ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "clasa politica"

clasa politica

,

 A fost scris in 1937!

Mircea Eliade

Mircea Eliade

Imoralitatea clasei conducãtoare românesti, care detine “puterea” politicã de la 1918 încoace, nu este cea mai gravã crimã a ei. Cã s-a furat ca în codru, cã s-a distrus burghezia nationalã în folosul elementelor alogene, cã s-a nãpãstuit tãrãnimea, cã s-a introdus politicianismul în administratie si învãtãmânt, cã s-au desnationalizat profesiunile libere – toate aceste crime împotriva sigurantei statului si toate aceste atentate contra fiintei neamului nostru, ar putea – dupã marea victorie finalã – sã fie iertate. Memoria generatiilor viitoare va pãstra, cum se cuvine, eforturile si eroismul anilor cumpliti 1916-1918 – lãsând sã se astearnã uitarea asupra întunecatei epoci care a urmat unirii tuturor românilor.

Dar cred cã este o crimã care nu va mai putea fi nici-odatã uitatã: acesti aproape douãzeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai cã i-am pierdut (si când vom mai avea înaintea noastrã o epocã sigurã de pace atât de îndelungatã?!) – dar i-am folosit cu statornicã voluptate la surparea lentã a statului românesc modern. Clasa noastrã conducãtoare, care a avut frânele destinului românesc de la întregire încoace, s-a fãcut vinovatã de cea mai gravã trãdare care poate înfiera o elitã politicã în fata contemporanilor si în fata istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politicã. Nu e vorba de o simplã gãinãrie politicianistã, de un milion sau o sutã de milioane furate, de coruptie, bacsisuri, demagogie si santaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însãsi existenta istoricã a neamului românesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai vãd.

Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase si mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europã – luntrea statului nostru este condusã de niste piloti orbi. Acum, când se pregãteste marea luptã dupã care se va sti cine meritã sã supravietuiascã si cine îsi meritã soarta de rob – elita noastrã conducãtoare îsi continuã micile sau marile afaceri, micile sau marile bãtãlii electorale, micile sau marile reforme moarte.

Nici nu mai gãsesti cuvinte de revoltã. Critica, insulta, amenintarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii acestia sunt invalizi: nu mai vãd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de cãpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.

Istoria cunoaste unele exemple tragice de state înfloritoare si puternice care au pierit în mai putin de o sutã de ani fãrã ca nimeni sã înteleagã  de ce. Oamenii erau tot atât de cumsecade, soldatii tot atât de viteji, femeile tot atât de roditoare, holdele tot atât de bogate. Nu s-a întâmplat nici un cataclism între timp. Si deodatã, statele acestea pier, dispar din istorie. În câteva sute de ani dupã aceea, cetãtenii fostelor state glorioase îsi pierd limba, credintele, obiceiurile – si sunt înghititi de popoare vecine.

Luntrea condusã de pilotii orbi se lovise de stânca finalã. Nimeni n-a înteles ce se întâmplã, dregãtorii fãceau politicã, negutãtorii îsi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste si tãranii de ogorul lor. Numai istoria stia cã  nu va mai duce multã vreme povara acestui stârv în descompunere, neamul acesta care are toate însusirile în afarã de aceea capitalã: instinctul statal.

Crima elitelor conducãtoare românesti constã în pierderea acestui instinct si în înfiorãtoarea lor inconstientã, în încãpãtânarea cu care îsi apãrã “puterea”. Au fost elite românesti care s-au sacrificat de bunã voie, si-au semnat cu mâna lor actul de deces numai pentru a nu se împotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune în calea destinului acestui neam. Clasa conducãtorilor nostri politici, departe de a dovedi aceastã resemnare, într-un ceas atât de tragic pentru istoria lumii – face tot ce-i stã în putintã ca sã-si prelungeascã puterea. Ei nu gândesc la altceva decât la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambitiile pe care si le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Si nu în aceste câteva miliarde risipite si câteva mii de constiinte ucise stã marea lor crimã, ci în faptul cã mãcar acum, când încã mai este timp, nu înteleg sã se resemneze.

Sã amintim numai câteva fapte si vom întelege de când ne conduc pilotii orbi.

Cel dintâi lucru pe care l-au fãcut iugoslavii dupã rãzboi a fost sã colonizeze Banatul românesc aducând în masã de-a lungul frontierei cele mai pure elemente sârbesti. Iugoslavii, atunci ca si acum, erau departe de a avea linistea si coheziunea politicã pe care am fi putut-o avea noi: problema croatã izbucnise cu violentã. Cu toate acestea, stiind cã adevãrata granitã nu e cea însemnatã pe hãrti, ci limita pânã unde se poate întinde un neam (Nae Ionescu) – au fãcut tot ce le-a stat în putintã ca sã deznationalizeze judetele românesti. Si se pare cã au reusit. În orice caz, acum, la granita Banatului, stau masive colonizãri sârbesti, sate care nu existau la conferinta pãcii….

La “plebiscitul” din 1918-1919, toate satele sãrbesti au votat alipirea la România Mare. S-a obtinut astfel o impresionantã majoritate. Nici un guvern român n-a fãcut, însã, nimic pentru aceste elemente germanice, singurii aliati sinceri pe care i-am fi putut avea ca sã contrabalansãm elementele maghiare. Dimpotrivã, de la unire încoace sasii si svabii au fost necontenit umiliti – iar ungurii favorizati. (Ce imbecil complex de inferioritate am dovedit, fiindu-ne teamã de unguri!) În 1918 sasii nu se întelegeau cu svabii. Am fi putut profita de aceste neîntelegeri. N-am profitat. Dimpotrivã, am fãcut tot ce ne-a stat în putintã ca sã accelerãm unirea tuturor elementelor germanice. Si astãzi, sasii si svabii sunt uniti – si sunt împotriva noastrã.

Ungurii au colonizat granita încã din 1920, desi si astãzi se gãsesc înapoia acestei centuri de fier nu stiu câte sute de mii de români. Noi n-aveam nevoie de colonizãri, pentru cã toate satele de pe frontierã sunt românesti. În schimb, am stat cu mâinile în sân si am privit cum se întãreste elementul evreiesc în orasele din Transilvania, cum Deva s-a maghiarizat complet, cum Tara Oasului s-a pãrãginit, cum s-au fãcut colonizãri de plugari evrei în Maramures, cum au trecut pãdurile din Maramures si Bucovina în mâna evreilor si maghiarilor etc., etc.

Cei 10.000 de tãrani români veniti din Ungaria continuã sã moarã de foame. Am luat sate de români din Banat si am colonizat Cadrilaterul – în loc sã pãstrãm pe bãnãteni acolo unde sunt si sã aducem la frontiera bulgarã numai macedoneni, singurii care rãspund la cutit cu toporul si la insulte cu carabina. Astãzi româncele bãnãtene cersesc în Balcic…

Dintre toate minoritãtile noastre, în afarã de armeni, numai turcii erau cei mai inofensivi; i-am lãsat sã plece. Pãmânturile lor, în bunã parte, au intrat în stãpânirea bulgarilor. Bazargicul este complet bulgarizat. Ceva mai mult. Am lãsat pe bulgari sã-si cumpere si sã cultive pãmânt pânã la Gurile Dunãrii. Pilotii orbi s-au fãcut unealta celei mai înspãimântãtoare crime împotriva fiintei statului românesc: înaintarea elementului slav din josul Dunãrii spre Deltã si Basarabia. N-a fost un singur om politic român care sã înteleagã cã ultima noastrã nãdejde, asa cum suntem înconjurati de oceanul slav, este sã ne împotrivim cu toate puterile unirii slavilor dunãreni cu slavii din Basarabia. În loc sã alungãm elementul bulgãresc din întreaga Dobroge – noi am colonizat pur si simplu Gurile Dunãrii cu grãdinari bulgari.

În acelasi timp, pilotii orbi au deschis larg portile Bucovinei si Basarabiei. De la rãzboi încoace, evreii au cotropit satele Maramuresului si Bucovinei si au obtinut majoritatea absolutã în toate orasele Basarabiei. Ceva mai grav:rutenii s-au coborât de-a lungul Basarabiei si astãzi mai au foarte putin sã-si dea mâna cu bulgarii care au suit pe Dunãre. Reni este punctul de unire a celor douã populatii slave – pe pãmânt românesc. Imediat dupã rãzboi, în Basarabia românii reprezentau 68% din populatie. Astãzi, dupã statisticile oficiale, ei sunt numai 51%.

Elitele politice românesti, în loc sã se intereseze de-aproape de problema Ucrainei prin încurajarea agitatiilor separatiste – asa cum au fãcut guvernele austriece pânã la rãzboi, încurajând sistematic pe ruteni ca sã loveascã în români si în poloni – s-au multumit sã tolereze întinderea ucrainienilor nu numai în Bucovina, dar si în Basarabia.

În anul 1848, rutenii din Galitia revendicau o parte din Bucovina pentru provincia lor (Galitia), care ar fi trebuit sã devinã semi-autonomã în reorganizarea Austriei pe baze federale (planul Palacki). Românii bucovineni de atunci au stiut sã se apere (în Constituanta austriacã de la Kremsir). Dar rutenii, dupã rãzboiul cel mare, au gãsit un neasteptat aliat în pilotii orbi ai României care, în loc sã lupte pentru revendicãrile ucrainiene dincolo de Nistru (crearea statului-tampon Ucraina) si-au arãtat prietenia fatã de acesti slavi lãsându-i sã se înmulteascã peste mãsurã în Bucovina si sã coboare cât mai jos în Basarabia. Astãzi, un savant ucrainean de la universitatea din Varsovia, refugiat politic, expune la seminarul de geografie din Berlin hãrti ale viitorului stat ucrainean în care se gãsesc înglobate Bucovina si Basarabia. Nãdãjduiesc cã la ceasul când stiu lucrurile acestea, prietenul care mi-a atras atentia asupra hãrtilor profesorului ucrainean (profesor la universitatea din Varsovia) a izbutit sã le fotografieze pe toate – pentru ca sã facem amândoi dovada, dacã va fi nevoie.

Inutil sã mai continui. Si am fost stãpânit de acest înspãimântãtor sentiment al inutilitãtii în tot timpul cât am scris paginile de fatã. Stiu foarte bine cã ele nu vor avea nici o urmare. Stiu foarte bine cã evreii vor tipa cã sunt antisemit, iar democratii cã sunt huligan sau fascist. Stiu foarte bine cã unii îmi vor spune cã “administratia” e proastã – iar altii îmi vor aminti tratatele de pace, clauzele minoritãtilor. Ca si când aceleasi tratate au putut împiedica pe Kemal Pasa sã rezolve problema minoritãtilor mãcelãrind 100.000 de greci în Anatolia. Ca si când iugoslavii si bulgarii s-au gândit la tratate când au închis scolile si bisericile românesti, deznationalizând câte zece sate pe an. Ca si când ungurii nu si-au permis sã persecute fãtis, cu închisoarea, chiar satele germane, ca sã nu mai vorbesc de celelalte. Ca si când cehii au sovãit sã paralizeze, pânã la sugrumare, minoritatea germanã!

Cred cã suntem singura tarã din lume care respectã tratatele minoritãtilor, încurajând orice cucerire de-a lor, preamãrindu-le cultura si ajutându-le sã-si creeze un stat în stat. Si asta nu numai din bunãtate sau prostie. Ci pur si simplu pentru cã pãtura conducãtoare nu mai stie ce înseamnã un stat, nu mai vede.

Pe mine nu mã supãrã când aud evreii tipând: “antisemitism”, “fascism”, “hitlerism”! Oamenii acestia, care sunt oameni vii si clarvãzãtori, îsi apãrã primatul economic si politic pe care l-au dobândit cu atâta trudã risipind atâta inteligentã si atâtea miliarde. Ar fi absurd sã te astepti ca evreii sã se resemneze de a fi o minoritate, cu anumite drepturi si cu foarte multe obligatii – dupã ce au gustat din mierea puterii si au cucerit atâtea posturi de comandã. Evreii luptã din rãsputeri sã-si mentinã deocamdatã pozitiile lor, în asteptarea unei viitoare ofensive – si, în ceea ce mã priveste, eu le înteleg lupta si le admir vitalitatea, tenacitatea, geniul.

Tristetea si spaima mea îsi au, însã, izvorul în altã parte. Pilotii orbi! Clasa aceasta conducãtoare, mai mult sau mai putin româneascã, politicianizatã pânã-n mãduva oaselor – care asteaptã pur si simplu sã treacã ziua, sã vinã noaptea, sã audã un cântec nou, sã joace un joc nou, sã rezolve alte hârtii, sã facã alte legi. Acelasi joc si acelasi lucru, ca si când am trãi într-o societate pe actiuni, ca si când am avea înaintea noastrã o sutã de ani de pace, ca si când vecinii nostri ne-ar fi frati, iar restul Europei unchi si nasi. Iar dacã le spui cã pe Bucegi nu mai auzi româneste, cã în Maramures, Bucovina si Basarabia se vorbeste idis, cã pier satele românesti, cã se schimbã fata oraselor – ei te socotesc în slujba nemtilor sau te asigurã cã au fãcut legi de protectia muncii nationale.

Sunt unii, buni “patrioti”, care se bat cu pumnul în piept si-ti amintesc cã românul în veci nu piere, cã au trecut pe aici neamuri barbare etc. Uitând, sãracii, cã în Evul Mediu românii se hrãneau cu grâu si peste si nu cunosteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul. Uitând cã blestemul a început sã apese neamul nostru o datã cu introducerea secarei (la sfâr-situl Evului Mediu), care a luat pretutindeni locul grâului. Au venit apoi fanariotii care au introdus porumbul – slãbind considerabil rezistenta tãranilor. Blestemele s-au tinut apoi lant. Mãlaiul a adus pelagra, evreii au adus alcoolismul (în Moldova se bea pânã în secolul XVI bere), austriecii în Ardeal si “cultura” în Principate au adus sifilisul. Pilotii orbi au intervenit si aici, cu imensa lor putere politicã si administrativã.

Toatã Muntenia si Moldova de jos se hrãneau iarna cu peste sãrat; cãrutele începeau sã colinde Bãrãganul îndatã ce se culegea porumbul si peste-le acela sãrat, uscat cum era, alcãtuia totusi o hranã substantialã. Pilotii orbi au creat, însã, trustul pestelui. Nu e atât de grav faptul cã la Brãila costã 60-100 lei kilogramul de peste (în loc sã coste 5 lei), cã putrezesc vagoane întregi de peste ca sã nu scadã pretul, cã în loc sã se recolteze 80 de vagoane pe zi din lacurile din jurul Brãilei se recolteazã numai 5 vagoane si se vinde numai unul (restul putrezeste), grav e cã tãranul nu mai mãnâncã, de vreo 10 ani, peste sãrat. Si acum, când populatia de pe malul Dunãrii e seceratã de malarie, guvernul cheltuieste (vorba vine) zeci de milioane pe medicamente, uitând cã un neam nu se regenereazã cu chininã si aspirinã, ci printr-o hranã substantialã.

Nu mai vorbiti, deci, de cele sapte inimi în pieptul de aramã al românului. Sãrmanul român, luptã ca sã-si pãstreze mãcar o inimã obositã care bate tot mai rar si tot mai stins. Adevãrul e acesta: neamul românesc nu mai are rezistenta sa legendarã de acum câteva veacuri. În Moldova si în Basarabia cad chiar de la cele dintâi lupte cu un element etnic bine hrãnit, care mãnâncã grâu, peste, fructe si care bea vin în loc de tuicã.

Noi n-am înteles nici astãzi cã românul nu rezistã bãuturilor alcoolice, ca francezul sau ca rusul bunãoarã. Ne lãudãm cã “tinem la bãuturã”, iar gloria aceasta nu numai cã e ridiculã, dar e în acelasi timp falsã. Alcoolismul sterilizeazã legiuni întregi si ne imbecilizeazã cu o rapiditate care ar trebui sã ne dea de gândit.

…Dar pilotii orbi stau surâzãtori la cârmã, ca si când nimic nu s-ar întâmpla. Si acesti oameni, conducãtori ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de bunã-credintã, si cu bunãvointã; numai cã, asa orbi cum sunt, lipsiti de singurul instinct care conteazã în ceasul de fatã – instinctul statal – nu vãd suvoaiele slave scurgându-se din sat în sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pãmânt românesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia si meseriile care dispar lãsând locul altor neamuri… Nu simt cã s-au schimbat unele lucruri în aceastã tarã, care pe alocuri nici nu mai pare româneascã.

Uneori, când sunt bine dispusi, îti spun cã nu are importantã numãrul evreilor, cãci sunt oameni muncitori si inteligenti si, dacã fac avere, averile lor rãmân tot în tarã. Dacã asa stau lucrurile nu vãd de ce n-am coloniza tara cu englezi, cãci si ei sunt muncitori si inteligenti. Dar un neam în care o clasã conducãtoare gândeste astfel, si-ti vorbeste despre calitãtile unor oameni strãini –  nu mai are mult de trãit. El, ca neam, nu mai are însã dreptul sã se mãsoare cu istoria…

Cãci pilotii orbi s-au fãcut sau nu unelte în mâna strãinilor – putin intereseazã deocamdatã. Singurul lucru care intereseazã este faptul cã nici un om politic român, de la 1918 încoace, n-a stiut si nu stie ce înseamnã un stat.

Si asta e destul ca sã începi sã plângi.

Mircea Eliade; articol apãrut în Vremea, nr. 505, 19 septembrie 193 / republicat de RBN Press din 18 Feb 2013 @ 22:34

romaniabreakingnews.ro

,

Deși nu s-a referit public direct, în timpul vizitei sale în România, la autonomia propusă de UDMR, imediat după, prin vocea purtătorului său de cuvânt, Viktor Orban ne-a transmis tuturor că vede cu ochi buni proiectul respectiv. Nici nu avea cum să-l vadă altfel câtă vreme Kelemen Hunor este mai des la Budapesta decât la București. Nu e greu de presupus că acest proiect a fost verificat în Ungaria înainte să își facă drum prin România.
Că tot e perioada premiilor Nobel, putem spune că UDMR a fost răsplătit public cu premiul Orban pentru autonomie. Iată și părerea Guvernului Ungariei în această privință: ”recent lansatul proiect de autonomie al RMDSZ/UDMR este un pas în direcția bună, sperăm că va determina o dezbatere bazată pe argumente și că va face clar pentru majoritatea României că nu există nici un motiv de teamă”. Așa este, românii nu au de ce să se teamă, autonomia este ca și rezolvată prin înțelegeri subterane pentru că oricine ar face guvernul după prezidențiale, voturile UDMR în Parlament sunt bune și utile.

Ce se mai întâmplă între timp?
Copiii români sunt obligați să facă școala în limba maghiară acolo unde sunt mai mulți elevi de etnie maghiară. Clădirile statului român din marile orașe din Transilvania devin pe bandă rulantă școli maghiare, unele inaugurate chiar de premierul Ungariei. România are doi candidați maghiari la prezidențiale, dintre care unul este și la guvernare și promite autonomia, celălalt plusează direct cu federalizarea întregii Românii. Iar noi cică suntem pregătiți să facem față agresiunii rusești, când pe noi ne mănâncă din interior omuleții verzi maghiari fără ca măcar să ne dăm seama pentru cine lucrează. Rusia nu mai trebuie să se ostenească să ne pună căpăstru, se ocupă Ungaria de acest lucru în numele fratelui mai mare de la Răsărit. Iar Traian Băsescu, altfel foarte vocal împotriva Rusiei, îl cheamă la Cotroceni pe Orban, sluga lui Putin, să negocieze voturi și majorități.

România dispare sub ochii noștri, clădire cu clădire, pădure cu pădure. Clasa politică românească e preocupată însă de voturi și de aranjamente. Când se vor finaliza, ne vom trezi cu toții într-o țară străină…

 

Autor, sursă: Bogdan Diaconu /Adevarul.ro

,

Republica-Moldova-rbnpressLa 30 mai, Moldova a primit o nouă coaliție proeuropeană. Coaliție susținută vehement de Fule, Păpușar, și cîțiva membri ai societății civile. Și coaliție care, spre deosebire de AIE-1 și AIE-2 nu mai are suportul popular necesar, credibilitatea, “sacralitatea” de altădată. Chiar și membrii acesteia declară, că este un mariaj bazat nu pe dragoste, ci doar pe interese.

Momentele dubioase ale noii coaliții

  • s-a promis ca negocierile vor fi transparente;

  • s-a promisca nu se va negocia cu Mafia;

  • s-a promisca institutiile de drept vor fi depolitizate. La moment, nu vedem schimbari palpabile, depolitizaea fiind amînata într-un viitor incert;

  • s-a promisca va fi o noua formula matematica în favoarea PLDM. În consecinta, PDM si-a marit numarul ministerelor, obtinînd ministerul strategic – cel al transporturilor, parlamentul si aproape jumatate din guvern;

  • s-a promisca noul guvern va fi unul totalmente resetat, înnoit. În rezultat, au fost schimbati doar 4 ministri din 20, doar 2 fiind ministri noi!

  • s-a promisun nou acord de tip european. Acordul, daca e sa facem abstractie de unele amendamente, e cam acelasi;

  • s-a promisun nou program de guvernare eficient. Or, e tot acelasi lucru, fara cifre, criterii exacte stabilite de masurare a performantelor. Programul de guvernare nu a fost dezbatut nici chiar de catre partidele guvernamentale, continutul lui nu interesa pe nimeni;

  • s-a promis ca noul guvern va accelera parcursul european si regimul liberalizat de vize. Or, în programul de guvernare, nici un cuvîntul nu se spune despre termenul cînd vom obtine regimul fara vize, etc;

  • s-a promisca noul guvern se voteaza în numele interesului national, dezinteresat. În final, privim stupefiati cum papusarul pune mîina pe Ministerul Transporturilor, Aeroportul Chisinau. Poate si pe MAIB, nu stiu. Probabil, papusarul a conditionat si privatizarea Moldtelecomului, pe care demult timp si-l dorea;

  • s-a promisde catre PDM, ca nici unul din ministrii corupti sau suspectati de coruptie nu va fi propus în noul guvern. Practic, toti au fost repusi în functii, cu exceptia lui Focsa;

  • s-a promisca nu vor mai fi întelegeri obscure, semilegale. Or, opozitia deja a contestat faptul numirii acelorasi ministri, fiindca intra în contradictie cu decizia CC din 22 aprilie. La fel, si procedura de alegere a spicherului a fost una dubioasa, buletinele fiind marcate într-un anumit mod de fiecare fractiune. Ca sa nu mai zic de prerogativele consiliului Aliantei, care uzurpeaza multe din prerogativele parlamentului, guvernului, deputatilor.

 Mafiotizarea alianței?

Cel mai grav lucru în formarea acestei coalitii consta în caracterul ei semi-mafiot.Dex-ul ne spune, ca mafia reprezinta un grup de persoane legate între ele prin preocupari comune si care îsi apara reciproc interesele private (meschine), chiar împotriva celor publice. Se bazeaza pe principii conspirative, în scopul obtinerii unor importante venituri ilicite, la cote deosebit de ridicate (vezi cazul Metalferos, drumuri si alte afaceri). Mafia se bazeaza pe asa numita familie, care de fapt nu este o familie propriu zisa, ci o organizatie ierarhica a membrilor de origine siciliana, care trebuie sa respecte un codex familial. Cei care nu respecta aceste legi interne sînt pedepsiti exemplar prin metode deosebit de brutale, ajungînd-se pîna la asasinarea acestora. (vezi demisia lui Filat, apoi excluderea lui din functia de premier prin decizia CC din 22 aprilie 2013).

Deci, mafia înseamna în primul rînd o organizatie bazata pe familie/clan, ierarhie dura, conspiratie si activitati tenebre, metode criminale de activitate (santaj, rafuiala), beneficii personale în detrimentul celor publice.

În 2012, revista italiana de geopolitica Lime numea Republica Moldova stat mafiot. Or, în 2013, lucrurile au degradat si mai mult (omorul colectiv al lui Sorin Paciu de catre membri PD si PL, dosare contra ministrilor, înregistrari ilicite, santaj public, întelegeri obscure). Apogeul s-a atins odata cu formarea coalitiei proeuropene sau AIE-3.Coalitia ProEuropeana s-a format într-un stil de cartel, cu metode vadit mafiote. Negocierile s-au purtat în secret, sub paravanul noptii. Leanca a venit la miezul noptii la sediul PDM pentru a pune punctele finale. În timpul negocierilor, CNA ameninta cu dosare penale pe deputatii Strelet, Ionita, si chiar pe ex-premierul Filat. S-a ajuns deja la descinderi ale CNA la MAEIE, tinta fiind premierul desemnat, de la care se asteptau la cedari substantiale. Deci, santajul era practicat de PD deschis, impertinent, fara scrupule, pe fundalul unei isterii mediatice fara precednt, declansate de Publika, Timpul, si alte institutii afiliate papusarului.

Toti deputatii si-au pus semnatura pe Acord, jurînd practic pe sînge, ca în clanurile mafiote italiene. Astfel, PD s-a asigurat, ca nici Butmalai, nici Cimbriciuc, nici Maria Ciobanu, si nici Vlad Filat nu vor mai putea contesta noua alianta, si actiunile de coruptie pe care aceasta le va produce. Fiecare fractiune a votat într-un mod anume, pentru a putea demonstra “castitatea”. Votarea s-a produs la miezul noptii, 23-23.30, fapt nemaivazut într-un stat civilizat. Un aspect deloc neglijabil e si faptul, ca PD a cerut initial votarea spicherului, apoi a guvernului, si mai apoi a vice-spicherilor parlamentului! Functiile cheie ale PD le-au ocupat cei mai apropiati oameni din anturajul de business al papusarului, fiind si rude apropiate ale acestuia. Acest lucru marcheaza luarea definitiva în captivitate a PD de catre papusar, transformarea totala a acestui partid în structura organizata dupa principiile familiilor mafiote. Astfel, o buna parte din puterea de stat trece deja nu indirect, ci direct în mîinile clanului, sau a FAMIGLIEI papusarului, care a decis ca nu mai are nevoie de intermedierea PD pentru a conduce statul. Acum, tara va fi condusa direct de managerii din familia papusarului! Deci, asistam la conducerea directa a tarii de catre clanurile politico-oligarhice, prin violul deschis al meritocratiei, concurentei, transparentei, vointei poporului.Iata numele unora din persoanele care fac parte din clan:

Monica Babuc, – ministrul culturi, consilierul lui Plahotniuc pe cînd acesta era prim-vicespeaker. Aceasta l-a înlocuit pe cumnatul lui Ion Diacov. Or, Dumitru Diacov, era suspectat de cochetare cu Vlad Filat, fiind astfel pedepsit.

Vasilii Botnari– ministrul transporturilor, membrul consiliului de administrare Victoria Bank, fiind adjunctul lui Plahotniuc la banca, tot el manager al companiei Nobil Air. Botnari este finantator al PD, fiind si nasul Danielei Guma si a lui Anatolie Moruz, fiica si respectiv ginerele deputatului PD Valeriu Guma, cautat de Interpol.

Raisa Apolschi– nanasa lui Plahotniuc – presedinte la comisia juridica a parlamentului;

Adrian Candu– finul lui Plahotniuc, vice-speaker al Parlamrentului, director general la Prime Management SRL, proprietatea papusarului;

Pavel Filip– ministrul tehnologiilor informationale, director „Tutun CTC”, fabrica „Bucuria”, partener de afaceri cu Plahotniuc. Un moment care confirma caracterul semimafiot al acestor tranzactii consta în faptul, ca toate dosarele penale la adresa ministrilor PLDM, ar putea fi clasate. Aceasta confirma ipoteza noastra anterioara, ca acestea au fost deschise cu scop de santaj politic, drept pedeapsa pentru verzi, ca au denuntat acordul mafiot.

Or, doua reguli principale ale OMERTEI sînt:

1. Exista doar o singura cauza ca sa pleci din organizatie – moartea.

2. Legea o face doar organizatia.

Adica, ca cei ce denunta acordul, sînt lichidati. Revenind la acord, tot atît de rapid au fost iertati. Chiar sînt curios sa-i aud acum pe cei ce urlau ca membrii PLDM au fost corupti, ce vor spune de aceasta data? Înca o confirmare a tezei de mai sus e si faptul, ca acordul AIE -3, prin punctul 37, prevede ca nici un membru al coalitiei nu poate aduce critici publice sau atacuri la persoana. Toate problemele se rezova în mod închis, la consiliul coalitiei. Adica, daca se mai produc atacuri raider, se delapideaza fonduri, sînt efectuate privatizari dubioase, nimeni nu va avea dreptul sa demaste si sa faca publice aceste porcarii. În caz contrar, coalitia se va destrama.Anume acest moment este culminant, si marcheaza consolidarea totala a oligarhiei si capturarea statului, caracterul închis, autoritar si oligarhic al aliantei. De azi încolo, deciziile politice vor avea caracter sectant, iar puterea va fi una de clan. Elementul mafiot se observa si în faptul, ca cel putin 2 deputati ai noii aliante sînt monitorizati de Interpol, Guma fiind dat si în urmarire internationala. Culmea ironiei consta în faptul, ca acestia nu sînt extradati de alianta, care se declara proeuropeana, si care chiar în textul acordului ne promite suprematia legii, depolitizarea justitiei si alte lucruri de asa gen. Or, Mafia nu-si tradeaza membrii, fiindca este în afara Legii si mai presus de Lege. Ea însesi face Legea.Totodata, coalitia nu are nicio reactie clara fata de atacurile raider la MAIB, propune chiar în etapa negocierilor privatizari dubioase, gen Aerportul Chisinau, compania Air Moldova, care sînt profitabile, fiind falimentate intentionat.

Deci, chiar din start, coalitia s-a format pe principiile profitului personal, fiind neglijate în mod grosolan interesele nationale. Or, în art.7 din acordul coalitiei e scris ca aceasta urmareste “Neadmiterea subordonarii institutiilor statului intereselor personale si de partid”. Rafinata ironie, nu-i asa?

Guvernarea din umbră

Desi avem presedinte, premier, spicher, tara, la modul real va fi condusa de Vlad Filat si Vlad Plahotniuc. În situatia în care Filat va manifesta imprudenta, situatia ar putea degrada. Atunci guvernarea reala va trece în mîinile lui Plahotniuc si ale lui Stati. În asemenea situatie, oligarhizarea tarii va atinge punctul culminant, daca nu si ireversibil.

Elementele pozitive?

  • s-a asigurat, fie si în aparenta, stabilitatea politica;

  • s-a obtinut suportul UE (deci, vor fi granturi, credite, programe investitionale, continuitatea unui curs proeuropean, chiar daca finalul ramîne incert);

  • presedintele tarii nu mai are obligatii fata de coalitie, deciziile coalitiei nefiind obligatorii pentru acesta;

  • Ghimpu a fost eliminat din structurile puterii, care reprezinta un factor de instabilitate si conflict permanent. Deci, s-a produs o reformatare a aliantei;

  • s-a restabilit un anumit echilibru. Daca anterior, în guvern aveam o strucura de 2 versus unu (PD+PL contra PLDM), acum situatia s-a echilibrat. Ba chiar am putea presupune, ca avem viceversa : PLDM+PL (r) versus PDM;

  • avem mai multe femei în guvern:Valentina Buliga – ministrul Muncii, Protectiei Sociale si Familiei, Maia Sandu – ministrul Educatiei, Monica Babuc – ministrul Culturii, Tatiana Potîng – viceprim-ministru pe probleme sociale, Natalia Gherman – viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Externe si Integrarii Europene;

  • ministerele sînt distribuite pe verticala, ministrii îsi vor completa dupa propria dorinta subalternii, vice-ministrii (exceptie – ministerul transportului), ceea ce ar putea face guvernul mai eficient;

  • ministerul transportului va fi divizat în trei si controlat de toti cei 3 actori semnatari ai acordului; CNA va fi subordonat guvernului; SIS probabil va fi smuls din mîinile lui Ghimpu; PG dupa toate aparentele, va fi supusa unui control colectiv, fiind diminuat controlul asupra acesteea a papusarului. Papusarul, strict aritmetic vorbind, controleaza total doar 5 din 21 de unitati în guvern, fiind nevoit sa faca unele cedari.

De ce coaliția s-ar putea prăbuși?

Si totusi, noua coalitie pastreaza elemente de instabilitate accentuata.

  • Liderii nu au functii. Respectiv, ar putea provoca alegerile, pentru a se reinstala în pozitiile decizionale ale puterii.

  • Opozitie puternica, cu mesaj radical: atît pe stînga (PCRM), cît si pe dreapta (PL cu Mihai Ghimpu), vor exista critici puternice.

Venind din 2 filiere politice diferite, mesajele acestora se vor credibiliza reciproc, avînd un efect de erodare accelerata a coalitiei guvernamentale. La nivel extraparlamentar, Antimafia va lovi foarte dur, acumulînd treptat puncte. Acest lucru va fi deosebit de eficient în situatia, în care performantele economice si sociale vor fi modeste.

  • PDM nu are mesaj, si ar putea avea frustrari pe subiectul integrarii europene, laurii fiind colectati de PLDM, care detine functia de premier si cea de ministru de externe. E limpede, ca tocmai acestia doi vor semna acordurile. Asadar, nu excludem, ca dupa Vilnius, PDM va fi tentat sa provoace o criza guvernamentala, pentru a nu permite fortificarea PLDM în urma semnarii tratatelor finale de asociere politica si economica, si în special, regimul liberalizat de vize.

  • Criza economica si sociala de proportii, care ar stimula demisia guvernului.

În concluzie, constatam ca noua alianta este tot atît de fragila, ca si primele doua. Mariajul a fost unul fortat, impus în special de europeni. Si daca AIE-1 si AIE-2 aveau un fundament mitic si ideologic solid (lupta cu comunismul, reinstalarea democratiei, integrarea UE), noua coalitie este proiectia unui pragmatism steril. Deci, ne asteptam la un echilibru nestabil. Pîna la Vilnus…

Sursa:  inprofunzime.md

14 iunie 2013

,

«… În R. Moldova, politica nu e mai mult decât o afacere. Deloc complicată și foarte profitabilă, pentru că se face pe bani publici. Întrebați-vă fiecare dintre D-voastră, în 22 de ani de când se tot schimbă la Chișinău președinții și guvernele, cine și ce a riscat? Cine și ce sacrificii a făcut pentru R. Moldova? Cine și cum și-a răsplătit mandatele?»

Motto: «Moldova este ca o fată frumoasă, care nu are noroc în dragoste. Nu-i dă Domnul un bărbat adevărat, care s-o iubească. Are noroc doar de «suteniori», care, după ce-și satisfac «plăcerile», o vând altora» (opinie de pe www.zdg.md, semnată de Nicolae).

Într-adevăr, au trecut destui ani de la Independență, ca să nu ne întrebăm, fiecare în parte sau împreună cu toții, ce se întâmplă, totuși, cu noi, ce-i cu Moldova, cu soarta ei și a trăitorilor săi, că nu avem «norocul» să ajungem să prindem și noi un «val» sau un «mal». Întrebarea vine nu doar în contextul circului politic de pe 9 mai din Piața Marii Adunări Naționale de la Chișinău sau al incidentelor și accidentelor din politica moldovenească, care se țin lanț după cazul «Pădurea Domnească». Întrebarea e mai veche. De la 1991 încoace, de când R. Moldova e cu certificat de independență, a avut parte de 4 președinți plenipotențiari: M. Snegur, P. Lucinschi, V. Voronin (două mandate), mai nou, N. Timofti și 3 interimari: M. Ghimpu, V. Filat și M. Lupu. Alți 7 președinți la timona Parlamentului: aceiași M. Snegur și P. Lucinschi, Al. Moșanu, D. Moțpan, E. Ostapciuc, M. Lupu (două mandate), M. Ghimpu și, mai recent, un interimat preluat de L. Palihovici. Pe durata celor 22 de ani, la punctul de comandă al Guvernului s-au aflat 10 prim-miniștri: M. Druc, V. Muravschi, A Sangheli, I. Sturza, D. Braghiș, I. Ciubuc (două mandate), V. Tarlev (două mandate), Z. Greceanâi, V. Pârlog (mandat secund), V. Filat (două mandate) și, mai nou, un interimat la șefia Guvernului, deținut de vicepremierul Iu. Leancă. Ce s-a schimbat? Cum s-a schimbat? Cât de mult ne-am schimbat? În bine? În rău?

13 guverne. Unde suntem?

Dacă e să apelăm la aritmetică, atunci, cu siguranță, ar trebui să ne apucăm mai degrabă de «scădere», decât de «adunare», deși, în cazul nostru, și «adunările» sunt tot cu minus. Minus 1 milion de cetățeni, minus regim liberalizat de vize cu UE, minus integrare europeană, minus «relații speciale» cu România, minus în cazul unei societăți civile, angajate public, minus la calitatea vieții, la natalitate, la grădinițe și școli, minus la încrederea în instituțiile statului, la intergritatea morală a cinovnicilor, la pensii și salarii, la optimism, la speranțe. Plus la milionari și miliardari, plus la bănci și alte proprietăți private agonisite din hoție, plus la palate de lux pentru «boierimea» de stat, la tăinuirea averilor, la deturnarea fondurilor publice, la contrabandă, la racket de stat, plus la prim-miniștri, miniștri, deputați, președinți, șefi de Parlament, ambasadori, plus la medaliați, la generali, la corupție, la tarife și servicii, la sărăcie, la câmpuri nearate, la sate părăsite și case însingurate, plus la violența în familie, la copii abuzați (inclusiv sexual) de propriii părinți, plus la copii orfani, plus la crime grave, la divorțuri, la pensii grase pentru pensionărimea de stat, plus la taxe (mită) în grădinițe și școli, plus la așteptări, plus la muritori de foame, plus… Și în toate aceste «plusuri» și minusuri nu avem decât imaginea (pe față sau pe dos) a celor 10 premieri (13 guverne), 6 parlamente și patru (7) președinți. Cu excepția cabinetului Druc, niciunul dintre cele 13 guverne nu poate pretinde o notă bună la purtare (miniștri aparte — da, guverne — nu).

 De la Sangheli încoace toată politica în stat, economia și serviciile au fost mafiotizate. Statul a fost trecut în serviciul mafiei din politică. Însă niciodată, până acum, politica în R. Moldova nu a fost o povară (morală și materială) atât de mare pentru stat. Una grea pentru populație și una profitabilă pentru putere.

Altfel de modele

Refuz. Nu mai vreau să scriu despre politică. Nu mai vreau să scriu despre circul politic de la Chișinău și circarii lui, care au inundat toate ecranele și site-urile, înjurându-se reciproc și făcându-și, pe gratis, imagine publică. Ajunge. Mi-e silă. Curvărie și lașitate în politica de la Chișinău a existat și mai înainte, dar atunci, cel puțin, nu aveam promisiunile și nici așteptările pe care le-am avut după 2009. Reglările de conturi în politică au devenit prea cinice, obositoare și dezgustătoare. Și chiar suspecte. S-a trecut de «linie». Aceeași senzație amară o provoacă și jocurile de culise cu comuniștii, prin care PLDM și PDM își taie, reciproc, crengile de sub picioare. S-a mers prea departe. Iar ceea ce s-a întâmplat la Chișinău de 9 mai, cu «Den’ pobedî», în PMAN, nu face decât să dea un plus de greutate opiniei că AIE-2 trebuia să ajungă unde a ajuns, că debarcarea R. Moldova de pe pista Vilnius-2013 nu a fost o întâmplare, ci un scenariu bine pus la punct, motivat cu «Pădurea Domnească» și planificat să se încheie fie cu o alianță la guvernare «fără unioniștii lui Ghimpu» (declarația lui Dodon), fie cu alegeri anticipate. Așa că greața politică e în creștere. Și nu pentru că politica ar fi o ocupație neinteresantă, ci pentru că politica care se face la Chișinău e grețoasă. Politica adevărată presupune responsabilitate, riscuri și sacrificii. În R. Moldova, însă, politica nu e mai mult decât o afacere. Deloc complicată și foarte profitabilă, pentru că se face pe bani publici. Întrebați-vă fiecare dintre dvs., în 22 de ani de când se tot schimbă la Chișinău președinții și guvernele, cine și ce a riscat? Cine și ce sacrificii a făcut pentru R. Moldova? Cine și cum și-a răsplătit mandatele? Regret că trebuie să mă repet, dar singurul care a riscat (în anii când riscau în R. Moldova nu doar politicienii) și care a plătit cu funcția a fost premierul Druc. Rușii nu i-au putut ierta nici Transnistria, nici «pohodul în Sud», nici amplificarea relațiilor cu România și nici relația specială cu balticii, care ne-ar fi adus în UE, la pachet cu Lituania, Letonia și Estonia. Au existat (dacă s-ar ține cont) și astfel de modele în politica de la Chișinău. Marele regret e că trebuie să vorbim despre ele, deocamdată, la trecut.

Petru Grozavu,

16 mai 2013.ZdG    Ziaruldegarda.md

,

O zi plină de învățăminte

„Nu pot înțelege în ruptul capului cum a fost cu putință ca niciun reprezentant al puterii să nu protesteze împotriva acestui act de umilire fățișă a Basarabiei” – Ion Țurcanu

La 9 mai ni s-a demonstrat ce este Moldova ca țară și cât costă conducerea ei politică

De fiecare dată când, în ultimii doi-trei ani, am vorbit cu oarecare duritate despre oamenii noștri politici, și mai cu seamă când m-am referit la primele trei persoane din fruntea statului, m-am întrebat dacă nu am fost prea exigent, dacă nu am părut a fi un cârcotaș. Din păcate însă sarabanda politică pe care am urmărit-o din 2009 încoace și care a culminat cu debandada din ultimele trei-patru luni din partidele fostei alianțe, din parlament și guvern, m-au convins că acea atitudine de aparentă încrâncenare a fost o apreciere destul de detașată a situației de fapt. Și dacă chiar și după această manifestare evidentă de marasm din instuțiile noastre politice mai puteam fi încercat de o ușoară îndoială privind o astfel de atitudine față de liderii de la guvernare, evenimentele desfășurate în Chișinău la 9 mai a.c. m-au convins definitiv că Republica Moldova nu are o adevărată conducere de stat.

Ofensă deosebit de gravă

Am rămas uimit că, după aproape 22 de ani de independență, reprezentanți oficiali de cel mai înalt nivel ai Rusiei, împreună cu vechi trubaduri ai slavei sovietice, cu coruri militare rusești și cu haite întregi de agenți de secutitate ruși, au acaparat Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, simbol al demnității noastre naționale, aducând omagii Armatei Sovietice, vechiul dușman al libertărții popoarelor europene, acest mare călău al Basarabiei. În ce mă privește, ca cetățean al acestei țări, am receptat această demonstrație agresivă a imperialismului rusesc drept o replică murdară a lacheului putinist Kobzon la adresa protestatarilor moldoveni împotriva acestei manifestări, ca pe o ofensă deosebit de gravă adusă mie personal.Nu pot înțelege în ruptul capului cum a fost cu putință ca niciun reprezentant al puterii să nu protesteze împotriva acestui act de umilire fățișă a Basarabiei și a milioanelor de români care au avut de suferit în urma ocupației sovietice, și în primul rând din cauza teribilei ei unelte de opresiune și distrugere, Armata Roșie. Că nu au protestat Voronin, Diakov, Lupu sau Dodon nu e deloc de mirare, dar nu au protestat nici Filat, Tănase, Panțîru și Plahotniuk, care, dincolo de faptul că, prin funcțiile pe care le dețin și prin ocupațiile pe care le practică, au o responsabilitate directă față de românii basarabeni, se pare că mai au și niște obligații morale față de România și, culmea, nu au protestat superpatrioții de la problematicul PL. E pur și simplu straniu că în fruntea protestatarilor nu s-a aflat Ghimpu, care își trâmbițează patriotismul românesc cu și fără ocazie, până la pierderea glasului, și nu s-a văzut pe acolo nici nepotul său, aproape tot atât de vajnic „luptător pentru cauza națională”.

Dușul rece ce ne-a trezit la viața reală

Mă întreb ce au căutat la memorialul slavei sovietice primele persoane ale statului independent Republica Moldova. Înțeleg că Timofti a fost trimis acolo de un oarecare maestru de ceremonii, de aceea nu i se poate cere nicio socoteală, dar ceilalți au mers din proprie inițiativă, au făcut acest pas cu bună știință și pe proprie răspundere. Pentru ce, ce i-a mânat pe ei încolo? Cea mai mare lecție a acestei zile de tristă faimă pentru țărișoara noastră e că singurul om care s-a bătut cu tot curajul pentru mândria națională a moldo-românilor basarabeni a fost cetățeanul moldovean de origine africană John Onoje.

Video -John Onoje la Protestul din Chisinau impotriva Zilei Victoriei

 

 Și atunci trebuie să ne întrebăm dacă acestui luptător sincer pentru demnitatea noastră națională nu i s-a făcut o mare nedreptate când locul său la funcția de Președinte al Republicii Moldova a fost ocupat, fără nici o motivație serioasă, de Timofti. Evenimentul care a avut loc la 9 mai în inima Chișinăului, dar și la memorialul slavei sovietice și rusești de lângă Cimitirul Central, este, din păcate, deosebit de instructiv. Până la această dată, noi ne mai făceam iluzii că trăim într-o țară independentă și că avem oameni politici care (dacă nu azi, mâine cu siguranță sau cândva, în viitor) vor rezolva toate problemele țării noastre. Dar această zi nefastă s-a dovedit a fi și oarecum benefică – un duș rece care ne-a trezit la viața reală și ne-a făcut să ne dăm seama că de fapt noi țară (încă) nu avem și că jocurile de-a politica și de-a guvernarea, pe cât de infantile, pe atât de periculoase, din ultimii trei-patru ani demonstrează foarte clar că politicienii noștri nu au nimic din ceea ce trebuie să aibă niște oameni politici adevărați și mai ales conducătorii de țară. Pentru că aceștia, indiferent de partid, niciodată nu s-au arătat capabili să pună interesele țării înaintea celor ale partidului sau chiar ale celor personale, ceea ce, până la urmă, e același lucru.

Vă acoperiți cu numele UE

Nici unuia din liderii politici nu i-a dat prin cap să le spună celorlalți franc: domnilor, nu am venit la putere să negociem funcțiile și să împărțim dividendele rezultate din ele, am venit pentru a ne asuma rezolvarea problemelor țării și ale cetățenilor, iar cine gândește altfel nu are ce căuta printre noi. Aceasta este cauza care a dus la marasmul politic în care ne aflăm astăzi, iar rușinoasa pagină de istorie pe care ne-au scris-o rușii la 9 mai e tocmai produsul acestei stări de gravă inconsistență politică. Faptele ce au avut loc în ultima vreme în sânul fostei alianțe de guvernare, pe care nefasta zi de 9 mai le-a pus în lumina lor adevărată, au oferit posibilitatea de a înțelege conținutul real al discursului proeuropean al politicienilor din această înjghebare dubioasă și fragilă. Liderii și reprezentanții alianței acopereau orice intenție, bună sau rea, cu numele Uniunii Europene. Cu numele acesteia ei și-au numit alianța, în numele ei se învinuiau reciproc de trădare, de ilegalități și hoții, cu numele ei își acoperea fiecare propriile matrapazlâcuri. De altfel, atunci când normele europene nu se potriveau cu interesele lor de moment, „aliații” se înțelegeau de minune să le ignore. Această demagogie politică ne face să înțelegem că pentru ele UE nu se arată ca un obiectiv în sine, în care cred cu toată tăria și pentru care sunt gata să lupte până în pânzele albe, ci este mai degrabă o umbrelă sau un paravan care să le acopere inconsistența politică și să le ascundă fărădelegile și ticăloșiile.

Video -Protest la Chisinau impotriva Zilei Victoriei


Trebuie construit ceva nou

Trebuie să o spunem foarte clar: Moldova nu poate ignora vectorul european, dar specularea demagogică a acestuia în detrimentul angajării plenare și cât se poate de responsabile a guvernanților pentru rezolvarea problemelor interne, stringente, de mare impact economic, politic, social și cultural ale țării este extrem de periculoasă, întrucât ține țara în haos și subdezvoltare, complicând și îndepărtând realizarea obiectivului integrării europene. Până să ajungem a ne integra în UE, trebuie să demonstrăm noi înșine, prin propria noastră vrere și cu propriile noastre puteri, că suntem în stare să facem ceva în țara asta. Pe scurt, după cele două nefericite experimente de guvernare din ultimii 12 ani, cel comunist și cel așa-zis „democratic pro-european”, Republica Moldova continuă să lâncezească în aceeași situație de incertitudine și de sărăcie. Niciunul din cele două proiecte nu s-a dovedit a fi corect și viabil.

Asta înseamnă că trebuie construit ceva nou, ceva care să se bazeze nu pe vorbe mari și fără conținut real, ci pe angajare corectă, competentă și, mai ales, responsabilă. Bineînțeles că și acesta va trebui să fie tot un proiect politic. Dar avem în noi înșine tot ce ne trebuie pentru a construi așa ceva? Datele concrete de care dispunem astăzi nu ne încurajează să fim optimiști. Dar trebuie să ne-o dorim și să ne zbatem pentru asta. Contrariul înseamnă impas.

Ion Țurcanu

,

În cadrul ședinței din 25 februarie 2013, membrii Consiliului Suprem pentru Știință și Dezvoltare Tehnologică au aprobat Apelul către clasa politică din Republica Moldova „Avem nevoie de o țară – parte a marii familii europene”.

Având în vedere ultimele evenimente politice din Republica Moldova, care au marcat începutul anului 2013, precum și pericolul escaladării confruntărilor politice și a extinderii undei de șoc a acestora asupra întregii societăți, Consiliul Suprem pentru Știință și Dezvoltare Tehnologică a Academiei de Științe a Moldovei a decis să lanseze public prezentul

Apel

către clasa politică din Republica Moldova

 

„Avem nevoie de o țară – parte a marii familii europene”

 

Având în vedere ultimele evenimente politice din Republica Moldova, care au marcat începutul anului 2013, precum și pericolul escaladării confruntărilor politice și a extinderii undei de șoc a acestora asupra întregii societăți, Consiliul Suprem pentru Știință și Dezvoltare Tehnologică al Academiei de Științe a Moldovei a decis să lanseze public prezentul Apel.

De aproape două luni, societatea din Republica Moldova a devenit ostatica dezbaterilor și confruntărilor politice la vârf. Este o situație care comportă pericole evidente, dacă luăm în considerare importanța perioadei pentru parcursul european al statului nostru, dar și încrederea tot mai redusă (conform sondajelor) a societății față de clasa politică. Obiectivul integrării europene, promovat intens în ultimii trei ani de Alianța partidelor de orientare europeană, aflate la guvernare, riscă să fie subminat de neînțelegerile mărunte și lipsa de încredere care domină dialogul politic. Treptat, aceste dispute păguboase au pus stăpânire pe discursul public, iar subiectele vitale procesului de dezvoltare și modernizare a statului au fost trecute pe al doilea plan.

Anul 2013 este un an decisiv pentru ralierea noastră la principiile democrației europene și integrarea ulterioară în Uniunea Europeană. Semnarea unui acord plenar de asociere în UE marchează trecerea relațiilor moldo-comunitare la o nouă etapă de dezvoltare. Calitatea de membru al familiei europene nu înseamnă doar beneficii politice și economice, dar – înainte de toate – aderența la un spațiu bazat pe principiile statului de drept, drepturi și libertăți fundamentale garantate, instituții în serviciul exclusiv al cetățeanului și o societate civilă pro-activă. Altfel spus, aderarea la UE înseamnă Dreptate, Libertate și Bunăstare pentru fiecare cetățean.

Noi, reprezentanții comunității științifice din Republica Moldova, beneficiem deja de avantajele spațiului european al cunoașterii. Faptul că republica noastră a devenit, de la 1 ianuarie 2012, stat asociat la Programul Comunitar PC7 pentru știință și dezvoltare tehnologică – statut care ne oferă drepturi similare celor din statele membre UE – a permis comunității științifice din Republica Moldova să beneficieze de cea de-a cincea libertate europeană libertatea circulației cunoștințelor. Prin aceasta am reușit să atragem expertiza europeană în rezolvarea problemelor cu care se confruntă Moldova, contribuind, în același timp, la identificarea soluțiilor pentru provocările paneuropene.

         Astăzi, mai mult decât oricând, eforturile instituțiilor guvernamentale trebuie orientate spre realizarea plenară a reformelor de pe agenda europeană. Capacitățile creative ale partidelor politice pot fi deosebit de utile în acțiuni de lobby la nivel extern, menite să consolideze relațiile RM cu UE, dar și în organizarea de campanii naționale de informare a populației privind beneficiile integrării europene. Actorii politici trebuie să conștientizeze că politica eficientă, înțeleaptă presupune și arta compromisului, ceea ce înseamnă jertfirea ambițiilor de partid în numele realizării interesului național, a unei cauze istorice.

În contextul celor expuse mai sus, considerăm necesare următoarele acțiuni:

  1. Stoparea imediată a luptelor politice, a acuzațiilor publice reciproce și accederea la un proces eficient de dialog. Clasa politică este obligată să dea dovadă de un grad înalt de cultură politică în vederea identificării consensului pentru realizarea plenară a interesului național pro-european;

  2. Fundamentarea activității alianței de guvernare în baza unei liste a reformelor ce urmează a fi realizate în vederea avansării parcursului european al statului nostru. Crearea consiliilor consultative cu participarea comunității științifice, a societății civile și a actorilor interesați pentru monitorizarea evoluțiilor pe fiecare domeniu în parte;

  3. Neadmiterea extrapolării dezbaterilor politice în cadrul altor instituții de stat, decât organul legislativ;

  4. Păstrarea funcționalității instituțiilor guvernamentale și realizarea de către acestea a prevederilor programului de guvernare asumat;

  5. Canalizarea concurenței dintre componentele AIE spre realizarea obiectivelor fixate în programul de guvernare pe domeniile sectoriale de care sunt responsabile;

  6. Evitarea numirii în funcțiile publice conform principiului apartenenței politice, dacă acest lucru este în detrimentul principiului meritocrației;

  7. Depunerea eforturilor de către întreaga clasă politică pentru a nu admite antagonizarea societății și tensionarea social-politică din Republica Moldova, pacea, liniștea și armonia socială fiind chezășia succesului pe drumul european.

  8. Solicităm ca președintele Republica Moldova în calitate de garant al Constituției, să-și asume misiunea de a convoca partidele parlamentare în vederea desfășurării unor consultări pentru depășirea crizei politice.

Îndemnăm clasa politică din Republica Moldova să se pătrundă de importanța misiunii ce-i revine și de șansa istorică ce ni se oferă în anul 2013, șansă pe care poporul nostru a așteptat-o sute de ani pentru a reveni acasă, în familia țărilor europene de unde a fost rupt fără voia lui. De Dumneavoastră, stimați politicieni și oameni de stat, depinde dacă vă va rămâne numele înscris cu litere de aur în Istoria Neamului sau în alt mod.

Reamintim în încheiere un dicton al unui om politic înțelept, care poate sluji drept far călăuzitor: „Un om politic se gândește la electorat, un om de stat se gândește la Istorie și destinele Patriei!”.

     Chișinău, 25 februarie 2013

 

Membrii Consiliul Suprem pentru Știință și Dezvoltare Tehnologică:

Acad. Gheorghe Duca, acad.Ion Ababii, acad. Ion Bostan, acad. Grigore Belostecinic, acad. Ion Tighineanu, acad. Gheorghe Rusnac, acad. Boris Gaina, acad. Stanislav Gropa, acad.Gheorghe Tabarna, acad. Valeriu Canțer, acad. Leonid Culiuc, m.c. Ion Guceac, m.c.Mariana Slapac, m.c.Viorel Prisacari,

dr. hab. Irina Condrea, dr. hab. Ana-Maria Plămădeală, dr. Alexandru Roșca

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press