insulele Kurile. Ar fi interesant dacă, spre exemplu, pe insula Etorofu, unde etnicii ucraineni constituie circa 60%, ar avea loc un referendum privind aderarea la Japonia. În cazul acesta, Vladimir Putin ar fi gata să recunoască rezultatele plebiscitului, exact cum s-a întâmplat și cu Crimeea?”, se întreabă ex-ministrul Apărării.
În același context, Yuriko Koike a amintit că în 2012, odată cu învestirea noului Guvern, în frunte cu Shinzo Abe, locuitorii de pe Insulele Kurile și-au pus mari speranțe că vor fi purtate negocieri cu Vladimir Putin în vederea soluționării acestei probleme. „Ultimele evenimente demonstrează că această idee a fost din start moartă. Putin vrea să refacă imperiul și nu cred că va merge la negocieri privind retrocedarea Insulelor Kurile”, a precizat fostul funcționar.
Yuriko Koike a mai adăugat că Japonia va colabora strâns cu țările din „G 7” pentru ca „ambițiile neglijentului Putin să nu se răsfrângă asupra altor regiuni ale Ucrainei”. Aceasta a accentuat că Tokio a luat decizia de a acorda un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru ca Ucraina să-și restabilească economia și să reziste în fața agresiunii venite din Federația Rusă.
Amintim că în 2009 Parlamentul Japoniei a adoptat o lege care prevede că vor fi întreprinse măsurile necesare pentru ca să fie recuperate Insulele Kurile.
Sursa:ziarulnational.md
