Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești

Românii din Herța au umplut sala de festivitați ( Casa raională de cultură),  pentru a onora tradițiile românești care trăiesc prin muzica populară românească. Au venit cu mic cu mare pentru a lua parte la spectacolul susținut de laureații și oaspeții „Festivalului – concurs Internațional de muzică populară românească „În grădina cu flori multe” în Herța. Filmarea a fost obținută prin amabilitatea Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina /  mai 2015

Spectacolul a fost parte din programul Festivalului mai sus menționat, organizat de Iurie Levcic prin Asociația Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești, Cernăuți.

După cum se vede din imagini și materialul video, aceștia au venit în număr mare pentru a-i vedea pe șcena pe frații lor veniți din Țara Mamă România, cu care împărtășesc o limbă, o tradiție și o cultură comună, cea română.

Localitatea Herța a făcut parte încă de la înființare din Principatul Moldovei, aflându-se la câțiva kilometri nord de orașulDorohoi. Prima menționare documentară a localității datează din data de 20 decembrie 1437. Ca urmare a relațiilor comerciale dezvoltate, a primit în anul 1672 statutul de târg, printr-un hrisov al domnitorului Gheorghe Duca.

Până la încorporarea Bucovinei la Austria, în 1775, a făcut parte din Ținutul Cernăuți. Între anii 1775-1777, orașul a fost ocupat de armatele austriece, dar târgul, împreună cu circa 30 de sate, a revenit Moldovei, în cadrul nou-înființatului Ținut Herța. Acest ținut a fost desființat în anul 1834 și înglobat Ținutului Dorohoi. Statutul de târg al orașului Herța a fost confirmat în 1817 de Scarlat Callimachi și în 6 iulie 1824 de către Ioniță Sandu Sturdza.^[1]

După Unirea Principatelor Române la 24 ianuarie 1859, târgul Herța a intrat în componența statului român. La recensământul din 1860, Herța era oficial a 25-a localitate urbană a Moldovei, după numărul populației (2754 locuitori).

În anul 1864 i s-a recunoscut statutul de oraș. La 1901, Marele Dicționar Geografic al României consemnează că Herța avea 1.160 de locuitori, dintre care majoritatea români și 820 erau evrei; orașul avea 2 biserici ortodoxe, 2 sinagogi, o școală de băieți și una de fete; în 1884 în oraș se înființase primul birou telegrafo-poștal cu telefon.

În perioada interbelică, orașul Herța a făcut parte din componența României, în Plasa Herța a județului Dorohoi. Conform recensământului din anul 1930, locuiau 8.368 persoane, aproape în totalitate români.

În perioada interbelică, în comuna urbană Herța se desfășura un mic comerț de vite și cereale. Aici funcționau o pretură, o judecătorie mixtă, o percepție fiscală, un oficiu P.T.T., un oficiu telefonic și un serviciu sanitar. De asemenea, pe plan educativ-cultural, existau 2 școli primare de stat, 1 școală primară confesională, 1 cerc de lectură, 1 societate sionistă, 2 biserici ortodoxe și 7 sinagogi și case de rugăciune evreiești. Prin oraș trecea drumul național Cernăuți – Herța – Noua Suliță – Lipcani.

Acest teritoriu nu a făcut parte niciodată din regiunea Basarabia sau din regiunea Bucovina, ci din regiunea cunoscută astăzi sub denumirea de Ținutul Herța și care a aparținut Moldovei și apoi României, până la cel de-al doilea război mondial.

Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia și Bucovina de Nord au fost anexate de către URSS la 28 iunie 1940. Cu toate acestea, deși nu era prevăzută nici în Pactul Ribbentrop – Molotov și nici în notele ultimative sovietice din 26 iunie 1940 decât cedarea celor două teritorii mai sus-amintite și care nu făcuseră parte din Vechiul Regat, trupele sovietice au săvârșit încă un abuz prin încălcarea termenilor ultimatumului și au ocupat și un teritoriu cu o suprafață de 400 km² și o populație de aproximativ 50.000 de locuitori din Vechiul Regat, teritoriu cunoscut astăzi sub denumirea de Ținutul Herța. Sovieticii au afirmat ulterior că au ocupat acest teritoriu din cauza unei erori cartografice, deoarece sovieticii trăsese pe hartă o linie de demarcație cu un creion gros de tâmplărie.

Reintrat în componența României în perioada 1941-1944, orașul a fost aproape complet distrus în primele zile de război. Ținutul Herța a fost reocupat de către URSS în aprilie1944 și integrat în componența RSS Ucrainene. Cu toate că Tratatul de Pace de la Paris din 10 februarie 1947 a menționat ca „frontiera sovieto-română este fixată în conformitate cu acordul sovieto-român din 28 iunie 1940”, URSS-ul a refuzat să restituie României Ținutul Herța.

După reocuparea orașului de către sovietici, Herța a fost reconstruită, dar populația nu a mai atins nivelul populației din perioada interbelică. Între anii 1940-1962, orașul Herța a fost reședința administrativă a raionului Herța. În următorii 30 de ani, orașul nu s-a mai dezvoltat, întreg raionul Herța fiind inclus în raionul Adâncata.

Începând din anul 1991, orașul Herța face parte din raionul omonim al regiunii Cernăuți din cadrul Ucrainei independente, fiind centru administrativ raional. La recensământul din 1989, numărul locuitorilor care s-au declarat români plus moldoveni era de 1.443 (1.327+116), reprezentând 68,00% din populația localității. La acel moment, mai locuiau 409 ucraineni, 222 ruși, 14 evrei, 3 poloni și 31 persoane de alte etnii ^[5]. În prezent, orașul are 2.101 locuitori, preponderent români.

În anul 1993 orașul a încorporat 56.5 hectare de teren din satul Târnauca, 8.3 hectare de teren din satul Molnița, suprafața orașului crescând la 322.3 hectare. În prezent, aici funcționează una din cele mai mari întreprinderi de pielărie din regiune, cu peste 1.300 muncitori, o fabrică de cărămidă și 3 școli.

Liceul din Herța poartă din anul 1968 numele scriitorului român Gheorghe Asachi (1788-1869).

Publicat de româniabreakingnews.ro