,
G-ral. Martin Dempsey: „Vladimir Putin ar putea aprinde un foc pe care să nu-l poată opri”
Prin tirurile de artilerie ale armatei ruse asupra forțelor ucrainene, președintele rus Vladimir Putin „ar putea aprinde de fapt un foc pe care să nu-l poată opri” , a atras atenția joi generalul Martin Dempsey, șeful Statului Major interarme al SUA.
În loc să aplaneze violențele, Putin „a luat de fapt decizia de a escalada situația” , a spus comandantul forțelor armate americane, potrivit Reuters.
El a făcut aceste afirmații într-un discurs susținut la Institutul Aspen, ce survine în contextul în care SUA au acuzat Rusia de tiruri de artilerie de pe teritoriul său asupra unor poziții ale armatei ucrainene în conflictul cu separatiștii proruși din estul Ucrainei.
Departamentul de Stat al SUA a precizat de asemenea că există dovezi că Rusia intenționează să trimită forțelor separatiste mai multe lansatoare de rachete.
În discursul său de joi, generalul Martin Dempsey a spus că decizia lui Putin de a lansa tiruri de artilerie peste frontiera cu Ucraina a schimbat întreaga situație și relația Rusiei cu SUA și Europa.
Dempsey a atras atenția că amplificarea violențelor de către Rusia a declanșat „un val tot mai mare de naționalism” care s-ar putea răspândi.
„Îngrijorarea mea reală este că acest foc aprins într-o parte izolată din estul Europei s-ar putea să nu rămână în estul Europei. Și cred că acesta este un risc real”, a afirmat șeful Statului Major interarme al SUA.
El a mai spus că armata rusă este probabil un participant ezitant în conflictul din Ucraina și că, deși nu a mai vorbit cu omologul său rus în ultimele două luni, menține deschisă linia de comunicare.
„Cred că armata rusă și liderii ei pe care îi știu sunt probabil întrucâtva participanți ezitanți în această formă de război”, a spus Dempsey, precizând că Rusia folosește atât forțe convenționale de-a lungul frontierei, cât și agenți în interiorul Ucrainei.
Tensiunile au fost amplificate și de doborârea avionului Malaysia Airlines în estul Ucrainei săptămâna trecută. SUA au spus că există dovezi că avionul cu 298 de persoane la bord a fost lovit de a o rachetă-sol aer produsă în Rusia și lansată de separatiștii care se luptă cu guvernul ucrainean.
Ca măsură de precauție, Dempsey a dezvăluit că Pentagonul analizează deja posibile răspunsuri militare ale SUA și NATO la acțiunile agresive ale Rusiei împotriva Ucrainei, răspunsuri care implică baze, linii de comunicare sau căi maritime ale armatei americane.
Potrivit lui Dempsey, strategii militari americani analizează opțiuni “pe care nu a trebuit să le mai analizăm de 20 de ani”, de la sfârșitul Războiului Rece. El a sugerat că SUA și aliații lor americani vor discuta despre un potențial răspuns la summitul NATO din septembrie.
Dempsey l-a acuzat pe însuși Putin de escaladarea violențelor în Ucraina. „Este foarte clar o încercare a lui Putin de a oferi o compensație pentru nemulțumirile legate de căderea Uniunii Sovietice”, a declarat el.
Sursa:nbcnews, Lockerdome.com,independent
,
Criza din Ucraina sub lupa generalului Costaș, „părintele” armatei și poliției R.Moldova
Evenimentele ce se derulează în Ucraina de o bună perioadă de timp au concentrat pe această parte a Europei o atenție deosebită. Cu atît mai mult Republica Moldova ar trebui să citească absolut toate semnalele acestui conflict, care, din păcate, se anunță a fi de durată. În încercarea de a face lumină asupra unor aspecte a confruntărilor din țara vecină am solicitat opiniile unor personalități din Republica Moldova(înregistrările au fost realizate pînă la aplicarea „Planului lui Poroșenko” – n.r.):
Ce se întîmplă, de fapt, în Ucraina și cum pot fi apreciate evenimentele (inclusiv acțiunile de luptă) din ultimele 3 luni?
Ceea ce s-a întîmplat în Ucraina acum o jumătate de an nu este altceva decît o revoltă a societății împotriva modelului și stilului de guvernare a echipei conduse de Ianucovici &Co . Ucraina este, totuși, o țară cu peste 43 de milioane de populație, cu un potențial intelectual si o industrie destul de avansată. Evident că nu s-a putut la nesfîrșit de tolerat toate fărădelegile comise de Ianucovici și garda lui din Donețk, plasați de V. Putin în funcții cheie la conducerea Ucrainei.
Realitatea arată că această „gașcă” nu venise pentru a guverna țara, ci pentru a o fura. Era o diferență foarte mare între milionarii si miliardarii cu acces la putere și simplii cetățeni care-și ridicau salariile si pensiile mici. Evident că oamenii nu au putut să rabde toate aceste neregularități și consecința a fost Maidanul. Eu îmi explic acest fenomen prin revolta societății. Cine a preluat guvernarea în consecință, și cît de onești si incoruptibili sînt nou-veniții la cîrma țării, este deja o altă întrebare, dar este evident că prin neregularitățile frecvente, foarte dureroase pentru cetățenii simpli ai Ukrainei au existat premise numeroase pentru fenomenul Maidanului.
Ulterior, atunci cînd forțele democrate au acces la putere și au demonstrat atașament pentru valorile europene, evident că au apărut problemele caracteristice regiunilor Lugansk și Donețk. Aceste probleme, noua guvernarea urma să le rezolve prin metode civilizate, dialog, compromisuri, toate in spațiul constituțional. În cazul regiunilor Lugansk și Donețk, armata, poliția și serviciul de securitate ucrainean urmau să ajute la soluționarea multora din probleme, dar acolo iarăși s-au resimțit „faptele statale” ale lui Ianucovici & C.
Datorită primitivismului si miopiei politice, echipa președintelui refugiat cu neglijență cronică au privit cu „REFUZ” la necesitățile stringente ale acestor importante instituții ale statului (armata, poliția și serviciile speciale), au adus aceste forțe într-o stare deplorabilă. În consecință, doar după cîteva zile de confruntări, o parte din „efectivele de forță”, pe care conta Kievul, au declarat jurămînt de credință structurilor „dnr” și „lnr”. Nu exclud și faptul că cei cu trădarea mai primeau și salarii din două părți, si nu un an. Este o situație foarte tristă, dar este o distrugere totală a actului de guvernare de către Ianucovici, care a avut drept scop doar acapararea bunurilor, lăcomia si corupția la nivel de guvern.
Între timp, cei din „coloana a cincea” erau infiltrați foarte bine în societate, agentura „moscovită” întreținea convorbiri cu populația permanent și au reușit să-i convingă de realitatea unui „vis efemer”, precum ar fi cel cu „autonomiile” și „independența”.
Cum vor derula lucrurile și care este strategia soluționării acestui conflict?
De fapt, scenariile pentru Lugansk și Donețk sînt practic identice cu scenariul pentru regiunea transnistreană a Republicii Moldova din1990 – 1992 (planul de „activitate” in aceste regiuni ale Ukrainei au fost trase la „INDIGOU” de Rusia după „evenimentele” din țara noastră. Să ne aducem aminte cu toții cum copii și femei au fost folosiți pe post de scut la luptele din Dubăsari, Vulcănești, Comrat și în cazul Bender (1992), iar în spatele lor „lucrau” armele „activiștilor” – mercenari de tot felul, gardiști, cazaci, condamnați din pușcăriile Rusiei, dar si batalioane din Ukraina UNA-UNSO (formate din naționaliști) etc…
Să nu uităm nici de „bombardamentul” mediatic, cînd o sumedenie de posturi tv și radio rusești zombează oamenii cu știri „lucrate” in timpul războiului, dar și pe timp de pace relativă (Inclusiv în Republica Moldova), aceste structuri mediatice inducînd o realitate mincinoasă de-a lungul anilor. Deși s-a lucrat în mare parte pentru a scădea din potențialul de apărare al Ucrainei, totuși vecinii noștri au reușit să mai mențină ceva logistică și tehnică de luptă. Dacă mai adăugăm aici potențialul de cadre, dar și susținerea internațională, atunci putem vorbi despre un anumit nivel al posibilităților trupelor guvernamentale. Azi conducerea de la Kiev trebuie sa asigure populației părăsirea regiunilor rebele, sa creeze coridoare, prin care să părăsească temporar spațiul de confruntări.
Actuala conducere de la Kiev are susținerea comunității internaționale si SUA. În acest context, nu văd altă soluție decît să continue ofensiva pînă la anihilarea acelor rebeli ce și-au pus drept scop împărțirea pămîntului ucrainesc. Nu exclud că ar mai putea fi vărsări de sînge, dar în situația creată, nu există o altă cale. După ce Crimeea a fost cedată Rusiei, fără nicio împușcătură, nu cred că Ucraina va ceda atît de ușor și aceste teritorii. Există structurile militare care acum se reformează din mers, de aceea cazul separatiștilor și teroriștilor din Donețk și Lugansk trebuie soluționat cît nu este prea tîrziu. Rebelii trebuie anihilați prin toate posibilitățile, iar societății de explicat că aceștia sînt niște bandiți și criminali care nu au drept scop bunăstarea populației și pe care structurile statului i-au pus la punct.
Prin decizii chibzuite, urmează soluționarea acestei rebeliuni artificiale. De strictă importanță este impunerea teroriștilor să depună armele și să înceteze distrugerea de bunuri și terorizarea populației. Lipsa determinării și a soluțiilor viabile vor provoca permanent tensiuni în regiunile Harcov, Poltava, Dnepropetrovsc, Odesa, Nicolaev, Herson. De aceea, concomitent cu demersurile democratice si eforturile diplomatice ale Kievului la moment, nu văd altă soluție decît continuarea ofensivei de anihilare a elementelor criminale locale și parvenite din alte țări, pentru a asigura liniștea acestor regiuni din componența statului unitar și pentru a evita dezbinarea Ucrainei.
Pentru R.B.N. Press General de divizie Ion Costaș, fost ministru al Apărării și de Interne R.Moldova
G-ral. Costaș este și Consultant Editorial R.B.N. Press pentru spațiul R.Moldova – Transnistria
,
Ce face PUTIN de acum înainte? ANALIZA NOILOR SCHIMBĂRI ALE RAPORTULUI DE FORȚE ÎN MAREA NEAGRĂ!
După ce Crimeea a fost ocupată de către ruși fără a se trage vreun foc de armă, forțele militare ucrainene rămase în peninsulă fiind practic neutralizate, blocate în cazărmi (vezi CRIMEEA A CĂZUT FĂRĂ LUPTĂ! Analiza invaziei pas cu pas), toată lumea se întreabă ceva face Putin mai departe. Până unde va merge?
Ei bine, răspunsul se întrevede astăzi.
Până aici!
Înainte de a detalia, să ne amintim până unde a mers ultima oară, respectiv până unde a intrat în Georgia în 2008. Și de ce s-a oprit înainte de a ocupa Tbilisi?
De ce s-a oprit armata rusă înainte de Tbilisi în 2008?
O scurtă readucere aminte, un moment al războiului ruso-georgian din 2008 (pentru amănunteÎnvățămintele conflictului din Războiul ruso-georgian din 2008 II). Acordul de încetare al focului a fost semnat la 14 august 2008, imediat după ce președintele francez Nicolas Sarkozy, care deținea prin rotație președinția UE a vorbit cu Putin. Un fragment din discuția dintre cei doi a fost dat publicității. Putin îi spune lui Sarkozy că vrea să meargă până la Tbilisi, să-l prindă pe Shakashvili (președintele georgian) și să-l spânzure, la fel cum a făcut Bush cu Saddam Hussein. Sarkozy a întrebat atunci, referindu-se la căderea de popularitate a președintelui american: Și vrei să sfârșești ca și el? Putin, după un moment de gândire: Să știi că ai marcat un punct!
Dar oare punctul marcat de Sarkozy l-a făcut pe Putin să nu ocupe Tbilisi?
Foto: dispunerea fortelor ruse in Georgia
Când armata rusă se afla la 30 de kilometri de oraș, la Gori, după ce ocupase portul Poti și debarcase trupe proaspete pe acolo?
Abhazii ocupaseră defileul Kodori sprijiniți de ruși, osetinii avansau spre sud împreună cu Armata 58 rusă, capitala georgiană era prinsă ca în clește. Să fie diplomația lui Sarkozy care a oprit armata rusă, credeți că pe Putin l-au apucat mustrările de conștiință de spaima că va suferi o cădere de popularitate ca și George W Bush la finalul său de mandat? Să fim serioși.
Motivul opririi avansului rusesc este cu totul altul. Și este strict de natură militară, nu e vorba de crizele de conștiință ale lui Putin.
Din armata georgiană ce număra în jur de 25000 de militari, cei mai bine pregătiți dintre ei, în jur de 2000, la începutul conflictului se aflau în misiune în Irak. Un pod aerian american îi readuce în patrie pentru a lupta pentru țara lor.
Ori, cum a fost posibil ca acest pod aerian să poată fi constituit fără ca rușii să fi putut măcar amenința acest pod aerian?
Răspunsul este simplu: în cinci zile de conflict, rușii au pierdut patru avioane de luptă (oficial), doborâte de apărarea antiaeriană georgiană, fără ca georgienii să-și fi folosit firava ei aviație militară. Iar din punct de vedere al apărării antiaeriene rusești, situația era dezastruoasă.
Foto: Soldați georgieni în Afganistan
Mare parte din regimentele de apărarea antiaeriană rusești sunt dotate cu rachete S-300PT sau PS, nedigitale, datând din anii 80. Așa era și regimentul antiaerian 108 cu baza la Voronej, 500 de kilometri sud de Moscova. Mai mult, majoritatea acestora erau regimente total lipsite de soldați, doar câteva cadre militare, respectiv ofițeri și subofițeri care aveau în grijă lansatoarele și rachetele.
Foto: Baterie de rachete tip S-300PT
Foto: Lansare de rachete tip S-300PT
Efectivele armatei au scăzut de la 5,2 milioane de soldați în timpul URSS la 1 milion astăzi, în Rusia. Confruntată în ultimii douăzeci de ani doar cu 
războaie în care adversarii nu puteau fi în niciun caz o amenințare aeriană. Moscova a neglijat total aceste regimente, astfel că s-a ajuns ca imense teritorii sau zone de graniță să nici nu fie monitorizate radar. Astfel, în timpul războiului cu Georgia, trupele rusești s-au oprit nu numai în urma presiunilor diplomatice, dar și prin recunoașterea faptului că nu aveau cu ce să descurajeze manevrele aeriene americane. Cu patru avioane pierdute și sistemele antiaeriene lipsite de soldați, ba dotate cu rachete din anii 80, ce credibilitate avea armata rusă?
Astfel, cei 2000 de georgieni au putut fi readuși din Irak de avioanele americane, iar un pod aerian cu ajutoare americane ar fi putut fi constituit fără ca Rusia să poată face ceva. În Marea Neagră începuse desfășurarea NATO care ar fi protejat un astfel de sistem de convoaie cu ajutoare, inclusiv ajutor militar, către Tbilisi. Asta a fost forța din spatele manevrelor diplomatice ale Vestului care au oprit avansul Rusiei către Tbilisi. (întreaga analiză în Rusia și apărarea imperiului)
Soldați georgieni întorși din Afganistan pentru apărarea capitalei Tbilisi
Conflictele din ziua de azi care ajung să opună mari puteri, care nu vor să ajungă la confruntare directă, strategia este asemănătoare unui joc de șah între marii maeștri. Îmi mut tura înainte, dar dacă e amenințată de regină sau de un cal, mă opresc sau dau înapoi. Gândesc altă mutare, unde adversarul are piesele neprotejate. Nu îi iau piesele, mut să obțin poziția cea mai avantajoasă fără să îi iau vreo piesă, fiindcă dacă iau vreo piesă, respectiv deschid focul, iese război. Totul e o mișcare strategică pe punctele slabe ale adversarului, niciunul dintre noi nu dorește deschiderea focului, dar se poziționează în așa fel, încât dacă se ajunge în situația de a deschide focul, să fiu în avantaj maxim.
Adversarul vede că sunt în avantaj, și atunci renunță, face un pas înapoi.
Rețineți acest paragraf, deoarece ne vom întâlni cu această logică mai departe.
Ori, Putin a înțeles în 2008 că nu mai poate face un pas înainte fără ca SUA să reacționeze prin instituirea unui pod aerian protejat de navele din Marea Neagră, iar acest pod ar fi adus armament sofisticat care să doteze trupele georgiene comasate pentru apărarea capitalei Tbilisi. Și nu ar fi fost prea greu, am văzut modul de deplasare al coloanelor blindate rusești, aglomerate, bară la bară, înghesuindu-se pe șoselele înguste. O companie de georgieni pregătiți, ca și cei veniți din Irak, dotați cu lansatoare antitanc de tip occidental ca și Javelin, de exemplu, desfășurată pe ambele părți ale șoselei, ar fi putut provoca prăpăd. Ori, prin acceptarea acordului de încetare a focului, Putin s-a oprit. Adevărul că nu șarmul și retorica lui Szarkozy l-au oprit pe Putin să nu ocupe Tbilisi, ci argumentul militar conform căruia nu avea cum să se opună podului aerian american. Dacă ar fi avut o baterie de rachete S-400 în zonă, americanii nu ar fi riscat trimiterea avioanelor, dar aceste baterii sunt plasate în apropierea Moscovei. Ce vorbeam de jocul de șah, americanii au mutat tura înainte, dar rușii nu au avut cu ce să o amenințe, așa că s-au retras.
Până unde va merge Putin în Ucraina?
Printr-o mișcare de maestru, Putin a ocupat Crimeea fără luptă, fără sânge vărsat (vezi CRIMEEA A CĂZUT ! Analiza invaziei pas cu pas…).
Reacțiile au fost mai mult diplomatice, amenințare cu sancțiuni, așa că Putin mai face un pas.
Din nou o mișcare deșteaptă, exerciții militare la Marea Baltică și în zona Kalinigrad, enclavă rusească între Polonia și Țările Baltice. Cu ce scop?
Să ne amintim din nou anul 2008. După Summitul NATO de la București din aprilie 2008, Ucraina condusă atunci de Iushcenko și Georgia cer Member Action Plan, primul pas spre admitere în NATO. Le este refuzat, formal amânat, dar reacția Rusiei începe imediat. Toată presa rusă, controlată desigur de Kremlin, amenință Ucraina, toate ziarele și emisiunile TV sunt pline de amenințări ale Rusiei împotriva Ucrainei (se poate verifica) dar nimic despre Georgia. Și totuși, la 8 august 2008, ofensiva rusă se declanșează împotriva Georgiei, nu împotriva Ucrainei. De reținut, este o tactică elementară. Ameninți în stânga, lovești în dreapta. Îți agiți brațul drept, apoi lovești cu cel stâng pentru a-ți surprinde și nimici adversarul. Toată strategia militară se bazează pe disimulare, iar asta a făcut Rusia cu succes.
- INVAZIA ARMATEI RUSE ÎN CRIMEEA – 3 MARTIE 2014 Vezi mai mult …
http://www.rbnpress.info/wp/crimeea-a-cazut-analiza-invaziei-pas-cu-pas/
Revenim la exercițiul militar din Kalinigrad. A agitat apele la Marea Baltică, Polonia își trimite trupele la graniță, Lituania își pune trupele în alertă. Greșeală, Rusia va lovi în altă parte, în estul Ucrainei unde terenul este deja pregătit după ocuparea Crimeii fără luptă.
Terenul e pregătit acolo, încep demonstrațiile pro-ruse, este arborat drapelul rus, ne așteptăm dintr-o clipă în alta ca să apară ca și în Crimeea băieții cu cagule și fără însemne care să ocupe clădiri, posturi de pază, obiective strategice. În câteva zile vom constata că estul Ucrainei este scos de sub controlul Kievului.
Da! Asta ar fi logica lucrurilor, asta ar fi trebuit să urmeze, dacă nu ar fi intervenit între timp ceva…
Ceva ce se numește George Bush. Nu este vorba de George Bush de care vorbea Szarkozy mai devreme, ci de alt George Bush…
Foto: Vârful de lance al Forțelor Navale Americane – USS George H.W. Bush (CVN 77)
Americanii își denumesc portavioanele după numele foștilor președinți sau personalități importante din istoria lor, iar cel mai nou și mai modern portavion al lor poartă numele lui George Herbert Bush, tatăl lui George W Bush, președinte între 1988 și 1992, fost șef al CIA, dar și cel mai tânăr pilot american de bombardier în al doilea război mondial, așa că are merite. Portavionul George H Bush (CVN77), la ora actuală este cel mai mare și modern portavion din clasa Nimitz (ce cuprinde alte nouă portavioane) și este nava amiral a marinei americane, cea mai puternică și bine dotată din întreaga marină americană. Comparativ, flota militară americană este mai numeroasă decât toate cel treisprezece flote militare următoare luate toate la un loc, dar din care unsprezece îi sunt aliate, așa că cei care prevăd declinul puterii militare americane pe mare ar trebui să se mai gândească.
Imagini cu desfășurarea de forțe al USS George H W Bush:
Ca să revenim, în 2008 în Georgia pe Putin l-a oprit amenințarea militară și nu a mers mai departe. Acum, în 2014, cine credeți că îl va opri pe Putin? Aceeași amenințare militară.
De data asta sub forma portavionuluiGeorge H Bush care se află în portul grecesc Pireu, la o zi de marș de Marea Neagră.
Dar un portavion nu se plimbă singur, are o flotă care îl însoțește.
În marina americană, și în oricare alta, portavionul este nava amiral, dar nava amiral a unei flote. Un portavion nu se plimbă singur ca țintă a unui submarin inamic nimerit în zonă. Portavionul este lider și parte a unei flote, care cuprinde obligatoriu și alte nave de însoțire cu rol de protecție sau întărire a forței navale. Ori, numai această flotă de însoțire se ridică la trei crucișătoare (Philippine Sea, Leyte Gulf, Anzio), șase distrugătoare (Gravely, Truxtun, Mason, Bulkeley, Arleigh Burke, Kauffman), trei submarine, plus alte nave de însoțire, depășind ca și putere de foc tot ce are Rusia în Marea Neagră.
Deci SUA mută cu regina, și Rusia nu are cu ce să-i răspundă!
Foto:USS Philippine Sea (CG-58)
Foto: USS Leyte Gulf (CG-55)
USS Anzio (CG 68)
Alte nave de război americane aflate deja în Marea Neagră:
Foto: Fregata USS Gravely DDG 107
Fotot: USS Truxtun (DDG-103) în apropierea portului Constanța
Foto: USS Mason (DDG 87 ) în Marea Neagră
Foto:USS Bulkeley (DDG 84) în Marea Neagră
Foto: USS Arleigh Burke (DDG-51) în Marea Neagră
Foto: USS Kauffman (FFG 59) în Marea Neagră
Forța navală americană în Marea Neagră mai cuprinde și trei submarine încă nespecificate -imagini cu titlu de prezentare:
Vedem că Rusia a trecut deja în expectativă, oarecum neașteptat după mișcările rapide, de forță, începute la 1 martie 2014.
Mișcările ruse au avut efectul invers celui scontat de către Vladimir Putin, este din ce mai plauzibilă versiunea că acesta a acționat la repezeală, și-a pierdut cumpătul. Altfel nu se poate explica ce a fost în mintea lui când a ordonat exercițiile de la Marea Baltică care au îngrijorat Polonia și Țările Baltice. Posibil o manevră de disimulare pentru etapa a doua a ocupării teritoriilor pro-ruse din Ucraina, respectiv zona de est. Putin a greșit, s-a lăsat din nou purtat de furie și a acționat fără să gândească prea mult, iar consilierii săi, de fapt niște pupincuriști, nu au avut curajul să-i atragă atenția unde greșește. Și-a umflat mușchii în Marea Baltică, rezultatul?
Dar ce a ieșit a fost ceea ce își dorea Rusia mai puțin: un ajutor militar american pentru Polonia și Lituania, 12 avioane de luptă F-15 americane în Polonia și 5 în Lituania. Asta după ce ani la rând Rusia s-a străduit să creeze zâzanie între Europa și SUA și să-i îndepărteze pe americani din Europa. Asta nu are cum să fie gândire strategică, ci o acțiune în grabă, fără să fi evaluat corect posibilele consecințe.
Revenim la Marea Neagră.
Ce va face portavionul George H Bush? Va intra în Marea Neagră, și va forța Sevastopolul? Nici vorbă.
Nu așa acționează portavioanele, a căror forță tocmai în asta constă: lovesc de la mare distanță și controlează o suprafață mare, concentric în jurul portavionului, cu ajutorul grupului de avioane de luptă. Un portavion american are un număr impresionat de avioane de luptă la dispoziție pe punțile sale, iar George H Bush nu face excepție, ba dimpotrivă, capacitatea de a avea 90 de aparate aeriene, dintre care majoritatea (circa 70) avioane de luptă de genul F-18 (F/A-18E/F Super Hornets și F/A-18C Hornets) care depășesc în toate domeniile aparatele rusești. Mai mult, în Crimeea, la baza de la Sevastopol, rușii au sub 30 de aparate Suhoi-27 și Mig-29. Dacă s-ar aduna toate avioanele rusești de luptă din sudul Rusiei, din raza de acțiune a portavionului american, tot nu ar avea cu ce să-i facă față. Iar dacă rușii ar deplasa avioane spre sud, către Marea Neagră, în mod sigur vom asista la relocarea a încă 50 de avioane F-16 de la bazele americane de la Incirlic (Turcia) și Aviano (Italia) către baza NATO de la Constanța, Mihail Kogălniceanu, aflată la circa 400 de km de Sevastopol.
Foarte sensibilă este situația la Constanța, mai precis la baza Mihail Kogălniceanu, unde de săptămâna trecută a început tranzitul forțelor americane care se retrag din Afghanistan. Acest pod aerian trece la 400 de kilometri de Sevastopolul din Crimeea, unde situația este incertă. Este normal ca americanii să fie interesați și îngrijorați, de aceea își iau măsurile de rigoare. Distrugătorul USS Truxton, din escorta portavionuluiGeorge H Bush, a sosit la Constanța pentru exerciții comune cu marina română și bulgară. Nu este întâmplător, ci cu scop clar. Protejarea culoarului aerian, dar și trimiterea unui mesaj Moscovei vizavi de Ucraina. În acest caz, Truxton este doar mesagerul care avertizează că în spate e ceva mai serios, întregul grup de luptă al portavionului George H Bush. Și să nu uităm, USS Truxton nu este sigura navă americană aflată acum în Marea Neagră, se mai află aici și USS Taylor, care asigura asistența americană în timpul Olimpiadei de la Sochi, dar care nu mai plecat, rămânând în portul turcesc Samsun pentru reparații (!).
Priviți pe hartă unde se află Samsun față de Sevastopol și veți înțelege mai multe.
Ori, grupul de luptă american nu are de ce să intre în Marea Neagră, poate aștepta, e suficient că este acolo aproape. Și în caz de nevoie poate intra în Marea Neagră, și ar fi suficient ca să stea în larg, doar prin prezența sa blochează întreaga flotă rusă în portul Sevastopol, anihilându-i orice mișcare. Fiindcă această flotă nu are cum și nici cu ce să reacționeze împotriva Grupului de luptă american ce însoțește portavionulGeorge H Bush. La fel, sunt anihilate orice tentative aeriene prin superioritatea netă a avioanelor americane în regiune. Rusia nu are cum să reacționeze în Marea Neagră în acest context, la fel ca și în 2008.
Sunt unii care spun că portavionul american nu are cum să intre în Marea Neagră, invocând chestiuni tehnice sau Convenția de la Motereaux din 1936. Tehnic, e posibil, citiți caracteristicile navei. Politic ar fi o discuție, deoarece prin această convenție este interzisă intrarea în Marea Neagră a navelor militare mai mari de 45000 de tone care nu aparțin țărilor riverane, portavionul având deplasament de 90000 tone. Dar chiar Turcia este cea care garantează accesul, și să ne amintim faptul că Turcia este membră NATO și, mai mult, este foarte deranjată de acțiunea rusă din Crimeea din perspectiva minorității etnice tătare. Iar startul la încălcările de convenții a fost dat chiar de Rusia, care a nesocotit Convenția de la Budapesta din 1994, prin care chiar ea, alături de SUA și Marea Britanie, garantau frontierele Ucrainei în schimbul renunțării de către aceasta la armamentul nuclear rămas în posesia ei după dezmembrarea URSS din 1991. Astfel, aceste argumente nu prea stau în picioare, și Rusia știe asta, de aceea s-a oprit deocamdată.
La ora actuală fiecare este în așteptare, se negociază dar fără prea mare rezultat. Rusia e foarte grăbită cât mai repede să aducă un argument în favoarea sa pe tema Crimeii, de aceea a devansat așa-zisul referendum, din mai în 30 martie, apoi în 16 martie, după ce s-a văzut reacția militară americană care își întărește poziția în regiune, lăsându-i un spațiu de manevră mai redus. Un lucru este sigur, Rusia va încerca să țină cu dinții de Crimeea, și va aștepta un moment mai prielnic pentru a lua și estul Ucrainei. Dar asta nu înseamnă că va renunța la gândul de a integra întreaga Ucraină în Uniunea Eurasiatică (vezi Ucraina, spre război?), perspectivă mult mai îndepărtată după evenimentele începute la 1 martie 2014.
Redactor R.B.N. Press
Cristian Negrea
Istorie, Geopolitica, Știință Militară
