,
László Tőkés, Ungaria și Decembrie 1989 (1)
Recentele pasiuni și poziții publice stârnite de faptul că lui László Tőkés i-a fost retras Ordinul „Steaua României”, ca urmare a pozițiilor și declarațiilor sale constant anti-românești, ne-a readus în memorie biografia celui care avea să-și lege numele de izbucnirea revoltei populare de la Timișoara din 16 decembrie 1989, preludiu al derulării unui complex proces istoric ce avea să atingă apogeul prin înlăturarea regimului Ceaușescu pe 22 decembrie 1989.
László Tőkés pretextul pentru răbufnirea unor nemulțumiri latente ale cetățenilor Timișoarei
În contextul evenimentelor care se derulau în spațiul Europei Centrale și Est, respectiv prăbușirea glacisului strategic al URSS, cei peste 315.000 de locuitori ai Timișoarei erau în așteptarea producerii a ceva, a unei scântei, în contextul în care apăruseră în oraș ceva semne prevestitoare. Într-un astfel de context, „Cazul László Tőkés” avea să devină pretextul pentru răbufnirea unor nemulțumiri latente ale cetățenilor Timișoarei, pentru manifestarea dorinței de schimbare a vieții de zi cu zi și, de ce nu, chiar a regimului social-economic și politic. Referindu-se la „Cazul László Tőkés”, colonelul (r) Filip Teodorescu, fost adjunct al șefului Direcției a III-a Contraspionaj (UM 0625) din cadrul Departamentului Securității Statului (DSS), va menționa că, totuși,
Filip Teodorescu
„Securitatea română nu numai că nu a fost inspiratoarea măsurilor administrative, inclusiv a procesului de evacuare din locuința parohială intentat de superiorul lui László Tőkés pe linie de cult, dar a apreciat ca total inoportună o asemenea măsură”, însă având în vedere faptul că „hotărârile cuplului prezidențial erau inatacabile în concepția cvasitotalității colaboratorilor săi s-a procedat la aplicarea celei mai neinspirate măsuri”.
László Tőkés (n. 01.04.1952 în Cluj-Napoca) provine dintr-o familie de vechi preoți reformați și va absolvi Institutul Teologic Protestant de grad universitar din Cluj-Napoca. Își va începe activitatea profesională în calitate de capelan la biserica reformată din Brașov, în 1975, după care a plecat la Dej în 1977. În 1984 a fost îndepărtat din calitatea de preot pe cale disciplinară.
„În 1983 – 1984 am luat parte la editarea unei reviste samizdat, cred că prima revistă samizdat din România, numită Ellenpontok (Contrapunct). Eu am scris materialul privind viața bisericească, situația bisericii reformate din România. Pe de altă parte am redactat niște memorii în secret către biserica reformată din Ungaria și către centrul religios din Geneva unde se află sediul alianței mondiale reformate. Articolele din revistă nu erau semnate, dar Securitatea a aflat cine le-a scris”, va mărturisi László Tőkés.
După lungi și interminabile procese cu autoritățile ecleziastice din cadrul Bisericii Reformate, László Tőkés va deveni preot secundar, în 1986, în cadrul episcopiei Oradea, care i-a oferit un loc de muncă în Timișoara. Parohul principal Leo Peuker va muri în 1987 și László Tőkés va rămâne singur în relația cu comunitatea.
Gazda Árpád
„Cât era Leo Peuker preot, veneau la slujbă 40 – 50 de oameni. După ce Tőkés a preluat această sarcină, din săptămână în săptămână venea tot mai multă lume. Sala devenise arhiplină, în 1989 cred că veneau la fiecare slujbă în jur de 600 de oameni. Predicile sale erau un mod de împotrivire la regim. De pildă, cuvântul «libertate» era folosit foarte des. Nu spunea ceva direct, dar alegea din Biblie citate cu tâlc. Prima noastră înfruntare cu Securitatea a fost în 1988. La 31 octombrie, de ziua Reformației, am organizat în biserică un recital de poezie din Dsida Jeno. (…) Numele lui László Tőkés a apărut în presa din Ungaria pentru prima oară legat de această problemă”, mărturisea Árpád Gazda, redactor-șef al cotidianului maghiar Kronika.
Pe 21 februarie 1989, László Tőkés va trimite o scrisoare Uniunii Mondiale Reformate în care își va exprima acordul față de politica acestei organizații care apăra existența Bisericii Reformate în România socialistă și critica, totodată, planul de sistematizare a satelor. Trebuie menționat faptul că la cea de-a IV-a Conferință a președinților Consiliilor Populare din 3 – 4 martie 1988, Nicolae Ceaușescu a anunțat că trebuie să se reducă radical numărul de sate, de la circa 13.000 în acele momente, la 5.000, cel mult 6.000. Reacția comunității internaționale a fost extrem de vehementă, astfel încât 231 comune din Belgia, 95 din Franța și 42 din Elveția au adoptat sate românești. Alteța sa Regală Prințul de Wales a condamnat într-un discurs din 27 aprilie 1989, reprodus în The Times-ul din 28 aprilie, campania de sistematizare a satelor.
Războiul lui László Tőkés cu liderii Bisericii Reformate din România
În data de 3 martie 1989, László Tőkés va primi o primă informație referitoare la faptul că episcopul László Papp intenționează să-l mute din Timișoara. În perioada martie – mai 1989 se vor desfășura mai multe runde din războiul lui László Tőkés cu liderii Bisericii Reformate din România care încercau să-l schimbe din funcția de preot. Pe 17 mai 1989, o nouă delegație de preoți conduși de protopopul József Kovács sosește la Timișoara pentru a prelua parohia de la László Tőkés și a-i înmâna decizia de numire în Mineu, județul Sălaj, cu începere de la 1 mai 1989. László Tőkés va refuza efectuarea unui control financiar la parohia sa, iar pe 28 mai 1989, Radio Kossuth din Budapesta dă citire scrisorii lui László Tőkés către episcopul László Papp căruia i se cere sprijinul pentru studenții excluși din Teatrul Studențesc Thalia. Episcopul László Papp refuză să se implice, iar László Tőkés îi va cere demisia, pe 21 iunie 1989, printr-o „scrisoare deschisă”.
Începând din mai 1989, László Tőkés va deveni un invitat frecvent al celor de la Radio Budapesta, iar pe 24 iulie 1989 va apărea în cadrul emisiunii Panorama a televiziunii maghiare și va vorbi despre dărâmarea zidurilor comunismului. Contul bancar al Bisericii Reformate din Timișoara este blocat pe 23 iunie 1989 astfel încât parohia va ajunge în imposibilitatea de a plăti impozitul și a continua, în cadrul legal, lucrările de renovare a clădirii bisericii.
Video: Panoráma-interjú Tőkés Lászlóval, 1989
Gazda Árpád
„După ce a refuzat să se mute la Mineu, Tőkés n-a mai primit salariu, dar el totuși ținea slujba. Comunitatea îl ajuta. De nenumărate ori a fost vizitat de autorități. El, în fiecare săptămână după slujbă ținea o informare în care spunea cine a murit, cine a fost botezat, și, în afară de aceste știri normale el mai spunea că a fost vizitat în data cutare de inspectorul cultelor Țeperdel, în data cutare a fost invitat la Securitate de maiorul cutare… Puterea lui era tocmai faptul că n-a făcut taină din toate cele ce i se întâmplau”, rememorează Árpád Gazda.
Pe 26 iulie 1989 va fi deconectat telefonul din locuința lui László Tőkés, însă el va suna numai în cazul unor apeluri anonime de amenințare sau în cazurile în care ofițerii DSS se aflau la celălalt capăt al firului. În cursul zilei de 14 august 1989, episcopii reformați din România, László Papp (Oradea) și Gyula Nagy (Cluj-Napoca), vor trimite o scrisoare tuturor preoților reformați din România, prin care îi anunțau că László Tőkés este exclus atât din rândul preoților, cât și din Biserica Reformată.
Slujba din biserică de pe 20 august 1989 va fi ținută, totuși, de László Tőkés și nu de către noul preot venit de la Reșița, Botond Makay. Cu sprijinul presbiteriului, László Tőkés este proclamat preot cu statut definitiv în Timișoara. DSS-ul intră în alertă având în vedere evoluția evenimentelor și în condițiile în care, din august 1989, emisiunea „Vasárnapi Ujság” („Jurnal de Duminică”) a postului Radio Kossuth din Budapesta va începe să prezinte săptămânal evoluția evenimentelor din jurul Bisericii Reformate din Timișoara. Referindu-se la motivațiile înfruntării regimului comunist, László Tőkés va declara:
„Mi-am asumat responsabilitatea și pericolul să lupt pentru drepturile bisericii, ale minorității maghiare. N-am avut în vedre să joc un rol pe plan național. Așa trebuie înțeleasă chestia. Eu nu mi-am putut închipui ca un preot simplu reformat să lupt pentru cauza eliberării țării de sub asuprirea dictaturii comuniste”.
În revolta sa împotriva regimului comunist, László Tőkés va fi sprijinit de către Bela Sepssy și Ildiko Sepssy.
„L-am cunoscut pe László Tőkés la înmormântarea lui Leo Peuker. Înainte de asta nu prea frecventam biserica, deoarece nu-mi plăcea de preotul Peuker, care slujea interesele comuniste. Predica lui Tőkés m-a cucerit, am devenit apoi devotat bisericii, participam la orice acțiune a parohiei, chiar la ședințele presbiteriului unde doar soția era membră (n-aveam drept de vot dar îmi spuneam părerile). Acasă și la serviciu aveam laborator fotografic. Acolo am făcut microfilmele cu texte scrise de László Tőkés, care apoi ajungeau la Budapesta, unde erau prezentate la radio și TV”, mărturisea Bela Sepssy.
Cei doi soți Sepssy vor fi alături de László Tőkés, pe tot parcursul anului 1989, suportând perchezițiile și interogatoriile ofițerilor DSS privind relația cu preotul considerat a fi o problemă de securitate pentru regimul comunist.
„Când Tőkés avea ceva de transmis în străinătate, apela la soțul meu să facă microfilme. În 1990 am aflat că însăși fiica mea ducea microfilmele la Arad, la bunica fostei soacre, de unde altcineva (nu știu cine) aranja să ajungă mai departe”, declară Ildiko Sepssy.
László Tőkés mai mult împotriva României decât a lui Ceaușescu
În martie 1989 vor sosi la Timișoara doi reporteri canadieni, Michel Claire și Jean Le Roy, împreună cu prieteni de-ai lor din Ungaria, la recomandarea fratelui lui László Tőkés din Canada, Istvan Tőkés. În interviul acordat celor doi reporteri canadieni, László Tőkés va vorbi despre planul sistematizării satelor și va afirma că „trebuie zdrobit zidul tăcerii, cineva trebuie să înceapă”. Ofițerii DSS-ului au interceptat echipa celor doi reporteri canadieni, însă interviul filmat cu László Tőkés ajunsese în Ungaria. Reporterii au fost expulzați iar postul de televiziune canadian s-a temut să difuzeze materialul video. Prin intermediul lui Istvan Tőkés, caseta video va ajunge la Chrudinak Lajos, realizatorul programului Panorama al TV Budapesta, care o va difuza pe 24 iulie 1989.
Un apropiat al lui László Tőkés, tehnicianul dentar Iosif Kabai, membru al presbiteriului Parohiei Reformate Timișoara și, totodată, locatar al casei în care se afla biserica, consideră că era o situație ciudată să privești interviul lui László Tőkés la TV Budapesta în condițiile în care locuința era supravegheată permanent de către ofițerii DSS-ului „care se chinuiau să afle cum izbutește Tőkés să dea interviuri mass-mediei maghiare”.
Intervievat de către revoluționarul Marius Mioc în 17 și 20 septembrie 2001, Iosif Kabai va declara:
Marius Mioc
„După revoluție am aflat că videocamera cu care a fost filmat (László Tőkés – n. n.) stătea permanent în clădire, reporterii veneau fără aparatură, astfel încât securiștii să nu-și dea seama ce scop au. Ca să poată intra în clădire, uneori vizitatorii lui László spuneau că merg la mine. Atunci erau lăsați să intre, cei care păzeau clădirea aveau încredere în mine. Să adăugăm la cele spuse de martor faptul că, chiar intrarea în locuința lui Tőkés era supravegheată, exista o ușă care dădea spre subsol și care n-a fost niciodată supravegheată. De asemeni, vizitatorii mai puteau intra duminica, împreună cu mulțimea care venea la biserică pentru slujbă”. Referindu-se la acest aspect al „cazului László Tőkés”, Imre Borbely mărturisea: „Am reușit să facem asta (transmiterea de informații de la și către László Tőkés – n. n.) chiar și atunci când a fost păzit de milițieni în uniformă în fața casei, întrucât nora mea a reușit de fiecare dată după slujbe să intre la el în casă, a primit de acolo videocasetele, audi-casetele sau scrisorile pe care mi le-a adus mie. Eu am avut mulți prieteni RDG-iști cu care am cutreierat munții, și prin ei am reușit de cele mai multe ori să trimit informațiile până în Budapesta, întrucât ei nu au fost în vizorul vameșilor și securității de la graniță”.
Maiorul (r) Radu Tinu, fost locțiitor al șefului Securității Timiș în decembrie 1989, va scrie, cu referire la acțiunile lui László Tőkés:
Radu Tinu
„Fără a greși am spus-o în 8 martie 1990 și pot afirma și azi că László Tőkés nu a fost împotriva lui Ceaușescu ci împotriva României. Cultivat și inteligent, ambițios, extremist, T. L. a confirmat prin atitudinea sa postdecembristă că măsurile informativ-operative luate împotriva sa au fost îndreptățite, legale. Cazul său, tipic de trădare, a fost, zic eu, lucrat cu profesionalism. Nefinalizarea lui prin arestare în momentul în care aveam dovezile trădării – chitanța olografă pentru 20.000 lei (atenție! în ’89 octombrie) și două pagini cu informații, toate găsite la ieșirea din țară la doi cetățeni maghiari, cadre ale serviciilor de specialitate din țara vecină, s-a datorat lui N. Ceaușescu care nu a aprobat măsura propusă de noi, având în vedere situația politică, internațională din momentul respectiv”.
Iosif Kabai, colaboratorul lui László Tőkés, susține că un preot din Ungaria a venit la Timișoara, auzind de necazurile lui László Tőkés, și i-a adus 20.000 de lei cerându-i o confirmare scrisă pentru primirea banilor.
Iosif Kabai
„La scurt timp – declară Iosif Kabai – a venit un polițist (pe 20 noiembrie 1989 – n. n.) cu biletul iscălit de Tőkés spunând că l-au găsit în buzunarul unui cetățean străin care se întorcea acasă și dacă recunoaște semnătura, să aleagă: fie era vorba de banii bisericii pe care și i-a însușit, pedeapsă pentru delapidare; fie a primit banii pentru mesajele trimise în străinătate, pedeapsă pentru spionaj. Eu am vorbit despre acest subiect cu un procuror, care m-a sfătuit ca Tőkés să nu recunoască nimic”.
Pe 11 septembrie 1989, emisiunea Panorama a TV Budapesta va relata pe larg despre „Cazul László Tőkés”. Dispariția de la domiciliu, pe 12 septembrie 1989, a inginerului constructor Ernő Újvárossy, un apropiat al lui László Tőkés și șeful lucrărilor de renovare a bisericii, va amplifica atmosfera de teamă, neputință și revoltă surdă împotriva regimului comunist. Cadavrul lui Ernő Újvárossy va fi găsit peste două zile în Pădurea Verde și pe el se înregistrau urme de violență. După o investigație jurnalistică privind moartea lui Ernő Újvárossy, publicistul Marius Mioc va considera că László Tőkés a folosit moartea acestuia „pentru a crea în sânul comunității maghiare reformate din Timișoara o anumită stare de spirit care a ajutat la deznodământul din decembrie 1989”.
LazloTokes_interviu_PanoramaTV_1989
„Cazul Ernő Újvárossy” va fi folosit din plin de către autoritățile Republicii Ungare pentru a pune în dificultate pe plan internațional regimul lui Nicolae Ceaușescu. Mátyás Szűrös, președintele Parlamentului de la Budapesta, aflat în vizită oficială în SUA, îi va informa, pe 12 septembrie 1989, pe reprezentanții SUA despre moartea lui Ernő Újvárossy. Árpád Gazda, redactorul-șef de la Kronika, a confirmat faptul că Mátyás Szűrös a vorbit în SUA despre „Cazul Ernő Újvárossy” și László Tőkés, în pofida faptului că nu există nicio relatare în mass-media acelor timpuri din Ungaria și SUA. Informația lui Árpád Gazda provenea de la cetățeanul maghiar care i-a furnizat informațiile despre „Cazul Ernő Újvárossy” lui Mátyás Szűrös. În predica pe care o va rosti la funeraliile lui Ernő Újvárossy, László Tőkés va declara: „Asasinii lui Ernő Újvárossy se ascund printre noi, în mulțime”.
Începând din vara anului 1989, Ungaria începea să aibă și o agendă proprie în cadrul Tratatului de la Varșovia folosindu-se de problematica drepturilor omului și cele ale minorităților, miza fiind impunerea intereselor personale și o autoritate privilegiată asupra spațiului românesc.
Guvernul de la Budapesta insista pentru „coordonarea activității” unui nou Comitet Special al Pactului de la Varșovia pentru Drepturile Omului și Problemele Umanitare. În condițiile unei relații speciale între Moscova și Budapesta, amplificată de personalitatea lui János Kádár, oficialii de la Budapesta recomandau înființarea acestor noi organisme și implementarea anumitor „obligații comune” referitoare la drepturile minorităților, la reuniunea Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varșovia din iulie 1989, cu speranța unui eșec care putea să fie pus pe seama poziției intransigente a României cu privire la drepturile umane și la cele ale minorităților, și de a se asigura, astfel, că publicul internațional era informat pe canalele corespunzătoare. Un aspect relevant pentru aceste relații „speciale” sovieto-maghiare este oferit de ceremonia din 7 noiembrie 1987 când s-au aniversat 70 de ani de la izbucnirea și desfășurarea Marii Revoluții Socialiste din Octombrie 1917 din Rusia. La Budapesta au fost organizate ceremonii de depuneri de coroane de flori la statuia lui V. I. Lenin, din Dumbrava Orașului (Varosliget), la Monumentul Ostașului Sovietic, de pe dealul Gellert, urmate de o seară festivă la Opera Națională a Ungariei. Numeroși lideri din conducerea de partid și de stat a Ungariei au participat la recepția oferită de Ambasada URSS la Budapesta.
DSS-ul se afla în alertă totală având în vedere jocul politico-diplomatic al Ungariei, care își afișa, din nou, intențiile revizioniste, în contextul schimbărilor din spațiul Europei Răsăritene din vara – toamna anului 1989.
Numărul celor care căutau azil politic în Ungaria a sporit de la 6.500 în 1987 la 15.000 în 1988, în timp ce în 1985 fuseseră 1.700 de persoane și 3.300 în 1986. În 1988 au primit permis de ședere temporară în Ungaria un număr de 13.400 cetățeni români, dintre care doar 8% erau români, restul fiind maghiari din Transilvania.
În august 1989 se refugiaseră în Ungaria un număr de 25.000 de oameni, dintre care 25% erau români, iar în Iugoslavia se refugiaseră un număr de 5.000 de oameni în perioada ianuarie – mai 1989. În urma semnării de către Ungaria a Convenției Națiunilor Unite cu privire la refugiați, în martie 1989, doar 29 de azilanți au fost trimiși înapoi, în iulie 1989, în raport cu cei 1.650 de refugiați trimiși înapoi în 1988. În noiembrie 1989 se aflau în Ungaria, conform datelor oficiale, un număr de 24.000 de cetățeni români, dintre care o șesime erau etnici români.
Vasile Malureanu
„Competențele informative ale Direcției I în problematica acțiunilor de factură revizionistă au permis să se sesizeze reconfigurarea unor riscuri de acest gen din direcția Ungaria, cercurile revizionist-iredentiste din această țară încercând să introducă problema Transilvaniei în ecuația schimbărilor politice inevitabile din România. La nivelul Direcției I funcționa, din anul 1986, Comandamentul unic de luptă contra revizionismului și extremismului iredentist maghiar și erau monitorizate cazurile importante din această problematică (László Tökés, Sütő András, Szőcs Géza, Domokos Géza ș. a.). Informațiile obținute la sfârșitul anilor ’80 relevau că una dintre modalitățile de acțiune ale revizionismului ungar o reprezenta folosirea fugarilor români staționați în Ungaria în acțiuni vizând subminarea și răsturnarea regimului Ceaușescu. La Direcția I erau gestionate și informațiile privind faptele infracționale la regimul frontierei de stat cu relevanță pentru securitatea națională, ceea ce a permis să se sesizeze că, începând din vara anului 1989, autoritățile ungare au început să returneze sistematic cetățeni români trecuți ilegal în această țară”, mărturisește generalul de brigadă (r) Vasile Mălureanu din SRI.
În august 1988, televiziunea maghiară îi va avea ca invitați pe adjunctul ministrului de Externe al URSS, Vladimir Petrovski, și pe istoricul Roy Medvedev pentru o discuție privind necesitatea autonomiei teritoriale a etnicilor maghiari din Transilvania. Înaltul diplomat sovietic a declarat că există o asemănare între „tensiunile româno-ungare și situația naționalităților din Transilvania cu problema din Nagorno-Karabah”, în timp ce Roy Medvedev a criticat regimul Ceaușescu pentru „represiuni la adresa minorității maghiare” și a cerut reinstituirea „regiunii autonome Transilvania”. Încurajați de aceste afirmații, liderii politici de la Budapesta au trecut la o reiterare permanentă a cererii de autonomie pentru Transilvania.
Mátyás Szürös_Mihail Gorbaciov_1989
În iulie 1989, Mátyás Szürös, secretar al CC al PMSU cu probleme internaționale și, mai apoi, președinte al Parlamentului Ungariei din a doua parte a anului 1989, va declara unui jurnalist de la Radio Europa Liberă că „cea mai bună soluție pentru problemă (a Transilvanie – n. n.) ar fi fost să se acorde Transilvaniei «autonomie» după cel de-al Doilea Război Mondial”.
Omul politic și de stat maghiar va declara în mod foarte clar:
„Trebuie să facem totul pentru a proteja drepturile egale ale minorității naționale maghiare din Transilvania…În Ungaria nu există, de fapt, tendințe iredentiste sau revizioniste adevărate. Este posibil ca naționalismul să fie prezent în mintea unor indivizi sau în cadrul unor grupuri restrânse. Nu aceasta este problema. Problema apare atunci când naționalismul este ridicat la rangul de politică oficială. Și asta s-a întâmplat în România. Politicile românești nu sunt doar antimaghiare, ci și direcționate împotriva Uniunii Sovietice și împotriva slavilor de sud”.
(Va urma)
Publicat de autor: Constantin CORNEANU – romaniabreakingnews.ro / AESGS
,
Azi se împlinesc 95 de ani de când „opinca românească” a eliberat Budapesta de ciuma roșie bolșevică
Azi, 4 august, se împlinesc 95 de ani de când glorioasa Armată Română în frunte cu generalul Gheorghe Mărdărescu a intrat triumfal în Budapesta, eliberând capitala Ungariei de sub jugul regimului bolșevic condus de Bela Kun.
Anterior intrării oficiale în capitala Ungariei, Budapesta a fost ocupată efectiv cu o zi înainte, în după-amiaza de 3 august, de către 400 soldați din trupele de cavalerie și două mitraliere conduse de generalul Rusescu. Au mărșăluit drept prin centrul orașului și au ocupat cazarma Franz Josef, așteptând contra-atacul. În cazarma de peste drum erau 2.000 de militari unguri iar în tot orașul erau în total circa 6.000 de soldați, plus 2.000 de volutari bolșevici înarmați. Această forță nu a cutezat însă să-i atace pe cei 400 de cavaleriști români. Deci în acel moment în Budapesta erau practic 8000 de soldati unguri contra 400 soldați români!
Mândrii soldați români mărșăluind pe străzile din Budapesta – 1919
Conflictul dintre România și Ungaria comunistă începe după terminarea Primului Război Mondial, în noaptea de 15-16 aprilie 1919 cu atacuri ale armatei maghiare, sprijinite de gărzile roșii sau secuiești, asupra unor posturi românești din Transilvania. Scopul acțiunilor militare a fost acela de prevenire a unirii românilor ardeleni cu frații de sânge de dincolo de Carpați. Contra-ofensiva armatei române a fost năpraznică, terminându-se cu intrarea în Budapesta în 4 august. La câteva zile după aceea, a căzut și Republica Sovietică Ungară, care dacă ar fi rezistat ar fi devenit un cap de pod pentru propagarea comunismului în Europa centrală și de est.
Generalul Gheorghe Mărdărescu pe terasa hotelului Ghelert din Budapesta, august 1919
Trebuie menționat ca această admirabilă pagină de glorie și mândrie militară a poporului român a fost realizată fără acordul Puterilor Aliate, ba chiar mai mult s-au facut presiuni ca armata română în avansul ei să se oprească cu mult înapoi chiar de orașele Oradea, Satu Mare, Sighetul Marmației. (N.R.)
Puțini știu că reușita ocupării Budapestei a avut în spate geniul și strategia capitanului Ion Antonescu.
Războiul pentru Unitatea Națională început în 15 august 1916 îl surprinde pe căpitanul Ion Antonescu în Biroul de Operații al Corpului 4 Armată, unde fusese mutat încă de la 1 aprilie 1915. Generalul Constantin Prezan, comandantul Corpului 4 Armată, îl remarcă imediat pe Ion Antonescu. Acesta îi va purta lui Prezan o prețuire nedezmințită, iar colaborarea deosebit de fructuoasă Prezan-Antonescu va asigura armatelor românești victorii istorice. La 16 august 1916, când generalul Prezan devine comandantul Frontului de Nord, el îl promovează pe căpitanul Ion Antonescu șef al Biroului de Operații al acestei armate.
O reușită a lui Antonescu: ocuparea Budapestei
Toată istoria ofensivei și ocupării Budapestei de către trupele române a fost lăsată voit în obscuritate. În centru acestei istorii se află Ion Antonescu; interese internaționale au impus ca despre această acțiune militară și politică să se vorbească cât mai puțin. Nici astăzi povestea nu e pe deplin clarificată. Magherescu o schițează cam așa:
„Locotenent-colonelul Antonescu, chemat la șefia Secției a III-a, în
cadrul comandamentului încredințat generalului Prezan, întocmește
planul de campanie, iar trupele române înaintează victorioase până la
poalele Apusenilor. Acolo românii sunt siliți să facă față ofensivei
trupelor maghiare, pe care le înfrâng după lupte grele, silindu-le să se
retragă și să părăsească întreaga Transilvanie. Armata română
eliberează tot teritoriul românesc dintre Carpați și Tisa, depășește
Oradea, Aradul, trece frontiera, pătrunde în Ungaria, trece Tisa pe un
pod de vase și înaintează spre Budapesta. Comisia Aliată de la Paris,
înspăimântată de această incredibilă desfășurare de forțe ale unei
armate care fusese considerată distrusă și dezonorată, prin faptul că
încheiase pace separată cu germanii, intervine și, prin trimiși speciali,
oprește coloanele române pe linia unde ajunseseră, la circa o sută de
kilometri de Budapesta. Dar brigada de cavalerie a generalului
Rusescu nu se oprește. Nesocotind ordinul primit de la Marele Cartier,
brigada se pune într-un marș forțat și intră cu două zile în avans în
Budapesta, ocupând-o cu două regimente de cavalerie. Budapesta a
răsuflat ușurată, sub adumbrirea tricolorului românesc, desfășurat în
Piața Andrassy, scăpând de sub teroarea lui bela Kuhn, care începuse
să instaureze în Ungaria comunismul, model sovietic. După două zile,
o brigadă de Vânători de Munte, intră și ea falnic în Budapesta. Și
astfel războiul românesc se termină printr-o victorie care are ca
rezultat întregirea neamului”.
Nemediatizată suficient, ocuparea Budapestei nu va fi înregistrată între reușitele lui Ion Antonescu. Doar câteva propozițiuni a permis acesta să se scrie despre episodul maghiar, atunci când a devenit Conducătorul Statului:
”Printr-o acțiune rapidă, bolșevismul este zdrobit și Ungaria este salvată din ghearele comunismului. Atunci, ca și azi, mareșalul Ion Antonescu a fost în cruciada sfântă și acțiunea sa a binemeritat nu numai de la Patria sa, ci și de la întreaga lume civilizată.
Atunci s-a tăiat hotărât calea invaziei comuniste în Europa. Cel ce va scrie istoria civilizației europene de astăzi nu va putea trece cu vederea rolul în istoria universală îndeplinit în 1919 de mica, dar brava Armată Română.”
Pentru a treia oară, Ion Antonescu se găsește în fața regelui Ferdinand, care îl distinge “proprio motu” cu ordinul Mihai Viteazul, cel mai înalt Ordin de război, adresându-i următoarele cuvinte:
„Antonescu, regele mai mult ca oricare altul din această țară știe cât îți datorează România Mare. Meritai de mult această recunoaștere publică. Am scăpat însă ocaziile. Sunt fericit însă că acum această ocazie a venit”.
Budapesta ocupată de Armata Română / foto: Ziaristionline.ro
Ceva mai târziu, întrebat de ziaristul german Harold Laeuen, dacă a fost pentru sau contra campaniei împotriva ungurilor și ocuparea de către trupele românești a Budapestei și dacă a intrat el personal în capitala Ungariei, Antonescu va răspunde:
„ Proiectul de operațiuni în cazul reintrării în război contra Ungariei a fost făcut de lt. colonelul Ion Antonescu. Aceasta s-a întâmplat în 1918, chemat fiind de regele Ferdinand, de pe Nistru, unde se găsea în acoperire în calitate de comandant de Divizion de Cavalerie. În continuare, a fost nelipsit de la toate întrunirile cu caracter strategic pe care le-a avut mareșalul Prezan cu mareșalul Franchet d’Esperey și generalul Berthelot ( la București, Giurgiu etc.). Operațiunile s-au desfășurat conform planului inițial, însă, deoarece nu se prevăzuse o pătrundere atât de adâncă, dată fiind situația politică internațională din acel moment, planul inițial a fost completat și îmbunătățit pe măsura desfășurării evenimentelor. Din documentele existente, rezultă că în operațiunile contra Ungariei, lt. colonelul Ion Antonescu, ca șef al Operațiunilor din Marele Cartier General, a avut un rol preponderent. Antonescu a fost permanent în spatele trupelor române și, mai ales, acolo unde nevoile operative îl solicitau. Nu a intrat, așadar, în Budapesta, după cum nu a intrat nici în Odessa, în 1941″.
Nu a intrat în Budapesta, dar în pofida presiunilor de tot soiul, a împins trupele române spre inima Ungariei, lichidând bolșevismul maghiar și dând anexioniștilor unguri o lecție pe care aceștia nu o vor uita! În conotație cu aceste evenimente se situează câteva fapte mai puțin știute despre concepția politică și militară a lui Ion Antonescu în ultimul an al primului război mondial: a fost unul din puținii europeni care a văzut cu claritate imensul pericol al bolșevismului rus. El n-a încetat să-și avertizeze superiorii, în special pe generalul Prezan, asupra acestui pericol, cerând înăbușirea revoluției bolșevice cât era încă în fașă, cel puțin pe teritoriul românesc.
Epopeea vizuală a Armatei Române spre Budapesta
Primirea Suveranilor Ferdinand și Maria la Bekes-Csaba
Primarul din Bekes-Csaba oferind pâine și sare regelui Ferdinand
Regele Ferdinand discutând cu generalii Prezan, Mărdărescu și Panaitescu
la Brkes-Csaba și cu Iuliu Maniu
Regele Ferdinand în așteptarea defilării trupelor române
la Bekes-Csaba
Regele Ferdinand decorează soldați în piața cetrală Bekes-Csaba
Regele Ferdinand întâmpinat de prelații catolici la Careii Mari
Regele Ferdinand primește raportul generalului train Moșoiu
în gara Careii Mari
Regele Ferdinand Decorează soldați din Divizia a 2-a Vânători
Regele Ferdinand și generalul Traian Moșoiu trec în revistă
garda de onoare pe peronul gării Careii Mari
Regele Ferdinand decorează pe generalul Dabija,
comandantul Diviziei a 2-a Vânători
Regele Ferdinand și Regina Maria înainte de plecarea din Careii Mari
Primirea Regelui Ferdinand la Oradea Mare
Regele Ferdinand și Regina Maria în fața gării din Oradea
în dreapta Iuliu Maniu
Suveranii Ferdinand și Maria ajungând la Mitropolia din Oradea
Suveranii Ferdinand și Maria plecând de la Mitropolia Oradea
Regele Ferdinand decorează pe locotenentul Ghica
din regimentul 14 Artilerie
Regele Ferdinand trece în revistă garda de onoare la Oradea
Suveranii Ferdinand și Maria trec în revistă
trupele Diviziei a 2-a Vânători
Regele Ferdinand decorează ostașii distinși pentru eliberarea
Transilvaniei
Regele Ferdinand și generalul Gheorghe Mărdărescu trec în fața militarilor români
Suveranii Ferdinand și Maria primesc defilarea trupelor din garnizoana Oradea
Ceremonia decorării generalului Gheoghe Mărdărescu
de către Regele Ferdinand
Suveranii Ferdinand și Maria la tribuna din Oradea
Țăranii bihoreni trec prin fața suveranilor Ferdinand și Maria
Suveranii Ferdinand și Maria decorează ostași în centrul orașului Oradea
Suveranii Ferdinand și Maria primesc defilarea
trupelor române la Oradea
Solii unguri care au cerut la Syolnoc încetarea ostilităților
Regiment român de infanterie prin centrul Budapestei
Regiment român de vânători la Coloana Mileniului din Budapesta
Gorniștii români anunțând plecarea armatei române din Budapesta
Budapesta… repusă la locul cuvenit în caseta din interiorul Arcului de Triumf de către o echipă de români patrioți (București 2014)
Andrei Rădescu
Redactor Șef Adj.
R.B.N. Press
Surse de documentare: Daniel Siegfriedsohn / România Breaking News – R.B.N. Press, Buciumul, VladiMirrosulescu-istorie.blogspot.ro
,
Legătura dintre Moscova și Budapesta, via Transilvania. Declarațiile explozive ale extremiștilor maghiari sunt extrem de previzibile.
Ori de câte ori apare „pericolul” unei apropieri între cele două maluri ale Prutului sau măcar o apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană – automat se inflamează separatismul maghiar din Transilvania. Dansul acesta a început de multișor și orice s-ar spune, autorii libretului și-au făcut studiile superioare la Moscova. Povestea republicii bolșevice maghiare și a lui Bela Kuhn este prea bine cunoscută – și acesta a fost și momentul în care România a devenit inamicul principal al bolșevicilor în regiune prin eliminarea comunismului de la Budapesta. Iar toți ungurii care cochetează în prezent cu Moscova pe modelul Bela Kuhn ar trebui să își amintească soarta acestuia – când partidul nu a mai avut nevoie de el, l-a transformat rapid în istorie.
Gabor Vona, liderul partidului extremist maghiar JOBBIK a făcut câteva declarații șoc în România, declarații care au încins puțin dialogul dintre Budapesta și București. Pe scurt, Gabor Vona a declarat că este gata să susțină un conflict între România și Ungaria dacă este vorba de minoritatea maghiară și s-a pronunțat în favoarea ideii lui Laszlo Tokes de instituire a unui protectorat al Budapestei asupra maghiarilor din Transilvania. Aceste două idei principale duc la o singură concluzie: Gabor Vona este gata să arunce în aer toate tratatele bilaterale dintre România și Ungaria, laolaltă cu toate tratatele internaționale – puse pe picioare cu foarte multe dificultăți în ultimii 20 de ani – și care au făcut ca România să fie un element de stabilitate într-o regiune zguduită altfel de numeroase conflicte interetnice.
Însă declarațiile lui Gabor Vona făcute în România sunt apă de ploaie pe lângă cele făcute la Moscova, la întâlnirea cu celebrul Aleksandr Dughin din luna mai a acestui an. Să-l ascultăm puțin pe liderul extremiștilor maghiari: „Ungaria trebuie să decidă în câțiva ani dacă mai dorește să rămână în Uniunea Europeană, să se alăture unei Uniuni Euroasiatice în formare sau să rămână independentă. Un lucru e sigur, prima variantă nu este o opțiune pentru noi, nu avem nici un viitor acolo (…) America este progenitura deformată a Europei și UE trădătoarea continentului nostru. Rusia reprezintă Europa mult mai bine ca oricare dintre cele două de mai sus, din moment ce îi conservă tradițiile și nu urmează cultura banilor și a maselor”.
Gabor Vona, ca orice om politic, reprezintă mai multe straturi sociale: pe lângă un număr impresionant de votanți care i-a propulsat partidul în Parlamentul de la Budapesta, are de partea lui și un cerc sănătos de oameni de afaceri și funcționari publici. Iar o orientare a Budapestei către Uniunea Euroasiatică a Moscovei aduce aminte prea mult de Uniunea Sovietică a lui Lenin și Ungaria bolșevică a lui Bela Kuhn.
Tratatele și înțelegerile negociate în ultimii 20 de ani pentru Europa de Est mai au nevoie de multă vreme pentru a-și arăta efectele în termeni de prosperitate, deocamdată au oferit doar stabilitate. Nu este nici un secret pentru nimeni că Moscova nu agreează stabilitatea în Europa de Est în afara voinței sale. Iar extremiștii maghiari s-au transformat orbește într-un detonator pentru aruncarea în aer a acestei stabilități.
Un articol de: George Damian
SURSA : timpul.md
,
Armata Română, Jandarmerie, Poliție, Servicii Secrete – Demonstratie de forta in fata Budapestei: Rezervistii din toate armele, mobilizare fara precedent !
Iar graba cu care are loc aceasta actiune fara precedent se vrea, dupa cum sustin sursele noastre, o demonstratie de forta a autoritatilor de la Bucuresti fata de Budapesta. Operatiunea a primit unda verde si de la Bruxelles, unde aroganta manifestata tot mai fatis de catre premierul ungar Viktor Orban este inghitita din ce in ce mai greu de catre inaltii comisari europeni. In acelasi timp insa, reactualizarea bazei de date cu toti cei care au „slujit patria”, indiferent de arma, nu pare sa fie o simpla cacealma. Pentru ca, dupa cum „National” a dezvaluit in exclusivitate, structurile speciale romanesti au luat inca din urma cu cateva luni masuri de-a dreptul exceptionale de securitate in Transilvania, monitorizandu-i la sange pe cei considerati posibili agitatori ai „partenerilor” din serviciile unguresti.
SRI, in alerta maxima
Partidul Jobbik, condus de Vona Gabor este cel mai radical din Ungaria
Nu este data de 15 martie, in care spiritele nationaliste sa nu se inflameze in Transilvania. In acest an insa, dincolo de obisnuita retorica politica, serviciile secrete romanesti au intrat in stare de alarma maxima, in Harghita, Mures si Covasna fiind trimis, pentru prima oara dupa multe vreme, un adevarat grup de comanda format din conducatori a mai multor arme si structuri. Iar cu toate ca „Ziua Z” a trecut fara incidente majore, monitorizarea zonelor sensibile si a extremistilor suspectati ca ar putea fi folositi pentru provocarea unor incidente interetnice a continuat la un nivel ridicat, nemaiintalnit pana acum. Practic, fara sa se recunoasca oficial acest lucru, SRI a operat conform unui cod „iminent” de producere a unor posibile atentate la siguranta nationala.
Reactie fulgeratoare
Traian Basescu a dat un avertisment dur Budapestei
