,
Serbia mereu „prietenă”. În timp ce România a retrocedat bunurile colective ale sârbilor, românii din Serbia sunt refuzați de autorități!
Agenția pentru Retrocedare – filiala Novi Sad, a respins cererea Comunității Românilor din Serbia (CRS) pentru retrocedarea bunurilor colective ale românilor din Serbia.
Pe data de 06.04.2015, a fost prima audiere la Agenția pentru Retrocedare – Filiala Novi Sad. Magistratul Public din Zrenianin, a trimis părerea în scris precum nu există dovadă de succesiune între CRS și Societatea „Luceafărul”.
La audierea din 06.04.2015, Comunitatea Românilor din Serbia a justificat că toate bunurile Societății „Luceafărul” au fost confiscate prin decizia Tribunalului Popular din Vârșeț din 1946. Societatea „Luceafărul” a fost obilagtă de către autoritățile comuniste să restituie „profitul de război”. Bunurile au intrat în posesia RFP Iugoslavia pe data de 6 februarie 1947, iar Societatea „Luceafărul” a fost dizolvată abuziv.
S-a mai specificat că scopul înființării societății „Luceafărul” a fost sprijinirea comunității românești. Clădirea a adăpostit liceul românesc, cu cele două intrenate ale sale. Activitățile culturale a comunității românești s-au desfășurat în această clădire. Clădirea „Luceafărul” a asigurat sediul asociațiilor și instituțiilor românești și a finanțat publicațiile în limba română.
Pe data de 27 iunie 1946, Uniunea Culturală a Românilor din Iugoslavia încearcă să salveze ce se mai poate salva din Societatea „Luceafărul”, adresându-se Tribunalului Popular pentru cumpărarea bunurilor mobile.
Potrivit procesului verbal al Comisiei Populare a Orașului Vârșeț din 6 noiembrie 1946, s-a constatat că societatea „Luceafărul” nu a returnat în totalitate profitul de război în valoarea de 1.377.037,00 dinari, evidențându-se că societatea a plătit 266.937,00 dinari, ceea ce a reprezentat probabil toată resursele financiare ale societății.
Dobânzile la datoria atribuită Societății „Luceafărul” erau exagerate, iar „profitul din război” era imbosibil de achitat.
Pe de altă parte, obiectivul Societății „Luceafărul” a fost să dea credite avantajoase românilor, sprijin material și financiar al instituțiilor culturale și al asociațiilor românești, finațarea publicațiilor românești și asigurarea existenței și propășirii activităților spirituale. De aici până a declara „Luceafărul” profitor de război, este cale lungă.
Pentru a exemplifica, suma de 1.377.037,00 dinari, în 1946 reprezenta valoarea a 24,4589 kg de aur pur, sau în zilele noastre 944.498,91 USD. Aceasta era suma pe care „Luceafărul” trebuia să returneze statului reprezentând profit din război.
Succesiunea directă nu se poate dovedi, Societatea „Luceafărul” a fost declarată profitor de război și dizolvată. Procesul reprezenta o simplă concluzie verbală extrajudiciară a RFP Iugoslavia împotriva Societății „Luceafărul” din 1946, care mai mult seamănă cu un inventar a averii societății decât un document juridic. Niciunde nu se specifică care sunt cauzele sau acțiunile Societății „Luceafărul” ce au determinat Tribunalul Popular să o declare profitor de război.
Conform deciziei Agenției Pentru restituire rezultă că românii din Serbia nu au dreptul să-și recupereze bunurile colective. Decizia nu este definitivă și urmează să fie depusă plângere din partea Comunității Românilor din Serbia.
Sursa: comunitatea-romanilor.org.rs prin romaniabreakingnews.ro
