ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "CIA"

CIA

,

Pentru a spiona și culege date, Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) profită de deficienţele sistemelor de securitate informatică, conform WikiLeaks. Acesta enumeră o serie de produse dezvoltate de diverse companii, însă Bitdefender pare să reziste activităţilor serviciilor de spionaj americane, potrivit Associated Press, citată de Mediafax.

Hackerii CIA par să profite de unele deficienţe ale produselor antivirus, arată documentele dezvăluite de WikiLeaks, enumerând o serie de sisteme de protecţie, precum Comodo, Kaspersky, Avira, AVG, F-Secure şi Bitdefender.

Însă un schimb de mesaje dezvăluit de WikiLeaks sugerează, potrivit agenţiei The Associated Press, că sistemele de securitate cibernetică furnizate de Bitdefender ar bloca tentativele de spionaj ale CIA.

„Postările nu sunt suficient de complete pentru a spune acest lucru cu certitudine, dar se pare că Bitdefender, un produs antivirus românesc, le cauzează multe probleme hackerilor CIA. O postare pare să sugereze că sistemul Bitdefender ar putea fi depăşit prin anumite eforturi. Sau poate că nu”, comentează Associated Press în articolul despre activităţile cibernetice CIA dezvăluite de WikiLeaks. „Tocmai am încercat asta. Bitdefender încă rezistă nebuneşte”, reacţiona un presupus hacker CIA la sugestiile privind metode pentru depăşirea sistemului de securitate cibernetică.

Un reprezentant Bitdefender, Marius Buterchi, a declarat pentru Associated Press că singura concluzie este următoarea: „Noi detectăm metodele CIA”.

Site-ul pentru transparenţă WikiLeaks a dezvăluit marţi 8.761 de documente secrete ale CIA. Potrivit unor documente, Agenţia Centrală pentru Informaţii din Statele Unite (CIA) a dezvoltat sisteme care pot intercepta conversaţiile prin intermediul televizoarelor şi smartphone-urilor. Pentru mai mult citiți  Operațiuniea „Anul Zero” din seria Vault 7! Fostul șef CIA, Michael Hayden confirmă ce au publicat oamenii lui Julian Assange. Telefoanele și televizoarele inteligente samsung, sunt ochii și urechile CIA în lume.

Gabriel Negru / București / RBN Press – 09.03.2017

 

,

Joe-Biden

O operațiune CIA, de proporții , este în desfășurare împotriva Kremlinului și a lui Vladimir Putin. Anunțul a fost făcut de Joe Biden, ex-vicepreședintele SUA, care a avut grijă să spună și din ce cauză vor să atace Kremlinul.

Operațiunea cibernetică pregătită împotriva Kremlinului și a lui Vladimir Putin și este un răspuns la atacul Rusiei, care a fost menit să destabilizeze alegerile din SUA.

Postul american NBC a transmis că acest atac ar trebui să-l pună pe Putin într-o postură stânjenitoare. NBC afirmă că o echipă de sute de oameni, cu un buget de sute de milioane de dolari, lucrează deja la o operaţiune care ar putea să-l vizeze inclusiv pe Vladimir Putin. Dacă ar primi ordin de la Casa Albă, CIA ar putea manipula conturile bancare şi telefoanele personale ale liderului rus, potrivit Digi24.

„Sunt o mulţime de bani mutaţi din Rusia în conturi offshore prin intermediul oligarhilor. Ar fi foarte stânjenitor ca aceste informaţii să fie dezvăluite. Ar fi o replică pe măsura a ceea ce au făcut ei”, a declarat fostul comandant suprem al NATO în Europa, James Stavridis.

De asemenea, potrivit sursei de mai sus, SUA are spioni informatici în Rusia care intră în sistemele guvernului de la Moscova și trimit informații la Washington. Apoi, agenţii CIA se folosesc de aceste date pentru a direcţiona drone, sateliţi de spionaj şi chiar submarine poziţionate în largul Rusiei.

,

Michael Hayden, fostul șef al CIA a incercat să calmeze americanii care pot îngrijorați de faptul că agenția de spionaj din SUA trage cu urechea prin aparatele de televiziune inteligente, tip Samsung. Practic, telefoanele și televizorele inteligente sunt folosite de CIA pentru a spiona de la distanță.. El confirmă dezvăluirile Wikileaks. Generalul Michael Hayden, a declarat pentru Stephen Colbert de la Late Show de pe postul CBS că CIA nu îi spiona pe americani, dar a confirmat că CIA are capacitatea anunțată de dezvăluirile Wikileaks.

WikiLeaks a dezvăluit marți 7 martie a.c., că documente oficiale ale CIA, arată că agenția are capacitatea de a întra prin programe-spion în smartphone-uri și televizoare inteligente, pe care le folosește apoi pentru a-i spiona pe oameni.

„Vă pot spune că aceste instrumente nu vor fi folosite împotriva unui american”, a declarat Hayden Colbert. Atunci când Colbert a întrebat apăsat de ce CIA nu ar folosi tehnologia pentru a aduna informații despre americani,

Hayden a răspuns: „Sunt niște oameni răi în lume, care au aparate Samsung ca televizoare.”

„Sunt oameni acolo pe care doriți ca noi să-i spionîm. Vrem să avem capacitatea de a transforma acel dispozitiv de ascultare în interiorul televizorului pentru a afla care sunt intențiile acelei persoane. „, a mai spus Michael Hayden.

În cadrul operațiunii “Anul Zero” din seria Vault 7, Oamenii lui Julian Assange au publicat un total de 8.761 documente ce arată acoperirea globală, prin programe de hacking, a CIA, inclusiv arme de exploatare a produselor unor companii precum “iPhone-ul de la Apple, Androidul de la Google, celebrul Windows al Microsoft și chiar televizoarele Samsung, care pot fi convertite în microfoane sub acoperire”.

Conform sursei citate, documentele dezvăluite marți, despre Divizia pentru Dispozitive Mobile a CIA (MDB) artă că agenția americană a dezvoltat multiple instrumente și sisteme de a „sparge” smart phone-urile și a comanda de la distanță expedierea de date (sms-uri, înregistrări audio) ori locația în care se află posesorul. De asemenea, camera foto și microfonul telefonului pot fi activate de la distanță.

Gabriel NEGRU / București / RBN Press – 8.03.2017

,

joe_wippl_romanibreakingnews_ro

Fostul ofițer CIA – Joe Wippl, cu o carieră de peste 30 de ani în serviciile secrete americane, în prezent profesor la Boston University, s-a aflat pentru câteva zile în România, la conferința internațională „Intelligence in the Knowledge Society”, organizată de Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, unde a vorbit despre securitatea globală, dar și despre lecțiile învățate după Războiul Rece. Cu prilejul părticipării la această conferință a răspuns cu amabilitate și presei din România căreia i-a devăluit din perspectiva experienței din intelligence viziunea sa asupra vulnerabilităților majore cu care se confruntă România. 

Romania Breaking News – RBN Press: Intelligence in the Knowledge Society- Conferință organizată de Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” în colaborare cu Universitatea Națională de Informații din SUA

Fostul ofițer CIA a arătat într-un interviu pentru News.ro  preluat de romaniabreakingnews.ro că în această perioadă, „regiunea Mării Negre”, precum și „exodul creierelor”, reprezintă vulnerabilitățile majore cu care se confruntă țara noastră, făcînd apel la argumte despre actorii implicați în condiționarea fenomenelor politice, diplomatice, economice, sociale, culturale, militare, și informaționale.

Joe Wippl: Cred că Războiul Rece a fost foarte diferit de lumea în care trăim noi astăzi. Războiul Rece, în esență, a fost un conflict între lumea vestică, în frunte cu Statele Unite, și lumea comunistă, în frunte cu Uniunea Sovietică și China comunistă. A fost între două tipuri de lumi. Între doi oponenți ideologici. Lecția învățată în timpul Războiului Rece a fost că nimic n-a mai rămas la fel. (…) Într-un fel, cred că securitatea în această regiune, în linii mari, este destul de bună. Cred că aveți un mediu de securitate destul de bun. Sunteți acum membri în NATO și în Uniunea Europeană. Așa că sunt de părere că, în general, sunteți într-un context de securitate bun. Dar nu e perfect. Fără îndoială, vedem că rușii vor continua să încerce să tatoneze și să dividă Uniunea Europeană și granițele sale estice. În regiune, cea mai mare problemă, de fapt sunt două probleme, dar numărul unu este Ucraina. Și un pic Moldova, unde sunt conflicte înghețate. Și a doua problemă este cea a imigrației. Posibilitatea ca un aflux major de imigranți să vină din Orientul Mijlociu.”

Problema Imigranților, progresul economic, lupta împotriva corupției, dezvoltarea educației, exodul creierelor… 

(…) Nu știu dacă România se va confrunta cu o astfel de problemă (n.r. problema imigranților). Așa că depinde mult de ceea ce Guvernul vostru va face și de ceea ce Uniunea Europeană stabilește să facă. Ar trebui continuat progresul economic, lupta împotriva corupției, continuarea relațiilor de membru în Uniunea Europeană și în NATO și cred că ar trebui continuată dezvoltarea educației. Cred că există un exod al creierelor (eng. – brain drain) din România către vest și trebuie să vă țineți oamenii buni aici în România atât cât puteți. Aceasta este o parte aproape naturală. Unul dintre colegii mei din Universitatea din Boston, un tânăr coleg care predă economie politică, este român. Este un om foarte bun, profesorul Cornel Ban. Cred că, evident, pierdeți unii oameni  din cauza oportunităților din cealaltă parte a lumii.” – a mai spus fostul ofițer CIA.

 

Cezar Teodoreanu / RBN Press

,

‪#‎SVR‬ ‪#‎KGB‬ ‪#‎FSB‬ ‪#‎Rusia‬ ‪#‎Russia‬ ‪#‎NKVD‬ ‪#‎CIA‬ ‪#‎VladimirPutin‬ ‪#‎A2AD‬‪#‎BarackObama‬ ‪#‎SACEUR‬ ‪#‎NATO‬ ‪#‎NRF‬ ‪#‎VJTF‬ ‪#‎USNavy‬ ‪#‎GRU‬ ‪#‎URSS‬‪#‎NIE‬ ‪#‎SNIE‬ ‪#‎istorie‬ ‪#‎geopolitica‬ ‪#‎analizegeopolitice‬ ‪#‎intelligence‬

Spectaculoasele evoluții din arena relațiilor internaționale, manifestate în această toamnă a anului 2015, au bulversat cancelarile diplomatice occidentale, respectiv ale țărilor membre NATO și UE, relevând faptul că „necunoscuta rusă” rămâne la fel de tainică și, de ce nu, imposibil de descifrat.

Intervenția militară a Federației Ruse în războiul civil din Siria, de partea forțelor guvernamentale și a președintelui Bashar al-Assad, într-o alianță militară de neimaginat până acum, cu Iranul, China și Irakul, a surprins opinia publică internațională și a născut valuri de comentarii.

„serviciile secrete americane sunt cele mai bune din lume”, însă, ele „nu știu totul și nici nu trebuie să știe” – Vladimir Putin

Președintele Vladimir Putin avea să declare că, totuși, „serviciile secrete americane sunt cele mai bune din lume”, însă, ele „nu știu totul și nici nu trebuie să știe”. O ironie fină legată de incapacitatea comunității de intelligence a SUA de-a percepe și anticipa, pe de-a întregul, planurile strategice ale Kremlinului și ale aliaților săi, precum și posibilele evoluții tactice din zona conflictului sirian, fără a mai vorbi despre secretele Kremlinului. Pe măsură ce evoluțiile militare din zonă și neînțelegerile ruso-americane se amplificau, comunitatea de intelligence americană a fost supusă criticilor, împreună cu administrația Obama, deși președintele Barack Obama a încercat să pareze acest eșec strategic, cu implicații geopolitice majore, și a afirmat că intervenția Rusiei în conflictul din Siria este o dovadă a faptului că Vladimir Putin este disperat pentru că pierde din mână puterea de la Moscova. Și totuși, Evelyn Farkas, oficial de rang înalt din cadrul Pentagonului, însărcinată cu

Dr. Evelyn N. Farkas-Deputy Assistant Secretary of Defense for Russia/Ukraine/Eurasia – defense.gov

monitorizarea relațiilor militare cu Rusia și Ucraina, și-a anunțat demisia și părăsirea postului de asistent adjunct al secretarului Apărării pentru Rusia, Ucraina și Eurasia, după ce a lucrat pentru Pentagon vreme de cinci ani. O demisie generatoare de numeroase întrebări: vinovat de serviciu, criză de comunicare și armonizare cu strategiile Casei Albe sau eșec major de analiză strategică? „Farkas a consiliat trei secretari ai apărării cu privire la politica Rusiei, oferind consultanță în ceea ce privește modul în care ar trebui să răspundă SUA la acțiunile agresive ale Rusiei; a fost implicată în asigurarea unui ajutor în valoare de 244 milioane de dolari pentru Ucraina”, a declarat un oficial al Pentagonului în legătură cu demisia și activitatea lui Evelyn Farkas. Reamintim faptul că președintele Barack Obama l-a forțat pe fostul secretar al Apărării Chuck Hagel să se retragă, după ce acesta a făcut apel ca SUA să dea un răspuns mai puternic în legătură cu acțiunile Federației Ruse în Ucraina.

Totodată, comandantul suprem al Forțelor Aliate ale NATO din Europa (SACEUR), generalul Philip M. Breedlove, a avertizat asupra faptului că prezența militară rusească în Siria reprezintă de fapt realizarea unei alte componente dintr-o rețea complexă de sisteme de apărare creată de către Federația Rusă din perspectiva jocurilor sale geopolitice și intereselor sale strategice. „În condițiile în care încep să apară în Siria sisteme de apărare aeriană foarte capabile, suntem puțin îngrijorați în privința unei alte zone A2/AD ce este creată în estul Mediteranei”, a declarat generalul Breedlove cu ocazia unui expozeu la German Marshall Fund. A2/AD (anti-access/area denial) este o combinație de sisteme, precum baterii de rachete sol-aer și rachete anti-navă, dislocate pentru a împiedica forțele inamice să pătrundă sau să traverseze o anumită zonă – pe uscat, aerian sau maritim. În conformitate cu cele afirmate de principalul lider militar al NATO, crearea unei așa zise „umbrele” de tip A2/AD în Siria ar ridica la trei numărul acestor tipuri de zone care există în jurul Europei: prima „umbrelă”, și cea mai veche, este în regiunea baltică, unde baza maritimă rusească din Kaliningrad are capabilități antiaeriene semnificative, în timp ce a doua „umbrelă” acoperă Marea Neagră.

„Rusia a dezvoltat o puternică capabilitate A2/AD în Marea Neagră. În esență, rachetele lor de croazieră [anti-navă] pot acoperi întreaga Mare Neagră, iar rachetele lor de apărare antiaeriană au raze de acțiune care acoperă între 40 și 50% din Marea Neagră”, a declarat generalul Philip M. Breedlove la sfârșitul lui septembrie 2015.

Realizarea de către Federația Rusă a acestor zone A2/AD (anti-access/area denial) în zona Mării Baltice, a Mării Negre și în Estul Mării Mediterane, ar putea provoca dificultăți majore pentru Forța de Reacție Rapidă a NATO (NRF) care ar fi obligată să se deplaseze în zonele respective. În septembrie 2014, la Summitul NATO din Țara Galilor s-a decis să se creeze Very High Readiness Joint Task Force (VJTF) în cadrul NFR și care va avea capacitatea de a fi dislocată în 48 de ore pentru a răspunde provocărilor care pot apărea pentru interesele strategice și de securitate ale NATO. VJTF va avea valoarea unei brigăzi din trupele terestre (circa 5.000 de militari), sprijinită de elemente corespunzătoare din forțele aeriene, cele de marină și speciale.

Conducerea și componența VJTF va fi asigurată prin rotație, pe baze anuale, de către Franța, Germania, Italia, Polonia, Spania și Marea Britanie, urmând ca această forță să devină complet operațională până la Summitul NATO de la Varșovia din 8 – 9 iunie 2016. Și, totuși…generalul Philip M. Breedlove insistă pentru stabilirea unor responsabilități clare privind activarea VJTF, respectiv existența posibilității de a avea autoritatea pentru a ordona o activare informală a VJTF, în anticiparea unei decizii a Consiliului Nord-Atlantic.

Experții militari apreciază că va fi destul de dificil să se ajungă la timpul de reacție dorit în cazul dislocării VJTF, respectiv două – trei zile, precum și faptul că prepoziționarea echipamentelor și sistemul de pregătire al trupelor NATO se vor confrunta cu limite practice. Totodată, NATO are nevoie să știe care este, în mod real, capacitatea de luptă a NFR. Dintr-o astfel de perspectivă, ar trebui să gândim și să înțelegem efortul politic și, cu precădere, cel militar al Federației Ruse de a crea cele trei zone A2/AD în condițiile în care se simte încercuită și trebuie să preîntâmpine orice posibilitate în acest sens.

John M. Richardson – admiral in the United States Navy and the current Chief of Naval Operations

Totodată, noul comandant-șef al US Navy, amiralul John M. Richardson, a declarat pentru Financial Times că US Navy reevaluează dacă își va întări prezența în Europa și în Oceanul Pacific, ca urmare a faptului că „forța submarinelor lor (ale rușilor – n. n.) și a navelor de război este mai mare ca niciodată în ultimele două decenii”. Amiralul Viktor V. Cirkov, comandantul Forțelor Navale ale Federației Ruse, a declarat recent că patrularea submarinelor ruse a crescut cu 50% din 2013, ceea ce a alarmat autoritățile americane care se tem de faptul că submarinele ruse supraveghează cablurile de telecomunicații instalate pe fundul marin al Atlanticului. O activitate pe care amiralul John M. Richardson o consideră ca fiind „foarte preocupantă”, „o amenințare contra altui sistem mondial, sistemul de informații, care este legat de prosperitate, legat de securitate”. Într-o intervenție la o reuniune militară de la Veneția, în fața staff-ului de rang înalt al forțelor navale europene, amiralul John M Richardson, șeful US Navy, a subliniat faptul că modernizarea marinei de război a Federației  Rusiei, precum și alte„amenințări” din partea Moscovei, constituie un motiv pentru revizuirea strategiei navale a NATO. În opinia înaltului lider militar american, Forțele Navale ale Federației Ruse au realizat progrese semnificative, rapiditatea operațională a atins niveluri fără precedent în ultimul deceniu, iar „competențele au crescut și Moscova nu va ezita să exercite o coerciție militară”. Amiralul John M. Richardson a punctat: „Multe lucruri s-au schimbat o dată cu amenințarea rusă, cu criza migrației și dezvoltarea sistemelor informatice și a venit vremea revizuirii strategiei navale a NATO și pentru a analiza dacă ea este adecvată problemelor actuale cu care suntem confruntați”.

Admiral James G. Stavridis

În contextul îngrijorărilor staff-ului US Navy, amiralul (r) James G. Stavridis, fost comandant al SACEUR, l-a criticat pe președintele Barack Obama pentru decizia de a retrage o navă de luptă americană din Golful Persic. Pe 30 iulie 2015, US Navy a anunțat că portavionul USS Theodore Roosevelt va părăsi Golful Persic în toamnă, pentru două luni, astfel încât va fi pentru prima dată din 2007 când Pentagonul nu va dispune de nicio navă de luptă în regiune. Portavionul USS Theodore Roosevelt a lansat lovituri aeriene împotriva pozițiilor grupului jihadist Statul Islamic în Irak și Siria începând cu 2014. „Avem 11 portavioane nucleare active în prezent în marina SUA. Îmi vine greu să înțeleg de ce nu poate o flotă de o asemenea dimensiune să păstreze în permanență un portavion în regiuni periculoase, precum Golful Persic. Deja am redus bugetul apărării…cu aproximativ 30% în ultimii 10 ani și încă ne aflăm în război. (…) Ne-am implicat activ pe mai multe continente în operațiuni de luptă reale. Nu ar trebui să reducem drastic nivelul trupelor noastre”, a susținut amiralul (r) James G. Stavridis. Referindu-se la criza din Ucraina, amiralul (r) James G. Stavridis a declarat: „Trebuie să…le arătăm (rușilor – n. n.) că acela nu este un comportament potrivit pentru secolul 21”.

Jean-Claude Juncker – the executive branch of the European Union, since 2014

Într-o astfel de atmosferă politică și militară, extrem de încordată, a survenit…surpriza lui Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene. „Știu din conversațiile mele cu (președintele rus Vladimir) Putin că el (nu acceptă) fraze ca cele de atunci când (președintele american) Barack Obama a spus că Rusia este o putere regională. Ce înseamnă acest lucru? Nu poți să vorbești despre Rusia așa. (…) Trebuie, o spun deschis, să tratăm Rusia decent. Rusia trebuie tratată ca un egal”, a declarat Jean-Claude Juncker într-o conferință de presă desfășurată în orașul german Passau, pe 8 octombrie 2015, citat fiind de site-ul TheLocal.se. Trebuie să facem eforturi către o relație practică cu Rusia. Nu este sexi, dar așa trebuie să facem, nu putem continua așa, a declarat, citat de BBC, șeful Comisiei Europene care a insistat asupra faptului că relația dintre UE și Federația Rusă nu poate să fie dictată, la Bruxelles, de către cei din Washington.

Evgheni M. Primakov și Vladimir Putin

O astfel de declarație ne-a readus în memorie cele declarate cândva, în 1996, de către academicianului Evgheni M. Primakov, directorul Serviciului de Informații Externe al Federației Ruse (SVR), respectiv: Mulți au prezis că dezideologizarea Serviciului de Informații Externe, în condițiile actuale, ne va priva de colaborarea unor surse străine de informații. S-a dovedit fals. Acum nu mai vorbim despre baza ideologică a obținerii colaborărilor străine. Dar continuă să acționeze interesarea politică a multor oameni în cooperarea cu serviciile noastre secrete, care sunt acum rusești, și nu sovietice. Au un cuvânt de spus și preocuparea de a nu se crea o lume «unipolară», și amenințarea unor revizuiri de granițe europene postbelice, și înțelegerea rolului Rusiei ca factor de stabilitate în Europa și în lume. Așa încât dezideologizarea serviciilor de informații  nici nu le-a lichidat, nici nu le-a afectat statutul de cel mai important instrument al politicii ruse”.

Adm. William Crowe Jr

În ceea ce privește comunitatea de intelligence a SUA și principalul ei adversar de ieri, din timpul Războiului Rece, și de azi, respectiv SVR&FSB&GRU, trebuie menționat faptul că istoricii și mass-media de peste Ocean au consemnat și eșecuri usturătoare, extrem de dureroase, atât la nivel operativ dar și în ceea ce privește analiza strategică, prognoza. Amiralul William James Crowe Jr., președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State-Majore (1985 – 1989), referindu-se la rapoartele CIA despre evenimentele din spațiul sovietic pentru perioada 1985 – 1989, declara:

„Vorbeau despre Uniunea Sovietică ca și cum nu ar fi citit niciodată ziarele, cu atât mai puțin rapoartele serviciilor de spionaj”.

Robert D. Blackwill

Ambasadorul Robert D. Blackwill, specialistul Consiliului Național de Securitate (NSC) al SUA pentru afacerile sovietice și europene între 1989 și 1990, mărturisea că disprețul pentru analizele CIA era cvasigeneral în acea perioadă. „Agenția încă producea grămezi de analize pe care nu le citeam niciodată. În cei doi ani, nu am citit nicio estimare națională. Nici măcar una. Iar cu excepția lui Gates (Robert – n. n.), nu cred că mai era cineva la NSC care să facă asta”, mărturisea Robert D. Blackwill. Milt Bearden, șeful Diviziei Sovietice a Serviciului Clandestin al CIA, avea să privească mut de uimire transmisia CNN ce înfățișa căderea Zidului Berlinului pe 9 noiembrie 1989. CIA a editat, în cooperare cu Center for the Study of Intelligence din Washington, în anii 1999 și 2001, două volume care conțineau documente declasificate ale CIA privind analizele despre URSS din ultima perioadă a Războiului Rece. Primul volum (At Cold War’s End) a fost editat de către istoricul Benjamin B. Fischer, iar cel de-al doilea (CIA’s Analysis of the Soviet Union 1947 – 1991) de către istoricii Gerald K. Haines și Robert E. Leggett. Volumele cuprind o serie de National Intelligence Estimates (NIE) și National and Special National Intelligence Estimates (SNIE) cu privire la evoluția URSS și sunt așezate, în ordine cronologică, însă „cu o logică demonstrativă – consemnează istoricul Catherine Durandin –, evident refăcută a posteriori, vizibilă în alegerea și organizarea documentelor”. Miza era obținerea calificativului „Good Job” pentru CIA din partea opiniei publice interne și internaționale.

Într-un recent interviu acordat revistei The National Interest, fostul secretar de stat Henry Kissinger menționa cu referire la politica externă a administrației Obama, implicit a SUA:

„Nu ar trebui să ne implicăm în conflicte internaționale, dacă la începutul lor nu putem să descriem o finalitate clară și dacă nu suntem dispuși să susținem efortul necesar pentru a atinge acel obiectiv.

Fostul înalt diplomat american consideră că SUA ar trebui să țină cont de faptul că ceea ce se întâmplă în Ucraina nu poate fi redus la o simplă formulă de aplicare a principiilor care au funcționat în Europa Occidentală, nu atât de aproape de Stalingrad și Moscova. Referindu-se la întâlnirea cu președintele Federației Ruse, din 2013, Henry Kissinger va declara că problema ucraineană era văzută, la Moscova, ca fiind una de natură economică și care urma să fie gestionată prin intermediul tarifelor și prin prețul petrolului.

Henry Kissinger

„Prima greșeală ține de comportamentul neglijent al Uniunii Europene. Ei nu au înțeles implicațiile propriilor condiționalități. Politica internă ucraineană a făcut imposibil pentru Ianukovici să accepte termenii UE și să fie reales sau pentru Rusia să îi perceapă exclusiv într-o cheie economică. Astfel că președintele ucrainean a respins termenii UE. Europenii s-au panicat și Putin a devenit mult prea încrezător. El a văzut blocajul ca pe o mare oportunitate de a implementa imediat ceea ce era obiectivul său cu bătaie lungă. Astfel, a oferit 15 miliarde de dolari pentru a atrage Ucraina în propria sa Uniune Eurasiatică. În toate acestea, America a rămas pasivă. Nu a existat o discuție politică semnificativă cu Rusia sau UE despre ceea ce era în desfășurare. Fiecare dintre părți a acționat rațional pe baza percepției eronate despre celălalt, în timp ce Ucraina a plonjat în revoluția Maidanului chiar în mijlocul proiectului pentru care Putin lucrase timp de 10 ani pentru a pune în valoare statutul Rusiei. Fără îndoială că Moscova a privit aceste evoluții ca și cum Vestul folosea ceea ce era considerat un festival rusesc pentru a muta Ucraina în afara orbitei rusești. În acel moment, Putin a început să se comporte ca un țar rus – exact ca țarul Nicolae I în urmă cu un secol. Nu îi scuz metodele, doar le plasez în context, mărturisește Henry Kissinger.

Consider că această percepție a evenimentelor este mai mult decât tulburătoare, însă și adevărată!

În timp ce generalul Philip M. Breedlove susține, în cadrul forumului Reagan National Defense, necesitatea ca Pentagonul să trimită mai multe brigăzi americane pe continentul european, prin rotație, și să amplifice exercițiile militare în mai multe țări europene, pregătindu-se să contracareze o potențială interferență rusească în cazul izbucnirii unui război între cele două părți, Henry Kissinger consideră că, totuși, „dacă tratăm Rusia în mod serios ca o putere globală, atunci dintr-o fază timpurie trebuie să determinăm dacă preocupările lor pot fi reconciliate cu necesitățile noastre. Reputatul analist al relațiilor internaționale susține ideea unei discuții, în spatele ușilor închise și nu numai, privind posibilitatea unei grupări cu statut nonmilitar pe teritoriul dintre Federația Rusă și frontierele existente ale NATO.

Henry Kissinger

„Vestul ezită să își asume recuperarea economică a Greciei; cu siguranță, nu își va asuma Ucraina ca pe un proiect unilateral. Așadar, în acest context ar trebui să examinăm cel puțin posibilitatea unei cooperări între Vest și Ucraina într-o Ucraină nealiniată militar. Criza din Ucraina se transformă într-o tragedie, pentru că se confundă interesul pe termen lung al ordinii globale cu necesitatea imediată a restaurării identității ucrainene. Sunt pentru o Ucraină independentă în frontierele sale actuale. Am pledat pentru acest lucru încă de la începutul perioadei postsovietice. Dar când unități musulmane luptă în numele Ucrainei, atunci sensul proporțiilor s-a pierdut. (…) Înseamnă că obiectivul a devenit acela de a rupe Rusia; obiectivul pe termen lung ar trebui să fie acela de a o integra”, concluzionează Henry Kissinger.

Și, totuși…comandantul SACEUR, generalul Philip M. Breedlove consideră că o cooperare cu Federația Rusă în privința Siriei înseamnă că Occidentul a acceptat, ca un fapt împlinit, operațiunea de anexare a Peninsulei Crimeea de către Moscova, precum și suportul acordat de către Moscova pentru forțele separatiste din Donețk și Lugansk. În cursul lunii octombrie 2015, SUA a trimis la o bază NATO din Estonia câteva zeci de piese de echipament militar, inclusiv patru tancuri M1A2 Abrams, zece vehicule blindate Bradley și aparatură pentru suport operațional. Echipamentele au fost livrate pe cale ferată din Letonia și sunt destinate soldaților din Divizia 3 Infanterie a SUA.

În perioada Războiului Rece, liniile de bază ale strategiei NATO (concepția „stăvilirii” este identică cu concepția strategică și geopolitică a „anacondei”), dar și ale altor blocuri politico-economice îndreptate spre stăvilirea URSS, respectiv ASEAN, ANZUS, CENTO, au reprezentat dezvoltarea directă a tezelor principale ale amiralului Alfred Mahan. Victoria de la 9 mai 1945, de pe fronturile europene, urmată de capitularea Japoniei, la 2 septembrie 1945, au permis Statelor Unite să-și pună în aplicare ideile privind cucerirea și dominarea celui de-al treilea cerc geopolitic, prin intermediul „Planului Marshall” și al NATO. Zbigniew Brzezinski aprecia, în lucrarea Marea tablă de șah (1997) că scopul geopolitic central al SUA îl reprezintă consolidarea, printr-un parteneriat transatlantic veritabil, a capului de pod stabilit pe continentul eurasiatic, respectiv Europa unită, astfel încât această Europă, în curs de lărgire, să poată deveni o trambulină mai viabilă pentru proiectarea în Eurasia a noii ordini internaționale concepute în Biroul Oval de la Casa Albă. Extinderea NATO, de la Marea Baltică la Marea Neagră, precum și eforturile care se fac pentru securizarea „Rimland”-ului, respectiv regiunea de margine sau „bordura maritimă” a Eurasiei, relevă faptul că bătălia pentru cucerirea celui de-al patrulea cerc geopolitic al lumii se află în plină desfășurare. Liderii de la Moscova au depus și depun, la acest început de secol XXI, eforturi teribile pentru păstrarea, cu orice preț, a potențialului strategic al Federației Ruse, la nivel intercontinental, respectiv să rămână „o superputere”, chiar dacă într-o variantă redusă, micșorată, acceptând o serie de compromisuri politice, geopolitice, economice și teritoriale, și fiind convinși că orice concesie teritorială făcută astăzi va fi revizuită mâine în folosul rușilor.

În contextul evenimentelor petrecute în spațiul URSS în toamna anului 1991, respectiv pregătirile pentru referendumul din 1 decembrie 1991 privind aprobarea independenței Ucrainei, Mihail S. Gorbaciov avertiza:

„Dacă Ucraina părăsește Uniunea, Crimeea va insista asupra anulării alipirii sale la Ucraina, din 1954, și va cere întoarcerea la Rusia. Dar dacă Ucraina rămâne în noua Uniune a statelor suverane, atunci Crimeea nu va avea obiecții în privința apartenenței sale la Ucraina”.

În perioada campaniei electorale din 1996 din Federația Rusă, candidatul Mihail S. Gorbaciov va fi însoțit pe parcursul vizitei electorale din Sankt-Petersburg de către Vladimir V. Putin, președinte al Comitetului pentru Relații Externe și consilier al primarului din Sankt-Petersburg, care va dovedi „mult tact, o ospitalitate sinceră, o înțelegere subtilă a problemelor orașului și nu numai ale orașului…”.

Atentatul terorist de la Paris din 13 noiembrie 2015 a relevat fragilitatea unei mari puteri europene, precum și a comunității sale de intelligence, faptul că UE se clatină sub loviturile unui adversar extrem de crud și nemilos, în speță terorismul internațional de factură islamică, precum și a valului de imigranți, și a evidențiat necesitatea unei noi solidarități euro-atlantice…căreia Federația Rusă i-a „oferit” o mână de ajutor în Orientul Mijlociu. Un Orient Mijlociu în care planurile conservatorilor de la „Project for the New American Century” au eșuat. Concluzionând asupra evoluției relațiilor internaționale din acest început de secol XXI, precum și al vulnerabilităților anumitor construcții geopolitice, Henry Kissinger mărturisea:

„Istoria ne arată acest ciudat fenomen că o țară care a avut enorme probleme de-a lungul frontierelor sale a reprezentat totodată și salvarea ultimă a echilibrului – împotriva mongolilor, împotriva francezilor, împotriva germanilor. Așadar, putem să urmărim simultan obiectivul de a conserva o Ucraină liberă, dar și o Rusie suficient de puternică pentru conservarea echilibrului?.

„Necunoscuta rusă” și surprizele sale…pe care le poate oferi comunității internaționale rămân la fel de nepătruns pentru această comunitate extrem de divizată și, uneori, extrem de superficială în a înțelege semnificația unor atitudini și fapte, precum și de-a prevedea consecința anumitor decizii politico-militare și economice. În ciuda situației extrem de grele din toamna anului 1941, când armatele Reich-ului german asaltau Moscova, Stalin l-a chemat la ordin, în cursul zilei de 12 octombrie 1941, pe viitorul rezident al NKVD la Washington, Vasili Zarubin, alias Zubilin, înainte de plecarea acestuia în Statele Unite, pentru a-i cere să pună la punct un sistem eficient „nu numai pentru monitorizarea evenimentelor, ci și pentru a fi în stare să le influențeze prin intermediul prietenilor URSS”.

ISTORIA are constantele și…(ne) surprizele sale!

Publicat de autor dr. Constantin Corneanuromaniabreakingnews.ro
Asociația Europeană de Studuii Geopolitice și Strategice „Gh. I. Brătianu”

,

A fost ziua eroilor, ne-am amintit de ei pe la comemorări și pe internet, dar se pare că unii din cei mai vitregiți eroi ai noștri au fost din nou uitați. Interziși până în 1989, iar după aceea ignorați de cea mai mare parte a populației, asta este soarta unora din cei mai bravi eroi care i-a avut țara noastră, cei din rezistența armata anticomunistă. Singuri împotriva tuturor, ei nu au cedat și și-au apărat țara, neamul și credința împotriva celei mai devastatoare invazii a secolului XX, cea comunistă.

Au luptat cum au putut, în grupuri sau individual, în munți și în păduri, în deltă și ostroave, au încercat și în mare parte au reușit imposibilul, nu au cedat. Dar au plătit cu grele suferințe și chiar cu viața, atât ei, cât și cei care i-au sprijinit, mare parte din populația românească. Au reușit imposibilul, au arătat lumii întregi că există rezistență și luptători în spatele Cortinei de Fier care nu au plecat capul în fața comunismului impus de ocupanții ruși, prin asta arătând fața României eroice.

Nu trebuie să ne simțim inferiori cu nimic față de alții, ungurii au avut revoluția de la 1956, cehoslovacii cea de la 1968, dar ambele au fost inspirate și dirijate de sus, de la liderii lor naționali care au încercat să se dezică de conducerea Moscovei. Noi am luptat tocmai împotriva liderilor noștri impuși de Moscova, a slugilor comuniste sosite călare pe tancurile rusești în august 1944. Ai noștri au luptat fără speranță, doar din datorie, datorie care au înțeles să o ducă până la capăt. Rapoartele Securității la 1948 menționau peste o mie de grupuri de rezistență pe teritoriul românesc, iar rezistența noastră armată a fost cea mai îndelungată din toate țările intrate în orbita comunistă după 1945, ultimul partizan anticomunist fiind ucis în Munții Banatului în anul 1962! Mai multe amănunte în articolul Românii și anticomunismul.

Atât sovieticii, cât și americanii, au înțeles însă importanța acestor grupuri de partizani pe teritoriul României, din rațiuni diferite. Americanii și occidentalii, prin prisma Războiului Rece, au înțeles importanța acestor grupări de partizani ce se opuneau regimului comunist, de aceea au făcut unele încercări de a-i sprijini, cu cât mai puține cheltuieli și cât mai multe rezultate, pentru ei era importantă nesiguranța spatelui unui potențial front inamic. Dar și sovieticii au înțeles același lucru, o mărturie esențială a unui fost deținut politic mi se pare relevantă. Acesta era interogat de un securist, când a dat buzna în birou un consilier sovietic foarte nervos, năpustindu-se spre biroul securistului, fără a-l observa pe bietul deținut rămas undeva după ușă. Rusul a început să-l asalteze cu întrebări pe securist despre gruparea de partizani din zona Huedin, de ce aceștia nu au fost neutralizați încă, întreaga conversație purtându-se în limba rusă. Securistul se apăra, spunând că s-au luat măsuri, că se vor organiza ieșiri pentru capturarea lor etc. Nemulțumit, rusul a continuat cu un expozeu despre importanța acestei misiuni, subliniind faptul că ei, sovieticii, cunosc importanța luptei de partizani și ce pot face aceste trupe neregulate în spatele frontului, deoarece chiar ei le-au folosit la maxim în al doilea război mondial abia încheiat. În încheiere, comisarul i-a strigat securistului că sovietele nu vor putea porni ofensiva împotriva capitaliștilor atâta vreme cât în spatele lor rămân aceste trupe de partizani care în cazul declanșării unui nou război vor fi nucleul pe care se vor constitui forțe de rezistență care vor zădărnici efortul de război prin acțiuni subversive împotriva spatelui frontului, prin atacuri împotriva coloanelor de aprovizionare esențiale pentru front. Comisarul s-a întors să plece și a dat ochii cu bietul deținut politic, a întrebat dacă știe rusește, securistul a răspuns negativ, apoi a ieșit. Dar omul știa rusește și a înțeles totul, fapt care l-a relatat într-un articol după 1989.

Deci sovieticii înțelegeau importanța partizanilor români și de aceea făcea presiuni pentru ca ei să fie anihilați. Din ceea ce știm, cam asta era tactica acestor partizani, să stea pregătiți, în adormire, să se apere de atacurile Securității, dar să nu provoace prea mult, în ideea foarte probabilă la acea vreme a izbucnirii unui conflict deschis între URSS și Occident, atunci ar fi putut fi de folos și ar fi putut avea un rol esențial în derularea ostilităților. Doar existența armelor nucleare de ambele părți (după dobândirea bombei nucleare de către sovietici) a făcut acest conflict puțin probabil, el purtându-se mai mult prin interpuși, sprijiniți direct de una sau alta dintre părți. Dar în acea perioadă partizanii erau încurajați de occidentali să reziste, întreaga populație era încurajată să facă acest lucru, era o tactică normală pentru a-i menține activi și pentru a slăbi lagărul comunist. Chiar dacă ajutorul sperat, eliberarea așteptată, venirea americanilor, nu s-a produs niciodată. Bunicii noștri așteptau cu sufletul la gură venirea americanilor, erau chiar și vorbe populare de genul: “Ține, Doamne, partizanii / Până vin americanii”. N-au venit, Europa a fost împărțită la Ialta, dar legile războiului, fie el și război rece, erau valabile.

Occidentul i-a sprijinit pe partizani, în ideea că poate va fi nevoie de ei, sau, în caz că nu, pentru a-i slăbi pe cei din lagărul socialist. Un mic efort cu rezultate maxime. Astfel, au fost grupuri de partizani care au beneficiat de parașutări de materiale, au fost români instruiți în tabere de antrenament și apoi retrimiși în România pentru a lua legătura cu partizanii și a se alătura lor. Nu este de mirare, este în strategia războiului, la fel au făcut cu puțini ani înainte în Franța sau restul țărilor ocupate de Germania nazistă. La noi, au fost români instruiți care scăpați în Occident au fost instruiți și retrimiși în România ocupată pentru a desfășura activități de partizani sau pentru a lua legătura cu aceștia. Un caz celebru pentru zona Maramureșului, o adevărată legendă, a fost partizanul Blidaru, ce a acționat în zona Băița de Sub Codru. A fost țăran simplu, a devenit partizan, a acționat ca atare, a reușit să fugă în Occident, a fost instruit în lagărul de la Trieste, apoi a revenit și și-a continuat activitatea după 1953 până a fost surprins și împușcat prin trădare.

Au fost alții care au fost parașutați, cel mai cunoscut grup fiind grupul Săplăcan, capturați și executați ulterior, despre care ni se amintește și în memoriile voievodului rezistenței anticomuniste românești, cel despre care voi vorbi mai departe. Prea puține date ne-au rămas despre aceste grupuri de eroi, cea mai mare parte dispărând fără urmă, uciși de Securitate. Ce mai avem despre ei sunt ceea ce a mai rămas prin arhivele Securității, sau în cazuri rarisime, mărturii ale celor foarte puțini care au reușit să supraviețuiască.

Iar cel mai cunoscut dintre aceștia este fără îndoială cel supranumit voievodul rezistenței românești, Ion Gavrilă Ogoranu, conducătorul grupului de rezistență de pe versantul nordic al Munților Făgăraș. Din fericire, acesta ne-a lăsat și memoriile sale scrise, reunite sub titlul Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc (7 volume). Memoriile sale cutremurătoare ne dau o imagine despre dramatismul luptei și existenței unui grup de rezistență armată în acele vremuri, despre greutățile vieții de zi cu zi în munți, despre încleștările pe viață și pe moarte cu trupele Securității, despre sprijinul necondiționat al populației din sate, în ciuda persecuțiilor securiștilor, despre lupta lor dârză și fără speranță, totul pentru țară și neam. După cum spune chiar Ion Gavrilă Ogoranu:

Am scris aceste rânduri în amintirea celor care au luptat și au murit în acei ani, 1948-1957, în rezistența armată anticomunistă făgărășeană și care nu au nici mormânt, nici cruce. Am scris pentru a lăsa mărturie că acest colț de țară nu și-a plecat capul de bunăvoie în fața comunismului. Să se știe că au existat oameni care, cu sângele lor, au spălat fața României, pătată de lașități și trădări. Copiilor și nepoților să nu le fie rușine să se numească români.

Iar el și grupul său au lupta și majoritatea au murit fără să abdice de la acest crez. Ar putea fi scrise multe despre luptătorii din rezistența anticomunista, dar s-a scris prea puțin, și românii au citit și aflat și mai puțin. Greșeala noastră ca neam, ne uităm și ne desconsiderăm eroii, așa am făcut-o întotdeauna. Dacă Ion Gavrilă Ogoranu ar fi fost american, ar fi avut sărbători comemorative la date fixe, dacă ar fi fost francez, ar fi avut numele său pe străzile marilor orașe, dar el s-a născut român, iar tragedia acestui fapt îl face ca să fie cunoscut de mai mulți străini decât de români.

Dar asta este o altă problemă, nu mai puțin importantă, poate voi mai reveni asupra ei. Scopul acestui articol este altul. În memoriile acestui erou luptător anticomunist întâlnim și ideea de a fi sprijiniți, el și grupul său, de către occidentali prin parașutări de arme, muniții și mijloace de subzistență. Repet, aceste lucruri s-au petrecut în cazul altor grupuri, cum apare și în linkul de mai jos, dar vom ajunge și acolo.

Iată cum descrie Ion Gavrilă Ogoranu inițierea ideii de a fi sprijiniți de către americani sau aliații occidentali:

Cât timp am stat în Șoarș la Nicolaie Grecu am mai avut o legătură de care îmi amintesc cu mult drag: e vorba de familia notarului Moise Câlțea, tatăl studentului Doru Câlțea, care fusese arestat cu un an în urmă. Dânșii locuiau pe atunci în Șoarș și erau furnizorii noștri cu cărți și cu mâncare.

Cam pe la începutul lunii martie, a venit la noi cu o veste importantă: un tânăr din Șona, tot cu numele Câlțea, nepot de-al dumnealor, avea viză de plecare în S.U.A., ca unul ce se născuse acolo și ne întreba dacă nu avem de trimis un mesaj în străinătate. Notarul susținea că garantează de buna credință și seriozitate a acestui tânăr.

Împreună cu Leu și Gelu am stabilit să trimitem următoarele Comitetului Național Român din Franța:

1. Să știe despre existența noastră ca grup de rezistență armată în Munții Făgărașului, ca și a fraților Arnăuțoi.

2. Dacă pot, să ni se trimită cu un avion ajutoare în arme, echipament și medicamente, parașutate (nu mai țin minte exact data, pe la sfârșitul lui septembrie) în perimetrul dat de unele coordonate din harta militară 1/100.000. Era zona de la izvoarele râului Sebeș-Făgăraș. Ca semn de localizare: semnale intermitente cu lanternă cu lumină roșie. Dacă la data fixată munții ar fi fost acoperiți de nori, cererea rămânea valabilă în săptămâna următoare în aceeași zi și tot așa în săptămânile următoare.

3. Să ni se deschidă în modul cel mai potrivit o legătură permanentă cu C.N.R.

Cererea urma să fie învățată pe de rost de tânăr, să nu rămână nimic scris. Domnul Câlțea urma să se întâlnească cu tânărul, care să repete de atâtea ori până va ști-o pe de rost. Am optat pentru C.N.R. pentru că știam câte ceva despre el de la Vocea Americii. De asemenea, manifestele găsite cu un an în urmă erau semnate de Regele Mihai și C.N.R.

Sceptici din pățite, n-am pus mari speranțe în mesaj, ca, în caz că nu se întâmplă nimic, să nu avem dezamăgiri.

Mai departe, la momentul stabilit, Ogoranu descrie evenimentul și dă și unele explicații probabile, el nu a știut până la capătul vieții sale ce s-a petrecut cu adevărat.

După cum am povestit mai înainte, în iarnă, prin notarul Câlțea, am avut șansa de a trimite un mesaj către Consiliul Național Român din Franța printr-un tânăr, rudenie cu notarul, ce avea viză de intrare în S.U.A. Mai întâi am comunicat Consiliului că eram un grup de studenți, elevi și țărani, luptători cu arma în munți împotriva comunismului, îi rugam să ne ajute cu arme și ce vor mai crede; la o dată anume să trimită un avion care să parașuteze ajutoare într-un anumit careu, dat de niște coordonate extrase din harta militară l/100.000. Ca semn de recunoaștere – semnale cu lumină roșie, când pe cer apărea avionul. Locul ales – la izvoarele râului Sebeș (făgărășan). Tânărul plecase și acum se apropia data fixată de noi. Nu mai țin minte dacă era la sfârșitul lui septembrie sau la începutul lui octombrie. La întâlnire, parcă lipsiseră Ilioi, Gelu și Brâncoveanu. Ceilalți ne-am întâlnit toți. Ne aflam cu vreo câteva zile înainte. Victor, Gheorghe și Nelu Novac aduceau vești foarte ciudate. Intrarea în pădure, în preajma râului Sebeș, era păzită de securitate ziua și noaptea. Toți muncitorii forestieri au fost retrași în sate. Nu făcuseră nici un semn în zonă, să fi dat securității motiv să le cășune pe râul Sebeș. Am ocolit, urcând munții pe la Bucium și-am ieșit la munții Tagu și Fața lui Ilie. Aici am dat peste niște ciobani brăneni cunoscuți, care ne-au povestit că ei, fiind vremea bună, au întârziat cu oile în Țiganul și Buzduganul, dar a venit securitatea de la Zârnești, și-au așezat corturile și și-au întins antenele în poiana stânii, iar pe ei i-au alungat cu oile; că numai cu o zi înainte, voind să pască în poiana stânii din Văcarea, n-au putut s-o facă, deoarece un cordon de soldați i-a alungat. Am tras concluzia normală că securitatea știe că am cerut ajutor de la C.N.R.

Bănuiam că tânărul, cine știe din ce motive, ne-a vândut planul nostru. Rămâneau însă câteva semne de întrebare: De ce n-a fost arestat notarul Moise Câlțea? De ce apoi atâta demonstrație de forță, când mai ușor ar fi fost să pândească la fața locului? Parcă mai mult îs interesați să nu ne putem apropia decât să ne prindă. Ne-am îndepărtat necăjiți la poalele pădurilor de la Ohaba și Șinca-Nouă. Obișnuiți cu nenorocirile, puteam spune că dacă n-am câștigat ceva, n-am pierdut cel puțin nimic și ne-am întors la ale noastre. La data fixată de noi, spre miezul nopții, am auzit zumzetul unui avion deasupra munților, undeva la foarte mare înălțime, ce ba se îndepărta, ba se apropia. Am rămas încremeniți. De unde eram, n-am putut face nimic. Dar dacă avionul era românesc? Ce rost ar fi avut, numai să ne inducă pe noi în eroare? Nu-i puteam da de capăt. În zilele următoare, cred că Olimpiu Borzea ne-a dat ziarul „Scânteia”, în care era inserat un articol scurt: „Un avion american, trimis de cercurile imperialiste, a zburat în timpul nopții cutare deasupra Munților Făgăraș, cu intenția de a ajuta bandele de teroriști. Terminându-și benzina, a aterizat forțat în R. P. Ungară, crezând că se află în Iugoslavia.”

Era adevărul adevărat? Era o minciună scrisă pentru noi? Atunci nu ne-a dat prin cap să confruntăm o Scânteie vândută în Făgăraș cu alta din Țară, să vedem dacă nu cumva era un articol scris anume pentru făgărășeni. Și de unde știau ei misiunea cu care a venit avionul american? Și cum s-ar putea crede că americanii au fost așa de neprevăzători să nu-și ia benzină suficientă? Oricum ne întrebam și ne răspundeam, adevărul nu-1 puteam ghici.

38 de ani mai târziu, aflându-mă în S.U.A., am vrut să lămuresc enigma. Voiam să-1 întreb pe fostul ministru de externe Vișoianu, dar bătrânul nonagenar era plecat mai mult în lumea umbrelor decât pe pământ și nu am putut culege mai nimic de la dânsul. Explicația am găsit-o în literatura americană despre acest subiect. Varianta cea mai plauzibilă ar fi următoarea: tânărul Câlțea a fost de bună-credință și a transmis mesajul la C.N.R. Acesta, prin serviciile secrete americane, a trimis un avion cu ajutoare, la locul și la data cerută de noi. În același timp însă, în respectivele servicii se aflau infiltrați agenți sovietici (Philby și alții), care-i anunțau pe sovietici, iar aceștia – securitatea, despre orice pas făcut de apuseni în România. Deci la vremea aceea se știau locul, data și ora când trebuia să vină avionul. Dintre diferitele reacții, s-a ales cea mai convenabilă. Au făcut tot ce le-a stat în putință să nu ne putem apropia de izvoarele Sebeșului și au lăsat avionul să se învârtă zadarnic pe deasupra munților. Să se convingă că nu-i așteaptă nimeni acolo. Articolul cu aterizarea forțată (adevărată sau inventată) era scris pentru dezamăgirea noastră.

A încercat să afle mai multe și de la securiștii care îl interogau după capturarea sa din 1976, la 26 de ani de condamnarea sa la moarte în contumacie:

– Prin cine ați luat legătura cu Comitetul Național din Franța?

– Prin Ion Vijoli, am răspuns repede, căci el n-ar fi putut suferi, era demult în SUA.

– Nu-i adevărat, ci prin notarul Moise Câlțea! mi-a servit-o el repede.

– Atunci de ce nu l-ați arestat?

– Pentru că atunci n-am știut.

Profitând de atitudinea degajată ce-o arăta generalul, i-am pus o întrebare ce mă chinuia din 1951:

– Avionul de atunci a fost american sau românesc?

– Eu te anchetez pe dumneata sau dumneata pe mine?…

– Credeam că-i vorba de lucruri intrate în istorie, am mormăit.

– Încă nu-s intrate…

Da, încă nu erau intrate în istorie, până la moartea sa (1 mai 2006), Ion Gavrilă Ogoranu nu a reușit să afle adevărul, dacă acel avion a fost american sau nu, și dacă da cine i-a trădat. A aflat cine i-a trădat de nenumărate ori, a scris asta în memoriile sale, dar cine i-a trădat în acest aspect nu a reușit să afle.

Totuși, astăzi am putut afla adevărul. CIA a declasificat o parte din arhiva sa din acele vremuri, și mulțumită unui român stabilit de multă vreme în SUA, domnul Julian Chitta, am putut avea acces la această parte rămasă până acum necunoscută nouă. Acesta a publicat un articol numit: Partizanii romani din Carpati, in dosarele secrete ale CIA, în care se face referire, pe lângă alte acțiuni interesante, și la avionul care l-a intrigat pe Gavrilă Ogoranu. Iată textul integral, e vorba despre un document important privind istoria noastră:

Rasfoind prin arhivele secrete ale CIA, am ajuns la volumul 58, capitolul 7, paginile 912 – 930. Acestea sintetizau niste evenimente din iulie 1958, privind cererile unor luptatori romani din resistenta anti-comunista.

Printr-o filiera nementionata, acesti partizani din Carpati cereau SUA un ajutor urgent in armament, munitii, medicamente, haine de campanie si alimente conservate. 

Am dedus, din ceea ce am citit, ca aceasta cerinta a fost exprimata oral, unui functionar de rang inalt al CIA, de catre o persoana de credibilitate 5, venita atunci din Romania. Credibilitatea unei surse a serviciilor de informatii americane era masurata pe o scara de la 0 la 9.

Documentul arata cum un oarecare Ion Gavrila, un lider al miscarii de rezistenta din Carpati, a stabilit locul unde sa se parasuteze cele cerute, in trei zile specifice din August 1958, depinzand de conditiile meteorologice. 

Coordonatele de latitudine si longitudine, dupa parerea mea, cadeau undeva in muntii Fagarsului. Avionul ales era de tip KC-135 (medelul militar al lui Boeing 707) si a decolat din Italia, de la Aviano, langa Roma. Acest model de avion greu de transport a fost ales pentru faptul ca avea un plafon maxim (altitudinea maxima atinsa) de 16.000 metri, in timp ce un MIG-15 se putea ridica numai pana la vreo 15.000 de metri.

Prima incercare, la 28 iulie 1958, a esuat. Nu s-a putut stabili legatura cu destinatarii incarcaturii. La fel s-a intamplat peste cinci zile si peste alte cinci zile, dupa care misiunea s-a contramandat.

In paginile urmatoare se precizeaza ca securitatea sovietica si romana aveau toate datele privind aceasta incercare de a parasuta materiale pentru partizani, de la surse interne din CIA.

Intrigat, am continuat sa rasfoiesc toate documentele privind acest caz. La pagina 1.256  se vorbeste de un agent al CIA, de la sectia Europei de est, din biroul de la Bonn, un salariat numit Rudolph B. Hazel, care a fost deconspirat ca agent al Uniunii Sovietice.

A fost arestat, in octombrie 1958, fiind pasibil de inchisoare pe viata, ca tradator. Acest om a informat sericiile de inteligenta ale Uniunii Sovietice (GRU) despre schema de sprijin al partizanilor lui Ion Gavrila. 

Mai mult, este foarte probabil ca, in acea perioada, muntii Fagarasului sa fi fost impanziti de trupe romane si sovietice, ce incercau sa-i prinda pe oamenii lui Gavrila.

In documentele urmatoare nu se spune nimic mai mult despre luptatorii de gherila din Romania, in afara de faptul ca exista niste decupaje din Scanteia, unde se arata fotografiile unor morti, numiti “banditi imperialisti”, cu arme automate pe piept. 

Numele acestora sunt mentionate, dar din cauza proastei calitati a hartiei originale, la data cand au fost scanate pentru calculator, nu se mai puteau distinge literele mici. 

Un an mai tarziu, acest tradator a fost schimbat, la Berlin, pe Glienicker Brucke (Podul Glienicker), cu doi spioni americani detinuti in Uniunea Sovietica.

Cateva luni mai tarziu, in septembrie 1958, o cursa similara a unui alt avion KC-135, in Romania, a parasutat cu succes cele cerute de grupul de gherila Gheorghe Pintea, in Maramures. 

O fotografie luata din avion, in timpul noptii, de la o altitudine uimitoare, arata patru grupuri de “focuri ciobanesti”, plasate in forma de careu, cu latura de vreo doi kilometri, unde trebuiau parasutate materialele respective. 

S-au folosit niste dispozitive speciale, care au produs deschiderea parasutei la numai 300 de metri de sol, ceea ce a asigurat acuratetea lansarii. Pachetele cu alimente, munitii, haine, medicamente si radiouri de comunicatii, au fost impartite in patru grupuri, fiind parasutate separat, pentru ca in caz de accident sa nu se piarda intreaga cantitate. Aceasta actiune s-a incheiat ca un succes deplin.

Intr-o pagina compilata de analistii CIA, in anul 1958, se spune, printre altele, ca aceste grupuri de oameni “determinati”, numarand peste 2.000 de persoane, cu o atritie anuala de circa 10%, au viata extrem de scurta din cauza ranilor, accidentelor si a tradarii celor ce vin in contact cu ei. 

In acei ani, traind in Romania, (abia absolvisem liceul la Cluj) auzeam mereu de lupte armate in Muntii Apuseni, in Muntii Rodnei, dar nu se stia exact despre ce era vorba. Activistii vorbeau de “exercitii militare”, iar unii sotpeau, pe ascuns, cuvantul oprit, “partizanii”.

Din surse ce nu le pot verifica, am aflat ca in anul 1969, cu ocazia vizitei presedintelui Richard M. Nixon, in Romania, Henry Kissinger, secretarul lui de stat, (ministru de externe), ar fi cerut lui Ceausescu eliberarea tuturor detinutilor inchisi pentru lupta armata contra comunistilor si gratierea tuturor celor din munti, care nu au fost inca prinsi. 

Se spune ca Ceausescu ar fi consimtit la asa ceva, pentru a obtine unele favoruri din partea Vestului. Nu stiu daca dictatorul roman s-a tinut de cuvant sau nu. 

Indiferent cat de detasat esti, nu poti sa nu fii coplesit de emotie, vazand aceste file de istorie galanta a spiritului romanesc, care nu a putut accepta sclavia comunista cu resemnare.

Ion Gavrilă Ogoranu a avut dreptate, în acest caz a fost trădat de cineva din exterior, nu de către Kim Philby sau ai săi din MI6, ci din cadrul CIA, secția Europa de est din biroul din Bonn, pe nume Rudolph B. Hazel, agent GRU (serviciul secret al armatei sovietice), arestat în octombrie 1958. Nu și-a primit pedeapsa trădării, ci a fost schimbat un an mai târziu cu doi spioni americani. Da, de cele mai multe ori istoria este nedreaptă. Hazel a trăit bine mersi, cu o pensie grasă în raiul comunist la fel ca și Kim Philby și alții ca el, poate a prins și căderea Cortinei de Fier. În schimb, partizanii români erau executați fără discuție de către Securitatea asistată de consilierii sovietici, cum s-a întâmplat și cu camarazii de luptă ai lui Ion Gavrilă Ogoranu.

Ion Gavrilă Ogoranu în fața casei sale din Galtiu

Redactor RBN Press Cristian Negrea

www.cristiannegrea.ro

,

Introducere in sfanta simplitate a logicii: Larry Watts, in cartea  sa, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni”, cu trimitere la mii de documente clasificate , dezvaluie identitatea mai multor agenti sovietici din Romania, activi atat inainte cat si dupa 1989.
Drept urmare, din intreaga Romanie, istoricul american Larry Watts este atacat doar de Vladimir Tismaneanu – pe un portal infiintat cu sprijinul material al Retelei Soros – si de revista “22″,         organul de presa al GDS, organizatie infiintata – cu sprijinul financiar al aceluiasi George Soros – de catre Andrei Plesu si Ion Iliescu impreuna cu Silviu Brucan, acasa la Ascanio Damian(*), cumnatul si vecinul lui Plesu din strada Paris, locatie unde s-au refugiat          “revolutionarii” numiti in zilele loviturii de stat din         
decembrie 1989.

Larry Watts, pe langa faptul ca este doctor in istorie, este si un expert in securitate, care in perioada anilor ’90 a avut mandat oficial din partea Statelor Unite ale Americii pentru a contribui la reformare       principalelor servicii de informatii ale Romaniei. Un studiu al lui  Larry Watts pe acesta tema este cuprins in revista CIA Studies in Intelligence: VOL. 48,NO. 1, 2004 Unclassified Edition: Conflicting Paradigms, Dissimilar Contexts Intelligence Reform in Europe’s Emerging Democracies by Larry L.Watts.

Sa recapitulam: un specialist american in intelligence publica prima parte a unei carti-monument in care deconspira agenti sovietici pe banda si demanteleaza mecanismele KGB si GRU anti-Romania de dinainte de caderea lui Ceausescu, pregatind terenul  stiintific pentru perioada 1989 si cea post-sovietica.         

Singurii care il ataca din intreaga Romanie sunt Tismaneanu si scribii GDS. Mai e nevoie de vreo explicatie?

Larry Watts  despre primul si ultimul razboi al URSS: cu aceeasi Romanie. De la Lenin la Gorbaciov: In 1989 Puterea a fost acaparată de vechii agenti KGB si GRU 23        Decembrie 2011        

Karadeniz  Press, o tanara agentie de stiri si analize specializata pe problematicile geopolitice ale zonei Marii Negre si istmului ponto-baltic, a publicat ieri, in exclusivitate, un foarte incitant dialog dintre Larry Watts si Irina Airinei, extras din cea mai recenta carte a autoarei, “Anamnesis”, tocmai lansata in Israel impreuna cu lucrarea “Tezaurul BNR la Moscova”. Interviul este fascinant prin aspectele complexe pe care le ridica specialistul american privind continuitatea atacurilor (corect, cred, este atacului, fiind de fapt unul si acelasi intins pe o perioada de aproape 100 de ani) la adresa Romaniei venite din partea “marelui frate” de la Rasarit. Cum va suna asta: primul razboi al URSS a fost cu Romania. Asa se explica si anticomunismul autentic romanesc care a dus si la eliberarea Budapestei pentru despaducherea ei de acest parazit al sufletului uman. Si asa se explica, probabil, si ura unor unguri la adresa romanilor, pe care Larry Watts o observa punctual si o subliniaza transant: “Dar șovinismul antiromânesc e evident – poporul  român rămânând un popor-paria multi ani după căderea lui Ceaușescu”. Larry Watts arata de unde vine acest sovinism ungro-rus. De la ocupantii Transilvaniei la Engels, care cerea explicit uciderea in masa a romanilor si eliminarea “popoarelor-gunoaie”, si de la Lenin, care a declansat primul razboi al  URSS cu Romania pana la, adaug eu, Gorbaciov si ultimul razboi al URSS, dus tot cu Romania, in 1989, politica agresiva sovieto-ruseasca se prelinge ca o dara de sange in istoria Romaniei.

 

Larry Watts este unul dintre acei istorici care nu se ascunde dupa cuvinte. Spune adevarurile verde-n fata. Despre Romania lui 1989 si cea de dupa, ce ne doare cel mai tare acum, afirma:

 

“În România de după ‘89 a  existat linia gorbaciovistă care nu a vrut interventie militară, a fost linia GRU care a fost pregătită pentru interventia militară și paramilitară și a fost linia KGB-istă, de asemenea, pregătită pentru interventia militară sau paramilitară. Puterea a fost acaparată de vechii agenti sovietici înlăturati de Ceaușescu. Și a apărut, Nicolae Militaru, de unde? Un tânăr ofiter (Mihai Lupoi – nota mea) a anuntat, pur și simplu, la Televiziune, numirea lui Militaru drept comandant al armatei. De către cine?! Și Militaru a reactivat o multime de oameni care au fost pregătiti în Uniunea Sovietică. De zece ani de zile nu mai fusese nimeni la vârful armatei pregătit în Uniunea       Sovietică. Fuseseră înlăturati. Si acum ei au apărut din nou, șeful de stat major, la informatii militare, la Interne și multi altii, toti pregătiti de sovietici. Și tot atunci au fost aduși și Doicaru și Caraman”.

Doicaru fusese seful lui Pacepa, un personaj malefic, care uraste visceral Romania, asemenea epigonilor lui, si despre care Larry Watts sustine avizat si fara menajamente ca a fost agent sovietic pe deplin conspirat.

Ca o veste proasta pentru dusmanii Romaniei si ai lui Larry Watts, istoricul american deja intrat in colimatorul conservelor si cartitelor post-sovietice pretutindenare, anunta ca “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” este doar un preambul al intrarii in         problema:

“După ‘89, vălul „legendei negre” a continuat să se îndesească, scopul fiind însă altul, rivalitatea lor cu România în relatia cu occidentul. Foștii „prieteni”din Pactul de la Varșovia au scos România din joc. Ei sunt, astăzi, “bunii europeni”… Și în Orientul apropiat, România e lipsită  azi, de orice șanse din cauză că ei au reușit să o izoleze. Am conceput  cartea aceasta ca o introducere pentru o nouă carte despre perioada de         după ‘89, dar am ajuns numai la nivelul anului 1978 din cauza faptului că, dacă aproape 800 pagini sunt cam mult, aceste 1.500 pagini care au         fost deja scrise atunci ar fi fost mult prea voluminoase. Astfel, am publicat o primă jumătate. Continutul celei de‐a doua cărti, care sper că va aduce noi lămuriri, va ajunge până în decembrie  1989.”

In tot cazul,  interviul exceptional realizat de Irina Airinei si lansat pe piata, in premiera, la Ierusalim si Tel Aviv, in volumul “Anamnesis”, trebuie citit integral, la Karadeniz Press, un portal care vad ca ma urmareste si pe mine si care promite o dezvoltare         spectaculoasa:

Larry Watts: In 1989  Puterea a fost acaparată de vechii agenti KGB si GRU

23 Decembrie 2011        

Dezvaluirile cunoscutului autor american Larry Watts „au socat” Romania        post-decembrista
Ferește‐mă, Doamne, de prieteni…
LARRY L. WATTS a absolvit cu master Universitătile din Washington, Seattle și UCLA, având și un doctorat la Umea University din Suedia. Între 1990 și 1991, a  condus Biroul IREX din București, iar pînă în 1997, a fost Senior Consultant al Project on Ethnic Relation și director al Biroului PER din România. Din 1990, a fost consilier în probleme de reformă democrată și  control asupra institutiilor statului și s-a ocupat de înfiintarea  Colegiului National de Apărare și a Consiliului pentru Minorităti  Nationale. Articolele și studiile sale au apărut în “Studies in Intelligence”, “Problems of Post‐Communism”, “Armed Forces & Society”, “World Policy Journal”, “ European Security”. co‐editor la “Globalization of Civil‐Military Relations: Democratization, Reform and Security” etc. Publică „Reforma militară românească și integrarea în  NATO”,  „O Casandră a României. Ion Antonescu și lupta pentru reformă 1918‐1941” – volum considerat drept cea mai bună biografie politică a Mareșalului Antonescu. Cea mai recentă carte a sa, „Ferește‐mă, Doamne, de prieteni”, tratează un subiect incendiar: războiul secret al         sovieticilor și aliatilor loiali acestora din Pactul de la Varșovia împotriva României. Volumul monumental – 795 de pagini cu aproape 3000 de note de subsol și o bibliografie de peste 800 de titluri – a produs un veritabil cutremur în conștiinta publicului avizat. În el, Larry L. Watts analizează războiul rece clandestin dus de tările din Pactul de la         Varșovia cu România. O Românie pe care, în cartea sa, americanul nostru o plasează la înăltimea și în lumina adevărului istoric. Un gest atât de așteptat… Mai jos         interviul :
Cartea dumneavoastră „Ferește‐mă, Doamne, de prieteni” (București, RAO, 2011) începe cu un citat șocant din Engels: „[Românii sunt] un popor fără istorie… destinati să piară în furtuna revolutiei mondiale… [Ei sunt] suporteri fanatici ai contrarevolutiei și [vor] rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor national […] Disparitia [lor] de pe  fata pământului va fi un pas înainte.” Cum poate fi explicată această teribilă „sentintă”?
Engels  a încercat să identifice „popoarele‐gunoaie”  pe care el le considera contrarevolutionare și trebuiau, în opinia lui, să dispară, pentru realizarea unei revolutii globale, iar scotienii, din care mă trag eu și care au luptat și ei pentru libertate, au fost la fel de desconsiderati de către el. Timp de un secol după întemeiere, Statele Unite au fost cam singura republică democratică din lume, Europa fiind  dominată de imperii. Dar, până atunci, democratia, încă de la aparitia ei, în Grecia antică, a fost clădită pe spatele sclavilor. Toată lumea știa că Statele Unite sunt o democratie, dar, în același timp, noi –  americanii și europenii – nu am considerat că indienii sau negrii sunt egali în drepturi cu noi. Noi, americanii, nu am știut prea multe despre  situatia României, românii fiind nerecunoscuti ca nationalitate și  religie în Imperiul austro-ungar. El i-a catalogat foarte  urât pe români și a făcut un apel la uciderea lor în masă. Ceea ce s-a  și întâmplat, în Transilvania, în 1849. [Ca și în Basarabia în  acea perioadă. Politica justificativă a Imperiului Tarist, aceeași cu   cea a Imperiului Habsburgic, apoi austro-ungar, a functionat și în  Statele Unite, unde băștinașii cuceriti prin expansiune imperialistă au  fost etichetati ca inferiori, ca un pericol pentru toată lumea.] Marx a  fost de acord cu Engels, și ce au scris ei a devenit Biblie pentru Lenin si Stalin. Războiul  secret din interiorul Pactului de la Varșovia împotriva  României are  rădăcini mai adânci, românii constituind o insulă de latinitate  între cele trei imperii înconjurătoare – rus, habsburgic și otoman și  urmașele acestora.
Poate fi dorinta de expansiune a puterilor înconjurătoare explicatia războaielor de imagine duse împotriva românilor începând cu Evul Mediu, continuând cu 1848, Unirea Principatelor, războiul de independentă, înfiintarea României Mari, perioada inter – și  postbelică?
A existat o declaratie de război a lui Lenin. Nimeni nu scrie despre asta. De fapt, primul război sovietic cu o altă tară [după Pacea de la Brest‐Litovsk], a fost cu România, la         începutul lui 1918. Pornind de la o armată distrusă total, România și‐a creat o armată adevărată care a avut posibilitatea să dezarmeze și să alunge peste granită trupele bolșevice. Au fost mai  putin de patru sute de mii de oameni în armata română, ba mai mult, pentru misiunea aceasta au fost utilizati doar o sută și ceva de mii deoameni, dar ei au fost foarte bine organizati cu ajutorul francezilor și  astfel au indus o mare teamă și un resentiment extraordinar, o ură teribilă printre soldatii bolșevici. Sovieticii, ca și rușii înainte, au avut o atitudine de total dispret fată de români  și, în consecintă, această abordare a fost înrădăcinată în sistemul de învătământ. Au practicat un șovinism         care justifica expansiunea lor în zona Moldovei, ei pretinzând despre români că sunt barbari, sălbatici și lipsiti de orice competentă și nu merită nici un fel de drepturi. Rusul să vină să bată un cui în casa ta din care să te alunge fără drept de apel, este o abordare   caracteristică imperiilor! Noi, americanii, ne-am purtat la fel cu indienii. Și la fel s-au comportat austro-ungarii și, în special, partea ungară unde a fost înrădăcinată aceeași conceptie. Nu știu dacă austriecii au redresat astăzi lucrurile, dar cred că da, conformându-se noilor conditii europene. Dar, în Ungaria, nu au fost reevaluate         lucrurile și, din cauza aceasta, acest șovinism este, încă, foarte  puternic, afectând, chiar, politica de stat. Acum, o dată introdus în  învătământ, devine o teorie acceptată, pe care este foarte dificil să o mai schimbi. În Ungaria de azi, în loc să aibă loc o reevaluare a sistemului de învătământ, cum, de exemplu, s-a făcut în Germania prin procesul de         denazificare, este  răspândită fără rușine politica șovină antiromânească, iar         fenomenul se extinde și în Franta, pe posturile TV de stat în care se vorbește într-un mod extremist care nu poate să fie acceptat, astăzi, într-o Europă liberală.
Suntem, azi, mai  civilizati?
Șovinismul este împotriva spiritului Uniunii Europene, este scandalos și pune un mare semn de întrebare asupra tuturor abordărilor politice ale ungurilor privitoare la România. De exemplu, până recent, reprezentatul UE în Moldova a fost un ungur. Dacă această persoană a fost născută și crescută în Ungaria,  ar fi fost foarte dificil pentru ea să rămână neafectată de aceeași bază de șovinism antiromânesc. Și ce înseamnă asta pentru orice fel de  abordare normală și constructivă? Marile puteri trebuie să ajungă la un acord între ele. E clar că, în prezent, Germania și Franta sunt foarte interesate să aibă o relatie bună cu Rusia. E normal, între puterile mari, chiar și numai în interesul păcii. Dar de aici și până la a exclude România, până în 2007, din convorbirile cu Moldova, cu care are granite comune și a cărei populatie e majoritar românească, și, apoi, să se mai și pretindă că România e deja reprezentată de un oficial al UE, originar din Ungaria, în aceste convorbiri, e o glumă proastă. Acest  lucru trebuie subliniat, discutat, lămurit. Autoritătile europene tac  mâlc. Situatia în sine este întoarsă împotriva României, ungurii  spun că România e antimaghiară! Dar  șovinismul antiromânesc e evident – poporul român rămânând un popor paria multi ani după căderea lui Ceaușescu – e un fenomen foarte nociv care trebuie combătut pe plan european.
Cum poate fi combătut?
Există două lucruri, aici, care au un impact puternic. Unul este acest șovinism ca politică imperială în Rusia Taristă și Austro-Ungaria care a fost preluată de Uniunea Sovietică și respectiv de Ungaria și n-a fost schimbată nici  după ‘89. Aceasta este o mentalitate, nu un complot, din cauză că oamenii nu creează această imagine, nu falsifică lucrurile intentionat, ei cred asta. Aceste idei le sunt inculcate prin școală. Și Kossuth este         prezentat, de exemplu, ca un erou democrat, dar nu se scrie în cărtile         lor de istorie despre șovinismul lui. Kossuth care a aruncat asupra românilor anatema de a fi niște ucigași care au luptat împotriva revolutiei, cu Avram Iancu și cu toti ceilalti. E foarte greu să înlături asemenea mentalităti. Vreau să împărtășesc o experientă personală. Eram la liceu, în anii ‘70, când în școala primară și secundară ni se spunea că numai noi, americanii, proveniti din europenii colonizatori, noi am civilizat continentul America de Nord. De fapt,multi coloniști au ucis indieni. Am crescut cu aceste idei denaturate,         în școală erau jocuri cu cowboy și cu indieni și toată lumea voia să fie cowboy. Acum istoria este prezentată în școală mai aproape de adevăr. La început, am avut un mare resentiment fată de cei care credeam că vor  să-mi distrugă aceste icoane ale copilăriei mele. Nu e ușor să schimbi o mentalitate. Îmi imaginez cât de dificil ar fi pentru unguri să gândească despre Kossuth ca despre un criminal, din cauză că el este o icoană pentru ei. Este un erou și pentru ei și pentru diaspora din Statele Unite, multe organizatii primind numele lui, iar mentalitătile, repet, nu se schimbă ușor. Șovinismul trebuie eradicat din sistemul de învătământ de oriunde. Asta nu este istorie, ci politică europeană. E o  chestiune care trebuie abordată deschis. Adevărul este că tările din Pactul de la Varșovia au conlucrat împotriva României, încă din anii ‘60 și în anii ‘70-’80, au continuat într-un mod foarte nociv, prin serviciile lor de informatii până în ‘91, singura schimbare a fost în ceea ce privește Cehoslovacia în ‘90.
Dedicati în cartea dumneavoastră o amplă analiză faptului că Gheorghe Gheorghiu-Dej a reușit scoaterea trupelor sovietice de pe teritoriul tării și a dus o politică natională, contracarând și strategia revizionistă a Budapestei. Dar, pe vremea lui, „lupta de clasă” a provocat multe victime. Care e imaginea corectă a lui Gheorghiu‐Dej în istoria         României?
Perioada Dej poate fi împărtită în partea de dinaintea și de după sfârșitul lui Stalin. Prima perioadă nu a fost sub controlul românilor. Asta nu este o scuză. Nu numai că au fost 700 000 de militari sovietici postati în România în 1946 și nu numai că a dominat echipa cominternistă, Pauker, Luca, Georgescu, dar au lucrat aici multi ofiteri sovietici, Bodnarenko,  Pintilie, Sergiu Nicolau (Serghei Nikonov) Nicolski, etc. – Nikonov, de         exemplu, a fost șeful informatiilor externe pus de sovietici și sotia lui care a fost secretara lui Gheorghiu‐Dej, șeful gărzii de corp și  șeful de cabinet, chiar și șoferul lui Dej, toti erau NKVD‐iști. Se poate conchide că el nu a avut prea mult spatiu de manevră. Asupra lui Dej au avut loc mai multe atentate. Nu se știe dacă întâmplarea din noiembrie         1957, a fost sau nu un atentat, când un avion IL 14, având la bord o delegatie a PMR ce zbura la Moscova pentru a participa la aniversarea Marii Revolutii Socialiste din Octombrie, s-a prăbușit la aterizare pe Aeroportul Vnukovo, la ora 17.48, din cauza unei „erori de pilotaj”. Au murit ministrul de externe Grigore Preoteasa și trei membri ai         echipajului. Ceilalti pasageri au suferit răni grave. Nicolae Ceaușescu,  secretar al CC al PMR, a fost mai norocos. Dej s-a retras în ultima clipă, ne mai îmbarcându-se în avionul rusesc cu care trebuia să ajungă la Moscova. Situatia era foarte proastă, aviatia și flota erau sub control sovietic total. Altădată, din ordinul lui Hrusciov avionul sovietic în care se afla Dej, a fost deviat deasupra Chinei, fără aprobarea acestei tări. China a fost cât pe ce să doboare avionul. Hrusciov urmărea să scoată România din joc pentru că          România avea relatii bune cu Mao și, în același timp să arate lumii cât de barbar era liderul chinez.
A fost, Dej, un personaj atât de complex?
Ca și vremurile. În prima parte a conducerii lui, erau foarte putine școli, analfabetismul era în floare, sistemul de sănătate era precar, sărăcia era mare și el a devenit un fel de erou muncitoresc. Specialist în provocări, a petrecut ani de zile în închisori. Dar, pentru supravietuirea în Comintern, mai trebuia îndeplinită o conditie: să fii mereu gata de trădare, dacă  Stalin a spus altceva, fată de ce spusese ieri sau chiar cu 5 minute         înainte, să adopti noua directivă, lichelismul fiind instrumentul puterii. Problema cu Dej a fost că, deși el nu dădea înapoi de la  abordarea fără milă a realitătii, lichea nu a fost. Și el și Ceaușescu erau să-și piardă viata în atentatele puse la cale de sovietici din cauza asta. Dej a fost fortat să îl denunte pe Tito ca ucigaș. El a fost omul care a declarat că vrea să fie mediator între Tito și Stalin. Apoi, cam la un an de zile, era cât pe ce să fie eliminat. A avut abilităti diplomatice în medierea dintre China și Uniunea Sovietică. El, și alti români, au avut abilitatea să facă abstractie de interesul lui, de interesul românesc, când era angajat în mediere, acesta fiind unul din secretele reușitei. Gheorghiu Dej a avut o orientare românească, natională, fără îndoială. El s-a gândit la România ca la tara lui și la poporul român ca la poporul lui. Altii, cei din Comintern, Pauker, Luca, Chișinevski au fost orientati spre proletariatul internationalist, spre Uniunea Sovietică și, de aceea, ei nu au reprezentat România. Și dacă acest lucru merită să fie recompensat cu admiratie sau recunoaștere, Dej a câștigat, cu toate enormitătile care au fost comise în perioada         nationalizării și colectivizării fortate. Grigore Preoteasa a fost cel   care, în sesiunea plenară a Natiunilor Unite din 3 Decembrie 1956, declara: „Guvernul român acordă dreptul de azil politic președintelui de consiliu Imre Nagy și grupului său”. Imre Nagy a fost prizonier privilegiat la Snagov, fiind detinut într-o vilă frumoasă. Avea conditii         bune și chiar costume făcute la comandă, iar românii au încercat să-i  asigure o viată foarte acceptabilă, chiar sub control sovietic. Preoteasa ajunsese la un acord cu ONU ca Crucea Roșie să-l viziteze pe Nagy, dar sovieticii s-au opus. Preoteasa a intrat în dizgratia lor.  Deci, faptul că și-a pierdut viata poate să fi fost mai mult decât un accident. După ‘62, România a încetat să mai depindă de sovietici pe  linie de aviatie și echipaje și a construit sau cumpărat avioane și a pregătit piloti cu ajutorul englezilor și al altor tări  occidentale. În  1971, Brejnev declara: „Ceaușescu a mers prea departe. El conduce         lupta împotriva noastră și reprezintă obstructia fundamentală în calea liniei noastre. (…) Tot în 1971, la Conferinta de la Crimeea, Kadar acuza: „Ceaușescu ne‐a abandonat întotdeauna (…), a trădat pozitia comună“.
Opozitia României la invadarea Pragăi, în ‘68, tratativele cu China, cu America, apoi         politica fată de Israel și de tările arabe au fost ele considerate la justa lor valoare?
Toate aceste performante pozitive ale României au fost sistematic subminate de „prieteni”. Politica exceptională a României în Orientul Apropiat, de pildă.          Ceaușescu a fost convins până în măduva oaselor că, de fapt, el poate să aducă o contributie importantă în problema aceasta. Yossif Govrin a scris despre această politică pro-israeliană. El a cunoscut foarte clar situatia din România, fiind director al Departamentului Europa de Est din Ministerul de Externe al Israelului din ‘79 până în ‘85, după care a fost ambasadorul Israelului în România până în ‘89. Unul dintre         lucrurile cele mai importante care trebuie luate în considerare despre Ceaușescu este faptul că, România a fost singurul stat din blocul  comunist care a întretinut relatii diplomatice și economice cu Israelul  și singurul din acest bloc care nu le-a întrerupt niciodată, fapt care  i-a conferit lui Nicolae Ceaușescu o pondere deosebită în politica         externă a Israelului și, în genere, a occidentului. Pe plan strategic, acest aspect este foarte important. Din cauza politicii lui Ceaușescu, „prietenii” din est au denigrat total România. Dar, exact în mijlocul revolutiei din 1989, la 24 decembrie, în paginile ziarului „The Washington Post” în care toti șefii de stat se refereau la tiranul sângeros și monstrul Ceaușescu, Shimon Peres a scris că, pentru Israel, nu este așa de ușor să facă astfel de consideratii din cauză că, chiar  dacă omul a fost un tiran pe plan intern, pe plan international el a fost omul păcii. Acest lucru e interesant din două motive. Nu atât prin ceea ce a spus despre Ceaușescu, ci prin ceea ce a spus despre relatiile dintre Israel și România. Relatia româno-israeliană a fost puternică, decenii de-a rândul. Nu numai datorită rolului de mediator jucat de România, ci și din cauza sprijinului pe care Israelul l-a oferit tării dumneavoastră. Pe la începutul anilor ‘80, Ceaușescu a pierdut         sprijinul americano-evreiesc, dar nu a pierdut sprijinul  Israelului.
Mentionati în carte că războiul contra României a fost dus de KGB până târziu, prin 1995. Așa cum în secolul al XVI-lea „legenda neagră” propagată de inamicii Spaniei  a învăluit această tară, creându-i imaginea de simbol al represiunii,  obscurantismului intolerantei religioase și înapoierii intelectuale și  artistice (!), tot așa o legendă neagră învăluie, astăzi, România. Sunt semne vizibile că acest război de imagine contra tării noastre este dus și în prezent. Ne întrebăm, retoric, de ce și de către cine?
În 1989, noi americanii, am realizat primele legături cu serviciile de informatii din Europa de est, noi având foarte putini oameni în zonă și în special în Balcani, primul contact fiind cu serviciile ungare. Ei ne-au oferit informatii  deloc favorabile românilor. Și apoi, în ‘90 și ‘91, am creat aceleași  legături cu Polonia, cu Cehia, cu Bulgaria dar nu și cu România care era văzută în continuare ca un inamic. Partial, cel putin. De ce? Din cauză că noi am primit informatii de la ei că România ne este inamic, iar noi n-am avut  sursele noastre, singura sursă pe care am avut-o din 1989 până la  sfârșitul lui ‘92 fiind reprezentantul CIA la București, Harold James  Nicholson, care a fost depistat, mai târziu, ca agent sovietic! În aprilie ‘92, când a fost numit director la SIE, Ioan Talpeș, primul șef  de servicii care n-a avut legătură cu fosta Securitate, a deschis relatiile cu americanii și prima sa vizită în Statele Unite a fost în martie ‘93. Atunci, directorul FBI a ridicat problema: De ce ai sute de agenti aici împotriva noastră? Și Talpeș a fost surprins fiindcă el a  știa foarte bine că  România nu a avut mai mult de 12 agenti sub acoperire în Statele Unite în ultimii 25 de ani. O tară ca România nu poate avea sute de  agenti sub acoperire, este enorm. Nici Statele Unite nu au avut atât de multi agenti în Uniunea Sovietică, în timpul războiului rece! Sovieticii  și alti membri ai Pactului de la Varșovia au folosit pretextul agentilor  români acoperiti ca să compromită România în Statele Unite. Și lucrurile au mers așa pe mai departe, iar acest lucru apărea și într-un manual         pentru Departamentul de Apărare al SUA în 1996 unde se mentiona că România și China au rămas inamici ai intereselor economice americane. În ‘96! Iar după ‘91, după prăbușirea Uniunii Sovietice, când serviciile de informatii au fost reformate partial, toti au intrat într-un fel de competitie între egali pentru sursele de asistentă din occident. Și ei au conlucrat, în toată perioada războiului rece, pentru excluderea  României. Dar, de data asta, nu le mai dicta Moscova, ci doar interesul  lor propriu, lucru foarte nociv pentru România, lucru necunoscut și  neînteles de occident.
Care a fost rolul serviciilor secrete străine, al agentilor KGB și urmașilor lor în         ratarea „revolutiei” române din 1989?
În România de după ‘89 a  existat linia gorbaciovistă care nu a vrut intervente militară, a fost linia GRU care a fost pregătită pentru interventia militară și  paramilitară și a fost linia KGB-istă, de asemenea, pregătită pentru interventia militară sau paramilitară. Puterea a fost acaparată de vechii agenti sovietici înlăturati de Ceaușescu. Și a apărut, Nicolae Militaru, de unde? Un tânăr ofiter anuntat, pur și simplu, la Televiziune, numirea lui  Militaru drept comandant al armatei. De către cine?! Și Militaru a         reactivat o multime de oameni care au fost pregătiti în Uniunea  Sovietică. De zece ani de zile nu mai fusese nimeni la vârful armatei  pregătit în Uniunea Sovietică. Fuseseră înlăturati. Si acum ei au apărut din nou, șeful de stat major, la informatii militare, la Interne și  multi altii, toti pregătiti de sovietici. Și tot atunci au fost aduși și  Doicaru și Caraman. Securitatea a fost desfiintată, ceea ce a fost o  mare greșeală. Aceeași greșeală am făcut-o noi, americanii, în Irak.  Dacă procedezi așa, pierzi controlul evenimentelor. În Polonia, în Ungaria, în Cehia, în Bulgaria s-a negociat cu „cei vechi” și nu a fost         nici o problemă. Ei au rămas în serviciu, nu a fost nici un proces, procese au fost numai aici, în România, și totuși unii au spus că nu au fost destul de multe procese. Dar dacă fac o comparatie cu alte tari, România a fost singura tară în care au avut loc astfel de procese și în care manipularea mediatică a functionat masiv.
Este o ipoteză conform căreia Karoly Kiraly ar fi putut fi agent sovietic. Se spune că el ar fi unul din păpușarii evenimentelor de la Târgu-Mureș din martie 1990. Dar         fenomenul Piata Universitătii, multiplele mineriade au fost manipulări  rusești?
Karoly Kiraly e plauzibil să fi fost agent sovietic. A fost, nu o dată, în URSS. A fost la         studii acolo. Și, mai mult decât atât, când Gorbaciov a venit aici în ‘87 și Karoly         Kiraly era consemnat la domiciliu, Gorbaciov a trimis o mașină de  la Ambasada sovietică la Târgu-Mureș, l-a luat la receptia la care a fost și Ceaușescu și, în timpul acestei receptii, a stat de vorbă cu  Kiraly vreo   zece minute. Și după asta Kiraly a fost dus         cu o mașină sovietică din nou la Târgu-Mureș. Nu mai este nici o îndoială, el a fost omul sovieticilor. Ar fi foarte folositoare o  abordare istorică și nu polemică despre ce s-a întâmplat în martie 1990.  Toate acestea au putut fi date pe fată abia după 2000, din ceea ce s-a  putut recupera din arhivele ultrasecrete ale RDG, apoi din arhivele URSS, gratie lui Boris Eltîn  care a permis accesul la documente, o vreme. Un volum uriaș de         documente rămâne, însă, sub aceeași lespede grea a traditionalei conspirativităti și ipocrizii. Care arhive rămân ferecate în continuare? De ce?
Arhivele foste sovietice au rămas blocate. Rușii au deschis temporar accesul la ele între ‘91-”92. Și chiar și atunci, accesul la documentele românești a fost dificil. Este o poveste, aici,  foarte interesantă care sugerează cât de importantă a fost România pentru ei. Au fost create trei arhive pentru depunerea documentelor luate de sovietici de la guvernele și statele inamice în perioada celui de-al doilea război mondial: polonez, francez și român. Aceste arhive au fost   închise. După câtiva ani, arhivele românești au fost împărtite, o  parte la Ministerul de Interne al Uniunii Sovietice, o alta la Ministerul de Externe, o parte a fost predată Moldovei Sovietice, Ucrainei, o altă parte a fost închisă în arhivele KGB, fenomenul e foarte interesant. Nu așa s-a întâmplat cu arhivele poloneze sau         franceze care au rămas într‐un bloc. Această împărtire a îngreunat orice  fel de reconstituire. Consider că asta au intentionat. În plus, există  arhive ale Ungariei, Poloniei, Cehoslovaciei care nu au fost declasificate. Sovieticii au mers prin toate arhivele tărilor fostului Pact de la Varșovia, cu acordul guvernelor lor, pentru a extrage orice document care apartinea serviciilor sovietice. Partial, ne-am folosit de arhivele Mitrohin și Gordievski și mai putin de ceea ce a fost spus de Kalughin. Am  folosit arhivele STASI pe care rușii nu au reușit să pună mâna și  Statele Unite au găsit acolo dosarul de agenti, cam 13.000 de agenti,  dar și mii de saci de documente tăiate care au rămas în Germania și sunt pe cale să fie reconstituite în Comisia Federală. Cel mai bine ar fi dacă s-ar publica pe internet. Mai există, despre România, o multime de documente în Moldova și în Ucraina, dar care nu sunt încă declasificate.
Este această carte o  reparatie morală la loviturile de imagine date României? Ce         urmează?
Chiar dacă, după președintele Johnson, pozitia extrem de curajoasă a României în criza rachetelor din Cuba nu a mai fost făcută cunoscută, serviciile nu  obișnuiesc să își revizuiască pozitia din trecut. Acest lucru tine de așa-zisa patologie organizatională. Este vorba despre cunoștintele deficitare referitoare la adevărata politică externă a României, despre efectul campaniei  intense de dezinformare duse de tările Pactului de la Varșovia împotriva  tării dumneavoastră. După ‘89, vălul „legendei negre” a continuat să se         îndesească, scopul fiind însă altul, rivalitatea lor cu România în relatia cu occidentul. Foștii „prieteni” din  Pactul de la Varșovia au scos România din joc. Ei sunt, astăzi, bunii  europeni…  Și în Orientul apropiat, România e lipsită azi, de orice șanse din cauză că ei au reușit să o izoleze. Am conceput cartea aceasta ca o  introducere pentru o nouă carte despre perioada de după ‘89, dar am  ajuns numai la nivelul anului 1978 din cauza faptului că, dacă aproape 800 pagini sunt cam mult, aceste 1.500 pagini care au fost deja scrise  atunci ar fi fost mult prea voluminoase. Astfel, am publicat o primă          jumătate. Continutul celei de‐a doua cărti, care sper că va aduce noi         lămuriri, va ajunge până în decembrie 1989.
Ne dorim numai prieteni         ca dumneavoastră!
(  Fragment din cartea „Anamnesis” a autoarei Irina Airinei         )
FAPTE SI INTAMPLARI CUTREMURATOARE DIN ISTORIA ROMANIEI         DEZVALUITE ACUM PENTRU PRIMA DATA O CARTE CARE VA SCHIMBA SPECTACULOS INTREAGA VIZIUNE ASUPRA         ISTORIEI NATIUNII ROMANE
„Fereste-ma, Doamne, de         prieteni” dezvaluie amanunte senzationale din culisele         spionajului si politicii internationale, care au precedat revolutia din         decembrie 1989 si manevrele care i-au urmat, precum si strategiile si         tacticile adoptate de serviciile secrete din Blocul Comunist pentru a         tine in frau aspiratiile de independenta ale Romaniei.
„Fereste-ma, Doamne, de         prieteni” examineaza interesele strategice aflate in spatele         relatiilor antagoniste ale Romaniei cu „aliatii“ din Rasarit,         motivatiile incredibilei sfidari a tarii noastre la adresa Moscovei,         metodele de „eliberare“ militara si de securitate din jugul sovietic,         scopurile opozitiei fata de politicile de la Kremlin si, mai ales,         reactia sovieticilor si a loialistilor din randul membrilor Pactului de         la Varsovia in cele mai inalte consilii ale acestora, asa cum au fost         acestea consemnate de lideri ai Partidului Comunist, de comandanti         militari si de organe ale securitatii statului.
Adevaruri dureroase rostite acum pentru prima data         despre relatiile sovieto-romane, ce conduc la o intrebare         importanta: Cum de mai         existam ca natiune in ciuda tuturor vicisitudinilor         istoriei?
Consultant al Corporatiei RAND la momentul         revolutiei, Larry         Watts a calatorit deseori in Europa de Est si in URSS inainte de 1989.         Ulterior a asistat oficiali din Romania la infiintarea Colegiului National de Aparare          si a conlucrat cu mai multi ministri romani ai Apararii si sefi         de stat major privind reforma in domeniul armatei, cooperarea cu         Parteneriatul pentru Pace si integrarea in NATO. In 1990 si 1991         a fost seful Biroului IREX din Bucuresti, iar pana in 1997 a fost senior         consultant al Project on Ethnic Relation si director al Biroului PER din         Romania. Intre 2001–2004 a activat drept consultant pentru reforma         sectorului de securitate pe langa consilierul prezindential pentru         securitate nationala din Romania.
O CARTE-DOCUMENT CARE TREBUIE SA EXISTE IN BIBLIOTECA FIECARUI         ROMAN!      
© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press