ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Comisia românilor de pretutindeni din Senatul României"

Comisia românilor de pretutindeni din Senatul României

,

Membrii Comisiei românilor de pretutindeni din Senatul României aflați într-o vizită de lucru de patru zile în regiunea Cernăuți (Ucraina) au participat duminică la slujba de liturghie oficiată la Biserica Sfântul Gheorghe din raionul Storojineț. Cu acest prilej, delegația română a făcut o donație de câteva sute de cărți și un calculator pentru Școala duminicală de limbă română și ucraineană din Storojineț, care va funcționa începând cu toamna acestui an, cu sprijinul Bisericii Sfântul Gheorghe. Deși școala este înființată ca o școală de duminică, aceasta va avea cursuri de limbă română în fiecare zi a săptămânii.

Delegația română, formată din domnul senator Marcel Bujor, președintele Comisiei românilor de pretutindeni, domnul senator Viorel Badea, vicepreședintele Comisiei, domnul senator Ion-Simeon Purec, secretar al Biroului Permanent al Senatului, membru al Comisiei și domnul senator Iulian Cristache, membru al Comisiei, s-a deplasat la sediul Administrației Raionale de Stat Storojineț, unde a fost întâmpinată de domnul Iaroslav Bartoș, președintele administrației raionale și doamna Ecaterina Hrițuleac, președinte al Consiliului Raional.20150830_150733

În cadrul întâlnirii, oficialii români și ucraineni au ținut scurte alocuțiuni, iar partea română a reiterat sprijinul pentru suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, pe care România o exprimă constant în dialogul bilateral. Totodată, domnul senator Marcel Bujor, președintele Comisiei românilor de pretutindeni din Senatul României, a afirmat faptul că “am condamnat cu fermitate anexarea Crimeii și Sevastopolului de către Federația Rusă, pe care o condsiderăm ilegală și contrară normelor de drept internațional. Sprijinul României a fost unul concret. Am fost primul stat membru al U.E. care a ratificat Acordurile de Asociere ale UE cu Ucraina, Rep. Moldova și Georgia, la 3 iulie 2014.”

În același context, domnul senator Viorel Badea, vicepreședintele Comisiei românilor de pretutindeni, a evidențiat, la rândul său, că “în orice criză apare o oportunitate. Cred că Ucraina va avea o istorie de succes. O națiune puternică este o națiune care se dezvoltă economic, care își păstrează identitatea națională și e important să aveți oameni care își iubesc țara. România e aproape de vecinul său, necondiționat, pentru păstrarea suveranității sale naționale. Pentru România este foarte important să știm că românii din regiune pot studia în limba română, să poată participa la o slujbă la biserică oficiată în limba română, să pună umărul alături de autoritățile locale pentru a ajuta comunitatea să meargă înainte și să fie respectată.

La această întâlnire, în cadrul căreia a avut loc și un spectacol organizat de elevii din școlile românești și ucrainene din raionul Storojineț, au participat și primari din satele cu populație românească și ucraineană, directori de școli, precum și membri ai societății civile românești.

20150830_180837În cadrul evenimentului de la Administrația Raională, președintele Comisiei românilor de pretutindeni, domnul senator Marcel Bujor, a înmânat reprezentanților Administrației Raionale de Stat din Storojineț medalii și albume din partea Senatului României.

Programul delegației române a continuat cu o vizită la Gimnaziul din Crasna, instituție de învățământ construită cu sprijinul Guvernului României în anul 2002, ocazie cu care membrii Comisiei românilor de pretutindeni au donat un computer și câteva sute de cărți.

După întâlnirea de la Administrația Raională, oficialii români și ucraineni s-au deplasat spre centrul orașului, unde autoritățile au amenajat un spațiu în memoria celor uciși în timpul protestelor pro-europene din Kiev și pe frontul din estul Ucrainei, prilej cu care oficialii români și ucraineni au depus o coroană de flori.20150830_171358

Totodată, delegația română a făcut o vizită la Mănăstirea Leorda, precum și la mănăstirea din Crasna.

Pe tot parcursul zilei, delegația română a fost însoțită de către domnul Ionel Ivan, ministru consilier în cadrul Consulatului General al României la Cernăuți, de către domnul consul Edmond Neagoe, precum și de către domnul Nicolae Toma, redactor șef al ziarului Zorile Bucovinei.

Luni, membrii delegației române vor participa la manifestările dedicate Zilei Limbii Române organizate la Cernăuți.

 

Publicat de romaniabreakingnews.ro / sursa:timpromanesc.ro

Sura foto: timpromanesc.ro

,

Viorel Badea, vicepreședintele Comisiei românilor de pretutindeni din Senatul României, a inaugurat pe 24 septembrie un cabinet parlamentar la Bălți, în Rep Moldova.

La eveniminet au participat reprezentanți ai autorității locale, personalități din mediul universitar și medical.

“Este primul cabinet parlamentar de acest gen din Bălți și va avea aceleași atribuții ca orice cabinet parlamentar al Senatului României”, a declarat pentru senatorul.

Aceasta a mai subliniat că activitatea cabinetului său parlamentar din Bălți va avea o activitate intensă în următoarea perioadă: „Vom organiza, sub egida Centrului European de Formare și Informare de la Bălți o serie de dezbateri, seminarii pe teme europene, proiecții de film și întâlniri cu studenții. Cetățenii din Bălți mi-au spus că nu ar fi crezut vreodată că cineva din România va iniția un asemena proiect. Practic, acolo se înființează o nouă instituție românească”.

Senatorul Viorel Badea îi va primi  a acolo în audiență pe românii din regiune, dar ușile cabinetului vor fi deschise și altor categorii de persoane, chiar dacă nu dețin cetățenia statului român: “Voi merge cel puțin o dată pe lună la Bălți pentru audiențe. Voi prelua memoriile și petițiile cetățenilor români din zona din partea de nord a R. Moldova”.

De asemenea parlamentarul intenționează să deschidă un cabinet similar și la Cahul. Viorel Badea a precizat că cetățenii români din Rep. Moldova se adresează cu probleme din domeniile diferite – educație, cultură, cetățenie sau încălcarea drepturilor cetățenești.

Sursa: TimpRomanesc.ro

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press